Sunteți pe pagina 1din 4

1

Mircea Eliade Sacrul si profanul


CAPITOLUL 1 SPATIUL SACRU SI SACRALIZAREA LUMII
Omogenitate spatiala si hierofanie
Pentru omul religios spatiul nu este omogen ci prezinta o serie de sparturi si rupturi. Singurul spatiu real este
cel sacru, singurul care exista. In rest vorbim doar despre o intindere informa. In aceasta intindere, hierofania
dezvaluie un punct fix, de reper, un Centru. Descoperirea acestui centru poate simboliza facerea lumii pentru
omul religios ce are nevoie de aceste axe de coordonare in spatiul profan lipsit de indici. Nu se poate vorbi totusi
despre o desacralizare completa a Lumii. Chiar si cel mai profan om pastreaza involuntar anumite principii care
izvorasc din sacru. Conceptul de sacru, chiar daca isi schimba intelesul pentru el, tot va exista. Deci, daca spatiul sacru
se bazeaza pe cautarea unui punct fix cu rol de intemeiere a Lumii, spatiul profan nu face deosebiri in alcatuirea
sa. Chiar daca imparte spatiul geometric, el nu are puncte de ruptura.
Teofanie si semne
Pragul si simbolistica sa=> pt o biserica face diferenta intre spatiul profan si cel sacru. Un rol asemanator are
si pragul unei case de care se leaga diverse traditii (ingenunchiere, rugaciune, jertfele care se faceau aici in trecut). De
fapt pragul arata continuitatea spre o alta dimensiune.
Bisericile si templele => semne si spatii de comuniune cu divinitatile.
Cand nu se arata semne clare, acestea sunt provocate. Exemplu: animale folosite pt a arata locul in care va fi
asezat satul, locul in care e ucis un animal salbatic, eliberarea unui animal domestic si haituirea acestuia dupa cateva
zile pt a marca locul in care e ucis. Vedem ca omul nu are posibilitatea de a alege spatiul sacru.
Haos si Cosmos
Spunem despre spatiul locuit ca este cosmicizat, iar restul, neatins de mana omului, este in plin Haos.
Lumea (adica a noastra) e un univers in care sacrul s-a manifestat si deci exista o ruptura. Prin ocuparea unui spatiu
rupt din Haos, se repeta actul cosmogonic.
Consacrarea unui loc: repetarea Cosmogoniei
Cosmicizarea unui teoritoriu = consacrarea lui => se repeta actul creator al zeilor.
Exemplu: stalpul sacru al tribului Australian achilpa =>o fiinta divina a intemeiat stramosii si a facut dintr-un
arbore de cauciuc stalpul sacru pe care apoi s-a urcat si a disparut in Cer. Ruperea stalpului echivaleaza cu distrugerea
lumii, membrii tribului neavand altceva de facut decat sa moara.
Centrul Lumii
Spatiul unei hierofanii = comunicarea dintre cele 3 dimensiuni cosmice (Pamant, Cer, dimensiuni inferioare).
Un astfel de loc se mai numeste Axis mundi.
Muntele cosmic = reflecta legatura intre cer si pamant. Este deci socotit ca Centru al Lumii. Exemple: Meru in
India, Muntele Tarilor in Mesopotamia, Gerizim in Palestina, Golgota pentru crestini.
Lumea noastra se afla intotdeauna in Centru
Omul societatii premoderne incearca mereu sa fie cat mai aproape de Centrul Lumii. De aceea, el va incerca
sa transforme casa lui in Centrul Universului (imago mundi). Va incerca si sa-si asigure in permanenta comunicarea cu
lumea transcendentala prin intermediul ritualurilor, chiar daca are la indemana un spatiu sacru (biserica in
vecinatate). Practic, el nu poate trai decat in ordinea impusa de Cosmos.
Cetate si Cosmos
Daca lumea noastra e un Cosmos, orice incercare de atac din exterior ar putea determina transformarea sa in
Haos. De fapt totul se rezuma la lupta dintre bine si rau, dintre Zeul care a intemeiat lumea si Demonul (dragonul)
care incearca sa il opreasca. Demonul inseamna tot ceea ce nu are forma. Din infrangerea dragonului (demon,
monstru) se nastea lumea. Aceasta batalie este purtata simbolic in fiecare an. De aceea se presupune ca la inceput
sistemele de aparare a cetatilor erau impotriva demonilor si a sufletelor mortilor (Game of Thrones much?!) decat
impotriva altor oameni.
Asumarea facerii Lumii
Le Corbusier = casa este o masina de locuit.
Locuinta moderna este rezultatul industriei in masa. Nu are decat scopul de a sluji drept loc de odihna intre
doua zile de munca. Poate fi oricand parasita si inlocuita. Gandirea stiintifica a desacralizat Cosmosul.
Pentru locuinta traditionala lucrurile stau diferit. Locuinta = imago mundi, ritual cosmogonic de generare a
lumii. Se imita gesturile zeilor, deci locuinta trebuie sa plece de la un axis mundi. In toate culturile, locuinta este un
spatiu sacru, un spatiu real.

