Sunteți pe pagina 1din 8

Tema 4: Particularitatile desfasurarii auditului intern

4.1. Auditul activelor pe termen lung


4.2. Auditul ciclului vinzari-creante-mijloace banesti
4.3. Auditul ciclului procurări de stocuri de mărfuri și materiale și a datoriilor comerciale
4.4. Auditul capitalului propriu și datoriilor pe termen lung
4.5. Auditul datoriilor pe termen scurt

4.1. Auditul activelor pe termen lung

Scopul auditului activelor pe termen lung este stabilirea conformitatii metodicii de evidenta a activelor pe
termen lung utilizate in intreprindere cu prevedeile actelor legislative si normative in vigoare in RM, in vedrea
confirmarii veridicitatii datelor reflectate in rapoarteler financiare in toate aspectele lor semnificative.
Sarcinile auditului ciclului dat vizeaza:
1. verificarea corectitudinii intocmirii, inregistrarii documentelor primare, corectitudinii
formarii valorii initiale a activelor pe termen lung;

2. evaluarea evidentei analitice si sintetice a conturilor contabile aferente activelor pe termen


lung;

3. evaluarea corectitudinei inregistrarii in conturi a operatiunilor economice implicate in


ciclul dat;

4. verificarea respectarii de catre intreprindere a actelor normative si legislative, pe


operatiunile ciclului dat;

5. verificarea aspectelor calitative ale rapoartelor financiare aferente conturilor de evidenta a


activelor pe termen lung, a soldurilor si rulajelor care sunt reflectate in rapoartele financiare.
Obiectele evidentei in cadrul auditului activelor pe termen lung servesc soldurile si operatiile aferente
conturilor: 111, 112, 113, 121, 122, 123, 124, 125, 126, 131, 132, 133, 135, 136, 141, 142, 721, 621.
Documentele normative utilizate la exercitarea auditului activelor pe termen lung:
1. Codul Fiscal;
2. Legea RM cu privire la ”Licentierea unor genuri de activitati”, nr.451-XV din 30.07.2001;
3. Legea RM cu privire la „Dreptul de autor şi drepturile conexe” nr.199-XIII din 23.11.94;
4. Legea RM cu privire la „Piata hirtiilor de valoare” nr.199-XIV din 18.11.98;
5. Legea RM cu privire la „Marcile comerciale si denumirii locului de provenienta a marfurilor” nr.588-
XIII din 22.09.95;
6. Legea RM cu privire la „Leasing” nr.59-XVI din 28.04.05;
7. „Catalogul mijloacelor fixe si activelor nemateriale”, Hotarirea Guvernului RM nr.338 din 21.03.03;
8. Regulamentul privind inventarierea, Ordinul MF RM nr.27 din 28.04.07;
9. Regulamentul cu privire la modul de evidenţă şi calculare a uzurii mijloacelor fixe în scopul
impozitări, Hotarirea Guvernului nr.289 din 14.03.07;
10. Standardele Naţionale de Audit;
1
11. Standardele Naţionale de Contabilitate, în special:
 S.N.C. 13 „Contabilitatea activelor nemateriale”,
 S.N.C. 16 „Contabilitatea activelor materiale pe termen lung”,
 S.N.C. 17 „Contabilitatea arendei”,
 S..N.C. 23 „Cheltuielile privind împrumuturile”;
 S.N.C. 25 „Contabilitatea investiţiilor”;
 S.N.C. 28 „Contabilitatea investiţiilor în întreprinderile asociate”;
 Planul de conturi contabile al activităţii economico-financiare a întreprinderilor.
Sursele de informatii, utilizate in desfasurarea auditului activelor pe termen lung cuprind:
1. licentele, patentele, documentele aferente inregistrarii emblemelor comerciale si drepturilor de autor etc.;

2. facturile fiscale si de expeditie, actele de achizitie, facturile invoice, declaratiile vamale aferente procurarii
activelor pe termen lung;

