Sunteți pe pagina 1din 3

Introducere

In epoca marilor clasici, cand se afirma scriitori a caror valoare depaseste granitele
conjuncturale si care vor deveni repere ferme ale literaturii romane, comediile lui Caragiale
reprezinta un punct de referinta pentru intreaga dramaturgie romaneasca, pana in zilele noastre.
Genul dramatic reuneste operele scrise pentru a fi reprezentate, prin interpretarea actorilor,
cu contributia decorului sugestiv, a luminilor, a muzicii, realizandu-se astfel spectacolul care
integreaza publicul mai mult decat oricare alt gen literar. Dintre speciile principale ale genului:
comedia, tragedia si drama, Caragiale s-a oprit asupra celor din urma, scriind 4 comedii si o
drama.
Comedia este o specie a genului dramatic, care starneste rasul prin surprinderea unor
moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situatii neasteptate, cu un final fericit. Conflictul comic
este realizat prin contrastul intre aparenta si esenta. Sunt prezente formele comicului: umorul,
ironia si diferite tipuri de comic.
Cuprins
Capodopera dramaturgiei lui I.L. Caragiale, O scrisoare pierduta este o comedie
reprezentativa pentru realism, prin veridicitate, prin incadrare exacta in timp si spatiu, prin
tipologiile realiste, prin atitudinea critica materializata prin ironie si prin tehnica detaliilor
specifica acestui curent, specifica acestui curent.
Opera lui Caragiale este fidela principiilor promovate de societatea culturala Junimea si
esteticii realismului. In grupul junimist, marele dramaturg gaseste mediul propice dezvoltarii
plenare a spiritului sau critic, a gustului pentru clasic si a ironiei usturatoare.
O scrisoare pierduta este o comedie de moravuri care satirizeaza vicii ale societatii
romanesti de la sfarsitul secolului al XIX-lea, ridiculizand aspectele vietii politice si familiale ale
marii burghezii.
Titlul comediei numeste pretiosul obiect care antreneaza personajele in conflicte carnavalesti
si le prinde in vartejul unor actiuni cu proportii catastrofale, tratate insa in registru comic, care
surprinde contrastul dintre aparenta si esenta. Din obiect al unei relatii particulare, scrisoarea
devine un document de interes public. Ca instrument de santaj, ea deplaseaza actiunea de pe
scena politica in culisele luptei electorale.
In lumea lui Caragiale, indivizii traiesc o existenta derizorie, careia ii atribuie proportii
hiperbolizante si investesc enorm in evenimente marunte, carora le confera dimensiunile unui
destin. Fara ierarhii valorice, fara principii morale, fara capacitatea de a discerne intre bine si rau,
intre adevar si minciuna, intre esenta si aparenta, indivizii se situeaza dincolo de moralitate si
imoralitate : ei sunt pur si simplu amorali. Singura abilitate pe care o au este imitatia si mimarea
unor comportamente, fie ca este vorba despre dragoste, despre tradare, despre onoare sau despre
politica. In profunzimea viziunii caragialiene asupra existentei se dezvolta intuitia apropierii
comicului de tragic, pana la estomparea granitelor dintre cele 2 categorii.
Textul dramatic impune comunicarea mesajului prin dialog si prin replici ale personajelor,
completate de elementele nonverbale si paraverbale, precum si de informatii referitoare la decor,
care preiau rolul descrierii din textul narativ. O scrisoare pierduta infatiseaza o lista de 12
persoane, dupa cum le numeste autorul in pagina de prezentare, la care se adauga figurantii :
alegatori, cetateni, public. Textul este impartit in patru acte cu un numar variabil de scene si
pastreaza, in mare masura, ideea de unitate de timp, spatiu si actiune.
Pentru ca este destinata reprezentarii pe scena, intr-un timp limitat, opera dramatica este
supusa necesitatii de a concentra actiunea si de a mentine tensiunea. Asa se explica faptul ca "O
scrisoare pierduta" debuteaza ex-abrupto, in plina intriga, dupa consumarea expozitiunii in
afara cadrului textual sau scenic. Acumularea de conflicte se produce rapid, angreneaza toate
personajele si se precipita spre un final spectaculos.

