Sunteți pe pagina 1din 1

21.

Solutionarea contestatiilor formulate impotriva actelor administrativ-fiscale


Contestatia este o cale administrativa de atac impotriva titlurilor de creanta sau a
altor acte administrative si este indreptatit sa inainteze o astfel de contestatie doar
cel ce considera ca a fost lezat in drepturi de existenta sau lipsa unui asemenea act.
Baza de impunere,impozitul,taxa sau contributia stabilite prin decizie de impunere
vor fi contestate numai impreuna.
Contestatile se inainteaza in scris cuprinzand: datele contribuabilului, obiectul
contestatiei, motivele, dovezile si semnatura si stampila daca este cazul; in termen
de 30 de zile de la comunicarea actului contestat. Si sunt solutionate de organele
emitente, organele superioare celor emitente sau de Directia generala de
solutionare a contestatilor din cadrul ANAF. Privind solutionarea aceasta se pronunta
prin decizie sau dispozitie aceasta fiind definitiva.
Decizia de solutionare a contestatiei se emite in forma scrisa si cuprinde:
-

preamblul, in care sunt incluse: denumirea organului de solutionare, a


contestatorului, domiciliul fiscal, numarul de inregistrare a contestatiei,
obiectul cauzei, sinteza sustinerilor partilor in cazul in care organul de
solutionare nu este cel atacat.
considerentele, cuprind motivele organului de solutionare privind emiterea
deciziei.
dispozitivul, reprezinta solutia pronuntata, calea de atac, termenul si instanta
comeptenta.

Prin decizie contestatia poate fi admisa in totalitate sau in parte, ori poate fi
respinsa. In cazul admiterii contestatiei actul atacat poate fi desfintat in toatlitate
sau in parte urmand a fi emis un nou act care va avea in vedere strict
considerentele deciziei de solutionare.
Decizia se comunica contestatorului, organului fiscal emitent al actului atacat,
aceasta putand fi atacata in conditiile legii la instanta judecatoreasca competenta.

S-ar putea să vă placă și