Caracterizare

Costache Giurgiuveanu

In 1932, George Calinescu (1899 - 1965) sustinea ideea aparitiei in literatura

romana a unui roman de atmosfera moderna, un roman realist, desi respingea teoria
sincronizarii literaturii cu filozofia si psihologia epocii, argumentand ca literatura trebuie
sa fie in legatura directa cu "sufletul uman". Aparut in 1938, romanul Enigma Otiliei
este un roman de observatie sociala si are ca tema principala viata burgheziei bucurestene
de la inceputul secolului al XX-lea.
Factura balzaciana e romanului este data de tehnica de construire a personajului
preluata de Calinescu de la romancierul francez si de temele abordate (mostenirea,
casatoria ca un contract social, parvenirea, avaritia, paternitatea, iubirea). Fiind roman
balzacian, se ilustreaza teoria determinismului: personalitatea unui om este rezultatul
aproape exclusiv al mediului in care se naste, este educat si traieste. In literatura, tehnica
descrierii in forma de palnie, o descriere care porneste de la o imagine panoramica:
orasul, strada, interiorul locuintei si apoi portretul fizic sunt definitorii pentru portretul
moral al personajului. Astfel, descrierea mediului in care traieste personajul inainte de
introducerea propriu-zisa in scena a acestuia anticipeaza si ii reflecta caracterul. Romanul
debuteaza cu descrierea strazii Antim si apoi a casei lui Costache Giurgiuveanu, starea de
darapanare in care se afla locuinta si lipsa de gust a decoratiunilor indicand statutul social
si trasaturile locuitorilor.
Personajele reprezinta aspectele familiei burgheze, prin relatiile parinti-copii, sotsotie, casatorie, orfani. Caracterele lor si relatiile familiale ale acestora sunt transformate
sub puterea zeului suprem, banul. Costache Giurgiuveanu este personajul spre care
tintesc interesele financiare, iar prin el, direct sau indirect, se definesc, din punct de
vedere moral, celelalte personaje. Este tipul avarului cumsecade, pentru ca fata de cei doi
orfani, Otilia si Felix, simte o iubire sincera si protectoare, iar zgarcenia lui este trasatura
lui dominanta, prezentata, de multe ori, intr-un spirit ironic. Relatia lui cu celelalte
personaje este personaje este dominata de o suspiciune permanenta. Detaliile cu care sunt
descrise strada si casa lui Costache sugereaza tipul de persoane inculte (aspectul
saracacios al caselor), zgarciti (case mici cu ornamente din materiale ieftine), delasatori
(urme vizibile ale umezelii, imaginea unei case in paragina), care se inconjoara de
nimicuri si traiesc cu iluzia posedarii unei mari averi. Batranul avar era proprietar de
imobile, restaurante, actiuni, dar nu se ocupa de problema infierii Otiliei, ca sa-i asigure
viitorul, deoarece il costa bani.
Banul modifica pe deplin conceptia legata de lume a indivizilor avari, iar portretul
lor fizic este relevant pentru caracterul personajelor dominate de valoarea banilor.
Costache era un omulet subtire si putin incovoiat, fapt ce releva ca este meschin, ce
avea capul atins de o calvitie totala, fata aproape spana, buzele intoarse in afara si
galbene de prea mult fumat. Tinuta vestimentara este caraghioasa: poarta ciorapi de lana
foarte grosi, plini de gauri, ghete de gumilastic, nadragi largi, ded stamba colorata, prinsi
cu sfoara, si haine decolorate de la atata purtat.
Pentru a agonisi cat mai mult, Costache este capabil de orice gest injositor, iar
scenele in care comportamentul lui devine ridicol sunt numeroase; de exemplu, atunci

