Universitatea Ovidius Constanta

Facultatea de Drept si Stiinte Administrative

Masterat : Legislatie Privind Siguranta in Transporturi
Anul I (ZI)

HOTARAREA ARBITRALA

10.06.2015

Masterand Brezeanu Mihai

1. Ce este arbitrajul? Notiuni introductive

Arbitrajul nu este o institutie noua, caracteristica dreptului modern, caci
pana la organizarea statala a justitiei judecatorul nu era altceva decat o persona
aleasa de parti (adica chiar un arbitru)1. In dreptul nostru, institutia arbitrajului a
fost reglementata in Codul de Procedura Civila din 1865, in Cartea a IV-a, unde
se gaseste si in prezent.
Din punct de vedere procedural, arbitrajul se infatiseaza ca o modalitate
privata de solutionare a litigiului dintre parti, de catre o persoana aleasa de
acestea. O definitie asemanatoare se regaseste si in unele legislatii sau
documente intocmite de diferite asociatii sau organizatii arbitrale.
Arbitrajul institutionalizat a luat o mare amploare in ultima perioada.
Acesta este si motivul pentru care si in Codul nostru de procedura civila la art.
341 este prevazut principiul potrivit caruia partile pot conveni ca arbitrajul sa fie
organizat de o institutie permanenta de arbitraj. Arbitrajul institutionalziat este
utilizat cel mai frecvent in cadrul solutionarii litigiilor comerciale precum si ale
celor de comert exterior2.
Arbitrajul este considerat o forma de justitie adaptata in mod
special litigiilor dintre comercianti datorita trasaturilor acestuia.
Avantajele arbitrajului fata de justitia statala traditionala, sunt multiple. In
acest sens pot fi amintite: posibilitatea alegerii arbitrilor, in functie
de competenta, pregatirea sau reputatia profesionala a acestora, caracterul lipsit
de publicitate
al litigiilor deduse solutionarii
tribunalului arbitral,
posibilitatea solutionarii litigiului in echitate, solutionarea cu celeritate a
litigiilor etc.
Arbitrajul are o natura juridica mixta, avand atat caracter jurisdictional cat
si unul contractual. Caracterul contractual al arbitrajului este dominant intrucat
partile sunt libere sa recurga sau nu la arbitraj, iar in cazul in care ele opteaza
pentru un astfel de mijloc de solutionare a litigiilor dintre ele, acestea au
posibilitatea de a hotari asupra anumitor aspecte legate de modul de organizare
al arbitrajului. Singura limitare este cea impusa de prevederile Codului Civil,
conform carora partile nu pot deroga de la legile privind ordinea publica si
bunele moravuri prin conventii particulare.
Natura contractuala a arbitrajului contribuie la alegerea acestei forme de
solutionare a litigiilor de catre cei interesati; acestia avand posibilitatea de a
stabili normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocare si
inlocuirea arbitrilor, termenul si locul arbitrajului, normele de procedura pe care
Gh. Cotofana Procedura arbitrala. Isotoric, doctrina, jurisprudenta, Ed.
Oscar Print Bucuresti 1999
2
Ioan Les - Tratat de drept procesual civil, Editia a 5-a, Editura C.H.
Beck, Bucuresti 2010
1

tribunalul arbitral le va urma in judecarea litigiului precum si alte norme privind

buna desfasurare a arbitrajului3.
Pe plan national, pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei
functioneaza Curtea de Arbitraj Comercial International, ca institutie
permanenta de arbitraj, care are un Regulament propriu de functionare. Pe plan
teritorial/local, au fost infiintate Camerele de Comert si Industrie teritoriale,
adoptand si acestea Regulamente proprii de functionare. Aceste reguli de
functionare au ca fundament prevederile Codului Civil legate de procedura
arbitrajului.
Larga utilizare a acestei metode alternative de solutionare a diverselor
diferende ivite este dovedita prin bogata practica judiciara atat in ceea ce
priveste problemele legate de organizarea arbitrajului, cat si cele de natura
comerciala.
In conformitate cu prevederile art. 341 alin.1 ale Codului de procedura
civila, arbitrajul se organizeaza si se desfasoara conform conventiei arbitrale.
Pentru a nu cadea sub incidenta sanctiunii nulitatii, conventia arbitrala trebuie
incheiata in forma scrisa, fie sub forma unei clauze compromisorii, inscrisa in
contractul initial incheiat intre parti, fie sub forma unei intelegeri de sine
statatoare care poarta denumirea de compromis. De altfel, este precizat ca, sub
rezerva respectarii ordinii publice si a bunelor moravuri, precum si a
dispozitiilor imperative ale legii, partile pot stabili, fie prin conventie arbitrala,
fie prin act inscris incheiat ulterior, fie direct prin referire la o anumita
reglementare avand ca obiect arbitrajul, normele privind constituirea tribunalului
arbitral, numirea, revocarea si inlocuirea arbitrilor, termenul si locul arbitrajului,
normele de procedura pe care tribunalul arbitral trebuie sa le urmeze in
judecarea litigiului, inclusiv procedura unei eventuale concilieri prealabile,
repartizarea intre parti a cheltuielilor abitrale, continutul si forma hotararii
arbitrale si, in general orice alte norme privind buna desfasurare a arbitrajului4.
Codul de procedura civila reglementeaza in Cartea a IV-a in principal
arbitrajul ad-hoc, numit si ocazional sau privat. In cadrul art. 3411 , 3531, 3596 ,
3631 Codul de procedura civila face referire si la institutii permanente de arbitraj.

2. Formele arbitrajului
In conditiile art. 3401 C. proc. civ., arbitrajul poate fi incredintat, prin
conventia arbitrala, uneia sau mai multor persoane, investite de parti sau in
Mihaela Tabarca Drept procesual civil vol.I, Editia a II-a revizuita si
adaugita, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2008
4
Monica Ionas Salagean Arbitrajul comercial, Editura All Beck,
Bucuresti 2001
3

conformitate cu acea conventie, sa judece litigiul si sa pronunte o hotarare

definitiva si obligatorie pentru ele. Art. 3411 C. proc. civ. dispune ca prtile pot
conveni ca arbitrajul sa fie organizat de o institutie permanenta de arbitraj sau de
o terta persoana.
Din aceste texte legale rezulta ca, in privinta organizarii arbitrajului, partile
au urmatoarele posibilitati:
sa-si organizeze ele insele arbitrajul;
sa incredinteze organizarea arbitrajului unei terte persoane;
sa incredinteze organizarea arbitrajului unei institutii de arbitraj.
Cum precizam si mai devreme, conform celor doua texte legale (art. 3401
si art. 3411 C.
proc. civ. ), in privinta formelor pe care le imbraca arbitrajul sunt de retinut
urmatoarele:
atunci cand arbitrajul este organizat de o institutie permanenta care
foloseste proprii sai arbitrii si propriile reguli de procedura sau reguli
de procedura stabilite de parti, arbitrajul este institutionalizat; chiar si in
acest caz, arbitrajul paote fi ad-hoc atunci cand, conform vointei
partilor, rolul instantei permanente este doar de organizator al
arbitrajului, activitatea de organizator fiind intamplatoare;
daca organizatorul arbitrajului nu este o institutie permaneneta de
arbitraj, arbitrajul este ad-hoc5.

