Intruparea Mantuitorului; Persoana divino-umana a Mantuitorului

Este cu totul sigur ca Mantuitorul S-a intrupat, adica S-a facut Om; in acest sens, dovezile Sfintei Scripturi
sunt clare: Fiul Omului a venit sa caute si sa mantuiasca pe cel pierdut (Lc.19.10); Caci n-a trimis Dumnezeu
pe Fiul Sau in lume, ca sa judece lumea, ci ca sa se mantuiasca prin El lumea (In.3.17); Iisus Hristos a venit in
lume ca sa mantuiasca pe cei pacatosi dintre care cel dintai sunt eu (1. Tim 1.15).
Nicaieri in izvoarele Revelatiei nu se arata o alta cauza a intruparii decat caderea omului. Astfel, Sfantul
Ioan Gura de Aur zice: Hristos Mantuitorul, fiind Dumnezeu, a primit trupul nostru si S-a facut Om nu in alt
scop, ci numai pentru mantuirea neamului omenesc, iar Fericitul Augustin spune: Daca omul n-ar fi pierit, Fiul
Omului n-ar fi venit.
Avand astfel marturia Sfintilor Parinti si a Sfintelor Scripturi cum ca Hristos S-a intrupat doar pentru
mantuirea oamenilor si slobozirea acestora din robia pacatului, opinia calvinista, pelagiana si sociniana precum ca
Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat doar pentru ca Dumnezeu sa isi manifeste iubirea Sa fata de oameni, este o simpla
fantezie demna de infirmat.
Intruparea Mantuitorului s-a facut la plinirea vremii (Gal.4.4), adica atunci cand erau indeplinite
conditiile corespunzatoare, caci era necesara trecerea unei perioade lungi de timp in care oamenii sa constientizeze
gravitatea pacatului savarsit si precum omul a savarsit pacatul liber, nefiind constrans de nimeni, tot asa omul
trebuia sa isi doreasca sincer si liber venirea Mantuirorului care urma sa ii scoata din robia pacatului.
Desi Sfanta Scriptura nu cuprinde lamuriri referitoare la conditiile ce trebuiau indeplinite pentru plinirea
vremii, in aceasta problema fac lamurire Sfintii Parinti, toti plecand de la prmisa ca Dumnezeu stia cand trebuia sa
vina.
1. Era necesar sa treaca o vreme indelungata pentru ca omenirea sa constientizeze, prin experienta traita,
gravitatea pacatului si a urmarilor lui dar in acelasi timp sa recunoasca neputinta firii omenesti de a iesi din starea
de pacat si sa isi doreasca venirea unui rascumparator care sa faca bine celor ce il doresc, nu celor ce nu-l voiesc.
2. Pentru ca raul sa poata fi smuls din radacina era necesar ca decaderea religioasa si morala sa se apropie de
limita, caci smulgand radacina raului venit prin pacat harul sa stapaneasca prin dreptate, spre viata vesnica, prin
Iisus Hristos, Domnul nostru (Rm.5.21)
3. Pentru ca toata omenirea sa se bucure de venirea Mantuitorului, aceasta trebuia propovaduita cat mai larg,
iar despre aceasta vestire privitoare la locul, timpul si imprejurarile veniriui Mantuitorului sa ia cunostinta tot
poporul; de aceea timpul de la rostirea protoevangheliei (Fc.3.15) si pana la intruparea Rascumparatorului fagduit
a fost indelungat.
4. Pe toata perioada de asteptare a venirii Mantuitorului, omenirea a fost strajuita de legea veche (Vechiul
Testament), numita pedagos spre Hristos (Gal.3.24) sau umbra bunurilor viitoare (Evr.10.1), caci dupa cum
spune Fericitul Augustin Noul Testament se ascunde in cel Vechi.
5. Trebuia, ca prin aceasta pregatire indelungata sa se ajunga la o persoana in care, pacatul, desi prezent
potential, sa nu fi avut nici un rod; aceasta persoana fiind Fecioara Maria din care, in chip supranatural S-a
intrupat Hristos Dumnezeu adevarat, insusindu-Si intreaga natura omeneasca.
Pe temeiul Revelatiei, Biserica invata ca Hristos este Dumnezeu-Om, Dumnezeu adevarat si om adevarat,
astfel, in Persoana cea una a lui Hristos se cuprind doua firi dumnezeiasca si omeneasca, adevar afirmat pe baza
datelor din Sfanta Scriptura.
In profetiile mesianice firea dumnezeiasca este mentionata in locurile unde se spune
despre Mesia ca este nascut din Dumnezeu din vesnicie Si tu Betleeme Efrata, desi esti mic intre miile lui Iuda,
iesi-va din tine Stapanitor peste Israel, iar obarsia Lui este dintru inceput, din zilele vesniciei (Mi5.1), iar firea
omeneasca este amintita in locurile unde se spune despre Hristos ca este samanta Fecioarei, odrasla a lui David
sau a lui Iesei Pentru aceasta Domnul meu va da un semn: Iata fecioara va lua in pantece si va naste Fiu si va
chema numele lui Emanuel (Is.7.14); O Mladita va iesi din tulpina lui Iesei si un lastar din radacina lui va da
(Is.11.1);O data m-am jurat pe sfintenia Mea: Oare voi minti pe David? samanta lui in veac va fi (Ps.88.35);
- Insusi Mantuitorul Isi atribuie Siesi atat firea dumnezeiasca cat si cea omeneasca, numindu-Se Fiu al lui
Dumnezeu si Fiul Omului, omniprezent, atotputernic, in cer si pe pamant Si nimeni nu s-a suit in cer, decat Cel
ce S-a coborat din cer (In3.13); Hristos este Fiul lui Dumnezeu (Mt.26.63,64); (Mt.8.20)

