Glezna posttraumatica, manifestare si

plan de recuperare.

GLEZNA POSTTRAUMATICA
Piciorul are un rol static si rol dinamic de aproape egala importanta fiind
parghia terminala a locomotiei. Hohmann denumea piciorul : o opera de arta
arhitecturala a naturii.
Tipurile lezionale ale macro traumatismelor piciorului sunt cele obisnuite :
plagi, contuzii, entorse, luxatii, fracturi, care pot interesa toate structuriile anatomice:
piele, ligamnente, muschi, tendoane, articulatii, oase, vase si nervi. Aceste leziuni
pot lasa sechele imediate sau tardive a caror filiatie cu traumatismul respectiv nu e
greu de stabilit. Piciorul mai prezinta insa, frecvent, o serie de sindroame sau boli
disfunctionale in a caror etiopatogenie micro traumatismul joaca un rol determinant.
Astfel sunt unele bursite si tenosinovite, metatarsalgiile, osteonecrozele, sindromul
tibial anterior etc.
Suprasolicitarea statica si dinamica a piciorului, agravata de o incaltaminte
sablon si neadaptata anatomiei acestuia explica multitudinea suferintelor piciorului
ce pot fi incadrate in patologia traumatica. In acest fel medicul fizioterapeut si
recuperator este confruntat cu suferinte sechelare posttraumatice obisnuite (edem,
redoare articulara, atrofii sau retracturi musculare, pareze etc) dar si cu tulburari de
statica cu picior dureros cronic pe fond tot traumatic dar nu ca sechele ale unui
traumatism unic, ci ale unor suprasolicitari mecanice continue.
Traumatismele gleznei sunt cele mai frecvente dintre toate localizarile
traumatismelor aparatului locomotor, entorsele detinand primul loc, iar fracturile locul
II in categoriile respective. Marea lor frecventa se explica prin faptul ca la acest nivel
au loc miscari multiple comandate de nevoile de mobilitate ale piciorului, expus la
diferiti factori traumatici ce actioneaza in conditii diferite.
Complexitatea aparatului osos si musculo-ligamentar alcatuit de catre
articulatia mortezei tibio-peroniere cu astragalul face ca aceste traumatisme sa aiba
un rasunet diferit asupra formatiilor respective in functie de directia si intensitatea de
actiune a traumatismului si de gradul de rezistenta al elementelor solicitate. Astfel
entorsele se produc de obicei printr-o miscare de inversiune a piciorului rezultata din
supinatia combinata cu adductia si rotatia interna, deoarece ligamentul lateral extern
solicitata in aceasta miscare este mai putin rezistent decat ligamentul lateral intern.
In schimb fracturile maleolare sunt mai rare prin inversiune si apar cel mai des in
urma miscarii de eversiune rezultate din combinatia miscarilor de abductie, pronatie
si rotatie externa. Entorsele prin eversiune sunt exceptionale, ligamentul deltoidian
rupandu-se de obicei in urma fracturii peroneului.
Luxatiile gleznei nu sunt niciodata simple nelimitandu-se doar la leziuni
ligamentare ci insotindu-se cel mai frecvent de fracturi maleolare si fracturi marginale
postterioare sau anterioare, dupa tipul luxatiei, traumatismul cauzal fiind de o

deosebita intensitate. Mecanismul entorselor si fracturilor maleolare este de obicei

indirect; numai fracturile pilonului tibial recunosc o cauza directa in majoritatea
cazurilor.
Entosele reprezinta un traumatism articular inchis ce cuprinde ansamblul
leziunilor partilor moi articulare si periarticulare, produse printr-o miscare brusca si
brutala, care depaseste limitele fiziologice ale articulatiei respective.
Fracturile reprezinta intreruperea continuitatii unui os datorita unor lovituri
directe (atunci osul se fractureaza in zona lovita) sau a unui mecanism indirect, in
acest caz, osul rupandu-se la distanta.
Luxatiile sunt clasificate astfel : luxatii congenitale si luxatii traumatice.
Luxatiile congenitale sunt diformitatile sau malformatiile osteoarticulare prezente la
nastere, fiind caracterizate prin existenta unor raporturi anormale intre extremitatile
osoase ce alcatuiesc o articulatie.
Luxatiile traumatice sunt reprezentate prin deplasarea permanenta a extremitatilor
osoase ce alcatuiesc o articulatie, deplasare produsa in mod brusc de un factor
mecanic ce poate actiona direct asupra articulatiei sau indirect prin formarea unei
parghii (parghie care forteaza articulatia si o laxeaza).
ETIOPATOGENIE CAUZE, MECANISME, ANATOMIE PATOLOGICA
Cauze :
a) Factorii mecanici (cadere, loviri) produc traumatisme prin obiecte ascutite sau
taioase.
b) Factorii fizici produc leziuni traumatice diverse : arsuri, degeraturi, iradiere,
electrocutare.
c) Factorii biologici produc leziuni traumatice prin intepaturi, strivire, muscaturi
etc.
d) Factorii chimici produc leziuni traumatice numite eroziuni.
Anatomie patologica
Entorsele.
Entorsele gleznei reprezinta entitatea traumatica cel mai des intalnita in
patologia osteoarticulara. Uneori ele sunt desconsiderate prin banalitatea lor multe
cazuri neajungand la medic, alteori dmpotriva, imbraca o evolutie clinica grava,
antrenand sechele functionale importante. Se intalnesc cu predilectie la tineri si
adulti, in conditii foarte variate : accidente de munca, sport, caderi sau alunecari pe
teren neted sau accidentat.
Clasificarea anatomopatologica:
a) Entorsa de gradul I intindere ligamentara.

