Sunteți pe pagina 1din 25

Anul VNr. 15 Preţ: 8 lei

8-14 aprilie 2013 apare în ecare joi

Săptămâna

JJuridică

Jurisprudenţă ›› Studii ›› Comentarii

Nu spune puţin în vorbe multe, ci mult în vorbe puţine!

Consiliu ştiinţi c

Monna Lisa BELU MAGDO Pavel PERJU

Director editorial

Adriana PENA

Lisa BELU MAGDO Pavel PERJU Director editorial Adriana PENA L itteris international Din cuprins ›› Notarea

Litteris

international

Din cuprins

›› Notarea intenţiei de expropriere a unui imobil în cartea funciară. Acţiune de obligare a Statului la declanşarea procedurii de expro- priere ca urmare a întârzierii demarării formalităţilor legale. Inadmisibilitate

›› Situaţia juridică a constructorului pe terenul altei persoane. Înscrierea dreptului de proprietate asupra construcţiilor şi recu- noaşterea dreptului de superficie asupra terenului. Condiţii

Titlu executoriu. Cerere de lămurire a dispozitivului. Determinarea căii procesuale de urmat

›› Calificarea greşită a căii de atac declarată împotriva hotărârii pronunţată în fond în materia reparării prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. Încălcarea dispoziţiilor legale procedurale şi a normelor de organizare judiciară

››

›› Contract de investiţie. Clauză de neconcurenţă. Conţinutul obli- gaţiei de neconcurenţă. Interpretare

›› Individualizarea modalităţii de executare a pedepsei. Concursul între anularea şi revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei

Restituirea pentru refacerea actului de sesizare. Restituirea pentru refacerea urmăririi penale

››

›› Inculpat minor. Rejudecare după casarea cu trimitere la instanţa de fond. Aplicarea unei pedepse cu închisoarea. Încălcarea princi- piului non reformatio in pejus. Nelegalitate

Cuprins

DREPT CIVIL

Notarea intenţiei de expropriere a unui imobil în cartea funciară. Acţiune de obligare a Statului la declanșarea procedurii de expropriere ca urmare a întârzierii dema- rării formalităţilor legale. Inadmisibilitate « I.C.C.J., secţia I civilă, decizia nr. 6967 din 14 noiembrie 2012

4

Situaţia juridică a constructorului pe terenul altei per- soane. Înscrierea dreptului de proprietate asupra cons- trucţiilor și recunoașterea dreptului de superficie asupra terenului. Condiţii « Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, decizia nr. 112 din 1 martie 2012

6

DREPT PROCESUAL CIVIL

Titlu executoriu. Cerere de lămurire a dispozitivului.

Determinarea căii procesuale de urmat « I.C.C.J.,, secţia

a

II-a civilă, decizia nr. 4086 din 23 octombrie 2012

8

Calificarea greșită a căii de atac declarată împotriva hotă- rârii pronunţată în fond în materia reparării prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. Încălcarea dispoziţiilor legale procedurale și a normelor de organizare judiciară « I.C.C.J., secţia I civilă, sentinţa nr. 6315 din 17 octombrie 2012

9

DREPT COMERCIAL

Contract de investiţie. Clauză de neconcurenţă. Con- ţinutul obligaţiei de neconcurenţă. Interpretare « I.C.C.J., secţia a II-a civilă, decizia nr. 4609 din 21 noiembrie 2012

10

Cerere de repunere în termenul de formulare a cererii de admitere a creanţei. Cerere de repunere în termenul de a formula contestaţie la tabelul creanţelor « Curtea de Apel

Târgu Mureș, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ

și

fiscal, decizia nr. 441 din 21 februarie 2012

13

DREPTUL MUNCII

Desfiinţarea postului din motive financiare. Contestaţie formulată împotriva decizie de concediere « Curtea de Apel Târgu Mureș, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 885 din 29 mai 2012 _14

continuarea pe pagina următoare »

Index

A

Act administrativ

 

18, 20

Act fiscal

20

Acţiune estimatorie

14

Agenţie de recrutare

7

Apel

25

Armator

7

Autoritate publică locală

18

C

Carte funciară

11

Cesiunea contractului

14

Circumstanţe reale

23

Citare

12

Competenţă materială

18

Consilier local

8

Contract de ambarcare

7

Contract de furnizare personal

7

Contract de vânzare-cumpărare

14

Contract individual de muncă

7, 8

Control de legalitate

16

Creanţă fiscală

20

 

D

Daune morale

 

9

Declaraţiile martorilor

25

Demisie

8

Detaşare

7

Discriminare

4

Divizarea societăţii comerciale

16

Donaţie

18

Dreptul la un proces echitabil

25

Drepturi

salariale

7

 

E

Eliberare din funcţie

 

8

Excepţie de nelegalitate

20

Executare silită

20

F

Faptă ilicită

 

9

Funcţionar public

8

Furt

22

Fuziune

16

 

H

Hărţuire morală

 

4

continuarea pe pagina următoare »

I

Imobile preluate în mod abuziv

11

Instigator

23

Intabulare

11

 

M

Mandat

8

 

N

Nulitate

12,

16

O

Omor calificat

23

 

P

Pact comisoriu

18,

14

Participaţia

23

Pedeapsă privativă de libertate

9

Persoană juridică

12

Personal navigant

7

Prejudiciu

9

Prescripţie extinctivă

20

Prestare de servicii

7

Principiul neretroactivităţii

14

Proces-verbal de comunicare a actului

12

Proprietate

11

Protecţia demnităţii umane

4

Publicitate imobiliară

11

 

R

Raporturi de muncă

8

Răspundere civilă delictuală

9

Restituire în natură a imobilului

11

Rezoluţiune

14

 

S

Securitatea în muncă

4

 

T

Taxă de timbru

12

Tentativă

23

 

U

Ultraj contra autorităţii

22

 

V

Vânzare-cumpărare de acţiuni

14

Cuprins (continuare)

DREPT ADMINISTRATIV

Hotărâre a Consiliului local prin care a fost aprobată aso- cierea unităţii administrativ-teritoriale cu alte persoane juridice în scopul atribuirii în gestiune a fondurilor de vânătoare și pescuit conform Legii nr. 407/2006. Legalitate « Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 426 din 6 februarie 2012

15

DREPTUL URBANISMULUI

Desfiinţarea lucrărilor efectuate fără autorizaţie « Curtea

de Apel Târgu Mureș, secţia a II-a civilă, de contencios admi- nistrativ și fiscal, decizia nr. 26 din 17 ianuarie 2012

16

DREPT PENAL

Organizarea, conducerea sau finanţarea traficului internaţional de droguri de mare risc. Trafic internaţional de droguri de mare risc. Trafic de droguri de mare risc. Concurs de infracţiuni « I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3559 din 2 noiembrie 2012 17

Individualizarea modalităţii de executare a pedepsei. Concursul între anularea și revocarea suspendării con- diţionate a executării pedepsei « Curtea de Apel Târgu Mureș, secţia penală, decizia nr. 252 din 21 martie 2012

20

Inculpat minor. Rejudecare după casarea cu trimitere la instanţa de fond. Aplicarea unei pedepse cu închisoarea. Încălcarea principiului non reformatio in pejus. Nelega- litate « Curtea de Apel Alba Iulia, secţia minori și familie, decizia nr. 16 din 24 ianuarie 2012

21

DREPT PROCESUAL PENAL

Restituirea pentru refacerea actului de sesizare. Resti-

tuirea pentru refacerea urmăririi penale « I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3827 din 21 noiembrie 2012

23

3

Drept civil

DREPT CIVIL

Proprietate I.C.C.J., secţia I civilă, decizia nr. 6967 din 14 noiembrie 2012
Proprietate
I.C.C.J.,
secţia
I
civilă,
decizia
nr.
6967
din
14
noiembrie 2012

(cuvinte cheie: proprietate, carte funciară, expropriere, publicitate imobiliară)

Notarea intenţiei de expropriere a unui imobil în cartea funciară. Acţiune de obligare a Statului la declanşarea procedurii de expropriere ca urmare a întârzierii demarării formalităţilor legale. Inadmisibilitate

Legea nr. 198/2004

Acţiunea prin care se solicită obligarea Statului Român la declanșarea procedurii de expropriere a unei suprafeţe de teren și a procedurii de stabilire a despăgubirilor bănești cuvenite pentru terenul ce se va stabili că este necesar a fi expropriat, motivat de faptul notării de către Stat în registrul de publicitate imobiliară a menţiunii că imobilul „este supus exproprierii în temeiul Legii nr. 198/2004” și chiar dacă ulterior, efectuarea formalităţilor legale de expropriere a fost întârziată, este inadmisibilă. O astfel de pretenţie se constituie într-o veritabilă cerere de expropriere a imobilului, îndreptată împotriva statului, în condiţiile în care dreptul de proprietate rămâne înscris în cartea funciară în favoarea proprietarului, aceasta având posesia terenului, pe care îl poate utiliza, îl poate vinde, dona ori ceda. Speţa: Prin cererea înregistrată la data de 27 octombrie 2010, astfel cum a fost precizată la data de 11 martie 2011, reclamanta SC P.D. SRL a chemat în judecată Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi și Drumuri Naţionale din România SA, solicitând să fie obligat pârâtul să precizeze suprafaţa de teren ce urmează să fie expropriată; să stabilească și să-i plătească despăgubirile ce i se cuvin pentru exproprierea unei porţiuni din terenul proprietatea sa situat în comuna Ștefăneștii de Jos; să întocmească documentaţia cadastral juridică și să îndeplinească formalităţile necesare dezmembrării terenului în două parcele, anume parcela de teren ce urmează să fie expropriată și parcela de teren ce urmează să rămână în proprietatea reclamantei, sub sancţiunea acordării de daune cominatorii în cuantum de 500 lei/zi de întârziere, calculate de la data pronunţării hotărârii și până la întocmirea actului de dezmembrare; să îi plătească contravaloarea prejudiciului cauzat ca urmare a notării în cartea funciară a faptului că imobilul este supus exproprierii; în situaţia respingerii capetelor 1,2,3 ale cererii de chemare în judecată, să se dispună radierea menţiunii cu privire la terenul înscris în CF nr. 645 Ștefăneștii de Jos, sub nr. cadastral 815. Reclamanta a arătat că este proprietara terenului înscris în CF nr. 645 Ștefăneștii de Jos, sub nr. cadastral 815 și că prin încheierea din septembrie 2008, la cererea SC G., formulată în calitate de reprezentant al Statului Roman, prin CNADR, s-a notat faptul că acest teren este supus exproprierii în baza Legii nr.198/2004. Reclamanta a mai susţinut că expropriatorul nu a îndeplinit formalităţile de publicitate prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr.198/2004, că acesta nu i-a notificat stabilirea vreunei despăgubiri pentru terenul ce se intenţionează a fi expropriat și că, din discuţiile purtate cu reprezentanţii paratei, a aflat că mai multe terenuri din zonă urmează a fi expropriate pentru reconstrucţia șoselei de centura a municipiului București și, respectiv, că documentaţia cadastrala ar fi fost aprobată printr-o hotărâre de guvern în anul 2009, care nu se găsește însă afișată pe pagina de internet a expropriatorului. Tribunalul București a respins, ca inadmisibile, capetele 1, 2, 3 ale cererii de chemare în judecată. Prin aceeași sentinţă, instanţa a disjuns capetele 4 și 5 ale cererii de chemare în judecată și a dispus formarea unui dosar separat. Tribunalul a reţinut că primele trei capete ale cererii de chemare în judecată nu pot fi primite, întrucât, deși statul a notat în cartea funciară faptul că terenul proprietatea reclamantei ar fi supus exproprierii, s-a constatat că nu a fost întocmită documentaţia tehnico-economică necesară în vederea exproprierii și nu a fost emisă o hotărâre prin care să se aprobe amplasamentul lucrării, indicatorii tehnici economici, suma totală a despăgubirilor estimată de către expropriator, cerinţe impuse de prevederile art.4 din Legea nr.198/2004. În raport de aceste împrejurări, tribunalul a constatat că procedura exproprierii nu a fost declanșată în mod efectiv, reclamanta nefiind deposedată de teren. Curtea de Apel București, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă, pentru aceleași considerente reţinute și de prima instanţă. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta. Recursul nu este fondat.

4

Săptămâna Juridică nr. 15/2013 » Litteris International

Drept civil

În speţa suspusă analizei, relativ la terenul pro- prietatea reclamantei, conform constatărilor instanţelor de fond, necontestate de reclamantă, nu s-a dispus, nici în fapt și nici în drept, măsura exproprierii, probatoriul evidenţiind că pentru terenul ce se identifică în CF Ștefăneștii de Jos, sub nr. cadastral 815, dreptul de proprietate este înscris în favoarea reclamantei și că aceasta are posesia terenului, pe care îl poate utiliza, îl poate vinde, dona ori ceda. Ceea ce a invocat reclamanta, prin considerentele cererii chemare în judecată deduse iniţial judecăţii, a fost prejudicierea sa prin maniera de aplicare a dispoziţiilor relative la expropriere, fapt ce s-ar constitui într-o ingerinţă a statului care ţine de reglementarea folosinţei bunului său, în sensul celui de al doilea paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional.

