Aristotel

Unul dintre cei mai mari filosofi care au existat in Grecia Antica. S-a
nascut la Stagiara, un oras in peninsula Chalcidica, in nordul Marii Egee. Tatal
sau, Nicomah, a fost medic al regelui Macedoniei, Midas al II-lea, tatal lui Filip
al II-lea si bunicul lui Alexandru Macedon. La varsta de 17 ani, fiind orfan,
intra in Academia lui Platon, unde ramane 20 de ani, mai intai elev apoi
profesor. In anul 343, la 4 ani dupa moartea lui Platon, este chemat la Pella,
la curtea lui Filip, pentru a desavarsi educatia tanarului Alexandrucel care
avea sa ramana in istorie ca Alexandru cel Mare. Din punct de vedere al
infatisarii se stie ca avea ochii mici, picioare subtiri, vorba celpeaga, insa
avea imbracaminte placuta, tunsoare minunat de ingrijita si inele cu pietre
scumpe de o rara frumusete. Referitor la viata sa persoanala, se stie ca s-a
indragostit de concubina prietenului sau, s-a casatorit cu aceasta si ii aducea
daruri care se aduc doar divinitatilor.
In anul 340 inainte de Hristos s-a intors in Stagiara dar nu pentru mula
vreme deoarece pacea impusa in Macedonia cetatilor grecesti i-a dat prilejul
sa revina in Atena unde a infiintat propria lui scoala Scoala Peripatetica care
se va rivaliza cu Academia lui Platon.
In anul 323 inainte de Hristos, odata cu moartea lui Alexandru, la Atena a
rabufnit vechea dusmanie fata de macedoneni.Aristotel s-a refugiat la
Chalkis, insula Eubeea, unde a murit un an mai tarziu. La conducerea scolii
sale il succede Theofrast-cel mai important discipol al sau.
Ca si magistrul sau, Aristotel a scris foarte mult, iar scrierile sale au ca
si autorul lor, o istorie interesanta. Ele au fost redescoperite treptat dintre
care Poetica abia in Perioada Renasterii, deci unele dintre ele pot ramane
necunoscute si pana in prezent. Dupa moartea lui Teofrast, lucrarile marelui
filosof sunt duse in Asia Mica unde putrezesc in subsoluri fiind readuse la
Atena in anul 100 inainte de Hristos. In anul 86 inaintea erei noastre
generalul roman Sulla ocupa Atena de unde laolalta cu multe alte prazi de
razboi sunt aduse la Roma unde atrag atentia unor filologi precum
gramaticianul Tyrammon care pune sa fie copiate.Pe baza acestor copii
ultimul conducator al scolii lui Aristotel, Andronicus din Rhodos (editor,
ganditor si filosof grec care este cunoscut ca editor de calitate al operelor lui
Aristotel si Teofrast), a elaborat si a publicat in prima jumatate a secolului Iinainte erei noastre editia care sta la baza intregii noastre cunoasteri asupra
operei lui Aristotel.
Operele lui Aristotel se divid in trei categori:
a)Lucrari Exoterice sau populare publicate de autor in timpul
vietii(care sunt pierdute aproape in intregime).Multe dintre ele erau dialoguri
scrise in stil platonician.
b)Tratate stiintifico-filosofice, ramase nepublicate in timpul vietii
autorului, destinate uzului scolar.

c)Insemnari, culegeri de material, redactate in colaborare cu elevii sai,

apartinand de asemenea scrierilor ezoterice(publicate in timpul vietii
autorului)
www.cartiaz.ro categoria Filosofie cartea Metafizica pag 1

