Sunteți pe pagina 1din 13

Roman Doric

Ion
De Liviu Rebreanu

DEFINITIE, REPREZENTANTI:
Romanul Doric reprezinta romanul de factura traditionala
, care s-a impus in special in secolul al XlX-lea,odata cu
explozia curentului realist,fiind ilustrat in plan european
de autori ca Balzac, Stendhal, Flaubert, Dickens,
Thackeray, Gogol, Dostoievski sau Tolstoi. In literatura
romana reprezentantii sai sunt Ioan Slavici (Mara) , Liviu
Rebreanu (Ion , Padurea spanzuratilor, Rascoala ) ,G.
Calinescu (Enigma Otiliei), Cezar Petrescu (Intunecare,
Calea Victoriei) ,Marin Preda (Morometii), Petru Dumitriu
(Cronica de familie) etc.

DATE GENERALE DESPRE AUTOR:


Reprezentant de seama al prozei interbelice, Liviu
Rebreanu (1885-1944) este considerat ,prin romanul Ion,
aparut in 1922, creatorul romanului romanesc de tip
obiectiv. Opera sa mai cuprinde romane sociale
(Rascoala) , de analiza (Padurea spanzuratilor), de
moravuri politice (Gorila), istorice (Craisorul Horia),
filozofice (Adam si Eva), sentimentale (Jar) si chiar
politiste (Amandoi).De valoare inegala, mergand de la

capodopera la simplul roman de consum, aceste carti


evidentiaza intentia romancierului de a nu se cantona
intre limitele unei anumite formule si de a-si innoi
permanent mijloacele de expresie.
SEMNIFICATIA OPEREI IN CONTEXTUL EVOLUTIEI
ROMANULUI ROMANESC :
Salutat cu entuziasm la aparitie de E. Lovinescu, Ion este
un roman traditional, realist, social, cu subiect taranesc in
care este respectata integral, pentru prima data in istoria
romanului romanesc, conventia obiectivitatii, specifica
realismului. Percursorii directi ai prozatorului sunt Nicolae
Filimon, care in Ciocoii vechi si noi practica formula
romanului popular in care elementele de observatie
realista se impletesc cu cliseele romantismului, dar si cu
o anumita tendinta moralizatoare , Duliu Zamfirescu, al
carui realism (ciclul Comanestenilor) e limitat insa de
ideologia sa literara (idealizarea boierimii in destramare),
dar mai ales Ioan Slavici care in Mara se apropie destul de
mult in structura romanului obiectiv si Ion Agarbiceanu al
carui roman Arhanghelii, publicat cu cativa ani inainte de
cartea lui Rebreanu o prefigureaza in multe
privinte.Dintre posibilele modele straine ale autorului, E.
Lovinescu semnala romanele lui Balzac si Emile Zola,
Taranii, respectiv Pamantul, in centrul carora se gaseste
pasiunea devoratoare a taranului pentru pamant. Metoda
obiectiva a lui Rebreanu (care implica prezenta
naratorului obiectiv, impersonal, omniscient si
omnipotent, heterodiegetic) aducea un element nou in
contextul prozei romanesti cu subiect taranesc, care se

caracteriza ,la modul generic vorbin, prin idilism sau prin


tendinte ideologizante. Astfel incat, la aparitie, cartea a
starnit si reactii polemice : din partea lui Nicolae Iorga
(care il acuza pe romancier de falsificarea realitatilor
rurale romanesti) sau Tudor Arghezi (care remarca lipsa
de stil a romanului lui Rebreanu). Modernitatea
acestuia, la care se referea E.Lovinescu, trebuie asadar
raportata la contextul socio-cultural al epocii si are in
vedere tocmaiobiectivitatea discursului narativ ,din
care lipseste orice implicare afectiva (prezinta in cartile
cu tarani ale lui Sadoveanu) , ca si orice tendinta
moralizatoare, care se facea simtita la prozatorii
transilvaneni (Slavici, Agarbiceanu).
PLANURI NARATIVE:
Ca orice roman de tip obiectiv, cartea lui Liviu Rebreanu
este un roman de creatie, in care se resimte influenta lui
Tolstoi. Ca si marele romancier rus, autorul incearca sa
construiasca in paginile romanului un univers autonom
,care lasa impresia unei totalitati perfect coerente. La fel
ca in Razboi si pace, marele roman tolstoian fara
protagonist , destinele individuale se resorb la Rebreanu
intr-un destin colectiv (cel al romanilor din Transilvania
aflata sub dominatie austro-ungara), idee sugerata de
imaginea drumului spre Pripas, care se desprinde din
soseaua nationala pentru a regasi la un moment dat. Asa
cum sublinia unul dintre comentatorii romanului (Liviu
Petrescu) , episodul sfintirii bisericii, din finalul romanului,
care se face cu averea lui Ion, ajunsa in posesia preotului
Belciug, evoca simbolic idealul national al romanilor

