Sunteți pe pagina 1din 37

DREPT CIVIL

II
PERSOANELE
CURS 1 28 februarie 2008

PERSOANA FIZICĂ

Dispoziţiile normative referitoare la persoana fizică se găsesc răspândite în foarte multe


acte normative: Decretul nr. 31/1954 şi Decretul nr. 34 din 1954, Codul civil, Codul familiei şi în
alte legi speciale.
Deosebirea între drept şi subiect de drept: noţiunile sunt diferite, însă strâns legate între
ele. Subiectele de drept nu pot exista fără norme juridice şi la rândul ei, norma juridică este
creaţia subiectelor de drept.
Subiect de drept:
1. participant la raporturile juridice
2. vocaţia (îndreptăţirea) unui titular de drept şi obligaţia de participa la raporturi juridice.
Calitatea de subiect de drept presupune existenţa capacităţii. Personalitatea juridică
presupune existenţa capacităţii (stare juridică – drepturi şi obligaţii).

Capacitatea juridică.
În dreptul civil, capacitatea juridică este generală sau specială (de ramură). Capacitatea
juridică civilă este o capacitate juridică specială (de ramură):
- argumentul de consecvenţă logico-juriciă: pentru că se recunoaşte şi autonomia
diferitelor ramuri de drept – fiecare ramură are un anumit tip de capacitate.
- argumentul de interpretare – art. 4,5,34, 35 din Decretul nr. 31/1954: drepturi şi
obligaţii civile
- argumentul referitor la deosebirile dintre capacitatea civilă în dreptul civil şi
capacitatea în alte ramuri de drept: început, conţinut, sfârşit
- argumentul referitor faptul că dreptul civil are trăsături comune cu alte ramuri de
drept.
Deosebirea esenţială dintre capacitatea de drept civil şi cea din alte ramuri de drept este
următoare: în dreptul civil, subiectul de drept are aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii, chiar
dacă nu şi le exercită în mod personal.
Capacitatea de folosinţă: art. 5, alin. (2) din Decretul nr. 31/1954.
Caractere juridice:
- legalitatea – întreaga reglementare a a capacităţii este creaţia legiuitorului
- generalitatea – este recunoscută tuturor persoanelor (capacitatea persoanelor juridice
este una specială)
- inalienabilitatea – nu poate fi înstrăinată prin nici un fel de act juridic între vii sau
mortis causa.
- intangibilitatea – nu poate fi lipsită de capacitate de folosinţă şi nici nu poate fi
îngrădită decât în condiţiile legii
- egalitatea – rezultă din Constituţie şi acte internaţionale

Corelaţia dintre capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu:


- amândouă sunt elemente ale capacităţii juridice de drept civil
- capacitatea de folosinţă este premisa necesară şi obligatorie a capacităţii de exerciţiu.

Începutul capacităţii de folosinţă:


A. art. 7, alin. (1) din Decretul nr. 31/1954 – capacitatea de folosinţă începe de la naşterea
persoanei.

Înregistrarea naşterii:
La naştere se întocmeşte un certificat constatator al naşterii (act medical). În termen de 15 zile de
la momentul naşterii se înregistrează naşterea. Dacă sunt depăşite 15 zile, dar mai puţin de 1 an,
înregistrarea naşterii se face pe baza aprobării date de către primar. Când termenul e mai mare de
1 an, înregistrarea se numeşte tardivă şi se poate afce doar prin instanţă. Se întocmeşte o
expertiză medico-legală. În hotărârea judecătorească, în mod obligatoriu, se va stabili o dată a
naşterii (care este sistemul adoptat în România?)

B. art. 654 Cod civil – din momentul concepţiei cu îndeplinirea a două condiţii: să se nască viu şi
să fie vorba despre dobândirea de drepturi.
Conţinutul capacităţii de folosinţă:
- drepturi şi obligaţii civile
- inventarierea este imposibilă şi inutilă, dar există anumite reguli pentru determinarea
conţinutului:
o sistemul legislativ – ceea ce permite legea
o prin luarea în considerare a îngrădirilor legale
o prin luarea în considerare a drepturilor şi obligaţiilor ciivle, nu şi a celor e altă
natură.
- pentru determinarea condiţiilor capacităţii de folosinţă se apelează la două criterii:
o natura drepturilor – patrimoniale şi nepatrimoniale
o sursa legislativă – se face diferenţierea între act normativ intern şi
internaţional.
OBS: criteriile se pot folosi separat sau combinat.
CURS 2 6 martie 2008

ÎNGRĂDIRILE CAPACITĂŢII DE FOLOSINŢĂ

Criterii de clasificare:

I. În funcţie de finalitatea lor:


A. Cu caracter de sancţiune
a) prevăzute în legislaţia civilă
i) art. 109 din Codul familiei: decăderea din drepturile părinteşti intervine când
dezvoltarea copilului este pusă în pericol
ii) art. 117 din Codul familiei: incapacitatea de a fi tutore
iii) art. 70, alin. (3) din Codul familiei: interdicţia de a consimţi la adopţia
copilului
iv) art. 703, 712, 655 din Codul civil: nedemnitatea succesorală – nu sunt demni
de a moşteni din a numite cauze persoana care a omorât sau a încercat să
omoare pe defunct; cel care a făcut împotriva defunctului o acuzaţie capitală
considerată de instanţă calomnioasă; persoana majoră care, având cunoştinţă
despre omorul defunctului, nu a denunţat acest lucru
b) prevăzute în legislaţia penală
i) pedepsele complementare interzicerii unor drepturi
ii) art. 64 din Codul penal – pedeapsa penală accesorie
B. Cu caracter de protecţie
i) art. 807 din Codul civil – minorul care a împlinit 16 ani poate face testament
pentru ½ din bunurile de care ar fi dispune dacă era major
ii) art. 809 din Codul civil – minorul de 16 ani nu poate dispune prin testament în
favoarea tutorelui său sau a fostului tutore câtă vreme socotelile nu au fost
date şi aprobate
iii) art. 810 din Codul civil – medicii, care au tratat o persoană în cursul unei
anumite boli din cauza căreia a murit nu pot profita (beneficia) de dispoziţii
între vii sau testamentare făcute în favoarea lor în cursul bolii
iv) art. 803 din Codul civil – nu este valabil testamentul făcut pe mare în favoarea
ofiţerilor dacă nu sunt rude cu testatorul
v) art. 1307 din Codul civil – sunt interzise vânzările între soţi
vi) art. 1308 din Codul civil – nu se pot face ajudecatari pentru bunurile
înstrăinate următoarele persoane: tutorii, mandatarii, administratorii şi
funcţionarii publici
vii) art. 1309 din Codul civil – judecătorii, procurorii şi avocaţii nu se pot face
cesionari de drepturi litigioase din raza teritorială a tribunalului unde îşi
desfăşoară activitatea sub sancţiunea nulităţii actului, a plăţii cheltuielilor de
judecată şi a daunelor interese
viii) art. 128 din Codul familiei – tutorele, soţul / soţia, rudele în linie dreaptă, fraţii
şi surorile tutorelui nu pot încheia acte juridice cu minorul
ix) art. 133, alin. (3) din Codul familiei – minorul nu poate să facă nici cu
încuviinţare donaţie şi nici să garanteze obligaţiile altuia

