Sunteți pe pagina 1din 27

6. RULMENŢI.

MONTAJE CU RULMENŢI
6.1. DEFINIRE. CARACTERIZARE. DOMENII DE UTILIZARE.
CLASIFICARE

Lagărele sunt definite ca organe de maşini utilizate pentru susţinerea arborilor sau a altor
piese cu mişcare de rotaţie, servind pentru preluarea sarcinilor care acţionează asupra acestora.
Dacă frecarea din interiorul lagărului este frecare cu rostogolire, lagărele se numesc lagăre cu
rostogolire. Rulmentul este elementul principal al lagărului cu rostogolire. Alături de rulment, în
componenţa lagărului cu rostogolire
intră fusul arborelui, carcasa, elementele
de fixare axială, sistemele de ungere şi
de etanşare.
Rulmenţii (fig. 6.1) sunt ansambluri
independente, formate din: inel exterior
(1), cu cale de rulare la interior; inel
interior (2), cu cale de rulare la exterior;
corpuri de rostogolire (3) şi colivie (4),
care împiedică contactul dintre corpurile
de rostogolire prin dispunerea
echiunghiulară a acestora. La unele
lagăre, pentru reducerea gabaritului
radial, se utilizează rulmenţi fără inelul
interior sau fără ambele inele, caz în care
se execută căi de rulare pe fusul
arborelui şi, eventual, pe carcasă.
Principalele avantaje ale lagărelor
cu rostogolire sunt: Fig. 6.1 Elementele componente ale unui rulment
 randament ridicat;
 capacitate mare de încărcare pe unitatea de lungime, deci gabarit axial redus;
 consum redus de lubrifiant;
 întreţinere uşoară;
 interschimbabilitate, datorită standardizării internaţionale.
Dezavantajele lagărelor cu rostogolire sunt:
 gabarit radial relativ ridicat;
 durabilitate scăzută la funcţionarea cu turaţii foarte mari sau în prezenţa şocurilor şi
vibraţiilor.
În prezent, lagărele cu rostogolire constituie principalul tip de lagăr utilizat în construcţia de
maşini, domeniile de folosire fiind limitate doar de necesitatea realizării unor turaţii foarte mari
sau de prezenţa şocurilor şi vibraţiilor.
Clasificarea rulmenţilor se face după o serie de criterii.
• După forma corpurilor de rostogolire (fig. 6.2), se deosebesc: rulmenţi cu bile, rulmenţi cu
role cilindrice, rulmenţi cu ace, rulmenţi cu role conice, rulmenţi cu role butoi simetrice sau
asimetrice.

Fig. 6.2 Corpuri de rostogolire

• Numărul de rânduri de dispunere a corpurilor de rostogolire împarte rulmenţii în rulmenţi


cu corpurile de rostogolire dispuse pe un rând, pe două rânduri sau pe mai multe rânduri.
• După capacitatea de preluare a deformaţiilor unghiulare se deosebesc rulmenţii obişnuiţi
(care pot prelua abateri unghiulare foarte mici) şi rulmenţi oscilanţi (cu capacitate ridicată de
preluare a abaterilor unghiulare).
• Direcţia sarcinii principale preluate împarte rulmenţii în: rulmenţi radiali (preiau sarcini
radiale şi, eventual, sarcini axiale mici), rulmenţi axiali (preiau sarcini axiale), rulmenţi radial-
axiali (preiau, în principal, sarcini radiale, dar şi sarcini axiale), rulmenţi axial-radiali (preiau, în
principal, sarcini axiale, dar şi sarcini radiale).
• După construcţia şi materialul coliviei, se deosebesc rulmenţi cu colivie ştanţată (din tablă
de oţel) sau cu colivie masivă (din textolit, alamă, duraluminiu etc.).
• După elementele de etanşare cuprinse în construcţia rulmentului, rulmenţii pot fi:
neetanşaţi (fără sisteme de etanşare proprii), etanşaţi (umpluţi cu unsoare consistentă şi prevăzuţi,
între inele, pe ambele feţe, cu discuri din materiale nemetalice), protejaţi (umpluţi cu unsoare
consistentă şi prevăzuţi, între inele, pe ambele feţe, cu discuri din materiale metalice).
• După valoarea jocului radial se deosebesc rulmenţi cu joc radial normal, mărit sau
micşorat, joc determinat de precizia de execuţie care poate fi normală sau ridicată.
• După dimensiunile de gabarit, conform standardelor, se deosebesc serii de diametre (cu
diferenţe pe direcţie radială) şi serii de lăţimi (cu diferenţe pe direcţie axială – numai la rulmenţii
cu role), acestea influenţând capacitatea de încărcare a rulmenţilor.
Standardizarea rulmenţilor, pe plan mondial, cuprinde o mare diversitate constructivă şi
tipodimensională. Recunoaşterea rulmenţilor se face pe baza unei simbolizări, de asemenea,
standardizate. Simbolizarea se face printr-un şir de litere sau cifre care semnifică, în ordine
{Tipul rulmentului}{Seria de lăţimi}{Seria de diametre}{Diametrul interior}.
• Tipul rulmentului poate fi o cifră (3 – pentru rulment radial-axial cu role conice, 6 –
pentru rulment radial cu bile, 7 – pentru rulment radial-axial cu bile etc.) sau un grup de litere,
pentru rulmenţii radiali cu role cilindrice (N – pentru rulment radial cu role cilindrice cu doi
umeri la inelul interior, NU – pentru rulment radial cu role cilindrice cu doi umeri la inelul
exterior etc.).
• Seria de lăţimi este o cifră, cu atât mai mare cu cât lăţimea rulmentului este mai mare.
Apare doar la anumite tipuri de rulmenţi (în general, la cei cu role).
• Seria de diametre este o cifră, cu atât mai mare cu cât diametrul exterior este mai mare.
• Diametrul interior rezultă prin înmulţirea cu 5 a numărului format din ultimele două cifre
ale simbolului.
Pentru exemplificare: simbolul 6 2 05 reprezintă un rulment radial cu bile (6), din seria de
diametre 2, cu diametrul interior de 5 x 05 = 25 mm; 3 0 2 06 reprezintă un rulment radial-axial cu
role conice (3), din seria 0 de lăţimi, din seria 2 de diametre şi cu diametrul interior de 5 x 06 =
30 mm.

