Sunteți pe pagina 1din 26

INSTITUTII DE CREDIT

CURS VII OPERATIUNILE INSTITUTIILOR


DE CREDIT SPECIALIZATE
AN UNIV. 2014 - 2015
Lect. Univ. Dr. Alina-Nicoleta RADU
alina.radu@fin.ase.ro

Organizare curs

Institutii financiare nebancare

Fonduri de garantare a creditelor

Referinte bibliografice

Dardac, N. si T. C. Barbu: Institutii de credit, Editura


ASE, 2012

Institutii financiare nebancare (1)

In Romania, activitatea Institutiilor Financiare Nebancare (IFN) este


reglementata prin legea nr. 93/2009, care stabileste conditiile minime
de acces la activitatea de creditare. Acestea au obligatia de a se
constitui ca societati comerciale pe actiuni.
Activitatile permise IFN-urilor sunt urmatoarele:

acordare de credite (de consum, ipotecare, imobiliare, microcredite);


finantarea tranzactiilor comerciale; operatiuni de factoring, de scontare si
de forfetare;
leasing financiar;
emitere de garantii, asumare de angajamente de garantare de finantare;
acordare de credite, cu primire de bunuri in gaj (prin case de amanet);
acordare de credite catre membrii asociatiilor, fara scop patrimonial, pe
baza liberului consimtamant al salariatilor, in cadrul caselor de ajutor
reciproc;
alte forme de finantare de natura creditului.

Institutii financiare nebancare(2)

Legislatia stabileste si o serie de activitati interzise


IFN-urilor, si anume:
atragerea de depozite, ori de alte fonduri rambursabile de
la public;
emiterea de obligatiuni;
acordarea de credite, conditionate de vanzarea sau
cumpararea actiunilor institutiei financiare nebancare, sau
de acceptarea de catre client a unor servicii care nu au
legatura cu operatiunea de creditare respectiva;
operatiuni cu bunuri mobile si imobile, cu exceptia celor
necesare functionarii in conditii adecvate;

Institutii financiare nebancare(3)

Inscrierea si evidenta IFN-urilor se realizeaza la nivelul BNR


prin urmatoarele registre:

Registrul general,
Registrul special si
Registrul de evidenta.

BNR stabileste criteriile pe care IFN-urile trebuie sa le respecte, cu


privire la: nivelul capitalului, cerintele prudentiale si comunicarea
modificarilor intervenite in situatia acestora.
- Un IFN trebuie sa dispuna, in permanenta, de un capital
social reprezentand echivalentul a cel putin 200000 EURO;
- Pentru IFN-urile care desfasoara mai multe tipuri de activitati
de creditare, valoarea minima a capitalului social se va situa, cel
putin la nivelul prevazut pentru activitatea de creditare cu cea mai
mare cerinta de capital

Institutii financiare nebancare(4)

Pentru inscrierea in Registrul special, criteriile si limitele aferente acestora,


sunt urmatoarele:

nivelul cumulat al capitalurilor proprii si surselor imprumutate, pe baza


contractelor de imprumut, existente in sold, sa fie de minim 50.000.000 lei;
nivelul cumulat al creditelor acordate si angajamentelor asumate existente in
sold, sa fie de minim 25.000.000 lei.

Inscrierea in Registrul special are loc daca pentru trei perioade de


raportare trimestriala, succesive, sunt indeplinite cumulativ limitele aferente
celor doua criterii. Daca, dupa inscriere, IFN-urile nu mai indeplinesc una
din limitele aferente criteriilor, pentru o perioada de trei raportari
succesive, ele vor fi radiate, ramanand inscrise, doar in Registrul general.
In cazul institutiilor financiare nebancare care acorda credite ipotecare, nivelul
minim al capitalului nu va putea fi mai mic decat nivelul capitalului social
reglementat pentru societatile de credit ipotecar.

Institutii financiare nebancare (5)

IFN-urile inscrise in Registrul general si Registrul special sunt cele care


desfasoara urmatoarele tipuri de activitati:

credite de consum si ipotecare (imobiliare);


microcredite;
finantarea tranzactiilor comerciale;
factoring;
scontare-forfetare;
leasing financiar;
emitere de garantii;
alte forme de finantare de natura creditului.

Diferenta dintre cele doua registre este data doar de indeplinirea


criteriilor mai sus mentionate.
In Registrul de Evidenta sunt inregistrate: casele de ajutor reciproc,
casele de amanet si entitatile fara scop patrimonial.

