Sunteți pe pagina 1din 11

Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu

Facultatea de Ştiinţe,
Profilul: Psihologie

Practică

Grigorescu Andreea
Cunoaşterea şi combaterea criminalităţii
Anul 1
Introducere

Odată cu definirea stresului în anii '50 s-au făcut numeroase cercetări pe această temă. În
zilele noastre este un fapt binecunoscut că stresul este prezent în vieţile noastre, fie că este cauza
vieţii profesionale, fie că este vorba de factori stresanţi cotidieni, zilnici.
Stesul ne afectează întreaga viaţă şi activitate, ne scade productivitatea şi poate cauza
depresii, comportamente deviante sau antisociale. Aceste descoperiri au determinat multe companii
să ofere angajaţilor condiţii menite să scadă nivelul de stres existent şi să prevină stresul pe viitor.
Printre aceste măsuri se numără sălile de sport înfiinţate în birouri, şedinţe de masaj precum şi un
mediu mai stabil de muncă.
Necesitatea combaterii şi prevenirii stresului este cunoscută în întreaga lume, se aplică din
ce în ce mai multe programe de intervenţie menite să mărească productivitatea angajaţilor prin
înlăturarea stresului. Dar să nu uităm ca stresul nu este neapărat ceva negativ. Aici vorbim de
stresul pozitiv, care poate fi în anumite situaţii de real folos.
Lucrarea de faţă este menită să explice modul în care stresul ne afectează viaţa şi duce la
comportamente deviante, care pot avea consecinţe grave. Este structurată în două mari capitol:
Cadrul teoretic şi Subiectul.. Primul capitol defineşte şi descrie termenii cu care se operează pentru
o mai bună înţelegere şi de către persoanele care nu au cunoştinţe psihologice. Cel de-al doilea
capitol se referă strict la subiect, factorii stresanţi, metodele prin care acesta poate fi cercetat
precum şi modalităţi de combatere respetiv prevenire a stresului.
1. BAZĂ TEORETICĂ

1.1. Stresul

Stresul reprezintă sindromul de adaptare pe care individul îl realizează în urma agresiunilor


mediului, ansamblu care cuprinde încordare, tensiune, constrângere, forţă, solicitare, tensiune.
Termenul şi-a obţinut recunoaşterea medicală în anii 1950 odată cu cercetările lui Selye, care îl
consideră un răspuns biologic nespecific al organismului uman faţă de acţiunea externă a unor
agenţi cauzali şi astfel descrie sindromul general de adaptare.
După ândelungate experimente pe cobai, Selye descrie în 1936 „Sindromul general de
adaptare” sau SGA. Acesta este legătura dintre agresiune şi reacţie, fiind determinat de trei faze:
1. o fază de alarmă şi are două subetape:
1.1. faza de şoc, când pot apărea hipertensiune şi hipotermie.
1.2. faza de contraşoc, când organismul individului realizează o contracarare a simptomelor
din faza de şoc şi are la bază răspunsuri de tip endocrin.
2. o fază de rezistenţă când după primul contact cu agentul stresor organismul se adaptează, se
refac mijloacele de apărare folosite pentru mobilizarea de alarmă
3. o fază de epuizare sau de descompensare, în care mecanismele de adaptare cedează prin
epuizarea rezervelor.
Sursele de stres au făcut obiectul unor numeroase clasificări. Lazarus şi Cohen au propus o
clasificare pe trei capitole mari:
1. Catastrofe naturale sau provocate de om, solicitând un răspuns adaptativ major.
2. Schimbări care nu afectează decât puţine persoane sau numai un individ, însă prezentând
aceleaşi caracteristici imprevizibile şi de o intensitate asemănătoare cataclismelor.
3. Constrângeri sau iritări cotidiene, al căror caracter este mai mult sau mai puţin permanent,
repetitiv sau cronic.
În ceea ce îl priveşte pe Crocq, factorii stresanţi sunt organizaţi în trei categorii: factori
fizici, factori fiziologici şi dactori psihici.
Reacţiile fiziologice în faţa unei situaţii stresante sunt nespecifice, pentru că ele sunt
identice pentru toţi indivizii indiferent de experienţa anterioară şi de caracteristicile psihologice
individuale. Acestea sunt dependente de axa neuronală care permite o reacţie de urgenţă.
Răspunsul se înscrie numai pe termen scurt şi în faza iniţială a reacţiei la stres. Activarea reacţiilor
psihologice necesită un timp mai îndelungat decât cele fiziologice, dar acţiunea lor este mai
elaborată şi prelungită.
În faţa unei situaţii ameninţătoare este activat în primul rând axa de urgenţă, care permite
apărarea prin luptă sau fugă. Datorită cogniţiilor şi emoţiilor stocate la nivelul memoriei, pentru
aceaşi situaţie persoane diferite reacţionează diferit. Aprecierea unei situaţii depinde mai puţin de
evenimentul în sine, decât de evaluarea subiectivă a individului.