3. Litigii care pot fi solutionate pe calea arbitrajului

Potrivit dispozitiilor C. proc. civ., persoanele care au capacitate deplina de
exercitiu al
drepturilor pot conveni sa solutioneze pe cale arbitrajului litigiile patrimoniale
dintre ele, in afara de acelea care privesc drepturi asupra carora legea nu permie
a se face tranzactie.
In acest sens, nu pot forma obiectul unei tranzactii, si ca atare nu pot fi
solutionate pe cale arbitrala, litigiile privitoare la starea si capacitatea
persoanelor, conflicte de drepturi, pensia de intretinere, drepturile
nepatrimoniale de proprietate intelectuala. De asemenea, nu sunt arbitrabile
litigiile de competenta exclusiva a instantelor judecatoresti.
Daca dreptul in legaura cu care s-a ivit sau s-ar putea ivi un litigiu
apartine unui minor sau unui interzis, reprezentantul sau legal, nu ar putea
5

Mihaela Tabarca, op. cit.

5

incheia o conventie arbitrala in numele celui pe care il reprezinta, de vreme ce

titularul dreptului cu privire la care va purta litigiul nu are capacitate de
exercitiu.
4. Arbitrii despre conditiile de numire ale acestora
Legislatia noastra procesuala nu impune conditii cu totul deosebite pentru
desemnarea arbitrilor. In acest sens, art. 344 C. proc. civ. se limiteaza la
precizarea ca poate fi arbitru orice persoana fizica, de cetatenie romana, care are
capacitatea deplina a drepturilor. Totusi, acest articol contine si doua limitari.
Prima se refera la faptul ca poate dobandi calitatea de arbitru numai o persona
fizica si nu una juridica. Ce-a de-a doua limitare se refera la nationalitatea
persoanei desemnata ca arbitru. In acest sens, in concordanta cu prevederile art.
344 C. proc. civ., poate fi arbitru orice persoana fizica de cetatenie romana care
are capacitate deplina de exercitiu. Conditia ca persoana desemnata sa fie
cetatean roman este valabila doar pentru arbitrajul intern/national; in cazul unui
litigiu supus arbitrajului international, arbitrii pot avea cetatenie straina (in
cadrul noului proiect de cod de procedura civila, conditia cetateniei arbitrului
este inlaturata)6.
In ciuda faptului ca textul de lege mai sus enuntat, nu prevede
incompatibilitati intre calitatea de arbitru si o alta calitate pe care o are o
persoana, aceastea sunt prevazute in Constitutie sau in alte legi speciale.
In conditiile art. 3401 C. proc. civ. arbitrajul poate fi incredintat, prin
conventia arbitrala, uneia sau mai multor persoane, iar in conditiile art. 345 C.
proc. civ., partile stabilesc daca litigiul se judeca de un arbitru unic sau de doi ori
mai multi arbitrii. Daca partile n-au stabilit numarul arbitrilor, litigiul se va
judeca de trei arbitrii, cate unul pentru fiecare dintre parti, iar al treilea
(supraarbitrul) desemnat de cei doi arbitri. Daca exista mai multi reclamanti sau
mai multi parati, partile care au interese comune vor numi un singur arbitru. Din
continutul acestor texte reise ca:
partile pot stabili prin conventia lor ca tribunalul sa fie alcatuit din
numar par sau impar de arbitri;
daca partile au convenit ca numarul arbitrilor sa fie par, si parerile
arbitrilor sunt impartite, tribunalul se completeaza cu un supraarbitru
care se numeste conform intelegerii dintre parti (in lipsa neintelegerii
partilor, supraarbitrul va fi numit de instant judecatoreasca);
daca partile nu au stabilit numarul de arbitri, atunci tribunalul arbitral
va fi compus din 3 arbitri, cate unul pentru fiecare parte si un
In cazul arbitrajului international, C. proc. civ. permite ca partea straina
sa numeasca arbitrii de cetatenie straina, partile putand chiar conveni ca
arbitrul unic sau supraarbitrul sa fie cetatean al unui al treilea stat.
6

supraarbitru numit de cei doi arbitri iar in caz de neintelegere intre cei
doi, supraarbitrul va fi numit de instanta;
desemnarea supraarbitrului nu este obligatorie pentru constituirea
oricarui tribunal arbitral, ci numai daca partile nu au stabilit prin
conventie arbitrala numarul arbitrilor, precum si incazul reglementat de
art. 3601 C. proc. civ7.

Dispozitiile C. proc. civ. stabilesc o limitare a libertatii contractuale a

partilor care doresc sa supuna litigiul dintre ele judecatii tribunalului arbitral,
egalitatea de tratament neputand fi inlaturata prin vointa partilor. Nefiind vorba
despre o nulitate procedurala, care trebuie sa fie constatata de instanta, nulitatea
clauzei aratate intervine de drept, in puterea legii.

5. Hotararea arbitrala
a) Notiuni despre deliberarea si pronuntarea hotararii arbitrale
Hotararea arbitrala este actul final si de dispozitie prin care arbitrii se
pronunta asupra litigiului adus in fata lor. Aceasta hotarare se bucura de toate
efectele unei hotarari judecatoresti definitive.
Conform prevederilor art. 3601 C. proc. civ. care reglementeaza aceasta
etapa a arbitrajului, pronuntare trebuie sa fie precedata de deliberarea in secret,
cu participarea tuturor arbitrilor in persoana, consemnandu-se in hotararea acesta
participarea, fara exceptie. De asemenea este precizat ca sub conditia incadrarii
in termenul arbitrajului, pronuntarea poate fi amanata cu cel mult 21 de zile.
Expresia continuta in cadrul acestui articol, si anume in toate cazurile se refera
la faptul ca deliberarea este obligatorie indiferent de numarul arbitrilor si fara a
avea vreo importanta daca arbitrajul este in drept sau in echitate8.
In cazul in care in cadrul hotararii nu este consemnata participarea
arbitrilor la deliberare, insa sentinta arbitrala este semnata de toti arbitrii, nu va
fi atrasa nulitatea hotararii. La fel, in situatia in care sunt necesare noi lamuriri,
cauza va putea fi repusa pe rol in vederea unor dezbateri suplimentare. In acest
sens, se va stabili un nou termen de arbitrare, cu citarea partilor, sub conditia
incadrarii in termenul arbitrajului. In arbitrajul organizat de Curtea de Arbitraj
Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei,
posibilitatea repunerii litigiului pe rol este prevazuta in art. 61 din Regulament.

7
8

Mihaela Tabarca, op. cit.

