Anticorpi anticardiolipinici IgG

63 Lei

Informatii generale
Anticorpii anticardiolipinici apartin grupului anticorpilor antifosfolipidici specifici pentru
fosfolipidele anionice (incarcate negativ), componente ale membranelor celulare1. Fosfolipidele
anionice (de exemplu, fosfatdilserina) sunt localizate pe suprafata citoplasmatica a membranei in
timp ce fosfolipodele neutre (cum ar fi fosfadilcolina) se gasesc predominant la suprafata
externa.
Fosfolipidele membranare participa la anumite procese celulare importante cum ar fi schimbul
transmembranar de metaboliti si transferul de semnale moleculare; servesc de asemenea ca
platforme pentru constituirea complexelor proteine-lipide. Activarea celulara este insotita adesea
de mobilizarea fosfolipidelor anionice catre suprafata externa a membranei. De exemplu, in
cursul procesului de coagulare fosfadilserina este translocata de pe fata interna a membranei
trombocitare oferind o suprafata de asamblare pentru complexul protrombinazei care catalizeaza
generarea de trombina.
Complexele formate de fosfolipidele anionice si proteinele plasmatice endogene furnizeaza
epitopi pentru anticorpii naturali. In mod normal, plasma contine concentratii scazute de astfel de
autoanticorpi de tip IgG ce prezinta o afinitate moderata. Nivelurile patologice sunt consecinta
pierderii tolerantei imunologice si a productiei excesive de autoanticorpi2.
Cardiolipina este un fosfolipid acid, derivat din glicerol si a fost pentru prima data izolata in
1941 din cordul bovin, de unde provine si denumirea sa1.
Anticorpii anticardiolipinici sunt adesea prezenti la persoanele cu sindrom antifosfolipidic
(Hughes). Acesta constituie o boala autoimuna caracterizata prin repetate tromboze arteriale si
venoase, sarcini pierdute recurent si/sau trombocitopenie asociate cu prezenta anticorpilor
anticardiolipinici, a anticoagulantului lupic sau a anticorpilor anti-2 glicoproteina-1. Exista 2
forme clinice de sindrom antifosfolipidic: primar (53% din cazuri) sau in asociere cu alte
afectiuni autoimune (LES, sindrom Sjgren, sclerodermie, boala mixta de tesut conjunctiv, artrita
reumatoida, artrita psoriazica, vasculite, boala Crohn, etc.)3.
Majoritatea anticorpilor anticardiolipinici recunosc drept tinta antigenica 2 glicoproteina 1,
exprimata pe suprafata celulelor endoteliale si a trombocitelor. Autoanticorpii anti-2
glicoproteina 1 activeaza celula endoteliala, monocitele si trombocitele, avand un efect
procoagulant4.
Testul de aglutinare VDRL folosit de mult timp in diagnosticul sifilisului, se bazeaza pe
detectarea anticorpilor anticardiolipinici. Un VDRL repetat pozitiv in absenta TPHA exclude
1

diagnosticul de sifilis si impune continuarea investigatiilor in vederea identificarii unui posibil

