sa inteleg ca nu este responsabilitatea mea sa car in spate oameni si ca obiectivele pe care

le declara s-ar putea sa ascunda alte obiective, necunoscute inca

sa inteleg ca nu pot cunoaste ce e in sufletul omului nici daca dorm cu el in pat 30 de ani,
oricat de bun psiholog as fi, dar fiecare om stie sigur ce se afla in inima lui si in mintea lui, dar nu
mai stie calea in propriul labirint. Deci treaba mea este sa asist in propria lui munca interioara
sa inteleg de ce nu merg sfaturile date din exterior, ci fiecare om poate sa isi dea singur
sfaturi si sa le urmeze, sau nu
sa inteleg ca singurul lucru pe care il pot face este sa arunc seminte pe un teren fertil si sa
sper ca unele dintre ele vor incolti
sa inteleg ca singurul meu obiectiv este ca omul cu care lucrez sau eu insumi sa trecem la
actiune. Actiunea este deznodamantul intregii povesti
sa pot sta relaxat avand incredere 100% ca fiecare om are solutiile potrivite pentru el si n ue
treaba mea sa dau solutii sau sa imi fac griji ci sa fiu acolo, pentru om, cu empatie, atentie si
prezenta, un bun observator pentru ca el sa isi gaseasca solutiile si sa le aplice

m. simion

Daca esti fumator si vrei sa iti dezvolti personalitatea, dar spui ca nu e

momentul sa renunti la fumat, ci vrei doar sa echilibrezi emotiile tale, atunci
esti un fentosan. Tot ceea ce tu stii ca nu iti face bine e momentul sa extragi
din viata ta si sa arunci la gunoi.
Pana nu faci asta, energia cu care se hraneste un comportament sau o emotie
negativa o sa te tina prizonier. O sa fii un elastic. Azi zbori, maine te
tarasti pe pamant!

Nu iti ia mai mult de un minut pentru a-ti lumina ziua.

Schimbarea este o regula a vietii deoarece numai asa poti creste. Descopera,
prin alegerea de a face una din sarcinile pozitive de mai jos, pentru numai 60
de secunde, si cine stie un astfel de comportament iti poate schimba modul
in care traiesti viata.
1.
2.
3.
4.
5.

Zambeste
Ofera o imbratisare
Bucura-te
Mananca un fruct (4-5 pe zi!)
Stai intr-o pozitie de yoga

6. Bea un pahar de apa

7. Fii recunoscator si scrie pe o hartie "Multumesc"
8. Suna-ti parintii
9. Asculta o melodie buna
10. Spune o gluma
11. Mediteaza
12. Danseaza ca si cum nimeni nu te-ar vedea
13. Citeste o poezie
14. Intinde-te si casca, chiar daca nu iti este somn
15. Respira adanc
16. Observa tot ce te inconjoara
17. Confectioneaza un avion de hartie cu un mesaj pe el si lanseaza-l in lume
18. Joaca-te cu un caine
19. Executa 10 genoflexiuni, flotari sau abdomene
20. Imbratiseaza un copac
21. Creaza o lista cu 5 melodii preferate
22. Gandeste-te la un plan de a-ti petrece timpul cu persoana iubita
23. Ofera un buchet de flori mamei, iubitei
24. Compune o lista cu 5 lucruri pozitive pe care vrei sa le faci intr-o zi
25. Mananca o leguma
26. Bea un suc, shake sau smoothie
27. Canta o melodie preferata
28. Ajuta pe cineva
29. Ofera un compliment
30. Fii recunoscator pentru viata pe care o ai
Incearca sa fii un curcubeu in norul cuiva Maya Angelou Fa ziua celor din jur mai
frumoasa si ziua ta va fi minunata!