- Apostolii si Evanghelistii invata si ei despre cele doua firi ale lui Hristos, relatand ca Insusi Dumnezeu
Tatal il numeste pe Hristos, Fiul Sau cel iubit la Botez si la Schimbarea la Fata (Mc.1.11) si (Mt.17.5); Hristos este
Dumnezeu Cuvantul Cuvantul trup S-a facut (In.1.14). Sf Ioan Evanghelistul spune : Iar acestea s-au scris,
ca sa credeti ca Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, si, crezand, sa aveti viata in numele Lui (In.20.31); In
genealogiile de la Matei si Luca se marturiseste cu aceeasi claritate firea omeneasca a lui Hristos.
- Biserica, pe temeiul Revelatiei, referindu-se la Persoana Mantuitorului a invatat ca Acesta este Dumnezeu
desavarsit si Om desavarsit; astfel, combatand ereziile hristologice, Sfintii Parinti au accentuat dogma despre cele
doua firi ale Mantuitorului
-

Ca mijlocitor intre Dumnezeu si om era necesar ca Hristos sa fie Dumnezeu si Om,

caci fara o intrupare adevarata, Hristos nu ar fi putut aduce pe om la Dumnezeu;

Pentru ca oamenii sa Il poata percepe pe Dumnezeu dupa puterea lor, era necesar ca
Dumnezeu sa se faca Om pentru a putea comunica lesne cu oamenii;

Ca Rascumparator, Hristos trebuia sa apartina si dumnezeirii si omenitatii caci doar

uniti cu Dumnezeu cel nesctricacios si nemuritor, puteau ajunge la nestricaciune si nemurite

Iisus Hristos, desi Om adevarat, de aceeasi fiinta cu ceilalti oameni, poseda doua privilegii (prerogative)
fata de restul oamenilor, anume nasterea Sa supranaturala si impecabilitatea sau neputinta de a pacatui.
Intruparea si nasterea Mantuitorului din Fecioara Maria nu s-a petrecut dupa randuiala firii omenesti, ci in
chip mai presus de legile firesti. Conceperea si zamislirea s-a facut prin lucrarea divina a Tatalui si a Sfantului Duh
(Lc.1.35 si Mt.1.20), fara atingerea fecioariei, ea ramanand fecioara si dupa nastere, pentru totdeauna, asa cum
este numita Maica Domnului pururea fecioara;
Impecabilitatea lui Hristos-Omul inseamna lipsa desavarsita a oricarui pacat, ata originar cat si personal,
subintelegandu-se lipsa oricarei ispite interne si ineficacitatea oricarei ispite externe precum si lipsa oricarei lupte
a patimilor.
Lipsa pacatului stramosesc in Hristos o marturiseste Revelatia divina, prin cuvantul arhanghelului Gavriil:
sfantul care Se va naste din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema (Lc.1.35); Sfintii Parinti, de asemenea invata ca
Hristos este sfant din nastere, deoarece zamislirea si nasterea Lui din Sfanta Fecioara se savarseste pe cale
supranaturala, Fecioara fiind curatita de Sfantul Duh, la concepere de pacatul stramosesc, astfel ca natura umana
luata din ea de catre Fiul era cu totul curata;
In Iisus Hristos lipseste cu desavarsire orice pacat personal. Aceasta rezulta din cuvintele Lui: Cine dintre
voi poate sa Ma vadeasca de pacat? (In.8.46), iar Apostolul Ioan spune: Si voi stiti ca El S-a aratat ca sa ridice
pacatele si pacat intru El nu este (1.In.3.5); Hristos pacat n-a savarsit si nici nu s-a aflat viclesug in gura Lui
(1.Ptr.2.22)