b) Entorsa de gradul II ruptura ligamentara partiala.

c) Entorsa de gradul III ruptura ligamentara totala sau smulgerea osoasa a
ligamentelor.
Caracteristici:
a) in entorse, toate structurile moi ale articulatiei, ligamente, capsula sinoviala,
cartilaj, discuri si meniscuri, precum si extremitatile osoase pot prezenta
leziuni variabile.
b) Indiferent de amploarea eziunilor locale, entorsele se traduc prin tulburari
functionale importante.
c) Entorsele neglijate sau posttratate lasa sechele suparatoare uneori foarte
grave.
Tramatismul este de obicei indirect rezultat dintr-o miscare brusca de torsiune, de
flexie sau de extensie.
Entorsa externa cea mai frecventa, se produce ca o urmare a miscarii de
inversiune fortata a piciorului calcand pe un teren denivelat se rasuceste inauntru
sprijinandu-se pe marginea sa externa. Aceasta miscare fortata solicita in primul
rand fasciculul peroneoastragalian anterior al ligamentului lateral extern. In cazul in
care traumatismul se limiteaza la elongatia sau dilacerarea partiala a acestui
fascicol, entorsa poate fi considerata stabila sau benigna. Cand sunt interesate si
legamentele peroneoastragalian posterior, entorsa devine instabila, grava.
Entorsa interna prin leziunea ligamentului deltoid tibioastragalian in urma
miscarii de eversiune a piciorului este rar intalnita datorita rezistentei acestui
ligament. Pentru ca miscarea de valgus fortat sa poata rupe acest ligament, este
necesar sa fie rupta intai artera peroniera. De aceea leziunea ligamentului lateral
intern insoteste unele fracturi ale maleolei peroniere avand in ansamblu echivalentul
unei fracturi bimaleolare; nedepistarea ei atrage grave consecinte terapeutice prin
aparitia unui picior valg dureros.
Entorsa anterioara se produce consecutiv miscarii de extensie fortata a
gleznei.
Leziunea ligamentelor anterioare ale articulatiei tibioperoniere inferioare rezulta in
urma rasucirii bruste a corpului in timp ce piciorul este fixat pe sol. Aceasta
determina o rotatie exagerata a astragalului largind scoaba tibiperonier si dand
nastere diastazisului tibioperonier. Leziunea apare rareori izolat ca simpla entorsa,
de obicei insotind fracturile uni sau bimaleolare. Entorsa se produce in special cand
piciorul este intr-un grad oarecare de flexie plantara, pozitie de maxima instabilitate a
piciorului pentru inversia sau eversia fortata caci astragalul este eliberat din scoaba
tibioperoniera.
Entorsa prin inversie fortata a piciorului este de departe cea mai frecventa :
ligamentul lateral extern este destins, rupt sau dezinserat proximal sua distal.
Ligamentul lateral extern este format din trei fascicule : peroneoastragalian anterior

