Sunteți pe pagina 1din 22

CURS

BIOFARMACIA I OPTIMIZAREA FORMULRII FORMELOR


FARMACEUTICE. DESIGNUL MEDICAMENTELOR
Conceperea medicamentului in vederea realizarii unei biodisponibilitati optime
Tendinte contemporane in design-ul si fabricarea de medicamente
MEDICAMENT: CALITATE, SIGURAN , EFICACITATE
Obiectivul principal al tiinelor farmaceutice este legat de obinerea de medicamente
de calitate, sigure i eficiente, aspecte ce pot fi atinse prin optimizarea formulrii
medicamentelor pe baza principiilor biofarmaceutice. n acest scop, cercetrile se
concentreza att pentru mbuntirea formelor farmaceutice deja existente n arsenalul
terapeutic, ct i n direcia gsirii unor noi forme farmaceutice cu biodisponibilitate
superioar.
Aplicarea cunotiinelor de biofarmacie i a principiilor biofarmaceutice n
formularea i elaborarea formelor farmaceutice, reprezint un obiectiv central al tiinelor
farmaceutice, n vederea obinerii unor medicamente de calitate, cu o activitate terapeutic
superioar, dependent de calea de administrare. Biofarmacia este acea ramur a tiinelor
farmaceutice care interpreteaz i coreleaz rezultatele studiilor n vitro, la condiiile
biologice.
Design-ul medicamentelor (termen preluat din lb. engleza), cu accepiunea n lb.
roman de proiectare optim, prospectare, de selecie n funcie de parametri dorii, este
legat de parametri biofarmaceutici, i urmrete realizarea de medicamente cu
biodisponibilitatea dorit, optim, funcie de calea de administrare aleas.
In concluzie, Biofarmacia urmrete mbuntirea formulrii formelor farmaceutice
precum i a tehnologiilor de preparare, n vederea obinerii unei activiti terapeutice optime;
realizarea acestui obiectiv este desemnata n literatura de specialitate prin termenul de
PROSPECTARE sau DESIGN al formelor farmaceutice.
Optimizarea proprietatilor biofarmaceutice ale substantelor (proprietati fizico
chimice si biologice) reprezinta o problema de interes deosebit pentru design-ul modern al
unui medicament, deoarece acestea determina pe de o parte actiunea terapeutica, iar pe de
alta parte acceptarea lui de catre bolnav ( depasirea barierelor psihologice, barierelor
farmaceuticem si biologice) .
Modularea proprietatilor biofarmaceutice ale unei substante medicamentoase s-a
axat pe variate modalitati , care au impus trei tipuri de substante medicamentoase:
derivati bioreversibili analogi
prodrog - uri
tipul intermediar hibrid
Derivatii bioreversibili analogi se obtin prin modificari de schelet, si/sau prin
introducerea sau eliminarea in/din molecula unei substante medicamentoase de substituenti,
fara modificarea efectului biologic.

1/22

Pentru depasirea barierelor psihologice, s-a recurs la modularea structurii chimice a


substantelor active, preocuparea fiind de optimizare a medicamentelor prin procedee
tehnologice cunoscute, pentru inlaturarea unor dezavantaje.
ex: in scopul reducerii ulcerogenitatii unei substante medicamentoase, au fost aplicate
modificari structurale, de genul transformarii moleculei cu caracter acid in saruri (mai putin
ulcerogenesau neulcerogene), sau obtinerea de derivati bioreversibili prin hidroliza sau
ciclizare.
ex: pentru inlaturare gustului amar, neplacut, preocuparile pentru optimizare s-au axat
pe prospectarea unor edulcoranti necalorigeni, sau pe realizarea de prodrog uri cu gust
placut si inerte farmacologic, dar care in organism pun in libertate substanta activa de baza.
Prodroguri urile, numite si precursori medicamentosi, sunt substante biologic
inactive, rezultate prin modificarea structurii chimice a substantei de baza; la aceste noi
substante, activitatea biologica se manifesta numai in vivo, pe cale enzimatica sau
neenzimatica. Au fost propuse cu scopul de a elimina unele proprietati nedorite ale unei
substante medicamentoase, ca: gust amar, solubilitate redusa, iritabilitate, absorbtie redusa,
stabilitate redusa, s.a., precum si pentru depasirea barierelor psihologice, farmaceutice,
biologice, care se opun administrarii adecvate a unui medicament si a manifestarii efectului
sau farmacologic.
Derivatii hibrizi reprezinta un grup intermediar intre derivati bioreversibili analogi si
prodrog uri, cuprinzand substante medicamentoase mai putin active, a caror activitate este
potentata prin metabolizare in vivo.
Barierele farmaceutice se refera la natura formularii ( forma farmaceutica in care se
administreaza o substanta medicamentoasa), alegerea fiind de multe ori limitata de
proprietatile fizico-chimice ale substantelor.
Optimizarea formularii farmaceutice proiectate si studiate in cadrul etapei de
dezvoltare farmaceutica, se poate efectua intervenind in principal la trei nivele:
- la nivelul substantei medicamentoase, prin modularea proprietatilor fizico chimice
(modificarea starii de agregare; inlaturarea higroscopicitatii; derivati analogi; prodrog uri;
s.a.m.d.);
- la nivelul substantelor auxiliare;
- la nivelul procesului de fabricatie, prin modificare tehnologiei de fabricatie.
Limitarea biodisponibilitatii unui medicament poate fi cauzata si de Barierele
biologice, cum ar fi: eliberarea ineficienta a substantei active din forma farmaceutica
administrata la nivel gastric, absorbtie redusa la nivel gastro-intestinal, instabilitate in mediul
acid gastric, sensibilitate marita fata de efectele primului pasaj, s.a.
Aceste limitari pot fi depasite prin diferite metode care fac obiectul unor cercetari
amanuntite in cadrul preocuparilor de optimizare a medicamentelor.
ex: evitarea efectului primului pasaj, sau stabilitatea redusa fata de sucurile
gastrointestinale, pot fi depasite prin aplicarea de procedee tehnologice de formulare a
substantelor instabile in forme farmaceutice gastrorezistente/enterosolubile, sau prin sinteza
de derivati analogi si de prodrog uri cu administrare parenterala.
Toate aceste optimizarii, se pot realiza numai printr-un studiu detaliat, pe etape,
insotit de un riguros control farmacocinetic.
Aplicarea cunostintelor de biofarmacie in toate fazele de realizare a unui medicament
pentru a asigura exigentele de calitate impuse acestuia, a favorizat dezvoltarea cercetarii in
domeniul farmaceutic si al productiei industriale a medicamentelor.

