Geografia Populaiei

Evolutia procesului de populare a planetei

Pentru perioadele foarte ndepartate procesul de populare este
urmarit prin intermediul unor evaluari indirecte:
- deducii bazate pe extrapolarea unor eantioane spaiale
mai bine studialte, n funcie de cercetarea arheologicpaleoantropologic;
- analogia cu situatia actuala din anumite zone ale Terrei n
care mai traiesc comunitati de tip preistoric.
Sursele istorice trebuiesc totdeauna tratate cu circumspectie data
fiind tendinta exagerarii efectivelor fie din dorinta impresionarii
adversarilor fie din teama nejustificata adesea a oamenilor politici
, de depopulare. Exista si situatii de subevaluare , atunci cnd nu
erau cunoscute grupurile umane mai izolate , sau neintegrate n
organismele politice ale timpului.
Necesitatea cunoasterii efectivelor se impunea n societatile
orgnaizate n scopuri defensive, drept pentru care de timpuriu au
fost utilizate numaratorile, sau metode ingenioase precum cea a
lui Alexandu Macedon ce a utilizat o funie standard de lungime
egala cu care puteau fi nconjurati 20 oameni , ajungnd astfel la
concluzia ca nu dispune dect de 34 000 infanteristi si 4 000
calareti .

Evolutia procesului de populare a planetei

Paleolitic
se caracterizeaza printr-o evolutie lenta prin difuziunea
continua a unor grupuri umane reduse , dinspre aria de

formare din E Africii spre masa continentala eurasiatica ,iar

spre finalul perioadei si spre Oceania si America

Omul era lipsit de posibilitatea reproducerii resurselor

subzistentiale fiind obligat sa traiasca ntr-un relativ echilibru
cu natura . n plus mortalitatea era foarte ridicata , datorita
necunoasterii unor procedee de combatere a diverselor boli
si pericolului continuu din partea animalelor salbatice fata de
care dispunea de posibilitati reduse de aparare. Studiile
facute asupra scheletelor din S si E Africii ( R Leakey) atesta
o durata a vietii extrem de redusa, 22 ani n medie. Situatia
ramne stabila pe tot parcursul perioadei, n paleoliticul
mijlociu , studiile lui H. Valois asupra omului de Neanderthal
atesta ca 55% dintre acestia mureau nainte de 20 ani, 40 %
nainte de 40 ani, restul nedepasind 50 ani .
Pentru evaluarea numarului populatiei globului n aceasta
perioada s-a recurs la comparatia cu acele grupuri umane
aflate nca n stadiu preistoric. Astfel densitatea populatiilor
de pigmei din Africa ecuatorial este de cca 1 loc/8kmp sau
a aborigenilor australieni de 1loc/30kmp.Astfel, se apreciaz
c pe teritoriul actual al Frantei traiau n paleoliticul mediu si
superior 20 000 - 50 000 locuitori . La nivelul globului J.N.
Biraben evalueaza la cca 500 000 - 1 000 000 locuitori
populatia la 500 000 e n si la 5 000 000 spre 10 000 e n .
Ritmul de crestere a populatiei era astfel extrem de redus
doar 0,0003% anual .
Evolutia procesului de populare a planetei
Neolitic
Fata de perioda anterioara se caracterizeaza prin
descoperirea culturii sistematice a plantelor si domesticirea
animalelor ce asigura omului resurse subzistentiale stabile,
abundente, devenind mai putin dependent de natura .

Cunoscuta ca revolutia neolitica acest proces complex

ncepe cel mai devreme spre 10 000 en , conturndu-se clar
spre 6 000 en n Asia Anterioara de unde se difuzeaza spre
Europa CV si Asia Centr. dupa 4000en , n China dupa 3000
en (greu de apreciat daca e vorba de o difuziune dinspre V
sau de o evolutie separata) si independent n Mezoamerica
spre 2 000 en . Revolutia neolitica impune si procesul de
sedentarizare a grupurilor umane , delimitarea spatiilor de
referinta fiind acum mult mai riguroasa .
Nevoia continua de terenuri agricole , datorata cresterii continui a
efectivelor a dus la despadurirea si destelenirea unor ntinse
suprafete forestiere sau nierbate . Comparatia cu grupurile ce
practica agricultura itineranta n padurile ecuatoriale atesta o
crestere sensibila a efectivelor .Extrapolarea acestora si a
examinarii unor asezari neolitice din ariile de densa locuire ( prin
numararea locuintelor , cazul asezarilor din Subcarpatii Moldovei ,
bine studiate ) se poate aprecia populatia Terrei la cca 15 miln
spre 4 000 en ( o crestere de 3 ori n 6 000 ani ) si la 50 miln spre
3 000 en deci o nzecire a populatiei n 7 000 ani .
Perioada de dublare a populatiei se reduce astfel la 2000- 2500
ani ceea ce presupune o crestere a excedentului natural pe baza
reducerii mortalitatii , fapt confirmat de studiile asupra scheletelor
din unele necropole din Franta unde se constata o proportie mult
mai ridicata a celor ce ating 40-50ani , de 10% si pentru prima
data cca 1,5% care trec pragul de 50 ani
Evolutia procesului de populare a planetei
Antichitatea
Marcata de noi revolutii ( cea metalurgica n primul rnd , dar si
cele legate de consolidarea statelor sclavagiste sau de tehnica
irigatiilor n regiunile aride ) ce maresc productivitatea agriculturii
si eficienta muncii . Limita sa inferioara este dificil de trasat , spre
deosebire de cea superioara marcata de declinul ultimelor doua