(care este tractionat cand piciorul este in flexie plantara si se rupe daca se produce o
inversie brutala), peroneocalcanean (care este intins cand piciorul este in unghi drept
rupandu-se la inversia din aceasta pozitie) si peroneoastragalian posterior (care se
rupe mai rar piciorul trebuie prins in dorsiflexie si supinatie). Se pot rupe toate aceste
trei fascicule, sau izolat, una sau doua dintre ele.
Entorsa externa inafara de semnele clinice obisnuite, duce la indepartarea
astragalului de maleola externa permitand patrunderea unui varf de deget intre
maleola si astragal. Din acelasi motiv inversia sau eversia pasiva cu piciorul in
dorsiflexie pot deveni posibile (in mod normal nu sunt posibile). Aceste miscari se
executa prin prinderea in mana a calcaneului si mobilizarea lui in sensurile
respective.
Entorsa in eversie este mult mai rara. O eversie fortata detremina mai des o
fractura maleolara decat o ruptura a ligamentului lateral intern, ligament puternic,
format din patru fascicule asezate in doua planuri :
- superficial (numit si ligamentul deltoidian si format din fascicolele
tibioscafoidian si tibiocalcanian)
- profund (format din fascicolele tibioastragaliene anterioare si
posterioare)
Entorsa prin eversie se poate rupe si ligamentul peroneotibial inferior determinand o
largire (diastaza) a scoabei peroneotibiala, permitand miscari de lateralitate a
astragalului in scobitura tibiperoniera, deci o agravare a instabilitatii gleznei.
Entorsele piciorului propriuzis inafara de entorsele gleznei, care sunt cele
mai frecvente, cu simptomatologie zgomotoasa si cu sechele uneori severe exista
entorsele piciorului propriu zis.
Luxatiile.
Ruperea ligamentelor poate determina entorse grave, dar cand forta
traumatismelor a fost mai intensa se poate produce si luxatia, respectiv modificarea
raporturilor fetelor articulare una fata de alta. Cand nu s-a produs si fractura oaselor,
avem mai ales deaface cu subluxatii deoarece raportul intre cele doua interfete
articulare nu este complet pierdut ca in cazul luxatiilor totale. Diagnosticul se pune in
general clinic, pe baza deformarilor realizate prin dezaxarea oaselor si se confirma
radiologic.
Clasificare:
1. Luxatii complete si luxatii incomplete (subluxatii).
2. Luxatii tipice (regulate) si luxatii atipice (neregulate).
3. Luxatii pure si luxatii asociate cu fisuri, smulgeri osoase, fracturi cu
deplasare.
4. Luxatii inchise si luxatii deschise.
5. Luxatii recente si luxatii vechi

a)
b)
c)

d)

e)
A.

1.
2.
3.
4.
B.
C.
D.
E.

6. Luxatii initiale si luxatii recidivante.

7. Luxatii unice si luxatii multiple.
8. Luxatii reductibile si luxatii ireductibile.
Caracteristici :
indepartarea prin traumatism a extremitatilor osoase articulare de la
raporturile lor normale.
Mentinerea extremitatilor osoase in aceasta pozitie patologica.
Produc leziuni ale portiunilor moi articulare:
- leziuni capsulare (rupturi, desirari, dezinsertii)
- leziuni ligamentare (intinderi, rupturi incomplete sau complete)
- leziuni meniscale (rupturi, desirari, dezinsertii)
produc leziuni ale partilor moi periarticulare:
- leziuni ale muschilor si tendoanelor (contuzii musculare, dilacerari,
rupturi musculare partiale sau totale, rupturi de tendoane, smulgerea
unei insertii sau luxarea unui tendon)
- leziuni ale pielii (plagi superficiale, plagi profunde, plagi articulare)
produc leziuni ale extremitatilor osoase:
- leziuni ale cartilajului diartradial (fisuri, zdrobiri, rupturi)
- leziuni osoase (fisuri, fracturi parcelare si fracturi epifizare complete)
Luxatia tibioastragaliana este mai frecventa. Se poate produce prin miscari
violente de rotatie externa sau interna combinate cu abductie, extensie sau
inversie. Are patru varietati pozitionale, dupa directia de deplasare a
astragalului:
luxatia posterioara da impresia scurtarii antepiciorului; calcaneul este alungit
posterior, tendonul ahilean facand astfel o concavitate accentuata care
priveste posterior.
luxatia anterioara rara are un tablou clinic invers celei posterioare.
luxatia interna se produce mai ales in prezenta unei maleole malformate. Tot
piciorul este deplasat inauntru, maleola peroniera sub pielea intinsa ca pe un
calus.
luxatia externa este ca o imagine in oglinda a celei interne.
Luxatia subastragaliana.
Luxatia mediotarsiana.
Luxatiile metatarsiene.
Luxatiile degetelor.

