Jocul didactic, premisa unei activităţi serioase

Comisia metodică „Ştiinţe” sem. I noiembrie 2007

După J. Huizinga, jocul este o acţiune specifică, încărcată de sensuri ş
i tensiuni, întotdeauna desfăşurată după reguli acceptate de bunăvoie de toţi pa
rticipanţii şi care se realizează,aparent, în afara sferei utilităţii sau necesi
tăţii materiale imediate, însoţită de simţăminte de înalţare şi de încordare, de
voioşie şi destindere.
Jocul nu este o acţiune fără utilitate imediată, dar în primul rând este
o activitate generatoare de distracţie şi reconfortare, de sentimente de plăcer
e şi de bucurie. Datorită spontaneităţii, jocul reclamă o îmbinare armonioasă în
tre cerinţele situaţiei de joc şi aptitudinile celor care se joacă.
Chateau spune că jocul oferă posibilitatea apariţiei unor potenţialităţi
care se con-cretizează selectiv şi apare ideea că jocul este o pregătire pentru
muncă. Leontiev susţi-ne că jocul este o modalitate de exprimare a vieţii psihi
ce mai ales la vârsta preşcolară, de exercitare a personalităţii: originea jocul
ui rezultă din decalajul dintre cerinţele mediului extern şi posibilităţile copi
lului.
Jocul ca activitate didactică specifică, îndeplineşte multiple funcţii :
de distracţie, de creativitate în conformitate cu vârsta, în final de modelare
şi formare a personalităţii copiilor. Încorporate în activităţile didactice, ele
mentele de joc imprimă un caracter mai viu şi mai atrăgător, aduc varietate şi o
stare de bună dispoziţie, de veselie, de destinde-re, prevenind apariţia obosel
ii.
În procesele de interacţiune din cadrul jocului au loc procese de învăţa
re, impor-tante pentru dezvoltarea socială, cognitivă şi psihomotorie. Jocul ple
acă de la ideea că are un scop, dar este deschis modificărilor, finalul sau nefi
ind previzibil. Nivelul jocului exprimă nivelul dezvoltării psihice a copilului,
dar jocul este şi un stimulator principal al dezvoltării psihice, confirmând şi
prin acceasta locul lui fundamental în viaţa preşco-larului.
Psihologia copilului oferă tabloul general al fiecărei vârste şi metodel
e de investi-gare biopsihică. Numai practica organizată pe baze ştiinţifice dă p
osibilitatea să se com-pare rezultatele obţinute, în cadrul real al evoluţiei co
pilului. Învăţătorul abilitat ştie că nu se poate bizui numai pe specificul unei
singure metode. El va îmbina, în primul rând, observarea conduitei generale a c
opilului cu metoda biografică.
Metoda biografică dobândeşte mai multă însemnătate către sfârşitul clase
i a treia - a patra, când personalitatea copilului a prins contur semnificativ ş
i evenimentele din viaţa personală au avut un anume impact asupra evoluţiei sale
.
Şcolaritatea mică sau cea de-a treia copilărie, coincide cu durata primu
lui ciclu de instrucţie şcolară, perioadă în care se acumulează cunoştinţe şi se
formează capacităţi psihice de bază care sunt deosebit de semnificative pentru
următoarele etape pentru viitorul profesional, chiar pentru toata viaţa. De acee
a sprijinirea de către familie şi şcoală a dezvoltării tuturor posibilităţilor a
cestui stadiu trebuie să fie o preocupare centrală.
Adaptarea la mediul şcolar implică anumite modificări, şi anume : modifi
cări în programul zilnic, adaptarea la programul şi tipurile de activităţi şcola
re, modificarea educatorului, acum elevi vor avea un învăţător, se schimbă relaţ
iile cu covârstnicii, dar modificările nu apar numai pe plan social-moral ci şi
pe plan fizic. Două aspecte impor-tante ale dezvoltării fizice sunt creşterea în
înălţime şi în greutate. Între 6 ani şi 9 ani băieţii iau în greutate aproximat
iv 9 kg., iar fetele aproximativ 12 kg, în ceea ce priveşte creşterea în înălţim
e băieţii cresc cu aproximativ 19 cm, iar fetele cu 20 cm.
Din punct de vedere al dezvoltării psihice a şcolarului mic, observăm că
atenţia este o condiţie necesară în desfăşurarea optimă a tuturor proceselor in
formaţionale. O însuşire importantă a atenţiei, care se modifică pe parcursul în
văţământului primar, o are volumul acesteia.
La vârsta şcolarităţii mici asistăm şi la dezvoltarea majoră a limbajulu
i, la îmbo-găţirea vocabularului. Toate aceste aspecte sunt influenţate puternic
de chiar însuşirea scrisului - cititului. Acest proces este principalul aspect
al transformărilor privind limbajul între 7 şi 10 ani.
O altă schimbare fundamentală care se petrece în planul gândirii odată c
u intrarea în cea de-a doua copilărie, este dobândirea caracterului în funcţiona
rea ei. Jean Piaget care a studiat sistematic stadiile inteligenţei umane, consi
deră ca “perioada dintre 7 - 8 ani şi 11 - 12 ani este cea a desăvârşirii operaţ
iilor concrete”.
Prin urmare în cursul acestui stadiu au loc o serie de schimbări şi modi
ficări din toate punctele de vedere. Copilul începe să înţeleagă că o normă, o r
egulă este produsul înţelegerii între oameni şi că ea poate fi modificată dacă t
oţi sunt de acord. El exersează o experienţă a participării la elaborarea normel
or grupului şi a controlării îndeplinirii lor şi totodată a autoreglării în acor
d cu ele.
