JOC SECUND

Ion Barbu

Din ceas, dedus adancul acestei calme creste,

Intrata prin oglind n mantuit azur,
Taind pe inecarea cirezilor agreste,
In grupurile apei, un joc secund, mai pur.
Nadir latent! Poetul ridic insumarea
De harfe resfirate ce-n sbor invers le pierzi
Si cantec istoveste: ascuns, cum numai marea,
Meduzele cnd plimba sub clopotele verzi.

-arta poeticaIon Barbu este, ca formatie, matematician, ceea ce determina

natura lirismului sau. Cunoasterea matematica i se pare lui Blaga singura
"mantuitoare" pentru ca "se simte in adevar facut", de aceea o va transforma in
poezie.
Spre deosebire de poetii care l-au precedat si care au investigat mai ales
latura afectiva a universului uman, Ion Barbu propune prin poezia sa o imagine
generala, rezultata din contemplarea lumii in totalitatea ei; este evidenta natura
profund reflexiva, intelectuala a poeziei sale.
"Joc secund" face parte din etapa ermetica a creatiei poetului Ion Barbu,
din anii 1925-1926. Acest scurt poem este considerat o arta poetica prin care
autorul isi defineste propria creatie, propria modalitate de a scrie versuri.
Asezand-o in fruntea volumului cu acelasi titlu, poetul intentioneaza sa il initieze
pe cititor "in descifrarea" si intelegerea versurilor sale. Discursul liric propune o
conceptie moderna despre poezie, dar si un limbaj ermetic, incifrat si o sinteza
poetica dificila. Este alcatuita din doua catrene, are versuri lungi cu masura de
treisprezece-paisprezece silabe, ritm iambic, iar rima este incrucisata.
Titlul poemului sugereaza faptul ca arta este in viziunea lui Barbu o
transformare a realitatii si nu o copie a ei. Cuvantul "joc" sugereaza transpunerea
in alta lume, creativitate si imaginatie, iar asocierea adjectivului "secund"
plaseaza jocul in zona superioara a esentelor sale. Tema acestei poezii exprima
convingerea ca poezia reprezinta o lume ideala, rezultat al reflectarii lumii reale
"in oglinda".
In prima strofa apare ideea cautarii frumosului artistic in relitatea
imediata, insa realul este sustras oricarei temporalitati. Frumosul artistic sau
poezia nu se poate realiza decat prin iesirea din timp, din contingent -"din ceas
dedus"- si prin reflectarea realitatii in constiinta -"intrata prin oglinda in mantuit
azur"-. In strofa a doua poezia este vazuta ca un "nadir latent" ce reprezinta
rasfrangerea lumii exterioare, a "mantuitului azur". Poezia nu se obtine prin

inaltare ("in zbor invers") ci prin coborare in imaginar ("in nadir latent"). Eul
restrange spatiul poetic la "o lume purificata pana la a nu mai oglindi decat
figura spiritului nostru". Actul creatiei capata astfel, valori narcisiste, poezia fiind
un produs al mintii. Asadar, in viziunea lui Ion Barbu, poezia este un proces
exclusiv intelectual, "un joc secund mai pur", ca manifestare stricta a mintii in
care se reflecta realitatea. Metafora "din ceas" poate simboliza temporalul,
realul, in care poezia se afla in stare latenta si poate fi integrata in simbolistica
"mitul oglinzii". Asa cum elementele materiale se pot reflecta intr-o oglinda sau
pe suprafata apei, lumea in totalitatea ei, se rasfrange, dupa propriile legi in
constiinta umana. Dar imaginile poetice nu copiaza exact lumea exterioara,
aceasta fiind transfigurata artistic. Substantivul "ceas" apartine campului
semantic al timpului, dar este un timp neclintit, fara scurgere, extras din
temporalitate.
Starea de extaz este declansata de abandonarea materialului, al
contingentului, de scoaterea acestuia de sub tutela timpului. Prin oglinda, lumea
intra "in mantuit azur", aceasta metafora ilustrand unul din atributele artei eternitatea.
"Cirezile agreste" sunt forme ale contingentului, elemente ale realitatii;
poezia se naste prin "inecarea cirezilor agreste" adica prin abandonarea
materialitatii.
Se releva rolul poetului vazut ca un centru al universului. In spatiul real
elementele sunt dispersate, rolul poetului fiind acela de a le "insuma", de a
ordona "harfele rasfirate". Poezia este rezultatul unei activitati rationale,
cerebrale, asa se explica folosirea verbului "a deduce", ce face parte din sfera
semantica a matematicii ("Din ceas dedus adancul acestei calme creste").
Starea poetica este asemenea cantecului marii, asa cum cantecul marii
ramane pentru multi imperceptabil, asa si starea poetului ramane muta pana
cand acesta reuseste sa dea glas frumusetii, starii poetice latente existente in
realitate. Apa este asadar un alt simbol al poeziei, insemnand oglindire,
reflectare. In a doua strofa marea devine simbolul genezei poetice, universul
unde se naste poezia. Alte simboluri ce devin si motive literare sunt: oglinda,
nadirul, zenitul.
In expunerea ideilor si de incifrare a simbolurilor, dificultatea receptarii
poeziei este mai intai cauzata de concizia exprimarii, dar si de sintaxa poetica in
care predomina terminologiile stiintifice, luate mai ales din matematica "insumare"-, neologisme cu rol de epitet - "nadir latent" - si recurgerea la elipse,
disclocari, inversiuni topice, anacoluturi. Toate acestea ingreuneaza astfel
descifrarea sensurilor clasice ale discursului liric.
Cuvintele stau la baza tonului solemn al poeziei. Poetul isi propune sa
anuleze sinteza clasica, arbitrara, sa descatuseze cuvinte de incarcatura
conventionala. Aparentele concrete ale realitatii sunt "inecate" si, in acest
demers, metaforele revelatoare joaca un rol important ("joc secund", "mantuit
azur").
Consider ca poezia lui Ion Barbu propune o perspectiv original asupra
realitii imediate, n care viziunea creatorului modern se raporteaz, discret, la
un alt mod de a crea poezie.

Asadar, poezia "Joc secund", model de concizie lirica, capodopera a

creatiei artistice a poetului Ion Barbu, constitue o profunda arta poetica, atat prin
conceptia autorului asupra rostului si rolului artei, cat si prin aceea ca este un
adevarat cod ce deschide intelesurile poetice ale universului liric barbian, cu
totul unic in literatura romana.

LEOAICA TANARA, IUBIREA

Nichita Stanescu

Leoaica tnr, iubirea

mi-ai srit n fa.
M pndise-n ncordare
mai demult.
Colii albi mi i-a nfipt n fa,
m-a mucat leoaica, azi, de fa.
i deodata-n jurul meu, natura
se fcu un cerc, de-a-dura,
cnd mai larg, cnd mai aproape,
ca o strngere de ape.
i privirea-n sus ini,
curcubeu tiat n dou,
i auzul o-ntlni
tocmai lng ciocrlii.
Mi-am dus mna la sprncean,
la tmpl i la brbie,
dar mna nu le mai tie.
i alunec-n netire
pe-un deert n strlucire,
peste care trece-alene
o leoaic armie
cu micrile viclene,
nc-o vreme,
i-nc-o vreme...

-arta poetica erotica neomodernista Poezia "Leoaica tanara, iubirea" face parte din volumul "O viziune a
sentimentelor" (1964), in care Nichita Stanescu, prin cuvant poetic esential,
vizulaizeaza iubieea ca sentiment, reflectand lirismul subiectiv.
Opera este o confesiune lirica a poetului Nichita Stanescu, o arta poetica
erotica, in care eul liric este puternic marcat de intensitatea si forta celui mai
uman sentiment, iubirea. Conceptul de arta poetica exprima un ansamblu de
trasaturi care compun viziunea despre lume si viata a unui autor, despre menirea
lui in univers si despre misiunea artei sale, intr-un limbaj care-l particularizeaza.
Tema o constituie consecintele pe care iunirea, navalind ca un animal de
prada in spatiul sensibilitatii poetice, le are asupra raportului eului poetic cu
lumea exterioara si cu sinele totodata.
Titlul este exprimat printr-o metafora in care transparenta imaginii
sugereaza extazulmpoetic la aparitia neasteptata a iubirii, vazute sub forma unui
animal de prada agresiv, "leoaiaca tanara", explicata de poet prin apozitia
"iubirea". Este preluat si in incipit, conturand tema poemului.
Poezia este structurata in trei secvente lirice corespunzatoare celor trei
strofe.
Prima strofa exprima vizualizarea sentimentului de iubire, sub forma unei
tinere leoaice agresive, care ii sare "in fata" eului liric, avand efecte devoratoare
asupra identitatii sinelui, infingandu-si "coltii albi [...] in fata" si muscandu-l "de
fata". Pronumele la persoana I, "mi", "ma", "m", potenteaza confesiunea
autorului in sensul ca el era cknsyient de eventualitatea ivirii sentimentului de
dragoste, care-l "pandise-n incordare/ mai demult", dar nu se astepta ca acesta
sa fie atat de puternic, sa aiba atata forta devastatoare ("mi-a sarit in fata", "m-a
muscat [...] e fata").
Partea a doua suprinde metamorfoza fiintei dupa intalnirea cu iubirea.
Reperele se modifica, lumea devine cerc (simbol al perfectiunii). Se produce o
inaltare spre planul cosmic, o detasare de tot ce este pamantesc, material, ceea

ce inseamna ca iubirea spiritualizeaza si este o cale de cunoastere. Eul liric nu se