Cand familia are probleme

Autor: psychologies

Suferinta unui membru al familiei mascheaza adesea o disfunctionalitate a

grupului, in ansamblul lui. De unde, si necesitatea de a repera lucrurile
nespuse, falsele credinte si teama de schimbare

Fiica mea avea cinci ani atunci cand am dus-o la un psiholog, povesteste M.. Mereu se expunea
pericolului: la scoala, de exemplu, se arunca din varful toboganului. Chiar si azi sunt stupefiata:
dintre noi toti, ea cred ca era cel mai bine. Atunci cand parcursul nostru terapeutic ne-a indrumat sa
urmam o terapie familiala, am inteles ca nu eu fusesem cea care ceruse ajutor pentru ea, ci ea era
cea care ceruse ajutor pentru noi.
Esec scolar, tulburari de alimentatie, furturi, tentative de suicid, inchidere in sine, etc.: dificultatile
copilului semnalizeaza o suferinta. Aceasta suferinta ar putea foarte bine sa fie cea a grupului
familial, in ansamblul sau. Aceasta este ipoteza terapiilor familiale. In aceasta perspectiva,
simptomele copiilor nu mai sunt interpretate ca semne singulare ale dificultatilor individuale, ci mai
degraba ca revelatoare ale relatiilor disfunctionale care implica parinti, bunici, frati, surori. In ce
cazuri ar trebui sa recurgem la terapia familiala? Cum se deruleaza sedintele? Ce beneficii sunt de
sperat de pe urma lor?

TERAPIE FAMILIALA SAU INDIVIDUALA?

O suferinta colectiva exprimata individual, Robert Neuburger si Brigitte Doll-Monglond, psihanalisti
si terapeuti familiali, fac lumina.

M., 40 de ani, era divortata de trei ani atunci cand a reinceput relatiile cu fostul ei sot. Eram fericiti
sa traim din nou impreuna, dar problemele relationale care ne despartisera nu erau rezolvate,
explica ea, si reluarea legaturilor ii tulbura in mod evident pe copii. Rezultatele scolare ale copilului
cel mare scadeau, iar cel mic avea cosmaruri. Cu totii aveam nevoie de o sustinere pentru a reveni
pe calea cea buna. Din acel moment, recursul la terapia de familie se impunea. In majoritatea
cazurilor, lucrurile nu sunt asa de evidente. Este rar ca toti membrii aceleiasi familii sa exprime
nevoia de a fi ajutati. Atunci cand se reunesc in cabinetul unui terapeut familial, este, in general, din
cauza faptului ca unul dintre ei un copil, un adolescent sau un tanar adult a fost perceput ca cel
care are probleme. Adesea, acesta are deja un parcurs terapeutic in spate. Fiul meu trecuse deja
printr-o terapie individuala si printr-un centru de sevraj alcoolic atunci cand am fost orientati spre
terapia familiala, ne spune N., 48 de ani. Aveam nevoie ca cineva sa ma ajute sa il scot din
problemele in care intrase.

PACIENTUL DESEMNAT
Pentru a pune o indicatie de terapie familiala sau de terapie individuala, Roger Neuburger
examineaza simptomul. Faptul ca isi are radacinile intr-o problematica familiala, conteaza mai putin
decat maniera in care este cerut ajutorul. Nu este acelasi lucru sa ai un simptom cu acela de a
fi, confundat cu el in discursul familial, precizeaza terapeutul. In primul caz, cel care are
simptomul sufera din cauza lui si cere ajutorul pentru el insusi. In al doilea caz, unul dintre membrii
familiei are simptomul, un altul sufera, un al treilea pretinde ca il are, pentru a cere ajutor. Aceasta
dispersie a elementelor rugamintii, mai mult decat simptomul in sine, conduce la o actionare
colectiva. De exemplu, pentru acelasi simptom de anorexie mentala, o tanara va putea resimti
dorinta de a fi urmarita individual, cu scopul de a iesi din propria suferinta (ea este subiectul
rugamintii); in timp ce o alta, linistind pe toata lumea ca este bine, va fi condusa la consultatie de
catre anturajul ei. Ea este, astfel, obiectul rugamintii sau pacient desemnat, asa cum spun
terapeutii familiali. Este acela care soseste in momentul cel mai prost, rezuma Roger Neuburger.
Propriile sale dificultati pot fi vechi, dar pun punctul pe i atunci cand aranjeaza pe toata lumea,
pentru ca ele devin purtatoarele de cuvant ale suferintei de grup.