II. În funcţie de modul cum operează:


A. de drept
B. prin hotărâre judecătorească
Sfârşitul capacităţii de folosinţă:
- art. 7 din Decretul nr. 31/1954: moartea fizic constatată; prin declarare judecătorească a
morţii. Variante: precedată de declararea judecătorească a dispariţiei; declararea
judecătorească a morţii
A. Declararea judecătorească a dispariţiei:
- art. 16 din Decretul 31/1954: orice persoană care lipseşte un timp mai îndelungat de
la domiciliu poate fi declarată dispărută. Condiţii: de la data ultimei ştiri să fi trecut
cel puţin 1 an
- art. 17 din Decretul 31/1954: când nu se poate stabili data ultimelor ştiri, termenul din
art. 16 se va socoti de la sfârşitul lunii sau anului calendaristic din care există anumite
informaţii.
Persoanele care pot solicita deschiderea acestei proceduri: orice persoană interesată – rudele,
procurorul, notarul şi instanţa de judecaă.
Procedura: faza prealabilă judecăţii, judecata propriu-zisă, faza ulterioară pronunţării hotărârii
judecătoreşti.
I. faza prealabilă judecăţii începe la data înregistrării cererii de dispariţie:
- cererea de înregistrare a dispariţiei se va afişa la primăria ultimului domiciliu şi la ultimul
domiciliu
- dacă se impune, se va sesiza autoritatea tutelară pentru numirea unui curator
- după trecerea a 15 zile dela afişare se va putea stabili termenul de judecată
II. faza judecăţii propriu-zise: se desfăşoară după regulile Codului de procedură civilă; judecata
se desfăşoară obligatoriu cu participarea procurorului (reprezentantul parchetului).
III. faza ulterioară pronunţării hotărârii judecătoreşti: ea se va afişa timp de 30 de zile la uşa
instanţei şi la primăria ultimului domiciliu.

Efectul procedurii: se consideră că persoana declarată dispărută este încă în viaţă. Este necesară
pentru a trece la declararea judecătorească a morţii.

B. Declararea judecătorească a morţii:


Art. 16, alin. (2) din Decretul 31/1954:
- să existe o hotărâre judecătorească de declarare a dispariţiei
- de la data ultimelor ştiri să fi trecut cel puţin 4 ani
- să fi trecut 6 luni de la data afişării hotărârii declarative de dispariţie în extras
În hotărârea judecătorească de declarare a morţii se va stabili obligatoriu o dată a decesului. Data
morţii poate firectificată.

Efectele hotărârii: încetarea capacităţii de folosinţă (stingerea drepturilor viagere, deschiderea


succesiunii).
Condiţii pentru declararea morţii neprecedată de declararea dispariţiei:
1. persoana a dispărut în împrejurări excepţionale, care ne îndreptăţesc să fie presupus decesul.
2. de la data exactă a acestor împrejurări excecpţionale să fi trecut cel puţin 1 an.
SEMINAR 1.

Prin cererea de chemare în judecată X cheamă în judecată pe Y şi Z, soţ şi soţie, solciitând să se


pronunţe o hotărâre prin care aceştia să fie obligaţi să îi lase în deplină proprietare şi posesie un
autoturism.
Reclamantul a arătat că în cursul lunii spetembrie 1993 pârâţii i-au vândut autoturismul
(dobândit de ei în timpul căsătoriei) pe care l-a cumpărat cu suma de 10.000 USD. Suma a fost
achitată imediat pârâţilor, iar aceştia i-au înmânat cheile şi actele maşinii pentru a se folosi de
autoturism până în momentul în care urmau să încheie actul în formă autentică.
Ulterior, pârâţii au refuzat ăncheierea actului, solicitând o sumă de bani în plus, iar la refuzul
reclamantului au sustras automobilul, folosind o dublură a cheilor.
Reclamantul a arătat că a reluat posesia automobilului, dar acesta a fost dinnou sustras de pârâţi,
la care se află în prezent, unde există informaţii certe că aceştia doresc să-l înstrăienze ueni terţe
persoane.
Reclamantul a motivat că e proprietarul autoturismului în baza contractului de vânzare-
cumpărare încheiat cu pârâţii.
Din depoziţiile martorilor, care au fost de faţă la perfectarea convenţiei, instanţa a reţinut că
reclamantul a plătit suma de bani cerută, iar pârâţii i-au înmânat cheile şi actele maşinii. Ca
temei de drept reclamantul a invocat art. 969 şi urm. Cod civil.
Pârâţii au recunoscut că au primiti banii, că au predat actele şi cheile, dar au susţinut că au înţeles
că vor mai primi o sumă de bani în completare preţului la încheierea în formă autentică a
contractului. Pârâţii susţin că instanţa nu poate să-i oblige să predea autoturismul reclamantului
deoarece între părţi nu a interevenit un contract de vânzare-cumpărare valabil pentru că acesta
trebuia făcut în formă scrisă şi nu prin simpla înmânare de chei şi acte. Dreptul de proprietate nu
s-a transmis şi au invocat ca temei de drept art. 1191 Cod civil.

Întrebări:
1. clasificaţi autoturismul din punct de vedere al unui bun după criteriile cunoscute.
2. dacă se poate considera că între reclamant şi pârâţi a intervenit un act valabil (argumentaţi)? –
art. 1295 Cod civil – principiul consensualismului
3. care sunt părţile raportului juridic din speţă?
4. care sunt caracteristicile dreptului lui X rezultate din convenţia încheiată (drepturi subiective
civile).
5. ce tip de pluralism identificaţi în speţă?
6. care este caracterul enumerării făcute de legiuitor îna rt. 948 Cod civil?
CURS 3 13 martie 2008

COMORIENŢII

Art. 21 din Decretul nr. 31/1954 – situaţia în care mai multe persone au murit în aceeaşi
împrejurare, fără a se putea stabili care dintre ele a supravieţuit celeilalte.
Noţiunea de comorient prezintă utilitate în materie succesorală. Data morţii se poate stabili prin
orice mijloc de probă.
Instituţia comorienţilor se referă doar la persoanele între care există vocaţie succesorală
reciprocă.

CAPACITATE DE EXERCIŢIU – art. 5, alin. (3) din Decretul nr. 31/1954


Definiţie: aptitudinea concretă a persoanelor fizice de a-şi exercita drepturile şi de a-şi asuma
obligaţii încheind acte juridice.

Capacitate de exerciţiu urmează a fi executată în funcţie de discernământ.

Caractere juridice:
 legalitatea
 generalitatea
 inalienabilitatea
 intangibilitatea: nimeni nu poate fi lipsit în tot sau în parte
 egalitatea

Etape ale capacităţii de exerciţiu:


I. minorii de până la 14 ani sau interzişii judecătoreşti – lipsa capacităţii de exerciţiu
II. minorii între 14 şi 18 ani – capacitate de exerciţiu restrânsă
III. persoane de peste 18 ani - capacitate de exerciţiu deplină.

