Sunteți pe pagina 1din 27

Anul VNr. 12 Preţ: 8 lei

18 - 25 martie 2013 apare în ecare joi

Săptămâna

JJuridică

Jurisprudenţă ›› Studii ›› Comentarii

Nu spune puţin în vorbe multe, ci mult în vorbe puţine!

Consiliu ştiinţi c

Monna Lisa BELU MAGDO Pavel PERJU

Director editorial

Adriana PENA

Lisa BELU MAGDO Pavel PERJU Director editorial Adriana PENA L itteris international Din cuprins Loredana Manuela

Litteris

international

Din cuprins

Loredana Manuela MUSCALU ›› Înmatricularea autovehiculelor în temeiul art. 21 alin. (3) din Re- gulamentul din 2006 de aplicare a O.U.G. 195/2000 privind circu- laţia pe drumurile publice

›› Condiţii de acordare a indemnizaţiei reparatorii urmaşilor de erou martir

››

Contract de management încheiat cu o instituţie publică. Compe- tenţa materială

››

Contract de leasing financiar. Novaţie prin schimbare de debitor

›› Cerere de ordonanţă preşedinţială formulată în faţa instanţei de contencios administrativ. Condiţii de admisibilitate

›› Creanţă fiscală. Unitate administrativ-teritorială. Restituire sume de la bugetul local. Calitate procesuală pasivă

›› Indemnizaţia pentru concediul de odihnă neefectuat acordată la încetarea contractului individual de muncă. Cuantificarea ei în situaţia în care salariatul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă pe parcursul întregului an calendaristic sau al unei părţi a acestuia

Avizul pentru recunoaşterea calităţii de cult a unei asociaţii religi- oase. Autorizarea lucrărilor de construcţie în zonele asupra cărora s-a instituit, potrivit legii, un anumit regim de protecţie

››

›› Contrabandă calificată. Nerespectarea regimului armelor şi mu- niţiilor

Cuprins

DREPT CIVIL

Înmatricularea autovehiculelor în temeiul art. 21 alin. (3) din Regulamentul din 2006 de aplicare a O.U.G. 195/2000 privind circulaţia pe drumurile publice « Avocat drd. Loredana Manuela MUSCALU

Cerere în evacuare formulată de proprietar împotriva persoanei ce ocupă imobilul fără titlu. Admisibilitate

« Curtea de Apel Timișoara, secţia I civilă, decizia nr. 1029 din 4 aprilie 201

Imobile preluate în mod abuziv. Retrocedare construcţie

« Curtea de Apel Constanța, secţia I civilă, decizia nr. 487 din 25 iunie 2012

Condiţii de acordare a indemnizaţiei reparatorii urmașilor de erou martir « Curtea de Apel Ploiești, secţia I civilă, decizia nr. 3124 din 27 septembrie 2012 _11

9

8

4

DREPT PROCESUAL CIVIL

Contract de management încheiat cu o instituţie publică. Competenţa materială « I.C.C.J., secţia a II-a civilă, decizia nr. 1668 din 23 martie 2012

12

DREPT COMERCIAL

Contract de leasing financiar. Novaţie prin schimbare de debitor « I.C.C.J., secţia a II-a civilă, decizia nr. 1752 din 28 martie 2012

14

Insolvență. Cerere de înlocuire a lichidatorului. Condiţii

«

Curtea de Apel Pitești, secţia a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, decizia nr. 978 din 18 aprilie 2012

16

continuarea pe pagina următoare »

Index

A

Accesiune imobiliară

9

Act administrativ unilateral

17

Acțiune în pretenții

12

Acțiune în revendicare

8

Asociație religioasă

23

Autorizație de construcție

23

B

Buget local

19

C

Calitate procesuală pasivă

19

Circulație rutieră

4

Comitetul creditorilor

16

Competență materială

12

Concediu de odihnă

21

Conflict negativ de competență

12

Construcții autorizate

9

Contencios administrativ

17

Contrabandă

25

Contract de leasing

14

Contract de management

12

Contract de vânzare-cumpărare

8

Contract individual de muncă

21

Creanță fiscală

19

D

Declinare de competență

12

Drepturi patrimoniale

19

Drepturi salariale

21

E

Erou martir

11

Evacuare

8

Executare silită

19

F

Furt auto

4

I

Imobile preluate în mod abuziv

9

Incapacitate temporară de muncă

21

Indemnizație de concediu

21

Indemnizație reparatorie

11

Insolvență

16

Inspecție fiscală

19

Instituție publică

12

continuarea pe pagina următoare »

Î

Înmatriculare autovehicule

4

L

Leasing financiar

14

Lichidator judiciar

16

N

Novație

14

O

Ordonanță președințială

17

P

Proprietate

8,

23

R

Raport juridic de serviciu

12

Regim de protecție

23

Regimul armelor și munițiilor

25

Registrul auto

4

Restituire în natură

9

Reziliere

14

S

Salariu mediu

11

Simulație

8

Suspendarea actului administrativ

17

T

Trafic ilicit

25

U

Unitate administrativ-teritorială

19

Unitate deținătoare

9

V

Venituri

11

Cuprins (continuare)

DREPT ADMINISTRATIV

Cerere de ordonanţă președinţială formulată în faţa ins- tanţei de contencios administrativ. Condiţii de admi-

sibilitate « I.C.C.J., secţia de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 2462 din 17 mai 2012

17

DREPT FINANCIAR ŞI FISCAL

Creanță fiscală. Unitate administrativ-teritorială. Resti- tuire sume de la bugetul local. Calitate procesuală pasivă « Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 51 din 5 iunie 2012

19

DREPTUL MUNCII

Indemnizaţia pentru concediul de odihnă neefectuat acordată la încetarea contractului individual de muncă. Cuantificarea ei în situaţia în care salariatul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă pe parcursul întregului an calendaristic sau al unei părţi a acestuia « Curtea de Apel Timișoara, secţia litigii de muncă și asigurări sociale, decizia nr. 1789 din 17 iulie 2012

21

DREPTUL URBANISMULUI

Avizul pentru recunoașterea calităţii de cult a unei asociaţii religioase. Autorizarea lucrărilor de construcţie în zonele asupra cărora s-a instituit, potrivit legii, un anumit regim de protecţie « Curtea de Apel Pitești, secţia a II-a civilă, decizia nr. 1950 din 20 septembrie 2012

23

DREPT PENAL

Contrabandă calificată. Nerespectarea regimului arme- lor și muniţiilor « I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1892 din 5 iunie 2012

25

3

Drept civil

Înmatricularea autovehiculelor în temeiul art. 21 alin. (3) din Regulamentul din 2006 de aplicare a O.U.G. 195/2000 privind circulaţia pe drumurile publice

Avocat drd. Loredana Manuela MUSCALU

DREPT CIVIL

Esenţial

Autovehiculele declarate ca fiind furate în România sau în străinătate şi date în urmărire de Inspectoratul General al Poliţiei Române se înmatriculează în con- diţiile art. 21 alin. (3)-(4) din Regulamentul de apli- care a O.U.G. nr. 195/2000, în baza dispoziţiei orga- nului de urmărire penală.

Judecătoria sectorului 1 București, sentinţa civilă nr. 3987 din 6 martie 2012

O.U.G. nr. 195/2000

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, la data de 31.01.2012, petentul IIM a chemat în judecată R.A.R solicitând ca pe cale de ordonanţă pre- ședinţială, să se dispună obligarea R.A.R la eliberarea documentelor specifice R.A.R și înmatricularea autoturismului pe numele petentului conform art. 21 alin. (3) din Regulamentul din 2006 de aplicare a O.U.G nr. 195/2002.

În motivarea cererii de chemare în judecată, petentul a arătat că prin Ordonanţa din data de 15.03.2011 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București s-a dispus înmatricula- rea autovehiculului, însă R.A.R refuză eliberarea documentelor specifice R.A.R în vederea înmatricu- lării pe motiv că vehiculul figurează blocat în sistemul informatic al R.A.R întrucât a fost declarat fu- rat. În dovedirea cererii de chemare în judecată petentul a solicitat și administrat proba cu înscrisuri.

La data de 20.02.2012, pârâta R.A.R a formulat întâmpinare în cauză, prin care a solicitat res- pingerea cererii ca neîntemeiate. În motivarea întâmpinării a arătat că măsura pe care urmează să o dispună instanţa nu are un caracter vremelnic și vizează fondul cauzei. Totodată a arătat că a elibe- rat Cartea de Identitate a Vehiculului (C.I.V) și dovada efectuării Inspecţiei Tehnice Periodice (ITP), exclusiv în baza Ordonanţei Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București din data de 15.03.2011. În ceea ce privește înmatricularea a arătat că acesta este un atribut exclusiv al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor. A mai arătat pârâta că nu poate să elibereze petentului Certificat de autenticitate întrucât vehicul figurează ca fiind declarat furat din Italia, nefiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 13 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare. În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile O.G. nr. 78/2000, R.N.T.R 7 aprobat prin Ordinul M.T.C.T nr. 2132/2005, Regulamentul din 2006 de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 aprobat prin H.G. nr. 1391/2006, art. 115-118 C. proc. civ. În dovedi- rea susţinerilor sale pârâta a solicitat și administrat proba cu înscrisuri.

La solicitarea ambelor părţi instanţa a încuviinţat administrarea probei cu înscrisuri.

Prin sentinţa civilă nr. 3987/2012 din 06.03.2012 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 București a fost respinsă ca neîntemeiată cererea petentului.

4

Săptămâna Juridică nr. 12/2013 » Litteris International

Drept civil

Pentru a pronunţa această soluţie, analizând cererile părţilor și probele administrate instanţa a reţinut în motiva- rea sentinţei pronunţate următoarele:

Reglementând prin dispoziţiile art. 581 C. proc. civ., invocate de petent, procedura sumară a ordonanţei președin- ţiale, legiuitorul a stabilit condiţiile ce trebuie întrunite cumulativ pentru a justifica recurgerea la această cale rapidă.

Astfel, stabilind că „instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice”, art. 581 C. proc. civ. fixează două dintre condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei: urgenţa și caracterul vremelnic al măsurii care se cere a se lua în considerare pe această cale. Din această ultimă condiţie decurge și o a treia cerinţă și anume că prin măsura luată să nu se prejudece fondul dreptului.

Instanţa a apreciat că cererea formulată de petent pe calea ordonanţei președinţiale este vădit neîntemeiată, în- trucât nu este îndeplinită nici una dintre condiţiile prevăzute de art. 581 C. proc. civ., iar aparenţa dreptului nu este în favoarea petentului.

În privinţa aparenţei dreptului, instanţa a stabilit următoarele aspecte de care depinde temeinicia cererii de chema- re în judecată: înmatricularea autovehiculelor nu este în sarcina pârâtului Regia Autonomă – Registrul Auto Român, fiind un atribut exclusiv al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor, potrivit art. 19 din Regulamentul de aplicare a O.U.G nr. 195/2002; autovehiculele declarate ca fiind furate în România sau în străinătate și date în urmărire de Inspectoratul General al Poliţiei Române se înmatriculează în condiţiile art. 21 alin. (2)-(4) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2000, în baza dispoziţiei organului de urmărire penală; înmatricularea se face până la finalizarea cercetărilor penale;

În temeiul Ordonanţei din data de 15.03.2011 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București, pârâta RAR a eliberat Cartea de Identitate a Vehiculului și dovada efectuării inspecţiei tehnice periodice pentru au- toturismul aparţinând petentului, documente necesare înmatriculării; pârâta RAR a refuzat să efectueze certificarea autenticităţii vehiculului, considerând că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru aceasta; potrivit art. 13 alin. (2) din O.U.G. nr. 78/2000 certificarea autenticităţii unui vehicul rutier constă, după caz, în: a) atestarea faptului că prin- cipalele sale elemente de identificare sunt originale și/sau nu au fost supuse unei modificări neautorizate; b) atestarea identităţii vehiculului în raport cu datele menţionate în cartea de identitate a acestuia; c) atestarea faptului că vehicu- lul nu figurează ca dat în urmărire pe plan intern sau internaţional, la data efectuării certificării autenticităţii potrivit bazei de date puse la dispoziţia R.A.R. de autorităţile competente din România; d) atestarea faptului că formularul – tip al documentului care confirmă înmatricularea anterioară a vehiculului, eliberat de autorităţile competente din ţara de provenienţă, este autentic (numai pentru vehiculele aflate la prima înmatriculare în România).

Potrivit art. 13 alin. (6) din O.G. nr. 78/2000, pentru vehiculele care nu corespund din punct de vedere al certifică- rii autenticităţii, în raportul de verificare eliberat se menţionează motivele deciziei R.A.R.

Petentul nu a făcut dovada faptului că Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor a refuzat înmatricularea autovehiculului în temeiul art. 21 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 pe motiv că ar lipsi certificatul de autenticitate al vehiculului, atâta vreme cât situaţia autoturismului rezultă din Ordonanţa din data de 15.03.2011 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București. În concluzie, având în vedere că se solicită pârâtului R.A.R să ateste autenticitatea vehiculului care figurează ca fiind declarat furat, apartenenţa dreptului nu este în favoarea petentului, cererea sa fiind contrară dispoziţiilor art. 13 alin. (2) lit. c) din O.G. nr. 78/2000.

În raport de dispoziţiile legale incidente, R.A.R nu poate să elibereze certificat de autenticitate pentru autovehicule care figurează ca fiind declarate furate întrucât acestea nu îndeplinesc condiţia prevăzută de art. 13 alin. (2) lit. c) din O.G nr. 78/2000. În situaţia în care se dispune de organul de urmărire penală printr-o ordonanţă sau rezoluţie înmatricularea provizorie a vehiculului în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (3) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 1391/2006, documentele pe care trebuie să le elibereze R.A.R în vederea înmatriculării sunt Cartea de iden- titate a vehiculului și dovada efectuării inspecţia tehnică periodică. Înmatricularea, autovehiculelor care figurează furate până la finalizarea cercetărilor în condiţiile art. 21 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice aprobat prin H.G. nr. 1391/2006 se face în baza Ordonanţei pronunţate de procuror, întrucât în cazul acestor vehicule situaţia juridică rezultă din ordonanţa sau rezoluţia pronunţată de orga- nul de urmărire penală.