Fracturile.
A. Fracturile gleznei (sau ale scoabei tibioperoniere) cuprind fracturile
maleolare si ale plafonului scoabei. In general, in aceasta categorie, ar intra fracturile
celor doua oase produse pe ultimii 8-10 centimetri distal. Aceste fracturi se bucura

de o atentie deosebita din partea ortopezilor nu numai datorita frecventei lor ci si prin
necesitatea de refacere anatomica perfecta a interliniei articulare.
Clasificare:
1. In functie de solutia de continuitate:
a) incompleta fisuri cu fracturi in lemn verde la copil, infundari ale
oaselor craniului etc.
b) completa cu traiect transversal, cu traiect oblic, cu traiect spiroid si cu
traiect longitudinal.
2. In functie de fragmentele rezultate din fractura:
a) fara deplasare
b) cu deplasare prin : trantitie (cand un fragment este deplasat inainte,
inapoi, intern sau extern fata de celalalt fragment), ascensiune
(incalecarea, suprapunerea fragmentelor), rotatie sau decalaj (un
fragment este rotat in jurul axului sau longitudinal), unghiulare, cu
deplasare complexa.
Caracteristici:
Se produc concomitent si leziuni de parti moi sau plagi ale pielii, contuzii,
rupturi sau striviri musculare, contuzii si rupturi ale vaselor si nervilor ce pot duce la
pierderea segmentului de membru respectiv, leziuni articulare prin actiunea
traumatismului sau in fracturi cu traiect intraarticular. Observatia a aratat ca ele se
produc in cadrul traumatismelor care prind piciorul in inversie (supinatie plus
adductie) sau in eversie (pronatie plus abductie). Aceste miscari se fac in articulatia
subastragaliana (supinatia pronatia) si mediotarsiana (adductia abductia). In
timpul traumatismului, contractia reflexa musculara rigidizeaza aceste articulatii
transformand piciorul intr-un monobloc, forta de impact transferandu-se scoabei
tibioperoniene, care cedeaza. Mai exista si posibilitatea fracturii prin soc vertical.
Exista o mare varietate a fracturilor gleznei care a dat loc la diverse clasificari.
1. Fracturile supramaleolare (situate deasupra ligamentului
tibioperonier inferior) sunt fracturi extraarticulare. In aceste
fracturi intra decolarile epifizare, frecvente la copil si
adolescent. La adult, incidenta lor este mai ales intre 40 si 60
de ani.
2. Fracturile bimaleorale sunt definite ca fracturi ce suprima
stabilitatea laterala a articulatiei sau ca ca fracturi ce fac
instabila articulatia desi respecta cea mai mare parte a
plafonului tibial.
Pe baza mecanismului de producere, aceste fracturi se clasifica in :

a)
b)
c)
d)

fracturi prin pronatie rotatie externa

fracturi prin pronatie abductie
fracturi prin supinatie rotatie externa
fracturi prin supinatie adductie
Fiecare dintre aceste mecanisme desfasoara mai multe stadii in care
traumatismul rupe ligamente, produce smulgeri osoase, fractureza o maleola, apoi si
pe cealalta, deplaseaza sau nu capetele articulare.
3. Fracturile pilonului tibial
4. Fracturile mono maleolare considerate in general beningne,
ele determina totusi constant instabilitatea piciorului prin
ruptura ligamentara. Mecansimele de producere sunt aceleasi
ca la fracturile bimaleolare (inversia, eversia).
5. Diastaza tibio peroniera. Traumatismele gleznei care rup
ligamentul tibioperonier inferior cu sau fara smulgere osoasa
a insertiilor lui, cu sau fara fractura bimaleolara sau alt gen de
fractura, determina o departare patologica a peroneului de
tibie.
B. 1. Fracturile astragalului.
2. Fracturile calcaneului.
3. Fracturile scafoidului.
4. Fracturile cuboidului si cuneiformelor.
5. Fracturile metatarsienelor.

TRATAMENT :
Pricipiile si obiectivele tratamentului :
a) Combaterea durerii: Acolo unde se simte durerea spontan sau la
presiune, acolo este si leziunea. Durerea posttraumatica are la baza
inflamatia, edemul, tensiunea aponevrotica si capsula ligamentara, tractiunea
tenomusculara, hiperemia pasiva osoasa, reactia periostala, iritatia directa a
nervilor.
b) Refacerea echilibrului muscular: acest proces este legat de statica

normala a piciorului. Echilibrul de repaos este asigurat de ligamente si doar

tricepsul sural este in activitate, tragand gamba posterior. Orice deviatie a
vectorului de echilibru pune in contractie musculatura extrinseca si intrinseca

a piciorului. Activitatea musculaturii pusa in jos pentru asigurarea echilibrului

