Universitatea "Spiru Haret"

FACULTATEA DE DREPT ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

TRATATUL DE LA AMSTERDAM-1997

MASTERAND: UDRIŞTE (COLTEVE) FLORINA-OANA

MASTER - Drept comunitar general

Coordonator stiintific: Prof. univ. dr. Marin Voicu

DATA DEPUNERII: 07.03.2009

1
 CUPRINS

1. Tratatul de la Amsterdam .................................................................... 1

2. Structura Tratatului ............................................................................. 3
3. Ocuparea forţei de muncă şi drepturile cetăţenilor ............................. 3
4. Noile dezvoltări ale strategiei Europene pentru ocupare
(2003-2005) ........................................................................... 5
5. Creşterea calităţii şi productivităţii muncii ........................................ 8
6. Un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie ........................................ 9
7. Către o politică externă şi de securitate comună .............................. 10
8. Paralamentul European .................................................................... 10

2
 Tratatul de la Amsterdam

La 2 octombrie 1997 cei 15 miniştri ai afacerilor externe din ţările

membre ale U.E. au semnat la Amsterdam tratatul redactat în iunie 1997 cu
prilejul încheierii Conferinţei interguvernamentale care a avut loc la acea data în
capitala olandeză.
Tratatul de la Amsterdam reprezintă o etapă foarte importantă în
desfăşurarea procesului de reformă a instituţiilor comunitare, în sensul adâncirii
integrării prin creşterea calităţii democratice a Uniunii, a identităţii ei în
perspectiva lărgirii organizaţiei, toate acestea trebuind să determine o Europă
mai apropiată de cetăţeni.1
Probleme importante se ridică atât din punct de vedere al adâncirii
integrării cât şi din punct de vedere al lărgirii U.E. Aceste două aspecte sunt
numai aparent distincte, în realitate ele fiind indisolubil legate.
- Adâncirea integrării înseamnă consolidarea solidarităţii dintre statele
membre. Este vorba de atribuirea de noi competenţe Uniunii, de crearea
monedei unice, de consolidarea U.E.M., etc.
- Lărgirea organizaţiei înseamnă procesul de extindere geografică prin
adeziunea de noi state membre, aşadar aspectul spaţial în construirea Europei.
Trebuie precizat că la baza procesului de integrare stau câteva principii
fundamentale: democraţie, libertate, respectarea drepturilor omului, statul de
drept, justiţie socială, solidaritate şi coeziune.
Tratatul de la Amsterdam a lăsat intacte multe din prevederile Tratatului de
la Maastricht (de exemplu, cele din capitolul referitor la U.E.M.). Totuşi, în
competenţele U.E. vor intra sau se vor accentua noi domenii, ca de exemplu:
cele privitoare la un nivel crescut de ocupare a forţei de muncă, la o dezvoltare
echilibrată şi neinflaţionistă, la definirea progresivă a politicii de apărare
comună.
O temă de mare importanţă a Tratatului de la Amsterdam este accentuarea
dezvoltării unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, în cadrul căruia să fie
asigurată libera circulaţie a persoanelor prin măsuri adecvate controlului la
frontierele U.E., controlului emigrărilor, azilului precum şi prevenirii
criminalităţii.
1
Ion P. Filipescu, Augustin Fuerea, op. cit., pag. 249.

3
STRUCTURA TRATATULUI

Tratatul de la Amsterdam constă în trei părţi, o anexă şi 13 protocoale.

