Curs I

La romani, judecarea o fcea un om impecabil moral, un practicant al binelui, nu

magistratul.
Natura consacr inegalitatea.
Singura egalitate posibil este egalitatea in fata legii. (Aceeai fapt aceeai
pedeaps.)
Dreptul Roman cuprinde totalitatea normelor de conduit instituite sau
recunoscute de ctre statul roman.
Dreptul Roman a avut o carier indelungat, normele lui incep s fie formulate o
dat cu intemeierea Romei (753 i.Hr.) i se incheie in anul 650 i.Hr., o dat cu
disparitia lui Justinian, ultimul imprat roman vorbitor de limba latin.
Dreptul Roman a fost redescoperit in Europa in secolele XII XIII cnd
devine obiect de studiu in universittile italiene pentru ca o dat cu sec XVII
XVIII s ii inceap o nou carier european.
IZVOARELE DREPTULUI ROMAN:
1. Obiceiuri: Obiceiul s-a format in perioada de tranzitie de la societatea gentilic
la societatea politic (statul). De regul, obiceiurile utilizate pentru solutionarea
litigiilor erau obiceiurile specifice clasei dominante. O dat cu tranzitia la republic
locul obiceiului va fi luat de lege, dei obiceiul se pastreaz ca izvor de Drept.
Importanta obiceiului crete in perioada de declin a Imperiului Roman.
2. Legea: apare din cerinta desecretizrii obiceiurilor de ctre pontifi (cnd
obiceiul era principalul izvor de Drept el era cunoscut numai de ctre preoti care il
tineau secret i il dezvluiau numai favoritilor. Masele populare, revoltate de aceasta
situatie, au cerut desecretizarea obiceiurilor i astfel a fost adoptat i publicat in
forum Legea celor 12 table. Teoretic aceast lege a rezistat 11 secole.
Procedura de adoptare a legii:
- proiectul de lege era redactat de un magistrat (astfel c dac legea era adoptat ea
urma s poarte numele magistratului care a initiat-o). Magistratul supunea proiectul
su de lege spre dezbatere i adoptare Comitiilor populare.
- dac legea era votat in Comitii ea era trimis Senatului, pentru ca acesta s
verifice dac legea se conforma traditiei romane.
- dac i Senatul ratifica (confirma) legea, atunci ea era depozitat in tezaurul public
iar textul ei era multiplicat pentru a fi dat publicittii.
Structura legii la romani:
Legea romana era alcatuit din trei prti:
1. PRAESCRIPTIO (introducere): in partea introductiv, in lege erau precizate
numele magistratului care a initiat-o, numele i numarul Comitiilor care au adoptato, data la care a fost adoptat.
2. ROGATIO (continut): reprezenta textul propriu-zis al legii, structurat pe
capitole i paragrafe.
3. SANCTIO (sanctiune): cuprindea consecintele care decurgeau din
nerespectarea legii.
3. Edictele magistratilor:
La inceput ele erau orale, apoi au fost scrise pe table de lemn alb, numite
albumuri.
Edictul era o declaratie program a magistratului care prelua o functie,
declaratie in care el preciza cum va conduce domeniul respectiv de activitate i ce
procedee juridice va utiliza.
Edictele au insemntate deoarece ele au permis magistratilor ca pe cale
procedural s innoiasc Dreptul Roman avnd noi proceduri i admitnd noi
drepturi subiective.
Eficacitatea edictelor magistratilor se datora i faptului c ele aveau o
continuitate (noul magistrat putea pstra in edictul su partea pe care o considera
valoroas din edictul predecesorului).
Din pcate, aceast stare de lucruri innoitoare benefic pentru Dreptul Roman
a fost stopat de ctre impratul Hadrian care a dispus redactarea unui edict perpetuu
pe care magistratii nu-l mai puteau modfica, fiind doar obligati s il aplice. Oricum,
edictele magistratilor au reprezentat calea principal de actualizare a Dreptului Civil,
actualizare care a insemnat mai inainte o inlesnire a aplicrii, mai apoi o completare
i o corectare a Dreptului Civil romn.
4. Jurisprudenta:
In contemporaneitate jurisprudenta inseamn totalitatea hotrrilor
judectorilor. In Dreptul Roman ins, jurisprudenta semnifica stiinta Dreptului,
alctuit din interpretrile pe care jurisconsultii le formulau la adresa dispozitiilor
legilor. Interpretarea Dreptului a reprezentat la romani o preocupare a intregii
intelectualitti dei doar unii au excelat in domeniu.
Insemntatea jurisprudentei la romani consta in faptul c ea a modernizat
decisiv Dreptul Roman in forma disimulat a interpretrii legilor.
Jurisprudenta romana a strbtut mai multe etape istorice:
1.
Jurisprudenta sacral:
In Epoca Veche interpretarea legii se fcea numai de ctre preoti fiindc
numai ei cunoteau obiceiurile juridice. Intruct astfel se risca blocarea
dezvoltrii Dreptului, jurisprudenta sacral a fost inlocuit cu o jurisprudent
laic. In Epoca Veche jurisprudenta a avut mai cu seam un caracter de spet
(caz, dosar), in sensul c ea semnifica consultant juridic, indrumrile pe care
teoreticienii le ddeau judectorilor.
In Epoca Clasic, jurisprudenta ii atinge apogeul: acum sunt formulate regulile
i principiile fundamentale, acum sunt create marile opere juridice, acum au trait
marii jurisconsulti ai lumii. La inceput s-au conturat dou curente ale gndirii
juridice: coala Sabinian (traditionalist) i coala Proculian (inclinat spre
modernizarea Dreptului). Marii juriti care au trit in aceast perioad (sec. III II
i.Hr.) au fost: Papinian (cel mai mare jurist roman), Paulus, Ulpian, Gaius,
Modestin.
Lucrrile acestor juriti se desfoar in:
a)
Manuale de Drept (unele numite Institutii, altele numite Sentinte)
b)
Cazuistica spetelor imaginare (se numeau Questiones Intrebri)