Institutii financiare nebancare (6)

Cele mai importante operatiuni desfasurate de IFNurile din Romania sunt:


factoring-ul;
forfetarea;
microcreditele;
scontarea;
leasing-ul

financiar.

Factoringul (1)

reprezinta o operatiune care consta in vanzarea


creantelor unei societati, la un pret redus, catre un factor,
care isi asuma riscul de credit al debitorilor creditati.
In perioada de crize, cand accesul la schemele de finantare
traditionale este limitat, factoringul poate fi o alternativa
pentru societatile care isi desfasoara activitatea in domeniul
furnizarii de bunuri si servicii.
Desi la nivelul anului 2008 piata de factoring din Romania a
inregistrat valoarea de 1,8 miliarde de EURO, totusi, gradul
de penetrare al serviciilor de acest tip ramane la 0,52%,
comparativ cu media mondiala de 3,45% .

Factoringul (2)

Avantajele pe care factoringul le prezinta pentru societatile


care apeleaza la aceasta alternativa de finantare sunt
urmatoarele:

plata rapida a creantelor: clientul cesioneaza societatii de


factoring (factor) creantele sale (rezultate din facturi pentru
produse si servicii furnizate tertilor), incasand valoarea acestor
creante, diminuata cu comisionul perceput de factor;
transferarea riscului aferent achitarii creantelor de la societatea
client catre societatea factor. In cazul neefectuarii platilor de
catre client, factorul nu are drept de regres impotriva acestuia,
cu exceptia situatiei in care operatiunea de finantare s-a realizat
cu drept de regres;
absenta garantiilor - prin cedarea creantelor de catre client,
factorul dobandeste si toate instrumentele si drepturile aferente,
nefiind necesare alte garantii din partea clientului.

Factoring (3)

Tipuri:

Factoringul intern presupune ca acordul sa fie incheiat intre un factor si un


client, pentru facturile aferente livrarilor de bunuri si servicii, in tara de
resedinta a clientului.

Factoring extern, societatea de factoring intretine raporturi de afaceri cu


cumparatori sau furnizori straini.

Sistemul cu doi factori presupune urmatoarea schema: clientul isi cesioneaza


creantele catre un factor exportator; factorul exportator recesioneaza creantele
de export catre un factor importator din tara importatoare. Riscul neefectuarii
platii de catre debitor este asumat de factorul importator.

Factoringul invers este operatiunea prin care factorul finanteaza datoriile


unui debitor fata de un furnizor astfel: debitorul, care este client al unei
societati de factoring, incheie un contract cadru cu factorul prin care,
acesta din urma, convine sa cumpere si sa prefinanteze creantele actuale
ale furnizorilor predefiniti fata de debitor.

Forfetarea (1)

este acea operatiune in cadrul careia un vanzator sau un prestator de


servicii isi vinde creantele in valuta, pe care le are fata de un cumparator
sau un beneficiar, unei societati bancare sau unei institutii financiare
specializate, contra unei taxe de forfetare.
este o operatiune specifica activitatii de export, titlurile de credit propuse la
forfetare fiind, de regula, emise pe termen mediu si lung (cambii, bilete la
ordin).
este incheiata de catre client, care trebuie sa prezinte bancii, titlurile de
credit si cererea de forfetare.
reprezinta o tehnica de finantare a operatiunilor de export-import; termenul
provine din franceza a forfait, care inseamna renuntarea la anumite
drepturi.

exportatorul poate sa se refinanteze, prin vanzarea creantelor (concretizate in


titluri de creante) catre institutii financiare specializate.

Forfetarea (2)

Taxa de forfetare

se determina in functie de valoarea titlului, numarul de zile,


intre data forfetarii si cea a scadentei si nivelul dobanzii
pentru valuta respectiva.

ia in considerare conditiile contractului de import-export,


riscurile economice, politice si comerciale.

exprimata in suma absoluta, este suma dedusa din valoarea


nominala a creantei si retinuta in avans de catre finantator,
la data efectuarii operatiunii de forfetare, calculata pentru
perioada ramasa pana la scadenta.

Microcreditele (1)

reprezinta imprumuturi de valoare mica, pe care le acorda bancile sau


institutiile financiare specializate, unor clienti, persoane fizice sau juridice, in
vederea dezvoltarii unor proiecte, activitati sau afaceri, sustinerii proiectelor
locale si a programelor sociale.
In Romania, in conformitate cu Legea 240/2005 privind societatile de
microfinantare, valoarea unui microcredit este de maxim 25000 EURO, cu
perioade de rambursare de maximum 60 de luni.
Societatile specializate in astfel de credite sunt obligate sa prevada in
normele interne de creditare reguli cu privire la: profilul beneficiarului;
criteriile si conditiile acordarii creditului, precum si cerintele de prudentialitate
privind expunerea fata de un debitor si expunerea agregata.

