Efortul fizic aerob si anaerob

1. Efortul fizic
Efortul fizic este mijlocul prin care se poate trata o deficienta fizica sau o afectiune
cum ar fi de exemplu, diabetul (9). Poate fi un mijloc de mentinere a sanatatii chiar
si la varste inaintate (6). Practicarea alergrarii, a culturismului, sau ma rog a unui
program de ridicare a greutati poate fi inceputa la orice varsta (8). Nu in ultimul
rand efortul fizic este mijlocul de baza pentru obtinerea de inalte performante in
toate ramurile sportive. Sa stiti ca si sahistii alearga. Specificul ramurii de sport este
insa cel care determina natura efortului fizic la care sunt supusi sportivii de
performanta
2. Contractia musculara Exista multe moduri de a clasifica sau defini contractia
musculara. Eu personal nu ma dau in vant dupa invatarea si apoi reproducerea unor
definitii stricte si nu de putine ori destul de lungi. Am considerat potrivit a vorbi
putin de spre contractia musculara inainte de a discuta despre capacitatea de efort.
2.1 Clasificarea contractiilor musculare
2.1.1 In functie de modificarea dimensiunilor muschiului in timpul contractiei,
aceasta poateizotonica (dinamica) pentru ca muschiul se scurteaza, isi modifica
dimensiunea in actiune de invingere a fortei externe. Acest tip de contractie este
considerata a fi formata din 2 faze: faza concentrica, de scurtare a muschiului in
care greutatea, suportul sau orice alt obiect care reprezinta forta externa este miscat
si faza excentrica in care obiectul inainte mutat, este adus la loc. Trebuie precizat ca
in ambele faze muschiul este in stare de contractie, doar ca in faza concentrica el
invinge forta externa iar in faza excentrica el readuce segmentul sau partea de corp
in pozitie initiala prin cedare. Aceasta este si partea contractiei musculare care se
crede ca produce durerea de a doua zi din muschi dupa un antrenament cu greutati,
pentru ca determina mici rupturi pe suprafata filamentelor de actina si
miozina, unitatea contractila a muschiului. Al doilea tip de contractie determinat
de modul de invingere a resistentei externe este contractia izometrica (statica). In
aceasta contractie muschiul nu isi modifica lungimea ci numai stare de tensiune.
Adica el se contracta impotriva unui obstacol fix. Totusi se crede ca si in aceasta
stare exista un anumit grad de scurtare a muschiului, mic totusi, permis de
elasticitatea
tendonului.
2.1.2 In functie de intensitatea de contractie, muschiul se poate contracta la
capacitatea sa maxima 1 RM (o singura repetare maximala) sau la o intensitate
submaximala care, pentru a putea fi precis cantificata va fi raportata la cea
maximala. Atunci ea devina relativa. De exemplu 70 % RM. Astfel forta de
contractie a muschiului poate fi bine definita si mai ales dozata.
2.1.3 Cand in definirea fortei de contractie a unui muschi intra si factorul timp,

atunci puterea de contractie este un alt parametru in functie de care poate fi definita
contractia
musculara.
Puterea de contractie reprezinta lucru mecanic efectuat impartit la timpul necesar
pentru efectuarea lui. In functie de timpul contractiei si rezistenta externa impotriva
careia muschiul se contracta, puterea de contractie poate fi exploziva, timp scurt
greutate relativ redusa sau medie sau subaximala in care cresterea greutatii
determina si lungirea duratei de contractiei.
3. Capacitatea de efort si intensitatea efortuluiDeterminata de prezenta oxigenului
in producerea energiei necesara contractiei, capacitatea de efort poate fi considerata
a fi aeroba si anaeroba.
3.1 Capacitatea aeroba de efort
Masurarea capacitatii aerobe de efort in principiu este usor de facut. Dupa
conectarea sportivului la sistemul on-line de masurare a schimbului de gaze la
nivelul plamanilor, acesta este supus la un efort a carui intensitate este marita
treptat.
Sistemul computerizat de masurare a consumului de O 2 si eliminarilor de CO2 este
foarte practic dar din pacate, datorita costului, aproape inaccesibil fiecarui cabinet
de medicina sportiva sau chiar spital. Nivelul consumului de O 2 in punctul in care
sportivul inceteaza efectuarea exercitiului este considerat capacitatea maxima de
consum a oxigenului. Totusi se impune precizarea ca, factorul motivational poate
influenta foarte mult aparitia momentului in care sportivul cedeaza.
Ca o varianta la sistemul computerizat poate folosirea sacilor Douglas inventati de
fiziologul britanic Claude G. Douglas. Si aceasta metoda insa presupune un
oarecare cost, fiind necesara aparatura pentru masurarea volumului de aer colectat
de la sportiv, in timpul testului si apoi analizarea acestuia in vederea stabilirii
concetratiilor de O2 si CO2. In cadrul ambelor metode aerul este colectat prin
intermediul unui dispozitiv introdus in gura sportivului.
Foarte important este alegerea exercitiului folosit in estimarea consumului maxim
de O2. Si anume, alergatorii vor alerga (banda rulanada este cea mai des folosita),
inotatorii vor inota si asa mai departe. Rationametul care sta la baza acestei
afirmatii este acela ca, nivelul consumului de O 2 in timpul efortului fizic este
determinat de marimea si numarul grupelor musculare angajate in efort cat si de
coordonarea contractiei acestora in timpul efortului (8). O coordonare buna
obtinuta in timp, va creste eficienta cu care muschii se contracta, eficienta care se
reflecta intr-un consum mai scazut al oxigenului pentru aceeasi intensitate de efort.
3.2 Capacitatea anaeroba de efort
Aceasta este mai dificil de realizat. Pe scurt, este vorba de posibilitatea de a
determina consumul de ATP, PCr si glicogen din muschi. Aceasta se realizeaza prin
analizarea biopsiilor musculare, care sunt bucati mici de tesut muscuar extrase din
muschi cu ajutorul unui ac special. In acelasi timp insa, trebuie determinata si
cantitatea de acid lactic care a fost eliberata in sange si care bazat doar pe biopsiile