Lipsa capacităţii de exerciţiu – art. 11 din Decretul nr. 31/1954 – persoanele fizice lipsite de
capacitate de exerciţiu încheie acte juridice prin reprezentant (art. 105 din Codul familiei –
părinţii; art. 147 din Codul familiei – tutore. Regulile privitoare la tutela minorului de până la 14
ani se aplică şi celor puşi sub interdicţie în măsura înc are legea nu dispune altfel).
Reprezentarea – acel procedeu tehnico-juridic princ are o persoană numită reprezentant încheie
acte juridice în numele şi pe seama unei alte persoane numită reprezentat, astfel încât efectele
actelor juridice se produc direct în persoana şi patrimoniul celui reprezentat.

1. Acte juridice care pot fi încheiate în mod valabil de către persoanele fizice lipsite de capacitate
de exerciţiu:
a) acte juridice de conservare – ex: somaţia, întreruperea unei prescripţii, înscrierea unei ipoteci
b) acte mărunte şi zilnice
Sfârşitul: împlinirea vârstei de 14 ani, deces; pentru interzisul judecătoresc – ridicarea interdicţiei
şi deces.

2. Acte juridice care pot fi încheiate în mod valabil de către persoanele fizice capacitate de
exerciţiu restrânsă – aptitudinea minorului cu vârsta de 14 ani de a dobândi şi de a-şi exercita
drepturile subiective civile şi de a-şi asuma şi a executa obligaţiile civile prin încheierea persoanl
de acte juridice cu încuviinţateare ocrotitorului legal.
- art. 9, alin. (1) din Decretul nr. 31/1954 – minorul care a împlinit vârsta de 14 ani şi nu a fost
pus sub interdictie are capacitate de exerciţiu restrânsă.
Conţinutul:
a) acte juridice care pot fi încheiate personal şi singur fără vreo încuviinţare prealabilă,
altele decât actele juridice de conservare şi actele mărunte.
- acte de administrare, în măsura în care nu sunt lezionare pentru minor
- contractul de depozit special CEC
- minorul de 16 ani poate face testament pentru jumătate din bunurile de care ar fi
putut dispune dacă era major
- recunoaşterea paternităţii
b) acte juridice pe care minorul le încheie cu încuviinţarea prealabila a ocrotitorului legal.
- acte de administrare a unui bun singulare sau cele care se referă la un întreg
patrimoniu
- actele de administrare a unui întreg patrimoniu, dar care raportat la un bun
singular sunt acte de dispoziţie (fructele naturale supuse stricăciunii).
c) acte juridice încheiate personal, dar cu dublă încuviinţare – a ocrotitorului legal şi a
autorităţii tutelare
- acte de dispoziţie (înstrăinările)
Sfârşitul: împlinirea vârstei de 18 ani; punerea sub interdicţie; decesul.

3. acte juridice care pot fi încheiate în mod valabil de către persoanele fizice capacitate de
exerciţiu deplină – art. 5, alin. (3) din Decretul nr. 31/1954 – aptitudinea persoanei fizice de a
dobândi şi exercita drepturi subiective civile şi de a-şi asuma şi executa obligaţiile civile prin
încheierea personal şi singur a tuturor actelor juridice civile permise de lege.
- art. 18, alin. (1) din Decretul nr. 31/1954 – momentul de început: împlinirea vârstei de 18 ani,
cu excepţia femeii care se căsătoreşte

Conţinutul: toate actele juridice permise de lege încheiate personal şi singur sau prin
împuternicirea altei persoane

Încetarea: decesul, punerea sub interdicţie; constatarea nulităţii căsătoriei încheiate înainte de
împlinirea vârstei de 18 ani; art. 23 din Codul familiei – căsătoria putativă – soţul de bună
credinţă la încheierea unei căsătorii declarată nulă sau anulată păstrează, până la data rămânerii
definitive a hotărârii judecătoreşti, situaţia unui sot dintr-o căsătorie valabilă.
Sancţiunea pentru nerespectarea regulilor capacităţii de exerciţiu – nulitatea relativă.

IDENTIFICARE PERSOANEI

Definiţie: identificare – individualizarea persoanei fizice în raporturile juridice civile prin


intermediul unor atribute sau elemente ce caracterizează omul ca subiect de drept civil şi care-i
sunt proprii în ansamblul relaţiilor sociale la care aprticipă şi în fiecare dintre asemenea relaţii.
Necesitatea identificării persoanei fizice este atât de ordin particular, cât şi general.
Elementele de identificare au natura juridică a unor drepturi subiective civile nepatrimoniale (art.
54 şi 55 din din Decretul nr. 31/1954)

Caractere juridice: opozabilitatea faţă de toţi; imprescriptibilitatea; caracter personal;


universalitatea.

A. Numele – acel atribut de identificare prin intermediul căreuia persoana fizică este
individualizată în familia şi în societate.
- art. 12 din Decretul nr. 31/1954 – numele cuprinde numele de familie şi prenumele
Caractere juridice - opozabilitatea faţă de toţi; imprescriptibilitatea; caracter personal;
universalitatea, legalitatea; unitatea.
CURS 4 20 martie 2008

Caracterele juridice ale numelui:


- opozabilitatea
- inalienabilitatea
Dobândirea numelui de familie:
1. Pentru copilul născut din căsătorie – art. 27 din Codul familiei – stabileşte modalităţile de
alegere a numelui comun de familie: păstrarea numelor anterioare căsătoriei, mixte.
Copilul născut din căsătorie primeşte numele părinţilor.
2. Pentru copilui născut în afara căsătoriei – art. 64, alin (1) din Codul familiei – copilul va
purta numele părintelui faţă de care a fost stabilită prima dată filiaţia. Părinţi cunoscuţi
sau necunoscuţi. Stabilirea se face de către autoritatea tutelară potrivit OUG nr. 41/2003.
Modificarea numelui de familie:
Filiaţia:
a) pentru copilul născut din părinţi cunoscuţi – modificarea se poate face astfel: se stabileşte
filiaţia faţă de un părinte – copilul devine cu părinţi cunoscuţi – poate fi din căsătorie sau
din afara ei.
b) stabilirea filiaţiei pentru copilul din afara căsătoriei sau pentru cel de-al doilea părinte:
art. 64, alin (2) din Codul familiei – intanţa va putea încuviinţa copilului să poarte numele
celui de-al doilea părinte.
c) tăgada paternităţii copilului din căsătorie – art. 53 din Codul familiei – copilul are ca tată
pe soţul mamei. Art. 54 din Codul familiei - tăgada paternităţii: dacă se dovedeşte că nu
este al meu, copilul devine din afara căsătoriei – va lua numele de familie al mamei din
momentul naşterii sau va purta numele din cea de-a doua căsătorie.
Adopţia: OUG nr. 273/2004
La încuviinţarea adopţiei, adoptatul va lua numele de familie al adoptatorului. Adopţia cu efecte
restrânse: se păstrează legăturile; adopţia cu efecte depline: nu se păstrează legăturile.
La desfacerea adopţiei – fie se revine la numele purtat anterior, fie intanţa va decide păstrarea
numelui. Dacă adopţia este nulă – se revine la numele purtat anterior.
Modificarea numelui ca urmare a căsătoriei:
a) la încheierea căsătoriei – art. 27 din Codul familiei
b) la divorţ – art. 40, alin. (3) din Codul familiei – ca urmare a divorţului se poate reveni la
numele purtat anterior, dar există situaţii în care intanţa poate încuviinţa din motive
temeinice păstrarea numelui dobândit în timpul căsătoriei, chiar dacă cealaltă parte se
opune. Motive temeinice: mama să aibă acelaşi nume de familie cu al copiilor minori; din
motive obiective se doreşte păstrarea numelui.
c) Nulitatea căsătoriei – art. 19 şi 21 din Codul familiei – intervine pentru neresepctarea
condiţiilor de legalitate prevăzute pentru încheierea căsătoriei – se revine la numele
anterior.