Anume, reclamanta a pretins, relativ la acest teren, că prin faptul notării de către stat la data de 8 septembrie 2008 în registrul de publicitate imobiliară a menţiunii că „este supus exproprierii în temeiul Legii nr. 198/2004” pentru ca, ulterior, să întârzie efectuarea formalităţilor legale de expropriere s-a creat o stare de incertitudine cu privire la situaţia juridică a terenului și că, astfel, a fost prejudiciată în folosinţa sa. În raport de această situaţie de fapt, reclamanta a pretins, pe de o parte, că este îndreptăţită să ceară statului exproprierea terenului pentru care acesta a solicitat

și obţinut notarea menţiunii relative la expropriere în

cartea funciară și plata de despăgubiri proporţionale cu

întinderea terenului ce urmează a fi expropriat (petitele

1, 2 și 3 ale cererii deduse iniţial judecăţii) iar, pe de altă

parte, că este îndreptăţită la radierea notării și la plata unei despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin notarea intenţiei de expropriere în cartea funciară, în cazul în

care statul nu mai expropriază terenul (petitele 4 și 5). Câtpriveștepretenţiareclamanteideaobligapepârâtul Statul Român la declanșarea procedurii de expropriere

a terenului proprietatea sa, prin delimitarea părţii de

teren ce ar urma să fie afectată lucrărilor de interes public și prin întocmirea documentaţiei cadastrale necesară pentru dezmembrarea parcelei cadastrale nr. 815 din

CF 645 Ștefăneștii de Jos și, respectiv, a procedurii de stabilire a despăgubirilor bănești cuvenite pentru terenul ce se va stabili că este necesar a fi expropriat, pretenţie care face obiectul procesului pendinte, se constată că în mod corect instanţele de fond au stabilit că nu este admisibilă. Aceasta, întrucât, o astfel de pretenţie se

Săptămâna Juridică nr. 15/2013 » Litteris International

constituie într-o veritabilă cerere de expropriere a propriului teren, îndreptată de reclamantă împotriva statului, în condiţiile în care nu s-a probat că statul, prin autorităţile sale, ar fi aprobat declanșarea procedurii de expropriere a acestui teren, în conformitate cu pre- vederile art. 4 din Legea nr. 198/2004. Or, potrivit

legislaţiei adoptată în materie de expropriere, atât declararea utilităţii publice a unor lucrări, cât și iniţiativa exproprierii unor imobile sunt recunoscute exclusiv în favoarea statului, prin autorităţile sale, nu și în favoarea persoanelor expropriate cărora, prin aceeași legislaţie,

li s-au recunoscut garanţii care să asigure că punerea

în aplicare a procedurilor de expropriere nu sunt nici arbitrare, nici imprevizibile.

Cât privește solicitarea reclamantei, de radiere a men- ţiunii referitoare la exproprierea terenului proprietatea

sa notată de stat în cartea funciară și de a fi despăgubită

pentru prejudiciul suferit în folosinţa terenului său ca urmare a acestei notări, se constată că nu face obiectul procesului pendinte, ci a unui alt proces, ca urmare

a disjungerii petitelor 4 și 5 ale cererii de chemare în

judecată dedusă iniţial judecăţii. În atare condiţii, cât timp soluţia de disjungere pro- nunţată de prima instanţă nu a fost contestată pe calea apelului și a recursului, argumentele invocate de reclamantă în fundamentarea pretenţiilor ce fac obiectul cererii disjunse, relative la existenţa unei ingerinţe a statului în folosinţa bunului său, în sensul prevederilor art. 44 din Constituţia României și ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, nu pot face obiect al analizei în prezentul proces, astfel cum corect a reţinut și instanţa de apel și se impun a fi invocate în faţa instanţei investite cu soluţionarea cererii disjunse. Doar instanţa învestită cu soluţionarea cererii disjunse este abilitată a verifica și statua dacă notarea de stat a intenţiei de expropriere în cartea funciară a avut drept consecinţă producerea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei, cu consecinţa acordării de despăgubiri în scopul reparării sale și, respectiv, a statua dacă mai sub- zistă temeiurile care au stat la baza efectuării acestei notări sau, dimpotrivă, se impune radierea.

5

Drept civil

DREPT CIVIL

6

Proprietate

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, decizia nr. 112 din 1 martie 2012

(cuvinte cheie: proprietate, supercie, constructor, accesiune imobiliară articială, autorizaţie de construcţie)

Situaţia juridică a constructorului pe terenul altei persoane. Înscrierea drep- tului de proprietate asupra construc- ţiilor şi recunoaşterea dreptului de su- perficie asupra terenului. Condiţii

C. civ. de la 1865, art. 492. art. 494

În sistemul de drept românesc, dreptul de superficie nu se poate naște decât prin lege, prescripţie achizitivă, legat sau acordul părţilor, iar simplul fapt de a ridica construcţia pe terenul altuia, cu toată buna – credinţă, nu ar putea constitui un drept de superficie în beneficiul constructorului, în lipsa unora din cele patru elemente menţionate anterior.

Speţa: Judecătoria Sibiu a admis acţiunea civilă formulată de reclamanţii TS și TE în contradictoriu cu pârâtul BGA a respins cererea reconvenţională formulată de pârât și, în consecinţă a obligat pârâtul să lase în deplină proprietate și posesie imobilul teren, curte și grădină, și să ridice construcţiile edificate pe acest imobil, cu obţinerea autorizaţiilor legale necesare pentru ridicarea acestora. În faţa primei instanţe, pârâtul a formulat acţiune reconvenţională prin care a solicitat să se constate că reclamantul reconvenţional a construit cu mijloace proprii și cu autorizaţie de construcţie pe terenul proprietatea pârâţilor reconvenţionali

o moară, un siloz și o brutărie ce ocupă o suprafaţă de 314 mp, construcţii ce le folosește de la edificare și până în prezent, să

se dispună înscrierea acestor construcţii în Cartea funciară nr. 2301 Ș. cu nr. top 2/2,3/2 și să se dispună înscrierea dreptului de proprietate asupra acestora pe numele pârâtului-reclamant reconvenţional cu titlu de drept de construire, să se constate că pârâtul-reclamant reconvenţional a dobândit un drept de superficie asupra imobilului identificat mai sus, terenul rămânând cu situaţie juridică neschimbată.

În ceea ce privește buna sau reaua credinţă a pârâtului în edificarea construcţiilor instanţa a constatat că pârâtul

putea și trebuia să cerceteze cartea funciară atunci când a edificat construcţiile fiind în culpă în ceea ce privește convingerea sa eronată că este proprietarul terenului, pârâtul a dobândit terenul proprietatea sa prin aplicarea dispoziţiilor Legii 18/1991, în anul 2000 având cunoștinţă de întinderea dreptului său de proprietate din documentaţia întocmită cu această ocazie, terenul reclamanţilor era delimitat cu gard de proprietatea pârâtului, autorizaţiile de construire și certificatele de urbanism sunt eliberate pentru edificarea construcţiilor pe terenul pârâtului, dar construcţia s-a realizat pe topograficul reclamanţilor, existând neconcordanţele dintre autorizaţiile de construire și proiectele de execuţie, până la acest moment construcţiile nu au fost notate în cartea funciară, fapt care nu a fost posibil faţă de evidenţele de carte funciară, pârâtul nu a avut acordul proprietarilor terenului pentru edificarea construcţiilor, reclamanţii nu au cunoscut edificarea acestora fiind plecaţi din ţară,

condiţii în care pasivitatea proprietarilor nu poate fi considerată un abuz de drept. Judecătoria a apreciat că toate aceste elemente conturează reaua-credinţă a pârâtului.

Tribunalul Sibiu a admis apelul declarat de apelantul-pârât BG împotriva sentinţei civile nr. 1452/2009 a Judecătoriei Sibiu, pe care a schimbat-o în parte în sensul că s-a înlăturat dispoziţia de obligare a pârâtului de a ridica construcţiile edificate pe teren cu obţinerea autorizaţiei necesare pentru ridicarea acestora. Au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Tribunalul a apreciat că, deși evidenţele de carte funciară erau neîndoielnice, la momentul edificării construcţiilor, din punctul de vedere al apelantului, situaţia juridică a terenului era incertă. Astfel, terenul aparţinea unor persoane de etnie germană, care părăsiseră ţara, în mentalul colectiv fiind creată convingerea că întreaga lor proprietate a devenit proprietate de stat. Atitudinea pârâtului a fost analizată prin raportare la data efectuării lucrărilor și prin prisma atitudinii proprietarului terenului, precum și a autorităţilor administrative, ce au permis edificarea unor lucrări de o valoare economică deosebit de însemnată. Astfel, lucrările au fost ridicate după obţinerea tuturor avizelor și autorizaţiilor prevăzute de lege, și deși, autorităţile locale nu pot determina, prin decizii eronate dobândirea drepturilor reale, comportamentul acestora de aprobare

a ridicării unor construcţii, poate determina convingerea că persoana ce a îndeplinit toate prescripţiile legale este de bună

credinţă. Mai mult, în cauză dreptul de accesiune ca act unilateral de voinţă al proprietarului terenului s-a manifestat doar în anul 2007, la peste 14 ani de la ridicarea primei construcţii cu destinaţia de moară (1993), astfel că solicitarea de a desfiinţa construcţiile după o atitudine de totală pasivitate a proprietarilor, o perioadă foarte îndelungată de timp, în care pârâtul a fost posesor al terenului, comportându-se ca și proprietar al acestuia, poate fi echivalată cu un abuz de drept. Pe cale de consecinţă, tribunalul nu a reţinut reaua credinţă a pârâtului, iar la respingerea cererii de demolare a construcţiilor s-a avut în vedere și

) (

Săptămâna Juridică nr. 15/2013 » Litteris International

Drept civil

valoarea economică însemnată a acestora, apreciindu-se că măsura demolării ar fi deosebit de neeconomicoasă și inechitabilă, în raport cu toate probele administrate. Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâtul. Recursul nu este fondat.

Este de necontestat că pârâtul BG a construit spaţiile de producţie și pe o suprafaţă de 315,15 mp din nr. top. 2/2 și 3/2, proprietatea reclamanţilor T. În cazul dreptului de superficie, se suprapun două drepturi de proprietate, respectiv dreptul de pro- prietate al superficiarului asupra construcţiilor și dreptul de proprietate terenului pe care s-au edificat aceste construcţii și care aparţine altei persoane decât constructorul. Așadar, constructorul are, în ceea ce privește terenul altei persoane, două din atri- bute, respectiv posesia și folosinţa, iar atributul dis- poziţiei rămâne proprietarului terenului, ceea ce îi conferă caracterul de dezmembrământ al dreptului de proprietate. Pârâtul a susţinut că a dobândit dreptul de supeficie în baza art. 492 C. civ. și a convenţiei tacite, datorată pasivităţii proprietarilor terenului, susţinere de neprimit. Prezumţia relativă instituită de dispoziţiile art. 492 C. civ. poate fi răsturnată dovedind existenţa unuia din cazurile de naștere a dreptului de supeficie, ceea ce în speţă nu s-a dovedit, ci, cum corect a reţinut instanţa de apel, speţei îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 494 C. civ. Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, prin decizia nr. 5351/2005 a statuat că: „fapta de a ridica garajul pe terenul aparţinând promiţătorului, chiar și cu acordul său, nu le conferă părţilor pârâte un drept de superficie” precum și că: „constituirea dreptului de superficie presupune un acord prealabil sau concomitent cu ridicarea construcţiei pe terenul stăpânit în beneficiul superficiarului, astfel încât tribunalul nu se poate substitui intenţiei părţilor (…) asupra constituirii unui anumit dezmembrământ al dreptului de proprietate”. În cauza Bock și Palade împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că, conform jurisprudenţei consacrate – echivalată de Curte cu prevederea ingerinţei „în lege” – în sistemul de drept românesc, dreptul de superficie nu se poate naște decât prin lege, prescripţie achizitivă, legat sau acordul părţilor, iar „ simplul fapt de a ridica construcţia pe terenul altuia, cu toată buna – credinţă, nu ar putea constitui un drept

Săptămâna Juridică nr. 15/2013 » Litteris International

de superficie în beneficiul constructorului, în lipsa unora

din cele patru elemente menţionate anterior” – paragraf 63, teza a II – a și a III- a. Concluzionând, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că în speţa analizată, fosta Curte Supremă de Justiţie, constatând, contrar practicii judiciare constante, nașterea dreptului de superficie dintr-o simplă „situaţie de fapt, care nu a fost urmărită sau cunoscută de cei interesaţi”, dând efect juridic „aparenţei de drept”, care nu se încadrează în nici unul din cazurile care pot duce la nașterea dreptului de superficie, a pronunţat o hotărâre prin care s-a adus atingere dreptului de proprietate fără ca instanţa să aibă temei în dreptul intern – paragraful 63 teza finală și paragraful 64. În concluzie, faţă de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului și cele reţinute mai sus, nu poate fi primită susţinerea pârâtului că dreptul de superficie poate lua naștere prin existenţa unei situaţii de fapt care generează aparenţa de drept, atunci când constructorul acţionează cu credinţa că este proprietarul întregului bun, cum de altfel au reţinut și instanţele de fond.

Nici susţinerea referitoare la existenţa convenţiei tacite nu poate fi primită. În cauză nu s-a probat exis- tenţa vreunei convenţii între proprietarul terenului și constructor. Nu se poate asimila starea de pasivitate

a reclamanţilor cu o convenţie, contrar susţinerilor

pârâtului. Constituirea dreptului de superficie presupune un acord prealabil sau concomitent, ceea ce în speţă e exclus.

