Sunteți pe pagina 1din 6

UNIVERSITATEA CRESTINA DIMITRIE

CANTEMIR
FACULTATEA DE LIMBI SI LITERATURI STRAINE
ENGLEZA - TURCA
AN I ZI 2013/2014
CURS - PSIHOLOGIA EDUCATIEI

VOINA
Student: MARIN ADELINA GINA
Profesor: Lector Universitar Dr. MARIA

CONDOR
BUCURESTI 2013

VOINTA MODALITATE SUPERIOARA DE AUTOREGLARE


VOINTA MODALITATE SUPERIOARA DE AUTOREGLARE

Vointa este procesul psihic complex de reglaj superior (realizat prin


mijloace verbale) care consta in actiuni de mobilizare si concentrare a
energiei psihonervoase, in vederea depasirii obstacolelor si atingerii
scopurilor constient stabilite (P.P. Neveanu).
Asigurand energia necesara desfaurrii activitilor i mai ales
concentrnd-o in direcia unic a scopului urmrit, vointa este una dintre
conditiile subiective cele mai importante ale reusitei activitatii si a
obtinerii unor inalte performante in orice tip de activitate.
Produsul vointei. Finalitatea subiectiv comportamental a voinei este
efortul voluntar. Efortul voluntar este o mobilizare de resurse fizice,
emoionale, intelectuale, prin intermediul energiei nervoase. ntre obstacol i
efortul voluntar exist o anumit concordan, care rezult din experiena
confruntrii cu obstacole sau situaii asemntoare. Aceast experien se
poate ctiga n mod nemijlocit, dar i ntr-o manier mijlocit, prin nvare,
educaie, imitaie. Resursele de efort voluntar nu sunt nelimitate, ci depind de
energia nervoas. De aceea, oamenii nva s utilizeze efortul voluntar ntr-o
manier eficient, economic. ncordarea voluntar nu poate fi nelimitat.
Dup etape de efort voluntar intens i ndelungat, urmeaz momente de
oboseal, nu doar fizic ci mai ales nervoas. De aceea, pentru pstrarea
sntii fizice i mintale se recomand un echilibru intre activitate i odihn.
Efortul voluntarexprim caracteristica specific cea mai important a
voinei prin care aceasta se deosebete de toate celelalte procese psihice.
Efortul voluntar este trit de catre o persoana ca o stare de tensiune, de
ncordare intern, de mobilizare a tuturor resurselor n vederea depirii
obstacolului. Intensitatea efortului voluntar, specificitatea mecanismelor psihice
mobilizate i desfurate, reflect particularitile obstacolului.
Efortul voluntar nu se identific cu ncordarea voluntar, dei n
activitile fizice, aceasta este o component necesar a depirii obstacolului,
dac este inclus n mecanismele reglajului voluntar. Pot exista persoane care

dispun de o for fizic mare dar, care avnd o voin slab, nu reuesc s
biruie nici obstacolele obinuite. n acelai timp, sunt i cazuri cnd un om mai
slab fizic nvinge greuti mari datorit ncordrii voluntare. n activitatea
intelectual, efortul fizic este mic, ns este considerabil cel din planul gndirii,
al imaginaiei, al memoriei. Conducerea unei nave cosmice necesit o
complex activitate mintal, condus i reglat contient i voluntar, in timp ce
efortul fizic, dup cum se tie, n condiii de imponderabilitate este foarte mic.
Intensitatea efortului voluntar i specificitatea mecanismelor puse in
aciune reflect obstacolul care apare in calea realizrii scopurilor. De
exemplu, una i aceeai problem de matematic necesit un efort minim
pentru un specialist i o ncordare mare pentru elevul care abia i-a nsuit
metodele necesare pentru rezolvarea ei. Dar dup consolidarea cunotinelor
i dezvoltarea capacitilor rezolutive, obstacolul implicat in acel tip de
problem se diminueaz, deci elevul stpnete din ce in ce mai bine
activitatea, o conduce operativ i eficient.
De-a lungul desfurrii unei activiti complexe, momentele de
dificultate pot s fie diferite i de aceea efortul voluntar se moduleaz dup
creterea sau descreterea obstacolului, asigurndu-se concordana ideal a
activitii este realizarea acestei concordane. Confruntarea de mai lung
durat cu obstacole de o anumit natur permite dezvoltarea capacitilor de
efort voluntar de un fel sau altul. Se poate vorbi de o specializare a efortului.
Poate fi astfel un efort manifestat cu precdere n coordonarea i
intensificarea micrilor sau n ncordarea ateniei sau o cretere a activitii
gndirii, memoriei, imaginaiei. n msura in care cineva devine contient de
capacitatea sa de efort specializat, tinde spre acele activiti in care i-o poate
pune mai bine n valoare.
Tipul si semnificaia obstacolului aprut in calea realizrii scopurilor, impun intensitatea efortului
voluntar pe care trebuie s-l efectueze individul si mecanismele pe care acesta le pune in actiune. Conditia
eficientei unei activitati este realizarea concordantei dintre dificultatea obstacolului si energia mobilizata pentru
depasirea acestuia. Daca obstacolul este subapreciat, efortul voluntar este insuficient si exista riscul nedepasirii
lui. In schimb, atunci cand obstacolul este supraapreciat se ajunge la un grad inalt de incordare voluntara care
presupune un mare consum de energie psihonervoasa, oboseala si satisfactii indoielnice. In ambele situatii,
reglajul voluntar este deficitar.

