Sunteți pe pagina 1din 17

ION

Liviu Rebreanu
1. Geneza romanului
Rebreanu publica, in 1920, romanul "Ion" prin care depaseste literatura
conventionala, idilica, moralizatoare a samanatorismului din primele decenii ale
secolului XX. Geneza romanului presupune un proces lent in care experientele
intamplatoare din lumea satului acumuleaza pentru scriitor semnificatie morala si
devin subiect artistic.
Publicat "din necesitati editoriale" in doua volume, intitulate "Glasul
pamantului" si "Glasul iubirii", romanul lasa impresia de masivitate in creatie, care
inchide, intre cele doua descrieri ale drumului de la Armadia si Pripas si de la
Pripas la Armadia, viata in toata complexitatea de relatii sociale si sufletesti.
2. Structura romanului
Arhitectura romanului sustine, la nivel macrotextual, functia epica de
interpretare. Romanul este alcatuit din doua parti opuse si complementare,
coordonate ale evolutiei interioare a personajului principal: "Glasul pamantului" si
"Glasul iubirii". Titlurile celor 13 capitole (numar simbolic, nefast) sunt
semnificative, discursul narativ avand un "Inceput" si un "Sfarsit": "Inceputul",
"Zvarcolirea", "Iubirea", "Noaptea", "Rusinea", "Nunta" (prima parte); "Vasile",
"Copilul", "Sarutarea", " Streangul", "Blestemul", "George", "Sfarsitul" (partea a
doua).
Prin tehnica planurilor paralele este prezentata viata taranimii si a
intelectualitatii rurale. Primul plan urmareste viata lui Ion, iar celalalt situatia
famililor Herdelea si Belciug.
La nivel microtextual, functia epica de interpretare se realizeaza prin tehnica
contrapunctului: prezentarea aceleiasi teme in planuri diferite (nunta taraneasca a
Anei corespunde, in planul intelectualitatii, cu nunta Laurei; conflictul exterior
dintre Ion si Vasile Baciu corespunde conflictului intelectualilor satului: invatatorul
si preotul).
Apreciind structura romanului, Eugen Lovinescu face urmatoarea
observatie: "romanul se organizeaza totusi in jurul unei figuri centrale, al unui erou

frust (rustic), simplu si voluntar, al lui Ion." Compozitia sferoidala a romanului ii


asigura semnificatii superioare de univers care inchide un destin.
La realizarea structurii simetrice a romanului 'Ion' de Liviu Rebreanu,
contribuie mai multe elemente de compozitie:
Titlurile celor doua parti ale romanului, Glasul pamantului si Glasul iubirii.
Fiecare dintre cele doua titluri numeste o dominanta sufleteasca a personajului
principal, o porunca mai puternica decat el insusi. In scurta existenta a lui Ion, cele
doua 'glasuri' se impletesc, cel dintai fiind mereu prezent; aparenta lui 'tacere' in
partea ultima a romanului isi vadeste inconsistenta in scena mortii personajului
cand ' ii paru rau ca toate au fost degeaba si ca pamanturile lui au sa ramaie ale
nimanui'. Titlurile de capitol (primul fiind Inceputul, iar ultimul Sfarsitul)
contribuie la impresia de sfericitate a operei.
Imaginile initiale si finale ale romanului. "Ion" incep si se incheie cu
imaginea drumului spre Pripas. Daca in prima parte, soseaua 'vine' sugerand astfel
o introducere in actiune, in ultima 'se pierde" o data cu plecarea invatatorului
Herdelea, lasand loc altei generatii.
Hora este un alt element de compozitie care deschide si incheie romanul
avand - de fiecare data - o alta semnificatie: in primul capitol, la acest moment din
viata satului iau parte mai toate personajele antrenate in actiune; in final, ni se
sugereaza ca, daca unii s-au stins, altii le-au luat locul, iar Timpul nepasator
acopera totul.
Redus la esente, romanul prezinta momentele eternului ciclu al existentei
rurale; odata incheiat pentru un individ, ciclul continua pentru altii, asemeni unui
fluviu, fara sfarsit.
S-a remarcat existenta in roman a doua planuri (tehnica utilizata si de Lev
Tolstoi in Razboi si pace): unul evocand viata taranilor reprezentati prin: Ion al
Glanetasului, Alexandru Glanetasul, Zenobia, Vasile Baciu, Ana, George Bulbuc,
Florica si altii, celalalt reliefand momente din viata intelectualilor reprezentati prin
familia invatatorului Herdelea si prin preot, intre cele doua planuri ale actiunii
existand numeroase puncte de convergenta.
3. Demonstratie - roman realist, obiectiv, modern cu elemente traditionale
Publicat in 1920, romanul "Ion" reprezinta primul roman al lui Liviu
Rebreanu, o capodopera care infatiseaza universul rural in mod realist, fara

idilizarea din proza samanatorista; nucleul romanului se afla in nuvelele anterioare:


"Zestrea", "Rusinea". Potrivit tipologiei lui Nicolae Manolescu (din lucrarea Arca
lui Noe) este roman doric.
Romanul este specia epica in proza de mari dimensiuni, cu un numar mare
de personaje complexe, actiunea desfasurandu-se pe mai multe planuri narative.
Proza realist-obiectiva se realizeaza prin naratiunea la persoana a III-a.
Naratorul omniscient stie mai mult decat personajele sale si, omniprezent, dirijeaza
evolutia lor ca un regizor universal.
Tema romanului este prezentarea problematicii pamantului in conditiile
satului ardelean de la inceputul secolului al XX-lea. Caracterul monografic al
romanului orienteaza "investigatia narativa" spre diverse aspecte ale lumii rurale:
obiceiuri legate de momentele de importanta majora din viata omului (nasterea,
nunta, inmormantarea), relatii sociale (ierarhia sociala) sau culturale (universul
intelectualitatii rurale).
Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea drumului care
intra si iese din satul Pripas, loc al actiunii romanului.
Modurile de expunere indeplinesc o serie de functii epice. Descrierea are, pe
langa rolul de fixare a coordonatelor spatio-temporale, functie simbolica si de
anticipare. Naratiunea obiectiva isi realizeaza functia de reprezentare a realitatii,
iar dialogul sustine veridicitatea si concentrarea epica.
Romanul este alcatuit din doua parti opuse si complementare: "Glasul
pamantului" si "Glasul iubirii".
Prin tehnica planurilor paralele este prezentata viata taranimii si a
intelectualitatii rurale. Trecerea de la un plan narativ la altul se realizeaza prin
alternanta, iar succesiunea secventelor narative este redata prin inlantuire.
In expozitiune sunt prezentate principalele personaje, timpul cat si spatiul: o
zi de duminica, in care locuitorii satului Pripas se afla la hora, in curtea vaduvei lui
Maxim Oprea. Confruntarea verbala intre Vasile Baciu si Ion constituie intriga
romanului. Conflictul central este ilustrat de lupta pentru pamant in satul
traditional. Conflictul exterior, social, intre Ion si Vasile Baciu este dublat de
conflictul interior intre "glasul pamantului" si "glasul iubirii". Dincolo de aceste
aspecte, se poate vorbi si despre conflictul tragic dintre om ( nu intamplator taran)
si o forta mai presus de calitatile individului: pamantul-stihie. In fond, destinul

personajului principal nu este marcat numai de confruntarile cu semeni de-ai lui, pe


care ii domina, cat mai ales in relatie cu pamantul. Dorinta obsesiva a personajului
de a avea pamant, iubirea lui patimasa il fac monumental, dar se incheie omeneste,
prin intoarcerea in aceasta matrice universala.
Impresionanta este scena in care Ion saruta pamantul : "Se opri in mijlocul
delnitei [] . Il cuprinse o pofta salbateca sa imbratiseze huma, s-o crampoteasca in
sarutari. Intinse mainile spre brazdele drepte, zgrunturoase si umede.[] Apoi incet,
cucernic, fara sa-si dea seama, se lasa in genunchi, isi cobori fruntea si-si lipi
buzele cu voluptate de pamantul ud. Si-n sarutarea aceasta grabita simti un fior
rece, ametitor."
In relatie cu omul, elementul primordial este perceput pe trepte de
manifestare distincte: pamantul-mama ("Iubirea pamantului l-a stapanit de mic
copil. De pe atunci pamantul i-a fost mai drag ca o mama"), pamantul-ibovnica,
pamantul-stihie.
Dorind sa obtina repede mult pamant, Ion ii face curte Anei, o seduce si il
forteaza pe tatal ei sa accepte casatoria. Deznodamantul devine previzibil: George
este arestat, Florica ramane singura, iar averea lui Ion revine bisericii.
In celalalt plan, rivalitatea dintre preot si invatator pentru autoritatea din sat
este defavorabila celui din urma.
Ion este personajul principal, o figura monumentala, realizata prin tehnica
basoreliefului. Exponent al taranimii, prin dorinta de a avea pamant, el este o
individualitate prin modul in care il obtine. In goana sa patimasa de avere se
dezumanizeaza treptat, iar moartea lui este expresia moralizatoare a scriitorului
ardelean.
Naratorul obiectiv isi lasa personajele sa-si dezvaluie trasaturile in
momentele de incordare (caracterizare indirecta). Fiind omniscient si omniprezent,
realizeaza portretul sau biografia personajelor (caracterizare directa).
Registrele lexicale diverse sunt utilizate in limbajul personajelor, in functie
de conditia lor sociala. Diversitatea procedeelor artistice nu este utilizata pentru
expresivitate, ci pentru plasticizarea ideilor.
Romanul dovedeste capacitatea extraordinara a prozatorului Liviu Rebreanu
de a reconstitui viata satului si de a prezenta psihologia taranului in toata
complexitatea acesteia.

4. Caracterul monografic
Caracterul monografic al romanului orienteaza investigatia narativa spre
diverse aspecte ale lumii rurale: obiceiuri legate de marile momente din viata
omului (nasterea, nunta, inmormantarea), relatii sociale generate de diferentele
economice (ierarhia sociala) sau culturale (universul taranilor, universul
intelectualitatii rurale), relatii de familie.
Dincolo de destinele individuale, romanul prezinta aspecte monografice ale
satului romanesc traditional: traditii legate de marile momente din viata omului
(nunta, botezul, inmormantarea), obiceiuri de Craciun, relatii de familie, relatii
socio-economice, hora, jocul popular, portul, gura satului, carciuma, institutiile
(biserica, scoala), autoritatile. Comunitatea se conduce dupa legile statului austroungar, dar si dupa legi nescrise. Casatoriile se indeplinesc in functie de avere si cu
acordul parintilor, iar fetele trebuie sa-si apere virtutea. Incalcarea acestor norme
are urmari tragice, cum este cazul Anei, alungata si dispretuita de toti.
5. Caracterizarea lui Ion
Apreciat constant drept o ampla constructie epica, o "epopee a taranului
roman", "Ion" este romanul unui destin individual, asa cum insusi autorul
precizeaza.
In prim planul romanului se afla viata tanarului taran Ion Pop al
Glanetasului, figura monumentala prin tragismul sau, consumandu-se intre iubire si
patima pentru pamant. Destinul lui Ion este strans corelat de viata satului din
primele decenii ale secoului al XX-lea, a carui existenta Rebreanu o surprinde
realist, structurat si diferentiat social, in conditii specifice pentru romanii din
Transilvania - o realitate complexa si tragica. Astfel, se observa doua personaje
colective: cel al taranimii din pripas si cel al intelectualitatii rurale. Insa, in cadrul
fiecareia dintre aceste colectivitati, exista fie o anumita stratificare sociala in
functie de avere, in cadrul celei dintai, fie numeroase dimensiuni, nascute din
diferenta de opinii si de autoritate, in cazul celei de-a doua.
Realizat in maniera obiectiva, avand cateva nuante naturaliste, personajul
complex, contradictoriu va trai drama ancestrala a pamantului, iar mai apoi, cea a
iubirii.
Titlurile celor doua parti in care este structurat riguros romanul - "Glasul
pamantului" si "Glasul iubirii" - sugereaza impresionanta poveste a lui Ion Pop al
Glanetasului, grefata pe elemente de viata cotidiana si traditionale care alcatuiesc

