Sunteți pe pagina 1din 25

Obiective

Cursul de criminologie ofera cunostinte aprofundate privind cauzele criminalitatii si


strategia de prevenire a acesteia, n timp ce cursul de penologie ofera, pe lnga notiuni
generale despre scopul si functiile sanctiunilor penale, cunostinte privind regimul
general si special de executare a unor asemenea sanctiuni.
CRIMINOLOGIE
I. NOIUNI GENERALE
1. Criminologia si domeniul sau de cercetare: privire istorica, originea criminologiei,
evolutie
Originea criminologiei
stiinta criminologiei are origini tot att de ndepartate ca si celelalte stiinte sociale.
Criminologia, ca stiinta, a aparut n secolul al XIX-lea, o data cu publicarea monografiei
medicului italian Cesare Lombroso, Omul delincvent. Acesta este considerat a fi
"parintele criminologiei moderne", nsa unele opinii mai recente considera ca stiinta
criminologiei a aparut cu un secol mai devreme, sub influenta iluminismului. Astfel, un
rol important l au lucrarile reprezentantilor scolii clasice de drept penal Cesare
Bonesana Beccaria si Jeremy Bentham, care sunt considerati a fi si nte-meietorii
criminologiei clasice, datorita noii viziuni asupra criminologiei.
Criminologia clasica are urmatoarele trasaturi:
- centrarea studiului criminologic asupra faptei comise;
- considerarea liberului arbitru ca fundament al oricarei actiuni umane;
- proportionalizarea pedepsei n raport cu gravitatea faptei.
Ulterior, cercetarile privind crima, criminalul si criminalitatea capata un caracter
constant ca urmare a influentei curentului pozitivist, a studiilor statistice ale
fenomenului, a aparitiei clinicilor de psihiatrie, a studiilor din penitenciare asupra
detinutilor.
Astfel, apare criminologia pozitivista, care se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:
- centrarea studiului criminologic asupra faptuitorului;
- determinismul ca fundament al actiunii umane;
- proportionalizarea pedepsei functie de periculozitatea faptuitorului.
1

Reprezentanti: Cesare Lombroso, Enrico Ferri, Raffaele Garofalo, Adolphe Quetelet,


Andre-Michel Guerry etc.
Evolutia criminologiei
La sfrsitul secolului al XIX-lea si nceputul secolului al XX-lea, criminologia a aparut
sub forma unor capitole n cadrul altor discipline cum ar fi: antropologia criminala,
psihologia criminala, sociologia criminala, fara a fi o disciplina autonoma. Pe plan
international, un rol important n dezvoltarea criminologiei l-au avut anumite organisme
care au fost create pentru cercetari n acest domeniu. Dintre acestea amintim Societatea
Internationala de Criminologie, precum si o serie de organisme din cadrul Organizatiei
Natiunilor Unite si Consiliului Europei (Comisia interguvernamentala pentru prevenirea
criminalitatii si justitiei penale, UNICRI, UNAFRI, CICC, CDPC etc.). n Romnia a
fost nfiintata Societatea Romna de Criminologie si Criminalistica, afiliata la Societatea
Internationala de Criminologie.
2. Formarea criminologiei ca stiinta: criminologiile specializate, criminologia
generala
Criminologiile specializate
Studiile aprofundate efectuate n domeniu ntre cele doua razboaie mondiale au
determinat acumularea unor cunostinte privind fenomenul criminalitatii, precum si un
nceput de specializare pe plan profesional. Aceasta a determinat o desprindere a
capitolelor care se ocupau de studiul criminalitatii din cadrul diferitelor discipline si
formarea unor criminologii specializate: criminologie sociologica, psihologica etc.
Criminologia generala
Ulterior, se produce o unificare a criminologiilor specializate ntr-o criminologie
generala, care nu este un inventar al criminologiilor specializate si nici o "superstiinta".
Este o abordare a problematicii criminalitatii din perspectiva integratoare
biopsihosociolegala.
Pentru a demonstra faptul ca criminologia este o stiinta de sine statatoare trebuie sa
aratam ca ea are un obiect propriu de studiu, scop, functii si metode de cercetare proprii.
II. OBIECTUL CRIMINOLOGIEI
1. Particularitati n formarea criminologiei ca stiinta
Particularitatile istorice si epistemologice privind procesul de formare a criminologiei au
determinat, pe planul obiectului de studiu, o fragmentare a acestuia. Astfel, diferitele
2

opinii privind obiectul criminologiei au fost clasificate n doua grupuri: conceptii


sectoriale si conceptii unificatoare.
2. Conceptiile sectoriale
Au fost clasificate astfel:
a) conceptii potrivit carora obiectul de studiu al criminologiei l constituie fapta penala.
Reunim aici criminologia clasica, precum si unele conceptii din criminologia pozitivista.
Se ncearca o delimitare de ordin conceptual de dreptul penal si se propun numeroase
definitii criminologice ale infractiunii care i confera o acceptiune foarte larga, ce
depaseste sfera normativului juridic;
b) conceptii potrivit carora obiectul de studiu al criminologiei l constituie infractorul,
concept diferit de cel al dreptului penal, cu o sfera mai larga;
c) conceptii potrivit carora obiectul de studiu al criminologiei l reprezinta
criminalitatea ca fenomen global.
3. Conceptiile eclectice, de unificare
Se ncearca o sinteza a conceptiilor sectoriale prezentate care sa unifice, pe planul
obiectului de studiu, problemele privind crima, criminalul si criminalitatea.
4. Tendinte actuale
n deceniile 6, 7, controversele cu privire la obiectul de studiu al criminologiei revin n
actualitate; se ncearca o redefinire a principalelor concepte (crima, criminal,
criminalitate) si se considera ca cercetarea criminologica trebuie sa se deplaseze catre
descifrarea mecanismelor sociale prin care anumite comportamente sunt etichetate drept
"criminale" si examinarea formelor de reactie sociala.
Obiectul generic al criminologiei l reprezinta criminalitatea ca fenomen social global.
Fenomenul criminalitatii trebuie analizat dintr-o perspectiva sistemica, fiind un
ansamblu de elemente care se comporta ca un ntreg cu proprietati si functii proprii,
distincte calitativ de proprietatile elementelor componente.
Astfel, se considera ca obiectul criminologiei l reprezinta criminalitatea reala,
infractiunea, infractorul, dar si victima infractiunii, precum si reactia sociala fata de
criminalitate.
III. SCOPUL sI FUNCIILE CRIMINOLOGIEI
1. Scopul criminologiei
3