6.2. PRINCIPALELE TIPURI DE RULMENŢI

Rulmenţii radiali cu bile pe un rând [4, 11, 12, 14, 108, 109, 110] (fig. 6.3) sunt utilizaţi
pentru preluarea de sarcini radiale medii şi
sarcini axiale mici în ambele sensuri. Aceşti
rulmenţi se execută în mai multe variante
constructive: normali (fig. 6.3, a); protejaţi,
cu capace metalice dispuse pe o parte (-Z,
fig. 6.3, b) sau pe ambele părţi (-2Z, fig.
6.3, b); etanşaţi, pe o parte (-RS, fig. 6.3, c)
sau pe ambele părţi (-2RS, fig. 6.3, c); cu
canal practicat pe inelul exterior, normal
(-N, fig. 6.3, d) sau protejat pe o parte
(-ZN, fig. 6.3, d). Inelele au prevăzute căi
a b c d
de rulare adânci prin umerii cărora pot fi
transmise sarcinile axiale. Razele de curbură ale căilor de rulare asigură contact teoretic liniar în
stare încărcată dar punctiform în stare liberă. Jocul din rulmenţi asigură posibilitatea preluării
unor abateri unghiulare ale axelor celor două inele de până la 8`. Funcţionarea cu abateri
unghiulare între inele conduce la reducerea durabilităţii rulmentului, motiv pentru care utilizarea
acestor rulmenţi se limitează la arbori a căror lungime nu depăşeşte de 10 ori diametrul fusului de
rulment.
Rulmenţii radiali oscilanţi cu bile pe două rânduri [4,
11, 12, 14, 108, 109, 110] (fig. 6.4) se utilizează pentru
preluarea de sarcini radiale medii-mari şi de sarcini axiale mici-
medii în ambele sensuri, permiţând abateri unghiulare ale axelor
celor două inele de până la 2,5…3º. Inelul interior este prevăzut
cu două căi de rulare de forma celor de la rulmenţi radiali cu
bile pe un rând. Calea de rulare de pe inelul exterior este sferică,
oferind posibilitatea inelului interior şi bilelor să oscileze în
jurul centrului rulmentului. Se recomandă utilizarea acestor
Fig. 6.4 Rulmenţi radiali
oscilanţi cu bile pe două rânduri
rulmenţi la arbori cu deformaţii mari de încovoiere (arbori lungi sau elastici) şi la montaje pentru
care coaxialitatea alezajelor de rulmenţi este greu de realizat. Rulmenţii radial
oscilanţi cu bile pe două rânduri se execută în varianta normală (v. fig. 6.4)
sau cu alezaj conic pe inelul interior (K, v. fig. 6.4) pentru montaj pe fus
conic sau pe fus cilindric prin intermediul unei bucşe speciale de rulment (H).
Rulmenţii radial-axiali cu bile pe un rând [4, 11, 12, 14, 108, 109,
110](fig. 6.5) sunt destinaţi preluării de sarcini radiale medii şi de sarcini
axiale mici-medii care acţionează într-un singur sens. Inelele sunt asimetrice,
având căi de rulare cu umăr pe o singură parte. Dreapta care uneşte punctele
Fig. 6.5 Rulment
de contact dintre corpurile de rostogolire şi căile de rulare face un unghi β =
radial-axiali cu
bile pe un rând 12…40º cu planul de dispunere a bilelor. Rulmenţii cu β mare se utilizează
atunci când sarcina axială este importantă, iar cei cu β mic, atunci când
predomină sarcina radială. Rulmenţii radial-axiali se montează în perechi (în “X” sau în “O”), în
acelaşi lagăr sau în lagăre diferite. Reglarea jocului din rulmenţi se face la
montaj, prin deplasarea relativă a inelelor. Se recomandă utilizarea acestor
rulmenţi în cazul arborilor rigizi, deoarece nu pot prelua abateri unghiulare
semnificative între axele inelelor.
Rulmenţii radial-axiali cu bile pe două rânduri [4, 11, 12, 14, 108,
109, 110] (fig. 6.6) preiau sarcini radiale medii-mari şi sarcini axiale mici-
medii în ambele sensuri, fiind echivalenţi cu doi rulmenţi radial-axiali cu bile
Fig. 6.6 Rulment pe un rând, montaţi în “O”. Aceşti rulmenţi sunt foarte sensibili la abateri
radial-axial cu unghiulare ale axelor inelelor, ceea ce le limitează utilizarea pentru arbori
bile pe două scurţi şi rigizi.
rânduri
Rulmenţii radiali cu role cilindrice pe un rând [4, 11, 12, 14, 108, 109,
110] (fig. 6.7) se utilizează pentru preluarea de sarcini radiale mari şi uneori de sarcini axiale mici
care acţionează într-un sens sau în ambele sensuri (în funcţie de construcţia rulmentului). Spre
deosebire de rulmenţii cu bile, căile de rulare ale rulmenţilor cu role cilindrice au formă
cilindrică, iar datorită contactului liniar cilindru pe cilindru dintre role şi căile de rulare,
capacitatea de preluare a sarcinilor radiale este semnificativ mai mare. Constructiv, se deosebesc
următoarele variante de rulmenţi radiali cu role pe un rând:
cu doi umeri pe inelul interior (tip N) sau cu doi umeri pe
inelul exterior (tip NU), celălalt inel fiind fără umeri (fig.
6.7, a); cu trei umeri (fig. 6.7, b) dintre care două pe inelul
exterior, celălalt umăr fiind prevăzut pe inelul interior (tip
NJ) sau realizat dintr-o piesă detaşabilă (tip NU+HJ); cu
patru umeri, câte doi pe fiecare inel, dintre care un umăr de
pe inelul interior este detaşabil (tip NUP sau NJ+HJ, fig. 6.7,
c). Utilizarea rulmenţilor radiali cu role cilindrice pe un rând
este limitată la arbori scurţi şi rigizi, fiind foarte sensibili la
deformaţii de încovoiere ale arborilor. Orice abatere
a b c
unghiulară a axelor inelelor determină concentrări puternice
Fig. 6.7 Rulmenţi radiali cu role de tensiuni la capetele rolelor conducând la reducerea
cilindrice pe un rând
drastică a durabilităţii.
Rulmenţii radiali cu role cilindrice pe două rânduri [4, 11, 12, 14,
108, 109, 110] (fig.6.8) preiau sarcini radiale mai mari decât rulmenţii cu
role cilindrice pe un rând şi nu preiau sarcini axiale. Deoarece sunt şi mai
sensibili la deformaţia de încovoiere a arborilor se utilizează la arbori foarte
rigizi. Se execută cu inel exterior fără umeri (tip NN) sau cu inel interior
fără umeri (tip NNU).
Rulmenţii cu ace [4, 11, 12, 14, 108, 109, 110] (fig. 6.9) sunt rulmenţi
cu role cilindrice cu diametre mici şi lungimi mari (de până la 10 ori mai
mari decât diametrul acelor). Având gabarit radial redus, aceşti rulmenţi
preiau sarcini radiale comparative cu rulmenţii cu role cilindrice şi nu
preiau sarcini axiale. Se pot executa cu ace dispuse pe un rând (fig. 6.9, a) Fig. 6.8 Rulmenţi
sau pe două rânduri (fig. 6.9, b). Pentru micşorarea dimensiunilor radiale se radiali cu role
poate renunţa la inelul interior (fig. 6.9, a, b şi c) sau chiar la ambele inele cilindrice pe două
rânduri
(fig. 6.9, d). În aceste cazuri se execută căi de rulare pe fusul arborelui şi,
eventual, în carcasă, suprafeţele
acestora trebuind să fie
durificate şi rectificate. La fel ca
şi rulmenţii cu role, rulmenţii cu
ace sunt foarte sensibili la
deformaţiile de încovoiere ale
arborilor, utilizarea lor fiind
limitată la arbori scurţi şi rigizi.
a b c d
Rulmenţii radiali oscilanţi
cu role pe două rânduri [4, 11, Fig. 6.9 Rulmenţi cu ace
12, 14, 108, 109, 110] (fig. 6.10) sunt destinaţi preluării de sarcini radiale mari şi foarte mari şi a
unor sarcini axiale medii în ambele sensuri, având capacitatea de a prelua abateri unghiulare întra
axele inelelor de până la 3º. Sunt asemănători cu rulmenţii radiali oscilanţi cu bile pe două
rânduri, având calea de rulare de pe inelul exterior de formă
sferică şi executându-se în varianta normală (v. fig. 6.10, a) sau
cu alezaj conic pe inelul interior (K, v. fig. 6.10 a şi b) pentru
montaj pe fus conic sau pe fus cilindric prin intermediul unei
bucşe speciale de rulment (AH).
Rulmenţii radial-axiali cu role conice [4, 11, 12, 14, 108,
109, 110] (fig. 6.11) preiau sarcini radiale mari şi sarcini axiale
medii-mari care acţionează într-un singur sens. Căile de rulare şi
rolele sunt conice. Pentru ca în funcţionare să nu apară
alunecări, conurile căilor de rulare şi ale rolelor trebuie să aibă
vârfurile coincidente. Rolele sunt fixate pe inelul interior care
are umeri, în timp ce inelul exterior are căi de rulare lise (fără a b
umeri). Din această cauză, rulmenţii radial-axiali cu role conice
Fig. 6.10 Rulmenţi radiali
sunt demontabili, inelul exterior, respectiv inelul interior cu oscilanţi cu role pe două
rolele montându-se separat în lagăr. Unghiul de contact β este rânduri
unghiul dintre normala la axa rolelor şi planul de dispunere a rolelor, acelaşi cu unghiul dintre
axa rolelor şi axa rulmentului (v. fig. 6.11, a). Rulmenţii radial-axiali cu role conice se execută cu
unghiuri de contact de 10º sau 28º. Rulmenţii cu β = 10º
se utilizează atunci când sarcina radială este
predominantă, iar cei cu β = 28º, atunci când predomină
sarcina axială. Rulmenţii radial-axiali cu role conice pe un
rând se montează în perechi (în “X” sau în “O”), în
acelaşi lagăr sau în lagăre diferite. Se execută şi rulmenţi
radial-axiali cu role conice pe două rânduri (fig. 6.11, b)
sau chiar pe patru rânduri, pentru sarcini radiale foarte
a b mari. Reglarea jocului din rulmenţi se face la montaj, prin
Fig. 6.11 Rulmenţi radial-axiali cu deplasarea relativă a inelelor. Se recomandă utilizarea
role conice acestor rulmenţi în cazul arborilor rigizi, deoarece sunt
foarte sensibili la abateri unghiulare între axele inelelor.
Rulmenţii axiali [4, 11, 12, 14, 108, 109] (fig. 6.12) se execută cu bile (fig. 6.12, a şi b), cu
ace (fig. 6.12, c) sau cu role cilindrice –
nestandardizaţi (fig. 6.12, d). Aceşti rulmenţi
sunt utilizaţi pentru preluarea de sarcini axiale
foarte mari într-un singur sens (cei cu simplu
efect – fig. 6.12, a, c, d) sau în ambele sensuri
(cei cu dublu efect – fig. 6.12, b). Deoarece nu
fixează radial arborele, aceşti rulmenţi se
utilizează, de regulă, în combinaţie cu
rulmenţi radiali. Fiind demontabili, se
a b c d recomandă ca, în stare montată, asupra lor să
Fug. 6.12 Rulmenţi axiali acţioneze o forţă axială minimă, prevăzută în
cataloagele de rulmenţi. Rulmenţii axiali sunt
sensibili la deformaţiile de încovoiere ale arborilor şi la turaţii
ridicate, datorită efectului de centrifugare a corpurilor de
rostogolire.
Rulmenţii axial-radiali [4, 12, 14, 108, 109] (fig. 6.13)
preiau sarcini axiale mari sau foarte mari şi sarcini radiale
mici sau medii. Se întâlnesc construcţii nestandardizate cu
bile (fig. 6.13, a), cei cu role (fig. 6.13, b) fiind axial-oscilanţi
şi având capacitate de preluare aunor abateri unghiulare între
a b axele inelelor de până la 2…3º. Deoarece rulmenţii sunt
Fig. 6.13 Rulmenţi axial-radiali demontabili se recomandă acţiunea unei forţe axiale minimă,
prevăzută în cataloagele de rulmenţi, chiar în stare de repaus.