1.1.1. Stresul adaptativ

Stres adaptativ este atunci când există o mobilizare adaptată a posibilităţilor fizice şi
intelectuale, cu o hipervigilenţă prin concentrarea atenţiei, cu o gândire mai sigură. Acestea permit
subiectului să evalueze rapid şi corect situaţia şi să elaboreze o strategie. Stresul nu se desfăşoară
într-un climat de tensiune anxioasă.

1.1.2. Stresul neadaptativ acut

Subiectul prezintă o criză de angoasă acută, cu o frică de necontrolat, dar de durată scurtă,
care este depăşit imediat. Se asistă la o siderare sau la o agitaţie ineficientă, uneori fugă. Această
criză durează de la câteva minute la maxim trei zile. Ea poate fi scurtată de prezenţă benefică a
unei alte persoane.Starea aceasta reprezintă un real pericol pentru subiect şi pentru ceilalţi.

1.1.3. Stresul neadaptativ de durată

Totul începe printr-o criza de angoasă. Ea devine recurentă odată cu o nouă situaţie de stres
deosebit de intens. Cel în cauză dezvoltă o hipersensibilitate senzorială. Crizele de angoasă se
înmulţesc, subiectul devine centrat pe situaţie şi are impresia ca nu se mai poate ieşi din ea. Dacă
această stare persistă, se instalează simptomatologia depresivă constând în tristeţe, descurajare,
pierderea interesului, iritabilitate, impulsivitate, izolare socială.

1.1.4. Stresul pozitiv


Stresul nu este prin definiţie un lucru negativ, dăunător. Stresul pozitiv, denumit şi eustres,
este acel nivel de stres necesar pentru a îmbunătăţi şi menţine toleranţa, fără a induce o tosuşi stare
de stes, Un anumit nivel de stres este util şi chiar necesar pentru sănătate. Pentru a îmbunătăţi şi a
menţine toleranţa faţă de un factor fizic stresant este necesară o expunere controlată, graduală la
acel factor. Această expunere va crea reacţii de rutină în ceea ce priveşte respectivul factor. Deşi
eustresul este predominant valabil pentru factorii fizici, ca de exemplu expunerea la căldură sau
exerciţiile fizice, se poate aplica şi la factorii stresanţi cognitiv-emoţionali.

2. Comportament deviant. Comportament delicvent.


2.1. Devianţa

Devianţa, definită de T. Butoi ca fiind „lipsa de adeziune la modelul normativ şi axiologic


al grupului”, se manifestă printr-un comportament care încalcă prescripţiile normative şi violează
cerinţele instituţionale. Comportamentul deviant nu este universal omogen, normele si valorile
fiind diferite de la o cultură la alta, de la un grup la altul. Etichetarea anumitor comportamente ca
fiind normale sau anormale depinde de normele sociale, gradul de toleranţă şi pericolul actual pe
care respectivul comportament îl reprezintă pentru stabilitatea vieţii sociale. Devianţa presupune
nonconformismul faţă de normele sociale, dar şi conformitatea faţă de propriile norme sau normele
unui grup social sau subculturi. Comportamentul deviant violează aşteptările instituţionalizate, dar
este recunoscut şi aprobat în cadrul unui sistem social.