Prima parte include amendamente importante la Tratatul privind Uniunea
Europeană (TUE), Tratatul de instituire a Comunităţii Europene (TCE), Tratatul de
instituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi
Oţelului (Tratatul CECO), Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei
Atomice (Tratatul CEEA sau Euratom), precum şi la Actul anexat deciziei
Consiliului din 20 septembrie 1976 privind alegerea reprezentanţilor în
Parlamentul European prin vot universal direct.
Partea a doua se referă la simplificarea tratatelor de instituire a celor trei
Comunităţi Europene, urmărind să elimine prevederile care nu mai sunt actuale şi
să adapteze textul anumitor prevederi. Această parte
prevede abrogarea Convenţiei privind o serie de instituţii comune, din 25 martie
1957, şi Tratatul de fuziune, semnat pe 8 aprilie 1965.
Partea a treia conţine prevederile generale şi finale ale Tratatului: noul
sistem de numerotare a articolelor (în Tratatul de la Maastricht, indexarea era
făcută prin litere, prin Tratatul de la Amsterdam
este înlocuită cu o indexare pe bază de cifre), procedura de ratificare, versiunile
lingvistice, perioada de valabilitate nelimitată.
În anexă este inclusă o listă de echivalare privind renumerotarea articolelor
TUE şi ale TCE.
La Tratatul de la Amsterdam au fost anexate 13 protocoale privind: Uniunea
Europei Occidentale şi crearea unei politici comune de apărare, integrarea acquis-
ului Schengen în cadrul Uniunii Europene, poziţiile adoptate de către Danemarca,
Irlanda şi Marea Britanie referitor la unele aspecte, aplicarea principiului
subsidiarităţii şi a principiului proporţionalităţii, protecţia şi bunăstarea animalelor,
rolul
parlamentelor naţionale în Uniunea Europeană etc.

OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ ŞI DREPTURILE CETĂŢENILOR

Prin Tratatul de la Amsterdam a fost introdus un capitol referitor la

ocuparea forţei de muncă. Aplicarea politicii de ocupare a forţei de muncă rămâne
în mare parte responsabilitatea statelor membre. Tratatul de la Amsterdam
stabileşte un cadru pentru aceste politici:
- Urmărirea obiectivului de nivel crescut de ocupare a forţei de muncă este
verificat în implementarea tuturor
celorlalte politici comune.
- Consiliul European examinează situaţia ocupării forţei de muncă în Comunitate şi
adoptă concluzii pe această

4
temă, pe baza unui raport anual comun al Consiliului de Miniştri şi al Comisiei.
- Consiliul de Miniştri examinează în detaliu acţiunile întreprinse de Guvernele
Statelor Membre în favoarea
ocupării forţei de muncă şi, dacă este necesar, trimite recomandări acestora.
Tratatul include un articol nou, consacrat principiului general al
nediscriminării (egalităţii). Uniunea poate combate orice formă de discriminare,
indiferent că este pe bază de sex, rasă, origine etnică, religie, dizabilităţi, vârstă sau
orientare sexuală. Acţiunile sunt întreprinse de către Consiliul de Miniştri (fără să
prejudicieze celelalte dispoziţii ale Tratatului şi în limita puterilor care îi sunt
conferite), prin decizii adoptate în unanimitate pe baza unei propuneri a Comisiei şi
după consultarea Parlamentului European.
De asemenea, dispoziţiile referitoare la cooperarea poliţienească şi judiciară
se aplică mai ales în domeniul prevenirii şi combaterii rasismului şi xenofobiei.
Prin Tratatul de la Amsterdam este consolidat principiul egalităţii între
femei şi bărbaţi la locul de muncă. Este introdus conceptul de discriminare
pozitivă, în baza căruia Statele Membre pot întreprinde acţiuni pentru
favorizarea femeilor în vederea echilibrării situaţiei în domeniile de lucru.
Tratatul prevede o clauză de suspendare care poate fi folosită împotriva unui
Stat Membru care încalcă, în mod repetat, principiile care stau la baza Uniunii
Europene. Acestui stat i se poate retrage dreptul de vot în Consiliul UE, de ex.,
trebuind să îşi respecte în continuare obligaţiile care decurg din statutul de Stat
Membru.
Pe lângă dreptul de nediscriminare deja menţionat, prin Tratatul de la
Amsterdam sunt adăugate o serie de drepturi cetăţeniei europene: dreptul de a se
adresa instituţiilor europene într-o limbă oficială1 şi de a primi un răspuns redactat
în aceeaşi limbă, dreptul de acces la documentele Parlamentului European, ale
Consiliului şi ale Comisiei Europene, în anumite condiţii, dreptul de acces egal la
funcţia publică comunitară.
Politicile statelor membre în domeniul ocupării trebuie să contribuie la atingerea
obiectivelor privind dezvoltarea durabilă a economiei, un grad înalt de ocupare şi
de protecţie socială, egalitate de şanse între bărbaţi şi femei, un grad înalt al
competitivităţii economice, creşterea şi calităţii vieţii precum şi coeziunea
economică şi socială
Strategia Europeană pentru Ocupare constituie răspunsul Uniunii Europene la
problemele identificate pe piaţa muncii în Europa la jumătatea anilor 1990.
Consecinţele nivelului persistent ridicat al şomajului asupra societăţii şi economiei,
au determinat ample dezbateri în cadrul întâlnirii de la Luxembourg (1997). În
urma discuţiilor s-a stabilit de comun acord faptul că şomajul reprezintă o
problemă la nivel european, o problemă ce ar putea fi abordată prin elaborarea unei
strategii şi prin intervenţii comune din partea tuturor Statelor Membre.