Criminologia are un scop general, scop urmarit de ansamblul stiintelor penale - de a


fundamenta o politica penala eficienta n lupta mpotriva criminalitatii care sa apere
valorile fundamentale ale societatii, sa previna criminalitatea si sa traga la raspundere pe
cei vinovati - si un scop particular (imediat) - verificarea ipotezelor privind cauzele
criminalitatii si reactia sociala fata de acestea, urmarind n plan practic prevenirea
crimina-litatii, umanizarea formelor de reactie sociala si tratamentul delincventilor.
2. Functiile criminologiei
a) Functia descriptiva: Studiul descriptiv al fenomenului criminalitatii n ansamblu, o
etapa importanta n cunoasterea obiectului de cercetare al criminologiei, a fost promovat
de scoala cartografica (studiul statistic al starii si dinamicii criminalitatii). Conceptele
operationale de ordin descriptiv utilizate de criminologie sunt: mediu, teren,
personalitate, act.
b) Functia explicativa: Explicarea naturii, a cauzelor care determina criminalitatea, a
conditiilor care o favorizeaza reprezinta scopul imediat al cercetarii criminologice.
Conceptele de ordin explicativ cu care opereaza criminologia sunt: cauza, conditie,
efect, factor.
c) Functia predictiva: Criminologia ncearca sa anticipeze evolutia fenomenului
criminalitatii, fenomen cu o determinare complexa. Conceptele de ordin predictiv cu
care opereaza criminologia sunt: prezent, viitor, similitudine, hazard, probabilitate.
d) Functia profilactica: Curentul clinic a adus n atentia cercetarilor problema studierii
mijloacelor de tratament menite sa contribuie la prevenirea criminalitatii. Dupa o
perioada n care functia profilactica a criminologiei a fost limitata la remedii de
suprafata, n ultimul deceniu ideea de prevenire ocupa un loc important. Conceptele de
ordin profilactic utilizate de criminologie sunt: reactie sociala, control social, tratament,
reintegrare.
IV. METODE sI TEHNICI DE CERCETARE N CRIMINOLOGIE
1. Probleme generale ale metodologiei cercetarii criminologice
Pentru o buna ntelegere a problemelor examinate, este nevoie sa se cunoasca sensul
conceptelor de metodologie, metoda si tehnica, precum si raporturile existente ntre
aceste notiuni.
Metodologia, rezultat al reflectiilor filosofice legate de explicatia cauzala oferita de
determinism si de rolul pe care l ocupa cauzalitatea n procesul de cunoastere, este
stiinta care se ocupa cu studiul metodelor stiintifice.

Metoda este "acea ordine care se pune n studierea si nvatarea unei stiinte". Este un
produs ideatic, o creatie a mintii, ce se diversifica n activitatea de cercetare stiintifica
ntr-o pluralitate de metode particulare.
Tehnica sau procedeul poate fi definit ca felul practic n care se utilizeaza o metoda sau
alta.
2. Dualism si sinteza n criminologie
Criminologia mprumuta unele metode de cercetare din alte stiinte, ceea ce i confera un
anume dualism, nsa, pe masura afirmarii sale ca disciplina autonoma, si dezvolta
propriile metode si tehnici de cercetare. Acest dualism nu este un inventar de metode si
tehnici mprumutate, ci are o finalitate integratoare.
3. Metode particulare
Clasificare
a) metode de maxima generalitate (metoda observatiei, metoda experimentala);
b) metode cu grad mai redus de generalitate (metoda clinica etc.).
Unele metode particulare utilizate n domeniul criminologiei
a) Metoda observatiei
Observatia este de doua feluri:
- empirica - la ndemna oricui, are caracter spontan, subiectiv, nu ofera o imagine
completa a
fenomenului studiat etc. ;
- stiintifica - o contemplare intentionata a realitatii, presupune existenta unor abstractii
stiintifice
b) Metoda experimentala
Este o observatie provocata n conditii determinate sau alese de experimentator.
Tipuri de experiment:
- dupa locul de desfasurare: experiment de laborator si experiment de teren (fiecare
prezinta avantaje si dezavantaje);
5

- dupa natura variabilei independente: experiment provocat si experiment invocat;


- dupa modalitatile concrete de manipulare a variabilelor: expe-riment "nainte" si
"dupa", experiment
"dupa", experiment ex post facto.
Procedee pentru alcatuirea grupurilor de control:
- controlul de precizie;
- controlul statistic;
- controlul la ntmplare.
c) Metoda clinica
Cerceteaza cazul individual pentru formularea unuidiagnostic si prescrierea unei
terapeutici. Foloseste studii de follow-up, studii descriptive ale unor cariere criminale si
studii de caz propriu-zis.
d) Metoda tipologica
Este folosita pentru a descrie un anumit tip de criminal n opozitie cu tipul noncriminal,
pentru a descrie tipuri particulare de criminali (de ocazie, profesionist, pasional etc.),
precum si pentru a stabili o tipologie criminologica a actului criminal. ntrebuinteaza
notiunile de tip si tipologie.
n criminologie, tipologiile se clasifica n: specifice (cea creata de Lombroso privind
existenta unui tip unic de criminal nnascut etc.) si de mprumut (realizate de E.
Kretschmer, W. Sheldon etc.). O alta clasificare are n vedere orientarile teoretice din
criminologie: tipologii constitutionale, psihologice, sociologice.
e) Metoda comparativa
Metoda comparativa este ntlnita n toate fazele cercetarii criminologice, de la
descrierea si explicarea pna la prognozarea fenomenului infractional, la toate nivelurile
de interpretare - fenomen, fapta penala, faptuitor, victima - att n cercetarea de natura
cantitativa, ct si n cea de natura calitativa. Criminologia foloseste, cel mai adesea,
urmatoarele trei procedee: procedeul concordantei, procedeul diferentelor si procedeul
variatiilor concomitente.
f) Metodele de predictie
Acestea au ca scop:
6