in ortostatism nu este valabila si in mers. Refacerea echilibrului muscular al
piciorului comporta doua etape:
- in prima etapa se lucreaza pentru tonifierea musculaturii prin metode
obisnuite de izometrie si exercitii cu rezistenta progresiva.
- In a doua etapa se practica exercitii de coordonare si refacere a
echilibrului senzitivo motor.
c)
Refacerea mobilitatii articulare: redoarea posttraumatica a
gleznei si piciorului determina un handicap functional care se manifesta mai
ales in mersul pe teren accidentat. Miscarile piciorului sunt: flexia-extensia
asigurate de articulatia tibiotarsiana cu o mica participare a articulatiei
subastragaliene; inversia eversia le asigura articulatiile subastragaliana si
mediotarsiana; abductia adductia este realizata de articulatia
subastragaliana cu participarea articulatiei tibiotarsiene si in mica masura cea
mediotarsiana; circumductia este o miscare combinata; elasticitatea piciorului
se realizeaza in articulatia tarsului anterior; flexia extensia degetelor este
asigurata in articulatiile metatarsofalangiene.
Castigarea acestor miscari se poate realiza numai in masura in care structura
anatomica si raporturile fortelor articulare sunt respectate. Edemul
posttraumatic este elementul cel mai important care afecteaza aparatul
fibros al piciorului.
d)Refacerea boltii plantare
Aproape toate tipurile de traumatisme sau imobilizari necesitate de acestea,
lasa ca sechela o perturbare de statica prin modificarile boltii plantare.Piciorul
este compus dintr-un sistem de oase, realizate de oasele tarsiene si
metatarsiene, mentinute de ligamente si aponevroza si tensionate de tonusul
muscular.Exista doua arce longitudinale(intern si extern) si unul anterior
( transversal).
e)

Refacerea alinierii piciorului:

Un picior functional normal trebuie sa respecte orientarea axiala a
componentelor osoase, in special al piciorului posterior si a degetelor.Lezarea
rectitudinii degetelor perturba statica si mersul.
Fracturile gleznei si piciorului, prin frecventa lor ca si prin sechelele pe care le
lasa reprezinta un procent important in practica serviciilor de fizioterapie si
recuperare. Asistenta de recuperare trebuie inceputa inainte de a se stabili
starea de sechela.

1. Tratament medicamentos
Medicatia antiinflamatorie si antialgica, inclusiv infiltratiile cu corticoizi si xilina
1%. Zonele principale ale infiltratiei sunt: sinus torsi (intre astragal si calcaneu);
tuberozitatea calcaneana; retromaleolar intern, in loja nervului tibial;
intermetatarsian.
2. Tratament ortopedico chirurgical
Metodele ortopedice sunt de multe ori necesare pentru ameliorarea durerii si a
permite statica si mersul. Acestea sunt : ghiata gipsata de mers, fasa gipsata, bandaj
elastic si diferite talonete si sustinatori plantari.
Interventia ortopedica corectoare se impune cand metodele conservatoare nu
dau rezultatele scontate. Tratamentul formelor usoare si medii de entorsa, consta in :
bandaj compresiv imediat; timp de 15-20 de minute piciorul se introduce in apa cu
gheata, se repeta la 3 6 ore timp de 2-3 zile; pozitie antidecliva; exercitii active cu
maximum de amplitudine (sunt deosebit de utile pentru rezorbtia edemului,
prevenirea formarii aderentelor si mentinerea tonusului muscular). Tratamentul si
recuperarea entorselor grave este de domeniul ortopediei si asistentei de recuperare
functionala. Se recomanda incaltaminte ortopedica corectoare, orteza, reeducarea
reflexelor proprioceptive in caz de instabilitate grava.
Tratamentul luxatiilor este ortopedic, reducerea in aparat gipsat timp de 3-6
saptamani, cu schimbarea lui daca s-a largit, prin retractarea edemului.
3.Tratamentul prin balneofizioterapie
Hidrotermoterapia
Factorul cel mai activ este factorul termic la care se adauga, in cazul unor
proceduri, factorul mecanic si intr-un grad mai putin factorul chimic. Acesti factori
influenteaza numeroasele terminatii nervoase din piele, iar impulsurile reflexe care
iau nastere ajung, pe caile centripete, pana in sistemul nervos central de unde, pe
cai centrifuge, se raspandesc in organism, varietate, reactii de raspuns. Totodata
tratamentul prin hidrotermoterapie vizeaza in mod deosebit combaterea durerii.
Durerea posttraumatica are la baza inflamatia, edemul, tensiunea
apronevrotica si tensiunea capsuloligamentara, tractiunea tenomusculara, hiperemia
pasiva osoasa, reactia periostala, iritatia directa a nervilor (nevroame).

