FUNCTIA MOTORIE

Functia motorie a aparatului dento-maxilar este responsabila de mai multe

activitati: vorbit, postura muschilor , masticatie, deglutitie. Indeplinirea activitatilor
poate avea loc la 3 niveluri diferite: unitatea neuro-musculara locala, caile neuronale
centrale si la nivelul influentelor sistemice. In general, imbatranirea este asociata cu
schimbari in sistemul neuro-muscular. Studiile pe animale au aratat ca deficitele
motorii care apar o data cu inaintarea in varsta, nu au legatura cu functia contractila
a muschilor scheletici. In schimb, aceste schimbari cel mai probabil sunt cauzate de
alti factori, ca transmiterea neuro-musculara si popagarea impulsurilor nervoase.
Studii ale functiei motorii a aparatului dento-maxilar au aratat ca unele alterari
ale functionalitatii ( masticatie, deglutitie, postura si tonusul muschilor oro-faciali) pot
aparea odata cu inaintarea in varsta. Aceste schimbari sunt mai comune pacientilor
edentati. Cea mai frecvent raportata modificare a functiei motorii, de catre pacientii in
varsta, a fost alterarea masticatiei. Chiar si persoanele in varsta cu dentatia completa
sunt mai putin capabile sa pregateasca bolul alimentar pentru deglutitie. Persoanele
varstnice au sanse mai multe sa fie edentati partiali sau totali, in comparatie cu
persoanele mai tinere. Astfel, populatia imbatranita este mai susceptibila la
masticaticatie defectuoasa. De asemenea, se cunoaste faptul ca persoanele in varsta
tind sa inghita bucati mai mari de mancare decat adultii tineri. In cazul pacientilor cu
dentitia compromisa ( carii dentare, parodontoza, edentatii) eficienta masticatiei este
mult agravata. Astfel, pacientii in varsta sunt mult mai susceptibili la pneumonie prin
aspiratie cauzata de probleme de masticatie si deglutitie, in plus fata de patogenia
paradontala. In concluzie, majoritatea studiilor arata ca dentitia are o influenta directa
asupra masticatiei.
Dupa masticatie, bolul alimentar este pregatit pentru deglutitie. Imbatranirea in
ritm normal are efecte minore asupra deglutitiei, desi in cazul unei persoane in varsta
sanatoase, varsta inaintata nu pare sa cauzeze nici o disfunctie. Totusi, o serie de
conditii comune in cazul populatiei in varsta pot cauza deficiente semnificative ale
deglutitiei. Hipofunctia glandelor salivare poate altera timpii delgutitiei si in conditii
severe, chiar sa creasca probabilitatea de aspiratie. S-a constatat ca durata timpilor
deglutiei o sunt de 4 pana la 6 ori mai lungi la pacientii cu neuropatii, comparativ cu
pacientii sanatosi. Afectiunile neurovasculare ( acidentele vasculare cerebrale,
dementa, afectiunile neuronilor motori) pot cauza disfagie iar persoana poate fi
predispusa la aspiratie. Modificarile deglutitiei in cazul persoanelor in varsta sunt
cauzate de deteriorarea neurologica si a functiei senzoriale si motorii.
Articulatia temporo-mandubulara este situata intre fosa glenoida si condilul
mandibulei si executa o miscare de alunecare si rotire in balama . Articulatia temporomandibulara poate fi cauza unor tulburari cranio-faciale si de aceea are o mare
importanta pentru medici. In urma investigatiilor radiologice si evaluarilor postmortem
s-a constatat ca multe componente ale articulatiei pot suferi alterari degenerative o
data cu inaintarea in varsta. Unele studii confirma ca deteriorarea functionala a ATM
nu este specifica varstei inaintate. In opozitie, multe afectiuni orale si sistemice
frecvente la populatia mai batrana, sunt legate de tulburari temporo-mandibulare. La
pacientii varstnici, durerea in regiunea orofaciala poate sa fie cauzata de o varietate

