http://revistacultura.ro/cultura.php?

articol=2799
Romnia:Populismul ca instrument al asigurarii puterii
Autor: ANNELI UTE GABANYI
Cultura nr.:179 / 2008-06-26 / Sectiunea: Cultura cultura ideilor :
De-a lungul ultimilor ctiva ani, spectrul populismului traverseaza Europa, periclitnd, pe de o parte, edificarea
sistemelor democratice n fostele tari comuniste din rasaritul continentului, de curnd membre ale UE, si
amenintnd, pe de alta parte, coeziunea Uniunii Europene. Populismul, subliniaza autoarea, se defineste ca un cod
politic ndreptat mpotriva valorilor si institutiilor democratiei reprezentative moderne, folosit de anumiti politicieni
(respectiv de anumite forte politice) pentru acapararea si/sau, dupa caz, mentinerea puterii politice.
Studiul analizeaza evolutia populismului antidemocratic n Romnia, pornind de la caracteristicile regimului
comunist de dinainte de 1989, al lui Nicolae Ceausescu. Revolta populara din decembrie 1989 a fost folosita de o
elita anticeausista drept resort pentru lovitura de stat care a dus la schimbarea regimului politic si totodata drept
argument populist pentru legitimarea violentelor ce au nsotit respectiva rasturnare politica. De atunci ncoace,
populismul a jucat un rol din ce n ce mai important n timpul campaniilor electorale, culminnd cu campania
electorala pentru alegerile parlamentare si prezidentiale din 2004. Tocmai strategia populista generalizata a
actualului sef de stat romn, Traian Basescu, este cea care ameninta sa subrezeasca sistemul politic de democratie
reprezentativa al acestei tari si sa anihileze principiul separarii puterilor n stat, n favoarea prerogativelor
prezidentiale. Mai mult, aceasta strategie a creat un climat de instabilitate politica si polarizare sociala, care se
repercuteaza negativ asupra credibilitatii politicii externe a Romniei.
Articolul de mai jos a fost elaborat n martie 2008 si publicat de revista SDOSTEUROPA Mitteilungen nr.
2/2008.

O stafie umbla prin lume: populismul scriau Ghita Ionescu si Ernest Gellner nca n 1969, n introducerea la cartea lor
Populism: Its Meaning and National Character (i) . Din numeroasele contributii publicate de atunci ncoace pe tema
populismului se degaja constatarea consensuala ca acestui termen i pot fi subsumate ncercarile cu care se vede confruntata
n prezent democratia liberala. (ii) Indiferent ca este vorba de asa-numitul populism de stnga, care, dupa anii 1960,
revine n prezent n America de Sud, sau de populismul de dreapta (iii), a carui prezenta se manifesta n Europa
occidentala ncepnd cu anii 1980, n urma evolutiilor politice din Austria (Haider), Franta (Le Pen) si Italia (Berlusconi),
fenomenul nu este nou. Odata cu aderarea la UE a zece foste state comuniste din regiunea estica si sud-estica a Europei, n
Europa largita apare o noua varianta de populism care ar putea periclita formarea unor comunitati democratice n Europa
rasariteana fosta comunista, dar si integritatea Europei unite.
Probleme de definire
n nici o epoca, definirea termenului de populism nu a fost usoara. Dificila este, nainte de toate, delimitarea acestui
concept cu ncarcatura negativa de notiunea de democratie, deoarece, cum afirma Rolf Dahrendorf, populismul unuia este
democratia celuilalt si viceversa. st Limita dintre acestea doua, democratie si populism, dezbatere electorala si
demagogie, discutie si seductie nu se poate stabili ntotdeauna cu usurinta.(iv)
ntr-adevar, nu orice promisiune electorala de tipul plaiurilor nfloritoare poate fi catalogata drept populista. Populismul
la care ma refer eu desemneaza un cod politic menit sa delegitimeze si sa anihileze sistemul democratiei moderne
reprezentative, valorile si institutiile acesteia, cu scopul accederii la putere sau al asigurarii mentinerii acesteia. Purtatorii
codului populist sunt att partide denumite partide antisistem, partide anti-establishment sau, pur si simplu, partide
contra , ct si personalitati individuale de conducatori carismatici. Astfel de partide sau personalitati se considera drept
unice instante de putere n stat, legitimate de vointa populara, de demos, si drept unici conducatori ai luptei pentru o
actiune economica morala si pentru dreptate sociala n cadrul societatii. Poporul privat de drepturi, jefuit, exploatat
este pus fata n fata cu elitele tlharesti, corupte, antinationale. Populistii se bazeaza pe vointa populara exprimata
nemijlocit, prin referendumuri, punnd la ndoiala democratia reprezentativa si sistemul parlamentar. Reprezentantii altor
partide alese n mod democratic nu sunt acceptati ca adversari politici, ci perceputi ca inamici si, ca atare, combatuti cu
vehementa. Drept urmare, discursul populist opereaza cu simplificari si retete patentate, tinteste emotiile si agresivitatea.
Potentiala capacitate de bruiere si detonare a unui astfel de partid anti-sistem care, eventual, poate fi un partid de lider
(reprezentat de un singur individ) este prezenta, indiferent daca respectivul partid se afla n interiorul sistemului sau n
afara lui. Iar daca o astfel de forta accede la guvernare, atunci, cum spune Dahrendorf, nu se pune n practica un program
de reforma, ci se consolideaza puterea ca atare.(v)

Exista oare o varianta tipic sud-est-europeana a populismului? ntr-adevar, nu poate fi negata, ntr-o viziune retrospectiva
de lunga durata, existenta anumitor dependente de unele cai regionale . Relevante sunt nsa, n primul rnd, acele
deosebiri care se pot constata ntre maniera de joc a populismului din vechea Europa si varianta de populism din noua
Europa, cea post-comunista. Primul si are originile n efectele globalizarii si n astenia de Europa ca urmare a
deficitului de comunicare din interiorul UE. Cealalta s-a nascut din deceptia cauzata de realizarea fortamente doar partiala a
asteptarilor nerealiste care, n fostele state comuniste recent aderate la UE, fusesera legate de transformarile politicoeconomice si de integrarea euro-atlantica.
Principalii factori pe baza carora se pot determina caracteristicile populismului n functie de fiecare din noile state-membre
ale UE sunt:
- forma n care s-a produs schimbarea de regim din 1989;
- desfasurarea procesului de tranzitie si conectarea lui cu procesul integrarii n institutiile euro-atlantice;
- evolutia dupa aderarea la NATO si UE.
Tipare populiste n Romnia
Evolutia specifica a Romniei n timpul dictaturii ceausiste national-comuniste, forma singulara a schimbarii de regim din
1989 si, de aici, calea deosebita a evolutiilor consecutive au pregatit solul fertil pentru deformarile populiste ale sistemului
politic n aceasta tara.
Dictatura comunista a lui Nicolae Ceausescu a purtat trasaturi accentuat populiste:
- Mai mult dect n alte state comuniste, aici a fost promovata identificarea totala a poporului cu partidul (comunist de
masa), recunoscut drept unic reprezentant politic al demos-ului.
- Nicaieri altundeva identificarea dintre popor si partid, popor si conducator nu a degenerat ntr-un cult al personalitatii de
asemenea amploare.
- Excluderea minoritatilor nationale printr-un nationalism hipertrofiat a fost practicata cu scopul de a asigura spentru
conducatort simpatia maselor si pastrarea puterii.
- Pentru a-si consolida legitimarea directa, de catre popor, Ceausescu a introdus n Constitutie referendumul ca
instrument sconsultativt.
- Trasaturi accentuat populiste vadeau si diversele forme ale pretinsei participari la luarea deciziilor n economie, precum si
fictiva participare a ntregii societati la mecanismele decizionale din sfera politica.
- La rndul ei, politica externa a autonomiei limitate fata de Uniunea Sovietica a urmarit obtinerea unei mai largi sustineri
din partea populatiei.

n decembrie 1989, printr-o revolta populara cu evolutie violenta, dictatorul a fost ndepartat de la putere, fapt ce a dus la o
divizare accentuata a populatiei, stare ce se mentine si n prezent. Revolta populara a servit nu numai ca element
declansator pentru o lovitura de stat pusa la cale cu ajutor extern de catre o elita ostila gruparii din jurul lui Ceausescu, ci si
pentru asa-zisa legitimare directa a noii conduceri ca emanatie a revolutiei.
- Ca si n alte foste state comuniste, noii conducatori nu au urmarit de la bun nceput edificarea unei democratii
reprezentative dupa model occidental, ci o forma sui generis de democratie directa, cu forumuri si fronturi populare n loc
de partide.
- n postura ei de guvernare autoproclamata, de tip caretaker (= paternalista, engl.), noua conducere dispunea de resursele
economice (si nu numai economice) ale statului, ceea ce i-a permis ca, n ajunul primelor alegeri parlamentare si
prezidentiale din mai 1990, sa adopte masuri urgente viznd mbunatatirea rapida a starii de aprovizionare a populatiei, si
astfel sa si asigure un urias val de simpatie din partea acesteia.
- n virtutea autodefinirii sale ca organ cu putere legislativa, Frontul Salvarii Nationale dispunea de capacitatea de a emite
legi care fie raspundeau unor vechi asteptari ale populatiei (de exemplu retrocedarea pamntului), fie abrogau anumite
reglementari legale deosebit de nepopulare din epoca Ceausescu.

n desfasurarea revolutiilor anului 1989 din tarile Europei rasaritene si centrale, recursul la emotiile si traditiile nationaliste
s-a constituit ntr-un instrument important pentru mobilizarea populatiei. Singura Romnia a reprezentat o semnificativa
exceptie, deoarece, cu mult nainte, conducerea nationalist-comunista si le arogase, le instrumentase si, drept consecinta, le
devalorizase n totalitate. Aceasta nesiguranta nationala era nsa valabila numai pentru populatia majoritara a Romniei, n
timp ce, dimpotriva, sentimentul national al minoritatilor nu era afectat, apreciat fiind ca eminamente pozitiv, adica
democratic si liberal. n acest punct, fireste, odata cu venirea la putere, noua conducere a Frontului Salvarii Nationale s-a
distantat de nationalismul exacerbat si de cultul personalitatii din epoca Ceausescu, miznd, n schimb, pe un repertoriu larg
de strategii populiste. n baza legitimarii sale aparent democratice, a acapararii societatii civile si exercitarii unui control
vast asupra mijloacelor de informare electronice, Ion Iliescu s-a profilat ca salvator al natiunii si eliberator de comunism,
promotor al democratiei si bunastarii materiale.
n ciuda renuntarii initiale la ideologia integrarii nationale, Frontul Salvarii Nationale, aflat la guvernare, nu a putut nsa si
nu a dorit sa cedeze opozitiei civic-democratice potentialul mobilizator al nationalismului. n consecinta, nsusi Frontul
Salvarii Nationale a fost cel care, la scurta vreme dupa rasturnare, a ncurajat nfiintarea unor partide nationalist-populiste,
dintre care unul, Partidul Romnia Mare, condus de Corneliu Vadim Tudor, a rezistat pna n ziua de azi. Mai mult: chiar si
Partidul Noua Generatie, un partid de lider de orientare fascist-populista, apartinnd milionarului si proprietarului de club
de fotbal Gigi Becali, a fost creat la initiativa unui membru marcant al Partidului Social-Democrat.
Populismul n campania electorala
De la nceputul transformarilor politice, electoratul romnesc, puternic divizat, oscileaza ntre Partidul (actualmente, dupa
un sir de redenumiri, zis) Social-Democrat, partidele anticomuniste si antisistem si partide cu ideologii si stiluri politice din
ce n ce mai pregnant populiste. La alegerile prezidentiale din anul 1996, exponentul partidelor civice si al societatii
civile, Emil Constantinescu, l-a nvins pe detinatorul de atunci al functiei, Ion Iliescu, n al doilea tur de scrutin. La
alegerile din 2000, Iliescu s-a putut impune abia n al doilea tur n fata adversarului sau populist Corneliu Vadim Tudor, iar
patru ani mai trziu, la alegerile prezidentiale din decembrie 2004, populistul Traian Basescu l-a nvins, tot n al doilea tur
de scrutin, pe fostul prim-ministru social-democrat Adrian Nastase.
Stilul de lupta electorala al lui Traian Basescu a combinat continuturi si stiluri politice ale celor doi candidati la
prezidentialele de dupa 1992, care s-au dovedit periculosi pentru candidatul sistemului (cum l-a numit Basescu pe Ion
Iliescu), si anume: Emil Constantinescu, cel care n 1996 l-a nvins pe Iliescu, si Corneliu Vadim Tudor, care fusese pe
punctul de a iesi nvingator la alegerile din 2000. Emil Constantinescu, om de stiinta si profesor universitar, nu facuse parte
din sistem dupa 1989, ci se angajase n societatea civila, ai carei reprezentanti, alaturi de partidele burgheze, interzise
nainte de 1989, i-au sustinut candidatura. n timpul campaniei electorale, discursul lui era orientat mpotriva partidului de
la putere, cel al fostilor membri ai establishment-ului comunist de dinainte de 1989, care, ajutati de revolutie, acaparasera
puterea printr-o lovitura de stat si se mbogatisera prin coruptie, nsusindu-si un capital ce apartinuse societatii.
Constantinescu pleda pentru valorile occidentale, pentru democratie si economie de piata, retrocedarea averilor ce fusesera
etatizate sub regimul comunist, drepturi egale pentru minoritatile nationale, precum si n favoarea unor relatii de buna
vecinatatea cu Ungaria, Ucraina si Republica Moldova. Campania lui electorala s-a desfasurat dupa tipicul american, iar
retorica folosita era cea a revolutiei si a societatii civile. (vi)
Cu totul diferit se prezenta Corneliu Vadim Tudor, a carui afirmatie ca dupa 1989 s-ar fi situat ntotdeauna n afara
sistemului, nu corespundea cu realitatea. n fapt, Tudor, unul dintre poetii de curte ai fostului dictator, era apropiat si de
noua elita de la putere, iar nfiintarea formatiunii sale, Partidul Romnia Mare, fusese initiata si promovata de sistem; n
plus, temporar (n perioada 1992-1996), alaturi de partidul lui Iliescu si alte doua partide mici, de stnga, participase chiar
si la guvernare n cadrul asa-numitului patrulater rosu. Si discursul lui de campanie ataca partidul de guvernamnt si
coruptia, iar n postura de luptator mpotriva acestora, Tudor se prezenta drept justitiar aparator al poporului mpotriva
samavolniciei manifestate de detinatorii puterii. Stilul lui de campanie se caracteriza prin incitari la violenta, cu accente
de nationalism, ura la adresa maghiarilor si antisemitism, precum si prin campaniile de defaimare a adversarilor sai politici
duse n limbaj suburban.
n campania electorala din 2004, Traian Basescu afirma, la fel cum o facuse, naintea lui Corneliu Vadim Tudor, ca dupa
1989 s-ar fi situat n afara sistemului. La fel ca Tudor, Basescu se prezenta drept razbunatorul poporului mpotriva
coruptiei si a jefuirii poporului de catre cei aflati la putere, avansnd propuneri de rezolvare autoritara si n forta a
problemelor. La fel ca Tudor, a condus niste campanii de defaimare, cu puternice lovituri sub centura, mpotriva
contracandidatilor sai politici, folosind copios retorica tineretului urban underground.
Pe de alta parte, Basescu a ncercat sa atraga de partea sa intelectualii, societatea civila si presa (nu n ultimul rnd si presa
occidentala) la fel cum, naintea lui, procedase Emil Constantinescu. Dar, spre deosebire de acesta, n timpul campaniei
electorale, Traian Basescu nu s-a autodefinit ca fost opozant al regimului comunist, ci a recunoscut ca a fost comunist un
semnal lansat adeptilor vechiului sistem, n sensul ca nu aveau de ce se teme din partea lui. Spre deosebire de
Constantinescu nsa, care numise de la bun nceput integrarea n NATO si n Uniunea Europeana drept principali vectori ai

politicii externe pe care intentiona sa o promoveze, Basescu, dimpotriva, a emis n campanie o serie de tonuri acute ostile la
adresa UE, n stilul unui Kaczinski romn, asezonndu-si acuzatiile de coruptie ndreptate mpotriva contracandidatului
sau social-democrat Adrian Nastase cu aluzii si acuzatii asemanatoare la adresa comisarilor UE.
n fapt nsa, aceasta imagine de adversar al sistemului pe care si-a creat-o Basescu nu corespundea deloc realitatii. Pna
cu putin nainte de rasturnarea politica, Traian Basescu fusese comandant de nava cu nsarcinari externe importante pe linia
serviciilor secrete; dupa decembrie 1989 facuse parte din noua structura de putere a Frontului Salvarii Nationale, iar n
continuare fusese membru al unuia din partidele succesoare ale FSN, anume Partidul Democrat. Totodata el pare sa fie
singurul politician romn care, dupa schimbarea din 1989, n calitate de ministru al Transporturilor n toate guvernele
postrevolutionare si de primar general al Bucurestiului ntre 2000 si 2004, si-a urmat o cariera politica nentrerupta n
interiorul sistemului. Basescu, asa cum afirma profesoara universitara si consiliera lui Emil Constantinescu, Zoe Petre,
ntr-un comentariu de ziar, nu a fost nici disident, nici opozant n noul sistem, ci concurent.(vii)
Afirmatia facuta de Traian Basescu n campania electorala, si anume ca el ar fi singurul luptator mpotriva coruptiei din
tara, nu este credibila: este vorba de cercetarile legate de vnzarea pusa n seama fostului ministru al Transporturilor
flotei comerciale romnesti dupa 1989 (chiar daca, dupa alegerea sa n functia de sef al statului, cercetarile judiciare n
speta au fost sistate iar anumite documente compromitatoare au disparut), precum si de dezvaluiri legate de anumite
tranzactii imobiliare petrecute n timpul mandatului sau de primar general al Capitalei, ca si, pe de alta parte, de legaturile
strnse, devenite notorii, ale acestuia cu figuri ale noii scene oligarhice, care ar fi beneficiat de contracte comunale n
domeniile constructiilor si infrastructurii.
Dar n Romnia populismul nu a marcat numai campania electorala a anului 2004; ntre timp, el ameninta sa afecteze
considerabil structurile democratice ale tarii, aflate n proces de cristalizare. n primii ani ai mandatului sau, strategia
populista a presedintelui romn si-a vadit deja influenta asupra sistemului politic: punerea n discutie a sistemului
democratiei reprezentative si slabirea institutiilor acestui sistem, instabilitatea politica si polarizarea sociala si, nu n ultimul
rnd, o anumita pierdere de credibilitate n domeniul politicii externe toate acestea tocmai ntr-o faza hotartoare a
integrarii euro-atlantice a tarii.
Populismul ca atac la sistemul democratic
Traian Basescu si-a nceput mandatul cu intentia declarata de a schimba sistemul politic din Romnia n sensul ambitiilor
sale de consolidare a puterii politice. Pentru a-si atinge scopul, acela de a ramne n functia de sef de stat timp de zece ani
(doua mandate consecutive), a declarat razboi Constitutiei, legilor si institutiilor democratice. n acest sens, pe primul loc sa aflat reinterpretarea si, pe masura posibilului, modificarea Constitutiei n privinta prerogativelor prezidentiale si a
raporturilor dintre presedintele tarii si primul-ministru, respectiv dintre presedinte si Parlament. Desi n Romnia
presedintele este ales direct de catre popor, bucurndu-se astfel de aceeasi legitimare directa ca si Parlamentul, nca de la
prima constitutie, cea din 1991, denumirea de regim semi-prezidential a corespuns numai ntr-o oarecare masura
sistemului politic romnesc. De la actualizarea din 2003 a Constitutiei Romniei, care prevede o restrngere a
competentelor presedintelui n comparatie cu cele ale prim-ministrului, n Romnia se poate vorbi cu deplina ndreptatire
de un sistem parlamentar. Este nsa adevarat ca, n campania electorala, Traian Basescu anuntase ca nu avea intentia de a se
limita la rolul rezervat presedintelui prin Constitutie, si anume acela de mediator ntre institutiile politice, si ca avea sa fie
un presedinte activ, adica un jucator si nu un arbitru pe terenul politic.(viii) nca de la bun nceput, pentru el, legile aveau
putina importanta: n cazul n care se va dovedi ca magistratii, care, conform legii, beneficiaza de inamovibilitate, sunt
necorespunzatori, afirma presedintele, vom schimba legea si tot i vom destitui.(ix)
La reinterpretarea, respectiv la preconizata modificare a Constitutiei, pentru Basescu ntrebarea legata de pozitia
presedintelui n sistemul politic se afla pe primul loc. Iata principalele lui teze:

- Presedintele ales, conform Constitutie Romniei, prin vot direct si universal este singurul exponent al vointei populare
si exponentul intereselor poporului la nevoie, mpotriva sistemului si a clasei politice.

- Pe baza legitimarii sale nemijlocite prin votul popular, presedintele este ndreptatit si chiar obligat sa si puna n practica
programul, dupa caz chiar si mpotriva vointei Parlamentului si a Guvernului.

- Presedintele nu este cum prevede Constitutia mediatorul ntre institutiile statului si partide, ci un presedinte activ.

- Desi, n conformitate cu prevederile constitutionale, pe durata mandatului sau, presedintele trebuie sa renunte la calitatea
de membru al unui partid, aceasta nu nseamna ca el trebuie sa se si distanteze de partidul care i-a sustinut candidatura n
alegeri.