DESFASURAREA
Definirea cadrului de munca
Am fost primiti intr-o sala mare, isi aminteste V., 54 de ani. Erau patru fotolii pentru familia noastra.
In functie de conflictele care ne separau, ne-am instalat diferit: sotia mea langa fiul nostru, fiica
noastra intre mama sa si fratele ei, sotia mea aproape de mine sau departe. Aceste apropieri sau
indepartari erau interpretate in sedinta, pe langa vorbele pe care le spuneam. In

camera
era si o
camera
de filmat. Ne intalneam o data pe luna, timp de o ora. Din cand in cand, se intampla ca la sedinta
sa participe doar copiii nostri sau ca sotia mea si cu mine sa mergem fara ei. Ceea ce defineste

cadrul de lucru (frecventa sedintelor, invitarea sau excluderea unuia sau altuia dintre membri,
interventia unuia sau a doi terapeuti, prezenta sau absenta unei camere de filmat sau a unei
oglinzi, etc.) inseamna luarea la cunostinta a nevoilor familiei si terapeutului, explica Brigitte
Doll-Monglond. Nu exista o regula preexistenta, ci poate doar aceea de a reuni doua generatii si
a veghea sa nu aprobe procesele de excludere a lucrului in cadrul familiei, precum absenta
sistematica a tatalui sau a unui copil supus indepartarii.
Folosirea unei oglinzi sau a unei camere de filmat se face cu acordul familiilor. Pentru terapeut, pot
constitui un ajutor pretios. Filmarea sedintelor imi permite sa am o distanta fata de ceea ce s-a
petrecut in timpul sedintelor si sa cer sfatul unui coleg, confirma Roger Neuburger. Acesta poate
vedea elemente care mi-au scapat si sa imi sugereze alte piste de lucru. Pentru pacienti, prezenta
unui ochi exterior este adesea perceputa ca intruziva. A., fiul lui V., nu agrea deloc prezenta a doi
terapeuti. Aveam impresia ca am in fata mea doua cupluri de parinti: ai mei si terapeutii. Mi se
parea adesea ca interventiile lor reproduceau schema relatiilor noastre familiale: barbatul impotriva
mea, femeia alaturi de mine. Un fenomen de transfer adesea dificil de gestionat, dar care permite
si actualizarea, si lucrul cu disfunctionalitatile familiale.

DEPASIREA CRIZEI
Familiile care vin sa ne consulte se gasesc intr-o perioada de criza, constata Roger Neuburger.
Nu sunt mai incompetente sau mai rele decat altele. Pana in acel moment, au stiut sa se descurce
cu problemele complexe pe care le-au avut. Dar in momentul in care vin la cabinet, dintr-un motiv
sau altul, creativitatea lor e blocata. Simptomul pacientului desemnat este intr-adevar semnul ca
familia trebuie sa se adapteze la o noua situatie (un doliu, intrarea in adolescenta a unui copil), dar
si ca trebuie sa reziste la schimbare. Simptomul este, in general, punctul de plecare a terapiei. Dar
scopul este sa intelegem la ce foloseste el in familie, pentru a o aduce pe aceasta dincolo de
procesul de desemnare a pacientului, spre o lectura diferita a problemei si spre alte solutii,
explica Brigitte Doll-Monglond.