mai recunoaste. Remarcam prezenta unor cuvinte din aria semantica a simturilor
: "privire", "auzul". Logosul cedeaza locul erosului. Ca figuri de stil se observa o
serie de metafore simbol ("curcubeu taiat in doua", "strangere de ape"). Privirea,
ca si auzul, pot fi simboluri ale perspectivei sinelui, se inalta "tocmai langa
ciocarlii", sugerand faptul ca aparitia iubirii este o manifestare superioara
bucuriei, fericirii, care este perceputa cu toate simturile.
Strofa a treia reprezinta trecerea spre o alta varsta a iubirii, sufletul care
straluceste, leoaica, nu mai este tanara, ci este "aramie". Leoaica nu mai are
miscarile impulsive si dinamice din prima parte ("trece-alene"). Repetitia din
final, "inca-o vreme,/ si-nca-o vreme...", proiecteaza integral in eternitate,
sugerand in acelasi timp caractetul repetitiv, arhetipal al povestii de iubire.
Iubirea, ca forma a spiritului, invinge timpul, dand energie si profunzime vietii.
Din punct de vedere prozodic, poezia este structurata in trei strofe inegale
(sextina, pctet, decima) cu versuri inegale, libere si cu rima imperecheata sau
incrucisata. Ritmul combinat sugereaza fie spontaneitate, fie curgere domoala
nesfarsita, ca in vis. Ca figura de stil specifica neomodrnismului observam
prezenta ingambamentului ce permite continuarea unei idei in versul urmator
fara a folosi initiala majuscula.
La nivel sintactic, limbajul metaforic este imbogatit cu figuri de stil si
procedee artistice. Astfel, remarcam abundenta metaforelor ("un cerc de-a dura",
"strangere de ape", "curcubeu taiat in doua", "leoaica aramie", "un desert in
stralucire") ce creeaza imagini artistice inedite (vizuale, tactile, auditive, de
miscare). Repetitia din final are ton de incantatie, de descantec; urmata de
punctele de suspensie, amplificata prin conjunctia "si", ea exprima eternitatea
iubirii, sentiment universal in afara caruia nu exista nimic.
Verbele la perfectul simplu ("se facu", "tasni", "intalni") dau dinamism
discursului si ideilor exprimate si anunta verbele la prezent din ultima secventa
care desavarsesc transfigurarea eului poetic sub impactul devastator al iubirii.
Verbul la perfectul compus "mi-am dus" poate sugera desavarsirea metamorfozei
eului sau consumarea iubirii dupa care acesta incearca inutil sa se regaseasca.
Consider ca poezia este o romanta contabila a iubirii, sentiment
materializat, vizualizat de Nichita Stanescu, stare sufleteasca ce capata puteri
demiurgice asupra sensibilitatii poetului, inaltandu-l in centrul lumii care, la
randul ei, se reordoneaza sub forta miraculoasa a celui mai uman sentiment.
Imaginile poetice se individualizeaza prin transparenta, dinamism si sugestie
semnificativa pentru "obiectul" iubire, intreaga poezie concentrandu-se intr-o
unica metafora.
In concluzie, poezia Leoaica tanara, iubirea de Nichita Stanescu se
inscrie in estetica neomodernista prin tratarea marilor teme (iubire, natura,
timp), prin recursul la metafora, prin sugestie,ambiguitate si prin expresivitatea
versurilor.

ACI SOSI PE VREMURI

Ion Pillat
La casa amintirii cu-obloane si pridvor,
Paienjeni zabrelira si poarta, si zavor.
Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc
De cnd luptara-n codru si poteri, si haiduc.
n drumul lor spre zare mbatrnira plopii.
Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.
Nerabdator bunicul pndise de la scara
Berlina leganata prin lanuri de secara.
Pe-atunci nu erau trenuri ca azi, si din berlina
Sari, subtire, -o fata n larga crinolina.
Privind cu ea sub luna cmpia ca un lac,
Bunicul meu desigur i-a recitat Le lac.
Iar cnd deasupra casei ca umbre berze cad,
i spuse Sburatorul de-un tnar Eliad.
Ea-l asculta tacuta, cu ochi de peruzea...
Si totul ce romantic, ca-n basme, se urzea.
Si cum sedeau... departe, un clopot a sunat,
De nunta sau de moarte, n turnul vechi din sat.
Dar ei, n clipa asta simteau ca-o sa ramna...
De mult e mort bunicul, bunica e batrna...
Ce straniu lucru: vremea! Deodata pe perete
Te vezi aievea numai n stersele portrete.
Te recunosti n ele, dar nu si-n fata ta,
Caci trupul tau te uita, dar tu nu-l poti uita...

Ca ieri sosi bunica... si vii acuma tu:

Pe urmele berlinei trasura ta statu.
Acelasi drum te-aduse prin lanul de secara.
Ca dnsa tragi, n dreptul pridvorului, la scara.
Subtire, calci nisipul pe care ea sari.
Cu berzele ntr-insul amurgul se opri...
Si m-ai gasit, zmbindu-mi, ca prea naiv eram
Cnd ti-am soptit poeme de bunul Francis Jammes.
Iar cnd n noapte cmpul fu lac ntins sub luna
Si-am spus Balada lunei de Horia Furtuna,
M-ai ascultat pe gnduri, cu ochi de ametist,
Si ti-am parut romantic si poate simbolist.
Si cum sedeam... departe, un clopot a sunat
Acelasi clopot poate . n turnul vechi din sat...
De nunta sau de moarte, n turnul vechi din sat

-opera traditionalistaPoezia "Aci sosi pe vremuri" este o capodopera a volumului "Pe Arges in
sus" (1923), un volum reprezentativ pentru traditionalismul poetic, la care adera
Ion Pillat dupa o scurta experienta simbolista si parnasiana.
Titlul este cu totul original si inedit deoarece este alcatuit dintr-o propozitie
prin care poetul comunica ideea centrala a poeziei si anume apropierea pana la
identificare a trecutului cu prezentul, doua valori ale existentei umane plasate
intr-un spatiu si un timp neidentificate. Adverbul in forma populara "aci", verbul
"sosi" la perfect simplu si locutiunea adverbiala de timp "pe vremuri" sugereaza
ideea ca existenta umana se bazeaza pe experiente repetabile, reluate si retraite
de fiecare generatie in parte, care simte si traieste viata asemenea
predecesorilor.
Tema care il preocupa pe Ion Pillat in aceasta poezie este demonstrarea
identiitatii experientelor unor generatii diferite in ciuda scurgerii timpului. Astfel,
prin inteaga pozie Ion Pillat realizeaza o apropiere a celor doua timpuri -trecut si
prezent-, pana la identificarea acestora. Suprapunerea prezentului si trecutului
are drept rezultat crearea unei perspective ample asupra trecerii timpului. De
aceea, se poate afirma ca tema principala a poemului este contemplarea trecerii
iremediabile a timpului.
Poezia apartine traditionalismului nu numai prin teme si motive specifice,
dar si prin versificatia clasica. Poezia dispune de o structura muzicala simfonica
fiind alcatuita din nouasprezece distihuri si un vers izolat cu valoare de concluzie.
Rima este imperecheata, ritmul iambic si masura de treisprezece-paisprezece
silabe.
Versurile evidentiaza doua planuri temporale: planul tecutului (distihurile
III-IX), realizat prin lirism obiectiv, cu elemnete de narativitate poetica, si planul
prezentului (distihurile XIII - XIX), relizat in lirism subiectiv deoarece eul liric isi

exprima trairile prin marcile lexico-gramaticale ale persoanei I ("eram", "am

soptit").
Un elemnt de structura al operei este incipitul reprezentat de primele doua
distihuri. Prin metafora "casa amintirii" se fixeaza spatiul rememorarii nostalgice
a trecutului. Metafora deobandeste semnificatia unui spatiu mitic, fie locuinta a
stramosilor, fie loc sacru al cuplurilor de indragostiti initiati in misterul nuntii.
Elementele asociate casei: "obloane", "pridvor", "poarta", "zavor" si versul
"Paienjenii zabrelira si poarta su zavor" sugereaza trecerea timpului, degradarea,
starea de parasire a locuintei stramosilor, dar si ideea de spatiu privilegiat, izolat,
accesibil doar urmasului, care poate reinvia trecutul in amintire. Trecutul capata
o aura legendara, devine un timp mitic, al luptei haiducilor pentru dreptate: "De
cand luptara-n codru si poteri si haiduc", pastrand, parca, vie memoria unor
vremuri zbuciumate, fiind sugerata si tematica istorica.
Sunetul grav al clopotului din turla bisericii este un element de recurenta
poetica prezent in ambele planuri, un laitmotiv traditional care marcheaza
trecerea timpului si repetabilitatea destinului uman. Alte elemente de recurenta
sunt: motivul berzei (care sugereaza statornicia, nevoia de intoarcere la origine)
si motivul bibliotecii.
Expresivitatea se realizeaza printr-o serie de tropi, cum ar fi: metafora
("casa amintirii", "ochi de peruzea", "ochi de ametist"), comparatia ("campia ca
un lac", "ca umbre berze cad") si personificarea plopilor printr-un transfer de
afectivitate ("imbatranira plopii"). Textul are un limbaj poetic ce evidentiaza
prezenta unor regionalisme si arhaisme: "potera", "ciubuc", "berlina", "horn". Din
punct de vedere stilistic se utilizeaza paralelismul sintactic, simetria, antiteza
intre trecut si prezent.
Desi aparent este o poezie se iubire, "Aci sosi pe vremuri" este o meditatie
pe tema trecerii ireversibile a timpului. Viziunea despre lume este astfel ilustrata
prin timpul ciclic, concretizat in legatura dintre generatii, care face ca prezentul
sa repete aproape identic trecutul. Poemul exprima angoasa de timp care duce la
instrainarea de sine, eul liric pillatian regasindu-se pe deplin doar in existentele
indepartate ale inaintasilor.
O secventa ilustrativa pentru tema si viziunea despre lume este planul
trecutului unde are loc evocarea povestii de iubire a bunicilor intr-o atmosfera
romantica, nocturna. In aceasta secventa, exista doua schite de portret: a
bunicului "nerabdator" si tandru, care isi intampina iubita la scara berlinei, si a
bunicii, conturate prin detalii fizionomice si vestimentare ("subtire fat", "ochi de
peruzea", "larga crinolina"), ea purtand si un nume mitologic, Calyopi. Sugestia
mitica a numelui, faptul ca poetul este urmasul care eternizeaza in creatia sa
iubirea bunicilor si "copia" - oglindirea e "acum" a povestii romantice de "ieri",
sunt aspecte care pot sustine caracterul de arta poetica a acestui text, care isi
reveleaza astfel nivelul de profunzime a semnificatiilor.
O alta secventa ilustrativa pentru tema si viziunea despre lume este planul
prezentului, care prezinta in paralel povestea de iubire a nepotilor, in acelasi
cadru spatial, dar intr-un alt timp ("ca ieri sosi bunica... si vii acuma tu"). Ritualul
erotic este identic, numai ca tanarul indragostit ii recita iubitei cu "ochi de
ametist" versuri simboliste, acompaniat de sunetul grav al clopotului.