musculare, nu ar fi luata in calcul si contributia anaeroba in producerea ATP-ului ar

fi subapreciata. Mai mult Bangsbo et al (2001) alaturi de lactat au masurat si
cantitatea de piruvat eliberata in sange. Acidul piruvic (care este un intermediar in
metabolizarea glucozei sau a glicogenului) prin acceptarea a doi H + devine acid
lactic.
O alta problema in masurarea capacitatii anaerobe este faptul ca localizarea
recoltarii produsilor de metaboliti (lactatul si piruvatul) doar din muschii angajati in
efort este imposibila, ca sa nu mai mentionez obtinerea biopsiilor in timpul
exercitiului.
O varianta mai accesibila de determinare a productiei anaerobe de ATP poate fi
apreciererea consumului total de energie din timpul efortului din care se extrage
consumul total de oxigen. Ceea ce ramane poate fi considerat contributia sistemelor
anaerobe de producere a ATP-ului, hidrolizarea ATP-ului si recuperarea lui pe
seama PCr si respectiv consumul glicogenului muscular.
Studierea deficitului de oxigen si a debitului acestuia dintr-un grafic al consumului
de oxigen poate de asemenea sa furnizeze informatii despre productia anaeroba a
energiei in cadrul unui efort fizic.
3.3 Intensitatea efortului si consumul de oxigen
In fig 1. este prezentat consumul de O 2 la diferite intensitati ale extensiei piciorului.
Pentru ca efortul in cazul experimentului este foarte bine limitat doar la actiune
muschilor coapsei, prin masurarea schimbului de gaze de la nivelul plamanilori,
poate fi determinat cu destul de mare exactitate consumul de O 2 din muschii
angajati in efort. Astfel consumul de O2 masurat la nivelul plamanilor corespunde
cu cel consumat in mitocondrii pentru producerea ATP-ului in cazul eforturilor
moderate de pana la 50% din consumul maxim (VO 2max). La o privire mai atenta a
figurii se poate observa cum, in cadrul intensitatilor mai mari curba care reprezinta
consumul de oxigen nu atinge un platou. La aceste mari intensitati ( 30W,43W,
50W si 66W) ea tinde sa creasca mai departe (vezi diferenta dintre curba consum
de O2 si linia visine intrerupta). Din experimentele efectuate am constatat ca o
medie de 50-60W reprezinta intensitatea maxima la care s-a ajuns in efectuarea
acestui exercitiu. Prin urmare de la 30W in sus (peste 50% VO 2max) se poate observa
ca, consumul de O2 continua sa creasca. Desi exista inca multe pareri impartite,
unul dintre motivele pentru care in eforturile intense consumul de O 2 creste in
continuare fara sa se stabilizeze, este recrutarea de noi fibre musculare, mai ales a
celor de tipul II, care au o eficienta scazuta in producerea ATP-ului pe baza
consumului de O2(Krustrup et al., 2004; Barstow et al., 1991; Jones 2004a ).