- formularea unor previziuni privind evolutia fenomenului crimina-litatii pe o anumita


perioada de timp (de obicei 5 ani);
- evaluarea probabilitatilor de delincventa (care se poate realiza prin prevederea
semnelor unei
delincvente viitoare la o vrsta foarte frageda sau prin prevederea comportamentului
delincvent al persoanelor care au deja o conduita delincventa, cum ar fi, de exemplu,
recidivistii).
Criminologia foloseste doua metode de predictie: metoda schemei de pronostic (scoala
Germana) si metoda tabelelor de predictie (SUA).
4. Tehnici
Unele tehnici utilizate n domeniul criminologiei
a)Observatia
Tipuri de observatie:
- n raport cu fenomenul studiat: observatie directa si indirecta;
- functie de etapa cercetarii: globala si partiala;
- functie de scopurile urmarite: sistematizata (cercetari de diagnos-tic) si nesistematizata
(cercetari cu scop explorativ);
- functie de pozitia observatorului fata de fenomenul studiat: externa si interna
(participanta).
Participarea poate fi pasiva sau activa, partiala sau totala.
Tipuri de observatori:
- observator anonim si observator cunoscut;
- observator participant si participant observator.
b) Chestionarul
Definitie: o succesiune logica si psihologica de ntrebari scrise sau imagini grafice, cu
functie de stimuli n raport cu ipotezele cercetarii, care, prin administrarea de catre
operatorii de ancheta sau prin autoadministrare, determina, din partea celui anchetat, un
comportament verbal sau nonverbal ce urmeaza a fi nregistrat n scris.
7

Tipuri de chestionar:
- dupa natura informatiei cerute: chestionar de date factuale, de opinie;
- dupa ntinderea informatiei cerute: chestionare speciale (cu o singura tema) si
chestionare omnibus (cu mai multe teme);
- dupa momentul codificarii informatiei: chestionare precodificate, postcodificate, mixte;
- dupa modul de recoltare a informatiei: chestionare auto-administrate si chestionare
administrate prin operatorii de ancheta.
Alcatuirea chestionarelor priveste urmatoarele probleme: forma de prezentare,
dimensiunile, formularea ntrebarilor si ordinea de prezentare a acestora.
c) Interviul
Tipuri de interviu:
- interviu formal si interviu neformal;
- interviu direct si indirect;
- interviu clinic;
- interviu sensibil, neutru, sever.
d) Tehnica documentara
Este proprie cercetarii pe documente si priveste modul n care datele cuprinse n diferite
tipuri de documente por fi utilizate n scopuri stiintifice.
Tipuri de documente: orice document - n sens larg. n criminologie se folosesc adesea
urmatoarele documente: statistici demografice, judiciare, economice etc. ,
dosarele privind cauzele penale, documentele persoanele, mass-media.
Tipuri de analiza a documentelor: analiza de continut si analiza statistica.
e) Tehnicile secundare
Acestea si propun analiza trasaturilor psihologice ale infractorului, a comportamentului
individual si de grup, intensitatii factorilor de inadaptare si a rolului lor n etiologia
criminalitatii.
Principalele tehnici secundare folosite de criminologie sunt:
8

1) Testele - de reusita (testul de inteligenta Binet-Simon);


- de personalitate (de tip chestionar, proiective, obiective);
2) Scala de atitudini - pentru cunoasterea intensitatii atitudinii unui infractor n raport cu
un noninfractor, a atitudinii comunitatii fata de faptele antisociale etc.
V. ETAPELE CERCETRII
1. Consideratii prealabile: Tipuri de cercetare. Alegerea temei
Tipuri de cercetare
n criminologie ramne valabila diviziunea n cercetare fundamen-tala si cercetare
aplicativa. n cadrul acestei clasice diviziuni exista, n criminologie, o diversitate de
tipuri de cercetare:
a) cercetarea etiologica (are ca scop descoperirea cauzelor care determina si a
conditiilor care favorizeaza savrsirea de infractiuni);
b) cercetarea de evaluare (evalueaza rezultatele, masoara eficacitatea sistemului
judiciar);
c) cercetarea activa (reprezinta stiintele sociale);
d) cercetarea operationala (reprezinta stiintele exacte).
Alegerea temei
Privitor la alegerea unei teme, urmatoarele aspecte sunt esentiale:
a) factorii de natura individuala (pregatirea teoretica a cercetatorului, experienta sa
practica);
b) ordinea de prioritate n cercetarea criminologica sub aspectul originalitatii, actualitatii
si utilitatii temei;
c) posibilitatile concrete de realizare a cercetarii (ntinderea temei, timpul afectat temei,
bugetul necesar, componenta echipei de cercetare, accesul la sursele de documentare).
2. Cadrul cercetarii: problematica cercetarii sau cadrul teoretic - cadrul de referinta,
cadrul conceptual, elaborarea ipotezelor. Cadrul concret
Problematica cercetarii sau cadrul teoretic presupune trei faze succesive:
9

a) Cadrul de referinta - n cuprinsul lui se prezinta pe larg tema, se expun scopurile,


obiectivele urmarite, aria de referinta. Un rol important n stabilirea cadrului de referinta
revine documentarii.
b) Cadrul conceptual:
- se definesc nominal conceptele;
- dezmembrarea conceptelor n elementele componente, numite dimensiuni;
- despicarea dimensiunilor n indicatori ("realitati" usor masu-rabile); un indicator
masurabil si
cuantificabil devine o variabila;
- sintetizarea datelor obtinute anterior prin formarea indicilor (un indice exprima
combinarea mai
multor indicatori).
c) Elaborarea ipotezelor: ipoteza este cea care directioneaza cercetarea, introducnd o
ordine logica si fiind o
"propunere de raspuns la o ntrebare pusa". n criminologie, cercetarile au la baza
ipoteze prealabil formulate care confirma sau infirma o anumita teorie criminologica
(privind cauzele fenomenului criminalitatii, cresterea acestuia n anumite perioade etc.).
Cadrul concret
Constituie etapa alegerii si definitivarii metodelor si tehnicilor de cercetare.
3) Analiza si interpretarea
Datele culese n cadrul cercetarii sunt prelucrate matematic (operatii de nseriere,
clasificare, ordonare a informatiilor). Ulterior, sunt grupate n categorii si notate cu cifre
de cod. Dupa codificare, informatiile sunt prezentate sub forma de tabele. Valorificarea
datelor se va face de catre cercetatorii criminologi, ajutati de factorii de decizie, de
organismele cu atributii n domeniul prevenirii si combaterii criminalitatii.
VI. CRIMINOLOGIA N SISTEMUL sTIINELOR
1. Autonomia criminologiei
Caracterul autonom al criminologiei
10

