Sunteți pe pagina 1din 12

Padurea Spanzuratilor de Liviu Rebreanu

Padurea Spanzuratilor
de Liviu Rebreanu (autor canonic)
roman obiectiv modern
roman obiectiv de analiza psihologica

Liviu Rebreanu (1885-1944) este creatorul romanului romanesc modern, deoarece


scrie primul roman realist obiectiv din literatura romana, "Ion" si primul roman
obiectiv de analiza psihologica din proza romaneasca, "Padurea spanzuratilor".
Nuvelele care preced romanul "Padurea spanzuratilor" sunt "Catastrofa", "Itic strul
dezertor" si "Hora mortii", pe baza carora Liviu Rebreanu creeaza primul roman de
analiza psihologica, obiectiv si realist din literatura romana.
Tema romanului o constituie evocarea realista si obiectiva a primului razboi mondial,
in care accentul cade pe conditia tragica a intelectualului ardelean care este silit sa
lupte sub steag strain impotriva propriului neam; "Padurea spanzuratilor" este
"monografia incertitudinii chinuitoare" (G. Caiinescu). Rebreanu este in acest roman
"un analist al starilor de constiinta, al invaimaselilor de ganduri, al obsesiilor
tiranice". (Tudor Vianu)
Geneza. Romanul este inspirat dintr-o tragedie personala, fratele scriitorului, Emil,
ofiter in armata austro-ungara, fusese condamnat si spanzurat pentru ca incercase
sa treaca linia frontului la romani si o intamplare conjuncturala si anume aceea ca
Rebreanu vazuse o fotografie care-l cutremurase, imaginea reprezentand o padure
de ai carei copaci atarnau spanzurati cehi. Prozatorul marturiseste insa ca tragedia
fratelui sau a fost numai un pretext literar, deoarece Apostol Bologa nu are nimic
din acesta, "cel mult poate cateva trasaturi exterioare si unele momente de exaltare
[...], in Apostol Bologa am vrut sa sintetizeze prototipul propriei mele generatii,
sovairile lui sunt sovairile noastre, ale tuturor."

Problematica, structura si compozitia romanului

Structural, romanul este alcatuit din patru parti, fiecare avand cate 11 capitole, cu
exceptia ultimei, care are doar 8 capitole, fapt ce a fost interpretat de critica literara

prin aceea ca viata tanarului Bologa s-a sfarsit prea curand si intr-un mod nefiresc.
Romanul are doua planuri distincte, care evolueaza paralel, dar se
interconditioneaza, unul al tragediei razboiului, altul al dramei psihologice a
personajului principal.
Ca si in romanul "Ion", constructia este circulara si simetrica, romanul "Padurea
spanzuratilor" incepe si se termina cu imaginea spanzuratorii si cu privirea
luminoasa, incarcata de iubire a condamnatului.
Compozitional, romanul ilustreaza cateva simboluri sugestive pentru ideatica
romanului, care se constituie in adevarate obsesii cu rol de accente psihologice pe
parcursul intregului roman: imaginea spanzuratorii (de 20 de ori), cuvantul "datorie"
(de 9 ori), iar lumina din ochii condamnatului devine laitmotiv. Atmosfera dezolantd
a peisajului de toamna mohorata, cu cer rece, in care campia este neagra, arborii
sunt desfrunziti, iar ploaia, vantul, intunericul, cimitirul, precum si sarma ghimpata
constituie manifestari ale naturii aflate in concordanta cu starile sufletesti ale
personajelor (elemente ale naturalismului).