Curs III
2. Jurisprudenta in Epoca Postbelic:
Decade de vreme ce vointa impratului devenise unicul izvor de Drept. Totui,
prin dou legi, impratii au mentinut jurisprudenta ca izvor de Drept:
1.
Legea Consultatiilor publice: emis de impratul Augustus i prin care
unii jurisconsulti erau abilitati s acorde consultatii publice, deoarece
judectorii erau obligati de acum s consulte un jurisconsult inainte de
a da solutia.
2.
Legea Citatiilor: a fost o msur de descurajare a falsificrii textelor
juridice, luat de Valentinian al III-lea. (avocatii profitnd de ignoranta
judectorilor, invocau in procese citate inexistente din opera unor autori
imaginari). Dup adoptarea acestei legi se mai puteau invoca drept
argument doar texte din operele lui Papinian, Paulus, Ulpian, Gaius si
Modestin; dar se incepea cu Papinian.
5. Senatus consultele:
Hotrrile adoptate de Senat i care nu reprezentau pn la Hadrian izvoare de
Drept.
Hadrian decide ca hotrrile Senatului s devin obligatorii, ins ele rmn
nite izvoare formale, deoarece preedintele Senatului era chiar impratul.
6. Constitutiile imperiale:
La inceput, impratii, in calitatea lor de magistrati ai statului afiau edicte. O
dat cu impratul Hadrian edictele capt putere de lege i se vor numi Constitutii.
Constitutiile imperiale au fost de patru feluri:
1.
Edictele: cuprindeau dispozitiile cu caracter general date de imprat in
domeniul public i cel privat.
2.
Mandatele: erau instructiuni date de imprat inaltilor functionari.
3.
Decretele: erau hotrrile judectoreti date de imprat.
4.
Rescriptele: erau consultatiile date de imprat in probleme de Drept
(erau in form scris i se publicau).
Elemente de procedur civil in Dreptul Roman:
Procedura cuprinde totalitatea normelor care reglementeaz desfurarea
proceselor, iar procesele erau modalittile de valorificare de ctre cetteni a
drepturilor lor subiective.
I.
Mentionm c in afara proceselor publice prin care oamenii ii valorificau
drepturile (justitia public), la romani a existat i o justitie privat, fie in form
agresiv, fie in form defensiv (mai ales in domeniul valorificrii creantelor).
Romanii vor descuraja justitia privat agresiv, dar vor tolera justitia defensiv. In
Epoca Veche, procedura se numea Procedura legisactiunilor adic procedura
actiunilor legale. Procesul se desfura in dou faze: o faz in fata magistratului i o
a doua in fata judectorului. Procedura era greoaie, formalist i permitea
valorificarea unui numr restrns de drepturi subiective. Ea a fost perfectionat in
Epoca Clasic prin procedura formular.
In ambele proceduri, faza in fata magistratului incepea prin citarea prtului.
Reclamantul cita prtul prin cuvinte solemne. Uneori, citarea prtului se putea
face de ctre o alt persoan, dect reclamantul. Dac prtul se ascundea, era adus
cu forta. In fata magistratului, reclamantul ii rostea pretentiile fat de care prtul
avea trei posibilitti:
1.
S recunoasc vina in felul acesta era asimilat condamnatului i
executat silit;
2.
Prtul nu se apra cum trebuie, nerespectnd formele solemne i
atunci pierdea procesul i era asimilat celui condamnat;
3.
Prtul nega pretentiile reclamantului, dar accept s colaboreze la
proces i atunci se trecea la faza a doua, aceea in fata judectorului.
Prtile ii alegeau o persoan privat in calitate de judector pe care
magistratul, pronuntnd cuvntul ORDO, il investea cu dreptul de a judeca procesul.
In fata judectorului ales, prtile puteau folosi limba comun, se administrau
probe i se puteau utilize advocatii. Cel care absenta de la proces, pierdea procesul.
In Epoca Veche au existat doar trei legisactiuni de judecat (trei tipuri de
procese):

a)

Jurmntul (sacramentum): el se desfura in fata unui pariu cu gaj i

viza fie dreptul de proprietate (sacramentum in rem), fie privind
valorificarea drepturilor de creanta (sacramentum in personam).

b)

Cererile de arbitraj erau procesele in care judectorul era mai inti

arbitru, adic un evaluator; aceste procese se utilizau pentru ieirea din
indiviziune.
c) Condictio era un tip de procese precum cele precedente, numai c suma pus
in gaj nu mai era fix, ci varia in functie de valoare obiectului litigious.