Structura si fazele actelor voluntare


Actiunile voluntare pot fi simple si de scurta durata mai ales atunci cand obstacolele sunt minime, dar pot fi
complexe si de lunga durata atunci cand apar multe piedici iar persoana respectiva nu are experienta depasirii lor.

In cadrul acestor actiuni complexe sau de durata, pot fi identificate anumite momente sau faze, in care reglajul
voluntar prezinta caracteristici diferite.

Actualizarea motivelor care genereaza anumite scopuri si orientarea preliminara spre acestea. In

aceasta faza se realizeaza legatura dintre motiv si scop si de asemenea, apare intentia (formulata in limbajul
interior) de a atinge acel scop. Tot in acest moment se construieste si planul mental al rezolvarii actiunii.

Lupta motivelor, este faza generata de aparitia mai multor motive si implicit a mai multor scopuri,

reglajul voluntar fiind acela care sta la baza deliberarii, in vederea alegerii scopurilor cu adevarat importante
pentru persoana in cauza.

Luarea deciziei. Aceasta presupune alegerea unui motiv si a unui scop si amnarea, inhibarea

celorlalte, asigurandu-se concentrarea energiei psihice intr-o singura directie.

Aplicarea deciziei, inseamna realizarea efectiva a planului si atingerea reala a scopului. In

aceasta faza intra in functiune cunostintele, deprinderile, priceperile acumulate de catre individ.

Autoreglarea. Este faza necesara pentru actiunile complexe si deosebit de semnificative si care

presupune verificarea rezultatelor obtinute.

Actul de voin este un act de sintez, foarte complex, n care este


antrenat ntreaga personalitate: memoria i gndirea, sentimentele i
deprinderile, trsturile de temperament (persoana caracterizata de voin are
nevoie de energie) i de un caracter puternic.
Reflectnd raporturile multilaterale dintre fenomenele i obiectele lumii
reale, omul este capabil s prevad n perspectiv urmrile aciunilor sale, s
neleag i s-i nsueasc legile vieii sociale, s se conduc pe baza unor
principii sociale, s acioneze n conformitate cu ideile morale superioare.
Omul devine capabil s nving dificultile ce stau n calea realizrii scopurilor
propuse.
Voina const n:
- capacitatea omului de a-i realiza scopurile pe calea unor activiti
care implic nvingerea unor obstacole (durere, oboseal, comoditate,
primejdie etc.), prin mobilizarea resurselor sale morale.
- capacitatea omului de a-i realiza activitatea pe baza unor
reprezentri sau idei, pentru nfptuirea scopurilor sale nvingnd dificultile
ce se ivesc n calea realizrii respectivei activiti.
Voina poate fi definita ca:
- o construcie psihofiziologic complex, care se dezvolt treptat n
ontogenez n contextul activitii fizice i intelectuale n lupt cu obstacole
de diferite grade de dificultate (M. Golu).
- modalitatea superioar de autoreglare a sistemului
psihocomportamental, care n forma sa complet este proprie omului i se
mpletete strns cu dezvoltarea funciilor contiinei.