Soluţia a rămas definitivă și irevocabilă.

Săptămâna Juridică nr. 12/2013 » Litteris International

5

Drept civil

Comentariu:

Înmatricularea autovehiculelor în temeiul art. 21 alin. (3) din Regulamentul din 2006 de aplicare a O.U.G. 195/2000 privind circulaţia pe drumurile publice generează următoarele probleme: pe de o parte, R.A.R. refuză să elibereze certificatul de autenticitate pentru vehiculele care figurează ca fiind declarate furate cu motivarea că aceste vehicule nu îndeplinesc cerinţa prevăzută de art. 13 alin. (2) lit. c) din O.G. nr. 78/2000, eliberând în baza dispoziţiei date de procuror numai C.I.V. și dovada efectuării I.T.P., iar pe de altă parte Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor refuză înmatricularea vehiculului în lipsa certificatului de autenticitate emis de R.A.R. invocând la rândul său prevederile art. 11 alin. (5) și (6) din O.U.G. nr. 195/2002 cu modificările și comple- tările ulterioare.

O analiză a prevederilor legale incidentă relevă următoarele aspecte:

Documentele pe care le eliberează Regia Autonomă – Registrul Auto Român în vederea înmatriculării unui auto- vehicul sunt:

- Cu ocazia primei înmatriculări în România, pentru autovehicule care au mai fost înmatriculate într-un stat mem-

bru al U.E.: Cartea de Identitate a Vehiculului, Certificatul de Autenticitate și dovada efectuării Inspecției Tehnice Periodice.

- La schimbarea proprietarului pentru autovehicule înmatriculate în România: Certificatul de autenticitate și

eventual dovada efectuării I.T.P (la solicitarea deținătorului, dacă aceasta nu este în termenul de valabilitate)

Cadrul legal în baza căruia Regie Autonomă – Registrul Auto Român eliberează Cartea de Identitate a Vehiculului (prescurtat C.I.V) și certificatul de autenticitate îl reprezintă prevederile O.G. nr. 78/2000 privind omologarea, eli- berarea cărţii de identitate și certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculă- rii sau înregistrării acestora în România aprobată prin Legea 230/2003 cu modificările și completările ulterioare și Reglementările din 8 decembrie 2005 privind omologarea individuală, eliberarea cărţii de identitate și certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere – R.N.T.R. 7 aprobate prin Ordinul 2132/2005 modificat și completat prin Ordinul

1275/2009.

O.G nr. 78/2000 a fost aprobată prin Legea nr. 230/2003, iar ulterior a fost modificată prin O.G nr. 35/2005 care a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 374/2005 și modificată și completată prin Legea nr. 289/2009.

Reglementările tehnice RNTR 7 conţin dispoziţii de detaliu cu privire la activitatea de omologare individuală, de eliberare a cărţii de identitate a vehiculului și de certificare a autenticităţii vehiculelor.

Dovada efectuării inspecţiei tehnice periodice (ITP) se eliberează în conformitate cu prevederile O.G. nr. 81 din 24 august 2000 privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranţa rutieră, protecţia mediului și în categoria de folosinţă conform destinaţiei prin inspecţia tehnică periodică, cu modificările și completările ulterioare și ale Ordinului nr. 2133 din 8 decembrie 2005 modificat și completat prin Ordinul 1002/2008, Ordinul 42/2012 și Ordinul 1107/2012, pentru aprobarea Reglementărilor privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranţa rutieră, protecţia mediului și în categoria de folosinţă conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodică - RNTR 1.

În conformitate cu prevederile art. 13 din O.G nr. 78/2000: „(1) La înmatriculare în România, deţinătorii vehicule-

lor rutiere, cu excepţia celor noi, vor face dovada efectuării de către R.A.R. a certificării autenticităţii acestora.

(2) Certificarea autenticităţii unui vehicul rutier constă, după caz, în:

a) atestarea faptului că principalele sale elemente de identificare sunt originale și/sau nu au fost supuse unor mo-

dificări neautorizate;

b) atestarea identităţii vehiculului în raport cu datele menţionate în cartea de identitate a acestuia;

c) atestarea faptului că vehiculul nu figurează la data efectuării certificării autenticităţii ca dat în urmărire pe plan

intern sau internaţional conform bazelor de date aflate la dispoziţia autorităţilor competente din România;

d) atestarea faptului că vehiculul nu figurează ca dat în urmărire pe plan intern sau internaţional, la data efectuării

certificării autenticităţii, potrivit bazei de date puse la dispoziţia R.A.R. de autorităţile competente din România;

e) atestarea faptului că formularul-tip al documentului care confirmă înmatricularea anterioară a vehiculului, eli-

berat de autorităţile competente din ţara de provenienţă, este autentic (numai pentru vehiculele aflate la prima în- matriculare în România).”

6

Săptămâna Juridică nr. 12/2013 » Litteris International

Drept civil

În situaţia în care vehiculul figurează ca fiind declarat furat, în bazele de date la care R.A.R are acces, nu se elibe- rează certificat de autenticitate. Potrivit art. 13 alin. (6) din O.G. nr. 78/2000 ”Pentru vehiculele care nu corespund din punctul de vedere al certificării autenticităţii, în raportul de verificare eliberat se menţionează motivele deciziei R.A.R.”

O.G. nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare nu conţine nici o dispoziţie derogatorie de la cerinţa prevăzută la art. 13 alin. (2) lit. c).

Cadrul legal în baza căruia se realizează înmatricularea vehiculelor în vederea circulației pe drumurile pu- blice din România îl reprezintă prevederile O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu mo- dificările și completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 49/2006 și Regulamentul din 2006 aprobat prin H.G. nr. 1391/2006;

Potrivit art. 11 alin. 5 din O.U.G 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice în vederea înmatriculării unui vehicul trebuie prezentat certificatul de autenticitate emis de RAR.

Documentele necesare înmatriculării unui vehicul pe care le eliberează R.A.R. sunt: cartea de identitate a vehiculu- lui (C.I.V); anexa cu verificarea tehnica (ITP) și certificatul de autenticitate al vehiculului în termenul de valabilitate;

Potrivit art. 13 alin. (8) din O.G. nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare: „ Certificatul de autentici-

tate al unui vehicul rutier este valabil pentru o singură înmatriculare, dar nu mai mult de 60 de zile calendaristice de

la data eliberării acestuia”

Articolul 21 din Regulamentul din 2006 de aplicare a O.U.G nr. 195/2002 prevede că:

“(1) Autovehiculul, tramvaiul, remorca sau mopedul ce nu poate fi identificat din cauza lipsei, alterării sau dis- trugerii elementelor de identificare poansonate sau stanţate de constructor, precum si autovehiculul sau remorca asamblate din piese ce nu pot fi identificate sau cele pentru care nu se poate stabili identitatea unuia sau mai multor deţinători ori proprietari succesivi nu pot fi omologate în vederea admiterii în circulaţia pe drumurile publice. Se ex- ceptează autovehiculul și remorca pentru care politia poate stabili provenienţa legala a acestora.

(2)Autovehiculele si remorcile reclamate ca fiind furate în România sau în străinătate si date în urmărire de Inspectoratul General al Politiei Române nu se înmatriculează.

(3)Fac excepţie de la prevederile alin. (2) autovehiculele si remorcile pentru care organul de urmărire penala a emis

o dispoziţie prin care se permite înmatricularea până la finalizarea cercetărilor, caz în care în certificatul de înmatri-

„.

culare si în cartea de identitate a vehiculului se înscrie menţiunea „Autovehicul declarat furat din (tara) la data de

(4)Circulaţia vehiculelor prevăzute la alin. (3) este permisa doar pe teritoriul României.”

Legiuitorul a înţeles să instituie o derogare de la prevederile legale prin dispoziţiile art. 21 alin. (3) din actul sus menţionat, în sensul că, a permis ca vehicule declarate furate care fac obiectul unor dosare de urmărire penală să poată fi înmatriculate în circulaţie până la finalizarea cercetărilor pe baza dispoziţiei organelor de urmărire penală.

În situaţia de excepţie prevăzută de prevederile art. 21 alin. (3) din Regulamentul din 2006 de aplicare a O.U.G nr. 195/2002 apreciem că nu ar trebui să se solicite certificatul de autenticitate eliberat de RAR motivat de următoa- rele considerente:

Situaţia juridică a vehiculelor care se înmatriculează în temeiul art. 21 alin. (3) din Regulamentul din 2006 de apli- care a O.U.G nr. 192/2002, rezultă din rezoluţia sau ordonanţa pronunţată de procuror.

În conformitate cu prevederile art. 12 din O.U.G nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, vehiculele rutiere care nu pot fi identificate de R.A.R. din cauza lipsei sau modificării numerelor de identificare a acestora, așa cum au fost ele realizate de către constructor sau de către autorităţile competente, după caz, nu pot obţine eliberarea cărţii de identitate a vehiculului astfel încât este evident că din moment ce s-a eliberat C.I.V. numărul de identificare al vehiculului nu a fost supus unor modificări neautorizate. Dacă numărul de identificare ar fi fost supus unor modificări neautorizate nu s-ar fi putut elibera CIV și dovada ITP.

Vehiculul figurează ca fiind furat astfel încât nu poate obţine certificat de autenticitate întrucât nu îndeplinește condiţia impusă de art. 13 alin. (2) lit. c) din O.G. nr. 78/2000.

Săptămâna Juridică nr. 12/2013 » Litteris International

7

Drept civil

DREPT CIVIL

Proprietate

Curtea de Apel Timișoara, secţia I civilă, decizia nr. 1029 din 4 aprilie 2012

(cuvinte cheie: proprietate, evacuare, acţiune în revendicare, simulaţie, contract de vânzare-cumpărare)

Cerere în evacuare formulată de pro- prietar împotriva persoanei ce ocupă imobilul fără titlu. Admisibilitate

C.civ. de la 1864, art. 480

Este admisibilă cererea în evacuare formulată de proprietar împotriva persoanei care ocupă imobilul în lipsa unui titlu, proprietarul nefiind ţinut să formuleze o acţiune în revendicare. Speța: Prin sentinţa civilă nr. 6784/06.05.2009 pronunţată de Judecătoria Timișoara a fost admisă cererea formulată de reclamantul G.A. împotriva pârâtei F.E. În consecinţă, instanţa a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în Timișoara, nr. 45. Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere că reclamantul a solicitat evacuarea pârâtei din imobilul situat în Timișoara, nr. 45, invocând că prin decizia nr. 3/R pronunţată în dosarul nr. 6336/30/C/2006 al Curţii de Apel Timișoara s-a constatat simulaţia contractului autentic de vânzare-cumpărare autentificat de Notariatul de Stat Judeţean Timiș sub nr. 43, având ca obiect imobilul și că reclamantul are calitatea de cumpărător în contractul autentic de vânzare-cumpărare anterior menţionat. Deși au trecut 8 luni de când a fost pronunţată decizia, pârâta continuă să locuiască în imobil, fără să deţină un titlu legal. Cauza acţiunii in evacuare o constituie ocuparea fără titlu a locuinţei de către pârâtă si voinţa reclamantului de a face ca această ocupare să înceteze, stabilindu-se o stare corespunzătoare dreptului pretins, respectiv predarea locuinţei in materialitatea ei, iar cauza cererii de chemare în judecată o reprezintă creanţa reclamantului creditor împotriva pârâtului debitor. Este vorba deci de o obligaţie de a face, adică de a preda creditorului materialmente locuinţa, care nu trebuie confundată cu obligaţia de a da, respectiv de a constitui sau transmite un drept real. Apreciind că pârâta ocupă imobilul proprietatea exclusivă a reclamantului, instanţa a dispus conform celor mai sus arătate. Prin decizia civilă nr. 264/04.05.2011 Tribunalul Timișoara a respins apelul declarat. Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta. A criticat reţinerea admisibilităţii cererii reclamantului, câtă vreme între părţi nu a fost încheiat un contract de locaţiune. Or, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 480 C.civ. de la 1864, iar cererea în evacuare este specifică raporturilor de locaţiune, astfel că în cauză raporturile dintre părţi vizează un drept real. Recursul nu este fondat.

8

Proprietarul unui bun are aptitudinea de a exercita asupra acestuia atributele dreptului, respectiv posesia, folosinţa și dispoziţia. Corespunde realităţii că pentru apărarea dreptului său de proprietate titularul acestui drept are la îndemână acţiunea în revendicare, acţiune pe calea căreia proprietarul posesor se îndreaptă împotriva posesorului neproprietar pentru a-l determina să respecte dreptul pe care i-l încalcă. Pe de altă parte, posesia reprezintă stăpânirea în fapt a unui bun care, din punct de vedere al manifestării posesorului, apare ca exteriorizarea exercitării unui drept real. Or, în cauză, pârâta nu a invocat că după pronunţarea deciziei civile nr. 3/14.01.2008 de către

Curtea de Apel Timișoara, ar deţine un titlu asupra imobilului sau ar deţine pentru sine imobilul și că astfel ar avea altă calitate decât cea de detentor precar al imobilului.

În consecinţă, cum pârâta nu avea calitatea de posesor, în mod corect au reţinut instanţele admisibilitatea cererii în evacuare formulată de reclamant, folosinţa imobilului fiind, conform celor mai sus arătate, un atribut al dreptului de proprietate în sensul art. 480 C.civ. de la

1864.

respins

recursul declarat de pârâtă.