pulsatia vietii rurale: nunti, botezuri, tarnosiri de biserici, inmormantari, slujbe


religioase duminicale. In celalalt plan al romanului se desfasoara viata familiilor de
carturari care se plaseaza oarecum izolata din "orgoliu de casta" (G. Calinescu).
Asadar, "glasul pamantului" orienteaza toate trairile lui Ion si nu va trece mult pana
cand faptele lui se vor subordona dorintei de a dobandi pogoane, iar pentru a-si
atinge scopul, Ion trebuie "sa stinga", pentru inceput, "glasul iubirii". Cu toate
acestea, drama este profunda, caci eroul are doua posibilitati: "Va trai fara dragoste
si ce fel de viata va fi aceasta, decat intunecata ,rece si neomeneasca? Dar si ce fel
de dragoste va fi aceea petrecuta in umilinta, terorizata zi de zi de griji, de rusine si
nedreptate? El are nevoie de pamant ca sa traiasca, dar pamantul il impiedica sa
traiasca omeneste cu patima si bucurie". (Lucian Raicu)
Caracterizarea lui Ion se realizeaza in functie de relatia sa cu celelalte
personaje. Asadar, in roman, exista acea pluralitate a perspectivelor asupra
protagonistului, in functie de opiniile, nu de putine ori contradictorii, exprimate de
Zaharia Herdelea, Vasile Baciu, preotul Belciug, familie si sateni. In al doilea rand,
cele doua pasiuni ale lui Ion le afecteaza pe celelalte personaje fata de care se afla
in conflict, caci Vasile Baciu, George Bulbuc, Ana si Florica sunt victime ale celor
doua "glasuri" sub puterea carora este prins protagonistul, incat se remarca
prezentarea obiectiva facuta de catre autor, care il prezinta in lumini si umbre pe
Ion.
Conceput circular, romanul debuteaza cu un eveniment traditional din viata
satului, hora duminicala din batatura Todosiei lui Maxim Oprea si se incheie cu
sarbatorirea sfintirii noii biserici inaltate de preotul Belciug.
Scena horei de la inceputul romanului indeplineste functia "unui adevarat
centru strategic al intregii constructii epice". Aici se contureaza forma de
organizare a satului, intentiile unor personaje, pozitiile unora in comparatie cu ale
altora, se anunta conflicte viitoare, incat destinul eroilor este previzibil: "hora din
primul capitol e o hora a soartei": Vasile Baciu bea datorita dificultatilor in
dragoste, iar dintre jucatori se remarca Ion, cel ce o urmareste pe Ana cu o privire
stranie, "parca nedumerire si un viclesug neprefacut", iar alaturi, ademenitoare, se
profileaza "mai frumoasa ca oricand", Florica, "fata vaduvei lui Maxim Oprea".
Astfel, scena luptei dintre Ion si George, petrecuta la carciuma, devine un prolog, o
repetitie a crimei, in timp ce moartea lui Moarcas sau a lui Avram anunta si
uciderea Anei. "Acestea sunt elemente ale unui ritm esential al existentei" (N.
Manolescu, "Arca lui Noe", volumul I).

Scriitorul urmareste mobilurile psihologice ale actiunilor lui Ion, aflat sub
influenta pasiunii pentru pamant, declansate cu forta instinctelor obscure, atavice.
Acesta vede realizate in pamant ambitiile sale, tineretea sa robusta, demnitatea sa
umana, caci, "in desclestarea cu uriasul, omul insusi se simte crescand si luand in
stapanire lumea" (N. Manolescu). Doua obstacole ii stau, totusi, in cale: Florica, de
o frumusete tulburatoare, dar de conditie modesta, pe care o iubeste si la care
renunta, in timp ce Vasile Baciu nu-l accepta ca ginere, datorita situatiei sale
materiale.
Scris din perspectiva unui observator omniscient, de o obiectivitate rece,
romanul informeaza cititorul asupra personajelor sale. Astfel, fiul Glanetasului
este prezentat ca "iute si harnic ca ma-sa", iar datorita afinitatii sale pentru pamant,
"nici o brazda de mosie nu s-a mai instrainat de cand s-a facut dansul stapanul
casei." Raspunzator de greutatile familiei este tatal lui Ion, Alexandru Glanetasul,
"sarac iasca si lenevior de n-avea pereche", ce a cheltuit rapid zestrea Zenobiei,
satisfacandu-si impulsurile viciului sau.
Chipes, istet, iute si harnic, Ion se afla sub semnul obsesiei de a avea cat mai
multe pogoane: " Trecea deseori, parca dinadins, pe langa pamanturile lui Vasile
Baciu. Le cantarea din ochi, se uita daca sunt bine lucrate si se supara cand vedea
ca nu sunt toate cum trebuie. Se simtea stapanul lor si-si facea planurile cum va ara
faneata cutare, iar cutare porumbiste va semana-o cu trifoi". Paul Georgescu
sustine ideea ca pentru Ion pamantul "inseamna situatie sociala, demnitate umana,
posibilitatea de a munci cu folos", criticul apreciind eforturile tanarului de a iesi
din starea de umilinta sociala si morala, din saracia crunta in care se zbatea.
Pamantul semnifica pentru tanarul ambitios demnitate si totodata, obiect al muncii
asupra caruia isi exercita energia, vigoare, harnicia si priceperea.
Construit monumental, intr-o dimensiune tragica, personajul intruneste atat
trasaturile eroului clasic cat si ale celui romantic. Nicolae Manolescu, in studiul
mentionat, apreciaza ca "nici in cele mai izbutite momente ale "Rascoalei"
viziunea realista nu atinge maretia din "Ion". Personajele seamana aici cu niste
forte ale naturii, existenta lor e privita fara relativism si fara ironie, cuprinsa intr-o
temporalitate lenta, ce trece parca pe deasupra istoriei, ingloband-o in sine."
Fapte, gesturi, reactii spontane pun in lumina caracterul personajului,
conturat realist si obiectiv, dar cu accente naturaliste.
Jignit de Vasile Baciu in fata satului, care il numeste "sarantoc", "hot",
"talhar", Ion reactioneaza potrivit firii sale impulsive, violente: "statea neclintit, ca