Comedia se deschide cu evocarea raidului nocturn facut de Pristanda, care, spionand casa lui
Catavencu, a aflat intentia acestuia de a publica in "Racnetul Carpatilor" o scrisoare
compromitatoare. Pe parcursul primelor 5 scene ale actului I, se contureaza, din diverse
perspective, expozitiunea, consumata deja inaintea debutului actiunii propriu-zise: felul in care a
fost pierduta scrisoarea, de catre cine si cui ii este adresata, continutul ei. Desfasurarea actiunii
introduce in scena personaje noi. Farfuridi si Branzovenescu dau primele semne de suspiciune,
Cetateanul turmentat vine sa aduca scrisoarea andrisantului, dar constata ca nu o mai are. Zoe
utilizeaza tot arsenalul feminin pentru a-l convinge pe Fanica sa sustina candidatura canaliei, dar
acesta nu accepta, spre deosebire de Trahanache, care a cedat mult mai usor.
Actul II se desfasoara in ritmuri foarte alerte si adauga complicatii bulgarelui de zapada creat
deja si pornit cu viteza pe panta alegerilor. Pristanda este prins intre ordine contradictorii:
prefectul ii poruncise perchezitionarea casei lui Catavencu si arestarea lui, pe cand Zoe solicita
eliberarea captivului si ii promitea sprijinul electoral. Actul se incheie cu sosirea depesei de la
centru, prin care se solicita alegerea altui candidat pt colegiul al II-lea.
Discursurile candidatilor Farfuridi si Catavencu deschid actul III si pregatesc punctul
culminant: anuntarea noului candidat, Agamemnon Dandanache. Incercarile lui Catavencu de a
vorbi despre scrisoare esueaza, pentru ca este saltat in ambuscada pregatita de Pristanda. In
incaierare isi pierde palaria, care ajunge la Cetateanul turmentat, impreuna cu scrisorica din
captuseala.
Actul IV continua in crescendo tensiunea dramatica, pentru ca scrisoarea nu a ajuns inca la
Zoe, iar Catavencu este de negasit. Intre timp, Dandanache desconspira tertipurile prin care a
ajuns candidat si anunta intentia de a folosi docomentul ca eterna arma de santaj. Tocmai cand se
credea definitiv dezonorata, salvarea coanei Joitica apare in persoana simpaticului Cetatean, care
ii restituie scrisoarea. Redevenita puternica, femeia are taria sa-l ierte pe umilul domn Nae, dar in
deznodamant ii pretinde sa conduca petrecerea in cinstea noului ales.
Conflictul principal al operei antreneaza doua tabere a caror confruntare are loc in plan
politic: membrii de baza ai partidului aflat la putere si gruparea independenta a lui Nae
Catavencu, aspirant la calitatea de deputat. Obstacolul este pierderea biletului de amor trimis de
Fanica amantei lui, Zoe. Ciocnirea celor doua tabere este provocatoare de tensiune dramatica,
acumulata treptat prin tehnica bulgarelui de zapada. In conflictul secundar un rol important are
grupul Farfuridi-Branzovenescu, obsedat de tradare din partea fruntasilor partidului si implicit de
pierderea nominalizarii la deputatie a celui dintai.
In plan politic, momentul maximei tensiuni ar trebui sa fie nominalizarea candidatuluisurpriza, impus de la centru : Agamemnon Dandanache. De fapt, tensiunea creste constant, pana
la revenirea scrisorii buclucase in mainile destinatarului. Solutia finala este impacarea tuturor
opozantilor, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Toate comediile lui Cragiale debuteaza cu unu
scandal si se termina cu o petrecere, accentuand ideea ca nu exista principii sau valori care sa nu
poate fi incalcate atunci cand enteresul o cere.
Pompiliu Constantinescu demonstreaza legatura operei lui Caragiale cu vechea comica,
argumentand ca personajele ilustreaza vechi tipuri comice: incornoratul Zaharia Trahanache;
amorezul Tipatescu; cocheta adulterina-Zoe; demagogul- Catavencu, Farfuridi, Dandanache;
cetateanul- Cetateanul turmentat; raisonneurul- Pristanda, care este si tipul slujbasului umil.
