Sunteți pe pagina 1din 11

Notiunea dreptului civil

Sintagma drept civil are mai multe acceptiuni: stiinta, ramura de drept, drept subiectiv civil
Dreptul civil este acea ramura a dreptului privat alcatuita din ansamblul normelor juridice care reglementeaza raporturi juridice
patrimoniale si nepatrimoniale stabilite intre persoane fizice si persoane juridice aflate pe pozitii de egalitate juridica.
Raporturile patrimoniale pot fi:
- raporturi reale
- raporturi obligationale
Raporturile nepatrimoniale pot fi:
- raporturi juridice care privesc existenta si integritatea subiectelor de drept
- raporturi juridice de identificare a persoanelor
- raporturi juridice derivand din creatia intelectuala
Rolul dreptului civil
Dreptul civil:
- contribuie la ocrotirea valorilor patrimoniale si nepatrimoniale
- dreptul civil reprezinta o garantie a formarii unei constiinte juridice corecte
- ocupa pozitia de drept comun fata de alte ramuri ale dreptului
Principiile fundamentale ale dreptului civil
-Principiul proprietatii
-Principiul egalitatii in fata legii civile
-Principiul imbinarii intereselor individuale cu cele generale
-Principiul ocrotirii si garantarii drepturilor subiective civile
Principiile institutiilor dreptului civil
-Institutia juridica reprezinta o grupare de norme juridice care reglementeaza o anumita categorie de relatii sociale (ex. institutia
juridica a proprietatii, institutia juridica a contractelor, etc.).
-Principiile institutiilor de drept civil sunt acele idei (reguli) de baza care calauzesc anumite institutii ale acestei ramuri a
dreptului si care sunt concordante cu principiile fundamentale.
Cele mai importante principii ale institutiilor de drept civil sunt:
- principiul fortei juridice obligatorii (pacta sunt servanda), principiul irevocabilitatii si principiul relativitatii efectelor actului
juridic civil, in materia contractelor
- principiul consensualismului, privind forma actului juridic civil
- principiul ocrotirii bunei credinte, in materia dreptului de proprietate si a altor drepturi reale
- principiul raspunderii civile, in materia actelor sau faptelor juridice.
Delimitarea dreptului civil de alte ramuri ale dreptului
Delimitarea fata de dreptul constitutional
-in dreptul constitutional predomina raporturile personale nepatrimoniale, in timp ce in dreptul civil majoritatea raporturilor
juridice au un caracter patrimonial
-in dreptul constitutional subiectele trebuie sa aiba o calitate speciala, aceea de organ al statului, ele aflandu-se, de regula, intr-o
situatie de supraordonare, pe cand in dreptul civil subiectele participante la raporturile juridice civile sunt persoane fizice si
juridice care se gasesc pe pozitie de egalitate juridica
-normele dreptului constitutional sunt in general norme imperative, in timp ce majoritatea normelor juridice civile sunt
dispozitive

-atat dreptul civil cat si cel constitutional au sanctiuni specifice.


Delimitarea fata de dreptul administrativ
-dreptul administrativ reglementeaza in cea mai mare parte raporturile juridice personale nepatrimoniale, pe cand dreptul civil
reglementeaza in cea mai mare parte raporturile juridice patrimoniale
-in dreptul administrativ este necesar ca cel putin un subiect sa aiba calitatea de organ al administratiei de stat, in vreme ce in
dreptul civil subiectele nu au o calitate speciala
-in dreptul administrativ subiectele se afla in raporturi de supra si subordonare; in dreptul civil subiectele se gasesc pe pozitie de
egalitate juridica
-dreptul administrativ este alcatuit in cea mai mare parte din norme juridice imperative; dreptul civil este alcatuit in marea
majoritate din norme juridice dispozitive
-dreptul administrativ are sanctiuni proprii, cum ar fi amenda contraventionala si confiscarea; sanctiunile de drept civil sunt:
repararea prejudiciului cauzat prin plata de despagubiri, nulitatea actelor juridice, rezilierea contractelor etc.
Delimitarea fata de dreptul financiar
-in dreptul financiar subiectele raportului juridic se afla pe pozitii de supra si subordonare; in dreptul civil subiectele participante
la raportului juridic se afla in situatie de egalitate juridica;
-in raporturile judiciare de drept financiar cel putin o parte are o calitatea specifica, aceea de organ financiar al statului;
-normele dreptului financiar in marea lor majoritate sunt imperative; normele dreptului civil in cele mai multe cazuri sunt
dispozitive;
-dreptul financiar are sanctiunile sale proprii, altele decat dreptul civil: majorarile sumelor platite cu titlu de taxa sau impozit,
amenzi etc.
Delimitarea fata de dreptul comercial
-ambele ramuri ale dreptului reglementeaza raporturile juridice patrimoniale si personale nepatrimoniale
-subiectele raporturilor juridice se afla pe pozitii de egalitate juridica
-ambele ramuri contin norme juridice cu caracter dispozitiv in cea mai mare masura
-in dreptul comercial cel putin una dintre parti trebuie sa aiba calitatea de comerciant, in vreme ce in dreptul civil subiectele nu
au o calitate speciala
-intre contractul comercial si cel civil ca institutii de baza ale celor doua ramuri exista deosebiri de regim juridic.
Delimitarea fata de dreptul muncii
-ambele reglementeaza raporturile juridice patrimoniale si personale nepatrimoniale
-in dreptul muncii pozitia de egalitate a subiectelor este prezenta numai la incheierea contactului; in dreptul civil pozitia de
egalitate este prezenta in mod constant
-in ambele ramuri exista raspunderea patrimoniala, dar in dreptul muncii exista si raspunderea disciplinara
-minorii sub varsta de 14 ani nu pot fi subiecte ale raporturilor juridice de munca.