6.3. MONTAJE CU RULMENŢI

Montajul cu rulmenţi este reprezentat de subansamblul format din arbore (împreună cu


piesele susţinute de acesta), lagăre şi carcasele pe care se sprijină.
Montajul cu rulmenţi trebuie să asigure posibilitatea de rotire a arborelui şi a pieselor
montate pe acesta şi transmiterea sarcinii de la aceste piese la partea fixă (batiu, carcasă etc.).
Condiţiile care trebuiesc respectate de un montaj cu rulmenţi sunt:
 să fixeze axial arborele (să permită transmiterea sarcinilor axiale de la arbore la carcasă);
 să fixeze radial arborele (să permită transmiterea sarcinilor radiale de la arbore la
carcasă);
 să nu introducă forţe suplimentare în rulmenţi, dacă arborele se dilată şi/sau se încovoaie.

6.3.1. Fixarea axială a inelelor rulmenţilor

Elementele constructive care pot fi utilizate pentru fixarea axială a rulmenţilor depind de
mărimea sarcinilor axiale care trebuie preluate şi de inelul pentru care se face fixarea axială.
Pentru fixarea axială a rulmenţilor care fac parte din montaje care nu sunt încărcate axial, este
suficientă fixarea unui inel prin ajustajul cu strângere dintre inelul respectiv şi piesa conjugată.
Fixarea rulmenţilor care preiau forţe axiale se realizează prin elemente constructive suplimentare,
care diferă în funcţie de inelul pe care îl fixează.
Cele mai întâlnite elementele constructive utilizate pentru fixarea inelelor interioare (fig. 6.14)
sunt:
 cu umăr de sprijin executat pe arbore (a);
 cu bucşă intermediară între inelul rulmentului şi un umăr de pe arbore sau o altă piesă
fixată pe arbore (b);
 cu inel elastic de rezemare (c);
 cu piuliţă de rulment (d);
 cu şaibă de fixare cu şuruburi (e), doar la capete de arbori.

a b c d e
Fig. 6.14 Elemente de fixare axială pentru inelele interioare

Fixarea inelelor exterioare de rulmenţi (fig. 6.15) se poate realiza prin unul dintre
următoarele elemente:
 capacul lagărului (a, b);
 piese filetate înşurubate în carcasă (c) sau în alte elemente fixate pe carcasă;
 umăr de sprijin realizat în carcasă (d) sau în paharul de rulment (e);
 inel elastic de rezemare fixat în carcasă (f) sau chiar în inelul exterior al rulmentului (g).
a b c d

e f g
Fig. 6.15 Elemente de fixare axială pentru inelele exterioare

6.3.2. Ajustaje şi toleranţe pentru lagărele cu rulmenţi

Fixarea radială a rulmenţilor se realizează prin alegerea ajustajelor dintre inele şi piesele
conjugate (fusul arborelui, respectiv alezajul din carcasă) şi, de asemenea, prin stabilirea jocurilor
radiale corespunzătoare în funţionare.
Toleranţele la diametrul alezajului de pe inelul interior şi la diametrul exterior al inelelor
exterioare ale rulmenţilor sunt standardizate pe plan internaţional. Din acest motiv toleranţele la
diametrele de fusuri se aleg în sistem alezaj unitar, iar toleranţele la diametrele alezajelor din
carcase se aleg în sistem arbore unitar. Aceste toleranţe determină tipurile de ajustaje (cu joc sau
cu strângere) dintre fusul arborelui şi inelul interior al rulmentului, respectiv dintre inelul exterior
şi alezajul din carcasă. Se utilizează câmpuri de toleranţă între g6 şi n6 pentru fusurile de
rulmenţi şi între H6, H7 şi P6, P7 pentru alezajul din carcasă.
Tipurile de ajustaje se aleg în funcţie de: modul de încărcare al inelelor; tipul şi mărimea
sarcinilor preluate; tipul şi mărimea rulmentului; condiţiile de temperatură; construcţia carcaselor;
condiţiile de montare-demontare; condiţii speciale de mobilitate axială.
Modul de încărcare a inelelor poate fi cu încărcare periferică sau cu încărcare locală. Dacă
sarcinile îşi păstreză sensul şi direcţia, inelul rotitor este încărcat periferic şi se recomandă
montarea lui cu strângere, iar inelul nerotitor este încărcat local şi se recomandă montarea lui
liberă.
Tipul şi mărimea sarcinii influenţează mărimea strângerii la ajustajele presate, în sensul
creşterii strângerii necesare cu mărimea sarcinii sau a şocurilor.
Tipul şi mărimea rulmentului determină strângeri mai mari la rulmenţi cu role şi mai mici la
rulmenţi cu bile şi de asemenea strângeri cu atât mai mari cu cât rulmentul este mai mare.
Condiţiile de temperatură determină strângeri sau jocuri cu atât mai mari cu cât temperatura
de funcţionare este mai mare.
Construcţia carcasei poate fi cu plan de separaţie – caz în care nu este permisă alegerea unui
ajustaj cu strângere în carcasă, sau fară plan de separaţie, obligatorii în cazul sarcinilor cu acţiune
periferică pe inelul exterior. La carcase subţiri sau din materiale uşoare se recomandă strângeri
mai mari.
Condiţiile de montare şi demontare trebuie să fie cât mai simple. Dacă ambele inele se
montează cu strângere este recomandată alegerea rulmenţilor demontabili sau a rulmenţilor cu
alezaj conic şi bucşă de extracţie.
Condiţiile speciale de mobilitate axială se realizează prin alegerea unui ajustaj liber între
inelul cu încărcare locală şi piesa conjugată.

6.3.3. Reglarea jocului din rulmenţi

Deplasarea relativă dintre inele, fără aplicarea unei sarcini, pe direcţie radială sau axială, este
cunoscută sub numele de joc radial, respectiv axial.
Jocul radial al unui rulment se modifică, prin montare, datorită ajustajelor cu strângere, iar în
funcţionare, datorită dilataţiilor termice. Rulmenţii radiali se execută cu trei mărimi ale jocului
radial: normal, micşorat sau mărit. Jocul radial normal, în stare nemontată, este astfel stabilit
încât, după montare, în condiţii normale de temperatură, jocul în funcţionare să fie optim. Dacă
ajustajele se realizează cu strângeri mărite sau temperaturile de funcţionare sunt mai ridicate, se
recomandă alegerea unor rulmenţi cu joc radial mărit (în stare nemontată).
Jocul axial este important de reglat la rulmenţii radial-axiali sau la rulmenţii axiali.
Rulmenţii radial-axiali, nu se execută cu un anumit joc radial în stare nemontată, jocul reglându-
se, la montaj, împreună cu jocul axial. Pentru ca în funcţionare să se ajungă la un joc normal,
jocul reglat la montaj se stabileşte în functie de schema de montaj şi de condiţiile de temperatură.
Dacă dilataţiile termice, în funcţionare, sunt mari, jocul axial, la montaj, se reglează la valori
mărite, în cazul montajelor cu rulmenţi radial-axiali în “X”, şi la valori reduse, în cazul
montajelor în “O”.
Jocul se reglează prin deplasarea inelului exterior al unui rulment, la montaje în “X”, şi prin
deplasarea inelului interior al unui rulment, la montaje în “O”.
Deplasarea inelului exterior se realizează cu ajutorul unor pachete de garnituri de reglaj
plasate între capacul de rulment şi carcasă (v. fig. 6.19, fig. 6.20, fig. 6.23 … 6.25) sau prin
elemente filetate în capac sau în carcasă (v. fig. 6.15, c). Garniturile de reglaj se obţin din tablă de
alamă şi au diferite grosimi (cuprinse între 0,1 şi 1 mm), bine stabilite.
Deplasarea inelului interior se realizează, de regulă, cu ajutorul piuliţelor de rulment (v. fig.
6.26) sau a altor piuliţe înşurubate pe arbore.