Fig 1. Cresterea intensitatii efortului duce la cresterea proportionala a consumului

de oxigen.
in aceasta figura este prezentat consumul de O 2 ce are loc in muschii coapsei
(quadriceps) ca
raspuns la diferite intensitati in efectoarea de extensii ale piciorului din pozitia
asezat.
In acest caz are loc si o crestere a producerii ATP-lui pe seama glicolizei si prin
urmare o crestere in producerea si eliminarea acidului lactic.
Acesta ajuns in sange disociaza imediat in lactatat, care este sarea acidului lactic
(lactatul de sodiu) si care reactioneaza cu bicarbonatul de sodiu si formeaza acidul
carbonic. Acesta imediat disociaza in CO 2 si H2O si mai departe CO2 urmeaza a fi
eliminat
la
nivelul
plamanilor.
Deci este foarte important ca in evaluarea intensitatii efortului aerob sa se tina
seama de acest aspect, pentru ca, aparitia lactatului in sange face mai precisa
precizarea intensitatii efortului. S-a stabilit ca o concentratie de 1 mM L -1 semnifica
pragul de acumulare a lactatului. Daca vreti nivelul minim al lactatului in sange la
care se considera ca acesta incepe sa se acumuleze determinat de intensitatea
efortului. Valoarea lactatului in sange in stare de repaus este de ~ 0.7 mM L -1 (3).
Asa cum se poate vedea in fig 2 un nivel de 4 mM L -1 al lactatului in sange, poate fi
cauzat de o viteza de alergare de aproximativ 13 km h -1. Multi antrenori considera
eficienta intensitatea fortului care determina acest nivel de lactat in sange si
considera ca au lucrat suficient de intens pentru a dezvolta capacitatea aeroba a
sportivului. Ramane de stabilit daca acesta este adevarul complet.

Fig 2. Acumularea lactatului in sange poate fi un bun indicator in dozarea

intensitatii
efortului in timpul antrenamentului. (datele prezentate in fig provin din Ex Phys.
2001)

Desi aceasta metoda este foarte eficienta in determinarea intensitati efortului, din
nou problema costului materialelor necesare folosirii ei, o face dificil de folosit pe
scara larga in Romania si nu numai. Aceasta consta in recoltarea unei picaturi de
sange de la sportiv si introducerea acesteia intr-un mic dispozitiv care indica
imediat nivelul lactatului.
Metoda care este cel mai la indemana antrenorilor in stabilirea si urmarirea
intensitatii efortului in in timpul antrenamentelor este insa, masurarea frecventei
cardiace si stabilirea relatiei acesteia cu consumul de oxigen. Despre aceasta in
articolul urmator.

Bibliografie
1. Bangsbo J. Krustrup P. Gonzales A. J. And Saltin B. ATP production and efficiency of
human skeletal muscle during intense exercise: effect of previous exercise. Am J Physiol
Endocrinol
Metab
280:
E956-E964,
2001
2. Barstow T.J. & Mole P. Linear and non-linear characteristics of oxygen uptake kinetics
during
heavy
exercise. J
Appl
Physiol
71
(6):
2099-2106,
1991
3. Berne R.M. Levy M. N. Koeppen M.B. and Stanton A.B. Physiology Fifth Edition.
Copyright
Elsevier,Inc.
2004
4. Ferguson R.A. Krustrup P. Kjaer M, Mohr M. Ball D & Bangsbo J. Effect of temperature
on skeletal muscle energy turnover during dynamic knee extensor exercise in humnas. J
Physiol,
in
press,
2004
5. Jones A.M. Campbell I.T. and Pringle J.S. Influence of muscle fibre type and pedal rate on
the VO2 work rate slope during ramp exercise. Eur J Appl Physiol 91 (2-3): 238-245. 2004a
6. Hakkinen K. Kallinen M. Izquierdo M Jokelainen K. Lassila H. Malkia E. Kraemer W.J.
Newton R.U. and Alen M. Changes in agonist-antagonist EMG, muscle CSA, and force
during strength training in middle-aged and older people. Am Physil Soc. 8750-7587. 1998
7. Krustrup P. Sonderlund K. Mohr M. Bangsbo J. The slow component of oxygen uptake
during intense, submaximal exercise in man is associated with additional fibre recruitment.
8. McArdle W.D. Katch. F.I. and Katch V.L. Exercise Physiology: energy, nutrition and
human
performance/
Fifth
edition.
2001
9. Wojtaszewski J.P. Hansen B.F. Kiens B. Markuns J.F. Goodyear L.J. and Richter
E.A. Insulin Signaling and Insulin Sensitivity After Exercise in Human Muscle. Diabetets. Vol
49, march 2000 Pflugers Arch-Eur J Physiol 447;855-866. 2004