Delimitarea fata de dreptul familiei
-in dreptul familiei preponderente sunt raporturile juridice personale nepatrimoniale; in dreptul civil intalnim in mod special
raporturi juridice patrimoniale
-in dreptul familiei subiectele trebuie sa aiba o calitate speciala: parinte, copil, sot, ruda, infiat etc.
-dreptul familiei are sanctiuni proprii ca: decaderea din drepturile parintesti, indepartarea tutorelui de la exercitarea tutelei etc.
Delimitarea fata de dreptul procesual civil
-dreptul procesual civil cuprinde norme juridice care reglementeaza modul de judecata si solutionare a litigiilor civile
(procedura judecarii lor)
-intre dreptul civil si drept procesual civil exista o deosebire de la continut la forma; dreptul procesual civil reprezinta aspectul
sanctionator al dreptului civil.
Delimitarea fata de dreptul international privat
-dreptul international privat reglementeaza raporturi juridice civile care cuprind un element de extraneitate, respectiv cetatenia
straina, nationalitatea straina, aflarea in strainatate a unor bunuri, incheierea ori executarea in strainatate a unor contracte

-normele dreptului international privat solutioneaza conflictul de legi ori de jurisdictii, precum si conditia juridica a strainului.
Izvoare de drept civil
-Izvoarele formale ale dreptului civil sunt actele normative in care sunt cuprinse normele dreptului civil.
-Obiceiul si morala nu sunt izvoare distincte ale dreptului civil. Prin ele insele nu constituie izvoare de drept civil, ci doar cand
norma juridica trimite la ele.
-Doctrina nu este izvoar de drept civil.
-Practica judecatoreasca nu constituie, in principiu, izvor de drept civil.
-Norme de drept civil se gasesc in acte normative de la toate nivelurile: Constitutia Romaniei, Codul civil, legi, acte normative
emise de Guvern si conducatorii organelor administratiei publice centrale si locale.
Tipuri de norme de drept civil
-Dupa caracterul conduitei pe care o prescriu normele juridice civile sunt imperative si dispozitive.
-Normele imperative sunt acelea care impun subiectelor de drept o anumita conduita sub sanctiune. Normele juridice civile
imperative sunt prohibitive sau onerative. Normele prohibitive interzic categoric o anumita conduita. Normele onerative prevad
expres obligatia pentru parti de a avea o anumita conduita.
-Normele de drept civil dispozitive sunt acelea care suplinesc sau interpreteaza vointa neexprimata sau insuficient exprimata a
partilor raportului juridic civil, ingaduind sa se deroge de la dispozitiile pe care le cuprind. Normele juridice civile dispozitive
sunt permisive sau supletive. Normele permisive permit ca subiectele sa aiba o anumita conduita.
-Normele supletive stabilesc o conduita care este obligatorie numai in cazul in care acestea nu si-au manifestat vointa altfel.
-Dupa natura interesului ocrotit normele juridice civile sunt de ordine privata sau de ordine publica.
-Dupa campul de aplicare normele juridice civile sunt generale si speciale. Normele juridice civile sunt generale daca se aplica
in toate cazurile si in orice materie, reglementeaza situatia de drept comun. Normele speciale reglementeaza exceptii de la cele
generale. Norma speciala deroga de la norma generala si se aplica prioritar fata de norma generala, este de stricta interpretare si
aplicare.
Aplicarea normelor de drept civil
Aplicarea in timp
-Normele juridice civile se aplica in intervalul de timp cat sunt in vigoare.
-Intrarea in vigoare a normelor juridice civile are loc fie la data publicarii lor in Monitorul Oficial, fie la o data certa stabilita de
legiuitor si mentionata in cuprinsul lor.
-Iesirea din vigoare a normelor juridice civile se produce prin abrogarea lor. Abrogarea normelor juridice poate fi: expresa
directa, cand actul normativ nou mentioneaza in mod expres (formal) abrogarea unei norme juridice, capitole sau articole din
aceasta; expresa indirecta, cand nu se nominalizeaza direct actul normativ abrogat, dar se prevede expres ca dispozitiile
contrare se abroga; tacita (implicita), cand in textul noii legi nu se mentioneaza abrogarea normelor juridice mai vechi, insa
abrogarea rezulta in mod implicit din faptul ca actuala reglementare contravine reglementarilor anterioare.
-Caderea in desuetudine, respectiv neaplicarea indelungata a unei legi, nu constituie un mod de iesire din vigoare a ei.
-Legile temporare, respectiv legile care au fixat de la inceput momentul iesirii lor din vigoare, se considera abrogate la
implinirea termenului.
-Actiunea in timp a normelor juridice civile este guvernata de doua principii: principiul neretroactivitatii legii civile noi;
principiul aplicarii imediate a legii civile noi.
-Principiul neretroactivitatii legii civile noi este regula de drept potrivit careia legea civila se aplica numai situatiilor care survin
dupa intrarea ei in vigoare nu si celor petrecute anterior. Acest principiu este consacrat de art. 1 Cod civil: Legea dispune
numai pentru viitor, ea n-are putere retroactiva si de art. 15 din Constitutie care prevede ca Legea dispune numai pentru
viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile. Principiul neretroactivitatii ocroteste drepturile subiective castigate sub imperiul
legilor vechi si asigura stabilitatea ordinii de drept.

-Principiul aplicarii imediate a legii noi este regula de drept civil potrivit careia legea noua se aplica de indata ce a fost adoptata
la toate situatiile aparute dupa intrarea ei in vigoare, cu excluderea legii vechi. Acest principiu nu este consacrat expressis verbis
de Codul civil, insa el decurge in mod implicit din principiul neretroactivitatii legilor si se justifica prin faptul ca legea noua
reprezinta un progres economic si tehnico-juridic fata de legea veche. De la principiul aplicarii imediate a legii noi exista
exceptia de ultraactivitate a legii civile vechi, respectiv de supravietuire a ei, care trebuie insa prevazuta in mod expres de legea
noua.
-Pentru a determina legea aplicabila se are in vedere regula tempus regit actum, potrivit careia o situatie juridica produce
efectele prevazute in legea civila in vigoare la data producerii ei.