Meditatia pe tema efemeritatii conditiei umane face trecea de la planul

trecutului la planul prezentului. In aceasta secventa se identifica marcile
discursului adresat, persoana a IIa singular, cu valoare neutra, impersonala ("Ce
straniu lucru vremea! Deodata pe perete/ Te vezi aievea numai in stersele
portrete"). Versul final ("De nunta sau de moarte, in turnul vechi din sat")
constituie un refren ideatic ce are valoare de concluzie deoarece fixeaza temele
si motivele pe fundalul satului mitic.
Consider ca poetul traditionalist Ion Pillat isi asuma principiile acestei
orietari culturale, intelegand ca raportarea la traditie si la valorile acesteia, dintro perspectiva a prezentului trebuie sa insemne mai mult decat ampla abordare in
maniera elogioasa a valorilor trecutului si universului rural. Astfel, poezia sa
devine o forma de manifestare a unui stil personal care nu presupune simpla
preluare de modele, ci rafinarea lor prin prisma sensibilitatii personale.
Problematica trecutului si cea a universului rural sunt, deci, abordate din
perspectiva unei constiinte moderne.
Asadar, poezia "Aci sosi pe vremuri" apartine esteticii traditionaliste, prin
nostalgia si cultul trecutului, prin idilizarea satului patriarhal romanesc, prin tema
legaturilor dintre generatii, prin raportarea la traditie dar si prin versificatia
clasica.

EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII

Lucian Blaga

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

i nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntlnesc
n calea mea
n flori, n ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrum vraja neptrunsului ascuns
n adncimi de ntuneric,

dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii tain i-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micoreaz, ci tremurtoare
mrete i mai tare taina nopii,
aa mbogesc i eu ntunecata zare
cu largi fiori de sfnt mister
i tot ce-i neneles
se schimb-n nenelesuri i mai mari
sub ochii meicci eu iubesc
i flori i ochi i buze i morminte.

-arta poetica modernaPoezia "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" face parte din seria
artelor poetice moderne alaturi de "Testament" de Tudor Arghezi si "Joc secund"
de Ion Barbu. Poezia este plasata in deschiderea volumului "Poemele luminii"
(1919), fiind o meditatie asupra semnificatiei artei si tipului de cunoastere pe
care poezia il presupune. Lucian Blaga dezvolta in poem doua tipuri de
cunoastere: "cunoasterea luciferica si cunoasterea paradisiaca".
Poezia se incadreaza in modernism cu insertii expresioniste. O trasatura a
curentului literar in care se incadreaza textul este intelectualizarea poeziei.
Discursul poetic presupune un cititor rafinat, capabil de a surprinde mesaje
poetice complexe. Un alt element care demonstreaza modernitatea poeziei este
compozitia, opera eliberandu-se de rigorile prozodice. Poezia pune accentul pe
eul liric care este caracterizat de trairi puternice, "tensiunea sa interioara il
intrece, il transcendenteaza", dupa cum spune insusi Blaga.
Tema, creatia ca forma a cunoasterii, este relevata in mai multe imagini si
secvente poetice. Titlul este o intreaga propozitie si semnifica ideea cunoasterii
lucifere. Reluandu-se in incipit, acesta invepe cu pronumele personal "eu" ceea
ce inseamna ca poezia este o confesiune expresionista de tip monolog. Eul liric
se confeseaza cu privire la viziunea despre cumoastere sustinand anititeza "eualtii", eemonstrata se de versul bisilabic "dar eu". Nu este un eu bograf, ci unul
simbolic, este eul expresionist vazut ca centru al universului.
Poezia este formata din trei secvente poetice care se bazeaza pe o relatie
antitetica. Prima secventa formata din primele cinci versuri prezibta perspectiva
subiectiva a autorului asupra lumii (cunoasterea luciferica), cea de-a doua
secventa reprezentand perspectiva obiectiva, o cunoastere de tip rational, opusa
cunoasterii luciferice de tip intuitiv (cunoasterea paradisiaca). Ultima secventa
reprezinta concluzia. Exista doua planuri poetice; planul in care eul liric pledeaza
pentru mentinerea misterului prin alegerea unei atitudini contemplative in raport
cu diferite intrupari si planul "celorlalti" (antiteza eu-altii) care incearca sa
cunoasca lumea rational si prin acest lucru ii spulbera misterul. Verbele care
sugereaza atitudinea iubitoare de taine universale a eului liric sunt lipsite de
agresivitate - "nu sttivesc", "nu ucid", "imbogatesc", "iubesc", "sporesc" -,
aflandu-se in opozitie cu dprinta altora de a escifra mistrele lumii ("sugruma",
"ucide", "nu sporeste").

La nivel stilistic, limbajul artistic si imaginile artistice sunt puse in relatie

cu un plan filozofic secundar, organizarea ideilor se face in jurul unei imahini
realizate prin compozitie ampla. Limbajul metaforic este imbogatit cu procedee
artistice si figuri de stil. Paralelismul sintactic: flori, ochi, buze, morminte,
sugereaza perceptia fragmentara a creatiei, a universului in dimensiunile sale:
vegetala, umana si minerala. Tot prin aceasta structura Blaga reuseste sa
concretizeze abstractul, florile semnificand natura, ochii fiind oglinda sufletului,
buzele iubirea iar mormintele trecutul si respectul pentru acesta. Secventa
"corola de minuni a lumii" reprezinta o metafora revelatorie, forma a metaforei
pe care Blaga o cultiva cu predilectie. La nivel lexical observam cuvinte din
campul semantic al cosmicului si a naturii ("lumina", "razele", "zare", "flori").
Opera este structurata in douazeci de versuri de dimensiuni inegale care
se distribuie in doua fraze poetice, initiala majuscula existand doar la inceputul
acestora. Vorbim aici despre figura de stil numita ingambament ce permite
continuarea unei idei in versul urmator fara a folosi majuscula la inceputul
versului.
Statutul de arta poetica se dezvaluie nu doar prin faptul ca poezia
deschide "Poemele luminii", ci mai ales prin vehicularea conceptelor de
cunoastere paradisiaca si cunoastere luciferica si prin intermediul metaforei
luminii. Nu intamplator volumul include chiar in titlul sau substantivul "lumina"
cu sens de cunoastere dar si de forta primordiala.
In viziunea poetului-filozof, creatia este un mod de cunoastere si de
existenta in univers prin care fiinta umana isi redescopera dimensiunea mitica.
Lucian Blaga este singurul filozof roman cu un sistem filozofic propriu. Sistemul
este de tip idealist, luand in calcul existenta unei fiinte superioare numite Marele
Tot sau Marele Anonim. Blaga pleaca de la premisa ca omul este limitat in
cunoastere indiferent ce eforturi face. Calea rationala este una gresita intrucat
mintea omului nu poate trece de asa-numita cenzura transcendentala.
Consider ca adevarurile pe care pretindem ca le cautam nu vor fi atinse, ci
doar ni se vor releva uneori. Lumea ramane un mister, o taina care trebuie
protejata, ba mai mult , un mister care trebuie sporit.
Asadar, poezia "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" de Lucian Blaga
este un cod de lectura prin care autorul prezinta raportul dintre om si univers, o
relatie care exprima bucuria acestuia de a proteja tainele lumii; "Omul trebuie sa
fie un creator, de aceea renunt cu bucurie la cunoasterea absolutului" (Lucian
Blaga).

*Asta e ce a vorbit profa la ora*

ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE INTAIA NOAPTE DE

RAZBOI

Gheorghidiu - constientizarea mortii, prin sentimentul solidaritatii are revelatia ca

e aidoma celorlati.
Banuieste ca e inselat, nu are nici o certitudine. Pentru cel care gaseste in
dragoste o realitate absoluta numai gandul ca iubita il poate insela este
infricosator.
Cei din jur nu au trait niciodata o mare iubire. Temerea ca nu va reusi sa
primeasca permisia il tentioneaza, el fiind un mizantrop, un interiorizat.
Barbat bizar, inclinat spre lectura - s-ar fi putut sa reprezinte o provocare pentru
Ela.
Gelozia se declanseaza , el se simte comparat. Vrea sa stie ca este unic. Si atjnci
comparatia inseamna clar ca nu mai este unic. Este comparat in felul care arata,
in felul care se poarta, in felul care vorbeste sau mai degraba cum nu vorbeste,
in felul in care se imbraca. Ela gaseste in acest "G" o pereche ideala (seamana
cu "Luceafarul", Catalina il prefera pe Catalin). Vede in Ela o femeie cu gusturi in
filosofie, pe care realitate o contrazice zi dupa zi.
Cata vreme perspectiva ii apartine in totalitate lui Gheorghidiu, este foarte greu
de sustinut faptul ca ela se schimba. Ea se schimba in ochii lui Gheorghidiu.
Poate Ela era la inceput asa, insa strategia seductiei a ascuns aceste lucruri.
Domnul G apare in scena la petrecere, petecea fiind noul mod de viata al
cuplului. Este atras si el de Ela, am cunoscut-o pe Ela ca fiind cea mai frumoasa
studenta. Iubirea este cea care ne invata cum sa ii vedem pe cei din jur. Teoria
cristalizarii de la Stendhal presupune (explicatia data de Stendhal indragostirii,
crenguta dupa ce cristalele se topesc ea devine banala, nesemnificativa ) ca
indragostitul isi creeaza o proiectie. Indragostirea ca proces de vrajire poate
atrage si dezvrajirea. Toate aceste suspiciuni (Ela danseaza cu domnul G ) atrag
dezindragostirea. Instinctiv, Gheorghidiu se indeparteaza. Incepe sa isi ocupe
existenta si cu altceva pentru ca ne marturiseste la un moment dat ca nu putea
sa mai faca nimic, nici sa mearga la universitate.
Proiectie in absolut - a unei femei obisnuite, el o proiecteaza in ideal.
Constata ca Ela nu il inselase prea tarziu. Vrand sa repare, sa recupereze iubirea,
el se raneste si pe sine si pe Ela. Actul razbunarii ii amplifica amaraciunea.