- n locul democratiei reprezentative de partid, postulata n Constitutie, actualul presedinte pledeaza pentru o democratie
directa prin consultare populara, si anume n baza dreptului de initiativa rezervat presedintelui. Iar n cadrul
referendumurilor sa se poata face attea consultari cte se vor dovedi necesare pentru obtinerea rezultatului dorit.
Slabirea institutiilor democratiei reprezentative
De la alegerea sa n functia de presedinte, Traian Basescu nu a lasat niciodata loc vreunei ndoieli legate de hotarrea sa de
a pune n practica o politica a maximizarii puterii sale personale si a consolidarii propriei sale baze de putere. Imediat dupa
victoria din cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidentiale din decembrie 2004, n ciuda victoriei obtinute, la
limita, n alegerile parlamentare din acelasi an de Partidul Social-Democrat, aflat pna atunci la guvernare, el a impus
formarea guvernului de catre propria sa alianta liberal-democrata, sub conducerea, n calitate de prim-ministru, a
partenerului sau politic Calin Popescu Tariceanu. n acest scop, sub amenintarea cu organizarea imediata a unor noi alegeri
parlamentare, el a obligat Partidul Conservator si Uniunea Democrata a Maghiarilor din Romnia initial partenerii socialdemocratilor sa se alature propriei lui tabere de guvernare.(x) Imediat dupa instalarea unui guvern avnd culoarea
politica dorita de el, presedintele si-a transferat tinta atacurilor de la Partidul Social-Democrat, aflat acum n opozitie,
asupra partidelor aflate la guvernare, n special asupra Partidului National Liberal, partenerul de coalitie al Partidului
Democrat.
Partidele politice, inclusiv propriul Partid Democrat, reprezinta pentru presedinte numai un mijloc de a accede la putere n
sistemul dat al democratiei parlamentare, respectiv de a se mentine la putere. Propriul crez politic si programul partidului
sau pot fi schimbate oricnd, n functie de oportunitatea politica. n timpul mandatului sau, presedintele a executat deja
doua manevre radicale de schimbare ideologica. Din fost comunist, autodefinit ca atare n timpul campaniei electorale, s-a
transformat n acuzator vehement al sistemului comunist, adoptnd ritualurile revolutiei anticomuniste si retorica societatii
civile. Partidul sau, Partidul Democrat, care ani si ani la rnd s-a definit ca partid social-democrat si a tintit intrarea n
Internationala Socialista, s-a redefinit n 2005 ca partid popular conservator si a aderat la Partidul Popular European din
cadrul Parlamentului European. Acest pas i-a adus o sustinere considerabila att n Parlamentul European ct si din partea
ctorva parlamente nationale ale unor state membre n UE.
Ca presedinte, Basescu a refuzat sa pastreze echidistanta politica. A intervenit n problemele interne ale propriului partid,
dar si ale altor partide parlamentare, urmarind crearea unui partid prezidential care sa i fie subordonat n totalitate. Lucru
care i-a reusit prin manipularea unei scindari n Partidul National Liberal si impunerea fuzionarii grupului de disidenti
liberali cu propriul Partid Democrat. Astfel a luat fiinta Partidul Liberal-Democrat.
Separatia puterilor n stat, asa cum este ea stipulata n Constitutie, a fost ignorata permanent de presedintele ales n 2004 n
practica sa politica. Parlamentul si partidele au fost discreditate n ochii alegatorilor, Justitia a fost politizata, iar Guvernul,
pe care presedintele l priveste ca pe o institutie subordonata siesi, a fost obligat sa-i puna n practica telurile politice. Daca
nu actioneaza ca atare, prim-ministrul si membrii Guvernului sunt defaimati, deciziile lor n materie de personal sunt
blocate, hotarrile Justitiei sunt ignorate. n practica, presedintele uzurpeaza prerogativele si competentele primuluiministru, ale ministrului de Externe, ale Parlamentului, ale tribunalelor. n schimb, el se bazeaza pe Tribunalul Suprem si pe
serviciile secrete, cu sprijinul carora procesul lustratiei este manipulat si orientat spre propriul sau beneficiu politic.
n cadrul societatii, tacticile populiste au fost folosite ca strategie de conflict social cu scopul de a mentine n tara starea de
spirit a unei crize permanente si de a face de la bun nceput imposibila realizarea unui consens social. n felul acesta, din
2004 ncoace s-a produs o polarizare si mai accentuata a societatii. Sunt provocate noi divizari, precum si o noua lupta
sociala ntre popor, ca perdant (parte pagubita) a transformarii, pe de o parte, si elite, etichetate n bloc drept corupte,
pe de alta parte. Astfel se instituie un cezareic cult al personalitatii, ntre propagatorii caruia se regasesc si sau tocmai
intelectuali apreciati n tara si n strainatate. Totodata, termenul de natiune a suferit o modificare notionala. n contradictie
cu traditia constitutionala si statala romneasca, dupa care natiunea nu este definita etnic, ci politic, traditie ce a stat si la
baza politicii duse de Romnia din 1991 ncoace fata de Republica Moldova, actualul presedinte al statului opereaza cu
notiunea de natiune etnica si culturala, postulnd o natiune romneasca n doua state.
Pagube colaterale n planul politicii externe
Inevitabila instabilitate politica interna a tarii, perseverenta cu care seful statului se preocupa sa obtina demisia primuluiministru si organizarea de alegeri anticipate, pozitiile contradictorii adoptate de acest dublu vrf romnesc n probleme de
politica externa au dus la o complicare a procesului de aderare a tarii la UE. Atacurile sefului statului la adresa Guvernului,
Parlamentului si Justitiei din propria tara au contribuit ntr-o masura deloc neglijabila la alimentarea ndoielilor privind
pregatirea Romniei pentru aderarea la Uniunea Europeana, resuscitnd n cadrul Comisiei Europene discutii legate de

activarea clauzei de salvgardare pentru aceasta tara. n cele din urma, Comisia UE a renuntat la punerea n practica a
mecanismelor de protectie pentru perioada de dupa 1 ianuarie 2007, nsa pentru a se asigura de continuarea reformelor n
domeniile Justitiei si Internelor si dupa data aderarii, aceasta Comisie a hotart instituirea, pentru perioada urmatoare, a
unui mecanism de colaborare si verificare a modului de realizare concreta a normelor impuse.
n ciuda acestei decizii pozitive a forurilor UE, n cursul anului 2007, conflictul dintre Partidul Democrat si Partidul
National Liberal precum si dintre premierul Calin Popescu Tariceanu si presedintele Traian Basescu a escaladat,
transformndu-se ntr-o criza politica deschisa, care a culminat cu retragerea din Guvern a Partidului Democrat al lui
Basescu, formarea unui guvern minoritar sustinut punctual de Partidul Social-Democrat, de opozitie, si, n fine, cu initierea
de catre acest partid a unei proceduri de suspendare din functie a presedintelui tarii, procedura sortita esecului nca de la
bun nceput. De la alegerile pentru Parlamentul European (noiembrie 2007), n tara predomina un climat de perpetua
campanie electorala. ntretinut fara ncetare, acesta trece nemijlocit n campaniile propriu-zise, destinate alegerilor locale si
apoi celor parlamentare, programate pentru 2008. n consecinta, este previzibila o accentuare a divergentelor pe scena
politica interna, cu excesele populiste corespunzatoare din partea tuturor actorilor politici.
Din punctul de vedere al partenerilor politici externi ai Romniei, se pune nainte de toate problema previzibilitatii politice
n plan international a acestei tari o tara n cazul careia, la primirea n NATO si n UE, determinante au fost nu n ultimul
rnd rolul ei potential de factor stabilizator n regiune, pozitia Romniei fata de conflictul din Kosovo, precum si atitudinea
n lupta mpotriva terorismului international. Dar tocmai acest rol Romnia nu a fost n masura sa si-l ndeplineasca la
nivelul asteptarilor, ca urmare a defectuoasei cooperari dintre prim-ministru si presedinte n planul politicii externe. Cauza
primara a acestei stari de fapt rezida n strategia presedintelui strategie ce contravine prevederilor constitutionale care i
rezerva sefului statului numai competente limitate n domeniul politicii externe , si anume aceea de a urma o cale
divergenta fata de linia politica externa a Guvernului, situatie valabila n primul rnd n domeniul colaborarii cu SUA si
Marea Britanie, careia Basescu i-a acordat o marcata prioritate n defavoarea aderarii la Uniunea Europeana.
O alta problema, fara ndoiala, o constituie pentru partenerii Romniei noul hybris national, care se poate deduce din
afirmatiile presedintelui, conform carora Romnia ar trebui sa duca o politica externa si de securitate mai agresiva si
preventiva, consolidndu-si rolul regional n bazinul Marii Negre. Romnia doreste sa reprezinte n zona vestica a Marii
Negre ceea ce Marea Britanie reprezinta n zona rasariteana a Atlanticului astfel suna esenta declaratiilor prezidentiale,
urmata de concluzia: daca Romnia rateaza ocazia de a juca un rol de mare importanta la Marea Neagra, ea nu va avea
vreun rol nici n NATO si nici n UE.(xi) Conform acestei viziuni asupra rolului Romniei, presedintele statului romn si-a
declarat intentia de a se implica activ n rezolvarea conflictelor latente din fostul spatiu CSI, ntre care si n Republica
Moldova. Politica Romniei fata de Moldova nu s-a desfasurat nsa n contextul politicii externe si de securitate comune a
UE (CFSP), ci n mare masura ca demers individual, cu motivatie nationalista si populista, a unui politician animat de
ambitia de a intra n istorie ca reunificator al Romniei Mari. Arogndu-si calitatea de avocat (autoproclamat) al intereselor
Republicii Moldova n cadrul UE, acesta a cerut pentru Romnia participarea la discutiile pentru reglementarea problemei
transnistrene, precum si acordarea unor competente la Chisinau.
Problematica din punctul de vedere al UE este si pozitia Romniei n problema independentei regiunii Kosovo. Desi
Guvernul de la Bucuresti sustine politica Bruxelles-ului n chestiunea provinciei Kosovo si va participa la misiunea UE
EULEX, din motive viznd dreptul international, el nu este dispus sa recunoasca independenta statala a acestei provincii.
Pozitia Romniei este nsa slabita prin faptul ca presedintele si, odata cu el, o parte a presei leaga de aceasta hotarre o
serie de teme populist-nationaliste, care ar putea sa-i aduca voturi la alegerile locale si la cele parlamentare prevazute
pentru 2008, precum si la alegerile prezidentiale din 2009. Este vorba n speta de pericolul unor tendinte separatiste n
Transilvania, de traditionala prietenie romno-srba si, nu n ultimul rnd, de oportunitatile politice si economice, care, se
presupune, ar putea decurge din rolul special jucat de Romnia n calitate de mediator n Balcani. n consecinta,
presedintele Serbiei, Boris Tadici, care a vizitat Romnia imediat dupa declararea independentei de catre Parlamentul din
Kosovo, a interpretat pozitia Romniei drept dovada ca n cadrul UE nu exista o pozitie comuna n problema provinciei
Kosovo.(xii)
Aceasta politica externa duala a Romniei aduce dupa sine o pierdere de coerenta si certitudine n viziunea partenerilor ei
externi. O comparatie vine sa ilustreze aceasta schimbare: daca n timpul crizei din Kosovo din 1999 Romnia s-a situat
neconditionat de partea NATO si a UE, suspendnd drepturile de survol pentru Rusia desi nici una din cele doua
organizatii nu satisfacuse cererea de aderare a Romniei n 1997 , n anul 2008, Romnia, acum membra a NATO si a UE,
nu acorda, dupa toate aparentele, prioritate absoluta solidaritatii cu partenerii si aliatii ei, ba mai mult, risca sa fie banuita de
o ntelegere cu Rusia. n felul acesta, Romnia nu se expune numai pericolului de a-i jigni pe partenerii ei preferati din
cadrul NATO (SUA si Marea Britanie), ci si pune totodata n joc sansa de a participa activ la politica externa si se
securitate comuna a UE si de a dobndi greutate n cadrul Uniunii. n acelasi timp, exista pericolul ca instrumentarea
temelor de politica externa dictata de o pura sete de putere sa favorizeze aparitia unor tendinte nationaliste si eurosceptice
n snul populatiei romnesti.

Pentru prentmpinarea acestui pericol ar fi recomandabil ca politicienii si parlamentarii nationali si europeni sa-si bazeze

analizele de politica internationala, ntr-o masura mai mare dect pna acum, pe criterii politice obiective mai degraba dect
pe considerente de politica de partid. Importanta ar fi si o atenta selectie critica a surselor lor de informare. Cazul
Romniei, n mod special, dovedeste ct de ridicata este disponibilitatea anumitor segmente ale societatii civile si
intelectualitatii de a se lasa acaparate politic. Tocmai n state ca Romnia, unde Occidentul si institutiile, reprezentantii si
presa acestuia nca mai ocupa o pozitie foarte nalta n constiinta colectiva, recursul la aceasta forma a recunoasteri externe
fie ea reala sau doar afirmata reprezinta una dintre cele mai importante resurse de putere pentru populisti.
Articol aparut n Sdosteuropa Mitteilungen, 02/2008

Note si clarificari:
Sdosteuropa Mitteilungen (Studii sud-est-europene) este publicatia Societatii de studii sud-est-europene.
- Societatea de studii sud-est-europene este o asociatie privata si non-profit, independenta si neafiliata politic, care reuneste
oameni de stiinta, politicieni, reprezentanti ai economiei si ai mass-media. Scopul central al acestei societati este acela de a
promova relatiile stiintifice, economice si culturale cu statele din spatiul sud-est-european, precum si de a extinde si
aprofunda cunoasterea evolutiilor actuale si istorice din aceasta regiune. Societatea de studii sud-est-europene este unul
dintre cei mai importanti factori n politica culturala externa a Germaniei.
Prin intermediul manifestarilor si publicatiilor sale, precum si prin nivelul de cunostinte si expertize cumulate ale
membrilor sai, societatea reprezinta un forum de dialog ntre Republica Federala Germania si tarile din sud-estul Europei,
precum si pentru consilierea politica si dezbaterile pe marginea tematicii politice.
Societatea de studii sud-est-europene promoveaza noile generatii de oameni de stiinta prin stagii de studii la nivel
universitar, burse de calatorie si premii de promovare pentru rezultate exceptionale n studierea problematicii sud-esteuropene.
(i) Ghita Ionescu / Ernest Gellner (ed.), Populism: Its Meaning and National Character, London 1969, p. 1
(ii) Mai mult dect oricare alt concept aflat n prezent n circulatie, termenul de populism surprinde natura ncercarilor
cu care se confrunta astazi democratia liberala (v. Ivan Krastev, The Populist Movement, n Eurozine, 18. 09. 2007,
http://www.eurozine.com.articles/2007-09-18-krastev-en.html
(iii) V. Oliver Geden, Rechtspopulismus. Funktionslogiken Gelegenheitsstrukturen Gegenstrategien (Populismul de
dreapta. Logici de functionare Structuri ocazionale Strategii de contracarare=, SWP-Studie, S. 17, Juni 2007, Berlin
(iv) Ralf Dahrendorf, Acht Anmerkungen zum Populismus (Opt observatii legate de populism), publicat initial n Transit 25
(2003), http://www.eurozine.com.articles/2007-09-18-dahrendorf-de.html
(v) Dahrendorf, ibid.
(vi) ntr-un cuprinzator articol de presa intitulat Putinul nostru, fostul presedinte al statului Emil Constantinescu
caracteriza regimul actualului sau urmas n functie drept caricatura a regimului Putin. (Emil Constantinescu, Putinul
nostru, n Ziua, 17. 09. 2007)
(vii) Zoe Petre, Disident sau concurent, n Ziua, 11. 05. 2007
(viii) Traian Basescu, Eu voi fi presedinte, n 22, nr. 765, 2-8. 11. 2004.
(ix) Alin Bogdan, Presedintele Basescu nu da doi bani pe inamovibilitatea magistratilor, n Adevarul, 7. 02. 2005.
(x) V. analiza lui Ovidiu Codor: Traian Basescu ein lateinamerikanisches Teperament fr Europa (Traian Basescu un
temperament latino-american pentru Europa) n revista economica germanofona din Romnia debizz, nr. 31, martie 2006,
pp. 38-40.
(xi) Interviu acordat postului de televiziune Realitatea, redat n revista presei a agentiei de stiri Hotnews, 11. 02. 2005.
(xii) Adrian Ilie, Mesagerul, n Ziua, 22. 02. 2008.

http://www.revista22.ro/22-plus-nr-339-populism-otipologie-16019.html
22 PLUS, nr. 339: Populism: o tipologie
de Robert Adam
Nu exista comentarii
Problema de identitate a populismului vine din situarea sa problematic pe axa dreapta / stnga. Amestec de socialism
revoluionar i conservatorism economic, el iese din tipare.
Adesea invocat, n discursul mediatic, politic, economic, mai niciodat definit, termenul populism tinde a deveni o etichet
infamant, fr acoperire ideologic. i asta n ciuda unei abundente literaturi de specialitate, cu peste 50 de ani de tradiie.
Obstacolul cu care s-au confruntat toi cei ce au ncercat s defineasc populismul l constituie ambiguitatea acestuia.
Margaret Canovan, n lucrarea sa Populism (New York & Londra, 1981), semnala deja aceast dificultate: spectrul
diversitii n interiorul liberalismului sau al socialismului este mai redus dect cel dinuntrul populismului. Motivul
principal l constituie faptul c utilizarea primilor doi termeni a fost stabilit n cea mai mare msur de ctre adereni.
S fie naterea ruinoas, din prini necunoscui, a unei noiuni mutant, cu valene de raportare exclusiv negative i
incapabile s existe autonom, pcatul originar al populismului? Semantic, populismul foreaz sinonimia cu demagogia.
Aceast perspectiv oculteaz ns o tradiie politic i intelectual cu profunde ancorri n istoria cultural a ultimelor
dou secole.
Dou sunt sursele populismului: narodnicii rui i populitii americani. Ambele curente au marcat ultimul sfert al secolului
XIX.
Intelectuali slavofili, ortodoxiti, narodnicii exaltau tradiia i combteau modernizarea i occidentalizarea Rusiei. Sintez
ntre socialismul occidental i obtea rneasc ridicat la nivel de etalon al organizrii politice, narodnicismul a teoretizat
chiar avantajele napoierii economice. Nikolai Cernevski gsea c tradiia proprietii comune asupra pmntului va
permite ranilor s dezvolte o producie cooperatist i s nainteze spre o societate pe deplin comunist. Ideea
sacrificiului pentru popor i gsete expresia n Scrisorile istorice (1869) ale lui Piotr Lavrov: intelectualii trebuie s
lumineze norodul, dar n acelai timp s se adapteze la modul de via sntos al acestuia. n 1876, partidul Zemlia i Volia
(Pmnt i Libertate) devine vitrina politic a micrii, pe care o va compromite treptat prin aventurism i miza pe o
improbabil revoluie rneasc.
Populitii americani, a cror expresie politic a fost Partidul Poporului, aveau o baz social diferit. Productorii agricoli
independeni constituie nucleul micrii, iar proprietatea privat este pentru ei principiul economic fundamental. Adversarii
sunt marile trusturi, bancare sau feroviare, care jucau un rol din ce n ce mai important, n detrimentul micilor productori.
Viziunea lor politic implica o cretere a puterii federale, pentru a putea apra interesul poporului. Spre deosebire de
Rusia, impulsul vine aici dinspre popor, nu dinspre elit. Problema de identitate a populismului vine deci din situarea sa
problematic pe axa dreapta / stnga. Amestec de socialism revoluionar i conservatorism economic, el iese din tipare.
Al doilea val istoric al micrii, populismul est-european, a cunoscut dup primul rzboi mondial un succes considerabil,
avnd reprezentri i n Romnia Constantin Stere i Constantin Dobrogeanu-Gherea. Caracteristicile acestor micri sunt
ncurajarea proprietii private, reforma agrar i cooperativizarea, combaterea plutocraiei i a marii proprieti funciare,
reorganizarea proprietii pe baza muncii i nu a unui simplu titlu. Istoricul Kurt Treptow vedea populismul ca stil drept
not dominant a ntregului spectru politic romnesc interbelic. O asemenea abordare coboar populismul la rangul de
stigmat, dei el are o baz ideologic identificabil: valorizarea poporului n detrimentul elitei, a participrii ct mai largi la
procesul de decizie i a democraiei directe. Aceste trei ipostaze pot fi subsumate unui tip: populismul agrar.
Un nou tip de populism, ale crui variante Margaret Canovan le pune laolalt sub denumirea de populism politic, apare
dup al doilea rzboi mondial. El cuprinde dictatura populist, democraia populist, populismul reacionar i populismul
politicianist. Dictatura populist, denumit i bonapartism, cezarism sau peronism, este un regim personalizat. Liderul i
legitimeaz puterea prin invocarea poporului i scurtcircuitarea sistemului politic tradiional. Argentina lui Juan Pern
reprezint un exemplu tipic pentru acest caz. Populitii nu au ncredere n experi i birocrai, ns i leag adesea
speranele de demagogi.
Democraia populist accentueaz democraia direct. Referendumul i alte tehnici de consultare electoral la toate
nivelurile caut o autoguvernare care s limiteze rolul elitei. Reprezentarea este condiionat de un mandat imperativ,
revocabil prin varii mecanisme bazate pe iniiativa civic. Detractorii democraiei directe o asimileaz tiraniei majoritii.

Exemplul cel mai interesant de funcionare a democraiei populiste este Elveia. Acolo, populismul coexist cu pluralismul
printr-o structur federal sofisticat, dublat de o cultur a compromisului, iar referendumul este integrat n cultura
democratic.
Populismul reacionar constituie, n general, o coliziune ntre concepiile reacionare, uneori xenofobe sau rasiste ale
majoritii i cele liberale i tolerante ale elitei progresiste. Progresul implic i o component elitist: cei mai avansai i
nva pe ceilali. Cum ns nu exist o elit unic i cu att mai puin un popor monolitic, conflictul nu ia dect rareori
forme acute. Statele Unite reprezint, de pild, cea mai populist naiune, ns i cea mai permisiv fa de schimbare i
doritoare de progres.
Populismul politicianist este cea mai recent i vizibil form. Noile media, n special televiziunea, au facilitat apariia unor
politicieni care genereaz audien pretinznd a vorbi n numele ntregului popor. Aa au aprut i partidele politice fr
ideologie (catch-all parties). Apelul la popor, pe deasupra partidelor i faciunilor, are dou avantaje majore pentru cel care
l emite. n primul rnd, interaciunea direct cu masa l plaseaz ntr-o relaie de drept divin, pe lng care tehnicista
reprezentare democratic pare derizorie. Corupia, trdarea de ar, partidul strinilor, nepsarea fa de
suferinele celor muli: marotele sunt cam aceleai. Prototipul salvatorului poate varia de la patricianul binevoitor la
politicianul charismatic, abil n utilizarea tehnicilor de comunicare. n al doilea rnd, foreaz, uneori cu succes, o
reconfigurare a scenei politice, fiind folosit pentru spargerea bipolaritii.
Apelul la popor mascheaz o ambiguitate a termenului, pe care respectivii politicieni o exploateaz. n funcie de context i
de interesul lor de moment, popor poate nsemna ntregul popor (spre izolarea partidelor creatoare de inutile diviziuni),
poporul definit etnic (ethnos), care este contrapus intereselor strine i exponenilor acestora n interior, sau social (demos),
poporul de jos, victima unei elite interesate doar de pstrarea privilegiilor. Asaltul populist asupra instituiilor genereaz
instabilitate politic i confuzie, aparenta coeziune dincolo de clase i interese particulare nsemnnd de fapt fragilizarea
esutului social. Reversul medaliei este folosirea demagogic a termenului de populist pentru a condamna poziii
neconforme cu ortodoxia politic de dreapta ori de stnga. n sine, aspiraia populist spre o democraie avansat este una
progresist, ns eueaz sistematic n autoritarism.
Dac am schematiza populismul n cteva trsturi definitorii, ele ar fi: caracterul transideologic, revolta omului obinuit
mpotriva elitei, nencrederea n intelectuali i politicieni, orientarea spre trecut ca model pentru viitor i negarea
progresului, mica proprietate privat ca baz a dinamismului i echitii economice, nclinarea spre democraie direct sau
spre un lider puternic ca form de guvernare.
Diferit de naionalism, socialism, comunism sau fascism, el poate intra n componena unor regimuri sau mesaje de acest
tip. A-i refuza dreptul la existen autonom n virtutea unei suficiene analitice constituie ns o eroare.
Robert Adam este doctorand la Universit Libre de Bruxelles i director al ICR Bruxelles.

http://www.scritub.com/stiinta/stiinte-politice/METODE-DE-ANALIZAPROSPECTIVA-15867.php
METODE DE ANALIZA PROSPECTIVA
PENTRU FORMULAREA POLITICILOR
Dupa ce problema a fost structurata si se obtin informatii relevante, urmatoarea etapa
analitica este aceea a formularii politicilor si a testarii politicilor alternative. Prin
analiza prospectiva se pot produce informatii relevante despre evolutia viitoare a
societatii pe baza unor informatii anterioare.
Metode prospective bazate pe extrapolare. Metodele si tehnicile prospective bazate pe
extrapolare permit analistilor sa estimeze evolutia viitoare a societatii, pe baza datelor actuale si
istorice. Acest tip de prognoza se bazeaza de obicei pe o anumita forma de analiza cronologica,
adica pe analiza valorilor numerice cumulate in timp si prezentate cronologic. Acest tip de
prognozare are trei presupozitii fundamentale:
Persistenta: evolutiile observate in trecut vor persista in viitor. Daca productia de
energie a crescut in trecut, se va intampla acelasi lucru si in viitor.
Continuitatea: variatiile observate in tendintele trecute se vor observa in viitor. Daca
razboaiele au avut loc odata la 20 sau 30 de ani, aceste cicluri se vor repeta in viitor.