Constructia subiectului

Liviu Rebreanu este prin excelenta un narator omniscient, care povesteste


intamplarile, evenimentele la persoana a III-a. Modalitatea narativa se remarca,
asadar, prin absenta marcilor formale ale naratorului, de unde reiese obiectivitatea
acestuia fata de evenimente si personaje. Perspectiva temporala este cronologica,
bazata pe relatarea evenimentelor in ordinea derularii lor, iar cea spatiala reflecta
un spatiu real, targusorul Parva, frontul, spitalul etc. si unul imaginar inchis, al
framantarilor si zbuciumului din constiinta personajului.
Incipitul il constituie descrierea atmosferei cenusii de toamna mohorata, in timpul
primului razboi mondial, in care imaginea spanzuratorii stapaneste intreg spatiul
vizual si spiritual: "Sub cerul cenusiu de toamna ca un clopot urias, de sticla aburita,
spanzuratoarea noua si sfidatoare [...] intindea bratul cu streangul spre campia
neagra..."
Locotenentul Apostol Bologa, protagonistul romanului, ca membru al Curtii Martiale,
facuse parte din completul de judecata care a condamnat la moarte prin spanzurare
pe sublocotenentul ceh Svoboda ("libertate"- in lb.slava), pentru ca incercase sa
treaca frontul la inamic. Convins ca si-a facut datoria fata de stat, Bologa
supravegheaza cu severitate pregatirea executiei, iar condamnarea i se pare un act
de dreapta justitie. Momentul crucial care va avea puternice influente in constiinta
eroului si care va declansa conflictul psihologic al personajului este privirea
luminoasa si "dispretuitoare de moarte" din ochii lui Svoboda, stare pe care autorul

o realizeaza prin introspectie si analiza psihologica: "simti limpede ca flacara din


ochii condamnatului i se prelingea in inima ca o imputare dureroasa." Este o prima
manifestare a crizei de constiinta, care, treptat, va domina mintea si sufletul lui
Apostol.
Rebreanu face o retrospectie a vietii lui Bologa, prin flash-back, motivand devenirea
personajului din copilarie si pana la inrolarea sa in armata. Apostol isi petrecuse
primii ani de viata in targusorul Parva, de pe valea Somesului. Tatal sau, Iosif
Bologa, fusese "cel mai tanar condamnat in procesul Memorandului", iar mama sa in absenta tatalui arestat - il creste pe Apostol intr-o supunere totala fata de
dogmele religioase, asa ca, la varsta de sase ani, copilul are viziunea lui Dumnezeu
"ca o lumina de aur orbitoare". Iesit din inchisoare, Iosif Bologa se implica in
educatia fiului sau, propunandu-si sa faca din el "un om si un caracter". Echilibrul
baiatului se clatina puternic atunci cand este anuntat ca tatal sau a murit de inima,
senzatia dureroasa fiind perceputa prin autointrospectie, simtind "cum i se darama
in suflet, cu zgomot ingrozitor,
O cladire veche, cu temelii ca radacinile stejarului." Atunci l-a cuprins o teama
ingrozitoare: "Am pierdut pe Dumnezeu", monologul interior declansand o puternica
"dorinta de-a cunoaste" raspunsuri precise si lamuritoare la toate intrebarile
tulburatoare, asa ca se inscrie la Facultatea de Filozofie din Budapesta. Venit acasa
in vacanta, o cunoaste pe Marta, fiica avocatului Domsa, se logodeste cu ea, apoi se
inroleaza voluntar in armata, pentru a-i arata acesteia ca este viteaz si curajos, fiind
convins ca "razboiul este adevaratul izvor de viata [...], adevaratul generator de
energii".
Ca ofiter in armata austro-ungara, Bologa are constiinta datoriei fata de stat si se
comporta exemplar, obtinand decoratii pe frontul din Galitia si Italia, fiind apoi
numit membru in completul de judecata al Tribunalului Militar. Criza de constiinta a
personajului este generata de cuvintele tatalui sau: "Sa nazuiesti mereu a dobandi
stima oamenilor, si mai ales pe a ta insuti. De aceea sufletul tau sa fie totdeauna la
fel cu gandui, gandui cu vorba si vorba cu fapta, caci numai astfel vei obtine un
echilibru statornic intre lumea ta si lumea din afara! Ca barbat sa-ti faci datoria si sa
nu uiti niciodata ca esti roman!". Avand puternic inradacinata in constiinta ideea
echilibrului intre lumea exterioara si cea interioara, Bologa se simte zdruncinat de
imaginea spanzuratorii si de privirea condamnatului Svoboda care exprima dispret
fata de moarte si care era "infrumusetata de o dragoste uriasa".
De acum, intreaga sa fiinfa este dominata de aspiratia spre libertate si constiinta
apartenentei etnice. Cand afla ca regimentul sau urmeaza sa treaca pe frontui din
Ardeal, incearca sa obtina aprobarea de a nu participa la aceste lupte ce se vor
purta impotriva neamului romanesc. Dialogul cu Klapka, un capitan ceh, dezvaluie
pentru prima oara dorinta lui Bologa de a dezerta, daca generalul Karg nu ii va
accepta cererea de a-l muta pe alt front decat cel romanesc. De aceea el se
straduieste sa se distinga prin fapte de vitejie si eroism, reusind sa distruga