Episoade:
"Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu"- scene de bombardament descrise
asadar din interior acestea sunt coplesitoare si de aceea apeleaza la perceptiile
organice( la simtul auzului, la cel tactil, al gustului chiar)
Pe masura ce este descris razboiul pare total lipsit de eroism.
Experienta iubirii. In ce masura este una definitiva ca cea a razboiului?
Eroul face o reconstituire (De cand a inceput si pana are puterea sa se desparta
de Ela). Trebuie sa retraiasca fiecare moment si fericit si dureros pentru ca numai
asa se poate distanta. Avantajele reconstituirii, toate stau sub semnul distantei in
timp. Retrairea prin povestire il ajuta cu siguranta sa puna ordine in lucru, sa dea
trairilor de odinioara alta semnificatie. Acesta este rolul introspectiei, a analizei
de sine ca act al cunoasterii.
Cuplu adamic - cei doi traiau o iubire care inflorea zi de zi , dupa cum isi
aminteste Gheorghidiu.
Intriga este scoasa in evidenta de discutia, intrebarea daca este inselat sau nu.
Intriga se materializeaza in discutia de la ofiteri. Intriga - dorinta de certitudine a

lui Gheorghidiu. Chiar daca e un gand, un lucru abstract, aceasta declanseaza

actiunea romanului.
Tehnici de scriere a unui roman:
Punere in abis - tehnica abisala.
Vorbeste la pers a 2a, un tu impersonal. "Iti construiesti casa pentru o femeie... ".
El vorbeste despre propria drama.
In cap 2 - introspectiva.
Povestea este din perspectiva lui Gheorghidiu.
Viziune subiectiva.
Analiza psihlogica principala modalitate de caracterizare a personajelor,
caracterizare indirecta, urmareste atitudinile. Introspectie personajul isi
constientizeaza trairile -autocaracterizare.
Introspectia furnizeaza atat elemente ale caracterizarii directe cat si indirecte.
Caracterizarea personajelor
Gheorghidiu - tipul intelectualului inadaptat
Exces de luciditate - se intoarce la un moment dat acasa, sotia nu era
acasa. Incepe sa isi puna tot felul de intrebari, isi face scenarii chinuitoare.
Mizantrop, hipersensibil, suspicios, interiorizat, stangaci dar in acelasi timp are
o verticalitate, o tarie in a respinge compromisulul care il face sa para nechibzuit.
Gheorghidiu in loc sa taca cuminte cand unchiul spune ca s-a casatorit din iubire,
absolut imprudent ii ia apararea Elei. Tocmai faptul acesta l-a facut pe unchi sa ii
lase mostenirea.

Planul razboiului si planul iubirii evolueaza in paralel.

Autorul pledeaza pentru fluxul constiintei.
Timpul zero al romanului este timpul razboiului.

PLUMB
George Bacovia
Dormeau adnc sicriele de plumb,
i flori de plumb i funerar vetmnt Stam singur n cavou i era vnt
i scriau coroanele de plumb.
Dormea ntors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, i-am nceput s-l strig Stam singur lng mort i era frig
i-i atrnau ariple de plumb.

-arta poetica simbolista modernaGeorge Bacovia este intaiul poet modern (N. Manolescu), creatiile sale
fiind categoric revolutionare. Depasind ideologia simbolista, poezia bacoviana
anticipeaza, prin insertiile expresioniste, avangarda literara. Debutul literar se
produce in cazul lui Bacovia prin volumul Plumb (1916), un text reprezentativ
fiind poezia care da titlul volumului si il deschide.
Simbolismul este un curent literar care s-a manifestat indeosebi intre anii
1985-1900 in Europa, mai ales in Franta si in Belgia ca o reactie impotriva
parnasianismului si naturalismului, avandu-l ca precursor pe Charles Baudelaire.
Idealul liricii simboliste este sa sugereze, impunandu-se ideea poeziei pure
completate de ambiguitatea limbajului poetic modern.
Poezia Plumb, considerata o capodopera a creatiei bacoviene si o culme
a simbolismului romanesc, se inscrie in lirica simbolista, fiind o elegie esentiala
prin folosirea simbolurilor, prin tehnica repetetiilor, cromatica si dramatismul
trairii poetului cat si prin tematica si muzicalitate.
Opera abordeaza o tematica simbolista, aceea a mortii si a solitudinii, ce
da expresie esecului esential si se circumscrie esteticii curentului literar. Starea
de melancolie, tristete, solitudine aduce in prim plan conditia de damnat a
poetului intr-o societate meschina, care nu-l intelege, o societate superficiala,
neputincioasa sa aprecieze valoarea artei adevarate. Poetul se simte incatusat,
sufocat spiritual in aceasta lume care-l apasa, in care se simte inchis, fara a avea
o solutie de evadare. Simbolismul isi pune pecetea prin temele si motivele
specifice. Tema singuratatii se va asocia aici motivelor literare adiacente:
cimitirul, cavoul, ce devin si simboluri.
Titlul se dovedeste un simbol al singuratatii, al angoasei, al lipsei de
speranta. Va fi reluat de sase ori in cele doua catrene ale poeziei, recurenta sa
devenind sinonima cu importanta termenului. Invelisul sonor al cuvantului
plumb este sumbru, funebru, prin cele patru coansoane si vocala inchisa u.

In plan denotativ, cuvantul are drept corespondenta in natura metalul, ale carui
trasaturi specifice sugereaza stari sufletesti: greutatea metalului sugereaza
apasarea sufletului, culoarea cenusie sugereaza monotonia.
O alta trasatura simbolista este simetria compozitionala. Textul este
alcatuit din doua catrene constituite pe baza simbolului plumb. Realizate prin
paralelism sintactic, cele doua strofe corespund celor doua planuri ale realitatii:
realitatea exterioara, obiectiva, simbolizata de cimitir si de cavou, si realitatea
interioara, subiectiva, simbolizata de sentimentul iubirii (amorul meu de
plumb) a carui invocare se face cu disperare, fiind si el conditionat de natura
mediului.
Muzicalitatea, specifica poeziilor simboliste, se realizeaza prin elemnte
prozodice, prin paralelism sintactic si prin tehnica repetitiilor. In ceea ce priveste
prozodia, poezia Plumb este riguros construita sugerand prezenta mortii prin
inchiderea versurilor cu rima imbratista, masura fixa de zece silabe. Rima
masculina sustine accentuarea puternica a finalului fiecarui vers, iar repetarea
aceluiasi cuvant plumb, in rima sustine gradarea obsesiei. Elementele
prozodice clasice care produc muzicalitatea exterioara sunt valorificate pentru a
conferi o muzicalitate interioara, data si de repetitii, paralelism si pauze
(cenzura, puncte de suspensie) care transforma poezia intr-un vaier modern.
Incipitul este marcat de imperfectul verbului dormeau care sugereaza
absenta trairilor interioare precum si actiunile nefinalizate ale eului liric. Strofa
intai exprima simbolic spatiul inchis, sufocat, apasator in care traieste poetul.
Starea poetului de singuratate este sugerata de sintagma stam singur care
alaturi de celelalte simboluri creeaza pustietate sufleteasca. Simbolurile
(plumb, cavou, mort) ajuta la reliefarea ideii esentiale de alunecare
inevitabila spre moarte, spre neant. Starile sufletesti nelamurite, confuze, de
instrainare, de izolare constitue obiectul poeziei simboliste si sunt transmise pe
calea sugestiei. Sugestia, procedeu simbolist, este folosita drept cale de
exprimare a corespondentelor intre planul exterior si cel interior, prin cultiuvarea
senzatiilor diverse (vizuale, auditive, tactile: scartaiau, atarnau aripile).
Figurile de stil sunt prezente atat in prima strofa a poeziei dormeau adanc
sicriele de plumb- personificare, flori de plumb- epitet, cat si in a doua strofa
(dormea intors amorul meu de plumb-personificare, aripile de plumb
epitet). Imperfectul verbelor sugereaza lipsa oricaror stari optimiste, starile
interioare ale poetului fiind proiectate in vesnicie, in eternitate (dormeau,
stam, atarnau), actiunea lor neavand finalitate.
Poezia este o confesiune lirica, poetul exprimandu-si starile prin marcile
persoanei I singular in sintagma stam singur care se gaseste simetric la
inceputul versului al treilea. Sentimentele transmise de poet sunt de sobrietate,
melancolie, dorinta de inchidere, solitudine. Alte simboluri sunt verbele auditive
sugerand tristete si disperare sa strig, scartaiau-. Starea de solitudine a
eului liric este sugerata de repetarea laitmotivului stam singur.
Consider ca poezia Plumb de George Bacovia este o creatie literara
inedita, un monument literar de o concentraie unic, o chintesen artistic de
care se vor uimi multe generaii viitoare, asa cum spune erban Cioculescu in
Gazeta literara din iunie 1957.

Asadar, opera Plumb de George Bacovia este o arta poetica simbolista.

prezentand trasaturile curentului literar si ale esteticii.

TESTAMENT
Tudor Arghezi

Nu-i voi lsa drept bunuri,

dup moarte,
Dect un nume adunat pe o
carte,
n seara rzvrtit care vine
De la strbunii mei pn la
tine,
Prin rpi i gropi adnci
Suite de btrnii mei pe brnci
i care, tnr, s le urci teateapt
Cartea mea-i, fiule, o treapt.

Durerea noastr surd i amar

O grmdii pe-o singur vioar,
Pe care ascultnd-o a jucat
Stpnul, ca un ap njunghiat.
Din bube, mucegaiuri i noroi
Iscat-am frumusei i preuri noi.
Biciul rbdat se-ntoarce n cuvinte
Si izbvete-ncet pedesitor
Odrasla vie-a crimei tuturor.
E-ndreptirea ramurei obscure
Ieit la lumin din padure
i dnd n vrf, ca un ciorchin de negi
Rodul durerii de vecii ntregi.
ntins lene pe canapea,
Domnia sufer n cartea mea.
Slova de foc i slova faurit
mprechiate-n carte se mrit,
Ca fierul cald mbriat n clete.
Robul a scris-o, Domnul o citete,
Fr-a cunoate ca-n adncul ei
Zace mania bunilor me.