transilvaneni, la care participa toti mambrii colectivitatii,


fiind determinati de el ca de o adevarata fatalitate. Modul
in care concepe Rebreanu raportul dintre individual si
colectiv, uman si cosmic, ii confera cartii o dimensiune
epopeica, specifica realismului de inspiratie tolstoiana,
care vizeaza intotdeauna totalitatea. Tocmai acest efort
spre totalizare impune constructia actiunii pe mai multe
planuri, ceea ce face din Ion o fresca a satului ardelenesc,
cu categoriile sale umane specifice: taranii, mica
intelectualitate romaneasca sau cosmopolita (familia
Lang), comerciantii rurali amenintati de concurenta
marelui capital (carciumarul Avrum), reprezentantii
autoritatilor austre ungare.
ROMANUL TARANESC:
Spre deosebire de alti prozatori care au evocat lumea
satului, Rebreanu nu mai priveste taranimea ca pe un
grup omogen, ci ca pe o colectivitate stratificata din
cauza diferentelor de avere . In universul rural, averea
consista in posesia unei suprafete cat mai mari de
pamant, iar lipsa acestuia condamna nu doar la saracie ci
si la marginalizare, omul definindu-se ,in spiritul unei
mentalitati extrem de pragmatice, nu prin calitatile, ci
prin bunurile pe care le poseda. Prin urmare, aspiratia de
a detine cat mai mult pamant este trasatura comuna a
taranilor lui Rebreanu (este motivul care l-a determinat
pe G. Calinescu sa afirme ca Ion nu se deosebeste de
ceilalti flacai din Pripas, fiind dominat de instinctul
posesiei). Victima nu doar a saraciei, ci si a unei
mentalitati ce-i omologheaza pe indivizi in functie de

bunurile de care dispun, protagonistul romanului, Ion al


Glanetasului, incearca sa-si depaseasca conditia
economica, uzand de calitatile lui native (inteligenta,
vointa puternica, tenacitate), dar dovedind si o totala
lipsa de scrupule. Spre deosebire de alti tarani din
paginile romanului, care nu se remarca prin calitati sau
defecte iesite din comun ,Ion e o prezenta de exceptie, un
personaj de anvergura, construit in dimensiuni
monumentale- asa cum remarca Pompiliu
Constantinescu= care vedea in protagonistul romanului o
intruchipare- in spirit clasic- a taranului etern, cu foamea
lui de pamant. Calitatile de exceptie a lui Ion au fost
remarcate si de E. Lovinescu care il considera pe eroul lui
Rebreanu- pentru marea lui energie interioara un
ambitios din familia spiritual a lui Julien Sorel,
protagonistul romanului lui Stendhal Rosu si negru.
Patima lui pentru pamant este, de asemenea ,infinit mai
mult decat manifestarea instinctului de posesie, oscileaza
intre adoratia aproape religioasa si fascinatia erotica
(prezenta in scena in care eroul saruta pamantul ca pe o
ibovnica). Ar fi de remarcat in aceasta ordine de idei, ca
interpretari mai recente reflecta intr-un fel sau altul mitul
perechii primordiale (valorificat explicit in Adam si Eva),
ilustrat aici de cuplul Ion-Florica. Mai degraba insa,
adevarata femeie a lui Ion este pamantul (in dimensiunea
lui simbolica de hierofanie a feminitatii cosmice,a Marii
Zeite), a carui prezenta apare obsesiv in momentele
cruciale din viata eroului (scena de dragoste cu Florica
care se desfasoara pe camp, moartea prin care realizeaza
comuniunea cu pamantul matern). In felul acesta,