Voina reflect obstacolul care se interpune n calea atingerii


scopului propus de catre individ. Din punct de vedere psihologic, obstacolul nu
se identific nici cu un obiect sau fenomen al realitii i nici cu rezistena
intern resimit de om n desfurarea unei activiti, ci reprezint o
confruntare ntre posibilitile acestuia i condiiile obiective ale activitii
respective. De aceea, una i aceeai piedic obiectiv poate fi un obstacol
mic pentru o persoan i unul dificil pentru alta. Evaluarea riguroas, corect,
adecvat a obstacolului este destul de greu de realizat, aprnd frecvent
cazuri de subapreciere sau supraapreciere a obstacolului. Cauzele
subevalurii sau supraevalurii sunt diverse: experiena succesului i a
eecului, tipul de personalitate etc.
Sunt cunoscute i unele forme patologice ale manifestrilor de voin.
- unele din acestea au la baz anomalii neurofiziologice, cum ar fi, de
exemplu, o interaciune deficient ntre trunchiul cerebral (substana reticulat)
i scoara cerebral. n cazul in care, n urma unei activiti deficitare a
trunchiului cerebral, impulsurile reticulare, care asigur activizarea general,
sunt prea slabe, apare slbiciunea voinei sau abulia, o stare de indiferen,
de pasivitate. Dac ns impulsurile sunt prea puternice n raport cu
capacitatea de reglare a scoarei, atunci apare impulsivitatea, instabilitatea.
- manifestri patologice ale voinei aprute i n urma unor deficiene
ale activitii de gndire i de limbaj. O astfel de manifestare este apraxia,
care const n faptul c subiectul nu e n stare s-i organizeze i s-i
planifice pe plan mintal, activitatea motorie.
- o alt categorie de manifestri neadecvate ale voinei, are ca origine
anumite condiii psihologice i educative necorespunztoare. n aceast
categorie de manifestri pot fi incluse: negativismul, ncpnarea (opoziia
nentemeiat fa de orice influen venit din partea altora, susinerea poziiei
personale, in pofida oricaror evidente sau dovezi) i sugestibilitatea (lipsa de
atitudine personal i de consecven). Aceste manifestri pot fi adanc
nrdcinate n particularitile caracterului.
Calitile versus defectele voinei
Principalele caliti ale voinei precum i opusul acestora (care se constituie in factori limitativi ai oricrei
activiti), sunt (dup Neveanu, Creu, Zlate):

puterea vointei, care reprezint intensitatea efortului realizat pentru invingerea obstacolelor si

este in functie de valoarea scopului urmarit de catre subiect; la polul opus se aflaslabiciunea vointei, sau
incapacitatea unui individ de a realiza efortul voluntar cerut de o activitate;

perseverenta, presupune realizarea efortului voluntar pe o durata mai mare de timp, chiar in

conditii nefavorabile, ostile, de desfasurare a activitatii; opusul este ncpnarea, actiunea de urmarire a unui
scop in absenta sanselor reale de indeplinire a acestuia;

independenta vointei se exprima in tendinta individului de a lua decizii pe baza propriilor

judecati si rationamente si in asumarea de responsabilitati; sugestibilitateaca insusire negativa nseamna


adoptarea necritica a influentelor exterioare si diminuarea propriilor rspunderi;

promptitudinea vointei este rapiditatea cu care omul delibereaz in situatii complexe si urgente

si adoptarea celei mai adecvate solutii; nehotarirea, tergiversarea (ca laturi negative) se manifesta prin oscilatii
indelungate si nejustificate ale persoanei intre mai multe motive, scopuri si mijloace.

Bibliografie:
Allport, G, Structura i dezvoltarea personalitii, EDP, Bucureti, 1980
Birch, A, Hayward, S, Diferene interindividuale, Ed. Tehnic, Bucureti, 1999
Cosmovici, A., Psihologie generala, Editura Polirom, Iasi, 2005
Freud, S, Introducere n psihanaliz, Ed. Didact. i Pedag., Bucureti, 1980
Golu, M, Dinamica personalitii, Fundamentele psihologiei vol II, Ed. Geneze, Bucureti, 1993
Hayes, N, Orrell, S, Introducere n psihologie, Editura All, Bucureti, 1997

Jus, Jean Paul, Caracterologia, Ed. Teora, Bucureti, 1994


Pavelcu, V, Cunoaterea de sine i cunoaterea personalitii, EDP, Bucureti, 1982
Radu i col., Introducerea n psihologia contemporan, Editura Sincron, Cluj-Napoca,
1991
Zlate, M., Eul i personalitatea, Ed. TREI, Bucureti, 1999;
Zlate, M., Introducere n psihologie - Psihologia mecanismelor cognitive,Editura
Polirom, Iai, 1999.