Sunteți pe pagina 1din 102
Centrul de Formare Continuă, Învăţământ la Distanţă ș i cu Frecven ț ă Redusă Facultatea

Centrul de Formare Continuă, Învăţământ la Distanţă și cu Frecvență Redusă Facultatea de Geografie Specializarea: GEOGRAFIA TURISMULUI (ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ) Disciplina: Geografia regională a României

SUPORT DE CURS

ANUL I - Semestrul 2

Cluj – Napoca

2014-2015

1

UNIVERSITATEA „BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE GEOGRAFIE ANUL UNIVERSITAR: 2014-2015 ANUL I/SEMESTRUL II SPECIALIZARE: GEOGRAFIA TURISMULUI (ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ)

SYLLABUS DISCIPLINA: GEOGRAFIA REGIONALĂ A ROMÂNIEI

I. Date de identificare ale titularului de curs şi a cursului

1) Date de contact ale titularului de curs Nume: Conf. dr. Sorin Filip

Birou: Birou 47, Facultatea de Geografie, Str. Clinicilor, nr. 5-7 Telefon: 0264-592214, int. 19 Fax: 0264-597988

2) Date de identificare a cursului Numele cursului: Geografia regională a României Codul cursului: GLR1601 Anul, Semestrul: anul I, sem. II Tipul cursului: obligatoriu Pagina web a cursului: cursul este postat pe pagina web a Facultăţii de Geografie:

la secţiunea Cursuri

E-mail: sfilip@geografie.ubbcluj.ro Consultaţii: conform orarului afişat la începutul semestrului

II. Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite Participarea la cursul GEOGRAFIA REGIONALĂ A ROMÂNIEI nu este condiţionată de parcurgerea şi promovarea vreunei discipline aferente semestrului I de studii, din anul I, de către studenţii specializării GEOGRAFIA TURISMULUI. Asimilarea şi înţelegerea eficientă a conţinutului ştiinţific promovate şi susţinute în cursul de faţă, poate fi facilitată de prezenţa şi înţelegerea conţinuturilor predate la următoarele

2

discipline aferente semenstrului I, din anul I de studii: INTRODUCERE ÎN GEOGRAFIE, care oferă o bază minimă necesară pentru corecta înţelegere a proceselor şi fenomenelor din învelişul geografic. De asemenea, pentru buna desfăşurare a cursului şi o facilă înţelegere a subiectelor abordate, este utilă o bună cunoaştere a repartiţiei teritoriale a elementelor fizico- geografice şi a elementelor economico – sociale (oraşe, căi de comunicaţii, aeroporturi, etc.) pe teritoriul României.

III. Descrierea cursului

Cursul este structurat în baza concepţiei conform căreia regiunile geografice sunt teritorii care au o anumită extensiune şi structură spaţială, au rezultat în urma unei evoluţii temporale, relevă o anumită dinamică, şi au o anumită reprezentare mentală, atât la nivelul individului cât şi al societăţii în ansamblu. În plus, aceste entităţi treritoriale trebuie să aibă bine individualizate elemente spaţial-funcţionale (poli, axe sau fâşii) spre care să graviteze fluxurile de materie şi energie şi să fie caracterizate de prezenţa unei baze de susţinere proprii, cât mai diversificată. De asemenea, se porneşte de la premisa că o regiune sistem funcţional poate include un teritoriu în care componentele geosistemice pot fi extrem de variate, dar care în plan economic şi social tind să se afirme ca o entitate teritorială distinctă. Pentru fiecare regiune studiată mai sunt evidenţiate modul de organizare a structurii de localităţi, cu ierarhizarea principalelor centre urbane, cât şi perspectivele sale de dezvoltare.

IV. Organizarea temelor în cadrul cursului

a) Cursul GEOGRAFIA REGIONALĂ A ROMÂNIEI Cursul este structurat pe patru module de învăţare, în conformitate cu specificul temelor abordate. În cadrul cursului sunt abordate regiunile României, identificate şi delimitate pe criterii funcţionale, iar pentru fiecare regiune sunt analizate elemente cum sunt: baza naturală de susţinere, componenta demografică şi de habitat, economia şi perspectivele de dezvoltare. De asemenea, în cazul fiecărei regiuni este realizată o analiză chorematică, cu rol de esenţializare a informaţiei şi a caracteristicilor geografice şi funcţionale pentru spaţiul respectiv. b) Fiecare temă/modul (conţinuturile cursului şi aplicaţiile practice aferente) vor putea fi consultate pe site-ul Facultăţii de Geografie, la adresa http://geografie.ubbcluj.ro/, https://portal.portalid.ubbcluj.ro/la secţiunea Cursuri, precum şi pe CD-urile ce vor fi oferite studenţilor de la specializarea GEOGRAFIA TURISMULUI, varianta ID.

3

Descrierea conceptelor majore pentru fiecare temă/modul şi pentru fiecare aplicaţie practică aferentă fiecărei teme/modul pot fi găsite în syllabusul cursului. c) Obiectivele general al cursului şi organizarea. Obiectivele generale ale cursului Geografia regională a României vizează formarea unui mod superior calitativ de cunoaştere şi înţelegere a realitătii geografice prin:

capacitatea de relaţionare şi abordare integrată a componentelor geografice;

context

specializat şi în context interdisciplinar;

capacitatea de analiză, sinteză şi expunere a informaţiei cu caracter geografic. Cursul este structurat pe patru module de învăţare, în conformitate cu specificul temelor abordate. În cadrul cursului sunt abordate regiunile României, identificate şi delimitate pe criterii funcţionale, iar pentru fiecare regiune sunt analizate elemente cum sunt: baza naturală de susţinere, componenta demografică şi de habitat, economia şi perspectivele de dezvoltare. De asemenea, în cazul fiecărei regiuni este realizată o analiză chorematică, cu rol de esenţializare a informaţiei şi a caracteristicilor geografice şi funcţionale pentru spaţiul respectiv.

capacitatea

de

utilizare

a

informaţiilor

geografice,

în

V. Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs (sarcinile practice ale studentului) a) Sarcini În conformitate cu cele precizate mai sus, cursul este structurat pe patru module, corespunzând cu tot atâtea teme majore de abordare regională a teritoriului naţional. Parcurgerea acestora va presupune atât consultaţii, cât şi muncă individuală. Consultaţiile, pentru care prezenţa este facultativă, reprezintă un sprijin direct acordat studenţilor din partea titularului şi a tutorilor. Pe durata acestora vor fi prezentate în manieră sintetică informaţiile aferente fiecărui modul; o atenţie particulară va fi acordatrezentării unor materiale cartografice sugestive, explicite, care să contribuie la o mai bună înţelegere a problemelor abordate, în paralel cu problematizarea şi discutarea celor mai semnificative aspecte referitoare la regiunile studiate. Activitatea individuală a studenţilor le oferă posibilitatea organizării timpului de învăţare în coformitate cu particularităţile psihoc- ccognitive şi ocupaţionale, dar şi resursele de timp ale fiecăruia aceasta va

4

trebui să aibă în vedere parcurgerea tuturor materialelor bibliografice obligatorii, rezolvarea lucrărilor de verificare şi întocmirea proiectului de semestru. Reperele de timp şi, implicit, perioadele în care veţi rezolva fiecare activitate (lucrări de verificare, proiect etc.), sunt jalonate prin intermediul calendarului disciplinei. Modalitatea de notare şi, respectiv, ponderea acestor activităţi obligatorii în nota finală, vă sunt precizate în secţiunea politică de evaluare şi notare, precum şi în cadrul fiecărui modul, în funcţie de specificitatea fiecărei teme.

b) Teme de casă

Pentru fiecare modul citiţi secţiunea aferentă din suportul de curs (autor, Filip, S.), din cursul Geografia regională a României (autor, Cocean,

P., Filip S., 2008, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca). Temele de casă vor fi prezentate cu ocazia fiecărei întâlniri

modulare, sau trimise pe una din adresele de mail menţionate mai sus; pondereea lor în nota finală de promovare a examenului va fi de 50%.

c) Examenul

După ce aţi rezolvat toate aplicaţiile practice aferente pregătirii preliminare (a căror pondere în nota finală va fi de 50%) este momentul să studiaţi pentru examenul final (cu pondere de 50% în nota finală). Pentru examenul final veţi învăţa din suportul de curs şi din cursul Geografia regională a României. d) Comunicarea on-line: Anunţuri, E-mailuri şi Forum de discuţii Majoritatea informaţiilor vă vor fi transmise prin intermediul secţiunii Anunţuri de pe site-ul Facultăţii de Geografie, la adresa postat pe pagina web a Facultăţii de Geografie: http://geografie.ubbcluj.ro/, https://portal.portalid.ubbcluj.ro/, precum şi prin intermediul e-mail-ului. În consecinţă, consultarea zilnică a e-mail-ului şi a Site-ului Facultăţii de Geografie este absolut necesară. Sunteţi responsabili de a lua la cunoştinţă toate informaţiile pe care vi le trimitem prin intermediul celor două surse de informaţie deja menţionate.

VI. Bibliografie obligatorie

1. Cocean, P. (2004), Structura spaţiului mental românesc, Studia UBB,1.

2. Cocean, P., Filip, S., (2008), Geografia regională a României, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

5

3. Ianoş, I. (1981), Puncte de vedere privind analiza geografică regională a teritoriului României, SCGGG, XXVIII, Bucureşti.

4. Ungureanu, Al., Ungureanu, Irina, Donisă, I. (1994), Les regions geographiques du territoire de la Roumanie, Ann. Şt. Univ. Al. I. Cuza, Iaşi.

Lucrările menţionate se găsesc la Biblioteca Facultăţii de Geografie şi la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” Cluj-Napoca. Cea de a doua lucrare menţionată la bibliografia obligatorie, reprezintă lucrarea de referinţă pe care s-a fundamentat acest curs şi poate fi comandată la autori. În suportul de curs, la finele fiecărui modul sunt precizate atât referinţele bibliografice obligatorii, cât şi cele facultative. Sursele bibliografice au fost astfel stabilite încât să ofere posibilitatea adâncirii nivelului de analiză şi, implicit comprehensiunea fiecărei teorii.

VII. Materiale şi instrumente necesare Optimizarea secvenţelor de învăţare/formare reclamă accesul studenţilor de la specializarea Geografia Turimului, forma de învăţământ „Învăţământ la Distanţă” la urmâtoarele resurse:

Computer conectat la internet (pentru a putea accesa toate informaţiile): date, termene, suporturi de lucru-hărţi mute, hărţi digitizate, hărţi model, explicaţii etc;

Imprimantă (pentru tipărirea materialelor-suport, atemelor redactate, a studiilor de caz şi problematizărilor existente);

Acces la resursele bibliografice (ex: abonament la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”, abonament la Biblioteca Facultăţii de Geografie etc);

VIII. Calendarul cursului Vezi https://portal.portalid.ubbcluj.ro, sectiunea cursuri

IX. Politica de evaluare şi notare Procesul de evaluare şi stabilirea notei finale la acest curs va avea două componente:

1. însumarea punctajelor obţinute pentru rezolvarea sarcinilor de lucru (aplicaţiilor practice existente în fiecare din cele patru module): 10 puncte/aplicaţii practice/modul 40 puncte maxim;

2. nota obţinută la examenul final (derulat în cadrul celei de a patra întâlniri directe): 50 puncte maxim;

6

3. 10 puncte se acordă din oficiu, rezultând un punctal total maxim de 100 puncte, aferent notei finale 10. Fiecare modul cuprinde un număr de 5-10 aplicaţii practice, care vor fi puse la dispoziţia tutorelui, a cursantului, prin intermediului suportului de curs şi a materialelor bibliografice obligatorii. De asemenea, fiecare aplicaţie practică va fi discutată în cadrul primelor trei întâlniri cu studenţii, urmând ca ulterior, ele să fie rezolvate şi transmise titularului de curs. Pentru predarea temelor, se vor respecta cu stricteţe cerinţele titularului de curs, orice abatere de la acestea aducând după sine penalizări sau pierderea

punctajului corespunzător acelui set de sarcini practice. Evaluarea aplicaţiilor practice se va face imediat după primirea lor, iar afişarea pe site- ul facultăţii a punctajelor obţinute de către fiecare student se va realiza în cel mult două săptămâni de la data depunerii/primirii aplicaţiilor. Dacă studentul consideră că activitatea sa practică a fost subapreciată de către evaluator, atunci poate solicita feed-back suplimentar prin contactarea directă a evaluatorului sau a tutorelui, prin e-mail sau direct. Nota finală la acest curs va fi bazată pe procentele cumulate din întreg, iar notele vor avea la bază criterii de performanţă. Pentru obţinerea unui punctaj complet este nevoie de rezolvarea tuturor aplicaţiilor practice existente şi de prezenţa la examenul final, punctele fiind cumulate din aceste două forme de evaluare; lipsa uneia dintre aceste două componente se soldează cu lipsa notei finale din ecuaţia

de notare şi, implicit nepromovarea examenului la disciplina Geografia

regională a României.

X. Elemente de deontologie academică Corpul profesoral al Facultăţii de Geografie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, pleacă întotdeauna de la premisa conform căreia, studenţii acestei facultăţi, indiferent de formula educaţională pe care

o adoptă (zi/ID) şi specializarea urmată, sunt persoane mature şi

responsabile. Totuşi, pentru a evita eventualele situaţii în care se pune în

discuţie onestitatea cursantului, trebuie să stabilim de la bun început ce constituie fraudă. O formă concretă de fraudă este plagiatul.

Prin urmare, doresc şi pretind ca dumneavoastră să fiţi unica persoană care realizează sarcinile stabilite pentru acest curs (şi nu altcineva). Dacă utilizaţi idei sau fragmente din scrierile altei persoane şau resurse suplimentare pentru realizarea sarcinilor de lucru, trebuie să citaţi, iar lucrările respective să fie menţionate în bibliografia dumneavoastră. Suplimentar, vă rugăm să consultaţi politica Universităţii „Babeş-Bolyai” privin plagiatul şi să reflectaţi asupra consecinţelor ce decurg dintr-o astfel

de atitudine ingrată.

7

XI. Studenţi cu nevoi speciale În cazul studenţilor cu dizabilităţi există posibilitatea de adaptare a cerinţelor de aprofundare şi evaluare a cunoştinţelor în confomitate cu situaţiile speciale, de la caz la caz.

XII. Strategii de lucru recomandate Date fiind caracteristicile învăţământului la distanţă, se recomandă studenţilor o planificare foarte riguroasă a secvenţelor de studiu individual, coroborată cu secvenţe de dialog, mediate de reţeaua de internet, cu tutorii şi, respectiv, titularul de disciplină. Lectura fiecărui modul şi rezolvarea la timp a lucrărilor de evaluare, garantează nivele înalte de înţelegere a conţinutului tematic şi, totodată, sporesc şansele promovării cu succes a acestei discipline.

Cluj-Napoca

8

Conf. univ. dr. Sorin Filip

SUPORTUL DE CURS

PREZENTUL SUPORT DE CURS REPREZINTĂ O SINTEZĂ A LUCRĂRII GEOGRAFIA REGIONALĂ A ROMÂNIEI, 2008, COCEAN P., FILIP S., PRESA UNIVERSITARĂ CLUJEANĂ, CLUJ-NAPOCA. REPRODUCEREA INTEGRALĂ SAU PARŢIALĂ A TEXTULUI ŞI MATERIALULUI CARTOGRAFIC ESTE PERMISĂ NUMAI ÎN CONDIŢIILE RESPECTĂRII LEGISLAŢIEI ÎN VIGOARE PRIVIND DREPTURILE DE AUTOR.

Modulul I:

Aspecte

teoretice

ale

regionării

spaţiului

geografic

românesc

Modulul II: Regiunile funcţionale ale României (1-6)

Moldova de Nord-Est

Bucovina

Bistriţa-Trotuş

Maramureş-Chioar

Bârladul

Culoarul Siretului

Modulul III: Regiunile funcţionale ale României (7-12)

Transilvania Nordică

Transilvania Sudică

Munţii Apuseni

Crişana

Haţeg-Poiana Ruscă

Banatul

Modulul IV: Regiunile funcţionale ale României (13-21)

Oltenia Nordică

Oltenia Sudică

Muntenia de Nord-Vest

Regiunea Metropolitană Bucureşti

Curbura

Bărăgan

Dunărea de Jos

Dobrogea

Delta Dunării

9

MODULUL I: ASPECTE TEORETICE ALE REGIONĂRII SPAŢIULUI GEOGRAFIC ROMÂNESC

Obiective

Înţelegerea conceptului regiune;

Cunoaşterea principalelor etape în evoluţia regionării teritoriului naţional;

Cunoaşterea principalelor criterii de regionare geografică;

particularităţilor

Cunoaşterea

regionării

funcţionale

a

teritoriului

naţional.

Sumarul modulului Scopul acestui modul constă în familiarizarea studenţilor cu aspectele generale ale geografiei regionale în general, a evoluţiei conceptului de regionare la nivel naţional; în mod special se va insista pe semnificaţia conceptului de regiune şi pe criteriile de regionare, cu înţelegerea rezultatului final aferent fiecărui tip de regionare.

Angajamentul, implicarea studenţilor Participarea activă şi directă a studenţilor la dezvoltarea tematicilor aferente acestui modul presupune parcurgerea referinţelor bibliografice indicate, realizarea proiectelor de studiu şi/sau cercetare solicitate de către titularul de curs, abordarea unor studii de caz.

Referinţe bibliografice modul

1. Cocean, P. (2004), Structura spaţiului mental românesc, Studia

UBB,1.

2. Cocean, P., Filip, S., (2008), Geografia regională a României, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

3. Ianoş, I. (1981), Puncte de vedere privind analiza geografică regională a teritoriului României, SCGGG, XXVIII, Bucureşti.

4. Ungureanu, Al., Ungureanu, Irina, Donisă, I. (1994), Les regions geographiques du territoire de la Roumanie, Ann. Şt. Univ. Al. I. Cuza, Iaşi.

Pe tot parcursul existenţei sale, omul a încercat să cunoască teritoriul în care trăia, teritoriul care îi oferea hrană, anumite condiţii de viaţă, teritoriul care, fără excepţie şi-l apropria, atât ca individ cât şi ca societate. Perceperea diferită a teritoriului, utilizarea diferită a lui, diferenţele

10

peisagistice, caracterul atractiv, sau dimpotrivă repulsiv, existenţa unor resurse, şi alte asemenea caracteristici au condus la tendinţa şi nevoia de împărţire a teritoriului în diferite subdiviziuni, exprimate uneori în manieră diversă (ex. state, judeţe, comune, comitate, ţări, regiuni, etc.). Una dintre aceste subdiviziuni, regiunea, suscită un interes crescând din partea diverşilor „actori” cu interese în sfera teritorială (administrativi, politici, financiari, etc.), mergând pănă la formularea unor politici speciale de dezvoltare regională, regăsite atât la nivelul preocupărilor naţionale, cât şi la nivelul Uniunii Europene. Termenul de regiune, atractiv, utilizat în contexte din ce în ce mai diverse, de către specialişti aparţinând unor domenii eterogene, îşi pierde însă frecvent din înţelesurile fundamentale, datorită insuficientei fundamentări conceptuale pe care aceste specializări le au în raport cu un termen eminamente geografic. Semnificaţia acestui termen trebuie aşadar înţeleasă ca unitate teritorială de tip sistemic, cu o structură şi funcţii organic articulate.

Începuturile Geografiei Regionale în România Există suficiente temeiuri pentru a considera opera lui Dimitrie Cantemir, Descriptio Moldaviae, elaborată în limba latină, în anul 1717, la cererea Academiei din Berlin, (dar publicată, în traducere germană, abia în 1769 la Hamburg) ca prima lucrare de Geografie Regională autohtonă, constitujndu-se ca un studiu despre locuri şi oameni, cu aproape două secole mai devreme decât Vidal de la Blache. El delimitează astfel o regiune - Moldova vremii sale - ca entitate politică ale cărei trăsături fizice (relief, climat, hidrografie, vegetaţie, faună, resurse) le interfaţează permanent cu factorul antropic (analizat prin prisma răspândirii în teritoriu, structurii etnice, ocupaţiilor, obiceiurilor, organizării sociale). Nu lipseşte, aşadar, nici-un component al peisajului care să nu fie surprins în participarea sa la constituirea unui spaţiu trăit, umanizat, fapt reflectat şi în harta care o completează şi pe care sunt transpuse principalele elemente analizate. Ulterior, regiunea naturală, în vogă la vremea sa, ca un dat de necontestat, este abordată într-o lucrare geografică fundamentală Terra (1931), elaborată de către Simion Mehedinţi, pentru ca George Vâlsan (1931) să insiste asupra semnificaţiei noţiunii de regiune naturală şi asupra “caracterelor deosebitoare” şi a rolului lor în aplicarea principiului “independenţei geografice”.

11

Etapa 1950-1980. Cele mai importante contribuţii din această etapă la definirea termenului aparţin lui Vintilă Mihăilescu, atât în ceea ce priveşte domeniul de studiu, metodele de cercetare, cât şi raporturile ei cu celelalte ramuri geografice, remarcându-se faptul că în accepţiunea ilustrulei geograf, Geografia Generală este o ştiinţă a întregului planetar, în vreme ce Geografia Regională studiază părţile acestuia. Se adaugă activitatea altor geografi în acest domeniu (ex. Cornaleia şi Horia Grumăzescu). Este de amintit aici opinia conform căreia delimitarea regiunii trebuie să aibă la bază variaţia indicilor cantitativi ce definesc proprietăţile părţilor sale componente (H. Grumăzescu, 1968), precum şi cea conform căreia orice regiune geografică este un complex teritorial funcţional unitar, cu fizionomie specifică, definit de trei factori:

mediul, comunitatea şi substratul (Cornelia Grumăzescu, 1970). Tot în deceniul opt, Donisă, I. (1977) va reitera: regiunea este un sistem teritorial concret, definit de interacţiunea şi influenţa reciprocă a elementelor naturale, sociale şi economice. Pentru Valeria Velcea (1988) regiunea rămâne o entitate teritorială funcţională, ceea ce apropie mult punctul său de vedere de interpretarea sistemică ce începuse să se contureze în perioada menţionată la nivel mondial. Paralel acestor tendinţe de veritabilă noutate şi modernitate, majoritatea absolută a geografilor români se vor cantona (şi datorită vicisitudinilor vremii), în inerţia tradiţională a delimitării şi studiului regiunilor morfologice ( Mihăilescu, V., Morariu, T., Posea, G. etc).

Etapa 1980 – actual

În această etapă sunt de amintit paşi importanţi în clarificarea conceptuală din domeniul abordărilor regionale. Astfel Ianoş, I. (1981, 1987, 1993, 2000) propune, iniţial, alegerea şi a altor criterii pentru regionare decât cele fizico-geografice. Unul dintre ele ar putea fi individualizarea în funcţie de ierarhizarea reţelei de aşezări, respectiv prin evaluarea relaţiilor dintre acestea şi teritoriul aferent. Întru-un astfel de context regiunea devine un spaţiu funcţional, polarizat. Ulterior, autorul revine cu o contribuţie de mare consistenţă ideatică, regiunea fiind statuată ca cel mai complex sistem geografic, un sistem termodinamic şi informaţional optimal deschis, cu o structură disipativă. Ea posedă fluxuri de masă, energie şi informaţie proprii, ce-i permit autoorganizarea.

12

Complexitatea sistemului se reflectă nemijlocit în marea sa rezistenţă la schimbare.

Spaţiul regional este coerent (componentele sale naturale şi antropice sunt strâns conectate) şi sinergic (conlucrarea componentelor generând o funcţie specifică). El se va identifica integral în regiunile heterogene, în vreme ce regiunile naturale prezintă o structură coerentă şi sinergică numai în plan vertical (între substratul geologic, relief, hidrosferă, atmosferă şi biosferă). Ca o contribuţie de ultimă oră menţionăm introducerea de către Cocean, P. a spaţiului mental ca un criteriu de maximă eficienţă în delimitarea unor regiuni geografice de mare viabilitate (“ţările”). Acelaşi autor realizează o tipologizare complexă a regiunilor geografice, un model de abordare practică a studiilor regionale şi defineşte o nouă însuşire a sistemului teritorial regional: rezilienţa. Paralel cu reconsiderarea sa pe plan mondial, ca domeniu geografic de maximă importanţă pentru dezvoltarea economico-socială, dar şi în plan politic, Geografia Regională se menţine în actualitate, câştigând vizibil teren şi în România. Facultăţile de Geografie din Bucureşti şi Cluj-Napoca îşi centrează preocupările în catedre de profil, consolidând colectivele de cercetare proprii. Geografia Regională este o specializare distinctă în cadrul structurii doctoranturii având până în acest moment trei îndrumători (I. Ianoş, I. Marin, P. Cocean). De subliniat, mai ales, implicarea geografilor din Cluj-Napoca în elaborarea unor vaste proiecte de amenajare a teritoriului interjudeţean (PATIJ), a Regiunii de Nord-Vest (PATR), a strategiei de dezvoltare a Bazinului Tisa (în colaborare cu cercetători din Ungaria, Slovacia, Serbia şi Ucraina) unde conceptele şi metodologia regională au găsit un câmp de aplicare extrem de fertil, dând Geografiei, în ansamblu, o tentă pragmatică, de aplicabilitate în practică de necontestat. Dealtfel, începând cu anul 2003, la Cluj-Napoca funcţionează un Centru de Geografie Regională ce-şi propune abordarea la vârf a domeniului, concretizată şi prin editarea unei reviste de profil (Romanian Review of Regional Studies).

REGIUNILE GEOGRAFICE ALE ROMÂNIEI

Acţiunea de delimitare a unităţilor geografice complexe ale României a avut la bază, o bună perioadă, în principal criterii naturale, mai ales cele morfologice. Au fost, astfel, individualizate regiuni naturale, suprapuse marilor unităţi de relief şi delimitate în funcţie de structura şi

13

fizionomia peisajului. Aşa au rezultat unităţi naturale de tipul Carpaţii Orientali, Podişul Moldovei, Câmpia Română, Delta Dunării etc. Asumarea de către Geografie a unor valenţe practice imediate impune un decupaj teritorial care să faciliteze organizarea administrativă optimă şi gestionarea mai eficientă a resurselor unui teritoriu. Dezideratele menţionate pot fi atinse prin „creionarea” regiunii-sistem, în care elementele cadrului natural şi cele induse de prezenţa şi activitatea antropică alcătuiesc un întreg funcţional, care tinde spre o stare de echilibru dinamic. În consecinţă uniformitatea fizico-geografică nu mai este o condiţie obligatorie

fizico - geografică nu mai este o condiţie obligatorie Fig. 1. Regiunile geografice ale României. a

Fig. 1. Regiunile geografice ale României.

a delimitării; ei i se substituie alte criterii centripete a vectorilor purtători de masă, energie şi interese, dinspre periferie spre centrul său, privit ca nucleu polarizator şi nu sub aspectul poziţiei geografice. O regiune sistem funcţional poate include un teritoriu variat morfologic (munte – deal - câmpie), cu componente climatice, hidrologice, biogeografice extrem de nuanţate, dar care în plan economic şi social tinde să se afirme ca o entitate teritorială distinctă.

14

Tabelul 1. Suprafaţa regiunilor, populaţia la 1 iulie 2007 şi centrele polarizatoare ale acestora

Nr.

   

% din

Numărul de

 

crt.

Regiunea

Suprafaţa (km 2 )

teritoriul

naţional

locuitori

Centrul

polarizator

1.