de probleme ale complexului cranio-oro-mandibular si de afectiuni din afara sferei orofaciale. Astfel, stabilirea diagnosticului si initierea tratamentului pot fi uneori o
provocare pentru medici si de cele mai multe ori e nevoie de o dezbatere
interdisciplinara.
In general, 2 grupe de patologii se asociaza cu ATM: patologia articulara ( leziuni
ce tin de insasi articulatia) si nearticulare ( patologii ale altor structuri, dar care
cauzeaza o simptomatologie similara) Cateva dintre afectiunile articulare comune
tuturor articulatiilor, afecteaza si ATM ( trauma, anchiloza, dislocari, artrita).
Afectiunile nonartritice pot fi cauzate de o varietate de entitati clinice, inclusiv
nevralgia trigeminala, cefalee, migrena, otita, infectii dento-alveolare, dureri dentare.
Obiceiurile vicioase ( bruxism sau abrazie) impreuna cu postura necorespunzatoare a
capului si a gatului pot produce oboseala musculara si ulterior spasm. Mai mult de
atat, factorii psihici ( stresul si depresia) pot agrava tulburarile articulare si
nonarticulare. Din punct de vedere clinic, pacientul se va prezenta in cabinet, acuzand
durere in mai multe zone: ATM, temporal, cervical, regiunea gatului, dureri ale
muschilor masticatori si la nivelul cavitatii orale. Stabilirea diagnosticului poate fi
uneori provocatoare, deoarece simptomele pot aparea prima data in oricare din
aceste zone, cu durere regulata, iregulata sau fara durere la nivelul ATM. Deschiderea
limitata a cavitatii orale ( mai mica de 40 mm), durere la masticatie sau in timpul
miscarilor pot fi sugestive pentru tulburari temporo-mandibulare. Tratamentul
tulburarilor temporo-mandibulare poate fi unul conservativ ( medicatie
antiinflamatoare, antialgice, relaxante musculare, terapie psihica) sau invaziv ( tehnici
chirurgicale) in functie de prezenta simultana a altor tulburari artritice sau musculare.
Rezultatul unui studiu de sanatate nationala, indica faptul ca adultii mai in
varsta acuza frecvent dureri la nivel oro-facial si la nivelul ATM. In cazul persoanelor
mai in varsta de 75 ani, acestia acuza dureri puternice la nivelul cavitatii orale
( 1.2%), dureri la nivelul fetei ( 1.6%), dureri dentare ( 3.4%), dureri la nivelul
articulatiei ( 3.9%) si iritatii orale ( 6.2%). In timp ce durerile dentare, iritatiile orale si
durerile articulare scad o data cu varsta, durerea faciala este independenta de varsta
si frecventa durerilor puternice la nivelul cavitatii orale, cresc o data cu varsta. In
mod interesant, sunt de 5 ori mai multe sanse ca un pacient in varsta sa mearga la un
doctor de medicina generala decat la dentist. Exista o mai mare probabilitate ca
pacientii sa viziteze un medic generalist chiar si pentru dureri oro-faciale si ca multi
dintre pacienti nu incearca tratament stomatologic pentru durerile lor.
Vorbitul este de asemenea o functie asigurata de structurile oro-faciale. O data
cu inaintarea in varsta, apar modificari, ca alterari ale formei limbii si ale functiei, in
timpul pronuntarii unor sunete. In cazul persoanelor in varsta sanatoase, aceste
schimbari nu compromit sau altereaza vorbirea intr-un mod perceptibil. Puterea limbii
diminua o data cu inaintarea in varsta, chiar si in cazul persoanelor sanatoase. O data
cu inaintarea in varsta, apar si alterari ale posturii intra-orale si maxilofaciale. Caderea
etajului inferior al fetei si caderea limbii la persoanele varstnice este cauzata, nu
numai de pierderea tesutului osos de sprijin, dar si de scaderea tonusului muschilor
oro-faciali. Schimbarile aparute o data cu varsta pot afecta functia fizionomica iar
pacientii pot fi jenati in cazul in care nu pot inchide gura in timpul masticatiei sau
vorbitului ( avand consecinte salivarea si scurgeri de produse alimentare). De multe
ori, salivarea este cauzata de reducerea tonusului muschilor circumorali.

Rezumat : Sanatatea cavitatii orale si capacitatea acesteia de a indeplini functia

de comunicare, nutritie poate fi perturbata la pacientii in varsta. Varsta inaintata, in
sine, nu are un rol important in deteriorarea functiilor cavitatii orale. Sanatatea si
functionalitatea cavitatii orale sunt perturbate de conditiile patologice orale si
sistemice si tratamentele medicamentoase, chimioterapia, radiatiile. Toate acestea,
vor predispune persoanele in varsta sa dezvolte infectii orale, carii dentare, boala
parodontala, hipofunctie salivara, disfagie, dificultate la masticatie, deglutitie si
vorbire, risc crescut de diseminare a a infectiilor la nivel sistemic, si mai ales o
scadere a calitatii vietii.
Toti medicii ar trebui sa incerce sa identifice persoanele la risc sa dezvolte
patologii orale, sa fie capabile sa recunoasca patologiile orale existente si sa trateze
pacientii sau sa-i trimita la un medic specialist.