5
După prima întâlnire de la Luxemburg au fost organizate şi alte reuniuni în care s-
au stabilit orientările de bază ale Strategiei Europene pentru Ocupare precum şi
relaţia dintre politicile de ocupare şi alte politici comunitare. Dintre aceste întâlniri,
cele mai importante pentru evoluţia Strategiei Europene pentru Ocupare sunt cele
de la Cardiff (1998 - Procesul Cardiff - reforma economică şi piaţa internă), Koln
(1999), Lisabona şi Stockholm (2000), Barcelona (2002).
Întâlnirea de la Lisabona a avut o importanţă deosebită deoarece a
stabilit obiectivul strategic pentru următorul deceniu, astfel: Uniunea
Europeană să devină cel mai dinamic şi competitiv spaţiu economic bazat pe
cunoaştere din lume, capabil să realizeze o creştere economică durabilă cu
locuri de muncă mai multe şi mai bune şi o coeziune socială sporită.
De asemenea, reuniunea de la Lisabona aduce o noutate în modul de
abordare a Strategiei Europene pentru Ocupare, în sensul că problematica ocupării
forţei de muncă începe să fie privită din punct de vedere regional, considerându-se
că la acest nivel se pot elabora strategii şi se pot găsi soluţii care să ţină seama de
particularităţile locale. Cu toate acestea, până în prezent, contribuţia factorilor
locali la elaborarea Planurilor Naţionale de Acţiune pentru Ocupare este încă destul
de mică, în majoritatea statelor membre politicile de ocupare fiind rezultatul unei
abordări de "sus în jos".
Un element foarte important pentru implementarea Strategiei Europene
pentru Ocupare îl constituie Fondul Social European care reprezintă principalul
instrument financiar pentru acţiuni structurale al Uniunii Europene. Fondul Social
European finanţează acele acţiuni ale statelor membre care au ca scop prevenirea şi
combaterea şomajului, dezvoltarea resurselor umane şi integrarea pe piaţa muncii,
egalitatea de şanse pentru bărbaţi şi femei, dezvoltarea durabilă şi coeziunea
economică.
Asistenţa este acordată fiecărui stat pe baza priorităţilor naţionale stabilite
prin Planurile Naţionale de Acţiune pentru Ocupare.

NOILE DEZVOLTĂRI ALE STRATEGIEI EUROPENE PENTRU

OCUPARE
(2003-2005)

O evaluare intermediară a Strategiei Europene pentru Ocupare a avut loc în

anul 2000 şi a avut drept scop o primă estimare a eficienţei noului concept,
respectiv a noii abordări. La finalul perioadei de cinci ani s-a luat decizia
efectuării unei evaluări cuprinzătoare a eficienţei. Rezultatele acestei evaluări
finale au fost făcute publice în anul 2002 şi au stat la baza discuţiilor privind
viitorul SEO.
În baza rezultatelor evaluării eficienţei Strategiei Europene pentru Ocupare,
în cadrul întâlnirii la nivel european de la Barcelona, Consiliul European a tras
concluzia că SEO şi-a demonstrat eficienţa. În continuare s-a solicitat o întărire a