2.2. Delicvenţa

„Delicvenţa reprezintă ansamblul actelor şi faptelor care violează regulile penale şi care
impun adoptarea unor sancţiuni negative, organizate de agenţii specializaţi ai controlului social.
Delicvenţa este o formă de devianţă cu caracter penal”1.
Delicvenţa este un fenomen deosebit de complex şi include o serie de aspecte şi
dimensiuni, dintre care menţionăm:
• Dimensiunea statistică evidenţiază starea şi dinamica criminaităţii în timp şi spaţiu, prin

1 Butoi, T. - Devianţă şi control social


evaluarea şi măsurarea în procente, medii, precum şi corelarea acestora cu o serie de valori
şi indicatori.
• Dimensiunea juridică evidenţiază tipul normelor violate prin aceste acte antisociale
precum, periculozitatea socială a acestora precum şi intensitatea şi tipul sancţiunilor
adoptate.
• Dimensiunea sociologică este centrată pe identificarea, explicarea şi prevenirea socială a
delictelor în raport cu multiplele aspecte de inadaptare, dezorganizare şi devianţă existente
în societate.
• Dimensiunea psihologică evidenţiază structura personalităţii individului delicvent în raport
cu cea a unui individ normal, motivaţia şi mobilurile comterii faptei precum şi atitudinea
delicventului faţă de fapta comisă.
• Dimensiunea economică evidenţiază consecinţele directe sau indirecte ale diferitelor delicte
din punct de vedere material şi moral.
• Dimensiunea prospectivă evidenţiază tendinţele de evoluţie în viitor ale delicvenţei.
2. SUBIECTUL

Subiectul A.Ş. Este în vârstă de 50 de ani, lucrează în cadrul Inspectoratului Judeţean de


Poliţie Covasna, pe postul de principal investigator al departamentului de Criminalistică. În
atribuţiile sale de muncă intră culegerea de date şi informaţii în vederea soluţionării mai multor
tipuri de delicvenţe majore, ca de exemplu crime şi tâlhării.

2.1. Factori determinanţi în anamneza subiectului

Starea actuală a subiectului este cauzată de factorii care l-au influenţat din perioada
copilăriei şi efectele cărora se simt şi la vârsta adultă. Prin înlăturarea acestor factori stresul actual
nu ar fi avut un impact aşa de mare asupra individului.
Mama subiectului era casnică, se ocupa de copii şi de gospodărie. A. Ş. nu a fost dat la
grădiniţă, mama a fost cea care s-a ocupat de educaţia lui în primii ani de viaţă. Subiectul a fost
protejat peste măsură de mamă, a fost ferit de aspectele negative ale vieţii. Pprimul an de şcoală a
fost un eveniment traumatizant pentru subiect, el fiind o persoană emotivă şi sensibilă, introdus
într-un sistem până acum necunoscut. Deşi în următorii ani de şcoală s-a acomodat şi şi-a făcut
prieteni, subiectul a fost puternic afectat de schimbările de colectiv în anii ce urmau.
După liceu, admis la Academia de Poliţie, separarea de prietenii din oraşul natal precum şi
programul riguros i-au provocat stări anxioase. Pe întreaga durată a facultăţii subiectul a fost
suprasolicitat din punct de vedere fizic, cognitiv şi emoţional. Odată ieşit din facultate, s-a întors în
oraşul natal unde a fost angajat la departamentul de criminalistică în cadrul Poliţiei Municipale,
fiind în curând avansat datorită competenţei de care dădea dovadă.
Atunci când a devenit investigator principal, a fost puternic afectat de stresul cauzat de
exigenţa şefilor, orele lungi de muncă precum şi de victimele ale unor crime sau sinucideri pe care
el le întâlnea zilnic. Stresul acesta, în combinaţie cu antecedentele din perioada copilăriei şi
adolescenţei, a devenit în curând de lungă durată, afectându-i atât viaţa personală cât şi cea
profesională.
O consecinţă a stării de stres pe care o trăia subiectul şi respectiv o cauză a prelungirii
perioadei de stres şi de deteriorare a persoanei este consumul excesiv de alcool. Subiectul a început
să consume alcool pentru a re relaxa şi a uita situaţiile cu care se confrunta la locul de muncă.
Mândria familiei pentru realizările sale îl face pe subiect să rămână în continuare pe acest
post traumatizant, stresul de lungă durată devenind treptat o stare de depresie din care subiectul
credea că nu mai are cum să iasă.