Aeaz-o cu credin cpti.

Ea e hrisovul vostru cel dinti.
Al robilor cu saricile, pline
De osemintele vrsate-n mine.
Ca s schimbm, acum, ntia oar
Sapa-n condei i brazda-n calimar
Btrnii au adunat, printre plvani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite
i leagne urmailor stpni.
i, frmntate mii de sptmni
Le-am prefcut n versuri i-n icoane,
Fcui din zdrene muguri i coroane.
Veninul strns l-am preschimbat n miere,
Lsnd ntreag dulcea lui putere
Am luat ocara, i torcnd uure

Am pus-o cnd s-mbie, cnd s-njure.

Am luat cenua morilor din vatr
i am fcut-o Dumnezeu de piatr,
Hotar nalt, cu dou lumi pe poale,
Pzind n piscul datoriei tale.

-arta poetica modernaPoezia Testament de Tudor Arghezi este asezata la inceputul primului
volum arghezian Cuvinte potrivite (1927). Fiind prima poezie din volumul de
debut al autorului, ea a fost considerata un manifest literar care sintetizeaza
ideile din intreg volumul.
Testament de Tudor Arghezi face parte din seria artelor poetice moderne
ale literaturii romane din perioada interbelica, alaturi de Eu nu strivesc corola
de minuni a lumii de Lucian Blaga si Joc secund de Ion Barbu. Statutul de arta
poetica se verifica prin faptul ca autorul isi exprima propriile convingeri despre
arta literara, despre menirea literaturii si despre rolul artistului in societate. Este
o arta poetica moderna pentru ca in cadrul ei apare o tripla problematica,
specifica modernismului: transfigurarea socialului in estetic, estetica uratului,
raportul dintre inspiratie si tehnica poetica.
Descoperim o tema a creatiei literare in ipostaza de mestesug sustinuta
de sfera semnatica respectiva: carte, calimara, versuri, slava, hrisov. Tema este
sustinuta de epitetul nume adunat continand ideea ca opera a fost zamislita
printr-un proces anevoios si indelungat la capatul caruia poetul isi va aduce
partea lui de contributie la urcusul in timp al omenirii.
Titlul poeziei are o dubla acceptie: in sens denotativ, cuvantul-titlu trimite
la un document cu valoare juridica prin care sunt exprimate dorintele in legatura
cu transmiterea averii unei persoane dupa moarte, insa, in acceptie religioasa,
de unde deriva si sensul conotativ al cuvantului, termenul face trimitere la cele
doua mari parti ale Bibliei, Vechiul Testament si Noul Testament. Astefl, creatia
argheziana devine o mostenire spirituala adresata urmasilor-cititori sau viitorilor
truditori ai condeiului.
Textul poetic este structurat in sase strofe cu numar inegal de versuri,
masura inegala si rima predominant imperecheata, incalcarea regulilor prozodice
fiind o particularitate a modernismului. Discursul liric este organizat sub forma
unui monolog adresat/ dialog imaginar intre tata si fiu, intre strabuni si urmasi,
intre rob si Domn. Observam prezenta eului liric in tot atatea ipostaze, prezenta

marcata prin pronume personale, adjective posesive, verbe la persoana I si a II-a

singular (Eu am ivit, sa le urci).
Poezia Testament defineste crezul artistic al poetului in ceea ce priveste
estetica uratului, ca dimensiune fundamentala a creatiei poetului Tudor Arghezi.
La Arghezi, poezia este nascuta din bube, mucegaiuri si noroi si ea trebuie sa
aminteasca intotdeauna care-i sunt izvoarele. Cu o forta extraordinara de
sugestie, autorul foloseste aceste metafore ale treptei organice bube, ale celei
vegetale mucegaiuri si ale celei minerale noroi, socand prin aceasta referire
la tot ce vizeaza grotescul si uratul. Conditia poetului este concentrata in versul
decat un nume adunat pe-o carte, iar poezia apare ca un bun spiritual si peren:
Nu-ti voi lasa drept bunuri dupa moarte. Arta argheziana este facuta din
veninuri. Veninul este preschimbat in miere, poezia devenind astfel un cantec
pur. Poetul e un nascocitor care transforma graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
in cuvinte potrivite, metafora ce desemneaza poezia ca mestesug, ca truda, si
nu ca inspiratie divina. Efortul poetic presupune insa un timp indelungat, necesar
transfigurarii artistice si trudei asupra cuvintelor, sugerat prin paralelismul dintre
munca fizica (sudoarea muncii sutelor de ani) si aceea spirituala. In strofa a
cincea apare ideea transfigurarii socialului in estetic prin faptul ca durerea,
revolta sociala sunt concentrare in poezie, simbolizata prin vioara (Durerea
noastra surda si amara/ O gramadii pe-o singura vioara).
Termenul carte are un loc central in aceasta arta poetica, fiind un
element de recurenta. Acesta are rol in organizarea materialului poetic si
semnifica, pe rand, in succesiunea secventelor poetice: realizarea ideii
acumularilor spirituale, poezia este rezultatul trudei, treapta, punct de legatura
intre predecesori si urmasi, valoare spirituala, rezultat al sublimarii experientelor
inaintasilor- hrislovul cel dintai, cuvinte potrivite, slova de foc si slova
faurita.
Arghezi introduce in literatura romana estetica uratului, concept pe care il
preia de la scriitorul francez Charles Baudelaire. Prin unicul sau volum Florile
raului, Baudelaire largeste conceptul de frumos, integrandu-I intelegerea raului,
a uratului. Arghezi, la randul lui, considera ca orice aspect al realitatii, indiferent
ca este frumos sau urat, sublim sau grotesc, poate constitui material poetic:
Din bube, mucegaiuri si noroi/ Iscat-am frumuseti si preturi noi. La nivel lexicosemantic, acumularea de astfel de cuvinte nepoetice duce la dobandirea de
valente estetice. Observam si valorificarea diferitelor straturi lexicale in asocieri
surprinzatoare: arhaisme (hrisov), regionalisme (gramadii), cuvinte si
expresii populare (gropi, rapi, pe branci), termeni religiosi (icoane,
Dumnezeu) si neologisme (obscur).
La nivel stilistic se observa materialitatea imaginilor artistice ce confera
forta de sugestie a ideii. Poetul realizeaza asocieri semnatice inedite rezultand
astfel figuri de stil precum comparatia (imperecheate-n carte se marita/ ca firul
cald imbratisat in cleste), epitetul rar (dulcea lui putere, durerea..surda si
amara), oximoronul (Veninul strans l-am preschimbat in miere,/Lasand intreaga
dulcea lui putere), enumeratia (bube, mucegaiuri si noroi).
Opera literara Testament de Tudor Arghezi este o arta poetica de sinteza
pentru orientarile poeziei interbelice, cu elemente traditionaliste si moderniste.
Poetul devine, in conceptia lui Arghezi, un nascocitor, iar poezia presupune
mestesugul, truda creatorului.

FLOARE ALBASTRA
Mihai Eminescu


- Iar te-ai cufundat n stele
i n nori i-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita ncalte,
Sufletul vieii mele.

De mi-i da o srutare,
Nime-n lume n-a s-o tie,
Cci va fi sub plrie -apoi cine treab are!

n zadar ruri n soare

Grmdeti-n a ta gndire
i cmpiile asire
i ntunecata mare;

Cnd prin crengi s-a fi ivit

Luna-n noaptea cea de
var,
Mi-i inea de subsuoar,
Te-oi inea de dup gt.

Piramidele-nvechite
Urc-n cer vrful lor mare
Nu cta n deprtare
Fericirea ta, iubite!

Pe crare-n boli de
frunze,
Apucnd spre sat n vale,
Ne-om da srutri pe cale,
Dulci ca florile ascunse.

Astfel zise mititica,

Dulce netezindu-mi prul.
Ah! ea spuse adevrul;
Eu am rs, n-am zis
nimica.

i sosind l-al porii prag,

Vom vorbi-n ntunecime:
Grija noastr n-aib-o nime,
Cui ce-i pas c-mi eti
drag?

- Hai n codrul cu
verdea,
Und-izvoare plng n vale,
Stnca st s se prvale
n prpastia mrea.

nc-o gur - i dispare...

Ca un stlp eu stam n
lun!
Ce frumoas, ce nebun
E albastra-mi, dulce
floare!

Acolo-n ochi de pdure,

Lng balta cea senin
i sub trestia cea lin
Vom edea n foi de mure.
i mi-i spune-atunci
poveti
i minciuni cu-a ta guri,
Eu pe-un fir de romani
Voi cerca de m iubeti.
i de-a soarelui cldur
Voi fi roie ca mrul,

..............