6
acestei strategii care să se dezvolte în cadrul creat de rezultatele obţinute şi să se
acorde în totalitate cu obiectivele stabilite la Lisabona. De asemenea, Consiliului şi
Comisiei le-au fost solicitate acţiuni în sensul simplificării diferitelor procese de
coordonare în plan european. În urma comunicării cu privire la simplificarea
ciclurilor anuale de coordonare în domeniile politicilor economice şi pentru
ocupare, Comisia a adoptat în anul 2003 o comunicare cu privire la viitorul SEO.
BELGIA
-Politici/provocări
-Crearea de locuri de muncă mai multe pentru tineri şi lucrători în vârstă
-Măsuri
-Contribuţiile sociale ale angajatorilor vor fi reduse pentru a stimula ocuparea
tinerilor
-Rute profesionale personalizate pentru integrarea pe piaţa muncii a tinerilor
şomeri, stabilite într-o perioadă mai mică de 6 luni
-Încurajarea ocupării temporare a tinerilor
-Crearea de noi oportunităţi pentru tineri să lucreze în proiecte care vin în
întâmpinarea nevoilor sociale
-Campanii de conştientizare pentru a accentua productivitatea economică şi
experienţa lucrătorilor în vârstă
-Începând cu anul 2006, toate companiile vor aloca o cotă de 1.9% din fondul de
salarii pentru formare
-Până în anul 2010, unul din doi angajaţi va beneficia de formare, indiferent de
vârstă
-Persoanele care vor continua să lucreze după vârsta de 60 de ani, vor primi un
bonus la pensie
-Creşterea vârstei de pensionare anticipată de la 58 de ani la 60 de ani, până în anul
2008
Politici/provocări
-Promovarea oportunităţilor pentru grupurile dezavantajate
-Măsuri
Servicii de ocupare care garantează oportunităţi egale de acces, în special
pentru persoanele în căutarea unui loc de muncă care sunt greu de plasat pe piaţa
muncii: persoane cu dizabilităţi, persoane necalificate, şomeri de lungă durată,
migranţi.
-Toţi şomerii, în special cei de lungă durată, vor beneficia de consiliere, îndrumare
şi formare profesională, în primul an de şomaj
Politici/provocări
-Promovarea flexibilităţii combinată cu securitatea pe piaţa muncii
-Anticiparea şi rezolvarea problemelor datorate restructurării economice
Măsuri

7
-Salariaţii care se reangajează după ce sunt afectaţi de restructurare şi noul
angajator vor primi suport financiar
-Pentru încurajarea antreprenoriatului, persoanele în căutarea unui loc de muncă
vor avea posibilitatea sa probeze propriul proiect, în condiţiile în care vor continua
să beneficieze de drepturile de securitate socială
-Antreprenoriatul va face parte din curriculumul şcolar
-Antreprenoriatul în rândul femeilor va fi încurajat prin acţiuni de conştientizare şi
cursuri speciale de formare

SPANIA
Politicile stabilite prin Planul Naţional de Reformă(PNR) 2005-2008 –
Secţiunea Ocupare – încearcă să răspundă dublei probleme a pieţei muncii:
-Ocupare insuficientă, în special în rândul femeilor
-Ponderea mare a ocupării temporare

Măsurile prevăzute în PNR 2005-2008 au scopul de:

-a reduce segmentarea pieţei muncii
-a creşte investiţia în Cercetare şi Dezvoltare
-a îmbunătăţi capitalul uman şi competitivitatea întreprinderilor

Cele două obiective ale Secţiunii Ocupare din PNR 2005-2008 sunt:
-Rata ocupării – 66%, în anul 2010
-Rata ocupării pentru femei – 57%, în anul 2010

Caracteristicile pieţei muncii reprezintă provocări identificate în PNR 2005-2008:

-Şomaj ridicat în rândul tinerilor

-Disponibilitate redusă a ocupării în regim part-time
-Nivel scăzut al mobilităţii forţei de muncă
-Frecvenţă ridicată a accidentelor de muncă