Pentru

aceste

considerente,

instanţa

a

Săptămâna Juridică nr. 12/2013 » Litteris International

Drept civil

DREPT CIVIL

Imobile preluate în mod abuziv

Curtea de Apel Constanța, secţia I civilă, decizia nr. 487 din 25 iunie 2012

(cuvinte cheie: imobile preluate in mod abuziv, constructii autorizate, restituire in natura, unitate detinatoare, accesiune imobiliara)

Imobile preluate în mod abuziv. Retro- cedare construcţie

Legea nr. 10/2001, art. 10 alin. (5)

Legea nr. 10/2001, a permis restituirea în natură către foștii proprietari sau moștenitorii acestora și a acelor terenuri care sunt afectate de construcţii cu caracter definitiv, edificate cu autorizaţie, dar care nu mai sunt în prezent necesare unităţii deţinătoare.

În speță, ceea ce a avut de lămurit instanţa de fond

a fost îndeplinirea premiselor faptice și a condiţiilor

legale impuse prin dispoziţiile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 care, la data sesizării Tribunalului Tulcea (23.09.2010), aveau următorul conţinut:

„Se restituie în natură și terenurile pe care, ulterior preluării abuzive, s-au edificat construcţii autorizate care nu mai sunt necesare unităţii deţinătoare, dacă persoana îndreptăţită achită acesteia o despăgubire reprezentând valoarea de piaţă a construcţiei respective, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare”. În cauză, recurentei reclamante i-a fost recunoscută, prin sentinţa civilă nr. 2436/06.11.2008 a Tribunalului Tulcea, pronunţată în dosarul nr. 475/88/2007 (ire- vocabilă), calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în procedura Legii 10/2001 pentru terenul de

1.247 mp situat în sat A, com. V.N., jud. Tulcea, pe care

se afla construcţia în discuţie. Prin hotărârea menţionată s-a constatat nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate emis la 29.06.1998 în favoarea Societăţii Agricole G. pentru teren, precum și nulitatea absolută parţială a procesului- verbal nr. 1/28.01.1992, încheiat între Societatea Agricolă și fostul C.A.P., cât privește predarea-primirea construcţiei „Casa agronomului” (pct. 17 „Casă specia- liști”). S-a constatat totodată nulitatea absolută a dis- poziţiei nr. 128 din 31.03.2006 emisă de Primarul co-

munei și s-a anulat și dispoziţia nr. 10 din 13.03.2007 emisă de Societatea Agricolă G., pârâţii fiind obligaţi să restituie reclamantei, în natură, terenul în suprafaţă de

1.295 mp marcat prin culoarea albastră și situat între

punctele A-B-C-D-E.F.G.P.R.U. în planul de situaţie anexă la raportul de expertiză topografică. Soluţia menţionată s-a bazat pe împrejurarea că reclamanta avea depusă o notificare conform Legii nr. 10/2001, că ea fusese în mod greșit respinsă ca tardivă, că terenul în cauză aparţinuse autorilor săi, fiind însă preluat abuziv de stat în perioada de refe- rinţă a actului normativ menţionat, fiind constatată nulitatea actelor ulterioare, de atribuire a terenului

Săptămâna Juridică nr. 12/2013 » Litteris International

către Societatea Agricolă prin emiterea unui titlu de proprietate în favoarea acesteia. S-a reţinut totodată că, printr-o hotărâre judecătorească anterioară, irevocabilă, autoarea reclamantei obţinuse prin acţiunea în revendicare retrocedarea unor suprafeţe din vecinătatea celui ce a făcut obiectul litigiului. Prin aceeași sentinţă civilă din 2008, Tribunalul Tulcea a stabilit irevocabil că a fost nelegală transmiterea construcţiei edificate pe terenul în litigiu, de către fosta Comisie de lichidare a CAP către Societatea Agricolă, „Casa agronomului” fiind închiriată până la acea dată specialiștilor în domeniul agricol care au lucrat la fostul CAP, astfel că ea nu intra în sfera dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 18/1991; că în prezent clădirea nu mai este necesară unităţii administrativ-teritoriale și nici primăriei, aspect care reiese din operaţiunea de transfer al clădirii, cu prilejul lichidării fostului CAP, către o altă persoană juridică. Aceeași hotărâre a considerat că în aceste condiţii, afectarea terenului supus procedurilor Legii nr. 10/2001 de construcţia „Casa Agronomului” nu constituie un impediment pentru restituirea lui în natură, urmând a se valorifica, într-un proces separat, norma cuprinsă în textul art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Dezlegarea în fapt și în drept astfel statuată, rămasă irevocabilă și intrată în puterea lucrului judecat, a creat pentru procesul de faţă fundamentul juridic al evaluării obiectului pretenţiilor recurentei reclamante, întrucât în procesul anterior instanţa acordase reclamantei măsura restituirii în natură a terenului afectat de construcţia menţionată, confirmând că edificiul – deși ridicat și extins după preluarea abuzivă de către stat a terenului – nu mai era necesar unităţii deţinătoare și stabilind că această calitate, de entitate deţinătoare, revenea Comunei V.N., din moment ce operaţiunea de transfer către Societatea agricolă fusese anulată. Fiind ţinută de această soluţie, instanţa de fond urma a analiza încadrarea cererii reclamantei prin prisma celei de-a doua condiţii prevăzute de textul sus-citat, anume, atribuirea clădirii dacă persoana îndreptăţită achită

9

Drept civil

10

acesteia o despăgubire reprezentând valoarea de piaţă

a construcţiei respective, stabilită potrivit standardelor

internaţionale de evaluare. Printr-o interpretare eronată a scopului demersului judiciar cu care a fost sesizat, Tribunalul Tulcea a respins acţiunea pe considerentul că textul art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 nu ar consacra o operaţiune de vânzare-cumpărare (despăgubirile neconstituind un preţ al vânzării), ci mai degrabă o situaţie de accesiune imobiliară, prin care titularul dreptului de proprietate devine și proprietarul construcţiei, cu plata despăgubirii prevăzute de lege; ulterior, tribunalul a concluzionat în sensul că, în realitate, reclamanta ar fi titulara dreptului de proprietate asupra acestei construcţii ope legis.

Procedând astfel, instanţa de fond nu s-a raportat corect la scopul cererii de chemare în judecată cu care fusese sesizat și la temeiul în drept evocat, pentru că, deși prin precizările formulate la solicitarea instanţei, reclamanta a solicitat să i se emită o hotărâre a Con- siliului Local de aprobare a vânzării acestei construcţii,

trimiterea era în mod explicit făcută la dispoziţiile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, fiind fără echivoc faptul că titulara dreptului de proprietate asupra terenului – drept recunoscut în procedura legii speciale – dorește să reglementeze potrivit legii și situaţia juridică a clădirii ce nu îi aparţine, dar care îi afectează terenul. Or, recurenta reclamantă nu putea fi considerată ope legis titulara dreptului de proprietate asupra construcţiei (pentru

a se induce excepţia lipsei de interes procesual) și nici

nu putea fi îndrumată să se adreseze pe dreptul comun pe calea accesiunii imobiliare (pentru a i se opune, cum corect a apreciat recurenta, principiul specialia gene- ralibus derogant). Constatând că pârâţii Comuna V.N. și Primarul comunei nu au contestat în căile de atac sentinţa civilă nr. 2436/2008 a Tribunalului Tulcea în ce privește imposibilitatea restituirii în natură a terenului aferent acestei construcţii, precum și în privinţa naturii și destinaţiei actuale a construcţiei (pentru a infirma argumentele reţinute, anume că această clădire, „Casa agronomului”, nu ar mai fi necesară unităţii deţină-

toare), instanţa de fond urma a proceda doar la stabi- lirea cuantumului despăgubirii cuvenite autorităţii lo- cale, calculat conform standardelor internaţionale de evaluare. Legiuitorul a urmărit, prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001 – care se înscrie în sfera actelor normative cu caracter reparatoriu pentru actele abuzive ale statului, săvârșite în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 – asigurarea unei reparaţii pe cât posibil în natură pentru persoanele îndreptăţite, stabilind că restituirea în această modalitate a bunului imobil constituie regula și se aplică în mod prevalent faţă de orice altă despăgubire echivalentă. Din această perspectivă legea a permis restituirea în natură către foștii proprietari sau moștenitorii acestora inclusiv a acelor terenuri care sunt afectate de construcţii cu caracter definitiv, edificate cu autorizaţie, dar care nu mai sunt în prezent necesare unităţii deţinătoare, cum este cazul în speţă. Cum situaţia juridică a edificiului a fost tranșată, după cum s-a arătat, în procesul anterior, intimaţii pârâţi nu mai pot susţine în acest proces că, în realitate, imobilul este necesar unităţii deţinătoare, fapt pentru care a fost inclus în inventarul domeniului privat, ori că produce venituri prin derularea contractelor de închiriere înche- iate cu terţe persoane, fără ca aceste aserţiuni să nu contravină statuării anterioare, intrate în puterea lucru- lui judecat. Rezumând, textul art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 a primit în primă instanţă o greșită inter- pretare și aplicare, iar reclamanta era îndreptăţită nu să pretindă înstrăinarea bunului de către autorităţile locale, ci să preia prin decizia autorităţii acest bun, cu plata corespunzătoare a despăgubirii – calculată în acest caz potrivit standardelor internaţionale de evaluare de către expert conform raportului-supliment depus la termenul din 22.07.2011, ca fiind de 23.279,47 lei (incluzând pretinsele îmbunătăţiri aduse de chiriași, a căror existenţă și întindere nu fac însă obiectul prezen- tului proces).

Săptămâna Juridică nr. 12/2013 » Litteris International

Drept civil

DREPT CIVIL

Asigurări sociale

Curtea de Apel Ploiești, secţia I civilă, decizia nr. 3124 din 27 septembrie 2012

(cuvinte cheie: indemnizaţie reparatorie, erou martir, salariu mediu, venituri)

Condiţii de acordare a indemnizaţiei reparatorii urmaşilor de erou martir

Legea nr. 341/2004, art. 4 alin. (4)

Pentru urmașii erorilor martiri legea prevede acordarea indemnizaţiei lunare reparatorii numai dacă fie nu sunt încadraţi în nicio formă de învăţământ, fie nu realizează venituri din motive care nu le sunt imputabile.

Cererea cu care a fost învestit iniţial tribunalul a avut ca obiect obligarea pârâtei C.J.P. B., intimată în prezenta fază procesuală, la emiterea unei decizii prin care să dispună plata către reclamant, recurent în litigiul de faţă, a indemnizaţiei reparatorii restante, în calitate de urmaș de erou martir pentru perioada 1.12.2004 - 31.07.2011. Procedând la soluţionarea cauzei tribunalul a respins cererea reclamantului. Pe de altă parte, din înscrisurile aflate la dosarul de fond se reţine că recurentul reclamant are calitatea de urmaș de erou martir. Într-o atare situaţie aplicabile speţei sunt dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 a recunoștinţei faţă de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989. Potrivit acestei reglementări, de o indemnizaţie lunară reparatorie, calculată prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, beneficiază și persoanele care au obţinut titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct.3,numaidacăau un venit mai mic decâtsalariulmediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. De aceleași drepturi și în aceleași condiţii beneficiază copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu sunt încadraţi în nicio formă de învăţământ ori nu realizează venituri din motive neimputabile lor. Normele Metodologice de punere în aplicare a aces- tui act normativ aprobate prin H.G. nr. 1412/2004 explicitează, în art. 28 alin. (2), sintagma „motive neim- putabile”, în înţelesul art. 4 alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 341/2004, dispunând că prin aceasta se înţelege situaţia în care se află copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, care: fie și-au pierdut total sau parţial capacitatea de muncă, fie nu le este oferit de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a Municipiului București, în a cărei rază teritorială de competenţă își au domiciliul, un loc de muncă corespunzător capacităţii de muncă sau pregătirii profesionale sau sunt refuzaţi

Săptămâna Juridică nr. 12/2013 » Litteris International

de către angajatorul postului oferit de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului București, în a cărei rază teritorială de competenţă își au domiciliul. În cauza pendinte Curtea a constatat că instanţa de fond a dat o corectă interpretare acestor texte de lege pe care le-a aplicat în mod corespunzător la o situaţie de fapt stabilită în conformitate cu actele dosarului. Astfel, în mod legal a apreciat tribunalul că, aferent perioadei pentru care se cere indemnizaţia prevăzută de art. 4 alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 341/2004, recurentul a realizat venituri din muncă, astfel încât acesta nu se încadrează în ipoteza legii. Reţinând, faţă de înscrisurile cauzei, că pentru o parte din perioada în discuţie reclamantul a beneficiat de salariu, iar pentru o altă parte nu a solicitat instituţiei abilitate oferirea unui loc de muncă potrivit pregătirii sale, tribunalul a apreciat, în mod legal, că partea nu se află în ipoteza legii, și anume să nu realizeze venituri din muncă, iar această situaţie să nu îi fie imputabilă. Este vorba de lipsa oricăror venituri, iar nu realizarea de venituri sub un anumit cuantum. Curtea nu a putut avea în vedere susţinerile recuren- tului în sensul că din analiza tezei a II-a a art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 rezultă în mod cert că prin sin- tagma „aceleași drepturi” se înţelege acordarea indem- nizaţiei reparatorii, iar prin „aceleași condiţii” legiui- torul a înţeles să reglementeze modalitatea de calcul și condiţiile de acordare a indemnizaţiei lunare reparatorii pentru copiii eroilor-martiri. În realitate, din interpretarea coroborată a textelor de lege rezultă fără putere de tăgadă că, condiţia realizării unui venit într-un anumit cuantum - mai mic decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat - este cerută numai pentru persoanele care au obţinut titlurile de la art. 3 alin. (1) pct. 3, deci cei care au obţinut titlul de luptător, categorie în care recurentul nu se încadrează. Faţă de argumentaţia pe larg expusă anterior, Curtea a respins recursul ca nefondat.