Proprietarii terenului, la momentul ridicării construc- ţiilor, nu avea posibilitatea exprimării vreunui acord, fie și el tacit, întrucât au revenit în ţară abia după aproximativ 17 ani, cum susţine recurentul, deci după finalizarea construcţiilor, iar atitudinea reclamanţilor ulterioară nu prezintă relevanţă sub aspectul nașterii dreptului de superficie, ci sub cel analizat în recursul reclamanţilor.

7

Drept procesual civil

DREPT PROCESUAL CIVIL

Îndreptarea, lămurirea şi completarea hotărârii

I.C.C.J.,, secţia a II-a civilă, decizia nr. 4086 din 23 octombrie 2012

(cuvinte cheie: titlu executoriu, acţiune în pretenţii, cerere de lămurire a dispozitivului sentinţei, executare silită)

Titlu executoriu. Cerere de lămurire a dispozitivului. Determinarea căii pro- cesuale de urmat

C. proc. civ., art. 281 1 , art. 399 alin. (1) teza a II-a

În cazul în care a fost iniţiată procedura executării silite, în aplicarea art. 399 C. proc. civ., lămurirea dispozitivului titlului executoriu este posibilă numai în cadrul contestaţiei la titlu, cererea formulată în temeiul art. 2811 C. proc. civ. fiind în aceste condiţii nefondată. Speţa: Tribunalul București, prin sentinţa nr. 438 din 20 ianuarie 2010, a admis acţiunea precizată formulată de recla- manta SC F. DCI SA în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Universitar de Urgenţă București și a obligat pârâtul să plătească reclamantei 1.830.532,31 lei reprezentând contravaloare marfă și 498.461,14 lei penalităţi de întârziere calculate până la 31 mai 2009 și în continuare până la data achitării integrale a debitului. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, în dosarul nr. xx339/3/2008, pârâtul Spitalul Universitar de Urgenţă București a formulat, în temeiul dispoziţiilor art. 2811 C. proc. civ., cerere de lămurire a dispozitivului sentinţei comerciale nr. 438/20 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul București, prin care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să clarifice măsurile dispuse de instanţă, respectiv: să se indice fa cturile emise de către SC F. DCI SA ce constituie debitul principal, astfel cum este precizat în încheierea de îndreptare eroare materială din 12 februarie 2010, să se indice penalită- ţile contractuale ce urmau a fi calculate, în sensul că penalităţile trebuiau calculate exclusiv pentru facturile fiscale prinse în anexele 1, 2, 3 și 4 din Raportul de expertiză întocmit de I.M.V. în dosarul nr. xx339/3/2008, pentru perioada 31 mai 2009 și până la data plăţii facturilor fiscale prevăzute în anexe, să se precizeze debitul principal pentru care urmau să fie calculate penalităţile de întârziere, în sensul de a enumera facturile fiscale cuprinse în anexele 1, 2, 3 și 4 din Raportul de expertiză întocmit de I.M.V. Prin încheierea Camerei de Consiliu de la 18 ianuarie 2012, Tribunalul București, a respins ca nefondată cererea formulată de Spitalul Universitar de Urgenţă București în contradictor iu cu SC F. DCI SA privind lămurirea dispozitivului sentinţei comerciale nr. 438 din 20 ianuarie 2010, pronunţată în același dosar. Tribunalul a apreciat că, dacă s-a început executarea, lămurirea se poate face numai pe calea contestaţiei la executare în condiţiile dispoziţiilor art. 399 alin. (1) C. proc. civ. până la împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executa- rea silită conform art. 401 C. proc. civ. Curtea de Apel București, prin decizia nr. 222 din 3 mai 2012, a respins ca nefondat apelul pârâtului, instanţa de control judiciar reţinând, în esenţă, legalitatea și temeinicia sentinţei apelate din perspectiva criticilor formulate și prin raportare la faptul că apelantul a introdus o contestaţie la executare având același obiect. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Spitalul Universitar de Urgenţă București. Recursul nu este fondat.

8

Scopul demersului judiciar al recurentului – lămurirea dispozitivului unei hotărâri judecătorești ce constituie titlu executoriu – putea fi atins, alternativ, pe două căi procesuale: cea reglementată de art. 281 1 C. proc. civ. și cea prevăzută de art. 399 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. Elementul relevant în determinarea căii procesuale de urmat este, în cauză, faptul începerii executării silite care restricţionează accesul recurentului la prima alter- nativă. Cu alte cuvinte, odată iniţiată procedura execu- tării silite, în aplicarea art. 399 C. proc. civ., lămurirea dispozitivului titlului executoriu este posibilă numai în cadrul contestaţiei la titlu.

Soluţia instanţei de fond de respingere ca nefondată a cererii, menţinută de instanţa de control judiciar, este corect motivată din perspectiva analizei inadmisibilităţii cererii ca apărare de fond, întrucât acest aspect vizează însuși exerciţiul dreptului material la acţiune, în sens generic, privit din perspectiva folosului practic urmărit, recurentul vizând în fapt lămurirea dispozitivului sen- tinţei pentru înlăturarea impedimentelor ivite în cadrul unei executări deja începute.

Săptămâna Juridică nr. 15/2013 » Litteris International

Drept procesual civil

DREPT PROCESUAL CIVIL

Căi de atac

I.C.C.J., secţia I civilă, sentinţa nr. 6315 din 17 octombrie 2012

(cuvinte cheie: recurs, eroare judiciară, organizare judiciară)

Calificarea greşită a căii de atac decla- rată împotriva hotărârii pronunţată în fond în materia reparării prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. Încălcarea dispoziţiilor legale procedurale şi a normelor de organizare judiciară

C.proc.civ., art. 84, art. 281 1

Potrivit art. 282 1 C.proc.civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, nu sunt supuse ape- lului hotărârile judecătorești date în primă instanţă asupra cererilor pentru repararea prejudiciilor cau- zate prin erori judiciare. Astfel, în situaţia în care împotriva hotărârii de primă instanţă, putea fi exerci- tată doar calea de atac a recursului, instanţa de apel trebuia să observe că a fost învestită în mod greșit cu soluţionarea unui apel și să procedeze, conform art. 84 C.proc.civ., la calificarea corectă a căii de atac. Procedând la judecata cauzei în apel, deși hotărârea de primă instanţă nu era susceptibilă de exerciţiul căii de atac în această modalitate, instanţa de apel a nesocotit, în același timp, normele de organizare judiciară referitoare la compunerea completului, art. 54 alin.(2) din Legea nr. 304/2004. Speţa: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa la 24.02.2011, reclamantul S.I. a chemat în judecată Statul Român – prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând să fie obligat pârâtul la plata urmă- toarelor sume: 22.650 lei, reprezentând despăgubiri materiale cu titlu de cheltuieli de judecată rezultând din dosarul penal nr.2xxx/283/2008; 100.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale. În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 998 C.civ., art. 52 alin. (3) din Constituţie și art. 504 C.pr.pen. Tribunalul Dâmboviţa a pronunţat sentinţa civilă nr. 1609 din 06.07.2011, prin care a admis în parte acţiunea, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 50.000 lei despăgubiri pentru daune morale, a respins cererea privind obligarea pârâtului la plata de despăgubiri materiale cu titlu de cheltuieli de judecată, precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. Împotriva sentinţei au declarat apel reclamantul, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice și Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa care au criticat sentinţa pentru nelegalitate și netemeinice. Curtea de Apel Ploiești, Secţia I civilă a pronunţat decizia civilă nr. 181 din 16.11.2011, prin care a admis apelurile for- mulate de pârâţii Statul Român și Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la daune morale. Împotriva deciziei a declarat recurs, la 27.12.2011, reclamantul. Recursul este fondat.

Potrivit art. 282 1 C.proc.civ., astfel cum a fost modi- ficat prin Legea nr. 202/2010, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanţă asupra cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. În speţă, sesizarea primei instanţe s-a făcut la 24.02.2011, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 (care a avut loc la 26.11.2010, conform art. XXVIII din actul normativ menţionat) și, deci, ulteri- or suprimării apelului în astfel de litigii. Ca atare, împo- triva hotărârii de primă instanţă, putea fi exercitată doar calea de atac a recursului, în competenţa instanţei ime- diat superioare tribunalului. În aceste condiţii, instan- ţa de apel trebuia să observe că a fost învestită în mod greșit cu soluţionarea unui apel și să procedeze, conform art. 84 C.proc.civ., la calificarea corectă a căii de atac.

Săptămâna Juridică nr. 15/2013 » Litteris International

Soluţionând apelul, Curtea de apel s-a situat în afa- ra sistemului legal al căilor de atac în materia erorilor judiciare. Procedând la judecata cauzei în apel, deși hotărârea de primă instanţă nu era susceptibilă de exerciţiul căii de atac în această modalitate, Curtea de apel a nesocotit, în același timp, normele de organizare judiciară referitoare la compunerea completului [art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004]. În consecinţă, constatând că instanţa nu a fost alcătu- ită potrivit dispoziţiilor legale, se va reţine [în condiţiile art. 306 alin. (2) C.proc.civ., care permit instanţei invo- carea din oficiu a motivelor de ordine publică] incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C.proc.civ. Pe temeiul acestui text, s-a dispus casarea deciziei, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea recursului.

9

Drept comercial

DREPT COMERCIAL

Contracte

I.C.C.J., secţia a II-a civilă, decizia nr. 4609 din 21 noiembrie 2012

(cuvinte cheie: contract de investiţie, clauză de neconcurenţă, obligaţie de a face, lichidare de stoc)

Contract de investiţie. Clauză de ne- concurenţă. Conţinutul obligaţiei de neconcurenţă. Interpretare

Legea nr. 21/1996, art. 5 alin. (1)

În cazul în care printr-un contract de investiţie părţile au convenit că nu vor desfășura activităţi con- curenţiale în domeniul fabricaţiei oxidului de zinc pe o durată de 5 ani, simpla operaţiune de lichidare a stocului de oxid de zinc deţinut de către una dintre părţi nu intră în conţinutul obligaţiei de neconcurenţă pentru a fi considerată o încălcare a acesteia, ci reprezintă doar o modalitate de evitare a producerii unui prejudiciu în patrimoniul respectivei părţi.

Speţa: Reclamanta K. SP. ZO.O., în contradictoriu cu pârâţii SC R. SA și M.M.D.A., a solicitat: – obligarea pârâţilor la încetarea tuturor acţiunilor care reprezintă o încălcare a obligaţiei de neconcurenţă prevăzută de art. 3 lit. d) din Contractul de Investiţie; – obligarea în solidar a pârâţilor R. și dl. M., conform art. 7 alin. (3) din contractul de investiţie încheiat în data de 11 noiembrie 2009, la plata către reclamantă a sumei de 500.000 de Euro (reprezentând, în scopuri de taxare, echivalentul sumei de 2.120.000 RON), cu titlu de daune-interese compensatorii convenţionale; –obligarea pârâţilor în solidar la plata dobânzii legale aferente sumei solicitate la pct. 2 de mai sus, dobândă calculată de la data înregistrării prezentei cererii de chemare în judecată și până la achitarea integrală a sumei datorate; – instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor aparţinând pârâtului M.A, în vederea asigurării achitării de către acesta a clauzei penale.

În cerere se prezintă, în esenţă, aceeași situaţie de fapt din dosarul nr. xx07/105/2010, cu privire la relaţiile comerciale dintre cele 3 părţi, menţionându-se, însă, drept obligaţii încălcate de pârâţi achiziţionarea de la diverși furnizori a materiilor prime utilizate în producerea oxidului de zinc, promovarea pe piaţă drept producător și comerciant de oxid de zinc, figurarea la ONRC cu același obiect de activitate principal ca și ROOL C. SRL – fabricarea coloranţilor și pigmenţilor – cod CAEN 2012.

Pârâtul M. a depus întâmpinare la 20 mai 2011, prin care a invocat excepţia de litispendenţă, excepţia de prematuritate, analizate și respinse de instanţă la 20 iunie 2011, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii întrucât obligaţia de neconcuren- ţă asumată de către părţi este exclusiv în domeniul fabricaţiei oxidului de zinc și nu cu privire la activităţile făcând obiectul secundar de activitate al SC R. C. SRL.

La termenul din data de 20 iunie 2011, prin încheiere, instanţa de fond a dispus respingerea excepţiei de litispendenţă in- vocată de pârâţi prin întâmpinarea depusă în dosarul nr. xx09/105/2010 (reţinând că se invocă, în principal, încălcarea unor aspecte distincte ale obligaţiei de neconcurenţă) și a admis excepţia de conexitate invocată din oficiu de instanţă. Instanţa de fond a considerat că este necesară conexarea celor două dosare, conform art. 1641 C. proc. civ., cauzele având evident o strânsă legătură, fiind vorba de presupuse încălcări ale obligaţiei de neconcurenţă, sancţionate prin aceeași clauză contrac- tuală și privind pieţe diferite (achiziţii materii prime, respectiv comercializare) ale aceluiași produs și a conexat dosarul nr. xx09/105/2010 la dosarul cu număr mai mic, nr. xx07/105/2010.