monumentalitatea protagonistului este ridicata la


coeficientii mitului, el devine (ca ciobanul din Miorita)
puratatorul unei sexualtati cosmice care, odata
purificat prin suferinta si moarte de patimile sale
mundane , il integreaza in ordinea universului.
ROMANUL INTELECTUALITATII RURALE:
Prin contrast cu monumentalitatea lui Ion, universul micii
intelectualitati romanesti se caracterizeaza printr-o
deconcertanta banalitate. Critica a remarcat de altfel
(prin vocea lui Ovid S. Crohmalniceanu) ca romanul
micilor intelectuali serveste drept contrapunct ironic al
dramei taranesti. Aici marile pasiuni (glasul pamantului si
glasul iubirii) se reduc la proportii meschine, iar orice
aspiratie idealista e sufocata de grija zilei de maine.
Avand statutul unor tolerati, stiindu-se la discretia
autoritatilor habsburgice care duceau o politica virulenta
de asimilare , reprezentantii acestei categorii (si in special
familia invatatorului Zaharia Herdelea) dovedesc in
numeroase imprejurari lasitate si oportunism. Astfel
invatatorul, desi nutreste convingeri nationaliste si ,la un
pahar de vin ,intoneaza cantece patriotice, voteaza totusi
la alegeri ,de teama ca isi va pierde slujba , cu candidatul
ungur. La randul ei ,doamna Herdelea, cu toate ca nu
vorbeste niciodata ungureste, il sfatuieste pe sotul ei, sa
predea aceasta limba, daca i se va impune de catre
autoritati. Viata de zi cu zi a Herdelestilor se imparte intre
girjile materiale (isi pot martia foarte greu fetele pentru
ca nu dispun de o dota corespunzatoare) si vesnicele
neintelegeri cu preotul Belciug, care au nu doar cauze

economice (casa invatatorului e cladita pe un teren ce


apartine bisericii), ci si sociale (invatatorul si preotul isi
disputa intietatea in ochii satenilor). Aceste conflicte
subliniaza lipsa de solidaritate dintre reprezentantii
intelectualitatii romanesti , o lipsa de solidaritate care
face lupta pentru drepturi nationale anarhica si ineficienta
,chiar daca finalul romanului aduce (asa cum am vazut) in
aceasta privinta o anume doza de optimism. Conflictul
dintre Herdelesti si preot reprezinta, in virtutea unui joc al
asemanarilor si al deosebirilor ce functioneaza permanent
intre cele doua planuri narative, reversul parodic al
rivalitatii dintre Ion si George. Tot asa exista paralelisme
intre nunta lui Ion si casatoriile fetelor Herdelea, intre
seducerea Anei si povestea sentimentala a lui Titu cu
Roza Lang , intre sinuciderea lui Avrum si sinuciderea
Anei. Asemenea paralelisme (care nu exclud insa
deosebirile) evidentiaza, in spirit tolstoian, ideea de
destin colectiv, dar si pe aceea a diversitatii in unitate.
Doua personaje cu destine oarecum analoge sunt astfel
Ion si Titu Herdelea: amandoi sunt tineri, lipsiti de
mijloace materiale, preocupati de viitor si dornici sa-si
asigure o situatie. Dar in timp ce Ion dispune de o mare
energie interioara, este un personaj puternic, capabil sasi traduca planurile in fapte, Titu ramane un personaj
oblomovian, contemplativ si abulic, predispus catre
trandavie ,care nutreste vagi proiecte de glorie literara si
incearca sa-si umple timpul cu mici aventuri amoroase
(episodul cu Roza Lang). In opinia unor comentatori,
baiatul invatatorului este chiar geniul rau al
protagonistului, caruia ii sugereaza mijloacele prin care