M. Tabarca, op. cit.
7

Asemanator celor petrecute in dreptul comun, daca se amana pronuntarea

dezbaterilor de la ultimul termen vor fi consemnate in incheiere 9. Intocmirea
incheierii este reglementata prin norme imperative datorita prevederilor C. proc.
civ. legate de arbitraj (art. 35813 C. proc. civ.). De aceea, daca nu se intocmeste
incheierea de dezbateri ori dezbaterile nu sunt consemnate in cuprinsul sentintei
arbitrale, se poate spune ca hotararea arbitrala a fost data cu incalcarea normelor
imperative ale legii, astfel incat sa fie susceptibila de anularea in conditiile art.
364 lit. i) C. proc. civ.
In cazul in care tribunalul arbitral este compus dintr-un numat impar de
arbitri, hotararea se ia cu majoritatea de voturi, conform prevederilor art. 3602 C.
pr. civ.. Arbitrul care a avut o alta parere isi va redacta si semna opinia separata,
cu aratarea considerentelor pe care acesta se sprijina. Asemeni dreptului comun,
este de preferat ca hotararea sa se dea cu unanimitate. Numai pentru ipoteza in
care nu exista unanimitate, solutia trebuie luata cel putin cu majoritatea de
voturi.
In cadrul solutionarii litigiului supus arbitrajului, este posibil ca tribunalul
arbitral sa fie compus dintr-un numar par de arbitrii. In situatia in care acestia nu
se inteleg asupra solutiei, se va proceda la numirea unui supraarbitru conform
intelegerii dintre parti sau, in lipsa, conform art. 351. Supraarbitrul astfel numit,
va putea pronunta o hotarare numai dupa ascultarea partilor si a celorlati arbitri
in una dintre urmatoarele maniere: fie se va uni cu una dintre solutii, fie o va
putea modifica sau fie va putea pronunta o alta solutie.
Ca si o consecinta a faptului ca supraarbitrul se poate pronunta numai dupa
asculatarea partilor, inseamna ca dupa numirea acestuia, pricina trebuie repusa
pe rol si partile citate, astfel incat sa pot si fi puse concluzii in fata
supraarbitrului. Ascultarea arbitrilor se va face cu ocazia deliberarii, dupa ce
partile au pus din nou concluzii in fata supraarbitrului.
Tribunalul arbitral, in concordanta cu stipulatiile art. 360 C. proc. civ.,
solutioneaza litigiul in temeiul contractului principal si al normelor de drept
aplicabil, tinand seama cand este cazul si de uzantele comerciale. Pe baza
acordului expres al partilor, tribunalul arbitral poate solutiona litigiul in echitate.
A solutiona un litigiu in echitate, sau a fi parte dintr-un arbitraj in echitate
inseamna ca arbitrii nu sunt tinuti de respectarea regulilor de drept ce s-ar putea
sa-si gaseasca aplicare intr-un litigiu, ci vor fi indrituiti a judeca numai dupa
cugetul si chibzuirea lor10.
Ca si o consecinta a faptului ca, atunci cand judeca in echitate, arbitrii nu
sunt obligati sa aplice regulile de drept nu inseamna totusi ca ei s-ar putea abate
Gh. Beleiu Hotararea arbitrala si desfiintarea ei in RDC nr. 6 din 1993
10
art. 355 alin . 1 C. proc. civ. in forma in vigoare dupa modificarea din
1990
9

si de la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri, de vreme ce

nici partile nu pot conveni in acest sens (art. 5 C. proc. civ.).
Hotararea prin care tribunalul arbitral care a judecat in echitate incalca
ordinea publica, bunele moravuri ori dispozitii imperative ale legii, poate fi
anulata11, deoarece art. 364 C. proc. civ. nu distinge dupa cum arbitrajul a fost in
drept sau in echitate,
Tinand cont de faptul ca dreptul tribunalului arbitral de a judeca in
echitate rezulta din conventia partilor, tot partile, prin acordul lor expres de
vointa, pot reveni asupra conventiei initiale pana cel mai tarziu la inchiderea
dezbaterilor inaintea tribunalului arbitral, si sa impuna ca arbitrajul sa aiba loc in
drept. Solutionarea litigiului in echitate poate fi facuta numai de catre tribunalul
arbitral. Nicio dispozitie a legii nu indreptateste partile sa convina pentru a
solutiona litgiul dintre ele in echitate in fata oricaror organe de jurisdictie. Desi
alin. (2) al art. 360 este formulat in sensul ca tribunalul arbitral poate solutiona
litigiul in echitate, acesta nu trebuie inteles ca tribunalul arbitral, chiar in
prezenta acordului expres al partilor pentru judecata in echitate, ar putea alege
forma de judecata pe baza normelor de drept aplicabile. Dimpotriva, tribunalul
arbitral va fi legat de alegerea partilor pentru forma de judecata, respectiv pentru
fundamentul pe care se va intemeia hotararea tribunalului arbitral12.
b) Cuprinsul hotararii arbitrale
art. 364 lit. i) C. proc. civ.: Hotrrea arbitral poate fi desfiinat
numai prin aciune n anulare pentru unul din urmtoarele motive:
a) litigiul nu era susceptibil de soluionare pe calea arbitrajului;
b) tribunalul arbitral a soluionat litigiul fr s existe o convenie
arbitral sau n temeiul unei convenii nule sau inoperante;
c) tribunalul arbitral nu a fost constituit n conformitate cu convenia
arbitral;
d) partea a lipsit la termenul cnd au avut loc dezbaterile i procedura
de citare nu a fost legal ndeplinit;
e) hotrrea a fost pronunat dup expirarea termenului arbitrajului
prevzut de art. 3531 ;
f) tribunalul arbitral s-a pronunat asupra unor lucruri care nu s-au
cerut sau nu s-a pronunat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult
dect s-a cerut;
g) hotrrea arbitral nu cuprinde dispozitivul i motivele, nu arat
data i locul pronunrii, nu este semnat de arbitri;
h) dispozitivul hotrrii arbitrale cuprinde dispoziii care nu se pot
aduce la ndeplinire;
i) hotrrea arbitral ncalc ordinea public, bunele moravuri ori
dispoziii imperative ale legii.
12
Ioan Les, op. cit.
11

Legat de continutul si cuprinsul hotararii arbitrale, dispozitiile art. 361 C.

proc. civ. precizeaza ca hotararea arbitrala se redacteaza in scris si trebuie sa
cuprinda:
componenta nominala a tribunalului arbitral, locul si data pronuntarii
hotararii;
numele partilor, domiciliul sau resedinta lor, sau dupa caz, denumirea si
sediul, numele representantilor partilor, precum si al celorlalte persoane
care au participat la dezbaterea litigiului;
mentionarea conventiei arbitrale in temeiul careia s-a procedat la
arbitraj;
obiectul litigiuliu si sustinerile pe scurt ale partilor;
motivele de fapt si de drept ale hotararii, iar in cazul arbitrajului in
echitate, motivele care, sub acest aspect, intemeiaza solutia;
dispozitivul;
semnaturile tuturor arbitrilor, sub rezerva art. 3602 13.
Lipsa oricarui dintre elementele enumerate de acest articol poate atrage
anularea hotararii arbitrale, intrucat termennul trebuie cuprins in cadrul acestui
articol, denota caracterul imperativ al acestuia.
In general, cheltuielile datorate de supunerea unui litigiu arbitrajului, si
anume, cheltuieli privind organizarea si desfasurarea arbitrajului, onorariile
arbitrilor, cheltuielile de administrare ale probelor, cheltuielile de deplasare ale
partilor, arbitrilor, expertilor, martorilor, sunt suportate de parti, in urma
intelegerii dintre acestea (art. 359 C. proc. civ. alin.1). Situatia este insa alta, in
ipoteza in care intre parti nu exista o intelegere privind modalitatea de suportare
a cheltuielilor pricinuite de arbitraj. In acest sens, conform prevederilor art. 359
alin. 2 C. proc. civ., cheltuielile arbitrale se suporta de partea care a pierdut
litigul, fie integral, daca cererea de arbitrare este admisa in totalitate sau
proportional cu ceea ce s-a acordat, daca cererea este admisa in parte.
Insa, in cazul arbitrajului organizat de o institutie permanenta, taxele
pentru organizarea arbitrajului, onorariile arbitrilor, precum si celelalte cheltuieli
arbitrale se stabilesc si se platesc conform regulamentului acelei institutii.
Astfel, printr-o simpla analiza a celor doua texte, putem concluziona ca in
privinta arbitrajului ad-hoc, cheltuielile privind organizarea si desfasurarea
arbitrajului se suporta potrivit intelegerii partilor, pe cand in cazul arbitrajului
institutionalizat, cheltuielile sunt stabilite si platite conform regulamentului
institutiei permanente.
Art. 3591 C. proc. civ. precizeaza ca, tribunalul arbitral poate evalua (in
mod provizoriu) cuantumul onorariilor arbitrilor si poate obliga partile sa
consemnze suma respectiva prin contributie egala sau pot fi obligate solidar la
plata. Alin. 3 al acestui articol prevede ca, in cazul in care paratul nu isi
13

Art. 361 C. proc. civ.