2
Cosmogonie si sacrificiu de constructie
Traditie: inainte de de punerea primei pietre a unei case, astrologul indica locul in care se gaseste sarpele ce
sustine lumea. Mesterul zidar infige un tarus chiar in acest loc pentru a pironi capul sarpelui. Deasupra se pune prima
piatra (piatra de temelie). Ca sa dureze, o constructive trebuie sa fie insufletita (sa aiba viata si suflet). Transferul
sufletului se face doar prin jertfa de sange (mesterul Manole la Curtea de Arges). Locuinta nu este un obiect, o
masina de locuit, ci Universul pe care omul si-l cladeste imitand Creatia exemplara a zeilor, cosmogonia.
Templu, bazilica, catedrala
Templul arhetip ceresc, imago mundi, loc sfant prin excelenta. Sfiintenia lor purifica in permanenta spatiul
exterior.
Biserica crestina copie a Ierusalimului ceresc, reproduce Paradisul sau lumea cereasca. Cele patru parti din
interiorul bisericii simbolizeaza cele patru puncte cardinale. Interiorul bisericii este Universul, altarul = Paradisul,
poarta imparateasca a altarului = poarta raiului. Apusul = tinutul durerii si al intunericului. Mijlocul cladirii = Pamantul.
CAPITOLUL 2 TIMPUL SACRU SI MITURILE
Durata profana si timpul sacru
Ca si spatiul, nici timpul nu prezinta omogenitate sau continuitate pentru omul religios. Timpul sacru se
concentreaza in jurul sarbatorilor, iar timpul profan este in rest. Timpul sacru este reversibil prin natura sa pentru ca
mereu la sarbatori se reactuealizeaza un eveniment petrecut acum mult timp. Deci omul religios refuza sa traiasca
mereu doar in parametrii prezentului istoric. Dar si omul nereligios cunoaste anumite intervale sacre, perioade cu o
altfel de semnificatie, dar care nu marcheaza o ruptura sau un mister de origine divina.
Templum-tempus
In multe culturi, termenul lume = an. Cosmosul = unitate vie care se naste, creste, se stinge in ultima zi a
anului.
Templum = se refera la aspectul spatial; tempus = aspectul temporar al miscarii orizontului in spatiu si timp.
Repetarea anuala a cosmogoniei
Mitul cosmogonic arata cum a aparut Cosmosul. Anul nou implica o reluare a timpului de la inceputurile sale,
o purificare. De aceea anul nou se asociaza cu indepartarea demonilor, curatirea. Importanta si asocierea in diferite
culturi a anului nou cu o reluare a luptei dintre doua personaje mitice (bine si rau in principiu).
Regenerarea prin intoarcerea la timpul originar
Prin repetarea anuala a cosmogoniei, timpul se regenereaza si redevine timp sacru. Coincinde cu illus tempus
(moment cand lumea a inceput sa existe). Participand ritualic la trecerea dintre ani, omul devine contemporan cu illus
tempus, deci renaste si el, purificat.
Timpul festiv si structura sarbatorilor
Timpul originii unei realitati are functie exemplara, motiv pt care omul religios incearca mereu sa il
reactualizeze. Chiar daca in acea perioada in care se sarbatoreste acel timp sacru, omul nu face cine stie ce activitati,
el se simte diferit, parte a acelui timp sacru. Omul religios devine periodic contemporan cu divinitatile. Prin
reactualizarea periodica a gesturilor divine se urmareste de fapt transmiterea mai departe a informatiilor si traditiilor
ce altfel ar putea fi uitate sau deformate. Omul religios simte nevoia reluarii spatiului sacru.
Omul contemporan periodic cu zeii
Omul religios doreste sa traiasca in apropierea sau asemenea zeilor. Exista acea nostalgie a originilor, a
Paradisului. Omul religios este paralizat de mitul eternei reintoarceri prin limitarea gesturilor? Acesta nu e un refuz al
existentei in prezent, ci o obsesie ontologica.
Mit = model exemplar
Mitul relateaza o intamplare sacra, un eveniment primordial de la inceputurile timpului. De aceea el reia
aspecte legate de existente divine, nu existente simple umane. El vorbeste doar despre realitati, despre lucruri care
au inceput sa existe tocmai datorita acelor evenimente relatate.
Tot ceea ce au intreprins zeii are caracter sacru. Tot ceea ce intreprinde omul in chip gratuit, fara un model
mitic, se incadreaza in profan. Omul religios, prin cunoasterea diverselor mituri, are la indemana o serie de exemple
trecute prin filtrul sacru pe care le poate relua, sau dupa care se poate ghida. Numarul sau de actiuni cu caracter
profan se reduce in consecinta. Deci, prin repetarea modelelor divine, omul se mentine in sacru prin imitarea zeilor, si
totodata sanctifica lumea in permanenta.