acesta l-ar putea convinge pe Vasile Baciu sa i-o dea de


sotie pe Ana. Acest joc al paralelismelor si deosebirilor
tine de estetica romanului realist tolstoian.
CONFLICTUL EXTERIOR:
Lumea satului este lipsita-in viziunea lui Liviu Rebreanu
de orice nota de idilism. Ea e macinata de conflicte
puternice, determinate de deosebirile de avere dintre
tarani, care- contaminati parca de spiritul activ si
competitiv al capitalismului au o viziune strict
pragmatica despre lume. Miza acestor conflicte de natura
economica este pamantul pe care taranii lui Rebreanu
sunt dispusi sa-l dobandeasca prin orice mijloace. Pentru
a intra in posesia averii lui Vasile Baciu, Ion renunta la
dragostea lui pentru Florica si o seduce pe Ana care
ramane insarcinata ,iar tatal ei este nevoit sa i-o dea de
sotie. Acelasi spirit competitiv influenteaza toate relatiile
interumane: departe de a fi o comunitate omogena si
solidara, umanitatea din paginile romanului este marcata
de numeroase rivalitati (Ion- George, Herdelestii- preotul
Belciug ) care se nasc din orgoliu, din dorinta personajelor
de a se bucura in ochii colectivitatii de un prestigiu mai
mare decat rivalii lor. Simpla rivalitate se transforma , in
cazul lui Ion si George ) , intr-un conflict erotic, cei doi
rivali fiind pusi de doua ori in situatia de a-si disputa
aceeasi femeie : mai intai pe Ana (pe care tatal ei vroia so casatoreasca cu George), apoi pe Florica, pe care rivalul
lui Ion o va lua de sotie. Patimasi,dominati de instincte,
Ion si George se confrunta aprig in paginile romanului,
recurgand ca ultim argument la violenta fizica (bataia, si,

in cele din urma chiar crima). Acelasi caracter conflictual


il capata la Rebreanu si relatiile de familie ,marcate de
neintelegerile dintre parinti si copii. Astfel ,Ion isi
dispretuieste tatal, un fel de boem rustic, care risipise
averea familiei, considerandu-l vinovat pentru situatia lui
materiala precara, ce ii ranea orgoliul. Daca Glanetasul
intruchipeaza tatal deposedat de orice autoritate,
inrudindu-se cu tatii degenerati din romanele lui G.
Calinescu ,Vasile Baciu reprezinta tatal tiranic, care o
trateaza cu cruzime pe Ana, netinand seama de
dragostea sincera pe care aceasta i-o poarta lui Ion. Caci
in universul romanului sentimentele sunt cenzurate cu
strasnicie, iar casatoriile se contracteaza in exclusivitate
din interes , ceea ce duce la esecul lor. Dupa ce se
insoara cu Ana, Ion (care nu o poate uita pe Florica) e
dominat de resentimente ,devine brutal, violent,
impingandu-si sotia la sinucidere. La fel de nefericita este
si casnicia lui George cu Florica, aceasta l-a luat de sot
doar din interes si il va insela cu Ion, ceea ce il va duce pe
George la crima. O familie fericita pare la prima vedere
familia Herdelea :invatatorul care are firea abulica a lui
Titu ,ii lasa sotiei sale, femeie energica si autoritara,
initiativa in toate problemele vietii de familie. Ei reusesc
in cele din urma sa-si marite fetele si sa-l expedieze pe
Titu in Romania unde sperau ca acesta sa devina un
scriitor de renume. Armonia din familia Herdelea este insa
una meschina , dobandita cu pretul compromisurilor si al
umilintelor, macinata de grijile materiale ale vietii de zi cu
zi. Situatia acestei familii de mici intelectuali, aflate la
directia autoritatilor habsuburgice, evidentiaza conflictul

politic , prezentat si el in paginile romanului, care opune


interesele romanilor transilvaneni si pe cele ale
administratiei austro -ungare.
CONFLICTUL PSIHOLOGIC . DRAMA LUI ION:
Conflictele exterioare sunt dublate, in romanul lui Liviu
Rebreanu, de conflictul psihologic care se desfasoara in
constiinta personajului princpial intre glasul pamantului si
glasul iubirii. Initial, Ion este dominat de patima lui pentru
pamant. Pentru a o satisface este gata sa recurga la
orice mijloace : el renunta la dragostea pe care i-o purta
Floricai si o seduce pe Ana, fara urata , dar bogata,
profitand de iubirea pura pe care i-o purta aceasta. Dupa
ce se imbogateste ,Ion nu-i arata Anei nici o recunostinta,
dimpotriva o trateaza cu o cruzime aproape inumana,
comportamentul sau tradand astfel o anumita criza de
identitate, caci , renuntand la Florica, Ion a renuntat de
fapt la el insusi. Din acest moment, comparatia, destul de
socanta , pe care o facea E. Lovinescu intre eroul lui
Rebreanu si Julien Sorel isi dezvaluie semnificatiile mai
profunde. Caci asa cum eroul lui Stendhal descopera in
finalul romanului Rosu si negru ca pentru a fi acceptat de
inalta societate trebuie sa renunte la a mai fi ei insusi si
prefera sa-si pastreze, chiar cu pretul vietii, propria lui
identitate, Ion pare sa inteleaga ca, ascultand de glasul
pamantului s-a dezis de o parte din propriul sau eu. In
consecinta, el va reveni la vechea lui dragoste pentru
Florica, si , surprins de George, este ucis de acesta ,dar
prin moarte eroul se va purifica de patimi, intergrandu-se
in spiritul romanul tolstoian , unde umanul se raporteaza

