Andrei Pleu

Probleme de caracter

Majoritatea informatorilor pe care i-am intalnit n timpul audierilor de la

CNSAS aveau la indemana, pentru a lamuri relatia lor cu securitatea, explicatii
numeroase i arborescente. Nu m-au convins decat rareori, dar trebuie sa
admit ca efortul lor de a se justifica, de a-si rationalizaa cat de cat derapajele i
demisiile trdau, nu o data, reziduurile unei umaniti tragice.
Nu acelai lucru se poate spune despre sumedenia de lingi care, nesilii
de nimeni, au practicat ani de-a randul minciuna propagandistica, dezmul
omagial, scatofagia lacoma. In anumite mprejurri (mai puine dect se crede,
mai ales dup 1965), puteai fi silit sa colaborezi. Dar nimeni nu te silea sa spui
ca, n Romnia comunista, drepturile omului sunt la mare pre, ca Nicolae
Ceauescu e un campion al rigorii tiinifice, ca n socialism criminologia a
fcut progrese nebnuite prin desfiinarea proprietii private, ca n anii epocii
de aur consumul de bunuri alimentare i nealimentare era exemplar pentru
orice civilizaie moderna, ca Elena Ceauescu era geniala, ca marxismul e un
panaceu universal i ca sistemul capitalist va intra curnd n putrefacie daca
nu va lua nota de indicaiile secretarului nostru general. Nimeni nu te obliga sa
scrii versuri despre sufletul tandru i mre al tovarei, sa te ndopi cu
dejecii i sa spui ca au gust de savarina. De ce, totui, o asemenea patologie a
fost posibila? Exclud, de la bun nceput, prostia onesta. Refuz sa aud
discursuri despre convingeri, despre credine naive, despre devotamente
romantice. In anii '70 i '80, nu puteai ridica osanale cinstite, dect daca
triai pe alta planeta sau erai smintit. Altele erau, fara doar i poate, motivaiile
reale ale perversiunii. Mai nti ambiia personala, carierismul obscen, pofta de
funcii i privilegii. Drumul spre vrf trecea prin Scinteiaa i Era socialista,
prin bale i sulf. A cuta ocoliuri onorabile, eschive necompromitatoare,
nsemna a pierde vremea, a-i face scrupule prosteti. La miza mare, polonic de
cazarma. Ciocul mic nu se recomanda, pe atunci, nici mcar dumanilor.
Trebuia sa ai plisc de pelican i apetit de porcina. Dar ambiia singura nu era

suficienta. Mai era nevoie i de un cinism suveran, de o nesimire poleita,

pentru care valorile, respectul adevrului, buna cuviin sunt mofturi. A nu
avea nimic sfnt n afara de vanitile proprii, a dispreui nefericirea celorlali, a
trece surznd peste orice reguli, acestea erau nzestrrile minimale ale
arivistului de partid i de stat. Ar mai fi de adugat ca, n contextul viciat al
epocii, toate turpitudinile cptaser un perfid aer de normalitate. Asa erau
vremurile!, Ce era sa fac?, Nu era sa fiu prostul trgului! aa suna, de
regula, dezvinovirile tembele ale acestei specii de derbedei. Dar sa zicem (ni se
tot zice, de altfel) ca nu mai are rost, acum, sa dezgropam mori. Numai ca
morii nu sunt doar gata dezgropai, ci sunt vioi i puternici. Ne duc spre
capitalism cu aceeai convingere (interesata) cu care ne duceau spre
comunism. Ne duc n NATO, n UE, n randul lumii. Materia lor prima este
aceeai ca ntotdeauna: lipsa de caracter. De aceea nu sunt credibili, de aceea
i dau n petic, de aceea nu se neleg dect intre ei i tin aproape ca un
sumbru comando al dizgraiei. N-am vzut unul sa regrete ceva, sa se explice,
sa se dea deoparte. Toi stau impeniteni la rampa, cu flci lucind de satisfacie,
calare pe succes, pe putere i pe tara. Am nceput sa credem ca viaa fara ei e o
utopie. Ne-am obinuit cu demagogia lor, cu glumiele lor, cu tupeul lor. Ei
nii au nceput sa cread ca sunt utili, ca sunt indispensabili, ca sunt oameni
cumsecade. Au bifat scurt problema contiinei, se simt legitimi i iubii. Au
devenit, pentru unii tineri, modele, success stories, maetri. Srbtoresc clipa
de clipa ctigarea unei batalii pe care, prin infirmitatea norocoasa a
caracterului lor, au ctigat-o inca din fasa.
Lupta mpotriva corupiei are un mare dezavantaj (pe lng faptul ca, de
fapt, e suspendata): ea ne face sa credem ca viciul national e furtul i ca orice
alte vicii, viciile de carcter n primul rand, sunt neglijabile. Dar ele explica, n
mare msur, eecurile noastre si, de altfel, chiar dezinvoltura cu care furam.

SFRIT