LOGICA LUI ARISTOTEL

Logica lui Aristotel o regasim in toate culturile:
Exista deci universalul Indian si in logica Indiana-nu numai in logica
lui Aristotel.Dar in logica indiana, universalul are o situatie speciala care
depaseste statutul ontologic al lui Aristotel. El este, in statul lui ultim,
acategorial, despre el nu se poate spune nici ca exista nici ca nu exista.
Evident idea aceasta este inaccesibila filosofiei occidentale, dar daca ne
referim la ceea ce Mircea Eliade numea prin neconditionare, ne putem
apropia de intelegerea ei.
Cu toate aceastea logica sa ramane unica in felul ei:
In Istoria filozofiei orientale de S.Chatterjee, pe care am citat-o la
capitolul Nyaya-Vaiseshika autorul face comparatie intre silogismul aristotelic
si cel Indian. Iata ce consemneaza el cu privire la aceasta comparatie (op.
cit. p.269):
,,Sint unele puncte de asemanare intre silogismul Indian si cel
aristotelic.In amindoua sint numai trei termeniConsiderind aceasta
asemanare, unii cercetatori cred ca dezvoltarea silogismului Indian ar fi fost
influentata de logica aristotelica. Da sint inca unele diferente fundamentale,
care fac dificila acceptarea acestei opiniiRegula fundamental a silogismului
aristotelic, dictam de omni et nullo, se intemeiaza exclusive pe relatia de
incluziune dintre clase, pe cand principiul fundamental al silogismului Indian
este relatia de concomitenta invariabila si neconditionata intre termenul
mediu si cel major. In afara de aceasta, silogismul aristotelic este pur formal
si garanteaza numai validitatea formala a concluziei. Este mai curind o
implicatie decit o inferenta; daca afirmam adevarul premiselor, atunci putem
aserta si concluzia. Silogismul Indian este dimpotriva o inferenta reala in care
de la premise asertate ca adevarate putem ajunge la concluzia adevarata si
necesara.
Logica lui Aristotel este logica universalului:
Urmarind sa studieze mecanismul logicii printr-un joc de simbloluri si
de scheme, logicienii moderni, au redus intreaga logica traditionala la ceea
ce era in ea semne si scheme. Intrebarea care se ridica este urmatoarea:
citind in tratatele lui Aristotel, in fragmentele stoicilor, sau in atat de
numeroase manuale ale scolasticilor numai ceea ce prefigureaza, sau putea
sa prefigureze, logica formala a constructiilor ,expresiile logice corecte, nu sau neglijat nimic in conceptia acestor logicieni?

Ideea de universal este centrala logicii lui Aristotel si fara ea nu este

posibil sa intelegem conceptia marelui Stagirit. Aristotel s-a ocupat pe o
intindere destul de mare a operei lui logice de schematismul expresiei. Dar
tehnica formala nu epuizeaza mecanismul gandirii logice si mai ales ne arata
sensul conceptiei pe care si-o facea Aristotel despre logica.
Aceasta neglijare voita a ideii centrale a gandirii aristotelice se
manifesta in toate tratatele de logica moderna si chiar istoriile logicii care au
aparut in timpul nostru ce fac abstractie de universal ca stea polara a
conceptiei Sta-giritului. Astfel, ideea de universal sau de esenta, la Aristotel
nici nu este pomenita de J.M.Bochenski in a sa istorie a logicii, Forale Logik.
Ideea de universal nu este chiar atat de simpla, iar cei care au readuso la general au saracit-o si au vazut-o numai in sfera unui gen, ceea ce nu
corespunde conceptiei lui Aristotel. Aceasta idee nu este exclusiv a lui
Aristotel, ci a intregii filosofii grecesti. Iata interpretarea universalului grecesc
data de logicianu roman Ath.Joja:-Astfel,Fiinta nu este un concept vid, ci un
concept care exprima, la modul nonetic, ceea ce este cel mai general, cel
mai fundamental, cel mai masiv in lume, si care el insusi este Fiinta
organizata si ierarhizata.
http://www.scribd.com/doc/22271223/Anton-Dumitriu-Istoria-Losgicii
41 , 651