2/22

Cercetarile complexe au condus la concluzii care au contribuit nemijlocit la optimizarea


calitatii medicamentului, prin :
- gasirea de solutii pentru prelungirea actiunii,
- asigurarea unui transport tintit la nivelul unor organe sau tesuturi,
- solutii de asigurare a unor concentratii constante de substanta activa, pe o durata mare
de timp, s.a.m.d.
Evolutia cunostiintelor privind formularea medicamentelor, in relatie cu cinetica de
eliberare din sistemul de distributie stabilit, a delimitat urmatoarele generatii de
medicamente:
Prima generatie: medicamente reprezentate de formele farmaceutice clasice, conventionale,
la care eliberarea substantelor medicamentoase este imediata: solutii uz intern si extern,
solutii injectabile, capsule, comprimate, unguente, supozitoare;
Generatia a doua: cuprinde medicamente cu cedare prelungita sau sustinuta, (8-12h), forme
farmaceutice cu precursori medicamentosi bioreversibili;
Generatia a treia: cuprinde medicamente care au evoluat spre dispozitive medicale si sisteme
de cedare cu viteza controlata a substantei medicamentoase (prin eliberarea constanta, a unei
cantitati de substanta activa pe unitatea de timp astfel incat sa se poata mentine constanta, in
domeniul terapeutic concentratia substantei);
- sistemele transdermice, implanturile, insertele oculare (OCCUSERT), dispozitivele
intrauterine/DIU (PROGESTASERT), dispozitive portabile cu programare sau cu senzori,
s.a.
Generatia a patra: cuprinde medicamente care au evoluat catre sisteme farmaceutice de
transport la tinta si eliberare organo-specifica a substantei medicamentoase, drug targeting,
adica o terapie cu specificitate de organ; substanta este implantata intr-un sistem
transportor/vector (eritrocite, limfocite, nanoparticule, lipozomi, microsfere, s.a., dar
rezultate promitatoare, pana in prezent, s-au obtinut doar cu lipozomii.
In concluzie, tendintele actuale in formularea moderna a medicamentului, urmaresc:
Conceperea de noi forme farmaceutice, cum ar fi sistemele cu cedare controlata,
sisteme de transport si cedare organo-specifica, s.a.m.d. , SAU
Optimizarea formelor farmaceutice deja existente (ex. peletele, forme farmaceutice
bioadezive, s.a.) si descoperirea de noi cai de administrare pentru medicamente [ex.
pentru hormonii peptidici/vasopresina, gonadotropina si pentru insulina, substante
instabile pe cale orala].
Multe sunt directiile in care vor evolua, in viitor, cercetarile de specialitate, care sa conduca
cel putin la un medicament ameliorat, daca nu la cel ideal, care sa ofere efect terapeutic
maxim, stabilitate, siguranta, cedare la locul dorit pentru a nu invada si polua intregul
organism, precum si mediul inconjurator.

3/22

CURS
BIODISPONIBILITATEA SUBSTANTELOR MEDICAMENTOASE
DIN FORME FARMACEUTICE, FUNCTIE DE CALEA DE
ADMINISTRARE
Evolutia unei substante medicamentoase in organism, se poate urmari prin
masurarea concentratiilor sale la diferite perioade de timp dupa administrare, in unele
compartimente usor accesibile (ex: sange, urina); folosind aceste valori, se pot calcula
constantele de viteza si parametrii farmacocinetici prin care se poate caracteriza cinetica
substantei medicamentoase in organism.
Aceasta abordare se realizeaza cu ajutorul analizei compartimentale, care se
bazeaza pe ideea de compartimentare a organismului in grupuri virtuale de tesuturi,
organe, lichide biologice in care substanta medicamentoasa se distribuie.
Administrarea medicamentului este urmata de trei etape la care substanta
medicamentoasa participa.
Etapa farmaceutica
Aceast faz se desfoar la locul de administrare i cuprinde: eliberarea substanei
medicamentoase din forma farmaceutic i dizolvarea substanei n lichidele biologice
existente la locul administrrii, astfel ca substana s poat fi absorbit sistemic.
n cadrul acestei faze, substana medicamentoas este disponibilizat din forma
farmaceutica i pus la dispoziia organismului pentru a fi absorbit pe o anumit cale de
administrare.
Etapa farmacocinetica, in care calea de administrare, doza si modul de cedare si
absorbtie a substantei medicamentoase influenteaza concentratia medicamentoasa
plasmatica, precum si evolutia sa in organism in procesele de absorbtie, distributie,
metabolizare si excretie.
Aceast etapa cuprinde:
absorbia (transferul substanei medicamentoase n mediul intern);
distribuia (transferul substanei medicamentoase din compartimentul central n alte
compartimente hidrice);
metabolizarea (biotransformarea substanelor medicamentoase);
eliminarea substanelor medicamentoase sau a metaboliilor din organism.
Etapa farmacodinamica, in care concentratia substantei medicamentoase la locul
actiunii si interactiunea sa cu receptorii biologici specifici este raspunzatoare de efectul
produs.
In aceast etapa are loc fixarea, interaciunea farmaconului sau a produsului de
metabolizare cu structura receptoare i producerea efectului farmacodinamic.
Aceste etape se succed cu o anumita viteza si in cazul unor etape succesive, etapa
cu viteza cea mai mica determina viteza procesului global; de aceea, este necesara
cunoasterea factorilor care intervin in aceste etape, spre a-i optimiza in functie de efectul
dorit.
Absorbtia este procesul prin care substanta medicamentoasa trece de la locul de
administrare la locul de determinare in organism.

4/22

Prin administrare i.v. , substanta medicamentoasa este plasata direct in sange, fara
intermediul unui proces de absorbtie.
In cazul administrarii pe o cale extravasculara, substanta medicamentoasa strabate
o membrana biologica absorbanta, sau poate traversa si alte organe de distributie si
eliminare, inainte de a putea fi decelata si masurata in sange sau urina.
Daca o doza administrata oral, se regaseste in totalitate excretata in urina,
substanta medicamentoasa s-a absorbit integral. Trebuie facuta diferenta intre substanta
medicamentoasa si metaboliti, chiar daca unii sunt activi, luand in considerare separat
fiecare entitate.
Daca doza administrata a fost partial degradata in mediul acid gastric sau o parte
din doza administrata dupa absorbtia gastrointestinala si trecerea prin ficat a suferit o
metabolizare in intestin sau ficat, cantitatea care se va masura in circulatia generala (la
locul de prelevare a probei, ex. vena bratului), sau cea eliminata nemodificata in urina, va
fi mai mica. In acest caz, in timpul absorbtiei, substanta medicamentoasa a trecut pentru
prima data prin membranele gastrointestinale si prin ficat si a suferit o eliminare
presistemica, proces cunoscut ca efectul primului pasaj.
In acelasi timp, absorbtia variaza si in functie de substanta medicamentoasa (unele
nefiind absorbite, ex: saruri metalice), de prezenta sau nu a alimentelor in tractul digestiv
si de posibilile interactiuni sau incompatibilitati, de ora de administrare a medicamentelor
(cronofarmacologia), precum si de forma farmaceutica administrata si de marea
diversitate a acestora, care influenteaza diferit debutul actiunii terapeutice.
Dupa absorbtie, substanta medicamentoasa se distribuie in diferite tesuturi ale
organismului.Viteza si marimea distributiei depinde de gradul de irigare al tesuturilor cu
sange, de legarea substantei medicamentoase de proteinele plasmatice si de cele tisulare,
precum si de permeabilitatea membranelor tisulare fata de substanta medicamentoasa.
Odata absorbita, substanta medicamentoasa se distribuie la toate tesuturile, inclusiv la
organele de eliminare. Distributia este un proces de transfer reversibil al substantei
medicamentoase spre locul/locurile determinarii; daca ea nu mai revine in circulatia
generala, a suferit eliminarea.
Eliminarea este un proces ireversibil, de pierdere a substantei medicamentoase din
organism, se realizeaza prin doua procese: metabolizare si excretie si are loc de regula
prin doua organe principale: ficatul si rinichiul.
Metabolismul este conversia unei specii chimice in alta, excretia este pierderea
ireversibila a substantei medicamentoase nemodificate chimic.
Ficatul este principalul organ in care are loc metabolizarea. Rinichii sunt
principalele organe de eliminare a substantei medicamentoase nemodificate. Ficatul poate
excreta substanta medicamentoasa nemodificata in bila, rinichii insasi pot metaboliza
unele substante medicamentoase.
Exista si posibilitatea eliminarii substantei medicamentoase si pe alte cai, de
exemplu, prin plamani, piele sau prin laptele matern.
Toate acestea explica de ce eficacitatea unui medicament administrat poate fi
foarte diferita, chiar la acelasi pacient, studiile de biodisponibilitate dovedindu-si astfel
utilitatea.
Rolul unui medicament este de a trata un organ, de a repara o functie alterata, dar
de cele mai multe ori este imposibil sa fie pus in contact direct cu organul sau tesutul

