Apostolatul social

Din invatatura Bisericii noastre aflam ca apostol inseamna trimis. Primul indreptatit sa
poarte aceasta denumire este Domnul nostru Iisus Hristos, Caruia Dumnezeu Tatal i-a dat toata
puterea in cer si pe pamant si pe care L-a trimis in lume pentru asumarea mantuirii oamenilor
prin invatatura si jertfa Sa. El a transmis aceasta putere apostolilor sai si celor 70 de ucenici pe
care i-a investit cu slujirea preoteasca, apoi mai departe prin perpetuare fiecare membru al
ierarhiei se simte chemat la acest apostolat. Asadar apostolatul este misiunea si functia
permanenta a Bisericii care se desfasoara in mijlocul societatii si pentru societatea umana in care
se afla si slujeste Biserica1. Pentru ca Biserica este o institutie divino-umana, asezata in lume,
Biserica Ortodoxa Romana a avut intotdeauna constiinta acestui apostolat jertfelnic, slujind
poporului, indrumand viata lui spirituala, si raspunzand nazuintelor si aspiratiilor acestuia.
Una dintre cele mai incercate perioade din istoria Bisericii Ortodoxe Romane il constituie
venirea la putere a regimului comunist ateu, cu o ideologie marxista. Actorii care au jucat un rol
important in aceasta bucata de istorie sunt: noul patriarh ales Justinian si ministrul cultelor
Stanciu Stoian. Pentru ca in viata Bisericii se intrezareau zorii unor innoiri sociale, era nevoie de
o schimbare, o gandire noua, clarvazatoare, care sa inlocuiasca tiparele vechi. Un asemenea rol a
avut patriarhul Justinian, fost preot la Bbeni Vlcea, caruia i s-a potrivit perfect aceasta
vocatie. Venirea lui din randul preotilor de mir a jucat un rol important in experienta sa pastorala,
cunoscand astfel dorintele, nazuintele preotilor sau spiritul si pulsul multimii credinciosilor. In
aceasta epoca de transformari sociale, intr-un astfel de context, el a trebuit sa actioneze,
schimband si adaptand viziunea Bisericii asupra societatii prin intoarcerea ei la timpurile primare
din epoca apostolica si patristica, care mentinea viata activa ,dinamica si deschisa spre lume.2
Apostolatul social al lui Justinian cuprinde de fapt 12 volume de carti in care se gasesc toate
discursurile si predicile sale, adaptate la noul context social. Acest termen nu este inovativ, el
existand din perioada primara. In anul 1968 cu prilejul unei vizite in Austria, el explica astfel

1 Pr. Icon. Stavr. Constantin Parvu, Patriarhul Justinian, marturii, fapte si adevar,
pag.237
2 Stavr c Parvu pag.239

sintagma de apostolat social3: A sluji lui Dumnezeu ca preot este intr-adevar cea mai de seama
dintre toate vredniciile omenesti, dar a sluji lui Dumnezeu inseamna a-i sluji pe oameni, a te
darui cu toata puterea fiintei tale pentru mai binele si fericirea lor. Am numit lucrul preotimii pe
taramul acesta apostolat social.4 Aceste idei ale sale au fost insa formate in timp si inainte de a
deveni patriarh, pentru ca el a fost scolit in perioada interbelica, cand exista deja in spiritualitatea
vremii acea tendinta de a renunta la un crestinism abstract , pur speculativ. De aceea primul
volum care apare in anul 1948 cuprinde o serie de predici ale sale din anul 1940 pe timpul cand
era preot, unde atragea atentia asupra pericolului intepenirii Bisericii in formule ritualice statice
care nu vor mai avea impact asupra credinciosilor. Pentru aceste idei face apel la imaginea
Mantuitorului Iisus Hristos ca muncitor, facand acest lucru pentru a-si castiga painea.
Autorul foloseste ca surse, scrierile patristice, cu nuante specifice gandirii romanesti interbelice.
O alta influenta prezenta este cea rusa atunci cand se pune accent in discurs pe rolul social al
Bisericii, in dauna celui mistic si sacramental.
Modul in care se poate realiza innoirea Bisericii Ortodoxe Romane si definirea misiunii
sale intr-o lume pe cale de a se naste, reprezinta punctul de pornire al apostolatului social.
Biserica are datoria sa-si arunce privirile inainte, sa-si fixeze drumul pe care va merge si sa-si
cunoasca lucrurile pe care este chemata sa le savarseasca5. Adevarul Bisericii este Iisus Hristos:
Biserica noastra are datoria sa propovaduiasca numai adevarul. Viitorul ei depinde de felul cum
sustine si apara adevarul. Calea Bisericii noastre este Iisus si viata ei este calauzita de El.
Arhiereul lui Hristos are indatorirea sa paseasca toata viata sa numai pe calea adevarului lui
Hristos, prin fapte concrete, fiindca drumul adevarului este calea vietii6.
Cu privire la starea in care se afla Biserica Ortodoxa, patriarhul neaga ideea ca ar fi o institutie
invechita si fara viitor: A declara ca Biseric imbatrnit inseamn a declara c ea nu mai
3 George Enache, Ortodoxie si putere politica in Romania contemporana, pag.35
4 Apostolat social. Pilde si indemnuri pentru cler, vol. X, 1971, pag.82
5 Apostolat social, vol.I p.80
6 Apostolat social, vol.8, 1996, p.137