Transilvania Nordică

24815,720

10,40

2072851

Cluj-Napoca

2.

Banat

18919,430

7,93

1293482

Timişoara

3.

Oltenia Sudică

17530,636

7,35

1489609

Craiova

4.

Transilvania Sudică

16374,192

6,86

1369297

Braşov

5.

Metropolitană Bucureşti

14339,331

6,01

3161330

Bucureşti

6.

Curbura

13671,388

5,73

1857458

Ploieşti

7.

Munţii Apuseni

13574,634

5,69

363237

Câmpeni

8.

Muntenia de NV

12937,363

5,42

1034751

Piteşti

9.

Dobrogea

12019,948

5,04

944270

Constanţa

10.

Bârlad

10973,343

4,63

757837

Vaslui

11.

Crişana

10388,298

4,38

987042

Oradea

12.

Bărăgan

9992,271

4,19

557788

Slobozia

13.

Bistriţa - Trotuş

9798,922

4,11

744416

Piatra Neamţ

14.

Haţeg - Poiana Ruscă

8185,194

3,43

497859

Deva

15.

Bucovina

8132,860

3,41

631511

Suceava

16.

Moldova de NE

8110,828

3,40

1050063

Iaşi

17.

Oltenia Nordică

7854,701

3,30

568798

Târgu Jiu

18.

Maramureş - Chioar

7269,216

3,04

600944

Baia Mare

19.

Dunărea de Jos

5570,393

2,34

734794

Galaţi

20.

Culoarul Siretului

4474,598

1,89

798821

Bacău

21.

Delta Dunării

3457,734

1,45

21405

Tulcea

Pornind de la astfel de considerente s-a încercat (P. Cocean, 2002) o regionare de acest tip, fără a se ajunge însă, în totalitate, la eliminarea tiparului tradiţional, reflectat în menţinerea unor diviziuni cu un profund substrat natural (Carpaţii Meridionali, Munţii Banatului, Câmpia Olteniei etc). Dacă din punct de vedere didactic punctul de vedere era parţial justificat, unităţile respective fiind clar delimitate fizico-geografic şi îndelung statuate ca atare, din cel al geografiei aplicate, al practicianului chemat să organizeze şi să amenajeze teritoriul el se impunea reconsiderat. Ceea ce şi întreprindem în încercarea de faţă bazată pe decelarea orientării vectorilor de gravitaţie şi perspectiva evoluţiei lor viitoare. În conformitate cu aceste concepte în cadrul României au fost delimitate următoarele regiuni: Banat, Crişana, Maramureş – Chioar, Transilvania Nordică, Transilvania Sudică, Munţii Apuseni, Haţeg – Poiana Ruscă, Oltenia Nordică, Oltenia Sudică, Muntenia de NV, Curbura, Regiunea Metropolitană Bucureşti, Bărăgan, Dunărea de Jos, Dobrogea, Delta Dunării, Bârlad, Culoarul Siretului, Bistriţa Trotuş, Moldova de NE, Bucovina (fig. 1).

15

Se observă că majoritatea absolută a unităţilor delimitate întrunesc criteriile sistemelor funcţionale: gravitaţia centripetă spre poli, axe sau fâşii; prezenţa unei baze de susţinere proprii, cât mai diversificată; fluenţa internă a vectorilor purtători de masă şi energie; un spaţiu mental cu trăsături particulare. Dacă unele regiuni conservă topicul anterior, vehiculat în perioada de maximă reverberaţie a regiunilor naturale (Delta Dunării, Culoarul Siretului, Munţii Apuseni) aceasta se datorează individualizării lor pregnante şi faptului că ele corespund noilor criterii cerute de caroiajul regiunilor de program cu însuşiri sistemice. Pe de altă parte, preluarea unor denumiri specifice provinciilor geografico-istorice (Bucovina, Crişana, Banat, Dobrogea, Oltenia, Transilvania, Maramureş) ni se pare adecvată nu numai prin prisma conservării unui patrimoniu toponimic ci şi pentru faptul că în semnificaţia lor ele includ toate aspectele geografice definitorii pentru spaţiul respectiv, naturale şi antropice. A se observa însă că regiunile respective consfinţesc realităţi geografice şi nu istorice, ceea ce explică abaterile frecvente de la caroiajul iniţial.

16

MODULUL II: Regiunile geografice ale României (1-6)

Moldova de Nord-Est

Bucovina

Bistriţa-Trot

Maramureş-Chioar

Bârladul

Culoarul Siretului

Obiective Familiarizarea cu caracteristicile esenţiale ale regiunilor geografice abordate;

regionale

Înţelegerea

relaţiilor

şi

funcţionării

ansamblurilor

delimitate.

Sumarul modulului Funcţionarea sistemelor regionale este influenţată în mod hotărâtor de modul de interacţiune între baza naturală de susţinere, care oferă atât elemente de favorabilitate, cât şi de restrictivitate (prin prisma trăsăturilor morfologice, climatice, hidrice şi biopedogeografie), componenta demografică şi de habitat şi caracteristicile economice. Relaţiile holarhice instituite la nivelul sistemului de aşezări completează tabloul funcţional al fiecărei regiuni, iar prezenţa centrelor polarizatoare se constituie ca un factor cu rol coordonator şi frecvent, cu rol dinamizator pentru întreaga regiune polarizată. În plus, prezenţa conexiunilor cu regiunile învecnate este de natură să asigure o conectare la sistemul naţional, permitând manifestarea avantajului competitiv şi a specificităţii regionale.

Angajamentul, implicarea studenţilor Participarea activă şi directă a studenţilor la dezvoltarea tematicilor aferente acestui modul presupune parcurgerea referinţelor bibliografice indicate, realizarea proiectelor de studiu şi/sau cercetare solicitate de către titularul de curs, abordarea unor studii de caz.

Referinţe bibliografice modul

1. Cocean, P. (2004), Structura spaţiului mental românesc, Studia

UBB,1.

2. Cocean, P., Filip, S., (2008), Geografia regională a României, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

3. Ianoş, I. (1981), Puncte de vedere privind analiza geografică regională a teritoriului României, SCGGG, XXVIII, Bucureşti.

17

4. Ungureanu, Al., Ungureanu, Irina, Donisă, I. (1994), Les regions geographiques du territoire de la Roumanie, Ann. Şt. Univ. Al. I. Cuza, Iaşi.

1. MOLDOVA DE NORD – EST

Baza naturală de susţinere Moldova de nord-est include, o serie de subunităţi unităţi de relief cu aspect deluros şi de câmpie, Câmpia Moldovei şi versanţii estici ai culmii deluroase Bour - Dealu Mare, (Coastei Iaşilor , Dealul Ibăneşti, care prezintă, în general, aspecte de favorabilitate în raport cu componenta antropică. Trăsăturile aride ale climatului înscriu unitatea în cea mai tipică arie de manifestare a continentalismului de influenţă estică şi nord-estică.

arie de manifestare a continentalismului de influe nţă estică şi nord - estică. Fig. 2. Regiunea

Fig. 2. Regiunea Moldova de NE.

18

Temperaturile medii ale lunii ianuarie ajung la -4ºC, iar precipitaţiile scad frecvent sub 400 mm. Crivăţul este o prezenţă specifică în anotimpul rece. Verile sunt călduroase. Partea vestică, a dealurilor ce mărginesc Culoarul Siretului, este afectată de influenţele scandinavo-baltice, cu un climat mai răcoros şi mai umed. Caracteristicile regimului precipitaţiilor şi configuraţia spaţială a orografiei se resimt în modul de organizare al reţelelor hidrografice. Datorită cantităţilor reduse de precipitaţii şi evaporaţiei puternice, în anotimpul estival numeroase râuri mici, cu un potenţial de scurgere redus, seacă. Din această cauză Câmpia Moldovei este înţesată de iazuri (Săveni, Dracşani) ce stochează apa necesară habitatelor umane, pentru pescuit şi irigaţii. Iazurile sunt un element de puternică specificitate a peisajului regional. Pentru scopuri complexe, inclusiv hidroenergetice, a fost construit, în colaborare cu Republica Moldova, lacul de la Stânca-Costeşti, pe Prut. Biogeografic, Moldova de Nord-Est aparţine subregiunii pontico - central - asiatică definită de peisajul stepic şi silvostepic. Relativa omogenitate a condiţiilor pedogenetice a determinat larga extensiune a solurilor din clasa cernisoluri, cu fertilitate ridicată, la care se adaugă, mai ales în partea vestică, luvosoluri şi insular, în nord-est, pelisoluri. Resursele subsolului sunt aproape inexistente, exceptând nisipul cuarţos de la Miorcani, utilizat în industria sticlei, pietrişurile şi nisipurile din luncile râurilor exploatate în balastiere. Un rol major revine, ca urmare, terenurilor agricole extinse ce pot fi valorificate pentru diverse culturi sau, în zonele colinare, plantaţii de pomi fructiferi sau viţa de vie. Extensiunea largă a fondului funciar agricol s-a realizat în detrimentul suprafeţelor împădurite, în consecinţă resursele forestiere sunt extrem de limitate. Mai importante devin obiectivele turistice naturale şi antropice (iazurile, apele minerale de la Strunga, fauna piscicolă şi cinegetică; bisericile, mănăstirile, muzeele, casele memoriale, palatele (din Iaşi, Botoşani), obiceiurile, tradiţiile şi folclorul din zonele etnografice Iaşi şi Botoşani.

Componenta demografică şi de habitat a sistemului regional Din punct de vedere antropic, regiunea Moldovei de nord-est se constituie într-un veritabil rezervor de populaţie datorită sporului natural din ultimele decenii ce a asigurat, la nivel naţional, echilibrul periclitat de comportamentul demografic restrictiv al populaţiei din sud-vestul ţării. Natalitatea depăşeşte mortalitatea chiar şi în anii tranziţiei, fapt repercutat însă şi în mărimea fluxului migratoriu spre alte regiuni din ţară sau alte ţări în vederea asigurării unui loc de muncă. Predomină populaţia rurală, ocupată în sectorul primar, de naţionalitate română, ortodoxă. Este în

19

creştere inclusiv prin exod rural, populaţia urbană a oraşelor Iaşi, Botoşani, Dorohoi, Târgu Frumos, Săveni, Darabani. Aşezările rurale aparţin grupei satelor mari şi mijlocii, cu structură răsfirată sau compactă, amplasate lângă apele curgătoare, iazuri, de-a lungul căilor de acces. Funcţiile lor sunt agricole, cu o serie de specializări în cultura cerealelor, viticultură (zona Cotnari), pomicultură (Dealu Mare- Hârlău), legumicultură, agricultură mixtă. Centrul polarizator rămâne oraşul Iaşi, datorită potenţialului său poziţional, Este în afirmare aria de polarizare secundară a oraşului Botoşani stimulată de funcţia de reşedinţă judeţeană pe care o deţine începând din 1968. Dezvoltarea industriei prelucrătoare, asociată diversificării serviciilor publice a generat o interrelaţie tot mai strânsă cu propriul hinterland ceea ce a contribuit la creşterea rolului său atractor. Celelalte centre urbane ale regiunii fac parte din grupa oraşelor mici (sub 50000 locuitori) şi au un profil în care funcţia industrială se asociază cu cea agricolă şi de servicii.

Economia regiunii şi perspectivele de dezvoltare Economia regiunii Moldova de nord-est este mixtă, agricultura şi industria, dezvoltându-se pe coordonate proprii. Moldova de Nord-Est, ca sistem teritorial funcţional, se sprijină pe cei doi poli ai dezvoltării regionale, Iaşi şi Botoşani, şi pe o serie de oraşe mijlocii şi mici cu rol de optimizare şi armonizare a relaţiilor spaţiale. Riguros delimitată spaţial, această regiune are perspectiva unei individualizări şi mai pregnante în perspectivă, odată cu fortificarea componentelor sale sistemice şi optimizarea lor funcţională. Traversarea sa de viitoarea autostradă est-vest: Iaşi Paşcani – Suceava - Vatra Dornei – Cluj-Napoca - Oradea, cu şanse de prelungire spre est până la Chişinău, vecinătatea faţă de autostrada necesar a se construi prin Culoarul Siretului spre Ucraina şi Marea Neagră, magistralele feroviare grefate pe aceleaşi trasee sunt factori favorizanţi ai dezvoltării circulaţiei, a integrării ei în circuitul larg al schimburilor interregionale. Specializarea agriculturii pe o serie de ramuri care şi-au probat viabilitatea (cultura viţei de vie şi a pomilor fructiferi, cultura cerealelor şi creşterea oilor din rasa karakul), stimularea unor ramuri industriale (alimentară, textilă, construcţia de maşini, materiale de construcţie, prelucrarea lemnului) ce valorifică materiile prime ale regiunii şi forţa de muncă excedentară, amplificarea şi diversificarea ofertei turistice sunt direcţiile ce trebuie urmate pentru atingerea dezideratului respectiv. În corelaţie cu evoluţia geopolitică din zonă, în cadrul regiunilor transfrontaliere din care fac parte, cele două centre urbane mari, Iaşi şi Botoşani, au şanse să-şi extindă aria de gravitaţie şi la nord şi est de Prut.

20

Analiza chorematică Ansamblul regional al Moldovei de NE este caracterizat de vasta extindere a arealelor în care principala caracteristică derivă din dificultatea de coagulare a câmpurilor de forţă şi de conjugare a fluxurilor de materie, energie şi informaţie. Acest lucru se datorează în principal faptului că pe fondul unei economii slab dezvoltate, dominată de o agricultură puţin performantă, aşezările rurale nu reuşesc să întrunească valenţele unor nuclee spaţiale elementare, fapt reflectat şi în numărul deosebit de redus al centrelor polarizatoare supracomunale. Rezultatul se concretizează în disiparea resurselor şi produselor, antrenate în fluxuri orientate predominant centrifug şi în fluxuri migratorii intra – şi extraregionale. Pe de altă parte, centrele urbane de importanţă locală, care ar trebui să aibă un rol de echilibrare dar şi de dinamizare a reţelei de localităţi inferioare ierarhic, sunt relativ puţine şi nu dispun încă de suficientă „forţă” în acest sens. În plus, axele funcţionale regionale au poziţionare periferică. Este cazul atât a axelor funcţionale secundare (Târgu Frumos - Hârlău Flămânzi Botoşani Dorohoi şi Dorohoi Darabani) cât şi a celei principale (Târgu Frumos – Podu Iloaiei – Iaşi Sculeni). În această situaţie interacţiunea spaţială şi funcţională a localităţilor din centrul şi estul regiunii cu vectorii dezvoltării este de mică intensitate. Axele joncţionale (Botoşani Săveni, Botoşani Ştefăneşti – Stânca), cu un evident caracter de fragilitate dar şi de izolare, se adaugă sistemului regional, fără a se constitui însă (cel puţin pentru moment) ca posibile fâşii de gravitaţie care să impulsioneze şi să susţină dezvoltarea regională. O menţiune aparte trebuie făcută în raport cu centrul polarizator – municipiul Iaşi, care în ciuda poziţionării superioare în ierarhia aşezărilor la nivel naţional, nu reuşeşte să contrabalanseze în mod eficient puternica inerţie a sistemului regional pe care îl polarizează. Valenţele culturale, demografice şi administrative se dovedesc a fi încă private de o forţă economică consistentă care să se constituie într-un vector veritabil al dezvoltării regionale. Chorema: (vezi Cocean P., Filip S., 2008)

2. BUCOVINA

Baza naturală de susţinere Baza de susţinere a sistemului teritorial este compusă dintr-un relief variat în care munţii, podişul şi depresiunile generează un peisaj cu numeroase posibilităţi de interacţionare cu factorul antropic. Aceasta datorită anumitor particularităţi morfologice (văi largi şi depresiuni extinse,

21

culmi aplatizate, versanţi domoli) ce ridică indicele de favorabilitate al utilizării terenurilor. Cele două trepte majore de relief, munţii şi podişul, precum şi orientarea nord-sud a principalelor culmi, determină o serie de particularităţi climatice între care se înscrie influenţa pregnantă scandinavo-baltică ce afectează îndeosebi părţile mai joase. Reţeaua hidrografică este relativ densă, Siretul (poziţionat în imediata proximitate a regiunii) colectând prin afluenţii săi, Suceava şi Moldova, întregul drenaj de suprafaţă al sistemului teritorial. Depresiunea Dornelor este traversată de Bistriţa, afluent pe care Siretul îl primeşte în afara regiunii de faţă. În Obcinele Bucovinei şi munţii sus-menţionaţi etajarea vegetaţiei este evidentă, foioasele fiind urmate de o fâşie de amestec, respectiv de conifere compacte de molid şi brad. La peste 1650 m altitudine se dezvoltă etajul subalpin cu jneapăn şi ienupăr, iar deasupra acestuia se situează pajiştile alpine veritabile. Suprafeţele împădurite depăşesc valorile atinse în alte masive carpatice, ceea ce conferă regiunii o resursă în plus. Ponderea crescută a suprafeţelor forestiere în totalul fondului funciar este o caracteristică comună pentru numeroase unităţi administrativ – teritoriale, aşa cum este cazul comunelor Putna, Cârlibaba sau Suceviţa. Fauna este bogată, cu o diversitate ridicată indusă de varietatea ecosistemelor: ursul, cerbul, căpriorul, mistreţul, jderul, râsul, cocoşul de mesteacăn, ridicând indicele de atractivitate al fondurilor de vânătoare din principalele masive montane. Pe lângă resursele forestiere importante, terenurile agricole relativ extinse, economia regiunii se sprijină pe zăcămintele de neferoase din zona Leşu Ursului şi Tarniţa, pe cele de substanţe radioactive de la Crucea, pe rezervele de sare exploatate la Cacica. Recent, prospecţiunile geologice atestă prezenţa, în Podişul Sucevei, a unor zăcăminte de gaze naturale. O valoare remarcabilă o are însă patrimoniul turistic, Bucovina putând fi catalogată ca al treilea pol turistic al României după Litoral şi Delta Dunării. Bisericile cu fresce exterioare de la Voroneţ, Suceviţa, Moldoviţa, Humor sau Arbore sunt incluse în repertoriul monumentelor artei universale. Lor li se adaugă alte numeroase mănăstiri sau biserici (Dragomirna, Probota, Solca), Cetatea Sucevei, statui, muzee, valori etnografice specifice. În Depresiunea Dornelor se află acvifere cu ape minerale, iar climatul munţilor înalţi este favorabil derulării agrementului hivernal. Relieful pitoresc al munţilor Rarău, Rodna, Suhard sau Călimani motivează amenajări turistice de perspectivă, turismul cinegetic şi piscicol completând oferta regiunii.

22

Fig. 3. Regiunea Bucovina. Componenta demografică şi de habitat a sistemului regional Densitatea pop ulaţiei

Fig. 3. Regiunea Bucovina.

Componenta demografică şi de habitat a sistemului regional Densitatea populaţiei atinge valori mari (100-150 locuitori/km²) în culoarul Sucevei, Depresiunea Rădăuţi, partea centrală a Depresiunii Dornelor. Ea scade sub 50 locuitori/km² în nordul Podişului Sucevei şi în zona muntoasă. În balanţa demografică pe medii de viaţă, predomină populaţia rurală al cărei spor natural se menţine şi actualmente peste valorile medii ale ţării (regiunea se ataşează Moldovei de nord-est în ceea ce am putea numi „rezervorul demografic” al României). Structura etnică confirmă majoritatea covârşitoare a românilor, între minorităţile naţionale cei mai numeroşi sunt ucrainenii. Dinamica teritorială s-a atenuat sub aspectul migraţiei sat - oraş, datorită pierderii locurilor de muncă din industrie şi creşterii şomajului, în schimb a apărut migraţia internaţională pentru muncă, cu deplasarea populaţiei tinere, preponderent bărbătească în ţări din centrul,

23

sudul sau vestul Europei. Îmbătrânirea populaţiei este şi aici un proces în derulare, cu valori mult inferioare altor regiuni ale ţării. Profilul economic al aşezărilor rurale este extrem de nuanţat. Predomină satele cu funcţie agricolă, în care creşterea animalelor (covârşitoare în zona montană şi a Obcinelor) se împleteşte cu cultura plantelor (în vestul Podişului Sucevei) sau tinde spre o specializare (sate pomicole, în est). Frecvent apare profilul economic mixt, unde agriculturii i se ataşează funcţia industrială (Marginea, Baia, Şaru Dornei, Iacobeni). Aşezările urbane aparţin, cu excepţia Sucevei, oraşelor mici şi mijlocii. Ele sunt polarizate de fosta capitală a statului medieval Moldova, oraş care, şi din motive fizico-geografice, reuşeşte să se constituie într-un centru atractor unic, de mare viabilitate pentru întregul spaţiu regional. Ca centre de ordinul secundar, se instituie Vatra Dornei, Rădăuţi şi Fălticeni. Activităţile industriale, axate în general pe valorificarea materiilor prime locale, definesc funcţiile oraşelor, pentru cele mici intervenind şi profilul industrial-agricol (Solca), iar pentru oraşul Vatra Dornei este caracteristică funcţia turistică.

Economia regiunii şi perspectivele de dezvoltare Economia Bucovinei are ca ramură de îndelungată tradiţie agricultura, creşterea animalelor caracterizând teritoriul pastoral din munţi şi Obcine, iar cultura plantelor partea estică şi sud-estică a Podişului Sucevei. Partea sudică a podişului (arealul Fălticeni - Rădăşeni) întruneşte cerinţele ecologice ale dezvoltării pomiculturii (măr, cireş, vişin), livezile fiind însă afectate de mutaţiile produse în domeniu după anul 1990. Corespunzător condiţiilor geografice, tradiţiei şi constrângerilor socio-economice, agricultura regiunii Bucovina poate fi apreciată ca fiind una de tip tradiţional, de subzistenţă, în care ponderea terenurilor agricole cultivate în asociaţie este redusă (sub 5%), iar mărimea medie a exploataţiilor individuale este, de regulă, sub 2 ha şi cu un grad redus de mecanizare. Industria este, comparativ cu alte regiuni ale ţării, mai puţin dezvoltată. Turismul tinde să devanseze celelalte două ramuri, mai ales în contextul reculului evident suferit de acestea în ultimii ani. Deşi impactul tranziţiei a fost resimţit şi în domeniul în cauză, redresarea este mai rapidă şi mai facilă. Turismul cultural focalizat pe obiectivele religioase şi istorice ale Bucovinei (Voroneţ, Suceviţa, Moldoviţa, Dragomirna, Probota, Humor, Arbore, cele din Suceava şi Rădăuţi) are o evoluţie ascendentă, iar revenirea staţiunii Vatra Dornei în rândul bazelor turistice curative şi de agrement hivernal de importanţă naţională este în curs de realizare. Un rol important îl

24

joacă turismul rural stimulat de infrastructura calitativ superioară a aşezărilor bucovinene, în special cele din Ţara Dornelor Prin toate trăsăturile relevate anterior, Bucovina apare ca un sistem teritorial bine structurat, suprapus unui spaţiu mental cu însuşiri distilate şi perfecţionate în timp istoric. Fluxurile materiale şi energetice sunt orientate dinspre munte spre aria mai joasă de podiş, pe văile Sucevei şi Moldovei Optimizarea funcţională a acestui sistem depinde în primul rând de modernizarea infrastructurilor de acces şi comunicare, precum şi de valorificarea competitivă a elementelor sale de specificitate (agricolă, turistică, industrială). Destinderea relaţiilor cu Ucraina va oferi sistemului menţionat largi posibilităţi de afirmare transfrontalieră, prin intensificarea relaţiilor cu partea nordică a vechiului sistem teritorial bucovinean.

Analiza chorematică Trăsătura sistemico-funcţională definitorie a ansamblului regional bucovinean este reprezentată de existenţa unei axe principale cu poziţionare mediană, orientată vest est. Ea a fost indusă, pe de o parte de modul de angrenare spaţială a masivelor montane şi a spaţiilor depresionare (Depresiunea Dornelor, valea Moldovei) şi pe de altă parte de amplasarea în cadrul acestor spaţii depresionare a unor importante centre urbane sau supracomunale (Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Frasin, Gura Humorului), a căror valenţe polarizatoare (induse prin mecanisme economice, culturale, administrative, dar şi prin tradiţie) au fost „dublate” de manifestarea convergentă a fluxurilor naturale şi antropice. Cea de a doua trăsătură constă în poziţionarea periferică a centrului polarizator regional – municipiul Suceava. Derivă de aici o serie de dificultăţi, mai ales în ceea ce priveşte difuzia fluxurilor de materie, energie şi informaţie înspre interiorul regiunii; este augmentată această dificultate şi de restrictivitatea cadrului natural generată de caracteristicile morfometrice şi morfodinamice ale reliefului. Acest fapt induce o altă trăsătură regională şi anume existenţa unor vaste spaţii în care fluxurile prezintă un evident caracter centrifug, determinat de modul de manifestare al fluxurilor naturale, preluate însă în cadrul fluxurilor antropice. Aşa se face că exploatarea resurselor (forestiere, agricole sau de altă natură) generează ieşiri semnificative de masă şi energie, prea puţin sau deloc stocate în aceste areale. Se adaugă apoi şi fluxurile demografice induse, fie de prezenţa unor centre de atracţie locală, fie de fragilitatea structurală a unor aşezări rurale, fie de factori economici conjuncturali. O notă aparte la nivel regional este dată de prezenţa în partea estică a două centre urbane de importanţă regională (Rădăuţi şi Fălticeni) care reuşesc să genereze axe funcţionale secundare dar care totodată eclipsează oraşele mai noi, fără valenţe

25

urbanistice reale (Milişăuţi, Solca, Cajvana, etc.), relevând la nivel teritorial manifestarea unor relaţii care mai degrabă sunt de competiţie decât de cooperare. Fragilitatea acestor centre urbane, restrictivitatea indusă de factorii naturali, lipsa unor centre supracomunale puternice, au contribuit la generarea unor axe care au mai mult caracter joncţional (Vatra Dornei – Iacobeni – Cârlibaba, Vatra Dornei – Crucea – Broşteni, etc.). Prezenţa unor sinapse care asigură legături cu sisteme dinafara regiunii (ex. Uncraina, regiunea Maramureş Chioar) sunt de natură să îmbunătăţească capacitatea de integrare spaţială a regiunii la nivele ierarhice superioare (naţionale şi extranaţionale). Chorema: (vezi Cocean P., Filip S., 2008)

3. MARAMUREŞ – CHIOAR

Baza naturală de susţinere Regiunea cuprinde teritorii centrate pe Depresiunea Maramureşului, la care se adaugă o serie de unităţi depresionare mai mici şi arealele montane şi deluroase adiacente (vezi harta) Reţeaua hidrografică este tributară în exclusivitate Tisei care, pe o lungime de 60 km, urmează frontiera nordică a ţării. Vişeul şi Iza drenează spaţiul depresionar maramureşean, Turul se organizează pe versantul vestic al Munţilor Oaş şi străbate, pe direcţia est-vest, Depresiunea Oaş. Lăpuşul, ca afluent al Someşului, traversează depresiunea cu acelaşi nume pe care o părăseşte prin defileul epigenetic de la Răzoare, drenând apoi compartimentul estic al depresiunii Baia Mare. O notă particulară este dată de prezenţa apelor minerale aparţinând extremităţii nordice a aureolei mofetice a Carpaţilor Orientali, denumite în regiune „borcuturi”. Este vorba despre izvoare carbogazoase şi bicarbonatate, feruginoase, cu debite variabile care sunt prezente la Săpânţa, Coştiui, Ocna Şugatag, Băile Borşa, Stoiceni, Băile Puturoasa, Valea Măriei, Bixad. Se remarcă şi existenţa izvoarelor sulfuroase, aşa cum sunt cele de la Cărbunari, Dăneşti şi Dragomireşti, ori cele clorurate de la Săliştea, Ocna Şugatag şi Coştiui. În exploatările miniere din zona Baia Mare au fost interceptate strate acvifere termalizate. La Ocna Şugatag şi Coştiui în urma exploatării îndelungate a sării s- au format lacuri sărate. În Munţii Rodnei circurile glaciare găzduiesc lacuri de aceeaşi origine (Iezerul Pietrosu, Buhăescu, Lala). Lacuri de tasare nivală apar şi în Munţii Maramureşului şi Ţibleş (Vindirel şi Tăul din Măgura Neagră). În scop hidroenergetic şi pentru alimentarea cu apă a municipiului

26

Baia Mare a fost construit barajul şi lacul de acumulare de pe Firiza. Un lac asemănător este cel de la Călineşti Oaş. Resursele subsolului înscriu regiunea Maramureş - Chioar printre cele mai bogate în substanţe nemetalifere (plumb, cupru, zinc, aur, argint) cantonate în minereuri complexe exploatate în masivele lanţului vulcanic, dar şi la Baia Borşa sau Toroiaga. Structurile diapire ale Depresiunii Maramureşului au asigurat secole la rând sarea necesară aşezărilor bazinului panonic, astăzi exploatările fiind sistate. La Răzoare se exploatează mangan.