-opera
romanticaPoemul
Floare albastra

i te-ai dus, dulce minune,

-a murit iubirea noastr Floare-albastr! floarealbastr!...
Totui este trist n lume!

scris in anul 1872 si publicat in revista Convorbiri literare, este o capodopera a

lirismului eminescian din etapa de tinerete, un nucleu de virtualitati (Vladimir
Streinu) menite sa anunte marile creatii ulterioare, culminand cu Luceafarul.
Dezvoltare a unui motiv poetic european intr-o viziune lirica, Floare
albastra poate fi considerata o poezie-nucleu a romantismului eminescian.
Viziunea romantica e data de tema, de motivele literare, de
atitudinea poetica, de asocierea speciilor: poem filozofic (meditatie), egloga (idila
cu dialog) si elegie.
La romantici, tema iubirii apare in corelatie cu tema naturii, pentru
ca natura vibreaza la starile sufletesti ale eului liric: Floare albastra apartine
acestei teme si reprezinta ipostaza iubirii paradisiace, prezenta in idilele
eminesciene din aceeasi perioada de creatie, Sara pe deal, Lacul, Povestea
teiului, sau in secventa idilica din Luceafarul.
Poezia isi are punctul de plecare in mitul romantic al aspiratiei catre
idealul de fericire, de iubire pura intalnit si la Novalis sau Leopardi. Simbolul
titlului, al florii albastre, regasit si in alte texte eminesciene (Sarmanul Dionis),
dobandeste aici valoare polisemnatica: aspiratie spre fericirea prin iubire,
chemare a lumii fenomenale, nostalgiei a iubirii ca mister al vietii, opozitie
ireductibila intre lumea calda, terestra si lumea rece a ideilor, a cunoasterii
absolute. In creatia eminesciana albastrul este culoarea infinitului, a marilor
departari, a idealului, iar floarea simbolizeaza viata.
Poezia este structurata in jurul unei serii de opozitie:
eternitate/moarte, temporalitate/viata, masculin/feminin, detasare
apolinica/traire dionisiaca, vis/realitate, atunci/acum, aproape/departe.
Compozitia romantica se realizeaza prin alternarea a doua planuri,
de fapt confruntarea a doua moduri de existenta si ipostaze ale cunoasterii:
lumea abstractiei si a cunoasterii absolute, infinite, si lumea iubirii concrete si a
cunoasterii terestre. Celor doua lumi li se asociaza doua ipostaze umane
(masculin-feminin) sau portrete spirituale (geniul faptura terestra). Ca in
lirismul de masti, eul liric imprumuta pe rand cele doua ipostaze, el-ea.
Simetria celor patru secvente poetice este sustinuta de monologul
liric al fetei, care exprima termeni antonimici, punctat de cele doua reflectii
ulterioare ale barbatului. Monologul fetei ia, in primele trei strofe, forma
reprosului si contine simbolurile eternitatii, configurand imaginea lumii reci, a
ideilor abstracte. Meditatia barbatului, din strofa a patra, poarta germenele ideii
din final, Totusi este trist in lume, si segmenteaza monologul fetei care se
continua cu chemarea la iubire in spatiul terestru, cadru natural paradisiac.
Prima secventa poetica (strofele I-III) infatiseaza lumea rece a
ideilor, lumea lui. Monologul fetei incepe cu reprosul realizat prin adverbul iar,
plasat la inceputul poeziei. Tonul adresarii este familiar, intr-un aparent dialog,
unde alterneaza propozitii afirmative si negative, interogative si exclamative.
Termenii populari incalte, nu cata sustin adresarea familiara, iar cele doua
apelative sufletul vietii mele si iubite dispuse simetric la inceputul si la
sfarsitul primei interventii a fetei exprima iubirea sincera. Avertismentul final,
Nu cata in departare/ Fericirea ta iubite, desi este rostit pe un ton sagalnic,
cuprinde un adevar: implinirea umana se realizeaza doar prin iubire in lumea

terestra. Izolarea, singuratatea, aspiratia spre cunoasterea absoluta si

imposibilitatea fericirii terestre sunt atribute ale geniului, sugerate aici pe un ton
cald, dar dezvoltate mai tarziu in poemul-sinteza Luceafarul.
A doua secventa poetica (strofa a patra) constitue meditatia
barbatului asupra sensului profund al unei iubiri rememorate. Notarea unei stari
de spirit Eu am ras, n-am zis nimica se face prin folosirea marcilor gramaticale
ale eului, verbe si pronume la persoana I singular (eu, am ras).
A treia secventa poetica contine strofele V-XII. Monologul fetei
continua cu o chemare la iubire, in lumea ei: Hai in codru cu verdeata.
Refacerea cuplului adamic (iubirea paradisiaca) necesita un spatiu protector,
paradis terestru si un timp sacru. Categoria aproapelui se realizeaza la nivelul
imaginarului poetic din elemnetele contingentului care compun un cadru ideal,
un spatiu idilic. Cadrul natural se realizeaza prin motive romantice frecvente in
erotica eminesciana: codrul, izvoarele, valea, balta, luna. Natura de inceput de
lume, spatiu nealterat de prezenta umana asociaza imagini auditive si vizuale:
Und-izvoare plang in vale. Abundenta vegetatiei si regimul diurn se exprima
prin sugestia cromatica a verii (verde, rosu, auriu). Trecerea de la regimul diurn
la cel nocturn sugereaza, in corespondenta natura-iubire, trecerea de la peisajul
intim, rustic la peisajul feeric, cu accentuarea intimitatii (Pe carare-n bolti de
frunze Dulci ca florile ascunse). Spre deosebire de alte idile eminesciene, aici,
femeia este cea care adreseaza chemarea la iubire.
Ultima secventa poetica (strofele XIII-XV) este a doua interventie a
vocii lirice din strofa a patra, continuare a meditatiei barbatului asupra acestei
iubiri trecute pe care o proiecteaza acum in ideal, in amintire. Cadrul obiectiv al
idilei se incheie cu despartirea, iar in planul subiectiv se accentueaza lirismul.
Din punct de vedere al nivelelor textului poetic, se pot grupa o serie
de particularitati a caror simpla inventariere nu poate insa revela farmecul
lirismului eminescian. Versurile cu masura de opt silabe, rima imbratisata si ritm
trohaic contin la nivel lexico-semantic cuvinte din campul cosmicului
(stele,nori, ceruri nalte) si al spatiului terestru (codru, izvoare, sat,
vale).
La nivel morfologic, verbele la prezentul etern redau lumea eterna a
ideilor sau vesnicia naturii, in timp ce, verbele la viitor proiecteaza aspiratia spre
iubire, spre reverie. Verbele la trecut redau detasarea reflectiei si distantarea
temporala.
Limbajul poetic din prima etapa de creatie sta sub semnul
podoabelor retorice. Stilul poeziei erotice este mai colorat. Astfel, observam
multitudinea de figuri de stil: epitetul (trestia cea lina), personificarea (izvoare
plang in vale), comparatia (sarutari dulci ca florile ascunse), metafore
(rauri de soare), repetitia (Floare-albastra! Floare-albastra).
Consider ca poezia Floare albastra reprezinta o capodopera
eminesciana din etapa de tinerete ce poarta marile teme si idei poetice
dezvoltate mai tarziu in Luceafarul. Mihai Eminescu ramane cu siguranta unul
dintre geniile literaturii romane.

Asadar, poemul Floare albastra, dezvoltare a unui motiv romantic

de circulatie europeana intr-o viziune lirica proprie, reprezinta o veritabila opera
romantica, avand caracteristicile curentului literar in care se inscrie.

EUGEN LOVINESCU
direcia modernist
n sens larg, modernismul este un current n arta i n literatura secolului al
XX-lea,caracterizat prin negarea tradiiei i prin impunerea unor formule de
creaie noi.
n literatura romn, Eugen Lovinescu este cel care teoretizeaz
modernismul ca doctrin estetic, dar i ca manifestare. Prin intermediul revistei
i al cenaclului Sburtorul, Eugen Lovinescu este un continuator al ideilor
promovate de Titu Maiorescu, impunnd direcia modernist n literatura romn.
Obiectivele gruprii organizate n jurul cenaclului Sburtorul erau promovarea
tinerilor scriitori i imprimarea unei tendine moderniste n evoluia literaturii
romne.
Colaboratorii cenaclului sunt: I. Barbu, C. Petrescu, C. Baltazar, Ilarie
Voronca,Anton Holban, G. Clinescu, Tudor Vianu, Vladimir Streinu i muli alii.
ns sunt cooptai i scriitori deja cunoscui prin colaborrile la alte reviste, cum
ar fi: Liviu Rebreanu, Ion Minulescu, Victor Eftimiu, Hortensia Papadat-Bengescu.
Principalele lucrri de doctrin ale lui Lovinescu sunt Istoria civilizaiei
romne moderne i Istoria literaturii romne contemporane. n esen,
modernismul lui Lovinescu pornete de la ideea c exist un spirit al
veacului(saeculum) , care determin, n ansamblu, sincronizarea culturilor
europene. Astfel, civilizaiile mai puin dezvoltate sufer influena celor avansate.
Influena se realizeaz n doi timpi: mai nti se adopt prin imitaie forme ale
civilizaiei superioare, iar dup implantare, se stimuleaz cererea unui fond
propriu.
n lucrarea Istoria civilizaiei romne moderne, Eugen Lovinescu susine
teoria imitaiei, potrivit creia, popoarele evoluate exercit o influen benefic
asupra celor mai puin avansate, care ncearc s le imite. Strns legat de
teoria imitaiei este principiul sincronismului, care ar nsemna acceptarea
schimbului de valori ntre culturi, acceptarea elementelor care confer noutate i
modernitate fenomenului literar.
Pentru sincronizarea literaturii romne cu spiritul veacului , Eugen
Lovinescu propune noi principii. Astfel n proz sunt introduse urmtoarele

principii: trecerea de la romanul obiectiv la cel subiectiv, nlocuirea prozei de

inspiraie rural cu proza citadin, propunnd romanul de analiz psihologic,
astfel fluxul ntmplrilor este nlocuit cu cel al memoriei. Totodat tematica
operelor este modificat impunndu-se o tematic mai profund, cum ar fi:
moartea, absolutul, suferina. Tot n aceast perioad se dezvolt jurnalul, eseul
romanesc, colajul de scrisori sau documente, accentul fiind pus pe ideea de
autenticitate, de trire autentic, pe relatarea subiectiv la persoana I. n operele
lirice sunt impuse utilizarea metaforei i a versului de factur modern, liricizarea
poeziei i nu n ultimul rnd intelectualizarea acesteia.
Teoria sincronismului este expus de Lovinescu n dou lucrri ale sale:
Istoria civilizaiei romne moderne , publicat ntre 1924-1925 i Istoria
literaturii romne contemporane, 1926-1929.
Teoria propus de Lovinescu se bazeaz pe dou concepte: sincronism i
difereniere. Ideile nu sunt ntru totul originale, ci preluate de la Tacit i G.Tarde.
Lovinescu reconsider Teoria formelor fr fond susinut de Titu Maiorescu n
Perioada Marilor Clasici.
El consider c puterea de creaie este limitat, iar puterea de imitaie
este infinit. De asemenea, culturile mici sufer influena culturilor mari,
deoarece exist un saeculum ce conduce la uniformizarea tuturor
manifestrilor culturale.
De aceea mprumutul formelor, al manifestrilor culturale presupune dou
etape: sincronismul sau imitaia (racordarea la spiritul veacului) i adaptarea
formei la realitile locale.
Mutaia valorilor estetice reprezint un capitol din partea final a lucrrii
Istoria literaturii romne contemporane. Capitolul astfel intitulat este structurat
pe cteva idei care se bazeaz pe dou concepte vehiculate de Lovinescu:
spiritul veacului i mutaia valorilor estetice. Spiritul veacului se dezvolt
pretutindeni, astfel se consolideaz prin legturile dintre popoare, fiind
impulsionat i de amploarea mijloacelor de comunicare (difuziunea crii,
telefonia, telegrafia, radiofonia). Are ca posibil efect pozitiv internaionalizarea
curentelor, ns are i un efect negativ, cum ar fi uniformizarea formelor de art
naional. Mutaia valorilor estetice este cel mai interesant dintre concepte i
presupune schimbarea oricrei valori. Astfel, prin mutaia valorilor estetice nicio
valoare nu ia locul alteia, niciun scriitor nu este superior altuia. Schimbarea
impus este doar de receptare, valorile fiind n legtur cu epoca lor de
manifestare, fiindc odat cu trecerea timpului partea cea mai important ar
putea sa nu mai fie neleas corect.
Operele de art sunt vzute n dou perspective: critica istoric i critica
sincronic . Critica istoric este riscant datorit incertitudinii privind viitorul,
dar este de preferat, fiindc, dac se produc erori, acestea pot fi revizuite
posterior.
O alt idee prezentat n acest capitol este aceea c valorile trebuie s se
debaraseze de etic, literatura fiind datoare s insiste pe estetic. Astfel, sunt
respinse poporanismul i smntorismul, fiind un regres, deoarece sunt mai
eticiste dect estetice. Primul semn al modernitii este astfel simbolismul,
primul curent care acord ntietate esteticului.