Aplicarea in spatiu
-Se intemeiaza pe principiul teritorialitatii legii potrivit caruia legea civila, de regula, se aplica pe teritoriul statului al carui
organ a edictat-o. Aplicarea legii civile in spatiu si principiul care o guverneaza se discuta sub doua aspecte: unul intern si altul
international. Aspectul intern se refera la raporturi juridice stabilite pe teritoriul Romaniei intre subiecte de drept civil cu
cetatenie sau de nationalitate romana. Aceasta situatie se rezolva potrivit regulii conform careia actele normative care emana de
la organele centrale se aplica pe intreg teritoriul tarii, iar actele normative care emana de la organele locale se aplica in raza
unitatii administrativ teritoriale respective. Aspectul international priveste raporturi juridice cu elemente de extraneitate
(cetatenie, nationalitate straina) si se rezolva de catre normele conflictuale ale dreptului international privat (Legea nr.
105/1992).
Aplicarea legii civile asupra persoanelor
-Persoanele fizice si juridice pot fi subiecte ale raporturilor juridice civile.
-Principiul care guverneaza aplicarea legii civile asupra persoanelor este egalitatea lor in fata legii civile. Egalitatea in fata legii
civile nu trebuie inteleasa in sensul ca toate normele dreptului civil se aplica tuturor persoanelor. Exista legi civile cu vocatie
generala de aplicare atat pentru persoane juridice cat si pentru cele fizice (de ex. Decretul nr. 31/954 privind persoanele fizice si
cele juridice). Exista legi civile cu vocatie de aplicare numai pentru persoane fizice si legi cu vocatie de aplicare numai pentru
persoane juridice.
Interpretarea normelor de drept civil
-Interpretarea normelor juridice civile inseamna lamurirea sensului exact si complet al normelor in scopul aplicarii cat
mai corecte.
In functie de forta ei juridica interpretarea este oficiala sau neoficiala. Interpretarea oficiala este aceea facuta de organele
de stat carora li s-a conferit o asemenea competenta, respectiv organele apartinand puterii legislative, executive sau
judecatoresti. Interpretarea oficiala este de doua feluri: interpretare legala sau autentica, facuta chiar de organul care a emis
norma juridica, si interpretarea cazuala, care se realizeaza cu prilejul solutionarii de catre organele competente a diferitelor
cazuri concrete. Interpretarea neoficiala, care se mai numeste si doctrinara, este facuta de specialisti care nu actioneaza oficial.
In consecinta, ea nu are forta juridica obligatorie, fiind lasata la aprecierea organului de aplicare a legii spre a fi adoptata sau
respinsa.
In functie de rezultatul la care se ajunge prin interpretare interpretarea este literala (declarativa), extensiva sau
restrictiva. Interpretarea literala (in litera legii) este acea forma a interpretarii care conduce la concluzia ca formularea normei
juridice coincide cu sensul real al normei, existand o identitate intre formulare si continut. Aceasta forma de interpretare este
specifica textelor normelor juridice precis si clar formulate. Interpretarea extensiva (in spiritul legii) este aceea care ajunge la
concluzia ca norma juridica civila acopera mai multe cazuri decat lasa sa se inteleaga textul ei. Nu se admite interpretarea
extensiva in cazurile in care legea face enumerari limitative, in caz de exceptii sau in cazul normelor juridice care stabilesc
prezumtii. Interpretarea restrictiva (in sprijinul legii) este acea forma de interpretare in care se ajunge la concluzia ca prin
continut norma juridica este mai restransa decat lasa sa se inteleaga formularea ei.
In functie de metodele folosite interpretarea normelor juridice civile este gramaticala, logica, sistematica, istorica si
teleologica. Interpretarea gramaticala consta in lamurirea sensului normei juridice pornind de la semantica termenilor folositi,
apoi procedandu-se la analiza morfologica si sintactica a textului. Interpretarea logica consta in lamurirea intelesului normei

juridice prin folosirea regulilor si principiilor logicii formale precum: rationamentele inductive, rationamentele deductive
(silogismele), procedeele de demonstratie, etc. Interpretarea sistematica se realizeaza prin compararea normei interpretate cu alte
norme din acelasi act normativ sau din alte acte normative si stabilirea unor corelatii care sa conduca la deslusirea sensului
normei respective. Normele juridice dintr-un stat formeaza un sistem unitar care se intemeiaza pe principiile inscrise in
Constitutie ca lege fundamentala a statului. In acest sens se vorbeste despre constitutionalitatea legilor si a celorlalte acte
normative. Altfel spus, normele juridice trebuie raportate in primul rand la normele constitutionale in conformitate cu care
trebuie sa fie. Interpretarea istorica urmareste stabilirea intelesului normei prin analizarea conditiilor concrete care au determinat
adoptarea ei (respectiv examinarea lucrarilor pregatitoare, a expunerii de motive, a discutiilor si dezbaterilor pe marginea legii)
precum si prin raportarea normei juridice supuse interpretarii la alte norme care au existat in decursul timpului privind acelasi
obiect de reglementare. Interpretarea teleologica presupune stabilirea sensului unei dispozitii legale tinandu-se seama de
finalitatea urmarita de legiuitor la adoptarea normei respective.
Notiunea raportului juridic civil
Raportul juridic civil este o relatie sociala reglementata de norma juridica civila.
Pentru nasterea unui raport juridic civil este necesara prezenta cumulativa a trei premise: subiectele de drept civil, norma de
drept civil, un fapt sau un act juridic de care norma de drept conditioneaza nasterea, modificarea, transmiterea sau stingerea de
drepturi si de obligatii concrete intre subiectele determinate. Faptele juridice sunt acele imprejurari de fapt, evenimente sau
actiuni omenesti, de care legea leaga producerea unor efecte juridice. Evenimentele sunt imprejurari care se produc independent
de vointa oamenilor si de care norma juridica leaga consecinte juridice. Actiunile omenesti sunt fapte comisive sau omisive
savarsite cu sau fara intentia de a produce efecte juridice, efecte care insa se produc in virtutea legii. Actele juridice sunt
manifestari de vointa facute cu intentia de a naste, modifica sau stinge raporturi juridice.