Prin sentinţa nr. 541 din 22 iunie 2011, Tribunalul Prahova, a respins cererile conexate ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în acţiunile conexate, nr. xx07/105/2010 și nr. xx09/105/2010, recla- manta a solicitat, în aceeași formulare, obligarea pârâţilor la încetarea tuturor acţiunilor ce reprezintă o încălcare a obligaţiei contractuale de neconcurenţă.

Diferenţa specifică între cele două acţiuni constă în motivele invocate pentru a se constata încălcarea obligaţiei de necon- curenţă: în prima, principalul motiv este producerea și/sau comercializarea oxidului de zinc, întărită de aspecte formale de publicitate și asumare a aceluiași obiect de activitate cu SC R. SA, iar în a doua, cel principal, este achiziţionarea diverselor materii prime necesare producerii oxidului de zinc de pe o piaţă în penurie pe acest aspect, coroborată, la rândul ei, cu aceleași aspecte de promovare pe piaţă drept producător și comerciant de oxid de zinc al pârâtei R. SA și figurarea în ORC cu obiect de activitate identic cu al SC R. C. SRL, pe care, susţine reclamanta, pârâta R. SA nu ar trebui să o concureze.

După descrierea la obiect a situaţiei de fapt susţinute, instanţa de fond a reţinut că obligaţia de neconcurenţă este, prin natura sa, o obligaţie nespecifică, regula pe piaţă fiind libera concurenţă, iar nu neconcurenţa.

10

Săptămâna Juridică nr. 15/2013 » Litteris International

Drept comercial

Astfel, ca regulă de bază, art. 101 alin. (1) lit. b) TFUE (ex. art. 81 TCE) arată că: „Sunt incompatibile cu piaţa internă și interzise orice acorduri între întreprinderi, orice decizii ale asocierilor de întreprinderi și orice practici concertate care pot afecta comerţul dintre statele membre și care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei în cadrul pieţei interne și, în special, cele care: limitează sau controlează producţia, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investiţiile”. Derogările prevăzute în alin. (3) al acelui articol sunt de strictă interpretare și au între condiţii faptul de a nu oferi întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurenţa în ceea ce privește o parte semnificativă a produselor în cauză.

A reţinut că este adevărat că, în speţă, nu s-a făcut dovada și nici nu s-a invocat că o astfel de înţelegere anticoncurenţială

ar putea afecta comerţul între statele membre, dar înţelegerile anticoncurenţiale sunt puternic limitate chiar și de legea naţi-

onală, strict pentru piaţa românească.

Astfel, art. 5 din Legea nr. 21/1996 are o formulare asemănătoare cu textul de drept european primar indicat: (1) Sunt interzise orice înţelegeri între întreprinderi, decizii ale asociaţiilor de întreprinderi și practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia. Și în acest caz, excepţiile la regulă sunt foarte stricte, cu condiţii cumulative între care și cea indicată mai sus: de a nu oferi întreprinderi- lor posibilitatea de a elimina concurenţa în ceea ce privește o parte semnificativă a produselor în cauză. Or, în aceste condiţii, interpretarea clauzei contractuale invocate [art. 3 alin. (1) lit. d)] nu poate fi făcută decât extrem de restrictiv, pentru ca aceasta să poată fi considerată valabilă, iar nu nulă, faţă de dispoziţiile imperative ale legii concurenţei.

Instanţa de fond a reţinut că această interpretare restrictivă exclude din start posibilitatea de temeinicie a unora dintre susţinerile reclamantei. Astfel, susţinerile privind identitatea codului CAEN între R.C. SRL și R. SA nu pot fi privite decât ca nepertinente, din moment ce respectivul cod înglobează mai multe activităţi ce privesc fabricarea coloranţilor și pigmenţilor, reclamanta cerând, practic, prin aceasta, ca respectiva clauză formulată de o manieră total abstractă să semnifice excluderea totală a R. SA de pe o piaţă foarte largă, aspect în mod evident contrar legislaţiei concurenţei.

A apreciat că la fel de nepertinente apar și susţinerile principale din cauza conexată, nr. xx09/105/2010, vizând achiziţio-

narea de la furnizorii de materii prime necesare producerii oxidului de zinc. Astfel, atâta timp cât nu se poate nega că respec- tivele materii prime sunt necesare și producerii altor compuși industriali în cadrul activităţii cod CAEN 2012, achiziţionarea materiilor prime este o activitate specifică care, indiferent de cât de redusă ar fi piaţa acestor materii prime, nu ar putea fi interzisă decât eliminând orice concurenţă de pe piaţa materiilor prime din partea pârâtei, deci contrar celor stipulate de art. 5 din Legea nr. 21/1996.

În ceea ce privește aspectele formale invocate ce ţin de actualizarea site-ului R. cu informaţiile privind obiectul de activitate

sau cu compunerea conducerii, prima instanţă a considerat că sunt nerelevante. Singurul aspect pertinent invocat și care ar putea respecta prevederile Legii nr. 21/1996 privește producerea efectivă de oxid de zinc și comercializarea lui în contra obli- gaţiei asumate, instanţa de fond considerând că aici ar fi o discuţie cu privire la părţile care și-au asumat obligaţia, însă, faţă de constatările ce urmează, aceasta nu se mai impune.

Cât privește producerea efectivă de oxid de zinc, a constatat că reclamanta, care are sarcina probei celor afirmate, conform art. 1169 C. civ., nu a produs nicio probă în acest sens. Mai mult, prima instanţă a reţinut că reclamanta a recunoscut faptul că pârâta i-a înstrăinat toate echipamentele vizând producerea acestui compus și, argumentând asupra încălcării obligaţiei, prin achiziţionarea de materii prime necesare (deci prin „concurenţa” pe piaţa furnizorilor), a recunoscut implicit faptul că, cu respectivele materiale, pârâta R. SA nu viza producerea de oxid de zinc.

Cât privește comercializarea oxidului de zinc, există la dosar o factură ce atestă livrarea de către R. SA unui terţ a unei cantităţi de 9 tone oxid de zinc, aspect necontestat de pârâtă. Însă această activitate nu poate fi catalogată de concurenţă neloială, din moment ce R.C. SRL era cea care îi predase cantitatea în acest scop. Cantitatea trebuia să provină de la un pro- ducător și se coroborează cu factura nr. 2030/2009, ce atestă livrarea unei cantităţi mai mari de la R.C. SRL către R. SA. De asemenea, chiar presupunând că respectiva cantitate ar fi aparţinut dintotdeauna R. SA, fiind produsă de ea înainte de data acceptată de părţi drept data de înstrăinare a echipamentelor de producţie oxid zinc (21 mai 2009), simpla operaţiune de lichidare a stocului nu poate intra în conţinutul obligaţiei de a nu concura (implicit, de o manieră efectivă) SC R.C. SRL pe piaţa producţiei și comercializării oxidului de zinc.

Prin decizia nr. 127 din 24 noiembrie 2011, Curtea de Apel Ploiești, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta K. SP.ZO.O.

Recursul nu este fondat.

Săptămâna Juridică nr. 15/2013 » Litteris International

11

Drept comercial

12

Susţinerile recurentei conţinute în prima critică for- mulată în recurs, conform cărora instanţa de apel, re- ţinând întemeiat că R. a procedat la comercializarea oxidului de zinc, fapt ce intră sub incidenţa clauzei de neconcurenţă, a apreciat totuși eronat că aceasta nu con- stituie o încălcare a obligaţiilor contractuale, încălcând în acest mod principiul forţei obligatorii a contractelor prevăzut de art. 969 C. civ., nu pot fi primite.

S-a pornit în soluţionarea cauzei de la o premisă ce s-a considerat necesar a fi relevantă faţă de natura speţei și anume, de la precizarea că obligaţia de neconcurenţă este, în sine, o obligaţie nespecifică, regula pe piaţă fi- ind libera concurenţă, iar nu neconcurenţa și având în vedere dispoziţiile art. 101 alin. (1) lit. b) TFUE (ex. art. 81 TCE) și art. 5 din Legea nr. 21/1996, s-a apreciat că interpretarea clauzei invocate, ce prevede o obligaţie de neconcurenţă, art. 3 alin. (1) lit. d), nu poate fi făcută decât extrem de restrictiv, pentru ca aceasta să poată fi considerată valabilă, și nu nulă, faţă de dispoziţiile impe- rative ale legii concurenţei.

S-a considerat astfel, în acest context, că singurul aspect pertinent invocat de reclamantă care ar putea fi luat în considerare este reprezentat de modul în care au fost respectate sau nu prevederile Legii nr. 21/1996, în ce privește producerea efectivă de oxid de zinc și comer- cializarea lui, în contra obligaţiei contractuale asumate.

Referitor la producerea efectivă de oxid de zinc, ambe- le instanţe au reţinut corect că chiar reclamanta a recu- noscut că la data de 21 mai 2009 societatea R. a vândut către societatea R.C. SRL toate echipamentele aferente producerii acestui compus, așa încât reclamanta a recu- noscut implicit că prin achiziţionarea de materii prime necesare de către pârâtă, fapt prezentat ca fiind „concu- renţa” pe piaţa furnizorilor și ca un argument în susţi- nerea încălcării obligaţiei pe care aceasta și-a asumat-o, pârâta R. SA, în realitate, nu viza producerea oxidului de zinc, ci a altor produse finite, cum ar fi, de exemplu, alama.

În ce privește comercializarea oxidului de zinc, s-a re- ţinut, de asemenea, corect că vânzarea de către pârâtă la data de 31 martie 2010 a celor 9 tone de oxid de zinc pe care le deţinea de la R.C. SRL și care îi fuseseră preda- te tocmai în acest scop nu poate fi considerată ca repre- zentând o încălcare a clauzei de neconcurenţă, nici chiar în ipoteza în care această cantitate de oxid de zinc ar fi aparţinut dintotdeauna R. SA, întrucât o simplă opera- ţiune de lichidare a stocului nu poate intra în conţinutul obligaţiei de a nu concura.

Totodată, ambele instanţe au apreciat judicios că vânzarea de către pârâtă a unei cantităţi reduse, prin raportare la cantitatea totală indisponibilizată, de apro- ximativ 200 tone, în condiţiile în care reclamanta a refu- zat să cumpere acest stoc constituit garanţie, deși avea cunoștinţă de existenţa lui, nu poate constitui o faptă concurenţială efectivă, ci doar o modalitate de evitare a unui prejudiciu în patrimoniul său, de care a uzat pârâta în lipsa posibilităţii valorificării clauzei de garanţie.

Prin urmare, instanţele nu au reţinut că refuzul re- clamantei de a cumpăra stocul constituit garanţie repre- zintă o culpă a acesteia ce ar exclude aplicarea clauzei de neconcurenţă, – așa cum eronat afirmă recurenta, ci că în condiţiile date, acestea incluzând și refuzul reclaman- tei de a cumpăra, – vânzarea cantităţii de 9 tone de oxid de zinc nu poate fi catalogată drept concurenţă neloială.

În ce privește susţinerea conform căreia R. se promo- vează pe piaţă drept producător și comerciant de oxid de zinc, aceasta rezultând și din pagina de internet a socie- tăţii mai sus menţionate, se constată că, de asemenea, nu poate fi primită, întrucât informaţiile privind obiec- tul de activitate sau compunerea conducerii, din care fă- cea sau nu parte dl. M., sunt nerelevante în contextul în care aceste informaţii se adresează consumatorilor industriali specializaţi în cantităţi mari, care oricum se informează adecvat la momentul lansării efective a co- menzii, așa încât o informaţie eronată sau neactualizată pe un site nu poate fi invocată ca afectând direct și sem- nificativ clientela și vânzările unei alte societăţi ce acţi- onează pe această piaţă, așa cum este cazul reclamantei și, deci, ca reprezentând o faptă de concurenţă neloială.

Recurenta a mai susţinut și că R. a achiziţionat de la diverși furnizori materii prime utilizate la producerea oxidului de zinc, interferând în mod direct cu activitatea de piaţă a R.C., dar nici această critică nu este înteme- iată, întrucât, pe de o parte, așa cum s-a mai arătat, pâ- râta nu mai deţine capacitatea de a fabrica oxid de zinc, iar, pe de altă parte, cumpărarea unor elemente chimice (zinc) ce intră în fabricarea altor produse ce fac obiec- tul de activitate al pârâtei nu poate fi interzisă pârâtei, decât cu consecinţa eliminării de pe piaţă a acesteia, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996.

Săptămâna Juridică nr. 15/2013 » Litteris International

Drept comercial

DREPT COMERCIAL

Insolvenţă

Curtea de Apel Târgu Mureș, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 441 din 21 februarie 2012

(cuvinte cheie: insolvenţă, repunere în termen, tabelul creanţelor, decădere)

Cerere de repunere în termenul de for- mulare a cererii de admitere a creanţei. Cerere de repunere în termenul de a formula contestaţie la tabelul creanţelor

Legea nr. 85/2006

Cererea de repunere în termenul de formulare a cererii de admitere a creanţei nu se confundă cu cere- rea de repunere în termenul de a formula contestaţie la tabelul de creanţe. O asemenea confuzie echiva- lează cu o necercetare a fondului cauzei în condiţiile în care judecătorul sindic a acordat ceea ce de fapt nu s-a cerut și nu s-a pronunţat pe obiectul cererii.