Promotor al sincronizrii cu spiritul veacului, Lovinescu i manifest

preferina pentru dezvoltarea vieii noastre sociale i culturale prin detaarea
de ceea ce a fost nainte , de material de inspiraie..., i de expresie dnd
limbii romne capacitatea dea se nnoi prin imagine i armonie i prin aceasta
oferind un moment pozitiv n evoluia literaturii i culturii romne. Lucrrile sale
reprezint contribuii importante nu numai n domeniul ierarhizrii valorilor, ci i
n al formrii limbajului criticii romneti moderne.

DACIA LITERARA

Aparuta intr-o perioada dificila pentru publicatiile autohtone,revista Dacia

Literara a simbolizat un nou inceput pentru literatura romana, reprezentand o
noutate a presei. Intr-o perioada in care putinele publicatii existente prezentau
preponderent fapte politice, Dacia Literara a fost pata de culoare din presa
romaneasca.
Toate acestea se regasesc in articolul-program al revistei, semnat de
Mihail Kogalniceanu in calitate de editor raspunzator. Avand primul numar la 30
ianuarie 1840, revista marcheaza un punct de cotitura in literatura romaneasca.
In Introductie, articolul prezinta realitatile vremii in privinta publicatiilor
nationale. Sunt mentionate circumstantele politice anterioare ce au impiedicat
dezvoltarea presei pana la momentul respectiv. Acesta aduce in discutie si
celelalte ziare nationale, Curierul Romanesc(1829, Ion Heliade Radulescu), Albina
Romaneasca (1829, Gh Asachi) si Foaia Inimii(1838, George Baritiu). Acestea ,,au
mai mult sau mai putin o colora locala si includ prea multa politica fara sa puna
accentul necesar pe literatura.
Astfel, Dacia Literara este prima revista care se angajeaza sa publice doar
lucrari literare si din toate zonele tarii ,realizandu-se o unificare a romanilor in
plan literar.Se va cere, de asemenea, si originalitate in creatiile publicate ( ,,
fiestecarele cu ideile sale,cu limba sa, cu chipul sau),astfel promovandu-se
cultura nationala si eliminandu-se treptat puternica influenta a operelor straine.
Sunt mentionate minusuri ale literaturii vremii, cum ar fi lipsa originalitatii
in operele literare, care deja sunt putine ca numar, dar si multitudinea

traducerilor incorecte. Traducerile sunt admise doar daca sunt corect realizate.
Kogalniceanu subliniaza si ca ,,Traductiile nu fac insa o literatura.Mai este
specificat si faptul ca revista va evita pe cat posibil scandalurile: ,, Iubitori ai
pacei,nu vom primi nici in foaia noastra discutii ce ar pute sa se schimbe in
vrajbe.
Mihail Kogalniceanu anunta si intentia revistei de a-si exprima parerea
asupra respectivelor opere, asftel anticipand critica de mai tarziu:,,Critica
noastra va fi nepartinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana. Obiectivul
revistei este si de a oferi tarii ,,o limba si o literatura nationala.
Mai apoi sunt ilustrate marile teme romantice : istoria, natura si obiceiurile
romanesti,care ar trebui sa slujeasca autorilor drept surse de inspiratie : ,,Istoria
noastra are destule fapte eroice,frumoasele noastre tari sunt destul de
mari,obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si de poetice pentru ca sa putem
gasi si noi sujeturi de scris,fara sa avem pentru aceasta trebuinta sa ne
imprumutam de la alte natii.Tocmai de aceea revista a fost considerata
,,manifestul romantismului romanesc.
La finalul articolului sunt precizate rubricile ce vor exista in revista, articole
originale, compunerile originale,critica noilor aparitii si Telegraful Daciei, care va
include stiri,informatii,noutati etc.
Multi dintre scriitorii ulteriori au urmat sfaturile date de Kogalniceanu in
articolul program,ei inspirandu-se fie din istoria nationala,fie din frumusetile
naturii.Astfel de exemple sunt Grigore Alexandrescu, Vasile Alecsandri, Costache
Negruzzi. (se va prezenta aici opera pasoptista aleasa!)
Costache Negruzzi public nuvela Alexandru Lpuneanul n 1840, n
primul numr al revistei Dacia literar, inaugurnd seria operelor de inspiraie
istoric n literatura romn. Sub influena programului romantismului romnesc,
sintetizat n articolul Introducie, al lui Mihail Koglniceanu, C. Negruzzi valorific
informaiile cuprinse n cronicile moldovene ntr-o creaie clasic prin sobrietatea
construciei, pregnana caracterelor i vigoarea conflictelor.
Autorul a indicat ca surs a scrierii sale cronica lui Miron Costin. n
realitate, Grigore Ureche a consemnat, n Letopiseul rii Moldovei, fapte din
cele dou domnii ale lui Alexandru Lpuneanu (1552-1561, 1564-1568). De la
Grigore Ureche sunt preluate informaiile despre a doua domnie a lui Alexandru
Lpuneanu: intrarea domnitorului n ar, cu ajutor turcesc; respingerea lui de
ctre solia marilor boieri; politica extern i intern (distrugerea cetilor cerut
de turci, nelegerea cu craiul polonez, fuga boierilor n Polonia); moartea
domnitorului, suspectat ca ucidere prin neltorie. Fidelitatea fa de cronic n
ceea ce privete evenimentele majore este necesar pentru obinerea
veridicitii atmosferei. n privina celorlalte personaje, C. Negruzzi a ignorat
consemnrile cronicii. Astfel, n realitate, domnitorul Toma fuge n Polonia, la
Liov, nsoit de Mooc vornicul, Veveri postelnicul i Spancioc sptarul. Aici sunt
decapitai, din ordinul craiului leilor, n urma interveniei lui Lpuneanu prin
intermediul turcilor. Sfritul atribuit n nuvel lui Mooc este, de fapt, acela al
boierului moldovean Batite Veveli, ucis de o mulime de rani, din cauza
laitii domnitorului Alexandru Ilia, care l ndeprteaz de lng el
(evenimentul este descris n cronica lui Miron Costin). Modificrile aduse
modelului cronicresc sunt explicabile prin finalitatea urmrit: cronicarii

urmresc consemnarea faptelor i evenimentelor istorice ct mai fidel; C.

Negruzzi este creator de literatur, iar aceasta presupune metamorfozarea
personalitilor reale, atestate de cronic, n personaje literare, n conformitate
cu obiectivele programului Daciei literare ( creare unei literaturi originale ). n
nuvel, exist scene i episoade care aparin n totalitate ficiunii ( uciderea lui
Lpuneanu prin intervenia Ruxandei, a lui Spancioc i Stroici, invitaia la osp
printr-o denat cuvntare, ameninarea cu moartea adresat tuturor celor
prezeni n scena clugririi, decapitarea boierilor ucii i aezarea capetelor ntro piramid, n conformitate cu rangul deinut etc.).
Ca structur compoziional, nuvela este alctuit din patru pri, fiecare
precedat de cte un moto semnificativ. Fiecare parte este structurat printr-o
nlnuire de episoade, care urmresc un conflict concentrat n jurul personajului
principal. Toate evenimentele care alctuiesc subiectul operei urmresc crearea
unei atmosfere de epoc. Expoziiuneaprezint rentoarcerea lui Lpuneanu n
Moldova, cu ajutor strin.ntors n Moldova cu ajutor strin, Alexandru
Lpuneanu este ntmpinat la hotar de patru boieri Spancioc, Stroici, Veveri
i Mooc - , care l informeaz c norodul nu l vrea i i cer s se ntoarc de
unde a venit. Afirmndu-i hotrrea de a-i recpta tronul, Lpuneanu d
dovad de fermitate i de trie de caracter. Un fragment al acestei replici devine
motoul primei pri a nuvelei: Dac voi nu m vrei, eu v vreu.
Personajele sunt particularizate prin atitudini, gesturi, limbaj. Dac n
cronic relatarea i prezentarea sunt fcute n stil indirect, n nuvel stilul direct
contribuie decisiv la fixarea caracterelor. Chiar dac naratorul obiectiv i
omniscient prezint scena dintr-o perspectiv supraordonat, interveniile directe
ale personajelor sunt cele care contribuie la fixarea scenei n memoria cititorului.
ntlnirea lui Lpuneanu cu boierii constituie, de fapt, intriga nuvelei.
ntors la domnie, Lpuneanu ia msuri energice mpotriva boierilor care l-au
trdat: pune s fie arse cetile, ca s elimine posibilitatea de a complota, taie
capete, pe care le atrn n faa palatului ca exemplu , confisc averile. Setea de
rzbunare l domin, iar vrsarea de snge i mngie orgoliul rnit. Una dintre
jupnesele boierilor ucii o ateapt pe doamna Ruxanda n faa palatului i o
roag s intervin pe lng domnitor pentru a nceta cu omorurile, ameninnd-o
c va fi responsabil n faa lui Dumnezeu pentru crimele soului ei :Ai s dai
sama, doamn!.
Intervenia domniei, personaj prezentat n antitez cu domnitorul,
procedeul romantic avnd rolul de a sublinia caracterul tiranic al lui Lpuneanu,
este timid i determin o reacie violent a soului. Domnitorul i promite un
leac de fric. Srbtoarea Sf. Ioan este prilejul folosit de voievod pentru a-i
invita pe boierii adunai la biseric la un osp de reconciliere. mbrcat n inut
de gal, voievodul ine o cuvntare impresionant, dar cu totul nesincer. La
palat, cei 47 de boieri sunt masacrai de slujitorii pregtii pentru acest
eveniment. Mooc asist, obligat de domnitor, la scena masacrului, fr a ti care
i este soarta. Civa fugari dau de tire n afara zidurilor palatului despre mcel,
ceea ce contribuie la adunarea unei mulimi dezlnuite n faa porilor ferecate.
Naraiunea atinge punctul culminant n acest moment, strigtul mulimii
devenind motoul prii a treia a nuvelei. Mooc este sacrificat, domnitorul
ndeplinindu-i promisiunea iniial. Bun cunosctor al reaciilor umane,
Lpunenu l sacrific pe Mooc pentru a potoli furia norodului adunat n faa
palatului. Leacul de fric i este administrat doamnei Ruxanda fr