11

Drept procesual civil

DREPT PROCESUAL CIVIL

Competenţă

I.C.C.J., secţia a II-a civilă, decizia nr. 1668 din 23 martie 2012

(cuvinte cheie: acţiune în pretenţii, contract de management, instituţie publică, competenţă materială, con ict negativ de competenţă, declinare de competenţă, raport juridic de serviciu)

Contract de management încheiat cu o instituţie publică. Competenţa mate- rială

Legea nr. 554/2004, art. 10 alin. (1) Legea nr. 188/1999, art. 92

Competenţa de soluţionare a acţiunii în pretenţii formulată de o autoritate publică pentru neînde- plinirea obligaţiilor contractuale asumate de către directorul instituţiei, prin încheierea unui contract de management cu aceasta, aparţine instanţei de contencios administrativ întrucât raporturile juridice născute între aceștia sunt raporturi juridice de serviciu, iar nu raporturi juridice de muncă.

Speța: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, reclamanta Direcţia pentru Agricultură T. a chemat în judecată pe pârâţii F.D. și S.M.C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului F.D. la plata sumei de 10.929 lei și a pârâtei S.M. la plata sumei de 7.465 lei reprezentând prejudiciul adus bugetului de stat, creat în exerciţiul funcţiei contractuale de conducere.

În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că pârâţii, în calitatea lor de angajaţi în cadrul instituţiei reclamante, în funcţia de director coordonator și director coordonator adjunct financiar contabil, s-au făcut vinovaţi de producerea prejudiciului sus menţionat, fiind încălcate prevederile art. 13 alin. (3) din H.G. nr. 8/2009.

Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 270 alin. (1) coroborat cu art. 274 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, dar și pe prevederile art. 998-999 C. civ.

Tribunalul Teleorman, invocând excepţia necompetenţei materiale, a reţinut că între pârâţi și reclamantă nu au existat raporturi de muncă, între părţi fiind încheiat un contract de management. Pe de altă parte, tribunalul a reţinut că suma de 18.394 lei, solicitată de reclamantă cu titlu de prejudiciu produs ca urmare a neîndeplinirii atribuţiilor prevăzute de lege și în contractul de management, este produsă în perioada în care pârâţii au deţinut funcţiile de director coordonator, respectiv di- rector coordonator adjunct. În consecinţă, rezultă că aceste decizii au fost luate în baza funcţiilor de conducere pe care aceștia le ocupau.

În consecinţă, competenţa aparţine instanţei de drept comun în baza regulilor privitoare la mandat, iar dreptul comun nu poate fi jurisdicţia muncii, răspunderea pârâţilor neputând fi angajată în baza art. 270 din Codul muncii.

Tribunalul Teleorman, secţia conflicte de muncă și asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, prin sentinţa nr. 2173 din 26 mai 2011, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu și a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alexandria.

Judecătoria Alexandria, prin sentinţa civilă nr. 4062 din 14 octombrie 2011, a declinat competenţa de soluţionare a cau- zei în favoarea Tribunalului Teleorman, secţia contencios administrativ, și, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului la Curtea de Apel București pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a dispune astfel, judecătoria a reţinut că, potrivit art. 10 din contractele de management sus menţionate, litigiile izvorâte din încheierea, executarea, modificarea, încetarea și interpretarea clauzelor respectivului contract se soluţionează conform prevederilor care reglementează contenciosul administrativ.

Având în vedere aceste considerente, judecătoria a apreciat că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora litigiile de contencios administrativ, cu valoare de până la 500.000 lei se soluţionează în fond de tribunalele administrative fiscale.

Curtea de Apel București, secţia a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 42 din 2 noiembrie 2011, a stabilit competenţa de soluţionare în fond a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, complet specializat de contencios administrativ și fiscal.

Analizând conflictul negativ de competenţă cu care a fost învestită, curtea de apel a reţinut că instanţa specializată în soluţionarea conflictelor de muncă nu este competentă să soluţioneze cauza, având în vedere că, din punct de vedere al obiec- tului, nu este un litigiu de muncă, întrucât între reclamantă și pârâţi nu au existat raporturi de muncă, neputând fi angajată răspunderea juridică a acestora în temeiul art. 270 din Codul muncii.

12

Săptămâna Juridică nr. 12/2013 » Litteris International

Drept procesual civil

Pe de altă parte, curtea de apel a apreciat că nu este nici un litigiu de natură civilă, astfel cum a apreciat prima instanţă, litigiul fiind unul de contencios administrativ.

Direcţia pentru Agricultură Teleorman este o instituţie publică cu personalitate juridică, ce funcţionează la nivel judeţean, ca serviciu descentralizat al Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale. De asemenea, Curtea a arătat că cei doi pârâţi sunt funcţionari publici cu atribuţii de conducere, iar prin urmare între pârâţi și reclamantă există raporturi juridice de serviciu, nicidecum raporturi juridice de muncă și nici de drept comun, având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În continuare, Curtea a arătat că, în materie de contencios administrativ, plenitudinea de competenţă aparţine tribunalu- lui, sens în care a stabilit competenţa de soluţionare în favoarea tribunalului.

Totodată, Curtea a avut în vedere și alegerea instanţei competente de către părţi prin contractele de management.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Direcţia pentru Agricultură Teleorman, în temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurată în sensul stabilirii competenţei materiale în favoarea Tribunalului Teleorman, Complet specializat pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.

Recursul este nefondat.

Analizând criticile formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte a constatat că problema de drept dedusă judecăţii se referă la stabilirea naturii juridice a raportu- rilor dintre reclamantă și pârâţi prin contractele de ma- nagement încheiate.

Astfel, pretenţiile formulate de reclamanta Direcţia pentru Agricultură Teleorman se întemeiază pe neînde- plinirea obligaţiilor pe care le aveau pârâţii în baza func- ţiilor ocupate în perioada de referinţă și anume funcţia de director coordonator și director coordonator adjunct.

Reclamanta este o instituţie publică cu personalita- te juridică în raport de dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Legea nr. 90/1991 și al art. 2 și art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 70/2001, iar cei doi pârâţi sunt funcţionari publici cu atribuţii de conducere, în temeiul art. 92 din Legea nr. 188/1999.

În altă ordine de idei, pretenţiile reclamantei deri- vă din încheierea contractelor de management nr. 196 și 197, ambele încheiate la data de 28 mai 2009, între Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și pârâţi.

În această situaţie, între părţi există raport juridic de serviciu, astfel cum este el definit: ,,raportul juridic de muncă născut în urma realizării acordului de voinţă între autoritatea sau instituţia publică și funcţionarul public ”.

Săptămâna Juridică nr. 12/2013 » Litteris International

Raporturile juridice de serviciu stabilite în cauză sunt de natură juridică contractuală, iar prin contractele de management invocate părţile au convenit și asupra in- stanţei competente în cazul ivirii unor situaţii litigioase între ele.

Prin urmare, având în vedere dispoziţiile art. 10 din contract, coroborat cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 158 alin. (3) și art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în mod corect a fost stabilită competenţa instanţei de contencios administrativ privind soluţiona- rea cauzei.

În ceea ce privește criticile recurentei referitoare la decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională, prin care a fost constatată ne- constituţională O.U.G. nr. 37/2009, privind unele mă- suri pentru îmbunătăţirea activităţii administraţiei publice, Înalta Curte constată că instanţa care a pro- nunţat regulatorul de competenţă nu a avut în vedere dispoziţiile actului normativ declarat neconstituţional. Considerentele instanţei au privit natura contractuală a raporturilor de serviciu, fiind lipsite de relevanţă dispo- ziţiile deciziei invocată de recurentă.

13

Drept comercial

DREPT COMERCIAL

Contracte

I.C.C.J., secţia a II-a civilă, decizia nr. 1752 din 28 martie 2012

(cuvinte cheie: contract de leasing, novaţie, leasing nanciar, reziliere)

Contract de leasing financiar. Novaţie prin schimbare de debitor

C. civ., art. 1130, art. 1131

Novaţia prin schimbare de debitor are loc atunci când un terţ se angajează faţă de creditor să plătească datoria, intenţia de a nova trebuind să rezulte expres din convenţia părţilor. Astfel, faptul că după re- zilierea unui contract de leasing financiar o terţă persoană achită pentru utilizatorul iniţial câteva rate restante - cu acceptarea de către finanţator a acestor plăţi - nu poate fi considerat o novaţie, întrucât voinţa creditorului de a libera pe debitorul iniţial trebuie să fie clar exprimată.

Speța: Reclamanta SC E.L. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC TBIL SA, solicitând instanţei să constate acordul expres de voinţă al societăţii finanţatoare SC TBIL SA în substituirea societăţii utilizatoare cu societatea SC E.L. SRL ca debitoare, în cele două contracte de leasing ale SC M.A. SRL, aflată în imposibilitatea de a îndeplini obligaţiile de plată asumate faţă de finanţator;

- efectuarea plăţilor succesive de către societatea reclamantă SC E.L. SRL la nivelul sumei de 225.000 lei ce reprezintă

aproape întreaga valoare a contractelor de leasing financiar nr. 9027 din 6 februarie 2006 și nr. 9275 din 23 februarie 2006,

incluzând și valoarea reziduală, plată acceptată și dedusă din întreaga datorie datorată către pârâta SC TBIL SA;

- refuzul nejustificat al pârâtei SC TBIL SA de a încheia noile contracte de leasing cu societatea reclamantă ca urmare a substituirii acestei societăţi în drepturile SC M.A. SRL.

În consecinţă, se solicită:

- obligarea pârâtei SC TBIL SA la încheierea noilor contracte de leasing financiar cu societatea reclamantă, ca urmare a

acordului acestei societăţi finanţatoare ca reclamanta să efectueze toate plăţile ce reprezentau obligaţiile asumate de către societatea utilizatoare SC M.A. SRL pentru cele două contracte de leasing financiar nr. 9027 din 6 februarie 2006 respectiv nr. 9275 din 23 februarie 2006 și a asumării de către pârâtă a obligaţiei de a realiza novaţiunea prin schimbarea debitoarei cu societatea reclamantă;

- obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii în cuantum de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere în îndeplinirea obli-

gaţiei de a încheia contractele de leasing financiar pentru bunurile al căror utilizator a fost SC M.A. SRL, începând cu data

pronunţării hotărârii de către instanţa de fond și data realizării efective a novaţiei.

Prin sentinţa nr. 133 din 9 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Dolj a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta SC Euro Loc SRL, în contradictoriu cu pârâta SC TBI Leasing SA.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. 228 din 15 noiembrie 2010, a respins apelul formulat de reclamanta SC E.L. SRL împotriva sentinţei nr. 133 din 9 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Dolj, în contradictoriu cu intimata SC TBIL SA.

14

Reclamanta a declarat recurs.

Recursul nu este fondat.

Primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. este neîntemeiat, având în ve- dere obiectul acţiunii respectiv - novaţia prin schimbarea utilizatorului în contractele de leasing nr. 9027/2006 și nr. 9275/2006, respectiv novaţia prin schimbare de de-

bitor și dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc.

civ.

Între părţile litigante nu există un raport contractual direct, obiectul cererii constituindu-l stabilirea pe cale judecătorească a obligaţiei SC TBIL IFN SA de a încheia noi contracte de leasing financiar, situaţie în care nu se poate reţine critica recurentei vizând încălcarea norme- lor de competenţă materială. De altfel, trebuie avute în

vedere și dispoziţiile art. 159 1 alin. (2) C. proc. civ. care stabilesc termenul pentru invocarea excepţiei de necom- petenţă materială.

Recurenta a invocat formal dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. fără a arăta în ce constă nelegalitatea deciziei pronunţate în apel din perspectiva textului de lege evo- cat și care sunt formele de procedură încălcate de instan- ţa de apel pentru a se putea dispune aplicarea dispoziţii- lor art. 105 alin. (2), context în care nu se poate reţine ca fiind incident motivul de recurs arătat.

Hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă moti- vele de fapt și de drept care au format convingerea in- stanţei, în acest sens fiind și dispoziţiile art. 261 alin. (5)

Săptămâna Juridică nr. 12/2013 » Litteris International

Drept comercial

C. proc. civ. dar hotărârea recurată respectă dispoziţiile

art. 261 alin. (5) C. proc. civ., instanţa de apel demon- strând în scris de ce s-a oprit la soluţia dată și de ce a în- lăturat criticile apelantei, astfel că sancţiunea prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi aplicată.

Este adevărat că noţiunea de proces echitabil în raport

de dispoziţiile art. 6 alin. (1) din CEDO, presupune ca in- stanţa să examineze în mod real problemele ce i-au fost supuse atenţiei și să răspundă la argumentele invocate, dar instanţa de apel a analizat criticile formulate, argu- mentând care au fost motivele pentru care a apreciat că declaraţiile de reziliere unilaterală din data de 17 noiem- brie 2006 și 23 noiembrie 2006 constituie o manifesta-

re de voinţă a utilizatorului de a denunţa contractele de

leasing pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor con- tractuale de către utilizator ţinând cont și de dispoziţiile

art. 11.6 din contractele încheiate de intimata-pârâtă cu SC M.A. SRL.

De asemenea, instanţa a arătat pe larg motivele pen-

tru care nu a putut reţine că în cauză a intervenit novaţia prin schimbare de debitor (utilizator), în cauză nefiind îndeplinite condiţiile speciale prevăzute de art. 1130-

1131 C. civ., situaţie în care nu se poate reţine incidenţa

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.

Nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9

C.

proc. civ. nu poate fi reţinut, instanţa de apel dând

o

corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale

incidente.