Prin obiectul si scopul specific, prin adecvarea metodei la obiectul cercetat, criminologia
este o stiinta autonoma. Desi are legaturi strnse cu alte stiinte, criminologia nu are un
caracter auxiliar n raport cu dreptul penal sau cu alte stiintele sociale.
Caracterul unitar al criminologiei:
Dupa ce nume ilustre n criminologie precum Sellin si de Greff i-au contestat caracterul
unitar, realizarea sintezelor criminologice din anii 60, care combina dreptul, psihologia,
psihiatria si biologia ntr-o stiinta autonoma, contribuie la afirmarea caracterului unitar
al criminologiei.
Caracterul interdisciplinar al criminologiei:
Prin obiectul sau de studiu, criminologia este o stiinta sociala cu caracter interdisciplinar
n cadrul careia criminalitatea este studiata prin apelarea la domenii conexe cunoasterii
umane. Abordarile interdisciplinare, n plan teoretic si metodologic, realizeaza ntr-o
finalitate proprie "sinteza criminologica".
Caracterul complex al criminologiei:
Datorita obiectului, scopului, functiilor sale, criminologia este o stiinta cu caracter att
teoretic, ct si practic. Ea face parte din categoria stiintelor complexe, deoarece opereaza
cu concepte care implica judecati de valoare, dar care nu au semnificatie dect n cadrul
unei aplicari n practica.
2. Dependenta criminologiei
Criminologia si stiintele penale
a) Criminologia si dreptul penal
- Deosebiri. Dupa criteriul obiectului, dreptul penal are un obiect generic - criminalitatea
si un obiect specific - triada infractiune, raspundere penala, sanctiune. Criminologia
urmareste, n planul scopului imediat, prevenirea criminalitatii, umanizarea formelor de
reactie sociala, tratamentul delincventilor. Dreptul penal are ca scop imediat apararea
valorilor sociale fundamentale mpotriva criminalitatii. Cele doua se deosebesc si n ceea
ce priveste functiile
si metodele folosite.
- Dependenta. Criminologia este dependenta de dreptul penal mai ales prin mprumutul
de concepte; n procesul de creare a legii penale, de individualizare a pedepsei etc. ,
criminologia influenteaza dreptul penal.
11

b) Criminologia si dreptul procesual penal


Legislatiile procesuale moderne au suferit modificari si datorita influentei criminologiei.
Studiul reactiei sociale se concentreaza asupra mecanismelor prin care se ajunge la
dobndirea statutului de delincvent, mai ales n conditiile n care garantiile procesuale
nu sunt respectate sau sunt minime.
c) Criminologia si stiinta penitenciara - penologia
stiinta penitenciara a avut ca obiect de studiu initial pedepsele n mediu nchis, fiind
asimilata la nceputurile ei
criminologiei. Datorita amplificarii si diversificarii sistemului sanctionator, denumirea a
devenit improprie, fiind nlocuita cu cea de penologie. Multi autori opteaza pentru
denumirea de drept executional penal, care ar acoperi ambele domenii. n conceptia
nord-americana, penologia a fost si este inclusa n criminologie.
d) Criminologia si politica penala
Prin finalitatea sa, criminologia si aduce o contributie esentiala la cunoasterea
criminalitatii, la particularizarea principiilor de politica penala. Politica penala alaturi de
dreptul penal definesc "axul" n jurul caruia criminologia si desfasoara cercetarile.
e) Criminologia si criminalistica
Criminalistica raspunde la ntrebarea "cine", criminologia la ntrebarea "de ce".
Criminologia ofera criminalisticii date privitoare la personalitatea infractorilor, a
victimelor, la mecanismele trecerii la act ; criminalistica ofera date cu privire la relatia
victima-infractor, date privind modurile de executare a diferitelor tipuri de infractiuni.
f) Criminologia si sociologia penala
Sociologia penala studiaza interactiunile dintre normele dreptului penal si diferiti factori
ai vietii sociale. Ca scop, sociologia penala urmareste cunoasterea influentei factorilor
sociali asupra normelor penale. Ca metode, ea foloseste numai metodele sociologice, n
timp ce criminologia face apel la un evantai mult mai larg de metode.
g) Criminologia si alte stiinte
Criminologia este o stiinta generala despre criminalitate n timp ce stiintele de care este
dependenta, datorita caracterului ei interdisciplinar - sociologia, psihologia, psihiatria,
biologia sau mai exact unele capitole sau subramuri ale acestora abordeaza numai
anumite aspecte ale fenomenului criminalitatii.
3. Criminologia n nvatamntul universitar
12

Modelul european
Italia. Predata initial n facultatile de drept si medicina, n ultimele decenii se
nregistreaza o sporire a numarului de catedre de criminologie n alte facultati
(sociologie, psihologie etc.), existnd organizat si un doctorat n criminologie. scolile de
specializare n criminologie clinica, cu o durata de trei ani, de pe lnga facultatile de
medicina (Milano, Genova, Bari) se adreseaza licentiatilor n medicina, drept,
sociologie, psihologie etc.
Franta. Criminologia se preda cu precadere n cadrul facultatilor de drept, existnd si
"filiere specializate" n cadrul programelor de diploma pentru studii aprofundate, de
studii superioare specializate, unele universitati organiznd si seminarii speciale de
doctorat.
Belgia. scolile de criminologie din cadrul facultatilor de drept erau considerate centre de
specializare a juristilor si ofereau o licenta speciala n criminologie alaturi de cea de
baza. Din anul universitar 1968-1969, Universitatea din Louvain a introdus un program
academic complet n criminologie cu o durata de 4 ani, finalizat cu o diploma de licenta
n criminologie.
Modelul nord-american. n toate centrele universitare, colegiile din SUA, se mentine
mpartirea domeniului criminologiei n doua domenii: criminologia ca disciplina
stiintifica si acela al justitiei penale si educatiei specializate (ca profesie). Criminologia
se preda n departamentele de sociologie, iar programele universitare destinate formarii
specialistilor n justitia penala cuprindeau cursuri de drept, administratie si criminologie.
n prezent, se manifesta o
anumita detasare a criminologiei si justitiei penale de sociologie, ca si o revenire n
atentia programelor universitare a ideii de tratament si resocializare.
Modelul canadian. Criminologia ca disciplina universitara si ca profesie ocupa n
Canada un loc deosebit. Debutul a fost n anul 1960, cnd n cadrul departamentului de
sociologie al Universitatii din Montreal s-a nfiintat o sectie de nvatamnt criminologic,
transformat ntr-un departament autonom, apoi n "scoala de Criminologie". scoala de
criminologie de la Montreal organizeaza un ciclu complet de nvatamnt, devenind
principala furnizoare de specialisti pentru o serie de structuri (servicii sociale, comisii de
liberare conditionata, clinici pentru sprijinul copiilor delincventi).
4. Definitia criminologiei
stiinta despre criminal. Potrivit lui de Greff, "criminologia reprezinta ansamblul
stiintelor criminale, dar reprezinta de asemenea omul criminal".