Componenta demografică şi de habitat a sistemului regional Demografic regiunea se înscrie în categoria teritoriilor cu spor natural pozitiv, natalitatea surmontând tendinţa de îmbătrânire a populaţiei şi creşterea mortalităţii. Aşezările rurale poartă pecetea unui profund autohtonism relevat de existenţa milenară a „ţărilor” Oaşului, Maramureşului, Lăpuşului sau Chioarului unde s-a afirmat o civilizaţie rurală autentică, de mare originalitate şi viabilitate. Municipiul Baia Mare se detaşează net în raport cu celelalte oraşe, atât ca şi număr de locuitori, cât şi ca putere de polarizare. În cadrul reţelei de oraşe relaţiile de subordonare şi ierarhizare sunt caracterizate de numeroase disfuncţii, induse în primul rând de bariera orografică care desparte centrul polarizator principal de aşezările urbane ale Depresiunii Maramureşului. Ca urmare există tendinţa polarizării acestora de către Sighetu Marmaţiei, capitala de drept a Maramureşului istoric. Sistemul regional analizat se individualizează şi la nivel economic. Agricultura tradiţională, prelucrarea artizanală şi industrială a lemnului, industria extractivă şi de prelucrare a neferoaselor, turismul, se asociază într-un tot definitoriu pentru spaţiul geografic dat. În spaţiul depresiunilor Maramureş, Lăpuş, Baia Mare se practică, încă din vechime, o agricultură de subzistenţă, cu caracter mixt, unde cultura plantelor este localizată în lunci, pe terase şi pe versanţii cu declivitate mai redusă. La nivel regional, terenurile agricole deţin 54% din suprafaţă, din care doar 17% sunt reprezentate de terenuri arabile. Principalele ramuri industriale sunt reprezentate de industria prelucrării lemnului şi a mobilei, industria textilă şi a confecţiilor, industria alimentară, care au înlocuit ramuri industriale fundamentale care confereau un profil aparte acestei regiuni: industria extractivă şi metalurgia neferoaselor.

27

Fig. 4. Regiunea Maramureş – Chioar.
Fig. 4. Regiunea Maramureş – Chioar.

28

Economia regiunii şi perspectivele de dezvoltare Turismul este în expansiune, îndeosebi sub forma turismului rural pentru care regiunea de faţă are un potenţial de dezvoltare de excepţie. Apele minerale, peisajul montan, climatul favorabil agrementului hivernal, dar mai ales bisericile de lemn din Maramureş şi Lăpuş (între care cele de la Săpânţa - Peri şi Surdeşti sunt printre cele mai înalte din Europa), obiceiurile, tradiţiile, folclorul sunt un cumul de atracţii de mare valoare. Staţiunile turistice Izvoare, Borşa, Cvnic, Luna Şes, Ocna Şugatag, Coştiui reprezintă doar punctul de plecare a turismului de perspectivă. Proliferarea rapidă a pensiunilor rurale la Vadu Izei, Ieud, Bârsana etc, este un semn că acest patrimoniu a fost deja receptat la adevărata sa semnificaţie.

Analiza chorematică Complexitatea factorilor naturali şi a componentei antropice generează în cadrul regiunii Maramureş - Chioar câteva particularităţi. În primul rând este vorba despre conturarea unor arii de convergenţă a fluxurilor naturale şi antropice, corespunzătoare depresiunilor Maramureş, Oaş, Lăpuş şi Baia Mare. Ultimei îi este caracteristică conturarea unui areal intens urbanizat poziţionat la contactul cu rama montană a Ignişului şi Gutâiului, pentru care vectorul l-a constituit municipiul Baia Mare, care a reuşit să se constituie ca un centru de difuziune a fluxurilor de materie, energie şi informaţie la nivelele ierarhice inferioare. „Beneficiarii” sunt atât oraşele mai vechi (Baia Sprie, Cavnic), cât şi comunele aflate în hinterlandul de imediată proximitate, dintre care unele au evoluat la rangul de oraş (ex. Tăuţii Măgherăuş). Ariile de convergenţă din vest şi sud-est (Oaş şi Lăpuş) relevă fiecare, existenţa unui pol local (Negreşti Oaş şi Târgu Lăpuş), care beneficiind de atribute poziţionale, de atuuri economice dar şi cele ce ţin de tradiţie, reuşesc să se impună la nivel teritorial pe baza unor relaţii de coordonare-cooperare, fără a avea însă un rol dinamizator pregnant. În cazul Depresiunii Maramureşului se remarcă o situaţie particulară. Este vorba despre prezenţa unui centru polarizator secundar - municipiul Sighetu Marmaţiei, care reuşeşte să-şi menţină tradiţionalul rol de „centru”, în ciuda unui uşor declin conjunctural actual şi a unei poziţionări periferice. Acest din urmă atribut îi conferă însă şi perspective reale de impunere ca centru supraregional în contextul rolului de sinapsă conferit după redeschiderea Punctului de Trecere a Frontierei spre Ucraina. Perspectiva este însă condiţionată de revigorarea economică a oraşului, de îmbunătăţirea infrastructurii, creşterea conectivităţii şi permeabilizarea spaţiului ucrainean. În cadrul Depresiunii Maramureşului se remarcă de asemenea prezenţa unei axe funcţionale suprapusă văii Vişeului, în condiţiile în care aici sunt

29

amplasate centre urbane (Borşa, Vişeu de Sus) şi supracomunale (Moisei, Leordina, Petrova) care reuşesc să polarizeze eficient spaţiul adiacent. Cu caracter secundar se constituie o a doua axă (Sighet – Bârsana – Dragomireşti - Săliştea de Sus), suprapusă văii Izei, mai fragilă din punct de vedere structural şi mai estompată din punct de vedere funcţional. În ansamblu, se poate aprecia că sistemul regional prezintă arii de certă coerenţă, constituind un întreg funcţional cu valenţe sinergice, estompate doar de constrângerile morfologice, încă insuficient surmontate. Chorema: (vezi Cocean P., Filip S., 2008)

4. BÂRLADUL

Baza naturală de susţinere Bârladul defineşte ca topic regiunea geografică suprapusă unităţii de podiş omonime, străbătută axial de râul cu acelaşi nume şi polarizată, în mare parte, de oraşul Bârlad. Ca urmare, trei elemente de ordin morfologic, hidrografic şi habitaţional conlucrează la atribuirea unei denumiri pe care o apreciem, astfel, potrivită. Clima unităţii este de podiş, cu accente de tranziţie spre climatul de câmpie, pe un fond de continentalism evident. Influenţa est-europeană afectează întreaga regiune, îndeosebi în anotimpul rece. Temperatura medie anuală oscilează între 8-10º C, iar precipitaţiile intre 450-600 mm. Durata de strălucire a Soarelui este mare, depăşind 2100 ore anual. Râurile sunt tributare în primul rând Bârladului (Crasna, Tutova, Racova, Zeletin, Vaslui) şi apoi Prutului (Elan, Horincea) sau direct Siretului (Răcătău). Alimentarea este pluvială, cu maxim de primăvară şi minim estival când unele râuri seacă. Pot apare însă viituri la ploile torenţiale. Apele freatice sunt cantonate în depozitele friabile, conuri de dejecţie şi lunci, la adâncimi variabile de până la 20-25 m, uneori având caracter mineralizat (ex. Răducăneni). Element definitoriu al peisajului unui sistem teritorial, vegetaţia regiunii Bârlad este unică pentru România datorită interferenţelor vizibile între asociaţiile forestiere, cele de silvostepă şi de stepă. Astfel, la peste 400 m altitudine se dezvoltă pădurile de fag, sub această altitudine întâlnim stejarul şi asociaţiile de amestec. În Colinele Tutovei şi Dealurile Fălciului predomină silvostepa, iar în Podişul Covurlui se extinde deja stepa cu graminee.

30

Fig. 5. Regiunea Bârlad. Componenta demografică şi de habitat a sistemului regional Aşezările rurale sunt

Fig. 5. Regiunea Bârlad.

Componenta demografică şi de habitat a sistemului regional Aşezările rurale sunt localizate în lunci, pe terase şi versanţi. Predomină satele mici (în Colinele Tutovei) şi cele mijlocii. Satele de dimensiuni mari sunt reduse ca număr (cele mai mari comune fiind Zorleni - 9699 locuitori, Fălciu - 6050 locuitori, Stănileşti - 5670 locuitori). Densitatea lor depăşeşte 6 aşezări/100 km². Aşezăr ile urbane provin, de regulă, din vechile târguri. Vaslui şi Bârlad aparţin prin numărul locuitorilor oraşelor mijlocii, între 50.000-100.000 locuitori, iar celelalte se încadrează

31

în categoria celor mici (sub 50.000 locuitori). Funcţia de centru polarizator regional se dispută între Bârlad (cu un număr mai mare de locuitori) şi Vaslui (cu funcţii administrative mai importante). Considerăm că poziţia geografică va avantaja în timp Bârladul aflat la distanţă relativ egală de două mari centre polarizatoare extra-regionale, Iaşi şi Galaţi (Vasluiul intrând, prin apropiere, sub incidenţa ariei de influenţă a celui dintâi).

Economia regiunii şi perspectivele de dezvoltare Componenta economică a spaţiului regional are drept suport fundamental agricultura, urmată de industrie. Din lipsa materiilor prime necesare, industria s-a afirmat târziu, abia în a doua jumătate a secolului trecut. Deficitul de resurse, eclipsarea determinată timp de mai multe decenii au condus la situaţia în care industria energiei electrice să fie slab reprezentată (termocentrala Bârlad). Mai importantă este producţia de rulmenţi de la Bârlad, prelucrarea lemnului (mobilă, butoaie, ambalaje) la Vaslui, Bârlad şi Huşi, materialele de construcţii la Bârlad şi Vaslui, industria alimentară şi textilă ce valorifică materii prime locale prezentă în toate oraşele regiunii. Bârladul reprezintă o tipică regiune defavorizată, cu nivelul de dezvoltare cel mai scăzut din România, cu numeroase probleme sociale şi environmentale (determinate de degradarea peisajului sub presiunea antropică îndelungată). Infuzia de capital în activităţi economice competitive (între care şi turismul) prefigurate de o strategie de dezvoltare regională adecvată este stringentă. Creşterea economică bazată pe valorificarea potenţialului natural şi demografic, precum şi pe poziţia favorabilă la contactul cu Republica Moldova trebuie să se constituie ca repere în dezvoltarea viitoare a regiunii.

Analiza chorematică O primă trăsătură a spaţiului regional bârlădean este dată de larga extensiune a ariilor cu dificultăţi de coagulare a câmpurilor de forţă. Acest lucru derivă din ruralizarea profundă, încărcată de arhaism, care nu beneficiază de pe urma prezenţei centrelor urbane decât într-o măsură insuficientă. Cea de a doua trăsătură definitorie derivă din prezenţa celor două centre (Vaslui şi Bârlad), între care se manifestă cu precădere relaţii de indiferenţă, rezultate din modesta capacitate de relaţionare determinată prin mecanisme economice. Conturarea axei funcţionale principale cu orientare nord – sud (Negreşti – Vaslui – Bârlad – Tecuci) este mai mult rezultatul manifestării unor fluxuri de tranzit între Moldova de NE (şi în special Iaşi) şi regiunile situate în sudul ţării (Dunărea de Jos, Curbură, etc.), desigur,

32

fără a neglija rolul celor două centre de importanţă regională în conturarea acestei axe. Care însă nu dovedesc o reală capacitate de reţinere, metabolizare şi redistribuire a materiei, energiei şi informaţiei vehiculate pe aceasta. În acest context, se remarcă o altă trăsătură, şi anume existenţa unor axe secundare (Bârlad – Dragomireşti – Secuieni, Bârlad – Bereşti – Murgeni – Fălciu Huşi, Tecuci – Târgu Bujor – Oancea), induse de prezenţa unor centre urbane de importanţă locală sau centre supracomunale şi axe secundare induse de prezenţa unor sinapse de importanţă regională sau naţională (Bârlad Huşi Albiţa); axele joncţionale sunt şi ele prezente, făcând relaţia între axa centrală şi centre polarizatoare extraregionale (ex. Bârlad – Bacău). Generarea unor fluxuri proprii, integrarea în cadrul mecanismului regional a fluxurilor de tranzit, sunt elemente care pot contribui la consolidarea acestor axe, la eficientizarea funcţională a lor şi implicit la creşterea coerenţei sistemului regional. Nu lipsită de imprtanţă este prezenţa celor două sinapse care conectează regiunea cu sistemele transfrontaliere, permiţând o valorificare superioară a potenţialului economic. O ultimă trăsătură majoră derivă din faptul că la nivel regional se fac simţite influenţele exercitate de trei centre polarizatoare extraregionale (Bacău, Iaşi şi Galaţi), creându-se astfel premisele de manifestare ale unor tendinţe centrifuge; situaţia este amplificată mai ales în condiţiile fragilităţii relaţiilor regionale, determinată de puterea redusă de polarizare a centrelor urbane existente. Chorema: (vezi Cocean P., Filip S., 2008)

33

5. CULOARUL SIRETULUI

Baza naturală de susţinere Culoarul Siretului exemplifică în mod revelator tipul regiunilor anizotrope, cu o desfăşurare alungită, filiformă şi prezenţa unor centre de

polarizare dispuse axial cu sau fără relaţii între ele. Unitatea se conturează morfo-hidrografic suprapunându-se văii şi versanţilor râului Siret de la intrarea sa în ţară, la Văşcăuţi, şi până la debuşarea sa în spaţiul Câmpiei Siretului. Profilul transversal al culoarului are lăţimi variabile, între 2,5 km în defileul de la Răcăciuni şi peste 40 km aval de Roman unde lunca sa se evazează asemenea unei pâlnii deschisă spre câmpie. Două elemente au importanţă majoră în funcţionarea sistemului teritorial şi anume prezenţa numeroaselor confluenţe (Moldova, Bistriţa, Trotuş, Bârlad) şi înşeuări (Bucecea, Ruginoasa) care s-au transformat în tot atâtea linii de conexiune biunivocă înspre regiunile învecinate ceea ce îi conferă în ultima instanţă culoarului rolul de axă de gravitaţie regională majoră, inclusiv pentru celelalte unităţi teritoriale limitrofe (Bucovina, Moldova de

majoră, inclusiv pentru celelalte unităţi teritoriale limitrofe (Bucovina, Moldova de Fig. 6. Culoarul Siretului. 34

Fig. 6. Culoarul Siretului.

34

Nord-Est, Bârlad, Bistriţa - Trotuş). Al doilea element este constituit din larga dezvoltare a luncii şi numărul apreciabil de terase (8) cu înălţimi cuprinse între 3-4 m şi 200-210 m ceea a permis o antropizare accentuată şi localizarea amplă a căilor de comunicaţie.

Componenta demografică şi de habitat a sistemului regional în conformitate cu elementele de favorabilitate morfologică, aşezările umane s-au dezvoltat cu precădere pe partea dreaptă a culoarului, Predomină satele mijlocii şi mari, cu o structură răsfirată şi adunată. Oraşele ocupă, în general sectorul de luncă având vatra mai extinsă şi fiind legate direct de magistralele de transport. Oraşele Siret, Paşcani, Roman, Bacău şi Adjud joacă rolul unor centre de polarizare locale. Spre cerinţele unui centru de polarizare regională evoluează oraşul Bacău prin complexitatea funcţională şi potenţialul său demografic şi economic.

Economia regiunii şi perspectivele de dezvoltare Economia regiunii s-a cristalizat pe trei coordonate principale şi anume agricultura, industria şi transporturile. Agricultura, ca ocupaţie primordială, cu vechi tradiţii, a valorificat ponderea ridicată a terenurilor agricole (76% din suprafaţa regiunii). Larga extensiune a luncilor şi teraselor se reflectă într-o pondere crescută a terenurilor arabile (77,2% din suprafaţa agricolă), adăugându-se importante suprafeţe cu păşuni şi fâneţe (13,2% din suprafaţa agricolă). Industria valorifică excedentul de forţă de muncă, avantajele unei pieţe de desfacere locale largă şi oportunitatea unui transport (inclusiv internaţional) facil. Turismul are un potenţial etnografic şi cultural apreciabil (Hanu Ancuţei, Casa memorială Vasile Alecsandri de la Mirceşti, palatul lui Cuza de la Ruginoasa, curţile domneşti din Roman şi Bacău, muzee, monumente) ce poate fi valorificat optim prin turismul de tranzit, turism rural sau cel cultural de scurtă durată. Regiunea Culoarului Siretului are largi perspective de optimizare a funcţiilor sale sistemice prin dezvoltarea şi modernizarea căilor de transport (autostradă şi TGV) menite a revitaliza vechiul drum moldovenesc din Evul Mediu ale cărui oportunităţi se cer folosite şi de alte regiuni geografice din România, Ucraina sau Polonia.

Analiza chorematică

În cazul Culoarului Siretului trăsăturile sistemice regionale derivă din caracterul de axă anizotropică. Concordanţa între configuraţia de ansamblu,

35

ordonarea spaţială a componentelor naturale şi antropice şi structura funcţională dau nota definitorie a acestei regiuni. În aceste condiţii se remarcă faptul că înafara fluxurilor de tranzit vehiculate, la nivel regional mai pot fi puse în evidenţă situaţii de generare şi redistribuire a fluxurilor de materie, energie şi informaţie. Astfel de “hot spot-uri” şi-au adjudecat de altfel, fie rolul de centru polarizator (Bacău), fie de centre urbane de importanţă regională (Roman). Celelalte centre urbane, cu importanţă locală, se integrează funcţional în ansamblul regional în urma instituirii unor relaţii de interdependenţă şi cooperare fie cu centrele urbane de rang superior, fie cu aşezările rurale din proximitate, fie prin rolul de sinapsă pe care îl joacă în cadrul reţelelor de transport. O altă trăsătură specifică este legată de conectivitatea crescută cu sistemele regionale învecinate, fapt care a şi generat un număr ridicat de axe joncţionale, dispuse de regulă perpendicular pe axa principală. Acest fapt contribuie la integrarea spaţială şi funcţională cu regiunile învecinate (Moldova de Nord-Est. Bârlad, Dunărea de Jos, Curbura, Bistriţa Trotuş, Bucovina), relaţiile de cooperare fiind susţinute atât de structura şi direcţia fluxurilor de materie şi energie (ex. resurse, produse finite sau semifinite) cât şi de fluxurile de informaţie (ex. la nivel administrativ). Chorema: (vezi Cocean P., Filip S., 2008)

6. BISTRIŢA TROTUŞ

Baza naturală de susţinere

Topicul acestei regiuni derivă de la cele două râuri, Bistriţa şi Trotuş care o traversează sub formă unor axe directoare de-a lungul cărora se concentrează căi de comunicaţie şi habitate umane cu rol polarizant. Este o unitate funcţională tipică alcătuită din entităţi peisagistice diferite ca structură, funcţie şi fizionomie, aparţinând unor subunităţi de relief carpatic şi subca Trăsăturile climatului sunt determinate de asocierea elementelor montane cu cele de dealuri şi depresiuni. Temperaturile medii anuale cresc de la 2-6°C în munţi la 6-8°C în Subcarpaţi. În schimb precipitaţiile scad cu altitudinea, de la peste 1000 mm în spaţiul muntos la 600-700 mm în cel subcarpatic. Bazinetele depresionare cu deschideri înguste facilitează apariţia inversiunilor termice şi a „lacurilor de frig” hivernale. În Depresiunea Neamţ se manifestă uşoare influenţe scandinavo-baltice, ca ultimă reflectare a propagării lor spre sud.

36

Specificul componentei hidrografice derivă din faptul că în depresiunile subcarpatice apar acvifere cu ape minerale clorurate cum ar fi cele de la Bălţăteşti, Oglinzi, Solonţ, Caşin, Slănic Moldova. Resursele, ca suport al economiei regionale, sunt constituite în primul rând din zăcămintele de petrol de la Moineşti (amintite de D. Cantemir în Descriptio Moldaviae), depozitele de gaze naturale din nordul bazinetului depresionar Tazlău, cărbunii din bazinul Comăneşti, sarea gemă din arealul Târgu Ocna şi sărurile de potasiu de la Tazlău, calcarele din zona Bicaz - Taşca, etc. Se adăugă fondul forestier montan, terenurile agricole din depresiunile subcarpatice şi obiectivele turistice naturale (Cheile Bicazului, Masivul Ceahlău, apele minerale, fondul cinegetic şi piscicol), dar mai ales cele antropice (lacurile de acumulare de pe Bistriţa, mănăstirile din Subcarpaţii Moldovei Neamţ, Agapia, Văratic, Secu, Sihăstria, Caşin; Cetatea Neamţului, casele memoriale), cu o mare valoare atractivă.

Componenta demografică şi de habitat a sistemului regional Demografic, regiunea analizată prezintă diferenţieri notabile între partea montană, mai slab populată şi cea văilor şi depresiunilor subcarpatice, unde valorile cresc până la peste 140 locuitori/km². Bilanţul teritorial are valori superioare ale indicelui de favorabilitate în cele trei depresiuni unde întâlnim majoritatea populaţiei şi principalele oraşe. O situaţie similară defineşte şi culoarul Văii Bistriţa cu o concentrare mai ridicată a habitatelor. De reţinut sporul natural superior mediei pe ţară, structura etnică omogenă şi predominanţa încă a populaţiei ocupate în sectorul primar, agricultură şi exploatarea lemnului, într-un context general de dominare a ponderii populaţiei rurale. Principalul centru polarizator este oraşul Piatra Neamţ spre care gravitează întregul culoar al văii cu acelaşi nume, dar şi aşezările din depresiunile Neamţ şi Cracău - Bistriţa.

Economia regiunii şi perspectivele de dezvoltare Baza economică a regiunii situează cele două ramuri primare şi secundare într-un relativ echilibru. Agricultura, reprezintă sursa de existenţă a majorităţii absolute a populaţiei rurale. În conformitate cu constrângerile aferente orografiei, ponderea terenurilor agricole este de 39% din suprafaţa regiunii, din care suprafaţa arabilă deţine o pondere relativ redusă: 33%. Industria s-a afirmat datorită resurselor relativ variate ale solului şi subsolului (industria chimică, industria lemnului, industria materialelor de construcţie).

37

Turismul reprezintă un atu important al devenirii economiei regionale. Cele două tipuri de resurse atractive se află într-un veritabil echilibru, obiectivele cadrului natural (cheile Bicazului, Bicăjelului sau Bistriţei, masivul Ceahlău, apele minerale clorurate, fauna cinegetică, climatul curativ montan, Parcul Natural Vânători Neamţ) fiind concurate de cele antropice (mănăstirile Agapia, Neamţ, Văratic, Secu, Pângăraţi, Caşin; Cetatea Neamţului; casa memorială Mihail Sadoveanu de la Vânători Neamţ şi cea a lui Ion Creangă de la Humuleşti, bisericile şi muzeele din Piatra Neamţ, barajul şi lacul de acumulare de la Izvoru Muntelui, etc). Între staţiunile regiunii amintim Bălţăteşti, Oglinzi şi Durău. În satele din arealul subcarpatic dar şi cele situate pe văile Bistriţei sau Trotuşului turismul rural are largi perspective de afirmare.

Analiza chorematică Sistemul regional Bistriţa -Trotuş este structurat pe un suport morfologic cu două trepte de relief strâns conectate, cu axe de vehiculare a masei şi energiei grefate pe văi perpendiculare sau oblice, cu un spaţiu mental relativ unitar derivat din evoluţia asemănătoare a habitatelor umane şi strânsele relaţii dintre ele. Formele de integrare maximă a componentelor teritoriale se manifestă în cadrul depresiunilor subcarpatice, care se constituie ca şi arii de convergenţă a fluxurilor naturale şi antropice. Aici sunt amplasate principalele centre urbane cu funcţie polarizatoare regională (Piatra Neamţ şi Oneşti) sau locală, precum şi sistemele de aşezări intens şi mediu periurbanizate. Axa funcţională principală (Târgu Neamţ Piatra Neamţ Săvineşti – Roznov – Buhuşi) are o dispunere oarecum periferică, justificată de conformaţia caroiajului morfologic regional şi de amplasarea unor centre urbane şi supracomunale viabile structural şi funcţional. Ea este intersectată perpendicular de două axe joncţionale (Tulgheş Târgu Neamţ şi Lacu Roşu – Bicaz – Piatra Neamţ), induse de necesităţile de comunicare ale regiunilor intra şi extra-carpatice. În acest context se remarcă faptul că atât culmile subcarpatice cât şi rama montană generează prezenţa unor sinapse pe care le regăsim în ansamblul sistemului regional cu o valorificare redusă în raport cu potenţialul poziţional şi funcţional. Tot în categoria axelor joncţionale cu funcţionalitate asemănătoare sunt: Oneşti pasul Oituz şi Comăneşti Agăş – Brusturoasa - pasul Ghimeş). Se adaugă o axă funcţională cu rol secundar (Comăneşti Dărmăneşti – Târgu Ocna – Oneşti) care, în ciuda dificultăţilor economice conjuncturale, se integrează în ansamblul regional prin menţinerea relaţiilor de cooperare şi coordonare în raport cu sistemul de aşezări adiacent. Integrarea acestei axe la nivel regional se face prin intermediul unui releu de joncţiune (Comăneşti

38

Moineşti Tazlău Roznov), al cărei potenţial rămâne încă insuficient valorificat.

cărei potenţial rămâne încă insuficient valorificat. Fig. 7 . Regiunea Bistriţa – Trotuş . Spaţiul montan

Fig. 7. Regiunea Bistriţa Trotuş.