Astfel, între intimata-pârâtă, în calitate de finanţator

și SC M.A. SRL în calitate de utilizator au fost încheiate

contractele de leasing financiar nr. 9026 din 6 februarie

2006 și nr. 9275 din 23 februarie 2006 dar prin neachi-

tarea la scadenţă a ratelor stabilite, cele două contrac- te au fost reziliate unilateral de către finanţator având în vedere pactul comisoriu de gradul IV prevăzut la

art. 11.6 din contractele arătate.

Săptămâna Juridică nr. 12/2013 » Litteris International

Faptul că după rezilierea contractelor, reclamanta-re- curentă a achitat 10 rate restante către finanţator nu poate duce la concluzia că în cauză a avut loc o novaţie prin schimbare de debitor, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1131 C. civ., aspect reţinut corect de instanţa de apel.

Novaţia prin schimbare de debitor are loc atunci când un terţ se angajează faţă de creditor să plătească datoria. Fiind un contract, novaţia este supusă tuturor condiţii- lor de valabilitate ale contractelor și în același timp tre- buie să îndeplinească și alte condiţii speciale.

În condiţiile în care cele două contracte de leasing financiar, încheiate de intimata-pârâtă în calitate de fi- nanţator și SC M.A. SRL în calitate de utilizator au fost reziliate în raport de clauzele contractuale nu se poate reţine ca fiind îndeplinită condiţia existenţei unor obli- gaţii valabile care urmează a se stinge prin novaţie.

De asemenea lipsește și animus novandi din partea in- timatei-pârâte, întrucât voinţa părţilor de a nova trebuie să fie clar exprimată în raport de dispoziţiile art. 1130 C. civ. Intenţia de a nova trebuie să rezulte expres din convenţia părţilor, iar plăţile făcute de recurenta-recla- mantă pentru utilizatorul iniţial și acceptarea acestei plăţi de către finanţator nu poate fi considerată o nova- ţie, întrucât voinţa creditorului de a libera pe debitorul iniţial trebuie să fie clar exprimată.

Ca urmare, instanţa de apel a interpretat și aplicat corect dispoziţiile art. 969-970 C. civ. cât și dispoziţiile art. 1130-1131 C. civ. privind novaţia, criticile înteme- iate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nefiind incidente.

15

Drept comercial

DREPT COMERCIAL

Insolvenţă

Curtea de Apel Pitești, secţia a II-a civilă, de conten- cios administrativ și fiscal, decizia nr. 978 din 18 aprilie 2012

(cuvinte cheie: insolvenţă, lichidator judiciar, comitetul creditorilor)

Insolvenţă. Cerere de înlocuire a lichi- datorului. Condiţii

Legea nr. 85/2006, art. 11 alin. (1) lit. d), art. 19, art. 22 alin. (2)

Textul invocat de recurentă privește numai desemnarea practicianului definitiv, prin intermediul că- ruia urmează să se deruleze procedura, precizându-se expres că desemnarea se face în locul administrato- rului judiciar sau lichidatorului provizoriu. Odată cu definitivarea acestuia, legea nu recunoaște dreptul creditorilor sau creditorului majoritar de a decide înlocuirea practicianului în lichidare, aceasta fiind posibilă numai în condiţiile art. 22 alin. (2) din legea nr. 85/2006.

Speța: Prin sentinţa nr. 2377/2011, Tribunalul Vâlcea a respins cererea de înlocuire a lichidatorului SC G.G.E. SPRL București, cerere formulată de comitetul creditorilor în urma votului acestora din 18.03.2011 prin care s-a decis că se impune schimbarea acestuia cu lichidatorul SCP V.C. SPRL.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în cauză nu s-a făcut dovada unor motive temeinice pentru care judecătorul sindic să decidă înlocuirea practicianului în lichidare, astfel de motive nefiind reprezentate de sancţiunea cu amenda aplicată, dar după care lichidatorul judiciar și-a realizat în mod corespunzător obligaţiile.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs D.G.F.P. Vâlcea - în calitate de președinte al comitetului creditorilor.

Recursul nu este fondat.

16

Procedura de insolvenţă se realizează, așa cum a reţi- nut și instanţa de fond, prin mai multe organe, așa cum sunt ele determinate de art. 5 din Legea nr. 85/2006. Printre acestea se numără și practicianul în lichidare, administrator sau lichidator judiciar, care este numit de judecătorul sindic în condiţiile art. 11 lit. c) din același act normativ.

După întocmirea tabelului consolidat de creanţe are loc o desemnare definitivă a practicianului în lichidare. Aceasta se face în condiţiile art. 19 din lege dintre persoa- nele care au depus oferte de preluare a poziţiei și se fina- lizează fie prin confirmarea administratorului provizoriu, fie prin numirea unei alte persoane în această poziţie.

Potrivit art. 19 alin. (2), „La recomandarea comitetu- lui creditorilor, în cadrul primei ședinţe a adunării cre- ditorilor sau ulterior, creditorii care deţin cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor pot decide desemnarea unui administrator judiciar/ lichidator, stabilindu-i și re- muneraţia. În cazul în care remuneraţia se va achita din fondul constituit conform prevederilor art. 4, aceasta va fi stabilită de către judecătorul-sindic, pe baza criterii- lor stabilite prin legea privind profesia de practician în insolvenţă. Creditorii pot decide să confirme adminis- tratorul judiciar sau lichidatorul desemnat provizoriu de către judecătorul-sindic”; potrivit alin. (21), „Creditorul care deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor poate să decidă, fără consultarea adunării creditorilor, desemnarea unui administrator judiciar sau lichidator în locul administratorului judiciar sau lichidatorului provi- zoriu ori să confirme administratorul judiciar provizoriu sau, după caz, lichidatorul provizoriu și să îi stabilească

remuneraţia”, iar potrivit alin. (3), „Creditorii pot con- testa la judecătorul-sindic, pentru motive de nelegalita- te, decizia prevăzută la alin. (2) și (21), în termen de 3 zile de la data publicării acesteia în Buletinul procedu- rilor de insolvenţă. Judecătorul va soluţiona, de urgen- ţă și deodată, toate contestaţiile printr-o încheiere prin care va numi administratorul judiciar/ lichidatorul de- semnat sau, după caz, va solicita adunării creditorilor/ creditorului desemnarea unui alt administrator judiciar/ lichidator”.

Textul invocat de recurentă privește numai desem- narea practicianului definitiv, prin intermediul căruia urmează să se deruleze procedura, precizându-se expres că desemnarea se face în locul administratorului judiciar sau lichidatorului provizoriu.

Odată cu definitivarea acestuia, legea nu recunoaște dreptul creditorilor sau creditorului majoritar de a de- cide înlocuirea practicianului în lichidare, aceasta fiind posibilă numai în condiţiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, conform căruia „judecătorul-sindic, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, îl poate înlocui pe administratorul judiciar, prin încheiere motivată, pen- tru motive temeinice. Încheierea de înlocuire se pronun- ţă în camera de consiliu, de urgenţă, cu citarea adminis- tratorului judiciar și a comitetului creditorilor”. Așadar, judecătorul sindic are în vedere deciziile creditorilor sub aspect managerial și în condiţiile și limitele stabilite de lege, în cauză nefiind obligat, pentru raţiunile de mai sus, să ia act de o hotărâre ce nesocotește prevederile le- gale precitate.

Săptămâna Juridică nr. 12/2013 » Litteris International

Drept administrativ

DREPT ADMINISTRATIV

Ordonanţă preşedinţială

I.C.C.J., secţia de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 2462 din 17 mai 2012

(cuvinte cheie: ordonanţă preşedinţială, contencios administrativ, suspendarea actului administrativ, act administrativ unilateral)

Cerere de ordonanţă preşedinţială for- mulată în faţa instanţei de contencios administrativ. Condiţii de admisibili- tate

C. proc. civ., art. 581

Este admisibilă, de principiu, procedura ordonanţei președinţiale, atunci când starea de fapt a cauzei nu se circumscrie dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 privitoare la suspendarea actului adminis- trativ unilateral, neexistând incompatibilitate între această procedură și cea a contenciosului adminis- trativ în situaţia în care cauza nu are ca obiect suspendarea unui act administrativ, ci dispunerea unor măsuri provizorii, cum ar fi impunerea unei obligaţii vremelnice în sarcina unei părţi, până la dezlegarea fondului cauzei.

Speța: Prin acţiunea înregistrată la data de 08.02.2012 pe rolul Curţii de Apel București – secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul CC a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate (denumită în continuare „ANI”), în temeiul art.581 și urm. C.proc.civ., emiterea unei ordonanţe președinţiale prin care :

- să se dispună de urgenţă, fără citarea părţilor, obligarea pârâtei ANI la înlăturarea temporară, până la soluţionarea

irevocabilă a acţiunii în contencios administrativ, a menţiunilor de pe site-ul oficial ANI referitoare la starea de incompati-

bilitate a reclamantului CC, publicate la adresa de internet http://www.integritate.eu/home/ incompatibilităţi-definitive/

interdictie-3-ani.aspx;

- să fie obligată pârâta ANI la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de acest demers.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în urma controlului efectuat de ANI cu privire la persoana sa, în calitatea acestuia de consilier general în Consiliul General al Municipiului București, prin Actul de constatare din 26.10.2009, pârâta a constatat o așa-zisă stare de incompatibilitate. Ulterior, Legea nr. 144/2007, în temeiul căreia a fost emis actul de constatare a incompatibilităţii, a fost declarată necon- stituţională în cea mai mare parte, întrucât, prin Decizia nr. 415/2010, Curtea Constituţională a reţinut ca fiind neconsti- tuţionale dispoziţiile Capitolului I „Dispoziţii generale” (art. 1-9), ale art. 11 lit. e), f) și g), ale art. 12 alin. (2), ale art. 13, ale art. 14 lit. c), d), e) și f), ale art. 17, ale art. 38 alin. (2) lit. f), g) și h), ale art. 42 alin.(2), (3) și (4), ale Capitolului VI (art. 45-50) și ale art. 57 din lege. Ignorând modificările legislative și lipsirea de orice efecte a Legii nr. 144/2007, pârâta ANI a publicat pe site-ul oficial menţiunea privind starea de incompatibilitate a reclamantului. Pentru remedierea situaţiei, la data de 04.10.2011, reclamantul a înaintat ANI o solicitare scrisă de a radia menţiunile respective de pe site-ul propriu, solicitare care a rămas fără răspuns. La 10.11.2011, reclamantul a formulat acţiune în contencios administrativ, care a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel București – secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal. A arătat reclamantul că este admisibilă de principiu procedura ordonanţei președinţiale, întrucât starea de fapt nu se cir- cumscrie dispoziţiilor art. 14 din Legea 554/2004 privind suspendarea actului administrativ unilateral și nu există motive pentru care procedura să fie considerată incompatibilă cu procedura contenciosului administrativ în situaţia în care, aceasta nu are ca obiect suspendarea unui act administrativ, ci dispunerea unor măsuri provizorii, cum ar fi impunerea unei obligaţii vremelnice în sarcina unei părţi, până la dezlegarea fondului cauzei .

Prin sentinţa civilă nr.1051 din 15 februarie 2012, Curtea de Apel București – secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acţiunea formulată de reclamant, având ca obiect ordonanţă președinţială, ca nefondată. Reclamantul a declarat recurs. Recursul este fondat.

Recurentul-reclamant a solicitat ca pe calea ordonan- ţei președinţiale, de urgenţă să se dispună obligarea pâ- râtei ANI la înlăturarea temporară, până la soluţionarea pe fond a acţiunii în contencios administrativ, a menţiu-

Săptămâna Juridică nr. 12/2013 » Litteris International

nilor de pe site-ul oficial ANI referitoare la starea de in- compatibilitate a reclamantului CC, publicate la adresa de internet http://www.integritate.eu/home/incompa- tibilitati- definitive/interdictie-3-ani.aspx.

17

Drept administrativ

18

În acest sens a motivat că Ordonanţa președinţială îndeplinește condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 581 alin. (1) Cod procedură civilă, urgenţa și carac- terul vremelnic al măsurii. Urgenţa a fost justificată de aproprierea momentului alegerilor locale din iunie 2012. Caracterul vremelnic al măsurii rezultă din cuprinsul ordonanţei pentru că măsura înlăturării menţiunilor este provizorie și privește numai perioada până la care se va soluţiona în mod irevocabil dosarul având ca obiect radierea definitivă a menţiunii operate în mod unilateral de ANI pe site-ul oficial www.integritate.eu. Recurentul-reclamant a justificat și un interes în pro- movarea acestei procedurii speciale, Ordonanţa preșe- dinţială având în vedere prevenirea unei pagube iminen- te și ireversibile prin faptul că, îi este îngrădit dreptul fundamental al reclamantului de a fi ales în cadrul auto- rităţilor administraţiei publice locale, prin imposibilita- tea depunerii candidaturii pentru alegerile locale. Ce de-a treia condiţie care rezultă din caracterul vre- melnic al măsurii este că instanţa să nu cerceteze fondul dreptului. Conform art. 581 alin. (3) teza I C. proc. civ., ordonan- ţa poate fi dată, chiar atunci când există judecata asupra fondului. Fiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate, instanţa examinează dacă aparenţa dreptului este în favoarea sau nu a reclamantului. În speţă intimata ANI a fost obligată la radierea men- ţiunilor de pe site-ul oficial pe fond în acţiunea de con- tencios administrativ. Astfel prin sentinţa civilă nr. 2812/27.04.2012 Curtea de Apel București admite în parte acţiunea for- mulată de reclamantul CC și obligă pârâta ANI să eli- mine menţiunea referitoare la reclamant din fereastra „Incompatibilităţii definitive – Interdicţie 3 ani” de pe site-ul oficial al acesteia www.integritate.eu.