13

stiinta despre crima. Sutherland si Cressey nglobeaza n sfera criminologiei


procesele de elaborare a legilor, ncalcarile acestor legi, reactia sociala fata de aceste
ncalcari. Ei includ n sfera criminologiei penologia si sociologia penala.
stiinta despre fenomenul criminalitatii. Reprezentantii orientarii sociologice care au
mbratisat varianta dezorganizarii sociale sau patologiei sociale includ fenomenul
criminalitatii n sfera mai larga a deviantei sau a fenomenelor de marginalizare.
stiinta despre dinamica actului criminal. Dupa anul 1950, criminologia etiologica este
criticata, conturndu-se o noua orientare, promovata de E. de Greff, care elaboreaza o
teorie bazata pe mecanismele "trecerii la act".
stiinta despre reactia sociala. Potrivit reprezentantilor "noii criminologii", delictul,
delincventul si crima sunt rezultatul mecanismelor de reactie sociala (de etichetare).
Definitia criminologiei. Criminologia este stiinta care studiaza factorii si dinamica
actului criminal precum si reactia sociala fata de acesta, n scopul prevenirii
criminalitatii, umanizarii sistemului de represiune si reintegrarii sociale a
delincventilor.
VII. CONFRUNTRI DE IDEI N CRIMINOLOGIE
1. Privire generala asupra principalelor orientari
Teoriile criminologice
n criminologie, teoriile servesc pentru a explica anumite fenomene sau comportamente,
fie pentru a contribui la o mai buna ntelegere a unor procese sau fenomene, fie pentru
elaborarea unor programe de tratament. Componentele de baza ale unei teorii sunt:
conceptele, variabilele, postulatele, forma. n marea lor majoritate, teoriile criminologice
fac parte din categoria teoriilor probabiliste sau statistice. Ele explica anumite fenomene
sau comportamente (criminalitatea, comportamentul delincvent), contribuie la o mai
buna ntelegere a unor procese si fenomene sau la elaborarea unor programe de
prevenire si tratament. n prezentul curs, teoriile criminologice sunt prezentate functie de
criteriul modelului etiologic. Astfel, ele au fost grupate n raport cu orientarea etiologica
predominanta, si anume: biologica, psihiatrica-psihologica si sociologica, un loc aparte
fiind rezervat teoriilor integrative. n caracterizarea fiecarei orientari, determinanta a
fost prioritatea pe care diferiti autori au conferit-o unor categorii de cauze n geneza
fenomenului studiat.
2. Cauzalitatea n criminologie
Consideratii generale. Criminologia, ca orice stiinta autonoma, nu se poate dispensa
de analiza cauzelor fenomenului sau fenomenelor constituind sfera sa de preocupari.
14

Este o exigenta impusa de nsasi ratiunea de a fi a oricarei stiinte, care nu se poate


multumi cu datul, care este chemata sa priveasca dincolo de aparente, sa sesizeze, sa
explice esenta fenomenului. Forta stiintei consta nu n capacitatea de a explica un
fenomen produs, de a-l explica postfactum, ci, mai ales, n posibilitatea pe care o are ca,
utiliznd datele astfel obtinute, sa poata prevedea aparitia unor fenomene similare pentru
ca aceste fenomene sa fie prevenite daca sunt negative sau favorizate daca sunt pozitive.
Concepte operationale (sistem, structura, functie, cauza, conditie, efect, factor,
posibilitate, realitate)
Sistemul este un ansamblu superior organizat de elemente, din care fiecare constituie un
sistem, aflate n relatie ntre ele si cu ntregul caruia se subsumeaza.
Orice sistem se caracterizeaza printr-o structura (o anumita forma de organizare, care
prezinta doua dimensiuni: datul-dimensiunea sincro-nica, starea n care se gaseste
sistemul n momentul descrierii sale si dimensiunea diacronica, care reflecta evolutia n
timp).
Orice sistem are o functie, definita ca un complex de proprietati care se exercita n
raport cu alte sisteme.
Cauza este fenomenul care precede si determina un alt fenomen - efect.
Conditiile sunt acele mprejurari care, fiind lipsite de eficienta cauzala propriu-zisa,
influenteaza prin prezenta lor evolutia fenomenului-cauza.
Factorul este orice element care concura la producerea unui rezultat. Este un concept
mult mai larg dect cele de cauza si conditii.
Particularitatile raportului de cauzalitate n criminologie
Datorita complexitatii fenomenului criminalitatii, problema rapor-tului de cauzalitate
este foarte dificila. Pentru a formula o explicatie a fenomenului studiat, trebuie sa se
identifice factorii care au contribuit la aparitia unui comportament delincvent si n ce
masura contributia adusa are valoare de cauza sau conditie favorizanta. Criminologul se
va confrunta nu numai cu dificultatile legate de complexitatea fenomenului studiat, dar
si cu acelea datorate faptului ca trebuie sa reconstituie "realitatea" care a precedat actul
criminal.
VIII. ORIENTAREA BIOLOGIC
1. Caracterizare generala

