Sunteți pe pagina 1din 2

ronica lui Neculce, Letopisetul Tarii Moldovei de la Dabija-voda pana la a doua domnie a lui

Constantin Mavrocordat, precedata de cele 42 de legende, intitulate O sama de cuvinte, se


intemeiaza pe fapte traite, de aceea are un caracter memorialistic (cel putin jumatate de secol a
fost martorul evenimentelor povestite). s6y9yx
Ion Neculce este considerat primul nostru mare povestitor, precursorul lui Creanga si Sadoveanu.
Cronica sa este plina de subiectivism, autorul nereusind sa se detaseze de propriile-i impresii,
ganduri si resentimente.
Neculce intra in istoria culturii noastre si in calitatea sa de prim culegator de folclor. Cele 42 de
legende despre voievozi, boieri sau tarani sunt un adevarat portret de fapte culturale si
lingvistice. Stilul este oral, concis, cuprinzand proverbe, regionalisme, descrieri si portrete ale
domnitorilor deveniti legendari.
Legendele lui Neculce se disting printr-un continut anecdotic sau un epic batranesc, cu seva
populara. Ele au devenit sursa de inspiratie, dar si model scriitorilor (D. Bolintineanu, C.
Negruzzi, V. Alecsandri, M. Sadoveanu s.a.).
Mai ales in fragmentele narative, atat in cronica cat si in legende, Neculce isi defineste arta: darul
de a pigmenta epicul cu anecdoticul, inviorand relatarea istorica prin ironie si haz -; ca la
Creanga -; (descrie mazilirea lui Dumitrasco Cantacuzino; evadarea spatarului Dedu Arbanasul;
despre eclipsa de soare de la 1700; despre sosirea lui Petru cel Mare la Iasi; batalia de la
Stanilesti s.a.).
Dar Neculce are si darul portretizarii, creionand fizionomii vii, sugerand caracterul printr-un
element particular: un gest, o actiune simpla, un tic, un obicei sau conturand portrete complexe
(Dimitrie Cantemir; vizirul Gin Ali-pasa; Dumitrasco Cantacuzinul grec talpiz si fricos;
Constantin Cantemir carte nu stie ci numai iscalitura invatasa de o face; Constantin
Mavrocordat).
Legenda despre Nicolae Milescu Spatarul este penultima din sirul celor 42 care preceda
letopisetul. In ea se povesteste destinul senzational al unui mare boier si carturar roman, care,
complotand impotriva lui Stefanita-Voda, a pribegit prin mai multe tari ale lumii. Prezentandu-si
personajul, cronicarul se opreste, in treacat, asupra unor amanunte care il individualizeaza si-i
sau identitate (boier de la Vaslui, mandru si bogat, pre invtat si carturar, si stie multe limbi
etc.). Dupa aceea urmeaza o insiruire de episoade, anecdote, incidente din viata spatarului, prin
care se completeaza treptat schita de la inceput. Cresterea fabuloasa a faimei lui Nicolae Milescu,
devenit Nicolae Carnul, este sugerata de Neculce cu un remarcabil simt al compozitiei.
Cronicarul tine treaz interesul cititorului prin felul cum alterneaza scenele de bucurie si
amaraciune, de rusine si speranta, de intuneric si lumina, care au toate ca erou principal un singur
om, carturar si aventurier deopotriva, prin voia lui si mai ales a altora.
Legenda lui Milescu este, de fapt, o schita a vietii unui om, un portret biografic, in care detaliile
de caracterizare morala izvorasc din intamplari, tradand preferinta lui Neculce pentru portretul
anecdotic. Dar ceea ce particularizeaza in mod deosebit aceasta legenda este atmosfera de basm,
de a fost odata ca niciodata, care invaluie treptat amintirea spatarului. Prin aceasta, Neculce se
dovedeste inca o data un mare artist, intuind ca oamenii suprevietuiesc in legenda.

Inzestrat cu o simtire aleasa, dar mai ales cu harul cuvantului, devenit arta, Ion Neculce este
intaiul mare povestitor roman (G. Calinescu).