10

indeplineste obligatia care ii revine, in termenul stabilit de catre tribunalul

arbitral, reclamantul va consemna intreaga suma, urmand ca prin hotararea
arbitrala sa se stabileasca cuantumul onorariilor cuvenite arbitrilor, precum si
modul de suportare al acestora de catre parti. Tot astfel, alin. 4 al aceluias
articol, stipuleaza ca tribunalul arbitral poate obliga partile sau pe fiecare dintre
ele la avansarea altor cheltuieli arbitrale, enumerarea cuprinsa in alin.1 al art.
3591 C. proc. civ., nefiind una limitativa.
c) Comunicarea hotararii
In ceea ce priveste comunicare hotararii arbitrale, art. 363 C. proc. civ.
stabileste ca hotararea arbitrala va fi comunicata partilor in termen de cel mult o
luna de la data pronuntarii ei. Tribunalul arbitral va putea elibera o dovada
privind comunicarea hotararii, la cererea partii interesate. Hotararea arbitrala
astfel comunicata, are efectele unei hotarari judecatoresti definitive14.
d) Indreptarea si completarea hotararii
Art. 362 C. proc. civ. prevede ca in termen de 10 zile de la data primirii
hotararii, oricare dintre parti poate solicita completarea hotararii, daca considera
ca prin hotararea pronuntata, tribunalul arbitral a omis sa se pronunte asupra
unuia dintre capetele de cerere. Tot la cererea uneia dintre parti, precum si din
oficiu (prin intermediul unei incheieri de indreptare), orice greseli materiale din
textul hotararii arbitrale sau alte greseli evidente care nu schimba fodul solutiei,
precum si greselile de calcul, pot fi rectificate. De precizat ca atat hotararea de
completare cat si incheierea de indreptare face parte integranta din hotararea
arbitrala15.
In legatura cu termenul de 10 zile prevazut, trebuie mentionat ca acesta
este un termen de decare, ceea ce inseamna ca in situatia in care partea care
considera ca textul hotararii nu este complet nu se adreseaza tribunalului arbitral
pentru a se completa cuprinsul hotararii in cadrul termenului prevazut de 10 zile
nu va mai putea face acest lucru ulterior implinirii acestui termen.
Textul de lege prevede de asemenea obligativitatea citarii partilor in cazul
in care se cere completarea hotararii arbitrale, aceasta cerinta ramnand la
latitudinea tribunalului in cazul indreptarii hotararii.
e) Depunerea dosarului la instanta judecatoreasca
14
15

Ioan Les, op. cit.

Mihaela Tabarca, op. cit.
11

Codul de procedura civila la art. 3631 prevede termenul de 20 de zile de la

data comunicarii hotararii, ca termen in cadrul caruia tribunalul arbitral va
depune dosarul litigiului la instante judecatoreasca, atasand si dovezile de
comunicare a hotararii arbitrale. In cazul arbitrajului organizat de o institutie
permanente, dosarul se pastreaza la acea institutie. Acest termen de 20 de zile se
calculeaza avand in vedere si modalitatea in care se face comunicarea hotararii
si anume prin scrisoare recomandata, cu confirmare de primire. In acest sens,
momentul de la care se calculeaza acest termen depinde de data la care este
primita confirmarea de primire.

f) Desfiintarea hotararii arbitrale

Despre actiunea in anulare
Actiunea in anulare este sigura modalitate prin intermediul careia poate fi
desfiintata hotararea arbitrala si intervine pentru unul dintre urmatoarele motive:
litigiul nu era susceptibil de solutionare pe calea arbitrajului;
tribunalul arbitral a solutionat litigiul fara sa existe o conventie
arbitrala sau in
temeiul unei conventii nule sau inoperante;
tribunalul arbitral nu a fost constituit in conformitate cu conventia
arbitrala;
partea a lipsit la termenul cand au avut loc dezbaterile si procedura de
citare nu a fost
legal indeplinita;
hotararea a fost pronuntata dupa expirarea termenului arbitrajului
prevazut de art. 3533 ;
tribunalul arbitral s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut
sau nu s-a
pronuntat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decat s-a cerut;
hotararea arbitrala nu cuprinde dispozitivul si motvele, nu arata data si
locul
pronuntarii, nu este semnata de arbitrii;
dispozitivul hotararii arbitrale cuprinde dispozitii care nu se pot aduce
la indeplinire;
hotararea arbitrala incalca ordinea publica, bunele moravuri ori
dispozitii imperative

12

ale legii16.
Datorita acestei enumerari limitative a motivelor admiterii actiunii in
anulare, se poate concluziona ca atunci cand se cere desfiintarea hotararii pentru
ale motive decat cele expres prevazute de art. 364 C. proc. civ., actiunea va fi
respinsa ca inadmisibila.
O observatie se impune in legatura cu motivul cuprins de art. 364 C. proc.
civ. la litera f, respectiv cel legat de ipoteza in care tribunalul arbitral un s-a
pronuntat asupra unui lucru cerut. Este vorba despre aceeasi situatie juridica care
da dreptul la completarea hotararii arbitrale in conditiile art. 362 C. proc. civ.,
astfel putandu-se chiar vorbi despre un veritabil drept de optiune al partii intre a
recurge la procedura completarii hotararii arbitrale si cea a desfiintarii ei pe
calea actiunii in anulare. Este insa putin probabil ca partea interesata sa recurga
la ce-a de-a doua optiune, avand in vedere simplitatea procedurii de completare
a hotararii.
Renuntarea la actiunea in anulare
Partile nu pot renunta prin conventia arbitrala la dreptul de a introduce
actiunea in anulate impotriva hotararii arbitrale, conform art. 3641 C. proc. civ.
insa, chiar si asa, renuntarea la acest drept se poate face dupa pronuntarea
hotararii.
In situatia in care partea care a fost obligata prin hotarare arbitrala declara
ca renunta la declansarea actiunii in anulare, inseamna ca a achiesat expres la
aceasta hotarare. Achiesarea este irevocabila, astfel incat, nu se poate reveni
asupra ei nici chiar in cadrul termenului prevazut de atr. 365 alin. 2 C. proc. civ.

Competenta de solutionare
Competenta in a solutiona in prima instanta actiunea in anulare revine
instantei judecatoresti imediat superioare celei prevazute la art. 342, in
circumscriptia careia a avut loc arbitrajul, textul de lege determinand atat
competenta materiala cat si cea teritoriala. (vezi text articol).
Partile care au convenit asupra rezolvarii litigiul ivit intre ele pe calea
arbitrajului, pot conveni asupra unei proceduri care sa deroge de la dispozitiile
Codului de procedura civila numai in ceea ce priveste solutionarea litigiului de
16

Art. 364 C. proc. civ.

13

catre tribunalul arbitral. Insa, cand este vorba despre atributii care revin instantei
statale sau de competenta acesteia, partile nu pot stabili in alt mod decat cel
prevazut de Cod17.
Termenul de exercitare
Actiunea in anulare poate fi introdusa in termen de 1 luna de la data
comunicarii, conform prevederilor art. 365 alin. 2. Acest termen este unul
imperativ si se calculeaza de la data comunicarii valabile a hotararii arbitrale.
Suspendarea executarii hotararii
Instanta judecatoreasca va putea suspenda executarea hotararii arbitrale
impotriva careia a fost introdusa actiunea in anulare, in conditiile stipulate de
art. 365 alin (3) C. proc. civ., insa numai dupa depunerea unei cautiuni fixate de
ea.
Natura juridica a actiunii
Conform discutiilor din doctrina, s-a ajuns la concluzia ca actiunea in
anularea unei hotarari arbitrale are o natura juridica mixta, si anume una
jurisdictionala si una contractuala. Aceasta reprezinta un mijloc procedural
specific de desfiintare a unei hotarari arbitrale prin care s-a incalcat, in principal
conventia arbitrala, ea nefiind o simpla actiune in anularea unei conventii din
cadrul careia lipseste orice competenta jurisdictionala, insa nici o cale de atac
impotriva unui act exclusiv jurisdictional18.
Aspecte de ordin procedural
a) Compunera completului:
Actiunea in anulare formulata potrivit art. 364 se judecata in completul
prevazut pentru judecata in prima instanta, iar recursul se judecat in completul
prevazut pentru aceasta cale de atac.
b) Modul in care va proceda instanta judecatoreasca
In condititiile art. 366 alin. 1 C. proc. civ., instanta, admitand actiunea, va
anula hotararea arbitrala, iar daca litigiul este in stare de judecata, se va pronunta
17
18

Mihaela Tabarca, op. cit.