6.3.4. Scheme caracteristice de montaje cu rulmenţi

Cele mai întâlnite montaje cu rulmenţi sunt cele ale arborilor sprijiniţi pe două lagăre.
Sprijinul arborilor pe mai multe lagăre se practică doar în cazul arborilor foarte lungi sau în cazul
în care nu se acceptă deformaţii de încovoiere ale arborilor. La astfel de montaje respectarea
coaxialităţii fusurilor este foarte importantă.
Schemele care stau la baza montajelor cu rulmenţi ale arborilor sprijiniţi pe două lagăre se
diferenţiază după modul de realizare a fixării axiale. Se deosebesc trei scheme de principiu (fig. 6.16).
Schema de montaj cu fixare axială la un singur capăt (fig. 6.16, a). Unul dintre lagăre
(lagărul A în fig. 6.16, a) preia forţe axiale în
ambele sensuri. Lagărul celălalt (lagărul B în
fig. 6.16, a) este mobil pe direcţie axială,
realizând numai fixarea radială. Acest tip de
schemă este recomandat pentru arbori lungi, cu
modificări relativ mari ale lungimii în timpul
funcţionării, fie datorită dilataţiei termice (la
funcţionare cu variaţii mari de temperatură), fie
datorită deformaţiei elastice (sub acţiunea
forţelor axiale foarte mari). Faptul că rulmenţii
radiali oscilanţi pot fixa arborii în ambele
sensuri şi sunt utilizaţi, de regulă, în astfel de
scheme, face ca această schemă să fie
recomandată în cazul arborilor cu deformaţii Fig. 6.16 Scheme de principiu pentru montaje
mari de încovoiere. De asemenea, schema de cu rulmenţi
montaj cu fixare axială la un singur capăt se utilizează la arbori sprijiniţi pe mai multe lagăre, un
singur lagăr realizând fixarea axială, ceilalţi fiind mobili axial.
Mobilitatea axială a lagărului nefixat axial este realizată prin deplasarea rulmentului (în
alezajul din carcasă sau, mai rar, faţă de fusul arborelui) sau prin deplasare axială relativă în
interiorul rulmentului (între corpurile de rostogolire şi unul dintre inele). Pentru uniformizarea
încărcarilor, se recomandă o încărcare radială redusă a rulmentului care realizează fixarea axială.
Schema de montaj cu fixare axială la ambele capete, dinspre exterior pe inelele exteriore –
montaj în “X” pentru rulmenţi radial-axiali (fig. 6.16, b). Cele două lagăre preiau fiecare forţe
axiale orientate spre ele. Se utilizează, de regulă, pentru fixarea arborilor relativ scurţi, cu
deformaţii axiale (termice sau elastice) reduse. Deformaţiile de încovoiere ale arborilor pot fi
preluate în limitele admise de rulmenţii utilizaţi. Dacă rulmenţii folosiţi sunt radial-axiali,
punctele de aplicaţie ale reacţiunilor din lagăre se deplasează spre centrul arborelui, distanţa
dintre ele micşorându-se. Jocul din rulmenţi, reglat la montaj, poate fi puţin mărit, pentru a ţine
seama de eventualele dilataţii termice ale arborelui, în funcţionare, care tind să îl micşoreze.
Schema de montaj cu fixare axială la ambele capete, dinspre interior pe inelele exterioare
– montaj în “O” pentru rulmenţi radial-axiali (fig. 6.16, c). Cele două lagăre preiau fiecare forţe
axiale în câte un sens. Fiecare lagăr preia forţele axiale orientate spre celălalt lagăr. Se utilizează,
de regulă, pentru fixarea arborilor relativ scurţi, cu deformaţii axiale (termice sau elastice) sau de
încovoiere reduse. Dacă rulmenţii folosiţi sunt radial-axiali, punctele de aplicaţie ale reacţiunilor
din lagăre se deplasează spre exteriorul arborelui, distanţa dintre ele mărindu-se. Dilataţiile
termice în funcţionare măresc jocul din rulmenţi, motiv pentru care aceşti rulmenţi se montează
cu o anumită pretensionare.
În fig. 6.17 …6.27 sunt prezentate câteva scheme constructive de montaje cu rulmenţi,
pentru arbori sprijiniţi pe două lagăre.
Schemele prezentate în fig. 6.17...6.20 corespund montajelor cu fixare axială la un singur
capăt. La astfel de montaje, pentru lagărul care fixează axial arborele se pot utiliza (în funcţie de
mărimea sarcinilor radiale şi axiale): rulmenţi radiali cu bile pe un rând, rulmenţi radiai cu role
cilindrice de tip NUP sau NJ+HJ (rulmenţi cu patru umeri), rulmenţi radiali oscilanţi sau
combinaţii de rulmenţi (rulment axial cu dublu efect şi rulment radial, doi rulmenţi radial-axiali
montaţi în “X” sau în “O” etc.). Pentru lagărul liber axial se pot utiliza rulmenţi radiali cu bile,
cu role cilindrice (cu doi umeri), cu
ace, oscilanţi cu bile sau cu role pe
două rânduri.
Montajul prezentat în fig. 6.17
este realizat cu rulmenţi radiali cu
bile pe un rând şi poate prelua
sarcini radiale mici-medii şi sarcini
axiale mici. Compensarea
eventualelor dilatări ale arborelui se
face prin deplasarea relativă, în
lagărul mobil axial, dintre inelul
exterior al rulmentului şi carcasă. În
figură este prezentat şi fluxul
forţelor axiale în ambele sensuri, de
la arbore la carcasă. 6.17 Montaj cu fixare axială la un singur capăt, cu
rulmenţi radiali cu bile
În fig. 6.18 este prezentat
montajul arborelui de intrare
într-un reductor cilindric cu o
treaptă. Montajul este realizat cu
rulmenţi radiali cu role
cilindrice. Fixarea axială se face
prin rulmentul de tip NUP (cu
patru umeri), iar lagărul mobil
foloseşte un rulment de tip N
(cu doi umeri) în care pot avea
loc deplasări axiale relative între
inelul exterior şi role, în cazul

6.18 Montaj cu fixare axială la un singur capăt, cu rulmenţi


radiali cu role cilindrice
deformaţiei axiale a arborelui. Montajul este recomandat pentru sarcini radiale mari şi sarcini
axiale neînsemnate.
Montajul prezentat în fig. 6.19 este al unui arbore de intrare într-un reductor cilindric. Sunt
utilizaţi doi rulmenţi radial-axiali cu bile, montaţi în “X”, pentru lagărul care fixează axial
arborele şi un rulment radial cu bile pentru lagărul mobil. Montajul este recomandat pentru
sarcini radiale medii şi axiale mici-medii.
În cazul unor sarcini
radiale şi axiale mari,
care pot apărea la
montajele arborilor cu
pinioane conice în
consolă (fig. 6.20),
rulmenţii radial-axiali cu
bile se înlocuiesc cu
rulmenţi radial-axiali cu
role conice, iar rulmentul
radial cu bile se
înlocuieşte cu un rulment
6.19 Montaj cu fixare axială la un singur capăt, cu doi rulmenţi radial cu role cilindrice
radial-axiali cu bile şi un rulment radial cu bile (cu doi umeri). Reglajul
rulmenţilor radial-axiali
se face prin deplasarea
axială a capacului, prin
eliminarea sau adăugarea
de garnituri de reglaj (de
grosimi bine determi-
nate) sub capac.
Montajele prezenta-te
în fig. 6.21…6.26
corespund schemelor cu
fixare axială la ambele
capete. La astfel de
montaje se utilizează, de
regulă, rulmenţi identici
pentru cele două lagăre.
Rulmenţii pot fi radiali
(cu bile pe un rând, cu
6.20 Montaj cu fixare axială la un singur capăt, cu doi rulmenţi role cilindrice cu trei
radial-axiali cu role conice şi un rulment radial cu role umeri, de tip NJ) sau
radial-axiali cu bile sau
cu role conice.
În fig. 6.21 este
prezentat montajul
arborelui de ieşire
dintr-un reductor
cilindric. Montajul este
realizat cu rulmenţi
radiali cu bile şi este
destinat preluării de
sarcini radiale medii şi
sarcini axiale mici.
Este prezentat şi fluxul
eventualelor forţe
axiale, în ambele
sensuri, de la roata
dinţată la carcasă.
Pentru preluarea
6.21 Montaj cu fixare axială la ambele capete, cu rulmenţi
de forţe radiale mari şi
radiali cu bile
forţe axiale
neînsemnate, se recomandă utilizarea rulmenţilor radiali cu role cilindrice de tip NJ (cu trei
umeri). Un astfel de montaj, pentru arborele de intrare într-un reductor cilindric, este prezentat în

Fig. 6.22 Montaj cu fixare axială la ambele capete, cu rulmenţi


radiali cu role cilindrice
fig. 6.22. Dacă în funcţionare apar dilataţii ale arborelui, la montaj trebuie prevăzut un joc mărit
în rulmenţi.
Montajul din fig. 6.23 este al unui arbore de intrare într-un reductor cilindric coaxial, unul
dintre lagăre fiind realizat în interiorul reductorului. Utilizarea rulmenţilor radial-axiali cu bile
este recomandată pentru preluarea de sarcini radiale medii şi axiale mici-medii. Se pot observa
punctele de aplicaţie ale reacţiunilor din lagăre, obţinute ca intersecţii ale normalelor în punctele
de contact dintre bile şi inele cu axa arborelui. Poziţia acestor normale determină denumirea de
montaj în “X”. Reglarea
jocului din rulmenţi se
efectuează cu ajutorul
pachetelor de garnituri de
reglaj dintre capac şi carcasă.
În fig. 6.24 este prezentat
montajul în “X” al arborelui
intermediar al unui reductor
cilindric cu două trepte. Spre
deosebire de montajul anterior,
utilizarea rulmenţilor radial-
axiali cu role conice permite
preluarea de sarcini radiale şi
axiale mari.
Acelaşi tip de montaj are o
construcţie deosebită dacă este
utilizat pentru arbori de intrare
în reductoare conice (fig.
Fig. 6.23 Montaj cu fixare axială la ambele capete, în “X”, cu 6.25). La acestea, montajul
rulmenţi radial-axiali cu bile, pentru arborele de intrare într-un
este realizat ca subansamblu
reductor cilindric coaxial
separat într-o piesă în formă de
pahar. Reglajul jocului din rulmenţi este realizat cu ajutorul garniturilor de reglaj dintre capacul