3. în cazul crearii cu forte proprii a activelor nemateriale si materiale – toate documentele primare aferente
crearii: facturile, tabelele de pontaj, borderoul de calcul a uzurii mijloacelor fixe si amortizarii activelor
nemateriale etc.;

4. extrasele primite de la organele de cadastru ce atesta dreptul de proprietate asupra imobilului (terenuri,
cladiri).
In componenta activelor pe termen lung intra:
 Activele nemateriale
 Activele materiale pe termen lung
 Activele financiare
Pentru activele nemateriale auditorii obtin dovezi de confirmare a urmatoarelor aspecte calitative:
 Existenţa – presupune acumularea dovezilor pentru confirmarea precum că activele
nemateriale procurate de întreprindere se află la întreprinderii şi sunt utilizate în scopurile
pentru care au fost procurate. Aici auditorul obţine o listă a activelor nemateriale care include
denumirea AN, valoarea iniţială, amortizarea acumulată, valoarea de bilanţ. Apoi se compară
datele aferente AN din Registrul AN cu datele din cartea mare. În cazul depistării
divergenţelor dintre date – se cere o explicaţie de la client.
 Drepturi si obligatii întreprinderea dispune de documentele necesare ce confirmă dreptul de
proprietate asupra brevetelor de invenţii, mărcilor comerciale, licenţelor şi altor tipuri de AN
reflectate în rapoartele financiare. Se verifică înregistrarea acestora in modul stabilit de
legislaţie (la AGEPI – Agenţia de Stat de Proprietate Intelectuală), în special a contractelor
de licenţă (contracte de transmitere a dreptului de proprietate sau de utilizare).
 Plenitudine – toate tranzacţiile şi faptele economice legate de AN au fost reflectate în
evidenţa contabilă, precum şi sancţionarea acestora în modul corespunzător;
 Evaluarea – AN sunt evaluate şi reflectate în contabilitatea întreprinderii în corespundere cu
cerinţelor S.N.C. sau S.I.C., S.I.R.F., în dependenţă de tipul de intrare, se verifică dacă au
evaluate AN de persoană terţă competentă, metodele de evaluare utilizare, reflectarea corectă
a rezultatelor evaluării în contabilitate etc.
2
 Prezentarea şi dezvăluirea – presupune că întreprinderea a clasificat corect AN în Bilanţul
contabil şi în anexele la acesta. Raportul financiar trebuie să conţină informaţie aferentă
clasificării AN pe anumite grupe (categorii) de obiecte, despre suma amortizării acumulate,
metodele de calculare a amortizării şi mărimea amortizării calculate în perioada de raportare
etc.
Este important de verificat existenta efectiva la întreprindere a activelor nemateriale si corespunderea
datelor privind componenta lor la finele anului cu datele reflectate in anexa la bilanţul contabil (forma nr 5) cu
scopul convingerii ca aceste active nemateriale exista real. Deseori in timpul controlului se depistează cazuri
cînd in componenta activelor nemateriale se includ licenţe, autorizaţii, termenul de utilizare a cărora este de
un an sau mai mic. Costul acestor licenţe trebuie sa fie reflectat nu la 111, ci la 251 „Cheltuieli anticipate
curente”. De asemenea in componenta activelor nemateriale deseori sunt depistate sume legate de modificarea
statutului, schimbarea acţionarilor (fondatorilor), fabricarea ştampilei, autentificări notariale. Aceste cheltuieli
enumerate se includ in componenta activelor nemateriale numai la constituirea întreprinderii, insa pe
parcursul activităţii întreprinderii astfel de cheltuieli se includ in componenta cheltuielilor sau consumurilor
directe.
Un loc important in auditul activelor nemateriale îl ocupa verificarea amortizării lor. Aici auditorul este
obligat sa verifice metoda aleasa de către întreprindere, iar daca metoda a fost schimbata întreprinderea
trebuie sa prezinte un calcul de determinare a „avantajului economic”. De obicei întreprinderile se opresc la
metoda liniara.
Auditul activelor materiale se determină pe fiecare component separat şi reieşind din aspectele calitative
ale rapoartelor financiare:
 Existenţa – presupune acumularea dovezilor pentru confirmarea precum că activele
materiale procurate de întreprindere se află pe teritoriul întreprinderii şi sunt utilizate în
scopurile pentru care au fost procurate;
 Drepturi si obligatii – întreprinderea dispune de documentele necesare ce confirmă dreptul
de proprietate asupra activelor materiale reflectate în rapoartele financiare;
 Plenitudine – toate mijloacele fixe, ce apartin intreprinderii, sunt luate la evidenta, valoarea
activelor materiale in curs de executie, terenurile, resursele naturale sunt inregistrate in
bilantul contabil, suma uzurii mijloacelor fixe si epuizarii resurselor naturale in marime totala
este calculata si reflectata in perioadele de gestiune corespunzatoare; in contabilitate sunt
reflectate toate datele aferente iesirii sau miscarii activelor materiale pe termen lung, soldurile
aferente conturilor din evidenta analitica corespund soldurilor evidentei sintetice si datelor
din Cartea Mare si rapoartele financiare.
 Evaluarea – se verifica corectitudinea formarii valorii initiale a activelor (activelor
materiale in curs de executie, mijloacele fixe, terenuri, resurse naturale); corectitudinea
inregistrarii cheltuielilor si veniturilor aferente iesirii activelor materiale si uzurii mijloacele
fixe in conformitate cu prevederile legislatiei fiscale.
 Prezentarea şi dezvăluirea – presupune că întreprinderea a clasificat corect mijloacele fixe
în Bilanţul contabil şi în anexele la acesta. Raportul financiar trebuie să conţină informaţie
aferentă clasificării mijloacelor fixe pe anumite grupe (categorii) de obiecte, despre suma
uzurii acumulate, metodele de calculare a uzurii şi mărimea uzurii calculate în perioada de