RUPEREA CERCULUI INFERNAL

Functionarea unei familii in criza este aceea a unei bucle care se inchide singura.
Familia produce atunci mereu acelasi lucru si suferinta ei creste. B. descrie astfel problemele fiului
sau: El a exprimat mereu dorinta de a fi independent si spune ca vrea sa paraseasca incinta casei
parentale. I-am indeplinit dorinta, i-am inchiriat un mic apartament, dar el nici nu invata , nici nu
munceste. Sotia mea era deprimata. Fiul nostru a revenit acasa. Mi-a spus ca il sufoc si ca are
nevoie de independenta. Si iar fac acelasi lucru, etc.
Acest scenariu ilustreaza ceea ce terapia familiala numeste principiul homeostaziei, proces prin
care grupul isi mentine coeziunea si se opune schimbarii. In aceasta optica, simptomele fiului
servesc la un nivel inconstient interesul familial: revenind mereu acasa, ramane copil si familia
nu trebuie sa gestioneze trecerea lui spre varsta adulta. Evidentierea acestei circularitati permite
incetarea de a mai desemna oaia neagra si intelegerea manierei in care fiecare participa la
problema.

EVIDENTIEREA LUCRURILOR CARE NU S-AU SPUS

O alta cale de explorare: problematicile transmise din generatie in generatie. Multe patologii familiale
se articuleaza in jurul unui cuvant nespus (un secret de familie, de exemplu) sau al unor suferinte
care, pentru ca nu au fost depasite de catre generatiile precedente, continua sa actioneze asupra
descendentilor. Problema cu alcoolul a fiului lui N. este tipica pentru acele patologii
transgenerationale care pot aparea la folosirea genogramei. Am fost invitati sa trasam arborele
nostru genealogic pe trei generatii si sa vorbim despre stramosii nostri, explica N. Un lucru ne-a
scapat din vedere: din partea sotului, la fel ca si din partea mea, existau persoane care avusesera
probleme cu alcoolul. Acest lucru nu fusese niciodata tabu, dar faptul ca am vorbit despre el a
schimbat optica noastra asupra dificultatilor fiului nostru.

SI EXPLORAREA MITURILOR FAMILIALE

In munca sa, Robert Neuburger a insistat foarte mult pe importanta mitului familial. Mitul, explica el,
este un ansamblu de credinte asupra calitatilor pe care se presupune ca trebuie sa le aiba un
grup. El este constituit din elemente din memoria familiala pe care urmasii au considerat ca este
bine sa le transmita mai departe, in timp ce ceea ce trebuie uitat este sters cu buretele. Din aceste
credinte autoreparatoare, in masura in care ele sustin o imagine pozitiva a familiei (In familia
noastra, am fost mereu uniti) decurg reguli de conduita. Duse la extrema, ele pot avea efecte
patogene. E., 28 de ani, povesteste: Aveam din ce in ce mai multe esecuri sentimentale si dificultati
financiare. La terapie, am realizat ca problemele mele, daca ii intristau cu adevarat pe parintii mei, le
dadeau in acelasi timp si o multumire inconstienta: pentru a ma ajuta, dadeau din coate, se
straduiau.

CARE SUNT BENEFICIILE?

Cum ne dam seama ca o familie este vindecata? Primul semn al unei ameliorari a situatiei este
disparitia simptomului care a facut ca familia sa se prezinte la terapeut, spune Brigitte DollMonglond. Dar vindecarea este mai profunda de atat. Daca simptomul a disparut, inseamna ca nu
mai are motiv sa existe. Vorbele pana atunci culpabilizante pot circula din nou: fiecare a reinvatat sa
se exprime in numele propriu si sa ii asculte pe ceilalti. Fiecare membru al familiei isi poate apropia
o forma de autonomie psihica, deci de existenta, fara a fi sufocat de apartenenta la grup, mai
adauga Brigitte Doll-Monglond.
Beneficiul terapiei noastre a fost enorm, confirma M., chiar daca, pentru cuplul nostru, s-a soldat
cu o noua separare. Ea a permis fiecarui membru din familie sa isi regaseasca locul, sa se simta
mai liber cu alegerile pe care le face, si ne-a redat increderea in propria noastra capacitate de a ne
rezolva problemele familiale.

Cu ce din interiorul meu de fapt nu vreau s se mplineasc?

Ce beneficii interne am?

Ce pierd dac se mplinete dorina? -