2.2. Manifestări ale stresului

Odată cu acumularea stării de stres şi agravarea acestuia, subiectul începe să manifeste


schimbări pe mai multe planuri, fiind afectată atât latura personală cât şi cea profesională.
Pe plan comportamental amintim consumul excesiv de alcool şi nerespectarea fisei
postului. Odată cu consumul de alcool subiectul începe să manifeste comportamente deviante,
preinfracţionale ca de exemplu conducerea sub influenţă şi negşijenţa în investigaţii, fapt care a
compromis mai multe cazuri.
Pe plan emoţional subiectul devine distant, necomunicativ, se înstrăinează de mediul
familiar, având din ce în ce mai des stări de tristeţe, descurajare şi depresie.
În ceea ce priveşte deteriorarea personalităţii, putem aminti faptul că subiectul a devenit
instabil din punct de vedere temperamental, el oscilează între stabilitate/instabilitate şi
introversiune/extroversiune peste limitele normale. Aceste schimbări intervin brusc, chiar şi atunci
când acesta se află într-un mediu aparent stabil. Pe fondul consumului de alcool spiritul său de
observaţie, capacitatea de memorare, mobilitatea şi adaptabilitatea inteligenţei au scăzut dramatic.
Pe plan atitudinal, subiectul A.Ş. a suferit numeroase schimbări. Respectul său pentru superiori a
scăzut, a început să colaboreze din ce în ce mai greu cu colegii de muncă. Interesul pentru
activitatea profesională a scăzut, nu mai era nici pe departe la fel de perseverent decât la începutul
carierei. Atitudinile faţă de sine au avut şi ele de suferit. Respectul subiectului faţă de sine a scăzut
dramatic, nu mai avea încredere în forţele proprii.
Toate aceste manifestări ale stresului cauzat de viaţa profesională i-au cauzat subiectului
stări depresive, anxioase şi au atras nişte consecinţe devastatoare pe plan personal, profesional şi
social în general.

2.3. Modalităţi de cunoaştere

Prima modalitate de cunoaştere, baza celorlalte este observaţia. Aceasta poate furniza
informaţii utile pentru organizarea metodelor de investigare folosite ulterior. Astfel putem observa
modalităţile de manifestare ale stresului în viaţa şi activitatea subiectului.
Ca metodă complementară de cunoaştere a subiectului se poate folosi şi interviul. Acesta ne
poate ajuta atât premergător testelor mai jos menţionate, pentru a stabili direcţia investigaţiei şi
aspectele care necesită investigare. Dar interviul poate fi folosit şi după aflarea rezultatelor acestor
teste pentru a aduce anumite clarificări. Aceste clarificări pot ajuta în conceperea planului de
intervenţie menit să combată stresul existent şi să prevină stresul pe viitor.
Pentru investigarea detaliată a concluziilor observaţiei se pot folosi: chestionarul de stimă
de sine Rosenberg, E.P.I. şi scalele de stres.
Chestionarul de stimă de sine elaborat de Rosenberg poate furniza informaţii despre nivelul
stimei de sine a subiectului, cum se vede el şi cât de mult se autoapreciază. Nivelul stimei de sine
influenţează modul în care subiectul interacţionează şi îşi desfăşoară activitatea.
Prin intermediul E.P.I. Subiectul este rugat să răspundă la un număr de 57 de întrebări cu
„da” sau „nu”, acest chestionar are ca scop măsurarea celor trei dimensiuni ale personalităţii
propuse de Eysenck:
• Introversiune vs. Extraversiune
• Nevroticism vs. Stabilitate emoţională
• Psihoticism vs. Controlul impulsurilor
Scalele de stres pot fi aplicate pentru a afla rezistenţa subiectului la stres şi strategiile de
adaptare pe care le foloseşte acesta în situaţii stresante. Tot cu aceste scale de stres se mai poate
testa şi efectele pe care le are participarea subiectului la situaţii extrem de stresante.
Informaţiile rezultate din aceste metode de investigare pot fi folosite pentru a-l ajuta pe
subiect să diminueze stresul existent şi să dezvolte un autocontrol în situaţiile stresante din viitor.

