Sunteți pe pagina 1din 26

Modulul I. Literatura comparata si imaginar cultural.

Circulatia miturilor, sensurilor


si simbolurilor in imaginarul antic

1. Ce este imaginarul?
Imaginarul functioneaza ca un cuvant sincretic, avand legatura cu tot ceea ce este
proces de reprezentare simbolica, cu procesele de naratiune mitica, cu mitul in care individul
sau indivizii capata sens, de la credintele religioase, filosofice la creatia artistica; gandirea
umana neputand sa modeleze totul in abstract, trebuie sa treaca prin naratiuni, prin simbolizari.

Ce sunt arhetipurile?
Arhetipurile par a fi imagini, motive, simboluri. Insa, ca urmare a criticilor celor care au
respins ideea de arhetip ca fiind complet falsa, in Analiza viselor, Jung corecteaza ideea ca
arhetipurile ar fi imaginile in sine: Arhetipurile rezida in tendinta de a reprezenta asemenea
motive, reprezentare care poate varia considerabil in detalii, fara a-si pierde schema
fundamentala. Exista, de pilda, multe reprezentari ale motivului fratilor dusmani, dar motivul
insusi ramane acelasi. Totusi nu pare ca ar contrazice ideea de arhetip ca imagine, ci a afirma
faptul ca este o schema foarte generala care se imbraca cu detalii in functie de individ.
Jung considera ca alaturi de constiinta, care are ca apendice inconstietul personal, mai
exista si cel de-al doilea sistem psihic, al carui natura este colectiva, nonpersonala. Arhetipurile
nu se formeaza in timpul vietii, ci sunt forme preexistente, mostenite ereditar, reprezinta
imagini primordiale, reprezentari colective, reziduri arhaice, zestrea culturala innascuta a
omenirii, avand caracter universal, fiind prezent la toti oamenii.

Care sunt textele antice si care sunt principalele lor simboluri arhetipale ?
Se suprapun imagini simbolice ca : magicianul, batranul intelept, maestrul, Hermes,
Orfeu, Zarathustra, care ar functiona in vise si fantasme reprezentand arhetipul spiritului ,
nascut pe vestigii ale arhetipurilor transformarii compensatorii a unor lipsuri sufletesti
Romanele Mesei Rotunde structura tematica ce va traversa literatura lumii, atat cea
sacra, cat si cea profana, maestrul si discipolul. Eroul Ghilgames alaturi de Utnapistim. Ulise
alaturi de orbul Tiresias. Orice structura arhetipal-simbolica contine o valoare existentiala, adica
vizeaza o realitate sau o situatie care angajeaza existenta umana.
Poemul lui Etana, din corpusul literar asiro-babilonian, isi pune eroul mitic (Etana) in
situatia de a obtine raspunsul la intrebarea sa vizand posibilitatea nemuririi(prin urmasi).

Textele vedice, in care zeitatile Siva (furtunosul) si Visnu (echilibrul) nu sunt


individualitati separate, dupa cum in brahmanism intelepciune textelor upanisadice echivaleaza
sinele uman si cel divin.
Cartea Tibetana a Mortilor proiecteaza vedeniile inspaimantatoare ale mortii cu
plasmuiri ale constiintei care pot fi depasite.
Rig-Veda contine rituri si simboluri ale nemuririi: fuziuni de principii sun semnul unei
zeitati supreme, care domina in eternitate ritmurile lumii. Roata, ca simbol al eternitatii, carul ca
imaginea lumii.
Calul indic, ca si taurul sumerian, reprezinta cosmosul, pana la a deveni sinonim cu
creatorul lumii (Rama, din epopeea Ramayana se naste simbolic din sacrificul calului, ca avatar
al lui Visnu).
Calul soare are ca metamorfoza vulturul pe spinarea caruia este reprezentat Visnusoarele.
Epopeea lui Ghilgames model exemplar al cautarii umane
Drumul pe care porneste un erou aflat la inceputurile cautarilor de sens din istoria
culturii, Ghilgames, este o metafora a nelinistii nascute din teama de moarte, demon interior
care ii apare neimblanzitului erou odata cu moartea prietenului sau Enkidu ; incercarile de tip
eroic la care este supus eroul, calator prin tunelul intunecos pazit de oamenii scorpioni, timp de
douasprezece trepte de intuneric, ispitirea zeitei Siduri cu tentatiile si bucuriile lumii terestre,
traversarea apelor mortii, ilustreaza conditia umana dramatica, definita prin esecul in fata
eternitatii. Acest sens global dat drumului parcurs de eroul sumerian este fixat pe un arhetip
central, care va avea o larga circulatie : somnul . Ajuns in bratele terifiantelor spaime ale
mortii, dupa ce refuza hierogamia propusa de zeita Istar, Ghilgames are ca tinta a drumului
domeniul lui Utnapistim, care poate sa-i dezvaluiasca lucrul ascuns muritorilor : taina mortii .
A invinge somnul inseamna a ramane treaz, o proba spirituala de concentrare, caci vointa
eterna nu cunoaste somnul. Adormind, eroul se pregateste de moarte, care-l urmareste cu
esecuri existentiale succesive, prezente in text prin constelatii de imagini simbolice : rataceste in
pustiu si pierde floarea vietii eterne, nestapanindu-si dorinta de a intra in apa racoritoare a
izvorului (o apa oglinda, a trecerii) ; nu descifreaza sensul gestului violent cu care taie copacul,
episod organizat in trei trepte simbolice : un sarpe la radacina (animalul sacru, initiat, prin
excelenta), un vultur in varf (semn al sacrului transcendent, al zborului), o cucuvea in scorbura
(semn al vederii interioare). Distrugerea copacului axis mundi, corespunde condamnarii
eroului la casa pulberii , in care se afla toti cei care au existat inaintea lui.

3. Ce inseamna transpunere alegorica a raporturilor sacrului cu profanul ?


Vorbim despre simbol in sensul transpunerii alegorice sau metaforice a raporturilor
profanului cu sacrul (reprezentarea mitica a oului primordial ca mod simbolic al genezei
cosmosului), depasind astfel realitatea concreta si sugerand fondul sacru al lumii. Intr-un fel,

asa functioneaza si creatia poetica, depasind metaforic jocul primar al lumii, incifrand metaforic
imaginile despre lume si despre individ.

4. Identificati urmatoarele arhetipuri si plasati-le in textele in care functioneaza


semnificatiile lor :
a) Creatia cosmogonica
b) Timp sacru/timp profan
c) Calatoria si treptele ei
d) Raportul etern/trecator
e) Moarte/depasirea ei
Cosmogoniile proiecteaza creatia pe fragmentarea unei unitati primordiale si de aici
tehnicile mistice de unire a contrariilor dupa modelul mitic al androginului sau al sacrificiului.
Sacrificiul vazut ca modalitate superioara de circulatie a energiei sacre in univers (sacrificiul lui
Osiris, sacrificiul Ifigeniei, sacrificiul fiului lui Avraam, sacrificiul christic), are in centru moartea
violenta prin care se opereaza un urias transfer : viata concentrata intr-o persoana depaseste
aceasta persoana si se manifesta la scara cosmica si colectiva . O singura fiinta se transforma
in Cosmos sau renaste multiplicata ; este aici schema arhetipala a totalitatii primordiale distruse
si fragmentate prin actul creatiei (de aici structuri mitice avand in comun moartea cruda careia ii
cad prada tinerii :Tammuz, iubitul zeitei Istar, Osiris, sotul zeitei Isis).
Mircea Eliade apreciaza ca modelele umane sunt nascute din aceea ca omul imita
gesturile paradigmatice ale zeilor, le repata actiunile, existand o continuitate lineara intre
imaginarul religiilor arhaice si al crestinismului, islamismului sau budismului, prin imitatio dei.
Analogia om-cosmos, om-univers, sta la baza constructiei simbolice, care actioneaza in egala
masura asupra relatiilor omului cu sine, cat si cu transcendenta cosmica, dupa modelul in care
complexul simbolic al ascensiunii ritualice (muntele) ori al zborului magic cuprinde in semnificatii
relatia om-cer. Omul este prizonierul propriei finitudini, dar simbolurile sugereaza vointa
transcenderii(depasirea conditiei). Aceasta nostalgie dupa unitatea primordiala (sacru-profan,
etern-trecator) se simte in simbolurile religiozitatii textelor vedice, in care zeitatile Siva si Visnu
nu sunt individualitati separate.
In Antichitate se credea ca mai toti filozofii greci au calatorit in Orient, au fost initiati in
mistere, depasind contingentul, trupescul, care impiedica sufletul sa cunoasca Adevarul suprem
din care provine. Tehnicile Yoga, ca si tehnicile extazului oriental, vorbesc despre o moarte
pentru aceasta viata si o renastere in alta ordine.
Aflat in centrul universului, omul poate dialoga cu puterile ceresti. Simboluri ale drumului
spiritual plin de greutati si obstacole, scara si puntea sugereaza un pelerinaj orizontal, pentru
omul european si ascendent, dupa modelul scarii rasaritene a sfantului Ioan Scararul, care
descrie drumul spiritual al monahului ca o ascensiune pe treptele unei scari, in numar de

treizeci : fiecare treapta semnifica un pacat ce trebuie infrant. Pe aceasta logica a simbolismului
ascensiunii, toate mitologiile au un munte sacru, care este locul din care a inceput creatia, in
care se manifesta sacrul si care permite trecerile de nivel (modelul muntelui sacru dezvolta
simbolismul constructiilor de mediere de tip zigurat, templu, piramida, obelisc, biserica).
In acelasi sens opereaza ceremoniile rituale de tip mistere in care initierea orientala
presupune o moarte rituala si o renastere, dupa modelul miturilor care personifica alegoric
moartea si invierea vegetatiei (apar modele arhetipale ale celor nascuti a doua oara : Osiris
este taiat in 14 bucati, moare si invie, Dyonisos este nascut a doua oara, misterele orfice). Toate
povestirile arhaice care includ rituri ale mortii si reinvierii, presupun ca arhetip focalizator, teama
de moarte si eliberarea de ea, vazuta ca o victorie asupra mortii. Cartea Tibetana a Mortilor
proiecteaza chiar vedeniile inspaimantatoare ale mortii ca plasmuiri ale constiintei care pot fi
depasite.