Legisactiunile (procesele) de executare erau de dou de feluri:

1. Manus injectio (darea in puterea creditorului): aceast procedur este specific
pentru datornicul (debitorul) care nu ii pltea datoria la timp.
Dac datornicul nu restituia suma de bani, judectorul pronunta o sentint prin
care datornicul avea la dispozitie 30 de zile pentru a plti datoria. Dac in cele 30 de
zile el nu reuea s plteasc, atunci era dat in puterea creditorului su care il
inchidea in inchisoarea personal. Creditorul il tinea inchis pe debitor 60 de zile
timp in care era obligat s il scoat de cel putin trei ori la trg in speranta c un
filantrop ii pltete gratuit datoria.
Dac niciun filantrop nu pltea, dezinteresat, datoria, datornicul era fie ucis fie
vndut ca sclav dar numai trans tiberim, adic in afara hotarelor Romei deoarece
potrivit traditiei romane un cettean roman nu putea fi scalv in propria lui cetate.
S-au formulat mai multe solutii de salvare a debitorului insolvabil:
- constituirea unui vindex, adic a unui garant care nega faptul c datornicul era
insolvabil. Dac vindex nu avea dreptate, atunci pltea ca penalizare dublul sumei
datorate de datornic.
- datornicul putea plti cu banii care se obtineau din vnzarea bunurilor pe care le
avea in cas (dar atunci devenea infam, adic pierdea dreptul de a mai candida la o
functie public).
- o alt modalitate de a salva pe datornic era contractul nexum (un contract prin care
debitorul se angaja s plteasc pe creditorul su prin zile-munc).
- o alt solutie a fost i adrogatiunea (infierea datorncului de ctre un ef de familie).
2. Pignoris capio (luarea de gaj): aceast procedur nu necesita nici prezenta
magistratului i nici chiar prezenta debitorului. Creditorul, insotit e martori lua din
proprietatea datornicului un obiect de valoare in calitate de gaj. Creditorul nu putea
vinde gajul ca s ii recupereze banii, dar il putea distruge i prin aceast posibilitate
exercita asupra datornicului o presiune continu.
Procedura legisactiunilor va fi urmat de procedura formular, procedur
modernizat care permite valorificarea aproape integral a drepturilor subiective ale
persoanelor.
Noutatea adus de aceast procedur const in introducerea formulei care
reprezenta o directiv de judecare pe care magistratul o inmna reclamantului.
Formula era constituit din patru prti principale i dou prti accesorii. Prtile
principale erau:
- intentia: era prima parte, obligatorie i care cuprindea pretentiile reclamantului
(determinate sau nedeterminate).
- demonstratia: cuprindea izvorul (temeiul) pretentiilor reclamantului.
- adjudecarea: aceast parte a formulei era utilizat numai in actiunile de prtaj, de
ieire din indiviziune.
- condamnarea: magistratul il investea pe judectorul ales de prti cu dreptul de a-l
condamna pe prt sau de a-l absolvi de vin.
La aceste patru prti principale se adugau dou prti accesorii a cror
important va crete continuu in cadrul procesului:
Exceptiile: erau mijloace de aprare ale prtului prin care acesta paraliza
pretentiile reclamantului. Exceptiile trebuiau incluse in formul. Fat de exceptiile
indicate de prt, reclamantul avea dreptul la o replic, dar i prtul avea dreptul la
o duplic (replica la replic).
Prescriptiile: erau tot mijloace accesorii de care se puteau sluji att
reclamantul ct i prtul. Prescriptiile sunt efecte ale curgerii timpului asupra
raporturilor juridice. Trecerea timpului poate stinge unele drepturi (prescrptie
extinctiv), trecerea timpului poate s dobndeasc drepturi in plus (prescriptia
achizitiv), aa cum trecerea timpului poate s lase unele raporturi nemodificate.
Curs V
II.
Desfurarea procesului in procedura formular se aseamn cu procedura
precedent, aceea a legisactiunilor, numai c dispare solemnitatea; se utilizeaz
limba natural; de o mare insemntate va fi ins utilizarea i Litis contestatio, adic
a unei copii de pe formul ce se inmna partilor. O dat cu remiterea copiei solutia
procesului cdea sub autoritatea (puterea) lucrului judecat (adic niciodat nu se mai
putea redeschide procesul pentru aceeai cauz),
Mijloacele procedurale aflate la indemna magistratului prin care acesta ddea
voie la process se numeau actiuni.
In Dreptul Roman Privat se utilizau urmtoarele categorii de actiuni:
1. Erau actiuni:
- reale (in rem): sunt actiuni care poart (se refer) asupra lucrurilor.
- personale (in personam): ele se indreapt impotriva debitorului, a unei persoane cu
identitate.
2. Erau actiuni:
- civile: au originea in lege.
- honoraria (erau create de magistrati) i erau la rndul lor de trei feluri:
- actiuni in factum (se refereau la un fapt)
- actiuni cu fictiune (fictii): in actiune se introducea o fictiune
- actiuni cu transpozitie: erau utilizate in reprezentarea imperfect
3. Erau actiuni:
- directe
-> erau utilizate pentru anumite cazuri; uneori actiunile directe
- indirecte
puteau deveni utile;
4. Erau actiuni:
- populare (ele aprau interesele generale, deci reclamant putea fi oricine).
- private (care protejau doar interesele reclamantului).
5. Erau actiuni:
- penale (pentru condamnarea prtului la amend bneasc).
-persecutorii (ele condamnau la restituirea lucrului sau la repararea pagubei).
6. Erau actiuni:
- de Drept strict (actul cu pretentiile reclamantului era interpretat literal).
- de bun credint (actiuni prin care se depea litera legii, fiindc se tinea seam de
persoane, imprejurri etc).
7. Erau actiuni:

- arbitrarii (erau actiuni de despgubire, de regul in natur i pentru care

judectorul era mai inti arbitru-evaluator).
III. Procedura extraordinar
Este utilizat in faza de declin al Romei cnd Imperiul se centralizeaz excesiv iar
impratul preia controlul proceselor prin intermediul magistratului care va fi i
judector. Deci in procese dispare faza a doua, dispare formula. Citarea prtului se
va face acum de ctre functionarii publici. Procesele nu se mai desfoar in piata
public, ci in interior. Probele incep s fie ierarhizate. Recunoaterea prtului
reprezenta proba suficient. Se generalizeaz condamnarea in natur iar exceptiile
devin decisive.
Persoanele in Dreptul Roman
Personalitatea in Dreptul Roman adic, capacitatea de a avea drepturi i obligatii,
pe care romanii o denumeau caput, nu apartinea oricrei persoane. Aveau
personalitate deplin cei care detineau cettenia roman, libertate i erau efi de
familie. O alt categorie de persoane aveau personalitate limitat i foarte multi nu
aveau deloc personalitate.
Personalitatea incepea inainte de natere (copilul conceput se considera nscut,
dac interesele lui o cereau). Personalitatea inceta prin deces, dar se putea prelungi
i dincolo de moartea persoanei in cazul motenirii neacceptate.
In statul roman existau urmtoarele categorii de persoane:
1. Sclavii, care proveneau:
- prin natere (copilul nscut in afara cstoriei avea statutul mamei, iar cel nscut in
interiorul cstoriei, statutul tatlui).
- rzboi era principala surs de sclavi; popoarele cucerite de romani cdeau in
sclavie; sclavii apartineau statului roman care apoi ii vindea particularilor.
- unele fapte erau pedepsite cu cderea in sclavie, dup cum urmeaz:
- debitorul insolvabil executat asupra persoanei;
- hotul prins in flagrant delict;
- dezertarea
- refuzul la incorporare;
- femeia care intretinea relatii intime cu sclavul altuia fr aprobarea
stpnului;
- omul liber care se ddea drept sclav;
Conditia juridic a sclavului -> sclavul nu avea personalitate juridic, fiind
considerat un obiect in patrimoniul stpnului.
Prin urmare, nu puteau detine bunuri, nu puteau contacta o cstorie legal, nu
puteau s se plnga in justitie de fapta altuia, nu puteau incheia acte juridice. Totui,
dei nu aveau personalitate juridic, sclavilor li se ingduiau s fac acte juridice,
dac acestea erau in avantajul stpnului (se considera c sclavul imprumuta
personalitatea stapnului )
Dei nu aveau dreptul s aib patrimoniu, cu consimtmntul stpnilor sclavii
puteau s detin bunuri, sume de bani sau chiar s aib alti sclavi in subordine.
Dezrobitii erau sclavii eliberati de ctre stpnii lor. Ei deveneau oameni liberi
fat de toate celelalte persoane, dar rmneau dependenti cu persoana i cu bunurile
de fotii lor stpni. Fostul stpn devenea patron iar dezrobitul, libert.
Moduri de dezrobire:
1. Dezrobirea prin vindicta: era o declaratie solemn pe care stpnul o ddea in fata
magistratului.
2. Dezrobirea prin censu (prin lista de recensmnt): stapnul il inscriptiona ca liber
-> devenea cettean al Romei.
3. Dezrobirea prin testament: stpnul putea nominaliza direct in testament sclavii
pe care ii dezrobea, sau indirect putea lsa sarcina motenitorului su s dezrobeasc
pe anumiti sclavi.
Dezrobitii aveau anumite obligatii fat de stpn:
bona stpnul putea dispune de bunurile libertului; acest drept a fost
ins restrns in timp.
obsequium dezrobitul datora respect fostului su stpn.
operae dezrobitul datora fostului stpn prestare de servicii, obinuite
sau calificate.
Dezrobirea sclavilor devenise contagioas la Roma riscnd s afecteze specificul
sclavagist al statului. De aceea, prin dou legi, Augustus a limitat procesul de
dezrobire.
Oamenii liberi
Initial, la romani libertatea se confunda cu cettenia; deci numai cettenii
romani erau liberi i orice strin care ptrundea pe portile Romei cdea automat in
sclavie. Ulterior romanii ii vor nuanta pozitia i vor accepta cettenia roman
(libertatea) i altor categorii de persoane (de ex: orice strin ptruns in Roma cdea
ub sclavie dac nu era oaspete al unui cettean roman). Prin urmare, cettenia
roman se dobndea astfel :
- prin modul originar al naterii copilul nscut din cstorie dobndea conditia
juridic a tatlui, copilul ncut in afara cstoriei dobndea conditia juridic a
mamei.
- cettenia se putea obtine i prin lege.
- prin naturalizare (rspltirea pentru anumite servicii deosebite aduse Romei),
printr-o lege special.
- prin dezrobire.
Pierderea cetteniei romane se realize prin:
- pierderea liberttii
- detinerea de dubl cettenie (romanii nu acceptau dubla cettenie)
- prin exil
- prin refuzul rzbunrii (exercitarea dreptului de rzbunare era sfnt la romani ) ->
cel asupra cruia se refuza rzbunarea devenea sclav.
In sec. I i.Hr. in urma revoltei cettilor italice Roma extinde cettenia roman in
toat Peninsula Italic iar la inceputul sec. III d.Hr. impratul Caracalla extinde
cettenia roman asupra tuturor oamenilor liberi din imperiu.