B. Prenumele: este o parte a noţiunii de nume în sens larg şi constă într-un cuvânt sau un grup de
cuvinte cu sens sau fără sens, care individualizează persoana fizică în familie şi împreună cu
numele de familie în societate.

Caractere juridice:
- Legalitatea
- Egalitatea
- Inalienabilitatea
- Intangibilitatea
- Universalitatea
- Opozabilitatea
- Imprescriptibilitatea
- Personalitatea
Stabilirea prenumelui:
- se face la declararea naşterii – în cazul copilului născut din părinţi cunoscuţi.
- pentru copilul născut din părinţi necunoscuţi, prenumele va fi stabilit de autoritatea
tutelară.
Regulile privitoare la prenume sunt identice cu cele privitoare la nume în ceea ce priveşte
schimbarea pe cale administrativă şi retranscrierea.

C. Pseudonimul – se înţelege un cuvânt sau un grup de cuvinte pe care o persoană fizică le


întrebuinţează pentru a-şi ascunde adevăratul nume.
Caracteristici:
- drept civil nepatrimonial
- individualizează persoana fizică în societate în anumite domenii
- este un drept nu şi o obligaţie
- se dobândeşte prin simpla folosire de către titular.

D. Porecla:
- este utilă în materie de cazier judiciar
- este dată de către alte persoane, din cauza unor defecte, ticuri.

E. Domiciliul – este acel atribut de identificare ce desemnează locaţia unde persoana fizică stă în
mod principal şi statornic – art. 13 din Decretul nr. 31/1954.

Importanţa:
- în materia capacităţii civile - . ex. Legea nr. 18/1991
- în privinţa obligaţiilor civile – a locului în care se face plata – pentru bunurile certe i
determinate plata valabilă va fi făcută în locul unde se găseau acestea la momentul înţelegerii
părţilor, pentru celelalte bunuri, plata valabilă este întotdeauna la domiciliul debitorului.
- în materie succesorală - competenţa pentru deschiderea succesiunii aparţine biroului notarial
de la ultimul domiciliu al defunctului.

Caractere juridice:
- opozabilitate
- inalienabilitate
- imprescriptibilitate
- personalitate
- universalitate

Dovada domiciliului:
- prin carte de identitate
- prin orice mijloc de probă

Felurile domiciliului:
a) de drept - toţi
b) legal – domiciliul stabilit prin lege pentru anumite categorii de persoane:
- pentru minor – domiciliul e stabilit la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care locuieşte în
mod statornic
- pentru interzisul judecătoresc – domiciliul la reprezentantul său legal
- în cazul persoanei dispărute, domiciliul va fi la curator, în cazul în care avem instituită o
curatelă pentru bunurile dispărutului ;i curatorul este îndreptăţit să îl şi reprezinte
- pentru minorul născut din părinţi necunoscuţi, domiciliul este la unitatea de protecţie socială
unde se află sub ocrotire.
c) convenţional:
- poate fi ales la o anumită adresă stabilită de părţile unui act juridic pentru executarea actului
juridic sau pentru comunicarea actelor de procedură în cazul ivirii unui litigiu
- poate fi ales în interesul debitorului, creditorului sau în interesul ambelor păţi
- se alege fie în momentul încheierii actului juridic, fie ulterior printr-un act juridic separat.

F. Reşedinţa
– locuinţa temporară şi secundară
– este un atribut de identificare
– dovada reşedinţei se poate face prin orice mijloc de probă

G. Starea civilă – totalitatea elementelor care constituie condiţia juridică în stat (naţionalitate,
cetăţenie), în societate şi în familie.

Conţinutul stării civile (ca şi drept subiectiv):


- desemnează posibilitatea persoanei fizice de a se individualiza şi de a fi individualizată prin
starea civilă
- se exprimă posibilitatea persoanei fizice de a apela la forţa coercitivă a statului
Folosinţa stării civile – posesie de stare care rezultă din întrunirea cumulativă a trei elemente:
nomen – persoana fizică se poate identifica prin purtarea numelui; tractus – considerarea că unei
anumite persoane fizice îi aparţine starea civilă pe care o foloseşte; fama – recunoa;terea în
familie şi societate pentru o anumită persoană ca fiind aceea care foloseşte o anumită stare civilă.

Acţiunile stării civile – acele cereri de chemare în judecată care au ca obiect elemente ale stării
civile.

Clasificare:
I. În funcţie de obiectul sau finalitatea ei:
a) acţiuni în reclamaţie de stat – persoana fizică urmăreşte recunoaşterea unei stări
civile, alta decât cea existentă la data introducerii acţiunii
b) acţiuni în contestaţie - se urmăreşte înlăturarea unei stări civile nereale cu una
corespunzătore realităţii
c) acţiuni în modificare de stat – se urmăreşte schimbarea stării civile pentru viitor.
II. În funcţie de persoana îndreptăţită să le exercite:
a) acţiuni care pot fi exercitate de către orice persoană (ex: pentru constatarea nulităţii
absolute a adopţiei)
b) acţiuni care pot fi exercitate de către titular, de către reprezentantul său legal sau de
către procuror (ex: acţiunea pentru desfacerea adopţiei)
c) acţiuni care pot fi promovate numai de către titularul stării civile (ex: acţiunea în
nulitate relativă a căsătoriei).
III. În funcţie de corelaţia lor cu prescripţia extinctivă:
a) prescriptibile
b) neprescriptibile

Regula este aceea a imprescriptibilităţii. Cazurile de prescripţie sunt prevăzute expres de lege.

Caracterele juridice ale stării civile:


- imprescriptibilitatea, cu excepţiile prevăzute expres de lege
- indisponibilitatea – titularul stării civile nu poate ceda sau tranzacţiona cu privire la vreun
element al stării civile

Efectele hotărârii judecătoreşti în materie de stare civilă:

A. Faţă de părţi: instituie o prezumţie absolută


B. Faţă de terţi: are valoarea unei prezumţii relative

Întocmirea actelor de stare civilă

Actele de stare civilă – înscrisuri autentice prin care se dovedeşte naşterea, căsătoria sau decesul,
precum şi orice modificare intervenită în aceste elemente. Înregistrările de stare civilă constau în
consemnarea în scris a diferitelor componente ale stării civile. Înregistrările de stare civilă se fac
în registrul de stare civilă care are regim special. Obiectul înregistrărilor îl constituie actele şi
faptele de stare civilă. \organizarea înregistrărilor de stare civilă (întocmirea sau înscrierea
menţiunilor) se face de către stat. Registrele se ţin în două exemplare, dintre care unul e păstrat la
primărie, celălalt la consiliul judeţean.