Spaţiul montan joacă rolul unei largi arii centrifuge, în care orientarea fluxurilor naturale este dublată de distribuţia periferică fluxurilor de materii prime. Utilizarea locală a acestora se face doar izolat şi insuficient, astfel că structurile economice rezultate sunt relativ fragile (Bicaz, Brusturoasa, Agăş, Slănic Moldova). Chorema: (vezi Cocean P., Filip S., 2008)

39

Modulul III: Regiunile geografice ale României (7-12)

Transilvania Nordică

Transilvania Sudică

Munţii Apuseni

Crişana

Haţeg-Poiana Ruscă

Banatul

Obiective Familiarizarea cu caracteristicile esesnţiale ale regiunilor geografice abordate;

regionale

Înţelegerea

relaţiilor

şi

funcţionării

ansamblurilor

delimitate.

Sumarul modulului Funcţionarea sistemelor regionale este influenţată în mod hotărâtor de modul de interacţiune între baza naturală de susţinere, care oferă atât elemente de favorabilitate, cât şi de restrictivitate (prin prisma trăsăturilor morfologice, climatice, hidrice şi biopedogeografie), componenta demografică şi de habitat şi caracteristicile economice. Relaţiile holarhice instituite la nivelul sistemului de aşezări completează tabloul funcţional al fiecărei regiuni, iar prezenţa centrelor polarizatoare se constituie ca un factor cu rol coordonator şi frecvent, cu rol dinamizator pentru întreaga regiune polarizată. În plus, prezenţa conexiunilor cu regiunile învecnate este de natură să asigure o conectare la sistemul naţional, permitând manifestarea avantajului competitiv şi a specificităţii regionale.

Angajamentul, implicarea studenţilor Participarea activă şi directă a studenţilor la dezvoltarea tematicilor aferente acestui modul presupune parcurgerea referinţelor bibliografice indicate, realizarea proiectelor de studiu şi/sau cercetare solicitate de către titularul de curs, abordarea unor studii de caz.

Referinţe bibliografice modul

1. Cocean, P. (2004), Structura spaţiului mental românesc, Studia

UBB,1.

2. Cocean, P., Filip, S., (2008), Geografia regională a României, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

3. Ianoş, I. (1981), Puncte de vedere privind analiza geografică regională a teritoriului României, SCGGG, XXVIII, Bucureşti.

40

4. Ungureanu, Al., Ungureanu, Irina, Donisă, I. (1994), Les regions geographiques du territoire de la Roumanie, Ann. Şt. Univ. Al. I. Cuza, Iaşi.

7. TRANSILVANIA NORDICĂ

Baza naturală de susţinere Este o unitate teritorială pregnant individualizată, atât sub aspectul componentelor, cât şi a funcţionării sistemului său teritorial. Cuprinde, aşa cum o arată şi topicul atribuit, partea nordică şi centrală a Depresiunii Transilvaniei (cu excepţia Depresiunii Lăpuşului, integrată regiunii Maramureş-Chioar), inclusiv rama montană a acesteia. De asemenea, i se integrează spaţiul depresionar al Giurgeului definit de o relativă izolare geografică. Limita sa sudică este mai sinuoasă, suprapunându-se în general interfluviului dintre cele două Târnave până amonte de Blaj de unde trece pe versantul stâng al Târnavei Mari pentru a coborî în culoarul Mureşului aval de Alba Iulia. Faptul că suportul său fizico-geografic are două coordonate morfologice majore, culoarele mijlocii ale Mureşului şi celor două Someşe, îndreptăţeşte atribuirea şi a altui topic, derivat din asocierea numelui râurilor în cauză (Mureş - Someş). Morfologia dominantă este dată de prezenţa subunităţilor de podiş, la care se adaugă cele montate, a căror distribuţie şi altimetrie se reflectă în caracteristicile climatice şi hidrografice. O notă aparte este dată de faptul că apele subterane din Câmpia Transilvaniei sunt bogate în săruri ce le reduce calitatea şi le face improprii consumului. Tipice pentru aceeaşi unitate sunt iazurile (Geaca, Ţaga, Cătina, Zau de Câmpie) a căror geneză este legată de existenţa unor condiţii naturale ale acumulării apei (văi cu pantă redusă, afectate frecvent de bararea prin alunecări de teren a cursurilor, praguri litologice determinate de intersectarea unor orizonturi de roci mai dure) dar şi de nevoia stocării acesteia în anotimpul secetos ceea ce a orientat preocuparea antropică spre conservarea şi, de ce nu, apariţia de noi lacuri.

41

Fig. 8. Regiunea Transilvania Nordică.
Fig. 8. Regiunea Transilvania Nordică.

42

Apele minerale clorurate însoţesc structurile diapire marginale. Munţii Căliman, Gurghiu, Harghita şi depresiunile de baraj vulcanic Giurgeu, Borsec, Bilbor, Tulgheş se înscriu în „aureola mofetică” a Carpaţilor Orientali, prelungită spre nord pe toată rama estică a depresiunii transilvane. Aici se află o parte însemnată din cele peste 3000 de izvoare cu ape minerale ale României (Borsec, Topliţa, Sângeorz Băi, Târlişua, etc.). Activitatea îndelungată de exploatare a sării a creat condiţiile formării lacurilor antropo-saline precum cele de la Băile Turda sau Ocna Dej. În schimb Lacul Ursu de la Sovata, unic în Europa prin intensitatea fenomenului de heliotermie (încălzirea, până la 50-60ºC a stratului de apă de la suprafaţă, printr-un efect de seră indus de prezenţa unui strat subţire de apă dulce peste apele sărate), s-a format în condiţii naturale, prin acumularea apelor într-o depresiune rezultată prin dizolvarea sării.

Resursele solului şi subsolului devin premise ale dezvoltării regiunii în perspectivă. Regiunea posedă zăcăminte de gaz metan în Câmpia Transilvaniei şi Podişul Târnavelor, exploatate la Sărmăşel, Şincai, Zau de Câmpie, Mociu şi Puini, mari rezerve de sare pe bordurile estică şi vestică ale depresiunii, minereuri nemetalifere în munţii Rodnei şi Ţibleşului, caolin la Parva şi Aghireş, ape minerale clorurate şi carbogazoase. Fondul forestier este de bună calitate, deşi exploatarea anarhică din ultimii ani i-au redus suprafaţa, iar terenurile agricole permit afirmarea a numeroase subramuri ale culturii plantelor sau creşterii animalelor.

Componenta demografică şi de habitat a sistemului regional Resursele umane derivă din numărul, densitatea şi structurile populaţiei. Picturile rupeste din Peştera Cuciulat din Podişul Someşan şi vestigiile arheologice (cetăţile halsttatiene de la Teleac şi Ciceu Corabia) amintesc de vieţuirea şi constituirea habitatelor umane încă din preistorie. Limesul Daciei romane urma linia castrelor de la Buciumi, Românaşi, Căşei, Ilişua, Orheiu Bistriţei situate în nordul regiunii analizate. Peste fondul general al populaţiei autohtone s-a suprapus, începând din secolul XI, cel al populaţiei maghiare, iar din secolele următoare, în unele zone (cea a Bistriţei, spre exemplu) al saşilor colonizaţi. A rezultat un amestec etnic cu numeroase aspecte de multiculturalitate. Densitatea populaţiei atinge valori mari, între 100-150 locuitori/km² în culoarele râurilor Someş, Mureş, Târnava Mare sau Târnava Mică, respectiv în depresiunile marginale. Mai slab populată este partea muntoasă

43

şi centrul Depresiunii Transilvaniei. Dinamica naturală înregistrează un recul evident după 1990, căderea natalităţii şi creşterea mortalităţii reducând sporul natural chiar şi în zonele recunoscute ca rezervoare demografice (Ţara Năsăudului, Valea Nirajului, Podişul Someşan). Extrem de complexă este dinamica teritorială, fenomenul migraţiei pentru muncă în ţările vestice fiind deosebit de ilustrativ în unele zone (bazinul Someşului Mare). De remarcat antrenarea în acest exod a populaţiei rurale, pe fondul reducerii locurilor de muncă din oraşe (alimentate de navetism) şi a stagnării economice din ultimii ani.

Centrul polarizator principal este Cluj-Napoca, ale cărui funcţii economice, culturale, turistice, administrative îl detaşează în raport cu celelalte. În plan secund se află oraşele Târgu Mureş, Alba Iulia şi Bistriţa. Oraşele mari au funcţii industriale importante, cele mijlocii şi mici asociind însă şi funcţia agricolă. Unele se impun prin activităţile turistice (Sovata, Sângeorz Băi). Se remarcă disiparea în teritoriu a oraşelor şi constituirea unor veritabile axe urbane de-a lungul Mureşului şi afluenţilor Someşului.

Economia regiunii şi perspectivele de dezvoltare Economia Transilvaniei nordice integrează strâns industria şi agricultura, urmate de servicii şi turism. În ciuda faptului că regiunea dispune de terenuri agricole cu o pondere semnificativă (65% din suprafaţă), varietatea condiţiilor orografice face ca ponderea terenurilor arabile sa fie destul de redusă (34,4% din suprafaţa agricolă). Industria are îndelungate tradiţii în oraşele mari.

Activităţile turistice cuprind întregul spectru de tipuri şi forme aparţinând turismului recreativ, curativ şi cultural. Staţiunile propriu-zise sunt însă mai puţine (Borsec, Sângeorz-Băi, Turda Băi, Sovata, Praid, Colibiţa) ceea ce denotă totuşi faza incipientă a exploatării turistice a unui potenţial atractiv consistent. Turismul recreativ se practică în arealul montan (Rodnei, Bârgău, Călimani). Curativ se valorifică lacurile sărate (lacul Ursu de la Sovata, lacurile de la Băile Turda), apele minerale de la Sângeorz Băi, climatul salinelor de la Praid, Turda sau Ocna Mureş. Pentru turismul cultural, cu un pronunţat caracter de tranzit, oraşele regiunii, mai ales Cluj Napoca, Alba Iulia, Târgu Mureş, dar şi Bistriţa, Dej, Blaj, Aiud, Turda, etc. oferă o gamă variată de obiective: muzee, monumente, instituţii culturale, biserici. Fondul turistic etnografic este bine conservat ceea ce oferă turismului rural motivaţii reale în perspectivă.

44

Analiza chorematică În ciuda suprafeţei mari, coerenţa sistemului regional nord-transilvan este pregnantă. Acest lucru se datorează în principal faptului că sunt prezente o serie de centre polarizatoare de importanţă regională care au generat şi susţinut relaţii teritoriale complexe, care au ca finalitate afirmarea unei conlucrări sinergetice. O primă manifestare spaţială a acestor relaţii sinergetice se face sub forma câtorva axe funcţionale.

Axa principală, cu orientare generală nord - sud (Dej – Cluj – Turda – Câmpia Turzii – Aiud – Teiuş – Alba Iulia) are o poziţionare periferică, care dezavantajează într-o anumită măsură întregul sistem regional. În schimb, utilizând poziţionarea pe culoare morfologice şi la contactul unor unităţi de relief diverse, această axă se impune prin dinamism şi prin faptul că, în ciuda relaţiilor concurenţiale dintre centrele polarizatoare care o jalonează, acestea au reuşit să se constituie de cele mai multe ori ca nuclee de dezvoltare ale căror câmpuri de forţă s-au făcut simţite şi în interiorul regiunii. O particularitate a acestei axe derivă din faptul că suferă o bifurcare în sectorul său nordic, beneficiind de un coridor de comunicaţie de importanţă naţională (şoseaua E 60 şi magistrala feroviară 3) care face legătură cu vestul ţării, fapt ce a permis apariţia unei protuberanţe a câmpului de forţă al municipiului Cluj-Napoca înspre această direcţie, pornind, într-o primă etapă de la dinamizarea dezvoltării ariei periurbane (Floreşti, Gilău), cu extindere spre Huedin. Acesteia i se ataşează o serie de axe secundare care în general au poziţionare nord-sud şi est - vest.

Chorema: (vezi Cocean P., Filip S., 2008)

8. TRANSILVANIA SUDICĂ

Delimitarea, în premieră, a unei regiuni în sudul Depresiunii colinare a Transilvaniei este motivată de următoarele aspecte:

- existenţa unui teritoriu polarizat de o serie de centre situate în

depresiunea intramontană a Ţării Bârsei, respectiv în culoarul depresionar

Făgăraş - Sibiu;

- apariţia unui prag gravitaţional sinuos, în zona Târnavei Mari,

unde o serie de microsisteme urbane şi rurale sunt polarizate divergent, unele spre centrele menţionate anterior, altele spre centre integrate în sistemul Transilvaniei Nordice;

- constituirea unui spaţiu mental cu trăsături asemănătoare

determinat de prezenţa „mărginimii” şi a unui fost liant de natură etnică

45

aparţinând populaţiei săseşti ce şi-a pus o pecete notabilă asupra etnosului, socialului şi comportamentalului regional;

- disfuncţiile apărute în cadrul unei singure regiuni geografice

circumscrisă întregului bazin depresionar transilvan (Cocean, P. 2002), unde nu există încă nici-un centru polarizator capabil de-a atrage şi a-şi subordona prin relaţii biunivoce întregul teritoriu.

Baza naturală de susţinere Componenta naturală a sistemului regional este constituită de o asociere de subunităţi de relief cu caracter eterogen, aparţinând Carpaţilor şi Depresiunii Transilvaniei (vezi harta). Climatul regiunii este favorabil activităţilor umane datorită amplitudinilor limitate ale parametrilor meteorologici, a manifestărilor normale, într-un ecart tolerabil a maximelor şi minimelor acestora. La Bazna, dar mai ales în Depresiunea Braşovului, la Zizin, Malnaş, Bodoc, Vâlcele, Covasna sunt localizate acvifere cu ape minerale, iar la Covasna sunt cele mai cunoscute solfatare (emanaţii de bioxid de carbon), ca intensitate, din Europa. Baza de materii prime a Transilvaniei sudice este formată din resurse variate dar în cantităţi modeste (cărbuni, petrol, sare, roci de construcţie), oarecum mai bine reprezentate fiind resursele de gaze naturale. Masivele Făgăraş, Postăvarul şi Piatra Mare au un relief spectaculos, iar în masivele menţionate dar şi în Munţii Cindrelului se întrunesc condiţii pentru practicarea sporturilor de iarnă. Se adaugă apele minerale ale Depresiunii Braşovului care au intrat deja în valorificarea curativă de profil. Braşovul, Sibiul, Făgăraşul, Sighişoara sau Mediaşul sunt centre urbane cu o zestre turistică medievală remarcabilă (obiective istorice, religioase, culturale, monumente), iar zonele etnografice ale Sibiului, Făgăraşului, Braşovului sau Târnavei sunt recunoscute prin obiceiurile, tradiţiile şi folclorul lor. Unice pentru această regiune sunt bisericile fortificate edificate de populaţia săsească în numeroase localităţi (Slimnic, Biertan, Saschiz, Axente Sever, Hărman, Feldioara, Şeica Mică, Cristian, Cisnădioara).

46

Fig. 9. Regiunea Transilvania Sudică.
Fig. 9. Regiunea Transilvania Sudică.

47

Componenta demografică şi de habitat a sistemului regional Una din caracteristicile demografice este reprezentată de densitatea mare a populaţiei în depresiunile sub-montane, de peste 125 locuitori/km², şiăspâr ndirea sa largă în zona de podiş. Exceptând arealul Branului, popularea spaţiului montan este mult mai redusă, datorită fragmentării şi declivităţii pronunţate a formelor sale. Pe lângă populaţia românească, dominantă numeric, aici este localizată cea mai importantă comunitatea germană (saşii) din Transilvania. Ea a fost mult mai numeroasă, dar consecinţele celui de-al doilea război mondial s-au reflectat negativ asupra acesteia (deportări, migrarea spre Germania). În nordul Depresiunii Braşovului există numeroase localităţi cu populaţie maghiară (secuiască). Aşezările rurale etalează în structura, textura şi funcţiile lor condiţionările de ordin natural, istoric, economic, social şi etnic exercitate în geneza şi evoluţia habitatelor. Satele risipite (Jina, Poiana Sibiului) sunt mai rare şi sunt legate de ocupaţia pastorală a românilor din „mărginime”. Aceeaşi populaţie şi-a edificat însă şi sate compacte (Răşinari, Gura Râului, Orlat) în Depresiunea Sibiului. Satele săseşti din aria depresionară sau de podiş sunt de tip compact şi prezintă o arhitectură specifică (Apold, Biertan).

Sistemul urban este polarizat, direct şi indirect, prin centre de niveluri diferite, de către Braşov, urmat de Sibiu. Se remarcă prezenţa celor două centre majore, care polarizează o serie de oraşe-satelit afirmate în proximitate, caz unic în România prin specificitatea lui. O tendinţă de individualizare se manifestă la oraşele situate pe Târnava Mare unde Copşa Mică, Mediaşul şi Dumbrăveni sunt atrase spre Sibiu, iar Sighişoara se află la interfaţa a trei poli atractori: Braşov, Sibiu şi Târgu Mureş.

Economia regiunii şi perspectivele de dezvoltare Componenta economica a regiunii se distinge prin dezvoltarea relativ echilibrată a celor trei ramuri, agricultura, industria şi turismul. Agricultura are o serie de subramuri de mare tradiţie, prima dintre ele fiind creşterea ovinelor, în care depresiunile Sibiu, Făgăraş şi Braşov s-au specializat fiind, secole la rând, cea mai importantă zonă producătoare de lână din perimetrul actual al României. Industria are ca repere principale ramuri cum sunt construcţia de maşini, industria lemnului, industria chimică, textilă şi alimentară. Turismul este o ramură economică în creştere, pornindu-se de la resursele atractive naturale şi antropice existente. În jurul Braşovului turismul montan are o mare tradiţie datorită vecinătăţii Bucegilor, dar şi a altor masive pitoreşti (Postăvarul, Piatra Mare). În acest moment staţiunea Poiana Braşov se află în fruntea bazelor turistice specializate în agrement hivernal din ţară. O urmează îndeaproape staţiunea Păltiniş şi Bâlea (Bâlea Lac şi Bâlea cascadă). Pentru turismul curativ prioritatea o deţine staţiunea Covasna unde apele minerale conţin peste 2 800 mg/l C0 2 , iar mofetele sunt cele mai concentrate din continentul european (97-98% C0 2 ). Staţiuni balneare mai mici sunt Ocna Sibiului, Vâlcele, Bazna, Homorod. Transilvania Sudică este un domeniu reprezentativ pentru turismul cultural. Perspectivele regiunii sunt generate de o serie de factori favorizanţi şi anume:

poziţia geografică sinonimă unui „loc central” al spaţiului naţional, resursele naturale

variate (cu accent pe cele turistice şi agricole), standardul de dezvoltare economico- socială atins (superior mediei pe ţară), modelul de convieţuire interetnică moştenit etc.

Analiza chorematică Structurarea spaţială a sistemului regional sud-transilvan este relativ simplă, principalele elemente fiind reprezentate de ariile de convergenţă a fluxurilor naturale şi antropice, axe funcţionale şi centre polarizatoare. Principala trăsătură constă în conturarea unei axe funcţionale principale cu orientare vest est, poziţionată median în cadrul regiunii: Sebeş – Miercurea Sibiului – Sibiu – Avrig – Victoria – Făgăraş Braşov. Se constată că în cadrul acestei axe sunt prezente atât centre polarizatoare de importanţă locală, cât şi principalii poli regionali. Vasta depresiune a Braşovului a favorizat prezenţa câtorva centre urbane de importanţă locală (Baraolt, Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Covasna), ce au generat axe funcţionale secundare care converg spre centrul polarizator regional. Acestui angrenaj i se adaugă o axă secundară care s-a conturat în urma manifestării unor relaţii de cooperare şi subordonare ierarhică şi funcţională: Sibiu – Agnita, relativ fragilă în lipsa unor centre supracomunale care să asigure o difuziune mai eficientă a fluxurilor de materie, energie şi informaţie în teritoriu. Cu caracter anizotrop, se remarcă axa Târnavei Mari care, deşi poziţionată periferic, echilibrează prin contrapondere câmpurile de forţă manifestate la nivel regional. De remarcat că potenţialul rezultat din poziţionarea în centrul teritoriului naţional a fost valorificat superior, regiunea constituindu-se ca un motor al dezvoltării naţionale; conectivitatea şi integrarea cu sistemele regionale învecinate este asigurată prin intermediul unor sinapse care contribuie la surmontarea restrictivităţii induse de barierele morfologice şi totodată asigură intrările şi ieşirile fără sincope ale fluxurilor de materie, energie şi informaţie. Chorema: (vezi Cocean P., Filip S., 2008)

9. MUNŢII APUSENI

Baza naturală de susţinere Ca unitate teritorială, regiunea poate fi luată în considerare atât sub raportul elementelor cadrului natural, cât şi al potenţialului de polarizare a concentrărilor umane (centre, axe) în funcţie de tendinţele, spontane sau dirijate, de evoluţie a teritoriului. Caracteristic pentru această regiune este existenţa unei game extrem de variate de forme de relief: depresiuni şi culoare, platouri, culmi aplatizate, versanţi prelungi, creste ascuţite, masive izolate. Ele vor determina atât o diversitate de ordin peisagistic, cât mai ales condiţii nuanţate sub raportul populării şi al modului de utilizare agricolă a terenurilor. Accesibilitatea ridicată va face posibilă popularea intensă ceea ce le va atrage atributul de „cea mai umanizată unitate carpatică”.

Pe de altă parte, din punct de vedere geologic, ei relevă o mare varietate petrografică, ceea ce a determinat o bogăţie deosebită în resurse subsolice, cât şi un mozaic peisagistic de mare valoare turistică.

Climatul general este cel specific montan, cu manifestarea etajării elementelor climatice, temperaturi medii anuale de 2-6 0 C, şi precipitaţii abundente de 800-1000 mm anual. Versantul vestic, aflat sub directa influenţă a maselor de aer vestice este mai umed (peste 1500 mm precipitaţii anual la Stâna de Vale) În opoziţie, pe latura sud- estică a Munţilor Apuseni masele de aer sunt foehnizate, ducând la creşterea uşoară a temperaturii medii anuale şi scăderea cantităţilor de precipitaţii în culoarul depresionar Alba Iulia – Turda (500-700 mm). Depresiunile (Brad, Gurahonţ, Huedin, Vad - Borod) au un climat specific, cu frecvente fenomene de inversiune termică, nebulozitate ridicată, ceaţă.

Hidrografic, Munţii Apuseni sunt un adevărat „castel de ape”. Reţeaua de drenaj este foarte densă datorită precipitaţiilor bogate. Versantul vestic este drenat de cele trei Crişuri (Alb, Negru şi Repede) şi de Barcău, spre est de Someşul Mic, Arieş şi Ampoi. Potenţialul hidroenergetic bogat este valorificat prin lacurile de acumulare, realizate pe Someşul Cald (Tarniţa, Fântânele - Beliş), Iada (Leşu), Valea Drăganului (Floroiu).

Apele subterane cuprind pânze freatice lipsite de continuitate, arealele carstice determinând mari acumulări drenate prin izbucuri (Galbenei, Tăuz, Coteţul Dobreştilor, Bratcani, Izbândiş). În regiunea de contact cu Dealurile şi Câmpia de Vest, în lungul faliilor carpatice marginale apar apele termale mineralizate (Vaţa, Moneasa sau Geoagiu-Băi), de o mare importanţă balneară.

Vegetaţia naturală dominantă este cea de pădure, cu etajul fagului şi cel al coniferelor. O mare parte din economia tradiţională a populaţiei autohtone, îndeosebi cea din Ţara Moţilor, se bazează pe exploatarea şi prelucrarea lemnului. Din cauza populării continue vegetaţia forestieră a fost exploatată, reducându-se considerabil suprafeţele ocupate cu păduri. Pajiştile alpine din Biharea, Vlădeasa sau Muntele Mare, au fost şi ele afectate de sistemul de creştere a animalelor.

Fig. 10 . Regiunea Munţilor Apuseni Lemnul pădurilor constituie şi în prezent o resursă importantă,

Fig. 10. Regiunea Munţilor Apuseni

Lemnul pădurilor constituie şi în prezent o resursă importantă, fiind folosit în fabricile de prelucrare a lemnului. Prezenţa păşunilor şi fâneţelor favorizează creşterea animalelor.

O categorie importantă de resurse revine potenţialului turistic deosebit al acestei regiuni. Complexul carstic „Cetăţile Ponorului”, Peştera Urşilor, peşterile Meziad, Vântului, Vadu Crişului, Cetăţile Rădesei, Gheţarul de la Scărişoara, Huda lui Păpară, cheile Turzii Someşului Cald, Galbenei, Ordâncuşei, Sighiştelului, Galdei, Râmeţului, ponoarele Vânătara, Runcşor, Toaia; structurile geologice inedite ale Detunatelor, rezervaţiile fosilifere (Dealul cu Melci), sunt doar câteva din nenumăratele valori peisagistice naturale de care beneficiază acest spaţiu. La acestea se adaugă valorile etnografice şi culturale cuprinzând satele tradiţionale, portul popular, sărbătorile şi datinile, meşteşugurile etc. Varietatea şi unicitatea peisajelor, bogăţia tradiţiilor etnografice constituie resurse încă insuficient valorificate, fiind în curs de constituire sistemul de exploatare de tip rural.

Componenta demografică şi de habitat a sistemului regional

Condiţiile naturale relativ favorabile pentru o zonă montană (numărul mare al depresiunilor şi văilor, altitudinile moderate, prezenţa resurselor solului) au permis umanizarea accentuată a acestei regiuni. Populaţia este repartizată inegal în teritoriu, arii de concentrare înregistrându-se în depresiunile golf (Beiuş, Nucet, Ştei; Aleşd; Sebiş, Ineu, Gurahonţ), în culoarele marginale sau în zonele miniere (Brad, Abrud, Câmpeni, Zlatna) în vreme ce suprafeţele intens împădurite (Padiş-Lumea Pierdută) sunt nepopulate. Aşezările rurale specifice sunt „crângurile” care sunt sate mici (sub 500 locuitori) cu structură risipită. Problema actuală cu care ele se confruntă este depopularea spontană cauzată de migrarea în masă a populaţiei tinere şi indicele mortalităţii ridicat la cea vârstnică. Aşezările urbane sunt vechi târguri sau centre miniere şi în general, încadrabile în categoria oraşelor mici. Principalul centru care polarizează spaţiul Munţilor Apuseni este oraşul Câmpeni, al cărui rol este determinat atât de poziţia relativ centrală în cadrul regiunii, de potenţialul de comunicaţie, cât şi de rolul istoric. Noul oraş Geoagiu are o funcţie turistică bazată pe valorificarea milenară a apelor termale şi termo-minerale din calcarele anticlinalului Boi - Rapolt - Rapolţel.

Economia regiunii şi perspectivele de dezvoltare Economia regiunii este relativ diversificată: agricultură, industrie extractivă şi prelucrătoare, industria lemnului, turism. Agricultura îmbracă un caracter mixt, creşterea tradiţională a animalelor (ovine, bovine şi porcine) depăşind sectorul vegetal. Ambele îmbracă un caracter extensiv şi sunt de productivitate scăzută, asigurând produse de subzistenţă. Aceste caracteristici au la bază faptul că, în conformitate cu constrângerile orografice, climatice şi pedologice, ponderea terenurilor arabile este deosebit de redusă (~7,5% din suprafaţa agricolă), mai semnificativă fiind ponderea păşunilor şi fâneţelor (52,2% din suprafaţa agricolă). Acestea din urmă au ponderi mai ridicate, în numeroase comune valorile depăşind 70%. Activităţile industriale sunt reprezentate de industria extractivă, producţia energiei electrice (termocentrala de la Brad şi a hidrocentralelor amplasate pe Someşul Cald, Iada şi Crişul Repede), industria materialelor de construcţie. Prelucrarea lemnului, îmbracă atât un caracter artizanal (cunoscută este măestria moţilor în fabricarea vaselor şi articolelor din lemn), cât şi unul de tip industrial (mobilă şi alte produse din lemn). Centre de referinţă sunt Câmpeni, Beiuş şi Brad.