Speţa: Prin sentinţa nr. 1533/28.10.2011 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureș, s-a admis cererea creditoarei SC T. SRL de repunere în termenul de a formula contestaţie împotriva tabelului de creanţe al debitoarei SC I. SA; s-a admis contestaţia formulată de creditoarea SC T. SRL împotriva tabelului de creanţe al debitoarei SC I. SA și, în consecinţă, s-a dis- pus înscrierea creditoarei SC T. SRL în tabelul de creanţe al debitoarei SC I. SA cu suma de 70.216,913 lei. De asemenea, s-a respins cererea creditoarei SC T. SRL privind constatarea necompetenţei administratorului judiciar R.V.A. Mureș IS SPRL de a soluţiona cererea de repunere în termen și de admitere a declaraţiei de creanţă formulate la data de 07.09.2011 și s-a respins ca tardivă contestaţia formulată de creditoarea SC M. SRL, împotriva tabelului de creanţe al debitoarei SC I. SA.

La data de 28.09.2011 creditoarea a formulat contestaţie împotriva tabelului de creanţe al debitoarei SC I. SA solicitând constatarea necompetenţei administratorului judiciar de a soluţiona cererea de repunere în termen și admitere a creanţei formulată la data de 07.09.2011, repunerea creditoarei în termenul de a formula cerere de admitere a creanţei și admiterea creanţei împotriva debitoarei SC I. Sa, însumă de 70.216,913 lei.

În motivarea cererii s-a arătat în esenţă că cererea de admitere a creanţei împotriva debitoarei SC I. SA, înregistrată la data de 07.09.2011 trebuia să fie soluţionată de judecătorul sindic și nu de administratorul judiciar. Creditoarea a mai arătat că nu

a fost notificată cu privire la deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei SC I. SA și cu privire la termenul stabilit pentru depunerea cererii de admitere a creanţei, iar debitoarea nu a depus lista completă a creditorilor.

De menţionat este faptul că notificarea cu privire la deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoare a fost realizată prin BPI nr. 6575/06.06.2011 și prin ziarul Adevărul din data de 01.06.2011.

În condiţiile neemiterii unei notificări potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă, notificarea creditorului s-a realizat evident cu încălcarea dispoziţiilor art. 7 din lege . Ca atare, judecătorul sindic va admite cererea creditoarei SC T. SRL de repu- nere în termen de a formula contestaţie împotriva tabelului de creanţe al debitoarei SC I. SA, va admite contestaţia acesteia

și va dispune înscrierea ei în tabelul de creanţe al debitoarei cu suma de 70.216,913 lei.

Referitor la cererea de constatare a necompetenţei administratorului judiciar R.V.A. Mureș I.S. SPRL de a soluţiona cererea de repunere în termen și de admitere a declaraţiei de creanţă formulate la data de 07.09.2011, judecătorul sindic constată că această cerere este neîntemeiată, urmând a o respinge, pe considerentul că potrivit dispoziţiilor art. 67 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 administratorul judiciar va proceda de îndată la verificarea fiecărei cereri și a documentelor depuse și va efectua o cercetare amănunţită pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă și prioritatea fiecărei creanţe.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs, debitoarea SC I. SA.

Recursul este fondat.

Referitor la considerentele hotărârii atacate, este de observat că judecătorul sindic a făcut ample referire la motivele pentru care a repus cererea de repunere în termenul de declarare a creanţei, însă, nu a motivat în vreun fel, admiterea declaraţiei de creanţă a contestatoa- rei SC T. SRL, pentru suma de 70.216,913 lei. Pe de altă parte, este de observat că, în cauză există contradicţie între ceea ce s-a cerut de către contestatoare, și ceea ce s-a acordat de către judecătorul sindic. Astfel, contesta- toarea a cerut repunerea în termenul de formulare a ce-

rerii de admitere a creanţei, adică termenul de depunere a declaraţiei de creanţă, iar judecătorul sindic a admis cererea creditoarei de repunere în termenul de a formula contestaţie împotriva tabelului de creanţe al debitoarei SC I. SA. În aceste condiţii, este de observat că, faţă de împrejurarea că judecătorul sindic nu a intrat în cerceta- rea fondului, cu privire la cererea de admitere a declara- ţiei de creanţă, recursul a fost admis și cauza trimisă spre rejudecare.

Săptămâna Juridică nr. 15/2013 » Litteris International

13

Dreptul muncii

DREPTUL MUNCII

Concedieri

Curtea de Apel Târgu Mureș, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 885 din 29 mai 2012

(cuvinte cheie: concediere, desinţare post, statul de funcţii, contract individual de muncă)

Desfiinţarea postului din motive finan- ciare. Contestaţie formulată împotriva decizie de concediere

C. muncii, art. 61-67, art. 76, art. 78

Desfiinţarea postului din motive financiare reprezintă o cauză serioasă, iar faptul că în statul de funcţii au rămas alti angajaţi nu duce la o concluzie contrară.

Speţa: Reclamantul P.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Protopopiatul Ciuc Superior, anularea deciziei de con- cediere nr. 443/22.12.2010 emisă de către pârâtă, obligarea pârâtei la reîncadrarea sa în funcţia deţinută anterior actului de concediere, obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate, și reactualizate de care a fost lipsit în urma concedierii.

Tribunalul Harghita, prin sentinţa civilă nr. 468/09.02.2012 a admis acţiunea reclamantului.

În considerentele hotărârii, Tribunalul Harghita a arătat următoarele:

Reclamantul a fost angajat la data de 01.08.2009 în cadrul P.C.S.– Punct de lucru P.R.C. Lunca de Sus, îndeplinind funcţia de administrator.

La data de 22.12.2010, prin decizia nr. 443, angajatorul – pârâtul Protopopiatul Ciuc Superior a încetat contractul indivi- dual de muncă al reclamantului, în temeiul prevederilor art. 65 alin. (1) C. muncii. Din conţinutul adresei nr. 190/01.09.2010, emisă de Protopopiatul Romano-Catolic Ciuc rezultă necesitatea reducerii personalului administrativ al P.R.C. Lunca de Sus, din motive de ordin financiar.

Potrivit art. 65 alin. (2) C. muncii, în raport cu probatoriul administrat în cauză, pârâtul nu a dovedit existenţa în mod concret a necesităţii reducerii postului reclamantului, în contextul dificultăţilor financiare invocate și nedovedite. Astfel, din cuprinsul statelor de personal rezultă că, din totalul de 5 posturi de administrator a fost restructurat doar un singur post, acela ocupat de reclamant. Acest lucru poate duce la concluzia unei lipse de obiectivitate în aplicarea prevederilor art. 65 alin. (1) C. muncii în contextul în care sunt cunoscute și divergenţele dintre reclamant și preotul paroh al P.R.C. Lunca de Sus.

14

Împotriva acestei hotărâri judecătorești a formulat recurs pârâtul.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 65 C. muncii, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de des- fiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, desfiinţarea locului de muncă trebuind să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă. Aceste dispoziţii arată că pentru a putea fi incidente trebuie îndeplinite două condiţii, și anume o desfiinţare reală a postului, care să fie determinată de o cauză reală și serioasă. Adeverinţa nr. 257/2011, emisă de A.R.C. Alba Iulia dovedește fap- tul că postul pe care l-a ocupat reclamantul a fost desfi- inţat, motivul pentru care s-a produs acest lucru fiind de natură financiară. Este adevărat că din cele 5 posturi de administrator cuprinse în statul de personal al protopo- piatului s-a desfiinţat doar unul singur, dar aceasta nu poate duce în mod automat la concluzia că desfiinţarea postului s-a făcut nu pe criterii obiective, generate de lip- sa fondurilor, ci pe unul de natură subiectivă.

În privinţa cauzei ce a determinat această desfiinţare, A.R.C., adică forul superior și nicidecum protopopiatul ori parohia la care lucra reclamantul, a arătat că moti- vele desfiinţării postului sunt de natură financiară. La

rândul său, Protopopiatul Ciuc a comunicat, prin adre- sa nr. 190/2010 P.R.C. Lunca de Sus, unde lucra efectiv reclamantul, necesitatea reducerii personalului adminis- trativ, datorită unor probleme grave financiare. Așadar, argumentaţia reclamantului, cum că desfacerea contrac- tului de muncă a fost determinată și promovată de jos în sus, urmare a conflictelor personale dintre preotul pa- roh și reclamant nu se susţin, pentru că actele depuse la dosar dovedesc că măsura de desfacere a contractului de muncă a fost generată de solicitarea forurilor superioare, adresată P.R.C. Lunca de Sus, de a restrânge personalul.

Mai mult, nici chiar faptul că în statul de funcţii a pro- topopiatului au rămas alţi angajaţi nu duce la concluzia că desfiinţarea locului de muncă al reclamantului nu a avut o cauză serioasă.

Pârâtul, în calitate de angajator, este cel care stabilește modul în care poate face ca activitatea din cadrul protopo- piatului să se desfășoare eficient și cu cheltuieli mai puţine.

În concluzie, Curtea a constat că desfacerea contrac- tului de muncă al reclamantului a fost generată de o des- fiinţare efectivă a postului acestuia, iar cauza financiară invocată de pârât este una serioasă.

Săptămâna Juridică nr. 15/2013 » Litteris International

Drept administrativ

DREPT ADMINISTRATIV

Autorităţi publice locale

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios ad-

ministrativ și fiscal, decizia nr. 426 din 6 februarie

2012

(cuvinte cheie: autoritate publică locală, fond de vânătoare şi pescuit, consiliu local, patrimoniul persoanei juridice, proprietate publică)

Hotărâre a Consiliului local prin care a fost aprobată asocierea unităţii admi- nistrativ-teritoriale cu alte persoane juridice în scopul atribuirii în gestiune a fondurilor de vânătoare şi pescuit conform Legii nr. 407/2006. Legalitate

Legea nr. 215/2001

Hotărârea Consiliului local prin care s-a dispus de proprietatea unităţii administrativ-teritoriale, transmiţând-o către o asociaţie privată, prin asociere este în acord cu legislaţia în vigoare incidentă.

Reclamanta Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi A. (A.J.V.P.S. A.) a formulat acţiune în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local al comunei Ș. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună anularea H.C.L. nr. 15/26.03.2009 consta- tând nelegalitatea acesteia. Prin H.C.L. nr. 15/26.03.2009 Consiliul Local al comu- nei Ș. a aprobat asocierea comunei Ș., prin Consiliul Local Ș. cu comunele S., J. și C. de B. și Asociaţia de Vânătoare V.T. în scopul înfiinţării Asociaţiei Proprietarilor de Terenuri Agricole și Silvice D.J. Prin aceeași hotărâre a fost aprobat Statutul Asociaţiei D.J. Scopul asocierii, care coincide în mod firesc cu scopul adoptării H.C.L. nr. 15/26.03.2009, îl constituie atribu- irea în gestiune a fondurilor de vânătoare și pescuit con- form Legii nr. 407/2006, de a promova și sprijini progra- me pentru gospodărirea terenurilor agricole și forestiere conform reglementărilor în vigoare. Așa cum a reţinut instanţa de fond, art. 26 alin. (7) lit. a) din Legea nr. 215/2001 permite consiliilor locale de a hotărî cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, în vederea finanţării și realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de in- teres public local, însă această posibilitate trebuie privită și în raport de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 407/2006 în forma în vigoare la data adoptării actului administra- tiv contestat, ce permite asocierea în vederea propunerii gestionarului fondului cinegetic de pe terenurile propri- etarilor asociaţi în vederea atribuirii fondului respectiv în mod direct de către administratorul fondului cine- getic. Or, asociaţia constituită, intervenientă în cauză, are scopul principal declarat tocmai atribuirea în gesti- une a fondurilor de vânătoare și pescuit conform Legii nr. 407/2006, scop ce se încadrează în categoria finan- ţării și realizării în comun a unor acţiuni de interes pu- blic local, aspect ce răspunde exigenţelor art. 26 alin. (7) lit. a) din Legea nr. 215/2001.

Săptămâna Juridică nr. 15/2013 » Litteris International

Pe de altă parte, analiza integrală a statutului Asociaţiei Proprietarilor de Terenuri Agricole și Silvice D.J., legal înfiinţată de altfel, duce la concluzia că este o asociaţie formată din membri persoane juridice, propri- etari sau neproprietari de terenuri agricole ori forestiere. Terenurile declarate de Consiliul Local al comunei Ș., cu ocazia ședinţei de constituire a asociaţiei interveni- ente nu au fost aduse ca aport în natură la patrimoniul acestei persoane juridice. Acest aspect rezultă cu clarita- te din art. 6 și art. 10 alin. (2) din statut care recunoaște în continuare membrilor săi calitatea de proprietari a terenurilor cu suprafeţele înscrise în asociaţie, precum și din art. 19 alin. (2) din același statut conform căru- ia patrimoniul asociaţiei la constituire este format din aportul în numerar al membrilor fondatori, în sumă de 1.200 lei, reieșind astfel că membrii fondatori nu aduc ca aport în natură terenurile pe care la au în proprietate. Așa cum s-a susţinut mai sus, scopul asocierii este ca prin însumarea suprafeţelor deţinute de fiecare asociat proprietar să se dobândească un procent de 50% sau mai mare din fondul de vânătoare peste care se suprapune ca areal, dar cu care nu se identifică, în vederea exercitării dreptului de a propune administratorului atribuirea di- rectă a gestiunii fondului cinegetic respectiv. Din acest punct de vedere nu are relevanţă distincţia dintre tere- nurile proprietate publică sau terenurile proprietate pri- vată, precum și distincţia subsecventă de regim juridic al acestora, pentru că nu s-au înstrăinat aceste terenuri, care sunt și rămân în proprietatea membrilor asociaţi și care își exercită în plenitudinea lor atributele acestui drept. Rezultă așadar că manifestarea de voinţă a Consiliului Local Ș., concretizată în H.C.L. nr. 15/26.03.2009, de asociere cu comunele S., J., C.A. și Asociaţia de vânătoare V.T. este în acord cu legislaţia în vigoare incidentă, astfel că hotărârea instanţei de fond ce consacră o stare de lu- cruri contrară este dată cu interpretarea greșită a legii.