Siguranta si valabilitatea datelor: masurarile tendintelor sunt sigure (adica relativ

precise sau consistente) si valabile (adica se masoara ceea ce are sens sa fie masurat).
De exemplu, statisticile privind delictele din trecut pot reprezenta masurari relativ
precise ale delictelor actuale.

Cand aceste trei presupozitii se realizeaza, prospectia bazata pe extrapolare poate evidentia o intelegere mai buna a
viitorului societatii. Cand oricare din aceste conditii este incalcata, tehnicile de prognozare estimativa vor indica probabil
rezultate inexacte sau inselatoare.
a. Analiza clasica a seriilor de timp. Cand se fac prognoze prin extrapolare, se pot folosi analize ale seriilor de timp care se
refera la orice perioada de timp. Analizele contin patru componente si anume: tendinta pe termen lung, variatiile sezoniere,
fluctuatiile ciclice si miscarile neregulate.

Tendinta pe termen lung poate deriva dintr-o crestere pe o perioada indelungata si o scadere intr-un anumit
interval.

Variatia sezoniera, asa cum sugereaza termenul, este variatia dint-o serie cronologica, repetata periodic la un an
sau mai putin. Cele mai bune exemple ale variatiei sezoniere sunt cresterile si scaderile productiei si 858g64i
vanzarilor care urmaresc schimbarile in functie de vreme si de perioadele de concedii.
Fluctuatiile ciclice sunt de asemenea periodice, dar se pot extinde surprinzator peste un numar de ani. Ciclurile
sunt in general greu de explicat, deoarece fiecare noua fluctuatie ciclica poate fi consecinta unor factori
necunoscuti. Interpretarea fluctuatiilor se realizeaza de obicei cu mai mare dificultate, datorita prezentei
miscarilor neregulate, adica a variatiilor neprevazute in seria cronologica si care par sa nu urmeze un model
regulat.
Miscarile neregulate pot fi rezultatul mai multor factori (schimbari de guvern, greve, dezastre naturale). Acesti
factori sunt considerati erori intamplatoare, adica surse necunoscute de variatie care nu pot fi explicate in
termeni de tendinta pe termen lung, variatii sezoniere sau fluctuatii ciclice.

b. Estimarea tendintei liniare. O tehnica standard pentru extrapolare este estimarea

tendintei lineare, un procedeu care foloseste analiza de regresie pentru a obtine estimarile
matematice precise ale viitorului societatii, pe baza valorilor observate in serie de timp. Regresia
lineara se bazeaza pe insusirile de persistenta, continuitate si veridicitate ale datelor. Cand
regresia lineara este folosita in estimarea tendintei, este necesar ca valorile observate intr-o serie
cronologica sa nu fie curbe, deoarece orice indepartare de la liniaritate va produce prognoze cu
erori foarte mari. Fara indoiala ca regresia lineara poate fi folosita de asemenea in schimbarea
componentei tendintei liniare de la o serie care indica variatii sezoniere sau fluctuatii ciclice.
Analiza de regresie se caracterizeaza prin doua proprietati importante:
o

Anuleaza deviatiile: suma diferentelor dintre valorile observate intr-o serie de timp si
valorile oferite de tendinta in linie dreapta identificata de calculator (numita linie de
regresie) va fi totdeauna egala cu zero. Astfel, daca valoarea tendintei (y t) este scazuta
din valoarea observata corespunzatoare (y) in toti anii dintr-o serie cronologica,
totalul acestor diferente (numite deviatii) va fi egal cu zero. Cand valoarea observata
pe o perioada de un an este situata sub linia de regresie, deviatia (y-y t) este
intotdeauna negativa. Prin contrast, cand valoarea observata este situata deasupra
liniei de regresie, deviatia (y-yt) este intotdeauna pozitiva. Aceste valori negative si
pozitive se anuleaza reciproc astfel: (y-yt) = 0.

Deviatiile ridicate la patrat sunt minime: daca ridicam la patrat fiecare deviatie (adica
inmultim fiecare valoare a deviatiei cu ea insasi) si adunam totul, suma acestor
deviatii ridicate la patrat va fi intotdeauna o valoare minima sau cea mai mica.

Aceasta inseamna ca regresia liniara micsoreaza distantele dintre linia de regresie si toate valorile examinate ale lui y in
serie cronologica. Cu alti termeni: este cel mai eficient mod de a reprezenta o linie a tendintei printr-o serie de puncte ale
datelor urmarite.
In ciuda preciziei in exprimarea tendintei pe termen lung, regresia liniara este limitata de mai multe conditii. Mai
intai, seria cronologica trebuie sa fie liniara, adica sa indice o crestere si o scadere constante ale valorilor fata de trend.
Daca modelul de observatii este non-liniar, trebuie folosite alte tehnici.
Unele din aceste tehnici solicita variate tipuri de stabilire a curbelor la o serie cronologica nonliniara. In al doilea
rand, argumente plauzibile demonstreaza ca modelele vor persista, adica vor continua in aceeasi forma in anii care vor
urma, cum s-a intamplat in anii precedenti. In al treilea rand, modelele trebuie sa fie uniforme, adica sa nu indice fluctuatii
ciclice sau discontinuitati severe. Daca nu se indeplinesc toate aceste conditii, regresia liniara nu va fi folosita pentru a
exprima tendinta.
Multe date apartinand seriei cronologice care ingrijoreaza pe analistii politici - de exemplu, date privind clima,
poluarea, cheltuielile publice urbane - sunt non-liniare. S-a dezvoltat o varietate de tehnici pentru a echilibra curbele nonliniare la modelele de schimbare care nu indica o crestere sau o scadere constanta in valorile unei serii cronologice
exprimate.
c. Analiza seriilor de timp non-liniare. O serie de timp care nu intruneste conditiile de
liniaritate, persistenta si continuitate se poate incadra intr-una din urmatoarele cinci clase
principale.
Oscilatii: in acest caz se observa derivatii de liniaritate, la nivel de ani, trimestre, luni sau zile. Oscilatiile pot fi
persistente si continue (de exemplu, cele mai multe arestari operate de politie au loc intre 11 p.m si 2 a.m. pe tot
parcursul anului), dar nu se remarca o crestere sau descrestere constanta in perioada dinaintea examinarii.
Oscilatiile din timpul anilor pot sa aiba loc in corelatie cu tendintele seculare, pe termen lung, dintre ani.
Exemplele includ variatii sezoniere la somaj, variatii lunare in agentiile de forta de munca si variatii zilnice la
nivelul populatiilor.

Cicluri: sunt fluctuatii neliniare, care au loc intre ani sau pe perioade mai mari de timp. Ciclurile pot fi
neprevizibile (neasteptate) sau au loc cu persistenta si continuitate. In timp ce modelul intreg al unui ciclu este
totdeauna neliniar, segmentele unui ciclu dat pot fi liniare sau in forma de curba. Exemplele date cel mai des
reprezinta cicluri de afaceri si "ciclurile de viata" din domeniile academice, publicatiilor stiintifice si
civilizatiilor.

Curbe de crestere: sunt deviatii de la liniaritate care au loc intre ani, decenii sau o alta unitate de timp. Curbele
de crestere demonstreaza in timp fie cresteri cumulative in rata de crestere intr-o serie cronologica, scaderi
cumulative, fie o combinatie a celor doua. Curbele de crestere, care s-au dezvoltat din studiul organismelor

biologice, au fost folosite pentru prognozarea cresterii industriei, zonelor urbane, populatiei, tehnologiei si
stiintei. Desi curbele de crestere nu sunt liniare, ele sunt, fara indoiala, persistente si continue.
Curbe de scadere: deviatii de la liniaritate se intampla din nou intre ani, decenii sau perioade mai lungi, intradevar curbele de scadere fiind omoloage curbelor de crestere. Ratele de crestere sau scadere ale declinului pot
fi combinate pentru a forma diferite curbe. Modelele de declin sunt uneori folosite ca baza pentru diverse
perspective dinamice sau ale "ciclului de viata", privind declinul civilizatiilor, societatile si zonele urbane.
Curbele de scadere / declin sunt neliniare, dar continue si persistente.

Catastrofe: principala caracteristica a datelor seriei cronologice care sunt "catastrofice" este aceea ca indica
discontinuitati neasteptate si severe. Analiza schimbarii catastrofice, un domeniu de studiu intemeiat de
matematicianul francez Ren Thom, nu numai ca implica schimbari neliniare peste timp, dar si schimbari
discontinue. Exemplele includ schimbari bruste in politica guvernului in timpul razboiului (capitulare sau
retragere), colapsul firmelor in perioade de criza economica, schimbarea brusca in densitatea unui lichid care
fierbe etc.

Prospectiva teoretica. Metodele de prospectiva teoretica ii ajuta pe analisti sa faca predictii privind viitorul
societatii, pe baza presupozitiilor sau ipotezelor teoretice si a datelor actuale si istorice. In contrast cu prospectiva bazata pe
extrapolare, care foloseste presupozitii despre repetitia istoriei pentru a face predictii, metodele de prospectiva teoretica se
bazeaza pe presupozitii despre cauza si efect observate in diverse teorii. In timp ce logica prospectivei bazata pe extrapolare
este in esenta inductiva, logica prospectivei teoretice este esential deductiva.
Logica deductiva este o forma de rationament in care anumite afirmatii generale (axiome, legi, ipoteze, teoreme)
sunt folosite pentru a demonstra adevarul sau falsitatea altor afirmatii specifice, inclusiv predictii. Rationamentul deductiv
in analiza strategica (a unei politici) este mai des folosit in legatura cu argumentarea cauzei, care cauta sa dovedeasca faptul
ca, daca are loc un eveniment x, un alt eveniment y il va urma. In timp ce trasatura fundamentala a prospectivei teoretice
este aceea ca predictiile sunt deduse din prezumtiile teoretice, nu trebuie uitat faptul ca deductia si inductia sunt
interdependente.
Puterea argumentului deductiv este considerabil mai mare decat a celui inductiv, care se bazeaza adesea pe
cercetare empirica. In mod similar, o generalizare empirica izolata (de tipul: "sub amenintari, dusmanul s-a hotarat sa se
retraga") este mult mai convingatoare daca este sprijinita de mai multe ipoteze continute intr-o teorie (de pilda: "cu cat sunt
mai mari costurile unei alternative, cu atat e mai putin probabil ca ea sa fie aleasa").
Exista o serie de procedee care-i ajuta pe analisti in realizarea prospectivei teoretice: modelare teoretica, modelarea
cauzala, analiza regresiei si corelatia. Nu insistam asupra acestora, deoarece ele sunt foarte folosite in sociologie sau stiinte
politice.
a. Cartografierea teoriei. Cartografierea teoriei este o tehnica menita sa identifice si sa ordoneze ipotezele
fundamentale relativ cu un argument teoretic sau cauzal. Cartografierea teoriei poate participa la prezentarea a patru tipuri
de argumente: convergente, divergente, seriale si ciclice.
Argumentele convergente sunt acelea in care doua sau mai multe ipoteze privind
cauzalitatea sunt folosite in sprijinul unei concluzii sau al unei afirmatii. Prin contrast, in
argumentele divergente, o concluzie sau o afirmatie este folosita ca ipoteza de sustinere a
unei serii de concluzii sau afirmatii suplimentare. In sfarsit, argumentele ciclice sunt
argumente seriale, in care ultima concluzie sau afirmatie dintr-o serie este legata de prima
concluzie sau afirmatie din acea serie. Consecintele unui argument ciclic pot fi intarite
pozitiv sau negativ.
b. Modelarea teoretica. Aceasta se refera la o gama larga de tehnici si ipoteze de
reprezentare simplificata a teoriilor. Deoarece analistii rareori realizeaza prognozari
bazandu-se direct pe teorie, modelarea este o parte esentiala a prospectivei. Cand
analistii au posibilitatea sa inceapa cu teoriile, ei trebuie mai intai sa dezvolte modelul
mai concrete si mai simplificate ale fenomenelor studiate pentru a putea apoi sa
anticipeze evenimentele urmatoare. Modelarea teoretica este esentiala, deoarece
teoriile sunt in general atat de complexe, incat trebuie simplificate inainte de a le
aplica
problemelor politice. Procesul de analiza a datelor care sa evalueze
veridicitatea teoriei implica crearea si testarea modelelor de teorie, iar nu teoriile
insele.
In analiza politicilor publice exista un numar de forme standardizate ale modelelor simbolice, care sunt folosite in
realizarea prognozarii teoretice: modele cauzale, modele programatice liniare, modele de intrare-iesire a informatiilor,

modele econometrice, modele microeconomice si modele de dinamica a sistemului. In demersul de fata, ne vom concentra
asupra ipotezelor majore, asupra virtutilor si limitelor, precum si asupra aplicatiilor modelarii cauzale.
Modelele cauzale sunt reprezentari simplificate ale teoriilor, care incearca sa explice si sa anticipeze cauzele si
consecintele politicilor publice.

Ipoteza de baza a modelelor cauzale este aceea ca, in covariatiile dintre doua sau mai multe variabile - de exemplu
covariatiile care arata ca procentele de crestere a venitului pe cap de locuitor au loc in functie de procentele de crestere a
cheltuielilor pentru bunastare - se reflecta capacitatea generativa fundamentala (cauzala) si intensitatea variabilelor (efecte).
Relatia dintre cauza si efect se exprima prin legi si presupuneri continute intr-o teorie si definite de analist.
Caracteristica modelelor cauzale este aceea ca ii determina pe analisti sa clarifice ipotezele cauzale. Limita
modelelor cauzale consta in tendinta analistilor de a complica covariatiile descoperite prin analiza statistica, folosindu-se
argumente cauzale. Interferentele cauzale vin intotdeauna din afara modelului, adica din legi sau ipoteze din cadrul teoriei.
Modelarea cauzala este folosita pentru identificarea determinantilor socio-economici si a strategiilor publice in ariile
problematice: de la transport la sanatate, de la educatie la bunastare. Una dintre cerintele majore ale cercetarii bazate pe
modelarea cauzala este ca diferentele dintre structurile politice nu le afecteaza direct rezultatele, ca in cazul cheltuielilor
pentru educatie si bunastare.
Dimpotriva, diferentele in nivelul dezvoltarii socio-economice (venit, industrializare, urbanizare) determina
diferente in interiorul structurilor politice, iar acestea afecteaza la randu-le cheltuielile de educatie si bunastare. Concluzia
anterioara este controversata, deoarece ea pare sa contrazica frecvent impartasita ipoteza ca esenta strategiei publice este
determinata de structurile si procesele politice, inclusiv de alegeri, de mecanismele reprezentative si de competitia
partidelor.
Unul dintre principalele procedee statistice folosite in modelarea cauzala este analiza "de cale", o abordare
specializata a regresiei liniare, care foloseste mai ales variabile independente multiple. Utilizand analiza de cale, se spera
identificarea variabilelor independente (de exemplu: venitul) care, singure sau in combinatie cu alte variabile (de exemplu:
participarea politica), determina schimbari intr-o variabila dependenta (de exemplu: cheltuieli de bunastare). O variabila
independenta este considerata cauza unei variabile dependente, despre care se presupune ca ar fi efectul primeia.
O cale standard de reprezentare a relatiilor cauzale este "diagrama de cale". O diagrama de cale seamana foarte
mult cu o diagrama cu sageti, exceptand faptul ca o diagrama de cale contine estimari ale intensitatii efectelor variabilelor
independente sau dependente. Avantajul analizei de cale si al modelarii cauzale este acela ca permit prognoze bazate pe
indicii teoretice clare referitoare la cauze (de exemplu: numarul de angajati din organizatiile publice), precum si la
consecintele lor (proportia personalului managerial fata de cel non-managerial si cheltuielile de taxare a unitatii de serviciu
public). Aceste procedee sunt reprezentative pentru sarcina imposibila de a deduce cauzalitatea estimarilor privind relatiile
dintre variabile. Desi absenta relatiilor poate fi suficienta pentru a deduce ca aceasta cauzalitate nu este prezenta, numai
teoria ne permite sa facem interferenta cauzala si, de aici, anticipari.
c. Analiza de regresie si corelatie. O tehnica utila pentru estimarea relatiilor
liniare dintre variabilele din modelele de prognozare teoretica este analiza regresiei.
Analiza regresiei este un procedeu statistic prin care se estimeaza sau prognozeaza
magnitudinea relatiilor dintre o variabila dependenta si una sau mai multe variabile
independente. Cand analiza regresiei este exprimata de o variabila independenta, este
numita regresie simpla; daca exista doua sau mai multe variabile independente, ea
este numita regresie multipla. Desi multe din problemele teoretice de prognoza solicita
regresia multipla, noi ne limitam la descrierea unei regresii simple.
Analiza regresiei este folositoare in special in modelarea teoretica. Ea asigura masurarea tipului de relatie dintre o
variabila independenta si una dependenta. Aceste masuri sumare includ o linie de regresie, care permite estimarea valorii
variabilei simple dependente prin cunoasterea valorilor variabilei independente. Coeficientul de regresie al unei variabile y
asupra variabilei x sau regresia lui y in functie de x exprima regula de corespondenta dintre schimbarile in x si in y.
"Valoarea sa indica numarul de unitati cu care se schimba (creste sau descreste) in medie variabila dependenta pentru o
schimbare cu o unitate a variabilei independente. (.) Legatura dintre doua variabile x si y este liniara daca efectul in y al
schimbarii lui x cu o unitate data este aceeas, indiferent de nivelul la care se produce schimbarea in aceasta ultima variabila"
(Dictionarul de sociologie, 1993:499).

Chiar daca relatia dintre x si y nu este liniara, prin transformarea variabilelor (prin logaritmare, inversare etc.)
regresia neliniara poate fi convertita intr-una analizabila liniar.

Suma masurilor distantelor verticale ale valorilor observate fata de linia de regresie permite calculul valorii erorii
continute de o prognoza. Deoarece analiza regresiei se bazeaza pe principiul celor mai mici patrate, ea asigura cea mai buna
legatura dintre date si linia regresiva. Analiza regresiei il ajuta pe analist sa decida care din variabile este cauza celeilalte,
adica sa specifice variabila independenta (cauza - de cele mai multe ori exogena) si pe cea dependenta (efectul - de cele mai
multe ori endogen).
Totusi, ca sa ia decizii despre cauza si efect, analistii trebuie sa aiba cunostinte teoretice privind felul in care o
variabila poate fi privita drept cauza a alteia. Desi analiza regresiei este potrivita problemelor de anticipare a efectelor
avand cunostinte despre cauze, cel mai bun lucru pe care analiza regresiei poate sa-l faca este sa asigure estimari precise ale
relatiilor anticipate de o teorie. De fapt, teoria si reprezentarea ei simplificata (modelul), iar nu analiza regresiei, este cea
care fundamenteaza prognoza. Analiza regresiei poate doar sa asigure estimarea relatiilor dintre variabile care, in cadrele
unei teorii, sunt prezentate sub forma de previziuni. Din acest motiv, analistii ar trebui sa acorde atentie teoriei reprezentarii
inainte de a folosi analiza regresiei.
Problema prognozarii poate fi efectiv rezolvata prin folosirea analizei de regresie. Relatia dintre cauza si efect
poate fi destul de clara - spre exemplu principalul determinant al costurilor de intretinere a unui vehicul este folosirea sa
masurata in kilometrii parcursi. Un analist ar putea marca valorile variabilelor independente (x) si dependente (y) pe o
diagrama de dispersie (in statistica matematica) care sa indice modelul relatiei (liniar sau non-liniar), directia relatiei
(pozitiva sau negativa) si intensitatea relatiei (puternica, moderata sau slaba) dintre distanta (in kilometrii) parcursa de
vehicul si costurile de intretinere anuala a acestuia, presupunand ca modelul, directia si intensitatea relatiei sunt liniara,
pozitiva si respectiv puternica.
Analiza regresiei va indica estimari mai putin credibile atunci cand datele au o dispersie ampla. Linia dreapta care
reprezinta relatia dintre variabilele x si y este numita linie de regresie. Ecuatia folosita sa traseze linia de regresie pentru
datele exprimate in diagrama de dispersie este identica celei folosite pentru a estima tendinta liniara.
Analiza de corelatie se intreprinde dupa analiza regresiei in interpretarea relatiilor. Variatia totala a variabilei
dependente este egala cu suma patratelor diferentelor dintre valorile respectivei variabile si media seriei. Variatia explicata
este utila in determinarea gradului de adecvare a modelului regresiv fata de datele la care se aplica. Coeficientul de
determinatie (r2) se calculeaza ca raport intre variatia explicata si cea totala, avand o valoare cuprinsa intre 0 si 1. Cu cat
aceasta valoare este mai mare, cu atat respectiva variabila independenta explica mai mult din variatia totala a variabilei
dependente.
Extragand radicalul din r2 se obtine coeficientul de corelatie simpla (Bravais - Pearson). Intervalul intre care
variaza r este -1,0 si + 1,0 si indica daca directia relatiei este pozitiva sau negativa si cat de intensa (puternica) este aceasta.
Daca r = 0, nu exista nici o relatie, in timp ce o valoare de 1,0 (adica pozitiva sau negativa) indica o relatie maximala.
Spre deosebire de coeficientul de corelatie (r), coeficientul de determinatie (r2) capata numai semnificatie pozitiva, variand
intre 0,0 si 1,0.
Metode prospective bazate pe rationament. Prin contrast cu tehnicile estimative
si teoretice, unde datele empirice si/sau teoriile joaca un rol central, tehnicile de
prognozare rationala incearca sa scoata in evidenta si sa sistematizeze judecati
"informate". Prognozarile rationale sunt adesea bazate pe argumente interne,
deoarece se foloseste autoritatea epistemica - dobandita prin cunostinte, iar nu cea
deontica - conferita de statut (vezi: J. M. Bochenski, 1992).
In aceasta sectiune ne concentram asupra unor tehnici intuitive de prognozare: "Delphi", analiza impactului
transversal si tehnica evaluarii fezabilitatii (posibilitatilor de realizare). Acestea, precum si alte tehnici, au fost folosite pe
scara larga in guvernare si in industrie, fiind potrivite in special problemelor pe care le descriem ca haotice, dificil
structurate sau lipsite de consistenta. Una din caracteristicile problemelor dificil structurate este ca strategiile alternative si
consecintele lor sunt necunoscute, apoi, in asemenea circumstante, nu exista teorii relevante si/sau date empirice suficiente
pentru a prognoza, prin urmare sunt necesare tehnici de prognozare rationala.

a. Tehnica "Delphi". Este un procedeu de prognozare rationala, folosit pentru

obtinerea, schimbarea si dezvoltarea unei opinii documentate despre evenimente
viitoare. Tehnica, denumita astfel dupa templul lui Appolo din Delphi, unde oracolele
grecesti incercau sa ghiceasca viitorul, a fost promovata in 1948, de catre cercetatorii
de la "Rand Corporation". Initial, tehnica a fost aplicata in chestiuni de strategie
militara, aplicarea ei fiind extinsa treptat cu prognozari in alte contexte precum
tehnologia, marketing-ul, transportul, mass-media, cercetarea si dezvoltarea,
explorarea spatiului, constructia de locuinte, planificarea si calitatea vietii.
Daca initial tehnica presupunea folosirea expertilor pentru a verifica prognoze bazate pe date empirice, incepand
cu anii '60, tehnica "Delphi" a fost aplicata in probleme de prognozare a valorilor. Primele aplicatii au fost motivate de
ingrijorarea privind ineficienta aparenta a comitetelor, grupurilor de experti si a altor procedee de grup. Tehnica a fost
conceputa pentru a evita sursele comunicarii distorsionate observate in grupuri: dominarea grupului de una sau mai multe
persoane; presiuni de respectare a opiniei grupului, diferente de personalitate si conflicte interpersonale si dificultatea de a
se opune public persoanelor cu pozitii de autoritate.
Pentru a contracara asemenea probleme, aplicatiile tehnicii "Delphi" s-au bazat pe
cinci principii:
anonimatul - toti expertii implicati se comporta ca indivizi izolati din punct de
vedere fizic, al caror anonimat este strict protejat;
reiterarea si respectarea - rationamentele indivizilor sunt insumate si comunicate
tuturor expertilor participanti, intr-o serie de doua sau mai multe runde sau cicluri,
ceea ce permite adaptarea sociala si modificarea rationamentelor anterioare;
feedbackul-ul controlat - comunicarea tuturor rationamentelor are loc sub forma
masurarii raspunsurilor la chestionare;
raspunsul statistic al grupului - rezumate ale raspunsurilor individuale sunt
prezentate sub forma unitatilor de masura a tendintei centrale (de obicei mediana),
a dispersiei si a distributiilor (histograma si poligoanele frecventei);

consensul avizat - cu doar cateva exceptii, scopul central este de a crea conditii in
care un consens avizat sa iasa in evidenta ca produs final.