5/22

bolnav sau a carui functie este alterata; acest aspect, legat de actiunea tintita, este
dezideratul medicamentelor viitorului.
Daca substanta difuzeaza rapid din plasma spre locul sau de actiune, aceasta se
observa din concentratia sa plasmatica, si aceasta este ratiunea pentru care se aleg forme
farmaceutice si modalitatile de administrare (calea de administrare, doza, intervalul dintre
doze, s.a.m.d.) care permit obtinerea concentratiei plasmatice in interiorul intervalului
terapeutic, a carui limita inferiora constituie concentratia minima eficace, iar limita
superioara, concentratia maximala, toxica; concentratiile care se afla sub intervalul
terapeutic nu antreneaza efecte, dar cele de deasupra, determina reactii adverse, mai mult
sau mai putin severe, efecte secundare, toxice, grave sau mai putin grave.
Exista mai multe cai de administrare ale medicamentelor, fiecare cu avantajele si
dezavantajele sale.
Calea de administrare constituie un factor important de care depinde activitatea
substantei medicamentoase introdusa intr-o forma farmaceutica, caci functie de calea de
administrare o substanta activa medicamentoasa sufera modificari metabolice, mai mult
sau mai putin importante, care pot altera actiunea farmacologica, mai ales in ce priveste
debutul, intensitatea si durata de actiune.
Preparatele specifice unei cai de administrare trebuie sa confere un timp suficient
de indelungat pentru eliberarea si dizolvarea substantei medicamentoase, pentru a
traversa membrane biologice si a favoriza procesul de absorbtie, urmat de metabolizare,
distributie, eliminare.
In general, locul administrarii difera de locul de actiune si intre ele se desfasoara
procese complexe specifice organismului uman, atat in evidentierea unui efect sistemic
cat si local.
Eficacitatea caii de administrare se evalueaza in raport cu administrarea i.v. , luata
ca referinta (cale considerata optima pentru a asigura o biodisponibilitate totala); in
acelasi timp, din varii motive, nu poate exista numai o administrare i.v. a medicamentelor,
caci si aceasta cale pe langa avantaje, prezinta si o serie de dezavantaje, cunoscute de
altfel (mai importante: o cale invaziva pentru pacient, dureroasa , nerecomandata pentru
copii dar care nu intruneste nici complianta pacientului adult, care necesita personal
calificat pentru administrare si care nu poate fi utilizata pentru substantele insolubile in
apa, s.a.).
Biodisponibilitatea formelor farmaceutice parenterale
Caile farmaceutice parenterale reprezinta una din cele mai importante posibilitati
de administrare a medicamentelor.
In general, pe aceste cai, absorbtia substantelor medicamentoase este totala,
deoarece este vorba de un transfer direct al medicamentelor in lichidele de distributie ale
organismului: sange si fluidele tesuturilor. Un astfel de transfer nu implica trecerea prin
membrane, ca in cazul administrarii gastrointestinale sau pe mucoase.
Prin injectare, se obtine cel mai rapid efect al unui medicament. In functie de
calea de administrare parenterala si de gradul de dispersare a substantei in forma
farmaceutica, se poate obtine un efect instantaneu, cu o durata de cateva minute sau o
actiune prelungita, ore, saptamani, luni (efect dept).

6/22

Irigarea locului de injectare are un rol deosebit de important in eliberarea


substantei medicamentoase; astfel, eliberarea unui medicament are loc mai rapid intr-un
tesut muscular, puternic irigat, fata de un tesut adipos, slab irigat/sarac in vase de sange.
In cazul in care trecerea substantei in circulatia generala are loc prin limfa, efectul este
intrziat, datorita fluxului lent al sistemului limfatic.
Mai greu sunt difuzate si substantele cu masa moleculara mare.
Medicamentele parenterale se administreaza intravenos (i.v.) mai frecvent decat
intraarterial (i.a.), intramuscular (i.m.), subcutan (s.c.) si intradermic (i.d.) si functie de
rapiditatea actiunii clasificarea este: i.v. > i.m. > s.c. > i.d.
Pe cale i.v. se evita faza de absorbtie, deoarece medicamentul este introdus direct
in fluxul sanguin si repartitia sa in tot organismul este foarte rapida, de la 20 la 40
secunde; pe aceasta cale se administreaza solutiile apoase, emulsiile L/H, substante
dizolvate, care sa nu prezinte riscul de a precipita in organism si de a provoca un blocaj
circulator. Emulsiile injectabile administrate i.v. permit vehicularea in faza lipofila a
substantelor insolubile in apa; in acest caz, faza lipofila ofera o protectie a substantei
medicamentoase fata de numeroase procese de degradare cat si o eliminare progresiva din
sange. Efectele secundare, mai ales toxicitatea si durerea sunt mai scazute cu aceste
formulari, care permit o mai buna toleranta.
Pe cale i.m. se poate administra o mare varietate de forme farmaceutice; substanta
va difuza, in general, in fibrele musculare, apoi va traversa peretii capilarelor si va ajunge
in circulatia generala. In cazul solutiilor apoase, se poate ajunge la o eliberare rapida a
vehiculului si a substantei, la nivelul fibrelor musculare; ex. injectarea solutiei de
Penicilina G, sarea de sodiu.
Daca la solutiile apoase se adauga macromolecule hidrosolubile, se obtine o
prelungire a duratei de eliberare a substantei; aceste macromolecule intervin fie prin
cresterea vascozitatii vehiculului (ceea ce diminueaza viteza de migrare a substantei), fie
prin formarea de complecsi mai putin solubili (deci lent absorbabili), fie prin diminuarea
metabolismului (prin enzimele proteolitice).
In cazul unei suspensii a unei substante medicamentoase putin solubila in
vehiculul apos, administrata i.m., cristalele de substanta medicamentoasa vor exista in
tesutul muscular, dupa migrarea vehiculului; absorbtia si viteza de actiune va depinde de
viteza de dizolvare si astfel durata actiunii se va prelungi. Injectarea de suspensii apoase
antreneaza o prelungire a actiunii, cu atat mai durabila, cu cat marimea particulelor este
mai mare (aceasta nu poate fi crescuta decat pana la 100 m, pentru ca o marime
superioara face injectia dificila si dureroasa). La locul de injectare se formeaza un
depozit, care asigura o concentratie uniforma, iar adaugarea de macromolecule hidrofile
in suspensiile apoase accentueaza durata lor de actiune.
Ex. suspensiile de penicilina G retard, Efitard (procain-benzil-penicilina)
Moldamin (benzatin- benzil-penicilina)
sau
Ex. suspensia apoasa de cristale de acetat de medroxiprogesteron (150 mg), care permite
o inhibare a ovulatiei timp de trei luni, Depo Provera.