Ioan Les, op. cit.
14

si in fond in limitele conventiei arbitrale. Daca, insa, pentru a hotari in fond este
necesara administrarea de noi probe, instanta judecatoreasca se va pronunta
dupa administrarea acestora. In acesta situatie, hotararea de anulare nu se va
putea ataca decat odata cu hotararea asupra fondului.
Trebuie retinut ca, fiind cazul unei proceduri speciale de solutionare a unui
litigiu, instanta care admite actiunea in anulare nu poate (in timpul procesului de
judecare a fondului) sa pronunte solutii specifice instantei de recurs si sa trimita
pricina spre rejudecare tribunalului arbitral care a solutionat diferendul fara sa
intre in cercetarea fondului, intrucat prevederile art. 366 nu permit o astfel de
solutie.
La fel, instanta care a admis actiunea in anulare nu poate sa determine
instanta careia i-ar fi revenit competenta de prima instanta si sa-i trimita cauza
spre rejudecare, ci este obligata sa cerceteze fondul si sa pronunte o hotarare
susceptibila de recurs19.
c) Calea de atac
Calea de atac care poate fi folosita impotriva hotararii instantei
judecatoresti cu privire la actiunea in anulare este numai recursul. In acest sens,
termenul de exercitare al recursului este de 15 zile si curge de la data
comunicarii hotararii.
g) Executarea hotararii arbitrale
Conform art. 367. C. proc. civ., hotararea arbitrala este obligatorie, ea fiind
adusa la indeplinire de bunavoie de catre partea impotriva careia s-a pronuntat,
de indata sau in termenul aratat in hotarare.
h) Investirea cu formula executorie
Hotararea arbitrala poate fi investita cu formula executorie, la cererea
partii castigatorea. Astfel, incheierea de investire se da de catre instanta
judecatoreasca prevazuta de art. 342, fara citarea partilor, in afara de cazul in
care exista indoieli cu privire la regularitatea hotararii arbitrale, partiile fiind
citate20.
Hotararea arbitrala astfel investita, constituie titlu executoriu si se executa
silit intocmai ca si o hotarare judecatoreasca.

19
20

Gh. Beleiu, op. cit.

Mihaela Tabarca, op. cit.
15

6. Hotararea arbitrala straina

Prin hotarare arbitrala straina se intelege o hotarare data pe teritoriul unui
stat strain sau care nu este considerata ca hotarare nationala in Romania.
Raportat la prevederile Legii 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor
de drept international privat, si pornind de la criteriul obiectiv al locului
arbitrajului pentru determinarea nationalitatii unei hotarari, se intelege ca
hotararea pronuntata in Romania intr-un arbitraj international, este o hotarare
nationala. In concordanta cu prevederile art. 3701 C. proc. civ., hotararile
arbitrale straine pot fi recunoscute in Romania, pentru a se bucura de putere de
lucru judecat, prin aplicare prevederilor Legi 105/1992.
Tot incadrul art. 3701 C. proc. civ. este stabilit ca hotararile arbitrale
straine, care nu sunt aduse la indeplinire de buna voie de catre cei obligati a le
executa, pot fi puse in executare silita pe teritoriul Romaniei, facandu-se
aplicare a prevederilor Legii 105/1992. Hotararile arbitrale straine, pronuntate
de catre un tribunal arbitral competent, au forta probanta in fata instantelor din
Romania cu privire la situatiile de fapt pe care le constata21.

7. Jurisprudenta
I. Contract de concesiune. Influenta evolutiei legislative in materia
contractului de concesiune asupra competentei de solutionare a cauzelor
derivand dintr-o atare conventie
La data incheierii contractului de concesiune de catre parti Legea nr.
219/1998 in varianta in vigoare de la acea data, permitea partilor de a insera
in contractul lor o clauza compromisorie, ceea ce semnifica o abilitare legala
pentru entitatea administratiei publice locale de a recurge la arbitrajul privat
comercial.
Evolutia legislativa in materia contractului de concesiune, calificarea
sa ca un contract administrativ supus jurisdictiei contenciosului
administrativ si abrogarea expresa a Legii nr. 219/1998 prin Ordonanta de
Urgenta a Guvernului nr. 34/2006 intrata in vigoare la 30 iunie 2006, impun
concluzia ca, la data sesizarii tribunalului arbitral cu cererea de arbitrare 21

Ioan Les, op. cit.

16

6 iulie 2006 - (dupa intrarea in vigoare a legii nr. 554/2004 si a O.U.G. nr.
34/2006) clauza compromisorie devenise inoperanta, nemaiexistand
fundamentul legal pentru ca entitatea administratiei publice locale sa
recurga la o justitie privata22.
Prin hotararea nr. 10 pronuntata la data de 27 decembrie 2006 de Curtea
de Arbitraj Comercial din cadrul Camerei de Comert, Industrie si Agricultura
Dambovita, tribunalul arbitral investit cu solutionarea cererii de arbitrare
formulata de reclamanta SC R.L.C. SA in contradictoriu cu paratul Consiliul
Local al Municipiului, a admis in parte cererea reclamantei si a obligat paratul sa
plateasca reclamantei suma reprezentand contravaloare rate lunare pentru
reabilitare, modernizare si extindere SIP, suma datorata in baza obligatiilor
asumate de parti prin contract. Paratul a mai fost obligat si la plata de majorari,
calculate la facturile neachitate.
Totodata, prin aceiasi hotarare, tribunalul arbitral a respins cererea
reclamantei de acordare a daunelor egale cu dobanzile bancare platite de aceasta
pentru creditul contractat in vederea executarii contractului, precum si cererea
reconventionala formulata de parata cu privire la rezilierea contractului , ca
netimbrata, dispunand restituirea ei.
Impotriva acestei hotarari, Consiliul Local al Municipiului a formulat
actiune in anulare, solicitand desfiintarea ei pentru motivele prevazute de art.
364 lit.a,b si i Cod procedura civila sustinand ca litigiul nu era susceptibil de
solutionare pe calea arbitrajului, conventia arbitrala fiind nula si inoperanta.
Sub aspectul incalcarii dispozitiilor imperative ale legii, reclamanta critica
hotararea arbitrala, care nu a sanctionat nerespectarea dispozitiilor art. 720 1 Cod
procedura civila cu privire la concilierea prealabila.
Prin sentinta nr. 85 din data de 23 mai 2007 Curtea de Apel Ploiesti Sectia comerciala de contencios administrativ si fiscal a respins ca nefondata
actiunea in anulare formulata de Consiliul Local al Municipiului.
Examinand motivele de anulare invocate, Curtea de apel apreciaza ca nu
sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 364 lit.a,b si i Cod procedura civila,
litigiul ivit intre parti fiind unul patrimonial, solutionat corect si legal de
Tribunalul arbitral in baza clauzei compromisorii inserata in contractul nr. 28096
din 15 august 2005 incheiat de parti la art. 26 alin.2, clauza care este valida si
operanta.
Reclamanta a declarat in termen legal, recurs mpotriva sentintei
pronuntate de Curtea de Apel Ploiesti solicitand modificarea hotararii, in sensul
admiterii actiunii in anulare arbitrala formulata si desfiintarii hotararii
Tribunalului arbitral cu trimiterea cauzei la Curtea de Apel Ploiesti pentru
solutionarea in fond a litigiului.
Inalta Curte de Casatie si Justitie Sectia comerciala decizia nr. 973 din
7 martie 2008
22