Raportul juridic civil are are un caracter social, volitional si ideologic. Partile raportului juridic civil sunt pe pozitie de
egalitate juridica. Unele norme de drept civil pot fi inlocuite de parti cu propria lor reglementare.
-Raportul juridic civil este alcatuit din subiecte, continut si obiect.
Subiectele raportului juridic civil
In dreptul civil exista doua mari categorii de subiecte si anume: persoanele fizice si persoanele juridice. Persoanele
fizice sunt oamenii consideratii in individualitatea lor, ca titulari de drepturi si obligatii civile. Persoanele juridice sunt subiecte
colective de drept civil, titulare de drepturi subiective si de obligatii civile. Conditiile ce trebuiesc indeplinite pentru ca un
colectiv de oameni sa aiba calitatea de persoana juridica: organizare de sine statatoare; patrimoniu propriu, distinct de al altor
persoane; scop determinat, in acord cu interesele societatii.
-Pluralitatea subiectelor raportului juridic civil
In cele mai multe cazuri raportul juridic civil se stabileste intre doua persoane: una ca subiect activ, titular de drepturi si
alta ca subiect pasiv, titular de obligatii. Acesta este un raport juridic simplu, care constituie regula in materie. Prin exceptie,
exista raporturi juridice complexe care intervin intre mai multe subiecte sau, altfel spus cu pluralitate de subiecte. Pluralitatea
poate fi activa, pasiva si mixta.
Schimbarea subiectelor raportului juridic civil
Problema schimbarii subiectelor raportului juridic civil se pune numai in cazul raporturilor patrimoniale. In raporturile
juridice civile personale nepatrimoniale nu se poate pune problema schimbarii subiectelor de drept, deoarece drepturile
subiective care intra in continutul lor sunt inalienabile. In cazul raporturilor juridice patrimoniale trebuie sa facem distinctie
intre raporturile juridice reale si raporturile juridice obligationale. Raporturile juridice reale sunt acele raporturi juridice care au
in continut un drept real (ex. raportul juridic de proprietate). In aceste raporturi juridice se pune problema numai a schimbarii
subiectului activ, nu si a subiectului pasiv. Raporturi juridice obligationale sunt raporturi juridice care au in continutul lor un
drept de creanta si care sunt stabilite intre subiectul activ ce are calitatea de creditor si subiectul pasiv ce are calitatea de debitor.
In aceste raporturi juridice, in principiu se poate schimba atat subiectul activ cat si cel pasiv. Schimbarea se poate realiza prin
transmiterea sau transformarea obligatiilor.
Capacitatea civila a subiectelor raportului juridic civil

Capacitatea juridica civila reprezinta calitatea persoanelor fizice si juridice de a fi subiecte de drept civil. Capacitatea de
folosinta este aptitudinea generala si abstracta a persoanei de a avea drepturi si obligatii civile. Capacitatea de exercitiu este
aptitudinea persoanei de a-si exercita drepturile si de a-si asuma obligatii civile, prin incheierea de acte juridice civile.
Capacitatea juridica civila a persoanei fizice
Inceputul capacitatii de folosinta il constituie momentul nasterii fiintei umane. Drepturile copilului sunt recunoscute de
la conceptie, insa numai daca el se naste viu.
Continutul capacitatii de folosinta il formeaza toate drepturile si obligatiile civile cu exceptia celor oprite de lege.
Incetarea capacitatii de folosinta are loc odata cu decesul persoanei fizice cand inceteaza calitatea sa de subiect de drept.
Data mortii este data trecuta in certificatul de deces sau, dupa caz, data trecuta in hotararea judecatoreasca declarativa de moarte.
Capacitatea de exercitiu a persoanelor fizice este aptitudinea de a dobandi drepturi subiective civile si de a-si asuma
obligatii civile prin acte juridice in nume propriu.
Sunt lipsiti in totalitate de capacitatea de exercitiu minorii care nu au implinit varsta de 14 ani si persoanele puse sub
interdictie judecatoreasca. Pentru aceste persoane, actele juridice se incheie de reprezentantii lor legali (parinti sau, dupa caz,
tutore). Minorul intre 14 si 18 ani are capacitatea de exercitiu restransa. El participa personal la incheierea actelor juridice, dar
avand incuviintarea prealabila a ocrotitorului legal.
Incetarea capacitatii de exercitiu a persoanelor fizice are loc odata cu incetarea capacitatii de folosinta (adica odata cu
decesul persoanei fizice) sau prin punerea sub interdictie judecatoreasca.
Capacitatea juridica civila a persoanei juridice
Dobandirea capacitatii de folosinta a persoanelor juridice are loc la data inregistrarii sau la o alta data stabilita in
conformitate cu distinctiile facute de lege. Continutul capacitatii de folosinta a persoanelor juridice este determinat de obiectul
lor de activitate. Persoana juridica nu poate avea decat acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de
infiintare sau statut (principiul specialitatii capacitatii de folosinta a persoanei juridice).
Incetarea capacitatii de folosinta a persoanei juridice are loc fie ca urmare a reorganizarii sale, fie ca urmare a dizolvarii
persoanei juridice.
Capacitatea de exercitiu a persoanelor juridice reprezinta aptitudinea acestora de a exercita drepturile si de a-si asuma si
indeplini obligatiile prin incheierea de acte juridice civile.
Capacitatea de exercitiu a persoanelor juridice se realizeaza prin intermediul organelor sale de conducere. Persoana
juridica isi exercita drepturile si isi indeplineste obligatiile prin organele sale.