un lemn, dar inima ii sfarama coastele ca un ciocan infierbantat. () Ii clocotea tot


sangele, si parca astepta inadins sa-l atinga barem cu un deget, ca sa-l poata apoi
sfartica in bucatele, mai ales ca la spatele lui vazuse pe George care privea
dispretuitor si multumit".
Asa cum observa Tudor Vianu in "Arta prozatorilor romani", "senzatia
organica ocupa un loc mare in toate romanele lui Rebreanu, in care viziunea
naturalista a omului retine in primul rand aspectul lui animalic. Sudoarea, frigul,
zecile de fiori care zgaltaie trupul omului, toate componentele organice ale
emotiilor reapar in nenumarate descrieri pe care scriitorul le doreste puternice,
directe, zguduitoare."Astfel, destinul fiecarui personaj devine si o problema de
psihologie umana, determinata nu numai de aspectul social, cat si de impulsurile
interioare mai adanci ale fiintei, care rabufnesc in situatii limita. Dupa lupta cu
Vasile Baciu, Ion "era multumit acuma si racorit". Orgoliul sau ranit se mai
tempereaza in urma acestei "realizari". Conflictul cu Simion Lungu, caruia i-a
micsorat lotul de pamant, intrand cu plugul, deoarece a apartinut candva
Glanetasilor, confirma aviditatea lui Ion: " Inima ii tremura de bucurie ca si-a marit
averea". Insa nu este lipsit complet de sentiment: dojenit de preot in biserica, in
fata tuturor, pentru altercatia cu George, Ion "puse ochii in pamant, tremurand de
rusine, simtind privirile celorlalti cum il sfredeleau, neindraznind nici macar sa se
miste din loc".
Monologul interior dezvaluie structura intima a personajului: " Dojana
preotului il sfichiuia ca un bici de foc. Numai ticalosii sunt astfel loviti in fata
lumii intregi. Dar de ce e el ticalos? Pentru ca nu se lasa calcat in picioare , pentru
ca vrea sa fie in randul oamenilor. () Toata istetimea lui nu plateste o ceapa
degerata, daca n-are si el pamant mult, mult."
Scena cositului, a sarutarii pamantului - memorabile, de altfel - se adauga
celor dinainte, alcatuind din Ion o fiinta generica si mareata: " Glasul pamantului
patrundea navalnic in sufletul flacaului, ca o chemare, coplesindu-l. Se simtea mic
si slab, cat un vierme pe care-l calci in picioare, sau ca o frunza pe care vantul o
valtoreste cum ii place. Suspina prelung, umilit si infricosat in fata uriasului: - Cat
pamant, doamne!".
Comentand aceasta scena, Nicolae Manolescu adanceste observatia asupra
personajului: " Aceasta fiinta simpla, colosala, sublimand instinctul pur al
posesiunii sta fata-n fata nu cu acel pamant, ca mijloc economic, pe care Tanase
Scatiu sau Dinu Paturica il exploateaza ca sa se imbogateasca, ci cu un pamant-

stihie primara la fel de viu ca si omul, avand parca in maruntaiele lui o uriasa
anima".
Scriitorul isi urmareste personajul in doua ipostaze care il definesc
substantial: framantat de dorinta de a avea pamant cat mai mult cat si stadiul sau
dupa ce l-a obtinut. Ion dovedeste un comportament bine calculat, inteligent si
viclean, dominat de pragmatism, lipsa scrupulelor, adaptandu-si atitudinile in
functie de datele realitatii.
Eugen Lovinescu vedea in Ion "expresia instinctului de stapanire a
pamantului in slujba caruia pune o inteligenta ascutita, o cazuistica stransa, o
viclenie procedurala si, cu deosebire, o vointa imensa", in timp ce George
Calinescu remarca: "Dorinta lui nu e un ideal, ci o lacomie obscura, poate mai
puternica decat a altora, dar la fel ca a tuturor. Orice taran voieste zestre in pamant
si vite, o insuratoare dezinteresata fiind o adevarata instrainare de la legile de
conservare a familiei rurale. (.) Flacaul e un animal plin de candoare, egoist, am
zice, lipsit de scrupule, daca n-ar fi strain cu ingenuitate de orice notiune de
scrupul". Criticul continua: "Lacomia lui de zestre e centrul lumii si el cere cu
inocenta sfaturi dovedind cu ingratitudine calma. Nu din inteligenta a iesit ideea
seducerii, ci din viclenia instinctuala, caracteristica oricarei fiinte reduse". Acelasi
George Calinescu considera ca "viclenia instinctuala, caracteristica oricarei fiinte
reduse, i-a determinat actiunile () In planul creatiei, Ion e o bruta. A batjocorit o
fata,i-a luat averea, a impins-o la spanzuratoare si a ramas in cele din urma cu
pamant".
Paginile care nareaza existenta dramatica a Anei, izgonita si batuta cand de
sot, cand de tata, dezvaluie in Ion "bruta ingenua, care traieste in preistoria moralei,
intr-un paradis foarte crud." ( Nicolae Manolescu)
Intrand in posesia mult ravnitului pamant, Ion e cuprins de beatitudinea specifica,
infratindu-se cu pamantul intr-un ritual mistic al posesiunii: " incet, cucernic, fara
sa-si dea seama, se lasa in genunchi, isi cobori fruntea si-si lipi buzele cu voluptate
de pamantul ud. Si-n sarutarea aceasta grabita simti un fior rece, ametitor () Se
vedea acum mare si puternic, ca un urias din basme care a biruit, in lupte grele, o
ceata de balauri ingrozitori", o viziune apoteotica, grandioasa a omului in
infruntarea cu natura.
Construit unitar, pe o trasatura de caracter fundamentala, careia i se
subordoneaza toate celelalte personaje, in continua si dramatica transformare, eroul
a fost alaturat lui Julien Sorel din romanul " Rosu si Negru" al lui Stendhal, dar si