sindrom antifosfolipidic.
Testele imunoenzimatice pentru detectarea anticorpilor anticardiolipinici sunt de 100 ori mai
sensibile decat testul VDRL si genereaza mult mai multe rezultate pozitive.
Criteriile pentru diagnosticul de laborator al sindromului antifosfolipidic includ prezenta
anticoagulantului lupic, a anticorpilor anticardiolipinici de tip IgG si/sau IgM in titruri moderate
sau crescute (>40 GPL, >40 MPL sau >percentila 99 a limitei superioare de referinta) sau a
anticorpilor anti-2 glicoproteina-1 de tip IgG si/sau IgM (in titruri >percentila 99 a limitei
superioare de referinta). Pentru oricare din acesti anticorpi trebuie sa existe cel putin doua
rezultate pozitive obtinute la un interval de minim 12 saptamani. Anticorpii anticardiolipinici si
anticorpii anti-2 glicoproteina-1 de tip IgA nu au fost inclusi in criteriile de diagnostic datorita
lipsei lor de specificitate5.
In general, anticorpii anticardiolipinici sunt mai sensibili decat anticoagulantul lupic pentru
detectarea sindromului antifosfolipidic. Anticorpii sunt prezenti la 80-90% din pacientii cu
sindrom antifosfolipidic, avand o frecventa de cinci ori mai mare in aceasta afectiune decat
anticoagulantul lupic. Cu toate acestea, anticoagulantul lupic este considerat a fi mai specific
decat anticorpii anticardiolipinici6.
Recomandari pentru determinarea anticorpilor anticardiolipinici episoade de tromboza
venoasa sau arteriala, survenite in special la pacienti tineri, in absenta oricarui diagnostic
alternativ sau a altei etiologii trombotice; avorturi spontane, nastere prematura sau nastere de fat
mort (cu fat morfologic normal); evaluarea riscului trombotic la pacientii diagnosticati cu boli de
tesut conjunctiv; evaluarea unei trombocitopenii neexplicabile; test VDRL pozitiv in absenta
TPHA3;5.
Pregatire pacient jeun (pe nemancate) sau postprandial (dupa mese)7.
Specimen recoltat sange venos7.
Recipient de recoltare vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator7.
Prelucrare necesara dupa recoltare se separa serul prin centrifugare7.
Volum proba minim 0.5 mL ser7.
Cauze de respingere a probei ser intens hemolizat, lipemic sau puternic contaminat bacterian7.
Stabilitate proba serul separat este stabil 2 zile la 4C; timp mai indelungat la -20 C7.
Metoda imunochimica cu detectie prin chemiluminiscenta (CLIA). Antigenul folosit este o
cardiolipina inalt purificata impreuna cu 2 glicoproteina 1 umana nativa. Sunt detectati separat

anticorpii anticardiolipinici de IgG si IgM. Acestia pot fi solicitati individual, impreuna sau in
cadrul Profilului sindrom antifosfolipidic7.
Domeniu de masurare
2-280 GPL/mL si respectiv 2-255 MPL/mL7.
Intervale de referinta
Anticorpii anticardiolipinici IgG

Anticorpii anticardiolipinici IgM

Negativ:

< 20 GPL/mL

Negativ:

< 13 MPL/mL

Slab pozitiv:

20-39.9 GPL/mL

Echivoc:

13-14.9 MPL/mL

Pozitiv:

40-79.9 GPL/mL

Slab pozitiv:

15-39.9 MPL/mL

Intens pozitiv:

80 GPL/mL.

Pozitiv:

40-79.9 MPL/mL

Intens pozitiv: 80 MPL/mL.

Pentru sindromul antifosfolipidic sunt semnificative valori >40 GPL si respectiv >40 MPL,
obtinute la 2 determinari, efectuate la un interval de minimum 12 saptamani5;7.
Limite si interferente
Anticorpii anticardiolipinici pot fi depistati si la indivizi sanatosi din populatia generala, IgM
fiind mai frecvent intalniti (9.4%) in comparatie cu IgG (6,5 %). Incidenta acestor anticorpi este
si mai mare in sarcina normala, unde rata de detectie poate atinge 17% pentru IgM si respectiv
10.6% pentru IgG. Multi din acesti anticorpi sunt tranzitorii si nu se asociaza cu sindrom
antifosfolipidic6.
De asemenea, acesti autoanticorpi pot fi prezenti si in infectii de tip hepatita C, malarie, boala
Lyme, sifilis, infectie HIV, leucemii, tumori solide si frecvent in ciroze alcoolice.
Datorita acestor factori, diagnosticul de sindrom antifosfolipidic nu trebuie stabilit pe baza unei
singure determinari. Specificitatea anticorpilor anticardiolipinici pentru sindromul
antifosfolipidic creste cu titrul si este mai mare pentru IgG decat pentru IgM1.
Anticorpi anticardiolipinici IgM
63 Lei