pag: 40 ,

Pentru Aristotel principiile fundamentale ale existentei sunt material si

forma
Dupa el tot ce exista in mod efectiv reprezinta sinteza acestor 2 principii
sintetizate care poarta numele de substantza.
Materia -principiul pasiv care da consistenta si care este modelat de forma
Forma -cea care da configuratie, este elementul activ dator de structura care
face ca lucrurile sa fie ceea ce sunt, dar nici forma si nici materia nu pot exista ca
principii independente.Forma devine realitate numai actionand asupra materiei,
dupa cum materia devine realitate primind forma.
Exemplu de metafizica: statuia lui Hermes este facuta din piatra, piatra insasi
este o materie dar si o forma, forma pentru ca se individualizeaza de celelalte forme
dar in raport cu statuia este material iar statuia este forma pietrei.
Un loc important in filosofia sa o ocupa teoria asupra categoriilor. Trateaza
categoriile din punct de vedere filosofic ca domenii si grade ale existentei dar si ca
forma a gandirii logice, structura realului. Prin categorii, notiuni de maxima
generalitate, care exprima cele mai generale elemente, insusiri si relatii de ordin al
esentei lucrurilor sau a cunoasterii lor.
Aristotel si-a propus sa puna in evidenta notiunile necesare cu ajutorul carora
sa poate examina conditiile oricaror lucruri. A elaborate 10 categori: substanta,
calitate, cantitate, spatiu, timp, relatia, actiunea, pasiunea, posesia, pozitia.
Cifra 10 este o rezonanta a filosofiei pitagoreice. I-au scapat o serie de
categorii lui Aristotel: efect, cauza, miscare, si cu tot schematismul acestei teorii,
teoria categoriilor este foarte importanta atat pentru filosofie cat si pentru
stiinta.Teoria acestei miscari considera ca natura este de neconceput fara miscare si
ca nu exista miscare in afara lucrurilor.Este importanta incercarea lui de a clasifica
forme de miscare; cresterea sau descresterea miscare in raport cu cantitatea,

schimbarea calitativa- miscarea in raport cu calitatea, deplasarea miscarea in

raport cu locul. S-a ocupat si de cauzele miscarii. Stim ca Heraclit din Efess lega
miscarea de dedublarea unitarului (contradictie), dar Heraclit nu a avut raportul
stiintific si logic pentru a demonstra aceasta problema logica. Aristotel lega
miscarea de cotradictie numai ca el intelegea contradictia ca un fenomen de
suprafata, liniar, ca un fenomen care explica aparitia unui si disparitia altui
fenomen.
Cum se ajunge la aflarea cauzei miscarii ? Aristotel da un exeplu: bila A care
se misca intr-o directie, constatam ca a fost pusa in miscare de mana noastra sau
de bila A1 tot in miscare. Daca mergem in aceasta directie impinge cauza miscarii la
infinit. De aceea Aristotel afirma ca exista un miscator initial nemiscat. Se intreba:
aceasta poate fi materie?
Raspuns: NU, pentru ca a demonstrate ca materia este pasiva. Acest miscator initial
nemiscat se afla in afara materiei, este imaterial.
Nu poate fi decat Dumnezeu, care apare in sistemul filosofiei lui Aristotel ca
fiind izvorul permanent al materiei- Primul motor spiritual, unic, absolute, care se
afla in nemiscare, dar care genereaza miscarea in lume.
Teoria cauzelor prin care el vrea sa explice factorii diferiti care trebuie sa participe la
aparitia unei entitati determinate are ca exemplu: statuia care este facuta dintr-un
bloc de marmura. Pentru ca statuia sa fie facuta trebuie sa existe blocul de
marmura (cauza materiala), trebuie ca in minte sculptorului sa existe imaginea a
ceea ce el vrea sa faca (cauza formala). Sculptorul trebuie sa faca, ca forma din
capul lui sa se concretizeze in blocul de marmura (cauza efectiva), in toate acestea
trebuie sa existe vointa sculptorului (cauza finala). Concluzia lui Aristotel: pentru
aparitia unei entitati determinate trebuie sa existe 4 cauze.
http://www.docstoc.com/docs/37594746/Aristotel-fondator-al-eticii pag: 11 , 12 , 13