3
raportare, date despre capitalizările de dobândă, arenda finanţată, activele necesare casării
etc. Se verifica daca cheltuielile si veniturile aferente iesirii AMTL sunt reflectate dupa
metoda calcularii in conformitate cu SNC in perioada de gestiune corespunzatoare.
Auditul mijloacelor fixe prevede verificarea tuturor intrărilor, mişcarilor si ieşirilor. In acest scop auditorul
controlează documentele de intrare (facturile de expediţie, facturile fiscale, actele de primire-predare, actele
de punere in funcţiune). La majoritatea întreprinderilor lipsesc actele de primire-predare si de punere in
funcţiune a mijloacelor fixe. Pe toate aceste acte, documente contabile trebuie sa fie înscris codul fiscal al
unitatii respective. De către auditor se verifica mijloacele fixe puse în funcţiune si cele care se afla la depozit
pentru a constata daca întreprinderea nu calculeaza uzura si pentru mijloacele fixe de la depozit. Se verifica
componenta mijloacelor fixe conservate si daca nu se calcula uzura pe aceste mijloace. La fel se verifica cit de
corect sunt incluse cheltuielile de achiziţionare, de transportare, taxele, cheltuielile de montare, cit si daca in
costul lor nu s-a inclus TVA. Nu se include in costul mijloacelor fixe defectele reparate datorita apariţiei lor in
timpul transportării, aceste cheltuieli se trec la consumuri sau cheltuieli in dependenta de destinaţia mijlocului
fix procurat.
La dorinţa auditorului poate fi petrecuta inventarierea mijloacelor fixe cu scopul verificării existentei reale
a acestor mijloace fixe cu datele din registrele contabile. Pentru aceasta prin ordinul conducătorului
întreprinderii se creează o comisie din care fac parte: minim un reprezentant din partea firmei de audit,
contabilul răspunzător de sectorul dat, contabilul sef si magazionerul (pentru mijloacele fixe aflate la depozit)
sau persoana cu răspundere materiala întărita după aceste mijloace fixe.
Un loc important in auditul mijloacelor fixe este verificarea reparaţiei mijloacelor fixe (capitala sau
curenta). In scopuri fiscale se permite anual de a trece la cheltuieli o suma nu mai mare de 10% din valoarea
rămasa mijlocului fix, daca aceasta reparaţie depăşeşte valoarea de 10% suma depăşirii in scopuri fiscale nu
va fi recunoscuta ca cheltuială.
In exercitarea auditului investiţiilor financiare auditorul obtine dovezi sufieciente si temeinice aferente
aspectelor calitative ale rapoartelor financiare:
 Existenţa – presupune acumularea dovezilor pentru confirmarea precum că investiţiile
financiare efectuate de întreprindere se păstrează la întreprindere, iar dacă se păstrează la
persoana terţă – este necesar de obţinut confirmarea acestui fapt.
 Drepturi si obligatii – întreprinderea dispune de documentele necesare ce confirmă dreptul
asupra investiţiilor financiare respective. Aici se studiază certificatele de confirmare a
dreptului asupra investiţiei cu scopul de determinare dacă sunt certe, veridice, sunt eliberate
pe numele intreprinderii, nu sunt gajate sau arestate. Se recomandă de a aplica procedura de
audit de solicitare şi confirmare cu persoanele terţe (de exemplu, băncile comerciale,
brokerii, registratorul). De asemenea se verifică extrasele şedinţelor consiliilor de
administrare şi a altor documente de statut cu scopul de acumulare a dovezilor de plată şi de
gaj a investiţiilor financiare.
 Plenitudine – toate tranzacţiile legate de investiţiile financiare au fost reflectate în evidenţa
contabilă, precum şi sancţionarea acestora în modul corespunzător;
 Evaluarea – auditorul trebuie să determine, precum că investiţiile sunt evaluate şi reflectate
în contabilitatea întreprinderii în corespundere cu cerinţelor S.N.C. sau S.I.C., S.I.R.F., se