15

n cadrul acestei orientari sunt reunite teoriile reductioniste, care atribuie


comportamentului delincvent un substrat organic, precum si conceptiile moderate, n
cadrul carora investigatia cu privire la rolul factorilor biologici nu exclude alte influente.
Caracteristice pentru ansamblul acestor teorii sunt limitarea obiectului criminologiei la
studiul delincventului, ncercarea de demonstra existenta unor trasaturi specifice de
ordin bioantropologic ce diferentiaza
delincventul de nondelincvent.
2. Teoria atavismului evolutionist
Are ca reprezentant pe italianul Cesare Lombroso si lucrarea sa consacrata, denumita
Omul delincvent. Formuleaza ipoteza atavismului evolutionist, potrivit careia caracterele
omului primitiv si ale animalelor inferioare pot aparea la anumiti indivizi sub forma
unor "stigmate anatomice" (malformatii ale cutiei craniene, ale scheletului, anomalii ale
nasului etc.), ipoteza pe care o largeste ulterior incluznd si degenerescenta datorata
epilepsiei. Aceste anomalii permit identificarea unor predispozitii pentru comiterea
crimei. Studiile de psihiatrie l conduc la concluzia unei similitudini dintre criminalul
nnascut si nebunul moral.
Lombroso a ncercat sa demonstreze ca ntre criminal si noncriminal ar exista o
diferenta de natura. El realizeaza o tipologie a indivizilor, care cuprinde, alaturi de
criminalul nnascut, tipurile pasional, epileptic, ocazional. Considera femeia criminal ca
un tip aparte n cadrul clasificarii mentionate. n plan metodologic, principala eroare
consta n faptul ca Lombroso nu a folosit grupuri de control care sa ofere suport stiintific
afirmatiilor sale. Cercetarile ulterioare de antropologie au aratat ca procesele ce
caracterizau gndirea omului primitiv nu difera radical de cele ale omului epocii actuale.
2. Teoriile ereditatii, biotipurile criminale
Ereditate si mediu
Reprezentant - Charles Goring
Critica teoria lui Lombroso. Foloseste grupuri de control n cercetarile sale si
demonstreaza ca anumite inferioritati fizice ale criminalilor sunt ereditare, iar
comportamentul social este un comportament mostenit.
Arborele genealogic
Studiile realizate n SUA au ncercat sa demonstreze ca n familiile ai caror ntemeietori
au antecedente penale exista un numar mai mare de infractori. Cauza principala a
criminalitatii ar fi ereditatea.
16

Gemenii
Au fost efectuate studii pe gemeni monozigotici si dizigotici. S-a ncercat sa se
demonstreze ca predispozitia ereditara n comiterea actului infractional constituie, n
cazul gemenilor monozigotici, un factor foarte puternic.
Copiii adoptati
Studiile au fost realizate n special n SUA si Suedia. Ele au ncercat sa stabileasca
anumite corelatii n cazul copiilor adoptati, si anume sa stabileasca daca comportamentul
delincvent al unora dintre acestia urmeaza linia de comportament a parintilor biologici
sau a parintilor adoptivi. Cauzele au fost considerate a fi de ordin ereditar.
Biotipurile criminale
Curentul biotipologic a folosit doua tipologii cunoscute: tipologia lui E. Kretschmer si
aceea a lui W. Sheldon. Pornind de la aceste tipologii, criminologii au ncercat sa
realizeze diferite asociatii cu criminalitatea.
Inteligenta si crima
Cercetarile au ncercat sa stabileasca o corelatie semnificativa ntre anumite deficiente
mentale si criminalitate. Reprezentant: Goddard.
Cromozomul Y
Cercetarile au pretins ca exista o corelatie ntre anomaliile cromozomice si criminalitate.
Corelatii semnificative apar ntre surplusul de cromozomi si criminalitate. Studii
efectuate de: Patricia Jacobs (Anglia), Herman Witkin si Sarnoff Mednik (Danemarca).
3. Teoriile bioconstitutionale
Teoria inadaptarii biologice
Reprezentant: criminologul suedez Olof Kinberg.
Considera ca este nevoie sa se studieze personalitatea individului pentru a se descoperi
cauzele care-l determina sa comita infractiuni. Pentru a desemna personalitatea,
foloseste conceptul structura biologica actuala. Teoria are doua variante:
a) varianta constitutionala - are la baza lucrarile psihiatrului suedez Sjobring. Considera
ca factorii fundamentali ai constitutiei biopsihologice sunt: capacitatea, validitatea,
stabilitatea si soliditatea. n raport de distribuirea acestora se realizeaza o clasificare a
indivizilor (supercapabil, supervalid, superstabil, supersolid etc.).
17

De asemenea, un alt concept folosit de Kinberg este acela de functie morala.


b) varianta patologica - include bolile mentale, tulburarile de inteligenta etc. , care
determina o deficienta a functiei morale. Acorda prioritate factorilor biologici n
etiologia crimei.
Teoria constitutiei delincvente
Reprezentant: criminologul italian Benigno di Tullio.
Confera o semnificatie mai larga dect Kinberg conceptului de constitutie, care ar
cuprinde, pe lnga elementele ereditare si congenitale, si pe cele dobndite, n special, n
prima perioada a vietii. Introduce conceptul de prag (este folosit acest concept n cadrul
conceptiei potrivit careia tendintele criminogene vor fi mai puternice la anumiti indivizi,
determinndu-i sa reactioneze la unii stimuli exteriori diferit fata de altii, avnd praguri
de reactie diferite) si considera
crima ca fiind o manifestare a inadaptarii individului la mediu.
4. Noile tendinte
Premise. Cercetarile din epoca moderna (studiul neuronului ca entitate anatomica,
chirurgia creierului, studierea functionalitatii creierului animalelor) au permis o
acumulare de informatii care au fost folosite la explicarea unor comportamente si
procese psihice.
Reconsiderarea orientarii. Evaluarea rolului factorilor biologici n geneza
criminalitatii se face cu mai multa prudenta ca n trecut, afirmn- du-se ca nu exista nici
un tip particular de comportament criminal, nici chiar n cazul violentei episodice, care
sa fie determinat numai de factorii biologici.
Directii de cercetare. S-au realizat cercetari care pun n evidenta relatia dintre factorii
biologici si criminalitate. Astfel, s-a demonstrat existenta unor factori care au o legatura
directa cu comportamentul antisocial (tumori, epilepsia) sau o legatura indirecta
(complicatii prenatale). Alte cercetari au constatat o legatura ntre delincventa
(comportament agresiv) si encefalite endemice sau subacute. O alta directie de cercetare
studiaza influenta
factorilor biochimici asupra crimei, dar, cu exceptia nivelului testosteronului (au aparut
anumite corelatii ntre nivelul acestuia si comportamentul agresiv), rezultatele sunt
negative.
5. Evaluare critica
18