Metafizica
Metafizica este numele uneia dintre operele esentiale ale metafizicii
(ramura a filosofiei), scrisa de ganditorul si filosoful grec Aristotel. Subiectul lucrarii
se refera la tot ce exista, privit prin perspectiva stricta a simplei sale existente si nu
a relativei importante pe care acel corp, lucru, obiect, concept, idee, notiune etc. lear avea sau nu.
In aceasta lucrare Aristotel trateaza de asemenea diferite aspecte ale cauzalitatii,
existenta obiectelor matematice si a lui Dumnezeu.
Originea termenului
Metafizica este termenul pe care insusi Aristotel il foloseste pentru lucrarea
sa. Acest titlu a fost folosit initial de catre primul editor al textelor aristoteliceAndronicus din Rhodos. Cuvantul metafizica este un cuvant compus: Meta (dupa) +
physika (cele fizice) (Meta ta physika) desemnand, inca acceptiunea aceluiasi
Andronicus din Rhodos, faptul ca textul in cauza (numit de Aristotel He Prote
Philosophia, adica Filosofia Prima) trebuie asezat in editie dupa tratatele de stiinte
naturale.
Titlul si datarea
Titlul lucrarii asa cum se cuoaste astazi este care
inseamna efectiv despre lucrurile dupa fizica/fizicalitate (lumii).Se considera azi
ca aceasta ar semnifica o grupare a unei colectii de lucrari pe care editorii ulteriori
ai operei lui Aristotel le-ar fi plasat temporal dupa tratatele ganditorului despre
fizicalitatea lumii. O alta interpretare posibila a titlului ar fi o sugestie la modul in
care filosoful emergent ar trebui sa studieze aceasta opera si anume dupa ce va fi

studiat si aprofundat subiecte legate de fizicalitatea lumii, asa cum ar fi miscarea,

repausul, viteza, timpul, viata sub toate aspectele sale etc.
Nefiind singurul care a tratat subiecte asemanatoare Aristotel scrisese
Metafizica cel mai probabil pe cand predase la Lyceum, candva intre 336 si 323 i.Hr.
Filosofii notabili anterior lui Aristotel , ca Hereclit, dar mai ales Platon- in dialogurile
sale tarzii- vor lua in considerare subiecte foarte asemanatoare, dar niciunul dintre
acestia nu a tratat aceste subiecte vaste atat de nuantat si sistematic.
Problema fundamentala a Metafizicii
Problema fundamentala a Metafizicii o reprezinta teoria fiintei (in sensul de
ceea ce are existenta-sensul ontologic), tratata intr-un mod fundamental nou.
Greseala predecesorilor, in viziunea lui Aristotel, o reprezinta faptul ca nu au tinut
cont de multipla semnificatie a termenului fiinta.
Tratandu-i pe presocratici, Platon etc, Arsitotel observa o problema care va fi
fundamentala in Metafizica. Problema este cea a semnificatiei multiple a fiintei,
desemnata prin fraza care va reveni pe intreg parcursul Metafizcii si va structura
intregul demers aristotelic- : Fiinta se enunta in mod
multiplu.Astfel polisemia termenului
modifica in mod fundamental
cercetarea Metafizicii. Problema fundamentala a Metafizicii este adica
fiinta in caracterul ei de fiinta.
Determinarea multipla a fiintei in sensul multitudinii semnificatiilor sale, inseamna
ca determinarea sensului fiintei se va face tot la fel, in mod multiplu.Insa aceasta
echivaleaza cu distrugerea Metafizicii ca stiinta, echivaleaza cu esuarea proiectului
aristotelic. De aceea marea miza a Metafizicii va fi gasirea unui sens unitar al fiintei
in multitudinea semnificatiilor descoperite.
Aristotel determina patru mari semnificatii ale fiintei
1. fiinta prin accident
2. fiinta ca actualizare sau posibilitate
3. fiinta dupa forma categoriilor
4. fiinta ca adevar
Sensul unitar al fiintei se descopera ca stad tocmai in aceasta multitudine de
manifestari ale fiintei. In faptul de a fi manifestata fiinta si descorirea sensului unitar
care este de fapt posbilitatea de a fi inteleasa in mod diferit.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Metafizica
Politica
Politica este o lucrare de filosofie politica a lui Aristotel fiind a doua jumatate
a unui tratat, prima fiind Etica.
Cele opt carti ale politicii, despre care nu se stie in ce perioada a vietii lui
Aristotel au fost redactate, trateaza in general comunitatea politica si institutiile
sale. Aristotel se intereseaza de politica in calitate de naturalist si observator care
descrie, compara si clasifica cetatile pe care le cunoaste identificand trasaturile care
le sunt comune.
Abordarea generala a politicii
Intrucat Binele suprem se afla dincolo de bunurile particulare, omul trebuie sa
se multumeasca cu obtinerea a ce e mai bine posibil si sa nu porneasca in cautarea
unui absolut iluzoriu. Fericirea rezida, in ultima instanta, in activitate. Politica, prima
dintre stiinte in conceptia lui Aristotel, studiaza omul ca zoon politikon(animal
social). Omul este destinat prin natura sa, nu numai pentru a trai o existenta
biologica, ci si pentru bine si pentru fericire. Fericirea presupune o independenta
maxima fata de constrangerile materiale pe care individual este incapabil sa o
obtina singur si care nu este pe deplin realizata decat in comunitatea politica.