5. Ce este hierogamia ? Care este semnificatia conceptului in miturile asirobabiloniene ?


Zeite ale fecunditatii telurice domina civilizatiile agrare (Istar sumeriana ; vaca Hathor
egipteana, Demetra la greci), dar semnificatiile globale ale perfectiunii unitatii din illo tempore
(acele timpuri indepartate) nu se actualizeaza decat fie sacrifcial indirect (moartea partenerului
si cautarea lui in lumile subterane), fie prin multiplicarea hierogamiilor (a nuntilor cosmice). De
aici locul acrodat eroticii mistice in lumea hindusa : impreunarea (vegetala, animala, umana)
este imaginea care trimite la unirea sufletului individual cu cel universal, o proiectie la nivel
cosmic : o hierogamie. In cazul zeitei egiptene Hathor este interesant de subliniat modul
simbolic de constructie a semnificatiilor : ea patroneaza minele din care se extrag pietrele de
turcoaz (a caror culoare reprezinta celestul, dupa modelul analogic sumerian in care lapis-lazuli
reprezinta cerul instelat), o fuziune deci la nivelul analizei (o hierogamie) a teluricului cu
celestul.

6. Ce semnificatii si reprezentari are lumina in orientul antic ?


In opozitie cu ntunericul, lumina este un principiu al binelui. Ea este expresia fortelor
uraniene fecundante, asociat cldurii care d viat. Este produs al focului, ea se degaj din foc
si de aceea este legat de nasterea vietii. Multe mituri cosmogonice pun la originea ivirii lumii
principiul: Fiat luxl Va succede ntunericului care simbolizeaz haosul (post tenebros lux). La
chinezi lumina e un principiu ceresc si masculin (yang), iar ntunericul e htonian si feminin (yin).
Cele dou principii se ntregesc, sunt complementare, alctuind perechea originar, din care,
prin filiatie, deriv toate fpturile. Aproape n toate religiile lumii divinittile sunt luminoase

7. Ce sunt misterele orientale ? Ce loc ocupa metafora


mistere ?

semintei in aceste

Putem spune ca mitul semintei, care ingropata, dupa proceduri violente de prelucrare a
spicului, da nastere unei noi holde, reprezinta acel arhetip de larga circulatie. Il regasim
prelucrat si cizelat in Evanghelia dupa Ioan. Ca si in cazul androginului, sacrificiul presupune
recuperarea unei energii dinainte de creatie, avand un caracter unificator, reconstituind
totalitatea (cer/pamant ; spirit/trup)

8. Ce reprezinta axis mundi ? Care sunt imaginile reprezentative ale acestui


arhetip ?
Axis-mundi, o scara-punte care permite atingerea lumii ceresti sau alte arhetipuri din
simbolismul ascensiunii, cum ar fi mandala indica, care este o intersectie intre viata vesnica
si cea mentala, pornind de la simbolismul centrului : ca aspect este o constructie geometrica
alcatuita dintro serie de cercuri concentrice (intrun patrat sau nu), alcatuind o imago mundi, un
posibil labirint, propriu unui ceremonial de initiere (care-l apara si-l ajuta sa se concentreze pe
initiat), o constructie pur mentala care serveste ca support meditatiei, dar elementul central este
o identificare a mandalei in interiorul propriului trup.

Modulul II.
Modelul grec/Dialogul civilizatiei romane si a literaturii latine cu modelul grec

1. Care sunt toposurile reprezentative ale modelului grec ?


Grecii gasesc toposuri pentru a da expresie reflectiilor lor asupra lumii : vechi legende
sunt scoase la lumina si devin motive emblematice asemenea celui al lui Oedip, al lanei de aur,
al lui Prometeu ; personaje istorice patrund in literatura si capata dimensiuni legendare :
Socrate, Pericle, Alexandru Macedon ; altele sunt produsul imaginatiei : Dafnis si Chloe.

2. Care este legatura intre alegoriile mitice antice si toposurile lumii grecesti ?
Aceasta lume de contraste, ascunsa in inima Greciei senine, este evidenta in mitul
Vesnicei reintoarceri (personificat de pasarea Phoenix) : fiinta absoluta si principiul nefiintei
si al materiei stau fata in fata : sufletul reintorcandu-se la spiritul pur, la divinitate ; spiritul
supravietuieste dar fara a mai pastra memorie si constiinta.

3. Ce este orfismul ? Care e legatura cu misterele orientale ?


Orfismul este o doctrin de mistere provenit din Tracia care s-a rspandit probabil in
Grecia secolului al V-lea i.Hr., ai crei adepi se considerau urmaii lui Orfeu.
Orfismul grec are la baz mai ales texte anonime, care pretind a fi anterioare operei lui
Homer.
Misterele orfice constau iniial in comemorarea teo- i cosmogoniei trace, reprezentat
prin treptele iniierii. Numele greceti se datoreaz izvoarelor. Primele patru trepte, tetrada,
semnific i cele patru ipostaze ale Zeiei Mam in conformitate cu elementele pmant, aer,
ap, foc: 1. Inainte de venirea Zeiei Mame, adic inaintea existenei cosmosului, domnea
linitea.
2. Zagreus ia fiin prin partenogenez.
3. Perioada cat Zeia Mam il poart pe Zagreus.
4. Naterea lui Zagreus.
Aceast tetrad iniial e urmat de o triad:
5. Strlucirea fiului-soare, aflat in zenit, corespunzand crearii axei soare-foc (pentada).
6. Micarea fiului intre emisfera de sus i cea de jos, prin care e delimitat universul i spaiul
sacru (hexada).
7. Unirea fiului cu mama intr-o nunt sfant, hierogamia (heptada), seminificand actul creaiei.
De aici provine denumirea Heptis dat zeiei.
Aceast hierogamie de origine trac a influenat i ritualul similar al misterelor din Eleusis.
Celebrarea se fcea prin sfaierea unui taur, al crui sange trebuia s curg pe un altar sau
chiar pe rana simbolizand poala Zeiei Mame. Conform sacrificiului, culoarea atribuit atunci
zeului era cea roie, a sangelui i a vinului. Dup inviere, Zagreus devenea zeul celest
Sabazios, caracterizat de culoarea alb.
Urmtoarele dou trepte sunt:
8. Naterea unui fiu sacerdot i rege pe o a opta treapt (octada).
9. Investirea acestuia cu oficiul sacral suprem i puterea lumeasc se face prin Zeia Mam, in
enead. Aceast treapt e reprezentat uneori in artele plastice.

4. Care este semnificatia arhetipala a cuplului Apollo-Dyonissos?


Dionis este cunoscut drept zeul "care s-a nscut de dou ori". Dionisos este cel care a
descoperit vita de vie si vinul. De aceea este considerat zeul betiei. Domina tinutul Beotiei, tinut
in care introduce sarbatorile numite Bacanale. Acestea sunt renumitele festivitati in care toata

populatia din acest tinut se lasa prada delirului, betiei si orgiilor. Acesta contrasteaza prin
excelenta cu fratele sau Apolo. Apolo este inalt, atletic si frumos, reprezentand calmul,
mandria, demnitatea, distantarea de lucrurile lumesti si efemere, lumina, gloria. Pe de alta
parte, Dionisos este vanjos si gras, iubeste viata si placerile pe care aceasta le poate oferi,
reprezinta nebunia, desfraul, noaptea, locurile intunecate. Chiar acest izbitor contrast reflecta
cele doua aspecte ale omului, cele doua laturi ale sale- una rea si una buna. Dionisos, la fel ca
si Apolo, este necesar acestei lumi pentru pastrarea echilibrului necesar dintre Rau si Bine.