17

Recurenta si-a intemeiat recursul pe motivul de nelegalitate prevazut de

art. 304 pct.9 Cod procedura civila, invocand incalcarea si aplicarea gresita a
legii sub aspectul solutionarii de catre instanta de apel a celor trei motive de
desfiintare a hotararii arbitrale formulate prin actiune in anulare promovata.
In argumentarea criticilor de nelegalitate recurenta a sustinut in sinteza,
urmatoarele:
- litigiul nu era susceptibil de solutionare pe calea arbitrajului in conditiile in
care exista restrictii impuse statului si dezmembramintelor sale de a apela la
jurisdictia arbitrala, in acelasi sens fiind si dispozitiile art. 14 din Regulile de
procedura ale Curtii de Arbitraj Dambovita; iar prin modificarea Legii nr.
219/1998 prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 34/2006, litigiile in care
sunt parte persoane juridice de drept public au fost scoase din competenta
generala a arbitrajului.
- tribunalul a solutionat litigiul in temeiul unei conventii nule, inoperante
concluzie care se impune din examinarea clauzelor statuate la art. 25 alin.6 si
art. 26 alin.2 din contract, care prevad o competenta alternativa, in favoarea
arbitrajului sau jurisdictiei statale, clauze care se exclud reciproc.
- sub un al doilea aspect recurenta sustine ca referitor la clauza compromisorie
aceasta era inoperanta intrucat contractul partilor fusese reziliat, astfel ca
Tribunalul arbitral verificandu-si competenta trebuia sa dispuna inchiderea
dosarului.
In cursul solutionarii cauzei recurenta a depus, ca act nou in recurs, sentinta nr.
1396 din 11 octombrie 2007 pronuntata de Tribunalul Dambovita prin care se
constata reziliat de drept contractul nr. 28096 din 15 august 2005 incheiat de
parti, iar intimata-parata a formulat intampinare la cererea de recurs solicitand
respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este fondat.
1. Preliminar examinarii criticilor de nelegalitate invocate, Curtea
apreciaza ca se impun cateva considerente generale cu privire la obiectul
contractului dedus judecatii, dispozitiile legale aplicabile si modificarile
succesive pe care acestea le contin, aspecte peremtorii in opinia Curtii, in
solutionarea prezentului recurs.
2. Obiectul contractului incheiat la data de 15 august 2005 intre
reclamanta Consiliul Local al Municipiului, in calitate de concedent si parata SC
R.L.C. SA, astfel cum este definit de art. 2 din contract, l-a constituit
concesionarea serviciului de iluminat public (SIP) din Municipiul, constand in
activitati de operare propriu-zisa gestiune, administrare, exploatare, intretinere,
precum si finantare si realizare a investitiilor din infrastructura aferenta
serviciului de iluminat public, durata contractului fiind de 10 ani, cu
18

posibilitatea prelungirii pentru o perioada egala cu cel mult jumatate din durata
sa initiala.
Potrivit mentiunilor din preambulul contractului, acesta era supus, din
punct de vedere al regimului juridic, reglementarilor cuprinse in Legea nr.
219/1998 privind regimul concesiunilor publicata in Monitorul Oficial nr. 459
din 30 noiembrie 1998 cu modificarile ulterioare.
2. Art.30 (2) din Legea nr. 219 /1998, astfel cum a fost modificat prin art.
IV pct.13 din Legea nr. 528/2004, in vigoare la data semnarii contractului,
prevedea posibilitatea partilor de a stipula in contract, o clauza compromisorie
pentru solutionarea eventualelor litigii izvorate din executarea contractului de
concesiune, atribuind competenta de solutionare a litigiilor instantelor arbitrale
romane sau internationale, clauza pe care partile, au inserat-o in art. 26 (2) din
contractul de concesiune convenit.
3. Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, cu modificarile si
completarile ulterioare, precum si actele normative emise in aplicarea acesteia
au fost abrogate expres prin ordonanta de urgenta nr. 34/2006 publicata in
Monitorul Oficial Partea I nr. 418 din 15 mai 2006 privind atribuirea
contractelor de achizitie publica a contractelor de concesiune de lucrari publice
servicii publice, ordonanta care a intrat in vigoare la data de 30 iunie 2006 cu
exceptiile prevazute la art. 307 (2) din cuprinsul sau.
Conform art. 3 din sectiunea a 2-a din ordonanta, contractul de concesiune
de servicii este definit ca fiind contractul care are aceleasi caracteristici cu
contractul de servicii cu deosebirea ca in contra partida serviciilor prestate
concesionarul primeste din partea autoritatii contractante dreptul de a exploata
serviciile sau acest drept insotit de plata unei sume de bani.
Cu privire la solutionarea litigiilor aparute dupa incheierea contractului, art. 286 Sectiunea a 9-a - din ordonanta stabileste competenta numai in favoarea
instantei de judecata potrivit Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,
cu modificarile ulterioare.
4. Mai trebuie precizat, cu referire la dispozitiile Legii nr. 554/2004 Legea contenciosului administrativ, publicata in Monitorul Oficial nr. 1154 din 2
decembrie 2004 si care a intrat in vigoare la 5 ianuarie 2005, ca potrivit art. 2
lit.c din lege, sunt asimilate actelor administrative, in sensul legii, si contractele
incheiate de autoritatile publice care au ca obiect executarea lucrarilor de interes
public, prestarea serviciilor publice, achizitii publice, competenta de solutionare
a litigiilor legate de aplicarea si executarea contractului administrativ apartinand
instantei de contencios administrativ (art. 8 alin.2 din lege.
5. In sfarsit potrivit dispozitiilor tranzitorii cuprinse in art. 27 din Legea
nr. 554/2004, cauzele aflate pe rolul instantelor la data intrarii in vigoare a legii
19

vor continua sa se judece potrivit legii aplicabile in momentul sesizarii instantei;

in acelasi sens, art. 297 din Ordonanta de Urgenta nr. 34/2006 Capitolul XI Dispozitii tranzitorii finale - prevede ca in masura in care ordonanta de urgenta
nu dispune altfel, sunt aplicabile dispozitiile dreptului comun.
In acest sens Curtea aminteste dispozitiile art. 725 alin.1 Cod procedura
civila cuprinsa in Cartea VII si care constituie dreptul comun in materia
conflictelor in timp a legilor de procedura consacrand principiul aplicarii
imediate a legii noi de procedura.
Normele tranzitorii cuprinse in Legea nr. 554/2004 si O.U.G. nr. 34/2006
nu contravin celor statuate de art. 725 alin.2 Cod procedura civila conform
caruia numai procesele in curs de judecata la data schimbarii competentei
instantei legale investite vor continua sa fie judecate de acele instante, si prin
urmare si gasesc deplina aplicare in cauza.
6. Revenind la chestiunea arbitrabilitatii litigiului de fata din perspectiva
caracterului valid si operant al clauzei compromisorii convenite de parti, aspecte
care constituie motivele de critica invocate de recurenta, Curtea apreciaza ca
evolutia legislativa, respectiv modificarile cadrului legal in materia contractului
de concesiune constituie repere relevante in solutionarea cauzei de fata.
7. Determinarea sferei litigiilor susceptibile de a fi solutionate pe calea
arbitrajului este o chestiune de ordine publica, deoarece ordinea publica si
dispozitii imperative ale legii impun ca anumite litigii sa nu fie scoase din
competenta jurisdictiei statale.
Arbitrabilitatea, asa cum este configurata in dispozitiile cuprinse in Cartea
a IV-a Cod procedura civila "Despre arbitraj" vizeaza un dublu aspect , ratione
personae si ratione materiae.
Dupa natura lor, numai litigiile patrimoniale sunt susceptibile a fi
solutionate pe calea arbitrajului, iar ratione personae, arbitrabilitatea priveste
capacitatea mai larga sau mai restransa a persoanelor de drept public de a
recurge la arbitraj.
Prin urmare, concluzia pe care o impune, cadrul legal cu privire la
arbitrajul privat (civil si comercial) este aceea ca arbitrabilitatea constituie, in
esenta, o conditie de valabilitate a conventiei arbitrale, iar o conventie arbitrala
avand ca obiect litigii nearbitrale, incalca ordinea publica.
8. In cauza, la data incheierii contractului de concesiune de catre parti (15
august 2005) Legea nr. 219/1998 in varianta in vigoare de la acea data, permitea
partilor de a insera in contractul lor o clauza compromisorie, ceea ce semnifica o
abilitare legala pentru entitatea administratiei publice locale de a recurge la
arbitrajul privat comercial.
Evolutia legislativa in materia contractului de concesiunea, calificarea sa
ca un contract administrativ supus jurisdictiei contenciosului administrativ si
20