Existau urmtoarele categorii de oameni liberi:

1. Cettenii: numai cettenii romani se bucurau de plenitudinea urmtoarelor
drepturi:
- jus commercii (dreptul de a incheia acte jurdice de Drept Civil)
- jus connubii (dreptul de a incheia o cstorie legal)
- jus militiae (dreptul de a fi soldat in armata roman)
- jus suffragii (dreptul de a alege)
- jus honorum (dreptul de a fi ales intr-o functie public)
2. Latinii: in sens restrns latinii erau locuitori ai Campiei Latium, rude de snge ai
romanilor, dar care nu beneficiau dect de jus commercii, jus connubii si jus
suffragii. Ei se numeau latini veteres (latini vechi) i in sec. I i.Hr. vor dobndi
cettenie roman intreag.
Alturi de latinii veteres existau i alte categorii de latini:
latinii coloniali (erau locuitorii din coloniile fondate in Italia)
latinii fictivi (erau locuitorii provinciilor, care primeau conditia juridic
a latinilor coloniali)
latinii iuniani (erau sclavii dezrobiti fr indeplinirea conditiilor
solemne)
3. Peregrinii: erau strinii stabiliti la Roma, care initial conform traditiei cdeau in
sclavie dar care ulterior vor fi lsati oameni liberi, fiind considerati musafiri ai
romanilor.
Peregrinii se puteau folosi de dreptul specific cettii in care locuiau, dar nu puteau
utiliza Dreptul Civil accesibil doar cettenilor romani.
Exista o categorie inferioar a peregrinilor, peregrinii dediticii - erau locuitorii
din cettile rebele sau dezrobitii care in timpul sclaviei i care dei erau oameni liber
nu puteau dobndi cettenie roman i nu aveau voie s intre in Roma.
4. Colonii: unii specialiti consider c aparitia arendailor, respectiv a colonilor
anunt viitoarele relatii de productie feudale.
La romani, colonii erau de dou feluri:
- colonii voluntari (initial oameni liberi)
- colonii siliti servi (sclavi) , erau proveniti din prizonierii de rzboi distribuiti in
agricultur
Ulterior, ambele categorii, prin lege vor fi legati de pmnt i instrinati o dat cu
el. Totui, dei puteau fi pedepsiti de ctre stpn, colonii servi vor dobndi dreptul
s se cstoreasc legal, s stpneasc unele bunuri i s le transmit urmailor prin
motenire.
5. Persoane cu conditie juridic special: existau persoane care formal erau oameni
liberi dar care in realitate erau sclavi. Astfel de persoane erau:
a) persoane in mancipio (erau fiii vnduti ca sclavi de ctre familia lor)
b) debitorii insolvabili dati in puterea creditorului lor.
Despre familia romana
Era organizat in jurul unui pater familias , cel care avea putere absolut
asupra familiei (era sui juris, adic nedependent de cineva). Toti cei aflati sub
puterea lui (sotia, copiii, nepotii de fii) erau alieni (instrinati) juris, adic aveau
personalitate juridic partial. Rudenia la romani a fost civil i se numea
adgnatiunea (te inrudea faptul de a fi sub puterea unui aceluiai pater familias, care
nu era obligatoriu s fie doar tat. Putea fi bunicul sau strbunicul (tatl de familie
semnifica mai curnd eful familiei). Rudenia civil a fost ulterior inlocuit cu
rudenia de snge (cognatiunea).
Casatoria la romani:
La inceput, cstoria se realiza cu manus (femeia trecea in puterea brbatului).
Ulterior s-a trecut la cstoria fr manus (femeia rmnea in puterea lui pater
familias de origine).
Conditii de form ale cstoriei:
Pentru cstoria cu manus:
1. Cstoria confarreatio: era cstoria rezervat patricienilor bogati. Participau la
ceremonie sotii, marele preot impreun cu ajutoarele precum i martorii. Ritualul
consta in sacrificarea unui colac de pine (farreo) pentru a obtine bunvointa zeilor.
2. Cstoria cu usus: era cstoria rezervat plebeilor i care se considera incheiat
dup ce sotii coabitau un an.
3. Cstoria prin coemptio: cstoria se incheia prin vnzarea fictiv a sotiei ctre
sot, pentru un bnut de aram.
Cstoria fr manus consta in simpla instalare a femeii la brbat (plus o
petrecere).
Conditii de fond pentru incheierea cstoriei:
1. Cei doi soti trebuiau s aib connubium, adic dreptul de a se cstori.
2. Consimtmntul : sotul trebuia s aiba consimtmntul lui pater familias, sau dac
era ef de familie nu-i mai era necesar, iar sotia avea nevoie de consimtmntul
tutorelui.
3. Bietii trebuiau s aib vrsta minim de 14 ani, iar fetele de minim 12 ani.
Efectele cstoriei:
In cstoria cu manus sotia era considerat fiic a brbatului i sor a copiilor ei.
Dota femeii revenea brbatului. In cstoria fr manus sotia rmnea sub puterea
tatlui, iar dota rmnea in proprietatea sotiei.
Adoptia:
Era trecerea unui fiu de sub puterea unui pater familias sub puterea altuia.
Adoptia se desfura in urmtoarele faze:
mai inti aveau loc trei vnzri i dou dezrobiri succesive ale fiului, in
aceeai zi.
apoi urma un proces fictiv de cumprare a fiului de ctre tatl adoptiv.
Mentionm drept conditii de fond consimtmntul fiului adoptat i al tatlui
su initial precum i diferenta obligatorie de 18 ani dintre tatl adoptiv i fiul
adoptat.
O form special de adoptie era cu adrogatiunea: cazul in care un ef de
familie trecea in puterea unui alt ef de familie. Adrogatiunea era utilizat in scopuri
politice sau pentru salvarea debitorului insolvabil.