7/22

In cazul injectarii i.m. a unei solutii uleioase a substantei medicamentoase, faza


lipofila se va dispersa in mici picaturi in muschi, va fi lent metabolizata si substanta va fi
eliberata progresiv.
Ex. cazul solutiilor uleioase de hormoni, vitamine, etc.
Preparatele destinate administrarii s.c. : emulsiile si suspensiile apoase injectabile,
cristale care se absorb lent, difuzeaza spre capilarele sanguine, dupa un mecanism
asemanator caii i.m.; se obtine astfel o actiune prelungita, exploatata in special pentru
preparatele retard pe baza de insulina.

Biodisponibilitatea formelor farmaceutice administrate pe cale enterala

8/22

Calea orala (sinonime: calea sistemica; calea bucala; calea enterala; administrare
per os), este cea mai frecventa si impreuna cu calea sublinguala si cea rectala, fac parte
din calea digestiva, care permite absorbtia medicamentelor de-a lungul circuitului normal
urmat de alimente; calea sublinguala si cea rectala, vor fi tratate, potrivit conceptiilor
moderne, la caile de absorbtie transmucosale.
Calea enterala, prin particularitatile anatomo-fiziologice ale fiecarui segment,
constituie calea naturala de patrundere a medicamentelor si alimentelor in organism, si
este utilizata atat pentru actiune sistemica cat si locala. Daca pentru substantele cu actiune
sistemica se poate determina biodisponibilitatea prin masurarea concentratiei plasmatice,
sau a unui efect farmacodinamic, in cazul unor afectiuni locale bucofaringiene, reflux
esofagian, hiperaciditate gastrica, s.a., se urmareste eficacitatea clinica si nu prezenta
substantei in sange, prezenta care poate fi apreciata, functie de caz, ca un indicator de
toxicitate.
Administrarea orala a medicamentelor presupune administrarea medicamentelor
pe gura, prin inghitirea de catre bolnav (cu o cantitate mai mare sau mai mica de lichid);
de aici, medicamentul trece prin esofag in stomac, apoi in intestinul subtire (locul
principal al absorbtiei), iar dupa absorbtie in sange, de unde este vehiculat in tot
organismul.
Absorbtia medicamentului in sange, are loc de-a lungul intregului tract digestiv,
dar primordial absorbtia se realizeaza (in ordinea importantei) la nivelul intestinului
subtire si a stomacului. Esofagul nu este o zona de absorbtie, ca urmare a rapiditatii
tranzitului (circa 10 secunde), inaintarea fiind antrenata de diferenta de presiune intre
amonte si aval, de pozitia verticala a pacientului si de cantitatea de apa inghitita, fara sa
intervina gravitatia; esofagul comunica cu stomacul prin orificiul cardia.
Stationarea la nivel gastric dureaza pana ce un mecanism de evacuare permite
continutului stomacului sa treaca prin orificiul piloric spre duoden. Lichidul gastric are
un pH acid (ph=1,0-1,5) si contine acid clorhidric, pepsina, acizi organici, saruri
minerale, enzime hidrolitice si mucina (apara mucoasa stomacului de actiunea factorilor
mecanici, acidului clorhidric si a enzimelor proteolitice; in sucul gastric a fost
descoperit i o mucoproteid, care contribuie la absorbia vitaminei B12). Acidul
clorhidric liber din sucul gastric activeaza enzimele proteolitice, distruge microbii
patogeni, stimuleaz secreia glandei pancreatice, regleaz motilitatea stomacului i a
intestinelor. Pepsina i gastrixina (principalele enzime din suc gastric) descompun
proteinele din carne i din alte produse alimentare, lipaza gastric grsimile.
Medicamentele administrate pe cale orala si absorbite la nivelul tractului digestiv,
se preteaza la un efect al primului pasaj si pot suferi transformari la nivel hepatic, inainte
de a ajunge in circulatia sanguina.
Pe aceasta cale se administreaza numeroase forma farmaceutice, lichide (solutii,
siropuri, emulsii, suspensii, s.a.) si solide (comprimate, capsule, drajeuri, granule, s.a.).
Administrarea medicamentelor pe cale orala reprezinta modalitatea cea mai veche
in terapia medicamentoasa; in prezent se apreciaza ca cca. 80% din medicamente se
administreaza pe aceasta cale, aceasta si datorita numeroaselor avantaje pe care le
prezinta aceasta cale:
- comoditate si complianta;
- posibilitatea de autoadministrare, fara ajutor calificat (prezenta unui cadru
medical);

9/22

varietate de formulari adaptate dupa varsta pacientului;


calea digestiv este in general cea mai sigur cale de administrare a
medicamentelor si cu o incidenta redusa a reactiilor adverse;
actiunea terapeutica poate fi locala (preparate dentare, faringiene, pansamente
gastrice, purgative, s.a.) sau sistemica (imediata, accelerata, prelungita, controlata,
la tinta); s.a.

Pe langa numeroasele avantaje (legate de usurinta administrarii, complianta


pacientului, s.a.m.d.), aceasta cale de administrare prezinta si o serie de inconveniente,
dezavantaje, nu lipsite de importanta:
- latenta mare a absorbtiei, fapt pentru care nu este potrivita pentru situatii de urgenta;
- riscul degradarii substantelor medicamentoase de catre secretiile tubului digestiv,
enzime, pH-uri variabile (de la 1,5 la 7,5), s.a.;
- posibilitatea iritarii tractului gastro-intestinal, de catre unele medicamente (ex:
antiinflamatoare, antituberculoase, s.a.), ceea ce impune prepararea de forme
gastrorezistente sau utilizarea altor cai de administrare;
- probleme de absorbtie ale substantelor medicamentoase, legate de trecerea prin
membranele biologice (ale diferitelor parti ale intestinului subtire, duoden, jejun, ileon);
- nu evita bariera hepatica/ efectul de prim pasaj;
- absorbtie variabila , incompleta, aspect ce reprezinta o problema pentru substantele cu
indice terapeutic plasmatic mic, putand duce la acumularea treptata pana la nivel toxic;
- este inutilizabila la persoane inconstiiente precum si la cele cu vomismente;
- probleme de gust, miros, aroma, care trebuiesc corectate;
- pentru unele medicamente, administrarea comprimatelor sau a capsulelor in pozitie
culcata poate produce iritatii sau ulceratii esofagiene, ca urmare a aderentei
medicamentului la mucoasa. (ex. Iodura de potasiu, alendronat, doxiciclina).
Formele farmaceutice sunt grupate dupa calea de administrare, starea fizica, locul
de absorbtie din toata lungimea tubului enteral; astfel preparatele farmaceutice orale se
impart in preparate orale, forme lichide, semisolide si solide. Ca si cai de administrare si
absorbtie prezente pe tractul gastrointestinal: bucofaringiana, dentara (administrarea unui
medicament pe si in interiorul dintilor), periodontala (administrarea in alveola dentara,
intre dinti si gingie), gingivala (adm. pe gingii), gastroenterala (adm. unui medicament in
stomac sau duoden, utilizand un dispozitiv adecvat), laringofaringiana (adm. unui
medicament in faringe, pentru efect local/ anestezic); sublinguala (adm. unui medicament
sub limba, pentru obtinerea unui efect sistemic), orala (adm. unui medicament prin
inghitire)
Diversitatea preparatelor medicamentoase destinate administrarii enterale, are in
vedere respectarea regulilor specifice fiecarei forme farmaceutice, ca formulare,
preparare, conditionare si conservare, pentru asigurarea calitatii pe toata perioada de
valabilitate. Dupa administrare, fiecare tip de preparat va parcurge etapele necesare
eliberarii si dizolvarii substantei medicamentoase in functie de complexitatea operatiilor
de realizare ale acestora.
Solutiile reprezinta forma farmaceutica din care medicamentul este cel mai rapid
disponibil pentru absorbtie, deoarece etapa de dizolvare este realizata inaintea
administrarii, chiar in timpul fabricarii, substanta medicamentoasa fiind dispersata