Se pregăteşte astfel de autonomia normală care va fi atinsă în următoare
le stadii. P. Osterrieth subliniază : “în grup şi numai în grup copilul poate fa
ce experienţa recipro-cităţii şi a solidarităţii, atât de esenţiale pentru dezvo
ltarea sa mentală şi pentru echili-brul său viitor.”
Jocul reprezintă un ansamblu de acţiuni şi operaţiuni care urmăresc obie
ctive de pregătire intelectuală, tehnică, morală, fizică a copilului. Încorporat
în activitatea didac-tică, elementul de joc imprimă acesteia un caracter mai vi
u şi mai atragător, aduce varie-tate şi o stare de bună dispoziţie funcţională,
de veselie şi bucurie, de destindere, ceea ce previne apariţia monotoniei şi a p
lictiselii, a oboselii.
Jocul didactic este un tip specific de activitate prin care profesorul c
onsolidează, precizează şi chiar verifică cunoştinţele elevilor, le îmbogăţeşte
sfera lor de cunoştinţe, pune în valoare şi le antrenează capacităţile creatoare
. Atunci când jocul este utilizat în procesul de învăţământ,el dobândeşte funcţi
i psihopedagogice semnificative, asigurând participarea activă a elevului la lec
ţii, sporind interesul de cunoaştere faţă de conţinutul acesteia.
Odată cu împlinirea vârstei de 6 ani , în viaţa copilului începe procesu
l de integra-re în viaţa şcolară, ca o necesitate obiectivă determinată de cerin
ţele instruirii şi dezvol-tării sale multilaterale. De la această vârstă, o bună
parte din timp este rezervată şcolii, activităţii de învăţare, care devine o pr
eocupare majoră. În programul zilnic al elevului intervin schimbări impuse de po
nderea pe care o are acum şcoala, schimbări care nu diminuează însă dorinţa lui
de joc, jocul rămânâd o problemă majoră în perioada copilă-riei. Ştim că jocul d
idactic reprezintă o metodă de învăţământ în care predomină acţiu-nea didactică
simulată. Această acţiune valorifică la nivelul instrucţiei finălităţile adapti-
ve de tip recreativ proprii activităţii umane, în general, şi în anumite momente
ale evolu-ţiei sale ontogenice, în mod special.
Psihologia jocului evidenţiază importanţa activării acestei metode mai a
les în învăţământul preşcolar şi primar. Analiza sa permite cadrului didactic va
lorificarea principalelor cinci direcţii de dezvoltare, orientate astfel :
- de la grupurile mici spre grupurile tot mai numeroase ;
- de la grupurile instabile spre grupurile tot mai stabile ;
- de la jocurile fară subiect spre cele cu subiect ;
- de la şirul de episoade nelegate între ele spre jocul cu subiect şi cu desfăşu
rare sistematică ;
- de la reflectarea vieţii personale şi a ambianţei apropiate, la reflectarea ev
enimentelor vieţii sociale ( după Elkonin).
Această metodă dinamizează acţiunea didactică prin intermediul motivaţii
lor ludice care sunt subordonate scopului activităţii de predare-evaluare într-o
perspectivă pronunţat formativă. Modalităţile de realizare angajează următoarel
e criterii pedagogice de clasificare a jocurilor didactice:
- după obiectivele prioritare:
o jocuri senzoriale (auditive, vizuale,motorii, tactile ),
o jocuri de observare,
o jocuri de dezvoltare a limbajului,
o jocuri de stimulare a cunoaşterii interactive ;
-după conţinutul instruirii :
o jocuri matematice,
o jocuri muzicale,
o jocuri sportive,
o jocuri literare/ lingvistice ;
-după formă de exprimare:
o jocuri simbolice,
o jocuri de orientare,
o jocuri de sensibilizare,
o jocuri conceptuale,
o jocuri-ghicitori,
o jocuri de cuvinte încrucişate ;
-după resursele folosite:
o jocuri materiale,
o jocuri orale,
o jocuri pe bază de întrebări,
o jocuri pe bază de fişe individuale,
o jocuri pe calculator ;
-după regulile instituite:
o jocuri cu reguli transmise prin tradiţie,
o jocuri cu reguli inventate,
o jocuri spontane,
o jocuri protocolare ;
-după competenţele psihologice stimulate:
o jocuri de mişcare,
o jocuri de observaţie,
o jocuri de imaginaţie,
o jocuri de atenţie,
o jocuri de memorie,
o jocuri de gândire,
o jocuri de limbaj,
o jocuri de creaţie.
Prin joc, elevii pot ajunge la descoperiri de adevăruri, îşi pot antrena
capacitatea lor de a acţiona creativ, pentru că strategiile jocului sunt în fon
d strategii euristice, în care se manifestă isteţimea, spontaneitatea, inventivi
tatea, initiaţiva, răbdarea, îndrăz-neala, etc. Jocurile copiilor devin metodă d
e instruire în cazul în care ele capătă o orga-nizare şi se succed în ordinea im
plicată de logica cunoaşterii şi a învăţăturii. În acest caz, intenţia principal
ă a jocului nu este divertismentul, rezultat din încercarea puterilor, ci învăţă
tura care pregăteşte copilul pentru muncă şi viaţă. Pentru a atinge aceste scopu
-ri, jocul didactic trebuie să fie instructiv, să le consolideze cunoştinţele. F
olosirea jocu-lui didactic ca activitate de completare cu întreaga clasă, aduce
variaţie în procesul de instruire a copiilor, făcându-l mai atractiv.
Jocul didactic reprezinta o metoda de invatamant in