Turismul valorifică doar o parte nesemnificativă a potenţialului atractiv natural şi antropic al regiunii. Staţiunile Moneasa, Geoagiu-Băi, Vaţa de Jos, Stâna de Vale, Arieşeni, Băişoara, Beliş - Fântânele cărora li se adaugă alte cabane şi popasuri turistice (Padiş, Leşu, Vadu Crişului, Râmeţ, Cerbul, Meziad etc) sunt simple avanposturi ale unor amenajări de amploare ce se cer realizate. Un avânt deosebit a luat în ultimul timp turismul rural, anumite localităţi din bazinul Arieşului Mare (Albac, Scărişoara, Gîrda de Sus, Arieşeni), depresiunea Huedin (Sâncrai, Izvoru Crişului), depresiunea Beiuş (Meziad, Pietroasa, Chişcău) devenind prin pensiunile lor ţinte ale unui număr în creştere de vizitatori.

Profilul economic de perspectivă al regiunii situează pe primul loc, detaşat, turismul, urmat de agricultura ecologică, prelucrarea eficientă şi controlată a resurselor lemnoase, mineritul substanţelor nemetalifere.

Analiza chorematică

În mare măsură modelul regional al Munţilor Apuseni apare ca o reţea dendritică,

cu liniile suprapuse axelor de gravitaţie naturală şi antropică (văi, căi de comunicaţii), ochiurile reţelei fiind suprapuse masivelor montane, şi acestea intens umanizate. În cadrul său pot fi evidenţiate subregiuni, desfăşurate pe principalele văi şi căi de

comunicaţii, care deversează gravitaţional către ariile adiacente.

Din punct de vedere funcţional, apare o axă principală, juxtapusă văii Arieşului cu legătură spre depresiunea Beiuş. Atributele sale derivă din faptul că înglobează una din principalele căi de penetraţie a spaţiului montan, din faptul că asigură legăturile de transport şi interconectivitatea pentru principala entitate regională de tip „ţară” din Apuseni – Ţara Moţilor, la care se adaugă faptul că este jalonată de centre polarizatoare de importanţă regională (Câmpeni şi Beiuş) şi locală (Ştei) ale căror câmpuri de forţă integrează teritorii vaste, în ciuda unui potenţial economic limitat.

Pentru compartimentul nordic al sistemului, axa Crişului Repede se remarcă în primul rând prin funcţia de tranzit pe care o îndeplineşte, fapt ce a fost speculat de unele aşezări (Ciucea, Bratca, Şuncuiuş), a căror dezvoltare este frânată de restrictivitatea indusă morfologic. Beneficiind de un context spaţial de convergenţă a fluxurilor naturale şi antropice, oraşul Aleşd a reuşit să-şi consolideze poziţia şi să se constituie ca un nucleu local al dezvoltării, cu rol de coordonator în raport cu aşezările din jumătatea vestică a axei.

Compartimentul sudic al Munţilor Apuseni relevă prezenţa unei axe cu caracter mai sinuos (Zlatna – Abrud – Brad – Vârfurile – Sebiş – Ineu), în care centrele urbane sunt amplasate în ariile de convergenţă a fluxurilor naturale şi antropice, asigurându-şi astfel un potenţial mai ridicat în ceea ce priveşte input-urile dar şi output-urile de materie, energie şi informaţie. Sfera lor de influenţă este augmentată în raport cu potenţialul economic şi demografic datorită includerii în relaţiile de coordonare şi subordonare a componentei „tradiţie” fapt ce modifică semnificativ modul de raportare a comunităţilor umane care se raportează la acestea.

Suprapus unui spaţiu montan, sistemul regional analizat relevă existenţa unor vaste arii centrifuge, în care fluxurile naturale şi cele antropice se dublează reciproc în ceea ce priveşte direcţia şi sensul. Manifestarea în timp îndelungat, a unor factori conjuncturali economico-sociali, a făcut ca rezultatul să se concretizeze în depopularea satelor, îmbătrânirea demografică, în şubrezirea relaţiilor din cadrul sistemelor de aşezări, atât pe linia rural rural, cât şi rural – urban.

O trăsătură particulară a regiunii Munţilor Apuseni este constituită de faptul că

asupra teritoriului îşi manifestă pregnant influenţa câteva centre polarizatoare extraregionale al căror rol este în cele mai multe cazuri doar de „atractori” şi mai puţin de „difuzori” de fluxuri materiale, energetice şi informaţionale. Ariile aferente bazinului superior al Someşului Mic sunt polarizate de municipiul Cluj-Napoca; compartimentul

Meseş Plopiş gravitează în bună măsură spre municipiul Zalău; bazinul Arieşului gravitează spre Turda; Depresiunea Zlatna şi bazinul Ampoiului spre Alba Iulia; Depresiunea Brad spre Deva; depresiunile „golf” Zarand, Beiuş şi Vad - Borod sunt atrase de către spaţiul deschis al Dealurilor şi Câmpiei de Vest (municipiile Arad şi Oradea), iar compartimentul sudic resimte influenţa municipiului Deva. Se pune astfel în evidenţă o relaţie de complementaritate între spaţiul montan şi ariile mai joase limitrofe (Depresiunea Transilvaniei, culoarul Mureşului, Câmpia şi Dealurile de Vest) care poate fi utilizată în scopul susţinerii economice şi sociale a acestei regiuni.

Chorema: (vezi Cocean P., Filip S., 2008)

10. CRIŞANA

Baza naturală de susţinere Topicul regiunii provine de la provincia geografico-istorică omonimă, al cărei teritoriu se regăseşte în proporţie covârşitoare între limitele sale. Fac excepţie spaţiile montane aferente nucleului orografic al Munţilor Apuseni şi cele din partea nord-estică (Ţara Oaşului) integrate la alte unităţi teritoriale. Este o entitate teritorială care cuprinde Câmpia şi Dealurile de Vest de la Nord de Crişul Alb şi până la culoarul Someşului inclusiv. (Ea nu include, deci, toate teritoriile aferente unităţii cu acelaşi nume creionată ca diviziune politico-administrativă în urma regionărilor din anii 1920, 1925 sau 1959).

Climatic unitatea se află, în integralitate, sub influenţa maselor de aer vestice, mai umede şi moderate termic. Temperaturile medii anuale se înscriu între izotermele de 9-10,5°C (10,4 °C la Oradea), iar precipitaţiile oscilează între 610-750 mm (619 mm la Satu Mare), cu un maxim de primăvară şi toamnă. Este practic cea mai umedă zonă de câmpie din România. Durata zăpezilor ajunge la 2 luni în arealele deluroase şi 2-3 luni în masivele muntoase învecinate.

Resursele de apă sunt constituite de reţeaua de râuri epigee, lacurile de acumulare antropică şi pânzele freatice. Crişana este străbătută, în primul rând, de cele trei Crişuri (de unde şi numele atribuit) cu izvoarele în rama montană învecinată (excepţie face Crişul Repede, cu obârşia în Depresiunea Huedinului). În partea nordică, o traversează Crasna, Barcăul şi Someşul. Rezultă astfel o densitate superioară a reţelei hidrografice de suprafaţă, sinonimă cu tot atâtea posibilităţi de alimentare cu apă a agriculturii, industriei sau aşezărilor. Rezerve importante sunt cantonate în structurile de tip piemontan ale Dealurilor de Vest (Tăşadului, Oradei sau Ghepişului) precum şi în patul aluvionar al luncilor. În scopul regularizării scurgerii, dar şi al unor utilităţi complexe (alimentare cu apă, hidroenergie) s-au construit o serie de lacuri pe Crişul Repede amonte de Oradea, dar şi pe alte râuri (Vârşolţ, pe Crasna). Alte lacuri au însuşirile iazurilor (Cefa, Miersig, Andrid, Sălacea). Mai importante prin impactul lor turistic şi energetic sunt apele termale din subasmentul Câmpiei şi Dealurilor de Vest. Reţeaua profundă de falii a determinat formarea unor acvifere suprapuse (două în zona Oradea, primul la 47-150 m adâncime cu temperaturi de 49 °C, iar al doilea la 340-410 m, cu temperaturi de 43°C). Acviferele

se extind de la Satu Mare în nord, la Timişoara spre sud, cu descărcări naturale sau în foraje la Satu Mare, Carei, Marghita, Tăşnad. Oradea, Băile Felix dar şi în Dealurile de Vest la Boghiş, Şimleul Silvaniei, Zăuan, Meseşeni Băi etc. Apele termale prezintă o mineralizare de 0,7-12 gr/l ce creşte odată cu adâncimea acviferului, fapt ce le adaugă un principiu curativ în plus.

fapt ce le adaugă un principiu curativ în plus. Fig. 11 . Regiunea Crişana. Baza de

Fig. 11. Regiunea Crişana.

Baza de resurse ale subsolului este variată. Crişana deţine zăcăminte de materii prime energetice cum ar fi: petrol (Salonta, Borş, Curtuiuşeni, Suplacu de Barcău), gaze naturale (Balc, Marghita, Pişcolţ), cărbuni ( în bazinul Barcăului la Ip, Popeşti, Sărmăşag, Chieşd etc), ape termale. O valoare deosebită o au terenurile agricole, cu o desfăşurare largă şi o fertilitate ridicată ce permit practicarea a numeroase subramuri ale agriculturii. Fondul forestier este limitat ca suprafaţă şi productivitate în vreme ce resursele turistice acordă regiunii perspective ample în domeniu prin apele termale şi termo-minerale, resursele cinegetice şi piscicole, obiectivele antropice (cetăţi, castele, biserici, monumente, atracţii etnografice aparţinând zonelor Bihor, Codru şi Sălaj) etc.

Componenta demografică şi de habitat a sistemului regional Popularea regiunii este extrem de veche. În neoliticul timpuriu aici s-a individualizat „Cultura Criş”. Davele de la Marca sau Tăşad, castrele romane de la Marghita şi Porolissum stau mărturie importanţei sale în antichitate. Densităţi ridicate ale populaţiei se întâlnesc în zona de racord a câmpiei cu dealurile, a dealurilor cu munţii (pe baza efectului de complementaritate) în luncile fertile ale râurilor, în perimetrele intens urbanizate. Dimpotrivă densităţi reduse definesc anumite areale din câmpia joasă şi mlăştinoasă a Crişurilor şi Someşului, dealurile cu fragmentare mai accentuată. Fondul etnic autohton, românesc, a suferit în timp istoric interferenţe cu populaţie de origine maghiară, germană (şvabi), slovacă etc, vizibile în structura demografică a numeroase aşezări. Mozaicul etnic a atras o diversitate de ordin confesional, alături de ortodocşi convieţuind catolici, reformaţi, protestanţi. Un fenomen îngrijorător este scăderea lentă a populaţiei regiunii, cu un indice de peste 1% anual, datorită soldului natural şi migratoriu negativ. De asemenea, îmbătrânirea populaţiei se manifestă vizibil. Aşezările umane s-au adapta rigorilor impuse de morfologia reliefului, factorii climatici (cu preferinţă pentru arealele adăpostite), hidrografici (prezenţa surselor de apă, dar şi evitarea suprafeţelor cu pericol de inundare), prezenţa resurselor, tradiţia locuirii etc. Funcţia de bază rămâne cea agricolă, cu specializarea în cultura plantelor pentru satele din câmpie şi un profil agricol mixt pentru cele din zona deluroasă. În arealele carbonifere sau petroliere se asociază profilul industrial (extractiv), în cele împădurite prelucrarea lemnului. Oraşele au nucleele constituite în epoca medievală, în fostele cetăţi (Oradea, Satu Mare, Şimleul Silvaniei), în cea capitalistă (Carei, Marghita, Zalău, Salonta) sau după al doilea război mondial (Valea lui Mihai, Tăşnad, Cehu Silvaniei). Raportate la extensiunea sa, Crişana are un număr redus de oraşe, sarcinile centrului polarizator principal revenindu-i Oradei urmată de Satu Mare. Funcţiile celor două oraşe mari, de peste 100000 locuitori, sunt industriale, comerciale, culturale, politico-administrative, turistice. Zalăul, al treilea oraş al unităţii studiate, s-a afirmat odată cu statutul său de reşedinţă judeţeană ajungând în 2007 la peste 63000 locuitori. Oraşele mijlocii şi mici îmbină funcţia industrială cu cea comercială sau agricolă. În cazul Tăşnadului, pe lângă funcţia industrială şi agricolă, se afirmă cea turistică legată de valorificarea apelor termale.

Economia regiunii şi perspectivele de dezvoltare Economia Crişanei îmbină agricultura cu industria şi turismul. Caracteristicile climatice, pedologice şi orografice se constituie ca şi premise deosebit de favorabile în raport cu activităţile agricole din regiunea Crişana. La acestea se adaugă faptul că ponderea terenurilor agricole se ridică la 78%, din care 54% sunt reprezentate de terenuri arabile. Ponderea terenurilor arabile creşte în general dinspre est spre vest, de la valori cuprinse între 25-50% specifice în sudul Depresiunii Şimleu şi în unele areale din Dealurile Crasnei, la valori cuprinse între 50-75% în cea mai mare parte a teritoriului, maximele fiind caracteristice unor areale din Câmpia Someşului şi Câmpia Crişurilor (>75% din suprafaţa agricolă). În arealele cu dune de nisip din Câmpiei Careilor şi în cele deluroase se întrunesc condiţii fitogeografice optime pentru pomii fructiferi, inclusiv piersicul şi caisul, dar şi

pentru viţa de vie. Podgoriile Oradei, Marghitei, cele din vecinătatea municipiului Satu Mare şi din dealurile Crasnei şi Sălajului produc struguri de bună calitate, remarcându-se însă scăderea semnificativă a suprafeţelor pomi-viticole după anul 1990. În periurbanul principalelor oraşe, în luncile Crişului Repede, Someşului, Crasnei şi Barcăului, se practică legumicultura. Ramura industriei energetice este destul de slab reprezentată în regiune. Se remarcă existenţa termocentralei de la Oradea şi a unor hidrocentrale amplasate pe Crişul Repede Din punct de vedere energetic regiunea dispune de un important potenţial al energiei solare, eoliene şi geotermale nevalorificate decât într-o foarte mică măsură. Celelalte ramuri industriale sunt concentrate îndeosebi în oraşele mari şi mijlocii, cele mici fiind, de regulă, monoindustriale. Principalul centru industrial rămâne Oradea cu prelucrarea bauxitei, producţia de lacuri şi vopsele, materiale plastice, utilaje, mobilă, textile, produse alimentare. O însoţeşte municipiul Satu Mare cu industrie constructoare de maşini (utilaj minier), aparataj casnic, mobilă, produse alimentare şi textile. Turismul beneficiază de o serie de resurse naturale între care se remarcă apele termale din întreg subasmentul Câmpiei şi Dealurilor de Vest. Ele se valorifică balnear în staţiunile Băile Felix, Băile Episcopiei (1 Mai), Tăşnad, Boghiş, Zăuan, Meseşeni Băi, Beltiug, Tinca, dar şi la Marghita, Carei, Satu Mare, Oradea în ştranduri sau piscine pentru turismul de agrement. Staţiunea Băile Felix se înscrie între bazele turistice cu cerere internaţională. Al doilea tip de turism practicat în regiune este cel cultural, vizând obiectivele antropice din Oradea (Muzeul Ţării Crişurilor, Biserica cu Lună), Satu Mare, Carei, Şimleul

Silvaniei (cetatea medievală), castrul de la Porolissum. Incipient se afirmă turismul rural cu accent pe resursele din zona etnografică Codru, Sălaj sau Bihor. Turismul de tranzit atinge cote ridicate datorită traversării regiunii de o serie de reţele rutiere şi feroviare cu conexiuni transfrontaliere. Evoluţia viitoare a regiunii Crişana este jalonată de următorii factori favorizanţi:

- prezenţa unor resurse naturale şi umane care pot susţine o dezvoltare durabilă a teritoriului;

- poziţia periferică în cadrul teritoriului naţional ce îi permite legături şi

colaborări transfrontaliere ample. Astfel, aria de polarizare a oraşelor Satu Mare şi

Oradea se poate extinde asupra unor teritorii din ţările vecine cu efect important în sfera economică şi socială;

- traversarea ei de viitoarele autostrăzi Borş - Oradea - Braşov şi Niyregyhaza -

Satu Mare - Baia Mare îi va asigura o conexiune rapidă cu culoarul VI de transport european prefigurat a se dezvolta pe direcţia - Budapesta - Kiev;

- complementaritatea multor subramuri economice, agricole, industriale şi

turistice cu cele din regiunile interne dar şi din cea transfrontalieră învecinată cu efect pozitiv asupra schimburilor comerciale, etc.

Analiza chorematică

În conformitate cu caracteristicile cadrului natural şi cu localizarea pe aliniamente a aşezărilor urbane, se constată o dispunere rectangulară a axelor funcţionale. În cazul axei principale orientarea generală nord sud este indusă de distribuţia centrelor polarizatoare de importanţă regională (Oradea şi Satu Mare) şi locală (Carei, Valea lui Mihai, Săcuieni, Salonta, Chişineu Criş). Se remarcă faptul că

în ciuda potenţialului semnificativ de care dispun cele două centre, interacţiunea dintre ele este limitată, astfel că liniile de forţă nu au condus la o dezvoltare pe măsură a spaţiului dintre ele. Polarizarea în jurul lor este mai mult concentrică şi orientată spre sistemul de aşezări subordonat ierarhic şi administrativ.

Perpendicular pe axa principală, se conturează o serie de axe secundare. Cea mai importantă este cea generată de centrele urbane Jibou Zalău Şimleu Silvaniei - Marghita – Săcuieni, la care se adaugă un centru polarizator supracomunal (Suplacu de Barcău). Integrarea în cadrul acesteia se face prin mecanisme administrative, prin fluxurile de tranzit, şi mai puţin prin instaurarea unor relaţii de cooperare economică. Aferent acestei axe se evidenţiază şi spaţiul de convergenţă a fluxurilor naturale şi antropice din Depresiunea Şimleu. Ariile polarizate de centrele urbane sunt relativ reduse, în conformitate cu potenţialul economic. În cadrul axei, Suplacu de Barcău s- a impus ca un centru de referinţă pentru sectorul central-vestic, reuşind să menţină unitatea şi funcţionalitatea acesteia prin polarizarea unui număr de localităţi atât din judeţul Bihor cât şi din Sălaj. Rolul său a suferit o uşoară eclipsare în ultimii ani datorită conjuncturii economice defavorabile (închiderea rafinăriei şi diminuarea activităţilor în industria extractivă a hidrocarburilor), fapt ce a condus la diminuarea intensităţii fluxurilor de intrare/ieşire şi reorintarea lor în cadrul fâşiei.

Celelalte axe secundare au fost generate cu precădere datorită prezenţei unor căi de circulaţie orientate est-vest, conferindu-le astfel un pregnant caracter de tranzit, fapt ce se regăseşte în numărul redus al centrelor comunale mari sau în lipsa cvasigeneralizată a centrelor polarizatoare supracomunale. Cu semnificaţie la nivel regional se remarcă axele: Petea - Satu Mare – Sărmăşag Zalău, Urziceni - Carei – Tăşnad Sărmăşag, Borş – Oradea – Tileagd (suprapusă şoselei E 60), Salonta – Tinca.

O notă aparte este conferită sistemului regional de prezenţa unui număr ridicat de sinapse (P.T.F.) care facilitează integrarea (incipientă pentru moment) cu sisteme regionale extranaţionale, creând condiţiile funcţionării unei regiuni transfrontaliere în spaţiul româno – ungar.

Chorema: (vezi Cocean P., Filip S., 2008)

11. HAŢEG POIANA RUSCĂ

Deşi are o suprafaţă mai restrânsă, regiunea de faţă se individualizează pregnant într-un spaţiu neadjudecat de vectorii de gravitaţie ai sistemelor teritoriale învecinate. Relaţiile stabilite la nivel interregional evidenţiază faptul că acest teritoriu nu poate fi ataşat nici Banatului, nici Olteniei de nord, nici Munţilor Apuseni sau Transilvaniei sudice datorită unor praguri generatoare de disfuncţii majore. Pe de altă parte, deşi cu numeroase restricţii, între elementele sale componente apare un proces de coagulare, de agregare funcţională. Astfel, Depresiunea (Ţara) Haţegului devine o arie cu orientare centripetă a fluxurilor de materie şi energie, de produse şi interese, de la contactul

masivelor muntoase ale Retezatului şi Poiana Ruscă. Mai mult, acest din urmă masiv este în cea mai mare parte a extensiunii sale tributar descărcării spre aria depresionară menţionată, cât şi spre apofiza ei nordică, culoarul Streiului.

Baza naturală de susţinere Aşa cum s-a precizat anterior, aceasta este constituită dintr-un nucleu morfologic suprapus Depresiunii Haţegului, la care se adaugă Depresiunea Petroşani, Munţii Şureanu, Munţii Retezat, Munţii Poiana Ruscă. Trăsăturile climatului sunt dictate de orografie, depresiunile şi culoarele de vale afişând un climat de podiş, cu temperaturi medii de 7-10°C şi precipitaţii de 700-800 mm anual. Dimpotrivă arealele montane respectă legea zonalităţii climatice verticale, cu scăderea

legea zonalităţii climatice verticale, cu scăderea Fig. 12 . Regiunea Haţeg – Poiana Ruscă. temperaturii

Fig. 12. Regiunea Haţeg Poiana Ruscă.

temperaturii şi creşterea precipitaţiilor cu altitudinea. Pe crestele Retezatului temperatura medie anuală este negativă, iar precipitaţiile depăşesc 1200 mm. Durata stratului de zăpadă ajunge la 4-5 luni. În vatra depresiunilor iarna se cantonează aerul rece, generând inversiuni termice. De-a lungul culoarului Mureşului până amonte de Orăştie pătrund

influenţele submediteraneene marcate de temperaturi medii mai ridicate, ierni cu zăpadă puţină şi de mai scurtă durată. Resursele de apă ale regiunii sunt bogate, fapt ce a permis intense amenajări hidroenergetice (ex. lacurile artificiale Cinciş şi Gura Apei), la care se adaugă numeroase lacuri glaciare din Masivul Retezat (Bucura – 10 ha, Zănoaga – 29 m profunzime, Tăul Porţii, Tăul Agăţat, Galeşu, Ana, Lia, Viorica, Florica etc). Resursele hidrice sunt completate prin existenţa unor izvoare mezotermale în apropiere de Călan şi a numeroase acvifere carstice în Munţii Şureanu şi Retezatu Mic. Vegetaţia, element direct implicat în trasarea fizionomiei peisajului regional, este dispusă în etaje succesive integrate domeniului forestier. Astfel, în Depresiunea Haţegului, Culoarul Mureşului, Culoarul Orăştiei şi la poalele Munţilor Poiana Ruscă terenurile cu declivităţi mai pronunţate sunt acoperite de gorunete şi goruno-făgete. Etajul fagului are o dispunere compactă în Poiana Ruscă şi în treimea inferioară a masivelor grupei Retezat unde urcă până la 1100-1200 m. Peste această altitudine el lasă loc răşinoaselor, răspândite insular în Poiana Ruscă şi compact, între 1200-1800 m în Retezat sau Şureanu. Pe calcare şi în zonele mai adăpostite apar endemisme submediteraneene (liliac, pinul negru, alun turcesc). La peste 1800 m înălţime, în Şureanu şi Retezat - Godeanu se extind pajiştile alpine. Regiunea Haţeg - Poiana Ruscă deţine o serie de resurse ale subsolului care au susţinut, mai mult de două secole şi jumătate siderurgia locală. Avem în vedere, în primul rând zăcămintele de fier din zona Ghelari, Teliucu Inferior şi Vadu Dobrii. Ele s- au asociat rezervelor de cărbune superior din Depresiunea Petroşani (Petrila, Uricani, Lupeni, Aninoasa, Paroşeni, Câmpu lui Neag) valorificate pentru cocs metalurgic sau termoenergie. Valorificarea continuă, din secolul al XVIII şi până azi, a dus la secătuirea rezervelor uşor de exploatat ceea ce a impus închiderea şi conservarea multor mine datorită rentabilităţii lor incerte. Tot în Munţii Poiana Ruscă se află zăcăminte de minereuri complexe (plumb, cupru) la Alunu, Ruschiţa, Muncelu Mic, marmură la Ruschiţa (de-o calitate superioară, ce poate rivaliza oricând cu cea de la Carrara sau Paros), talc la Lelese, dolomite, nisipuri cuarţoase. Tot în subsolul regiunii se află ape mezo-termale (la Călan) şi o serie de peşteri de mare valoare turistică (Şura Mare, Cioclovina, Ponorici, Peştera de la Româneşti). Terenurile agricole din culoarele râurilor şi din depresiuni sunt valorificate prin culturi şi fâneţe, iar cele din zona montană pentru păşuni. Resursele turistice sunt extrem de variate tipologic, întâlnind practic toate tipurile naturale şi antropice relevante pentru ţara noastră: abrupturi, creste, chei; lacuri glaciare şi antropice; faună cinegetică şi piscicolă, situri paleontologice (cu urme de dinozauri pitici), peisaje naturale pitoreşti. În Ţara Haţegului sunt concentrate o serie de obiective antropice unice cum ar fi Sarmizegetusa Ulpia Traiana, unul dintre cele mai vaste situri antice din Europa, bisericile din piatră de la Densuş, Sântămăria-Orlea, Clopotiva sau Streisângeorgiu. Se alătură acestora castelul de la Hunedoara, cetatea Deva, muzee, monumente, valori etnografice specifice etc. Considerăm că din punct de vedere turistic unitatea de faţă este una dintre cele mai reprezentative din întreaga ţară. Ca un element particular, cu valenţe de atractivitate turistică, se remarcă prezenţa Geoparcului Dinozaurilor din Ţara Haţegului, inclus în categoria parcurilor naturale, ca urmare a descoperirilor paleontologice cu semnificaţie pentru sfârşitul Cretacicului. Pe suprafaţa

considerabilă a acestuia (~1200 km 2 ) se regăsesc un număr ridicat de comune (General Berthelot, Densuş, Rachitova, Toteşti, Sarmizegetusa, Râu de Mori, Sântămăria Orlea, Pui, Sălaş, Baru Mare) şi oraşul Haţeg care pot, în acest context, să valorifice semnificativul potenţial etnografic pe care îl deţin, diversificând oferta turistică.