Fig. 6.24 Montaj cu fixare axială la ambele capete, în “X”, cu rulmenţi radial-axiali cu role
conice, pentru arborele intermediar al unui reductor cilindric
Fig. 6.25 Montaj cu fixare axială la ambele capete, în “X”, cu rulmenţi radial-axiali
cu role conice, pentru arborele de intrare într-un reductor conic

montajului şi pahar. Reglajul jocului din angrenajul conic se efectuează, prin deplasarea axială a
întregului subansamblu al
pinionului, cu ajutorul
garniturilor de reglaj
dintre pahar şi carcasă.
În fig. 6.26 este
prezentat un montaj cu
fixare axială la ambele
capete, dinspre interior pe
inelele exterioare (montaj
în “O”), pentru arborele
de intrare într-un reductor
conic. Acest montaj, cu
rulmenţi radial-axiali cu
role conice, preia sarcini
radiale şi axiale mari.
Reglajul jocului din
rulmenţi este efectuat prin
deplasarea inelului
interior al rulmentului Fig. 6.26 Montaj cu fixare axială la ambele capete, în
dinspre capătul de intrare “O”, cu rulmenţi radial-axiali cu role conice, pentru
al arborelui, cu ajutorul arborele de intrare într-un reductor conic
piuliţei de rulment. Reglajul jocului din angrenaj se efectuează prin deplasarea axială a paharului,
cu ajutorul garniturilor de reglaj dintre flanşa paharului şi carcasă. Este prezentat şi fluxul forţelor
axiale, în ambele sensuri, de la pinion la carcasă sau de la capătul de arbore la carcasă. Se pot
observa punctele de aplicaţie ale reacţiunilor din lagăre, obţinute ca intersecţii ale normalelor la
axele rolelor cu axa arborelui. Poziţia acestor normale determină denumirea de montaj în “O”.
Un montaj mai deosebit, prezentat în fig. 6.27, este cel al arborelui intermediar al unui
reductor cilindric bifurcat în treapta a II-a. La acesta, fixarea axială se realizează prin intermediul
angrenajului bifurcat din treapta a II-a. Forţa axială de pe roata condusă a treptei I este transmisă

Fig. 6.27 Montaj fără fixare axială, cu rulmenţi radiali cu role cilindrice, pentru
arborele intermediar al unui reductor cilindric bifurcat în treapta II-a
la arborele de ieşire printr-unul din angrenajele treptei bifurcate. Montajul este sprijinit pe lagăre
mobile axial, realizate cu rulmenţi radiali cu role cilindrice de tip N (cu doi umeri).

6.4. MATERIALE ŞI ELEMENTE DE TEHNOLOGIE

Materialele destinate inelelor şi corpurilor de rostogolire trebuie să îndeplinescă o serie de


condiţii: rezistenţă mare la solicitarea de contact; rezistenţă mare la uzură; tenacitate. Oţelurile
care îndeplinesc cel mai bine aceste condiţii sunt oţelurile aliate cu crom, care conţin aproximativ
1% carbon şi 1,3…1,65% crom. Alte elemente de aliere sunt manganul şi siliciul. Viteza de călire
şi adâncimea de călire sunt direct dependente de conţinutul de mangan.
Tratamentul termic de durificare este de călire (încălzire la 800ºC, menţinere 1 oră, răcire în
ulei) urmată de revenire joasă (încălzire la 170ºC, menţinere 3 ore, răcire în ulei preîncălzit la
70ºC). După tratamentul termic, duritatea inelelor şi a corpurilor de rostogolire este de 63±3
HRC.
Unele firme producătoare de rulmenţi utilizează şi oţeluri de cementare, acestea
comportându-se bine la solicitări cu şocuri. Pentru rezistenţă la temperaturi ridicate sau pentru
rezistenţă la coroziune, se utilizează oţeluri speciale înalt aliate, respectiv oţeluri anticorozive,
aliate cu crom.
Inelele rulmenţilor se execută prin strunjire, urmată de rectificare. Semifabricatele utilizate
sunt de tip ţeavă laminată, pentru diametre exterioare mai mici de 20 mm şi obţinute prin forjare,
pentru diametre exterioare mai mari de 20 mm.
Forjarea se efectuează pe maşini automate. Ulterior semifabricatele forjate se supun unui
tratament termic de recoacere de globulizare (în cuptoare electrice) şi operaţiunii de sablare cu
alice din fontă pentru îndepărtarea ţunderului şi a eventualelor bavuri.
Strunjirea se face pe maşini automate. Înaintea operaţiei de strunjire a căilor de rulare se
rectifică plan bilateral inelele, pentru asigurarea bazelor tehnologice. După strunjire se aplică
tratamentul de durificare şi abia apoi se execută, în ordine, rectificarea suprafeţelor laterale, a
suprafeţelor cilindrice, a căilor de rulare şi superfinisarea căilor de rulare. În final, rugozitatea
suprafeţelor funcţionale este de 0,4 μm.
Bilele se obţin prin presare la rece (în prese speciale), urmată de pilire şi eventual rectificare.
Se continuă cu tratamentul termic de durificare, urmat de rectificare, lepuire şi sortare.
Rectificarea şi lepuirea se execută cu discuri din fontă specială, cu soluţii abrazive de Al 2O3,
Cr2O3 şi, în final, motorină. Se obţin rugozităţi de 0,04 μm.
Rolele se obţin prin debitare din bare, urmată de presare. După tratamentul termic de
durificare se continuă cu operaţiile de tobuire şi de rectificare de eboşare a generatoarei rolei.

6.5. FORMELE DE DETERIORARE ALE RULMENŢILOR

Principalele cauze ale ieşirii din funcţionare a rulmenţilor sunt următoarele: formarea de
adâncituri pe căile de rulare; formarea de ciupituri pe suprafeţele corpurilor de rostogolire şi pe
căile de rulare; uzarea abrazivă a corpurilor de rostogolire şi a căilor de rulare ale inelelor;
ruperea coliviei, inelelor şi a corpurilor de rostogolire, griparea etc.
Formarea de adâncituri pe căile de rulare este principala formă de deteriorare a
rulmenţilor nerotitori. În această categorie intră rulmenţii încărcaţi în repaus, rulmenţii care
se rotesc cu turaţii mici (n < 10 rot/min) şi rulmenţii care execută mişcări pendulatorii.
Adânciturile pe căile de rulare sunt deformaţii remanente rezultate ca urmare a unor sarcini
locale sub acţiunea cărora se depăşeşte limita de curgere a materialului. Un factor favorizant este
ungerea necorespunzătoare. Evitarea acestei forme de deteriorare se face prin calculul după
capacitatea de încărcare statică, acesta reprezentând criteriul siguranţei în exploatare a rulmenţilor
nerotitori.
Formarea de ciupituri pe suprafeţele corpurilor de rostogolire şi pe căile de rulare este
principala formă de deteriorare a rulmenţilor rotitori (n > 10 rot/min) bine unşi şi bine
etanşaţi.
Ca urmare a procesului periodic de rostogolire a bilelor sau rolelor pe căile de rulare ale
rulmenţilor, pe suprafeţele funcţionale apar tensiuni de contact variabile în timp. Această
formă de deteriorare este rezultatul oboselii stratului superficial al materialului corpurilor de
rostogolire şi inelelor, în care, după un anumit număr de cicluri de solicitare, se dezvoltă
microfisuri de suprafaţă. În timp, datorită şi lubrifiantului presat în microfisuri, acestea se
adâncesc şi în final se produc desprinderi de material care dau aspectul de ciupituri. Primele
ciupituri apar, de regulă, pe căile de rulare ale inelului cel mai solicitat. În cazul bilelor,
primele ciupituri apar în zona de ieşire a fibrelor la forjare. Formarea de ciupituri este
remarcată prin apariţia unui zgomot în funcţionare, conducând şi la mărirea jocului din
rulment. Evitarea acestei forme de deteriorare se face prin calculul de durabilitate, după
capacitatea de încărcare dinamică, acesta reprezentând criteriul siguranţei în exploatare a
rulmenţilor rotitori.
Uzarea abrazivă a corpurilor de rostogolire şi a căilor de rulare ale inelelor apare, în
special, la rulmenţii care funcţionează în condiţii precare de ungere şi etanşare, în medii
abrazive. Rezultatele uzării abrazive sunt identice cu cele ale formării de ciupituri: apariţia
unui zgomot în funcţionare şi mărirea jocului din rulment. Această formă de deteriorare
poate fi limitată prin mărirea eficacităţii sistemelor de ungere şi etanşare.
Ruperile coliviei, a inelelor sau a corpurilor de rostogolire sunt forme de deteriorare
întâmplătoare, datorate erorilor, impreciziilor de execuţie şi montaj sau exploatării
necorespunzătoare a rulmenţilor. Cea mai periculoasă este ruperea coliviei, la rulmenţii care
funcţionează la turaţii ridicate şi la cei montaţi cu presţrângere. Ruperea coliviei apare în dreptul
corpurilor de rostogolire, după o uzare prealabilă a locaşurior acestora, sau în zona de asamblare
prin nituri. La inelele rulmenţilor se poate produce fisurarea gulerelor.
Griparea apare la rulmenţii care funcţionează la temperaturi ridicate şi încărcări mari în
condiţii de ungere insuficientă. Griparea se caracterizează prin formarea unor microsuduri locale
la contactul corpurilor de rostogolire cu inelele sau cu coliviile. Evitarea acestei forme de
deteriorare se face prin ungerea şi răcirea corespunzătoare a lagărului.
Dacă uzarea abrazivă, ruperea elementelor rulmenţilor sau griparea pot fi evitate sau limitate
prin execuţie, montaj şi exploatare corespunzătoare, pentru evitarea celorlalte forme de
deteriorare se impun calcule specifice:
• calculul de durabilitate (după capacitatea de încărcare dinamică), la rulmenţii rotitori,
pentru evitarea formării de ciupituri;
• calculul după capacitatea de încărcare statică, la rulmenţii nerotitori, pentru evitarea
formării de adâncituri pe căile de rulare.