Inceputul capacitatii de exercitiu a persoanelor juridice il constituie momentul infiintarii persoanelor juridice, insa, in
practica se realizeaza in mod efectiv odata cu alegerea organelor de conducere.
-Sfarsitul capacitatii de exercitiu a persoanelor juridice corespunde incetarii capacitatii de folosinta a acesteia.
Continutul raportului juridic civil
Prin continut al raportului juridic civil se intelege totalitatea drepturilor subiective si obligatiilor civile ce revin partilor
raportului juridic civil.
Drepturile
Dreptul subiectiv civil este posibilitatea juridica a titularului sau de a desfasura in limitele legii o anumita conduita, in
virtutea careia poate pretinde subiectului pasiv o comportare corespunzatoare care la nevoie poate fi impusa prin forta de
constrangere a statului.
In functie de gradul de opozabilitate drepturile subiective civile se clasifica in drepturi absolute si drepturi relative.
Dreptul absolut este acel drept subiectiv in temeiul caruia titularul sau poate avea o anumita conduita, fara a avea nevoie de
concursul altor persoane pentru a-l exercita. In categoria drepturilor absolute intra drepturile personale nepatrimoniale (dreptul
la viata, nume, domiciliu) si drepturile reale (dreptul de proprietate, dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de habitatie,
dreptul de superficie). Dreptul relativ este dreptul subiectiv civil in temeiul caruia titularul sau poate pretinde subiectului pasiv
determinat o anumita conduita fara de care dreptul nu se poate realiza. Categoria drepturilor relative include drepturile de
creanta.
In functie de continutul lor drepturile subiective civile se clasifica in drepturi patrimoniale si drepturi personale
nepatrimoniale. Dreptul patrimonial este dreptul subiectiv care are un continut economic si in consecinta poate fi exprimat in

bani. Drepturile subiective civile patrimoniale se impart in drepturi reale si drepturi de creanta. Dreptul real este dreptul
subiectiv civil in virtutea caruia titularul sau poate exercita singur atributele asupra unui lucru determinat fara concursul altor
persoane. Drepturile reale sunt absolute, limitate ca numar si sunt insotite de prerogativele urmaririi si preferintei. Dreptul de
creanta este dreptul subiectiv civil in virtutea caruia subiectul activ numit creditor are posibilitatea de a pretinde subiectului
pasiv numit debitor, sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva. Dreptul de creanta sunt relative si nelimitate ca numar. Drepturile
personal nepatrimonial sunt drepturi subiective civil ale caror continut nu poate fi exprimat in bani, el fiind strans legat de
persoana omului. Drepturile personale nepatrimoniale pot fi grupate in trei categorii: drepturi care privesc existenta si
integritatea fizica si morala a persoanei (dreptul la viata, dreptul la sanatate, dreptul la onoare, dreptul la reputatie, dreptul la
demnitate etc.); drepturi care privesc identitatea persoanei (dreptul la nume, pseudonim, domiciliu, resedinta, denumire, sediu
etc.); drepturi care decurg din creatia intelectuala (dreptul de autor, inventator, inovator).
In functie de corelatia dintre drepturile subiective civile, acestea se clasifica in drepturi principale si drepturi accesorii.
Dreptul subiectiv principal este acel drept care are o existenta de sine statatoare. Majoritatea drepturilor subiective sunt drepturi
principale. Dreptul subiectiv accesoriu este dreptul a carui soarta juridica depinde de existenta altui drept civil, acesta din urma
fiind un drept principal. Sunt drepturi reale accesorii dreptul de ipoteca, dreptul de gaj, privilegiile, dreptul de retentie. Este
drept de creanta accesoriu dreptul creditorului de a pretinde de la debitori dobanda aferenta creantei sale, dreptul de a incasa
clauza penala, dreptul de a pretinde arvuna etc. Soarta juridica a dreptului accesoriu depinde de dreptul principal (accesorium
sequitur principale).
In functie de gradul de certitudine conferit titularilor, drepturile subiective se clasifica in: drepturi pure si simple si
drepturi afectate de modalitati. Dreptul subiectiv pur si simplu este acela care confera maxima certitudine titularului sau in
exercitarea lui, producandu-si efectele imediat si irevocabil. Marea majoritate a drepturilor subiective sunt pure si simple (ex.
dobandirea dreptului de proprietate de catre donatar ca urmare a unui dar manual. Dreptul subiectiv civil afectat de modalitati
este un drept subiectiv a carui existenta sau exercitiu este afectata de modalitati, respectiv evenimente viitoare: termen, conditie
sau sarcina.
Obligatiile
Prin obligatie civila se intelege indatorirea subiectului pasiv al raportului juridic civil da a avea o anumita comportare,
corespunzatoare dreptului subiectiv corelativ, care in caz de nevoie poate fi impusa prin forta de constrangere a statului.
In functie de obiectul raportului juridic din care fac parte obligatiile civile sunt pozitive sau negative. Obligatiile
pozitive sunt acele obligatii care implica o actiune. In aceasta categorie intra obligatiile de a da ceva si de a face ceva.
Obligatiile negative sunt acele obligatii care constau dintr-o abtinere, deci sunt incluse in aceasta categorie obligatiile de a nu
face ceva.
In functie de indatorire obligatiile sunt de rezultat sau de diligenta. Obligatiile civile de rezultat (numite si determinate)
sunt acele obligatii civile in care debitorul isi asuma indatorirea de a obtine un rezultat determinat in favoarea creditorului sau.
Obligatii civile de diligenta (numite si obligatii de mijloace sau obligatii de prudenta) sunt obligatii civile care constau in
indatorirea debitorului de a depune toata diligenta, toata staruinta, in vederea obtinerii unui rezultat, fara insa a se obliga la
insusi rezultatul preconiza.
