Sunteți pe pagina 1din 3

O scrisoare pierduta

~tema si viziunea despre lume~

I.L.Caragiale
Incepand cu a doua jumatate a secolului al XIX-lea pe fundalul unor
transformari in plan social, apare si se manifesta un nou curent literar,
cunoscut sub numele de realism. Avand ca punct de plecare opera
scriitorului francez Honore de Balzac, realismul apare ca o reactie
impotriva fanteziei exacerbante a romanticilor, noul tip de literatura
promovandu-si o oglindire completa a moravurilor sociale. In plan
autohton, estetica realista se poate observa in operele unor scriitori
precum: Ioan Slavici, Nicolae Filimon, Duiliu Zamfirescu, Liviu Rebreanu,
Mihail Sadoveanu, George Calinescu etc.
Opera lui I.L. Caragiale, fie ca e vorba de schite, de nuvele sau
de dramatizare, se revendica de la estetica realista. Reprezentativa, in
acest sens, este comedia de moravuri si de caracter, O scrisoare
pierduta, care tradeaza viziunea realista a scriitorului asupra lumii.
In primul rand, lafel ca Balzac, Caragiale isi imagineaza lumea ca
pe o vasta scena, ca pe un adevarat spectacol al mastilor. Dar, spre
deosebire de scriitorul francez, dramaturgul roman nu creeaza prin
comedia sa o literatura mimetica. Caragiale porneste de la realitatea
vremii sale, pe care o reda in opera, printr-un fin simt critic, apeland la
ironie. Asadar, Oscrisoare pierduta se incadreaza in realism, in varianta
sa critica.
In alta ordine de idei, caracterul realist al operei este vizibil si la
nivelul temei abordate: moravurile sociale, surprinse in plan politic si-n
planul vietii de familie.
Pe de alta parte, literatura realista aduce in prim-plan personaje
tip. Din acest punct de vedere, Caragiale creeaza in opera sa, o adevarat
galerie tipologica de personaje. Astfel, Zaharia Trahanache intruchipeaza
tipul incornoratului, Stefan Tipatescu este junele prim, Zoe este
adulterina, dar si femeia cocheta, Ghita Pristanda este slugarnicul,
Farfuridi, prostul fudul, in vreme ce Agamemnon Dandanache este
prostul ticalos.
Nu in ultimul rand obiectivitatea specifica realismului este
incalcata in comedia lui Caragiale de o viziune subiectiva asupra lumii.
Atitudinea ironica se observa la nivelul tipurilor de comic: de moravuri si
de caracter, de situatie, de nume si de limbaj.
Asa cum am afirmat ceva mai sus, discursul dramatic al
comediei O scrisoare pierduta dezvolta tema moravurilor sociale atat in
plan politic, cat si pe plan familial.
Actiunea se petrece in jurul alegerilor pentru functia de deputat.
Doua tabere i9si disputa lupta pentru puterea politica: tabara care-l
sustine pe Farfuridii si cea care propune candidatura lui Nae Catavencu.
Lumea politica infatisata de Caragiale sta sub semnul imoralitatii. Odata cu
pierderea scrisorii de amor trimisa de catre prefectul Stefan Tipatescu

amantei sale, Zoe Trahanache, linistea a parasit capitala judetului de


munte, ingopand-o in trei categorii. O prima categorie este reprezentata
de cei care, deposedati de scrisoare, traverseaza panica pierderii puterii.
De cealalta parte se afla cei care, aflandu-se in posesia scrisorii, se
iluzioneaza ca viitori oameni ai puterii, Nae Catavencu si reprezentantii
redecatiei ziarului Racnetul Carapatilor. O pozitie de mijloc o ocupa
Cetateanul turmentat care gaseste de doua ori scrisoarea, modificand
astfel raporturile dintre candidati. Ca o lovitura de teatru, functia de
deputat este ocpata, printr-o interventie de la centru de Agamemnon
Dandanache, care a reusit sa o obtina printr-o forma de santaj.
Situatia nu pare sa stea altfel nici in plan familial. Prin triunghiul
conjugal, Zaharia Trahanache Zoe Stefan Tipatescu, dramaturgul
surprinde un altfel tip de familie, o familie speciala. Ca un adevarat
vizionar, Caragiale prefigureaza destramarea familiei traditionale,
anticipand familia moderna. In aceasta familie speciala, fiecare membru isi
are rolul sau bine stabilit: Zaharia apare in ipostaza paternala, Stefan
Tipatescu este mai mult decat un amant, este un iubit adevarat pentru
Zoe. Femeia lupta din rasputeri ca scrisoare sa nu fie publicatal, tocmai
pentru ca tine foarte mult la unitatea acestei familii speciale. Nu
intamplator, Zaharia Trahanache accepta tacit aceasta relatie dintre sotia
sa si cel mai bun prieten al sau.
Conflictul principal al operei este unul exterior si consta in lupta
pentru puterea politica dintre cele doua tabere adverse. Conflictul
secundar apare in ceea cel priveste pe Farfuridi care se simte tradat de
prefect. Conflictul comic principal consta in surpinderea discrepantei dintre
esenta si aparenta, dintre ceea ce vor sa para si ceea ce sunt ele, defapt
in realitate. Personajele lui Caragiale sunt doar niste marionete, simple
masti care se schimba in functie de interes. De aceea aceste personaje nu
traverseaza un conflict interior.
Cronotopul, surpins in didascaliile de la inceputul piesei, este
semnificativ pentru viziunea despre lume a dramaturgului. Actiunea se
petrece in capitala unui judet de munte, in zilele noastre. Alegerea
unui cronotop nedeterminat surpinde tocmai intentionalitate actului
artistic a unui scriitor care si-a propus sa redea in opera tipologii umane si
aspecte cu caracter general, fapt remarcat de insusi Titu Maiorescu.
Spre deosebire de textul epic sau de cel liric, textul dramatic
este structurat in tablouri, acte si scene. O scrisoare pierduta este o
comedie in patru acte, fiecare cuprinzand un numar variabil de scene.
Modul principal de expresie este dialogul, prin intermediul caruia
personajele comunica.
Originalitatea piesei este vizibila si la nivelul compozitiei.
Tehnica utilizata este cea a amplificarii treptate a conflictului asemeni unui
bulgar de zapada in rostogolire. Acumularea de conflicte se realizeaza prin
intrarile repetate in scena ale cetateanului turmentat, prin schimbarea
situatiei dintre cele doua tabere politice care, in final se impaca si participa
la festivitatea de numire in functie a lui Agamemnon Dandanache.

Sunt de parere ca O scrisoare pierduta de I.L. Caragiale


reflecta viziunea realist-cristica a scriitorului asupra lumii.
Am in vedere, cand afirm aceasta, faptul ca scriitorul nu si-a
propus realizarea unei literaturi mimetice. El porneste de la realitatea
vremii pe care o transpune in opera, apeland la ironie. Lumea infatisata de
Caragiale este o lume, lume, un adevarat spectacol al mastilor, cu
personaje lipsite de consistenta interioara, pentru care singurul lucru care
conteaza in aceasta existenta este folosul, castigul imediat. Discrepanta
dintre esenta si aparenta creeaza un comic de o savoare aparte.
Asadar, comedia lui Caragiale prezinta o lume iesita din tatani, o
societate destructurata. Prin situatiile comice, impinse pana la absurd
Caragiale deschide drumul spre dramaturgia moderna a secolului XX,
reprezentata de Eugen Ionescu.