Informatii generale
Anticorpii anticardiolipinici apartin grupului anticorpilor antifosfolipidici specifici pentru
fosfolipidele anionice (incarcate negativ), componente ale membranelor celulare1. Fosfolipidele
anionice (de exemplu, fosfatdilserina) sunt localizate pe suprafata citoplasmatica a membranei in
timp ce fosfolipodele neutre (cum ar fi fosfadilcolina) se gasesc predominant la suprafata
externa.
Fosfolipidele membranare participa la anumite procese celulare importante cum ar fi schimbul
transmembranar de metaboliti si transferul de semnale moleculare; servesc de asemenea ca
platforme pentru constituirea complexelor proteine-lipide. Activarea celulara este insotita adesea
de mobilizarea fosfolipidelor anionice catre suprafata externa a membranei. De exemplu, in
cursul procesului de coagulare fosfadilserina este translocata de pe fata interna a membranei
trombocitare oferind o suprafata de asamblare pentru complexul protrombinazei care catalizeaza
generarea de trombina.
Complexele formate de fosfolipidele anionice si proteinele plasmatice endogene furnizeaza
epitopi pentru anticorpii naturali. In mod normal, plasma contine concentratii scazute de astfel de
autoanticorpi de tip IgG ce prezinta o afinitate moderata. Nivelurile patologice sunt consecinta
pierderii tolerantei imunologice si a productiei excesive de autoanticorpi2.
Cardiolipina este un fosfolipid acid, derivat din glicerol si a fost pentru prima data izolata in
1941 din cordul bovin, de unde provine si denumirea sa1.
Anticorpii anticardiolipinici sunt adesea prezenti la persoanele cu sindrom antifosfolipidic
(Hughes). Acesta constituie o boala autoimuna caracterizata prin repetate tromboze arteriale si
venoase, sarcini pierdute recurent si/sau trombocitopenie asociate cu prezenta anticorpilor
anticardiolipinici, a anticoagulantului lupic sau a anticorpilor anti-2 glicoproteina-1. Exista 2
forme clinice de sindrom antifosfolipidic: primar (53% din cazuri) sau in asociere cu alte
afectiuni autoimune (LES, sindrom Sjgren, sclerodermie, boala mixta de tesut conjunctiv, artrita
reumatoida, artrita psoriazica, vasculite, boala Crohn, etc.)3.
Majoritatea anticorpilor anticardiolipinici recunosc drept tinta antigenica 2 glicoproteina 1,
exprimata pe suprafata celulelor endoteliale si a trombocitelor. Autoanticorpii anti-2
glicoproteina 1 activeaza celula endoteliala, monocitele si trombocitele, avand un efect
procoagulant4.
Testul de aglutinare VDRL folosit de mult timp in diagnosticul sifilisului, se bazeaza pe
detectarea anticorpilor anticardiolipinici. Un VDRL repetat pozitiv in absenta TPHA exclude
diagnosticul de sifilis si impune continuarea investigatiilor in vederea identificarii unui posibil
sindrom antifosfolipidic.
Testele imunoenzimatice pentru detectarea anticorpilor anticardiolipinici sunt de 100 ori mai
sensibile decat testul VDRL si genereaza mult mai multe rezultate pozitive.
4

Criteriile pentru diagnosticul de laborator al sindromului antifosfolipidic includ prezenta

anticoagulantului lupic, a anticorpilor anticardiolipinici de tip IgG si/sau IgM in titruri moderate
sau crescute (>40 GPL, >40 MPL sau >percentila 99 a limitei superioare de referinta) sau a
anticorpilor anti-2 glicoproteina-1 de tip IgG si/sau IgM (in titruri >percentila 99 a limitei
superioare de referinta). Pentru oricare din acesti anticorpi trebuie sa existe cel putin doua
rezultate pozitive obtinute la un interval de minim 12 saptamani. Anticorpii anticardiolipinici si
anticorpii anti-2 glicoproteina-1 de tip IgA nu au fost inclusi in criteriile de diagnostic datorita
lipsei lor de specificitate5.
In general, anticorpii anticardiolipinici sunt mai sensibili decat anticoagulantul lupic pentru
detectarea sindromului antifosfolipidic. Anticorpii sunt prezenti la 80-90% din pacientii cu
sindrom antifosfolipidic, avand o frecventa de cinci ori mai mare in aceasta afectiune decat
anticoagulantul lupic. Cu toate acestea, anticoagulantul lupic este considerat a fi mai specific
decat anticorpii anticardiolipinici6.
Recomandari pentru determinarea anticorpilor anticardiolipinici episoade de tromboza
venoasa sau arteriala, survenite in special la pacienti tineri, in absenta oricarui diagnostic
alternativ sau a altei etiologii trombotice; avorturi spontane, nastere prematura sau nastere de fat
mort (cu fat morfologic normal); evaluarea riscului trombotic la pacientii diagnosticati cu boli de
tesut conjunctiv; evaluarea unei trombocitopenii neexplicabile; test VDRL pozitiv in absenta
TPHA3;5.
Pregatire pacient jeun (pe nemancate) sau postprandial (dupa mese)7.
Specimen recoltat sange venos7.
Recipient de recoltare vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator7.
Prelucrare necesara dupa recoltare se separa serul prin centrifugare7.
Volum proba minim 0.5 mL ser7.
Cauze de respingere a probei ser intens hemolizat, lipemic sau puternic contaminat bacterian7.
Stabilitate proba serul separat este stabil 2 zile la 4C; timp mai indelungat la -20 C7.
Metoda imunochimica cu detectie prin chemiluminiscenta (CLIA). Antigenul folosit este o
cardiolipina inalt purificata impreuna cu 2 glicoproteina 1 umana nativa. Sunt detectati separat
anticorpii anticardiolipinici de IgG si IgM. Acestia pot fi solicitati individual, impreuna sau in
cadrul Profilului sindrom antifosfolipidic7.
Domeniu de masurare
2-280 GPL/mL si respectiv 2-255 MPL/mL7.