6.6. CALCULUL RULMENŢILOR ROTITORI

Durata de funcţionare a rulmenţilor rotitori este limitată de apariţia de ciupituri pe suprafeţele


funcţionale. Elementele care intră în calculul acestor rulmenţi au fost stabilite pe baza unui număr
foarte mare de încercări experimentale.
S-a constatat experimental că, în condiţii de exploatare identice, rulmenţi de aceeaşi
tipodimensiune au durate de funcţionare foarte diferite. Acest fapt este explicabil prin diferenţele
micro şi macrogeometrice ale elementelor rulmenţilor (inele, corpuri de rostogolire, colivie),
precum şi caracteristicilor mecanice diferite ale materialelor utilizate, influenţate, în special, de
incluziunile nemetalice din acestea. Ca urmare, calculul de durabilitate al rulmenţilor trebuie să
ţină seama de repartiţia statistică a deteriorărilor. Elementele de calcul pornesc de la definirea
unor mărimi cu aspect statistic.
Fiabilitatea unui rulment este probabilitatea ca acesta să atingă sau să depăşească, în
anumite condiţii de funcţionare şi de încărcare, o durată de funcţionare determinată.
Durabilitatea unui rulment este dată de numărul de rotaţii efectuate de inelul rotitor până la
apariţia primelor semne de oboseală a materialului. La rulmenţii care funcţionează la turaţie
constantă, durabilitatea rulmentului se poate exprima în ore de funcţionare.
Fiabilitatea unui lot de rulmenţi (cuprinde rulmenţi aparent identici), care funcţionează în
aceleaşi condiţii, este definită ca procentul din numărul total de rulmenţi ai lotului care, statistic,
ating sau depăşesc o durată de funcţionare impusă. Practic, fiabilitatea impusă unui lot de
rulmenţi este de 90%, ceea ce înseamnă că 90% din rulmenţii lotului trebuie să atingă sau să
depăşească durata de funcţionare impusă. Definită astfel, fiabilitatea lotului de rulmenţi
reprezintă probabilitatea ca orice rulment al lotului să atingă sau să depăşească durata de
funcţionare impusă.
Durabilitatea unui lot de rulmenţi (cuprinde rulmenţi aparent identici), care funcţionează
în aceleaşi condiţii, reprezintă numărul de rotaţii efectuate sau depăşite de procentul impus din
rulmenţii lotului, fără să apară semne de oboseală a materialului.
Durabilitatea de bază (Lb) este durabilitatea unui lot de rulmenţi pentru care fiabilitatea
impusă este de 90%.
Curba de distribuţie a durabilităţii rulmenţilor unui
Durabilitatea, în milioane de rotaţii
lot (fig. 6.28) arată că 50% din rulmenţii lotului
depăşesc de aproximativ 5 ori durabilitatea de bază, iar
10% din rulmenţii lotului depăşesc de aproximativ 14
ori durabilitatea de bază. Cu alte cuvinte, un rulment
are 90% probabilitate de a atinge durata de funcţionare
impusă, 50% probabilitate să atingă o durată de
funcţionare de 5 ori mai mare şi 10% probabilitate să
atingă o durată de funcţionare de 14 ori mai mare.
Capacitatea de încărcare dinamică de bază (C)
este definită ca sarcina pur radială, pentru rulmenţii
radiali sau radial-axiali, şi sarcina pur axială, pentru Procentul din rulmenţii
rulmenţii axiali sau axial-radiali, constantă, sub lotului încercat
acţiunea căreia un lot de rulmenţi aparent identici, care Fig. 6.28 Curba de distribuţie a
funcţionează cu inelul interior rotitor, are o durabilitate durabilităţii rulmenţilor rotitori
6
de bază de un milion de rotaţii (Lb = 10 rotaţii).
Capacitatea de încărcare dinamică de bază este o mărime stabilită experimental pentru
fiecare tipodimensiune de rulment, valorile acesteia fiind date în cataloagele de rulmenţi ale
firmelor producătoare.
Modul de desfăşurare a calculului rulmenţilor rotitori este funcţie de dependenţa de timp a
sarcinii şi turaţiei (constante sau variabile). În continuare, se va considera cazul rulmenţilor care
funcţionează la sarcini şi turaţii constante. În condiţii reale, un rulment poate funcţiona cu inelul
interior sau cu inelul exterior rotitor şi, de asemenea, încărcat cu forţe combinate radiale (Ft) şi
axiale (Fa).
Sarcina dinamică echivalentă (P) este definită ca sarcina pur radială, pentru rulmenţii
radiali sau radial-axiali, şi sarcina pur axială, pentru rulmenţii axiali sau axial-radiali, constantă,
sub acţiunea căreia un rulment, cu inelul interior rotitor, atinge aceeaşi durabilitate ca în condiţii
reale de funcţionare şi încărcare.
În fig. 6.29 este prezentată corelaţia, stabilită experimental, dintre forţa radială care încarcă
rulmentul şi forţa axială preluată de rulment, pentru sarcină dinamică echivalentă constantă (P =
const.) [14]. În diagramă, dreapta înclinată cu unghiul β’ delimitează două domenii. Unghiul β’
este impus de o constantă a fiecărui rulment, e (e = tg β’), a cărei valoare este dată în
cataloagele de rulmenţi, în funcţie
de tipodimensiunea rulmentului şi
de încărcarea axială Fa. Cele două
domenii din diagramă sunt
caracterizate de moduri diferite
pentru calculul sarcinii dinamice
echivalente.
• Zona I se caracterizează
prin forţe axiale mici,
comparativ cu cele radiale,
Fig. 6.29 Corelaţia dintre forţa radială (Fr) care încarcă corespunzător expresiei
rulmentul şi forţa axială (Fa) preluată de rulment, pentru
sarcină dinamică echivalentă constantă (P = const.) Fa
= tg β ≤ tg β' = e .
Fr
Sarcina dinamică echivalentă se calculează, prin neglijarea efectului forţei axiale, cu
relaţia
P = f pVF r . (6.1)
• Zona II se caracterizează prin forţe axiale mari, comparativ cu cele radiale, corespunzător
Fa
expresiei = tg β > tg β' = e . Sarcina dinamică echivalentă se calculează, ţinând
Fr
seama de efectul forţei axiale, cu relaţia
P = f p (VXF r + YFa ) . (6.2)
În relaţiile anterioare s-au notat cu: β – unghiul dintre componenta radială a încărcării Fr şi
sarcina totală Fn; fp – factorul de corecţie global, care ţine seama de condiţiile concrete de
funcţionare a lagărului; X şi Y – factori de echivalare a sarcinii radiale (Fr), respectiv a celei
axiale (Fa); V – factor care ţine seama de tipul inelului rotitor.
Factorul de corecţie global fp se calculează, în funcţie de o serie de factori specifici, cu
relaţia
f z fd fv f s
fp = , (6.3)
ft
în care: fz este un factor luat în considerare doar în cazul montajelor cu rulmenţi pentru transmisii
cu roţi dinţate şi depinde de precizia danturii; fd – se alege în funcţie de tipul maşinii din care face
parte montajul cu rulmenţi; fv – factor introdus pentru a ţine seama antrenarea prin curea sau lanţ
a arborelui montajului cu rulmenţi; fs – factor care ţine seama de acţiunea cu şoc a sarcinii; ft –
depinde de temperatura de regim a lagărului. Valorile acestor factori se aleg din literatura de
specialitate [7].
Factorul V ia valoarea V=1, pentru rulmenţii care funcţionează cu inelul interior rotitor şi
valoarea V=1,2, pentru rulmenţii care funcţionează cu inelul exterior rotitor, ţinând seama de
faptul că, durabilitatea este mai mare dacă inelul interior este rotitor. Explicaţia este aceea că
încărcarea locală a inelului nerotitor este mai periculoasă decât încărcarea periferică a inelului
rotitor, iar inelul interior este mai puţin rezistent la solicitarea de contact decât inelul exterior,
datorită căii de rulare de dimensiuni mai mici şi contactului exterior cu corpurile de rostogolire
(corpurile de rostogolire au contact interior cu calea de rulare a inelului exterior). La rulmenţii
oscilanţi cu bile, V=1 indiferent de tipul inelului rotitor, considerându-se că probabilitatea de
distrugere a ambelor inele este aceeaşi [14].
Forţa radială Fr, preluată de rulmenţi, este reacţiunea radială rezultată din echilibrul arborelui
montat pe rulmenţi.
Forţa axială Fa, preluată de rulmenţi, provine, de regulă, de la roţile dinţate cu dantură
cilindrică înclinată, conice sau melcate aflate pe arbori.
Un caz particular este acela al montajelor cu fixare axială la ambele capete, cu rulmenţi
radial-axiali (un exemplu de montaj în “X” cu rulmenţi radial-axiali cu role conice este prezentat
în fig. 6.30). În determinarea forţei axiale care încarcă rulmenţii radial-axiali, trebuie să se ţină
seama de contactul dintre corpurile de rostogolire şi inelele rulmenţilor. Pentru orice rulment
radial-axial, reacţiunile normale din lagăre FnA şi FnB (perpendiculare pe suprafeţele de contact
dintre corpurile de rostogolire şi inelele rulmenţilor – v. fig. 6.30 ) au componentele radiale FrA,
respectiv FrB şi axiale F ' aA , respectiv F ' aB .