5. Care este semnificatia globala a epopeii Odiseea si cum se organizeaza in trepte


semnificatia intiatica din schema calatoriei?
Lumea Odiseei proiecteaza universul lumii de dincolo sub semnul esecului: Ahile din
Infern s-ar dori mai bine argat in lumea celor vii, decat print intre morti. Ulise rataceste intro
lume careia i se refuza statutul utopic (si totusi sunt isule utopii virtuale): insulele Circei, a lui
Calipso, lumea sirenelor, sau chiar utopii negative pestera lui Polifem, Scila si Caribda. Ithaca
insasi nu este nici ea un tarm al fericirii sau al salvarii, ci o lume a asteptarii tensionate, a
macelului sangeros, a razbunarii si a intoarcerii in nefiinta (si nu un pamant al fagaduintei,
proiectat in asteptarile mentalului colectiv). Lui Ahile, conditia eroicului nu-i aduce echilibrul sau
fericirea, este o alegere tragica.

6. Ce valori ale lumii antice si grecesti pun textele homerice in evidenta? Modelele
exemplare.
In miturile din poemele homerice, aventurile eroilor sunt aventurile sufletului exilat in
lumea sensibila, care vrea sa se intoarca in patria sa adevarata. In acest sens, capcanele
vrajitoarei Circe sunt legate de reincarnare, de coborare din nou a sufletului in grota obscura a
lumii. Proiectarea Iliadei si a Odiseei ca poeme mistice, pune fata in fata (in imagini poetice,
alegoric descifrabile), si mitul materiei, al malului (troienii, exilul sufletului), cu nostalgia culmilor
spirituale (grecii), care nu se opresc la frumusestea sensibila. Pentru a ilustra imaginea
rasturnarii mitului grec, Ulise devine sufletul coborat prin nastere pentru a se reincarna, insa
chemat in patria sa cereasca, marea, spatiul emblematic al lumii grecesti, devenind lumea
materiei, prin care sufletul leganat si agitat de pasiuni, ca de valuri, rataceste in exil (despuierea
lui Ulise de hainele de cersetor ar fi dezbracarea de pasiunile tradatoare, impuse, care-l tin
prizonier in trup). Valurile, lait-motiv al calatoriei lui Ulise, sunt asaltul lumii exterioare, iar insula
lui Calypso, trupul de care se izbesc valurile pasiunilor, valurile lumii sensibile exterioare.
Pe aceeasi linie, Ahile care plange pe malul marii, Ahile care canta la kithara, retras in
cort, este sufletul care-si plange inlantuirea si-si cauta eliberarea. Odiseea s-ar transforma din
aceste perspective mistice in cautarea obsesiva a drumui spre eternitate de catre sufletul pur.

7. Ce este hybrisul? Cum configureaza el universul tragic grec? Concepte si


modele tematice in tragedii.
Hybris-ul, sentimentul tragic al lipsei de masura care-i da omului dorinta de a deveni
egalul zeilor conditioneaza la infinit tragicul. Oedip este pe de o parte mostenitorul unor acte de
hybris (parintii sai, iocasta si Laios vor sa incalce destinul anuntat de oracol si abandoneaza
copilul pe munte spre a fi sfasiat de fiarele salbatice, ca odinioara Paris din istoria nefericita a
Troiei, abandonat de Priam si Hecuba care-l visase ca torta distrugatoare a cetatii), iar pe de
alta parte creatorul in lant a altor greseli tragice: paraseste cetatea Corint si pe parintii adoptivi,
vrand sa dejoace planurile destinului si ale zeilor, isi ucide tatal intrun gest de mandrie violenta,
se casatoreste cu mama locasta (hybris si hamartie in acelasi timp). Uneori hybrisul este
generat de starea limita, dilematica a eroului tragic, ceea ce nu inseamna mai putin o
condamnare a conditiei moritoare a eroului: Antigona incalca legile cetatii, isi ingroapa ritual
fratele, linistindu-i umbra, dar se sinucide. Oreste isi ucide mama, dar aduce liniste, prin
razbunarea crimei umbrei nelinistite si insangerate a lui Agamemnon, acelasi Agamemnon caresi sacrificase fiica, pe Ifigenia, pe malul marii, pentru a imbuna zeitatile si a permite corabiilor
grecesti traversarea marii spre Troia.

8. Mituri in dialogurile platonice.


Socrate, Platon, Aristotel i gasim dialogand in textele lui Platon, intro formula care
impleteste filozofia, cautarea adevarurilor eterne si cautarea de sine. Daca in teoria ideilor
adevarul este singur in masura sa confere existentei o demnitate superioara, educatia bunului
cetatean trebuie sa porneasca de la adevar. Dupa Platon, cunoasterea lumii sensibile este
una a parerilor nesigure si nestatornice, pe cand cunoasterea lumii ideilor are un caracter cert.
Mitul anamnezieiargumenteaza exitenta reprezentarilor inconstiente care se afla in suflet de la
nastere si caracterul nemuritor al acestuia, fapt esential de sustinere a lumii ideilor. Ideea
platoniciana exista in sine si prin sine, este eterna, absoluta si imuabila. Ideea este, la Platon,
masura universala si absoluta a valorii. Sufletul, aflat deasupra lumii sensibile, este raportat la
ideal si perfectiune si pus in legatura nemijlocita cu ideea. Erosul platonician (Banchetu;)
urmareste transcenderea simturilor si curatirea sufletului de toate impuritatile implicate de
simturi. El il aduce pe om mai aproape de adevarata sa natura spirituala, inseamna inaltare in
lumea intelgibila, ii reda omului acea libertate pentru care sufletul sau este destinat inca de la
nastere, prin originea sa divina si caracterul sau nemuritor.
Platon isi defineste lumea conceptuala in dialoguldintre aparatorii unui punct de vedere
sau al altuia, dar mai ales prin functionarea argumentatiei pe fondul unui mod mitico-narativ,
ilustrativ: mitul pesterii din Republica care sugereaza ca omul traitor in lumea senzoriala este la
fel cu prizonierul din pestera, care nu vede decat umbrele lucrurilor pe peretii grotei si, pentru ca
nu vede decat umbrele, are pornirea de a le considera adevarata existenta. Numai filozoful care
a reusit sa se elibereze din pestera senzorialului si sa participe la lumea ideilor intelege sensul
cunoasterii si contemplarii lumii eterne a ideilor.

Teoria lui Platon despre mit o intalnim in mai multe dialoguri (Republica, Legile) care
urmaresc educatia oamenilor ideali ai cetatii sale ideale, prin forma mai explicita, in trepte, a
povestirii mitice: mitul androginului, al nasterii lui Eros, al reamintirii expuse in Banchetul,
acelasi mit al reamintirii prezentat in Menom, lasa sa se vada influenta orfico-pitagoreica, prin
ideea cunoasterii ca reamintire a sufletului dintro existenta anterioara.

9. Dialogul civilizatiei romane si a literaturii latine cu modelul grec

Spiritualitatea greaca, parte a Bibliotecii ideale din care s-au hranit toate marile spirite
europene. Thoman Mann construieste in Moarte la Venetia o mareiubire pentru echilibrul
seninatatii artei grecesti care se impleteste cu intensitatea sentimentelor, a trairilor, in figura
tanarului adolescent asimilat perfectiunii corpului statuilor grecesti. Frumusetea lumii decurge
pentru greci din nobile canoane in care spiritul isi impune materiei propria lege; versurile celebre
ale lui Horatius Grecia cucerita l-a cucerit pe salbaticul invingator si a introdus artele in inca
rusticul Latium, afirma ca literatura greaca a determinat geneza literaturii latine, dar si ca, intrun
sens mai larg, arta greaca structureaza spiritualitatea europeana prin forme artistice in care
puterea spirituala acumulata de civilizatia greaca stapaneste materia prin impunerea viziunii
grecesti asupra omului in univers.

Modulul III. Configuratii arhetipale si forme literare in Evul Mediu


1. Identificati formele literare specifice Evului Mediu. Particularitati.
Cronicarii isi incep povestirea faptelor contemporane cu povestea crearii lumii, incluzand
si razboiul Troiei, teatrul religios reprezinta patimile christice dincolo de frontierele limbilor. Evul
Mediu s-a construit putin cate putin pe ruinele lumii antice, devendind trasatura de unire dintre
lumea antica si noile civilizatii romano-germanice. Continuitatea europeana a fost legata de
circulatia cunostintelor genetice prin formulele literare, vazute in sens larg, incluzand
traducatori, poeti, parinti ai crestinismului, cronicari, veniti din vechile spatii ale traditiei culturale,
situate oarecum in afara centruluieuropean.

