Sunteți pe pagina 1din 3

,,Orasele invizibile de Italo Calvino

Orasele zvelte 2.

Acum voi vorbi despre Zenobia, care are acest lucru uimitor: desi este construita pe un teren uscat, ea se
ridica pe stalpi foarte inalti, iar casele sunt din bambus si zinc, cu multe terase si balcoane, puse la diferite
inaltimi, pe picioroange care se incaleca, legate intre ele cu scari mobile si trotuare suspendate, deasupra
carora se ridica terase cu acoperisuri in forma de con, butoaie cu apa de rezerva, moristi de vant si se
ivesc scripeti, odgoane si macarale.
Ce nevoie ori porunca, ori dorinta i-o fi impins pe intemeietorii Zenobiei sa dea forma asta orasului lor nu-si
mai aminteste nimeni, si de aceea nu se poate spune daca ea a fost implinita de orasul pe care il vedem
astazi, crescut prin suprapuneri succesive, pornind de la primul si de-acum indescifrabilul proiect. Dar sigur
este ca cine locuieste in Zenobia, daca este pus sa descrie cum ar vedea el viata fericita, isi inchipuie tot
un oras precum Zenobia, cu stalpii si scarile ei suspendate, o Zenobie poate cu totul diferita, peste care
vantura flamuri si panglici, dar obtinuta tot din combinarea elementelor acelui prim model.
Acestea fiind spuse, este inutil sa stabilim daca Zenobia s-ar regasi printre orasele fericite sau printre cele
nefericite. Nu in aceste doua categorii ar trebui impartite orasele, ci in alte doua : cele care continua, de-a
lungul anilor si schimbarilor, sa impuna dorintelor forma lor, si cele in care dorintele fie reusesc sa anihileze
orasul, fie sunt anihilate de catre el.

[]

Kubilai Han isi daduse seama ca orasele lui Marco Polo semanau intre ele, ca si cum trecerea de la unul la
altul nu ar fi presupus o calatorie, ci un schimb de elemente. Acum, la fiecare oras pe care Marco i-l
descria, mintea Marelui Han pornea de una singura si, dupa ce demonta orasul bucata cu bucata, il
reconstruia in alt chip, inlocuind ingrediente, mutandu-le, inversandu-le.
Intre timp, Marco povestea in continuare despre calatoria lui, dar imparatul nu-l mai asculta, intrerupandu-l:
-De acum inainte, o sa descriu eu orasele, iar tu o sa verifici daca exista si daca sunt intocmai cum le-am
prezentat eu. Am sa-ncep intrebandu-te despre un oras facut in scari, aflat in bataia sirocco-ului, intr-un
golf in forma de semiluna. Am sa numesc cateva din minunatiile pe care le contine: un bazin de sticla inalt
cat un dom, in care sunt urmarite si interpretate inotul si zborul randunicii-de-mare; un palmier care, cand
isi intande frunzele-n vant, canta la harpa; o piata care in mijloc are o masa de marmura in forma de
potcoava, cu fata de masa tot din marmura, ticsita de mancaruri si bauturi, toate din marmura.

-Sire, n-ai fost atent. Tocmai despre acest oras iti vorbeam atunci cand m-ai intrerupt.
-Il cunosti? Unde se afla? Care-i numele lui?
-Nu are nici nume, nici loc. Iti repet pricina pentru care il descriam : dintre toate orasele imaginabile, trebuie
sa le excludem pe cele ale caror elemente se aduna fara un fir care sa le uneasca, fara o regula interna,
fara o perspectiva, un discurs. Este ceva propriu oraselor, ca si viselor : tot ceea ce este imaginabil poate
poate fi visat, dar si visul cel mai neasteptat este o sarada care ascunde o dorinta sau, dimpotriva, o
teama. Orasele, ca si visele, sunt construite din dorinte si din temeri, chiar daca firul discursului lor este
secret, regulile lor, absurde, perspectivele lor, inselatoare, iar fiecare lucru ascunde un altul.
-Eu nu am dorinte si nici temeri, declara hanul, iar visele mele sunt plasmuite fie de mine, fie de intamplare.
-Si oraselor le place sa creada ca sunt opera mintii sau a intamplarii, dar nici una, nici alta nu sunt
suficiente pentru a le sustine zidurile. La un oras nu te bucura cele sapte sau saptezeci si sapte de
minunatii ale lui, ci raspunsul pe care il da unei intrebari ale tale.
-Sau intrebarea pe care ti-o pune, obligandu-te sa raspunzi, aidoma Tebei, prin gura Sfinxului.

Si tot despre oras...am atasat un foarte scurt extras din ,,Orasele Invizibile'' ale lui Italo Calvino (aparuta si
in romana la Editura Allfa, 2011, Bucuresti). Este vorba despre o foarte scurta secventa, fictiva, in care
autorul pune problema relatiei dintre oras si dorinta, o relatie aproape distructiva care transcende discutia
despre oras fericit sau nefericit. Toata cartea este compusa din astfel de texte scurte despre orase

imaginare, localizate de Calvino intr-un Orient medieval, dar care intotdeauna contin o dilema, un paradox,
un concept universal valabil, inclusiv astazi. Citindu-le, imi dau seama (este evident un punct de vedere
personal) ca este o carte a intrebarilor despre oras si mai putin una a concluziilor, o carte care transmite o
stare indecisa dar foarte creativa, inclusiv intelectual.