Eroarea comună valorează drept - chiar dacă o înregistrare a fost făcută de către o persoană
necompetentă, dar într-un loc public şi fără eludarea legii, această înregistrare va fi valabilă.
CURS 5 3 aprilie 2008

Întocmirea actului de naştere:


- declararea naşterii se face pentru copilul născut viu în termen de 15 zile la Serviciul de
Stare Civilă pe baza certificatului constatator al naşterii
- pentru copilul născut mort, declarea se face în termen de 3 zile
- înregistrarea tardivă a naşterii – mai mult de 15 zile, dar mai puţin de 1 an. Înregistrarea
se face pe baza aprobării date de către primar. Dacă este depăşit 1 an, înregistrarea se face
doar prin instanţă.
- la înregistrarea naşterii se atribuie CNP
- se poate refuza înscrierea unor prenume
- pentru copilul găsit, declararea naşterii se face în termen de 30 de zile de la data găsirii pe
baza unui proces verbal întocmit de către poliţie, semnat de un medic şi de
reprezentantul autorităţii tutelare
- în cazul adopţiei cu efecte depline, se întocmeşte întotdeauna, un nou cedrtificat de
naştere

Înregistrarea căsătoriei:
- cu 10 zile înainte de data la care se încheie căsătoria se face o declaraţie de căsătorie
- încheierea căsătoriei se face cu ambele părţi prezente, actul se întocmeşte şi se semnează
pe loc de ambele părţi.
Întocmirea actului de deces:
- declararea se face în termen de 3 zile de la data constatării decesului
- există un certificat constatator al decesului unde sunt precizate cauza, data şi ora
decesului
- certificatul de deces se întocmeşte pe baza certificatului constatator al morţii
- în cazul morţii violente, declararea se face în 48 de ore (există cazuri în care e nevoie de
un act de la Parchet)
- în cazul decesului pe o navă sau aeronavă, declararea decesului se face în primul port au
aeroport
Pentru cetăţenii români care întocmesc acte de stare civilă în străinătate este nevoie ca
acestea să fie transcrise în registrele din România; transcrierea se face în 6 luni de la
întoarcerea în ţară cu aprobarea Ministerului de Interne.

Modificări intervenite în starea civilă – menţiuni

Reconstituirea actelor de stare civilă.


A. În cazul în care registrul de stare civilă a fost pierdut sau distrus în totalitate sau parţial
B. Când actul a fost întocmit în străinătate şi nu poate fi procurat
Anularea, modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor
se poat face numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Identificarea cu ajutorul CNP.


CNP este atribuit la naştere, folosit ulterior de toate sistemele informatice care prelucrează date
despre persoane. Atribuirea şi gestionarea bazei de date se face de către Ministerul de Interne.

Ocrotirea persoanei fizice – ansamblul de mijloace juridice care au ca obiect proecţia omului.
Categorii de persoane supuse ocrotirii:
- minorii
- alienaţii şi debilii mintali (persoane cu tulburări psihice – Legea nr. 487/2002)
- persoane fizice capabile, dar aflate în situaţii speciale care sunt ocrotite prin curatori.

Ocrotirea minorilor prin tutelă

Tutela – ansamblul normelor legale care reglementează ocrotirea minorilor de către o altă
persoană decât prinţii săi – tutore – sub supravegherea şi controlul autorităţii tutelare.

Caracterele tutelei:
a) legalitatea – în lege sunt stabilite toate aspectele referitoare la tutelă
b) obligativitatea – art. 118 din Codul familiei – în principiu tutela este obligatorie.
Excepţie: nu sunt obligate să accepte tutela următoarele persoane:
o persoana care a împlinit 60 de ani
o femeia însărcinată sau mama unui copil mai mic de 8 ani
o persoana care creşte şi educă mai mult de 2 copii
o persoana care exercită o altă tutelă sau curatelă.
o persoana care din cauza bolii, infirmităţii sau felului îndeletnicirii nu poate să
exercite tutela.
c) Gratuitatea – art. 121 din Codul familiei – în mod obişnuit, tutela este gratuită. Există
situaţii când minorul are bunuri sau venituri şi tutorelui i se poate acorda o remuneraţie ce
nu poate depăşi un salariu (10 % din veniturile minorului).
d) Personalitatea – sarcina tutelei se exercită personal

Principiile exercitării tutelei:


a) Generalitatea – se instituie ori de câte ori avem un minor lipsit de ocrotire părintească
b) Principiul exercitării tutelei exclusiv în interesul minorului
c) Principiul autonomiei patrimoniale dintre minor şi tutore
d) Principiul controlului permanent exercitat de autoritatea tutelară.

Capacitatea de a fi tutore: poate fi orice persoană cu capacitate deplină care se bucură de o bună
reputaţie. În lege nu se stabileşte o ordine de preferinţă pentru tutore.
Art. 117 din Codul familiei – categorii de persoane ce nu pot fi tutori:
- persoana decăzută din acest drept sau declarate incapabile a fi tutore
- persoana căreia i s-a restrâns exerciţiul unor drepturi civile sau politice sau persoanele cu
rele purtări
- persoana lipsită de dreptul de a alege şi de a fi ales deputat
- persoana care exercitând o altă tutelă a fost îndepărtată din aceasta
- persoana care are interese potrivnice cu sarcinile specifice unei tutele.

Deschiderea tutelei:
- art. 113 din Codul familiei – când ambii părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din
drepturile părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau în cazul în care
s-a desfăcut adopţia şi instituirea tutelei este necesară pentru că părinţii fireşti nu pot
prelua sarcina creşterii şi educării minorului
- se face prin decizia scrisă de către autoritatea tutelară sesizată de către anumite categorii
de persoane: rudele, vecinii, prietenii, notarul, instanţa de judecată, Parchetul.
- în decizie va fi indicat tutorele; se dispune întocmirea unui inventar când minorul are
bunuri sau venituri ori se va stabili suma necesară pentru întreţinerea miorului şi
administrarea bunurilor.

Drepturile şi obligaţiile tutorelui:


- ocrotirea persoanei minorului
- administrarea patrimoniului
Încetarea funcţiei tutorelui:
- în caz de deces
- înlocuirea tutorelui
- îndepărtarea din tutelă
- în cazul numirii unui alt tutore, ca efect al punerii sub interdicţie

Încetarea tutelei:
- la împlinirea vârstei de 18 ani
- la stabilirea filiaţiei faţă de cel puţin un părinte
- la ridicare decăderii din drepturile părinteşti pentru cel puţin un părinte
- reapariţia unui părinte dispărut
- moartea minorului

Sfârşitul tutelei: în 30 de zile, tutorele are obligaţia de a pezenta autorităţii tutelare o dare se
seamă.
PUNEREA SUB INTERDICŢIE

Definiţie: prin intermediul punerii sub interdicţie sunt ocrotite persoanele fizice lipsite
de discernământul necesar datorită alienaţiei sau debilităţii mintale, motiv pentru care
nu îşi pot apăra drepturile şi interesele legitime.