Intervale de referinta
Anticorpii anticardiolipinici IgG

Anticorpii anticardiolipinici IgM

Negativ:

< 20 GPL/mL

Negativ:

< 13 MPL/mL

Slab pozitiv:

20-39.9 GPL/mL

Echivoc:

13-14.9 MPL/mL

Pozitiv:

40-79.9 GPL/mL

Slab pozitiv:

15-39.9 MPL/mL

Intens pozitiv:

80 GPL/mL.

Pozitiv:

40-79.9 MPL/mL

Intens pozitiv: 80 MPL/mL.

Pentru sindromul antifosfolipidic sunt semnificative valori >40 GPL si respectiv >40 MPL,
obtinute la 2 determinari, efectuate la un interval de minimum 12 saptamani5;7.
Limite si interferente
Anticorpii anticardiolipinici pot fi depistati si la indivizi sanatosi din populatia generala, IgM
fiind mai frecvent intalniti (9.4%) in comparatie cu IgG (6,5 %). Incidenta acestor anticorpi este
si mai mare in sarcina normala, unde rata de detectie poate atinge 17% pentru IgM si respectiv
10.6% pentru IgG. Multi din acesti anticorpi sunt tranzitorii si nu se asociaza cu sindrom
antifosfolipidic6.
De asemenea, acesti autoanticorpi pot fi prezenti si in infectii de tip hepatita C, malarie, boala
Lyme, sifilis, infectie HIV, leucemii, tumori solide si frecvent in ciroze alcoolice.
Datorita acestor factori, diagnosticul de sindrom antifosfolipidic nu trebuie stabilit pe baza unei
singure determinari. Specificitatea anticorpilor anticardiolipinici pentru sindromul
antifosfolipidic creste cu titrul si este mai mare pentru IgG decat pentru IgM1.

Anticorpi anti-beta2 glicoproteina 1 IgA, IgG, IgM

135 Lei

Informatii generale
Recent, un grup international de consens a stabilit ca anticorpii anti-2 glicoproteina 1 de tip IgG
si IgM sa fie inclusi in criteriile de diagnostic ale sindromului antifosfolipidic. Prezenta unuia