15

Dreptul urbanismului

DREPTUL URBANISMULUI

Autorizaţie de construire

Curtea de Apel Târgu Mureș, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 26 din 17 ianuarie 2012

(cuvinte cheie: autorizaţie de desinţare a lucrărilor, proprietate, mandat)

Desfiinţarea lucrărilor efectuate fără autorizaţie

Legea nr. 50/1991

Obligaţia de desfiinţare a lucrărilor efectuate la un imobil fără autorizaţie poate fi stabilită doar în sarcina titularului dreptului real asupra imobilului respectiv.

16

Prin procesul-verbal de contravenţie nr. 17 din 16 septembrie 2008, încheiat de Primăria municipiului Târgu-Mureș, astfel cum s-a reţinut și în fazele proce- suale anterioare, s-a dispus sancţionarea pârâtului G.M. pentru săvârșirea contravenţiei prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991, reţinându-se că în urma controlului efectuat în data de 16 septembrie 2008 de agentul constatator al Primăriei s-a constatat că la imobilul din Târgu Mureș, jud. Mureș s-a executat mansardarea imobilului fără a se deţine autorizaţie de construire și s-a executat o terasă din BCA, fapta respec- tivă constituind contravenţie la normele legale privind autorizarea lucrărilor de construcţie.

Atât prima instanţă cât și instanţa de apel au reţinut că în condiţiile în care pârâtul nu a făcut dovada intrării în legalitate prin aducerea la îndeplinire a obligaţiei de a obţine autorizaţie de construire, stabilită prin procesul- verbal de contravenţie este fondată cererea reclamantului de a se dispune desfiinţarea lucrărilor de construcţii efectuate fără autorizaţie, conform prevederilor art. 32 din Legea nr. 50/1991.

Din actele dosarului rezultă că proprietarii tabulari ai imobilului din Târgu Mureș, la care s-au efectuat lucrările reţinute în procesul-verbal de contravenţie sunt numiţii S.M. și S.I., imobilul fiind înscris în CF nr. 926/II/I Târgu Mureș, nr. cadastral 4858/1/1/2/I, 4872/1/2/I,

4873/1/1/I.

Prin procura specială autentificată numiţii S.I. și S.M. l-au împuternicit pe pârâtul G.M. să îi reprezinte la toate organele și instituţiile competente în vederea obţinerii certificatului de urbanism și a autorizaţiei de construire pentru modificarea imobilului proprietatea lor.

Faţă de aspectele sus-menţionate se impune a se constata că pârâtul G.M. a acţionat doar în calitate de mandatar al proprietarilor tabulari.

În contextul în care în speţă nu s-a făcut dovada că pârâtul deţine vreun titlu cu privire la imobilul în litigiu, instanţa de recurs apreciază că acesta nu poate fi obligat la desfiinţarea unor lucrări efectuate la un imobil care nu-i aparţine. După cum s-a mai precizat, pârâtul a

acţionat doar în calitate de mandatar și de altfel și în certificatul de urbanism nr. 1409 din 16 iunie 2008, emis de Primarul municipiului Târgu Mureș s-a consemnat că imobilul pentru care s-a emis acest certificat este proprietatea numiţilor S.I. și S.M.

Având în vedere că autorizaţia de construire se emite la solicitarea titularului unui drept real, rezultă că și obligaţia de desfiinţare a lucrărilor efectuate la un imobil fără autorizaţie poate fi stabilită doar în sar- cina titularului dreptului real asupra imobilului res- pectiv. În speţă proprietari tabulari ai imobilului în litigiu fiind numiţii S.I. și S.M., doar aceștia puteau fi obligaţi, eventual, să desfiinţeze lucrările efectuate fără autorizaţie de construire, o astfel de obligaţie neputându-i fi impusă pârâtului.

Este adevărat că prin procesul-verbal de contravenţie

a fost sancţionat pârâtul G.M., însă din moment ce acesta

a acţionat doar în calitate de mandatar pentru obţinerea

actelor necesare în vederea efectuării lucrărilor de construcţii apreciem că nu poate fi obligat la desfiinţarea unor lucrări efectuate la un imobil care nu-i aparţine.

În virtutea contractului de mandat încheiat între pârât și proprietarii tabulari acesta poate răspunde eventual faţă de mandanţi pentru modul în care și-a îndeplinit

mandatul, însă nu poate fi obligat să ducă la îndeplinire

o măsură care vizează un imobil asupra căruia nu deţine

nici un drept real. În atare situaţie, instanţa de recurs

reţine că decizia instanţei de apel și implicit sentinţa primei instanţe au fost pronunţate cu aplicarea greșită

a prevederilor legale în materie, respectiv a prevederilor

art. 32 raportat la art.1 din Legea nr. 50/1991, în contextul în care din aceste prevederi legale rezultă că măsura desfiinţării unor lucrări de construcţii poate fi stabilită doar în sarcina persoanei căreia îi revine obligaţia de a solicita emiterea autorizaţiei de construire. În atare situaţie, instanţa de recurs reţine că acţiunea dedusă judecăţii formulată de reclamant nu este fondată și în mod greșit a fost admisă de instanţa de fond și de

asemenea în mod greșit soluţia primei instanţe a fost menţinută de instanţa de apel, soluţia legală fiind de respingere a acestei acţiuni.

Săptămâna Juridică nr. 15/2013 » Litteris International

Drept penal

DREPT PENAL

Infracţiuni prevăzute în legi speciale

I.C.C.J.,

noiembrie 2012

secţia

penală,

decizia

nr.

3559

din

2

(cuvinte cheie: trac de droguri, consum ilicit de droguri, concurs de infracţiuni)

Organizarea, conducerea sau finanţa- rea traficului internaţional de droguri de mare risc. Trafic internaţional de droguri de mare risc. Trafic de droguri de mare risc. Concurs de infracţiuni

Legea nr. 143/2000, art. 2 alin. (1) şi (2), art. 3 alin. (1) şi (2), art. 10

1. În conformitate cu dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 143/2000 și cu decizia nr. 38 din 22 septembrie

2008 pronunţată în recurs în interesul legii de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, infracţiunea de organizare, conducere sau finanţare a faptelor prevăzute în art. 2 - 9 din Legea nr. 143/2000 constituie o infracţiune distinctă și, prin urmare, la încadrarea juridică a faptelor, se exclude raportarea infracţiunii prevăzute în art. 10 la faptele incriminate în art. 2 - 9.

Organizarea, conducerea și finanţarea traficului internaţional de droguri de mare risc și introducerea în ţară de droguri de mare risc, rămasă în forma tentativei, se încadrează în dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 143/2000 și în dispoziţiile art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) C. pen., referitoare la concursul de infracţiuni.

2. Cumpărarea de droguri de mare risc pe teritoriul unui stat străin, deţinerea și transportul prin

intermediul unor curieri al drogurilor de mare risc pe teritoriul mai multor state străine pentru a fi introduse în ţară, inculpaţii fiind depistaţi pe traseul de deplasare spre România, în cadrul unei acţiuni de cooperare judiciară internaţională între autorităţile române și autorităţile statului pe teritoriul căruia au fost depistaţi, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de trafic internaţional de droguri de mare risc prevăzută în art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, în concurs.

Referitor la încadrarea juridică a faptelor, reţine

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie că instanţa de fond a realizat o corectă încadrare în drept a faptelor pentru care inculpaţii au fost trimiși în judecată, încadrare ce corespunde situaţiei de fapt reţinute, împrejurare pentru care apreciază că recursul parchetului este întemeiat sub acest aspect, schimbarea încadrării juridice a faptei în cazul inculpatului M.I. dispusă de instanţa de apel nefiind corectă - caz de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. Sub aspectul situaţiei de fapt, reţine instanţa de fond în urma analizării materialului probator că, în cursul lunii aprilie 2011, inculpaţii M.I., H.V., V.D. și martorul I.M., în prezent arestat și judecat în Germania pentru aceleași fapte cercetate și în prezenta cauză, au organizat, condus și finanţat comiterea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc, și anume cumpărarea și transportul unei cantităţi importante de cocaină din America Centrală pe care au încercat să o introducă în România prin intermediul altor persoane, și anume G.I. și G.D., în prezent arestaţi și ei în Germania, care au îngurgitat drogurile porţionate și încapsulate.

) (

Săptămâna Juridică nr. 15/2013 » Litteris International

Reţine Înalta Curte de Casaţie și Justiţie că situaţia de fapt nu comportă discuţii, fiind corect stabilită de instanţa de fond și avută în vedere și de instanţa de apel, însă, cu privire la încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, apreciază că prima instanţă a ra- portat corect situaţia de fapt la normele de drept inci- dente în cauză. Cu privire la faptele reţinute în sarcina inculpatului M.I., rezultă că instanţa fondului a apreciat că faptele săvârșite de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute în art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. Instanţa de prim control judiciar a schimbat încadrarea juridică dată faptelor de prima instanţă și a reţinut în sarcina inculpatului M.I. faptele prevăzute în art. 10 raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.

17

Drept penal

18

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie nu împărtășește punctul de vedere exprimat de Curtea de Apel București care, contrar dispoziţiilor legale incidente în cauză și deciziei nr. 38 din 22 septembrie 2008 pronunţată în recurs în interesul legii de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, a raportat dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 143/2000 la o altă infracţiune din aceeași lege, respectiv art. 3 alin. (1) și (2). Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute în art. 10 din Legea nr. 143/2000 constă în organizarea, conducerea

și finanţarea uneia din faptele prevăzute la art. 2 - 9 din

lege, activităţi ce au fost executate de către inculpatul M.I., împreună cu inculpaţii H.V. și V.D., în sensul că au organizat, finanţat și coordonat activitatea de trafic internaţional de droguri de mare risc, și anume cum- părarea din Costa Rica a cantităţii de 1,8 kg de cocaină, transportul în vederea introducerii în România, recruta- rea, conducerea și aducerea cărăușilor la și de la aeroport.

Toate activităţile desfășurate de inculpatul M.I., specifice elementului material al laturii obiective a infrac- ţiunii prevăzute în art. 10 din Legea nr. 143/2000, res- pectiv organizare, conducere, finanţare au fost executate pentru introducerea în ţară a drogurilor, situaţie în care nu se poate reţine că aceste activităţi se subsumează în integralitate laturii obiective a infracţiunii de organizare

a traficului internaţional de droguri de mare risc în

formă consumată, așa cum în mod total eronat a reţinut instanţa de prim control judiciar. Pentru a se putea reţine infracţiunea de trafic inter- naţional de droguri în formă consumată este necesar ca depistarea drogurilor să se facă cu ocazia controlului vamal, deci după intrarea în ţară, biroul vamal fiind

situat pe teritoriul ţării, împrejurare ce nu se regăsește

în cauza dedusă judecăţii, aceasta fiind raţiunea pentru

care s-a reţinut forma tentată a infracţiunii de trafic

internaţional de droguri.

Intenţia inculpatului M.I. a fost aceea de a introduce

în ţară drogurile, intenţie ce nu a fost finalizată însă nu ca

urmare a desistării inculpatului, ci datorită intervenţiei autorităţilor judiciare din Republica Federală Germania, care au oprit în trafic autoturismele în care se aflau inculpaţii, intervenţie determinată de existenţa riscului de a fi pusă în primejdie viaţa martorilor G.I. care îngur- gitase cantitatea de 10 recipiente și G.D. care îngurgitase 91 de recipiente.

Dacă în cazul infracţiunii prevăzute în art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 este incriminată introducerea sau scoaterea din ţară, precum și importul ori exportul de droguri, în cazul infracţiunii prevăzute în art. 10 din Legea nr. 143/2000 este incriminată organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevăzute în art. 2 - 9 din lege, împrejurare în raport cu care apreciază Înalta Curte de Casaţie și Justiţie că cele două infracţiuni au o latură obiectivă distinctă ce exclude din start raportarea infracţiunii prevăzute în art. 10 din lege la oricare din faptele incriminate la art. 2 - 9.