10/22

molecular in solvent; totusi, natura solventului si a adjuvantilor are o mare importanta,


caci exista situatii cand, substanta desi in solutie, nu este disponibila pentru absorbtie, sau
este doar partial.
Cand substanta medicamentoasa esta dizolvata in solventi miscibili cu fluidele din
tubul digestiv, ea se afla dispersata molecular si daca nu interfera cu alte componente ale
formulei, va fi imediat disponibila pentru absorbtie. In unele situatii, substanta
medicamentoasa formeaza un complex solubil, absorbabil sau nu, cu alte substante ca,
agenti de marire a solubilitatii, conservanti, s.a.m.d., iar eliberarea din acest complex si
absorbtia, va fi dependenta de echilibrul care se stabileste in solutie, de natura si
vascozitatea solventului, s.a.m.d.
Cand substanta medicamentoasa este dizolvata in solventi nemiscibili, cu fluidele
digestive (preparatele lipofile) fabricate pentru dizolvarea substantelor medicamentoase
lipofile si pentru a le favoriza biodisponibilitatea, vehiculul va fi emulsionat in fluidele
digestive prin intermediul agentilor tensioactivi biologici (ex. saruri biliare), precum si
sub actiunea mecanica a peristaltismului intestinal sau a miscarii bolului alimentar; daca
insa volumul de solutie ingerata este prea mare, sau daca solventul este greu de
emulsionat, eliberarea substantei va depinde de proprietatile reologice ale vehiculului si
de capacitatea de a se etala de-a lungul peretelui intestinal.
Factorii fiziologici cei mai importanti care influenteaza comportarea substantei
medicamentoase la nivelul tubului digestiv, absorbtia si biotransformarea la nivelul
hepatic, sunt: continutul stomacului, viteza de golire a stomacului, durata tranzitului
intestinal, secretia biliara, fluxurile sucurilor digestive.
In cadrul produselor lichide, solutiile detin primul loc pe scara biodisponibilitatii
formelor orale, urmate, in ordine de, ape aromatice, siropuri, emulsii, suspensii.
Apele aromatice se utilizeaza ca vehicule aromatizante pentru solutii de uz intern si mai
rar extern (apa de roze, de levantica, s.a.) si prezinta aceeasi biodisponibilitate ca si
solutiile, fiind forme cu eliberare rapida.
Siropurile au o comportare asemanatoare, vascozitatea lor putand uneori temporiza
absorbtia.
Biofarmacia, ca ramura a stiintelor farmaceutice trebuie sa stabileasca
relatiile dintre proprietatile fizico-chimice ale substantelor medicamentoase si ale
formelor farmaceutice pe de o parte si factorii fiziologici susceptibili de a modifica
efectul terapeutic, pe de alta parte.

11/22

Biodisponibilitatea substantelor
administrate pe mucoase

medicamentoase

din

forme

farmaceutice

Biodisponibilitatea formelor otologice

Prin structura sa anatomica urechea nu este un loc favorabil penetratiei si


absorbtiei medicamentelor, deoarece acestea nu vin in contact direct cu lichidele
biologice, urechea intacta fiind deci o bariera.
Pentru zona auriculara, in principal se ia in consideratie doar o actiune locala si
cand timpanul este intact, domeniul de actiune va fi limitat la conductul auditiv extern.
Epiteliul urechii externe prezinta o rezistenta mecanica mult mai mare decat cea a nasului
si din aceasta cauza conditiile impuse compatibilitatii fiziologice a preparatelor apoase,
nu sunt asa de stricte ca in cazup preparatelor aplicate pe alte mucoase (ex. preparatele
nazale sau oftalmice).
Biodisponibilitatea acestor preparate este putin studiata si se va tine seama ca
preparatele lichide administrate prin instilatie sau pulverizare in conductul auditiv sa nu
exercite o presiune daunatoare la nivelul timpanului.
Tratamentul local este eficace si in afectiunile mucoasei urechii medii sau
Trompei lui Eustachio (conduct lung de 3,5 4,5 cm, care face legatura intre cavitatea
timpanului si nasofaringe).
Prin lezarea timpanului insotita uneori de perforarea lui, substantele
medicamentoase pot ajunge chiar in urechea interna. Prezenta exudatului vascos, in
otitele medii cronice, face uneori imposibil pasajul substantelor medicamentoase prin
timpan (care nu permite de regula trecerea in cantitate mare a substantelor
medicamentoase in urechea medie) ceea ce impune ca alaturi de tratamentul local sa se
efectueze si un tratament general, mai ales in cazul preparatelor cu antibiotice.

12/22

Cand secretiile sunt abundente, se recomanda spalaturi caldute. Solutiile se


administreaza incalzite la temperatura corpului (pentru a se evita iritarea labirintului
vestibular, cu aparitia de vertije).
Factori importanti in administrarea formelor farmaceutice otice lichide, de care
va trebui sa se tina seama si care vor trebui prezentati pacientului, in momentul eliberarii
medicamentului, de catre farmacist, conform Regulilor de buna practica farmaceutica (in
activitatea de consiliere) :
- pozitia orizontala a pacientului, cu urechea afectata orientata in sus ;
- timpul de contact dupa administrare, de 5-10 minute ;
- miscarea pavilionului urechii, pentru a facilita patrunderea lichidului.
Solutiile apoase administrate la nivelul zonei auriculare prezinta o actiune topica,
cu cedare rapida si aproape totala a substantei medicamentoase conducand la un efect
terapeutic optim.
Suspensiile, emulsiile si unguentele adera de suprafata urechii si prezinta o
actiune prelungita ; prin administrarea acestora, este diminuat pericolul complicatiilor
micotice, prezent la solutiile apoase.
Spray-urile si aerosolii, preparatele moderne cu dispozitive care pulverizeaza
lichidul sau o pulbere in conductul auditiv extern, fara a exercita o presiune daunatoare
asupra timpanului, sunt usor si rapid de aplicat, mai ales in cazurile dureroase si prezinta
o buna aderenta.
Biodisponibilitatea substantelor medicamentoase din forme rinofaringiene

In general erinele sunt


formulate
ca
solutii,
majoritatea
substantelor
medicamentoase care se
administreaza la acest nivel
fiind solubile in apa, iar
solutiile apoase sunt mai
usor
de
preparat
si
administrat sub forma de
picaturi/instilatii.
Daca substanta este
insolubila in apa sau in ulei,
se recurge la suspensii sau
la alte forme eterogene
(emulsii, unguente, pulberi
bioadezive, s.a.), mai ales
daca se urmareste si o
prelungire
a
actiunii
terapeutice.

13/22

Cele mai multe preparate rinologice sunt hidrofile, deoarece acestea permit
functionarea normala a sistemului mucociliar; preparatele lipofile nu confera un contact
suficient cu mucoasa nazala si deranjeaza activitatea ciliara.
Administrarea medicamentelor pe cale nazala este destinata, de cele mai multe ori
unei actiuni locale, pentru tratarea diferitelor afectiuni.Obiectivele cercetarii in domeniul
formelor nazale, in vederea cresterii biodisponibilitatii, este dublu; pe de o parte se
doreste cresterea timpului de contact al medicamentelor cu mucoasa nazala, iar pe de alta
parte, ameliorarea conditiilor de absorbtie ale substantelor medicamentoase.
Primordial pentru formularea erinelor este pastrarea integritatii structurilor
anatomo-fiziologice de baza ale caii nazale, in scopul evitarii unor consecinte negative
asupra calitatii vietii pacientului. De asemenea, de o deosebita importanta pentru
realizarea efectului terapeutic local, este administrarea corecta, la care farmacistul poate
participa prin activitatea de consiliere, in sensul recomandarii:
- pozitiei culcat, cu capul usor lasat pe spate, cca. 30;
- miscari dreapta-stanga-spate, 30;
- ridicarea in pozitia asezat.