AUSTRIA
Politicile privind ocuparea se concentrează pe integrarea pe piaţa muncii a
grupurilor speciale:
-Lucrători în vârstă
-Tineri
-Femei
Măsuri pentru Lucrătorii în vârstă:
-Extinderea sistemului de stimulare/penalizare
-Extinderea regimului part-time
-Promovarea programelor de formare/calificare

8
-Măsuri de prevenire a şomajului pentru menţinerea pe piaţa muncii
-Programe specifice ale Serviciului Public de Ocupare pentru angajaţii peste 40 de
ani şi persoanele în căutarea unui loc de muncă peste 50 de ani
Măsuri pentru Tineri
-Programe speciale pentru tineri şomeri cu vârste între 19-24 ani
-Lansarea Programului de formare profesională integrat
Măsuri pentru Femei –Programul în 5 puncte, pentru ocuparea femeilor
-Măsuri de calificare pentru femeile care lucrează part-time
-Cursuri de limbă pentru femeile migrante
-Reconcilierea vieţii de familie cu viaţa profesională
-Reprezentarea femeilor în poziţii de conducere
-Acţiuni de conştientizare

CEHIA
Principalele provocări ale pieţei muncii:
-Insuficienta motivare a persoanelor cu nivel scăzut de calificare pentru a accepta
un loc de muncă în care să se menţină
-Insuficienta ofertă a serviciilor sociale pentru integrarea persoanelor expuse
riscului excluziunii sociale
-Integrarea dificilă pe piaţa muncii a femeilor-mame, a persoanelor vârstnice, a
persoanelor cu nivel scăzut de calificare, persoane cu handicap
-Nivel scăzut al mobilităţii profesionale şi geografice a forţei de muncă
-Diferenţe între cererea şi oferta de forţă de muncă calificată
Insuficienta dezvoltare a învăţării pe tot parcursul vieţii
Măsuri
-Modalităţi flexibile de angajare în muncă
-Nivel scăzut al taxelor pentru venituri reduse
-Promovarea învăţării pe tot parcursul vieţii în cadrul companiilor
-Întărirea şi îmbunătăţirea investiţiei în capitalul uman
-Adaptarea sistemelor de educaţie şi pregătire profesională la noile cerinţe de
calificare
-Utilizarea corespunzătoare a sumelor alocate din Fondul Social European

Creşterea calităţii şi productivităţii muncii

Îmbunătăţirea calităţii muncii este interdependentă cu progresul realizat în

construirea unei economii competitive, bazate pe cunoaştere şi trebuie urmărită
prin efortul comun al tuturor actorilor, potenţat în mod special prin intermediul
dialogului social.
Conceptul de calitate a muncii este unul multidimensional care se adresează
atât caracteristicilor locului de muncă cât şi pieţei muncii în sens larg. Acest

9
concept cuprinde calitatea intrinsecă a locului de muncă, calificările, învăţarea pe
tot parcursul vieţii şi dezvoltarea carierei, egalitatea de gen, sănătatea şi protecţia
muncii, flexibilitatea şi securitatea, incluziunea şi accesul pe piaţa muncii,
organizarea muncii şi realizarea unui echilibru între muncă şi viaţa particulară,
dialogul social şi implicarea muncitorilor, diversitatea şi eliminarea discriminării,
precum şi performanţa generală a muncii.
Creşterea ratelor de ocupare trebuie să fie realizată în strânsă legătură cu
creşterea generală a productivităţii forţei de muncă. Calitatea muncii poate ajuta la
creşterea productivităţii forţei de muncă, iar îmbinarea între aceste două aspecte
trebuie valorificată la maximum. Aceasta reprezintă o provocare specifică pentru
dialogul social.