prozei europene de factura existentialista. In privinta parerilor critice asupra lui


Ion, Nicolae Manolescu spune: "A vedea in Ion viclenia ambitioasa sau brutalitatea
condamnabila e la fel de gresit, caci implica un criteriu moral. Ion traieste in
preistoria morala, intr-un paradis foarte crud, el e asa-zicand bruta ingenua".
Ion nu are insa parte de liniste si fericire nici dupa dobandirea pamantului, pentru
ca revine "glasul iubirii" ce va narui realizarile din planul tangibilului.
Dominat de reflexe primare, aflat sub semnul fatalitatii, Ion este o victima a
instinctelor sale riguroase si neclintite, caci, "ce folos de pamanturi, daca cine ti-e
pe lume mai drag nu-i al tau." Romanul se incheie prin moartea previzibila, de
altfel, a lui Ion, cauzata de catre George, intr-un impuls de aparare a integritatii
sotiei sale. Astfel, personajul este drastic pedepsit de narator, intrucat el se face
vinovat de dezintegrare morala, fiind raspunzator de viata Anei si a copilului lor,
tulburand echilibrul unui camin si linistea unei intregi colectivitati. Dupa dramele
consumate, viata satului isi reia cursul normal, finalul romanului ilustrand
sarbatoarea sfintirii noii biserici, la care este adunat tot satul, iar drumul dinspre
Prispa sugereaza faptul ca totul reintra in firescul vietii.
Personajul lui Liviu Rebreanu este primul erou literar realizat in mod
obiectiv, rece, deoarece romancierul detine secretul construirii de oameni vii, intrun stil anticalofil, fara podoabe artistice sau artificii de limbaj. Prezenta
regionalismelor ardelenesti asigura un echilibru stilistic, personajele avand un
limbaj definitoriu pentru mediul caruia ii apartine fiecare. Cuvintele si expresiile
populare, precum si registrul lexical specific mediului rural, sunt proprii lui Ion
Pop al Glanetasului, contribuind la desavarsirea personajului realist, reprezentativ
pentru mediul rural ardelenesc.
Prin Ion, eroul romanului cu acelasi nume, Liviu Rebreanu a creat un
personaj de referinta in literatura romana, care va suscita mereu noi introspectii in
adancimile fiintei umane. Tudor Vianu afirma despre protagonistul romanului ca "e
o natura concentrata si stralucitoare, premeditativa inzestrata cu o vocatie obscura
inradacinata pentru pamant. Ion are o viata animalica, puternica, plina de ecou."
Anulandu-si chiar instinctul de autoconservare, traind cumva inainte ca morala sa
constituie un principiu opresiv relevant, Ion apare in finalul romanului ca
dezumanizat. Dar lipsa lui de umanitate nu e decat o interpretare ulterioara a
cititorului din a doua jumatate a secolului al XX-lea. Privit in contextul vremii sale,
protagonistul ramane un personaj tipologic: taranul sarac a carui demnitate poate fi
castigata doar prin linistea familiei,determinata mai ales de numarul de ogoare

posedate. Tipologia isi largeste in acest mod granitele, putandu-se astfel afirma
modernitatea artei narative pe care Liviu Rebreanu o orchestreaza.
"Creandu-l pe Ion, Rebreanu a ezitat intre doua impulsuri contradictorii. Pe
de o parte, sa infatiseze un personaj tipic pentru drama taranului intrat intr-un
proces acut de dezumanizare datorita fetisizarii pamantului, act la care-l obliga
relatiile capitaliste, pe de alta parte sa construiasca - asa cum observa si E.
Lovinescu . o figura simbolica a plugarului roman, ceea ce implica insa, fatal,
absolutizarea conditiei eroului. Talentul scriitorului a obiectivat insa opera
determinarile ideologice. Sugestiile naturaliste, nu sub forma atavismelor
simplificatoare, ci a impulsurilor umane obscure, adanci si violente au fost
integrate ca o experienta rodnica, un realism exoluat, modern, demitizant, crud,
atent la zonele de umbra ale vietii, la viclenia instinctelor si la poezia fortelor
stihiale care decid prin jocul lor orb destinul indivizilor" (Ov. S Crohmalniceanu)
6.Arta narativa
Opera lui Liviu Rebreanu se integreaza esteticii realismului romanesc. Din
creatiile sale se desprinde optiunea pentru faptul credibil, veridic si, mai ales,
refuzul scrisului frumos, al ornamentului stilistic. Anticalofil convins, Rebreanu
prefera expresia exacta, mesajul direct, in locul formulelor artistice cautate.
Romanul " Ion " inseamna biruinta naratiunii moderne, o viziune realista,
perspectiva moderna de interpretare, substanta epica organizata in simetrii de
compozitie, impunerea unei tipologii din care se detaseaza profilul eroului
principal.
Creatie epica de mari dimensiuni, roman-fresca, " Ion " reprezinta "epopeea
taranului roman" (Pompiliu Constantinescu), " grandioasa fresca a lumii de tara "
prin care autorul " a ridicat drama personala, a lui Ion al Glanetasului, la inaltimea
unei drame simbolice" (Perpessicius).
Proza realist-obiectiva se realizeaza prin naratiunea la persoana a III-a,
nonfocalizata. Viziunea "dindarat" presupune un narator obiectiv, detasat, care nu
se implica in faptele prezentate, lasa viata sa curga. Naratorul omniscient aparent
stie mai mult decat personajele sale si ,omniprezent, dirijeaza evolutia lor ca un
regizor universal. El plasmuieste traiectoriile existentei personajelor conform unui
destin prestabilit si legii cauzalitatii. De aceea textul contine semne prevestitoare
ale sfarsitului fiecarui personaj, care este o victima a fatalitatii: nu poate iesi din
destinul lui ("roman al destinului"). Inlantuite temporal si cauzal, faptele sunt
credibile, verosimile. Prozator obiectiv, Rebreanu practica impersonalizarea