reflectorul rusesc, dar generalul Karg iI refuza categoric. Analizandu-si criza de


constiinta, Bologa ii marturiseste generalului starea sa morala conflictuala, fapt ce
starneste mania superiorului, care considera ca ar merita "glonte, nu medalie!". In
noaptea aceea Bologa incearca sa dezerteze "la muscali", dar este ranit in lupta,
spitalizat, dupa care se intoarce la Parva, unde petrece perioada de convalescent si
rupe logodna cu Marta. De remarcat este aici elipsa narativa, adica trecerea sub
tacere a secventei desfacerii logodnei, naratorul sugerand numai ca aceasta s-a
efectuat.
Revenit pe front, Bologa lucreaza un timp in biroul coloanei de munitii, fiind gazduit
de groparul Vidor, de a carui fiica, Ilona, se indragosteste si cu care se si logodeste.
Cateva simboluri devenite obsesii, care sunt marci ale analizei psihologice, il
tiranizeaza si ii macina constiinta: lumina din ochii lui Svoboda suprapusa peste
lumina reflectorului rusesc, datoria de ofiter al statului austro-ungar si apartenenta
la neamul romanesc, indreptandu-l cu repeziciune spre implinirea destinului tragic.
Ca membru al Curtii Martiale este pus in situatia de a condamna la moarte 12
romani acuzati de pactizare cu inamicul si, pentru a preintampina o noua greseaia,
ia pentru a doua oara hotararea de a dezerta, desi era urmarit cu tenacitate de
locotenentul Varga, care-i banuia intentia.
Apostol Bologa dezerteaza chiar prin locul pazit de cel mai vigilent dusman al sau,
locotenentul ungur Varga, care iI prinde si iI preda Tribunalului Militar, consemnand
in raport si faptul ca dezertorul avusese asupra sa "harta cu pozitiile" frontului.
Bologa refuza cu incapatanare sa fie aparat de capitanul Klapka si este condamnat
la moarte prin spanzurare. Odata hotarata sentinta, Apostol Bologa isi simte sufletul
impacat cu el si cu lumea din afara, inima ii este inundata de "iubirea care
imbratiseaza deopotriva pe oameni si pe Dumnezeu, viata si moartea [...] e in mine
si in afara de mine". Moare ca un erou al romanilor, intruchipand puterea de
sacrificiu pentru cauza nobila a neamului sau, pentru libertate si iubire de adevar,
"cu ochii insetati de lumina rasaritului", cu privirile indreptate "spre straiucirea
cereasca", in timp ce glasul preotului ii strabate inaitarea "Apostol! Apostol!".
Principalele modalitatile de analiza psihologica utilizate de Liviu Rebreanu sunt
obiectivate prin detasarea naratorului si constituie tehnici specifice creatiilor literare
psihologice, pe care el le imbina, cu maiestrie si talent: monologul interior, dialogul,
introspectia constiintei si a sufletului, retrospectia, autoanaliza si autointrospectia,
precum si repetarea obsesiva a unor cuvinte cu valoare de simbol.
Stilul lui Liviu Rebreanu confirma si in acest roman obiectivarea realista a temei,
concizia si precizia termenilor literari, anticalofilia: "Nu frumosul, o nascocire
omeneasca, intereseaza in arts, ci pulsatia vietii. Cand ai reusit sa-nchizi in cuvinte
cateva clipe de viata adevarata, ai realizat o opera mai pretioasa decat toate frazele
frumoase din lume". (Liviu Rebreanu)

