Sunteți pe pagina 1din 1

ANTROPOLOGIA (etimologic: stiinta sau descriere a omului) este un cimp disciplinar relativ nou cu

metode proprii de cercetare - care, la inceput, a studiat caracterele anatomice, fizionomice si biologice ale
omului considerat in seria animala.
Antropologia culturala se preocupa in special de problemele relativismului cultural (cercetarea elementelor de
originalitate ale fiecarei culturi), prin studiul raporturilor dintre diversele niveluri ale unei societati si prin
transmisia culturii.
Antropologia si-a facut intrarea in arhitectura ca o alternativa ceruta de esecul social si ambiental al
arhitecturii moderne, de incapacitatea ei de a raspunde necesitatilor reale ale oamenilor (ambele traduse si intr-o
criza de credibilitate a arhitecturii).
Perspectiva antropologica a contribuit astfel la relativizarea pretentiei universale a conceptiilor Miscarii
Moderne si la ancorarea proiectarii in realitatea umana diferentiata pe care arhitectii o ignorau, si pe care
aceasta perspectiva incearca sa o puna in lumina prin studii locale.
Cartea lui E.T.Hall Dimensiunea ascunsa), aparuta in 1966, a reprezentat un
moment foarte important pentru punerea in criza a principiilor cu pretentie universala ale arhitecturii
functionaliste (Carta de la Atena), pledind pentru - si demonstrind prin cercetari stiintifice - integrarea in
productia spatiului a doua dimensiuni ignorate in gindirea urbanistica de pina atunci: - conduitele spatiale
umane, pe care le deduce din comparatia cu comportamentul animal (raportarea la etologia animala), de unde
apar conceptele de teritorialitate, distanta critica, stress, etc.; - rolul culturii (respectiv al diferentelor culturale)
in constructia spatiului si in modul de organizare si folosire a lui.
In introducerea perspectivei antropologice in arhitectura, un rol deosebit l-au
jucat, de la sfirsitul anilor 1950, scoala structuralista olandeza (arhitectul Aldo van Eyck), structuralismul
francez (Claude Levi-Strauss), studiile tipologice italiene etc.
Arhitectura vernaculara: arhitectura fara arhitect, fara proiect desenat, facuta direct de utilizatori, eventual
cu mina de lucru specializata; arhitectura populara (rurala si urbana). arhitectura vernaculara cuprinde doua
mari tipuri: arhitectura primitiva = arhitectura societatilor primitive (de obicei anterioare scrisului);
arhitectura indigena, rurala si urbana = arhitectura societatilor urbane si rurale in care poate interveni in
constructie o mina de lucru specializata (dar nu si un proiect facut de arhitect). Arhitectura culta, sau mai bine
spus arhitectura ERUDITA, este productia unor specialisti care prin proiect - se interpun (cu cunoasterea lor
specifica, eruditia lor) intre locuitor si mediul sau construit.
DIFERENTE A.C-A.V:
>In ceea ce priveste alegerea formei
A.V. Oamenii (anonimi) construiesc exprimindu-si direct modul specific de viata
MOD DE VIATA = totalitatea aspectelor culturale, materiale, spirituale, sociale care caracterizeaza un grup
uman inchegat. Forma admisa este PRESCRISA PRIN TRADITIE, care exprima sistemul de valori colective
ale acelui tip de societate, al tuturor membrilor colectivitatii.
TRADITIA VERNACULARA = 1. transmisia orala a ansamblului de norme, practici, doctrine religioase si
morale, a manierelor de a gindi si a face; 2. ansamblul comportamentelor, atitudinilor corespunzatoare
sistemului de valori al colectivitatii respective, precum si tot ce presupune acumularea in timp, sedimentarea
productiilor si institutiilor colectivitatii respective.
A.C. Habitatul este rodul creatiei unor specialisti, care il proiecteaza pentru altii.
->Modul de transmisie al formei
A.V. Prin transmisie orala, forma face parte din educatie inca de la nastere, prin procesul de socializare a
individului. Uneori (cazul vernacularului indigen) se face si prin imprumuturi/schimburi culturale (asa numita
aculturatie). Traditia reprezinta un acord comun, are valoare de lege, asadar reprezinta o autoritate colectiva.
Procedeaza prin modele formale (forme prescrise, arhetipuri) = forme admise care se preiau si/sau se
ajusteaza => variatiuni. Societatile acestea fiind foarte traditionaliste, forma prescrisa de traditie e foarte
rezistenta (inovatia nu este o valoare pozitiva). Forma este caracterizata de lipsa pretentiilor estetice si
teoretice - adica intentiile artistice nu sint conceptualizate; uneori nu exista nici vocabular tehnic.