Daca se urmareste ca substanta medicamentoasa sa treaca in circulatia sanguina


pentru o actiune sistemica, o importanta deosebita se va acorda asigurarii unei bune
absorbtii a substantei medicamentoase pe cale transnazala.
Exista numeroase exemple care au pus in evidenta rapiditatea de absorbtie a
substantelor medicamentoase administrate transnazal si paralelismul cu calea i.v., precum
si faptul ca absorbtia este mai rapida decat la administrarea sublinguala.
Orice substanta medicamentoasa administrata la nivelul cavitatii nazale, trebuie sa
strabata trei bariere inainte de a ajunge in torentul sanguin, organismul prin structura
anatomica a foselor nazale opunandu-se la patrunderea agentilor straini; aceste trei
bariere sunt reprezentate de bariera fizica (mucusul si epiteliul ciliar), bariera temporara
(transportul mucociliar, prin care particulele de substanta sunt transportate spre
nazofaringe, in aproximativ 20, fiind o piedica in absorbtia transnazala a
medicamentelor) si bariera chimica (o bariera defensiva contra patrunderii xenobioticelor,
reprezentata de enzimele nazale). Enzimele aflate la nivelul mucoasei nazale, isi
manifeste actiunea atat in interiorul tesutului mucoasei nazale cat si in secretiile nazale,
fiind capabile sa metabolizeze unele substante medicamentoase (ex. substantele cu

14/22

structura peptidica, de tip progesteron insulina, enzime/aminopeptidaze), inainte de a


ajunge in torentul circulator sanguin, deci inainte de absorbtia propriu-zisa.
In concluzie, daca pe cale transnazala se evita efectul primului pasaj hepatic, nu
poate fi eliminata in schimb actiunea enzimelor nazale, susceptibile de a provoca un
pseudoefect al primului pasaj. Pentru a evita actiunea acestor enzime, cand se
administreaza molecule peptidice sau proteice, se poate proteja substanta
medicamentoasa printr-o formulare adecvata (ex. lipozomi, monocapsulare, etc), sau pri
adaugare de inhibitori enzimatici.
Biodisponibilitatea substantelor
bucofaringo-laringiene

medicamentoase

din

forme

farmaceutice

Cele mai multe preparate farmaceutice bucofaringiene sunt formulate ca solutii


(gargarisme, colutorii, ape de gura, s.a), paste de dinti, aerosoli, gume de mestecat,
comprimate de supt sau masticabile.
In functie de starea mucoasei bucofaringiene si de efectul terapeutic urmarit, sau
de scopul profilactic igieno-cosmetic, se selecteaza substantele auxiliare, forma
farmaceutica adecvata, tehnologia de fabricatie si conditionarea.
In primul rand, medicamentele administrate la nivelul diferitelor zone ale cavitatii
bucale au o actiune locala, reaalizandu-se un tratament prompt, direct si eficace.
Mucoasa bucala este insa si un loc potrivit pentru absorbtie, datorita irigarii foarte
bune; dintre zonele cavitatii bucale numai mucoasa sublinguala /perlinguala permite
trecerea substantelor medicamentoase, caz in care medicamentul trebuie sa fie plasat sub
limba.
Mucoasa sublinguala este o zona delimitata de o membrana asemanatoare tubului
digestiv, care se comporta ca o bariera lipidica la pasajul substantelor medicamentoase.

15/22

Toate substantele medicamentoase administrate si absorbite la nivel sublingual, vor evita


biotransformarea hepatica/ efectul primului pasaj, care ar putea duce la o eventuala
inactivare inainte de absorbtia in organism (ca in cazul moleculelor absorbite la nivel
gastrointestinal)., aceasta deoarece vasele sanguine aferente acestei zone, se reunesc intro vena larga si se varsa in vena jugulara interna, astfel ca sangele venos provenit din
regiunea bucala, se va indrepta spre inima si de aici va fi distribuit in tot organismul, fara
sa treaca prin ficat.
De asemenea, substantele medicamentoase absorbite la nivelul gurii vor evita
actiunea diferitelor pH-uri digestive, enzimelor digestive, florei bacteriene si eventual a
unei complexari si/sau interactiuni cu alimentele.
Biodisponibilitatea substantelor medicamentoase din forme farmaceutice oftalmice

Suprafata ochiului nu este un loc favorabil penetratiei si absorbtiei


medicamentoase, deoarece secretia si drenajul lacrimal, precum si umoarea apoasa si
structura corneei impiedica in general, pasajul medicamentelor.
Exista trei factori importanti care trebuie luati in considerare la formularea
medicamentelor oftalmice:
- penetrarea barierei hemato-oculare sau a corneei;
- localizarea actiunii medicamentului la nivelul ochiului, fara a afecta alte
segmente ale corpului;
- prelungirea duratei de actiune a substantelor medicamentoase, astfel incat
frecventa administrarilor sa poata fi micsorata;

16/22

Pentru a mentine o concentratie efectiva in tesuturile oculare, trebuie administrate


doze mari de medicament, doze care daca ar fi administrate pe cale generala, ar putea
determina sfecte secundare mai grave sau mai putin grave.
Corneea reprezinta o bariera biologica unica, care se deosebeste de toate celelalte
bariere, prin faptul ca are o structura caracteristica (un strat hidrofil subtire, presat intre
doua straturi lipofile); din aceasta cauza, anumite medicamente care se absorb in diverse
parti ale organismului, nu pot strabate bariera corneeana. Ex: Acetazolamida, indicata in
glaucom, pentru scaderea tensiunii intraoculare, nu poate fi utilizata in tratamentul topic.
Aceasta proprietate unica a corneei este de dorit, deoarece permite medicamentului o
eliberare la acest nivel, fara a se deplasa pe cale parenterala sau orala.
O cerinta importanta in terapeutica oculara, este imbunatatirea biodisponibilitatii
medicamentelor administrate local; in general, biodisponibilitatea este nesatisfacatoare,
de cca. 10% din doza administrata, si se datoreaza in mare masura proceselor
precorneene, care indeparteaza rapid medicamentul de la locul de absorbtie. Prelungirea
retentiei la nivel precorneean, s-a realizat mai intai prin marirea vascozitatii vehiculului,
ceea ce a dus la cresterea moderata a biodisponibilitatii solutiilor vascoase, urmata de
alte interventii, pana la includerea substantelor medicamentoase in inserte polimerice, caz
in care s-a manifestat lipsa de adaptabilitate a pacientului.
In conditii putin favorabile absorbtiei, datorita faptului ca un medicament oftalmic
lichid nu ramane decat un timp foarte scurt in contact cu ochiul, cercetarile trebuie sa
conduca la cresterea eficacitatii, la modalitati de formulare favorabile absorbtiei; pentru
aceasta, trebuie cunoscut indeaproape mecanismul de absorbtie a substantelor
medicamentoase studiate, cat si factorii susceptibili de a modifica biodisponibilitatea, in
principal solventii si adjuvantii.
Penetratia medicamentelor oftalmice se poate realiza pe doua cai principale:
- calea generala (orala sau parenterala) cand are loc o trecere prin difuzie a
substantei medicamentoase din sange in fluidele oculare (umoarea apoasa), prin
capilarele conjunctivei oculare, numita si calea conjunctivala;
- aplicarea locala, prin instilatie, numita si calea transcorneeana, mult mai eficace
decat prima; numeroase substante utilizate in terapia oftalmica (antibiotice,
anestezice locale, antiinflamatoare, s.a.) strabat bariera corneeana.
Cercetari recente, au evidentiat o a treia cale, minora, numita si calea necorneeana, in
care sunt implicate conjunctiva si sclerotica (tesuturi invecinate cu corneea), o cale
preferata de medicamente cu absorbtie redusa prin cornee, si totodata o cale putin
studiata.
Aproape toate medicamentele oftalmice aflate in terapeutica, strabat corneea prin
difuziune simpla. O serie de factori fiziologici pot influenta penetratia medicamentului la
nivelul ochiului, si anume:
- starea si functionarea ochiului, cu limitarea capacitatii de a accepta forma
farmaceutica administrata;
- dinamica fluidului lacrimal (viteza de secretie si de drenare);
- absorbtia prin tesutul conjunctival;
- penetratia prin cornee si sclerotica;
- viteza de clipire;
- reflexul de lacrimare determinat de administrarea colirului, s.a.