Apostol Bologa - expresia unei crize morale si psihologice


Apostol Bologa este personajul principal al romanului "Padurea spanzuratilor",
primul erou din literatura romana .intruchipat de intelectualui ce traieste o drama
de constiinta, un tragic conflict interior declansat de sentimentul datoriei de
cetatean fata de legile statului austro-ungar si apartenenta la etnia romaneasca.
Liviu Rebreanu analizeaza personajul din punct de vedere psihologic cu obiectivitate
si, pentru prima oara in proza romaneasca, aduce in prim plan o criza de constiinta
a unui intelectual ce aspira la o existenta bazata pe principii morale solide, clare si
intransigente.
Liviu Rebreanu alcatuieste sondajul psihologic al personajului, utilizand o gama
variata de modalitati si procedee de caracterizare: monologul interior al eroului si
autoanaliza ("Am pierdut pe Dumnezeu, ii fulgera prin minte"), cuvintele
personajului ce se constituie in marturisiri ale propriilor conceptii ("Lege, datorie,
juramant ...sunt valabile numai pana in clipa cand iti impun o crima fata de
constiinta ta, nici o datorie din lume n-are dreptul sa calce in picioare sufletul
omului"), caracterizarea facuta direct de catre narator ("Apostol Bologa se facu rosu
de luare-aminte si privirea i se lipise pe fata condamnatului. Isi auzea bataile inimii
ca niste ciocane."), introspectia invalmaselilor de ganduri si obsesii ce nasc situatii
dramatice, prin repetarea unor cuvinte cu valoare de simbol (datoria, lumina din
privirea condamnatului, legea, iubirea), precum si armonizarea naturii mohorate,
reci, sumbre cu zbuciumul dramatic din constiinta personajului.
Indirect, prin retrospectie si flash-back sunt relevate elemente biografice, care
motiveaza evolutia personajului. Apostol Bologa este fiul aprigului avocat Iosif
Bologa, ce fusese doi ani intemnitat - ca semnatar al Memorandumului - si al Mariei,
care avea pentru copilul ei "o dragoste idolatra" si al carui suflet era "plin de
credinta in Dumnezeu". Venit din inchisoare, tatal vrea sa faca din fiul lui "un om si
un caracter" si il povatuieste ca, pentru a dobandi stima oamenilor, dar mai ales pe
a lui insusi, trebuie sa stabileasca un echilibru intre constiinta sa si lumea din afara,
avand grija ca sufletul sa fie tot una cu gandul, gandul cu vorba si vorba cu fapta,
iar "ca barbat sa-ti faci datoria si sa nu uiti niciodata ca esti roman!" Avand aceasta
structura educationaia, copilul evolueaza cu o baza de principii ce pareau solide,
primul dezechilibru interior producatidu-se la moartea tatalui sau, cand are
sentimentul ca "Am pierdut pe Dumnezeu".
Bologa se inroleaza in armata austro-ungara dintr-un orgoliu juvenil, avand opinia ca
"numai razboiul e adevaratul generator de energii", fiind singura modalitate de
selectie a valorilor umane: "razboiul este [...] cel mai eficace element de selectiune.
Numai in fata mortii pricepe omul pretul vietii si numai primejdia ii oteleste
sufletul".
Statul, datoria si razboiul, repetate obsesiv, sunt cuvinte cu valoare de simbol
pentru conceptia eroului si principalele lui coordonate de constiinta. Prima zguduire

