Sunteți pe pagina 1din 4

MATERIE PRIMA

de Nicolae Hoteteu
Ma trezisem.
Pereti albi infricosatori si claustrofobi ma tintuiau locului. Podeaua rece ma amortise. Ce
era locul asta... Nu stiam. Buimac, m-am indreptat catre usa. Clanta ruginita se invartea in gol.
Am inceput sa lovesc cu putere, strigand dupa ajutor, desi nu avea nici un rost... Intotdeauna,
cand esti intr-un loc ingust si intunecat, inchis, strigi dar nu ti se raspunde. Asa era in toate
filmele... Asa este...
O fereastra dreptunghiulara ma ademenea spre libertate. Nu era nici prea sus, nici prea
jos, ceea ce imi dadea o speranta. M-am indreptat indarjit catre ea. Am deschis primul rand de
geamuri si observ al doilea rand blocat, cu neputinta de descuiat. Am inceput sa racai cu unghiile
goale floricelele de gheata... Dar era gheata ? Lumina difuza din afara nu imi dovedea nimic.
Dadea peretele catre exterior, sau spre inauntru, fals, intr-o anumita incinta, iluminat de neoane
artificiale ? Gandeam prea mult, trebuia sa ma calmez. Dar nu puteam. Sentimentul de
nesiguranta ma bantuia. O lacrima, de teama sau nervozitate, cobor pe obraz, spre buze. Am
inchis pleoapele, poate poate imi voi aduce aminte de ceva... Dar nimic.
M-am prabusit pe podea si am ramas cu ochii mari, fixand un punct invizibil pe zid.
Precum un prizonier al zilelor de demult. Uitat. Nebun. Vroiam sa urlu, sa sparg, sa ies... Mi-am
rezemat capul, gatul imi trosni si incepusem sa ma uit nepasator spre tavan. Perspectiva parea a
se pravali peste mine iar tavanul inalt zgrunturos imi zambea horific...
Dupa un timp nedefinit, incep din nou sa gandesc. Era seara aici ? Sau poate dimineata...
Totusi, fereastra era unica sansa... Un zgomot surd se auzi dinspre usa. Ca un ecou slab. Parea ca
un hol ce dilua sunetele in vastitatea lui. Am lipit urechea de usa rece si ascultam, tinandu-mi
respiratia. Nimic... Nu, ceva era. Un pas. Sau o picatura. Mai degraba un robinet de prin
apropiere, dar indepartat. Ma uit imprejur. Nici macar un fir de praf. Totul imaculat. De parca
camera ar fi fost croita special pentru venirea mea.
Nu puteam astepta, sa mor era cea mai cruda posibilitate... Incrancenat, am inceput sa
lovesc usa puternic , cu picioarele, sperand ca se va rupe intr-un fel sau altul. Dar nu aveam
destula forta in mine. Ceva ma secase. Ah, ameteala., nu din nou..
M-am dus spre capatul opus, mi-am luat avant si am lovit cu sete, cu umarul. Zgaltaitura
a rasunat ciudat... Parea ca se rupe din incheieturi, dar nu era asa. Inca o data... Nu sunt asa de
masiv si nici puternic. Ma chinuiam, dar tot nu reuseam defel...
Observasem mai devreme scorojirea lemnoasa, cu buricele degetelor, mangaind lemnul
uscat al portii masive. M-am lasat pagubas. Nu reuseam sa sparg acea frontiera ce ma izola. Mam asezat lenes langa un perete, cu spatele lipit de racoarea sticloasa a faiantei. Lumina era
continua, alba si ambigua. Peretii pareau pufosi. Moi. Imi simteam degetele ciudat si corpul la
fel... Ma gandeam, de obicei exista ceva cu care sa sapi, ceva de care sa te ajuti, nicaieri in lumea
asta nu poti fi atat de izolat. Se pare ca ma inselam. Aici se putea... Pana si Edmond Dantes
reusise, dupa mult timp, ce-i drept, sa evadeze, desi trecuse prin multe etape, nebunie, credinta
extrema si speranta...
Imi era foame. Sete. Si dorinta de evadare. Simteam ca nu mai rezist... Am atipit
Oare de ce sunt aici ? DA-MI MOTIVUL ! O LUMINA ireala ma cuprinse. Peretii se
disipara, dezintegrati incet in lumina alba. Am inchis ochii, dar degeaba. Negrul mintii se