In functie de sanctiunea ce asigura respectarea lor obligatii civile sunt perfecte sau imperfecte. Obligatiile perfecte sunt
acele obligatii civile care se bucura integral de sanctiunea juridica, in sensul ca la nevoie creditorul poate face apel la forta de
constrangere a statului pentru a-l sili pe debitor la executare (majoritatea obligatiilor civile sunt perfecte). Obligatiile civile
imperfecte sunt acele obligatii care nu se pot obtine pe cale silita, prin folosirea fortei de constrangere a statului. Ele nu se
bucura de sanctiune juridica. Exemplu de obligatie imperfecta: art. 20 al. 1 din Decretul nr. 167/1958 cu privire la prescriptia
extinctiva stabileste ca debitorul care a executat obligatia dupa ce dreptul la actiune al creditorului s-a prescris nu are dreptul
sa ceara inapoierea prestatiei, chiar daca la data executarii nu stia ca termenul prescriptiei era implinit. Un alt exemplu il
constituie contractul de joc sau prinsoare, in care castigatorul creditor nu are actiune in justitie pentru a-si reclama castigul
(art. 1683 Cod civil).
Obiectul raportului juridic civil
Prin continut al raportului juridic civil se intelege conduita partilor raportului juridic. In raporturile juridice patrimoniale
conduita partilor se refer adesea la lucruri, lucruri care sunt considerate obiect derivat al raportului juridic civil: bunurile.
In sens economic este bun orice lucru susceptibil sa fie util omului. In sens juridic este bun un lucru care este susceptibil
sa fie util, are valoare economica si este susceptibil de apropriere sub forma unor drepturi patrimoniale. Cuvantul bun este
folosit si intr-un sens mai larg, vizand atat lucrul cat si dreptul referitor la el. In acest sens, bunurile fac parte din activul
patrimoniului, vazut ca totalitatea drepturilor si obligatiilor cu valoare economica ale unei persoane.

Clasificarea bunurilor
In functie de criteriul circulatiei lor juridice
- bunuri aflate in circuitul civil
- bunuri exceptate circuitului civil
- bunuri cu circuit civil conditionat
In functie de natura bunurilor si de calificarea data de lege
- bunuri imobile
- bunuri mobile
Bunurile imobile sau nemiscatoare sunt bunurile care au o asezare fixa si stabila, fiind legate de sol.
a) bunuri imobile prin natura lor
- terenurile si cladirile
- morile de vant sau apa
- recoltele prinse de radacini si fructele neculese.
b) bunuri imobile prin destinatie; din aceasta categorie fac parte anumite bunuri mobile prin natura lor care insa sunt accesorii
pentru serviciul si exploatarea unui bun imobil
- bunuri destinate pentru exploatarea agricola (animale, unelte agricole, pestele din iaz, stupii etc.)
- bunuri destinate exploatarii industriale sau comerciale (mobilier, instrumente, unelte, utilaje etc.)
- bunuri mobile asezate pe un fond cu afectatiune perpetua (statui, tablouri, oglinzi, ornamente etc.)
c) bunuri imobile prin obiectul la care se aplica
- uzufructul lucrurilor imobile, servitutile, actiunile care tind a revendica un imobil
- drepturile reale, cu exceptia dreptului de proprietate (ex. dreptul de uz, uzufruct, servitutile)
- drepturile de creanta carora le corespunde obligatia de a da un bun imobil
- actiunile in justitie privind valorificarea drepturilor imobiliare (actiunea in revendicare, actiunea in reclamatia unei servituti
etc.)
- actiunile in justitie privind nulitatea instrainarii unui imobil, revocarea donatiei unui imobil etc.).
Bunurile mobile sau miscatoare sunt acele bunuri care pot fi deplasate dintr-un loc in altul fie cu ajutorul propriei forte, fie cu
ajutorul unei forte straine.
a) bunuri mobile prin natura lor, care se pot transporta dintr-un loc in altul fie prin propria forta, fie cu ajutorul unei forte straine
(ex. animalele, lucrurile neinsufletite)
b) bunurile mobile prin determinarea legii, care sunt considerate mobile prin obiectul la care se aplica (adica, sunt incorporate in
obiect)
- drepturile reale asupra mobilului cu exceptia dreptului de proprietate (dreptul de uz, dreptul de uzufruct, dreptul de gaj etc.)
- drepturile de creanta care au ca obiect un bun mobil
- actiunile in justitie privind bunurile mobile etc.
c) bunurile mobile prin anticipatie, care cuprind bunuri care prin natura lor sunt imobile, dar prin anticipatie sunt considerate de
parti printr-un act juridic ca bunuri mobile; ex.: fructele si recoltele neculese inca, produsul neextras al unei cariere, materialele
provenite din daramarea unei constructii
In functie de modul de determinare si de vointa partilor
- bunuri certe
- bunuri generice
In functie de posibilitatea sau imposibilitatea inlocuirii cu prilejul executarii unei obligatii civile
- bunuri fungibile
- bunuri nefungibile
In functie de faptul daca folosirea implica sau nu instrainarea sau consumarea bunului, distingem:
- bunuri consumptibile
- bunuri neconsumptibile
In functie de faptul ca anumite bunuri produc fructe si altele nu produc fructe, bunurile se clasifica in:
- bunuri frugifere

- bunuri nefrugifere
In functie de posibilitatea divizarii lor, bunurile se clasifica in:
- bunuri divizibile
- bunuri indivizibile
Bunurile divizibile sunt acele bunuri care prin impartire nu isi schimba destinatia economica (ex. o cantitate de alimente, un
cupon de stofa).
Bunurile indivizibile sunt acele bunuri care, daca ar fi impartite, si-ar schimba destinatia (ex. o masa, un autoturism etc.).
Importanta clasificarii este relevanta in materie de partaj si in materie de obligatii cu pluralitate de subiecte:
- in materie de partaj, daca bunul este indivizibil, fie se atribuie unuia dintre proprietari, cu obligatia de a plati o sulta celorlalti,
fie se scoate la vanzare urmand sa se imparta pretul;
- in materie de obligatii cu pluralitate de subiecte distingem doua situatii:
a. daca obligatia are ca obiect un bun indivizibil, fiecare debitor este tinut pentru intreaga datorie;
b. daca obligatia are ca obiect un bun divizibil, fiecare debitor este tinut numai pentru partea lui.