3
Reactualizarea miturilor
Omul nu devine cu adevarat om decat daca ii imita pe zei, supunandu-se invataturilor miturilor. Se explica
rolul uitarii (cel mai mare pacat). Se justifica gesturile canibalilor ce par a fi de natura metafizica de fapt. Toate
roadele pamantului sunt de fapt rezultate in urma unui omor simbolic (legende despre personae care se purificau
prin flacari si moarte => Game of Thrones again?! , in urma lor aparand pomi sau plante). Deci consumand o planta,
consumi de fapt un alt suflet, deci esti canibal. De fapt canibalii asigura perpetuarea vietii vegetale.
CAPITOLUL 3 SACRALITATEA NATURII SI RELIGIA COSMICA
Sacrul ceresc si zeii uranieni
Cerul este infinit si transcendent. Regiunile superioare unde omul nu ajunge se atribuie transcendentei,
vesniciei. Acolo locuiesc zeii si acolo se inalta sufletele mortilor.
Zeul de departe
Zeii primordiali care au creat lumea s-au retras dupa un timp in Cer. In locul lor au venit alte zeitati mai mici
carora li se adreseaza curent oamenii. La zeul cel mare (creatorul) se apeleaza doar in cazuri foarte grave.
Experienta religioasa a vietii
Indepartarea fata de zeul suprem arata o inclinare spre propriile descoperiri de natura religioasa. Se arata
cum multe civilizatii in timp de pace incep sa slaveasca alte zeitati dar la calamitati se reintorc la zeul suprem. De fapt
el nu inceteaza sa existe sau sa fie abandonat in constiinta individului.
Structura simbolismului acvatic
Apele existau inainte de pamant. Sunt sursa tuturor posibilitatilor de existenta, sustinand orice creatie.
Simbolismul atribuit apei este foarte bogat. Variaza de la moarte, la viata, renastere prin botez, spalare de pacate,
triere sau pedeapsa prin potop. Ne amintim ca tot o apa separa si taramul mortilor de cel al viilor in cultura
egipteana.
Terra Mater
Profetul indian Smohalla vede pamantul ca pe o Mama. De aceea este impotriva oricarei tentative de
modificare, cultivare a pamantului. Ritualuri legate de pamant ca mama sunt si in bazinul mediteranean si nu numai.
Omul decedat se intoarce in pamantul mama. Exista in anumite culture ritualuri legate de nastere pe pamant si
punerea copilului pe pamant pentru ca adevarata mama sa il recunoasca. Cufundarea sau ingroparea in pamant are
aceeasi valenta ca botezul prin apa. Femeia, ca datatoare de viata, este legata strans de pamant.
Arborele cosmic si cultele vegetatiei
Cosmosul este un organism viu care se reinnoieste periodic. De aceea vegetatia este asociata cu regenerarea,
tineretea vesnica. Realitatea absoluta este de multe ori reprezentata ca un fruct miraculos ce ii face pe oameni
atotstiitori, nemuritori. Arborele poate exprima tot ceea ce omul considera sacru prin excelenta.
CAPITOLUL 4 - EXISTENTA UMANA SI VIATA SANCTIFICATA
Corp-casa-Cosmos
Am vazut ca omul religios tinde spre situarea in proximitatea sacrului si al Cosmosului. Dar daca analizam
omul ca organism, descoperim si aici valente sacre. Coloana vertebrala poate fi considerata un axis mundi, respiratia
este vantul, buricul sau inima sunt centrul lumii etc. practic organismul este o casa, un univers. Omul este prin
urmare, prin insasi natura sa, o entitate cosmologica.
Riturile de trecere
S-a discutat anterior despre rolul pragului ca o deschidere sau trecere intre doua dimensiuni, de origini chiar
diferite (sacru, profan). Ritualurile de trecere joaca un rol important pt omul religios. Riturile de trecere pot fi asociate
chiar cu existenta umana: nastere, moarte, pubertate, casatorie. In ceea ce priveste moartea, traditiile sunt ceva mai
complexe pt ca acest fenomen nu este strict natural, ci tine si de o alta dimensiune, accesibila doar decedatului.
Initierea cuprinde o tripla relevatie: a sacrului, a mortii si a sexualitatii. Initierea nu poate avea loc intr-un
mediu stapanit si cunoscut. De aceea in multe culturi, copilul care se transforma in adolescent se retragea in padure
(loc nescunoscut, plin de incercari) pentru a-si merita dreptul de a trece la urmatorul stadiu al existentei sale.
Discutii despre omul nereligios si cum totusi el este in continuare legat de mituri de natura religioasa sau
sacra prin scenariile pe care le traieste voluntar sau involuntar. Practic orice actiune initiata are un correspondent in
lumea sacrului, chiar daca pt neofit ea are o alta valoare.