Fig. 6.30 Schema de calcul a forţelor axiale suplimentare şi totale pentru rulmenţii radial-axiali

Componentele axiale F ' a se numesc forţe axiale suplimentare. Ele depind de mărimea
forţei radiale preluate de rulment şi de tipul rulmentului, calculându-se, pentru cele două lagăre,
cu relaţiile:
FrA
F ' aA = 0,5 ;
YA
(6.4)
F
F ' aB = 0,5 rB ,
YB
în care YA şi YB sunt factorii de echivalare pentru forţa axială, pentru cele două lagăre.
Forţele axiale totale, care încarcă cele două lagăre, se determină în funcţie de forţele axiale
suplimentare şi de forţa axială exterioară rezultantă Fa, care încarcă arborele. Sub acţiunea forţei
axiale exterioare şi a forţelor axiale suplimentare, arborele nu este în echilibru şi tinde să se
deplaseze axial, iar în unul din lagăre apare o reacţiune axială care echilibrează arborele şi intră în
calculul forţei axiale totale pentru acel lagăr. Prin urmare, determinarea forţelor axiale totale se
face în funcţie de tipul montajului (în “X” sau în “O”), de valoarea şi direcţia forţelor axiale
suplimentare şi a forţei axiale exterioare Fa.
În cazul particular, prezentat in fig. 6.30, în care forţa exterioară este îndreptată spre lagărul
A, iar între forţele axiale există relaţia F ' aA < FA +F ' aB , arborele tinde să se deplaseze spre
lagărul A şi generează în acesta o reacţiune FA +F ' aB −F ' aA , care îi asigură echilibrul axial.
Ţinând seama de apariţia acestei reacţiuni axiale, forţele axiale totale se calculează cu relaţiile:
( )
Fa t A = F ' aA + FA + F ' aB −F ' aA = FA + F ' aB ;
(6.5)
FatB = F ' aB .

La montajele cu fixare axială la ambele capete, cu rulmenţi radial-axiali, sarcinile dinamice


echivalente, pentru fiecare rulment, se stabilesc cu relaţia (6.1) sau relaţia (6.2), înlocuind forţele
axiale Fa cu forţele axiale totale Fat. La rulmentul încărcat numai cu forţa axială suplimentară
Fat F 'a
Fat = F ' a , raportul = ≤ e şi deci în calculul sarcinii dinamice echivalente se
Fr Fr
neglijează influenţa forţei axiale.
În cazul lagărelor cu doi rulmenţi radial-axiali montaţi în “X” sau în “O”, care se utilizează la
montaje cu rulmenţi cu fixare axială la un capăt, forţele axiale suplimentare se anulează reciproc
şi nu trebuie determinate forţele axiale totale.
Calculul de durabilitate al rulmenţilor rotitori se efectuează după capacitatea dinamică de
încărcare. Corespunzător curbei de oboseală Wöhler [14, 15], pentru rulmenţi, între durabilitatea
rulmentului L, respectiv durabilitatea de bază Lb şi sarcina dinamică echivalentă P, respectiv
capacitatea de încărcare dinamică de bază C există dependenţa
P p L = C p Lb = const . , (6.6)
în care p reprezintă gradul curbei de oboseală şi depinde de forma corpurilor de rostogolire;

pentru rulmenţii cu bile p = 3 , iar pentru rulmenţii cu role p = 10 .


3
Dacă durabilitatea rulmentului L se măsoară în milioane de rotaţii şi se ţine seama de
valoarea durabilităţii de bază Lb = 106 rotaţii, relaţia (6.6) devine
P pL =C p. (6.7)
Pe baza relaţiei (6.7), calculul rulmenţilor rotitori se poate desfăşura în două moduri.
• Se determină capacitatea dinamică necesară, care trebuie să verifice relaţia
p
C necesar = P L ≤ C , (6.8)
în care capacitatea de încărcare dinamică de bază C se ia din catalogul de rulmenţi.
Durabilitatea impusă rulmentului (în milioane de rotaţii) L se determină în funcţie de
turaţia inelului rotitor n şi de durata de funcţionare impusă Lh impus (în ore), cu relaţia
60 nL h impus
L= . (6.9)
10 6
• Se determină durata de funcţionare a rulmentului Lh (în ore), care, pentru verificare,
trebuie să respecte relaţia
10 6 L
Lh = ≥ Lh impus , (6.10)
60 n
în care
p
C 
L =  . (6.11)
P
În cazul lagărelor cu doi rulmenţi, se lucrează cu capacitatea de încărcare dinamică de bază a
unui rulment mărită Ctotal = fi .C , unde fi este un coeficient supraunitar, care depinde de forma
corpurilor de rostogolire [14, 108, 109]. Valoarea lui fi este mai mică de 2, deoarece cei doi
rulmenţi nu preiau aceleaşi sarcini.
La rulmenţii rotitori, trebuie verificată şi turaţia de funcţionare [108, 109]
n < nlim = f nlim , (6.12)
Fa
unde: f este factorul de turaţie, dat în catalogul de rulmenţi în funcţie de raportul Fr sau de
dimensiunile rulmentului şi de durata de funcţionare impusă Lh impus , pentru rulmenţii radiali
oscilanţi cu role pe două rânduri; nlim – turaţia limită, indicată în cataloagul de rulmenţi, în functie
de tipodimensiunea rulmentului şi de modul de ungere a rulmentului (cu ulei sau cu unsoare
consistentă).
Algoritmul de proiectare al unui montaj cu rulmenţi rotitori porneşte de la următoarele date
de proiectare: tipul şi mărimea sarcinilor care trebuie preluate de lagăre (FrA, FrB, Fa etc.); turaţia
de funcţionare a rulmenţilor (n); durata de funcţionare impusă lagărelor (Lh impus); diametrele
fusurilor de arbore; informaţii privind lungimea şi rigiditatea arborelui, elementele susţinute de
arbore, abaterea de la coaxialitate a alezajelor carcasei, construcţia carcasei, temperatura de
funcţionare, condiţiile de funcţionare etc. şi continuă cu etapele prezentate în continuare.
• Se alege schema de montaj în funcţie de numărul de lagăre, lungimea şi rigiditatea
arborelui, mărimea dilataţiilor termice, precizia de execuţie şi montaj etc.
• Se alege tipul de rulmenţi din fiecare lagăr în funcţie de schema de montaj aleasă, de tipul
şi mărimea forţelor care trebuie preluate, de rigiditatea arborelui şi de mărimea abaterilor
de coaxialitate ale alezajelor din carcasă.
• Se alege mărimea (seria) rulmenţilor şi caracteristicile acestora, din catalogul de rulmenţi,
în funcţie de diametrul fusului arborelui.
• Se verifică rulmenţii, cu una din relaţiile (6.8) sau (6.10), după ce, în prealabil s-au
determinat sarcinile dinamice echivalente – pentru fiecare rulment. Dacă rulmenţii sunt
identici se poate verifica doar rulmentul cel mai încărcat (rulmentul cu cea mai mare
sarcină dinamică echivalentă).
• În cazul în care rulmenţii aleşi nu verifică relaţiile (6.8) sau (6.10) sau sunt
supradimensionaţi, există următoarele posibilităţi:
 se alege un rulment de acelaşi tip, cu acelaşi diametru interior, dar din altă serie de mărimi;
 se alege un alt tip de rulment;
 se montează doi rulmenţi în acelaşi lagăr sau se alege un rulment pe două rânduri;
 dacă este posibil constructiv, se măreşte diametrul fusului;
 se consideră o durată de funcţionare micşorată, urmând ca la intervale bine stabilite să se
înlocuiască rulmenţii.
• Se aleg soluţiile de fixare axială, ajustajele pentru montajul rulmenţilor, toleranţele şi
rugozităţile fusului arborelui şi alezajului din carcasă, lubrifiantul şi sistemul de ungere,
soluţiile de etanşare, soluţia constructivă care să permită montarea şi demontarea
ansamblului.