Componenta demografică şi de habitat a sistemului regional Componenta antropică a sistemului teritorial exprimă prin trăsăturile sale modul de interacţiune cu factorii naturali şi gradul acestora de favorabilitate în raporturile cu omul. Tezaurul hallstattian descoperit în peştera Cioclovina atestă locuirea spaţiului studiat încă din prima epocă a fierului. Amplasarea capitalei Daciei romane, Sarmizegetusa Ulpia Traiana, în Depresiunea Haţegului indică importanţa deosebită acordată de strămoşii noştri acestei regiuni aflată la intersecţia unor mari drumuri spre interiorul bazinului transilvan (cel de pe Valea Jiului şi cel care, prin pasul Poarta de Fier a Transilvaniei, urmează culoarul Bistra - Strei) dar şi funcţia sa de adăpost. Fiind o unitate predominant muntoasă, densitatea populaţiei este inferioară mediei pe ţară. Valorile parametrului demografic menţionat cresc mult, depăşind 125 locuitori/km², în ariile depresionare ale Jiului şiţeguluiHa precum şi în culoarele Mureşului şi Orăştiei şi scad simţitor în cele montane. De subliniat totuşi o populare mai intensă a Munţilor Poiana Ruscă, mai scunzi şi mai aplatizaţi, în raport cu masivele aparţinătoare Carpaţilor Meridionali cu restrictivităţi morfologice şi climatice mai pronunţate. Aşezările rurale poartă patina îndelungatei locuiri, cu fixarea vetrelor în depresiuni şi culoare de vale şi mai rar pe versanţi sau trepte montane joase (în Munţii Poiana Ruscă). Oraşele îşi datorează apariţia unui complex de cauze din care nu lipsesc nevoia strategică a controlului asupra pasurilor şi trecătorilor, prezenţa resurselor minerale şi afirmarea timpurie a industriei, dezvoltarea comerţului etc. Astfel, în Depresiunea Petroşani s-a conturat o primă aglomeraţie urbană din ţară (cu peste 142000 locuitori) prin asocierea spaţială a centrelor carbonifere Petroşani, Lupeni, Petrila, Uricani, Vulcan şi Aninoasa. Tot industria a stat la temelia afirmării oraşelor dispuse la periferia masivului Poiana Ruscă: Hunedoara, Călan, Oţelul Roşu, Deva. O caracteristică de moment a regiunii este lipsa unui centru polarizator dominant, atribuţii preluate, din punct de vedere politico-administrativ, de către Deva. Poziţia excentrică şi numeroasele obstacole naturale interpuse între subsistemele regionale îi diminuează mult rolul de atracţie asupra celorlalte componente. Însăşi apropierea sa de Hunedoara, determină o disipare a funcţiei sale atractoare prin preluarea unor sarcini de către marele centru siderurgic.

Economia regiunii şi perspectivele de dezvoltare Regiunea Haţeg - Poiana Ruscă are ca ramură economică de bază industria, ale cărei tradiţii sunt multiseculare. Destructurarea şi reconversia industriei siderurgice după 1990 n-a rămas fără urmări în regiune. Combinatul de fontă de la Călan şi-a închis porţile, cele de la Nădrag şi Oţelul Roşu funcţionează la parametrii minimali, iar cel de la Hunedoara este într-o metamorfoză funcţională încă neîncheiată. Paralel industria extractivă a cărbunelui şi-a diminuat mult intensitatea, numeroase mine fiind închise, iar personalul disponibilizat. O cădere de ritm a suferit şi siderurgia colorată, Deva fiind

unul din centrele de prelucrare a minereurilor nemetalifere extrase din Poiana Ruscă. În ceea ce priveşte celelalte ramuri industriale, o reconversie mai rapidă au avut subramurile industriei alimentare (bere, carne, lactate, conserve de fructe şi legume) prezente la Haţeg, Deva, Hunedoara, cojocăria de la Orăştie. Per total, asistăm însă la un proces lent de dezindustrializare ceea ce se răsfrânge în planul vieţii economico-sociale. Constrângerile orografice, caracteristicile climatice şi pedologice se constituie ca un complex de factori care conferă regiunii un potenţial agricol limitat. Ponderea terenurilor agricole este de 39% din suprafaţa regiunii, din care terenurile arabile deţin doar 16,2%, fiind poziţionate de obicei în lunci, pe terase şi vetrelor depresionare unde culturile de legume, cereale şi plante tehnice predomină. Repartiţia teritorială a terenurilor arabile prezintă diferenţieri semnificative între spaţiul montan (< 25% din suprafaţa agricolă), Depresiunea Haţeg şi Culoarul Streiului (25-50%) şi Culoarul Mureşului (50-75%). Potenţialul turistic remarcabil este exploatat la o cotă redusă. În aria montană a Retezatului, Şureanului sau Poiana Ruscă nu există încă nici-o staţiune turistică propriu- zisă. Exploatarea elementelor atractive se realizează, în condiţii modeste de eficienţă prin intermediul unor cabane turistice (Baleia, Gura Zlata, Pietrele, Cinciş). Vechea staţiune antică Aquae (Călan) a reintrat în ultima perioada în atenţia promotorilor turismului curativ prin amenajări vizând utilizarea în scop terapeutic a apelor mezo- termale. De o valorificare mai intensă se bucură obiectivele antropice, în special cele istorice şi religioase: castelul de la Hunedoara, Sarmizegetusa Ulpia Traiana, Cetatea Deva, cetăţile dacice din Munţii Orăştiei (Sarmizegetusa Regia, Colţeşti, Blidaru, Piatra Roşie); bisericile de piatră din Depresiunea Haţegului (Densuş, Streisângeorgiu, Sântămăria Orlea). Bazele de cazare sunt constituite din hotelurile din Deva, Hunedoara, Orăştie, Haţeg, dintr-o serie de moteluri şi cabane edificate în ultimii ani de-a lungul principalelor căi rutiere.

Analiza chorematică

Diversitatea cadrului natural, restrictivitatea impusă de acesta şi complexitatea subsistemului regional antropic se constituie ca şi premise ale unei structurări şi funcţionări aparte în cadrul regiunii Haţeg Poaiana Ruscă.

O primă particularitate derivă, aşa cum s-a arătat şi în subcapitolul precedent, din existenţa a doi centri polarizatori de mărimi sensibil egale dintre care, în contextul declinului economic al municipiului Hunedoara, (centrul polarizator de tradiţie) pe considerente administrative, Deva s-a impus cu funcţie coordonatoare.

Cea de a doua particularitate izvorăşte din amplasarea periferică a „centrului de comandă”, în extremitatea nordică a axei funcţionale principale, generată în primul rând de prezenţa centrului polarizator şi de intensitatea deosebită a fluxurilor de tranzit din axa de transport prezentă în Culoarul Mureşului. Cu excepţia Devei, Simeriei şi a Orăştiei (cu valenţe polarizatoare locale), această axă este privată de centre urbane care să aibă capacitatea de reţinere, transformare şi redistribuire a fluxurilor de materie, energie şi informaţie, atât în cazul celor longitudinale cât şi în cazul fluxurilor transversal-convergente (de mai mică intensitate). Aşezările rurale prezente resimt lipsa

unor centre de coordonare locală care să aibă valenţele menţionate, Săvârşinul şi Ilia (centre supracomunale) nereuşind decât parţial să joace acest rol.

Cu caracter secundar, la nivel regional mai sunt prezente o serie de axe funcţionale. Prima dintre ele, cu orientare nord sud, este cea care integrează Hunedoara şi Petroşani (centre de importanţă regională), Călan şi Haţeg (centre de importanţă locală) şi a cărei importanţă este definită atât de prezenţa acestor centre cât şi de funcţia de joncţiune pe care o asigură între axa mureşană de transport şi sudul ţării. În cadrul ei se individualizează un număr redus de centre supracomunale (Sântămăria Orlea, Baru Mare), care au valorificat mai bine potenţialul poziţional. Cea de a doua relevă în mare măsură un caracter joncţional (Haţeg Băuţar Oţelu Roşu), făcând legătura între Depresiunea Haţeg şi Banat. Prezenţa oraşului Oţelu Roşu, monoindustrial, în declin, şi a centrului supracomunal Băuţar, nu sunt de natură să confere robusteţe structurală şi valenţe funcţionale superioare acestei axe. Cea de a treia axă secundară este prezentă într-o arie de convergenţă a fluxurilor naturale şi antropice (Depresiunea Petroşani) şi integrează un sistem de aşezări intens urbanizat (Uricani, Lupeni, Vulcan, Aninoasa, Petroşani, Petrila), dar cu elemente structurale precare datorită profilului monoindustrial şi cu probleme environmentale şi sociale acute.

O ultimă particularitate a sistemului regional rezultă din conturarea unei arii de disoluţie a ruralului, suprapusă Munţilor Poiana Ruscă, cu intense fenomene migratorii şi de îmbătrânire a populaţiei, generate de declinul activităţilor extractive şi de atracţia exercitată de centrele polarizatoare regionale şi extraregionale.

Chorema: (vezi Cocean P., Filip S., 2008)

12. BANATUL

Baza naturală de susţinere Regiunea Banat este un alt exemplu de suprapunere a criteriilor de regionare funcţionale cu cele geografico-istorice. Mai mult, în acest caz, întâlnim revelator exprimat criteriul mental al acţiunii de delimitare. El apare pe fondul unui românism majoritar, arhaic, autentic, sub forma unui nucleu mental consolidat în jurul oraşului Timişoara, definit de o interferenţă îndelungată, paşnică şi lucrativă a autohtonilor cu germanii, sârbii sau maghiarii. Multiculturalitatea bănăţeană este un exemplu fertil al conlucrării diferitelor etnii în timp istoric în scopul propăşirii comune. Fapt reflectat dealtfel în nivelul de dezvoltare atins de regiune (exprimat, concis, în zicerea populară “Banatu-i fruncea”). Arhitectura peisajului are drept linii majore o grupă montană, Munţii Banatului, în care se asociază armonios masive montane şi unităţi depresionare. Din punct de vedere petrografic, Munţii Banatului sunt un adevărat mozaic litologic şi structural, fapt ce a generat o mare varietate a peisajului. Demn de menţionat este relieful carstic din Munţii Aninei şi Almăjului, cu o serie de peşteri (Comarnic, Buhui, Racoviţă, Popovăţ) şi chei (Nerei, Caraşului, Minişului, Gârliştei, Berzascăi) de mare importanţă turistică. În partea sudică, se dezvoltă sectorul din amonte al Defileului Dunării ocupat de lacul de

acumulare al hidrocentralei de la Porţile de Fier. Se adaugă treapta intermediară de relief, suprapusă pe sectorul sudic al Dealurilor de Vest, între care se individualizează peisagistic şi sectorul de câmpie (Câmpia Aradului, Câmpia Timişului, Câmpia Vingăi şi Câmpia Gătaiei)

Asupra climatului general de munţi joşi (6-10°C, 1000-1200 mm precipitaţii medii anuale) se resimt influenţele submediteraneene, cu temperaturi mai ridicate, ierni mai blânde, cu zăpadă puţină. Excepţie face masivul Semenic unde ascensiunea orografică puternică dinspre vest determină o umectare mai intensă (peste 1400 mm anual), inclusiv menţinerea stratului de zăpadă peste trei luni, fapt valorificat turistic în staţiunea omonimă.

Hidrografia aparţine grupei râurilor vestice şi sud-vestice. Mureşul, Timişul, Bega, Caraşul, Nera, Cerna se orientează spre vest şi sud ca afluenţi ai Tisei sau cu vărsare direct în Dunăre. Alimentarea este preponderent din ploi, viiturile înregistrându- se primăvara timpuriu şi toamna. Cele mai devastatoare au fost cele din 1912, 1966, 2005 când Timişul şi Bega s-au revărsat pe mari suprafeţe. Pe lângă lacurile antropice de pe Dunăre şi Bârzava, amintim Lacul Dracului din zona Cheilor Nerei, precum şi izbucurile Bigăr şi Ochiul Beiului.

În arealele de câmpie (Câmpia Aradului, Câmpia Timişului, Câmpia Vingăi) peisajul este de tip silvostepic, cu pâlcuri de stejar pufos şi pedunculat, cu vegetaţie hidrofilă de-a lungul râurilor sau în zonele cu umectare ridicată. În dealurile Lipovei, Tirolului sau Buziaşului se extinde domeniul stejarului termofil, cerul şi gârniţa, a speciilor de amestec (carpen, paltin, tei) pentru ca, în munţii joşi ai Locvei sau Dognecei, să domine ultimul termen al pădurilor de stejar, gorunul. Urmează fagul, bine reprezentat la peste 600-700 m înălţime în toate grupele montane. Coniferele apar insular, în Almăj şi Semenic în vreme ce etajul subalpin este abia configurat în Semenic, iar cel al pajiştilor alpine veritabile lipseşte. Un atribut al vegetaţiei regionale este dat de prezenţa unor specii mediteraneene cum ar fi liliacul (Syringa vulgaris), cărpiniţă, mojdreanul, castanul dulce cornul, etc. Ele alcătuiesc tufişuri dense numite şibleac.

Fig. 13. Regiunea Banat Frumuseţea peisajului montan, mai ales a celui carstic (cheile Nerei, Caraşului,

Fig. 13. Regiunea Banat

Frumuseţea peisajului montan, mai ales a celui carstic (cheile Nerei, Caraşului, Minişului, Gârliştei; peşterile Comarnic, Popovăţ, Buhui), zăpada bogată şi îndelungată din Masivul Semenic, apele minerale de la Lipova şi Buziaş, Defileul Dunării, obiectivele antropice din Timişoara, Reşiţa, Lugoj, Caransebeş, Orşova, lacurile de

acumulare de la Porţile de Fier, Trei Ape şi Văliug etc., conferă acestui spaţiu un potenţial turistic foarte important.

Componenta demografică şi de habitat a sistemului regional Componenta antropică a sistemului regional, populaţia şi aşezările, reflectă şi ele o specificitate aparte. Aici întâlnim clasic reprezentat tipul demografic bănăţean, recunoscut prin natalitatea sa scăzută şi, implicit, cu spor demografic redus datorită unei planificări familiale cu tente tradiţionale (motivată de nevoia de-a nu împărţi prea mult proprietăţile familiei). Densitatea populaţiei scade de la câmpie spre spaţiul montan, iar structura etnică este extrem de mozaicată, pe lângă români vieţuind maghiari, germani (şvabi), sârbi, cehi, bulgari, slovaci, ţigani. Reţeaua de aşezări este bine consolidată. Apare satul compact localizat de-a lungul râurilor, în depresiuni, la contactul formelor de relief, dar, uneori şi pe platourile carstice într-o risipire pronunţată. Oraşele sunt polarizate de Timişoara, Cel mai mare oraş din partea vestică a ţării, Timişoara cumulează variate funcţii economice şi sociale (industriale, comerciale, culturale, turistice, administrative). Oraşele mari cumulează funcţii industriale, comerciale, culturale, turistice, iar cele mici funcţii agroindustriale şi comerciale. Ca oraşe-staţiuni turistice sunt Lipova şi Buziaş.

Economia regiunii şi perspectivele de dezvoltare Economia este de tip agro-industrial, fiind afectată structural, uneori decisiv, de mutaţiile post-decembriste. Înglobând o mare varietate de forme de relief, structura fondului funciar din Banat relevă o pondere a terenurilor agricole de 69% din suprafaţă. Din acestea terenurile arabile deţin 58,2%, fapt ce se transformă într-o premisă de favorabilitate în raport cu activităţile agricole. În conformitate cu dispunerea şi caracteristicile morfologice şi morfometrice ale subuniţătilor de relief, ponderea terenurilor arabile variază semnificativ, înregistrând o descreştere generală dinspre vest spre est. Industria are vechi tradiţii, siderurgia Reşiţei, bazată pe materii prime locale, înfiripându-se încă din anul 1771. În prezent, sunt specifice o serie de ramuri industriale, cum sunt industria energiei electrice, industria construcţiilor de maşini, industria chimică, industria textilă, etc

Turismul valorifică doar o mică parte a patrimoniului atractiv regional. Astfel, funcţionează o singură staţiune montană, Semenic, destinată agrementului hivernal, celelalte baze (Văliug, Trei Ape) având capacităţi limitate. Dintre numeroasele peşteri doar Comarnic este deschisă unui speoturism ocazional. Mai intensă este circulaţia turistică în staţiunile cu funcţie curativă Lipova şi Buziaş, precum şi în oraşele Timişoara şi Arad unde se practică un turism cultural intens. Valorificarea apelor termale din subasmentul câmpiei este incipientă (Timişoara, Teremia Mare, Călacea).

Banatul are perspective de dezvoltare remarcabile înmagazinate în următoarele „puncte tari”: poziţia geografică favorabilă în cadrul triplei joncţiuni România -Ungaria - Serbia; prezenţa unor resurse ale solului şi subsolului variate; un raport optim între populaţie şi baza de resurse, tradiţiile industriale şi agricole, resurse umane de calitate

superioară, învăţământ superior politehnic cu tradiţie. În raport cu regiunile limitrofe, inclusiv din cele două ţări învecinate, Banatul posedă resurse agricole, şi turistice superioare a căror valorificare nu a atins nici pe departe vârful de sarcină. În cadrul sistemului regional se conturează o arie de dezvoltare efervescentă marcată de cei doi poli, Timişoara şi Aradul, precum şi un culoar, Timiş - Cerna, cu funcţie de axă gravitaţională cu dublă descărcare: spre aria susmenţionată, dar şi spre culoarul fluviatil european al Dunării.

Analiza chorematică

Sistemul teritorial bănăţean poate fi apreciat ca fiind unul multipolar, în care axele au rol de integrare spaţială şi totodată se constituie ca şi markeri ai dezvoltării spaţiale. Fondul general este constituit de spaţiile largi de câmpie şi deluroase care prezintă un indice crescut de favorabilitate, constituindu-se ca şi arii atractoare, în opoziţie cu domeniul montan, cu restrictivitate mai ridicată, transformat într-o arie centrifugă în raport cu fluxurile naturale şi antropice.

O particularitate a regiunii Banat constă în faptul că din axa funcţională principală, orientată nord sud, se desprind două ramuri, ca rezultat al instituirii unor relaţii şi fluxuri particulare la nivel teritorial. Axa principală este generată de cele două centre urbane de importanţă regională (Timişoara şi Arad), dintre care primul deţine funcţia de centru polarizator. Între cele două centre de tradiţie s-au instaurat relaţii cu o complexitate aparte. Este vorba atât de relaţii de cooperare şi interdependenţă (generatoare de fluxuri de materii prime, produse finite), dar şi de relaţii de competiţie, ultima categorie făcându-se simţită cu precădere în „segregarea” migraţională la nivelul fluxurilor demografice. Prelungirea spre nord şi spre sud a acestei ramuri are la bază atât manifestarea câmpurilor de forţă ale celor doi poli, cât şi nevoia de interconectare cu sistemele statale şi regionale învecinate (Serbia şi Crişana).

O primă ramură care se ramifică din axa nord sud este cea generată de intensitatea crescută a fluxurilor de tranzit asociate coridorului IV de transport pan- european, integrând la nivel regional două sinapse (reprezentate de punctele de trecere a frontierei de la Nădlac şi Turnu), un centru urban de importanţă regională (Arad) şi două centre urbane de importanţă locală (Nădlac şi Lipova), ultimele fiind situate sub directa sferă de influenţă a Aradului, dominante fiind relaţiile de coordonare şi subordonare, astfel încât caracterul de tranzit asociat acestei axe este definitoriu.

Cea de a doua ramură care se ramifică din axa nord sud integrează atât influenţa fluxurilor de tranzit asociate şoselei E 70, cât şi poli urbani de importanţă locală (Recaş, Lugoj, Caransebeş), ultimele două reuşind să se impună prin valenţele de receptare, metabolizare şi redistribuire a fluxurilor de materie, energie şi informaţie. Sectorul terminal al acestei ramuri se suprapune pe o arie de convergenţă a fluxurilor naturale şi antropice (Culoarul Timişului) fapt ce a favorizat conturarea unui centru polarizator supracomunal (Teregova).

La nivel regional mai sunt prezente o serie de linii directoare secundare, generate de regulă de prezenţa unor centre polarizatoare de importanţă regională (Reşiţa) sau locală (Anina, Buziaş, Sânnicolau Mare) care, fie îşi manifestă valenţele polarizatoare (primul caz), fie îşi manifestă nevoia de interconectare (al doilea caz) ca urmare a

instituirii unor relaţii de coordonare şi subordonare. Un caz aparte este afişat de axa dunăreană, cu un evident caracter de tranzit, fapt relevat şi de integrarea spaţială slab manifestată în condiţiile în care oraşul Moldova Nouă nu a reuşit să genereze fluxuri materiale şi energetice proprii suficient de intense.

La fel ca şi în cazul regiunii Crişana, sinapsele din partea vestică şi sud-vestică se transformă în puncte de interconectare cu spaţiile transfrontaliere maghiare şi sârbeşti, creând premisele funcţionării unui sistem teritorial supraregional de triplă joncţiune.

Chorema: (vezi Cocean P., Filip S., 2008)

Modulul IV: Regiunile geografice ale României (13-21)

Oltenia Nordică

Oltenia Sudică

Muntenia de Nord-Vest

Regiunea Metropolitană Bucureşti

Curbura

Bărăgan

Dunărea de Jos

Dobrogea

Delta Dunării

Obiective

Familiarizarea cu caracteristicile esesnţiale ale regiunilor geografice abordate;

Înţelegerea relaţiilor şi funcţionării ansamblurilor regionale delimitate.

Sumarul modulului Funcţionarea sistemelor regionale este influenţată în mod hotărâtor de modul de interacţiune între baza naturală de susţinere, care oferă atât elemente de favorabilitate, cât şi de restrictivitate (prin prisma trăsăturilor morfologice, climatice, hidrice şi biopedogeografie), componenta demografică şi de habitat şi caracteristicile economice. Relaţiile holarhice instituite la nivelul sistemului de aşezări completează tabloul funcţional al fiecărei regiuni, iar prezenţa centrelor polarizatoare se constituie ca un factor cu rol coordonator şi frecvent, cu rol dinamizator pentru întreaga regiune polarizată. În plus, prezenţa conexiunilor cu regiunile învecnate este de natură să asigure o conectare la sistemul naţional, permitând manifestarea avantajului competitiv şi a specificităţii regionale.

Angajamentul, implicarea studenţilor Participarea activă şi directă a studenţilor la dezvoltarea tematicilor aferente acestui modul presupune parcurgerea referinţelor bibliografice indicate, realizarea proiectelor de studiu şi/sau cercetare solicitate de către titularul de curs, abordarea unor studii de caz.

Referinţe bibliografice modul

1. Cocean, P. (2004), Structura spaţiului mental românesc, Studia UBB,1.

2. Cocean, P., Filip, S., (2008), Geografia regională a României, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

3. Ianoş, I. (1981), Puncte de vedere privind analiza geografică regională a teritoriului României, SCGGG, XXVIII, Bucureşti.

4. Ungureanu, Al., Ungureanu, Irina, Donisă, I. (1994), Les regions geographiques du territoire de la Roumanie, Ann. Şt. Univ. Al. I. Cuza, Iaşi.

13. OLTENIA NORDICĂ

Provincia geografico-istorică a Olteniei se subdivide din punct de vedere al agregatelor spaţiale de tip sistemic în două entităţi şi anume Oltenia Nordică şi Oltenia

Sudică, limita ce le separa fiind încă ezitantă datorită sinuozităţii şi divagării frecvente, spre o direcţie sau alta, a liniilor de gravitaţie. Întrebarea care poate fi formulată în acest caz este: de ce nu o singură regiune, Oltenia? Cu atât mai mult cu cât ea a fiinţat, cu atribute variate, de-a lungul timpului şi este receptată în conştiinţa publică drept o entitate de sine stătătoare. Analiza detaliată a spaţiului geografic aferent vechii provincii atestă prezenţa unor praguri, a unor făşii de inflexiune cu rol de fragmentare şi reorientare a liniilor de forţă specifice vechiului sistem. Mai mult, au apărut şi se afirmă centre noi, cu funcţia polarizatoare în continuă expansiune ce se sustrag, într-o manieră ce vizează independenţa funcţională totală, subordonării faţă de capitala recunoscută a provinciei. Pe de altă parte, practica economico-socială a dovedit prezenţa unui raport de inversă proporţionalitate între extensiunea şi complexitatea sistemului teritorial şi capacitatea sa de-a răspunde eficient şi oportun dezideratelor dezvoltării imediate. În consecinţă, apariţia în Oltenia istorică a două centre urbane cu potenţial de polarizare în creştere, Târgu Jiu şi Drobeta-Turnu Severin a perturbat vechiul sistem teritorial tributar în exclusivitate Craiovei. Cele două oraşe sunt în curs de-a-şi contura şi consolida un hinterland propriu şi de-a-şi regla relaţiile cu vechiul centru atractor de pe alte poziţii, de cooperare şi afirmare independentă. De aici şi până la constituirea unor regiuni de sine stătătoare drumul este scurt şi, credem noi, partea nordică a Olteniei l-a parcurs deja. În perspectivă însă este de aşteptat ca municipiul Drobeta-Turnu Severin, astăzi integrat regiunii menţionate, să devină polul unei entităţi teritoriale anizotrope axată pe defileul Dunării şi apofizele sale nordice (inclusiv Depresiunea Severinului).

Baza naturală de susţinere În cazul Olteniei Nordice, baza naturală de susţinere este constituită dintr-o serie de masive muntoase cu morfologie şi altimetrie variate. Astfel, în nord se desfăşoară grupa Retezatului, din care munţii Mehedinţi, Vâlcan, Retezatul Mic aparţin regiunii. Ei i se integrează şi partea vestică a Munţilor Căpăţânii, din grupa Parângului. Toate aceste masive sunt alcătuite predominant din roci calcaroase, ca urmare relieful carstic le defineşte morfologia. Acelaşi tip de relief este prezent şi în Podişul Mehedinţi. Numărul peşterilor este apreciabil, unele dintre ele (Topolniţa, Epuran, Martel, Cloşani, Cioaca cu Brebenei, Fuşteica, Polovragi, Muierilor, Peştera cu Corali, Topliţa, Isverna explorată şi de echipa renumitului cercetător J. Y. Cousteau) posedând valenţe turistice remarcabile. Nu lipsesc cheile (Galbenului, Bistriţei, Cernei).

A doua treaptă de relief aparţine Subcarpaţilor Olteniei, mărginiţi de Olteţ şi Motru, formaţi din culmi orientate est-vest (Măgura Slătioarei, 767 m) şi depresiuni dispuse pe două aliniamente, unul intern şi altul intra-colinar. Dintre depresiunile interne, de dimensiuni în general reduse, amintim Polovragi, Baia de Fier, Novaci şi Tismana, iar dintre cele externe cea mai importantă este Depresiunea Târgu Jiu - Câmpu Mare. Olteniei nordice îi aparţine şi un sector de bordură al Podişului Getic ale cărui coline mărginesc spre nord depresiunile subcarpatice externe. Includem aici partea nordică a platformelor Olteţului, Jiului şi Strehaiei dealtfel strâns legată morfologic de

Jiului şi Strehaiei dealtfel strâns legată morfologic de Fig. 14 . Regiunea Oltenia Nordică . structurile

Fig. 14. Regiunea Oltenia Nordică.

structurile subcarpatice. În partea sud-vestică se desfăşoară Depresiunea Severinului şi Dealurile Coşuştei ce debuşează spre Valea Dunării. Diapazonul elementelor climatice variază de la temperaturile medii anuale negative în partea înaltă a Retezatului şi Parângului, la cele cuprinse între 2-6°C în masivele muntoase mai joase. În Subcarpaţi, datorită adăpostului din spaţiile depresionare, valorile termice medii urca la 9-10°C. Precipitaţiile descresc, în schimb, cu altitudinea, de la 1 400 mm pe culmile muntoase la 600-700 mm în Subcarpaţii Olteniei şi 600-500 mm în Podişul Getic. Poziţia sud-vestică a teritoriului îl include în aria de manifestare a influenţelor submediteraneene, resimţite îndeosebi în depresiunile vestice (Turnu Severin, Tismana, Baia de Aramă). Tot în vest - nord-vest se produc fenomene foehnale de intensitate mai atenuată.