In functie de corelatia dintre ele (determinata de insusirile bunului sau de vointa partilor)
- bunuri principale
- bunuri accesorii
In functie de modul lor de percepere
- bunuri corporale
- bunuri necorporale
In functie de posibilitatea urmaririi silite pentru plata datoriilor
- bunuri sesizabile
- bunuri insesizabile
Notiunea prescriptiei extinctive
Prescriptia extinctiva este pierderea dreptului de a obtine o hotarare judecatoreasca in temeiul careia sa se poata efectua
executarea silita a obligatiilor, ca urmare a neexercitarii actiunii in justitie in termenul prevazut de lege.
In mod obisnuit prescriptia extinctiva este definita ca fiind modul de stingere a dreptului la actiune ca urmare a
neexercitarii acestuia in termenul prevazut de lege. Prescriptia nu stinge dreptul la actiune in sens procesual.
Prescriptia extinctiva este reglementata prin norme imperative. Judecarea unei pricini se face dupa cercetarea obligatorie
si din oficiu a problemei prescriptiei.
Natura juridica a prescriptiei extinctiva
-Prescriptia extinctiva nu stinge dreptul subiectiv civil, ci dreptul material la actiune. Prescriptia transforma raportul juridic
civil: obligatia corelativa dreptului subiectiv devine obligatie imperfecta; dreptul subiectiv civil poate fi aparat doar pe cale de
exceptie. Se considera si ca dreptul prescris nu poate fi aparat nici pe cale de exceptie.
Delimitarea prescriptiei extinctive
Prescriptia extinctiva se aseamana dar se si diferentiaza de alte institutii de drept civil, precum: prescriptia achizitiva
(uzucapiunea), termenul extinctiv si termenul de decadere.
Efectele prescriptiei extinctive
Stingerea dreptului la actiune privind un drept subiectiv principal stinge si dreptul la actiunea privind drepturile
subiective accesorii. Se considera ca imprescriptibilitatea dreptului la actiune privind un drept principal face imprescriptibila si
dreptul la actiune privind drepturile accesorii.
Termenul de prescriptie curge distinct pentru fiecare dintre prestatiile unei obligatii cu executare succesiva (exemple:
chirii, dobanzi, ratele de renta viagera).

Termenele prescriptiei extinctive


Sunt prescriptibile extinctiv, de regula, drepturile relative (de creanta). Drepturile absolute (drepturile reale si drepturile
nepatrimoniale) sunt de regula imprescriptibile extinctiv.
Sunt citate exceptii de la prescriptibilitatea drepturilor de creanta: restituirea sumelor depuse la C.E.C. si drepturile
asiguratilor asupra sumelor rezultand din rezervele tehnice ce se constituie la asigurarile de viata pentru obligatii de plata
scadente in viitor, drepturile de pensie.
Termenul general de prescriptie in materia drepturilor de creanta este de 3 de ani. Exemple de termene speciale:
termenul de 6 luni aplicabil cererii de raspundere civila pentru viciile ascunse fara viclenie, termenul de 6 luni aplicabil
dreptului de optiune succesorala, termenul de 1 an aplicabil actiunii vanzatorului pentru complinirea pretului si a cumparatorului
pentru scaderea pretului sau pentru stricarea vanzarii, termenul de 1 an pentru actiunile posesorii.
Drepturile reale sunt, de regula, imprescriptibile extinctiv. Exemple: revendicarea imobilelor, granituirea, actiunea
negatorie imobiliara, actiunea confesorie a superficiarului, revendicarea bunurilor mobile proprietate publica. Exista totusi
prescriptie extinctiva in ce priveste revendicarea bunurilor mobile proprietate privata (30 ani), actiunea negatorie pentru mobilie
proprietate privata (30 ani), actiunea confesorie de uz, uzufruct, habitatie si servitute pentru imobile proprietate privata (30 ani),
revendicarea bunurilor adjudecate (3 ani), revendicarea avulsiunilor (1 an).
-Termenul general de prescriptie in materia drepturilor reale este de 30 de ani.
Unele drepturi nepatrimoniale sunt prescriptibile extinctiv: actiunea in nulitatea relativa a unui act juridic civil (3 ani),
actiunea in nulitatea relativa a casatoriei (6 luni), actiunea in tagada paternitatii (6 luni), actiunea in stabilirea paternitatii (1 an).
Calculul prescriptiei extinctive
Termenele de prescriptie stabilite pe ani, luni si saptamani se sfarsesc in ziua corespunzatoare zilei de plecare. Daca
ultima luna nu are o zi corespunzatoare, atunci terenul se sfarseste in ultima zi a acestei luni.
Termenele de prescriptie stabilite pe zile se socotesc cu ziua urmatoare primei zile si se implinesc la sfarsitul ultimei
zile.
Inceputul prescriptiei extinctive
Prescriptia incepe sa curga de la data de cand se naste dreptul la actiune.
Precizari si reguli speciale:
In obligatiile care urmeaza sa se execute la cererea creditorului precum si in acelea al caror termen de executare nu este
stabilit, prescriptia incepe sa curga de la data nasterii raportului de drept.
Daca dreptul este sub conditie suspensiva sau cu termen suspensiv, prescriptia incepe sa curga de la data cand s-a
implinit conditia sau a expirat termenul.
Prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuita prin fapta ilicita, incepe sa curga de la data cand pagubitul
a cunoscut sau trebuia sa cunoasca, atat paguba cat si pe cel care raspunde de ea. Aceasta regula se aplica si in cazul actiunii
intemeiata pe imbogatirea fara justa cauza, actiunii intemeiate pe gestiunea de afaceri, actiunii revocatorii si actiunii in restituire
ca urmare a anularii (constatarii nulitatii absolute) a unui act juridic.