UN SPAŢIU DE LIBERTATE, SECURITATE ŞI JUSTIŢIE

Noul Tratat prevede crearea progresivă a unui spaţiu al libertăţii, securităţii

şi justiţiei pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Sunt stabilite măsuri specifice
pentru elaborarea unei politici europene comune în domeniul controlului şi al
dreptului de intrare la frontierele Uniunii Europene şi în special în ceea ce priveşte
azilul şi imigrarea. Într-o perioadă de cinci ani de la intrarea în vigoare a
Tratatului, toate Statele Membre trebuie să ia măsuri care să vizeze:
- suprimarea oricărui control al persoanelor la frontierele interioare, indiferent că
este vorba de cetăţeni ai Uniunii Europene, fie că este vorba de cetăţeni din statele
terţe;
- stabilirea unor norme şi proceduri comune cu privire la controlul persoanelor la
frontierele exterioare ale
Uniunii Europene, a unor reguli comune referitoare la vizele de sejur cu o durată
de maximum trei luni.
Tratatul defineşte, de asemenea, norme minimale cu privire la:
- primirea solicitanţilor de azil în Statele Membre;
- condiţiile care trebuie îndeplinite de către cetăţenii statelor terţe pentru a putea
cere statutul de refugiat;
- procedurile de acordare şi de retragere a statutului de refugiat în statele membre
ale Uniunii;
- protecţia temporară a persoanelor din state terţe care nu pot reveni în ţara lor de
origine şi a persoanelor
care, din alte motive, au nevoie de protecţie internaţională.
Prin Tratatul de la Amsterdam, o parte dintre domeniile care aparţinuseră,
conform Tratatului de la Maastricht, celui de-al treilea pilon al Uniunii, au fost
transferate în primul pilon (libera circulaţie a persoanelor, azil, imigrare

10
etc.). Astfel, în titlul VI (Cooperare poliţienească şi judiciară în materie penală)
rămân activităţile de prevenire şi combatere a rasismului şi xenofobiei,
terorismului, traficului de persoane şi infracţiunile împotriva copiilor, traficul
de droguri, traficul de arme, corupţia şi frauda.
În prezent, Uniunea Europeană are 23 de limbi oficiale: bulgară, cehă,
daneză, engleză, estonă, finlandeză, franceză, germană, greacă, irlandeză, italiană,
letonă, lituaniană, maghiară, malteză, olandeză, polonă, portugheză, română,
slovacă, slovenă, spaniolă şi suedeză.

CĂTRE O POLITICĂ EXTERNĂ ŞI DE SECURITATE COMUNĂ

Politica externă şi de securitate comună rămâne în sfera

interguvernamentală, însă sunt aduse o serie de modificări faţă de prevederile
Tratatului de la Maastricht. A fost creat un nou instrument în domeniul PESC:
strategia comună.
Prin Tratatul de la Amsterdam, Uniunea poate întreprinde misiuni de ajutor
umanitar şi de menţinere a păcii (misiuni Petersberg).
Prin Tratatul de la Amsterdam a fost creată funcţia de Înalt Reprezentant
pentru PESC care are rolul de a asista Consiliul în probleme de politică externă şi
de securitate comună, în special prin contribuţii la formularea, pregătirea şi
implementarea deciziilor şi prin derularea unui dialog politic cu state terţe (la
cererea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene).
A fost înfiinţată, de asemenea, o Unitate de planificare politică şi de alertă
rapidă în cadrul Secretariatului Consiliului de Miniştri. Rolul acestei unităţi este
de a monitoriza şi analiza evoluţia politică şi evenimentele internaţionale, inclusiv
alerta rapidă cu privire la potenţialele crize. La recomandarea Consiliului, unitatea
poate prezenta studii, recomandări sau strategii.

Parlamentul European

Desemnarea Preşedintelui Comisiei Europene trebuie aprobată de către

Parlament. Numărul membrilor Parlamentului European nu poate fi mai mare de
700 (indiferent care va fi numărul statelor care vor adera în viitor3).
Comisia Europeană
Rolul politic al Preşedintelui Comisiei Europene este consolidat. Membrii
Comisiei sunt numiţi printr-un comun acord între guvernele statelor membre şi
preşedintele Comisiei.
Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene are, prin Tratatul de la
Amsterdam, responsabilitatea directă de a veghea la respectarea drepturilor omului,
iar jurisdicţia sa se extinde, incluzând următoarele domenii: imigraţia, azilul, vizele
şi trecerea frontierelor.