Caragiale creeaza o tipizare comica, prin generalizarea unei categorii, amintind de
caracterele comice ale comediei clasice, dar eroii lui Caragiale sunt individualizati prin detalii
care se refera la situatia sociala sau intelectuala, temperament, limbaj. Comicul de caracter
configureaza personajul in doua modalitati: prin evidentierea unei "monomanii" (demagogul,
avarul, ipocritul, gelosul, servilul) sau prin rolul de compozitie (amorezul, cocheta, incornoratul,
confidentul). Din combinatia celor doua modalitati se nasc personaje care pot fi incadrate in doua

tipologii, cu criterii diferite. Astfel, Zoe este prin trasatura caracterologica femeia voluntara si
prin rolul de compozitie- cocheta.
Comicul de moravuri ilustreaza in mod special rolul educativ, formator pe care scriitori il
atribuie artei, in general, si literaturii in particular. A satiriza viciile unei societati, a le contura in
tuse groase, ale arata lumii intregi devine o maniera de a aborda o "boala". Rasul pe care il
provoaca spectacolul naravurilor lumii este primul pas spre vindecare.
Lista moravurilor satirizate in O scrisoare pierduta este destul de lunga: adulterul,
servilismul, prostia, incultura, infatuarea. Multe pot fi intalnite, in cumul, la unele personaje, dar
principale sunt doua vicii generalizate: demagogia si coruptia. Acestea sunt extinse la nivelul
intregii societati si la nivelul clasei politice si al marii burghezii.
Singurul personaj feminin al comediei, Zoe, este paradoxal femeia-barbata, voluntara,
tenace, puternica. Distinsa doamna de societate este stimata de toti si a stiut sa intre in gratiile
fiecaruia. Singurul ei punct vulnerabil este viata secreta, deja vechea istorie de amor cu prefectul,
care si-a ratat ascensiunea politica si a ramas in obscura capitala a judetului de munte doar de
dragul ei. Toata lumea ajunge, mai devreme sau mai tarziu, sa raspunda solicitarilor Zoei
onorabilul sot ii protejeaza sensibilitatea si executa fara intarziere toate poruncile ei; Fanica este
gata sa renunte la pozitia sociala, pentru a salva reputatia amantei sale, Ghita Pristanda isi risca
slujba si il minte pe prefect, pentru a facilita intalnirea dintre Catavencu si coana Joitica. Pana si
satajistul domn Nae ii recunoaste calitatile si are vagi remuscari ca tocmai ea a cazut victima
santajului.
Reprezentativa pentru relatiile din cuplul de amanti este scena VI din actul III, cand Zoe
desfasoara tot arsenalul feminin pentru a-l convinge pe prefect ca solutia salvatoare este
sustinerea candidaturii lui Catavencu. Initial plange si umila, recunoaste ca a comis o nerozie
fara seaman . Trece apoi la persuasiune cu mijloacele santajului sentimental., insira
argumente logice, intr-o tirada cu mare forta de evocare, menita sa-i creeze lui Tipatescu
imaginea unui carnagiu cum or sa ma sfasie , repetat la nesfarsit.
In fata acestei apocalipse, Fanica adopta atitudinea cavelerului, care sacrifica totul pentru
aleasa inimii lui, si intr-un elan de romantism melodramatic, ii propune sa fuga in lume amandoi.
Zoe este insa realista; pasiunea nu ii intuneca ratiunea si nu este dispusa a renunta la tot pentru
iubire. Vazandu-se refuzata in spirijinirea candidaturii santajistului, Zoe joaca o ultima carte:
ameninta cu sinuciderea. Slabiciunea acestea nu corespunde firii ei voluntare, asa ca amana
gestul fatal.
Finalul fericit reasterne linistea peste lumea intreaga, deci si peste triunghiul conjugal. In
nauceala lui, Dandanache repeta aceeasi confuzie si nu ii poate intra in cap adevarul: il considera
pe varstnicul Trahanache prefect, iar pe Tipatescu sotul damei.
Incheiere
Comedia de moravuri O scrisoare pierduta exprima vocatia de scriitor realist a lui Caragiale,
nu numai prin spiritul de observatie acut si prin luciditatea cu care scruteaza lumea ci si prin
procuparea pentru domeniul social. Obiectivitatea, veridicitatea realizata prin tehnica acumularii
detaliilor sunt trasaturi esentiale ale acestei capodoperea speciei. Personajele tipologice sunt
supuse ridiculizarii, pentru ca rasul a fost intotdeauna considerat un mijloc de amelioare a
moravurilor , atitudine prin care scriitoul atinge dezideratul educativ al artei, ramanand adeptul
artei prin arta.