Legitimarea:
Legitimarea reprezint recunoaterea copiilor naturali, adic asimilarea
copiilor bastarzi cu copiii legitimi.
Modalitti de legitimare:
cstoria cu mama copilului natural
prin rescript imperial
prin imporprietrirea copilului natural (oblatiune la curie)
Emanciparea:
Emanciparea avea un evident scop economic (fiul s poat incheia acte
juridice in nume propriu).
Emanciparea se fcea prin trei vnzri fictive ale fiului i dou dezrobiri
fictive, a treia dezrobire fiind definititv (se petrec in fata magistratului). Prin
emancipare fiul devenea sui juris, adic autonom, ef de familie i putea s ii
reprezinte tatl in nume propriu. Exista i un inconvenient: prin emancipare fiul
pierdea dreptul de a-i mai moteni tatl. Ulterior magistratii vor inltura acest
impediment.
Capitis deminutio insemna o pierdere a personalittii juridice sau mcar o
reducere a lui caput (a personalittii). Reducerea personalittii era gradual.
Romanii au cunoscut i persoana juridic (= o colectivitate cu capacitate
juridic, cu patrimoniu propriu, cu drepturi i obligatii distincte).
La romani erau persoane juridice:
statul
coloniile i municipiile
asociatiile de publicani (perceptori fiscali)
biserica
corporatiile (colegii) erau asociatii profesionale care ins datorit
faptului c s-au implicat in politic au fost interzise.
Tutela:
Tutela era modalitatea de protejare a incapabililor de fapt, adic a acelor
persoane care, dei aveau caput nu aveau posibilitatea s-i reprezinte consecintele
faptelor proprii:
alienatii mintal
nevrstnicii, prodigalii / prodigii (risipitorii)
Clasificarea tutelei:
a) Dup persoanele puse sub protectie, avem:
- tutela impuberului (nevrstnicului care avea pn la 14 ani) sui juris.
- tutela femeii sui juris (femeile chiar dac aveau personalitate, erau puse sub tutela
rudelor, pentru naivitate; ulterior, femeia care avea 3 copii va fi scoas de sub tutel
pentru ca in final, femeile s fie scoase definitv de sub tutel).
b) Dup modul de instituire, tutela era:
- legitim (se acorda rudelor incapabilului incapabil de a-i reprezenta consecintele
faptelor)
- testamentar (era mentionat in testament de ctre pater familias in eventualitatea
c motenitorul n-ar fi puber)
- dativ (era acordat de ctre magistrat unei persoane care nu era rud cu
incapabilul)
Dou erau procedeele de punere a minorului sub tutel:
negotiorum gestio (cnd copilul era infans, adic avea sub 7 ani,
tutorele incheia in nume propriu actele privind bunurile pupilului).
interpunerea autorittii (cnd pupilul avea peste 7 ani ii incheia singur
actele, dar sub supravegherea tutorelui).
Curatela:
Curatela insemna protectia acordat celor incapabili accidental (nebunii,
risipitorii/prodigii, debilii mintal).
Curatela se putea institui in mod legitim sau dativ, dar nu i prin testament.
Curatela se instituia prin procedeul unic negotiorum gestio (numai tutorele fcea
acte de voint).
Bunurile
Dei romanii au folosit un acelai cuvnt, res i pentru bunuri i pentru lucruri,
ei au avut contiinta faptului c bunurile reprezentau lucruri posibile de apropriere
sub forma dreptului de proprietate.
Romanii au clasificat astfel lucrurile (bunurile):
1. Lucruri patrimoniale (aflate in proprietate privat) mancipi (pretioase)
- nec mancipi (mai putin
pretioase)
- extrapatrimoniale (care nu puteau face prin natura lor obiect de
proprietate)
2. Bunuri corporale (aveau form material, puteau fi atinse)
- incorporale (nu aveau form material; ex: drepturile subiective)
3. Bunuri mobile (se pot mica fr a-i pierde identitatea)
- imobile (care ii schimb forma cnd sunt micate)
4. Bunuri de gen
- individuale
5. Bunuri produse (sunt lucruri create de alte lucruri dar neperiodic)
- fructe (sunt create periodic, conform destinatiei economice)
6. Bunuri fungibile (substituibile)
- nefungibile (care nu se pot substitui)

