Sunteți pe pagina 1din 2

Conservarea bunurilor culturale

Privit retrospectiv, n activitatea de restaurare i conservare a monumentelor i


obiectelor de art se deosebesc trei etape:
1. restaurarea artistic, meteugreasc (ncepnd din vremea Renaterii). Restauratorul
lucreaz singur n atelierul propriu, aplicnd reete al cror secret este unicul posesor;
2. apariia n jurul restauratorului a unui ''comitet de nelepi'', mai degrab amatori
dect specialiti (specific sec. XIX);
3. restaurarea arheologic, prin care prile adugate sau completate s fie puternic
evideniate fa de ansamblul monumentului sau al picturii.
Conservarea este o operaie de natur tehnic, urmrind prelungirea la maximum a vieii
unei opere, n timp ce restaurarea implic o serie de msuri menite s readuc obiectul sau
monumentul ntr-o condiie mai bun, pentru a-i prelungi viaa i apare ca o msur de for
major.
Conservarea nsumeaz ntreaga activitate de descoperire i aplicare a celor mai
potrivite mijloace pentru protejarea bunurilor culturale de aciunea factorilor duntori din
natur sau de deteriorrile produse de oameni.
Conservarea are la baz dou principii: are prioritate asupra restaurrii i implic o
cercetare interdisciplinar.
Bunurile culturale sunt toate felurile de obiecte materiale asociate cu tradiiile culturale.
n ultimul secol s-au dezvoltat dou ramuri speciale ale tiinei istorice: preistoria i
etnografia. Criteriile dup care obiectele etnografice merit sau nu s fie cuprinse ntr-o
colecie pot fi de ordin:
-istoric - obiectul reprezint o mrturie istoric de prim interes, prin material i tehnic
de lucru, form i decor, funciune;
-social - obiectul este legat de o anumit structur social, ilustrnd uneori
reminiscenele unor vechi forme sau stratificri sociale disprute;
-economic - este un instrument preios de producie, unic ca inventivitate, ca material i
rezultate;
-artistic - deine remarcabile nsuiri artistice, sub raportul formei, al decorului,
compoziiei, coloritului etc.;
-cultural - reprezint o anumit form e gndire, credine i obiceiuri tradiionale.
Spre deosebire de etnografie, n arheologie se strng toate obiectele. Cercetarea i
prezentarea lor, raportate la condiiile n care au fost gsite, frecven, tipologie, repartiia n
timp i spaiu sunt elemente eseniale, care ajut la reconstituirea unei anumite etape istorice.
Monumentele istorice i conservarea lor
Noiunea de monument se poate aplica oricrui obiect destinat s pstreze amintirea
unei manifestri de cultur material sau spiritual.
Monumentele se mpart n dou categorii:
1. ansambluri arhitectonice, care cuprind:
a) monumente expuse liber (stelele funerare, statuile din piee, parcuri, cimitire);
b) fragmente de construcii sau vestigii (ziduri de ceti, locuine, lcauri de cult);
c) ansambluri arhitectonice complexe (castele, ceti, temple, amfiteatre);
d) construcii rneti (casele cu toate construciile gospodreti, biserici).

2. obiecte adpostite ntr-o cldire special amenajat (muzeu) sau ntr-un ansamblu
arhitectonic de interes cultural i artistic.
Pentru a putea realiza o politic realist i operativ de conservare a patrimoniului este
necesar evidena sistematic i repertorierea monumentelor de cultur, care se face prin
urmtoarele operaiuni:
1. clasarea monumentelor n funcie de importana lor (internaional, naional,
regional, local);
2. selecionarea monumentelor n funcie de starea lor de conservare;
3. aprarea monumentelor de la distrugere printr-o legislaie special.
Expozitia
Cele doua activitati esentiale ale muzeului - conservarea si cercetarea - conditioneaza
modul de organizare a colectiilor sub forma expozitiilor permanente si temporare, ca si a
depozitelor de studiu.
Notiunea de expozitie, legata de aceea de muzeu, in conceptia actuala, inseamna
prezentarea obiectelor, urmarind o anumita tema, organizata dupa un sir de idei conducatoare.
Tematica muzeului sau a expozitiei reprezinta organizarea teoretica a materialului dupa
o anumita idee, care va fi ilustrata sau demonstrata prin obiectele special alese si grupate intrun sistem.
Pentru a ajunge la definitivarea tematicii muzeograful trebuie sa parcurga in mod
obligatoriu urmatoarele etape:
1) Culegerea intregului material informativ privind tema pe care doreste s-o ilustreze in
expozitie, incepand cu obiectele existente in patrimoniul muzeului sau in alte colectii si
terminand cu informatiile oferite de documentele din arhive, publicatii etc.
2) Gruparea intr-un sistem de gandire a tuturor acestor materiale, dupa anumite criterii
sau idei, subordonate temei centrale, care vor fi accentuate sau estompate in expunere.
3) Selectionarea obiectelor si a celorlalte materiale documentare in functie de ideile pe
care le urmareste expozitia, realizandu-se astfel schema generala si planul de expunere.
4) Adaptarea la spatiul existent a planului ideal intocmit anterior, actiune care impune
uneori o noua selectionare si revizuire a obiectelor.
5) Intocmirea planului definitiv de expunere, in cele mai mici detalii, realizand machete
cu fotografiile tuturor exponatelor.
6) Stabilirea exacta a tuturor elementelor ajutatoare si complementare care sunt necesare
expunerii (fotografii, diapozitive, harti, desene, texte etc.); amplasarea lor exacta,
dimensionarea lor in raport cu obiectele etc.
In ultima analiza, organizarea, unei expozitii permanente sau temporare, bazata pe o
tematica judicios gandita si un plan precis de expunere, apare ca ordonarea in spatiu a unui
numar de obiecte care ilustreaza una sau mai multe idei.
O alta preocupare in expunerea obiectelor este legata direct de conservarea lor.
Mijloacele de suspendare, prindere si fixare a obiectului cu ajutorul suporturilor de metal,
plexiglas sau din alte materiale rezistente trebuie sa fie astfel realizate, incat piesa sa fie in
primul rand sigur asezata, ca sa nu cada, apoi, sa nu fie deteriorata, suferind o indoire,
prindere fortata etc.