Din experienta mea, metoda imitarii:

Este un moment in care mama ofera intreaga sa atentie copilasului care se

manifesta in scena respectiva, cu focus pe ceea ce el ne arata/exprima,
moment in care mama ofera o oglinda.
Este despre a depasi, atat ca adult, cat si ca omulet in devenire, etapa in care
ne certam, cand cu totii devenim mai prosti (in exprimare academica
neocortexul/ creierul rational isi incetineste activitatea, cel emotional la fel,
actionand in principal creierul primar/instinctual. Cu cat puseul de adrenalina
creste, creierul instinctual se manifesta din ce in ce mai puternic, toata scena
transformandu-se intr-o situatie legata de supravietuire cu activarea
unei/unor frici.) Atunci cand suntem blocati in astfel de situatii e greu ca din
acel punct sa facem un pas spre rezolvare. Ne putem ajuta daca facem un
pas din afara situatiei. Astfel, este despre a depasi situatia tensionata,
pentru a accesa niveluri mai profunde. Copilasul aude ce spune mama, dar
nu decodeaza mesajul verbal, datorita procesului interior complex in care se
afla. Da, toate ac este faze se desfasoara foarte rapid si pe pilot automat.
Dupa iesirea din criza, am trecut la pasul urmator emotional si doar in final
rational, cu explicatii. Eu am mai observat ca uneori scena a debutat dintrun motiv aparent minor (in opinia adultului), dar s-a adancit rapid in procesul
descris, devenind serioasa.
Este despre faptul ca uneori copilasii ne testeaza limitele, iar limitele
sanatoase cu tact si blandete ajuta la crearea si consolidarea sentimentului
de siguranta de sine.
Este despre faptul ca uneori ne luam prea in serios, cand, de fapt, putem
depasi cu lejeritate si umor multe situatii blocante.
Este si despre faptul ca un copilas are nevoie de un model sanatos, plenar,
uman, in care Mama/ Tata nu este superom si are solutii instant si in conditii
perfecte, ci Mama/Tata are dreptul sa spuna: Asa nu doresc sa continuam.
Este o metoda recomandata de specialisti si nu copiata din reclame. Este una
dintre metode, nu singura si unica valabila. :)

In niciun caz nu este despre a ridiculiza/ ironiza copilasul. Intentia este de

rezolvare cu atentie, cu blandete nevoia reala a copilasului, in acelasi timp cu
autorespect pentru educatia pe care doreste sa o ofere adultul.
Copilasul decodeaza usor si rapid starea interioara a mamei/ adultului, ii citeste
emotiile, gandurile, dar mai ales energia. Atunci cand in interior mi-am pastrat
starea de deschidere a inimii, de iubire si de acceptare neconditionata a fiicei
mele, fara a verbaliza, dar am manifestat in exterior doar calm, scenele s-au
dizolvat rapid. Prin urmare, metoda/tehnica aleasa are importanta doar in
masura in care este sprijinita de starea interioara potrivita. Este si despre
increderea mamei in propria-i intuitie ca va gasi solutia potivita fiecarei situatii
ca puiul ei, mai ales ca ce functioneaza o data nu e obligatoriu ca va functiona
de fiecare data. ;)

Ca sprijin pentru situatii tensionate, am experimentat si metoda paharului plin/

paharului gol