Limitele teoriilor prezentate. Principala limita a acestor teorii consta n tendinta de


biologizare a omului, de considerare a datului biologic drept componenta esentiala a
personalitatii umane, de transformare a anomaliilor bioconstitutionale n criterii de
clasificare a indivizilor n buni si rai.
Concluzie. Dincolo de toate limitele teoretice si metodologice, aceasta orientare are
anumite merite n edificarea criminologiei ca stiinta (studiul personalitatii infractorului,
introducerea examenului multidis-ciplinar, a metodei pozitive, a metodei tipologice etc.).
IX. ORIENTAREA PSIHIATRIC-PSIHOLOGIC
1. Caracterizare generala
n aceasta orientare au fost grupate principalele teorii si conceptii a caror trasatura
esentiala consta n centrarea explicatiei cauzale pe factorii psihologici. Sunt examinate
teorii extreme, care reduc geneza crimei la psihicul individului, ca si variante nuantate, a
caror linie de demarcatie ntre orientarea biologica si sociologica este mai greu de trasat.
2. Perspectiva psihiatrica-psihanalitica
Sigmund Freud
Considera ca personalitatea individului are trei instante: Eul (constiinta de sine),
Supraeul (constiinta morala) si Sinele (instincte si tendinte refulate). Eul asigura
echilibrul dintre instinctele si tendintele profunde ale individului si normele primite prin
educatie. Existenta unor stari tensionale ntre aceste trei instante duce la conflict, care se
poate rezolva prin sublimare si refulare. Diferenta dintre infractor si noninfractor se
situeaza la nivelul Supraeului si se datoreaza incapacitatii individului de a depasi
complexul oedipian.
Freud analizeaza si criminalul care comite infractiunea datorita complexului de
vinovatie.
Influenta psihanalizei asupra criminologiei
Cercetarile criminologice ulterioare au fost influentate de psihanaliza lui Freud.
Alexander si Staub au analizat diferite tipuri de criminali prin prisma celor trei instante
ale personalitatii. Alte cercetari au analizat o personalitate de tip nevrotic n opozitie cu
o personalitate n conflict cu societatea. Astfel, se ajunge la concluzia ca infractorul ar fi
victima unor conflicte interioare ntre instinctele sale insuficient controlate de Supraeu si
regulile de conduita din viata sociala.
Neofreudianismul. n ultimele decenii s-a produs o schimbare importanta n
abordarea personalitatii. Un numar important de psihiatri resping ideea de om biologic
19

si/sau acela de om psihologic, considernd ca individul si controleaza comportamentul


si are responsabilitatea actiunilor lui (A. Adler, E. Fromm, Ray Jeffery).
2. Teoria psihomorala
Etienne de Greeff
Considera ca personalitatea infractorului se structureaza de-a lungul unui proces lent de
degradare morala a individului, care, n final, l conduce la comiterea actului criminal.
Acest proces este denumit proces criminogen, n evolutia caruia se disting trei faze:
- faza asentimentului temperat (ia nastere ideea de crima);
- faza asentimentului formulat (accepta comiterea crimei);
- faza trecerii la act, cnd accepta eliminarea victimei si n care individul trece printr-o
stare
periculoasa.
Noel Mailloux
Transfera problematica personalitatii infractorului n sfera patologiei, asimilnd
infractorul cu debilul mental, nevrozatul. n dezvoltarea personalitatii exista doua
momente: aparitia identitatii autentice si consecinta acesteia asupra motivatiilor
individului. Cnd apare un esec de identificare, consecinta este un dezechilibru psihic ce
se exprima prin delincventa din obisnuinta.
3. Teoria personalitatii criminale
Jean Pinatel
Respinge diferenta de natura dintre infractor si noninfractor, considernd ca ntre acestia
este o diferenta de grad. De aceea, este necesar sa se evidentieze acele trasaturi
psihologice care transforma asentimentul temperat n asentiment tolerat. Este de parere
ca personalitatea criminala reprezinta o constelatie de trasaturi care apare ca o
rezultanta, si nu ca un dat. Ulterior, Pinatel si revizuieste teoria si insista asupra
caracterului dinamic al personalitatii criminale, care trebuie privita n miscare. De
asemenea, considera criminalitatea ca o maladie morala a "societatii
criminogene", caracterizata printr-o deteriorare a valorilor fundamentale.
4. Evaluare critica
20

Limite
Eroarea acestei orientari consta n considerarea infractorului ca posesor al unei
personalitati de un tip aparte, diferentiata ca natura sau grad de cea a noninfractorului.
Pe plan etiologic, eroarea consta n reducerea problematicii personalitatii umane la
factorii de ordin psihologic.
Concluzie. Multe din conceptele freudismului, ca instantele personalitatii,
simbolistica visurilor etc. , au intrat definitiv n vocabularul criminologic. n plan
etiologic, se retine ca valoroasa ideea situarii cauzelor directe ale infractiunii la nivelul
individului si al personalitatii sale. Acestei orientari i se datoreaza acumularea unui
bogat material factual, care a permis sondarea universului psihic al infractorului,
dezvaluind aspecte interesante cu privire la motivatia
actului infractional, dinamica producerii acestuia etc.
X. ORIENTAREA SOCIOLOGIC
1. Caracterizare generala
n cadrul acestei orientari, de departe cea mai bogata n teorii si conceptii privind
cauzele criminalitatii, am folosit clasificarea teoriilor prezentate dupa apartenenta teoriei
fie la modelul consensual, fie la modelul conflictual de analiza sociala. Sunt prezentate
teorii extreme care explica "socialul prin social", ca si acele variante care avanseaza
teorii specifice cu privire la comportamentul delincvent, ncercnd o explicare a
"individualului prin social".
2. scoala cartografica
Pune n centrul preocuparilor sale analiza statistica a criminalitatii, ncercnd sa
surprinda anumite "regularitati" n dinamica acesteia. Reprezentanti: A. M. Guerry, A. J.
Quetelet (care a formulat legea termica a criminalitatii), H.
Mayhew.
3. scoala sociologica
Considera ca n geneza criminalitatii un loc important l au factorii sociali. Cei mai
cunoscuti reprezentanti sunt Durkheim si Tarde din cadrul scolii mediului social.
Durkheim considera criminalitatea ca facnd parte din orice societate normala. Crima
este, n opinia sa, necesara si utila. Foloseste conceptul de anomie, pe care-l defineste ca
fiind o stare obiectiva a mediului social caracterizata printr-o dereglare a normelor
sociale datorita unor schimbari bruste (crize economice, razboaie).
21