2. Identificati elementele de continuitate in atmosfera epocii/dialogul cu valorile


crestinismului.
De-a lungul Evului Mediu, calugarii vor copia in scriptoriamanastirilor operelor anticilor,
contribuind la impunerea [restigiului restaurat al limbii latine care va fi purtatoarea culturii antice,
sinteza a Orientului si a Occidentului. Aceasta miscare a Evului Mediu de integrare a traditiei
antice apare in bilantul epocii, pe care il facea in secolul al XIV-lea Petrarca, care marturisea
atasamentul din copilarie de sonoritatile scrierilor lui Cicero, ramas pentru el maestrul de

neimitat al elocintei, sar si mai tarziu modelul latin al Confesiunilor Sfantului Augustin, despre
care se afirma ca au fost pentru el poarta de intrare in toata literatura sacra.
Este insa gresit sa credem ca Evul Mediu s-ar putea defini doar ca o perioada d
asimilare intelectuala a capitalului Antichitatii, desi nu se poate concepe filozofia medievala fara
gandirea greaca venind de la Platon, Aristotel, si neoplatonicieni, ale caror texte traduse
echivalau cu descoperirea unei lumi noi. Dar de la originile patristice (unele opere au drept
autori dintre cei convertiti la crestinism tarziu, dupa ce primisera o educatie filozofica
greceasca), si pana la sfasitul secolului al XIV-lea, istoria gandirii crestine se organizeaza pe
doua teme, credinta si ratiune: rationalismul restrans al unui Albert cel Mare sau al lui toma
dAquino, pe care se va aseza scholastica, tinand de limitarea folosirii ratiunii in materie de
teologie (interdictia de demonstra Treimii, dupa modelul aristotelic din Metafizica).

3. Ce scheme alegorice dominante sunr caracteristice Evului Mediu? Gasiti in


textele romanului cavaleresc elementele care permit explicarea motivului Graalului.
Povestirile de tipul Oueste du Graal , prin folosirea unor figuri cliseizate, permit
recuperarea literaturii arthuriene pe doua paliere: cavalerie terestra si celesta.
Dincolo de discursul alegoric, care canalizeaza sensul si impune regulile de codaj si de
descifrare, progresia materiala si spirituala, obiectul insusi al cautarii pastreaza o latura
misterioasa, un fel de indeterminare, libera fata de constrangerile alegoriei. Tentatia de a vedea
peste tot manifestarea unei mentalitati simbolice este generata de faptul ca romanele
arthuriene, de exemplu, au fost decupate pentru a identifica nume, numere, culori, ale caror
semnificatii sunt pline de coduri subterane (descifrabile printr-o paleta larga de mijloace, de la
ironie, antifraza, eufemism etc.).
Graalul, n legendele mistice ale evului mediu, era un vas n care Iosif din Arimateea ar fi
strns sngele lui Iisus. Se credea c acest vas ar fi fost fcut dintr-o singur piatr preioas i
c ar fi fost nzestrat cu puteri miraculoase. n literatura cavalereasc a evului mediu, povestirea
aventurilor imaginare ale cavalerilor plecai n cutarea "Sfntului Graal" reprezint un ciclu
foarte ntins. Legenda a fost reluat de Richard Wagner n opera sa Parsifal.
Diversele romane cavalereti ale Graalului l prezint pe acesta sub forma unor diferite
obiecte: o cup sau un potir, o relicv a Preiosului Snge al lui Hristos, un ceaun al belugului,
o tipsie de argint, o piatr czut din Ceruri, un vas, o sabie, o suli, un pete, o porumbi
purtnd n cioc o ostie pentru sfnta cuminectur, o lance alb nsngerat, o carte sau o
evanghelie secret, man cereasc, o lumin orbitoare, un cap tiat, o mas i multe altele.
Adevrul despre Graal este c ia diferite forme.
n Le Conte du Graal, a lui Chrtien de Troyes, Graalul este o tav pe care se afl o
singur anafur pentru sfnta cuminectur.

n povestirea lui Robert de Boron, un poet burgund care a scris n perioada 1191 1200
romanul cavalersc Joseph d'Arimathie (Iosif din Arimatea) Graalul este prezentat ca fiind potirul
folosit de Iisus la Cina cea de Tain.
n Queste del Saint Graal, scris n 1215 de un clugr cistercian, este farfuria din care
Iisus a mncat mielul pascal i n care acum se gsete anafur pentru sfnta cuminectur.
n lucrarea Parzival, scris de Wolfram von Eschenbach ntre 1197 i 1210, Graalul este
o piatr pur i luminoas, czut din cer.
n romanul cavaleresc anonim Perlesvaus, el este descris ca cinci lucruri diferite.
Nu exist o singur poveste a Graalului i nici mcar un singur Graal. Graalul i se poate
arta altfel fiecruia care l caut. Poate fi un obiect pmntesc, care poate fi, sau nu, dotat cu
sacralitate; poate fi i, pur i simplu, obiectivul unei cutri spirituale.

4. Cavalerii Mesei Rotunde: Principalele arhetipuri si alegorii (Masa Rotunda,


Graalul, calatoria, sabia, padurea, puntea, etc.).

Scriitura mistica trece in fabula literara pastrand schema constructiva de origine, ca in


modelul din Romanele Mesei Rotunde, in care Lancelot coboara in cripta staretului mort,
petrece noaptea alaturi de trupul fara viata, si iese in zori din cripta, transformat iluminat.
Simbolic vorbind, apa, setea, ca si itinerariile calatoriilor exprima dorinta de infinit, insatisfactia
creaturii in fata necunoscutului val al tenebrelor. De la surse, parabolele christice indemnau la
cautarea unui sens ascuns, secund, metoda exegetica a patristicii indemnau la detasarea celor
patru sensuri din orice text al Bibliei: literal (istoric), alegoric (spiritual), tropologic (moral) si
anagogic (eschatologic).
Alegorizarea poetica ajunge la apogeu, acolo unde Lumina si iubirea-n cerc il prinde, o
lumina circulara ca miezul galben al unui trandafir alb candida roza, reprezentand preafericitii
si sfintii, atingatorii iubirii divine, proiectati intro minunata gradina de lumina.
Simbolul se metamorfozeaza, pastrand insa schema generatoare de sens, padurea
traversata de toate drumurile romanelor cavaleresti este reproiectata prin demersul alegoric si
analogic dantesc: selva oscura terestra, semn al ratacirilor umane, al abaterilor sufletesti si
spirituale de la calea cea dreapta, padurea uscata si noduroasa, din proiectia infernala a
sinucigasilor, devine padurea divina, paradisiaca, spatiu al procesiunilor alegorice de pe varful
muntelui Purgatoriului.

5. Ce este cavalerul-calugar din perspectiva legaturii cu arhetipurile antichitatii?

In acest drum alegoric si poetic se recunosc atat simpla aventura a cavalerului din
romanele medievale, care devenea aventura umana arhetipala, dupa modelul eroului crestin,
cavaler al lui Hristosla care cautarea cavalereasca si cultul pentru iubirea femeii se transforma
in viata contemplativa a sfantului (prin analogia simbolica), cat si experienta moral-sentimentala
a indragostitului din planul laic, reproiectata in Roman de la Rosem intro traversare a viciilor si
virtutilor in drum spre iubire (gradina simbolica era insasi lumea spre centrul careia se indrepta
eroul), respectand coerenta alegoriei.
Evolutia spirituala a eroului, constient de destinul sau mistic apare in proiectie lirica in
poemele mariei de france sau romanele lui Chretien de Troyes, pe o schema simbolic-alegorica
valabila inca cateva secole, pana la Cervantes. Tipul de erou crestinh medieval e indreptat in
principal, daca nu exclusiv, spre formarea omului interior, care se construieste printr-un proces
continuu, de-a lungul intregii existente, parcurgand caile vietii si ale lumii (intrun traseu labirintic)
ale caror semne le integreaza constiintei sale.

6. Care sunt alegoriile care trimit la: esoterism-initiere-confrerie religioasa in Evul


Mediu?

Scenariile pe care se organizeaza epicul mitologiilor cavaleresti tin de logica miturilor


concentrice ale expeditiei din proiectul eroului mesianic, un mit al Apocalipsei si al Genezei, in
care apare Leviathanul moartea si eroul trebuie sa intre in trupul mortii si sa renasca
(Perceval petrece o noapte intro capela langa un cavaler mort proba de intrare intro confrerie
secreta, o regula de admitere transformata in veghea nocturna initiatica); un mit al exodului si al
lumii de apoi, in care eroul rataceste in labirintul istoriei umane, un spatiu conflictual, fixat in
cautarea Graalului (in care feciorul neprihanit Galahad reuseste acolo unde Lancelot cel vinovat
da gres). Eroul traverseaza probe simbolice devenite stereotipii, cum ar fi acelea legate de
traversarea unui pod sau de intrarea intrun castel, vegheata de lei, monstri, demoni, capcane,
scenarii ce amintesc de trecerea in lumea cealalta, de coborarile primejdioase in infern, care
intreprinse de fiinte vii, fac parte dintro initiere.

7. Care este rolul simbolisticii crestine in configurarea imaginarului artistic al


Evului mediu?

Textul poetic medieval functioneaza analogic arhitecturii catedralelor, presupunand atat


codul simbolic respectat, cat si aspectul formal, de constructie (inclusiv o organizare interna,
baza pe simbolismul numerelor), prin care codul poetic se adapteaza culturii domineante orale,

presupunand audiere si vizionare: o viziune sincretica in care textul recitat este dublat de cantec
sau de modulatii ale glasului, de gestica si de limbaj al trupului.