Sentinţa nu are caracter irevocabil dar vine în spriji- nul susţinerilor recurentului-reclamant cu privire la apa- renţa de nelegalitate a publicării menţiunilor de către intimată. La aceasta se adaugă argumentele prezentate de recu- rentul-reclamant privind caracterul neclar al reglemen- tărilor din Legea nr. 144/2007, în vigoare la momentul de referinţă în care prevede [art. 45 alin. (2)] că „acţi- unea în constatarea nulităţii absolute a actelor juridice sau administrative încheiate cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese poate fi introdusă de Agenţie chiar dacă persoana în cauză nu mai deţine acea funcţie, pentru că în art.47 din lege să se arate că” inter- dicţia se dispune, la solicitarea Agenţiei, de către instan- ţa competentă prevăzută la art. 46 alin. (1), ca sancţiune complementară, în cazul confiscării unei părţi din averea dobândită sau a unui bun determinat ori în cazul conflic- telor de interese”. În acest sens, recurentul – reclamant susţine că sanc- ţiunea complementară constând în interdicţia de a ocu- pa funcţii publice nu era prevăzută de lege în cazul con- statării incompatibilităţii, ci numai a confiscării averii sau a constatării conflictului de interese. Totodată prevederile referitoare la incompatibilităţi din Legea nr. 144/2007 au fost declarate neconstituţi- onale și toate actele efectuate în baza acestor prevederi sunt în afara ordinii de drept constituţionale, fiind lipsi- te de efecte juridice. Conchizând Înalta curte reţine că în cauză sunt înde- plinite condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei pre- ședinţiale astfel cum sunt reglementate prin art. 581 C. proc. civ. Având în vedere considerentele expuse, s-a admis recursul, modificându-se sentinţa în sensul admite- rii cererii de ordonanţă președinţială astfel cum a fost formulată.

Săptămâna Juridică nr. 12/2013 » Litteris International

Drept nanciar şi scal

DREPT FINANCIAR ȘI FISCAL

Creanţe scale

Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 51 din 5 iunie 2012

(cuvinte cheie: creanţă scală, unitate administrativ-teritorială, buget local, calitate procesuală pasivă, drepturi patrimoniale, executare silită, inspecţie scală)

Creanţă fiscală. Unitate administrativ- teritorială. Restituire sume de la buge- tul local. Calitate procesuală pasivă

C.proc.fisc., art. 17 alin. (1) şi (4), art. 21 alin. (4) Legea nr. 215/2001, art. 21 alin. (1)

Creanţele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal, subiecte ale raportului juridic fiscal fiind statul, unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligaţii în cadrul acestui raport. Pentru restituirea sumelor din bugetul local, Unitatea administrativ-teritorială, în calitatea sa de titular al dreptului material fiscal și al obligaţiilor corelative, are calitate procesuală pasivă.

Prin sentinţa civilă nr. 1055/COM/30.09.2011 s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive

a pârâtului Municipiului Piatra-Neamţ, prin Primar

și a respins acţiunea formulată de reclamanta SC EON Gaz Distribuţie SA, cu sediul în Târgu Mureș, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Piatra Neamţ, prin Primar, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

S-a admis acţiunea de restabilire a situaţiei anterioare executării, formulată de reclamanta SC EON Gaz Distribuţie SA în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local - Direcţia Taxe și Impozite a Municipiului Piatra-

Neamţ, a obligat pârâtul Consiliul Local - Direcţia Taxe

și Impozite a municipiului Piatra-Neamţ să restituie

reclamantei suma de 5.905.901 lei și să plătească

reclamantei suma de 63.175,01 lei, cu titlu de cheltuieli

de judecată.

Analizând, cu precădere, excepţia lipsei calităţii proce- suale pasive a pârâtului Municipiului Piatra-Neamţ, prin

Primar, în temeiul art. 137 C.proc.civ., instanţa constată

că referitor la calitatea procesuală pasivă, aceasta este

atribuită persoanei despre care se pretinde că este

obligată în raportul juridic dedus judecăţii. Or, în cauză, raportul juridic s-a născut între Direcţia Taxe și Impozite

a municipiului Piatra-Neamţ, din cadrul Consiliului

Local Piatra-Neamţ, urmare emiterii actelor fiscale, și reclamantă. Mai mult, potrivit art. 17 alin. (4) din H.G. nr. 1050/2004, unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentante de autorităţile administraţiei publice locale, precum și de compartimentele de specialitate ale acestora, în limita atribuţiilor delegate de către

autorităţile respective. Or, Direcţia Taxe și Impozite din cadrul Consiliului Local al municipiului Piatra-Neamţ

a fost împuternicită să reprezinte Consiliul Local în

litigiile de natură fiscală, prin Hotărârea Consiliului Local

nr. 175 din 28.07.2005. Astfel, această instituţie are calitate procesuală pasivă în cauză, astfel că se va respinge

Săptămâna Juridică nr. 12/2013 » Litteris International

acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Piatra-Neamţ, prin Primar.

Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că în baza raportului de inspecţie fiscală nr. 2383 din 26.01.2006 și a deciziei de impunere nr. 2384D din 26.01.2006 emise de pârâta Consiliul Local - Direcţia Taxe și Impozite a municipiului Piatra-Neamţ, a fost emis titlul executoriu nr. 2571E din 14.06.2006, pentru suma de 5.002.630 lei, în temeiul căruia a fost pornită executarea silită prin poprire împotriva reclamantei, executare ce a fost finalizată, astfel cum rezultă din extrasele de cont nr. 86 din 8.05.2006, nr. 1 din 9.05.2006 și nr. 80 din

15.05.2006.

Prin sentinţa nr. 84/13.09.2008 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureș, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 5865/16.12.2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, s-a dispus anularea actelor administrativ-fiscale, respectiv a raportului de inspecţie fiscală nr. 2383 din 26.01.2006 și a deciziei de impunere nr. 2384 D din 26.01.2006 emise de pârâtă.

Având în vedere că până la pronunţarea deciziei sus- menţionate, instituţiile bancare au efectuat plata sumei de 5.002.630 lei către pârâtă și cum, potrivit dispoziţiilor art. 404 1 C.proc.civ., „în toate cazurile în care se desfiin- ţează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia”, în speţă fiind desfiinţat titlul executoriu, instanţa constată că cererea formulată este întemeiată și va fi admisă, în temeiul art. 404 2 alin. (3) C.proc.civ.

Instanţa de apel a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa apelată și a obligat intimata U.A.T. - Municipiul Piatra-Neamţ să restituie apelantei suma de 5.905.901 lei.

19

Drept nanciar şi scal

20

Suma de 5.905.901 lei reprezintă o creanţă fiscală stabilită de intimata Direcţia Taxe și Impozite prin decizia de impunere nr. 2384D/2006, act administrativ fiscal anulat de instanţă.

Potrivit art. 21 alin. (1) C.proc.fisc., creanţele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal, iar potrivit

art. 17 alin. (1) C.proc.fisc., subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, definite potrivit Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, contribuabilul, precum

și alte persoane care dobândesc drepturi și obligaţii în

cadrul acestui raport.

În cadrul raportului juridic fiscal unităţile administrativ-teritoriale, potrivit art. 17 alin. (4) C.proc. fisc., sunt reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale, precum și de compartimentele de specialitate ale acestora, în limita atribuţiilor delegate de către autorităţile respective.

În cauză, în raportul de drept material fiscal mate- rializat în decizia de impunere nr. 2384D/2006, subiecţi au fost apelanta în calitate de contribuabil și Unitatea administrativ-teritorială - Municipiul Piatra-Neamţ, aceasta din urmă a fost reprezentată de Direcţia Taxe și Impozite în temeiul H.C.L. nr. 84/2001 și a dispoziţiei ordonatorului de credite (primarul) nr. 553/2001. Așadar, intimata Direcţia Taxe și Impozite nu a valorificat un drept propriu, ci, în calitate de reprezentant al Municipiul Piatra-Neamţ, și-a îndeplinit doar atribuţiile cu care a fost mandatată de titularul drepturilor și obligaţiilor fiscale.

Concluzionând, intimata Direcţia Taxe și Impozite

a fost parte în cauza în care contribuabilul a solicitat

anularea deciziei de impunere în temeiul capacităţii sale administrative, de emitent al actului contestat, și nu ca titular al drepturilor și obligaţiilor fiscale deduse

judecăţii.

În acest context prima instanţă a apreciat greșit cu privire la calitatea sa procesuală în acţiunea prin care contribuabilul a solicitat restituirea sumei încasate de intimata Unitatea administrativ-teritorială - Municipiul Piatra-Neamţ în calitatea sa de titular al dreptului la perceperea impozitelor, taxelor, contribuţiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului local precum și la perceperea dobânzilor, penalităţilor de întârziere sau majorărilor de întârziere, după caz, în condiţiile legii, denumite creanţe fiscale accesorii [art. 21 alin. (2) C.proc.fisc.].

În același sens sunt și dispoziţiile art. 21 alin. (4) C.proc.fisc., aplicabile în temeiul art. 1 din același act normativ, în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuţii și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective, restituire care nu poate fi realizată decât de cel care a perceput creanţele fiscale, unităţile administrativ-teritoriale fiind subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unităţile teritoriale de trezorerie, precum și la unităţile bancare așa cum dispune și art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001.

Chiar dacă intimata Direcţia Taxe și Impozite ar fi obligată, în temeiul abilitării sale prin decizia ordonatorului de credite, de a efectua operaţiunile administrative specifice efectuării unei plăţi din bugetul

local către un contribuabil îndreptăţit, aceasta nu ar putea justifica calitatea sa procesuală pasivă într-o cauză în care se tinde nu numai a se obliga această intimată

la

efectuarea operaţiunilor administrative menţionate,

ci

în care se pune în discuţie însuși dreptul material al

apelantei și obligaţia corelativă a intimatei Unitatea

administrativ-teritorială - Municipiul Piatra-Neamţ.

De altfel, având în vedere că intimata Direcţia Taxe și Impozite nu are patrimoniu propriu, executarea unei hotărâri prin care să fie obligată la restituirea unei sume încasate de Unitatea administrativ-teritorială

- Municipiul Piatra-Neamţ ar fi discutabilă, deși

intervenţia instanţei judecătorești are tocmai scopul de a asigura valorificarea drepturilor prevăzute de lege pentru partea care a obţinut recunoașterea judiciară a acestora.

În consecinţă, chiar dacă acţiunea a fost formulată de apelantă în condiţiile art. 402 1 C.proc.civ., intimata Unitatea Administrativ Teritorială - Municipiul Piatra Neamţ are calitate procesuală pasivă, hotărârea instanţei de fond fiind nelegală sub acest aspect.

Nefiind contestat de niciunul dintre intimaţi dreptul apelantei de a pretinde și obţine restituirea sumei

de 5.905.901 lei achitată fără temei legal la bugetul local al Unităţii administrativ-teritoriale - Municipiul Piatra-Neamţ, reţinând că acest intimat a fost parte

la soluţionarea cauzei în primă instanţă, instanţa, în

temeiul art. 297 alin. (1) C.proc.civ., va admite apelul și va obliga intimata-pârâtă Unitatea administrativ- teritorială - Municipiul Piatra-Neamţ să restituie apelantei suma de 5.905.901 lei. (definitivă)

Săptămâna Juridică nr. 12/2013 » Litteris International

Dreptul muncii

DREPTUL MUNCII

Drepturi salariale

Curtea de Apel Timișoara, secţia litigii de muncă și asigurări sociale, decizia nr. 1789 din 17 iulie 2012

(cuvinte cheie: drepturi salariale, indemnizaţie de concediu, contract individual de muncă, concediu de odihnă, incapacitate temporară de muncă)

Indemnizaţia pentru concediul de odihnă neefectuat acordată la înceta- rea contractului individual de muncă. Cuantificarea ei în situaţia în care sala- riatul s-a aflat în incapacitate tem- porară de muncă pe parcursul între- gului an calendaristic sau al unei părţi a acestuia

C.muncii, art. 145 alin. (2), art. 146 alin. (4) Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, art. 7 alin. (2)

Indemnizaţia pentru concediul de odihnă neefectuat se acordă, la încetarea contractului individual de muncă al salariatului, prin raportare la durata efectivă integrală a concediului de odihnă cuvenit pentru întregul an calendaristic, conform legii și contractului individual de muncă, eventual contractului colectiv de muncă, chiar dacă angajatul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă pe parcursul întregului an calendaristic sau al unei părţi a acestuia. Speța: Prin sentinţa civilă nr. 1826/26.07.2011, Tribunalul Arad a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta C.F. împotriva pârâţilor Școala Generală nr. 2 Curtici și Consiliul Local al Orașului Curtici. Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamanta a fost salariata pârâtei Școala Generală nr. 2 Curtici, având funcţia de cadru didactic – educatoare, până la data de 1.09.2010 când, prin decizia nr. 148304, a încetat raportul de muncă ca urmare a pensionării. În anul școlar 2009-2010 a fost în imposibilitatea exercitării dreptului la concediul de odihnă, întrucât în perioada octombrie 2009 - 31 august 2010 a avut suspendat contractul individual de muncă, aflându-se în concediu medical. Potrivit art. 140 alin. (2) C.muncii, durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabilește prin contractul colectiv de muncă aplicabil, este prevăzută în contractul individual de muncă și se acordă proporţional cu activitatea prestată într-un an calendaristic. În speţă, reclamanta, în anul școlar 2009-2010, și-a desfășurat activitatea doar în intervalul 1.09.2009 - 4.10.2009, iar din 5.10.2009 până la sfârșitul anului școlar a fost în concediu medical, astfel că acordarea compensării financiare a zilelor de concediu de odihnă nu mai poate fi realizată. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta C.F. Recursul este fondat.