La nivelul anilor 2007-2008, valoarea medie a unui microcredit s-a situat intre
10000 si 15000 EURO, fiind destinat realizarii de investitii, achizitionarii de spatii
comerciale, autoturisme, autoutilitare, capital circulant, completarea retelelor de
utilitati etc.

Microcreditele (2)

Fata de creditele bancare, costurile unui microcredit sunt cu 2%-3%


mai mari, iar garantiile, in functie de produsul solicitat si de institutia
microcreditoare pot fi: imobiliare, mobiliare, bilete la ordin, cercuri
si combinatii ale acestora, in functie de produsul solicitat si de
institutia microcreditare.
Ca si inovatie financiara, microcreditele isi au originea in
Bangladesh, unde Grameen Bank, a inregistrat un succes remarcabil,
in urma lansarii proiectului prin care, populatia a primit mici
imprumuturi cu care sa-si initieze propria activitate generatoare de
venituri. Natiunile Unite au declarat anul 2005 Anul international al
Microcreditelor, ca urmare a succesului pe care acest tip de produse
bancare a inceput sa-l inregistreze in industria bancara.

Scontarea

reprezinta o forma de creditare pe termen scurt, practicata de banci


sau de institutiile financiare specializate in cadrul carora acele
societati care prezinta, inainte de scadenta, un portofoliu de efecte
comerciale (bilete la ordin, cambii) primesc valoarea nominala a
acestor titluri diminuata cu o suma numita scont.
Aceste credite se acorda clientilor corporate, care sunt detinatorii
unor efecte de comert si care doresc incasarea inainte de scadenta,
astfel incat sa-si poata finanta activitatile curente (furnizori, impozite,
salarii, taxe).
Sumele provenite din scontarea titlurilor de credit pot avea orice fel
de destinatii, inclusiv rambursarea de credite.

Leasingul financiar (1)

reprezinta o operatiune economica prin care o parte denumita


locator (finantator) transmite pentru o perioada determinata de timp
dreptul de folosinta asupra unui bun al carui proprietar este, catre o
parte, denumita utilizator/locatar, la solicitarea acesteia, contra unei
plati periodice denumita rata de leasing.
La sfarsitul perioadei de leasing, locatorul (finantatorul) se obliga sa
respecte dreptul de optiune al utilizatorului fie de a cumpara bunul,
de a prelungi contractul sau de a inceta raporturile contractuale.
Potrivit legislatiei, exista doua tipuri de leasing:

financiar
operational.

Leasingul financiar (2)

O operatiune este considerata ca fiind de leasing


financiar daca:

riscurile si beneficiile oferite dreptului de proprietate trec


asupra utilizatorului din momentul incheierii contractului de
leasing;

utilizatorul poate opta pentru cumpararea bunului, pretul de


cumparare reprezentand cel mult 50% din valoarea de
intrare pe piata;

perioada de folosire a bunului de leasing acopera cel putin


75% din durata normala de utilizare, chiar daca, in final,
dreptul de proprietate nu este transferat.

Leasingul financiar (3)

Leasingul operational, presupune folosirea bunului finantat pe o perioada


limitata de timp, fara asumarea unor riscuri si beneficii aferente
proprietarului. Inca din momentul semnarii contractului utilizatorul este decis
asupra returnarii bunului, urmand ca finantatorul sa preia riscul de realizare
a valorii ramase neamortizate la finele contractului.
Daca operatiunea de leasing financiar sau operational se efectueaza intre un
finantator non-rezident si un utilizator rezident, atunci se manifesta leasingul
extern sau leasing cross-border.
In Romania, activitatea de leasing este reglementata prin Legea
nr. 287/2006 care modifica si completeaza ordonanta Guvernului
nr. 51/1997 privind operatiunile de leasing si societatile de leasing.

La nivelul anului 2009, piata de leasing din Romania s-a situat la nivelul de
1,2-1,3 milioane EURO, in declin fata de anii precedenti, intrucat si aceasta piata
este dependenta de evolutia economiei, fiind serios afectata de actuala criza
financiara.

Fonduri de garantare a creditelor

In cadrul sistemului bancar romanesc, o pozitie aparte este detinuta de


Fondurile de Garantare a Creditelor.
Potrivit definitiei date de BNR, acestea sunt institutii financiare bancare sau
nebancare al caror rol este de a prelua riscul de credit al unei entitati
creditoare, prin garantarea unei parti din serviciul datoriei unui debitor in
cazul incapacitatii de plata.
In Romania functioneaza urmatoarele Fonduri de Garantare a creditelor:
Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM);
Fondul Roman de Garantare a Creditelor (FRGC);
Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN-SA.