Aceste principii caracterizeaza conventional tehnica "Delphi", dominanta pana la sfarsitul anilor '60. Ca raspuns la
limitele tehnicii conventionale "Delphi" s-a incercat crearea de noi procedee, care sa se adapteze complexitatii problemelor
de strategie. Strategia "Delphi" isi propune, pe de alta parte, sa starneasca cele mai puternice opinii contrarii posibile,
privind rezolutia potentiala a unei probleme strategice, adica pentru care nu exista experti, ci numai persoane informate.

Strategia "Delphi" preia doua din principiile tehnicii conventionale "Delphi", dar
introduce de asemenea mai multe principii noi (in afara de cele doua amintite: reiterarea
si feedback-ul controlat):
anonimatul selectiv - participantii la o strategie "Delphi" raman anonimi numai in
timpul rundelor initiale ale exercitiului de prognozare. Dupa ce argumentele au
iesit la iveala, participantii sunt rugati sa-si sustina parerile in public;
pledoarie multi-informata - procesul de selectie a participantilor se bazeaza pe
criterii de interes si cunoastere, mai degraba decat pe "expertiza in sine". De
aceea, in formarea unui grup, strategia "Delphi" incearca sa selecteze in
circumstantele specifice reprezentanti ai celor care sprijina pe cat posibil de
documentat o idee.
polarizarea rapunsurilor - in rezumarea rationamentelor individuale sunt folosite
masuri care sa accentueze drastic dezacordul si conflictul. In timp ce masurile
conventionale (mediana, categoria, deviatia standard) se pot folosi in continuare,
strategia "Delphi" suplimenteaza accentuarea polarizarii intre indivizi, dar si pe
grupe;
structurarea conflictului - pornind de la prezumtia ca tensiunile sunt firesti in
problemele de strategie, fiecare incercare este menita sa foloseasca dezacordul si
disensiunea ca alternative de explorare creativa a consecintelor lor. In plus,
eforturile scot la iveala si explica prezumtiile si argumentele care subliniaza
pozitiile de confruntare. Rezultatele accesibile strategiei "Delphi" sunt fie un
consens, fie o continuare a conflictului.

conferentiere pe calculator - cand este posibil, cu scopul de a structura un proces

de interactiune continua, intre indivizi separati din punct de vedere fizic si care isi
pastreaza anonimatul, este folosit computerul. Conferentierea informatizata
elimina nevoia de runde "Delphi" distincte.

"Delphi" poate fi organizata printr-o multime de tehnici, in functie de context, de priceperea si ingeniozitatea
persoanelor care o aplica. Pentru ca strategia "Delphi" este o initiativa majora de cercetare, ea implica un numar mare de
chestiuni tehnice (inclusiv mostre), un chestionar, incredere si precizie, precum si deprinderi de analiza si interpretare a
datelor. Aceasta tehnica poate fi cel mai bine prezentata printr-o serie de pasi, care se influenteaza reciproc:
Pasul 1 - Specificarea chestiunii: analistul trebuie sa hotarasca problemele specifice care trebuie abordate de catre
persoane informate. De exemplu, daca aria de preocupare ar fi o politica nationala privind abuzul de droguri, una dintre
probleme ar fi "daca folosirea personala de marijuana trebuie sau nu sa fie legalizata". Una dintre problemele centrale ale
acestui pas este in ce proportie problema poate fi dezbatuta de participanti si in ce masura de catre analist ? Daca analistul
este complet familiarizat cu esenta problemei, este posibila initierea unei liste de probleme de inceput, mai ales in prima
runda. Aceste probleme pot fi incluse in primul chestionar, desi, cei care raspund ar trebui sa aiba libertatea de a adauga sau
de a evita unele dintre aceste.
Pasul 2 - Selectarea persoanelor: trebuie sa opereze la nivelul participantilor cheie dintr-o arie problematica.
Pentru a alege un grup reprezentativ pentru aria de conflict, este nevoie sa se procedeze la clarificarea influentelor. O
metoda potrivita in acest sens este analiza cu esantionul "bulgare de zapada". Astfel, analistul incepe prin a identifica un
adept (de obicei cineva influent in aria problematica) si prin a solicita ca acea persoana sa numeasca altele doua care aproba
sau dezaproba majoritatea prin opinia proprie.
Aceste doua persoane sunt rugate sa faca acelasi lucru, ceea ce inseamna ca alte persoane aproba sau dezaproba numite
opinii, iar seria continua, de unde si sintagma "bulgare de zapada". Adeptii ar trebui sa fie pe cat de diferiti este posibil, nu
numai in privinta opiniilor, dar si sub aspectul influentei relative, al autoritatii formale si al afilierii la grup. Marimea
esantionului poate oscila intre 10 si 30 de persoane, acest lucru depinzand de natura problemei: cu cat problema este mai
complexa si cu cat sunt participantii mai eterogeni, cu atat ar trebui sa fie mai mare esantionul.
Pasul 3 - Proiectarea chestionarului: deoarece strategia "Delphi" se desfasoara intr-o succesiune de runde, analistii
trebuie sa stabileasca reperele chestionarului folosit in fiecare runda. Chestionarul celei de-a doua runde poate fi elaborat
numai dupa analizarea rezultatelor din prima runda, chestionarul celei de-a treia trebuie sa astepte rezultatele celei de-a
doua runde si asa mai departe. Desi chestionarul primei runde poate fi relativ nestructurat (multe intrebari cu o infinitate de
raspunsuri), el poate fi si relativ structurat, cu conditia ca analistul sa fie inspirat in ceea ce priveste problemele majore.
Chestionarul primei runde poate include mai multe tipuri de intrebari si anume:
-

teme cu intrebari de prognozare care cer ca participantii sa ofere estimari subiective

privind probabilitatea existentei unor evenimente specifice;

intrebari care cer participantilor sa clasifice problemele in functie de importanta lor;

intrebari referitoare la obiective care solicita rationamente privind dorinta sau

posibilitatea de a urma anumite scopuri;

optiuni - in care se cere participantilor sa identifice modele alternative de actiune,

care pot contribui la atingerea obiectivelor.

Exista mai multe procedee de cuantificare a raspunsurilor pentru fiecare categorie de subiecte. Un procedeu este
folosirea de masuri diferite pentru tipuri diferite de intrebari. O marime sigura poate fi folosita mai intai pentru subiectele
de prognozare. Lista cu prioritati este potrivita pentru intrebarile legate de diferitele probleme de discutat, metodele de
evaluare a oportunitatii si posibilitatii de realizare - pentru subiecte referitoare la scopuri de indeplinit si o anumita
combinatie a acestora - in vederea alegerii optiunilor. Cea mai buna cale de a arata caracteristicile acestei tehnici este de a
ilustra maniera in care sunt prezentate in chestionarul "Delphi" subiectele sau intrebarile si baremele sau metodele de
evaluare.
Pasul 4 - Analiza rezultatelor din prima runda: cand se preiau chestionarele primei runde, analistii incearca sa
determine opiniile initiale privind prognozele, problemele, scopurile si optiunile. Frecvent, unele subiecte considerate a fi
dezirabile sau importante par irealizabile si invers. Deoarece diferiti participanti vor avea aprecieri incompatibile, este
binevenita utilizarea de masuri, care nu doar sa exprime tendinta centrala in setul de raspunsuri, ci, de asemenea, sa descrie
extinderea dispersiei sau a polarizarii. Aceste masuri sumare sunt folosite nu numai pentru eliminarea subiectelor lipsite de
importanta, nedorite, irealizabile si / sau nesigure, dar servesc si la crearea chestionarului celei de-a doua runde, ca mijloc
de a comunica participantilor rezultatele primei runde.

Pasul 5 - Construirea urmatoarelor chestionare: chestionarele pot fi alcatuite pentru prima, a doua, a treia, a patra
si a cincea runda. Cele mai multe strategii "Delphi" implica intre trei si cinci runde. Asa cum s-a mai aratat, rezultatele
rundelor principale sunt folosite ca baza pentru cele viitoare. Unul dintre cele mai importante aspecte ale strategiei "Delphi"
are loc in aceste runde, deoarece candidatii au ocazia de a observa rezultatele imediat precedente, care le ofera motive,
ipoteze si argumente clare pentru rationamentele lor.
Observati ca rundele care urmeaza nu includ doar informatii despre tendinta centrala, dispersie si polarizare: ele
include argumentele in sprijinul celor mai importante rationamente incompatibile. Astfel, strategia "Delphi" promoveaza o
dezbatere rationala, dar mareste si probabilitatea ca din proces sa nu lipseasca nici rationamentele mai conformiste, dar nici
cele deviante. Pana la finele ultimei runde a chestionarului, toti participantii au posibilitatea sa-si exprime opiniile sau
prognozele initiale, amendamentele si optiunile, sa examineze si sa evalueze motivele pentru care opiniile lor difera de ale
altora, sa-si reevalueze sau sa-si schimbe pozitia.
Pasul 6 - Organizarea intalnirii de grup: ultima sarcina este de a aduna toti candidatii si de a-i lasa sa discute
despre motivele, presupunerile si argumentele pe care-si sprijina opiniile. Aceasta intalnire fata-n fata are loc dupa ce toti
participantii au avut sansa de-a reflecta asupra pozitiilor lor si ale celorlalti si poate crea o atmosfera de incredere
fundamentata, imposibila intr-o sedinta obisnuita. Discutiile fata-n fata creeaza de asemenea conditii in care participantii isi
pot contrazice intens pozitiile si pot primi feedback-ul imediat.
Pasul 7 - Pregatirea raportului final: nu exista nici o garantie ca participantii vor ajunge la consens, dar se spera ca
ideile creative privind problemele, scopurile, optiunile si consecintele sa fie cel mai important produs al strategiei "Delphi".
Raportul rezultatelor finale va include o trecere in revista a variatelor probleme si a optiunilor disponibile, avand grija ca
toate pozitiile incompatibile si argumentele fundamentale sa fie prezente in intregime. Acesta poate fi transmis celor care
elaboreaza strategii si care pot folosi rezultatele strategiei "Delphi" ca sursa de informatii pentru luarea deciziilor.
b. Analiza de impact transversal. Tehnica "Delphi" este strans legata de o alta tehnica de prognozare rationala
folosita pe scara larga: analiza de impact transversal. Scopul analizei de impact transversal este sa identifice evenimente
care vor facilita sau vor inhiba existenta altor evenimente relatate. Conform afirmatiei unuia dintre initiatori, analiza de
impact transversal a fost proiectata special ca supliment la metoda conventionala "Delphi".
Instrumentul analitic de baza folosit in analiza de impact transversal este matricea impactului transversal, un tabel
simetric care inregistreaza pe randuri si coloane potentiale evenimente relatate.
Analiza impactului transversal este adecvata problemelor de prognoza care implica o serie de evenimente
interdependente. In multe situatii legatura unui eveniment cu un altul nu este pozitiva, in sensul ca evenimentele nu
urmeaza in timp unul dupa altul atat de clar. In plus, multe evenimente pot fi legate in mod negativ. Din acest motiv analiza
cu impact transversal ia in considerare trei aspecte ale fiecarei legaturi.
Legatura - arata daca un eveniment afecteaza existenta altui eveniment, precum si daca directia acestui efect
este pozitiva sau negativa, in cazul ca exista. Efectele pozitive se desfasoara in ceea ce numim mod de
amplificare, in timp ce efectele negative se situeaza intr-o categorie numita mod de infranare (oprire). Un
exemplu bun de legaturi din modul de amplificare sunt preturile crescute ale benzinei care genereaza cercetari in
cazul combustibililor sintetici. Cursa inarmarilor si efectele ei asupra disponibilitatii fondurilor pentru
dezvoltarea urbana este o ilustrare a legaturilor din cadrul modului de infranare. Modul neconex (fara legaturi)
se refera la evenimente de acest gen.
Intensitatea legaturii - arata cat de puternic sunt legate evenimentele, daca se afla in modul de amplificare sau in
cel de infranare. Unele evenimente sunt puternic legate, aceasta insemnand ca existenta unui eveniment schimba
substantial existenta altuia, pe cand alte evenimente sunt legate slab. Cu cat este mai slaba conexiunea, cu atat se
apropie mai mult de neconex.

Timp consumat de legaturi - indica sub aspect cantitativ timpul (saptamani, ani, decenii) dintre existenta
evenimentelor aflate in legatura. Desi evenimentele pot fi legate puternic, fie in modul de amplificare, fie cel de
infranare, impactul unui eveniment asupra altuia se poate produce dupa o perioada considerabila de timp. De
exemplu, legatura dintre productia de serie a automobilelor si abaterea sau devianta sociala a solicitat decenii.

Analiza impactului transversal functioneaza pe principiul probabilitatii conditionale, care arata ca probabilitatea
existentei unui eveniment este dependenta de existenta unui alt eveniment, adica cele doua evenimente nu sunt
independente. Probabilitatile conditionale pot fi exprimate prin P (E 1 / E2) care se citeste: "Probabilitatea primului
eveniment (E1) dat fiind al doilea eveniment (E2)".
Aceeasi logica este extinsa la analiza impactului transversal. Construirea matricei cu impact transversal incepe cu
intrebarea: "Care este probabilitatea ca un anumit eveniment (E) sa aiba loc inaintea unui moment specific in timp?".

Urmatoarea intrebare este: "Care este probabilitatea ca acest eveniment (E 2) sa aiba loc, dat fiind ca un alt eveniment (E 1)
este sigur ca il va precede?".
Construirea unei matrici cu impact transversal pentru o problema rezonabil de complexa implica mii de calcule si
solicita un computer. Multe aplicatii ale analizei cu impact transversal din domeniul strategiei stiintifice si politice, mediu
inconjurator, transport de energie, au implicat mai mult de 1000 iteratii separate (numite "jocuri"), pentru a determina
consistenta matricei cu impact transversal, adica pentru a fi sigur ca fiecare secventa a probabilitatii a fost luata in
considerare inainte ca probabilitatea finala sa fie calculata pentru fiecare eveniment. In ciuda complexitatii tehnice a
analizei cu impact transversal, logica de baza a tehnicii poate fi inteleasa repede.
Avantajul matricei cu impact transversal este acela ca ofera analistului posibilitatea de a discerne interdependente,
pe care altfel le-ar lasa neobservate. De asemenea, analiza impactului transversal permite o continua trecere in revista a
probabilitatilor anterioare, pe baza noilor ipoteze sau probe. Daca noile date empirice ar deveni accesibile pentru unele
dintre evenimente, matricea ar putea fi recalculata. In mod alternativ, diferite ipoteze pot fi introduse poate ca o consecinta
a strategiei "Delphi", care indica estimari si argumente incompatibile pentru a determina cat de sensibile sunt unele
evenimente la schimbarile din interiorul altor evenimente. In sfarsit, informatiile dintr-o matrice cu impact transversal pot fi
rezumate rapid la orice punct din proces.
Matricele cu impact transversal pot fi folosite pentru descoperirea si analiza interdependentelor complexe ce se pot
descrie ca probleme prost structurate. De asemenea, tehnica include o varietate de abordari apropiate de prognoza intuitiva,
printre care si evaluarea tehnologica, aprecierea impactului social si prognozarea tehnologica. Analiza impactului
transversal nu contine numai strategia conventionala "Delphi", ci reprezinta, de fapt, adaptarea si extensia ei naturala. In
timp ce analiza impactului transversal poate fi facuta numai de catre analisti, acuratetea rationamentelor subiective poate fi
imbunatatita folosind grupul de metode "Delphi".
Ca si celelalte tehnici de prognozare abordate, analiza impactului transversal are limitele sale. Mai intai, analistul nu
poate fi niciodata sigur ca toate evenimentele potential independente au fost incluse in analiza. Acest fapt atrage din nou
atentia asupra importantei structurarii problemei. In al doilea rand, crearea si "jocul" unei matrici cu impact transversal
reprezinta un proces destul de costisitor si consumator de timp, chiar in conditiile in care se face apel la calculator. In al
treilea rand, exista dificultati tehnice asociate cu calculele matricei. In sfarsit si cel mai important, aplicatiile existente ale
analizei cu impact transversal sufera de aceleasi slabiciuni ca tehnologia conventionala "Delphi", adica un accent nerealist
de mare asupra consensului dintre specialisti. Multe din problemele de prognozare pentru care analiza impactului
transversal este potrivita, sunt exact felurile de probleme in care larg raspandit este conflictul, iar nu consensul. Metodele
de structurare a problemei sunt necesare pentru a infatisa si dezbate ipotezele si argumentele incompatibile care se afla la
baza probabilitatilor conditionale subiective.
c. Scenariul. Pus in situatia de a lua decizii in conditii de incertitudine, omul a
simtit intotdeauna nevoia de informatii despre impactul asupra deciziei sale. Metoda
cea mai raspandita de prospectiva este cea a scenariului. Scenariul este o metoda
complexa calitativ, un studiu modular asupra viitorului, bazat pe analiza structurala a
variabilelor cheie, pe analiza strategiei actorilor si analiza pe experti a ipotezelor cheie
privind viitorul. Un scenariu serios se elaboreaza in 12 -18 luni, din care jumatate din
timp este necesar construirii bazei de date. El descrie un viitor potential si secventele
intermediare.
Scenariile sunt de trei tipuri:
1. referentiale - scenariul cel mai probabil, lipsit de surprize;
2. tendentiale - care extrapoleaza tendintele actuale, o proiectie in viitor;
3.

contrastate - consta in explorarea unei situatii extreme, imaginarea unor situatii

radical diferite de prezent, uneori chiar o situatie opusa.
Obiectivele unui scenariu sunt:
de a detecta problemele cheie ( variabilele ) ale studiului si mijloacele prin care se
pot indeplini;

descrierea evolutiei sistemului studiat, tinand cont de cea mai probabila evolutie a
variabilelor cheie.
Pe baza acestora, se trece la construirea scenariilor pe faze. Fazele construirii scenariului sunt de obicei urmatoarele:

.
1. Construirea bazei de date trebuie sa fie:
- detaliata si completa, atat cantitativ cat si calitativ;
- diversa (informatii economice, tehnologice, militare, sociologice, politice etc.);
- dinamica;
- explicativa cu privire la mecanismele de schimbare si la miscarile actorilor.
Construirea bazei de date se face in trei etape:
-

delimitarea sistemului studiat si descrierea mediului;

identificarea variabilelor cheie - pe baza analizei structurale;

analiza strategiei actorilor.

2. Identificarea variabilelor-cheie se face pe baza analizei structurale. Analiza structurala presupune existenta unui sistem,
care va fi descris intr-o matrice, care interconecteaza toate componentele sistemului. Ca metoda presupune:
-

listarea tuturor variabilelor;

determinarea relatiilor dintre ele, in cadrul unei matrici de analiza;

cautarea variabilelor - cheie prin metoda MICMAC ( matrice de impact incrucisat si multiplicare aplicata
clasificarii).

3. Identificarea principalilor actori si a strategiilor lor - dupa identificarea actorilor, baza de date poate fi imbogatita prin
interviuri calitative realizate cu actorii, din care ar putea reiesi interesele actorilor, balanta de putere dintre ei etc.
Se alcatuieste apoi o matrice actori - obiective pentru determinarea strategiei actorilor. Informatiile care lipsesc se
pot completa pe baza discutiilor cu experti reprezentativi pentru fiecare grup de actori. Analistul francez Michel Godet a
conceput o metoda de analiza sistematica a actorilor si strategiilor lor: MACTOR (Matricea Aliantelor si Conflictelor:
Tactici, Obiective, Recomandari).
Metoda MACTOR de analiza presupune 6 stadii:
o

notarea planurilor, motivatiilor, mijloacelor de actiune ale fiecarui actor (construirea unui tabel de startegie a
actorilor);

identificarea problemelor strategice si obiectivelor asociate lor;

notarea convergentelor si divergentelor dintre actori si strategii;

ierarhizarea obiectivelor pentru fiecare actor si evaluarea tacticilor posibile in termena de prioritate a
obiectivelor;

evaluarea relatiilor de putere si formularea de recomandari strategice pentru fiecare actor, tinand cont de
prioritatile obiective si de resursele disponibile;

formularea de probleme cheie (ipoteze) despre viitor.