Efecte:
- lipsirea unei persoane de capacitate de exerciţiu
- instituire tutelei

Procedura punerii sub interdicţie este una judiciară.

Efectele punerii sub interdicţie.


CURS 6 10 aprilie 2008

PUNEREA SUB INTERDICŢIE

Prin intermediul punerii sub interdicţie sunt puse sub ocrotire persoanele fizice lipsite de
discernământul necesar, datorită alienaţiei sau debilităţii mentale, motiv pentru care nu-şi pot
apăra drepturile şi interesele legitime.

Efecte:
1. Lipsirea persoanei de capacitatea de exerciţiu. Efectele se produc de la data rămânerii
definitive a hotărârii judecătoreşti. Dacă cel pus sub interdicţie este o persoană sub 14
ani, hotărârea îşi produce efectele nu de la data rămânerii definitive a hotărârii
judecătoreşti, ci de la împlinirea vârstei de 16 ani. Dacă cel pus sub interdicţie are 16 ani
împliniţi, punerea sub interdicţie va avea ca efect pierderea capacităţii de exerciţiu
restrânsă, persoana devenind total lipsită de capacitate de exerciţiu. Actele juridice (acte
de conservare, mărunte sau zilnice) pe care le-ar încheia o persoană pusă sub interdicţie
vor fi lovite de nulitate relativă.
2. Instituirea tutelei. Dacă persoana pusă sub interdicţie este minor şi se află sub ocortirea
părţilor, va rămâne tot sub ocrotire părintească până la majorat. Dacă şi după această
vârstă punerea sub interdicţie se menţine, atutoritatea tutelară va numi un tutore. Dacă în
momentul punerii sub interdicţie persoana se află deja sub tutelă, atuoritatea tutelară va
decide dacă vechiultutore rămâne sau va fi numit un alt tutore.

Asemănări şi deosebiri între tutela minorului şi tutela interzisului.


A. Asemănări:
- în ambele situaţii este ocrotit interesul unor persoane incapabile
- atât interzisul, cât şi minorul au domiciliul la tutore
- în ambele cazuri numirea se face de către autoritatea tutelară
- cauzele de icnapacitet şi de refuz al tutelei, reguli privind activitatea tutorelui şi
răspunderea sunt aceleaşi.
B. Deosebiri:
1. În funcţie de scopul tutelei:
a. în cazul minorului, tutela are drept scop principal creşterea şi pregătirea
profesională a minorului
b. tutela interzisului are drept scop principal grăbirea vindecării persoanei şi
îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă
2. Din punct de vedere al duratei:
a. tutela minorului se instituie până la împlinira vârstei de 18 ani (cu excepţia
femeii).
b. tutela interzisului se instituie până la momentul ridicării interdicţiei
3. Din punct de vedere a prerogativelor: tutorele interzisului are prerogative mai largi.
4. Din punct de vedere al încetării, tutela minorului încetează de drept şi spre deosebire de
tutela interzisului judecătoresc încetează la data rămânerii definitive a hotărârii
judecătoreşti de ridicare a interdicţiei.

OCROTIREA PERSOANEI FIZICE PRIN CURATELĂ

A. Curatela persoanei incapabile: se instituie pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu


sau cu capacitate restrânsă. Regulile pentru acest caz de curatelă sunt cele de la tutelă.
B. Curatela persoanei fizice capabile (curatela propriu-zisă): se instituie pentru persoanele fizice
cu capacitate deplină de exerciţiu,d ar aflate în situaţii speciale. Regulile pentru acest tip de
curatelă sunt cele de la contractul de mandat.

OCROTIREA MINORULUI PRIN CURATELĂ

Definiţie: este acel mijloc de ocrotire prin care se asigură temporar şi suscidial ocrotirea unui
minor aflat în situaţii expres prevăzute de lege, care îl pun în imposibilitatea de a-şi exercita
drepturile şi de a-şi apăra interesele prin orcotitorul legal.

Curatela minorului se instituie pentru minorul lipsit de capacitate de exerciţiu şi pentru cel cu
capacitate de exerciţiu restrânsă. Şi în cazul curatelei se ocroteşte atât persoana fizică, cât şi
patrimoniul acesteia. Curatela minorului poate fi instituită din oficiu de către autoritatea tutelară
sau se poate institui la cererea persoanei ocrotite.

CAZURI.
1. În cazul în care înlocuirea unui tutore cu altul se produce concomitent – art. 139 din
Codul familiei
2. Atunci când apare între minori şi ocrotitorul legal o contrarietate de interese – art. 132 din
Codul familiei
3. În procesul de punere sub interdicţie a unui minor până la rămânerea definitivă a hotărârii
judecătoreşti – art. 146 din Codul familiei
4. În situaţia împiedicării vremelnice a ocrotitorului legal de a-şi îndeplini atribuţiile.

Moduri de încetare a curatelei:


- rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti
- deces

CURATELA PERSOANEI FIZICE CAPABILE

Acest mijloc de ocrotire se aplică persoanei fizice cu capacitate deplină de exerciţiu, dar aflate în
situaţii speciale care le pun în imposibilitatea de a-şi apăra drepturile şi interesele şi de a-şi
administra bunurile.
1. Din cauza bolii, bătrâneţii sau infirmităţii
2. În situaţii urgente datorate bolii, când persoana fizică nu poate, nici persoanl, nici prin
reprezentant, să ia anumite măsuri în cazuri care nu suferă amânare
3. În cazul lipsei îndelungate de la domiciliu
4. Curatela succesorală
5. Curatela surdo-muţilor
6. Curatela succesiunii acceptate sub beneficiu de inventar – art. 672 Cod procedură civilă.

Conţinutul curatelei: reprezentarea în cazul curatelie se va face doar în condiţiile şi în limitele


puterilor conferite de către cel reprezentat.
Încetarea curatelei:
- încetarea funcţiei curatorului – la împlinirea termenului de 3 ani; la cererea celui
reprezentat, deşi nu au încetat cauzele.
- în momentul dispariţiei cauzelor
Ridicarea curatelei poate fi cerută de orice persoană cu interes.

Ocrotirea persoanelor fizice cu tulburări psihice – Legea nr. 487/2002


Schimbarea numelui persoanei fizice pe cale administrativă – Ordonanţa nr. 41/2003
CURS 7 24 aprilie 2008

PERSOANA JURIDICĂ

Definiţie: acel subiect colectiv care îndeplineşte anumite condiţii cerute de lege şi este titular de
drepturi şi obligaţii.