permanent la cosmic -in ordinea elementelor si


contopindu-se cu pamantul. Din acest moment
,protagonistul romanului dobandeste dimensiunile
tragicului (de altfel Nicolae Manolescu vorbea despre
cartea lui Rebreanu ca despre o tragedie naturalista
,unde eroul e nimicit de propriile sale instincte ) , care
presupune purificarea prin moarte si suferinta. Aceasta
idee este sugerata, inca de la inceputul romanului, de
imaginea Hristosului de tinichea care strajuieste intrarea
in Pripas , evocand tocmai purificarea prin suferinta,
moartea si invierea pacatosului. Caci exista in cartile lui
Rebreanu (mai explicit in Padurea spanzuratilor si in
Adam si Eva) un anume spiritualism mistic (rezultat
probabil al influentei scriitorilor rusi : Tolstoi si
Dostoievski) , care contrazice imaginea lui consacrata de
romancier realist, ancorat in explorarea minutioasa a
realitatilor cotidinene .Iar daca in Padurea spanzuratilor
(considerata de Ioan Simut cel mai valoros roman mistic
din literatura romana) autorul propune o mistica a iubirii ,
romanul Ion vehiculeaza cu mistica suferintei, privita in
dimensiunile sale purificatoare.
TIPURILE SOCIALE. CADRUL SPATIO-TEMPORAL:
In spiritul romanului realist de tip obiectiv ,in constructia
personajelor ,caracterizate indeosebi prin tehnica
amanuntului semnificativ si analiza psihologica, exista un
efort catre tipologic, de vreme ce una din marcile
distinctive ale realismului este prezentarea unor
personaje tipice in situatii tipice. Ele reprezinta tipuri
sociale, generate de realitatile socio-istorice ale timpului

lor: in paginile romanului sunt prezenti astfel : taranul,


surprins in diversele lui ipostaze conditionate de
diferentele de avere, preotul si invatatorul de tara, micul
comerciant rural (Avrum), diverse chipuri de politicieni ,
cocheta de provincie (Roza Lung) . O aparitie interesanta
o constituie Titu Herdelea, personajul fara insusiri care,
prin raportare la Ion reprezinta anteriorul, iar, din cauza
neputintei sale de a-si gasi un rost si a abuliei care il
predispune spre trandavie se apropie de tipul omului de
prisos din romanele rusesti. Cu minutiozitate este
reconstruit si cadrul spatio- temporal al actiunii , romanul
convertindu-se ,dintr-o asemenea perspectiva, intr-o
monografie a satului ardelenesc cu ritualurile si
obiceiurile sale specifice : intalnirile de la carciuma, hora,
nasterea, casatoria si moartea. Cartea are o structura
compozitionala circulara ; ea incepe si se sfarseste cu
imaginea drumului spre Pripas, figurare metaforica a ideii
de destin.
CONCLUZIE:
In felul acesta ,opera lui Liviu Rebreanu ilustreaza
stralucit particularitatile romanului de tip doric care
transfigureaza artistic realitatea in spiritul viziunii artistice
a romancierului: Nu se poate pune sa traieasca intro
carte- a afirma in acest sens autorul lui Ion- copia fidela,
fotografia psihologica a unui individ din viata (..) desi
pornite de undeva, aceste personaje se infatiseaza numai
in forma pe care am incercat si am vrut sa le-o dau eu.
Lipsit de podoabe stilistice inutile , romanul are in schimb
dupa aprecierea lui G. Calinescu- maretia marilor fluvii

americane, iar protagonistul sau (considera acelasi critic)


este o figura mareata a campului, zugravita de un poet
epic al omului teluric..