a conceptiilor sale despre viata, ce pareau atat de solide, are loc atunci cand este
surprins de privirea dispretuitoare de moarte a condamnatului ceh si el nu intelege
lumina din ochii acestuia,
Ca student la Facultatea de Filozofie, isi formase cateva principii asupra vietii, eticii,
considerand ca "omul singur nu e cu nimic mai mult decat un vierme" si ca numai
"colectivitatea organizata devine o forte constructiva". In contactul direct cu lumea
eterogena a frontului -cehi, rusi polonezi, unguri, romani, nemti- toate aceste
principii se rastoarna total devenind convins de valoarea unica a omului in univers:
"nimic nu e ma presus de om" sau "omul este centrul universului [...], omul e
Dumnezeu!"
Conceptiile despre viata - "Constiinta sa-ti dicteze datoria, nu legile"- precum si
despre datoria fata de stat - "Eu nu afirm ca statu nostru e bun! [...], dar cata vreme
exista, trebuie sa ne facem datoria..." se vor schimba fundamental. Dupa ce fusese
ranit, intr-un dialog purtat cu Varga in tren, Bologa sustine ideea ca legea si datoria
sunt valabile "numai pana in clipa cand iti impun o crima fata de constiinta ta" si ca
nici o datorie nu are dreptul "sa calce in picioare sufletul omului".
Vestea ca divizia lor se muta pe frontul din Ardeal si ca va fi nevoi sa lupte impotriva
romanilor duce la prabusirea definitiva a constiintei personajului, mai ales ca
incercarea de a obtine mutarea pe alt front est respinsa cu fermitate de generalul
Karg, chiar daca doborarea reflectoruli rusesc fusese un merit militar deosebit.
Devine periculos de sincer pentr un ofiter al statului Austro-Ungar si-i destainuieste
generalului Karg ca i sufletul sau "s-a prabusit o lume", exprimandu-si nadejdea ca
omul e trebui sa-si stapaneasca pornirile, astfel ca "sa nu faca niciodata inima ca nu
vrea creierul si mai cu seama creierul sa nu faca ce sfasie inima!"
Plecat acasa in convalescenta, Apostol rupe logodna cu Marta si intors pe front, sta
in gazda la groparul Vidor si se indragosteste puternic
de fata acestuia, Ilona, cu care se si logodeste. Bologa dezerteaza intr-o noapte,
trecand linia frontului chiar prin sectorul ungurului Varga, care-l suspecta demult si
care are acum prilejul sa-l aresteze, gasind asupra lui si "harta cu pozitiile frontului".
Refuza cu incapatanare sa fie aparat de Klapka, simtindu-si sufletui inundat de
iubire, deoarece numai "prin iubire cunosti pe Dumnezeu si te inalti pana la
ceruri...". Moartea nu-l infricoseaza, ba se intreaba chiar "daca dincolo de moarte nu
e adevarata viata?" Intreaga sa fiinta e cuprinsa de iubirea totala, fata de oameni si
de Dumnezeu, caci "cu iubirea in suflet poti trece pragul mortii" si cine are fericirea
sa o simta "traieste in eternitate...".
Apostol Bologa moare ca un erou al neamului sau, din dragoste pentru tara sa,
pentru libertate si adevar, pentru triumful valorilor morale ale omenirii, in timp ce ii
rasuna in ureche glasul preotului: "Primeste, Doamne, sufletui robului tau Apostol...
Apostol... Apostol...".

Eugen Lovinescu apreciaza ca romanul "Padurea spanzuratilor" este o proza


psihologica "in sensul analizei evolutive a unui singur caz de constiinta, un studiu
metodic, alimentat de fapte precise si de coincidente, impins dincolo de tesatura
logica, in adancurile inconstientului".

Mai mult: http://www.ebacalaureat.ro/c/4/67/470/0/Padurea-Spanzuratilor-de-LiviuRebreanu#ixzz3NagGVHHf

Apostol Bologa este personajul principal al romanului "Padurea spanzuratilor",


primul erou din literatura romanaintruchipat de intelectualul ce traieste o drama de
constiinta.
Eroul principal se contureazain trei ipostaze importante: cea de cetatean, cea de
roman si cea de om.
Apostol Bologa este fiul aprigului avocat Iosif Bologa ce fusese doi aniintemnitati, si
al Marie, care avea pentru copilul ei o "dragoste idolatra" si al carui suflet era plin
de credinta, reprosandu-si chiar daca nu cumvail iubeste mai mult pe odrasla mai
mult decat pe Atotputernicul".

Astfel copilul Bologa La varsta de 6 ani are o viziune pe care mama sa o


interpreteaza cape un semn divin siisi dirijeaza copilul spre calea preotiei . Acesta
dezvolta din Bologa un caracter fricos,indoielnic. Dar tatalintors din armata dezvolta
din Apostol un caracter tenace , accentuand latura patrioticain educarea lui,
cuvintele lui emblematice fiind "sa nu uiti nici odata ca esti roman. Astfel Bologa
primeste din partea parintiilor lui o educatie contradictorie care parea solida. Elev
la liceul din Nasaud traieste un experienta trista prin moartea tatalui sau
considerand ca la pierdut pe D-zeu . " Am pierdut pe D-zeu,il fulgera prin minte".