Clasificare:
I. după forma dreptului de proprietate
a) de stat – publice
b) private
c) cooperatiste
d) mixte (capital românesc şi străin)
II. după naţionalitatea lor:
a) române
b) străine
III. după sediu:
a) în România
b) în străinătate
IV. după regimul juridic aplicabil
a) de drept public
b) de drept privat
V. după natura scopului lor:
a) cu scop patrimonial
b) cu scop nepatrimonial

Elemente constitutive:
A. organizare de sine-stătătoare – se referă la alcătuirea ca un tot unitar a unei anumite
persoane juridice, alcătuire care o diferenţiază faţă de celelalte subiecte colective de drept
(Legea nr. 15/1990 – transformarea întreprinderilor de stat în regii autonome; Legea nr.
31/1990 – a societăţilor comerciale; Ordonanţa nr. 26/2000 privind societăţile şi
fundaţiile).
B. patrimoniu propriu şi distinct – totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare
economică aparţinând unei persoane juridice. Are o latură activă şi una pasivă.
Importanţă: din punct de vedere al capacităţii persoanei juridice; permite punerea în
practică a răspunderii patrimoniale.
C. un scop determinat şi în raport cu interesul public – obiectul pentru care a fost
înfiinţată persoana juridică trebuie îndeplinite două condiţii: să fie deterimnat şi să fie în
acord cu interesul public (art. 34-35 din Decretul nr. 31/1954 – principiul specializării
capacităţii de folosinţă).

Caracteristicile elementelor constitutive:


1. generalitatea – se aplică tuturor persoanelor juridice
2. legalitatea – sunt instituite prin lege
3. cumulative – se adaugă răspunderea juridică şi affectio societatis
4. exclusive – suficiente pentru existenţa oricărei persoane juridice
5. diversitatea – din punctul de vedere al conţinutului persupune sau comportă anumite
particularităţi pentru fiecare categorie de persoane juridice.

Indetificarea persoanei juridice.

Definiţie: individualizarea subiectului colectiv de drept în raporturile juridice la care participă.

Sensuri:
- totalitatea normelor juridice care reglementează aspecte referitoare la identificarea
persoanei juridice
- atributele/elementele de identificare

Elemente de identificare:
- generale – trebuie să existe în mod obligatoriu pentru orice persoană juridică (ex:
denumire, sediu, obiect de activitate, naţionalitate)
- specifice – se referă doar la anumite persoane juridice (ex: CUI, înscrierea într-un anumit
registru, marca).

1. Denumirea – acel mijloc de identificare care constă într-un cuvânt sau grup de cuvinte anumite
stabilite în acest scop. Este un drept subiectiv civil nepatrimonial. Se stabileşte prin actul de
înfiinţare. În fiecare act normativ sunt stabilite anumite reguli pentru alegerea denumirii.
2. Sediu – acel element de identificare care constă în încadrarea unui anumit loc cu respectarea
prevederilor legale. Sediul se stabileşte în mod obligatoriu prin actul de înfiinţare.
Clasificare:
a) sediu principal
b) sediu secundar
c) în România
d) în străinătate
Înfiinţarea persoanei juridice – art. 28 din Decretul nr. 31/1954
Moduri de înfiinţare:
1. prin act de dispoziţie al organului competent. Acest mod se referă la persoana juridică de stat;
organele puterii legislative; organele puterii judecătoreşti; unităţile adminstrativ-teritoriale.
2. prin actul de înfiinţare recunoscut de organul competent: cooperativele meşteşugăreşti, cele de
consum, de credit, uniuni judeţene şi naţionale.
3. prin actul de înfiinţare autorizat de organului competent: partidele politice (autorizarea se dă
de către Tribunalul Bucureşti), sindicatele (autorizarea se dă de către judecătoria teritorial
competentă), organizaţii de scriitori, artişti plastici, compozitori (autorizarea se dă de către
judecătoria teritorial competentă), asociaţii de proprietari (judecătorul desemnat pe lângă
administraţia financiară teritorial competentă), asociaţii şi fundaţii (autorizarea se dă de către
judecătoria teritorial competentă), societăţile agricole (autorizarea se dă de către judecătoria
teritorial competentă).
4. prin orice mod reglementat prin lege: statul, misiunile diplomatice şi oficiile consulare.
CURS 8 8 mai 2008

CAPACITATEA PERSOANEI JURIDICE

Definiţia capacităţii juridice a persoanei fizice la care se adaugă faptul că totul se întâmplă prin
intermediul organelor lor de conducere. Este o capacitate specială.

Structura capacităţii:
- de folosinţă
- de exerciţiu

A. Capacitatea de folosinţă – aptitudinea subiectului colectiv de a avea drepturi şi obligaţii.


Caractere juridice:
o legalitatea
o inalienabilitatea
o intangibilitatea
o generalitatea – persoanele juridice au drepturi şi obligaţii civile în general, fără o
enumerare limitativă.
o specialitatea – persoana juridică poate dobândi doar acele drepturi şi obligaţii care
sunt specifice şi în conformitate cu obiectul său de activitate – principiul
specilităţii capacităţii de folosinţă.
I. Începutul capacităţii de folosinţă: art. 32 şi 33 din Decretul nr. 31/1954 –
persoanele juridice sunt supuse înscrierii sau înregistrării în funcţie de prevederile
legale.
Pentru persoanele juridice care se înfiinţează prin act de dispoziţie, prin act
recunoscut sau prin act autorizat, capacitatea de folosinţă se dobândeşte de la data
actului de dispoziţie, de la data autorizării, de la data actului de recunoaştere sau de la
data îndeplinirii oricăror alte cerinţe prevăzute de lege.
Chiar înainte de îndeplinirea cerinţelor prevăzute de lege pentru dobândirea
capacităţii de folosinţă, persoana juridică are capacitate de folosinţă anticipată
(restrânsă) – persoana juridică poate dobândi drepturi şi obligaţii şi pe cale de
consecinţă poate încheia acte juridice civile cu condiţia ca acestea să fie făcute doar în
scopul dobândirii capacităţii de folosinţă.
Reguli speciale:
o Legea nr. 15/1990 – actul constatator al persoanei juridice va fi înscris în
Registrul Comerţului şi publicat în Monitorul Oficial.
o Legea nr. 54/2003 – organizaţia sindicală dobândeşte personalitate juridică de la
data înscrierii în registrul special ţinut la judecătoria teritorial competentă.
o Ordonanţa nr. 26/2000 – asociaţii şi fundaţii - dobâdnesc personalitate juridică de
la data înscrierii în registrul special ţinut la judecătoria teritorial competentă
o Legea nr. 114/1996 – legea locuinţei – asociaţiile de prorpietari dobândesc
personalitate juridică în baza încheierii judecătorului delegat de la administraţia
financiară teritorial competentă.
II. Conţinutul – drepturi şi obligaţii pe care le pot dobândi persoanele juridice având
în vedere principiul specialităţii capacităţii de folosinţă (art. 34 din Decretul nr.
31/1954); limitele capacităţii de folosinţă sunt date de scopul persoanei juridice aşa
cum este prezentat în actul de înfiinţare.
Conţinutul capacităţii de folosinţă a Statului Român:
o referitor la dreptul de proprietate
 domeniul public al statului
 domeniul privat al statului
o în calitate de moştenitor al succesiunilor vacante (art. 477 şi 680 din Codul
familiei)
o statul răspunde pentru erorile juridiciare în condiţiile art. 504-506 C. pr. civ.
III. Sfârşitul:
o capacitatea de folosinţă încetează în momentul înregistrării, înscrierii,
înmatriculării, recunoaşterii actului de înfiinţare a persoanei juridice
o capacitatea de folosinţă deplină încetează odată cu încetarea persoanei juridice.
Sancţiunile nerespectării regulilor privind capacitatea de folosinţă la persoanele juridice:
Nulitatea absolută:
- încheierea unor acte juridice în lipsa capacităţii de folosinţă
- încălcarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă.
CAPACITATEA DE EXERCIŢIU

Definiţie: aptitudinea subiectului colectiv de a-şi asuma şi exercita drepturi civile şi obligaţii prin
încheierea de acte juridice de către organele sale de conducere.
La persoanele juridice nu se pune problema vârstei şi discernământului.