2.4. Combaterea şi prevenirea stresului

Făcând referire la anamneza subiectului, există posibilităţi de combatere şi prevenire a


stresului. În primul rând ne referim la factorii din copilărie şi adolescenţă.
Subiectul trebuia dat la grădiniţă pentru a-l socializa, a-l obisnui cu stilul de lucru şi a-l face
mai independent. Lipsa anilor de grădiniţă au afectat puternic negativ mulţi copii în primii ani de
şcoală. Pe lângă introducerea lui în sistemul educativ, mama trebuia să îl lase mai liber, să nu-l
ferească de aspectele negative şi de altfel normale din viaţă.
O altă modalitate de combatere a stresului cauzat de mediul familial ar fi ca subiectului să i
se dovedească iubirea şi susţinerea necondiţionată. Astfel el nu rămânea pe un post care nu-i place
şi îi provoacă traume doar din frica de a nu-i dezamăgi pe cei dragi.
La locul de muncă, având în vedere că subiectul întră zilnic în contact cu moartea, ar fi
trebuit ca în interiorul departamentului să se organizeze ore individuale de consiliere psihologică.
Prin aceste ore subiectul se descărca fără să consume alcool.
Având în vedere că subiectul consuma alcool pe bază nervoasă şi nu din strictă plăcere,
acest subiect putea fi inclus în orele de consiliere psihologică, nefiind nevoie de un program
special de dezalcoolizare. Prin simpla eliminare a stresului, subiectul ar fi încetat sau cel puţin rărit
consumul de alcool, fapt care cu siguranţă va preveni comportamentul preinfracţional. Acest
comportament deviant era în totalitate pe baza consumului de alcool şi a stării de stres.
Subiectul în prezent ar trebui să participe la sedinţe de consiliere psihologică de cel puţin
două ori pe săptămână până la ameliorarea stării de stres resimţite. După această perioadă, pentru
prevenirea stresului, acesta ar mai trebui să participe săptămânal la sedinţele de consiliere.
Folosind rezultatele oferite de metodele de cunoaştere descrise anterior, se poate interveni şi asupra
proceselor psihice afectate printr-un program de intervenenţie personalizat.
Stresul de lungă durată este greu de combătut, mai ales dacă subiectul continuă activitatea
în mediul stresant, dar acest lucru nu este imposibil. Sedinţele de consiliere şi un eventual program
de intervenţie personalizat îl pot ajuta să depăşească aceste dificultăţi.
3. CONCLUZII FINALE

Subiectul investigat are o viaţă profesională solicitantă, a intrat în contact cu numeroase


situaţii stresante, stres căruia într-un final nu i-a mai putut face faţă. Prin acumularea nivelului de
stres, acesta a început să dea semne de depresie. Fiind o persoană sensibilă, emotivă, nu a reuşit să
facă faţă situaţiilor pe care le investiga. Victimele infractiunilor investigate îl impresionau puternic
de fiecare dată.
Stresul de lungă durată, dacă nu este urmat de soluţionarea situaţiei stresante poate duce la
stări depresive şi la comportamente deviante şi delicvente. În cazul subiectului comportamentul
deviant a început odată cu consumul de alcool împreună cu mai mult colegi de muncă şi s-a
transformat în comportament delicvent în momentul în care s-a urcat băut la volanul maşinii,
punând în periocol propria viaţă şi viaţa altora din jurul lui. Una alt comportament involuntar, dar
delicvent îl constituie distrugerea de probe, fie şi din neglijenţă.
Acest subiect, ca şi mulţi alţii ca el au nevoie urgentă de propunerea unor metode, de
preferinţă personalizate, prin care să se diminueze nivelul stresului şi să se încerce prevenirea
stresului pe viitor. Consilierea psihologică le poate oferi suportul de care au nevoie, iar în cadrul
acesteia psihologul poate interveni personalizat în funcţie de subiect. În cadrul acestul proces de
ameliorare a stresului suportul şi înţelegerea familiei sunt necesare şi ajută la o „vindecare” mai
rapidă a subiectului.

Bibliografie:

1. Butoi, T. – Devianţă şi control social.

2. Garvasuc, C. – Astecte fiziologice şi psihologice legate de stres, Buletin de


informare şi documentare nr. 3/99.

3. Zlate, M. - Fundamentele psihologiei, Bucureşti: Editura Universitară, 2006

4. Dicţionarul explicativ al Limbii Române

5. ro.wikipedia.org

6. FM 22-51