Argumentele reţinute de instanţa de apel, în sensul că toate acţiunile desfășurate de inculpatul M.I. în perioada 3 aprilie 2011 - 12 aprilie 2011 au constituit actele de organizare, conducere și finanţare ce au avut drept finalitate introducerea în ţară a drogurilor și nu au constituit acţiuni ilicite distincte, nu sunt întemeiate. Conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute în art. 3 din Legea nr. 143/2000 nu relevă acţiuni privind organizarea sau finanţarea traficului internaţional de droguri, ci doar introducerea sau scoaterea din ţară a drogurilor. Este adevărat că aceste acţiuni de organizare, finanţare, conducere sunt realizate în scopul comiterii uneia din infracţiunile prevăzute în art. 2 - 9 din Legea nr. 143/2000, însă voinţa legiuitorului a fost aceea de a sancţiona distinct aceste acţiuni ilicite, tocmai pentru a sancţiona modul organizat de comitere a infracţiunilor, împrejurare ce imprimă faptei un grad ridicat de pericol social. Norma de trimitere cuprinsă în textul prevăzut în art. 10 din lege nu are forţa de a anihila caracterul de sine stătător al infracţiunii, ea referindu-se doar la mo- dalitatea de sancţionare, în sensul că împrumută sanc- ţiunea din cuprinsul altei norme la care se adaugă un spor. Faţă de argumentele prezentate, reţine Înalta Curte de Casaţie și Justiţie că faptele comise de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și ale infracţiunii prevăzute în art. 10 din Legea nr. 143/2000, situaţia de fapt reţinută evidenţiind distinct latura obiectivă a ambelor infracţiuni. Recursul declarat de parchet este întemeiat și în ceea ce privește criticile formulate în legătură cu greșita achitare a inculpaţilor H.V. și V.D. sub aspectul săvârșirii infracţiunii prevăzute în art. 10 din Legea nr. 143/2000. Argumentele reţinute de instanţa de prim control ju- diciar pentru soluţia de achitare a inculpaţilor H.V. și V.D. pentru săvârșirea infracţiunii prevăzute în art. 10 din Legea nr. 143/2000, respectiv că inculpaţii nu au de- ţinut calitatea cerută de lege pentru a fi subiecţi activi ai acestei infracţiuni, faptul că inculpatul M.I. a deţinut calitatea de conducător, a luat deciziile necesare pentru a asigura reușita traficului de droguri, a pus la dispoziţie resursele financiare pentru derularea activităţii infrac- ţionale, nu sunt concludente și nu justifică soluţia dispusă. În mod corect instanţa de fond a reţinut că și cei doi inculpaţi au calitatea de subiecţi activi a infracţiunii prevăzute în art. 10 din Legea nr. 143/2000, mai ales că textul incriminator nu circumstanţiază subiectul activ, toate activităţile desfășurate de aceștia înscriindu-se în elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute în art. 10 din Legea nr. 143/2000.

Săptămâna Juridică nr. 15/2013 » Litteris International

Drept penal

Este de necontestat că inculpatul M.I. a iniţiat activitatea infracţională, a coordonat și finanţat traficul de droguri, însă această împrejurare nu exclude vinovăţia inculpaţilor sub aspectul comiterii acestei infracţiuni, mai ales că pe teritoriul statului Costa Rica ei au fost cei care au organizat activitatea infracţională, în sensul că au cumpărat cantitatea de 1,8 kg de cocaină cu banii trimiși din România, i-au instruit cu privire la modul de porţionare a capsulelor și de îngurgitare a acestora pe cărăuși. Cei doi inculpaţi au supravegheat întreaga activitate infracţională pe teritoriul Republicii Costa Rica și au ţinut legătura în permanenţă cu inculpatul M.I., fapt pentru care reţine Înalta Curte de Casaţie și Justiţie vinovăţia celor doi inculpaţi sub aspectul săvârșirii infracţiunii prevăzute în art. 10 din Legea nr. 143/2000 și, drept consecinţă, va menţine soluţia de condamnare dispusă de instanţa fondului. Motivul de recurs invocat de inculpaţii M.I., H.V. și V.D. referitor la comiterea unei grave erori de fapt ce a avut drept consecinţă greșita lor condamnare nu este întemeiat. Situaţia factuală reţinută de instanţa de fond relevă vinovăţia inculpaţilor sub aspectul comiterii infrac- ţiunilor prevăzute în art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 10 din Legea nr. 143/2000, probele administrate în cauză înlăturând orice îndoială rezonabilă sub acest aspect, astfel că simpla negare a faptelor fără a face dovada acestei poziţii de nerecunoaștere nu reprezintă decât o încercare a inculpaţilor de a-și diminua răspunderea penală sau chiar de a fi absolviţi de orice penalitate. Rezultă din probele administrate în cauză modul în care inculpaţii au conceput și, ulterior, au pus în aplicare rezoluţia infracţională în scopul procurării cantităţii de 1,8 kg de cocaină din Republica Costa Rica și introducerea ei în mod fraudulos pe teritoriul României. Modul de concepere și de derulare a activităţii infracţionale a fost stabilit, în mod neîndoielnic și mai

Săptămâna Juridică nr. 15/2013 » Litteris International

presus de orice dubiu, în baza proceselor-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, a proceselor-ver- bale întocmite de către autorităţile române, ungare și germane cu ocazia supravegherii inculpaţilor, intervenţia autorităţilor ungare și germane fiind solicitată de către autorităţile române prin Biroul SIRENE, în sensul supra- vegherii operative a celor două autoturisme folosite de inculpaţi, precum și în baza declaraţiilor date de numiţii G.I. și G.D. cu ocazia ascultării lor de către autorităţile germane. În raport cu criticile formulate deopotrivă de parchet

și

de inculpaţi prin prisma cazului de casare prevăzut

în

art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., reţine Înalta

Curte de Casaţie și Justiţie că doar recursurile declarate

de inculpaţi sunt fondate, însă numai în ceea ce privește

aplicarea sporului la pedeapsa rezultantă. Apreciază, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie că pedepsele rezultante de câte 18 ani aplicate inculpaţilor sunt suficiente și în măsură să contribuie la reeducarea inculpaţilor, urmând astfel să înlăture sporul de 2 ani aplicat la pedeapsa rezultantă fiecărui inculpat.

Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie

și Justiţie a admis recursurile declarate de Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată

și Terorism - Serviciul Teritorial București și de inculpaţii

M.I., H.V. și V.D. împotriva deciziei nr. 181/A din 11 iunie

2012 a Curţii de Apel București, Secţia a II-a penală,

a casat decizia penală atacată și, în parte, sentinţa

nr. 5 din 6 ianuarie 2012 a Tribunalului București, numai în ceea ce privește individualizarea judiciară

a pedepselor aplicate inculpaţilor și, în rejudecare, a

înlăturat sporul de pedeapsă de 2 ani închisoare aplicat

la pedeapsa rezultantă fiecărui inculpat, urmând ca, în

final, inculpaţii M.I., H.V. și V.D. să execute pedeapsa rezultantă de câte 18 ani închisoare; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

19

Drept penal

DREPT PENAL

Individualizare pedepselor

Curtea de Apel Târgu Mureș, secţia penală, decizia nr. 252 din 21 martie 2012

(cuvinte cheie: individualizarea pedepsei, suspendarea condiţionată a executării pedepsei, tâlhărie, contopirea pedepselor)

Individualizarea modalităţii de execu- tare a pedepsei. Concursul între anu- larea şi revocarea suspendării condiţio- nate a executării pedepsei

C. pen., art. 83, art. 85

În situaţia în care, în cauză, sunt incidente atât dispoziţiile art. 85 C. pen., cât și prevederile art. 83 C. pen., în raport de condamnări anterioare la pedepse a căror executare a fost suspendată condiţionat, au prioritate dispoziţiile art. 83 C. pen., vizând revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

20

Parchetul critică hotărârea atacată pentru faptul că instanţa de fond, în mod greșit a contopit pedepsele re- vocate, recursul fiind promovat în favoarea inculpatului P.I.

Curtea, verificând hotărârea atacată cu privire la in- culpatul P.I., constată că acesta a fost condamnat de că- tre instanţa de fond la pedeapsa de 7 ani închisoare pen- tru săvârșirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) alin. (2) lit. b), c), alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen., deoarece în data de 25.11.2006, în jurul orelor 22,00, în timp ce se afla pe str. S.M. din Tg-Mureș, inculpatul P.I., împreună cu inculpaţii L.C. și H.D., au tras pe rând de geanta părţii vătămate K.O. care se deplasa pe str. S.M. împreună cu prietena sa P.C., reușind să i-o sustragă după ce au tâ- rât-o și împins-o pe partea vătămată, provocând căderea acesteia, timp în care inculpatul D.O.I. i-a smuls lănţișo- rul de la gât, iar făptuitorul P.S. a asigurat paza, stând lângă martora P.C., după care toţi inculpaţii au fugit cu bunurile sustrase.

Starea de fapt prezentată și încadrarea juridică a fap- tei rezultă din probele administrate în cauză, astfel că sub acest aspect hotărârea atacată nu suferă nicio critică. De altfel, nici inculpaţii și nici Parchetul nu critică hotă- rârea sub acest aspect.

În privinţa contopirii pedepselor revocate cu pedeap- sa aplicată, Curtea constată că instanţa de fond a proce- dat în mod greșit.

Din actele dosarului rezultă că inculpatul P.I. a săvâr- șit infracţiunea de tâlhărie pentru care a fost condamnat în termenul de încercare a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 188 din 30.05.2006 a Judecătoriei Luduș și a pedepsei de 2 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 279 din 9.10.2006 a Judecătoriei Luduș.

Noua infracţiune de tâlhărie comisă de inculpat a fost săvârșită în termenul de încercare a celor două pedepse aplicate prin sentinţele penale arătate mai sus, astfel că în mod corect instanţa de fond a făcut aplicarea dispozi- ţiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării con- diţionate, însă în mod greșit a adunat pedeapsa de 6 luni închisoare cu pedeapsa de 2 luni închisoare, după care pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare a adăugat-o la pedeapsa aplicată de 7 ani închisoare.

Modalitatea corectă fiind de revocare a pedepsei de 6 luni închisoare la care se adaugă pedeapsa de 7 ani în- chisoare, precum și de revocare a pedepsei de 2 luni în- chisoare la care se adaugă pedeapsa de 7 ani închisoare, după care pedeapsa de 7 ani închisoare, de 7 ani și 6 luni închisoare și de 7 ani și 2 luni închisoare trebuiau con- topite, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 6 luni închisoare.

Săptămâna Juridică nr. 15/2013 » Litteris International

Drept penal

DREPT PENAL

Minoritatea

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia minori și familie, decizia nr. 16 din 24 ianuarie 2012

(cuvinte cheie: inculpat minor, non reformatio in pejus, suspendarea condiţionată a executării pedepsei, concurs de infracţiuni, furt cali cat, mustrare, distrugere, măsuri educative)

Inculpat minor. Rejudecare după casa- rea cu trimitere la instanţa de fond. Aplicarea unei pedepse cu închisoarea. Încălcarea principiului non reformatio in pejus. Nelegalitate

C.

pen., art. 99 şi urm.

C.

proc. pen., art. 385 8

În ipoteza în care rejudecarea cauzei de către instanţa de fond este consecinţa admiterii căii de atac a apelului exercitată de către inculpatul minor, condamnarea inculpatului minor la data comiterii faptei la pedeapsa închisorii, chiar cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, este nelegală fiind înfrânt principiul non reformatio in pejus reglementat de art. 385 8 C. proc. pen.

Speţa: Prin sentinţa penală nr. 295 din 20 octombrie 2011 pronunţată de Judecătoria Mediaș s-a dispus condamnarea inculpatului S.C., minor la data comiterii faptelor, la pedeapsa rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare pentru comiterea în condiţiile concursului real de infracţiuni a faptelor penale prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 289/2005 și art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) și alin. (3) lit. h) C. pen., ambele cu aplicarea art. 99 alin. (3) și art. 109 C. pen., art. 74 și art. 76 lit. d) C.pen. și cu aplicarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 71 și art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen.

În baza art. 110 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei principale și a pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe o perioadă de 2 ani și 10 luni (1 an și 4 luni + 1 an și 6 luni ), atrăgând atenţia acestuia asupra prevederilor art. 83 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate în cazul săvârșirii unei infracţiuni.

Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut de către instanţa de fond, în rejudecare, în fapt, în esenţă, că în data de 26.03.2010, în jurul orelor 13, 00, inculpaţii H.M. și S.C., minor la data comiterii faptei, în baza unei înţelegeri prealabile, au tăiat cablurile de telecomunicaţii C.F.R. și cele ale instalaţiei de semnalizare a traficului feroviar ( S.C.B.) și și-au însușit pe nedrept aceste bunuri aparţinând părţilor vătămate S.C. Telecomunicaţii C.F.R. S.A. și Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A.

În drept s-a reţinut că fapta inculpaţilor întrunește elementele constitutive ale infracţiunilor de distrugere cabluri și insta- laţii de telecomunicaţii și furt calificat, infracţiuni aflate în concurs real potrivit art. 33 lit. a) C. pen., texte de lege în baza cărora cei doi inculpaţi au fost condamnaţi.

La stabilirea și aplicarea pedepsei pentru fiecare inculpat s-au avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen., iar în ce-l privește pe inculpatul minor și prevederile art. 99 și urm. C. pen.

Instanţa a apreciat în ce-l privește pe inculpatul minor S.C. că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate astfel că i-a acordat beneficiul suspendării condiţionare a executării pedepsei.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaș, criticând-o sub aspectul sancţiunii penale aplicate inculpatului minor S.C., motivând, în esenţă, că instanţa de fond a încălcat principiul non reforma- tio in pejus.

Recursul este fondat.

Curtea de Apel Alba Iulia a casat sentinţa penală atacată sub aspectul laturii penale a cauzei, în ceea ce privește sancţiunea aplicată inculpatului minor S.C. În baza art. 102 C.pen. a aplicat inculpatului minor măsura educativă a mustrării, pentru comiterea infracţiunilor de distrugere și de furt calificat și s-a atras atenţia inculpa- tului minor că dacă va săvârși din nou o infracţiune se va

Săptămâna Juridică nr. 15/2013 » Litteris International

lua faţă de el o măsură educativă mai severă sau i se va aplica o pedeapsă.