Fondul National de Garantare


Creditelor pentru IMM-uri (1)

Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a fost infiintat in anul 2001,
in baza Legii 133/1999 privind stimularea intreprinzatorilor privati pentru
intreprinderi mici si mijlocii. In prezent FNGCIMM este constituit ca societate pe actiuni
si inregistrat ca IFN; garantiile acordate de bancile comerciale fiind garantate pana in
limita a maxim 80%.
Pentru a asigura administrarea in conditii de siguranta a resurselor financiare de care
dispune, FNGCIMM respecta normele de prudentialitate impuse de BNR IFN-urilor,
astfel:

expunerea fata de o singura banca finantatoare reprezinta maximum 40% din plafonul de
garantare a Fondului;
expunerea fata de un singur client IMM nu poate depasi 10% din valoarea capitalului
propriu al Fondului;
nivelul minim de solvabilitate este 15%.

Pentru garantiile acordate, Fondul constituie provizioane de risc conform normelor


proprii elaborate pe baze reglementarilor in materii de provizioane adoptate de
BNR.

Fondul National de Garantare


Creditelor pentru IMM-uri (2)

Dintre avantajele pe care le prezinta FNGCIMM pentru IMM-uri


retinem: completarea garantiilor proprii; acces la finantare optima;
asistenta in identificarea solutiei de finantare; diminuarea costurilor
aditionale ca urmare a eliminarii garantiilor imobiliare; economii de
timp fata de situatia utilizarii garantiilor ipotecare.
In contextul actualei crize, Fondul si-a diversificat oferta de produse
si furnizeaza o serie de solutii concrete, si anume:

garanteaza finantarile bancare acordate pentru achitarea datoriilor


catre bugetul de stat;
acorda garantii pentru credite restructurate;
acorda garantii si pentru creditele in valuta si acopera diferenta de curs
valutar;
acorda garantii si pentru finantarea IMM-urilor cu capacitatea de
rambursare temporar redusa.

Fondul Roman de Garantare a Creditelor

IFN cu capital romanesc, 100% privat s-a infiintat in 1993 la recomandarea


Bancii Mondiale.
Misiunea acelui Fond este sprijinirea intreprinzatorilor privati prin facilitarea
accesului la surse de finantare, oferirea de servicii de consiliere, promovarea
de programe si produse noi.
Acesta este primul Fond care a functionat pe baza practicilor internationale
impuse de un management al riscului.

Fiind singurul Fond de garantare privat din Romania este preocupat de utilizarea
resurselor puse la dispozitie de actionari si sustinerea acelor clienti cu afaceri de
perspectiva.
Fiind fond privat, nu este necesara limitarea plafonului de garantare pentru un
IMM decat la nivelul impus de normele de prudentialitate.
Ca efecte economice ale activitatii Fondului se mentioneaza antrenarea unui volum
de credite de 365 milioane de EURO, si achizitia de utilaje, echipamente in
valoare de 75 milioane de EURO.

Fondul Roman de Garantare a Creditelor

Incepand cu luna aprilie a anului 2009, s-a infiintat Fondul


Roman de Contragarantare, ca institutie specializata al carei
obiect unic de activitate este contragarantarea garantiilor
acordate de fondurile de garantare existente.
Din punct de vedere al actionarilor fondatori mentionam:

participarea statului, prin Ministerul IMM-urilor in proportie de


51% si
Fundatia Post-Privatizare, ca organizatie fara scop lucrativ,
constituite in anul 1995, prin acordul dintre Guvernul Romaniei,
Comisia Europeana si BERD.

Fondul de Garantare a Creditului Rural


IFN-SA

are ca obiect de activitate exclusiv garantarea creditelor si a altor


instrumente de finantare, care pot fi obtinute de producatori agricoli si
procesatori pentru realizarea productiei, stocarea si procesarea
produselor agricole, realizarea unor obiective de investitii in aceste
domenii.
incepand cu anul 2010, creditele pentru cofinantarea proiectelor
europene sunt garantate doar pana la 80%, iar firmele aflate in
dificultate nu mai beneficiaza de garantii din partea Fondului.
Pentru creditele pe termen scurt, suma garantata de FGCR reprezinta
50% din valoarea creditului, iar pentru creditele pe termen mediu si
lung, procentul de garantare este de 70%.

S-ar putea să vă placă și