Art. 35 din Decretul nr. 31/1954 – persoanele juridice îşi îndeplinesc drepturile şi obligaţiile prin
organele sale. Actele juridice încheiate de organele persoanei juridice în limitele puterilor
conferite sunt acte juridice ale persoanei juridice. Faptele ilicite obligă însăşi persoana juridică
dacă au fost îndeplinite (săvârşite) de către organele de conducere cu ocazia îndeplinirii funcţiei
lor. Faptele ilicite atrag şi răspunderea atât faţă de persoana juridică, cât şi faţă de terţi.

Art. 36 din Decretul nr. 31/1954 – raportul dintre persoana juridică şi cei care compun organele
sale sunt supuse regulilor mandatului dacă nu s-a prevăzut altfel prinactul de înfiinţare sau statut.

Organe reprezentative pentru instituţiile publice: ministerele de resort – ministru; prim ministru –
reprezentarea guvernului în instanţă se face de către secretariatul general.

Pentru unităţile administrativ teritoriale:


I. Începutul capacităţii de exerciţiu:
- înfiinţarea persoanei juridice
- realizarea sa practică este condiţionată de numirea persoanei cu atribuţii de conducere
II. Conţinutul:
Definiţie: se referă la exercitarea drepturilor şi a obligaţiilor.
Capacitatea de exerciţiu nu poate fi mai extinsă decât capacitatea de folosinţă. O limită a
capacităţii de exerciţiu este constituită din specialitatea capacităţii de folosinţă şi o altă limită
este reprezentată de pluralitatea organelor de conducere şi de principiul răspunderii
persoanelor fizice care alcătuiesc aceste organe.
În exercitatea capacităţii de exerciţiu este nevoie de respectarea limitelor conferite organelor
de conducere.
În raport cu terţi, ca şi regulă, persoana juridică este reprezentată de către organul unipersonal
de conducere.
III. Sfârşitul capacităţii de exerciţiu: în momentul încetării capacităţii de folosinţă- la
încetarea persoanei juridice.
Sancţiuni: nulitatea relativă – pentru nerespectarea regulilor capacităţii de exerciţiu; uneori –
inopozabilitatea.

REORGANIZAREA PERSOANEI JURIDICE

Reglementare legală: Decretul nr. 31/1954 şi alte reglementări speciale.

Definiţie: operaţiunea juridică ce cuprinde cel puţin două persoane juridice şi care produce efecte
creatoare, modificatoare sau de încetare a persoanei juridice.
Reorganizarea este impusă de către necesităţile economico-sociale.
Competenţa de a dispune reorganizarea aparţine organelor care au dispus înfiinţarea persoanei
juridice respective.

Formele reorganizării.
Art. 40 din Decretul nr. 31/1954 – persoana juridică încetează prin comasare, divizare sau
dizolvare.
Art. 41 din Decretul nr. 31/1954 – comasarea se face prin absorbţia unei persoane juridice de
către o alta sau prin fuziunea mai multor persoane juridice pentru a alcătui una nouă.
Divizarea se face prin împărţirea întregului patrimoniu al unei persoane juridice între mai multe
persoane juridice care există sau iau astfel fiinţă (divizare parţială sau totală).
CURS 9 15 mai 2008

Absorbţia - art. 41 din Decretul nr. 31/1954 - acea formă de reorganizare în care o persoană
juridică este absorbită de către o altă persoană juridică. Persoana juridică dobândeşte drepturile şi
obligaţiile persoanei juridice pe care o absoarbe.

Fuziunea - acea formă de reorganizare care constp în unirea a două sau mai multe persoane
juridice care îşi încetează existenţa şi o altă persoană juridică ce ia naştere în acest mod.

Divizarea:
a) Totală - acea formă de reorganizare în care se împarte întreg patrimoniul unei persoane
juridice care îşi încetează existenţa la două sau mai multe persoane juridice care au
eixstat sau iau astfel fiinţă.
b) Parţială – acea formă de reorganizare în care se împarte o fracţiune din patrimoniul unei
persoane juridice care îşi încetează existenţa la două sau mai multe persoane juridice care
au eixstat sau iau astfel fiinţă.

Efectele reorganizării persoanei juridice.


Reorganizarea persoanei juridice produce efecte pentru dreptul civil şi pentru alte ramuri de
drept. Reglementarea reorganizării: Decretul nr. 31/1954, legi special.

Efecte:
a) Creator de drepturi şi extinctiv de drepturi:
a. Efect creator: fuziunea are acest efect; absorbţia nu are niciodată acest efect;
divizarea totală sau parţială poate produce acest efect.
b. Comasarea are întotdeauna acest efect, la fel şi divizarea totală; divizarea parţială
nu produce niciodată acest efect.
b) Translativ: la comasare se transmite întreg patrimoniul; la fiziune la fel; în cazul divizprii
parţiale se transmite o fracţiune de patrimoniu (trasmisiuni universale – întreg;
transmisiune cu titlu universal – parte).
c) Întiderea răspunderii persoanei juridice nou înfiinţate: la comsarea, persoana juridică
dobânditoare răspunde pentru toate drepturile şi obligaţiile preluate; la divizare,
răspudnerea este proporţională.
d) Trasmiterea contractelor: în cazul comasării se transmite toate drepturile reale şi
obligaţiile aferente; la divizare, indiferent de formă, contractele se transmit nefracţionat.
e) Data producerii efectelor reorganizării: pentru persoanele supuse înregistrării, efectele
reorganizării se produc de la data îndeplinirii oricăror formalităţi prevăzute de lege, actul
de înfiinţare sau statut.

Încetarea persoanei juridice – sfârşitul calităţii de subiect colectiv de drepturi civile.


Moduri de încetare - art. 40 din Decretul nr. 31/1954
a) Comasare
b) Divizare totală
c) Dizolvare – acel mod de încetare a persoanei juridice aplicabil în cazurile anume
prevăzute de lege şi care presupune şi lichidarea. Cauze:
o În cazul împlinirii termenului pentru care a fost constituită
o Scopul pentru care a fost înfiinţată persoana juridică a fost realizat sau nu mai
poate fi îndeplinit
o Scopul urmărit sau mijloacele întrebuinţate au devenit contrare legii sau regulilor
de convieţuire socială
o Numărul membrilor a scăzut sub limita stabilită de lege.
Efectul dizolvării – intrarea persoanei juridice în procesul de lichidare (lichidarea are
reglementări speciale pentru fiecare tip de persoană juridică).
Lichidarea are ca obiect realizarea activului şi plata pasivului.
Operaţiunea se realizează de către anumite persoane – lichidatori.