discursului, notiunea de persoana a III-a , convins ca implicarea auctoriala ar fi


destramat veridicitatea operei. Dar din comentariile discrete asupra realitatii epice,
asupra personajelor, transpar uneori implicarea, compasiunea sau ironia
Prozatorul se dovedeste un arhitect atent la echilibrul epic si perspectiva. O
geometrie clasica domina fiecare capitol, structurat an mici diviziuni care cuprind
o scena, un moment important pentru tesatura intregului. Gesturi, vorbe, mimica,
ganduri alcatuiesc episoade, secvente ale dramei, organizate in structura
imaginarului narativ.
Starile de criza, situatiile dilematice iau forma " zvarcolirilor " - un adevarat
laitmotiv identificat de Lucian Raicu in toate romanele lui Rebreanu. Faptele
obisnuite, cotidiene ascund o latenta tragica, intarziata prin tehnica amanarii.
Substanta epica a romanului, drama lui Ion se deruleaza pe fundalul satului,
intr-o corelatie cu ritmurile si pulsatia acestuia. Satul rebrenian capata accente
mitice, iar viata se desfasoara ritualic, in ritm de nastere, casatorie si moarte.
Rebreanu a descoperit in roman poezia epica a vietii taranesti, drama
pasiunilor, tragedia aspra a momentelor esentiale ale existentei - nastere, nunta,
moarte. Detaliile realiste din actele fundamentale ale vietii, situatiile tipice ale
epicii intra in sfera omenescului care isi are propria sa maretie, ascunsa in cenusiul
cotidian, alcatuiesc ceea ce George Calinescu numea " calendarul sempitern al
satului".
G.Calinescu constata autenticitatea limbajului regional ardelenesc. Tudor
Vianu observa utilizarea registrelor lexicale variate in limbajul personajelor, in
functie de conditia lor sociala. Limbajul se caracterizeaza prin concizie si
sobrietate, refuzand ornamentul stilistic in favoarea expresiei aspre, a stilului
cenusiu, dar precis. "Prefer sa fie expresia bolovanoasa si sa spun intr-adevar ce
vreau, decat sa fiu slefuit si neprecis (.). De altfel, cred ca e mult mai usor a scrie
frumos, decat a exprima exact." (Liviu Rebreanu)
Arta narativa rebreniana se remarca prin expresia bolovanoasa,
anticalofilism, precizia termenilor, sobrietatea si concizia. "Ion" poate fi considerat
actul de nastere a romanului romanesc modern, prima realizare consistenta,
monumentala si bine articulata estetic din seria impunatoarelor creatii romanesti.
Romanul "Ion" este capodopera scriitorului in care arta sa impune viziunea
realista, ce il apropie de un Tolstoi sau Faulkner, dar cartea vorbeste si despre

permanentele mitice, despre continuitatea si dainuirea unei civilizatii rurale, despre


dialectica vietii si mortii, despre miracolul existentei
7. Istoria receptarii
Publicat in 1920, romanul "Ion" reprezinta primul roman al lui Liviu
Rebreanu, o capodopera care infatiseaza universul rural in mod realist, fara
idilizarea din proza samanatorista.
In aceste conditii este firesc, ca noul roman sa surprinda si sa uimeasca, sa
starneasca reactii violente din partea unor teoreticieni ai curentului literar de la
inceputul secolului al XX-lea, in special din partea lui G. Ibraileanu si Nicolae
Iorga.
"Ion e cea mai puternica creatiune obiectiva a literaturii romane". (E.
Lovinescu, "Istoria literaturii romane contemporane")
"Ion este un roman social si psihologic." (Tudor Vianu)
"Ion este cel mai frumos roman romanesc si unul din cele mai tipice opere
de acest fel din literatura universala." (Mihail Dragomirescu)
"Ion este opera unui poet ce canta cu solemnitate conditiile generale ale
vietii, nasterea, nunta, moartea." (G. Calinescu)
Particularitati de constructie a personajului Ion de Liviu Rebreanu
Scrie un eseu de 2 3 pagini, despre particularitile de construcie a unui
personaj dintr-un text narativ studiat, aparinnd lui Liviu Rebreanu. n
elaborarea eseului, vei avea n vedere urmtoarele repere:
- prezentarea a patru elemente ale textului narativ, semnificative pentru realizarea
personajului ales ( aciune, conflict, relaii temporale i spaiale, construcia
subiectului, perspectiv narativ, modaliti de caracterizare, limbaj etc. );
- prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin
raportare la conflictul / conflictele textului narativ studiat;
- relevarea unei trsturi a personajului ales, ilustrat prin dou episoade /
secvene narative / situaii semnificative sau prin citate comentate;