Evolutia relatiilor de putere dintre actori poate fi prezentata sub forma unor ipoteze, care se pot realiza sau nu. Pentru
a reduce din incertitudine, se pot folosi in continuare analize ale expertilor. Formularea de ipoteze se face prin analiza
morfologica sau prin consultarea expertilor si reducerea variantelor la cateva, prin consens (de pilda metoda "Delphi", care
presupune folosirea sistematica a evaluarilor realizate de un grup de experti, a fost folosita de strategii americani dupa anii
'50). In ultima etapa se trece la identificarea unor variante si strategii de actiune.
Principala problema a strategiei este luarea deciziei. Se pot distinge trei tipuri de decizii:
-

strategice - referitoare la evolutia pe termen lung;

administrative - legate de managementul organizatiei;

operationale - care au ca scop cresterea eficientei organizatiei.

Inainte de a lua o decizie, ea trebuie sa fie clar formulata si evaluata. Din punctul de vedere a prospectiei, evaluarea
strategiilor se face prin metode tip cost-beneficiu, studii de impact sau ale fluxului mediu.

http://www.socialeast.ro/abateri-si-metamorfoze-desprenoile-traiectorii-ale-miscarilor-populiste/
Abateri i metamorfoze. Despre noile traiectorii ale
micrilor populiste
SocialEast | 17/06/2015
(un interviu cu Sergiu Micoiu realizat de Codrin Tut, traducerea din limba englez: Julianna Kopeczi)
n crile i articolele dumneavoastr recente folosii conceptul de neo-populism.[1] Acest lucru poate suna ca o
complicaie inutil a unei noiuni care este deja asaltat de polisemie. Spunei-ne, v rog, care ar fi virtuile analitice ale
acestui nou termen?
Permitei-mi s abordez frontal problema aceasta a complicaiei inutile. Desigur, ritualul academic al abordrii
populismului m-ar ndemna s ncep prin a m lamenta cu privire la complexitatea contradictorie a acestei noiuni. Prin
urmare, strategia multor cercettori a fost aceea de a crea o list a caracteristicilor sale i de a genera criteriile de definire i
clasificare a fenomenului. Putem regsi aceast metod n abordarea sa clasic, de la Peter Worseley[2] la Margaret
Canovan[3] sau Paul Taggart[4]. Eu cred c n acest moment noi trebuie s facem un pas nainte i s punem ntrebarea
urmtoare: sunt aceste caracteristici ale populismului perene? Putem s le considerm a fi esene platoniciene? n recentele
mele publicaii rspunsul este un nu categoric. S ilustrm cu un exemplu. tim deja c modul n care este construit
identitatea popular este una dintre caracteristicile principale ale populismului. Populismul clasic tinde s fie
constitutivist n sensul n care de cele mai multe ori exist o apariie concomitent a poporului ca i subiect politic, i a
populismului ca i tendin politic. Acesta a fost cazul bonapartismului, care s-a manifestat ncepnd cu primele alegeri
prezideniale prin vot universal; a peronismului, care a aprut odat cu emanciparea muncitorilor i a maselor rneti; a
nasserismului, care a inaugurat participarea popular la procesul decizional politic n Egipt; sau, mai recent, a populismelor
lui Evo Morales n Bolivia i Rafael Correa n Ecuador, acesta din urm mndrindu-se cu re-fondarea Poporului, n
special prin reforma sa constituional din 2008. Acum, noul populism sau neo-populismul se bazeaz mai puin pe un act
fundamental, pe identificarea iniial i consecvent a poporului, i mai mult pe o reuniune identitar ad-hoc a indivizilor,
grupurilor i claselor sociale, a ideilor i tendinelor politice, a minoritilor etnice sau intereselor de cast, a pasiunilor,

gusturilor i dispoziiilor individuale. Ideea nu este de a acorda o identitate poporului, ci de a le construi identitatea ntr-o
manier credibil, lund n considerare identificrile lor din trecut, respectiv pe cele actuale. Acesta este cazul noilor
populisme din Europa de Vest, unde tradiia politic democratic las foarte puin loc pentru ambiii fondatoare sau refondatoare i i oblig pe populiti s sintetizeze multiplele referine identitare ale maselor. Forza Italia al lui Silvio
Berlusconi este un exemplu relevant aici, n sensul n care efortul su de reunire a claselor de mijloc i a claselor populare,
insuflarea lor cu iluzia pragmatismului, modernismului i a progresivismului, precum i cu respectul fa de valorile
naionale ale oamenilor reali, a permis majoritii italienilor s se identifice n mod repetat cu promisiunile politice ale lui
Il Cavaliere. n ncheierea rspunsului meu, voi spune c noiunea de neo-populism nu este o complicaie inutil, ci o
noiune util pentru a descrie transformrile acestui fenomen politic.

Trecutul glorios sau eroii populari au constituit mult timp elementele fundamentale ale retoricii populiste. Cum
sunt ele transformate de aceast practic de colaj identitar?
Avei dreptate! Passismul este un important ingredient al tuturor formelor de populism clasic; reprezint, de asemenea, o
modalitate prin care micrile populiste sau liderii populiti se identific cu luptele istorice ale poporului. Acesta apare de
multe ori sub forma unui front deschis mpotriva dumanilor din prezent, care nu se ridic la standardele morale impuse de
strmoii notri. Glorificarea trecutului naional i contribuia popular la crearea, unificarea i independena rii a
alimentat n mod constant populismul reacionar n Statele Unite ale Americii, bonapartismul n Frana sau populismulnaional al lui Marschal Pilsudski n Polonia. n anii 1920, Pilsudski a adugat victoriile sale anti-bolevice numeroaselor
rzboaie eroice duse de ctre polonezi, i a instigat pericolul imediat al conspiraiilor i insureciilor pentru a-i asigura
sprijinul popular pentru lovitura sa de stat din 1926. Desigur, n cazul neo-populismului, chiar dac referirile la trecut nu
sunt absente, tendina dominant promoveaz o orientare prospectiv fa de schimbare, reforme i nlturarea regimului
elitist. Acesta din urm este catalogat ca i aprtor al privilegiilor sale istorice, obinute prin sudoarea i truda poporului.
Cu ct sunt mai nemulumii masele vizate de discursul populist de oficialii guvernamentali, care pretind s se bazeze
pe tradiie, cu att mai mult impuls va ctiga discursul orientat spre viitor, fa de cel orientat spre trecut. La nceputul
anilor 2000, n Olanda, Pim Fortuyn i, mai recent, Geert Wilders, au nregistrat un progres electoral galopant, bazat pe
discursuri progresive, dar populare. Rezumnd n mod pragmatic temele predominante privind nesigurana, imigraia i
aprarea valorilor democratice, olandezii populiti s-au ntors mpotriva abaterilor multi-culturale, a islamizrii, a
dictaturii soft a Eurocrailor i a impozitelor mari. Dei tema revenirii la valorile iudeo-cretine a fost prezent n
special n cazul lui Wilders -, dimensiunea prospectiv a prevalat deasupra nlrii trecutului, care a fost considerat a fi
mult prea marcat de compromisuri i nfrngeri.

Prin urmare, credei c micrile neo-populiste se confrunt cu o criz a valorilor. Aceste micri nu mai constau n
afirmarea identitilor populare, ele sunt, mai degrab, dispozitive politice orientate pragmatic, care folosesc sau
recicleaz anumite elemente, n funcie de contextul local i configuraia temporal. Cu toate acestea, nu trebuie s
uitm, ns, c pentru o lung perioad de timp, noiunea de populism a fost legat de revolta maselor. Populismul
era folosit pentru a anticipa venirea unui viitor regat, n care exploatarea i ierarhiile sociale ar disprea. Care este
viziunea dumneavoastr n privina acestui mesaj salvator?
Populismul clasic implica o religiozitate civil, care includea promisiunea mai mult sau mai puin explicit de a depi
condiia efemer a vieii umane prin participarea la un organism politic i moral bine articulat Poporul. Ins, aceste
caracteristici nu sunt caracteristicile neo-populismului. Mult mai ancorai n realitatea cotidian, noii populiti se limiteaz
la a critica absena sau excesul reformelor i a exploata nemulumirea popular fa de oponenii politici, fr a promite,
ns, purificarea sau mntuirea poporului. Cred c aceast atitudine corespunde cu ceea ce Michel Maffesoli numete
condiia postmodern, caracterizat de gregaritate i renunarea la idealuri raionale, fiind menite pentru a acomoda n mod
constant realitile prezentului. Departe de a prevedea emanciparea norodului (a poporului) i de a ntreprinde vreo
misiune salvatoare, neo-populismul face unele promisiuni ceva mai comune: curirea lumii politice, reducerea taxelor i
impozitelor, consolidarea puterilor cetenilor privind referendumurile, ajutorarea regiunilor srace, restabilirea demnitii
persoanelor n vrst, sprijinirea integrrii tinerilor, trimiterea celor corupi n instanele poporului, limitarea valurilor de
imigraie, etc. Acesta este cazul extrem de mediatizatei Uniuni Democratice a Centrului (UDC) din Elveia, care i-a extins
baza electoral tradiional conservatoare prin radicalizarea i vulgarizarea mesajului su politic. Pe lng faptul c sunt
destul de ncuiai n privina Islamului, UDC apr dreptul la utilizarea aproape nelimitat a referendumurilor pentru a
consulta cetenii privind termenele temporale de naturalizare, ntrirea drepturilor poliieneti, meninerea suveranitii i
neutralitii rii, respingerea uniunilor de genul PAC (Political Action Committee/Comisii de aciune politic), etc. ntr-o
r n care instituiile la nivelul confederal au mai puin putere dect cantoanele, populismul UDC-ului promoveaz, de
asemenea, o aprare tip Rousseau a comunitilor mici i a dreptului lor de autoguvernare. Nu este nimic eshatologic n
legtur cu discursul UDC, chiar dac strategiile folosite de ctre aceast formaiune politic, precum i mijloacele sale de
expresie, sunt n mod general populiste.

Presupunnd acest scenariu, se mai poate vorbi despre o agend politic populist? Cum sunt stabilite temele i
subiectele acesteia?
n timp ce populismul clasic a avut o tendin spre esenialism i dogmatism privind coerena sa, neo-populismul este
caracterizat de eterogenitatea extrem a temelor sale. n ciuda diversitii tendinelor sale istorice i contextuale,
populismele de tip clasic au fost nrdcinate n tradiia politic de dreapta, iar acest lucru le-a acordat un anumit grad de
stabilitate, construit n jurul valorilor tradiionale i religioase, precum familia, biserica, munca, naiunea, etc. Aceste teme
au fost percepute de ctre promotorii lor nu numai ca delimitri politice temporare, ci ca nsi substana aciunii lor
politice, fr de care prezena lor n politic ar fi fost lipsit de orice scop. Neo-populiti populiti concep i prezint ideile
lor politice, n conformitate cu cerinele specifice ale unui moment dat. Cu puine cadre de referin de nezdruncinat, ei se
adapteze temelor impuse de ctre opinia public i i chimb direcia odat cu acestea. Sgolne Royal, candidatul
Partidului Socialist pentru alegerile prezideniale a Republicii Franceze din anul 2007 este un exemplu elocvent n aceast
privin. ncercnd s obin ct mai multe voturi posibile din partea votanilor de centru-stnga, Royal a adugat
platformei sale mai multe chestiuni de dreapta la subiectele tradiionale ale partidului su precum identitatea naional i
securitatea -, i a adoptat voluntar o strategie bazat pe adresarea i reluarea acelor aspecte care reprezentau temele de mare
ngrijorare pentru opinia public. Corolarul acestei strategii a fost adoptarea unor puncte de vedere i atitudini tranante
privind unele probleme care aveau mari anse s mpart publicul n dou tabere relativ egale, sau s devieze opinia public
n timpul campaniilor electorale. Neo-populismul presupune, ntr-adevr, o dimensiune conformist (n sensul n care
urmeaz orbete sau adopt atitudinile majoritii opiniei publice). Dup cum se poate observa n cazul Sgolne Royal,
acest lucru nu este ntotdeauna o garanie a succesului electoral.

Sugerai cumva c ne confruntm cu epuizarea personalitilor carismatice?

Populismul tradiional impune limite naturale ntre cele dou pri: liderul provine n mod necesar dintr-o clas
superioas, este educat, bogat, i manifest o anume naturalee n relaia sa cu lumea superioar. Fiind emancipat, el va
emancipa, de asemenea, masele; totui, ntotdeauna va exista o anume distan ntre cele dou pri. Dat find faptul c el
este att de diferit nu numai fa de ceilali politicieni (care privesc poporul cu un aer superior), ci i fa de popor (-ul pe
care-l iubete i vrea s-l cucereasc, s-l educe i s-l civilizeze), el are dreptul i datoria de a le purta cauza. Aceast
atitudine ar putea fi identificat, de exemplu, n anii 1930, n cazul lui Getlio Vargas n Brazilia, care a fost mndru c a
putut lumina poporul, construind astfel Noul Stat. Populitii neofii sunt de obicei oameni de rnd (sau, ncearc, cel
puin, s dea aceast impresie); ei sunt aproape de oamenii obinuii, avnd gusturi i preferinte similare cu alegtorii lor.
Fiind tovari, sau chiar prieteni, noii populiti i alegtorii lor se recunosc reciproc prin anumite caracteristici verbale i
comportamentale. Acesta din urm poate fi unul deschis, afectuos, familial, sau dac e nevoie chiar vulgar, ca nsemn al
valorilor i atitudinilor comune. Cu toate acestea, la fel ca n orice relaie fragil, populitii pot s-i alieneze alegtorii n
mod uor. Loialitatea alegtorilor este condiionat de rezultate, dar aceasta poate fi i rezultatul supra-expunerii mediatice,
sau a absenei unei alternative mai bune. n acest context, interferena lui Nicolas Sarkozy n voturile lui Jean-Marie le
Pen la alegerile prezideniale din 2007, precum i rentoarcerea alegtorilor la originalul copiei n cadrul alegerilor
regionale din 2010 sunt exemple relevante n acest sens. Convins de faptul c a scpat de extrema dreapt prin ctigarea
voturilor lor mulumit recursului exagerat la subiecte fierbini, cum ar fi imigraia, insecuritatea i omajul, Sarkozy a
supra-estimat sprijinul popular i a neles greit natura condiional a ncrederii pe care francezii i-au acordat-o. n cazul
populismului, putem vorbi, mai degrab, despre o necesitate permanent de a ctiga n mod constant loialitatea grupurilor
considerate a forma poporul, dect despre o nrdcinare politic consistent.

Este binecunoscut faptul c populismul clasic implica strategii retorice puternice. Exist vreo schimbare discursiv n
domeniul noului populism?
Ca i mari oratori, populitii clasici au mobilizat masele prin elocvena i poziia lor dominant. n comparaie cu adversarii
lor, populitii nu se opun ideii de a se amesteca n mulime, i de a-i aborda n mod direct, discursurile lor crend, de cele
mai multe ori, momente solemne. Manifestrile publicului includ n primul rnd ovaii, aplauze i, mai puin frecvent,
intervenii i comentarii. De la fraii Gracchi din Roma Antic, pn la peruvianul Raul Victor Raya de la Torre din timpul
perioadei interbelice, populitii pot fi privii drept tribunii care deineau puterea (considerat a fi magic, uneori) de a
cataliza voina i aciunile maselor prin intermediul cuvintelor. n era comunicrii n mas, populismul nseamn mai mult
relaionism dect tribunism. Dei practica amestecului n mulime, sau ale aa-numitelor bi de mulime i-a pstrat
importana simbolic, populitii de astzi au o necesitate mai mare de a se face cunoscui i vizibili la televizor sau prin
intermediul internetului, dect de a cltori de la un capt la cellalt al rii. Acest lucru a diminuat, de asemenea,
importana calitilor retorice ale liderilor politici, cci n cazul n care ar exista o diferen major ntre retorica lor i
nivelul de exprimare al maselor, acesta ar duce la alienarea lor. Traian Bsescu i Boyko Borisov, fotii primari ai oraelor
Bucureti i Sofia, ar putea fi numii cu greu oratori de elit, ei prefernd s vorbeasc ntr-un mod simplu i popular.
Numrul de cuvinte pe care le folosesc este limitat, dup cum arat unii analiti, ei fcnd, de asemenea, i multe greeli de
vorbire. O caracteristic frapant a populismului este c politienii sunt aparent gata s asculte i s urmeze Poporul.

Acetia din urm nu mai sunt satisfcui prin a se exprima doar prin intermediul alegerilor sau a micrilor asociative,
cernd, n schimb, s se angajeze ntr-un dialog cu politicienii. Acesta este motivul pentru care candidaii trebuie s se
asigure c sunt organizate dezbateri participative (de exemplu, Sgolne Royal). Legitimarea politic i electoral a
liderilor populiti moderni are loc prin aceste schimburi deosebit de constante cu poporul.

Discuia noastr ne duce la ipoteza potrivit creia, n ciuda prevalenei sale, populismul de astzi este destul de precar,
lipsit de stabilitate instituional.
Da, sunt de acord. Neo-populismul este mult mai efemer comparativ cu cel clasic. Dar aici trebuie s facem cteva distincii
importante. n cazul populitilor extremiti, aceast precaritate se datoreaz respingerii masive a celorlalte partide, a
comunitii internaionale, sau a societii civile, fenomen ce ar mai putea fi augmentat uneori de rezultatele spectaculoase
obinute de astfel de lideri sau formaiuni politice. n cazul populismului sistemic i moderat, efemeritatea se datoreaz
acestui ritm accelerat al vieii politice contemporane, care presupune o succesiune rapid de schimbri, strategii
tulburtoare pe termen mediu i lung. n plus, este vorba, de asemenea, de eecul celorlalte partide contemporane de a
asigura cetenilor reperele necesare pentru a se identifica cu un proiect politic stabil. Apariia Tea Party n Statele Unite
este, fr ndoial, o dovad n acest sens a precaritii temporale a populismului. Aceast orientare popularconservatoare, care a aprut n principal (dar nu i n mod exclusiv) n cadrul Partidului Republican in anul 2009, a preluat
n mod simbolic numele colonitilor americani revoltai mpotriva taxrii excesive impuse de ctre metropola britanic
(Boston Tea Party, 1773). Recurgerea la o tradiie care face trimitere direct la Prinii Fondatori, Tea Party susine scderea
impozitelor, libertatea colectivitilor locale i reducerea costurilor fiscale. Cu toate acestea, n comparaie cu micrile
populiste clasice, Tea Party este, de fapt, manifestarea unei asocieri politice destul de eterogene. Fiind, de fapt, o
combinaie a unor platforme locale, aceast micare nu are un sistem de conducere ierarhic i prefer s susin lideri de
opinie i personaliti sau celebriti locale, ale cror idei au conotaii mai mult sau mai puin conservatoare. Aceast
micare adun n snul su WASP[5], care flirteaz cu rasismul, i, n mod particular, cu islamofobia, i tribuni afroamericani, cum ar fi Herman Cain, comentatorul i omul de afaceri din Georgia, candidat oficial la alegerile prezideniale
primare din 2012, din cadrul Partidului Republican. Din punct de vedere electoral, Tea Party a servit ca o sperietoare pentru
alegerile de la jumtatea de mandat din noiembrie 2010. Ctignd o serie de alegeri primare republicane, unde au
candidat mpotriva persoanelor aflate deja n sistem, candidaii sprijinii de Tea Party au obinut, cu cteva excepii,
rezultate modeste i a reuit doar s mobilizeze democraii i republicanii moderai mpotriva lor. Fiind mprii ntre
retorica obinuit a personalitilor locale care uneori i-au nsprit discursul pentru a obine sprijinul acestei micri -, i
noile stele ale micrii, care nu au ezitat s prezinte poziiile lor ultra-radicale, Tea Party a avut un impact de necontestat
asupra dezbaterilor publice. Cu toate acestea, numrul destul de limitat de candidai alei n 2010, i, mai presus de toate,
absena unui consens ideologic i organizaional indic faptul c acest partid are o prezen minor pe scena politic
american.

Pentru observaiile finale ale acestui interviu, a dori s aflu prerea dumneavoastr asupra viitorului micrilor
populiste europene.
Exist dou tendine majore. Pe de o parte, am putea anticipa progresul aproape inevitabil al partidelor de extrem dreapta,
aa cum este cazul partidului Front National din Frana. Acest lucru se datoreaz n mare parte crizei care persist, i ale
crei cauze nu au fost adresate n mod agregat i coerent de ctre comunitatea european. Subiecte, cum ar fi omajul n
rndul tinerilor, sau imigraia n mas fac parte, n prezent, din agenda public european a majoritii rilor, i extrema
dreapt populist ar putea oricnd profita cu uurin de aceast situaie. Pe de alt parte, observm o rspndire a
strategiilor neo-populiste n rndul partidelor tradiionale, n special n rndul celor neo-conservatoare. Partide de
guvernmnt, cum ar fi Uniunea Social Cretin, cu sediul n Bavaria, sau NVA, cu sediul n Flandra profit i i
consolideaz influena pe aversiunea public fa de muncitorii strini i atac dur elitele eurocratice denunate a fi prea
cosmopolitane i anti-naionale. Astfel de mesaje au un ecou public larg, n unele regiuni, i dat fiind faptul c sistemul de
vot pentru Parlamentul European este unul proporional, ne putem atepta la anumite progrese ale europarlamentarilor care
fac campanii cvasi-populiste n scopul de a fi alei.

Sergiu Micoiu este Directorul Departamentului de Relaii Internaionale i Studii Americane din cadrul Facultii de
Studii Europene (Universitatea Babe-Bolyai Cluj-Napoca). Este doctor i abilitat n tiine politice al Universitii ParisEst i doctor n istorie al Universitii Babe-Bolyai i conductor de doctorate la aceste dou universiti. Domeniile sale
de interes sunt teoriile constructiviste i discursive aplicate formrii i funcionrii comunitilor politice i, mai ales,
emergenei grupurilor radicale, populiste i extremiste. Este autor al crilor Au pouvoir par le Peuple ! Le populisme saisi
par la thorie du discours (Paris, LHarmattan, 2012), Naissance de la nation en Europe. Thories classiques et

thorisations constructivistes (Paris, LHarmattan, 2010), Formarea naiunii. O teorie socio-constructivist (Cluj, Efes,
2006) i Le Front National et ses rpercussions sur lchiquier politique franais (Cluj, Efes, 2005), co-autor si co-editor al
cinsprezece volume internaionale, autor al patruzeci de articole publicate n Romnia, Frana, Germania, Spania, Italia,
Marea Britanie, Belgia, Moldova i Ungaria.