cand incarca fictive cheltuielile lui Felix, cand ia materiale de la constructii demolate
pentru a construi casa Otilei sau cand isi face planurile pentru plata construtorilor:
Materialul il cumpar eu si nu dau decat unde vad eu ca este nevoie. Arhitectul aici te
fura. Pentru partea de salahorie angajez o familie intreaga de tigani. Tiganul vrea sa
ramana si el cu o mana de bani, sa aiba peste iarna. Eu le dau atat la sfarsit (si mos
Costache gandea o suma infricosator de minima), care le ramane, in schimb vor avea
hrana. Pun pe Marina sa le gateasca zilnic. Neincrederea in institutiile bancare il face
sa iti tina banii la saltea. Avaritia lui este sustinuta si de ezitarea in a trece o parte din
avere pe numele Otiliei, desi datorita mamei acesteia a dobandit o parte semnificativa.
Tragicul personajului consta in dualotatea dorintelor: pe de-o parte, fata de Otilia si Felix
simte o iubire sincera, iar pe de alta parte, obisnuinta agonisirii este automatismul care
elimina gandurile de generozitate.
Costache nu este in totalitate dezumanizat, pentru ca zgarcenia lui este limitata.
De exemplu, cand Pascalopol plateste din greseala cu o suta de franci pentru chirie, desi
satisfacut de achizitie, Costache nu se impotriveste sugestiei Otiliei de a da banii inapoi,
stiind ca pastrarea lor nu ar fi corecta. Teama de Aglae il ameteste, pentru ca stie ca
intentiile surorii lui sunt sa ii mosteneasca averea, iar in acest caz Otilia nu ar putea primi
ceea ce i se cuvine.
Costache este simpatizat de Felix, Otilia si Pascalopol si nutreste sentimente
sincere pentru ei, iar influenta fetei asupra lui este evidenta. Influentat de Pascalopol, se
decide s-o infieze pe Otilia, insa, practice, nu reuseste sa dupa la indeplinire acest
process. Desi dupa primul atac cerebral, Costache nu acceptase sugesti lui Pascalopol sa
depuna o suma de bani pentru Otilia, dupa al cel de-al doilea, ii da acestuia o suta de mii
pentru a-i depune pe numele fetei. Ascunzand banii sub saltea, convins fiind ca nimeni
nu-i va putea fura, batranul isi va gasi sfarsitul. Dupa ce in prealabil l-a pandit pe
Giurgiuveanu si a vazut unde ii tine, Stanica fura banii sub ochii ingroziti ai batranului,
care face al treilea atac cerebral si moare.
Construit in maniera balzaciana, mos Costache este, totusi, un personaj capabil de
sentimente sincere: iubire pentru orfani, prietenie fata de Leonida Pascalopol, ingaduinta
fata de membrii familiei Tulea. Felix este personajul prin prisma caruia este privit
batranul, iar seara in care isi face aparitia la usa casei tutorelui sau este memorabila,
datorita reactiei aberante a acestuia, care, balbaind, il intampina cu replica: Nu-nu-nu
stiu nu-nu sta nimeni aici, nu cunosc
Otilia, fe-fetita, este singura fiinta care ii aduce lumina in ochi si momente de
fericire, iar atunci cand inconjura cu lantul delicat al mainilor ei subtiri gatul lui mos
Costache, batranul radea cu toate liniile fetei. Prietenia dintre Pascalopol si
Giurgiuveanu il face pe mosier sa realizeze adevaratele sentimente ale acestuia pentru
orfani: Cine nu te-ar cunoaste cum te cunosc eu ar zice ca esti indiferent fata de copii,
si tu, dimpotriva, ii iubesti. Cunoscand intentiile meschinei sale surori, Costache ia
apararea celor doi tineri in cadrul discutiilor cu Aglae: Nu trebuie sa spuneti vorbe grele
nici lui, nici Otiliei. Copii orfani! Pacat..
Personajele tipice din roman sunt caractere dominate de o singura trasatura
fundamentala, tipuri general-umane, de circulatie universala (avarul, ipocritul, baba
absoluta), care jertfesc pentru bani aproape orice, averea devenind stapanul constiintelor
umane. In privinta lui Costache Giurgiuveanu, autorul isi transmite parerea in paginile
romanului, considerandu-l putin cam avar, dar in fond om de treaba.