menajamente: Lpuneanu nsui construiete piramida celor 47 de capete.

Masacrul boierilor este urmat de alte pedepse, dar promisiunea fcut doamnei
Ruxanda este respectat: celor rmai n via nu li se mai taie capetele.
Lpuneanu se retrage n cetatea Hotin, pentru a fi mai aproape de
hotare, nelinitit de fuga lui Spancioc i Stroici, care au reuit s scape de
urmrirea oamenilor domniei. mbolnvindu-se de friguri, el cere s fie clugrit,
dar, cnd i revine din lein, i amenin cu moartea pe toi cei prezeni, printre
care se afl chiar fiul su. Spancioc i Stroici se ntorc n Moldova, i i propun
doamnei Ruxanda s-l otrveasc pe domnitor pentru a-i salva viaa. Doamna
ezit i cere sfatul mitropolitului Teofan. Intervenia acestui personaj episodic
este hotrtoare pentru fixarea destinului domnitorului. Ipocrit i disimulat,
mitropolitul o sftuiete indirect pe doamna Ruxanda s-i ucid soul, lsndu-i
impresia c a absolvit-o de vin.
Ultima ameninare a domnitorului De m voi scula pre muli am s
popesc i eu rmne fr finalizare, ilustrnd furia neputincioas a unui
personaj care a dominat totul. Deznodmntul aciunii nu coincide cu finalul
operei. Acesta concentreaz artificial ntregul i i aparine naratorului
omniscient, care face legtura dintre timpul cronicii i timpul cititorului (timpul
diegezei i timpul relatrii ): Acest fel fu sfritul lui Alexandru Lpuneanul,
care ls o pat de snge n istoria Moldovei. La mnstirea Slatina, zidit de el,
unde e ngropat, se vede i astzi portretul lui i al familiei sale.
Perspectiva asupra evenimentelor relatate este aceea a naratorului
obiectiv i omniscient. Culoarea de epoc se obine prin reconstituirea fidel a
obiceiurilor, a vestimentaiei i a relaiilor dintre personaje. Verosimilitatea
relatrii este susinut de mbinarea dintre elementul real, preluat din cronic i
elementul fictiv, rod al imaginaiei scriitorului care nu este cronicar, ci creator de
literatur. Cronologia este liniar, succesiunea faptelor este previzibil, ntruct
ntre evenimente se stabilesc relaii de cauzalitate i consecutivitate.
Toate firele narative sunt susinute de evoluia personajului principal, al
crui caracter se construiete pe parcursul aciunii. Limbajul, atitudinile care i
sunt atribuite l particularizeaz ca personaj literar, realiznd trecerea de la
cronic la literatur, prin ficiune.
In opinia mea,Dacia Literara a fost publicatia care a redresat literatura
romana si care a oferit impulsul necesar pentru dezvoltarea unei adevarate
literaturi nationale, deschizand calea junimismului maiorescian si a perioadei
marilor clasici.
Asadar, nuvela lui Costache Negruzzi ilustreaz ideile despre literatur
promovate de Mihail Koglniceanu i include elemente specifice romantismului,
recrend, din perspectiv literar, imaginea unei epoci istorice, pentru a
demonstra c istoria noastr poate furniza sujeturi de scris. Se poate afirma,
aadar, c romantismul patruzecioptist este punctul de plecare al literaturii
romne moderne; nuvela lui Costache Negruzzi este un prim pas fcut n aceast
direcie.

TITU MAIORESCU - JUNIMEA

Societatea Junimea a luat fiin n 1863 (1864) la Iai, din iniiativa a cinci
tineri ntori de curnd de la studii din Occident (Germania, Frana): Titu
Maiorescu, Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti.
Junimea a desfurat o activitate intens, urmrind atingerea mai multor
obiective: educarea publicului ntr-o diversitate de domenii (tiinele naturii,
filozofie, psihologie, logic, literatur, cultur etc.), cultivarea gustului estetic al

acestuia, impunerea unei literaturi de valoare, unificarea limbii romne literare,

combaterea formelor fr fond n cultur i societate.
n 1867, Junimea editeaz revista Convorbiri literare, n care membrii
societii i-au fcut cunoscute ideile i creaiile. Aici au fost publicate pentru
prima dat operele de valoare ale celor care vor deveni marii clasici ai literaturii
romne: Eminescu, Creang, Caragiale, Slavici.
Titu Maiorescu (1840 1917) a fost mentorul societii Junimea. El a fost
deopotriv estetician, teoretician al culturii i al problemelor limbii, critic literar,
avocat, om politic.
Nemulumit de starea general a societii romneti din deceniul apte al
secolului al XIX-lea, Maiorescu a ncercat prin toat activitatea sa s impun o
nou direcie de dezvoltare n cultur i civilizaie.
Rolul su n impunerea unei noi direcii n literatura romn s-a manifestat
pe mai multe ci.
n primul rnd, Maiorescu a criticat cu asprime starea literaturii romne (i
a culturii, n general) din acea epoc. Considera c exist o mediocritate
generalizat, care se autosusine i se autopromoveaz, mpiedicnd apariia
valorilor reale.
n al doilea rnd, el a luptat pentru impunerea unei limbi romne literare
autentice, izvorte din spiritul poporului i inteligibil pentru popor. n studiile
sale, a combtut etimologismul latin, a militat pentru principiul ortografiei
fonetice (adoptat n cele din urm i de Academie n 1881), a susinut
mbogirea vocabularului doar cu acele neologisme necesare pentru exprimarea
unor nelesuri noi, s-a manifestat mpotriva strictorilor de limb, a ridiculizat
beia de cuvinte.
n al treilea rnd, n domeniul teoriei literare, Maiorescu a trasat o linie de
demarcaie net ntre poezia de valoare i poezia proast. ntr-un studiu
memorabil din chiar primul numr al Convorbirilor literare(martie 1867),
intitulat O cercetare critic asupra poeziei de la 1867, este definit poezia, cu
cele dou condiiuni ale ei: cea material i cea ideal. Maiorescu explic pe
larg, dnd i exemple contrastive, n ce const poezia adevrat. Ea este
chemat s exprime frumosul i se deosebete de cunoaterea intelectual. Este
proclamat astfel autonomia esteticului.
O alt idee important pentru rolul jucat de Maiorescu n schimbarea feei
literaturii romne este cea a preeminenei principiului estetic n aprecierea
operei de art. ntr-un studiu dedicat comediilor lui Caragiale, criticul afirm c
scopul artei nu este s moralizeze, ci s plac. Arta este moral prin nsi
natura ei, emoia estetic purificndu-l pe om, nlndu-l ntr-o lume
impersonal i eliberndu-l de impulsurile sale egoiste.
Dou dintre ideile promovate de Maiorescu se regsesc i n studiul din
1868 intitulat n contra direciei de astzi n cultura romn.
Prima dintre ele este critica strii generale a societii romneti de dup
unirea principatelor. Rspunznd unei replici, criticul se lanseaz ntr-o analiz
general a civilizaiei i culturii romne din acea epoc. El desfiineaz practic

preteniile tiinifice ale istoriografiei, ale lexicologiei i ale filologiei vremii,

acuzndu-le pur i simplu de mistificare a adevrului, din dorina de a legitima
istoric drepturile poporului romn. Pe de alt parte, falsul este propagat i n
judecile de valoare asupra produciilor culturale de tot felul. Orice creaie, ct
de proast, este privit cu indulgen, dac nu cu laud, sub cuvnt c tot este
ceva.Maiorescu cere ferm descurajarea mediocritilor din toate domeniile:
literatur, jurnalism, politic.
Cea de-a doua idee cluzitoare a activitii maioresciene pe care o
regsim i n acest studiu este grija pentru cultivarea unei limbi romne care s
nu fie strin spiritului poporului care o vorbete. De altfel, studiul pornete de la
un rspuns dat gazetei Transilvania. Aceasta replicase Convorbirilor literare c se
ocup de bagatele, atunci cnd le cere jurnalitilor romni din Austria s scrie
corect romnete. Maiorescu consider c a cere gramatic, stil i ortografie nu
este nicidecum un lucru fr importan: raiunea de a exista a unei gazete
literare este tocmai cultivarea limbii romne.
n concluzie, consider c rolul lui Titu Maiorescu n deschiderea unei noi
direcii n literatura i cultura romneasc a fost covritor. Prin studiile sale i
prin activitatea desfurat n cadrul societii Junimea, el a deschis calea
literaturii valoroase i moderne, fcnd posibil apariia unor scriitori de mare
valoare, care sunt azi considerai mari clasici: Eminescu, Creang, Slavici,
Caragiale.