[1] Sergiu Micoiu, Au pouvoir par le Peuple ! Le populisme saisi par la thorie du discours, LHarmattan, Paris, 2012,
pp. 71-90; From Populism to Neo-Populism? Empirical Guidelines for a Conceptual Delineation, in Sergiu Gherghina,
Sergiu Micoiu, Sorina Soare (eds.) Conteporary Populism A Controversial Concept and Its Diverse Forms, Cambridge
Scholars Press, 2013.
[2] Peter Worsley. Concept of Populism. in , Ghita Ionescu and Ernest Gellner (eds.), Populism: Its Meanings and
National Characteristics, Wiedenfeld and Nicholson, London, 1969, pp. 212-250.
[3] Margaret Canovan, Populism, Harcourt Brace Jovanovich, New York, 1981.
[4] Paul Taggart, Populism and representative politics in contemporary Europe, in Journal of Political Ideologies,vol.9,
nr.3, 2004, pp. 269-288
[5] WASP White Anglo-Saxon Protestant, ceteni americani albi, cu origini englezeti protestante (n. trad.)

http://www.revista22.ro/22-plus-nr-339-ora-populismului-european-16021.html

22 PLUS, nr. 339: Ora populismului european?

de Tom Gallagher
Nu exista comentarii
Clasicul repro cu privire la guvernarea arogant i nereprezentativ, n slujba unor interese specifice sau a unor
minoriti mobilizate, constituie fundamentul unei provocri a populismului n Europa.
Populismul reprezint att o ameninare, ct i un remediu pentru democraie, dup cum se afirm ntr-un nou volum de
eseuri, editat de Cas Mudde i Cristobal Kaltwasser1. n Europa, promovarea unor abordri politice ce ncearc s capteze
votani peste capul birocraiilor i al partidelor convenionale este mai dificil dect n cele mai multe pri ale lumii.
Datorit consolidrii UE, cei 27 de membri ai si se regsesc n cel mai reglementat col al planetei. Comisia European
are dreptul exclusiv de a iniia acte normative valabile pentru 500 de milioane de ceteni. Ea dispune totodat, chiar i n
vremuri de austeritate, de o cantitate tot mai mare de resurse. Dar Comisia i celelalte instituii ale UE s-au plasat n afara
oricrui control democratic veritabil. Cele mai multe probleme pe care le consider prioriti crearea unor imense agenii
de reglementare pentru a promova egalitatea, multiculturalismul sau o clim alternativ, sustenabil pentru planet i care
s in sub control ravagiile omenirii nu sunt vzute de ceteni ca fiind prioritare.
Astfel, clasicul repro cu privire la guvernarea arogant i nereprezentativ, n slujba unor interese specifice sau a unor
minoriti mobilizate, constituie fundamentul unei provocri a populismului n Europa. Exist poate cel puin trei contexte
n care populismul s-a putut consolida n Europa n ultimii ani.
n primul rnd, absena unei alternative clare la partidele existente, a cror rivalitate camufleaz acordul real n privina
direciilor politice majore, i care evit s vin n ntmpinarea revendicrii populare a unor abordri politice noi. Frana
pare s se ncadreze n acest tipar. n Frana, UMP-ul lui Nicolas Sarkozy a insistat c este un mai bun administrator dect
stnga, dar nu a artat nicio nclinaie real de a reduce dimensiunile unuia dintre cele mai impozante aparate de stat din
Occidentul democratic, ceea ce poate explica performana solid a Frontului Naional de extrem dreapt, care l-a vduvit
pe Sarkozy de victoria n alegerile prezideniale i a demonstrat vigoare i n primul tur al alegerilor parlamentare.

n alte pri, epuizarea rivalilor convenionali cu performane slabe la guvernare nu a condus ns la apariia unor noi
micri pe scena politic. n Irlanda, cel mai vechi partid politic, naionalitii de la Sinn Fein, este cel care ncearc s
profite de dezastruoasa guvernare a rii de ctre reprezentani ai elitei economice i funciare, care a sponsorizat din raiuni
tactice dou partide rivale, ntre care aproape c nu se poate vedea vreo diferen.
n Romnia, dou partide bine ancorate, dar cu o slab performan la guvernare, i-au unit forele pentru a forma USL,
care a furat din retorica i tacticile partidelor de ni pentru a-i alimenta revenirea electoral.
n Marea Britanie, identificarea la nivelul cetenilor cu Partidul Conservator sau Laburist se afl la un minim istoric.
Partidul Independenei din Regatul Unit (UKIP), anti-UE, i-a depit pe liberali n sondajele recente. Dar sistemul de vot
uninominal ngreuneaz ncercarea partidelor noi de a intra n prim-planul vieii politice, dac susintorii lor nu sunt
concentrai n anumite regiuni.
Insecuritatea economic a fost dintotdeauna un context favorabil forelor dornice s atace partidele convenionale. Sondaje
realizate de Eurobarometer i Pew relev un nivel de ngrijorare nenregistrat de muli ani de zile (cu excepia Germaniei i
a unor state scandinave). n Europa, partidele de centru-dreapta s-au aflat n mare msur la guvernare i au fost incapabile
sau lipsite de voina de a oferi rspunsuri conservatoare la actuala criz financiar. Ele tind s sprijine msuri de criz pe
termen scurt i reactive, n favoarea sistemului bancar. Adesea, diferena dintre politicile lor i cele ale rivalilor de stnga nu
este prea mare, de pild n Spania, Germania sau chiar n Frana. Dar votanii par s aib nc suficient ncredere n stnga
parlamentar i i mai acord o ans. Muli prezic c n Olanda se va constitui un guvern dominat de stnga n aceast
toamn, dar cu o nuan important: radicalii de stnga din Partidul Socialist, care au mbriat o retoric eurosceptic, se
vor situa probabil naintea Partidului Laburist Olandez, tradiional mai puternic.
n Spania i Portugalia, perspectivele stngii sunt mult mai neclare. Stnga a guvernat statele iberice n vreme ce criza se
agrava. A rmas vie amintirea felului n care, sub Jos Zapatero i Jos Scrates, stnga iberic a adoptat politici cu
consecine catastrofice pentru sistemul financiar, producnd milioane de victime pe plan social. n Spania, se pare c
dovezile de netgduit ale jocurilor ascunse dintre guvernele regionale de centru-stnga i capitalitii lacomi din sectorul
bancar vor iei n curnd la iveal. Posibilitatea apariiei unei noi micri de extrem stng, pe fundalul unui protest
violent, nu poate fi exclus.
De altfel, aceast turnur a avut deja loc n Grecia. Syriza a crescut de la 3% la alegerile din 2009 la 27% n iunie 2012,
cnd au avut loc ultimele alegeri. Syriza reprezint un acronim pentru Coaliia Stngii Radicale, care, sub conducerea unui
lider carismatic i inteligent, Alexis Tsipras, a reuit s construiasc o coaliie larg format din grupri temtoare i
nemulumite, care nu au, de fapt, nimic n comun. Ele includ tinerii cu nclinaii anarhiste, clasa de mijloc i fora de munc
cu calificare nalt, afectate de tierile de salariu i de locuri de munc, dar i de pierderea unor beneficii, sindicaliti din
sectorul privat i micii ntreprinztori care formau n trecut baza partidului dominant de centru-stnga, Pasok, care vor fi cel
mai probabil ruinai de reformele structurale pe termen lung. Un segment larg al societii greceti s-a radicalizat din cauza
msurilor de austeritate pe care partidele mainstream au fost gata s le impun, sub presiunea necontenit a UE i a celui
mai puternic stat membru Germania. n consecin, partidele convenionale lupt pentru supravieuire i nu pare exagerat
s ne nchipuim c Grecia va trece prin acelai tip de revoluie de stnga, care a afectat Portugalia la mijlocul anilor 70
dup prbuirea imperiului colonial i a regimului autoritar pe care l sprijinise.
Un al treilea imbold pentru populismul european a fost dintotdeauna prezent. Contiina etnic i teritorial i revendicrile
ce decurg din aceast contiin au reprezentat provocri pentru politica la nivel naional chiar n lunga perioad de
stabilitate ce se ncheie acum n Europa. Vreme de aproape un sfert de secol, Liga Nordului n Italia a fost beneficiarul unei
adnci fracturi geografice, existente nc de la naterea unei Italii independente. n Spania, naionalismul basc i catalan au
fost suficient de puternice nct s i oblige pe arhitecii noii democraii spaniole s le recunoasc identitatea spre sfrtiul
anilor 70; iar n vremuri de austeritate este probabil o intensificare a disputelor frecvente ntre Madrid i aceste regiuni cu
o identitate puternic cu privire la magnitudinea autonomiei. n Ungaria, revenirea Fidesz i consolidarea extremitilor de la
Jobbik sunt rezultatul unei radicalizri a votanilor, n special a celor tineri, astfel nct factorul etnic a cptat o importan
ce i lipsea n trecut.
Firete, exist factori care mpiedic o rspndire rapid a populismului ostilitatea mass-media, existena unei culturi ce
ncurajeaz un stil de via pasiv, centrat pe recreere, dificil de politizat, precum i absena unor grupri civice puternice ce
pot fi colonizate de populiti ambiioi. Dar nicio ar european nu pare imun n faa creterii razante a populismului.
Chiar i Germania cea proverbial calm are acum un Partid al Pirailor, ce a nregistrat succese electorale i reprezint, n
mare msur, expresia hedonismului. i tot n Germania a aprut cea mai bine vndut carte ce critic moneda euro, sub
semntura fostului social-democrat Thilo Sarrazin. Acestea sunt simptomele nc blnde ale unei stri de furie n Europa,
prin comparaie cu ceea ce ar putea urma ndeosebi n rile de la marginea zonei euro, afectate de prbuirea unui
experiment monetar, menit s cimenteze o uniune indisolubil a popoarelor.
Tom Gallagher este profesor emerit la Universitatea Bradford din Marea Britanie.
Note:

1. Cas Mudde, Cristobal Kaltwasser (eds), Populism in Europe and the Americas: Threat or Corrective for Democracy?,
Cambridge UP, 2012.

http://www.eoficial.ro/2014/06/24/ascensiuneapopulismului-nu-va-ameninta-institutiile-ue/
OXAN: Ascensiunea populismului nu va amenina
instituiile UE
Oxford Analytica | Politic | 24 iunie 2014, ora 13:23
n contextul instabilitii economice i culturale i al indignrii tot mai mari fa de globalizare i integrare european,
populismul devine o caracteristic tot mai ntlnit n peisajul politic european. n cteva ri, populismul nu numai c i-a
croit drum politic direct uneori prin intermediul rezultatelor electorale, dar i prin influenarea partidelor moderate la putere
prin stabilirea poziiei fa de imigraie i siguran, se afirm ntr-o analiz Oxford Analytica.
Impact

Populismul european este n mare parte un fenomen de dreapta.

Populismul mpotriva instituiilor europene ctig teren ns populismul economic este doar marginal.
Acest lucru ar putea face ca unele ri s introduc politici protecioniste, ceea ce ar fi ilegal n contextul legisla iei
UE.
n pofida scderii n popularitate, UE este tot popular dect majoritatea guvernelor naionale europene

Ameninarea Partidei de Ceai Europene este exagerat, deoarece partidele populiste europene au eluri i prioriti
diferite.
Ce urmeaz
Ascensiunea populismului n Europa a alimentat grijile n unele sectoare c alegerile pentru Parlamentul European din mai
2014 ar putea ave mai mult sprijin din partea partidelor populiste, ceea ce ar putea afecta procesul de decizie al UE, ntrind

micrile naionale i ncetinind integrarea european. Totui, acest lucru este puin exagerat: n cel mai ru caz, PE nu ar
mai funciona eficient. Dar i acest lucru e puin probabil doarece ar trebui s existe destui membri PE de centru-stnga i
de centru-dreapta pentru a forma o majoritate funcional.
Analiz
Ascensiunea populismului n Europa este un fenomen cu mai multe faete. Se pot distinge cel puin trei feluri de populism:

Populismul economic, care se opune capitalismului i economiei de pia.

Populismul mpotriva insititutiilor, care se opune globalizrii i integrrii europene, imaginndu-le ca sisteme care
favorizeaz pe nedrept elitele fa de popor.
Populismul de identitate, care este foarte asemntor dreptei-extreme i care vizeaz imigraia i islamismul.

Populismul economic
n contrast cu Statele Unite, populismul economic este slab n Europa.
Populismul economic este de departe cel mai slab dintre aceste trei forme de populism, n contrast cu Statele Unite. Acest
lucru este adevrat chiar i n Frana, n care Parti de Gauche al lui Jean-Luc Melenchon nu a reu it s ob in victorii
politice i rmne marginal n voturi i n dezbaterea public.
Populismul mpotriva insitituiilor
Prin contrast, populismul mpotriva insititutiilor, adesea mpotriva UE, ctig teren avnd victorii importante cu Mi carea
Cinci Stele din Italia, Partidul pentru Independen din Marea Britanie (UKIP), care s-a descurcat bine n alegerile locale
recente i Alternativ pentru Germania (AfD), care n alegerile federale din septembrie a cumulat aproape 5% din necesarul
pentru a intra n organul legislativ Bundestag. Acest populism mpotriva insititutiilor se dezvolt i n Bulgaria, Ungaria,
Polonia i Republica Ceh, cu o component puternic de scepticism fa de UE.
Populismul de identitate
Populismul de identitate a fost puternic n Europa cel puin n ultimii 15 ani. Pe lng tendina lor natural anti-european,
partidele sau micrile populiste de identitate adaug o instabilitate cultural i o component xenofob, identificndu-le cu
dreapta-extrem adesea independent de puterea economic a rii. Exemple de astfel de partide sunt:

Frontul Naional Francez (cu aproape 18% din voturile pentru alegerile prezideniale din 2012);
Partidul Jobbik din Ungaria;
Partidul Poporului din Elveia;
Partidul Libertii din Austria i Aliana pentru Viitorul Austriei
Partidul Libertii din Olanda;
Adevraii Finlandezi din Finlanda.

Totui, Partidul Libertii din Olanda i Adevraii Finlandezi au avut recent nfrngeri electorale dup victorii mari n
ultimii ani lucruri adesea omise n relatrile media privind ascensiunea populismului european.
n timp ce populismul de identitate a profitat de dificultile economice recente, el exist de dinainte de marea recesiune
i merge mai departe de problemele economice i sociale. n Norvegia, unde economia rmne puternic i rata omajului
este sczut, Partidul Progresului a devenit un factor important n victoria recent a coaliiei de stnga. Mai mult,
populismul cultural s-a dezvoltat n rile nordice nainte de criz, mai ales n Suedia, Danemarca i Finlanda economiile
lor fiind printre cele mai puternice din Europa.
Aceeai tendin se aplic i Austriei, care se bucur de o dezvoltare puternic (la standarde europene), rata sczut a
omajului i, cu toate acestea, 20.5% din votani au optat pentru Partidul Libertii, care are influene neo-naziste. Cea mai
spectaculoas renatere a populismului european de identitate a fost partidul neo-nazist al Greciei, Zorii Aurii, care a intrat
n Parlament dup alegerile din mai 2012.
Impact
Efectele indirecte ale populismului pot fi puternice, modelnd coaliii i modernd planurile partidelor
Impactul populismului n Europa este direct, prin rezultatele alegerilor i ctigarea poziiilor n Parlament i indirect, prin
formarea de coaliii i acorduri politice naionale sau locale. Exist i un efect de contaminaie, prin care partidele
moderate mbrieaz teme populiste pentru a le mpiedica ascensiunea, mai ales n retorica i poziia dur privind

sigurana i imigraia, ca de exemplu n Frana (sub conducerea fostului preedinte de centru-dreapta, Nicolas Sarkozy, i a
lui Manuel Valls, actualul Ministru de Interne socialist) sau n Marea Britanie n cazul unor Conservatori.
Motoare
Cauzele populismului n Europa merg mai departe de situaia dificil actual economic i social. ntr-un interviu recent
cu presa european, preedintele francez Francois Hollande a declarat c populismul european este legat de frica de
declin, precum i de relaia dificil a cetenilor cu islamismul. A mai indicat identificarea UE cu imigraia neregulat i
graniele deschise.
Rolul integrrii europene n alimentarea populismului a mai fost recunoscut i de un grup de membri ai Parlamentului
European, numii grupul Spinelli care susineau ntr-un raport din iulie c Felul n care funcioneaz Europa contribuie
la ascensiunea populismului, mpreun cu situaia economic i social i planurile specifice ale fiecrui stat membru n
parte.
Nemulumirea fa de UE pare a fi unul motoarele principale ale micrilor populiste, mai ales n Fran a, Italia i Marea
Britanie, doar cetenii germani rezistnd decepiei actuale privind integrarea european, probabil din cauza c au
beneficiat mai mult din aceasta.
Alegeri pentru PE
Totui ngrijorarea privind efectul populismului persist. Premierul italian Enrico Letta a avertizat recent c alegerile de
anul viitor ar putea da natere celui mai anti-european Parlament European. A ndemnat partidele pro-europene s
ctige cel puin 70% din locuri pentru a evita o legislatur de comar (n prezent au aproape 80% din locuri). Totui,
Preedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a avertizat c alegerile europene viitoare vor fi foarte dificile
pentru partidele moderate europene.

http://trb.ro/populismul-in-europa-un-risc-pentru-romania/

Populismul n Europa un risc pentru Romnia?

Apr 15, 2015
0 146
Populismul n Europa este un fenomen care a prins amploare n ultimii ani, mai ales dup izbucnirea crizei financiare.
Despre acest fenomen s-a discutat n cadrul unui seminar organizat de Asociaia pentru Educaie Politic, un ONG nfiinat
de studeni pentru studeni.
Evenimentul s-a numit The Rise of Populism and Euroscepticism in the European Union, unde a fost invitat prof.dr.
Valentin Naumescu (profesor asociat la Facultatea de Studii Europene i preedinte al Grupului de Analiz i Reflecie
Politic CITADEL).
De ce a aprut populismul n Europa?
Naumescu este de prere c pentru opinia public occidental, care nu mai are memoria rzboiului i, respectiv, pentru
opinia public din estul Europei care nu mai are memoria comunismului, integrarea european nu mai reprezint o miz, iar
valorile unei Europe unite devin ndoielnice. n acest context, au aprut pe eichierul politic formaiunile populiste, care au
nceput s fie acceptate de un segment electoral semnificativ.
Indiferent de orientarea lor (Frontul Naional din Frana FN, Partidul Independenei Marii Britanii UKIP, Partidul
pentru Libertate din Olanda PVV, Partidul Libertii din Austria FPO, Partidul Popular din Danemarca, Alternative fur
Deutschland AfD, Pegida (actualmente doar un ONG, dar cu popularitatea n cretere s-ar putea transforma n partid
politic), Partidul Finlandezilor, Syriza, Jobbik, Podemos, Zorii Aurii etc.), acestea par s le ofere unora, care au devenit
indifereni la status-quo-ul rii lor dar i la valorile Uniunii Europene, o alternativ mai atrgtoare.
Populismul european conine mai multe ideologii unii populiti sunt de dreapta, alii de stnga, unii sunt naionaliti i
xenofobi, unii sunt fasciti, alii neocomuniti, unii sunt eurosceptici, alii sunt mpotriva migraiei sau ovini i iredentiti,
iar uneori liderii acestor partide se detest, pur i simplu, ntre ei. Cu toate acestea, au un singur lucru comun sunt

mpotriva sistemului, au dorina de a lupta mpotriva ordinii i aranjamentelor europene actuale, identificate drept
inamicul public numrul 1, a spus Naumescu;
Unul din principalele motive care au dus la apariia populismului este i criza economico-financiar care a nceput n anul
2007-2008. Datorit crizei economice i ndeosebi a consecinelor acesteia, Uniunea European se afl n momentul actual
ntre dou cicluri istorice: epoca integrrii s-a ncheiat, iar cea a dezintegrrii d semne tot mai vizibile c st s
nceap;
Populismul un semnal pentru schimbarea viziunii politice europene?
Naumescu este de parere ca in ultimii ani au nceput s apar indicii privind schimbarea treptat a viziunii politicii
europene, deocamdat n forme fragmentate i incoerente:

anunata oprire a extinderii europene;

dorina de revizuire a Acordului Schengen, cu reintroducerea controlului la frontiere;
limitarea liberei circulaii sub pretextul opririi migraiei srciei;
avertismentul Londrei privind posibila ieire a Marii Britanii din Uniunea European;
negarea criteriilor economice convenite, a sustenabilitii i mecanismelor decizionale ale Troicii europene (n cazul
Greciei);
apariia autoritarismului guvernamental (n cazul Ungariei);
reorientarea unor state membre sau candidate la aderare spre Rusia (Ungaria, Cehia, Bulgaria, Italia, Cipru, Serbia).

n momentul de fa nu se pune problema unei rupturi de tip Vest-Est sau Nord-Sud provocate de populism, dar dac se vor
produce, ar putea urma i falii politice conjuncturale sau ntmpltoare. Cu toate acestea, exist semne clare c discursul
radical, antisistem, n numele poporului, complet lipsit de soluii fezabile, va reprezenta, aproape peste tot n Uniunea
European, reactivarea unei capcane teribile i a unui drum nchis, n care multe naiuni au euat de-a lungul timpului,
consider Naumescu.
Populismul n Romnia
n Romnia, nu avem un nivel aa de ridicat al populismului cum se ntlnete n Frana sau Marea Britanie, deoarece
experiena comunist persist nc n mentalul romnilor (dovad stau ultimele sondaje de opinie care relev faptul c o
mare parte dintre romni sunt de prere c n comunism se tria mai bine);
n Romnia exist n prezent un populism de conjunctur la care apeleaz toate partidele politice indiferent de ideologia lor.
n perioada urmtoare, exist posibilitatea ca fenomenul populist (indiferent de forma sa: de dreapta, de stnga, eurosceptic,
extremist etc.) s prind contur i n Romnia ca urmare a generaiilor de tineri aprute dup 1989.
Creterea populismului destrmarea Uniunii Europene?
La creterea populismului n Uniunea European a contribuit ntr-o oarecare msur i Moscova, care se mpotrivete ideii
de unitate european. Liderii populiti din estul Europei (Ungaria, Cehia, Serbia, Grecia etc.) sunt ateni la ceea ce dorete
omul de rnd, iar acesta, n majoritatea statelor foste comuniste, are o prere bun despre Rusia. Aa se justific aciunea
pro-rus a acestor lideri populiti.
n ceea ce privete vestul Europei, exist unele conexiuni la nivel politic cu Moscova, ns nu exist prea multe dovezi care
s ateste aceste legturi;
Exist partide foarte populiste, dar acestea nu sunt eurosceptice (de exemplu, Syriza din Grecia partid populist, dar
susine ideea Uniunii Europene).
Liderii politici din Europa sunt n primul rnd lideri ai rii lor i dup aceea sunt lideri ai Uniunii Europene. Din aceast
cauz, ei ar fi dispui s sacrifice ideea unitii europene pentru a se salva pe plan naional (de exemplu, David Cameron i
ameninarea cu ieirea Marii Britanii din Uniunea European).
Se poate observa c este din ce n ce mai greu n statele membre ale Uniunii Europene, ca partidele pro-europene s
formeze singure majoriti parlamentare i guverne, iar acest lucru ar putea avea efecte negative asupra unitii europene n
viitor.
Pe fondul acestei situaii, apare ntrebarea la care doar istoria va gsi un rspuns: a sosit sfritul Uniunii Europene?