- exprimarea unui punct de vedere argumentat, despre modul n care se reflect o


idee sau tema textului narativ n construcia personajului pentru care ai optat.
Personajul este una dintre instanele narative cele mai importante ale textului epic.
Este o individualitate ( persoan ) nfiat dup realitate sau rod al ficiunii, care
apare ntr-o oper epic sau dramatic, fiind integrat prin intermediul limbajului
n sistemul de interaciuni al textului literar. Personajul poate fi definit dintr-o
multitudine de perspective: cea moral ( ca raport ntre om i el nsui ) sociologic
( raportul dintre individ i colectivitate ), ontic sau filozofic ( aportul dintre om i
univers ) i estetic ( raportul dintre realitate i convenia literar ). Cnd se afl n
centrul aciunii i polarizeaz att atenia, ct i afectivitatea cititorului, el devine
un erou.
Construcia personajului se realizeaz prin asocierea a dou dimensiuni: una
social, exterioar, alta psihologic, interioar. Exist mai multe tipuri de
personaje, clasificabile dup mai multe criterii. Avnd n vedre rolul n aciune,
personajele pot fi principale, secundare, figurante sau funcionale. Raportate la
discursul narativ, personajele pot ilustra indirect un punct de vedere al autorului,
participnd la aciune i fiind subordonate naratorului obiectiv i omniscient ( n
romanele de tip obiectiv ) sau pot deveni instan narativ principal, ndeplinind i
funcia naratorului ( personajul narator din romanul subiectiv ).
Monografie a satului transilvnean din primele decenii ale secolului al XX-lea,
ilustrnd drama unui om, proiectat pe vasta fresc social a vieii ardelene
( Pompiliu Constantinescu ), romanul realist obiectiv Ion, de Liviu Rebreanu, are
o genez de aproape un deceniu. n Mrturisiri sunt reconstituite trei momente ale
realitii care au devenit sursa de inspiraie a romanului. O scen la care autorul a
fost martor ntr-o diminea de primvar, cnd se ntorcea de la vntoare un
ran mbrcat n haine de srbtoare s-a aplecat i a srutat pmntul devine
definitorie n roman pentru caracterul protagonistului. Al doilea eveniment
transfigurat artistic n roman este drama unei fete din satul natal, btut de tatl su
pentru c i-a druit fecioria celui mai becisnic flcu din tot satul. Numele
protagonistului romanului este luat tot din realitate: Tot n zilele acelea, am stat
mai mult de vorb cu un flcu din vecini, voinic, harnic, muncitor i foarte srac.
l chema Ion Pop al Glanetaului. Mi se plngea flcul de diversele-i necazuri a
cror pricin mare, grozav, unic, el o vedea n faptul c n-are pmnt []
Pronuna de altfel cuvntul pmnt cu atta sete, cu atta lcomie i pasiune,
parc ar fi fost vorba despre o fiin vie i adorat.

Aciunea, ampl, urmrete dou planuri narative: unul n care poziia central este
ocupat de Ion i de tribulaiile lui sentimentale i al doilea, pe care evolueaz
familia Herdelea. Singurele personaje care trec frecvent dintr-o sfer n cealalt,
asigurnd continuitatea povetii, sunt Ion i Titu Herdelea fiul nvtorului,
personaj esenial n desfurarea aciunii ( el este cel care-i sugereaz lui Ion
modalitatea prin care s-l oblige pe Vasile Baciu s-i dea fata ). Ca structur
compoziional, romanul este alctuit din dou pri, intitulate Glasul pmntului
i Glasul iubirii. Titlurile capitolelor sunt semnificative, att prin raportare la
protagonistul aciunii, ct i prin raportare la evenimentele relatate nceputul,
Zvrcolirea, Iubirea, Noaptea, Ruinea, Nunta (prima parte ), Vasile, Copilul,
Srutarea, treangul, Blestemul, George, Sfritul ( parte a doua ) i susin, la
nivel metatextual, conturarea portretului protagonistului.
Protagonistul aciunii este personajul eponim, exponenial pentru o categorie
social. Evoluia sa este reliefat n toate momentele subiectului, iar structura sa
psihologic este pus sub semnul unor trsturi dominante. Ion este lacom, i
urmrete cu tenacitate scopul i obine pmnturile lui Vasile Baciu, chiar dac
felul n care procedeaz este imoral. Personajul a fost vzut din perspective diferite
de critica literar, care a identificat n el o brut, dominat de instincte, dar i un
om inteligent, care nu precupeete nici un efort pentru a-i duce a ndeplinire
planurile. Dominat de patima de a avea pmnt, personajul uit de orice instinct de
conservare, ceea ce l conduce la prbuire. Nicolae Balot l-a definit drept un
posedat al ideii de posesiune, ceea ce accentueaz caracterul su impulsiv,
dominat de patim.
Personajul principal al romanului este caracterizat direct i indirect. Cele mai multe
trsturi se desprind din caracterizarea indirect, realizat prin intermediul
naraiunii i al dialogului, care evideniaz atitudinile, gesturile i limbajul
personajului. Ion reacioneaz n conformitate cu propria condiie social. Srac, i
dorete pmntul pentru a dobndi stima colectivitii. Dup ce intr n posesia
pmntului, i cere dreptul de a fi fericit, dorind mplinirea dragostei cu Florica.
Cele dou femei, conturate complementar i antitetic, reprezint cele dou obsesii
ale personajului principal: averea i iubirea. De altfel, titlul iniial al romanului
Zestrea ilustra tocmai conflictul principal al romanului. Setea de pmnt atinge
dimensiuni tragice, victime ale blestemului pmntului fiind nu doar personajul
principal, ci toi cei pe care, iubindu-i, Ion i sacrific necondiionat ( Florica ) sau
de care se folosete doar pentru a-i atinge scopul ( Ana, copilul lor, Vasile Baciu,
George Bulbuc ).

