Drept Roman II - Curs II examen pe 5,6 iunie

Instituirea de mostenitori presupunea respectarea unor conditii de forma, astfel instituirea

se facea in fruntea testamentului in termeni imperativi si solemni, astfel orice testament incepea
cu instituirea de mostenitori, iar daca era instituit Octavius, testatorul scria in fruntea
testamentului Octaviu heres esto.
Conditiile de fond ale instituirii isi gaseau expresia in doua principii fundamentale:
-nemo pro parte testatos pro parte intestatus decedere protest = nimeni nu poate muri in
parte cu testament si in parte fara testament, de unde rezulta faptul ca mostenirea legala nu se
poate deschide alaturi de mostenirea testamentara, iar daca testatorul dispune numai pentru o
parte din bunurile sale, cel instituit pro parte va dobandi totusi intreaga succesiune pentru ca
altminteri ar insemna sa se deschida succesiunea legala alaturi de cea testamentara, ceea ce nu
este permis!
-semer heres semper heres= odata mostenitor pentru totdeauna mostenitor=> instituirea
de mostenitori nu se poate face cu termen, instituirea se face pentru totdeauna intrucat
succesiunea este un mod de dobandire a proprietatii, iar proprietatea nu are caracter temporar ,
ci un caracter perpetuu.
Pe langa Instituirea de mostenitori, romanii au cunoscut si substituirea de mostenitori care
este tot o instituire, dar de gradul 2 sau conditionala. Imbraca 3 forme:
-substitutio vulgaris =substituirea vulgara: este cea obisnuita si se face pentru ipoteza in
care cel instituit mostenitor nu poate sa accepte succesiunea , astfel va veni la succesiune cel
substituit;
- substitutio pupilaris= subst pupilara: se face numai pentru ipoteza in care cel instituit
mostenitor ar muri inainte de varsta pubertatii , deoarece impuberul este incapabil de fapt si prin
urmare nu isi poate face testamentul, iar daca cel instituit mostenitor moare inainte de a implini
14 ani, la succesiunea lui va veni cel substituit;
- substitutio quasipupilaris= cvasi pupilara: se face numai pentru ipoteza in care cel
instituit mostenitor ar deveni alienat mintal, pentru ca si nebunul este incapabil de fapt, incat
daca cel instituit mostenitor isi pierde mintile, la succesiunea lui va veni cel substituit.
Pe langa succesiunea legala si cea testamentara, romanii au cunoscut si succesiunea
deferita contra testamentului care este o aplicare a pp simetriei in materie succesorala, in sensul
ca asa cum pater familias isi putea institui descendentii ca mostenitori, tot asa de bine el putea
sa ii si dezmosteneasca, cu conditia sa respecte anumite forme solemne:
-fiii de familie erau dezmosteniti individual;
-fiicele si nepotii erau dezmosteniti in bloc.
Ex: daca testatorul intentiona sa il dezmosteneasca pe Octavian, utiliza formula Octavius
filius meus ex heres esto. Daca isi dezmostenea fiicele sau nepotii, trebuia sa utilizeze formula
ceteri homnes ex heredes sunto. Daca era dezmostenit un fiu de familie fara respectarea
formelor solemne, testamentul era ruptum, iar daca erau dezmosteniti fara respectarea formelor
solemne: fiice sau nepoti, testamentul nu era nul , dar se rectifica, astfel incat cei dezmosteniti
fara respectarea formelor solemne sa primeasca totusi o parte din succesiune.
Aceleasi efecte juridice se produceau si in cazul omisiunii, iar omisiunea apare atunci
cand descendentii nu sunt nici instituiti , nici dezmosteniti. Prin urmare, daca este omis un fiu,
testamentul va fi nul. Daca sunt omisi fiice sau nepoti, testamentul va fi rectificat. Daca
testatorul are un fiu si vrea sa il instituie mostenitor pe un strain de familie, trebuie ca mai intai
sa isi dezmosteneasca fiul si apoi sa il instituie pe strain. Daca insa il va institui pe strainul de
familie fara sa isi dezmosteneasca fiul, testamentul este nul si se deschide succesiunea legala.
Cu timpul, catre sfarsitu Republice, ideile romanilor in materie succesorala au evoluat si pe
acest fond de evolutie, s-a impus ideea de oficium, in virtutea careia pater familias are
indatorirea sa isi iubeasca rudele apropiate: descendentii, ascendentii , fratii si surorile. In aceste
conditii, chiar daca testatorul isi dezmostenea rudele apropiate cu respectarea formelor solemne,
cei dezmosteniti puteau ataca testamentul in justitie printr-o actiune speciala querela inoficiozi
testamenti plangere pentru testamentul inoficios, actiune care era intentata in fata tribunalului