4
verifică metodele de evaluare utilizate, reflectarea corectă a rezultatelor evaluării în
contabilitate etc.
 Prezentarea şi dezvăluirea – presupune că întreprinderea a prezentat corect informaţia
aferentă investiţiilor financiare în Bilanţul contabil şi în anexele la acesta în corespundere cu
cerinţele SNC sau SIC, SIRF.
În acest scop auditorul aplică teste de detalii ale soldurilor conturilor şi ale operaţiunilor de modificare a
investiţiilor financiare, precum şi proceduri analitice.
La active financiare se refera de asemenea şi cotele deţinute ca aport în capitalul statutar a altor
întreprinderi. La acest compartiment auditorul verifica daca agentul economic a transferat complet aportul
datorat altei întreprinderi fie in mijloace băneşti sau alte bunuri materiale/nemateriale. La fel se verifica daca
exista suport fizic a acţiunilor sau suport electronic ţinut de către registratori. Tot la acest compartiment
auditorul verifica daca întreprinderea încasează dividende pentru acţiunile (cota) deţinute de ea ca cota in
capitalul statutar a altui agent economic. Totodată auditorul verifica formulele contabile ce au fost întocmite
de către departamentul contabilitate.
O atenţie semnificativa se acorda vânzărilor activelor financiare si anume cu ce preţ au fost vândute (preţ
de piaţă : valoarea nominala, cererea, cotaţia la bursa.
La desfasurarea auditului activelor pe termen lung auditorii aplica urmatoarele proceduri de audit:
sondajul, observarea, solicitarea si confirmarea, recalcularea. De asemenea, auditorul trebuie sa participe la
inventarierea activelor pe termen lung.