Descrierea cetatilor
Statul este o institutie naturala, bazata pe comunitatea unor finite cu limbajul
articulat (limbajul pentru Aristotel reprezinta axul moralitatii, prin limbaj omul are
acces la ratiune si notiuni de bine si rau). Pornind de la teoria organicista, asa cum
corpul este anterior organelor, tot asa si statul este anterior familiei si prin urmare
omului, si argumenteaza ca individual nu-si este suficient siesi, deci nu poate exista
fara stat, in timp ce statul poate exista fara un individ. Rolul cetatii este de a realiza
fericirea comuna a cetatilor. Functia principal a cetatii consta in inflorirea morala a
cetateanului, de aceea Aristotel consacra o mare parte a lucrarii, problemelor de
educatie.
Cetatea ideala
Ceea ce face ca un regim politic sa fie bun nu este conformarea sa la o norma
ideala, ci la adaptarea la datele concrete ale istoriei. Un regim neadaptat la realitate
se gaseste in mod necesar sanctionat pe termen lung prin tulburari sau revolutii.
Rezistenta la timp este un criteriu realist pentru definirea idealului politic: cele mai
bune regimuri sunt in general si cele mai durabile. Cetatile fiind diferentiate prin
date geografice, prin populatie, prin cultura si istoria lor, nu se poate furniza un
model universal de cetate ideala. Aristotel isi manifesta preferinta pentru regimurile
cumpatate care sunt in acelasi timp cele mai drepte si mai puternice
Politika lui Aristotel realizeaza o adevarata microsociologie a raporturilor de
conducere, dovedind o subtila surprindere a fenomenelor specifice statului
sclavagistic al carui contemporan era.
[] Cea dintai forma a libertatii este de a conduce si de a fi condus, in mod
succesiv [] Alta forma a ei este dreptul lasat fiecaruia de a trai cum ii place; se
zice ca aceasta este insusirea proprie a libertatii, dupa cum este trasatura sclaviei
de a nu avea o vointa libera.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Politica_(Aristotel)

Societatea este impartita in doua categorii: oamenii liberi si sclavii. Libertatea

este un prerogativ al cetatenilor. Femeile nu erau libere, in plus sclavii nu aveau nici
libertate si nici drepturi. Familia este componenta prima si esentiala a statului
formata dintr-un grup de personae aflate unele fata de altele in raporturi ce
respecta o ierarhie stricta. Dintre membri familiei tatal se afla in pozitia care-i
permite sa porunceasca asupra tuturor celorlalti membrii ai familiei si sclavilor.
Cetatenii puteau detine sclavi asa cum detineau si alte forme de proprietate, ceea
ce nu exclude posibilitatea ca sclavii sa aiba stapani binevoitori si o viata fericita.
Sclavii sunt instrumente insufletite indispensabile (alaturi de altele neinsufletite, pe
care le pun in miscare) pentru realizarea oricarei activitati tehnice. Apartenenta la
una dintre cele doua categorii este de origine naturala iar diferentele sociale dintre
stapani si sclavi nu au nimic nelegitim

http://www.socio-umane.ct-asachi.ro/e107_files/downloads/Filosofie/Aristotel%20%20Politica.pdf

Scriind aceasta lucrare din sursele mentionate am ajuns la concluzia ca

Aristotel unul dintre cei mai mari filozofi ai intregii lumi a lasat spre studiere
documente si lucrari dupa care omul isi modeleaza gandirea chiar si astazi.
Intelegem asadar ca filosofia il ajuta pe om sa se cunoasca pe sine insusi si sa-si
formuleze o constiinta de sine dar si una care sa-i reglementeze respectul fata de
oamenii din comunitatea in care traieste. Problemele teoretice ale filosofiei sunt
contradictiile dintre existenta subiectiva si existenta obiectiva- raport care a fost
numit: problema fundamental a filosofiei.