centumvirilor, iar centumviri anulau testamentul sub pretextul ca testatorul a fost nebun atunci
cand si-a intocmit testamentul , deoarece numai un nebun isi poate dezmosteni rudele apropiate.
Totusi existau anumite cauze care justificau dezmostenirea rudelor apropiate( tentativa de
omor), dar acele cauze erau lasate la aprecierea tribunalului si de-a lungul timpului s-a constatat
ca practica tribunalului este contradictorie, in sensul ca situatii similare, chiar identice, erau
judecate diferit. De aceea imparatul Justinian a intocmit o lista cu toate cazurile care justifica
dezmostenirea rudelor apropiate si o alta lista cu toate cazurile care justifica intentarea queli
inoficiosi testamenti in vederea anularii testamentului.
Alte texte romane din materia succesiunii se refera la dobandirea mostenirii, iar in functie
de dobandirea mostenirii, succesorii se clasifica in 3 categorii:
- heredes sui et necesari : toti aceia care in momentul mortii lui pater familias, deveneau
sui iuris. Acesti mostenitori erau denumiti necesari, intrucat succesiunea le revenea de drept,
automat, incat in cazul lor nu se punea nici problema acceptarii mostenirii, nici problema
repudierii mostenirii, intrucat pe de o parte nu era necesar sa accepte mostenirea, iar pe de alta
parte nu o putea repudia. Acesti mostenitori veneau la succesiunea legala daca nu exista
testament, sau la succesiunea testamentara;
- heredes necesari: sclavii instituiti, deoarece din ratiuni de ordin practic , romanii au
admis atat instituirea sclavului propriu cat si sclavului altuia; era instituit, de regula, atunci cand
testatorul era insolvabil, stia ca nu isi poate plati datoriile pana la moarte si ca dupa moartea sa ,
creditorii ii vor vinde bunurile la licitatie compromitandu-i astfel memoria, de aceea el instituia,
acel debitor insolvabil, un sclav al sau ca mostenitor, instiuire insotita de o clauza de dezrobire,
astfel incat dupa moartea testatorului bunurile erau scoase la vanzare prin sclavul dezrobit si
instituit, care suporta consecintele infamiei, pe cand memoria testatorului ramanea fara pata.
Sclavul altuia era instiuit pentru a se ocoli interdictia cu privire la vanzarea drepturilor
succesorale, deoarece in dreptul roman nu era permisa vanzarea drepturilor succesorale, de
aceea testatorul il instituia mostenitor pe sclavul altuia care era vandut succesiv , iar prin
vanzarea sclavului instituit se vindeau implicit si drepturile succesorale, intrucat succesiunea
revenea aceluia care il avea pe sclav in proprietate dupa moartea testatorului.
-heredes voluntarii: faceau parte persoanele straine de familie, in aceasta materie erau
considerati straini de familie si colateralii, acesti mostenitori denumiti voluntari aveau
posibilitatea sa accepte sau sa repudieze succesiunea. Daca intelegeau sa accepte succesiunea
era necesar sa recurga la un mod de acceptare a succesiunii.
Romanii au cunoscut 3 moduri de acceptare a succesiunii:
-cretio: este o forma de acceptare care presupune o declaratie solemna in fata martorilor,
iar testatorul ii putea impune mostenitorului sa accepte succesiunea in aceasta forma.
-pro haeraedere gestio: administrare in calitate de mostenitor, astfel : daca
mostenitorul facea un act de administrare a bunurilor succesorale platea impozitul pe
succesiune, se interpreta ca a inteles sa accepte succesiunea
- nuda voluntas : acceptare nesolemna dar expresa si fata de avantajele sale s-a
generalizat.
Acceptarea mostenirii presupune intrunirea anumitor conditii pe care le denumim
conditiile acceptarii succesiunii:
-era necesar ca cel instituit mostenitor sa aiba o deplina capacitate de a se obliga in
nume propriu, deoarece o mostenire cuprinde pe langa lucruri corporale si drepturi de creanta si
o serie de datorii pe care trebuie sa le plateasca mostenitorul. De aceea fiul de familie instituit
mostenitor nu putea accepta succesiunea fara aprobarea lui pater familias, deoarece mostenirea
nu intra in patrimoniul fiului.
- era necesar ca cel instituit mostenitor sa aiba ius capiendi sau dreptul de a culege o
mostenire, drept creat de Octavian Augustus prin 2 legi Iulia si Papia Popeia sub denumirea de
legile caducare. Aceste legi caducare cuprind doua categorii de dispozitii denumite pars
nuptialia si pars caducaria.
Prin pars nuptialia se arata ca femeile intre 20 si 50 de ani si barbatii intre 25 si 60 de ani
trebuie sa traiasca in regimul casatoriei si sa aiba copii.

Prin pars caducaria se prevede ca celibatarii nu primesc nimic din succesiune, iar cei care
erau casatoriti dar nu aveau copii dobandeau numai jumatate din succesiunea pentru care au
fost instituiti. Partea nedobandita din succesiune revenea mostenitorilor instituiti in acelasi
testament si care indeplineau conditiile legilor caducare.
Acceptarea mostenirii producea anumite efecte juridice pe care le denumim efectele
acceptarii succesiunii:
-confuziunea patrimoniilor in virtutea acestui efect, patrimoniul defunctului se contopea cu
patrimoniul mostenitorului. Acest efect putea avea consecinte pagubitoare si pentru mostenitori
si pentru creditorii defunctului. Consecintele pagubitoare pentru mostenitori decurgeau din faptul
ca mostenitorii raspundeau pentru datoriile succesorale ultra vires hereditatis- dincolo de limitele
activului succesoral, astfel daca mostenirea era incarcata de datorii , mostenitorul trebuia sa
plateasca acele datorii din propriile bunuri, astfel incat mostenitorii voluntari repudiau
succesiunile incarcate de datorii.
De aceea pretorul a intervenit si a creat un drept special denumit ius abstinendi- dreptul
de a se abtine, in virtutea caruia mostenitorul raspundea pentru datoriile succesorale numai intra
vires hereditatis- numai in limitele activtului succesoral.
Imparatul Justinian a creat beneficium inventarii-beneficiul de inventar, astfel incat acela
care facea un inventar al bunurilor succesorale raspundea pentru datoriile succesiunii numai
intra vires hereditatis.