LIVIU REBREANU - PADUREA SPANZURATILOR

3766 vizualizari | Fii primul care comenteaza

Aparitia lui Liviu Rebreanu in literatura inseamna un moment de raspantie.


Analizand acest moment, Tudor Vianu considera ca arolul samanatoristilor era
incheiat, iar Delavrancea, Duliu Zamfirescu si Bratescu-Voinesti isi dadusera masura
lora numai Sadoveanu ontinua sa creasca din fundamentele asezate mai dinaintea.

Reprezentand epicul pur, Liviu Rebreanu marcheaza o noua faza a realismului


romanesc : aNiciodata realismul romanesc, inaintea lui Rebreanu, nu infiripase o
vziune a vietii mai sumbra, infruntand cu mai mult curaj uratul si dezgustatorul,
intocmai ca in varietatea mai noua a realismului european, crudul naturalism
francez su rusa (Tudor Vianu). Eugen Lovinescu vorbeste de realisul dur din operalui
Rebreanu, de originalitatea marilor sale constructii epice, de obiectivitatea prozei.
Liviu Rebreanu in operele sale creaza oameni vi, cu viata proprie, el se
apropiindu-se de misterul eternitatii .

Despre stil aprefer sa fie expresia bolovanoasa si sa spun intr-adevar ce


vreau decat sa fie slefuit si neprecis. E mult mai usor a scrie frumos decat exacta
(Liviu Rebreanu). Atat Liviu Rebreanu cat si C. Petrescu pot avea un stil caracterizat
prin sobrietate, limpezime si precizie, fiind considerati scriitori anticalofili (impotriva
scrisului infrumusetat).

Realitatea pentru mine a fost un pretext pentru a-mi crea o alta lume noua,
cu legile ei, cu intamplarile eia (Liviu Rebreanu).

Pentru mine arta, zic arta si ma gandesc mereu la literatura, inseamna cretie
de oameni si viata. Astfel arta, intocmai ca si creatia divina, devine cea mai
minunata taina. Creand oameni vi, cu viata proprie scriitorul se apropie de misterul
eternitatii. Nu frumosul, o nascocire omeneasca intereseaza in arta ci pulsatia viatii.
Cand ai reusit sa inchizi in cuvinte cateva clipe de viata adevarata, ai realizat o
opera mai pretioasa decat toate frazele frumoase din lumea (Liviu Rebreanu).

Primul roman psihologic din literatura noastra este inspirat dintr-o intamplare
reala. Emil Rebreanu, nascut la 17 decembrie 1891, fratele scriitorului si subofiter in
armata austro-ungara, a fost spanzurat la Ghimes pe data de 14 mai 1917 cand

incerca sa dezerteze pe frontul romanesc. Dupa mai multe surse se pare ca Ilona a
existat in realitate, fiind iubita lui Emil. In 1920 Livu Rebreanu face o calatorie la
Ghimes si descopera mormantul fratelui sau. Astfel, aceasta calatorie si o fotografie
il determina sa scrie romanul de fata. Fotografia respectiva, in care era reprezentata
o padure de spanzurati in dosul frontului austriac dinspre Italia a vazut-o in anul
1918 la un prieten cand mergea la o conferinta de pace.

Apostol Bologa,un tanar din Parva, de langa Nasaud, insufletit de aventuri


romantice, se inroleaza voluntar pe front, in timpul primului razboi mondial, pentru
a-i dovedi dragostea logodnicei sale, Marta, ca si el este capabil sa rivalizeze cu
ulanii maghiari, dupa care aleasa nimii sale se dadea in vant.

Pe frontul din Galitia, el se acopera de bravura, fiind decorat si avansat la


gradul de locotenent. Este cooptat apoi de Curtea martiala, unde il condamna, cu
toata covingerea, la moarte, prin spanzuratoare, pe sublocotenentul ceh, Svoboda.
Dupa executie, afla de la noul comandant de companie, capitanul Klapka,
motivele pentru care Svoboda incercase sa dezerteze. Din acest moment incepe sa
aiba mustrari de constiinta. Incercarea de a gasi noi argumente si justificari ii
sporeste nelinistea si obsesia vinovatiei devine chinuitoare.