Prescriptia dreptului la actiune in anularea unui act juridic pentru violenta, incepe sa curga de la data cand aceasta a
incetat.
In caz de viclenie ori eroare sau in celelalte cazuri de anulare, prescriptia incepe sa curga de la data cand cel indreptatit,
reprezentantul sau legal sau persoana chemata de lege sa-i incuviinteze actele, a cunoscut cauza anularii, insa cel mai tarziu de la
implinirea a 18 luni de la data incheierii actului.
Prescriptia dreptului la actiune privind viciile ascunse ale unui lucru transmis sau ale unei lucrari executate, incepe sa
curga de la data descoperirii viciilor, insa cel mai tarziu de la implinirea unui an de la predarea lucrului sau lucrarii. () Prin
dispozitiile prezentului articol nu se aduce nici o atingere termenelor de garantie, legale sau conventionale.
Prescriptia actiunii privind viciile unei constructii, incepe sa curga de la data descoperirii viciilor, insa cel mai tarziu de
la implinirea a trei ani de la predare, fara a se aduce atingere termenelor de garantie, legale sau conventionale.
Prescriptia dreptului de optiune succesorala incepe sa curga de la data deschiderii succesiunii, care este data mortii.

Prescriptia dreptului la actiune privitoare la sumele de bani incasate din vanzarea biletelor la spectacolele care nu au mai
avut loc.
Prescriptia dreptului la actiune in tagada paternitatii incepe sa curga de la data cand tatal a cunoscut nasterea copilului.
Prescriptia actiunii in stabilirea paternitatii, incepe sa curga de la data nasterii copilului. Dacaun copil a pierdut calitatea
de copil din casatorie prin efectul unei hotarari judecatoresti, termenul de un an pentru pornirea actiunii in stabilirea paternitatii
din afara casatoriei va curge de la data cand acea hotarare a ramas definitiva. In cazul in care mama a convietuit cu pretinsul tata
ori daca acesta din urma a prestat copilului intretinere, termenul de un an va curge de la incetarea convietuirii ori a intretinerii.
Prescriptia actiunii posesorii incepe sa curga de la primul act de tulburare a posesiei.
Suspendarea prescriptiei extinctive
Suspendarea inseamna oprirea cursului prescriptiei pe timpul cat dureaza cauzele, limitativ prevazute de lege, care il pun
pe titularul dreptului in imposibilitatea de a actiona in justitie.
Prescriptia nu curge:
- cat timp cel impotriva caruia ea curge este impiedicat de un caz de forta majora sa faca acte de intrerupere;
- pe timpul cat creditorul sau debitorul face parte din Fortele Armate ale Romaniei, iar acestea sunt puse pe picior de razboi;
- pana la rezolvarea reclamatiei administrative facuta de cel indreptatit, cu privire la despagubiri sau restituiri, in temeiul unui
contract de transport sau de prestare a serviciilor de posta si telecomunicatii, insa cel mai tarziu pana la expirarea unui termen de
3 luni socotit de la inregistrarea reclamatiei; se considera, pentru identitate de ratiune, ca aceeasi solutie se aplica si in cazul
reclamatiei administrative prevazute de Legea nr. 29/1990
- intre parinti sau tutor si cei ce se afla sub ocrotirea lor, intre curator si acei pe care ii reprezinta precum si intre orice alta
persoana care, in temeiul legii sau al hotararii judecatoresti, administreaza bunurile altora si cei ale caror bunuri sant astfel
administrate, cat timp socotelile nu au fost date si aprobate
- impotriva celui lipsit de capacitate de exercitiu, cat timp nu are reprezentant legal si nici impotriva celui cu capacitate
restransa, cat timp nu are cine sa-i incuviinteze actele.
- intre soti in timpul casatoriei.
Dupa incetarea suspendarii, prescriptia isi reia cursul, socotindu-se si timpul curs inainte de suspendare. Prescriptia nu se va
implini totusi inainte de expirarea unui termen de 6 luni, socotit de la incetarea cauzei de suspendare, cu exceptia prescriptiilor
mai scurte de 6 luni care nu se vor implini decat dupa expirarea unui termen de o luna de la suspendare.
Intreruperea prescriptiei extinctive
Intreruperea prescriptiei extinctive consta in stergerea prescriptiei incepute inainte de ivirea unor cauze prevazute de
lege si inceperea unei noi prescriptii la incetarea acestor cauze de intrerupere.
Prescriptia se intrerupe:
- prin recunoasterea dreptului a carui actiune se prescrie, facuta de cel in folosul caruia curge prescriptia; recunoasterea trebuie
sa fie neindoielnica, indiferent daca este expresa sau tacita
- prin introducerea unei cereri de chemare in judecata ori de arbitrare, chiar daca cererea a fost introdusa la o instanta
judecatoreasca ori la un organ de arbitraj, necompetent; prescriptia nu este intrerupta, daca s-a pronuntat incetarea procesului,
daca cererea de chemare in judecata sau executare a fost respinsa, anulata sau daca s-a perimat, ori daca cel care a facut-o a
renuntat la ea.
Repunerea in termenul de prescriptie extinctiva
Repunerea in termen reprezinta un beneficiu acordat de lege titularului dreptului la actiune care, din motive temeinice,
nu a putut formula actiunea in justitie, astfel ca organul de judecata este indreptatit sa solutioneze cererea de chemare in
judecata, desi a fost introdusa dupa implinirea termenului de prescriptie.
In practica au fost considerate cauze temeinic justificate: executarea unor pedepse privative de libertatea care n-a
permis darea unei imputerniciri pentru intreruperea prescriptiei, imprejurarile speciale in care s-a aflat mostenitorul care l-au
impiedicat sa afle despre deschiderea mostenirii la care avea vocatie, spitalizarea indelungata, repetata, parasirea minorului.
Cererea de repunere in termen va putea fi facuta numai in termen de o luna de la incetarea cauzelor care justifica
depasirea termenului de prescriptie.