Resursele agricole sunt date de diferitele categorii de terenuri, cu fertilitate ridicată în lunci şi depresiuni şi mai scăzută în dealuri şi zona montană. Ele permit o utilizare complexă, de la cultura cerealelor la păşunile şi fâneţele valorificate pastoral. Fondul forestier se extinde pe suprafeţe notabile în zona montană unde consistenţa şi conformaţia pădurilor este superioară. Oltenia nordică posedă un patrimoniu turistic bogat şi variat. Peşterile din Munţii şi Podişul Mehedinţi, cele din munţii Vâlcan, Căpăţânii şi Retezatul Mic, cheile, ponoarele şi izbucurile specifice aceloraşi zone carstice, lacurile şi apele minerale fauna cinegetică şi piscicolă sunt atracţii naturale încă nevalorificate. Lor li se adaugă monumentele brâncuşiene de la Târgu Jiu (Poarta Sărutului, Coloana Infinitului, Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor), casa lui Brâncuşi de la Hobiţa, mănăstirile Horezu, Polovragi. Tismana, culele din nordul Olteniei, etnografia zonelor Gorj şi Mehedinţi etc.

Componenta demografică şi de habitat a sistemului regional Răspândirea populaţiei reflectă indicele de favorabilitate al factorilor naturali, cu o concentrare mai expresivă în Podişul Getic şi depresiunile subcarpatice. Dimpotrivă spaţiul montan este slab populat, ca dealtfel şi Podişul Mehedinţi. Este specifică o uşoară dominanţă a populaţiei urbane. Aşezările sunt grupate teritorial în luncile şi pe terasele râurilor, în vetrele depresionare şi, mai rar, pe versanţii cu declivităţi mai reduse. Predomină satele mijlocii şi mari, răsfirate sau adunate. Apar şi sate foarte mari, cu un profil economic mai complex (agro- industrial) Oraşele sunt mai puţin numeroase şi valorifică, prin poziţia lor, complementaritatea indusă de contactul formelor de relief, convergenţele hidrografice sau ale căilor de comunicaţie. Polul gravitaţional principal este municipiul Târgu Jiu, care prin poziţia sa geografică îndeplineşte rolul unui „loc central” regional. Al doilea centru de polarizare este oraşul Drobeta Turnu-Severin a cărui amplasare pe Dunăre îi conferă un statut spaţial de relativă independenţă în raport cu ariile polarizate învecinate (Banat, Oltenia Nordică sau Oltenia Sudică). Distanţa mai redusă faţă de Târgu Jiu, în contextul unei infrastructuri de acces modernizată, va amplifica raporturile de cooperare funcţională între cele două centre.

Economia regiunii şi perspectivele de dezvoltare Conjugarea industriei cu agricultura este proprie tuturor regiunilor în curs de individualizare, ştiut fiind că tocmai activităţile industriale sunt cele care stimulează urbanizarea şi polarizarea, deci tranşează opţiunile înspre o entitate teritorială sau alta. Oltenia Nordică exemplifică acest stadiu incipient de agregare sistemică în care, pe fondul afirmării industriei, se amplifică urbanizarea, iar interdependenţele şi conexiunile între elementele componente ale organismului teritorial se înmulţesc şi se fortifică. Industria, deşi nu a înregistrat mari grupări teritoriale, este destul de diversificată. Principala ramură, care s-a constituit într-un veritabil lanţ trofic pentru subramurile apropiate, a fost exploatarea cărbunilor. Pe baza acestora au fost amplasate o serie de termocentrale (Rogojel, Drobeta Turnu Severin şi Târgu Jiu), completate în domeniul producţiei de energie electrică de o serie de hidrocentrale (pe Cerna, Motru, Bistriţa, Tismana, Jiu). Prin puterea instalată (1068 MW aferent părţii române) şi transformările radicale pe care le-a indus asupra componentelor teritoriale, în partea vestică a regiunii

se remarcă prezenţa Sistemului Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier I, amplasat pe Dunăre. Turismul este o ramură economică aflată la începutul dezvoltării propriu-zise. Principalele centre, cu infrastructura cea mai bogată, sunt Băile Herculane, unde sunt valorificate ape termale şi Târgu Jiu unde se practică un turism cultural generat de valorificarea moştenirii brâncuşiene. Cea mai veche staţiune este însă Săcelu, ale cărei ape mezotermale sunt utilizate în scop curativ încă din vremea romanilor. Printre staţiunile de interes regional este şi Bala din Podişul Mehedinţi. Ei i se adaugă în ultimul timp localitatea Ţicleni ale cărei acvifere cu ape minerale sulfuroase şi clorurate stau la baza primelor iniţiative de exploatare curativă. Alte areale turistice sunt Baia de Fier (cu cunoscuta Peştera a Muierilor, printre primele cavităţi subterane din ţară amenajată turistic), Polovragi (cu mănăstirea şi peştera cu acelaşi nume), Tismana. O altă localitate cu funcţii turistice complexe este oraşul Drobeta - Turnu Severin unde vestigiile istorice (ale podului peste Dunăre construit de Apollodor din Damasc, castrul roman) se asociază unor obiective culturale (muzee, monumente). Potenţialul de dezvoltare a turismului este însă mult mai bogat, mai ales în domeniul speoturismului, unde Podişul şi Munţii Mehedinţi, în primul rând, dar şi celelalte unităţi montane, posedă obiective a căror amenajare se impune cu stringenţă. Nu lipsit de interes este turismul de tranzit de-a lungul Văii Jiului şi cel spre Defileul Dunării care va deveni în perspectivă una din zonele turistice de importanţă internaţională. În satele subcarpatice gorjene există premise favorabile dezvoltării în perspectivă a turismului rural.

Analiza chorematică O primă trăsătură a sistemului regional din Oltenia Nordică este aceea că se găseşte încă într-o etapă de structurare, în care se iniţiază şi se consolidează relaţiile care să-i asigure funcţionarea optimă. Pe de altă parte, trebuie subliniat că, restrictivităţile induse de factorul morfologic se repercutează în configuraţia spaţială a câmpurilor de forţă şi a axelor funcţionale. Spaţiul montan, cu restrictivitate maximă şi generator de fluxuri centrifuge, este practic lipsit de nuclee teritoriale de dezvoltare. Este cvasigeneralizată fragilitatea aşezărilor rurale din spaţiul montan, care pe fondul unei economii agrare de subzistenţă nu reuşesc să controleze în mod eficient factorii dezvoltării. Situaţiile de excepţie sunt puţine, aşa cum este cazul văii Cernei în care, beneficiind de atuurile unei specializări turistice de tradiţie, oraşul Băile Herculane, se constituie ca un nucleu periferic, însă privat de relaţiile de cooperare şi coordonare eficiente cu centrele de rang superior. Restrictivitatea factorilor naturali se face simţită şi în cadrul subunităţilor subcarpatice şi de podiş, astfel că pe fondul conturării tramei axelor funcţionale, ochiurile de reţea au de multe ori caracterul unor spaţii repulsive, cu fenomene de depopulare şi îmbătrânire a populaţiei.

Axele funcţionale la nivel regional prezintă o evidentă adaptare la morfologie, caracterul sinuos al acestora fiind evident. Axa principală (a Jiului) are orientare generală nord sud, fiind generată, pe de o parte de existenţa unui culoar de transport de importanţă naţională care face legătura între partea sudică a ţării şi coridorul IV de transport paneuropean, iar pe de altă parte de existenţa centrului polarizator regional (Târgu Jiu), a unor centre urbane de importanţă locală (Rovinari, Bumbeşti Jiu), şi a unui centru de comună cu valenţe polarizatoare (Plopşoru). Această axă reuşeşte să menţină

relaţii de cooperare şi subordonare cu ariile învecinate şi să conjuge fluxurile de tranzit cu fluxurile proprii.

Celelalte axe regionale au caracter secundar, concretizate ca urmare a prezenţei unor centre urbane de importanţă locală (Baia de Aramă – Tismana – Târgu Jiu, Novaci – Târgu Cărbuneşti – Târgu Jiu). Se adaugă o serie de axe joncţionale (Baia de Aramă Drobeta Turnu Severin, Baia de Aramă - Motru) a căror caracteristică derivă în principal din lipsa unor centre polarizatoare supracomunale care să instituie relaţii spaţiale funcţionale.

O caracteristică particulară este conferită de existenţa unui centru polarizator de importanţă regională (municipiul Drobeta Turnu Severin), care, în ciuda poziţiei periferice începe să se impună ca un pol veritabil. Beneficiind de prezenţa axei navigabile a Dunării, a interrelaţiilor cu Serbia, a culoarului de transport de importanţă naţională (E 70 şi magistrala feroviară 1) şi de vecinătatea oraşului Orşova, Drobeta Turnu Severin reuşeşte să reconfigureze liniile de forţă la nivel regional, depăşind „complexul de periferie”. Mai mult, se conturează o tendinţă de întărire a relaţiilor ca centru polarizator regional, conturându-se astfel premisele generării unei alte axe funcţionale majore.

În ciuda elementelor de restrictivitate, ansamblul regional prezintă însă o certă coerenţă, manifestată atât la nivelul spaţiilor mentale, cât şi la nivel structural, pe un fond de complementaritate spaţială şi funcţională.

Chorema: (vezi Cocean P., Filip S., 2008)

14. OLTENIA SUDICĂ

Baza naturală de susţinere Oltenia Sudică se substituie ca topic unei regiuni fizico-geografice denumită Câmpia Olteniei, dar şi părţii centrale şi sudice a provinciei istorice Oltenia. Argumentele pentru delimitarea ei ca entitate teritorială de tip sistemic sunt:

- peisajul cu numeroase tente de omogenitate datorate reliefului jos, puţin

fragmentat şi denivelat, climatului de câmpie cu variaţii reduse, vegetaţiei de stepă şi silvostepă;

- prezenţa unui spaţiu mental bine închegat, cel doljean, cu atribute de

specificitate şi unicitate certe;

- existenţa unui centru polarizator net detaşat în raport cu celelalte oraşe;

- disfuncţiile evidente care s-ar manifesta în cazul delimitării unei regiuni

echivalente provinciei istorice susmenţionată. Limitele acestei regiuni sunt bine precizate pe trei laturi, cea sudică, de-a lungul Dunării, în est, unde Oltul o desparte de teritoriul polarizat de Bucureşti şi în vest unde urmează parţial lunca Dunării, până aval de Drobeta-Turnu Severin. Deosebit de ambiguă este limita nordică, datorită sinusoidelor frecvente ale traseului său generate de difluenţa frecventă a vectorilor de gravitaţie spre regiunea învecinată. Convenţional ea

poate fi trasată ţinând cont de extensiunea ariilor de influenţă a centrelor regionale şi de relaţiile instituite la nivel teritorial. Componenta naturală a sistemului regional este constituită, în primul rând, din Câmpia Olteniei, la care se adaugă sectorul central şi cel vestic al Podişului Getic, precum şi Lunca Dunării. Climatul se încadrează altimetric celui de câmpie joasă, iar poziţia sudică a regiunii ridică temperatura medie anuală la peste 11ºC, verile fiind călduroase, primăverile timpurii, iar toamnele îndelungate.

Fig. 15. Regiunea Oltenia Sudică.
Fig. 15. Regiunea Oltenia Sudică.

75

Precipitaţiile descresc de la vest la est, de la 650 la 500 mm (568 mm medie anuală la Craiova), odată cu creşterea indicelui de ariditate. Cea mai mare parte a regiunii se află sub influenţa maselor de aer submediteranean venite dinspre vest. Resursele de apă sunt înmagazinate în reţelele de suprafaţă, între care fluviul Dunărea deţine ponderea cea mai ridicată. Oltenia Sudică este străbătută axial de Jiu, iar în partea estică se află Oltul. În perimetrul său cele trei râuri primesc o serie de afluenţi (Motru, Amaradia, Olteţul, Teslui). Direct în Dunăre se varsă şi râurile Drincea şi Desnăţuiul. Afluenţii de ordin inferior au cursuri temporare, în perioadele secetoase scurgerea lor încetează. Mari rezerve de apă sunt cantonate în structurile piemontane ale Podişului Getic, dar şi în cele ale câmpiei propriu-zise, aceasta fiind considerată adesea ca un mare con de dejecţie al Dunării la debuşarea sa în Depresiunea Getică. Partea sudică a regiunii se confruntă cu un deficit de apă ce trebuie diminuat prin intervenţii antropice, realizându- se aducţiuni din Dunăre sau râurile principale. Resursele naturale se încadrează preponderent în categoria combustibililor fosili (petrol şi gaze), exploatate în Piemontul Getic (Iancu Jianu, Brădeşti). În partea nordică, într-un teritoriu cu gravitaţie difuză, cel al bazinului Motru, orientat atât spre nord, spre Târgu Jiu, cât şi spre sud, spre Craiova, se exploatează cărbuni inferiori, energetici, utilizaţi de marile termocentrale din suburbiile Craiovei. Importante pentru regiune sunt resursele agricole alcătuite din soluri profunde, fertile cu disponibilităţi de utilizare pentru o gamă variată de culturi. Potenţialul turistic deţine preponderent obiective antropice (biserici, mănăstiri, cule, muzee, monumente, obiceiuri, tradiţii, folclor).

Componenta demografică şi de habitat a sistemului regional Condiţiile naturale prielnice au favorizat umanizarea timpurie a teritoriului

studiat.

Răspândirea populaţiei este inegală în teritoriu. Partea nordică, unde câmpia se asociază cu podişul generând complementaritate sub aspectul resurselor, este mai dens populată ajungându-se, în unele areale, la peste 110-120 locuitori/km². Dimpotrivă, exceptând zona municipiului Craiova, teritoriul câmpiei prezintă densităţi demografice sub media pe ţară. Populaţia rurală păstrează încă o uşoară creştere deşi fenomenul îmbătrânirii este vizibil. Structura etnică este covârşitor românească, dintre minorităţi numai cea ţigănească fiind mai numeroasă. Aşezările rurale aparţin categoriilor de sate mici, mijlocii şi mari, localizate de-a lungul râurilor, a arterelor de circulaţie, în vecinătatea surselor de apă. Profilul economic rămâne cel agricol, cu diferite specializări pe subramuri, la care se adaugă funcţii industriale (extractive) sau de servicii. Oraşele aparţin, în proporţie decisivă, aşezărilor urbane mici, sub 50000 locuitori (Strehaia, Filiaşi, Vânju Mare, Segarcea, Scorniceşti, Băileşti, Balş, Piatra Olt, Bălceşti, Drăgăşani, Corabia, Caracal, Calafat, Drăgăneşti Olt). Singurul oraş mijlociu este Slatina care, deşi este situat pe stânga Oltului, se racordează sistemului urban al Olteniei sudice. Atribuţiile polarizatoare revin municipiului Craiova, care beneficiază de o poziţie geografică deosebit de avantajoasă, de veritabil „loc central” al regiunii.

Economia regiunii şi perspectivele de dezvoltare După al doilea război mondial, industria s-a afirmat în domeniul energetic prin construirea marilor termocentrale de la Turceni şi Işalniţa ce valorifică zăcămintele de cărbuni inferiori din bazinul Motru şi Piemontul Getic. Ulterior s-au adăugat hidrocentrala Porţile de Fier II (216 MW aferent părţii române) construită pe Dunăre în colaborare cu fosta Iugoslavie şi o serie de hidrocentrale situate pe cursul inferior al Oltului.

Centrul industrial principal este Craiova unde este concentrată o puternică industrie constructoare de maşini (locomotive – cunoscuta întreprindere “Elecroputere”- maşini agricole, avioane, automobile), industrie chimică, alimentară, textilă, materiale de construcţie, mobilă. Agricultura acestei regiuni beneficiază de premise de favorabilitate care provin atât din caracteristicile pedo-climatice cât şi din larga extensiune a terenurilor arabile. Acestea deţin 75,3% din suprafaţa agricolă a regiunii (care totalizează 82% din suprafaţa regiunii), fiind caracterizate în cea mai mare parte de o fertilitate medie şi ridicată. Variaţia teritorială a ponderii terenurilor arabile este redusă, conturându-se totuşi o fâşie nordică în care valorile sunt de 50-75%, în timp ce în centru şi sud dominante sunt arealele cu valori de peste 75%. Pomicultura şi viticultura beneficiază de condiţii propice, astfel că suprafeţele aferente livezilor şi viilor totalizează ~3,4% din terenurile agricole. Sunt valorificate atât suprafeţe aferente subunităţilor de podiş cât şi arealele cu dune de nisip, aşa cum este cazul suprafeţelor cu viţă-de-vie de la Segarcea, Pleniţa, Sadova şi Dăbuleni. Cu producţii calitativ superioare trebuie amintită desigur, şi podgoria Drăgăşaniului. Dintre pomii fructiferi, o frecvenţă crescută se constată pentru speciile termofile (piersic, cais, cireş), la care se adaugă mărul, părul şi prunul. Activităţile turistice sunt, în raport cu alte regiuni, mult mai limitate. Lipsa unor obiective naturale de mare impact atractiv este una dintre cauze. În consecinţă, se practică un turism cultural, axat pe valorificarea obiectivelor antropice din principalele oraşe, la loc de frunte situându-se, desigur, Craiova, unde este concentrată şi cea mai importantă bază hotelieră. Poziţia geografică înscrie unitatea analizată pe trasee numeroase ale turismului de tranzit (către defileul Dunării de la Porţile de Fier şi Valea Cernei, spre Oltenia Nordică şi aria montană aferentă sau, invers, spre Bucureşti şi Litoralul Mării Negre).

Analiza chorematică

Una din principalele trăsături ale organismului spaţial analizat este aceea că, beneficiind de un cadru natural cu omogenitate crescută, cu un indice crescut de favorabilitate, manifestarea câmpurilor de forţă nu suferă disjuncţii majore. Mai mult, întregul sistem regional este caracterizat de manifestarea predominant centripetă a fluxurilor, atât spre poli, ca entităţi individuale, cât şi spre centrul polarizator.

Axele funcţionale au o dispunere spaţială convergentă spre nucleul polarizator poziţionat aproximativ în centrul geometric al regiunii. Principala axă are o dispunere care trădează interdependenţa cu sistemele regionale învecinate (Muntenia de NV şi Oltenia Nordică) şi cu axele funcţionale ale acestora: Potcoava – Slatina –Balş – Craiova

Filiaşi – Turceni, - Filiaşi – Strehaia. Se juxtapun în cadrul acestei axe atât fluxurile de tranzit aferente căilor de transport (magistrala feroviară 1, E 70. E 79, E 574) cât şi fluxurile generate de centrele urbane care au reuşit să se constituie ca nuclee în care raportul input/output să genereze forme de stocaj, utilizate apoi pe plan local sau redistribuite la nivel regional.

Cu caracter secundar, se remarcă prezenţa unor axe generate de relaţiile instituite între centrul polarizator şi centrele urbane de importanţă locală şi supracomunală: Craiova Bălăciţa – Vânju Mare – Devesel, Craiova – Caracal – Drăgăneşti Olt Radomireşti. O categorie aparte o constituie axele secundare induse de relaţiile de coordonare şi subordonare instituite între centrul polarizator şi oraşele-port la Dunăre (Craiova - Segarcea – Băileşti – Calafat, Craiova – Sadova – Bechet, Craiova – Caracal – Corabia). Nu mai puţin importantă este axa secundară a Oltului (Drăgăşani – Slatina – Drăgăneşti Olt – Rusăneşti – Islaz – Turnu Măgurele) care reuşeşte să interconecteze centrele urbane, dar care are dificultăţi în a integra localităţile rurale de dreapta şi de pe stânga Oltului, datorită unui deficit semnificativ de poduri.

Cu un caracter particular se înscrie în ansamblul regional axa anizotropică dunăreană jalonată de prezenţa oraşelor port menţionate.

O remarcă aparte trebuie făcută asupra specializării teritoriale: compartimentul sudic este unul al vastelor terenuri agricole, la care se adaugă funcţia de tranzit generată de axele secundare spre porturile dunărene; compartimentul nordic, cu un mixaj indus de specializarea agricolă, producţia industrială (prezentă în numeroasele oraşe mici şi mijlocii dar cu precădere în Craiova) şi funcţia de tranzit. Toate acestea se repercutează într-o uşoară diferenţiere în dezvoltarea celor două compartimente, fără însă a se crea decalaje semnificative sau disocieri funcţionale.

Chorema: (vezi Cocean P., Filip S., 2008)

15. MUNTENIA DE NORD-VEST

Se constituie ca un sistem teritorial uşor asimetric, datorită prezenţei a două arii de gravitaţie, una centrată pe cursul Oltului, având ca pol oraşul Râmnicu Vâlcea, iar cea de-a doua la contactul Podişului Getic cu câmpia, polarizată de Piteşti. Este o regiune în conturare, cu vectorii interrelaţiilor în aşezare matricială, fapt cauzat de relativul echilibru între cei doi poli amintiţi anterior precum şi de efectul de disipare funcţională resimţit, de regulă în regiunile situate în vecinătatea marilor metropole.

Baza naturală de susţinere Una din principalele caracteristici ale bazei naturale derivă din faptul că este constituită dintr-un relief etajat în trepte succesive, de la Câmpia Piteştilor, în sud, la Podişul şi Subcarpaţii Getici, respectiv Munţii Făgăraşului la nord. Climatul urmează etajarea morfologică, cel de câmpie (8-10ºC, temperatura medie anuală; 500 mm precipitaţii) trecând lent într-un climat de dealuri dispuse etajat

şi, în final în climatul montan al culmilor înalte (-2ºC; precipitaţii de peste 1000 mm, majoritatea sub formă de zăpadă). Varietatea tipurilor de climă creează disponibilităţi multiple activităţilor antropice, de la cultura cerealelor în câmpie, la păstoritul alpin, de la turismul balneoclimateric al depresiunilor joase la cel bazat pe sporturile de iarnă în munţii înalţi. O valoare aparte are patrimoniul turistic reprezentat printr-un peisaj montan spectaculos în Făgăraş, Cozia, munţii Lotru sau Căpăţânii, prin apele minerale cu calităţi

Lotru sau Căpăţânii, prin apele minerale cu calităţi Fig. 16. Regiunea Muntenia de Nord-Vest. terapeutice

Fig. 16. Regiunea Muntenia de Nord-Vest.

terapeutice recunoscute pe plan internaţional (Olăneşti, Govora, Călimăneşti - Căciulata), prin fondurile cinegetice şi piscicole din zona înaltă. Acestuia i se adaugă obiective turistice antropice de mare rezonanţă, cum ar fi, în primul rând, mănăstirile Cozia, Argeşului, Bistriţei, Arnota, Horezu; Mausoleul de la Mateiaş; barajele şi lacurile de acumulare Vidra şi Vidraru etc.

Componenta demografică şi de habitat a sistemului regional Componenta antropică a peisajului regional înscrie unitatea între sistemele teritoriale cu o populare densă în zonele de câmpie, podiş şi subcarpatică (140-160 locuitori/km²), urmare a complementarităţii resurselor, condiţiilor favorabile de amplasare a habitatelor şi infrastructurilor, poziţiei geografice optime sub aspectul interrelaţiilor cu alte regiuni.

Satele diferă ca mărime, de la aşezările mici şi foarte mici, de versant şi obârşii de vale, la cele mari şi foarte mari din depresiuni, culoarele de vale largă sau fâşia de contact morfologic câmpie-podiş, podiş - Subcarpaţi, Subcarpaţi - munte. Oraşele sunt preponderent mici, sub 25000 locuitori (Băile Govora, Băile Olăneşti, Călimăneşti, Brezoi, Ocnele Mari, Băbeni, Horezu). Între oraşele mijlocii se înscriu Câmpulung şi Curtea de Argeş, iar Râmnicu Vâlcea şi Piteşti între oraşele mari ale ţării. Centrul polarizator este oraşul Piteşti, urmat îndeaproape, ca rang, de Râmnicu Vâlcea. Funcţia industrială a oraşelor mari şi mijlocii este contrabalansată de funcţia turistică a multor oraşe mici de tip staţiune (ex. Govora).

Economia regiunii şi perspectivele de dezvoltare Sectorul economic primar, agricultura, resimte parţial în cadrul acestei regiuni restrictivitatea unui fond funciar în care terenurile agricole deţin 48% din care ponderea terenurilor arabile este de doar 34,3%, dar şi restrictivitatea indusă de climat şi fertilitatea solurilor care pe areale extinse este destul de scăzută. Variabilitatea spaţială a ponderii terenurilor agricole reflectă caracteristicile şi dispunerea subunităţilor de relief. Se remarcă o creştere a ponderii terenurilor arabile dinspre nord spre sud, cele mai ridicate valori (50-75% din suprafaţa agricolă) fiind caracteristice în Câmpia Piteştilor şi Câmpia Târgoviştei. Industria s-a dezvoltat îndeosebi după al doilea război mondial. Se poate aprecia că se conturează o regiune a industriei chimice, la care se adaugă industria materialelor de construcţii, textilă şi alimentară. Turismul s-a afirmat încă de la începutul secolului XX, în primul rând în culoarul Oltului unde staţiunea Călimăneşti - Căciulata constituia un punct de atracţie cunoscut. Ulterior s-au dezvoltat amenajările cu profil curativ de la Olăneşti, Băile Govora, Ocnele Mari, Cozia. Considerăm că tipul de turism curativ este de largă perspectivă pentru regiune. Al doilea tip este turismul recreativ montan unde resursele sunt, de asemenea, apreciabile, atât în munţii Făgăraşului, Piatra Craiului (peştera Dîmbovicioarei, Avenul din Grind), Leaota cât şi în munţii Lotrului sau ai Căpăţânii. Staţiunea Voineasa este un prim cap de pod pentru valorificarea mai intensă a resurselor respective. Pe locul trei, dar cu perspective asigurate, se înscrie turismul cultural prilejuit îndeosebi de obiectivele religioase ale regiunii, dar şi de atracţiile etnografice bine conservate în satele subcarpatice argeşene şi vâlcene; ca o particularitate trebuie amintită prezenţa Muzeului Viticulturii şi Pomiculturii din Goleşti (localitate componentă a oraşului Ştefăneşti).