Afland apoi ca regimentul sau va fi trimis pe frontul romanesc, se hotaraste


sa dezerteze, este ranit si internat in spital. Indragostit de unguroaica Ilona, fiica
groparului Vidor, in casa caruia este incartiruit, Bologa rupe, in timpul concediului
de convalescenta logodna cu Marta.

La scurt timp dupa reintoarcerea la unitate, este chemat din nou la Curtea
martiala. Acum urma sa fie judecati niste tarani, considerati spioni fiindca se ducea
sa-si munceasca ogoarele peste liniile interzise conventional de armata austroungara. Bologa nu mai poate suporta gandul de a fi complice la condamnarea unor
oameni nevinovati si se hotaraste sa dezerteze. Este prins, condamnati si
spanzurat.

Structurala compozitionala a cartii se conduce dupa liniile unei constructii


clasice, ascendente. Descrierea unei atmosfere cenusii a zilei de toamna deschide
simbolic drumul in constiinta lui Apostol Bologa. El cade spanzurat ca un martir al

neamului. Discursul epic se constituie pe schema unei obsesii, alternand timpul


cronologic cu timpul psihologic.
Monologul interior si sondajul psihologic, realizat din perspectiva autoriala,
configureaza destinul tragic al eroului. Pasajele ce descriu atmosfera dezolanta de
pe front sau natura cenusie si mohorata dintr-o zi de toamna sunt in concordanta cu
lumea gandurilor si a trairii eroului, prefigurand destinul sau tragic. Asemenea lui
I.L.Caragiale, cum observa T.Vianu, Liviu Rebreanu abordeaza notatia organica
aregasind procedeul, ii da o intrebuintare cu mult mai intinsaa (aApostol Bologa se
facu rosu de luare-aminte si privirea i se lipise pe fata comandantului. Isi auzea
bataile inimii ca niste ciocaneaa).
Simetria ansamblului epic din Padurea spanzuratilor ca, de altfel, si din
celelalte romane, dezvaluie vocatia constructiilor monumentale. Imaginea
spanzuratorii (element ce apare de 20 de ori de-a lungul operei), cu care se
deschide si se inchide romanul, sugereaza cele mai inalte momente ale tragicului.

Cartea este calauzita de trei principii:


Premisa: Apostol e cetatean, o particica din Eul cel mare al statului, o rotita
dintr-o masinarie mare; omul nu e nimic, decat in functie de stat.
Termenul mediu: Apostol devine roman: pe cand statul e ceva fictiv si
intamplator, putand intruni oamnei straini la suflet si aspiratii, neamul e o ixzolare
de iubire, chiar instinctiva. Statul nu cere iubire, ci numai devotament si disciplina
omului; pe cand neamul preupune o dragoste frateasca.
Concluzia: Apostol devine om: in sanul neamului, individul isi regaseste Eul
sau cel bun, in care salasluieste mila si dragostea pentru toata omenirea. Numai
intr-un eu constient poater trai iubirea cea mare a universala a religia neamului.