A.C. Forma este o elaborare intelectuala complexa, constient orientata catre scopul de a produce o impresie
(de dominare asupra maselor, sau de placere estetica, de suscitare a respectului grupurilor rafinate, de elita, etc.)
si este teoretizata ca atare. Se transmite prin forme de invatamint si prin schimburi culturale (aculturatie). Si
aici exista o traditie, o sedimentare in timp a cunoasterii specifice (de breasla), la care adesea se face recurs, ca
la o forma de autoritate, dar aceasta traditie este scrisa, teoretizata si (apoi) transmisa. In general este
caracterizata printr-un mai mare dinamism formal si prin inventivitate (caracteristici foarte apreciate),
reprezinta valori specifice (din ce in ce mai mult in epoca moderna).
->In ceea ce priveste utilizarea formelor
A.V. Forma raspunde totdeauna modului de viata specific al societatii si valorilor acesteia: nevoi obiective si
nevoi spirituale.
A.C. Forma raspunde evident unor nevoi (altfel nu ar exista), dar intre utilizatori si forma construita se
interpune sistemul de valori al subculturii de specialitate, care nu coincide neaparat cu cel al utilizatorilor.
Astfel, poate aparea o discrepanta intre forma creata/proiectata de specialisti si valorile si modul de viata al
utilizatorilor; de aici se poate produce o criza a mediului construit (ex.: orasul functionalist s-a vazut in timp ca
nu corespunde in totala masura modului de viata pe care oamenii si-l doreau).
DECLINUL TRADITIEI VERNACULARE IN SOCIETATEA MODERNA
Cauze: dezvoltarea moderna a societatii, dezvoltarea tehnologica, productia industriala numarul mare,
cresterea complexitatii, accentuarea ritmurilor accentuarea specializarii si diferentierii societatii tipuri de
constructii in numar si complexitate foarte mare desacralizarea societatii moderne pierderea sistemului de
valori comun impartasit/acceptat cresterea individualismului (a se vedea seminarii fenomenologie).
Efecte: inlocuirea regulii acceptate a traditiei prin controlul institutionalizat (coduri, regulamente, legislatie,
impuse) ordinii morale i se substituie astfel o ordine tehnica cultura originalitatii pierderea scopului comun
al arhitectului si al publicului anonimizarea relatiei arhitect-utilizator habitatul in criza inlocuirea
productiei artizanale cu cea industriala.
Teritorialitatea desemneaza conduita caracteristica adoptata de un organism pentru a-si lua in posesie teritoriul
si a-l apara impotriva membrilor din aceeasi specie.
VERNACULARUL PENTRU ARHITECTURA CULTA
1. Vernacularul ca origine a arhitecturii culte - sursa pentru a.c. (Gheorghe Curinschi-Vorona, Arhitectura
comparata) - mostenire ornamentala transfigurata
2. Vernacularul ca sursa de inspiratie pentru arhitectura culta - optiuni individuale - cautarile nationale
programatice in arhitectura; limite si pericole - discutie despre arhitectura neo-romaneasca si despre
specificul national. Aceasta nu presupune neaparat o perspectiva antropologica in elaborarea proiectului de
arhitectura, desi cautarile programatice nu au fost straine de interesul pe care l-a stirnit in epoca etnologia si
antropologia.
AVERTISMENTELE ANTROPOLOGIEI In tarile in curs de dezvoltare: - pericolul aculturatiei si al
importului de modele - pierderea specificitatilor locale In tarile dezvoltate: - criza habitatului: orasul
omogen si neglijarea microdimensiunilor - criza arhitectului: alienarea proiectantului de locuitor - pierderea
sistemului de valori comun arhitectilor si publicului - pericolul noilor simboluri ale culturii media
Factorii primari = filtrul cultural REPREZINTA componenta socio-culturala a modului (genului) de viata:
toate aspectele culturale, materiale, spirituale si sociale specifice unui grup inchegat, modul de a fi si de a face.
Aici este cuprinsa totalitatea obiceiurilor, credintelor, conventiilor care intra in ceea ce se numeste
personalitatea de baza a unui grup inchegat (conceptul de personalitate de baza defineste un individ in cadrul
matricei culturale a unei colectivitati). SE DEFINESC ca ansamblu al comportamentelor si atitudinilor colective
care se raporteaza la anumite modele culturale. Ei fac parte din definitia modului (genului) de viata. Dar pentru
a fi cercetati, e nevoie de o descompunere a lor (o instrumentalizare). Dupa Raport (cf. Redfield) ei reprezinta
ansamblul conceptelor de: CULTURA (ansamblu de idei, institutii, activitati avind forta de conventie in
societate); ETOS (fizionomia morala caracteristica a unui popor/grup; predispozitiile dominante care subintind
credintele, practicile, obiceiurile unui grup); CONCEPTIA DESPRE LUME (maniera caracteristica in care un
popor/grup vede lumea); CARACTERUL NATIONAL (= tipul de personalitate de baza care apare in
general intr-o societate). In contextul actual, care pune in evidenta multiculturalitatea in interiorul
nationalului, e de discutat daca acest concept nu e depasit, daca nu e vorba mai degraba de un caracter
regional, etnicreligios, de grup etc.