Tarde este autorul teoriei imitatiei, pe care o considera principala cauza a criminalitatii.
n opozitie cu Durkheim, nu considera crima un fenomen normal al vietii sociale. Pentru
el, infractorul este un parazit n cadrul societatii.
E. Ferri si sociologia criminala
n conceptia lui Ferri, crima are o determinare multipla. mparte factorii angrenati n
producerea infractiunii n trei categorii, si anume: factori antropologici, factori fizici si
factori sociali. Dintre acestia acorda prioritate factorilor sociali (organizarea economica,
sistemul de educatie etc.).
3. Teoriile criminologice inspirate din modelul consensual
Caracterizare
Teoriile din cadrul acestui model considera infractorul ca un inadaptat si propun drept
remediu diferite metode de resocializare a acestuia. Esenta acestor teorii consta n
recunoasterea unor norme ce ocrotesc valori sociale dominante. Contestarea acestora
plaseaza individul n categoria infractorilor.
scoala de la Chicago
Modelul de analiza porneste de la recunoasterea unei analogii ntre ecologia umana si
cea vegetala. Promotorii acestei scoli au ncercat sa explice cauzele delincventei n
marile concentratii urbane n care proportia imigrantilor era foarte ridicata.
Reprezentantii ei, C. R. Shaw si H. D. McKay, considera imigrantii ca pe noi specii de
plante ce traiesc pe pamnt ostil si ncearca sa supravietuiasca apelnd la diferite forme
de adaptare.
Teorii de esenta "culturalista"
a) Teoria asociatiilor diferentiale
Reprezentant: E. Sutherland. Acesta propune o abordare multifactoriala a criminalitatii.
Porneste de la ipoteza urmatoare: comportamentele delincvente se dobndesc prin
asociere cu subiecti ce apreciaza favorabil aceste comportamente si prin izolarea de
subiecti care le considera negative. Un individ ce se gaseste ntr-o situatie prielnica se
angajeaza n conduite delincvente numai daca ponderea aprecierilor favorabile
prevaleaza asupra aprecierilor defavorabile. Asociatiile diferentiale sunt diferite, functie
de: frecventa, durata, prioritate, intensitate. Identifica anumite forme de criminalitate
care scapa de sub incidenta legii penale. Studiaza criminalitatea gulerelor albe.
b) Teoria conflictelor de cultura
22

Reprezentant: Thorsten Sellin. Defineste conflictele de cultura ca fiind conflicte de


sensuri, de semnificatii cu privire la norme, interese si valori sociale. Comportamentul
delincvent apare pe fondul conflictelor de cultura, cnd individul e obligat sa
interiorizeze un sistem ambivalent sau plurivalent de valori si norme.
c) Teoria subculturilor delincvente
Reprezentant: Albert Cohen. Examineaza diferenta de statut social, economic, cultural
ce separa clasele si gruparile sociale. Acorda un rol important studiului pozitiei familiei
americane n societate si retine doua atitudini opuse ce separa grupurile sociale:
subcultura clasei mijlocii si subcultura populara. Apartenenta la o subcultura delincventa
se realizeaza printr-un proces de interactiune dintre indivizi care au probleme similare de
adaptare, ce duce la o solidaritate de grup, la constituirea de modele si norme.
Teoriile de esenta "functionalista"
a) Teoria lui R. K. Merton
Explica delincventa prin starea de anomie, pe care o concepe pe un plan concret, spre
deosebire de Durkheim. Considera ca mediul social are o structura sociala si una
culturala. Anomia ar reprezenta o "ruptura" n structura culturala cnd apare o
discrepanta ntre normele sociale, scopurile culturale si capacitatea membrilor grupului
de a se conforma acestora. Merton plaseaza fenomenul criminalitatii si n afara crizelor
economice sau a altor evenimente perturbante. Considera ca aceasta este rezultatul
tensiunii dintre scopuri si mijloace. Criminalitatea este un raspuns la neconcordanta
dintre mijloace si scopuri. Pentru a-si atinge scopurile, individul recurge la mijloace
ilicite.
b) Teoria lui Cloward si Ohlin
Autorii leaga delincventa de anomie, nsa considera ca aceasta modalitate specifica de
reactie fata de inegalitatile sociale nu este un fenomen individual (vezi Merton), ci unul
colectiv. Explica acest fenomen cu ajutorul "structurii de oportunitate", adica ansamblul
mijloacelor legitime pe care grupul le are la ndemna pentru a-si realize scopurile.
Coreleaza structurile de oportunitate cu subculturile delincvente si identifica trei modele
de subculture delincvente: modelul criminal, modelul violent si modelul izolat.
Teoriile controlului social
a) Teoria nfrnarii - Walter Reckless
Autorul acestei teorii ncearca sa raspunda la ntrebarea de ce, n aceleasi conditii, unii
comit crime si altii nu. Considera ca infractiunea poate fi prevenita sau nfrnta prin
doua procese esentiale: unul la nivelul organizarii sociale si celalalt la nivelul
23

individului. Teoria se bazeaza pe o constructie ierarhica n raport cu capacitatea


individului de a nfrna conflictele sociale si psihologice cu care se confrunta.
b) Teoria controlului social -Travis Hirschi
Potrivit lui Hirschi, cea mai mare parte a oamenilor au tendinte antisociale. Acestea sunt
actualizate cnd controlul social scade. De aceea, important nu este sa se cerceteze
cauzele criminalitatii, ci cauzele conformismului. Hirschi propune ntarirea controlului
social, fiind adeptul modelului de control represiv, coercitiv, fapt ce i-a adus numeroase
critici.
4. Teorii criminologice inspirate din modelul conflictual
Caracterizare
Modelul conflictual nlocuieste modelul consensual. Astfel, conflictele dintre indivizi si
grupurile sociale n-ar putea fi rezolvate prin adaptarea indivizilor la diferite structuri ale
societatii, ci numai printr-o transformare a acestora.
Curentul interactionist
Propune aflarea raspunsului la ntrebarea "de ce o persoana este considerata delincvent"?
Reprezentanti: F. Tannembaum, E. Lemert, H. Becker, Matza, Jeffry etc.
Criminologia reactiei sociale
Considera ca problema fundamentala a criminologiei o reprezinta studierea ansamblului
proceselor ce alcatuiesc reactia sociala fata de feno-menul criminalitatii, considerat a fi
creatia directa a reactiei sociale. Cerce-tarile criminologice vizeaza clarificarea
problemelor privind analiza socio-politica a normelor penale, procesele de legiferare si
aplicare a legii penale etc.
Criminologia "critica"
Mai este denumita si criminologia radicala, de orientare neomarxista.
Principalii reprezentanti: Ian Taylor, Paul Walton, Jock Young. Propun un model formal
explicativ al actului deviant, aratnd ca acesta este rezultatul starilor conflictuale dintre
indivizi si structurile politice, economice, specifice capitalismului. Se disting cinci etape
cu valoare explicativa, si anume: originile ndepartate ale actului deviant, originile
imediate ale acestuia, actul nsusi, originile imediate ale reactiei sociale, originile
ndepartate ale reactiei sociale.
24

25