abrogarea expresa a Legii nr. 219/1998 prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului

nr. 34/2006 intrata in vigoare la 30 iunie 2006, impun concluzia ca, la data
sesizarii tribunalului arbitral cu cererea de arbitrare - 6 iulie 2006 - (dupa
intrarea in vigoare a legii nr. 554/2004 si a O.U.G. nr. 34/2006) clauza
compromisorie devenise inoperanta, nemaiexistand fundamentul legal pentru ca
entitatea administratiei publice locale sa recurga la o justitie privata.
Cu alte cuvinte, natura administrativa a contractului de concesiune avand
ca obiect bunuri si servicii de interes public local exclude arbitrajul comercial
privat deoarece autoritatile administrative implicate actioneaza in calitate de
putere publica si si exercita atributiile pentru satisfacerea unui interes public,
potrivit actualului context legislativ.
9. Curtea apreciaza ca o asemenea concluzie nu constituie o incalcare a
principiului "tempus regit actum" cu consecinta aplicarii retroactive a legii noi
contractului sub aspectul drepturilor si obligatiilor partilor, deoarece exceptarea
de la jurisdictia privata a acestor categorii de contracte administrative constituie
o chestiune de procedura, de competenta absoluta, or in aceasta materie, legea
noua este de imediata aplicare si raporturilor juridice stabilite sau formate
inainte de promulgarea sa.
10. Asa fiind, cum arbitrabilitatea conditie esentiala de valabilitate a
clauzei compromisorii este o chestiune de ordine publica, legea noua care
statueaza si reglementeaza asemenea materie sub aspectul competentei,
excluzand jurisdictia privata, se aplica tuturor cauzelor ivite dupa intrarea ei in
vigoare, in acest sens fiind si dispozitiile tranzitorii evocate in cuprinsul acestor
considerente cu mentiunea ca pentru drepturile pe care partile le pot avea dupa
natura contractului convenit (altele decat cele referitoare la ordinea publica si
legile de competenta) se aplica legea in vigoare sub imperiul careia s-a incheiat
contractul.
II. Competenta materiala. Declinarea de competenta intre un organ cu
activitate jurisdictionala si instanta statala. Dispozitii legale incidente
Dispozitiile cuprinse in art. 158 alin.3 cod procedura civila constituie in
adevar, solutia procedurala a declinarilor de competenta aplicabile in cazul
cand instantele judecatoresti se declara necompetente. Se admite ca
necompetenta, in functie de natura imperativa sau dispozitiva a normelor, are
drept consecinta declinarea competentei in favoarea altei instante sau in
favoarea unui organ cu activitate jurisdictionala atunci cand raportul litigios
este in legatura cu o conventie arbitrala valabila.
Nu este mai putin adevarat ca in acest caz dispozitiile citate nu fac nicio
distinctie intre organele cu activitate jurisdictionala competente care pot fi
21

organe ale statului sau private si, ca urmare, in practica dispozitiile art. 158
(3) Cod procedura civila au constituit fundamentul declinarilor de competenta
de la instanta statala care s-a dezinvestit catre arbitraje care sunt organe
jurisdictionale cu un caracter privat23.
Reclamanta P.M. S.P.A. s-a adresat Curtii de Arbitraj Comercial si
Maritim solicitandu-i ca prin sentinta pe care o va pronunta sa o oblige pe
parata SC NFR Giurgiu Nav SA la plata daunelor rezultate din intarzierea
predarii marfii, din deteriorarea acesteia pe timpul transportului. In
sustinerea actiunii s-a invocat de catre reclamanta nerespectarea de catre
parata a termenelor stipulate in contractul de transport, care a avut drept
consecinta rezolutiunea contractului de vanzare cumparare din partea
cocontractantului sau si plata de daune.
Tribunalul arbitral, prin hotararea nr. 16 din 15 iunie 2007 si-a verificat
competenta de a solutiona litigiul in conformitate cu art. 343 Cod procedura
civila si art. 12 din regulile de procedura ale Curtii de Arbitraj de pe langa
C.C.I.N.A. Constanta si a stabilit ca intre parti nu s-a incheiat o conventie
arbitrala privind eventuale litigii care ar rezulta din executarea transporturilor
din litigiu intre P. si C. De asemenea a apreciat ca scrisorile de trasura si
celelalte acte care au fost depuse la dosar vizeaza rezolvarea in fond a litigiului
si nu competenta Tribunalului arbitral intrucat nu contin nicio clauza
compromisorie privind eventualele litigii care s-ar naste din executarea sau
neexecutarea contractului de transport. S-a mai retinut ca parata nu si-a dat
consimtamantul in fata Tribunalului arbitral pentru incheierea unei astfel de
conventii, iar din comportarea partilor din fata tribunalului s-a dedus ca acestea
nu au convenit sa abandoneze competenta legala de drept comun in favoarea
unui arbitraj. Vazand si dispozitiile art. 56 (2) din Regulile de procedura ale
Curtii de Arbitraj de pe langa CCINA Constanta, tribunalul arbitral a hotarat
inchiderea procedurii arbitrale in litigiul dintre cele doua parti.
Pmpotriva hotararii arbitrale, reclamanta P.M. S.P.A. a formulat actiune in
anulare in temeiul art. 364 lit.i Cod procedura civila pentru motivul ca solutia sa dat cu incalcarea art. 158 alin.3 Cod procedura civila intrucat tribunalul
arbitral daca a constatat ca nu era competent sa solutioneze litigiul trebuia sa-si
decline competenta in favoarea instantei de judecata competente.
In sprijinul actiunii in anulare au mai fost invocate prevederile art. 22
alin.4 si art. 343 /4 alin.4 Cod procedura civila care se refera la posibilitatea
ivirii conflictului de competenta intre o instanta judecatoreasca si un tribunal
arbitral. De asemenea s-a invocat si art. 59 din Acordul de la Bratislava care
impune pentru litigiile izvorate din contractul de transport competenta
arbitrajului de la locul unde se afla paratul.
Inalta Curte de Casatie si Justitie Sectia comerciala decizia nr. 1201
din 21 martie 2008, in acelasi sens, decizia nr. 1058 din 13 martie 2008
23