17/22

Ph-ul solutiilor oftalmice; pentru ratiuni de stabilitate, la limita Ph-lui fiziologic=


7,4;
Capacitatea normala a sacului lacrimal este de 7l; ochiul uman se poate acomoda cu
aproximativ 30l de solutie, suspensie sau 30g de unguent oftalmic, in absenta clipirii.
Astazi, produsele comercializate sunt conditionate in recipiente de plastomeri
(polietilena, polipropilena), cu dop picurator, care elibereaza 20-60 l/picatura; eliberarea
unguentelor conditionate in tuburi metalice cu varf efilat, prin care unguentul este instilat
in sacul conjunctival, este mai putin controlata.
Datorita capacitatii limitate a sacului conjunctival, aprox. 70-75% din cantitatea de
colir lichid se elimina prin scurgere in tractul nazo-lacrimal. Clipirea contribuie la
eliminare, drenajul incepand imediat dupa instilare, astfel ca medicamentul ajunge din
sacul lacrimal, in tractul nazal si apoi gastro-intestinal, aceasta fiind cauza pentru care
unele medicamente oftalmice prezinta efecte sistemice importante, iar pacientul simte
imediat dupa administrare gustul preparatului medicamentos, amar sau sarat.
Biodisponibilitatea substantelor medicamentoase din forme farmaceutice rectale
Medicamentele rectale sunt forme farmaceutice lichide, semisolide sau solide,
destinate pentru administrarea la nivelul mucoasei ano-rectale, in vederea unei actiuni
locale sau sistemice.
Mucoasa rectala este o mucoasa puternic vascularizata si absorbtia la acest nivel
se realizeaza prin intermediul venelor hemoroidale (superioare, mijlocii si inferioare);
celulele epiteliale ale mucoasei rectale secreta un lichid hidrofil (mucus, ce contine
mucine), in cantitate de 1-3 ml si care poate fi factor limitant al vitezei procesului de
absorbtie; ph-ul lichidului rectal: 7,2-7,4;
Pentru formularea medicamentelor rectale se alege forma farmaceutica de solutie,
daca substanta medicamentoasa este solubila in apa, sau de emulsie, suspensie, unguent,
supozitoare, daca substanta medicamentoasa este insolubila. Alegerea vehiculului,
excipientilor, tehnologiei de preparare, recipientelor de conditionare, se face functie de
forma farmaceutica selectata.
Calea rectala urmareste o actiune locala, dar si sistemica, cand se pot obtine efecte
superioare administrarii orale.
Formele lichide si in special solutiile apoase, prezinta o absorbtie rapida, uneori in
5-8 minute, absorbtia fiind superioara pentru moleculele lipofile, comparativ cu cele
hidrofile, mucoasa rectala fiind o bariera lipidica.
In contrast cu absorbtia gastrointestinala de dupa administrarea orala, calea rectala
poate oferi posibilitatea eliminarii primului pasaj hepatic, in cazul medicamentelor care
sufera transformari si inactivari hepatice, fiind indicata si de multe ori preferata pentru
astfel de medicamente, caci confera acestora o biodisponibilitate marita.
Teoretic, fractiunea de substanta medicamentoasa absorbita la nivelul venelor
hemoroidale medii si inferioare evita bariera hepatica, in timp ce fractiune de substanta
medicamentoasa absorbita la nivelul venelor hemoroidale superioare, ajung la vena porta
si de aici la nivelul ficatului; se considera ca un procent de 60-70% din substanta
medicamentoasa absorbita evita ficatul si primul pasaj hepatic. Conform acestei
observatii, medicamentul ocoleste bariera hepatica, daca este plasat in portiunea

18/22

inferioara a rectului (partea anala) si trece prin bariera hepatica daca este plasat in
portiunea medie si mai ales superioara a rectului (ampula rectala).
In activitatea de consiliere a pacientului, farmacistul poate preciza aceste aspecte
referitoare la orientarea administrarii, functie de scopul urmarit si chiar reprezinta o
necesitate, atunci cand se urmareste o actiune generala, sistemica.
Biodisponibilitatea substantelor medicamentoase din forme farmaceutice vaginale

Vaginul este un canal foarte elastic, format din tesut muscular ceea ce-i permite sa
se "ajusteze"; in medie are o lungime cuprinsa intre 8 si 12 cm si o largime de 2,5 cm.
Normal, un vagin sanatos este in acelasi timp si curat, datorita prezentei aici a
bacteriilor specifice, lactobacilii, cu rol esential n mentinerea snttii vaginale,
reprezentnd practic un grup heterogen de tulpini bacteriene Gram pozitive prezente n
proporie de 95% la nivel vaginal n perioada fertil a femeilor. Exist mai multe specii
de lactobacili, dar cele care au efecte benefice sunt lactobacilii Dorderline (Bacillus
vaginae) capabili s produc hidrogen peroxid. La femeile cu vaginoz bacterian se
gsesc lactobacilii care nu produc hidrogen peroxid, asa numiii lactobacili "ri".
Lactobacilii sunt responsabili de mediul acid protector (pH-ul acid al vaginului < 4.5).
Vaginul are un sistem propriu de curatare, mucozitatile nu stagneaza ci sunt
eliminate spontan spre exterior. Toaleta excesiva, cu sapunuri dure, spalaturile
intravaginale dese nu vor ajuta deloc la curatenia vaginului, din contra. De asemenea, nu
se vor folosi solutii cu substante iritante sau caustice, deoarece mucoasa este foarte
sensibila si pentru a nu produce o suprainfectie, se recomanda administrarea de solutii
sterile, cu instrumental sterilizat.
Dezechilibrul florei vaginale (scaderea aciditatii naturale) va avea ca rezultat
imbolnavirea vaginului.