6.7. CALCULUL RULMENŢILOR NEROTITORI

În categoria rulmenţilor nerotitori intră rulmenţii încărcaţi in stare de repaus, cei care
efectuează mişcări pendulatorii lente şi cei care funcţionează cu turaţii foarte mici (n < 10
rot/min). Principala formă de deteriorare a acestor rulmenţi este formarea de adâncituri pe căile
de rulare. Evitarea acestei forme de deteriorare se face prin limitarea încărcării la o sarcină
maximă admisibilă.
La rulmenţi radiali, în ipoteza absenţei
oricărui joc radial în rulment, sarcina radială de
preluat se distribuie pe corpurile de rostogolire
dispuse pe un arc de cerc de cel mult 180º (fig.
6.31). Corpul de rostogolire cel mai încărcat
este cel situat pe direcţia de acţiune a sarcinii.
Sarcina F0 care îi revine acestuia este
dependentă de forma corpurilor de rostogolire
(bile sau role) şi de mărimea jocului radial,
luând valori de 4…5 ori mai mari decât sarcina
Fr care ar reveni fiecăruia din cele z corpuri
z
de rostogolire, în ipoteza distribuţiei uniforme a
sarcinii pe acestea.
Pentru calculul acestor rulmenţi se Fig. 6.31 Distribuţia sarcinii pe corpurile de
definesc capacitatea de încărcare statică şi rostogolire ale rulmenţilor radiali
sarcina statică echivalentă.
Capacitatea de încărcare statică (C0) este sarcina pur radială – pentru rulmenţii radiali sau
radial-axiali, respectiv pur axială – pentru rulmenţii axiali sau axial-radiali, sub acţiunea căreia, la
contactul dintre corpul de rostogolire cel mai încărcat şi calea de rulare de pe inelul interior, se
produce o deformaţie remanentă de 0,0001 din diametrul corpului de rostogolire. Capacitatea de
încărcare statică este indicată în cataloagele de rulmenţi în funcţie de tipodimensiunile
rulmenţilor [108, 109, 110].
Pentru a ţine seama de faptul că asupra rulmentului poate acţiona un complex de sarcini
(axiale şi radiale), se defineşte sarcina statică echivalentă.
Sarcina statică echivalentă (P0) este sarcina pur radială – pentru rulmenţii radiali sau radial-
axiali, respectiv pur axială – pentru rulmenţii axiali sau axial-radiali, sub acţiunea căreia, la
contactul dintre corpul de rostogolire cel mai încărcat şi calea de rulare de pe inelul interior se
produce aceeaşi deformaţie ca şi sub acţiunea sarcinilor reale (radială Fr şi axială Fa) care încarcă
rulmentul. Se calculează cu relaţia
P0 = X 0 Fr + Y0 Fa , (6.13)
în care X0, respectiv Y0 sunt factori de echivalenţă pentru încărcarea radială, respectiv axială.
În cazul rulmenţilor radial-axiali, în calculul forţei axiale care încarcă rulmentul trebuie să se
ţină seama şi de forţa axială suplimentară care apare în fiecare rulment. Forţa axială totală, care
întră în calculul sarcinii statice echivalente, se determină la fel ca în cazul rulmentilor rotitori (v.
subcap. 6.6).
Calculul rulmenţilor nerotitori se face prin compararea capacităţii de încărcare statică
necesară C0 nec cu capacitatea de încărcare statică C0
C 0 nec = s 0 P0 ≤ C 0 , (6.14)
unde s0 este factorul de siguranţă, care ţine seama de condiţiile de funcţionare ale lagărului [14].

6.8. UNGEREA LAGĂRELOR CU RULMENŢI

Ungerea lagărelor este absolut necesară, scopurile ei fiind: micşorarea frecărilor dintre
elementele în contact, în mişcare relativă; protejarea anticorosivă, uniformizarea şi evacuarea
căldurii degajate în lagăr; reducerea zgomotului în functionare.
Principalii lubrifianţi utilizaţi pentru ungerea lagărelor cu rostogolire sunt uleiurile minerale
şi unsorile consistente.
Ungerea cu ulei se recomandă în următoarele cazuri: rulmenţi care funcţionează în spaţii în
care există ulei pentru ungerea altor sisteme mecanice; temperatura în lagăr este ridicată şi este
necesară evacuarea căldurii din lagăr; la lagăre unde este necesar controlul continuu al ungerii;
lagăre cu turaţii ridicate.
Principalele sisteme de ungere cu ulei sunt:
 ungerea în baie de ulei proprie (fig. 6.32, a) se utilizează în cazul rulmenţilor mari care
funcţionează la turaţii reduse, lagărul fiind prevăzut cu sisteme proprii pentru verificarea
nivelului de ulei, alimentare şi golire;
 ungerea cu circulaţie de ulei (fig. 6.32, b) se bazează pe existenţa unui circuit de ulei
antrenat de o pompă, prin care uleiul este adus sub presiune şi pulverizat în zona
corpurilor de rostogolire şi apoi readus în circuit; se foloseşte la lagăre pretenţioase, de
turaţie ridicată, când este nevoie de o evacuare rapidă a căldurii din lagăr;
 ungerea prin stropire se bazează pe formarea de stropi de ulei care să ajungă pe corpurile
şi pe căile de rulare; stropii sunt obţinuţi prin trecerea unor piese în mişcare de rotaţie –
roţi dinţate, discuri sau inele (fig. 6.32, c) - printr-o baie de ulei;
 ungerea prin picurare se utilizează la lagăre de turaţie mare şi se realizează cu ajutorul
unui ungător cu fitil;
 ungerea prin ceaţă de ulei este recomandată pentru rulmenţi aflate în spaţii greu
accesibile; ceaţa de ulei este obţinută prin antrenarea uleiului cu un jet puternic de aer
orientat spre rulment.

a b c
Fig. 6.32 Sisteme de ungere cu ulei

Ungerea cu unsoare consistentă are avantajul că protejează foarte bine rulmentul împotriva
umezelii şi impurităţilor, prin aderenţa foarte bună a unsorii pe elementele rulmentului. Se aplică
la rulmenţi aflaţi în locuri mai greu accesibile, acolo unde uleiul este dificil de adus.
Spaţiul din rulment se umple complet cu unsoare consistentă, iar spaţiul din carcasă se umple
parţial sau total în funcţie de turaţia arborelui (cantitatea de unsoare scade cu creşterea turaţiei).
Unsoarea cedează treptat uleiul pe care îl conţine şi îşi pierde proprietăţile de ungere. Procesul
este accentuat de temperaturile ridicate. La intervale regulate este necesară completarea sau
schimbarea unsorii consistente.

6.9. ETANŞAREA LAGĂRELOR CU RULMENŢI

Etanşarea lagărelor are rolul de protecţie a lagărului împotriva pătrunderii din exterior a unor
corpuri străine şi de împiedicare a scurgerii lubrifiantului din corpul lagărului. Calitatea
dispozitivului de etanşare influenţează decisiv durabilitatea rulmentului.
Alegerea sistemului de etanşare trebuie să ţină seama de: tipul lubrifiantului utilizat; sistemul
de ungere; condiţiile exterioare (mediu curat, uscat, impur sau umed); turaţia lagărului;
temperatura de funcţionare.
Etanşarea dintre capacele de rulment si carcase sunt etanşări fixe, de regulă cu elemente
intermediare de tip garnitură de etanşare (v. fig. 6.17…6.27) sau inele O [14].
Pentru etanşarea dintre piesele în mişcare de rotaţie şi piesele fixe (capace, carcase etc.) se
pot utiliza etanşări mobile, cu sau fără contact. Etanşările cu contact pot fi cu inel de pâslă (v. fig.
6.18) [14, 115] sau cu manşetă de rotaţie (v. fig. 6.20, 6.21, 6.23, 6.25, 6.26 ) [14, 114]. Etanşarea
fără contact poate fi: cu fantă; cu fantă şi canale (v. fig. 6.19); cu labirinţi (v. fig. 6.22 ); cu şaibe
de reţinere (v. fig. 6.25) [14].