Termoterapia, sub diferitele ei forme de aplicare, este contraindicata doar in

procesele inflamatorii acute si in algoneurodistrofii stadiile initiale si are
contraindicatie partiala in edemul local. Acest edem este totusi un insotitor frecvent in
starile post traumatice ale piciorului. De aceea se prefera, in aceste cazuri,
termoterapia prin baile calde simple, sau baile calde cu vartejuri de apa (Whirl-Pool).
Electroterapia
Prin diversitatea posibilitatilor de utilizare a curentului electric tratamentul prin
electroterapie ocupa un loc important in tratamentul recuperator. Pentru obtinerea
analgeziei necesara aproape in toate cazurile posttraumatice ale gleznei se
folosesc:
- Curentul galvanic cu toate formele sale, galvanizari simple, bai galvanice si
ionogalvanizari. Se utilizeaza fenomenul analgezic obtinut prin folosirea ca
electrod activ al polului. In cadrul bailor galvanice este cumulat si efectul
termic al apei iar in cadrul ionogalvanizarii, proprietatile substantelor
farmacologice active introduse cu ajutorul curentului galvanic.
- Curentul de joasa frecventa, cu o frecventa de pana la 100 Hz, este utilizat in
procesul analgetic pe care unii dintre bolnavi il au. Astfel vom utiliza in
cadrul curentilor diadinamici, urmatoarele forme de curent: difazat fix (cu
actiune analgezica), perioada lunga si perioada scurta. Tot in acest scop se
mai folosesc unii curenti Trbert tot cu actiune analgezica.
- Curentii de medie frecventa sunt curentii sinusoidali cu frecventa cuprinsa
intre 3000-10.000 Hz. Din randul lor se folosesc curentii interferentiali ce au
un efect analgezic (80 100 Hz).
- Curentii de inalta frecventa. In randul acestora vom avea undele scurte care
au un important efect analgetic si miorelaxant. Tot in aceasta categorie se
intalnesc si undele decimetrice, ultrascurtele si ultravioletele doza eritem.
Ultrasunetele au efect analgetic obtinut intr-un mod asemanator cu al
curentilor de joasa frecventa. Deasemenea electroterapia ofera si posibilitatea
obtinerii efectelor de excitare a musculaturii, efect hiperemiant si decontracturant.
Ultrasunetul se va aplica atat in camp continuu cat si in camp discontinuu. Aplecarea
in camp continuu se face cand avem o unda ultrasonora longitudinala si neintrerupta
cu actiunea continua asupra mediului. Aplicarea in camp discontinuu se face cand
avem o intrerupere ritmica a undei ultrasonore, se foloseste cu ajutorul unui
generator de impulsuri.
Curentul galvanic galvanizarea simpla sau utilizarea curentului continuu cu
ajutorul electrozilor (placi metalice de plumb laminat de diferite dimensiuni in functie
de regimul de aplicare si de efectele de polaritate). De obicei sunt drepunghiulari cu

marimi variind intre 50 si 800 cm dar pot avea si forme speciale (punctiformi, forma
de ochelari). Modalitati de asezare a electrozilor: transversala (electrozii sunt asezati
de o parte si de alta a regiunii afectate), longitudinala (asezati la distanta unul fata de
celalat). Intensitatea curentului este strans legata de sensibilitatea si toleranta
tegumentului, de evolutia afectiunii, de marimea electrozilor si de durata aplicatiei.
Durata 30 de minute. Ritmul de aplicare si numarul procedurilor sunt variabile
cu diagnosticul afectiunii.
Ionizarea este procedura prin care se introduce in organism, cu ajutorul
curentului continuu, diferite substante medicamentoase cu actiune farmacologica.
Tehnica de aplicare: diferenta dintre ionogalvanizare si galvanizarea simpla,
consta in imbibarea tesutului hidrofil ce imbraca electrozii cu o solutie
medicamentoasa in loc de apa simpla. Pentru o eficienta maxima polul activ trebuie
sa fie mult mai mic decat polul pasiv. Polul activ este dependent de incarcarea
electrica a solutiei medicamentoase. Substantele incarcate cu semn + se vor pune
intotdeauna la electrodul pozitiv, iar cele incarcate cu semn la polul negativ.
Ex: la polul + metale (Li, Ca, Fe, Zn, Cu), radicali amoniu, alcaloizi
(histamina, cocaina, stricnina, novocaina). La catod halogenii (Cl, Br, Iod), radicali
acizi (Acid Sulfuric, azotic, salicilic). Solutiile folosite se fac cu apa distilata,
concentratia de ioni trebuind sa fie cat mai mica pentru ca disocierea electrolitica e
cu atat mai puternica cu cat solutia este mai diluata.
Presoterapia este absolut necesara in cazul riscului cronicizarii edemului ce
apare in urma imobilizarii, drenajul fiind obligatoriu pentru glezna afectata.
4.Masajul
Masajul exercita o serie de actiuni foarte utile asupra elementelor aparatului
locomotor: muschi, tendoane, fascii si aponevroze, teci tendinoase si alte formatiuni
fibroase asupra tesuturilor moi articulare si periarticulare si chiar asupra periostului si
osului.