8. Care sunt institutiile Evului Mediu care influenteaza geneza imaginarului?

Universitatea din Paris, Universitatea din Toulouse, Universitatea din Oxford, Scoala
dominicana (cu sfantul Toma in frunte, va pune bazele Tomisului), Universitatea din Bologna.

9. Autori in finalul Evului Mediu: Giobanni Boccaccio-decameronul; Dante


Alighieri-Divina Comedie
Decameronul cuprinde o sut de povestiri, cte zece rostite pe durata a zece zile, de
ctre zece personaje, apte doamne i trei tineri. (Simbolistica cifrelor rotunde este o constant
a literaturii medievale. Dante nsui i structurase Comedia pe o sut de cnturi, mprite n trei
mari uniti.)
Dei au fost identificate ca surse de inspiraie ale Decameronului numeroasele aventuri
galante medievale i fabliaux-urile literaturii franceze a vremii, modelul evident se regsete n
povetile celor O mie i una de nopi . Aceeai tehnic a povestirilor n ram (contes tiroirs)
vine s configureze ntregul material. Aceeai complexitate diegetic, prin metoda ppuilor
ruseti, a nivelelor narative suprapuse i care se deschid unul din cellalt, subliniaz
meteugul artistic al autorului. Iat, spre exemplu, aventura lui Bergamino (Decameron, I, 7).
Naratorul ne povestete (nivelul 1) c personajul Filostrato spune o poveste (nivelul 2) despre
Bergamino, care, pentru a nfrnge zgrcenia lui messer Cane della Scala, i spune o poveste
(nivelul 3) despre Primasso, care are de nfruntat zgrcenia unui abate. nelegnd ncotro bate
morala fabulei, messer Cane i regret propriul defect i i ndreapt greeala. Deznodmntul
povetii de la nivelul 3 influeneaz asupra finalului povetii anterioare, de la nivelul 2, iar
concluzia moral (anume faptul c trebuie s ne ferim de viciul zgrceniei) se ntoarce, pn la
urm, la nivelul 1, de suprafa.
n Decameronul avem de-a face n mod esenial cu dou registre de exprimare, tragic i
comic, dintre care cel de-al doilea dobndete o preponderen semnificativ. Totui, ntre ele
nu exist o demarcaie tranant i, mai ales, ele nu snt destinate s reflecte anumite clase
sociale2. Exist personaje de extracie inferioar care dovedesc o nltoare noblee a tririlor,
precum i numeroi nobili care tiu s aprecieze fora caustic a cuvntului de spirit.
Pot fi remarcate i deosebiri eseniale ntre Divina Comedie i Decameronul. n primul
rnd, avem n vedere perspectiva auctorial radical diferit. Lumea dantesc este structurat n
jurul unei puteri supreme, care decide asupra evoluiei fiecrui individ n parte; universul dotat
cu un singur centru de autoritate este marcat de o pregnant component raional; toate
aventurile, evenimentele, suferinele i destinele i au un rost predeterminat, inut sub control.

Hazardul are un rol marginal, aproape inexistent. Omul, dup ce a beneficiat spre dauna sau
folosul lui de liberul arbitru, este acum obiectul pasiv al pedepsei sau al recompensei. Universul
boccaccesc este, dimpotriv, policentric, aparent destructurat; ntlnim aici cteva teme
recurente, care cunosc ns o admirabil varietate imprevizibil de exprimare; lipsete influena
decisiv a vreunei autoriti transcendente; omul, prin intermediul inteligenei, devine subiectul
activ al propriei sale viei.
Dac poezia lui Dante tinde s traseze canoane existeniale, stabilind pedepse i
recompense i oferind un model comportamental, proza lui Boccaccio are n primul rnd rolul de
a distra, de a strni ilaritatea, atunci cnd pune n lumin colurile ndeobte ascunse ale
activitii umane. Dante, prin intermediul numeroaselor episoade prezentate, pare totui c are
n vedere o descriere mai ampl, de natur categorial, a pcatelor i a virtuilor. Boccaccio,
avnd de prea puine ori pretenii de generalizare, insist tocmai asupra unor cazuri specifice,
asupra concretizrii pariale a unor componente general-umane (erosul, inteligena).
Dante Alighieri
Capodopera lui Dante, "Divina Commedia", alegorie n versuri de o precizie i for
dramatic deosebit, a fost nceput probabil n 1306 i terminat cu puin timp nainte de a
muri. Titlul iniial dat de autor a fost "Comedia", adjectivul "divina", folosit de Boccaccio n
lucrarea Trattatello in laude di Dante, apare pentru prima dat ntr-o ediie din 1555. mprit n
trei seciuni ("Inferno", "Purgatorio", "Paradiso"), n oper este descris o cltorie imaginar n
cele trei compartimente ale lumii de dup moarte, n care poetul se ntlnete cu personaje
mitologice, istorice sau comtemporane lui. Fiecare personaj este reprezentantul unei virtui sau
al unui viciu, situarea n una din cele trei lumi fiind simbolic, ca rsplat sau pedeaps, adesea
i dup criterii subiective (poetul i ntlnete n Infern pe adversarii lui). Dante este cluzit prin
Infern i Purgatoriu de ctre poetul Virgiliu, simbol al nelepciunii. Beatrice - fiina pe care a
adorat-o - fiind instrumentul voinei divine l ajut s gseasc drumul spre Paradis - acolo unde
nelege c iubirea mic sori i stele (lamor che muove il sole e laltre stelle). Fiecare seciune
cuprinde 33 de cntece, cu excepia primei, care are un cntec n plus servind ca introducere.
Poemul este scris n "terete" (terza rima).
Opera ofer o sintez a opiniilor filozofice, tiinifice i politice ale artistului, interpretate
literar, alegoric, moral i mistic. Dincolo de sensurile sale profunde, este dramatizarea teologiei
cretine medievale. "Divina Commedia" este alegoria purificrii sufletului i dobndirii linitei
interioare prin nelepciune i dragoste.

Modulul IV
1.Renasterea
Atmosfera
Primele manifestri ale Renaterii au avut loc n Italia. Dup Pacea de la Lodi (1454) a
intervenit un echilibru ntre diversele fore politice care a dus la o perioad de relativ linite i,
n consecin, la dezvoltarea economic a oraelor din centrul i nordul Italiei, favoriznd

nflorirea artei i literaturii, ncurajat i susinut financiar de bogatele i influentele


familii Medici din Florena, Este dinFerrara, Sforza din Milano precum i de ducii de Urbino,
dogii veneieni i de papalitatea roman.
Maestrii
n anul 1500, Leonardo da Vinci (1452-1519) se ntoarce la Florena, venind de
la Milano, unde pictase fresca Cina cea de Tain pentru biserica Santa Maria delle Grazie. n
acest timp,Michelangelo (1475-1564) lucreaz la statuia de marmur a lui "David", care avea s
devin semnul distinctiv al oraului Florena. Michelangelo picteaz plafonul i fundalul
("Judecata de Apoi") din Capela Sixtina.
Specii literare
Se reiau vechile genuri literare din antichitate - epopeea, satira, epigrama, biografia - i
se creeaz genuri noi, ca sonetul i nuvela (Novella)
Teme
-ucenicul si maestrul( Dante)
-nebunul ( Cervantes)
-calatoria ( Swifft)
Commedia dellarte
Commedia dell'arte , conform originalului din italian, nsemnnd "comedia artitilor /
breslei artitilor", este o form a teatrului de improvizaie, ale crei origini se gsesc
n Italia secolului al 16-lea, care a ajuns la un anumit apogeu al popularitii sale un secol mai
trziu, fiind practicat pn n ziua de astzi. Spectacolele perioadei de nceput erau n
majoritatea lor lipsite de vreun text scris, se desfurau n aer liber cu foarte puine decoruri.
Spectacolele erau gratuite, dar se bazau pe donaiile spectatorilor. Trupele constau, de obicei,
din zece actori. Rspndit rapid n ntreaga Europ, genul era cunoscut n afara Italiei sub
numele de "comedie italian".
2. Artisti de tranzitie Dante Ucenicul si maestrul
Dante, fost ucenic al profesorului Brunetto Latini, reda in Divina Commedie imaginea si
raporturile dintre ucenic-maestru, amintindu-si de de scumpa imagine paterna (cara imagine
paterna) a lui Brunetto care il numeste, la rindul sau, fiule (figliolo).
-I-a transmis lui Dante astfel patima, fantezia, vointa de a dobindi faima prin arta
cuvintului, printre cei ce vor denumi aceste vremuri antice (che questo tempo chiameranno
antico).
-Divina Commedie- carte esoterica fixata in mediul sau eteric
-maestrului in plan fizic este discipolul initiat

-Maestru=Vergilius, Dante=Ucenicul
-lumina paradisiaca este proiectata de Logos, verbul solar si planetar.