ntelege nazuintele omenirii contemporane. Dar o Biserica adevarata, o Biserica care are pe
Hristos in ea nu poate imbatrani, caci Iisus Hristos, chezasia credintei noastre, este acelasi ieri si
azi si in veci, indrumand Biserica Sa necontenit si ajutand-o sa slujeasca in orice timp oamenilor
spre curatirea de pacate, spre pace, spre dreptate, spre iubirea intreolalta7. Folosindu-se cu mare
abilitate de teologia dogmatica, patriarhul arata in cuvantarile sale ca scopul pentru care Iisus s-a
intrupat a fost acela de a ridica pe om la demnitatea divinitatii: Logosul a fost lumina lumii,
chiar in epoca intunecata dinaintea intruparii. Schimbarea omului s-a savarsit pe calea concreta a
Intruparii Fiului care aduce o noua creatie a omului. Iisus Hristos al doilea Adam, creatorul
unei umanitati noi si modelul ideal al omului celui nou. Formarea omului nou nu-i un proces
numai doctrinar, ci un contact viu experimentat cu realitatea unui model intrupat8 . De aceea,
obiectivul misiunii Bisericii este omul, temelia patriei si societatii. Inaltarea omului
conditioneaza imbunatatirea tuturor celorlalte realitati ale vietii omenesti, caci in fiecare om
salasluieste o lume, o patrie, o umanitate. Formarea unui om nou, a unui om constient de
rosturile lui pe pamant, patruns de nepieritoarele adevaruri ale dreptatii si pacii: iata o vasta
lucrare pentru care este chemata Biserica9.
Preotii nu sunt nici ei uitati, in cuvantul sau, patriarhul Justinian spune ca preotii fac parte din
randul comunitatii pe care o slujesc. Preotii sunt pentru credinciosi, si nu credinciosii pentru
preoti. Preotul este dator sa inteleaga aspiratiile comunitatii pe care o pastoreste, sa fie apropiat
de ea, trbuind sa adapteze invatatura crestina la conditiile concrete ale pastoratiei. Prin urmare,
innoirea nu inseamna o uitare a invataturii lui Hristos, ci o adaptare a acesteia la spatiul sublunar
al oamenilor, vesnic supus schimbarii10.
Patriarhul neaga ideea conform careia societatea umana si moderna, aflat intr-o permanenta
miscare , impiedica implicarea Bisericii in viata ei. Dimpotriva, Biserica trebuie sa se intereseze
de toate aspectele vietii sociale, avand un rol esential care nu trebuie neglijat de nicio autoritate
7 Apostolat social, vol.10, 1971, p.164
8 Apostolat social, vol.1, 1948, p.18
9 Apostolat social, vol.1 p.81
10 George Enache, Adrian Petcu, Patriarhul...p.51

laic. O alta idee comunista este respinsa de autoritatea patriarhului, si anume cea care se refera
la contradictia dintre credinta religioasa si societatea constrruita pe bazele stiintei: credinta
religioasa si Biserica, privita ca asezamant social, nu sunt notiuni din trecut, ele nu sunt
incompatibilecu progresul social si urcusul stiintific, ci ele sunt realitati permanente ale vietii si
se impun ca necesitati invariabile pentru dainuirea acesteia. Biserica si doctrina ei, dimpotriva,
sunt temeiuri vesnice ale progresului social si se afirma, nedezmintit, ca o colaborare esentiala a
stiintei. Nu exista deosebiri intre cele ce invata Sfanta Scriptura si cele descoperite de cercetarea
stiintei, deoarece una indeaman sufletul pe calea moralitatii si a dragostei sociale, iar cealalta
pune la dispozitia omului mijloace pozitive de usurare a vietii. Ambele descoperiri, cea
supranaturala a Scripturii si cea naturala a stiintei, se completeaza pentru a fauri idealul comun:
fericirea omului...Cand Religia si Stiinta se despart, atunci se frange armonia fireasca ce
salasluieste in om, instinctele pun stapanire pe suflet si prapastia isi asteapta victimile posedate
de orgolii si ambitii11.
Referitor la relatia Biserica Stat, patriarhul Justinian spune ca Biserica nu este legata de un
regim politic oarecare, nu apara interesele meschine ale unei clase sociale, ci sprijina permanent
binele oamenilor atat in societate cat si in cadrul religios. De aceea, Biserica se innoieste
permanent, de-a lungul istoriei, atat ca organizare cat si ca metode de actiune. Este o innoire care
nu afecteaza esenta invataturii crestine, innoirea neinsemnand uitarea traditiei, ci permanenta
actualizare a acesteia.12

11 Apostolat social, vol.1, p.87

12 George Enache, Adrian Petcu, Patriarhul...p.53