Dobndirea propriettii la romani:

Moduri de dobndire:
1. Ocupatiunea: insemna instpnirea asupra bunurilor nimnui (res nullius).
Romanii asimilau ins proprietatea dumanilor Romei (res hostiles), cu bunurile
nimnui. De asemenea, tot prin ocupatiune se putea dobndi proprietatea unor
lucruri aprute ca urmare a unor fenomene naturale sau asupra lucrurilor prsite
(res deredictae).
2. Mancipatiunea: era forma originar a vnzrii i care cerea urmtoarele forme
solemne:
- prezenta vnztorului i cumprtorului
- prezenta a cinci martori precum i a unui libripens (om care tinea o balant i o
vergea de aram).
Mancipatiunea se va pstra i in alte scopuri, cum ar fi: donatia, cstoria
coemptio etc.
3. Uzucapiunea: dobndirea de lucruri de valoare cu reprezentarea urmtoarelor
conditii:
-fol indelungata
- posesiunea lucrului
- termenul
- justa cauz
- buna credint
- capacitatea lucrului de a fi uzucapiat
La romani termenul era de un an pentru bunurile mobile i de doi ani pentru
bunurile imobile.
4. Cesiunea in fata magistratului: era un proces fictiv, adic o jurisdictie gratioas
prin care cel care dorea s druiasc o proprietate aprea ca prt in proces pentru a
putea instrina astfel proprietatea.
5. Traditiunea: insemna o vnzare simplificat compus din remiterea lucrului +
justa cauz. Prin urmare prezenta lucrului era obligatorie, cu urmtoarele patru
exceptii:
- traditiunea de mn lung (tradens vindea un teren i ii indica cu mna conturul i
limitele)
- traditiunea simbolic (tradens ddea cheile casei)
- traditiunea de mn scurt (chiriaul cumpra casa in care locuia)
- traditiunea prin care proprietarul vindea casa, dar continua s rmn chiria in ea.
6. Specificatia: era situatia in care cineva confectiona un lucru din materialul altuia.
Solutionarea situatiei presupunea ajungerea la un compromis precum i despgubiri
necesare.
7. Accesiunea: era o form de dobndire a propriettii prin care lucrul principal il
absorbea pe acel accesor.
La romani pentru a se putea concesiona terenul public a fost reglementat juridic
posesia. De fapt, posesia insemna stpnirea material a lucrului dac se revenea
intentia de a pstra lucrul pentru sine (animus, adic comportarea ca i proprietar i
actele materiale necesare stpnirii lucrului corpus). In felul acesta posesia
premerge proprietatea pe care statul roman o va drui posesorilor (posesorului,
pentru a deveni proprietar ii era necesar i dreptul de dispozitie dreptul de a
dispune de lucru).
Detentia: este tot o revenire a unui animus cu un corpus, doar c animus
exprim acum intentia de a pstra lucrul nu pentru sine ci pentru altul. Institutia
detentiei a fost creat de romani pentru a permite efectuarea unor operatii precum:
imprumututul de folosint, arenda, depozitul.
Drepturile reale asupra lucrului altuia:
1. Servitutile: sarcini impuse unui lucru in folosul unei anumite persoane (servituti
personale) sau in folosul unui proprietar de imobil. Servitutile prediale erau fie
rustice (temerile), fie urbane (cldiri).
Dintre servitutile personale, amintim:
- uzufructul: folosirea lucrului altuia cu drept de a-I culege fructele, dei lucrul ii
pstreaz substanta.
- usus: dreptul de a folosi dreptul altuia fr a-I culege fructele.
- habitatio: dreptul de a locui in casa altuia.
- operae: era dreptul de a folosi serviciile sclavilor altora.
Servitutile erau drepturi reale ce nu se puteau transmite tertilor.
2. Emfiteoza
Este un drept real nscut din contractul de arendare a unei suprafete de pmnt
ctre un emfiteon in schimbul unei taxe de bani numit canon. Era o arend perfect
transimsibil urmailor i era protejat juridic.
3.Conductio agri vectigalis
Era o arend simpl a unui teren pe baza unei taxe numit vectigal. Titularul
dreptului de arend era protejat juridic i ii putea transmite dreptul de arend.
4.Superficia
Este dreptul unei persoane de a folosi o constructie zidit de ea pe terenul
inchiriat de la o alt persoan. Constructia se putea utiliza pe termen nelimitat cu
plata anual a unei taxe numit solarium. Acest drept era protejat juridic i se putea
vinde, dona, moteni.