n cazul lui Ion, dorina de a avea ct mai mult pmnt nu are doar o motivaie de
ordin social sau economic; fascinaia exercitat asupra lui de aceast for stihial
trdeaz o pasiune maladiv, eroul fiind gata s renune la femeia iubit pentru a
intra n posesia pmntului. Cstoria cu Ana, fiica lui Vasile Baciu, i se pare
singurul mod de a-i vedea visul mplinit, fr s se gndeasc prea mult la
consecinele pe care gestul lui le poate avea.
Scena de la hor, din primul capitol al romanului, n care cuplurile se fac i se
desfac ( Ana George, Ion Florica, apoi Ion Ana, George Florica ),
prefigureaz evoluia ulterioar a evenimentelor. Ion danseaz cu Florica, pe care o
place, i o las pentru Ana, care e mai urt, dar bogat. Dup terminarea horei, Ion
ia lutarii i pleac la crciuma din sat, dei acetia sunt pltii de George. Gestul
provoac un conflict, finalizat cu o btaie la crciuma lui Avrum. Se contureaz,
indirect, imoralitatea i ipocrizia protagonistului, care inor sentimentele Anei,
caracterul su agresiv, dar i autoritatea de care se bucur printre ceilali flci din
sat ( lutarii i ascult dorinele, dei au fost pltii de George ).
Pentru a-i atinge scopul de a lua n stpnire pmnturile lui Vasile Baciu, Ion o
seduce pe Ana, ceea ce accentueaz imoralitatea personajului. Fata, nsrcinat, va
fi alungat fie din casa printeasc, fie din casa familiei Glanetau pn cnd, n
urma interveniei preotului Belciug, Vasile Baciu face o nelegere cu Ion, cedndui toate pmnturile. Dup ce devine proprietar cu acte n regul asupra terenurilor
lui Vasile Baciu, Ion redescoper vechea dragoste pentru Florica (frumoasa, dar
sraca fiic a vduvei lui Maxim Oprea ), cstorit ntre timp cu George Bulbuc.
Trsturile negative de caracter sunt contrabalansate de trsturi de caracter
pozitive, ntre care hrnicia este esenial: Nicio brazd nu s-a mai nstrinat de
cnd s-a fcut dnsul stlpul casei. Asiduitatea cu care muncete pmnturile lui
Alexandru Glanetau nu i aduce, ns, ceea ce sper, de aceea, personajul triete
constant un sentiment de frustrare care l determin s izbucneasc violent.
Conflictele au un rol esenial n conturarea portretului protagonistului. Ion
provoac frecvent conflicte n sat, mai ales cnd se ntlnete cu George Bulbuc
sau cu Vasile Baciu. Conflictele exterioare susin aciunea romanului, dar autorul
acord o importan deosebit conflictelor interioare. Personajul principal este
surprins n dimensiunea sa interioar, frmntrile acestuia determinnd naterea
unor noi centre de conflict. Semnificativ n acest sens este scena n care Ion,
privind nesios ntinderea de pmnt pe care se pregtete s o munceasc, d glas
obsesiei sale ntr-o exclamaie retoric n care se condenseaz toate aspiraiile sale
secrete: Ct pmnt, Doamne! Trirea profund a acestei obsesii este sugerat i

n scena n care personajul se apleac, ntr-un gest aproape mistic, i srut


pmntul, copleit de propriile sentimente i de instensitatea lor: Se ls n
genunchi, i cobor fruntea i i lipi buzele cu voluptate de pmntul ud. i-n
srutarea aceea grbit simi un fior rece, ameitor. Conflictul interior are i o
dimensiune erotic, ceea ce contureaz complexitatea personajului principal, care
nu triete n afara sentimentelor, numai c, neputnd s-i gseasc mplinirea n
plan social fr a avea pmnt, o ia de soie pe Ana, nbuindu-i sentimentele
pentru Florica. Este de remarcat ns faptul c, atunci cnd afl c Florica se
mrit, Ion nu i poate nfrna dezamgirea i frustrarea: Cum se mrit i de ce?
i zise furios ca i cnd cineva i-ar fi furat cea mai mare i mai bun delni de
pmnt. Comparaia subliniaz att intensitatea sentimentului erotic, ct i obsesia
personajului, incapabil s discearn ntre dimensiunea social i cea interioar a
existenei sale. De altfel, incapacitatea lui Ion de a-i asuma total un singur glas al
personalitii sale este cea care l duce la moarte.
Caracterizarea direct este realizat din perspectiva naratorului obiectiv i
omniscient i a altor personaje, dar punctele de vedere ale acestora sunt
subordonate perspectivei auctoriale. Pentru Geroge Bulbuc, Ion e argos ca un
lup nemncat, Vasile Baciu l ncadreaz n categoria calici trenroi. Naratorul
subliniaz tririle ptimae ale protagonistului, prin referiri la foc, ceea ce
sugereaz tensiunea existenial a eroului: scprnd scntei din ochi, zmbind
aprins, scprare furioas, strigt nbuit, ncepe s-i clocoteasc sngele.
Ion este un personaj tragic. Toate atitudinile i aciunile sale au o pronunat
component social, pe care el nu o contientizeaz i, de aceea, i se subordoneaz.
Trind la nivel instinctual, Ion nu se poate sustrage destinului care i este fixat,
neavnd capacitatea de a se detaa ironic de propria existen ( cum o face, de
exemplu, Ilie Moromete ). n acest personaj, autorul figureaz simbolic trsturi
eseniale ale ranului trind ntr-o societate n care averea este criteriul principal
de ierarhizare a valorilor i provoac mutilarea sufleteasc a celor subjugai de
patima mbogirii.