inundase spectral in albul cel mai pur. Ma simteam mic si neputiincios. Mai bine taceam... Imi
vedeam mainile incercand disperate sa se agate de orice, dar in valurile de energie ce ma
inconjurau, eram singur. Era raiul ?
In cosul pieptului simteam o taietura perfecta cum imi deschide coastele. Nu puteam
vorbi. Vroiam iara sa strig, sa tip de durere, de ce nu ma aude nimeni... Heiiii...
Incet, durerea disparea. Si timpul trecea cu viteza. Paream atemporal, dezlipit de lumea
fizica. Cu toate acestea, coboram in spirala. De ce eram in miscare ? Nu era normal Trepte
mari, late, tot apareau, desi inconjurau un turn nu prea inalt. Se zarea orizontul solului. Dar parea
indepartat. Fug. Alerg. Degeaba. Se creau in infinit alte scari... si altele... Sus, nori amorfi
amenintatori se roteau fara sens in jurul varfului acelui turn. Am reusit sa ies Cred. Dar cand ?
Pe pereti, iluzoriu, apareau imagini in miscare. De fapt umbre. Si iarasi, vibrand straniu,
pulsatii luminiscente penetrau zidurile groase. Ca si cum intreaga cladire ar fi prins viata. Sau isi
daduse seama ca am scapat Ce bine ! Picatura ma urmarea acustic, caci incepusem din nou sa
o aud
Nu ai administrat destul sedativ, ce e cu tine ? se auzi vag, in spate, dimprejur, nu
stiam sigur. In atmosfera sordida, printre genele intredeschise, se observa o figura, in ceata. Sunt
pe un pat. In jur alb. Deja e stresant M-am saturat de monocromia asta. Ceva precum un
robinet stricat picura ritmic, din cand in cand.
Sunteti bine, operatia a reusit
Ma bucur. Desi oare ce inseamna Ce vedeam ? Nu eram eu. Heiii Simteam cum
obosesc. Splina nu mai facea fata. Ma opresc. Unde ? Rinichii goi se usurau, desi nici o parte a
corpului nu era unde trebuie fiecare in corpuri diferite
Operatia a avut succes ! Pacientul din pacate a decedat vorbi cineva la telefon,
uitandu-se la corpul mutilat, impartit, aruncat la reciclare.
Nu-i nimic ! raspunse altul. Se auzi cum zambea, cu mainile in manusi galbui
pline de sange si continua, privind organele inca proaspete: mai exista destui pentru extragerea
materiei prime
A Time Of Freedom
By Abbey Silent
Morning's soft air, touching everything with such care,
Caresses a young face, in a quiet secluded place.
Smile planted strong, heart beating on.
Only one thing is on her mind, and that is summer time.
A joy reckless and wild,
that's been in the heart of every child,
now set within her,
for there is no cure.
Her spirit set free, soars higher than the trees.
The books that weighed her down,
now thrown on the ground.

The rivers cleansed from winter,


are now heated for splendor
The happiness of knowing,
no bedtimes are set,
and so schedules to be met.
The sun now beating within her veins
washes away all her pains.
Then without a sound,
the sun starts to sink down.
so she heads inside,
satisfied,
until the next time.
But her spirit is just too wild and decides to wait awhile,
So it stays outside and watches the sun,
waiting for what is to come.
The birds fall asleep the peepers start to peep,
And slowly the sunbeams caressing the mountains,
Turn them into splendorous fountains.
(TR>EN>RO)

Timpul libertii
de Abbey Silent
Aerul domol al dimineii, atingnd totul cu atta grij,
Mngie un chip tnr, ntr-un loc retras i linitit.
Zmbet autentic, inima bate puternic.
Un singur lucru este n mintea ei, sosirea verii.

O bucurie nesbuit i slbatic,


ce a fost prezent n inima fiecrui copil,
acum a ptruns-o i pe ea,

finc nu exist nici un remediu.


Spiritul ei eliberat, deasupra copacilor se nal. (se nal mai sus dect copacii).

Crile ce au aplecat-o,
acum sunt aruncate pe pmnt.
Rurile curate de iarn,
acum sunt nclzite pentru splendoare
Cunoate fericirea,
de a nu avea orelor de culcare,
i nici de respectat orare.
Acum strlucirea soarelui curge prin venele ei (Acum soarele bate mpreun cu venele ei )
i spala toate durerile ei.

Apoi, fr un sunet,
soarele ncepe s apun (dispar )
aa c se duce nuntru,
mulumit,
pn data viitoare.

Dar spiritul ei este prea slbatic i decide s atepte un timp,


Rmne afar i privete soarele
ateptnd ceea ce va veni.
Psrile adorm puiorii se uit pe furi,
Razele de soare mngie ncet munii,
Transformndu-le n fntni spectaculoase.