mari imperii sclavagiste ( cel Roman si Han). Pe parcursul celor

cca 3 milenii ( 2500 en - 500 en) populatia globului se dubleaza
de doua ori , durata de dublare reducndu-se la 1000 ani . Vrful
acestei evolutii este atins la nceputul erei crestine spre anul 200
cnd se ajunge la cca 250-260 miln loc, dupa care se manifestcrestere accelerata a populaiei
- crestere a nivelului de cultura si civilizatie prin dezvoltarea
formelor de organizare statale , aparitia scrisului , dezvoltarea
matematicilor elementare - primele numaratori demografice
(nepastrate , sau pastrate fragmentar ori deformate de catre
istoricii de mai trziu ).
Este o epoca n care exista deja premisele pentru efectuarea
unor nregistrari de populatie, partiale (pentru plata impozitelor i
efectuarea serviciului militar) . Cele mai vechi ncercari apartin
Egiptului dinastiei a II-a ( sfrsitul mil III en, partial pastrate ) ,
ulterior remarcndu-se cele din Mesopotamia, Grecia, China si
Imperiul Roman , acesta din urma instituind censul periodic la
intervale egale ( cinci ani ) ncepnd cu sec V en .
Prin extrapolare se poate obtine o imagine asupra gradului de
populare al planetei chiar daca unele civilizatii destul de avansate
nu au lasat indicii referitoare la numarul locuitorilor ( cazul
Indiei ). Pe baza acestor nregistrari unii autori antici au apreciat
de ex:
- populatia Egiptului la cca 3,5-7,5 mil locuind n 20 000
asezari;
- pentru Mesopotamia aprecierile merg spre 4-6 mil;
- Grecia antica n perioda de apogeu ( secV .e.n ) numara
cca 2 mil loc;
- Conform lui J. K. Beloch , ntemeietorul demografiei istorice
(1886), Imperiul Roman la apogeu ( spre 200 en ) numara 55 mil;

- populaia Chinei la apogeul Imperiului Han , n sec. I.e.n cca

40-70 mil loc;
- subcontinentul indian cu cca 40-50 miln loc, platourile
iraniene cu 8-10 mil;
- Africa subsahariana 15-17 mil, Americile cca. 5 mil,
Australia i Oceania 1 mil.
Date destul de corecte snt cele pastrate din perioada romana
analizate si interpretate de J. K. Beloch , ntemeietorul
demografiei istorice (1886) . Conform acestuia Imperiul Roman la
apogeu ( spre 200 en ) numara 55 miln loc ( 1/4 din populatia
globului ) a caror distributie era urmatoarea:
7 miln n Italia actuala ,
6 miln n pen. Iberica ,
5 miln n Galia transalpina ,
2 miln n provinciile dunarene (Pannonia, Noricum , Dacia ) ,
3 miln n Grecia si regiunile adiacente (Macedonia , Tracia ),
1 miln n Ins Britanice,
11,5 miln n provinciilor africane (Libya , Egipt, Numidia,
Cartagina etc),
19,5 miln n Orientul Mijlociu (Asia Mica , Siria, Palestina
etc.).
- extensie de 1000 ani;
- Evolutia procesului de populare a planetei
Ciclul medieval

- evolutie specifica n zigzag, cu perioade de crestere urmate

de declin brusc datorat unor epidemii, invazii sau razboaie,
care nsa au afectat selectiv ariile de veche civilizatie din
spatiul eurasiatic.
- declinul amorsat la sfrsitul antichitatii se stabilizeaza la nivel
global spre anul 600 e.n la cca 200 miln loc.
-

cele mai afectate sunt regiunile din bazinul mediteranean

aria indiana cunoaste o crestere continua ce i asigura din

aceasta perioada locul doi n lume, dup China.

- Stabilizare este urmata de o crestere destul de rapida al

carei vrf se situeaza ntre 1000-1200 legat de consolidarea
statelor feudale din V Europei unde se si nregistreaza cele
mai notabile cresteri . Se ajunge astfel la cca 440 miln loc
spre 1340 , deci o dublare a populatiei n 750 ani , anulata
nsa de efectele catastrofale ale epidemiei de ciuma din
1348-1349 . Aceasta a decimat populatia din zonele dens
populate ale Europei (Italia, Tarile de Jos , Franta , cu scaderi
de 50% ) nct spre anul 1400 populatia globului nu depasea
375 miln loc. , cifra anterioara fiind atinsa din nou abia spre
1500 n perioada Renasterii
- Scderi ale populaiei au loc n Americile proaspat
descoperite , unde populatia locala este decimata masiv n
Antile sau n zonele constiere . nainte de descoperire
populatia amerindiana era apreciata la 10-15 mil , pentru ca
n sec. XVII numarul lor sa se reduca sub 8 miln . Tot acum se
face remarcat comertul cu sclavi negri de pe coastele V ale
Africii care vor perturba echilibrul demografic al acestui
continent ce detinea 19,6% din populatia globului la 1600
pentru ca un secol mai tirziu sa detina doar 15,7%, proportie
ce va scadea continuu pna la 1950 , dupa care continentul
negru ncepe sa-si ia revansa .

- La finalul perioadei (1650) populatia globului atingea deja

666 mil loc.
-

Asia detinea de pe atunci cca 63% din total (att China ct si

subcontinentul indian depasind cifra de 100 miln)

Europa avea o populaie de 112 mil - Franta (22 miln )

Germania si Italia cu 13 miln fiecare, Spania cu 8 miln si
Polonia cu 6 miln , Marea Britanie nedepasind cu mult 5 miln,
Imperiul Rus (12-15 mil)

Asupra populatiei Africii exista ndoieli , cifrele cel mai des

invocate fiind cele de cca 100 miln desi se acrediteaza si
ideea unei Africi subsahariene slab populate care nu putea
adaposti la 1700 mai mult de 30-40 miln loc .