3. Universul parodic la Rabelais


Francezul Franois Rabelais (1494-1553) a fost i el atras de exagerri, i a scris i el
despre un gigant, Gargantua. Rabelais a fost un clugr franciscan, medic i umanist, fiind unul
dintre marii scriitori ai Renaterii. El este considerat ca fiind un avangardist n ceea ce privete
literatura fantastic, satira, umorul grotesc i cntecele lascive. ntr-una din cele dou prefee
la Gargantua a rugat cititorii s nu se simt ofensai, deoarece el prefer s scrie despre rs nu
despre plns, spunnd c sub suprafaa grotesc se afl lucruri frumoase. Cu toat avertizarea
prieteneasc, povestirea comic i jucu a lui Rablais, scris ntr-un limbaj bogat, despre
Gargantua, i mai trziu despre fiul acestuia, Pantagruel, i peripeiile acestora ntr-o lume plin
de lcomie, prostie, violen i ghiduii, deseori concentrat pe ntmplrile legate de mncare
sau excese erotice, nu i-a czut bine Bisericii catolice. Crile lui Rabelais au fost interzise i
puse ulterior pe lista Index librorum prohibitorum (Index de cri interzise). Un lucru central n
scrierile lui Rablais sunt ncrederea sa total n calitile pozitive ale omului i a posibilitile
acestuia.
4. Utopia/Distopia
Utopia ca i distopia, ca proiecii, sunt produsul acestei cderi a intelectualului, a
gnditorului n plasa demoniei puterii. n egal msur vinovia victimei, culpa metafizic,
tem recurent a rozei condiiei umane, acoper un spaiu (culpa criminal, culpa politic,
culpa moral definite de Karl Jaspers ca atare n analiza sa La culpabilit allemande)
innd de interiorizarea suferinei pasive, de a tri ntr-un regim despotic: Fiecare individ
trebuie s se judece pe sine, cnd a fost la. Te recunoti, ca individ, vinovat moral de a fi lsat
din fric, s-i scape ocazia de a aciona.
5. in Antichitate
-Varsta de aur
-Arcadia greaca
-Paradisul Iudaic
-Insulele Preafericitilor (Eliada)
-Atlantida
6. in Evul Mediu
-Masa Rotunda
-Avalonul ( insula unde a dus Arthur Graalul)

7. in Renastere
-calatoria in Insule, Rabelais
8. in sec. XVIII
-El Dorado (utopia pe romanul de moravuri),gradina din interior, Voltaire
-Tara Cailor/ Tara savantilor nebuni, Th. Swifft
9. in evadarile romantice ale sec. XIX
-spatii extra-mundane, Eminescu-Sarmanul Dionis
-onirism
-intoarcere in timpul istoric
-utopia si literatura de aventuri, Jules Verne
-specia s.f., proiectia viitorului, Wers-Razboiul lumilor
-romanul gotic
10. in sec. XX, distopia totalitara
-Al. Soljenitin-Arhipelagul Gulag ( utopia lui Marx, generatoare de crime, haos), contine
marturia auorului si cea a inca 227 de supravietuitori din lagarele comuniste
-G. Orwell-Ferma animalelor (implicatii politice, dictatura proletara)
-W. Goldwin-Imparatul mustelor
11. Utopia in secolul XX: D. Buzzati Desertul tatarilor
Locotenentul Giovanni Drogo ramane cativa ani sub vraja fortului Bastiani si va fi
surprins sa afle ca misiunea sa acolo va continua pana la sfarsitul carierei. La nord se intinde un
enigmatic desert al Tatarilor, de unde in urma cu multi ani se pare ca venisera armate
atacatoare. Drama ofiterului care vede sosind ocazia mult visata exact in clipa in care nu mai
poate reactiona in nici un fel. Se elimina speranta unui eroism final, atitudinile dominante fiind
asteptarea, supravegherea desertului, paza. Se doreste razboiul pentru a da un sens propriei
existente.
12. In poarta Barocului
Barocul a exprimat noi forme ale valorii, care sunt de multe ori, sintetizate prin
utilizarea metaforei i alegoriei, larg ntlnite n literatura, poezia i filozofia barocului, precum i
de ardenta dorin a cutarii mirabilului. Folosind un termen italian adecvat, artitii cutau,
inclusiv prin utilizarea a tot felul de artificii, s uimeasc, s produca profund admiraie
(precum n marinism), adic cutau maraviglia.

Din acest unghi de vedere, dac manierismul a fost prima ruptur serioas fa
de Renatere, atunci barocul este ruptura total, poate chiar limbajul artistic total opus.
In 1600-1800 are loc o supraincarcare a stilului, supradecorativism (Versailles, Peles).
Barocul este un curent literar intre renastere si clasicism. Ca reprezentanti de seama ii avem pe
Shakespeare (epoca elisabetana) si Cervantes (sec. de aur spaniol), intre a caror teme gasim
nebunul- personaj tutelar, imaginea in oglinda a lumii (auto-iluzionarea realului in criza), lumea
ca teatru (aparenta si esenta ca elemente subordonate), labirintul- lumea ca o mandala
deschisa, pierderea energiilor. Din cele mai de seama opere amintim Regele Lear (bufonul
insotitor, ducele orb Gloster, fiul cel mic in haine de nebun), Hamlet (nebunia simulata, motivul
stafiei).
13. Barocul teme, aspecte stilistice. Don Juan
Tema cunoscut a Renaterii, suferina psihologic (de ce nu, metafizic) a omului,
se regsete n toate formele artistice n care barocul s-a manifestat, dar mai ales n literatura
sa.
Nu ntmpltor, o mare parte a operelor de art din perioada de nceput i de mijloc
a epocii barocului, au prepoderent teme religioase, ntruct Biserica Romano-Catolic a fost
principalul "client" i comanditar al acestora, cel puin in Italia.
Perfeciunea, adic virtuozitatea era nu numai un lucru cutat, dar era i de dorit de
ctre artiti. Astfel apariia artitilor cutnd perfeciunea, acei virtuoso (virtuoz, n limba
romn), alturi de un anumit realism al exprimarii i grija extrem (aproape paranoid) fa de
detalii devin alte elemente definitorii ale perioadei baroc.
Un important punct de vedere critic al barocului literar se refer la preferenierea
acordat, n lucrri foarte diferite, formei exterioare n detrimentul coninutului. Lucrarea cu
caracter programatic i "avangardist" Maraviglia a lui Giambattista Marini, spre exemplu, este
un "model" de forme pure i ... cam att. Fantezia i imaginaia trebuiau trezite i activate n
spectator, cititor sau asculttor. De asemenea, toat atenia artistului se concentra asupra unui
singur individ, OMUL, scris cu majuscule i privit la superlativ, fiind clar definit ca o relaie
direct dintre artist i "utilizatorul" operei de art, care era uneori considerat chiar "client". n
ciuda formei ce prevala asupra coninutului, Maraviglia rezolva o problem estetic important,
crearea unor puni viabile peste "abisul" cultural dintre cei educati (n special artitii i cei
nstrii) i cei ce nu erau educai (din varii motive) dar doreau s beneficieze de produsul
cultural baroc.
Atenia sporit, chiar definitorie, acordat relaiei personale, individualizate, este
fundamentul apariiei unor importante genuri literare, printre care Romanzo, romanul, este cel
mai important de menionat. Ca o consecin indirect a acestei dezvoltri literare, formele
literaturii populare italiene, inclusive diferite forme ale literaturii dialectale, au putut nflori, nefiind
"sugrumate", ca pn atunci, de latina manierismului.
Don Juan este viaa nsi. Analiza modului de tratare a Don Juan - ismului poate fi
comparat cu un curs de istorie a filozofiei. Nu a filozofiei scoroase, savante, ci a filozofiei

reale, adic a modului n care omul comun privete problemele reale ale vieii. Modelul Don
Juan a fost condamnat sau ludat de-a lungul secolelor n toate nuanele posibile, dup cum
carpe diem - ul su a fost sau nu acceptat de societatea respectiv. ntreaga mentalitate a
unei epoci se reflect n literatura epocii respective. Sigur c Don Juan, sau oricum altcumva lar fi chemat, era condamnat n perioada religioas a Evului Mediu, a fost privit cu simpatie mai
trziu, i cine tie cum va fi considerat el n viitor. S fie acesta un mit deja disprut? Ar fi o
mare prostie s ne imaginm aa ceva. Don Juan nseamn o anumit atitudine fa de via, i
anume: triete clipa!. Este atitudinea lui. Noi putem avea alta, iar tema se ocup tocmai de
analiza diferenelor dintre diferitele noastre atitudini. Cum ar putea s moar acest subiect de
dezbatere? Ar nsemna s moar viaa.
14. Clasicismul
Clasicismul este un curent literar-artistic - avnd centrul de iradiere n Frana, ale crui
principii au orientat creaia artistic european ntre secolele al XVII-lea i al XVIII-lea. Pornind
de la modelele artistice (arhitectur, sculptur, literatur) ale Antichitii, considerate ca
ntruchipri perfecte ale idealului de frumusee i armonie, clasicismul aspir s reflecte
realitatea n opere de art desvrite ca realizare artistic, opere care s-l ajute pe om s
ating idealul frumuseii morale. Urmrind crearea unor opere ale cror personaje s fie
animate de nalte idealuri eroice i principii morale ferme, scriitorii clasici s-au preocupat n mod
special de crearea unor eroi ideali, legai indisolubil de soarta statului, nzestrai cu cele mai
nalte virtui morale i capabili de fapte eroice.
Caracteristici:

Imitarea naturii n aspectele eseniale ale omului i vieii, dup modelul antic

Finalitatea operei clasice este deopotriv estetic i etic

Cadrul de desfaurare a ceea ce gndesc i nfaptuiesc personajele este unul decorativ,


rece i indiferent, fr vreo influen asupra acestora

Sublinineaz necesitatea de a realiza o armonie intern a operei, obligaia de a nu


amesteca genurile i de a respecta principiul verosimilitii

Eroii clasici sunt oameni tari, proprii lor stpni care-i fac ntodeauna datoria,
nvingndu-i sentimentele potrivnice

15. Clasicismul Genuri si specii


Oda, imnul, poemul epic, tabloul istoric, tragedia, erau socotite specii superioare ale
literaturii. Modul de via al burgheziei, aflat n plin ascensiune n epoca respectiv, era lsat
pe planul doi, de aceasta ocupndu-se speciile literare socotite inferioare (comedia, satira,
fabula). Aceste specii erau considerate modele negative, ele ocupndu-se n special de
nfierarea anumitor vicii (comedia era vzut de Aristotel ca "nfierare a viciilor), de prezentarea
unor aspecte negative care trebuie ndreptate. Clasicismul nseamn n primul rnd ordine (pe
toate planurile), echilibru, rigoare, norm, canon, ierarhie i credin ntr-un ideal permanent de

frumusee. nseamn ordine obiectiv, perfeciune formal (care va fi gsit n acele modele de
frumusee perfecte - modelele clasice), nseamn superioritate a raiunii asupra fanteziei i
pasiunii. Printre reprezentanii de marc amintim pe N. Boileau (Arta poetic, tratat de poetic
normativ clasic). P. Corneille (Cidul - tragedie), J. Racine (Fedra - tragedie), Moliere (Avarul comedie), La Fontaine (Fabule)
Influente pe teren romanesc
-

scoala de la Sf Sava (dictari si traduceri din Boileau, Volataire)

fii de boieri merg in Franta, au profesori particulari (V. Alecsandri)

G. Calinescu- Istoria Lit.- clasici intarziati, autori defazati: poetii Vacaresti, Conachi, Gr.
Alexandrescu

16. Secolul al XVIII-lea


Dominat de monarhia luminata, ratiunea, toleranta, contractul social, egalitatea de la
natura, educatia, liberul arbitru. Diderot cuprinde toate conceptele ce caracterizeaza epoca,
contribuie la Enciclopedie. Are loc o criza a constiintei europene; Declaratia Omului si a
Cetateanului (burghezia-finantele, masoneria-puterea). Revolutia Franceza, franc-masoneria
ofera 3 solutii de infratire ( libertate, egalitate, fraternitate), restructurarea individului prin
perfectiune morala, deschiderea intelectuala.
Romanul epistolar (sau romanul cu scrisori) este n ceea ce arespecific, o form de
discurs, care se bazeaz pe o shem de comunicare n care se pune n scen schimbul de
scrisori nrtre un destinatar i un emitor. Pentru a da operei autenticitate suplimentar, un
artificiu al autorului dubleaz corespondena cu un dens peritext fictiv (prefee, note, titluri) i
prin aceste mijloace nscute dintr-un efect de negare a unui autor ficiunea este disimulat
(autorul poart masc i originea corespondenei este pus n discuie. (Laclos Legaturi
primejdioase; Diderot Calugarita).
Romanul de moravuri- observatie sociala, strategii(calatoria, utopia/distopia, scrisori,
jurnalul, relatarea la pers. I). Ex: Sade-Filosofia de budoar
17. Secolul al XIX-lea
Pe frontul literar, noul secol este deschis de romantism, o miscare care s-a raspandit
in Europa ca reactie a rationalismului din secolul al 18-lea i se dezvolt mai mult sau mai puin
de-a lungul liniilor de revolutiei industriale, cu un tendinta de a reaciona mpotriva schimbrile
dramatice asupra naturii cauzate de motorul cu aburi i de calea ferat.William
Wordsworth si Samuel Taylor Coleridge sunt considerati iniiatorii noii coli din Anglia, n timp ce
pe continent curentul german Sturm und Drang(Furtuna si Stres) isi raspandeste influena pana
n Italia i Spania.
Arta franceza fusese ngreunata de rzboaiele napoleoniene, dar ulterior sa dezvoltat
rapid, incepand modernismul. Fratii Goncourts i Emile Zola n Frana i Giovanni Verga nItalia,
produc unele dintre cele mai bune romane naturaliste. Romanele naturalistului italian sunt

importante indeosebi deoarece dau o harta social a Italiei unificate pentru un popor care pn
atunci fusese abia contient de diversitatea etnic i cultural. Pe 21 februarie, 1848, Karl
Marx i Friedrich Engels, publica Manifestul Comunist.
Literatura a prosperat n secolul al 19-lea. Unii dintre cele mai renumiti scriitori ii include
pe rui Lev Tolstoi, Anton Chekov i Fiodor Dostoievski; englezii Charles Dickens, John Keats,
i Jane Austen; scoianul Sir Walter Scott; irlandezul Oscar Wilde; americanii Edgar Allan
Poe, Ralph Waldo Emerson , i Mark Twain, i francezii Victor Hugo, Honor de Balzac, Jules
Verne i Charles Baudelaire.
Realismul este o ideologie estetic, n care se pune accentul pe relaia
dintre art i realitate. Instrumentul indispensabil al artei autorului este observarea atent a
realitii i reflectarea ei veridic, obiectiv n creaie.
Realismul a avut un impact major n epic, n special asupra romanului i
n dramaturgie. Una dintre trsturile caracteristice ale acestuia este interesul acordat de ctre
scriitori raporturilor dintre om i mediu, dintre individ i societate. Elementele unui stil realist pot
fi identificate n diferite culturi i epoci istorice.
n cea de-a doua parte a secolului XIX, realismul capt, pe plan european, caracterul
unui curent, al unei orientri estetice, teoretizate de ctre artiti i de ctre critici i ilustrate prin
numeroase creaii. Autori celebri de romane realiste sunt considerai a fiHonor de
Balzac, Stendhal i Gustave
Flaubert n Frana, Charles
Dickens i William
Makepeace
Thackeray n Anglia, Lev Nikolaevici Tolstoi, Feodor Mihailovici Dostoievski i Ivan Sergheevici
Turgheniev n Rusia.
Micarea Sturm und Drang (literal, furtunica i imbold) este considerat a fi precursoarea
Romantismului n Germania. Poetul Johann Wolfgang von Goethe a fost cel mai faimos
reprezentant al acesteia.
Goethe public Suferinele tnrului Werther, oper de intens subiectivitate datorit
unei iubiri imposibile a protagonistului acesteia (Werther). Cartea a cauzat mult vlv n
perioada sa, datorit faptului c un val de sinucideri a fost atribuit lecturii volumului.
Naturalismul este o ramur a realismului,
sfritul secolului XIX n Frana i n restul Europei.

micare

literar

proeminent

la

Scriitorii naturaliti au fost influenai de ctre teoria evoluionist a lui Charles Darwin.
Acetia credeau c ereditatea unei persoane i mediul decid caracterul acesteia. n timp ce
realismul ncearc doar s descrie subiecii aa cum sunt ei n realitate, naturalismul
radicalizeaz principiile estetice ale realismului n direcia reprezentrii aspectelor dure, brutale
ale realitii.
Ambele sunt opuse Romantismului, n care subiecii au o simbolistic profund, sunt
idealistici i cu puteri supranaturale. Naturalismul considera c mediul socio cultural exercit o
influen absolut covritoare n apariia i dezvoltarea personalitii umane. De asemenea