19/22

Pentru formularea medicamentelor cu aplicare pe mucoasa vulvo-vaginala, se are


in vedere locul de administrare, precum si afectiunea de tratat, fara a ignora
caracteristicile mucoasei vaginale: suprafata 0,1 0,15 m, pH 3,8 4,5 si cu valori spre
6-8, in stari patologice, infectii; pH-ul creste, de asemenea cu varsta, dupa menopauza,
cand secretia ovariana inceteaza.
Medicamentele vaginale sunt forme farmaceutice lichide, semisolide sau solide,
destinate a fi administrate pe mucoasa vulvo vaginala, in vederea unei actiuni locale.
Administrarea unor substante pe cale vaginala, este cunoscuta din cele mai vechi
timpuri, grecii, egiptenii, foloseau irigatii simple cu apa si sapun, sulfat de cupru, flori de
musetel, frunze de nuc, in diferite afectiuni.
Forme farmaceutice endovaginale oficializate FR X:
Ovulele, la monografia SUPPOSITORIA
Capsulele vaginale la monografia CAPSULAE
Comprimatele vaginale la monografia COMPRESSI
Pentru afectiunile vulvei, se indica forme lichide (solutii si suspensii), forme
semisolide (unguente) si solide (pudre).
Pentru afectiunile endovaginale, pe langa formele lichide se administreaza curent
forme solide, ovule, comprimate si capsule vaginale.
In functie de forma farmaceutica se selecteaza substantele auxiliare, vehiculele,
tehnologia de preparare, recipientele de conditionare primara si secundara.
Datorita puternicii vascularizari, mucoasa vaginala permite transferul in circulatia
generala al unor substante medicamentoase (ca: antibiotice, sulfamide, hormoni, s.a.),
administrate pentru actiune locala, astfel ca pot aparea fenomene toxice dupa
administrarea unor forme farmaceutice cu hormoni sau prostaglandine.
In general, la nivelul mucoasei endovaginale, substantele medicamentoase
lipofile sunt mai absorbabile decat cele hidrofile; premenstrual si in timpul ciclului,
absorbtia moleculelor hidrofile creste.
Biodisponibilitatea substantelor medicamentoase din forme farmaceutice aplicate pe
piele

20/22

Pielea este cel mai mare organ al corpului omenesc, cu o suprafata totala de 1,5 2 m, cca. 3 kg (aprox. 6% din greutatea corpului) si o grosime de la 0,5 la 3 4mm.
Functia sa este de protectie a organismului, atat mecanica, cat si impotriva pierderii
substantelor endogene ale organismului, precum si impotriva influentei nedorite a
subtantelor exogene/xenobiotice, din mediul inconjurator.
Straturile pielii sunt distincte, au o structura histologica diferentiata si o activitate
biochimica specifica.
Indiferent de nivelul de penetrare a substantei medicamentoase dintr-o forma
farmaceutica, este necesara mai intai eliberarea moleculelor la interfata excipient-piele,
urmata apoi de penetratie, cand substanta medicamentoasa ajunge in epiderm si permeatia
in derm; ultima faza pe care o poate realiza substanta medicamentoasa, este absorbtia
prin vasele capilare, cu distribuirea in circuitul sanguin.
Preparatele destinate pentru aplicare cutanata, realizate intr-o mare varietate de
forme farmaceutice (inclusiv cele din sfera cosmetica), reprezinta modalitatea cea mai
veche pentru ingrijirea si infrumusetarea pielii, dar si pentru tratarea ranilor, inflamatiilor
si diferitelor afectiuni dermatologice.
Problemele de formulare si preparare ale produselor cosmetice, prezinta aspecte
comune cu cele ale preparatelor medicamentoase, privind vehiculele, excipientii,
conservantii adecvati formularii (solutii, emulsii, creme si unguente, pudre, s.a),
metodele de preparare si control. Cercetarea este axata pe interventia in formulare in
vederea facilitarii penetrarii substantei medicamentoase active, functie de actiunea dorita,
topica (de suprafata, in epiderm, derm, sau in profunzime, in zona muschilor si a vaselor
de sange) sau sistemica (absorbtia in circulatia generala).
Formularile de medicamente topice, urmaresc cresterea concentratiei de medicament la
locul de actiune, si reducerea efectelor sistemice; biodisponibilitatea topica poate fi
definita ca fiind concentratia de substanta medicamentoasa libera, regasita la locul de
actiune al formularii farmaceutice topice. Cantitatile reduse de preparat medicamentos
aplicat topic, nu determina de regula, concentratii serice sau urinare detectabile prin
tehnici conventionale.
Formularile de medicamente cu aplicare cutanata si destinate a trata zone mai
profunde, se caracterizeaza prin eliberarea locala a substantei active care traverseaza
straturile pielii si penetreaza pana la muschi, articulatii (ketoprofen, diclofenac,
indometacin, piroxicam, s.a.) sau pereti vasculari (bioflavonoide, heparinoide, dobesilat
de calciu); astfel de preparate se utilizeaza in afectiuni reumatologice sau ale sistemului
venos si a caror formulare faciliteaza absorbtia substantei in profunzimea locului de
aplicare.
Formularile de medicamente pentru actiune sistemica, prin absorbtia in circulatia
generala, au evoluat foarte mult si au permis dezvoltarea sistemelor terapeutice
transdermice (STT), care elibereaza controlat substanta medicamentoasa activa si care
penetreaza transdermic, patrunzand in circulatia generala; astfel de preparate fiind
destinate tratarii unor afectiuni sistemice. Dupa 1980, o serie de substante
medicamentoase cu efect sistemic (nicotina, estradiolul, testosteronul, nitroglicerina,
fentanilul, scopolamina, s.a.) au fost formulate si utilizate in practica medicala sub forma
de STT.
In prezent cercetarile sunt orientate pentru realizarea de STT cu substante
medicamentoase indicate in afectiuni cardiovasculare, stari nervoase, boli neoplazice,

21/22

incontinenta urinara, pierdere de masa osoasa specifica postmenopauzei, s.a., precum si


pentru realizarea de preparate cu administrare transcutanata (STT) pentru moleculele cu
masa mare (peptide, proteine, glicoproteine), substante care pe cale orala prezinta o
biodisponibilitate redusa, fiind distruse la nivel gastric sau metabolizate hepatic, intr-un
procent ridicat. In realizarea STT-urilor, dificultatile sunt legate de cantitatile mici de
substante medicamentoase si sistemul de eliberare controlat in unitatea de timp, precum
si de reducerea impermeabilitatii stratului cornos si favorizarea penetratiei substantelor
active la nivelul vaselor de sange. Absorbtia transcutanata nu se aplica la substantele
medicamentoase care necesita concentratii plasmatice ridicate.
Statisticile reflecta valoarea terapeutica si superioritatea acestui tip de formulare
si administrare a medicamentelor, comparativ cu alte cai de administrare.
Biodisponibilitatea ca termen farmacocinetic, care descrie cantitatea de substanta
medicamentoasa absorbita, precum si viteza cu care aceasta devine disponibila la locul de
actiune, poate fi evaluata si in cazul STT, similar preparatelor administrate pe alte cai.
Studiile de biofarmacie
au relevat importanta formularii preparatelor
farmaceutice cu aplicare cutanata in functie de scopul urmarit:
actiune de suprafata, in afectiuni dermatologice cu localizare mai mult sau mai
putin superficiala;
actiune in profunzime, in afectiuni reumatismale sau ale sistemului venos;
actiune sistemica, la care se urmareste o absorbtie cantitativa in unitatea de timp.
Terapia dermatologica cuprinde un volum mare de preparate aplicate pe piele, unghii:
lichide solutii, emulsii, suspensii, lotiuni, sampoane;
preparate semisolide - creme, unguente, geluri, paste, cataplasme, emplaste
medicamentoase;
pulberi pentru aplicatii cutanate, cu diferite grade de finete;
preparate farmaceutice presurizate, cu aplicare sub forma de aerosoli;
forme adezive cutanate- pansamente adezive, timbre, plasturi medicamentosi,
STT.

22/22