Pentru a pronunţa această decizie instanţa de recurs a reţinut și motivat, în esenţă, că în ce privește recursul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș acesta este fondat, judecătorul de fond încălcând principiul non re- formatio in pejus reglementat de art. 385 8 C. proc. pen.,

21

Drept penal

22

întrucât a agravat situaţia inculpatului minor în pro- pria cale de atac, așa cum corect se susţine în recursul Ministerului Public.

În concret, cauza supusă prezentei judecăţi a parcurs un prim ciclu procesual, finalizat prin pronunţarea sen- tinţei penale nr. 351/2010 de către Judecătoria Mediaș, prin care s-a dispus, printre altele, în ce-l privește pe inculpatul minor S.C. aplicarea măsurii educative a in- ternării într-un centru de reeducare pentru comiterea infracţiunilor prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 289/2005 și art. 208-209 alin. (1) lit. a), alin. (3) lit. h) C.pen., ambele cu aplicarea dispoziţiile art. 99 și urm. C. pen.

Împotriva acestei sentinţe penale au formulat apel in- culpaţii, iar prin decizia penală nr. 71 din 28.02.2011, Tribunalul Sibiu a admis apelurile formulate în cauză și a desfiinţat sentinţa atacată cu trimiterea cauzei spre re- judecare aceleiași instanţe de fond, pe considerentul că soluţionarea cauzei la fond a avut loc cu încălcarea dis- poziţiilor de ordine publică privind publicitatea ședinţei de judecată, cercetarea judecătorească fiind desfășurată în ședinţă nepublică, ceea ce atrage nulitatea hotărârii atacate.

Rejudecând cauza, instanţa de fond, prin sentinţa penală supusă actualului control de legalitate, a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului minor S.C. la pedeapsa rezultantă a închisorii de 1 an și 4 luni, cu sus- pendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 10 luni.

Procedând în acest mod, judecătorul de fond a încăl- cat principiul non reformatio in pejus, agravând situaţia inculpatului minor în propria cale de atac, așa cum co- rect se susţine în recursul Ministerului Public.

Relativ la aceasta este de precizat că rejudecarea cau- zei a avut loc urmare a exercitării căii de atac a apelului de către inculpatul minor, ori, în atare situaţie în reju- decare cauzei instanţa de trimitere nu putea să-i creeze minorului o situaţie mai grea.

Este adevărat că instanţa de fond a dispus ca pedeap- sa închisorii aplicată inculpatului S.C., minor la data co- miterii faptei, să fie suspendată condiţionată, însă prin aplicarea unei pedepse a crea acestuia o situaţie mai grea, o pedeapsă cu închisoarea fiind fără discuţii o sancţiune mai grea decât o măsură educativă.

În acest context, în cauză, raportat la vârsta inculpa- tului, care la data pronunţării sentinţei penale recurate avea împlinită vârsta de 18 ani, singura sancţiune ce i se putea aplica era măsura educativă a mustrării, așa cum corect se susţine în recursul Ministerului Public.

Săptămâna Juridică nr. 15/2013 » Litteris International

Drept procesual penal

DREPT PROCESUAL PENAL

Judecata

I.C.C.J.,

noiembrie 2012

secţia

penală,

decizia

nr.

3827

din

21

(cuvinte cheie: refacerea actului se sesizare, refacerea urmăririi penale, luare de mită)

Restituirea pentru refacerea actului de sesizare. Restituirea pentru refacerea urmăririi penale

C. proc. pen., art. 300, art. 332

Dacă rechizitoriul, ca act de sesizare a instanţei, îndeplinește condiţiile de formă și de conţinut prevă- zute în art. 262, art. 263 și art. 264 C. proc. pen., iar instanţa nu constată incidenţa unuia dintre cazurile de nulitate absolută expres și limitativ prevăzute în dispoziţiile art. 332 C. proc. pen., nu se poate dispu- ne nici restituirea dosarului pentru refacerea actului de sesizare, în temeiul art. 300 C. proc. pen., nici restituirea cauzei pentru refacerea urmăririi penale, în baza art. 332 C. proc. pen.

În cazul trimiterii în judecată pentru săvârșirea infracţiunii de luare de mită, neidentificarea persoa- nelor care au dat mită, nelegalitatea actelor premergătoare și nelegalitatea unor mijloace de probă nu constituie motive de restituire a cauzei pentru refacerea urmăririi penale, în baza art. 332 C. proc. pen., ci pot forma obiectul analizei la judecarea cauzei pe fond.

Restituirea cauzei procurorului se poate dispune fie în condiţiile art. 300 alin. (2) C. proc. pen. (pentru refa- cerea actului de sesizare a instanţei, când se constată ne- regularităţi ale acestuia ce nu pot fi înlăturate de îndată și nici prin acordarea unui termen în acest scop), fie în condiţiile art. 332 C. proc. pen. (pentru refacerea urmă- ririi penale).

În speţă, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că instanţa de fond a apreciat eronat asupra incidenţei unor cauze care ar justifica restituirea cauzei la procuror, pronunţând în acest fel o hotărâre nelegală.

A. În ce privește neregularitatea actului de sesizare

Verificarea rechizitoriului, ca act de sesizare a instan- ţei, efectuată în temeiul art. 300 alin. (1) C. proc. pen., presupune analiza acestuia din perspectiva îndeplinirii condiţiilor de formă și de conţinut prevăzute în art. 262, art. 263 și art. 264 C. proc. pen.

În acest context, nu se poate susţine că în actul de se- sizare nu sunt descrise faptele imputate fiecărui incul- pat, fiind vorba mai întâi despre o conturare generică a acestora (cu referire la cele două infracţiuni reţinute în sarcina inculpaţilor), iar apoi de detalierea activităţii in- fracţionale imputate fiecărui inculpat.

Astfel, din preambulul actului de sesizare rezultă că faptele de care sunt acuzaţi inculpaţii constau în:

- pretinderea, primirea sau acceptarea de bani și bu- nuri pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu (omi- siunea constatării unor încălcări ale dispoziţiilor legale privitoare la trecerea frontierei de stat a României) ori pentru îndeplinirea acestora (aplicarea ștampilei de tranzit al frontierei);

Săptămâna Juridică nr. 15/2013 » Litteris International

- constituirea unui grup infracţional organizat sau aderarea la un asemenea grup având drept scop comi- terea unor infracţiuni de corupţie, cu roluri și atribuţii prestabilite (detaliate în rechizitoriu) și împărţirea be- neficiului activităţii infracţionale între poliţiștii simpli și șefii lor ierarhici.

Ulterior, după prezentarea generică a faptelor, justi- ficată de existenţa unui mod de operare comun uzitat de toţi inculpaţii, actul de sesizare menţionează faptele imputate în concret fiecărui inculpat, cu referiri la: nu- mărul actelor materiale de luare de mită; datele și orele la care se presupune că ar fi fost comise; metoda infrac- ţională utilizată.

În aceste condiţii, este eronată și superficială conclu- zia la care a ajuns judecătorul fondului, în sensul că actul de sesizare nu ar cuprinde o descriere a faptelor și o înca- drare juridică a acestora pentru fiecare inculpat în parte.

În privinţa măsurilor asigurătorii, actul de sesizare face referire la instituirea sechestrului asupra bunu- rilor mobile și imobile ale inculpaţilor, în vederea con- fiscării speciale a sumelor dobândite prin săvârșirea infracţiunilor.

Modul de calcul a acestor sume nu formează obiectul analizei instanţei de judecată la momentul procesual al verificării actului de sesizare, fiind o chestiune asupra căreia judecătorul se va pronunţa odată cu soluţionarea fondului cauzei, după ce va fi reţinut sau nu vinovăţia inculpaţilor în raport cu faptele de care sunt acuzaţi. Or, procedând în sens contrar, judecătorul fondului a dove- dit, o dată în plus, necunoașterea legii, soluţia de resti- tuire a cauzei fiind în mod evident una supusă casării. În același sens, redarea în cuprinsul actului de sesizare

23

Drept procesual penal

24

a transcrierilor înregistrărilor unor convorbiri în mediu

ambiental, ca și existenţa în dispozitivul rechizitoriului

a unei menţiuni cu privire la măsurile preventive, nu jus-

tifică restituirea cauzei la procuror, în condiţiile în care actul de sesizare cuprinde menţiunile esenţiale prevăzu- te în art. 264 C. proc. pen.

Referitor la întocmirea și semnarea rechizitoriului de mai mulţi procurori, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că nu există nicio dispoziţie legală care să in- terzică aceasta; împrejurarea că în cuprinsul legii se face vorbire de „procuror”, iar nu de „procurori” nu poate conduce la o altă concluzie, întrucât prin folosirea aces- tui termen s-a avut în vedere determinarea organului ju- diciar cu o anume competenţă funcţională (în speţă, în- tocmirea rechizitoriului, ca și act de sesizare a instanţei).

Cu alte cuvinte, este vorba despre procuror, ca unic organ (persoană) competent(ă) să sesizeze instanţa prin intermediul rechizitoriului, iar nu ca organ unipersonal, nefiind astfel exclus ca în anumite situaţii, justificate în principal de complexitatea cauzei (cum este și cazul în speţă, în care sunt cercetaţi 47 de inculpaţi pentru un număr considerabil de acte materiale de luare de mită), cercetările să fie desfășurate și finalizate, prin întocmi- rea rechizitoriului, de către mai mulţi procurori.

Prin urmare, nici acest motiv nu justifica restituirea

cauzei.

B. În ce privește refacerea urmăririi penale

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că, deși și-a

întemeiat soluţia de restituire și pe dispoziţiile art. 332

C. proc. pen., instanţa de fond nu a arătat în concret care

dintre cazurile de nulitate absolută menţionate expres și limitativ în acest text de lege este incident în cauză.

Referitor la competenţa de efectuare a urmăririi pe- nale, judecătorul fondului dovedește o necunoaștere a

dispoziţiilor legale cu caracter special cuprinse în O. U.

G. nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie,

la care nu face nicio trimitere, atunci când consideră că s-au încălcat dispoziţiile art. 209 alin. (4 1 ) C. proc. pen.

Cadrul normativ sus-menţionat reglementează activi- tatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie „care își exercită atribuţiile pe întreg teritoriul României prin procurori specializaţi în combaterea corupţiei” [art. 1 alin. (2)].

Prin urmare, chiar dacă există servicii teritoria- le, acestea funcţionează în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fără vreo partajare de competenţă (materi- ală, teritorială sau după calitatea persoanei) în raport cu structura centrală a Direcţiei, astfel încât orice procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, indiferent de nivel, poate instrumenta orice cauză de competenţa Direcţiei, regăsită în art. 13 din O. U. G. nr. 43/2002.

Nefiind vorba despre o împărţire a competenţei între structura centrală și serviciile teritoriale ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie, este evident că nu se poate pune problema preluării cauzelor, reglementată în art. 209 alin. (4 1 ) C. proc. pen. Mai mult, în speţă cercetările au fost efectuate de la bun început de către structura cen- trală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, nefiind cu atât mai mult incidente dispoziţiile legale privind preluarea cauzelor.

Referitor la neidentificarea persoanelor care au dat mită sau alte foloase inculpaţilor trimiși în judecată, aceasta nu justifică restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale. Dincolo de obiectul judecă- ţii, care vizează persoane cercetate pentru luare (iar nu pentru dare) de mită, chestiunea pusă în discuţie poate forma obiectul analizei la judecarea cauzei pe fond, în contextul analizării probatoriului care a fost administrat pe parcursul procesului penal și al temeiniciei acuzaţiilor aduse inculpaţilor.

În același moment procesual vor fi analizate și actele premergătoare întocmite în cauză; în plus, eventuala ne- legalitate a acestora ori a unor mijloace de probă nu poa- te conduce la restituirea cauzei la procuror, ci la neluarea lor în considerare cu ocazia deliberării.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curtea de Casaţie și Justiţie a constatat că în cauză nu este inci- dent niciun motiv care să justifice restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale ori a actu- lui de sesizare, astfel încât a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial lași împotriva sentinţei nr. 73 din 27 aprilie 2012 pro- nunţată de Curtea de Apel lași, Secţia penală și pentru cauze penale cu minori, a casat hotărârea penală atacată și a trimis cauza pentru continuarea judecăţii la Curtea de Apel lași.

Săptămâna Juridică nr. 15/2013 » Litteris International

Săptămâna Juridică

Săptămâna J uridică L itteris international INFORMAŢII GENERALE: Număr de exemplare pe an: 44 Număr de

Litteris

international

INFORMAŢII GENERALE:

Număr de exemplare pe an: 44 Număr de pagini: 24 / exemplar Frecvenţa: săptămânală În luna Iulie și în luna August va apărea câte un singur număr

Iulie și în luna August va apărea câte un singur număr Litteris International Str. Teiul Doamnei

Litteris International Str. Teiul Doamnei nr. 6, bl. 22, ap. 10 Cod 23581, Sector 2, Bucureşti Tel 021.242.01.61 Mobil: 0745.327.443 Email: comenzi@saptamana-juridica.ro redactie@saptamana-juridica.ro