Referat Padurea Spanzuratilor - Caracterizarea lui Apostol Bologa


Incarcat la data: 27 Martie 2006

Autor: Iulia Andreea

Pret: 50 credite

Referate similare
Referat Caracterizarea lui Apostol Bologa - Padurea Spanzuratilor
Referat Caracterizarea lui Apostol Bologa din Padurea spanzuratilor de Liviu
Referat Apostol Bologa - caracterizare
Descarca
23. Padurea Spanzuratilor - Caracterizarea lui Apostol Bologa Este prototipul
generatiei de intelectuali ardeleni siliti intr-un anumit context social-politic sa lupte
sub steag dusman. Autorul insasi a precizat ca a vrut ca Apostol Bologa sa
reprezinte sovairile generatiei sale. Sinteza de realism social si psihologie romanul
proiecteaza eroul in conditiile tragice ale omului aflat in situatii limita. El cautindu-se
pe sine parcurge un destin tragic. Nicolae Manolescu arata ca drama lui Apostol
Bologa izvoreste din nevoia de optiune personala si neputinta de a rezista unor
imperative exterioare constiintei. De la inceputul romanului personajul se
autocaracterizeaza: eu insumi desi sunt o fire excesiv de sovaitoare de data aceasta
am constiinta pe deplin impacata, absolut pe deplin. Ii vorbeste lui Klapka despre
fapta lui Svoboda ca despre o crima: a fost prins tocmai cind a vrut sa treaca la
dusman inarmat cu harti si planuri. Ca membru al Curtii Martiale il va condamna si
va participa la executie. Cuvintele datorie, ordine, lege sunt mereu pe buzele lui
Apostol. Luptator pe diferite fronturi din Galitia si Italia se comporta vitejeste
savirsind acte de bravura pentru care pirmeste decoratii si este numit membru al
Curtii Martiale. Orgolios si ambitios Bologa se inroleaza voluntar in armata dorind
sa-i demonstreze Martei ca este si el capabil de fapte eroice. In timpul studiilor la
Budapesta se contureaza conceptia lui de viata crezind atunci ca razboiul este
adevaratul generator de energie si ca fiecare trebuie sa ne facem datoria fata de
stat. Curind aceasta conceptie de viata se prabuseste caci isi da seama ca ea n-a
izvorit din libera alegere ci i-a fost impusa de o anumita conjuctura. In acest
moment se declanseaza drama lui Apostol cauzata in primul rind de opozitia ce
apare intre constiinta umana si imperativul datoriei exterioare. Autorul examineaza
minutios cele trei ipostaze sociale si morale in care e silit sa traiasca eroul in raport
cu statul, natiunea si patria. Bologa se autodescopera cind isi da seama ca a fost
martor implicat al executarii unui om. Il obsedeaza privirea lui Svoboda, simte ca
flacara din ochii comandantului i-se prelinge in inima ca o imputare dureroasa. Il
fascineaza privirea dispretuitoare de moarte si infrumusetata de o iubire uriasa. Din
replicile date lui Klapka rezulta dorinta eroului de a-si intari convingerea ca a
procedat corect. Conceptia de viata a lui Bologa se schimba. El va evada din aria
eroismului adolescentin din sfera primei iubiri. El nu mai este orgoliosul locotonent
din armata austro-ungara. Privind spre trecut el isi spune pina azi am fost un alt om,
imi face impresia cind ma uit inapoi c-am purtat in mine viata unui strain. Trezirea
sentimentului national il face sa descopere ce inseamna o existenta plina de sens
cum a fost cea a tatalui sau si sa actioneze dupa cum il indruma el: ca barbat sa-ti

faci datoria, si sa nu uiti niciodata ca esti roman. Reactiile lui sunt acum generate de
constiinta nationala. Discutia cu Klapka dovedeste ca Bologa a hotarit sa dezerteze
daca va trebui sa lupte in Ardeal. Nu poate dezerta deoarece are loc un atac, este
ranit si dupa o perioada de spitalizare va merge acasa unde rupe logodna cu Maria.
Il roaga pe Karg sa nu fie trimis pe frontul din Ardeal dar acesta il refuza. Este numit
la un birou de munitii, se logodeste cu Ilona si are revelatia adevaratei iubiri. Cind
este numit in juriul Curtii Martiale ca sa judece niste tarani romani el dezerteaza
fara a lua masuri de precautie. Este prins de Varga, judecat de Tribunalul Militar si
condamnat la moarte prin spinzuratoare. Finalul romanului construit in dimensiunile
spatiului mioritic adecvat trecerii in nefiinta este o adevarata transcedere cosmica:
Ridica ochii spre cerul tintuit cu putine stele intirziate. Crestele muntilor se
desemnau pe cer ca un ferastrau urias cu dintii tociti. Drept in fata lucea tainic
Luceafarul vestind rasaritul soarelui. Apostol isi potrivi singur streagul cu ochii
insetati de lumina rasaritului.. Apostol Bologa moare ca un erou. El intruchipeaza
setea de libertate a popoarelor subjugate din imperiul Austro-Ungar.

S-ar putea să vă placă și