http://www.criticatac.ro/21755/simbolistica-politic-romaneasc-intre-populism-cinism/
12 martie 2013

Simbolistica politic romneasc: ntre populism i cinism

3
de Emanuel Copilas 20

Clarificarea vocabularului conceptual

n prezent, politica romneasc pare a se afla ntr-un prelungit marasm. Partizanate ideologice relativ insolite, dispute
politice ntre preedinie i guvern cu potenial disruptiv, migraie politic pe o scar larg (dei oarecum comprehensibil
n lumina precedentului an electoral) i, mai presus de toate, o pronunat mefien a electoratului fa de partide iat
cteva dintre dovezile enunului de mai sus. Problema deficitului de ncredere n partidele politice poate fi neleas, n
termeni politologici clasici, drept o consecin a contextului economic nefavorabil care impulsioneaz manifestrile
populiste[1]. ns ntr-o accepiune sociologic i economic, reticena populaiei fa de partide devine inteligibil prin
creterea asimetriei distributive a resurselor, fie ele materiale sau de alt natur[2], dar i datorit unei progresive distonane
ntre simbolurile i cultura elitelor, respectiv cea a societii n ansamblu[3]. Asupra acestui aspect m voi concentra n
eseul de fa.
O comunitate politic, n sensul atribuit de John Rawls sintagmei, este tot mai greu de identificat n Romnia
contemporan. Nu prea mai exist scopuri comune care s i uneasc pe guvernani, care insist din ce n ce mai mult
asupra procesului de privatizare a resurselor naturale i a prelungirii acordului cu Fondul Monetar Internaional (FMI),
respectiv guvernai, deposedai de minimul de securitate social de care dispuneau pn nainte de emergena crizei

economice globale. Sub retorica eficienei economice care nu ar putea fi atins dect prin dereglementare, statul se
degreveaz progresiv de responsabilitate n sectoare de importan public major: sntate, asigurri sociale, educaie etc.
n ce msur mai este truvabil consensul suprapus (overlapping consensus) ntre diferitele aspiraii, mentaliti i
moraliti ale cetenilor, garantul stabilitii i dezvoltrii unei societi sntoase[4], dac i putem spune aa n
Romnia anului 2013?
O anumit parte din rspuns poate fi oferit de simbolistica politic. Elementele care alctuiesc procesul politic sunt
accesibile nu neaprat sub forma unor realiti materiale brute, ci mai degrab ca simboluri. Descris drept un tot
indisociabil de imagini i aciuni, simbolistica politic nu poate fi cuantificat adecvat prin ncercarea de a departaja
imaginile de practic. Nu putem afla cu certitudine unde se termin primele i ncep ultimele, sau invers. Nici nu este
nevoie. Important de reinut este faptul c intrm n contact cu toate elementele circumscrise sferei politice pe filier
afectiv n primul rnd, abia ulterior raionalizndu-le[5]. De asemenea, suntem tentai s schematizm informaiile cu care
intrm n contact, pentru a le putea procesa mai bine. Pe cale de consecin, avem tendina de a ignora informaia care
contrazice schema, la fel cum avem tendina de a acapara orice informaie care pare s confirme schema.[6] Asta nu
nseamn c trebuie s cdem n capcana relativismului cu iz populist i s afirmm preeminena emoiilor asupra raiunii
politice. n niciun caz. Este vorba mai degrab de inerenta subiectivitate uman sau, n termeni filosofici, pentru a fora
puin argumentul, de fenomenologia husserlian care deconspir orice propensiune tiinific n termenii unei pasiuni
precognitive, de obicei mprtit, care o face posibil[7].
Raiunea trebuie s prevaleze, deci, n politic. Dar i aici se impune o mic divagaie: vorbim despre raiunea politic
francez, abstract, unde raionalitatea individual tinde s se confunde cu raionalitatea social, urmrind s o
subordoneze, sau de raiunea politic englez, empiric, unde se pornete de la premisa inevitabilei discrepane dintre
raionalitatea individului i cea a colectivitii, i unde se constat practic limitele raiunii astfel nct unele tare sociale apar
ca insurmontabile, excednd capacitatea raional de a le corija[8]? Pus n acest fel, problema prezint ca inerente anumite
fenomene sociale care pot fi, mcar parial, ameliorate. Sigur c ceea ce este raional pentru un singur cetean (triplarea
salariului, de exemplu) poate avea consecine iraionale la nivelul ntregii societi (inflaie galopant, omaj etc.), dar aici
discutm att de o absen a informrii verosimile, ct i de predispoziia elitelor economice i politice de a-i securiza i
multiplica privilegiile impunnd un tip de discurs (neoliberal) ca adevr universal, inatacabil, mai presus de orice dispute.
Astfel, raionalitatea i universalitatea se pot transforma, aa cum a teoretizat Herbert Marcuse, n instrumente de control
hegemonic ale unei minoriti n raport cu majoritatea[9]. Cnd raiunea se transform n ideologie, un proces care a atins
astzi cote ngrijortoare, manipularea trebuie expus n vederea renegocierii raporturilor dintre elit i societate. n caz
contrar, distana ntre cele dou pri se adncete n favoarea primeia, fapt care se traduce prin explodarea inegalitilor,
instabilitate social, ascensiune a populismului i precarizare a democraiei. Iar n politic, a risca s afirm, raionalitatea
echivaleaz cu atenuarea inegalitilor eliminarea lor integral fiind, desigur, nu numai imposibil, ci chiar nociv, aa
cum a demonstrat-o, printre altele experimentul comunist din Cambodgia a cror aciune coroziv tinde s distrug pn
i fibrele intime ale societii, cum ar fi familiile i micile colectiviti, nemaivorbind de sentimentul general de comunitate,
mai sus invocat.
Revenind la simbolistica politic, excelenta lucrare a lui Murray Edelman, Politica i utilizarea simbolurilor distinge dou
tipuri de simboluri truvabile n viaa de zi cu zi: simbolurile refereniale, care se refer la elementele obiective i
cuantificabile din experiena noastr cotidian, cum ar fi statisticile sau cifrele oficiale, respectiv simbolurile de
condensare, avnd rolul de a evoc[a] emoiile asociate unei anumite situaii. Ele condenseaz ntr-o situaie, semn sau act
patriotic, simbol, mndrie patriotic, angoas, amintirile unei glorii trecute sau ale unei umiline, promisiunile unei mreii
viitoare: unele dintre acestea sau pe toate laolalt[10]. Cu timpul, politologul american i-a revizuit poziia iniial,
ajungnd s susin doar existena simbolurilor de condensare; cele refereniale, orict de obiective ar prea la prima
vedere, traduc de fapt anumite afecte care stau la baza construirii sensurilor datelor exacte, acestea din urm supuse
fluctuaiilor semantice rezultate n urma conjuncturilor politice i/sau economice[11]. Cu toate rezervele lui Edelman,
prezentul studiu va apela nu numai la simbolurile de condensare, ci i la cele refereniale.
Pentru Edelman, societatea este alctuit din grupuri de diferite dimensiuni, mai mult sau mai puin omogene. Ceea ce le
distinge n primul rnd este accesul la informaie: astfel, unele grupuri mici i bine structurate i nsuesc o parte
disproporionat de mare din avutul obtesc n raport cu restul societii, neleas ca un imens grup eterogen privat de o
informare rapid i consistent i pus n imposibilitatea de a-i articula adecvat interesele. Prin opacitatea i partizanatul de
care se fac responsabile, la un nivel nu neaprat foarte vizibil, limbajul juridic i cel administrativ ar aciona, conform lui
Edelman, pentru a obstruciona n continuare interesele majoritii n beneficiul minoritii privilegiate. Autorul mai
observ c limbajul politic al contemporaneitii este impregnat de elemente hortative, prin limbaj hortativ nelegndu-se
eforturile elitei politice de a convinge marele public de judiciozitatea politicilor adoptate, la care nu ar fi existat o
alternativ preferabil[12]. Nu n ultimul rnd, stereotipiile coninute n limbajul politic curent atenueaz capacitile critice
ale auditoriului, n ciuda preteniilor de activare a acestora[13]. S fie vorba aici de o manipulare real sau pur i simplu de
o antipatie latent, de acel deficit de ncredere de care sufer aproape ntotdeauna politica i slujitorii ei, de atitudinea
de superioritate reproat nainte de orice analiz tuturor celor care dein puterea, inclusiv n virtutea procedurilor
democratice cele mai bine primite aa cum opineaz Guy Hermet[14]? Probabil c, n bun tradiie aristotelian,
adevrul se afl undeva la mijloc, dei, cu siguran, mijlocul respectiv este mai apropiat de populaie dect de elite, mai
bine informate i poziionate n vederea unui acces deseori discreionar la resurse.

Dup ce am trecut n revist unul dintre principalele concepte ncorporate n textura teoretic a prezentului eseu,
simbolistica politic, s trecem acum la un altul, populismul. Literatura de specialitate n domeniu s-a mbogit recent cu
dou titluri memorabile pe aceast tem[15], nemaiinnd cont de faptul c n pres conceptul de populism este utilizat
deseori cu o total lips de discernmnt semantic. Studiul de fa este centrat ns pe corelarea simbolisticii politice cu
populismul, avnd la baz ipotez c distana n cretere ntre imaginile, s le spunem aa, populare asupra politicii,
respectiv imaginile i reprezentrile clasei politice nsei explic, n nelinititorul context socio-economic actual, surplusul
de populism cruia trebuie s i facem fa. Voi utiliza ca punct de plecare interpretarea oferit populismului de ctre Guy
Hermet, pentru care populismul reprezint o supralicitate a factorului emoional n politic, nu dispune de o ideologie sau
un program doctrinar consecvent, inflameaz deseori pasiunile naionaliste i se organizeaz n jurul unui lider charismatic.
Se mai poate meniona aici susceptibilitatea populist relativ la politic n general i la partidele politice n particular,
percepute ntr-o cheie oportunist i politicianist i care s-ar interpune ntre popor i aspiraiile sale de a-i mbunti
condiia, deturnnd astfel autenticul sens al democraiei[16]. Toate aceste aspecte reprezint variabile dependente ale
discursului populist. Unica variabil independent a populismului este relaia special pe care susine c o are cu timpul,
temporalitatea apolitic a rspunsului su pretins instantaneu n faa problemelor sau aspiraiilor pe care nicio aciune
guvernamental nu are n realitate capacitatea de a le rezolva sau de a le satisface n mod subit. Cu alte cuvinte,
populismul nu i propune s ia n calcul incertitudinea rezultatelor pe care guvernanii obinuii o cunosc bine i pe care
nu o dezvluie poporului de-abia n clipa n care nu mai pot ascunde acest lucru[17]. Democraia nseamn deci tocmai
nesigurana i riscurile[18] pe care populismul peroreaz c urmeaz s le suprime. Riscuri ale cror costuri sunt de cele
mai multe ori, din pcate, transferate pe umerii populaiei.
Populismul nu nseamn deci numai xenofobie i atitudini politice similare fascismului, de care totui se disociaz prin
omiterea referinelor la perioada interbelic[19], ci n primul rnd pretenia (nefondat) de a soluiona hic et nunc
problemele sociale majore, cuplat cu permanentele tentative de eludare a raionalitii prin apelul la diferite tipuri de
simboluri. Iar n perioadele de criz, cnd sentimentul de comunitate se estompeaz i diferenele ntre simbolurile i
discursurile guvernailor, respectiv ale guvernanilor, cresc, populismul ia amploare. n sfrit, prin cinism neleg
continuitatea simbolic i practic existent n discursul elitei politice romneti nainte i dup alegerile din 2012, n ciuda
fermei poziii anti-austeritate pe care s-a plasat fosta opoziie. Pentru a utiliza nc o dat vocabularul propus de Edelman,
cinismul ar nsemna aici faptul c actuala opoziie instrumenta, n perioada n care s-a aflat la putere, simboluri refereniale,
ncercnd s argumenteze i s disemineze raionalitatea privatizrilor i a msurilor de austeritate, n timp ce fosta opoziie
nu pregeta s fac apel masiv la simboluri de condensare, anticipnd reacii afective din partea auditoriului, pe de-o parte
apatic, pe de alt parte radicalizat. Astzi, rolurile s-au inversat: actuala putere recurge din plin la simbolurile refereniale pe
care ieri le stigmatiza pe filier condensatoare, n timp ce partidele care au alctuit fosta guvernare exploateaz retorica
simbolurilor de condensare, dup ce au abandonat subit i abrupt, dei nu integral, simbolistica referenial. S vedem n
continuare o parte dintre simbolurile existente n politica romneasc actual.
Trei simboluri ale politicii romneti
n aceast seciune voi analiza pe rnd trei simboluri majore ale politicii romneti, cutnd s identific aspecte de
condensare, respectiv refereniale, aa cum apar ele n discursul puterii, respectiv al opoziiei. Am menionat deja faptul c
orice eveniment sau problem politic are o component simbolic, numai c aceast simbolistic variaz conjunctural, n
funcie de mizele, poziiile i interesele elitei politice. ns nu numai politicienii, ci i populaia investete un capital
simbolic n procesul politic, capital mai mult sau mai puin similar cu cel al primilor. Cu ct distana dintre cele dou tipuri
de simbolistic politic este mai mare, cu att mai mult se erodeaz consensul suprapus rawls-ian, apar derapaje
democratice i intr n atenia public populismul.
Privatizarea este o tem central n Romnia contemporan. Populaia o asociaz de obicei, pe bun dreptate, cu
disponibilizri, omaj, nesiguran a locului de munc. Elita politic o asociaz n schimb cu reducerea pierderilor la
bugetul de stat i impulsionarea investiiilor care ar atrage dup sine crearea de noi locuri de munc. n primul caz avem dea face cu un simbol de condensare, n cel de-al doilea, cu unul referenial. Dar aici se impune o nuanare: opoziia tinde s
se ralieze, de obicei, la poziia populaiei, pentru ca ulterior, odat ajuns la guvernare, s renune la logica simbolic pe
care o utilizase pn atunci. Meninerea politicilor de austeritate nu reprezint alegerea cea mai bun pentru a evita
recesiunea, iar emiterea de obligaiuni ar trebui s fie o parte a strategiei fiscale. Joseph Stiglitz, cu care am avut onoarea s
stau de vorb anul trecut n Grecia, arat foarte clar i lucid ceea ce i noi spunem de mult vreme n ar[20], afirma
actualul premier Victor Ponta n toamna anului 2011. n acelai an, Ponta considera tentativele de privatizare, cel puin din
sectorul energetic, un adevrat act de trdare naional[21]. Or, este binecunoscut faptul c FMI, partener economic
principal i pentru actuala guvernare, i bazeaz programele de redresare economic pe privatizri consistente. La fel, cnd
fosta coaliie guvernamental format n jurul Partidului Democrat Liberal (PDL) a propus, n urma consultrilor cu FMI,
introducerea sistemului coplatei n sistemul de sntate public, cronic subfinanat, Ponta a numit aceast iniiativ drept
genocid social[22].
Astzi, n schimb, procesul de privatizare nu numai c a fost continuat de ctre actuala putere, ci a fost chiar amplificat, aa
cum reiese clar din programul de guvernare al Uniunii Social Liberale (USL) din vara anului 2012. Dac, n urm cu un an,
privatizrile n sectorul energetic reprezentau o adevrat trdare naional, conducnd la moiunea de cenzur soldat cu
demiterea guvernului condus de Mihai Rzvan Ungureanu, acum, liberalizarea treptat a pieelor energetice devine un

obiectiv prioritar al primului cabinet Ponta[23]. Mai mult, sistemul coplatei, genocidul social discutat n 2011, devine
realitate doi ani mai trziu, chiar dac actualul ministru al Sntii susine c a reuit s obin de la FMI exceptarea
anumitor categorii de bolnavi suferind de afeciuni grave sau a copiilor[24]. Astzi, n schimb, PDL nu ezit s critice
taxele i impozitele n cretere impuse de ctre USL, susinnd c acestea s-ar datora unei viziuni eronate asupra
modernizrii statului, neconform cu cea a fostei guvernri[25], necatalogndu-le drept o consecin a msurilor de
austeritate rezultate n urma procesului de privatizare i a externalizrii unor tipuri de servicii oferite pn acum de ctre
statul romn ceea ce de fapt i sunt. Dei a contribuit din plin la acest deznodmnt, principalul partid de opoziie insist
asupra raionalitii msurilor de privatizare pe care a fost nevoit s le pun n practic i asupra factorilor externi care au
antrenat deteriorarea economiei romne[26].
Un alt simbol major al politicii romneti, strns legat de privatizare, este omajul. Sau, mai pe larg, precara siguran a
locurilor de munc. Contextul economic dificil a ridicat aceast problem la cote ngrijortoare. Mai alarmant este ns
faptul c o parte a elitei politice, m refer n principal la actuala opoziie, a abordat subiectul n cadrul unui discurs
neoliberal bazat pe eficientizare, optimizare, dereglementare, invers proporional cu ateptrile populaiei referitor la
plasele de siguran social, att de necesare n acest context.
n momentul de fa n economia real lucreaz maximum trei milioane de oameni. Economia real este cea care s-a
restructurat puternic n anul 2009 i primele luni ale anului 2010. Ea a reacionat corect la criz. Cel care nu a reacionat
corect la criz este statul, care nu i-a diminuat consistent cheltuielile. i, ca s fiu plastic este o imagine care mi vine n
minte acum: statul arat aa, ca un om foarte gras care s-a crat n spatele unuia foarte slab i subirel, care este economia
romneasc.[27] Este adevrat c o economie gestionat preponderent de ctre stat s-ar putea s nu fie la fel de profitabil
i de atractiv pentru investitori ca o economie alimentat n primul rnd de capital privat, din acest punct de vedere
preedintele Traian Bsescu avea dreptate. Numai c gradul de profitabilitate al unei economii nu poate i nu trebuie s fie
calculat (numai) n termeni de randament, productivitate i ctiguri, de care beneficiaz oricum numai o categorie social
foarte redus numeric, antreprenoriatul ci, mai ales, n termeni de stabilitate i prosperitate social. Economia nu se face,
sau nu ar trebuie s se fac pentru bani, ci pentru oameni.
La fel, fostul ministru de Externe Teodor Baconschi afirma, confruntat cu protestele romnilor de la nceputul anului 2012,
c acetia ar fi un popor de lenei i ceretori[28]. Mai mult, vitupera Baconschi mpotriva celor ieii n strad,
Opiunea e simpl: reform, responsabilitate, siguran sau regres, populism, domnia btei. Alegerea o va face ns
Romnia vrednic, Romnia care muncete, Romnia nsetat de viitor, nu mahalaua violent i inept ncolonat, ca
minerii odinioar, n spatele motenitorilor Securitii[29]. Ca urmare a nemulumirilor exprimate public, Baconschi a fost
mai apoi demis, ulterior ntreg cabinetul Boc depunnd mandatul[30]. La rndul su, Vladimir Tismneanu i-a calificat pe
protestatari drept pegr, afirmnd c antreprenorii urii si resentimentului social, demagogii de serviciu si negustorii de
slogane se afl n subsidiarul manifestaiilor, iar alegerea ultim se opereaz ntre prietenii civilizaiei, respectiv
susintorii barbariei[31]. Dar cel care a nfierat cu cea mai mare vehemen protestele a fost cu siguran Mihail Neamu.
Deplngnd imaginare atacuri la adresa proprietii private i regresia protestatarilor, mnai de agresivitate oarb,
spre nivelul primatelor, Neamu scrie: Violena gratuit, lipsit de orice raiune statal, se asociaz unor alte fenomene
precum jaful, hruirea sau violul. Instinctul de turm atrage ca un aspirator toate elementele patologice ale unei societi n
deriv. E contestat ideea de autoritate, dar i respectul pentru munc, suveranitatea legii sau instituiile politice
tradiionale. Jefuitorii caut orice pretext s prelungeasc panica i incertitudinea[32].
Citatele de mai sus reflect o tentativ de fragmentare a cmpului social prin utilizarea unui discurs dihotomic: muncitori
versus lenei, hoi, jefuitori i pomanagii[33], Romnia care muncete versus mahalaua violent i inept,
prietenii civilizaiei versus susintorii barbariei i antreprenorii urii. ncercarea de a postula un noi, civilizat,
muncitor, cult, sobru, i un ei, alctuit din hoi, lenei, incapabili, resentimentari i chiar primate, cum considera Neamu
nu face dect s eludeze problemele curente ale Romniei, stigmatiznd inutil i periculos categoriile defavorizate social.
Discursul poate fi considerat unul de genul divide et impera, centrat pe crearea de polarizri, suspiciune i
nencredere[34], n vederea camuflrii inaptitudinii statului romn de a gestiona adecvat consecinele crizei economice[35].
Iar supralicitarea emoiilor, a simbolurilor de condensare asociate cu acest discurs munca, cinstea i andurana, care vor
prevala n final mpotriva tarelor multiseculare ale romnilor, condiia fiind aceea de a avea rbdare i a nelege sacrificiile
pe care toi trebuie s ni le asumm denot populism. Sigur, nu un populism cras, bazat pe pretinsa eliminare a factorului
timp din rezolvarea problemelor politice, economice i sociale ale Romniei precum populismul profesat de ctre Dan
Diaconescu, liderul Partidului Poporului (acel Dan Diaconescu care n timpul privatizrii euate a companiei de stat
Oltchim s-a prezentat n faa camerelor de luat vederi cu saci de bani care ar fi coninut salariile restante ale angajailor
Oltchim, acesta nedispunnd ns de suma necesar achiziionrii combinatului[36]), sau precum tema eradicrii corupiei,
populist i vindicativ prezentat de ctre liderul Partidului Romnia Mare (PRM), Corneliu Vadim Tudor prin prisma
stadioanelor pe care ar fi urmat s aib loc execuia tuturor celor gsii vinovai de delapidri de fonduri, trafic de influen
i alte tipuri de infraciuni, aflate la judecata discreionar a fostului i actualului adulator al lui Nicolae Ceauescu[37]; dar,
totui, fie i numai datorit mistificrii pe coordonate afective, populism. De remarcat aici faptul c actuala guvernare,
reprezentnd n acel moment opoziia, a glosat n baza raionalitii protestelor, atribuindu-le deci o simbolistic
referenial, diferit de cea a fostei guvernri i a preediniei chiar dac unii protestatari i-au exprimat nemulumirea la
adresa tuturor partidelor i alianelor politice, inclusiv USL[38]. Revenind la omaj, fosta guvernare, secondat de ctre
preedinte, a ncercat s l prezinte preferenial drept un ru necesar, dar surmontabil, n procesul de modernizare a