sau ambelor tipuri de anticorpi constituie un factor de risc independent pentru tromboza si
complicatii ale sarcinii3.
Ca urmare a acestui fapt s-au dezvoltat teste imunoenzimatice care detecteaza anticorpi ce se
leaga de 2 glicoproteina 1 in absenta fosfolipidelor2.
2 glicoproteina 1 (apolipoproteina H 2GP1 ) este un polipeptid alcatuit din 326 aminoacizi
sintetizat de catre hepatocite, celule endoteliale si trofoblast. Contine 5 domenii omoloage,
fiecare avand aproximativ 60 aminoacizi; domeniul 5 localizat la nivelul capatului C terminal
este format dintr-un nucleu hidrofob inconjurat de 14 reziduuri de aminoacizi incarcate pozitiv
care interactioneaza electrostatic cu fosfolipidele incarcate negativ (ex. cardiolipina) din
membranele plasmatice. In vivo, complexele formate din 2GP1 si fosfolipide demasca epitopi
care reactioneaza cu autoanticorpi naturali4.
In mod surprinzator, anticorpii anti-cardiolipinici se leaga mai puternic de tinta membranara daca
cofactorul proteinogenic 2GP1 este de asemenea prezent; in plus exista dovezi ca reactivitatea
2GP1 este asociata cu potentialul patogenic al anticorpilor antifosfolipidici. Mai mult, unii
anticorpi antifosfolipidici prezinta reactivitate impotriva acestui cofactor chiar in absenta
cardiolipinei, daca o densitate mare de molecule 2GP1 se ataseaza la nivelul unor suprafete
solide. Aceasta inseamna ca exista o categorie de pacienti cu sindrom antifosfolipidic care nu
prezinta anticorpi anticardiolipinici dar sunt pozitivi pentru anti-2GP11.
Toate cele 3 izotipuri de anti-2GP1 (IgA, IgG, IgM) au fost asociate cu tromboze. Anticorpii
anticardiolipinici care nu necesita prezenta 2GP1 au de obicei un caracter tranzitoriu si nu sunt
clinic semnificativi. Studiile arata ca anticorpii anticardiolipinici asociati cu infectii nu sunt anti2GP1 dependenti. Din acest motiv, testele care detecteaza anti-2GP1 sunt mai specifice decat
cele pentru anticorpi anticardiolipinici.
Aproximativ 20% din pacientii cu anticorpi anticardiolipinici negativi au un rezultat pozitiv
pentru anti-2GPI2.
Recomandari pentru determinarea anticorpilor anti-2 glicoproteina 1 (IgG, IgM, IgA)
episoade de tromboza venoasa sau arteriala, survenite in special la pacienti tineri, in absenta
oricarui diagnostic alternativ sau a altei etiologii trombotice; complicatii ale sarcinii (una sau mai
multe pierderi de sarcina dupa saptamana 10 cu fat morfologic normal, una sau mai multe nasteri
premature inainte de saptamana 34 cauzate de preeclampsie severa sau insuficienta placentara,
sau 3 sau mai multe avorturi spontane inainte de saptamana 10 de sarcina la care s-au exclus
etiologiile cromozomiale, hormonale sau anatomice); evaluarea riscului trombotic la pacientii
diagnosticati cu boli de tesut conjunctiv (in special LES); evaluarea unei trombocitopenii
neexplicabile; evaluarea pacientilor cu anticorpi anti-cardiolipinici pozitivi care nu prezinta
criterii clinice certe de sindrom antifosfolipidic4.
Pregatire pacient jeun (pe nemancate) sau postprandial (dupa mese)1.
Specimen recoltat sange venos1.
7

Recipient de recoltare vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator1.

Prelucrare necesara dupa recoltare se separa serul prin centrifugare1.
Volum proba minim 0.5 mL ser1.
Cauze de respingere a probei ser intens hemolizat, lipemic sau puternic contaminat bacterian1.
Stabilitate proba serul separat este stabil 7 zile la 4C; timp mai indelungat la -20 C2.
Metoda ELISA. Antigenul folosit este o 2 glicoproteina-I umana purificata2.
Valori de referinta
IgG: < 20 RE/mL
IgM: < 20 RE/mL
IgA: < 20 RE/mL
Interpretarea rezultatelor
Obtinerea unor titruri crescute de anti-2GP1 (la cel putin 2 determinari efectuate la un interval
de 12 satamani) la pacienti cu tablou clinic sugestiv sustine diagnosticul de sindrom
antifosfolipidic, chiar daca s-au obtinut rezultate negative pentru anticoagulantul lupic si
anticorpii anti-cardiolipinici2;3.
Pe de alta parte, obtinerea unui rezultat negativ pentru anti-2GP1 la pacienti cu anticorpi anticardiolipinici pozitivi, care insa nu prezinta criterii clinice certe, nu sustine diagnosticul de
sindrom anti-fosfolipidic2.
Limite si interferente
Obtinerea unui rezultat negativ pentru anti-2GP1 la un pacient cu tablou clinic sugestiv de
sindrom antifosfolipidic nu exclude diagnosticul, fiind necesara determinarea si a celorlate 2
teste care intra in criteriile diagnosticului de laborator: anticoagulantul lupic si anticorpii
anticardiolipinici3;4.