Masajul articulatiei gleznei incepe cu netezirea care se poate executa cu

ambele maini, urmata de presiune in zona perimaleolara si de fricitune a articulatiei
tibiotarsiene. Frictiunea incepe cu tendonul lui Ahile, sub maleola externa, apoi pe
fata dorsala si din nou catre tendonul lui Ahile, pe sub maleola interna.
Masajul piciorului
Pentru masajul piciorului pacientul sta in decubit dorsal cu membrul inferior
intins. Pe partea dorsala a piciorului se face netezirea, cu palma, avand degetele
departate pentru fiecare metatarsian in parte, pornind de la varful degetelor
bolnavului catre glezna. Aici se face netezirea specifica gleznei, cu cele doua police

pornind de la mijlocul articulatiei dupa care se ocolesc cele doua maleole (interna si
externa) concomitent. Pe regiunea plantara netezirea pieptene se deruleaza
pumnul de la radacina pana la varfuri pe aponevroza plantara. Tot pe partea dorsala
se mai fac geluirile ca forma de framantat. Cu degetele departate pe metatarsiene iar
pe partea plantara se fac framantari cu 4 degete pe muschii tenari, hipotenari,
bureletul plantar si geluiri pe aponevroza plantara de la bureletul plantar pana la
calcaneu.
Frictiunea se face tinand contrapriza cu o mana pe calcaneu pornind cu
pozitia deget peste deget, de la mijlocul articulatiei tarsiene, ocolind maleola dupa
care se schimba mana contrapriza si se lucreaza pe partea cealalta. Se face
frictiunea si la calcaneu la insertia tendonului lui Ahile. Frictiunea se mai executa la
toate articulatiile interfalangiene cu policele deasupra si aratatorul dedesubt, cu
miscari circulare la fiecare articulatie. Tapotamentul se executa pe partea plantara cu
o singura mana, cu toate formele lui. Vibratia se executa atat pe partea dorsala cat si
pe partea plantara cu palma intreaga, realizand trenuri vibratorii succesive in lungul
fibrei musculare cu efect sedativ. Masajul se incheie cu neteziri atat pe partea
dorsala a piciorului (cu palma intreaga) cat si pe partea plantara (netezirea
pieptene).
5. Kinetoterapia
Miscarile pasive
Tinem cu o mana contrapriza pe metatars, iar cu cealalta, pe toate degetele
se face flexia plantara (extensia) apoi flexia dorsala a piciorului pe gamba, flexia
laterala (dreapta si stanga), chiar departand si apropiind degetele, pronatia, supinatia
si circumductia. Se mai poate face si elongatia pentru fiecare deget in parte sau
abductia si adductia intre degete. Pentru glezna, miscarile pasive sunt: cu o mana se
tine contrapriza pe partea inferioara a gambei, iar cu cealalta mana priza pe oasele
tarsiene si se face flexia dorsala pe gamba a labei piciorului, apoi flexia plantara
(extensia) flexia laterala stanga si dreapta, pronatia si supinatia, elongatia si
circumductia.
Miscarile active:
Sunt aceleasi miscari ca si cele pasive, cu deosebirea ca miscrile le executa
bolnavul iar maseurul le dicteaza.
Miscarile active cu rezistenta
Sunt pentru flexie dorsala, maseurul tinand contrarezistenta cu mana pe
partea dorsala a plantei. Pentru flexie plantara maseurul tine rezistenta pe partea
plantara iar pentru flexia laterala tine contrarezistenta pe partea opusa miscarii.
Gimnastica medicala