studiau elemente umane tarate, alcoolici, criminali, sau persoane alterate genetic de un mediu
social viciat.
Observaiile lor n materie de psihologie erau totui rudimentare avnd n vedere c
psihologia se dezvolt abia dup apariia teoriilor lui Sigmund Freud. Naturalitii au adoptat de
asemenea tehnica descrierii detaliate de la predecesorii lor imediai, realitii.
Principalul susintor al naturalismului a fost mile Zola, care a scris un tratat despre
subiect ("Le roman experimental") i a folosit stilul n multele sale romane. Ali autori francezi
influenai de Zola sunt Guy de Maupassant, Joris Karl Huysmans i fraii Goncourt.
Elementele naturaliste se gsesc n literatura romn n unele nuvele ale
lui Caragiale i Delavrancea sau n proza lui Liviu Rebreanu. Adesea termenul naturalism este
folosit de ctre criticii literari cu un sens mai general, care l apropie de cel al termenului realism,
subliniind conformitatea cu natura, fidelitatea fa de realitate a reprezentrii artistice.
18. Romanul istoric
Specia apare n epoca romantic, cei mai cunoscui autori de romane istorice
fiind Walter Scott, sau n Estul Europei, Henrick Sienkiewicz sau Mihail Sadoveanu. Autorii
romni de romane istorice sunt Camil Petrescu, Dana Dumitriu, Eugen Barbu, etc.
In romanul istoric trecutul istoric i prezentul, viaa adevrat i viaa mistic se
interfereaz n permanen pentru a se propune reciproc ca dublul unuia al celuilalt sau ca
dublul uneia al celeilalte. n romanul istoric se pot citi i alte texte, uneori singurele ce atest
anumite evenimente istorice, relaia dintre ele fiind, evident, una intertextual. Cititorul unui
roman istoric este transpus imaginar ntr-o lume pre-existent coninutului textual citit, el
triete coninutul imaginar al altor texte, acolo unde au existat ntr-adevr anumite realiti
atestate documentar. Invers, autorul va cerceta mai nti foarte atent cronici i documente,
pentru ca apoi s scrie romanul istoric .
Spre exemplu n romanul Fraii Jderi de Mihail Sadoveanu este un roman istoric,
deoarece evoc epoca istoric a lui tefan cel Mare. n acest sens, pe de o parte, informaia
despre domnitor poate fi verificat n Letopiseul lui Grigore Ureche sau n culegerea de
legende O sam de cuvinte a lui Ion Neculce i alte surse interne i externe, pe de alt parte,
meritul lui Mihail Sadoveanu const tocmai n a prezenta artistic acea epoc, ceea ce ar
nsemna, de facto, distanarea voit de cronic sau voina de a o completa, de a umple anumite
locuri goale, de a tri trecutul cu ochii prezentului.

Criticul marxist Georg Lukcz susine chiar nrudirea lui cu drama istoric. Ipoteza pare
perfect plauzibil.
PARABOLA - Povestire alegoric cu un cuprins religios sau moral; pild; exprimare
alegoric, afirmaie care cuprinde un anumit tlc; fabul, alegorie.

SEMINARII
1. Cervantes si romanul total. Grile de lectura pentru Don Quijote de La Mancha. Romanul
allegoric si symbolic: tragismul cautarii cavaleresti in amurgul Renasterii. Structuri baroce:
nebunul si lumea ca teatru. Devalorizarea fictiunii cavaleresti: parodia. Forme ale dialogului
cu cartile: de la strategiile intertextuale la meditatia autoreflexiva.
-parodiaza lit. pastorala, roman picaresc, lit dramatica
-hipertextualitate, dialogul intertextual
-text secund intesat de aluzii si citate la textele prime, transformate in parodie la modul ludic
-cliseizarea sonetului, romanului cavaleresc, a liricii trubaduresti
Teme si motive baroce-lumea ca teatru, nebunul, masca, aparenta si esenta, bufonul in
ipostaza de filosof, lumea e un loc pe care fiecare-si joaca rolul
-citarea autorilor-recuzarea discursului
-metatextul-autoreflexiv
Prologul, dialog narator-naratal
-tentativa de a resuscita valorile cavaleresti
2. Modelul Dostoievski, Crima si pedeapsa
-realism mitic, psihologic, fantasmatic, atmosfera stranie
Perspectiva
Realista-roman social, prezinta societatea pettersburgheza, accentuand mediul,
decaderea sociala (roman de familie, fresca sociala)
-aventura interioara a personajelor, psihologia criminalului(roman de analiza si autoanaliza, roman politist, crima dubla, studentul Raskalnicov cu idei anarhiste)
-strategie-psihopovestirea, monologul interior
Filosofica-crima morala succedata de pedeapsa morala, teoria speciilor formulata de
Raskalnicov( oamenii: simpli-material de procreere si cei exceptionali-lideri, isi permit de a
depasi limitele), cine are constiinta, sa sufere.asta e pedeapsa
-savarsirea hybrisului: nu a putut depasi limita, nu poate scapa de constiinta
-simbolistica biblica, parabola conditiei umane( mise-en-abyme, meta-roman, motivul
paduchelui, oscilare permanenta)
-drum catre centru, catabaza constiintei, autoiluminarea, finalmente renasterea

3. Metamorfozele mitului faustic


-psihologie arhetipala, poem dramatic, calatorie spre centru, tragedie
-mit faustic- din sec XVI pana in sec XX(romanul parabola)
teme/scenarii
-tema ispitirii (teofiliana) perioada de tranzitie a mentalitatii, mitul cultural (muzica,
pictura), in renastere-cartile populare, teatrul de marionete
Ideologii si filosofii-Tragica istorie a Dr. Faust-1601
-tema revoltei si a actiunii in virtutea progresului(componenta paracelsiana)
-tema dublului-cele 2 suflete/voci (ingerul bun si cel rau)
Faust, demonicul artistic, utopist, I-pariu cu Dumnezeu/Mefisto, II-orb, batran
-alegorie-casatoria cu Elena din Sparta-utopie
Mefisto, bufon al lui Dumnezeu, autoportretizare, demonicul ca motor al creatiei, proiectia
tenebrelor interioare
Experiente- a desertaciunii, nimicniciei, si cea a extazului-aspiratii demiurgice-FAPTA, a
catabazei, a erosului( scena barului), cucerirea absolutului
4.

Epoca Luminilor, Swift-Calatoriile lui Gulliver; Voltaire-Candide

Candide-povestire filosofica, miza didactica, moralizatoare, foloseste alegoria ca


disimulare
Utopii- El Dorado-oameni toleranti, liberi, ideile epocii Luminii
Distopii - Tara Cailor-oameni ajunsi fapturi degradate, lume rasturnata, aparent utopie
Traseul initiatic, eroul gasit transformat, intriga voiajului ofera perspective simbolice in
privinta conditiei umane.
Eelemente picaresti-mezaventuri, caderi senzationale, plan dublu(istoria povestita si
semnificatia profunda)
Guliver- scopul meu a fost sa te invat, nu sa te distrez, poarta dupa sine carti, este
fascinat de cearta dintre antici si moderni
Candide, intruchiparea optimismului este dezertor, batut de ofiteri recrutori, acuzat de
crima ajunge la inchisoare in beciurile Inchizitiei

Alegorii
-Tara cailor-decadere maxima, cel ce gandeste intelept devine yahu
-Tara savantilor nebuni-teorii rasturnate, neaplicabile
Strategii narative
-naratiunea la pers I
-Candide-recuzarea discursului(scena gasirii manuscrisului)
-Calatoriile lui Guliver-jurnal, scrisori(avantexte)
-nevoia permanenta de autentificare(timp spatiu, coordonate)
-parodia-critica sociala, politica
-imaginarul ca oglinda distorsionata a mediului social
5.

Fantasticul romantic la Edgar A. Poe


Alterarea planurilor(realul si fantasticul), unde naratorul are stari confuze, de halucinatie,
de perceptie modificata a realitatii
-panica si incertitudine, peisaje si atmosfere gotice (descrierea ampla a casei care parea
in ruina, copaci cu crengi si umbre infioratoare, cadru nocturn ce stimuleaza angoasa, culori
cadaverice-gri,negru, vanat)

6.

Conditia umana in parabola kafkiana. Procesul


-

predilectia existentialista

constiinta absurdului

capitol de filosofie a dreptului, atat pe partea unei teorii a dreptului cat si in ceea ce
priveste dreptul pozitiv

aluzie la ermetismul sistemului judiciar

utilizarea firescului cu mijloacele absurdului

personalizarea absurdului, din surprinderea acestuia in cotidian

procesul scriitorului cu lumea in care el e condamnat de SINE cat si de societate

La Kafka gasim ambiguul care se insinueaza in firescul compozitiei ca ajutor de prim


rang al creatiei absurdului

7.

Parabola artistului. Moarte la Venetia, Th. Mann


-aventura a formelor, orchestratie textuala
-imaginarul otravirii, erosul ca venit, atmosfera venetiana sufocanta, maladiva
Frumusetea, recuperata din spatiul contemplativ al filosofiei platoniciene, este adorata
ntr-o forma de autooglindire: artistul si vede valentele interioare exprimate pe chipul desavarsit
al celuilalt: Andr Gide povesteste o varianta a mitului lui Narcis
-rasucirea mitului ovidian poate fi citita modificarea de perceptie artistica propusa de
Oscar Wilde si de generatia sa: E ceea ce raspunde el nsusi cand, ntrebat de judecatori daca
a adorat vreodata un barbat raspunde ca nu s-a adorat niciodata decat pe sine nsusi
Moartea la Venetia va depasi planurile initiale, prin extensia problematicii abordate de la
tragedia artistului la destinul unei ntregi epoci a culturii europene, ajunsa n etapa finala.
Thomas Mann e fascinat de destramare, de declin (decaderea lumii burgheze din care provine,
de altfel): scriu tot timpul istorii ale decaderii, n care se produce asocierea mortii cu
rafinamentul estetic, cu muzica, cu marea. Estetica mortii vine sa ntregeasca aceasta
fascinatie a decadentismului: dubla si unica tema din Moartea la Venetia: voluptatea trairii
conexata tragediei creatiei arta si moartea sunt complementare.