4.2. Auditul ciclului vînzări-creanțe-încasări

Scopul auditului ciclului vinzari-creante-incasari este stabilirea conformitatii metodicii de evidenta


contabilă a operațiilor aferente ciclului vînzări-creațe-încasari utilizate in intreprindere cu prevedeile actelor
legislative si normative in vigoare in RM, in vedrea confirmarii veridicitatii datelor reflectate in rapoarteler
financiare in toate aspectele lor semnificative.
Sarcinile auditului ciclului dat vizeaza:
1. verificarea corectitudinii întocmirii, înregistrării documentelor primare, implicate in ciclul vinzari-
creante-incasari;
2. evaluarea evidenței sintetice și analitice aferente conturilor contabile, implicate în ciclul vinzari-
creante-incasari;
3. evaluarea corectitudinii reflectării în conturi contabile a operațiilor economice aferente ciclului
vinzari-creante-incasari;
4. verificarea respectării de către întreprindere a actelor normative și legislative în vigoare;
5. testarea aspectelor calitative ale rapoartelor financiare, aferente conturilor destinate evidenței
veniturilor, creanțelor, mijloacelor bănești, a soldurilor și rulajelor.
Obiectele evidentei in cadrul ciclului dat servesc soldurile si operatiile aferente conturilor:241, 242, 243,
611, 612, 621, 622, 221, 222, 223, 224, 227, 228, 229.
Documentele normative utilizate la desfasurarea auditului ciclului vînzări-creanțe-încasări:
1. Codul civil al RM;
2. Codul vamal al RM;
5
3. Codul fiscal;
4. Standardele naționale de contabilitate, în special:
 SNC 18 „Venitul”;
 SNC 11 „Contractele de constructie”;
 SNC 6 „Particularitatile contabilitatii la intreprinderile agricole”;
 SNC 62 „Contabilitatea in partida simpla”;
 SNC 4 „Particularitatile contabilitatii la intreprinderile micului business”.
Sursele de informatii, utilizate in desfasurarea auditului ciclului vînzări-creanțe-încasări cuprind:
1. documentele de casă – dispozițiile de încasare și de plată, registrul de casă, registrul casierului
operaționist;
2. extrasele de cont, ordinile de plată trezoreriale, ordinile de plată, cecurile bancare, contractele de
deschidere a acreditivului, cererile de cumpărare-vînzare a valutei, ordinile de plată în valută străină;
3. contractele încheiate cu clienții aferente transportării produselor, corespondența cu clienții, pretențiile
înaintate de către clienți;
4. facturile fiscale, facturile de expediție, facturile aferente mișcării interne, declarațiile vamale, CMR
etc.;
5. jurnalele-ordere aferente conturilor corespunzătoare, registrul vînzărilor;
6. datele din Cartea Mare și Rapoartele financiare;
7. contractele aferente livrării produselor, prestării serviciilor, actele de îndeplinire a lucrărilor.
Obiectivele auditului ciclului vînzări-creanțe vizeaza urmatoarele aspectele calitative ale rapoartelor
financiare:
 existenţa – presupune acumularea dovezilor in vederea confirmarii faptului daca vînzările înregistrate
corespund unor livrări reale către clienţii existenţi. Auditorul verifică daca: înregistrarea vînzărilor este
justificată de documente de livrare autorizate şi de comenzi ale clienţilor aprobate (se examinează
facturile şi comenzile, se identifica persoanele care au dreptul la semnarea facturilor fiscale, facturilor
de expediţie, verificându-se semnăturile și ştampilele), creditarea este autorizată înaintea livrării de
facto a bunurilor (se examinează comenzile şi existenţa semnăturilor persoanelor autorizate), facturile
sunt numerotate şi evidenţa succesiunii lor numerice este ţinută corect (se verifică integritatea
succesiunii numerice a facturilor, se verifica daca toate facturile anulate sunt înregistrate și păstrate) ,
reclamaţiile beneficiază de o verificare independentă (se verifică independent dosarele de