22

Curtea de Apel Constanta - Sectia comerciala prin sentinta nr. 19 din 12

iulie 2007 a respins actiunea in anulare inlaturand toate sustinerile reclamantei
referitoare la obligatia tribunalului arbitral de a declina competenta in favoarea
instantelor judecatoresti. Potrivit Curtii, conventia de la Bratislava stabileste
competenta teritoriala a arbitrajului in cazul in care exista conventie arbitrala iar
in ce priveste dispozitiile art. 343 (3) (4) alin.4 Cod procedura civila a retinut ca
obligatia de declinare nu se poate deduce din faptul ca in codul de procedura
civila exista reglementari care se refera la rezolvarea conflictului de competenta
care s-ar ivi intre un tribunal arbitral si o instanta de judecata. Potrivit aceleiasi
Curti, permisivitatea normelor care guverneaza procedura arbitrala, creeaza doar
o situatie posibila fara sa stabileasca imperativ solutia de declinare a
competentei in favoarea instantei judecatoresti. Pe baza acestor argumente s-a
ajuns la concluzia ca nu s-au incalcat norme imperative de ordine publica si, in
consecinta, actiunea in anulare a fost respinsa.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs, reclamanta Produce Minermet
cu sediul profesional in Constanta invocand motivul prevazut de art. 304 (9)
Cod procedura civila.
Recursul este nefondat.
Recurenta a invocat aplicarea gresita a art. 158 alin.3 Cod procedura
civila. In sprijinul aplicarii gresite a legii, autoarea a invocat doctrina si practica
judiciara pentru a sustine ca atunci cand tribunalul arbitral se declara
necompetent functioneaza declinarea de competenta in favoarea instantei statale,
apreciind ca, declinarea de competenta functioneaza in ambele sensuri, de la
instanta statala catre arbitraj si de la arbitraj catre instanta statala. Analizand
acest motiv se constata:
1. Art.158 alin.3 Cod procedura civila prevede expres: "Daca instanta se
declara necompetenta, mpotriva hotararii se poate exercita recurs in termen de 5
zile de la pronuntare. Dosarul va fi trimis instantei competente, sau, dupa caz,
altui organ cu activitate jurisdictionala competent de indata ce hotararea de
declinare a devenit irevocabila".
2. Dispozitiile citate constituie in adevar solutia procedurala a declinarilor
de competenta aplicabile in cazul cand instantele judecatoresti se declara
necompetente. Se admite ca necompetenta, in functie de natura imperativa sau
dispozitiva a normelor, are drept consecinta declinarea competentei in favoarea
altei instante sau in favoarea unui organ cu activitate jurisdictionala atunci cand
raportul litigios este in legatura cu o conventie arbitrala valabila.
3. Nu este mai putin adevarat ca in acest caz dispozitiile citate nu fac nicio
distinctie intre organele cu activitate jurisdictionala competente care pot fi
organe ale statului sau private si, ca urmare, in practica dispozitiile art. 158 (3)
Cod procedura civila au constituit fundamentul declinarilor de competenta de la
23

instanta statala care s-a dezinvestit catre arbitraje care sunt organe jurisdictionale
cu un caracter privat.
4. In temeiul acelorasi dispozitii cu referire si la art. 343/4 alin.4 Cod
procedura civila, recurenta a considerat ca declinarea de competenta
functioneaza in aceleasi conditii de la tribunalul arbitral care se declara
necompetent catre instanta statala.
Cu privire la aceasta critica dezvoltata in recurs, in solutionarea actiunii in
anulare, instanta a dat o dezlegare corecta solicitarii de a se declina sau trimite
cauza unei instante statale in conditiile in care nicio dispozitie legala nu o
prevede iar partea nu a cerut in fata tribunalului arbitral, ca alternativa la situatia
verificarii competentei de catre acesta, trimiterea cauzei catre o instanta statala
care in conditiile art. 342 Cod procedura civila ar fi competenta sa judece
litigiul.
Daca in primul caz, cel anterior analizat, art. 158 alin.3 se coroboreaza cu
art. 3434 pct.3 Cod procedura civila si se admite ca exista o finalitate a solutiei in
situatia in care instanta judecatoreasca se declara necompetenta, pe o constructie
juridica bazata pe art. 158 (3) Cod procedura civila, in cel de-al doilea caz, cel in
speta, cu atat mai putin se poate pune problema declinarii competentei catre
instanta statala.
Trebuie retinut faptul ca atunci cand partea se adreseaza in baza unei
conventii arbitrale pe care o considera valabila, tribunalului arbitral, acesta spre
deosebire de instanta statala care si verifica la cererea uneia dintre parti
competenta, si verifica din oficiu competenta si in masura in care apreciaza ca
este necompetent inchide procedura arbitrala, solutie care a fost pronuntata si in
speta.
Prin aceasta solutie, tribunalul arbitral s-a dezinvestit si, in lipsa unor
dispozitii speciale din Cartea a IV-a, nu se poate apela la alte norme procedurale
care reglementeaza o anume situatie pentru a retine ca exista si o alta obligatie in
sarcina unui organ jurisdictional, de declinare a competentei cu atat mai mult cu
cat acesta este unul privat.
Prin urmare normele speciale raman de strica interpretare iar
aplicabilitatea lor nu poate fi extinsa la situatii juridice pe care legiuitorul nu le-a
avut in vedere.
Principiul simetriei si partea de atributii jurisdictionale a activitatii
arbitrajului nu sunt argumente suficiente pentru a ajunge la concluzia, care nu
are acoperire legala, potrivit careia tribunalul arbitral este obligat sa-si decline
competenta in favoarea instantelor, substituindu-se in drepturile reclamantei care
are optiunea de a alege instanta (chiar si in cazul conventiei arbitrale) sau
tribunalul privat pe baza conventiei care constituie sursa principala a activitatii
jurisdictionale. In speta, continuitatea procesului este la latitudinea reclamantei
care are deschisa calea judecatii, in conditiile dreptului comun.
24

In fine, ipoteza existentei conflictului negativ de competenta prevazuta de

art. 3434 alin.4 Cod procedura civila invocata in alti termen in recurs este una
atipica, speciala care se poate ivi atunci cand instanta judecatoreasca "se declara
necompetenta iar tribunalul arbitral "inchide procedura arbitrala" fara ca intre
cele doua jurisdictii sa existe declinare de competenta. Aceste dispozitii nu sunt
suficiente pentru a se retine obligatia tribunalului arbitral de a-si declina
competenta in favoarea instantei statale.
Fata de cele ce preced, nu se poate retine ca simetria justifica utilizarea
unor reglementari speciale apelandu-se la functiile si efectele altor dispozitii
procedurale, astfel ca instanta de anulare a aplicat corect dispozitiile procedurale
specifice materiei arbitrajului. Aprecierea asupra continuitatii procesului si
asupra drepturilor care s-ar pierde urmand cai procedurale care nu sunt deschise
pentru judecata litigiului este in sarcina reclamantei. Aceasta subliniere are in
vedere posibilitatea oferita procedural reclamantei ca dupa inchiderea procedurii
arbitrale sa se adreseze direct instantei judecatoresti daca nu a uzat de minima
diligenta de a solicita tribunalului arbitral trimiterea dosarului la instanta statala,
stiut fiind ca alegerea i apartine.

BIBLIOGRAFIE

1. Mihaela Tabarca Drept procesual civil vol. I, Editia a II-a revizuita si

adaugita, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2008;
2. Ioan Les Tratat de drept procesal civil, Editia a 5-a, Editura C.H.Beck,
Bucuresto 2010;

25

3. Gh. Cotofana Procedura arbitrala. Istoric, doctrina, jurisprudenta,

Editura Oscar Print, Bucuresti, 1999;
4. Monica Ionas Salagean Arbitreajul comercial, Editura All Beck,
Bucuresti
5. Gh. Beleiul Hotararea arbitrala si desfiintarea ei, articol publicat in
Revista de Drept Comercial nr. 6 din anul 1993;
6. Regulamentul Camerei de Comert si Indutrie a Romaniei;
7. Internet;
8. Programul Sintact pentru jurisprudenta in materie arbitrala.

26