Astfel cum a reţinut și instanţa de fond, ca stare de fapt, în perioada anului școlar 2009-2010 reclamanta a fost în imposibilitatea exercitării dreptului la concediul de odihnă, întrucât în intervalul de timp octombrie 2009 - 31 august 2010 a avut suspendat contractul de muncă, aflându-se în concediu medical. În susţinerea acţiunii, reclamanta s-a prevalat de prevederile art. 7 din Directiva 2003/88/CE a Parlamen- tului European și a Consiliului privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, astfel cum acestea au fost interpretate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauzele C-350/06 și C 520/06. Conform prevederilor art. 7 din Directiva 2003/88/ CE, statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze de un concediu anual plătit de

Săptămâna Juridică nr. 12/2013 » Litteris International

cel puţin patru săptămâni în conformitate cu condiţiile de obţinere și de acordare a concediilor prevăzute de legislaţiile și practicile naţionale (parag. 1). Perioada minimă de concediu anual plătit nu poate fi înlocuită cu o indemnizaţie financiară, cu excepţia cazului în care relaţia de muncă încetează (parag. 2). În cauzele conexate C-350/06 și C 520/06, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut că: „potrivit jurisprudenţei Curţii, Directiva 2003/88 consideră că dreptul la concediul anual și cel la obţinerea unei plăţi în acest temei constituie două aspecte ale unui drept unic. Obiectivul cerinţei de a plăti acest concediu este acela de a pune lucrătorul, în timpul concediului menţionat, într-o situaţie care este, în ceea ce privește salariul, comparabilă cu perioadele de muncă. Rezultă că la un lucrător care

21

Dreptul muncii

22

nu a fost în măsură, din motive independente de voinţa sa, să își exercite dreptul la concediul anual plătit înainte de încetarea raportului de muncă, indemnizaţia la care

acesta are dreptul trebuie calculată, astfel încât lucrătorul menţionat să fie pus într-o situaţie comparabilă cu cea în care s-ar fi aflat dacă ar fi exercitat dreptul menţionat în timpul raportului său de muncă. Rezultă că remuneraţia obișnuită a lucrătorului, care este cea care trebuie menţinută în perioada de repaus ce corespunde concediului anual plătit, este de asemenea determinantă

în ceea ce privește calculul indemnizaţiei pentru concediul

anual neefectuat la încetarea raportului de muncă”.

Dispoziţiile art. 7 alin. (2) se interpretează în sensul

că se opun unor dispoziţii sau unor practici naţionale

care prevăd că la încetarea raportului de muncă nu se acordă nicio indemnizaţie pentru concediul anual plătit neefectuat lucrătorului care s-a aflat în concediul medical sau într-o parte din acesta, motiv pentru care nu a putut

să își exercite dreptul la concediul anual plătit.

Legislaţia naţională, respectiv dispoziţiile art. 141 alin. (4) C.muncii [în forma în vigoare la momentul

nașterii dreptului, actualmente art. 146 alin. (4)] prezintă aproximativ identic prevederile Directivei 2003/88/CE, conform cărora înlocuirea concediului neefectuat cu o compensaţie financiară nu este permisă decât în cazul încetării raportului de muncă. Întrucât actul normativ intern nu distinge, compensaţia se acordă oricare ar fi motivul încetării contractului individual de muncă, deci

și

atunci când salariatul nu a efectuat integral concediul

în

natură, deoarece s-a aflat în incapacitate temporară de

muncă.

În schimb, însă, dispoziţiile art. 140 alin. (2) C.muncii, care prevăd că durata concediului de odihnă anual este prevăzută în contractul individual de muncă și se acordă proporţional cu activitatea prestată într-un an calendaristic, aplicate coroborat cu cele ale art. 141 alin. (4), nu asigură o transpunere corectă și suficientă

a prevederilor directivei, astfel cum aceasta a fost

interpretată în cauzele C-350/06 și C 520/06 de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Aceasta, deoarece

prevederea legală internă [art. 140 alin. (2) C.muncii] permite interpretarea că, în anumite situaţii, cum este

și cea a reclamantei, dreptul la obţinerea indemnizaţiei

aferente concediului de odihnă să nu fie recunoscut, tocmai pentru că se raportează la perioada de timp lucrată efectiv în favoarea angajatorului.

După interpretarea prevederilor art. 7 din Directivă, legiuitorul intern nu a intervenit pentru a pune în concordanţă dispoziţiile Codului muncii cu interpretarea dată în cauzele C-350/06 și C-520/06 de către instanţa europeană.

Aceeași situaţie se regăsește și în cazul Normelor metodologice care reglementau, la momentul solicitării dreptului de către reclamantă, acordarea concediului de odihnă pentru personalul din învăţământ. Prevederile pct. 15 din Ordinul nr. 3251/12.02.1998 sunt contrare interpretării acordate articolului 7 din Directiva 2003/88/ CE, având în vedere cele reţinute în cauzele conexate C-350/06 și C 520/06 de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, motiv pentru care nu pot fi reţinute ca un argument în respingerea acţiunii. Prin urmare, reclamanta are posibilitatea să invoce efectul direct pe verticală al Directivei 2003/88/CE, deoarece partea care invocă acest efect este o persoană fizică care își întemeiază cererea pe existenţa unui drept conferit de prevederea din directivă, aceasta fiind clară, precisă și necondiţionată, iar partea împotriva căreia este invocat efectul direct este o instituţie a statului, observându-se că prevederile art. 141 alin. (4) C.muncii și pct. 15 din Ordinul nr. 3251/12.02.1998 nu au fost modificatepentruaasiguraotranspunerecorespunzătoare a dispoziţiilor art. 7 din Directiva 2003/88/CE, în sensul interpretării date. În concluzie, cererea reclamantei de obligare a pârâtei Școala Generală nr. 2 Curtici la plata indemnizaţiei concediului de odihnă, aferentă celor 71 de zile de concediu, este întemeiată deoarece, începând cu luna octombrie a anului 2009 și până la încetarea raporturilor de muncă prin pensionare, conform deciziei nr. 148304/21.10.2010, emisă de către Casa de Pensii Arad, reclamanta s-a aflat în concediu medical, neexistând posibilitatea efectuării în natură a concediului de odihnă nerealizat. Contravaloarea indemnizaţiei celor 71 de zile de concediu va fi actualizată cu indicele inflaţiei până la data plăţii efective, la care se adaugă dobânzi legale calculate, însă, de la data de 26.05.2011, când a avut loc punerea în întârziere a pârâtei, prin formularea cererii de chemare în judecată, potrivit art. 1088 C.civ. de la 1864, cererea adresată angajatorului, la data de 16.03.2011, neavând ca efect punerea în întârziere a debitorului pentru îndeplinirea obligaţiei.

Notă: Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3251/1998 pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învăţământ a fost abrogat prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului și sportului nr. 5559/2011 (M. Of. nr. 723 din 13 octombrie 2011).

Săptămâna Juridică nr. 12/2013 » Litteris International

Dreptul urbanismului

DREPTUL URBANISMULUI

Autorizaţii de construcţii

Curtea de Apel Pitești, secţia a II-a civilă, decizia nr. 1950 din 20 septembrie 2012

(cuvinte cheie: asociaţie religioasă, autorizaţie de construcţie, regim de protecţie, proprietate)

Avizul pentru recunoaşterea calităţii de cult a unei asociaţii religioase. Auto- rizarea lucrărilor de construcţie în zo- nele asupra cărora s-a instituit, potrivit legii, un anumit regim de protecţie

Legea nr. 489/2006, art. 17 Legea nr. 50/1991, art. 10

Absenţa avizului din partea Ministerului Culturii și Cultelor, necesar obţinerii autorizaţiei de construcţiei, nu atrage nulitatea acesteia. Avizul se referă la recunoașterea calităţii de cult a unei asociaţii religioase, aviz care este obligatoriu pentru desfășurarea activităţii cultului respectiv, rezultând că, în speţa de faţă, potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 50/1991, nu este necesar avizul menţionat pentru construire. Speța: Prin acţiunea înregistrată la 8.06.2011, reclamanta M.G.C. a chemat în judecată pe pârâtele Misiunea Creștină N. Brateiu, judeţul Sibiu și Primăria Leordeni, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa în cauză să se dispună anularea autorizaţiei de construire nr. 115/2005 emisă de Primarul Comunei Leordeni, obligarea pârâtei Misiunea Creștină la restabilirea situaţiei existente anterior construirii extinderii autorizate, cu suportarea cheltuielilor aferente demolării, obligarea pârâtelor la despăgubiri pentru prejudiciul creat și la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii a arătat că este proprietara imobilului teren situat în comuna Leordeni, sat G., judeţul Argeș, dobândit prin donaţie. S-a mai arătat că, în anul 1999, pârâta Misiunea Creștină N. a achiziţionat prin vânzare-cumpărare o suprafaţă de teren pe latura de vest a proprietăţii sale, iar în anul 2005 a edificat o extindere pe vecinătatea proprietăţii sale, extindere edificată parţial pe terenul său și pe linia de hotar. În urma edificării extinderii reclamanta s-a adresat Primăriei Leordeni în sensul de a i se comunica cine este titularul dreptului de proprietate asupra construcţiei ridicate, iar în situaţia în care acesta nu posedă acte de proprietate, a solicitat instituţiei să dispună anularea autorizaţiei. La data de 14.11.2011, reclamanta a invocat excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu și de folosinţă a beneficiarei autorizaţiei de construire, respectiv a Filialei Găești în temeiul O.G. nr. 26/2000, iar pârâta a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei și declinarea în favoarea Judecătoriei Topoloveni, excepţie respinsă prin încheierea din aceeași dată, conform art. 2 din Legea nr. 554/2004 coroborată cu Legea nr. 50/1991. Tribunalul Argeș, prin sentinţa nr. 110/23.01.2012, a respins acţiunea formulată de reclamantă. Împotriva acestei sentinţe s-a formulat recurs de reclamantă. Recursul nu este fondat.

Referitor la excepţia lipsei capacităţii de folosinţă și de exerciţiu a asociaţiei, se reţine că Misiunea Creștină N., Filiala Găești, face parte din cadrul Misiunii Creștine N. judeţul Sibiu, fiind înregistrată în Registrul comerţului sub nr. 263/2000, Asociaţia Religioasă N. fiind înfiin- ţată la 27 octombrie 1992, conform procesului-verbal încheiat la acea dată, și dobândind personalitate juri- dică prin sentinţa civilă nr. 1/1993, pronunţată de Jude- cătoria Mediaș. Prin urmare, nu poate fi primită critica recurentei- reclamante referitoare la absenţa capacităţii de folosinţă și de exerciţiu din partea pârâtei, în raport și de pre- vederile art. 200 și urm. C.civ., necesară obţinerii auto- rizaţiei de construire. Referitor la fondul cauzei, respectiv anularea auto- rizaţiei de construire și repunerea recurentei-reclamante

Săptămâna Juridică nr. 12/2013 » Litteris International

în situaţia anterioară, cu plata tuturor despăgubirilor determinate de prejudiciul ce i s-a cauzat, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 50/1991 și ale Legii nr. 489/2006, criticile vizând, în principal, aspectul legat de inexistenţa actului de proprietate asupra terenului pe care s-a edificat construcţia la momentul depunerii documentaţiei nece- sare emiterii autorizaţiei de construire și a avizului obligatoriu din partea Ministerului Culturii și Cultelor, Curtea apreciază netemeinicia acestora prin faptul că recurenta-reclamantă se află într-o confuzie rezultată, de altfel, chiar din modul general în care a redactat cererea. Astfel, se susţine că pentru obţinerea autorizaţiei sus-menţionate era necesar a se dovedi deţinerea unui înscris din care să rezulte dreptul de proprietate al filialei asupra terenului, situaţie care nu a fost dovedită de către pârâtă. Or, această susţinere este contrazisă de

23

Dreptul urbanismului

24

înscrisurile reprezentând contract de vânzare-cumpărare autentificat în data de 11.06.1997 pe numele cumpără- torilor D.V. și D.M., din partea vânzătoarei C. Leordeni, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1729/21.10.1999 între acești din urmă proprietari și S.G. ca reprezentant al Societăţii Misionare Creștine „N.”, Filiala Găești, precum și încheierea nr. 9702/27.09.2011 emisă de O.C.P.I. Argeș - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Topoloveni, cu privire la intabularea dreptului de proprietate al pârâtei, în ceea ce privește terenul menţionat în actul notarial nr. 1729/1999. Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a apreciat asupra calităţii de proprietar a intimatei-pârâte cu privire la terenul pe care urma a se edifica extinderea, toate înscrisurile depuse în scopul obţinerii autorizaţiei conţinând elemente de identificare a terenului pe care urma a se edifica construcţia. În ceea ce privește cea de-a doua critică, vizând absenţa avizului din partea Ministerului Culturii și Cultelor necesar obţinerii autorizaţiei de construcţiei, se va sublinia că, potrivit art. 17 (Secţiunea a II-a „Recunoașterea calităţii de cult”) din Legea nr. 489/2006, „Calitatea de cult recunoscut de stat se dobândește prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Culturii și Cultelor, de către asociaţiile religioase care, prin activitatea și numărul lor de membri, oferă garanţii de durabilitate, stabilitate și interes public”. La art. 19 alin. (1) din același act normativ se stipulează că în termen de 60 zile de la data depunerii cererii Ministerul Culturii și Cultelor înaintează Guvernului documentaţia de recunoaștere a cultului însoţită de avizul său consultativ, întocmit pe baza documentelor depuse. Deci, avizul despre care face vorbire recurenta- reclamantă se referă la recunoașterea calităţii de cult a unei asociaţii religioase, aviz care este obligatoriu pentru desfășurarea activităţii cultului respectiv. Însă, în speţa de faţă, având în vedere dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 50/1991, se constată că se invocă lipsa avizului pentru construire, respectiv pentru autorizarea lucrărilor de construcţie în zonele asupra cărora s-a instituit, potrivit legii, un anumit regim de protecţie prevăzut în planurile de amenajare a teritoriului și în documentele de urbanism aprobate. Potrivit textului menţionat, în acest caz se va proceda după cum urmează:

- a) în zonele construite protejate, în zonele de protecţie a monumentelor istorice, definite potrivit legii, și în ansamblurile de arhitectură și siturile arheologice, solicitantul va obţine avizul conform al Ministerului

Culturii și Cultelor, pe baza documentaţiilor de urbanism avizate și aprobate conform legii; - b) în cazul lucrărilor de intervenţii asupra construcţiilor monumente istorice, pe lângă avizul Ministerului Culturii și Cultelor se vor obţine avizele specifice cerinţelor de calitate a construcţiilor, potrivit prevederilor legale; (…) - d) în zonele de siguranţă și de protecţie a infrastructurilor de transport de interes public, precum

și în zonele aferente construirii căilor de comunicaţie,

stabilite prin documentaţiile de amenajare a teritoriului

și/sau de urbanism, se va obţine și autorizaţia Ministerului Transporturilor, Construcţiilor și Turismului, conform prevederilor legale;

- d 1 ) în perimetrele limitrofe construcţiilor repre- zentând anexele gospodărești ale exploataţiilor agricole, delimitate prin planuri urbanistice cu respectarea distanţelor prevăzute de normele sanitare în vigoare, în care s-a instituit un regim de restricţie privind amplasarea clădirilor de locuit și a obiectivelor socio- economice, solicitantul va obţine avizul direcţiei pentru agricultură și dezvoltare rurală judeţene, respectiv a municipiului București;

- e) în zonele unde s-a instituit alt tip de restricţie

solicitantul va obţine avizul organismelor competente.