statului[39], n timp ce principalul partid din actuala guvernare, Partidul Social Democrat (PSD), aflat pe atunci n opoziie,
pentru a rezona n consens cu percepia popular, se raporta la omaj, reducerea veniturilor i a nivelului de trai n general
pe filier emotiv, descriindu-le drept consecine ale politicilor economice neinspirate ale puterii[40].
Memoria comunismului reprezint un alt simbol al politicii romneti, chiar dac, aparent, mai puin actual. Un lucru
devine din ce n ce mai clar pentru toi romnii de bine. A nceput ncletarea pe via i pe moarte ntre forele trecutului i
proiectul unei noi Romnii. Opoziia i-a activat n sfrit ntreg arsenalul motenit de la Ana Pauker, Teo, Luca i Dej:
derbedei narmai, dezinformare, propaganda urii, declama Baconschi mpotriva manifestaiilor din iarna anului trecut[41].
Vinovai pentru erorile i lipsurile Romniei ar fi n proporie covritoare fotii comuniti i perpetuarea mentalitii
acestora, nu incapacitatea, corupia i msurile economice ineficiente prin care s-a urmrit contracararea efectelor crizei
economice. Pentru c despre criz vorbim, i despre acelai procedeu de identificare a unor api ispitori care s abat
atenia de la problemele curente n sfera neptatei moraliti conservatoare, a indignrii afectate n raport cu masele, cu
gregaritatea leneilor care nu sunt animai de etica muncii i a meritocraiei, ci de o mentalitate de tip asistenial,
motenit din perioada comunist. Statul nu d, doar creeaz oportuniti, avertiza preedintele n primvara anului 2011,
preciznd i faptul c poporul este neperformant[42]. n acest caz, pentru a utiliza celebra butad a lui Bertolt Brecht, Nar fi mai simplu pentru guvern s dizolve poporul i s aleag un altul?
Cert este c marota anti- i neocomunist unei pri a intelectualitii autoproclamat de dreapta (stipendiat n acelai timp
generos de la bugetul de stat) i care a susinut fosta guvernare poate fi desublimat pe trei coordonate majore: fie ca arm
politic de atac, fie ca justificare a eecurilor guvernrii, fie ca instrument al unor generaii tinere n efortul lor de a disloca
vechile generaii aflate n poziii de putere, scrie Adrian Paul Iliescu[43]. i are dreptate, dac lum n considerare numai
simplul fapt c USL a fost nc de la nceput numit alian socialist de ctre adversarii politici, care ncercau astfel s
reactiveze un imaginar anticomunist aflat, pasmite, n opoziie cu valorile europene n ai cror aprtori se erijau. PDL
are dou obligaii majore, afirma fostul premier Emil Boc n primvara anului 2011. n primul rnd, mpreun cu
Guvernul, s asigure creterea economic a Romniei n 2011 i 2012 i, n al doilea rnd, are obligaia s apere Romnia
de pacostea socialist, s apere Romnia de aliana socialist-populist format din PNL i PSD. n eventualitatea ajungerii
la guvernare, aceasta ar face praf toat creterea economic, ar confisca toate progresele pe care ara le-a fcut i ar arunca
din nou Romnia n populism i subdezvoltare[44].
Vehemena fostei aliane de guvernare n privina socialismului i comunismului devine comprehensibil i din
perspectiva valorizrii de ctre o parte a populaiei a securitii sociale existente nainte de 1989, n contrast cu prezenta
situaie. Memoria este, ca ntotdeauna, selectiv. Poziia USL n aceast privin a fost una consecvent, pstrat i n
perioada ulterioar accederii la guvernare: campaniile anticomuniste nu ar fi altceva dect creaii ale nomenclaturitilor cu
sinecuri de la Bsescu[45]. n contrapartid, viitorul premier Victor Ponta a considerat reprehensibil candidatura lui
Adrian Papahagi la alegerile parlamentare, pe care l-a calificat, exagernd orientarea ideologic a acestuia este mai
degrab ultraconservatoare , drept neofascist[46].
Ambele tabere s-au acuzat reciproc de populism i, paradoxal sau nu, ambele au avut, parial, dreptate, n msura n care au
cutat s trezeasc reacii emotive din partea populaiei n beneficiul propriilor poziii. Privatizare, omaj, comunism, cele
trei simboluri ale politicii, sau mai bine zis ale economiei politice romneti analizate n aceast seciune a eseului au fost
abordate fie n cheie condensatoare, fie referenial, n funcie de obiectivele politice conjuncturale. Astfel, privatizarea a
fost abordat referenial de ctre fosta coaliie de guvernare i condensator de ctre actuala putere, pentru ca ulterior,
dup ce rolurile s-au inversat, USL s o prezinte referenial iar opoziia, dei pstrnd discursul modernizrii statului, s
fac uz de anumite tue afective. omajul i austeritatea, elemente subiacente privatizrii n imaginarul popular, au
cunoscut n mare msur acelai proces de substituie simbolic. Memoria comunismului, n schimb, a beneficiat de
consecven simbolic: att n perioada de guvernare, ct i atunci cnd s-au aflat sau nc se afl n opoziie, ambele
construcii politice s-au raportat la ea fie afectiv (PDL i susintorii si), fie, n rarele momente n care USL s-a pronunat
n aceast privin, referenial, cutnd s deconstruiasc strategia denigratoare a opozanilor, centrat pe escamotarea unor
probleme de interes public imediat.
Concluzii: discrepane simbolice, populism i democraie
Protestele de la nceputul anului trecut au scos la iveal o cretere a ponderii orientrii politice antisistemice n mai toate
oraele mari ale Romniei[47]. Radicalizarea se datoreaz, n cheie simbolic, distanei tot mai mari dintre percepiile
populaiei afectate de criz asupra privatizrilor i omajului, poate mai puin asupra comunismului. Dac imaginea
populaiei asupra acestor simboluri a fost majoritar emotiv, fiind asociat cu incertitudinea zilei de mine i cu diminuarea
calitii vieii, imaginea elitei politice asupra simbolurilor mai sus analizate a fost, alternativ, n funcie de binomul
opoziie-guvernare i de interesele politice ale momentului, cnd referenial, cnd condensatoare de aici cinismul
menionat n titlu, truvabil mai ales n cazul discontinuitii simbolice de care a dat dovad actuala coaliie de guvernare. n
general, simbolistica politic a elitei a rmas una referenial, n contrast cu cea de condensare ntlnit la nivelul
populaiei, aspect ce explic pe filier imagistic ndeprtarea progresiv dintre cele dou pri. Cu alte cuvinte, ceea ce
elita politic (aflat la guvernare, uneori chiar i opoziia) a ncercat s prezinte drept msuri raionale de redresare
economic, populaia a perceput drept o continuare i chiar o potenare a precarizrii sociale. Excepie de la aceast
alternan simbolic a fcut, din nou, memoria comunismului. Nu din cauz c nu ar fi important, ci datorit faptului c, n

ciuda manipulrilor i distorsionrilor la care a fost supus, a rmas firesc ntr-un con de umbr n raport cu subiectele
principale ale momentului, privatizarea, omajul i austeritatea n general.
n contextul crizei economice, privatizarea i omajul s-au impus practic de la sine ca simboluri politice evident, i
economice, dei distincia dintre cele dou pri este deseori arbitrar i partizan articulat aflate pe agenda zilei.
Tendeniozitatea i inoportunitatea (politic) a discursului anticomunist sunt, pe de alt parte, similare manierei n care
guvernul de la Budapesta ntreine tensiunile interetnice din inutul Secuiesc pentru a distrage atenia de la eecurile
substaniale ale propriului program de guvernare dei, repet, un simbol politic redus ca importan relativ la celelalte dou
este poate mai important dect acestea n ceea ce privete propensiunea populist a politicii romneti, adic a tentaiei de a
recurge la mitologii i la emoii, naionaliste i nu numai, avnd ca scop camuflarea unor eecuri politice.
Nu m-am aplecat n acest eseu asupra simbolurilor de condensare pe care le-am atribuit populaiei, presupunndu-le n mod
implicit. Ele devin ns explicite dac inem cont de protestele de anul trecut din marile orae ale rii, de grevele recurente
ale muncitorilor angajai la companii de stat aflate n proces de privatizare privatizare nsemnnd, n cazul lor, noi valuri
de disponibilizri (privatizare, eapa cea mai mare sau O dorin avem i noi/ Dai-ne fabrica napoi, scandau
muncitorii de la Industria Srmei din Cmpia Turzii, cumprat acum zece ani de ctre compania Mechel[48] i de
sentimentul de aprehensiune generalizat a populaiei fa de viitor.
Tuele populiste mai mult sau mai puin substaniale din discursurile politice au avut ca pandant ieirile populiste de la
manifestaiile de anul trecut, cnd o parte din protestatari au scandat mpotriva tuturor partidelor politice, plasndu-se pe o
poziie net anti-democratic[49]. Dac reacia lor, cuplat cu dezamgirile i incertitudinile prezentului,este inteligibil, ea
nu este ns scuzabil. Chiar dac o parte a elitei politice a ntreinut la rndul ei, deliberat, un astfel de discurs. Pentru c
principalul perdant al nfruntrii cu populismul i cu criza economico-social se poate dovedi democraia.
Democraia, un concept supus peremptoriu unei inflaii semantice de proporii, i totui inepuizabil. Ghi Ionescu este de
prere c politica modern a nceput practic sub semnul unei anumite forme de populism, atunci cnd Jean Jacques
Rousseau a emis enunul c scopul politicii este fericirea individual a fiecrui cetean[50] o poziie liberal clasic. Dar
asta nu nseamn c argumentul trebuie forat n optic neoliberal, ajungnd la concluzia c statul nu trebuie s se implice
mai deloc n asigurarea stabilitii i, de ce nu, a prosperitii sociale, fiind redus la condiia de simplu supraveghetor al
legalitii, de paznic de noapte, aa cum plastic se exprima Robert Nozick[51]. O contradicie de altfel major a filosofiei
politice liberale este aceea c drepturile pe care le pretinde pentru individ mpotriva statelor sunt garantate, paradoxal, tot
de ctre state, care sunt nvestite astfel, n ciuda susceptibilitii care le nconjoar, cu atributul de ageni reformatori[52].
Pentru a nsemna mai mult dect un discurs steril, lipsit de consecine practice, democraia trebuie s fie alctuit, pe lng
contestare, i din participare. n condiiile actuale, cnd gradul de participare a sczut alarmant, forma politic a Romniei
ncepe s semene tot mai mult cu ceea ce Robert Dahl numea oligarhie concurenial[53]. Iar acest grad sczut de
participare se datoreaz, printre altele, i discrepanei simbolice dintre elite i societate manifestat la nivelul politicului. Un
grad crescut de participare politic este direct proporional cu moderaia i tolerana[54]. Pe de alt parte, nu putem scpa
din vedere pasivitatea predominant a populaiei din regimurile democratice n raport cu problemele politice. Dar, pentru ca
mitul democratic s funcioneze, sugereaz Gabriel Almond i Sidney Verba, elitele politice trebuie s acioneze ca i
cum cetenii ar fi implicai activ i raional n procesul decizional, pentru a anticipa i preveni eventuala angajare i
radicalizare a acestora[55]. Iat nc o mostr de cinism, funcional de data aceasta, care contribuie la rndul su la
explicarea distanei, simbolice i nu numai, ntre guvernai i guvernani. n alt ordine de idei, unei democraii i sunt
indispensabile consensul suprapus teoretizat de Rawls sau ideea de bine comun n accepiunea lui Dahl: ceea ce ar alege
[membrii unei comuniti, n.m.] dac ar poseda nelegerea cea mai deplin cu putin a experienelor ce ar rezulta din
opiunea lor i din cele mai relevante alternative la ea[56]. ns o astfel de nelegere, n cazul n care ar fi realmente
posibil, ar rezulta n urma unei informri ct mai obiective i nepartinice cu putin. Numai c abundena informaional
contemporan este compensat de manipularea aproape fr precedent la care este supus, de obicei n beneficiul unor
grupuri mici i bine organizate, aa cum tim de la Edelman.
O democraie autentic nu poate fi construit dect prin reducerea diferenelor dintre conductori i condui. Testul suprem
al unei democraii este felul n care trateaz categoriile sociale defavorizate, pe cei exclui de la beneficiile tortului
naional. Acetia au dezvoltat tendina de a se prezenta drept victime, solicitnd compensaii pentru condiia n care se
afl i legitimnd astfel mecanismele excluderii[57]. De abia atunci cnd sracii i vor (re)contientiza drepturile de
ceteni, pretinznd beneficiile care li se cuvin, nu cerind generozitatea privilegiailor democraia va cpta conotaiile
integrative care stau de altfel la baza sensului su originar. Iar indignrii afectate i condescendenei moralizatoare n raport
cu abrutizarea maselor, cu mahalaua violent i inept, cu pegra i cu susintorii barbariei ar trebui s i se
reaminteasc, mcar ocazional, c este imoral s ceri cuiva s fie o fiin moral dac-i lipsesc acele minime condiii de
via care-ar permite societii s-i pretind moralitate[58].

[1] Pierre Brchon, Partidele politice, traducere de Marta Nora rnea i Adina Barvinschi, (Cluj-Napoca: Eikon, 2004),
189. Textul va fi publicat n numerele urmtoare ale revistei Sfera Politicii.
[2] Nicholas Onuf, World of our making. Rules and rule in social theory and international relations, (Columbia: University
of South Carolina Press, 1989).
[3] Murray Edelman, Politica i utilizarea simbolurilor, traducere de Ruxandra Nichita, (Iai: Polirom: 1999); Antonio
Gramsci, Opere alese, traducere de Eugen Costescu, (Bucureti: Editura Politic, 1969).
[4] John Rawls, Justice as fairness. A restatement, (Cambridge, Massachusetts, London: Harvard University Press, 2001),
32-38.
[5] Lucien Sfez, Simbolistica politic, traducere de Diana Slceanu, (Iai: Institutul European, 2000), 14-16.
[6] David Kertzer, Ritual, politic i putere, traducere de Sultana Avram i Teodor Fleeru, (Bucureti: Univers, 2002), 93.
[7] Vezi Andrei Marga, Filosofia unificrii europene, (Cluj-Napoca: EFES, 2006), 69-75.
[8] Problematica celor dou tipuri de raionaliti politice a fost dezbtut pe larg n Giovanni Sartori, Teoria democraiei
reinterpretat, traducere de Doru Pop, (Iai: Polirom, 1999), 67-71 i Friedrich Hayek, Constituia libertii, traducere de
Lucian Dumitru Drdal, (Iai: Institutul European, 1998), 77-78.
[9] Herbert Marcuse, Scrieri filozofice, traducere de Ion Herdan, Sorin Vieru, Vasile Zamfirescu, (Bucureti: Editura
Politic, 1977), 396, 406-407.
[10] Edelman, Politica, 15.
[11] Edelman, Politica, 185.
[12] Edelman, Politica, 128.
[13] Edelman, Politica, 120.
[14] Guy Hermet, Sociologia populismului, traducere de Dan Burcea, (Bucureti: Artemis, 2007), 52.
[15] Gherghina, Sergiu; Micoiu, Sergiu, Personaliti populiste n Romnia postcomunist, (Iai: Institutul European,
2010) i Gherghina, Sergiu; Micoiu, Sergiu; Soare, Sorina, Populismul contemporan. Un concept controversat i formele
sale diverse, (Iai: Institutul European, 2012).
[16] Gianfranco Pasquino, Populism and democracy, n Daniele Albertzzi, Duncan McDonnell (ed.), Twenty-first century
populism. The spectre of Western European democracy, (New York: Palgrave MacMillan, 2008), 21.
[17] Hermet, Sociologia, 40.
[18] Vezi Guy Hermet, Cultur i democraie, traducere de Claudiu Soare, (Trgovite: Pandora, 2002), 40-43.
[19] Cas Mudde, Populist radical right parties in Europe, (Cambridge: Cambridge University Press, 2007), 63-89.
[20] Ponta de acord cu Stiglitz: Austeritate nu mai este o soluie pentru Europa, Realitatea. Net., 05. 10. 2011.
Publicistica citat a fost consultat integral online.
[21] Ponta: USL va depune moiune de cenzur mpotriva noilor msuri convenite cu FMI, Ziare.com, 26. 09. 2011;
Victor Ponta: USL se opune vnzrii aciunilor pe care statul le mai deine n diverse societi, Hotnews. Ro, 22. 09.
2011.
[22] Ponta: USL.
[23] Programul de guvernare al USL: continuarea privatizrilor, regndirea redevenelor, Realitatea. Net., 03. 05. 2012;
vezi i Cristina Pantazi, Cum s-a schimbat poziia USL fa de gazele de ist. De la moiune de cenzur pn la idee care
trebuie tratat n mod serios pozitiv, Hotnews. Ro, 09. 01. 2013. Exploatarea zcmintelor de aur de la Roia Montan, a
gazelor de ist sau a cuprului sunt doar cteva dintre subiectele sensibile circumscrise acestei teme.

[24] Cine va fi exceptat de la coplat i ce se ntmpl cu listele de medicamente i cu noua lege a sntii,
Cotidianul. Ro, 10. 02. 2013.
[25] Alina Novceanu, PDL: Masca de pe faa USL a czut. S-a dat startul majorrii taxelor i impozitelor, Mediafax. Ro,
08. 01. 2013.
[26] Emil Boc:Preedintele Romniei i-a stricat imaginea, eu mi-am asumat deciziile i mi-am stricat imaginea,
Gndul. Info, 23. 01. 2012.
[27] Ovidiu Vanghele, Bsescu: Statul este un om foarte gras, cocoat n spatele unuia slab i subirel, care este economia,
Mediafax. Ro, 06. 05. 2010.
[28] Rzvan Timofciu, Dou consideraii despre evenimentele din zilele acestea, Clubul Naional Liberal, 17. 01. 2012.
[29] Teodor Baconschi, demis pentru jignirile la adresa protestatarilor, Observator Cultural, nr. 608, ianuarie 2012.
[30] Protestele din primele luni ale lui 2012 sunt tratate pe larg n Ctlin Augustin Stoica, Vintil Mihilescu (coord.),
Iarna vrajbei noastre: protestele din Romnia, ianuarie, februarie 2012, (Bucureti: Paideia, 2012).
[31] Vladimir Tismneanu, Peisaj dup btlie: Fragilitatea civilizaiei i datoria responsabilitii, Contributors. Ro, 16.
01. 2012.
[32] Mihail Neamu, Ceteni sau brute? Civism sau violen?, Contributors. Ro, 16. 01. 2012.
[33] tefan Vlaston, Au ctigat hoii, pomanagii i plagiatorii. Deocamdat, Contributors. Ro, 07. 07. 2012.
[34] Pentru analiza critic de discurs vezi Ernesto Laclau, Chantal Mouffe, Hegemony and Socialist Strategy. Towards a
Radical Democratic Politics, (London, New York: Verso, 2001).
[35] Victoria Stoiciu, Ct de lenei sunt romnii, Criticatac, 21. 09. 2010.
[36] Privatizarea Oltchim, zi halucinant. Diaconescu a venit cu apte saci de bani de la minister, Realitatea. Net., 01. 10.
2012.
[37] Adrian Man, Corneliu Vadim Tudor, huligan fr pereche, Gazeta de Bistria, 21. 01. 2011.
[38] Macovei: USL vrea s confite protestele romnilor, Adevrul. Ro, 18. 01. 2012.
[39] Bsescu: ali 300 000 de bugetari vor fi omeri pn la sfritul anului 2012. Va fi o ieire natural, Antena3. Ro, 24.
11. 2011. Discursul fostei guvernri i a preedintelui referitor la modernizarea statului pare extras aproape cuvnt cu
cuvnt dintr-o lucrare clasic a lui Samuel Huntington, autor pentru care modernizarea este un proces omogen i uniliniar
pe care Lumea a Treia trebuie s l integreze pe propriile coordonate politice, economice i culturale pentru a ajunge la
rezultate similare cu cele ale Occidentului: modernitatea nseamn stabilitate i modernizarea instabilitate. Samuel
Huntington, Ordinea politic a societilor n schimbare, traducere de Horaiu Stamatin, (Iai: Polirom, 1999), 46.
[40] Ponta: Bsescu condamn la moarte categorii sociale, Romnialiber. Ro, 07. 05. 2010.
[41] Teodor Baconschi.
[42] Bsescu: Poporul este neperformant. Statul nu d, doar creeaz oportuniti, Realitatea. Net., 17. 04. 2011.
[43] Adrian Paul Iliescu, Mitul purificrii n Romnia postcomunist, n Sergiu Gherghina, Sergiu Micoiu, (ed.),
Miturile politice n Romnia contemporan, (Iai: Institutul European, 2012), 203.
[44] Emil Boc: PDL are obligaia de a scpa Romnia de pacostea socialist, Realitatea. Net., 13. 03. 2011.
[45] Victor Ponta: Am eu grij s le amintesc nomenclaturitilor cu sinecuri de la Bsescu cum e cu lupta mpotriva
comunismului, Hotnews. Ro, 04. 12. 2012.
[46] Andreea Tobias, Vasile Mgrdean, Ponta: PDL s-a nconjurat de personaje cu viziuni fasciste, unul, Adrian Papahagi,
va candida la Cluj, Mediafax. Ro, 16. 11, 2012.
[47] Stoica, Mihilescu, Iarna.

[48] Adi Dohotaru, O dorin avem i noi/ Dai-ne fabrica napoi. Reportaj de la manifestaia anti-Mehel din Cmpia
Turzii, Criticatac, 17. 09. 2012.
[49] Stoica, Mihilescu, Iarna.
[50] Ghi Ionescu, Politica i cutarea fericirii, traducere de Simona Ceauu, (Bucureti: All, 1999), 103.
[51] Robert Nozick, Anarhie, stat, utopie, traducere de Mircea Dumitru, (Bucureti: Humanitas, 1997), 67-69.
[52] Immanuel Wallerstein, The modern world system IV. Centrist Liberalism Triumphant, 1789-1914, (London: University
of California Press, 2011), 15.
[53] Robert Dahl, Poliarhiile. Participare i opoziie, traducere de Mihaela Sadovschi, (Iai: Institutul European, 2000), 32.

DE ACELASI AUTOR
o Stnga ornament, stnga substitut i ..
o ara lui Iohannis Vod
o Ceauescu e pe val. Valul neoliberal
o Subiectul non-universal i re-democrati ..
o Fetiismul faptelor i ambiguizarea is ..

[54] Arendt Lijphart, Democraia n societile plurale, traducere de Adriana Bargan, (Iai: Polirom, 2002), 26-27.
[55] Gabriel Almond, Sidney Verba, Cultura civic. Atitudini politice i democraie n cinci naiuni, traducere de Dan
Pavel, (Bucureti: DU Style, 1996), 355-365.
[56] Robert Dahl, Democraia i criticii ei, traducere de Petru Iamandi, (Iai: Institutul European, 2002), 425.
[57] Pierre Rosanvallon, Noua problem social, traducere de Gabriela Cmar, (Iai: Institutul European, 1998), 56-57.
[58] Alexandr Zinoviev, Homo sovieticus, traducere de Andi tefnescu (adaptat), (Cluj-Napoca: Dacia, 1991), 60.