exercitii de flexie a degetelor urmate de relaxare

exercitii de extensie a degetelor urmate de relaxare
exercitii de flexie a piciorului
exercitii de extensie a piciorului
exercitii de circumductie
exercitii de abductie a piciorului
exercitii de apucare a unei vergele de lemn cu degetele piciorului
exercitii de apucare a unui prosop intins pe o suprafat neteda
exercitii de ridicare pe varfurile picioarelor, alternative(joc de glezne)
exercitii de mers pe calcaie inainte
exercitii de mers incrucisat
exercitii de mers pe loc, intre doua bare paralele
dorsiflexie la planul inclinat
din ortostatism la 1-1,5 m de scara fixa, greutatea pe ambele picioare, sprijin
cu mainile pe sipca la nivelul umerilor , se lasa greutatea corpului inainte
pentru facilitarea miscarii dedorsi flexie
atarnat la scara fixa, cu picioarele pe a doua sipca, cu mainile la nivelul
umerilor, se fac ridicari pe varfuri, combinate cu dorsiflexia,astfel incat
greutatea corpului sa fie preponderent pe piciorul sanatos
mers pe varfuri inainte si inapoi, pentru reeducarea echilibrului si pentru
formarea unui mers cu pasi egali
cu piciorul bolnav pe un plan drept situat cam la 30 cm de sol se fac fandari
pentru marirea amplitudinii miscarii de dorsiflexie
bicicleta ergometrica este indicata, cu conditia ca pacientul sa fie axat pe
rularea talpii la pedalare
exercitii pentru cvadriceps :condractii izometrice din decubit doral cu sprijin pe
coate sau exercitii cu incarcatura din asezatsau ortostatism
exercitii de mers cu obstacole
cu ajutorul unei banci joase se pot efctua exercitii atat pentru mobilitate cat si
pentru forta musculara. Cu piciorul bolnav pe bancuta, se trece greutatea
corpului de pe piciorul sanatos(de pe sol) pe cel bolnav (cu fata sau cu
spatele la bancuta). Acest exercitiu se realizeaza initial cu ajutor din partea
kinetoterapeutului, dupa care i se cere pacientului sa realizeze miscarea fara
sprijin, cu mare atentie insa.

6. Terapia ocupationala

Reprezinta o metoda complexa de tratament si de recuperare a unor afectiuni

fizice sau mentale care utilizeaza munca sau orice alta ocupatie in vederea corectarii
sau compensarii deficientelor functionale. Toate activitatile recomandate in cadrul
terapiei ocupationale sunt prescrise de medic si aplicate bolnavilor de catre terapistii
ocupationali. Terapia ocupationala este complementara kinetologiei medicale si
reprezinta elementul central al recuperarii socio-profesionale (etapa a doua a
recuperarii) permitand ameliorarea insuficientei de forta musculara sau de
amplitudine articulara. Utilizand indeosebi miscarile globale (lanturi cinematice),
terapia ocupationala poate avea un efect stimulant spre exemplu asupra unei glezne
si al unui picior cu sechele postraumatice, contribuind la reeducarea
gestului,respectiv a mersului, care reprezinta forma cea mai expresiva si complexa a
motricitatii.
Principalele activitati sau tehnici sunt:
tehnici de baza (ceramica, tamplarie, tesatorie, croitorie, olarit etc)
tehnici complementare ce constau in confectionarea unor articole din carton,
piele, hartie etc.
tehnici de recuperare reprezentate de activitatile care urmaresc dobandirea
independentei cotidiene a pacientilor (imbracat, alimentare, sarcini menajere)
tehnici de expresie utilizate pentru pacientii cu probleme mentale sau cu
sechele post AVC, traumatisme craniocerebrale (activitati de scris, desenat,
aranjamente florale etc)

Planul terapeutic pentru un bolnav cu sechele postraumatice ale gleznei

Obiective:
determinarea scopului final pe termen lung al asistentei ce urmeaza a fi
aplicate. Se stabileste de catre pacient si familie cat si de tearpist care va avea in
vedere dorintele exprimate cat si capacitatile fizice ale pacientului. Ex: sa se ajute
singur, sa nu mai ceara ajutorul familiei, sa poata merge din nou la serviciu sau sa isi
gaseasca altul.
Stabilirea domeniului in care pacientul isi realizeaza scopul final si nivelul ce
se presupune a fi atins domenii ale activitatii umane (arii de performanta):
Activitatile vietii zilnice. Ex: imbracat-dezbracat, incaltat-descaltat.
Activitati profesionale accesibile. Ex: in functie de profesia detinuta inainte, se poate
recalifica in croitorie (neaparat la masina de cusut cu pedala), olarit sau sa si-o
recastige.
Activitati de agrement. Ex: daca este o persoana activa si nu sedentara, poate
practica inotul, dansul, plimbatul cu bicicleta sau chiar hidrobicicleta.