Analiza chorematică Asociind spaţii diverse din punct de vedere morfologic, Muntenia de NV se constituie ca un sistem regional în care sunt prezente atât areale cu restrictivitate ridicată, cât şi arii deosebit de favorabile. În prima categorie sunt incluse arealele montane, culmile subcarpatice şi interfluviile piemontane. Din a doua categorie fac parte depresiunile submontane şi culoarele de vale. În aceste condiţii configuraţia câmpurilor de forţă la nivel regional prezintă o structurare sub formă de fâşii. Axa funcţională principală este constituită într-un context supraregional indus de prezenţa capitalei Bucureşti şi a unui sector de autostradă care conectează Piteştiul de aceasta. Caracterul

de tranzit al fluxurilor şi incapacitatea centrelor urbane de importanţă locală (Ştefăneşti Topoloveni, Găeşti) de a stoca o parte din aceste fluxuri de materie, energie şi informaţie dar şi incapacitatea de a genera suficiente fluxuri proprii, fac ca această axă să fie una dependentă de relaţia între cele două mari centre urbane. Tot în strânsă legătură cu centrul polarizator regional se remarcă generarea unor axe funcţionale secundare în urma instituirii unor relaţii de subordonare şi/sau cooperare cu centre de interes local: Piteşti – Mioveni – Câmpulung, Piteşti Curtea de Argeş Arefu şi Piteşti Costeşti. Aceste relaţii se concretizează în fluxuri de navetişti spre platformele industriale ale oraşelor Piteşti şi Mioveni, în fluxuri de materii prime şi produse finite, dar şi sub forma unor mecanisme de coordonare administrativă sau sub forma unor servicii oferite. Prezenţa unui centru urban de importanţă regională (Râmnicu Vâlcea) în partea central – vestică a regiunii, a condus la conturarea unor axe funcţionale secundare (Călimăneşti - Râmnicu Vâlcea - Ocnele Mari – Băbeni şi Râmnicu Vâlcea Băile Govora – Horezu) şi a unei arii intens periurbanizate în proximitatea centrului menţionat. O remarcă aparte trebuie făcută în legătură cu relaţia Piteşti – Râmnicu Vâlcea, insuficient valorificată, astfel că axa generată între ele are mai mult un caracter joncţional. Relaţiile instituite între cele două se înscriu mai mult în categoria celor de competiţie, astfel că, cel puţin pentru moment beneficiile la nivel regional întârzie să se manifeste. Ansamblul sistemic regional este completat de axele joncţionale ale Oltului (Călimăneşti – Brezoi – Câineni), axa joncţională Câmpulung – Dragoslavele – Rucăr (induse de fluxurile de tranzit supraregionale), la care se adaugă cea a Lotrului (Brezoi – Voineasa). Chorema: (vezi Cocean P., Filip S., 2008)

16. REGIUNEA METROPOLITANĂ BUCUREŞTI

Se constituie ca o entitate teritorială definită de prezenţa unui mare centru urban, cu atribute polarizatoare complexe (economice, sociale, politico-administrative, culturale). Ea îşi subordonează prin influenţă decisivă un spaţiu distribuit areolar cu o rază de circa 50 km, atingând cursul Dunării spre sud, şi interferându-se cu ariile suburbane ale Târgoviştei şi Ploieştiului spre nord. Această unitate beneficiază de existenţa unui spaţiu mental de mare specificitate, cel metropolitan, cu o serie de însuşiri particulare ce-l diferenţiază net în raport cu alte spaţii.

Baza naturală de susţinere Componenta naturală a peisajului geografic are un suport morfologic de mare uniformitate litologică şi fizionomică, constituit din Câmpia Bucureştiului, Găvanu

Burdea şi Burnazului, unde relieful sculptat în depozitele friabile ale loessului abundă (crovuri, padine, nişe de sufoziune). Regiunea se află în extremitatea estică a zonei de tranziţie, de la climatul submediteranean al Olteniei la cel continental propriu-zis, cu accente de ariditate, al Bărăganului şi Dunării de Jos. Precipitaţiile medii anuale oscilează în jurul valorii de 500 mm iar temperaturile între 10-11ºC. Iernile sunt geroase, cu zăpezi viscolite de crivăţ.

Potenţialul hidrografic al apelor de suprafaţă este asigurat, în primul rând de Dunăre a cărei vale se află la limita sudică a regiunii. Fluviul colectează direct sau

la limita sudică a regiunii. Fluviul colectează direct sau Fig. 17 . Regiunea Metropolitană Bucureşti .

Fig. 17. Regiunea Metropolitană Bucureşti.

indirect reţeaua hidrografică a reiunii: Argeş, Dâmboviţa, Colentina, Neajlov, Sabar, Mostiştea, Vedea, Ialomiţa, Prahova. Deosebit de importante sunt limanele fluviatile prezente în capitală sau la periferia sa (Snagov, Căldăruşani, Cernica, Tei, Floreasca, Herăstrău, Mostiştea). Amenajările hidrotehnice se află la originea lacurilor Mihăileşti şi Comana. În subasmentul geologic al regiunii forajele indică existenţa unor mari acvifere cu ape termale. Important este potenţialul agricol al câmpiilor şi luncilor aferente şi cel turistic datorat obiectivelor antropice din Bucureşti (palatele Parlamentului, Mogoşoaia, Cotroceni; muzeele Ţăranului Român, Grigore Antipa, Geologic, Muzicii, de Istorie al României, de Arta; statuile şi grupurile statuare; Arcul de Triumf; parcurile Cişmigiu, Herăstrău; mănăstirile Snagov, Căldăruşani, Cernica; Hanul lui Manuc, etc).

Componenta demografică şi de habitat a sistemului regional Regiunea Metropolitană concentrează aproape 15 % din populaţia României. Populaţia capitalei este, împreună cu suburbiile, de peste 2 milioane locuitori, densitatea atingând cele mai ridicate valori din ţară. Evident, predomină net populaţia urbană, cu un spor natural similar mediei pe ţară. Centrul polarizator principal, atât al regiunii, cât şi al întregii ţări este municipiul Bucureşti.

Economia regiunii şi perspectivele de dezvoltare Economia regiunii metropolitane are industria ca ramură principală. Bucureştiul concentrează toate tipurile de industrie, de la cea energetică pe bază de petrol şi cărbune din marile termocentrale periferice, la industria uşoară. Agricultura beneficiază de condiţii favorabile, atât în ceea ce priveşte suprafaţa terenurilor arabile (88,4% din suprafaţa agricolă a regiunii, fără diferenţieri semnificative în profil teritorial), cât şi din punct de vedere al fertilităţii acestora şi a condiţiilor climatice. Se adaugă apoi faptul că piaţa de desfacere largă a produselor în urbanul bucureştean reprezintă un alt factor catalizator pentru o agricultură diversificată. Turismul este concentrat îndeosebi în Bucureşti unde infrastructura de profil este în curs de dezvoltare accelerată. Hotelurile Intercontinental, Athenee Palace, Sofitel, Bucureşti, Ibis oferă standarde ale serviciilor şi confortului ridicate. Se practică turismul cultural, cu sejur sau de tranzit. Se extind formele de pseudo-turism (turism de afaceri, turism religios, turism ştiinţific, sportiv). Regiunea Metropolitană se confruntă actualmente cu expansiunea spaţiilor construite reclamate de noile cartiere rezidenţiale, complexele comerciale, reţelele de transport rutier. Presiunea asupra intravilanului creşte cu repercusiuni asupra mediului (reducerea continuă a spaţiilor verzi, poluarea lacurilor de agrement, creşterea poluării fonice şi a atmosferei, a delincvenţei sociale).

Analiza chorematică În conformitate cu poziţionarea în topul ierarhiei aşezărilor din România, cu valenţele polarizatoare determinate de potenţialul economic, demografic şi administrativ, Bucureştiul exercită o influenţă directă şi hotărâtoare asupra ariei polarizate. Desigur, aceste influenţe se extind şi dincolo de limitele regiunii metropolitane, generând frecvent interferenţe cu ariile polarizate de marile centre urbane poziţionate în parte sudică a României. În aceste condiţii, regiunea metropolitană prezintă linii de forţă ordonate concentric şi radiar. Sunt prezente două axe funcţionale principale, generate de interacţiunea nemijlocită a capitalei cu două centre extraregionale: Piteşti şi Ploieşti. În ambele cazuri, relaţiile de cooperare, materializate sub forma fluxurilor de materie, energie şi informaţie (fluxuri de materii prime, produse industriale, navetism, migraţie definitivă) au fost cele care au conferit o importanţă deosebită acestor axe. Fluxurilor generate de aceste centre polarizatoare li se adaugă cele de tranzit (induse de prezenţa a două coridoare importante de circulaţie), care însă în mod frecvent sunt integrate funcţional în matricea sistemului, pe măsură ce creşte apropierea de Bucureşti. Trebuie

remarcat că forţa polarizatoare a Bucureştiului se manifestă în mod dual: pe de o parte atrage fluxurile materiale şi energetice, le transformă, le stochează, iar pe de altă parte redistribuie fluxuri materiale, energetice şi informaţionale, în cadrul unor relaţii de coordonare şi subordonare pe care le-a impus aşezărilor din aria de influenţă directă. Rezultatul se materializează sub forma unei arii intens periurbanizate, în care sunt specifice delocalizările activităţilor economice (atât industriale cât şi din sfera serviciilor) de pe urma cărora a rezultat o structură urban-rurală cu specific aparte. În cazul oraşelor se remarcă faptul că ele se încadrează în categoria celor mici, oarecum inhibate demografic şi economic de centrul polarizator. Atât oraşele cât şi comunele se constituie ca şi furnizori de forţă de muncă, servicii (ex. transporturi aeriene) sau produse agricole. Mixajul urban – rural este maxim într-un cerc cu raza de ~20 km. Sunt prezente aici oraşele Mihăileşti, Bragadiru, Măgurele, Popeşti – Leordeni, Pantelimon, Voluntari, Otopeni, Buftea, Chitila şi o serie de centre comunale (ex. Baloteşti, Jilava). Structurarea de tip concentric este completată de prezenţa unui aliniament urban cu poziţionare sudică în care centrele au dimensiuni sensibil mai mari, marcând o uşoară scădere a câmpului de forţă a capitalei, care nu se mai manifestă la fel de pregnant ca un factor inhibitor. Este vorba despre oraşele Roşiorii de Vede, Alexandria, Giurgiu şi Olteniţa. Conectarea funcţională a acestora cu Bucureştiul se face prin intermediul unor axe secundare. Trebuie subliniat că aceste oraşe reuşesc să-şi impună (tocmai în virtutea poziţionării periferice) relaţiile de tip coordonare – subordonare mai ales în raport cu ruralul aflat înafara axelor funcţionale secundare. Un caracter asimetric este conferit acestei structuri concentrice prin lipsa unei centuri urbane nordice la fel de evidentă. Sunt prezente doar două oraşe mici (Titu şi Fierbinţi Târg), fapt datorat poziţionării lor pe axele de interacţiune cu centre polarizatoare extraregionale, fenomen care le-a dezavantajat în condiţiile în care funcţia lor este mai mult de tranzit în raport cu fluxurile regionale şi supraregionale. Cu caracter intermediar între arealul periferic şi aria centrală, se poziţionează câteva centre urbane (Videle, Bolintin Vale, Budeşti şi Fundulea) care echilibrează spaţiul mai puţin urbanizat existent aici. Sistemului regional metropolitan i se asociază şi axa anizotropică dunăreană generată de Giurgiu şi Olteniţa, relativ fragilă din punct de vedere structural şi estompată funcţional. O ultimă constatare trebuie făcută asupra nivelului redus al constrâgerilor morfologice şi a largii deschideri spre sistemele regionale învecinate, inclusiv prin intermediul unor sinapse care asigură integrarea cu sisteme regionale transfrontaliere. (P.T.F. Giurgiu şi Olteniţa). Chorema: (vezi Cocean P., Filip S., 2008)

17. CURBURA

Baza naturală de susţinere

Morfologic, regiunea are aspectul unui amfiteatru invers, cu convexitatea etalată spre exterior sub forma a trei trepte de relief distincte.(vezi harta).

Fig. 18. Regiunea Cuurburii.

Fig. 18. Regiunea Cuurburii.

Clima îşi dispune nuanţele altimetric, în câmpie manifestându-se pe deplin elementele meteorologice specifice (temperaturi de 9-10° C, precipitaţii de 400-500 mm anual). Dealurile subcarpatice sunt mai umectate (600-800 mm) în vreme ce temperatura medie scade la 6-8°C. În munţii apare climatul montan cu temperaturi scăzute (0-6° C) şi precipitaţii mai abundente (800-1000 mm anual). Pe platoul Bucegilor temperatura medie anuală scade la -2°C, iar precipitaţiile depăşesc 1200 mm, majoritatea căzând sub formă de zăpadă. Ca fenomen climatic aparte este foehnul, format primăvara prin deversarea maselor de aer concentrate în curbura internă, transilvană, a Carpaţilor şi silite la ascensiune orografică peste Munţii Întorsurii. Iarna etajul de câmpie şi subcarpatic resimte influenţa est-europeană a crivăţului.

Apele subterane sunt localizate la adâncimi diferite în cele trei forme de relief:

aproape de suprafaţă în munţi, la adâncimi mijlocii în dealurile şi depresiunile subcarpatice, la adâncimi mai mari în câmpie. De menţionat prezenţa apelor minerale, clorosodice sau sulfuroase, de la Slănic Prahova, Telega, Gura Ocniţei, Vulcana Băi, Pucioasa.

O pondere importantă în domeniul resurselor regionale este reprezentat de patrimoniul turistic, concentrat mai ales în munţii Bucegi, Ciucaş, Buzău, Baiu, Vrancei. Abrupturile, crestele, cheile, peşterile şi formele de relief rezultate prin eroziune selectivă sunt elementele morfologice definitorii. Muntele de sare de la Slănic Prahova, vulcanii noroioşi din Depresiunea Policiori, Sfinxul Bucegilor şi Sfinxul Bratocei, Cascada Putna, Lacul Tăul Vulturilor etc., sunt obiective atractive de prim ordin. Apele minerale de la Pucioasa, Sinaia, Sărata Monteoru, lacurile sărate de la Slănic Prahova sau Telega, salina de la Slănic Prahova, fondurile de vânătoare şi pescuit montane, edificiile antropice (mănăstiri, biserici, muzee, castele - Castelul Peleş de la Sinaia-, monumente) şi valorile etnografice din Ţara Vrancei, dar şi cele din zona Buzăului sau Doftanei sunt atracţii care diversifică la maximum oferta recreativă, curativă şi culturală a regiunii.

Componenta demografică şi de habitat a sistemului regional

Având un relief compus din munţi, dealuri şi depresiuni subcarpatice cu funcţie de adăpost, precum şi din câmpii fertile, posedând resurse ale subsolului şi solului bogate, regiunea Curburii a fost locuită încă din preistorie. Numărul populaţiei este apreciabil, fiind specifică una dintre cele mai mari densităţi demografice (de peste 200 locuitori/km², între Valea Buzăului şi Valea Dâmboviţei). Predomină populaţia rurală, omogenă etnic, cu o dinamică naturală asemănătoare mediei pe ţară.

Aşezările urbane sunt numeroase, majoritatea aparţinând grupei oraşelor mici, sub 25 000 locuitori şi mijlocii, între 25.000 50 000 locuitori. Târgovişte, Buzău şi Ploieşti sunt centrele urbane de referinţă, având rolul unor poli regionali. Poziţia centrală a Ploieştiului, pe semicercul exterior al regiunii, îi conferă acestuia perspective polarizatoare multiple.

Economia regiunii şi perspectivele de dezvoltare

Componenta economică situează regiunea Curburii între cele mai dezvoltate din România.

Densitatea centrelor industriale în teritoriu conturează în regiunea Curburii o veritabilă microregiune industrială având ca pol de referinţă oraşul Ploieşti, la care se racordează, prin raporturi de colaborare, Buzăul şi Târgoviştea.

Chiar dacă pe teritoriul regiunii se regăsesc spaţii montane extinse, suprafaţa agricolă deţine 53%. Desigur, condiţiile orografice induc o pondere mai redusă a terenurilor arabile (43% din suprafaţa agricolă), cu o creştere dinspre arealele montane (< 25%) spre cele subcarpatice ( 25-50%) şi de câmpie (50-90%).

Din punct de vedere agricol, Curbura poate fi situată pe primul loc în ţară în privinţa viticulturii. Aici se află cea mai extinsă suprafaţă cultivată cu viţa de vie, podgoriile Dealu Mare, Dealurile Buzăului (Tohani, Mizil, Valea Călugărească),

Odobeşti (Odobeşti, Jariştea, Boloteşti), Coteşti, Panciu, fiind renumite pentru soiurile lor. Ponderea terenurilor ocupate cu viţă-de-vie este ridicată, fiind frecvente arealele cu valori de 20-40% precum şi cele cu peste 50% din suprafaţa agricolă.

O altă specializare este cea pomicolă, livezile de prun şi măr acoperind versanţii

inferiori ai măgurilor subcarpatice.

Sub aspect turistic, întreaga zonă subcarpatică poate deveni un domeniu al unui intens turism rural, dar şi al unui turism curativ performant. Elementele de unicitate, nu numai în plan naţional, cum sunt Vulcanii noroioşi sau Masivul de sare de la Slănic trebuie integrate imediat într-o exploatare turistică organizată. Lărgirea ofertei pentru turismul de agrement estival şi hivernal montan este mai mult decât posibilă prin includerea celorlalte masive muntoase, de la est de Valea Prahovei în circuite de profil.

În consecinţă profilul industrial – agricol - turistic al Curburii trebuie fortificat, cu atât mai mult cu cât ea are asigurată, prin intermediul Regiunii Metropolitane Bucureşti, aflată în proximitate, o piaţă de desfacere (respectiv o cerere turistică) apreciabilă pentru multe din produsele sale.

Analiza chorematică

O primă remarcă asupra ansamblului regional al Curburii este aceea că structura

sa este una policentrică şi are o configuraţie spaţială asimetrică.

Caracterul policentric este indus de numărul ridicat de oraşe de importanţă regională şi locală, la care se adaugă un număr semnificativ de centre supracomunale. Caracterul asimetric este generat de poziţionarea principalelor centre polarizatoare în partea extern – sudică şi sud-estică a regiunii, în condiţiile în care dispunerea spaţială a subunităţilor de relief este de natură să conducă la o astfel de configuraţie.

Această configuraţie generală a treptelor de relief este regăsită şi în cazul axei funcţionale principale dispusă în arc de cerc. Pe lângă centrul polarizator (Ploieşti), sunt prezente aici o serie de centre urbane de importanţă regională (Târgovişte, Buzău, Focşani) şi locală (Urlaţi, Mizil, Râmnicu Sărat).

Prezenţa unor văi şi depresiuni carpatice şi subcarpatice a permis conturarea unor axe funcţionale secundare sau joncţionale. O primă axă secundară este cea a Ialomiţei (Târgovişte – Pucioasa – Fieni); cele două centre aflate în aria de influenţă a Târgoviştei sunt conectate prin intermediul unor fluxuri demografice, de materii prime şi produse industriale, precum şi prin intermediul unor fluxuri informaţionale generatoare de relaţii de coordonare – subordonare ierarhică şi administrativă. Cea de a doua axă secundară, a Prahovei, are un caracter anizotropic determinat atât de contextul morfologic cât şi de funcţionalitatea particulară indusă de polarizarea în serie a subsistemelor urbane (Azuga Buşteni – Sinaia – Comarnic – Breaza – Câmpina – Băicoi Ploieşti), la care se adaugă axa secundară a Teleajenului (Slănic Prahova – Vălenii de Munte - Plopeni - Boldeşti Scăeni - Ploieşti).

La nivel regional mai sunt prezente o serie de axe joncţionale apărute din nevoia de relaţionare materială, energetică şi informaţională a centrelor urbane sau rurale aflate

în contexte morfologice restrictive şi/sau izolate ori de căile rutiere transcarpatice (ex. Siriu – Nehoiu – Pătârlagele Cislău – Berca – Buzău, Soveja - Panciu).

prin

conlucrarea sinergetică şi complementaritatea componentelor teritoriale.

În

ciuda

configuraţiei

asimetrice,

coerenţa

sistemului

este

asigurată

Chorema: (vezi Cocean P., Filip S., 2008)

18. BĂRĂGANUL

Baza naturală de susţinere

Bărăganul se constituie ca o entitate regională suprapusă unui compartiment al unităţii majore şi anume Câmpiei Bărăganului, desfăşurată între Dunăre la sud şi câmpiile de subsidenţă din partea nordică. O trăsătură hidrografică a Bărăganului, dată de climatul arid şi circulaţia ascendentă a apelor subterane în condiţiile evaporaţiei intense, este cea a apariţiei lacurilor sărate localizate fie în formele negative de tip bazin închis formate prin tasare şi dizolvare în loess (crovuri, padine), fie din evoluţia vechilor limane fluviatile a căror

în loess (crovuri, padine), fie din evoluţia vechilor limane fluviatile a căror Fig. 19 . Regiunea

Fig. 19. Regiunea Bărăgan.

legătură cu râul colector a fost definitiv întreruptă. Astfel sunt Lacul Amara, Strachina, Tătaru, Fundata, Gălăţui. Un atribut curativ remarcabil al Lacului Fundata îl reprezintă cele 1,1 milioane m³ de nămol terapeutic depozitate în cuveta sa. Resursele solului şi subsolului situează Bărăganul în categoria regiunilor cu un patrimoniu modest. Exceptând potenţialul agricol deosebit, asigurat de terenurile plane, nefragmentate, cu soluri fertile, regiunea studiată are mai puţine atuuri din acest punct de vedere. Gradul de împădurire este cel mai redus din ţară, iar valoarea economică a esenţelor moi este inferioară. Mai importante sunt valenţele turistice ale lacurilor sărate şi limanelor fluviatile unde se pot practica activităţi curative şi de agrement. Nisipul şi pietrişul albiei râurilor sunt utilizate în construcţii.

Componenta demografică şi de habitat a sistemului regional Elementele de restrictivitate naturală determină o densitate a populaţiei sub 50 locuitori/km², fără a se înregistra grupări sau disparităţi geografice deosebite. Românii alcătuiesc majoritatea absolută, dintre minorităţi cei mai numeroşi fiind ţiganii (rromii). Aşezările umane reflectă, prin densitatea lor mai redusă, paralelismul dintre numărul populaţiei şi habitate, în acest caz el fiind concludent. Satele sunt localizate la intersecţia drumurilor, de-a lungul apelor curgătoare cu regim permanent, în vecinătatea unor lacuri. O altă trăsătură definitorie a regiunii Bărăgan constă în gradul redus de urbanizare. Principalele oraşe sunt Slobozia (centrul polarizator regional) şi Călăraşi, la care se adaugă o serie de oraşe mici precum Urziceni, Feteşti, Ţăndărei, Însurăţei, Pogoanele, Lehliu-Gară. Profilul acestora este dominant industrial, pentru oraşele mici însă ponderea agriculturii creşte, mai ales datorită potenţialului pedogeografic apreciabil. Călăraşi şi Feteşti au şi atribuţii portuare la Dunăre, iar Lehliu-Gară şi Feteşti funcţii de transport importante.

Economia regiunii şi perspectivele de dezvoltare Dificultăţile ivite în definirea componentei economice a regiunii derivă tocmai din modesta lor reliefare. Apare în cazul Bărăganului, un teritoriu învecinat ariei metropolitane Bucureşti, cu cel mai ridicat potenţial economic din ţară, un fenomen de eclipsare, al „conului de umbră”, indus de capitală. Lui i se datorează stadiul redus de dezvoltare economică şi urbanizarea modestă (cei atraşi de avantajele oraşului au preferat exodul spre capitală în locul efortului de-a fortifica şi amplifica rolul oraşelor proprii). În prezent Bărăganul este una dintre cele mai productive regiuni agricole ale ţării. Acest fapt este susţinut de marea extensiune a terenurilor agricole (90% din suprafaţa regiunii) din care 89,2% sunt reprezentate de terenurile arabile. Premisele de favorabilitate sunt completate de solurile de mare fertilitate. Acestor caracteristici li se contrapun elemente de restrictivitate climatică, deficitul hidric fiind cel mai resimţit de aceasta ramură economică. Pentru atenuarea efectelor secetei au fost efectuate mari lucrări de irigaţii, funcţionând aici, până în anii `90 (când dintr-o neglijenţă crasă au fost în mare parte distruse) veritabile sisteme cum ar fi Gălăţui - Călăraşi sau Pietroiu - Ştefan cel Mare. Proiectatul canal Siret - Dunăre urma să asigure apa necesară irigării şi a altor suprafeţe afectate anual de secetă. Industria este de dată mai recentă, şi este reprezentată de subramuri cum sunt cea metalurgică, construcţii navale, industria alimentară.

Din punct de vedere turistic Bărăganul are valenţe dintre cele mai reduse. O excepţie este staţiunea Amara, recunoscută prin cura climaterică şi balneară (inclusiv cu nămol terapeutic) pe care o asigură. Accesul facil o recomandă turismului de tranzit, autostrada Bucureşti - Constanţa („autostrada Soarelui”) traversându-o axial. Ca forme de turism de agrement navigaţia şi pescuitul recreativ, pe Dunăre şi o serie de lacuri, au perspective asigurate. Într-o perioadă a reconsiderării tipului de economie, a ponderii principalelor sale ramuri, Bărăganul poate deveni o regiune agricolă modernă, unde fermele mari trebuie să exemplifice, conform principiului avantajului comparativ, avantajele mecanizării, chimizării şi biotehnologizării activităţii respective. Industria alimentară şi textilă, bazată pe materii prime proprii, are, de asemenea, premise favorabile. Ca dealtfel şi turismul de tranzit sau cel balnear.

Analiza chorematică

O primă trăsătură a regiunii Bărăgan este reprezentată de extinderea

semnificativă a ariilor cu dificultăţi de coagulare a câmpurilor de forţă. Acest lucru este

determinat de un complex de factori dintre care mai importanţi sunt capacitatea de polarizare redusă a centrelor regionale, proximitatea Bucureştiului şi caracteristicile economiei regionale. O altă particularitate este aceea că centrul polarizator regional este poziţionat pe o derivaţie (Slobozia – Dragalina) a axei funcţionale principale (Lehliu Gară – Dragalina

- Feteşti). Aceasta din urmă este determinată de intensele fluxuri de tranzit induse de relaţiile instituite între două centre extraregionale (Bucureşti şi Constanţa). La nivel regional fluxurile generate de centrele urbane existente au determinat afirmarea unor axe funcţionale secundare (Urziceni Căzăneşti – Slobozia – Ţăndărei, Făurei – Slobozia – Dragalina – Călăraşi). Dispunerea acestor axe, cu apariţia unor ochiuri de reţea completează complexul cauzal al primei trăsături enunţate.

Se conturează astfel o structură regională a cărei funcţionalitate poate fi

optimizată prin întărirea fluxurilor materiale, energetice şi informaţionale şi prin instituirea unor relaţii de cooperare mai puternice între centrele existente şi constituirea unor centre polarizatoare supracomunale viabile în ariile lipsite de astfel de centre de comandă (ex. comunele Ciocile, Cireşu, Ulmu, Roşiori). Poziţia centrală a oraşului Slobozia avantajează polul de gravitaţie regional conferindu-i oportunităţi sporite de relaţionare cu celelalte centre. Ca un deziderat de perspectivă imediată, se conturează necesitatea integrării în mecanismul regional a fluxurilor de tranzit şi generarea unor forme de stocaj care să sprijine creşterea relaţiilor sinergice şi a coerenţei acestui sistem.

Chorema: (vezi Cocean P., Filip S., 2008)

19. DUNĂREA DE JOS

Baza naturală de susţinere

O regiune cu o suprafaţă mai restrânsă, dar cu o individualizare spaţială din ce în ce mai evidentă este cea a Dunării de Jos. Ea include ultima parte a sectorului

fluvial al Dunării şi începutul sectorului fluvio-maritim al marelui organism de drenaj european. Evident, cu teritoriul care gravitează spre talvegul său morfologic, larg desfăşurat pe malul stâng şi mult mai îngust pe cel drept. Zona de subsidenţă corespunzătoare amplei confluenţe a Siretului cu Bârladul şi Buzăul determină caracterele naturale ale acestei regiuni.

Componenta naturală a sistemului regional are drept suport un relief mai variat

Componenta naturală a sistemului regional are drept suport un relief mai variat Fig. 20 . Regiunea

Fig. 20. Regiunea Dunărea de Jos.