SUCCESIUNILE
Succesiunile desemneaz totalitatea normelor ce reglementeaz transmiterea
patrimoniului defunctului catre herezi.
Succesiunea a evoluat de la cea legat (ab intestat) adic fr testament, la
succesiunea cu testament, iar paralel, motenirea a evoluat de la rudenia civil
(adgantiunea) la rudenia de snge (cognatiunea).
Succesiunea fr testament (ab intestat) se mai numea i motenire legal
fiindc se executa conform Legii celor 12 Table atunci cnd nu exista testament sau
cnd testamentul nu era valabil. Ordinea venirii la motenire era urmtoarea:
- sui heredes: erau fiii, fiicele, sotia cu manus (in calitate de fiic), nepotii de fii.
- dac nu existau heredes veneau la motenire adgnatii proximi: fratii, verii, nepotii
de frate sau de vr.
- dac cele dou categorii nu existau veneau la motenire gentiles, care moteneau in
prti egale.
(gentiles = urmai presupui copii din flori).
Aceste proceduri au fost perfectionate de magistrati i ulterior au suferit
modificri imperiale, astfel ca Justinian desfiinteaz succesiunea prin rudenie civil
i o inlocuiete cu cea prin rudenie de snge, stabilind urmtoarele categorii de
motenitori:
descendentii (copiii)
ascendentii, fratii i surorile bune i copiii lor
fratii i surorile consangvini sau uterini i copiii lor
ceilalti colaterali
Succesiunea testamentar
Testamentul era un act solemn, prin care o persoan numit testator, instituia
motenitori care s ii execute ultima voint.
Forme de testament:
a) Testamentul calatis comitiis era testamentul rezervat doare celor bogati. Se
fcea prin legai care se adoptau de dou ori pe an.
b) Testamentul in procinctu era un testament oral, accesibil numai soldatilor, se
rostea in fata armatei, imbrcat cu echipament de lupt.
c) Testamentul prin per aes et libram testamentul transmitea prin mancipatiune
patrimoniul su unui intermediar (emptor familiae) cu care incheia un pact prin care
transmitea bunurile transmisibile, precum i bunurile motenitorilor); totul depindea
ins de bunacredint a emptorului.
d) Testamentul nuncupativ era un testament oral incheiat in prezenta a apte
martori.
e) Testamentul praetorian era un testament scris, sigilat de apte martori.
f) Testamentul militar era un testament care putea fi redactat oricum, cu conditia s
fie clar exprimat.
Aveau capacitatea de a-i face testament:
persoanele sui juris (efii de familie)
peregrinii
Nu aveau capacitatea de a-i face testament:

sclavii

cretio era un mod solemn de acceptare a motenirii constnd intr-o

declaratie cu martori.

pro herede gestio motenitorul (heredele) accepta motenirea fr s

se pronunte expres in acest sens.

fiii incapabili de drept

impuberii

alienatii
Initial, nici femeile nu aveau drept la testament, ulterior vor primi acest drept. Nu
aveau dreptul de a veni la succesiune incapabilii de drept i de fapt, persoanele
incerte, precum i femeile.
Instituirea de motenitor se fcea in termeni imperativi i solemni, numele
motenitorului fiind trecut in fruntea testamentului.
Trebuiau respectate ins urmtoarele conditii de fond:
- nu se putea institui motenitor doar pentru o parte din succesiune.
- nu se puteau institui termene de motenire.
- dac heredele refuza motenirea sau nu putea moteni, in mod normal se dschidea
succesiunea legal. Testatorul putea evita ins acest risc desemnnd un substitut al
motenitorului. De obicei aceste situatii se intmplau dac motenitorul murea
inaintea puberttii (substituire pupilar) sau dac descendentul era alienat mintal
(substituire quasi pupilar).
Succesiunea contra testamentului
La romani dezmotenirea se fcea tot in forme solemne, dar dac unul dintre
descendenti era omis sau dezmotenit fr respetctarea formelor solemne, atunci
testamentul era considerat fie nul (in cazul fiului), fie era rectificat in cazul fiicelor
i nepotilor.
Prin introducerea institutiei testamentului inoficios tribunalele vor acorda
posibilitatea de atacare a testamentului de ctre dezmotenitii pe nedrept (prin
querella testatorul este considerat in nedeplintatea faculttilor mintale).
Dobndirea motenirii se fcea in urmtoarele moduri:

nuda voluntas era o declaratie de acceptare expres, dar nesolemn i

care din aceast cauz se va generaliza.
Conditiile acceptrii motenirii:
- numai cel ce avea capacitatea de a se obliga putea face o declaratie de acceptare a
motenirii, deoarece motenirea putea aduce i datorii (de aceea, dup caz trebuia
s-i dea consimtmntul i eful de familie).
- prin nite legi numite legi caducare (depite) celibatarii nu primeau nimic din
motenire iar cstoritii fr copii primeau doar jumtate din motenire.