Din lecturarea acestor dispoziţii imperative rezultă că avizul despre care vorbește recurenta-reclamantă este expres stipulat numai în situaţiile enumerate în aceste texte. Or, în cauză, nu se aflăm în prezenţa unor zone cu regim juridic special pentru a fi necesar un asemenea aviz, acesta fiind și motivul pentru care, ulterior, pârâta Primăria Comunei Leordeni, prin Primar, nu a mai solicitat avizul de la Ministerul Culturii și Cultelor. Din întreg materialul probator se constată că nemulţumirile recurentei-reclamante privesc aspecte legate de încălcarea dreptului de proprietate al acesteia prin faptul că extinderea respectivă a fost edificată parţial pe terenul său, încălcându-se linia de hotar, iar acoperișul chiar depășind linia de hotar, până la o distanţă de aproximativ 90 cm, dar aceste aspecte nu pot fi valorificate într-o acţiune având ca obiect anu- larea autorizaţiei de construire, ele ţinând de modul de executare, respectiv de punere în practică a acestei auto- rizaţii, situaţii despre care însăși recurenta-reclamantă

a recunoscut că au constituit obiectul altor cereri de

chemare în judecată, soluţionate irevocabil de către instanţele de judecată.

Săptămâna Juridică nr. 12/2013 » Litteris International

Drept penal

DREPT PENAL

Infracţiuni prevăzute în legi speciale

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1892 din 5 iunie

2012

(cuvinte cheie: contrabandă, regimul armelor şi muniţiilor, tra c ilicit)

Contrabandă calificată. Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor

C. pen., art. 279 Legea nr. 86/2006, art. 271

1. Spre deosebire de infracţiunea de contrabandă calificată prevăzută în Legea nr. 86/2006, care se realizează prin introducerea în sau scoaterea din ţară, fără drept, de arme, infracţiunea de trafic ilicit prevăzută în Legea nr. 295/2004 se realizează prin achiziţionarea, vânzarea, livrarea, mutarea, transferul sau tranzitul armelor de foc pe/de pe teritoriul României din/către teritoriul unui alt stat, dacă autorităţile competente române și/sau autorităţile competente din acel stat nu autorizează aceste operaţiuni sau dacă armele de foc asamblate nu sunt marcate în conformitate cu prevederile acestei legi. 2. Deţinerea, fără drept, a mai multor arme neletale - pistoale cu gaze - se încadrează în dispoziţiile art. 279 alin. (1) și (3) lit. b) C. pen. referitoare la nerespectarea regimului armelor și muniţiilor, iar nu în dispoziţiile art. 134 din Legea nr. 295/2004, republicată în M. Of. nr. 814 din 17 noiembrie 2011, referitoare la deţinerea de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă I.C.C.J.

inculpatul L.C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea

a două infracţiuni de contrabandă calificată, fapte pre- văzute și pedepsite de art. 271 din Legea nr. 86/2006

și nerespectarea regimului armelor și muniţiilor, prevă-

zută în art. 279 alin. (1) și (3) lit. b) C. pen. și art. 279 alin. (1) C. pen., cu reţinerea în cauză a dispoziţiilor

art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. și cu aplicarea art. 33 lit. a)

și b) C. pen.

Procedând la o analiză a textelor incriminatorii din perspectiva elementelor constitutive ale infracţiunilor, I.C.C.J. reţine:

Art. 271 din Legea nr. 86/2006 incriminează introdu-

cerea sau scoaterea din ţară, fără drept, de arme, muniţii, materiale explozibile, droguri, precursori, materiale nucleare sau alte substanţe radioactive, substanţe toxice, deșeuri, reziduuri ori materiale chimice periculoase, fapte ce constituie infracţiuni de contrabandă calificată și care se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi, dacă legea penală nu prevede

o pedeapsă mai mare. Potrivit acestei reglementări în vigoare de la data trimiterii în judecată a inculpatului (28 octombrie 2010) - s-a dispus condamnarea inculpatului L.C. Noua incriminare a faptei invocată de către recurentul inculpat, care ar determina aplicarea dispoziţiilor art. 13 C. pen., respectiv art. 137 1 din Legea nr. 117/2011 (publicată în M. Of. nr. 446 din 27 iunie 2011) pentru modificarea și completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și muniţiilor, stabilește în conţinutul său următoarele.

Săptămâna Juridică nr. 12/2013 » Litteris International

Câmpul de aplicare al art. 13 C. pen. vizează situaţia când se succed două sau mai multe legi penale între data săvârșirii infracţiunii și data judecării definitive a cauzei. Se impune, însă, cu prioritate ca determinarea legii mai favorabile să nu se facă in abstracto, ci printr-o examinare concretă comparativă a celor două legi penale susceptibile de a fi aplicate în raport cu toate dispoziţiile incidente faţă de ansamblul împrejurărilor cauzei concrete. În cauza de faţă, cele două incriminări diferă în mod substanţial în planul elementelor constitutive ale infracţiunii. Într-o primă observaţie, infracţiunea prevăzută și pedepsită de art. 271 din Legea nr. 86/2006 în latura sa obiectivă prezintă, ca element material (actus reus), activitatea fizică de introducere sau scoatere din ţară, fără drept, de arme, muniţii, materiale explozi- bile, droguri, precursori, materiale nucleare sau alte substanţe radioactive, substanţe toxice, deșeuri, rezi- duuri ori materiale chimice periculoase enunţate în cuprinsul incriminării. Elementul material (actul ma- terial) din norma de incriminare care desemnează acti- vitatea interzisă este menţionat de legiuitor prin două modalităţi, respectiv - introducerea sau scoaterea din ţară. Infracţiunea prevăzută în art. 1371 din Legea nr. 117/2011 prezintă ca element material 6 modalităţi, în concret, achiziţionarea, vânzarea, livrarea, mutarea, transferul sau tranzitul armelor de foc, al pieselor sau al muniţiei pentru acestea pe/de pe teritoriul României din/către teritoriul altui stat, în condiţiile în care - astfel

25

Drept penal

26

cum statuează textul de lege - nu există autorizaţia autorităţilor competente în acest sens ori armele de foc asamblate nu sunt marcate conform legii.

Se poate observa că, dincolo de elementul material al celor două infracţiuni, o distincţie substanţială se impune

a fi făcută cu privire la bunurile asupra cărora textele

de lege (în cele două incriminări) creează interdicţia de

a fi introduse, scoase din ţară ori de a fi achiziţionate,

vândute, livrate, mutate, transferate ori tranzitate. Astfel, dacă în cazul infracţiunii prevăzută în art. 271 din Legea nr. 86/2006, legiuitorul a înţeles să stabilească ca fiind interzis a fi introduse ori scoase din ţară, fără drept, arme, muniţii, materiale explozibile, droguri, precursori, materiale nucleare sau alte substanţe radioactive, substanţe toxice, deșeuri, reziduuri ori materiale chimice periculoase, în ipoteza incriminării din art. 137 1 din Legea nr. 117/2011, cadrul vizează armele de foc, piesele și muniţiile pentru acestea.

În prezenta cauză, în sarcina inculpatului s-a reţinut, printre altele, introducerea fără drept în România - fără certificat de deţinător și, implicit, în lipsa unei notificări prealabile, în cursul anului 2007, a 4 arme neletale, la date diferite, respectiv 4 pistoale cu gaze. În sensul Legii nr. 295/2004 prin regimul armelor și muniţiilor, republicată în M. Of. nr. 814 din 17 noiembrie 2011 în baza art. VII din Legea nr. 117/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 295/2004, arma reprezintă orice obiect sau dispozitiv a cărui funcţionare determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substanţe explozive, aprinse sau luminoase, amestecuri incendiare ori împrăștiere de gaze nocive, iritante sau de neutralizare. Este de domeniul evidenţei că încadrarea juridică a faptei săvârșită de inculpatul L.C., în lumina dispoziţiilor evocate, corespunde prevederilor art. 271 din Legea nr. 86/2006. Arma de foc este definită în cuprinsul aceleiași legi (art. 2 pct. I. 2) ca fiind orice armă portabilă cu ţeava ce poate arunca, este concepută să arunce sau poate fi transformată să arunce alice, un glonţ ori un proiectil prin acţiunea unui combustibil de propulsie. În considerarea celor expuse, Înalta Curte de Casaţie

și Justiţie concluzionează cu privire la distincţia dintre

cele două incriminări, în planul laturii obiective, ceea ce face inaplicabile dispoziţiile art. 13 C. pen. și nu impune examinarea comparativă a celor două legi penale succesive din perspectiva creării unei situaţii mai avantajoase infractorului. În contextul acelorași critici ce s-au circumscris ca- zului de casare reglementat în art. 385 9 alin. (1) pct. 20 C. proc. pen., recurentul inculpat a susţinut că și fap-

ta prevăzută în art. 279 alin. (1) și (3) lit. b) C. pen.,

reţinută prin actul de inculpare și care a constituit

obiectul judecăţii, s-ar impune a atrage incidenţa art. 13

C. pen., în sensul legii mai favorabile, în împrejurarea

în care, după pronunţarea instanţei de prim control judiciar, această faptă a fost incriminată prin dispoziţiile art. 136 1 din Legea nr. 295/2004, republicată prin Legea nr. 117/2011.

Procedând la aceeași analiză a textelor incriminatorii, din punct de vedere al elementelor constitutive, se arată:

Dispoziţiile art. 279 alin. (1) și (3) lit. b) C. pen. sancţionează deţinerea, înstrăinarea sau portul, fără drept, a mai multor arme cu excepţia armelor militare, precum și a armelor de panoplie, ori muniţiei respective

în cantităţi mari.

Art. 136 1 din Legea nr. 295/2004 stabilește că deţi- nerea sau portul de arme neletale din categoria celor supuse autorizării, fără drept, constituie infracţiune și

se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 1 an. În speţă, inculpatul L.C. a deţinut fără drept - fără certificat de deţinător și, implicit, în lipsa unei notificări prealabile - 3 pistoale cu gaze, arme neletale o perioadă destul de îndelungată de timp în anul 2007.

Analiza comparativă a faptelor incriminate în cele două texte de lege permite observaţia că legiuitorul

nu a înţeles să reglementeze aceeași categorie de arme

a căror deţinere, fără drept, este sancţionată, sfera

art. 136 1 din Legea nr. 295/2004 rezumându-se, din această perspectivă (cum însăși denumirea articolului statuează), la deţinerea sau portul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, pe când

textul incriminator de la art. 279 alin. (1) și (3) lit. b)

C. pen. este mai cuprinzător, acoperind în plan incri-

minator și fapta inculpatului L.C. - deţinere, transport și orice operaţie - art. 279 C. pen.

Se mai impune precizarea că dispoziţiile Legii nr. 295/2004, republicată, întregesc norma de incriminare a nerespectării regimului armelor și muniţiilor prevăzută în art. 279 C. pen.

În virtutea considerentelor expuse anterior, nici în ceea ce privește cele din urmă incriminări, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie nu identifică elemente care

să fundamenteze incidenţa art. 13 C. pen., astfel încât

cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 20

C.

proc. pen., invocat de inculpat, nu poate fi primit și,

pe

cale de consecinţă, nici cazul de casare reglementat în

același articol la pct. 17 C. proc. pen.

Săptămâna Juridică nr. 12/2013 » Litteris International

Săptămâna Juridică

Săptămâna J uridică L itteris international INFORMAŢII GENERALE: Număr de exemplare pe an: 44 Număr de

Litteris

international

INFORMAŢII GENERALE:

Număr de exemplare pe an: 44 Număr de pagini: 24 / exemplar Frecvenţa: săptămânală În luna Iulie și în luna August va apărea câte un singur număr

Iulie și în luna August va apărea câte un singur număr Litteris International Str. Teiul Doamnei

Litteris International Str. Teiul Doamnei nr. 6, bl. 22, ap. 10 Cod 23581, Sector 2, Bucureşti Tel 021.242.01.61 Mobil: 0745.327.443 Email: comenzi@saptamana-juridica.ro redactie@saptamana-juridica.ro