corespondenţă cu clienţii).
 plenitudine – toate operaţiile aferente vânzărilor existente sunt înregistrate. Auditorul verifică daca:
documentele de livrare şi facturile de vînzare sunt numerotate şi evidenţa succesiunii lor este corect
ţinută, documentele de livrare sunt corelate cu facturile de vînzare şi cu comenzile corespunzătoare ale
clienţilor (se confruntă documentele de livrare cu facturile de vînzare şi cu înregistrările din registrul
vînzărlor şi din registrul conturilor de vânzări).
 evaluare şi măsurare – se verifica daca vînzările înregistrate corespund cantităţii de bunuri livrate şi
sunt corect facturate şi înregistrate. Auditorul determină preţurile, condiţiile, cheltuielile de transport;
daca reducerile sunt autorizate, daca preţurile de vînzare unitare sunt aprobate; se recalculă
informaţiile din facturile de vînzare, se confruntă înregistrările din registre cu facturile, se confruntă
detaliile din facturi cu documentele de livrare, cu listele de preţuri aprobate şi comenzile clienţilor.
 prezentare şi dezvăluire – se constata daca operaţiunile aferente vînzărilor sunt corect transferate în
fişierul creanţelor clienţi şi corect sintetizate. Totalurile din registre se confruntă cu datele din cartea
mare, cu datele din raportul financiar, veniturile din vînzări sunt reflectate în perioada corectă.
6
La exercitarea auditului o deosebită atenţie se acordă verificării dacă creanţele sunt corect însumate şi
datele evidenţei analitice se concordă cu registrul sintetic a oricărui cont de creanţe.
Majoritatea testelor aplicate conturilor de creanţe-clienţi şi de provizioane privind creanţele incerte sînt
bazate pe balanţa de verificate cronologică (pe vechimi). O balanţă de verificare cronologică (pe vechimi)
este o listă a soldurilor din fişierul sistematic al creanţelor-clienţi la data închiderii bilanţului contabil. Ea
cuprinde soldurile individuale ale datoriilor clienţilor şi o clasificare a fiecărui sold pe intervale de timp scurte
între data vînzării şi data închideri bilanţului.
Una din procedeele de audit a creanţelor care se aplică în practică este solicitarea şi confirmarea.
Auditorul selectează un anumit număr de clienţi, cărora li se vor trimite solicitări de confirmare a soldurilor,
dar se poate de confirmat şi rulajele cu clientul anumit pentru toată perioada verificată. Pentru confirmarea
creanţelor-clienţi se folosesc 2 tipuri generale de confirmări:
 Confirmare pozitivă – este un comunicat adresat debitorului prin care i se cere să confirme direct dacă
soldul menţionat este corect sau incorect. Mai există confirmare pozitivă în alb – cînd debitorului nu i
se indică suma de conformat (se consideră mai fiabile); sau confirmare de factură – se confirmă o
factură în parte şi nu soldul.
 Confirmare negativă – este un comunicat adresat debitorului prin care se solicită răspuns numai atunci
cînd debitorul nu este de acord cu suma menţionată.
Este important de determinat bine şi dimensiunea eşantionului folosit pentru confirmarea clienţilor, de
ţinut cont de eroarea tolerabilă, riscul inerent (volumul relativ al totalului creanţe-clienţi), riscul de control,
tipul de confirmare (la cele negative – eşantion mai mare).
Dacă se determină diferenţe dintre datele primite de la debitori cu datele reflectate in contabilitate, atunci
se analizează diferenţele şi motivul acestora, spre exemplu:
 Plata a fost deja făcută de cumpărător, dar nu a fost înregistrată la clientul de audit;
 Bunurile nu au fost primite (perioada de transportare);
 Bunurile au fost restituite;
 Erori de înregistrare;
 Sume disputate.
De asemenea, la compartimentul de creanţe auditorul va verifica urmatoarele:
1) Contractele cu cumpărătorii (daca ele exista), termenii de livrare si de achitare;
2) Lista debitorilor întreprinderii;
3) Data apariţiei creanţei (pina la 30, 90 ,180 etc zile);
4) Daca clientii sau cumparatorii avind datorii fata de agentul economic i se mai elibereaza alte partide de
produse, marfuri, sau presteaza servicii;
5) De asemenea se cor verifica şi celelalte conturi de creanţe, adică avansurile acordate, creanţele
personalului întreprinderii etc. La contul 227 se verifica daca exista ordin pe întreprindere privind
eliberarea avansurilor spre decontare persoanelor respective. Se verifica soldurile pe fiecare titular de
avans. Nu se permite eliberarea altui avans persoanelor care nu au dat darea de seama pentru
avansurile primite anterior. Termenul de prezentare a deconturilor de avans este de 5 zile de la data
primirii avansului. Pentru persoanele care primesc avans cu scopul plecarii in deplasare termenul e de
5 zile dupa sosirea din deplasare. Daca soldul titularului de avans depaseste termenul de 30 zile, acesta
se atribuie titularului de avans ca imprumut din partea intreprinderii calculindu-i-se impozitul pe venit
7
(impozitul pe venit se calcula pe procentele care se obtin).
In sarcina auditorului intra verificarea datoriilor dubioase (cu termen mai mare de 1 an) la fel auditorul
verifica termenul de prescripţie a acestor datorii. Daca ele au un termen mai mare de 3 ani, atunci aceste sume
de datorii se trec la pierderi.
În exercitarea auditului mijloacelor bănești, auditorii acumulează dovezi pentru a confirma urmatoarele
aspectele calitative ale rapoartelor financiare:
 existența – presupune acumularea dovezilor in vederea constatarii faptului ca operațiunile aferente
evidenței mijloacelor bănești în casierie și conturile bancare sunt confirmate documentar. Existenta
soldurilor mijloacelor bănești este confirmata de rezultatele inventarierii și de actele de verificare
emise de banca.
 drepturi – auditorul verifică daca intrările de mijloace bănești reflectate în evidența contabilă
realmente aparțin întreprinderii, mișcările de mijloace bănești în valută străină se desfășoară în
conformitate cu cerințele legislației în vigoare (ex: repatrierea banilor trebuie să fie desfășurată în
termenele prevăzute de actele normative), în documentele bancare și de casă nu sunt corectări.
 plenitudine – se verifica daca: în contabilitate sunt reflectate toate intrările de mijloace bănești, în
jurnalele ordere aferente evidentei mijloacelor bănești sunt înregistrate toate sumele aferente
stingerii creantelor, rulajele și soldurile pe conturile analitice și sintetice coincid cu datele din Cartea
Mare.
 evaluare și măsurare - operațiile înregistrate în documentele primare, registrele contabile
corespund datelor reflectate în rapoartele financiare, toate sumele aferente mișcării mijloacelor
bănești sunt reflectate în contabilitate.
 prezentare şi dezvăluire –presupune că întreprinderea a clasificat corect mijloacele bănești în
rapoartele financiare.
In cursul exercitarii auditului mijloacelor banesti, auditorul are obligatia de a verifica si documentele
băneşti de care dispune intreprinderea cum ar fi: foi de odihna, foi de tratament, circulatoare - abonamente,
carduri bancare, hârtii de valoare. Pentru aceasta se verifica soldul din bilanţul contabil cu suma efectiva a
acestor documente. Toate aceste documente menţionate se păstrează in safeul întreprinderii.
La exercitarea auditului mijloacelor bănești auditorii aplică următoarele proceduri de audit: examinarea,
recalcularea, inventarierea mijloacelor bănești din casierie, confirmarea soldurilor prin solicitarea unor
confirmări de la fiecare bancă sau altă instituţiе financiară сu care colaborează întreprinderea.