Istorie si demografie in Europa premoderna

In perioada cuprinsa intre 1520 -1815 cunoscuta in generea sub numele de premodernitate,
istoricul Fernand Brodel a identificat 2 faze demografice:
1. 1520-1720 etapa de stagnare demografica
2. o etapa de cresetere demografica vertiginoasa 1720-1815
In aceasta perioada istorica, statul clasic castiga in profunzime dar pierde in intindere, statul
nu e interesat sa adauge teritorii noi, stanjenitoare altor teritorii insuficient controlate. Statul nu
este pregatit sa adauge un alt numar de supusi care sa il impovareze, dar cu toate acestea, statul
clasic nu renunta la expansionism, el cauta hegemonia prin intermediul altor state pe care cauta
sa le subordoneze sau sa le vasalizeze prin jocul subtil al echilibrului de forte.
Pana in 1659 hegemonia europeana a fost detinuta de Spania, prototipul ,,Imperiului
Nebuloasa, ea a fost urmata intre 1660-1690 de hegemonia Frantei. Dupa 1715 hegemonia
europeana a fost una impartita intre Franta si Anglia. Catre 1630 populatia Europei ajunsese la
circa 550 de milioane de locuitori. Catre 1750 la circa 680 de milioane de locuitori. Cam 85%
din populatie Europei a secolelor 16-18 traia in mediul rural. Varsta medie a femeilor la ultima
lor nastere atingea 40 de ani. Media de viata in perioada secolelor 16-18 era de 40-45 de ani. In
Franta femeile se casatoreau in jur de 25-26 de ani. In mediile populare varsta barbatului la
casatorie era de cele mai multe ori inferioara varstei femeii. La clasa dominanta in schimb,
situatia era invers barbatul era mai invarsta decat femeia. In Franta lui Ludovic al 14-lea
logodna se celebra cu cel putin 3 ani inate de casatorie. Mai mult decat atat, intre 1620 si 1720 in
Franta se constata o reducere a nasterilor ilegitime. Denumirea de bastard fusese multa vreme
rezervata copiilor de principi sau de mari seniori nascuti in afara casatoriei din legaturi cu femei
avand un statut social inferior. Dupa 1720 asistam la micsorarea perioadelor de logodna,
respectiv la 1-3 zile inainte de cununie. Multa vreme numarul procrearilor in timpul postului
Pastelui si al Craciunului a fost aproape nul. Cea mai prolifrica perioada pentru procreere a fost
cea a lunilor mai, iunie si iulie, precum si a lunilor noiembrie si februarie. Casatoria burgheza sau
aristocratica a ramas multa vreme o crestiune de strategie familiara. In schimb casatorita
taraneasca a fost mult mai libera. In secolul al 18-lea casatoria incepe se sa intemeieze pe o
potrivire intre parteneri, pe atractie intre cei 2, pe afinitati, pe valori comune, sexualitatea si
pasiunea jucand in rol minor. Acestea din urma se exprima in afara casatoriei.
In secolul luminilor casatoria a fost un lucru foarte serios, cuplul era o asociatie economica
avand drept scop o viata de bunastare, viata in 2 era mult mai lunga in secolul 18 decat in
secolele anterioare. Natalitatea a cunoscut unele fluctuatii, principalele metode contraceptive
pentru evitarea sarcinilor erau: contactul sexual la menstruatie, si asa numitul coitus interruptus,
retragera organului masculin la ejaculare. Toate aceste obiceiuri erau infierate de biserica. In
privinta varstei la care se murea in secolul 17-18 ea putea ajunge la peste 70 de ani.
La inceputul secolului 19 Europa va cunoaste o adevarata revolutie demografica: reducerea
mortalitatii datorita progreselor medicinii dar si datorita cresterii nivelului de trai, natalitatea este
tot mai controlata familiile avand in jur de 2-3 copii, metodele contraceptive se diversifica tot
datorita medicinei.