Caracterizarea Anei

Tipologic, Ana intruchipeaza destinul femeii din mediu rural, dupa consideratia lui George Calinescu,
femeia reprezinta doua brate de lucru, o zestre si o producatoare de copii.
Ana, fata lui Vasile Baciu, se detaseaza inca din primele pagini ale romanului, in momentul horei, alaturi de
Florica si in contrast cu ea. Prin cele doua aparitii feminie autorul prefigureaza, de fapt, cele doua glasuri
intre care va pendula Ion: glasul pamantului si glasul iubirii. Ceva care aminteste de caracterul predestinat
al eroilor tragediilor antice se decifreaza in profilul Anei inca de acum. Ea are fata lunguiata, arsa de soare,
cu o intiparire de suferinte.
Factorii care determina tragismul acestei fete sunt multi. Ana este orfana de maam, tatl ei, stapan,
prin ce mijloace se stie, al unor mari intinderi de pamant, ursuz, cazut treptat in patima bauturii, vede in
Ana un vrajmas care i-ar stirbi proprietatea prin casatorie.
Consecinta acestui statut al Anei este sentimentul sufocarii intr-un spatiu limitat din care ea
manifesta firesc tendinta de evadare. Calea prin care incearca sa o faca este pe cat de frumoasa pe atat de
traggica: iubirea.
Aceasta este tinta catre care se indreapta Ana cu toata fiinta ei.. Nu punem in discutie
uratenia ei fizica, aceasta poate ca nu exista decat pentru Ion, ci, dimpotriva, frumusetea ei morala dovedita
de puterea cu care, nesocotind barierele sociale ANA fata bobata, ION sarantocul din Pripas infruntand
jignirile si brutalitatile intai ale tatalui, mai apoi ale barbatului, traind permanent in iluzie, nutreste o
dragoste profunda pentru Ion, despre care crede ca-i ofera tot ce-si dorea: salvara prin iubire. De aceea, la
hora, cand Ion o strange la piept pe Ana cu mai multa gingasie dar si mai prelung, privirea ei luceste de
bucurie si sopteste cu dulce repros Da-mi drumul Ionica, ...zau, da-mi drumul!...
Liviu Rebreanu se dovedeste un bun cunoscator al psihologiei feminine. El ii surprinde zvarcolirile Anei in
setea de dragoste, profunzimea sentimentului nutrit pentru Ion, daruindu-si fecioria celui pe care-l numea
norocul ei.
La individualizarea puternica a Anei contribuie si reactiile pe care le provoaca in comportamentul lui
Ion ca si ipostazele contrastante in care apare. Este cunoscut faptul ca autorul romanului Ion este un
maestru al contrastelor. Din scena horei chiar, prin comentariul scriitorului aflam ca lui Ion nu-i fusese draga
Ana...dar avea locuri si case si vite multe. Iar in timp ce pentru George, caruia Ana ii fusese mai demult
fagaduita, aceasta nu era cine stie ce frumoasa, pentru Ion, privind-o pe delnita, ea e slabuta si uratica si se
intreaba Cum sa-ti fie draga?. O urmareste si se mustra: Uite pentru cine rabd ocari si sudalmi. Opusa Anei,
Florica prin frumusetea si spontaneitatea ei, smulge flacaului marturisirea: In inima mea...tot tu ai ramas
craiasa.
Odata criza erotica trecuta, arata George Calinescu in lucrarea citata, ea inceteaza de a mai
insemna ceva pentru feminitate. Soarta Anei e mai rea, dar deosebita cu mult de a oricarei femei de la tara,
nu. Drama Ion- Ana este doar drma casniciei taranesti.
In numele dragostei, Ana devine victima tragica a violentelor cand ale tatalui, cand ale sotului.Autorul pune
in lumina, cu mult realism, conditia de inferioritate a femeii, date fiind prejudecatile de care era stapanita
societatea vremii. Acestora li se adauga imprejurarea in care Ion, dominat paroxistic de galsul pamantului,
abia in ziua nuntii avea sa inteleaga ca impreuna cu pamantul trebuia sa primeasca si pe Ana, adaos tragic
la bunurile materiale in posesia carora a intrat, fata devenind din roaba tatalui sluga sotului.
In acelasi monent, al nuntii, relevandu-i-se tragismul, dupa ce crezuse cu atat putere in iubirea
pentru Ion, Ana va murmura indurerata: Norocul meu, norocul meu! lamaentare rascolitoare aducand-o din
cand in cand pe Ana in prim planul actiunii.
Ana isi poarta pruncul la piept in ratacirile ei, iar in final se spanzura. Gestul disperat al Anei este
consecinta pustiului ei sufletesc, dupa prabusirea suportului moral care i-a fost iubirea. Variind un precept
moral stravechi, se poate intelege, in concluzie, ca, in absenta sentimentului de iubire nimic nu exista.
Este in moartea Anei un mod de a pedepsi o lume incremenita sufleteste in dorintele meschine de a
avea indiferent pe ce cale. Aici femeia devine obiect de negociere, iar Ana nu poate suporta povara unei
asemenea injosiri si se sinucide.
Intruchipare a durerii nesfarsite, izvorand din vina de a fi iubit cu toata navala tineretii ei, Ana este
reprezentativa pentru conditia femeii din satul romanesc, intr-un moment social-istoric bine determinat.