11
 Comitetul Economic şi Social este consultat în noi domenii: ocuparea forţei
de muncă, afaceri sociale, sănătate publică. Prin Tratatul de la Amsterdam s-a
introdus, de asemenea, posibilitatea ca şi Parlamentul să consulte CES.
Comitetul Regiunilor beneficiază prin Tratatul de la Amsterdam de o mai
mare autonomie administrativă, iar domeniile în care această instituţie este
consultată au fost extinse, incluzând: ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale,
sănătate publică, protecţia mediului, Fondul Social, pregătire profesională şi
transporturi. Ca şi în cazul Comitetului Economic şi Social, şi Comitetul
Regiunilor poate fi consultat de către Parlamentul European.
Puterile Parlamentului european au fost consolidate prin simplificarea
procedurii codeciziei (a fost suprimată posibilitatea unei a treia lecturi de către
Consiliu, textul fiind considerat neadoptat în cazul eşecului comitetului de
conciliere) si prin extinderea campului sau de aplicaţie. De asemenea, procedura
de consultare a fost suprimată în profitul celei de cooperare.
Tratatul de la Maastricht a fost completat cu texte mai ample şi în ceea ce
priveşte politica de mediu. Formula prevazută în Tratatul de la Maastricht de
"respectare a mediului" a fost înlocuită prin Tratatul de la Amsterdam cu
formula "nivel înalt de protecţie şi de îmbunatăţire a calităţii mediului".
O altă schimbare adusă prin Tratatul de la Amsterdam constă în
introducerea principiului "egalităţii dintre bărbaţi şi femei", alături de
"promovarea unui nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă şi de protecţie
socială". Principiul egalităţii dintre bărbaţi şi femei constituie una din cele mai
importante dispoziţii din tratat.
Comparativ cu Tratatul de la Maastricht, Tratatul de la Amsterdam a dat o
mai bună definiţie cetăţeniei europene şi a legat-o mai strâns de respectarea
drepturilor omului, stabilind o regrupare a drepturilor referitoare la cetăţenia
europeană într-un capitol unic. Astfel, prin Tratatul de la Amsterdam s-a
subliniat că definirea cetăţeniei europene precum şi mai buna respectare a
drepturilor omului constituie un obiectiv prioritar în cadrul reformei
Uniunii.Sunt întărite astfel drepturile cetăţenilor europeni, precum şi ale
persoanelor fizice sau juridice care au reşedinţa sau sediul în U.E., consacrându-
se un drept de acces la documentele instituţiilor (articolul 255 din T.C.E., care se
aplică celui de-al doilea si celui de-al treilea "stâlp" în virtutea articolelor 28 si
41 din T.U.E.).2
De asemenea, tratatul prevede protecţia personelor fizice cu privire la
regimul datelor cu caracter personal (articolul 286 din T.C.E.). Două
regulamente au fost adoptate pentru punerea în aplicare a acestor dispoziţii.

2
Fabien Reinauld-L’Europe en perspective, Chahiers francais, numero 298, 2000, pag. 90.

12
 Pentru prima dată, Tratatul de la Amsterdam creează un mecanism care
permite sancţionarea unui stat membru care s-ar face vinovat de o "violare gravă
şi persistentă" (articolul 7) a drepturilor fundamentale permiţând Consiliului să
suspende dreptul de vot al statului respectiv.Dacă constatarea violării nu poate
interveni decât cu unanimitate (fără a număra bineînţeles votul statului în
cauză), măsurile luate ca urmare a acestei constatări sunt adoptate cu majoritatea
calificată. Cu toate că acest mecanism a fost perceput ca fiind destinat reglării
unei curiozităţi juridice, criza suscitată de alianţa guvernamentală încheiată în
Austria a subliniat importanţa lui practică.Criza a revelat de asemenea
necesitatea de a completa acest mecanism printr-un mecanism de alertă
prealabilă, cei 14 parteneri ai Austriei improvizând în cursul anului 2000 o
reacţie comună permiţând atenţionarea guvernului austriac asupra oricărei
abateri pe care ar fi putut să o savârşească, fără a recurge totuşi la o armă
supremă precum recurgerea la articolul 7 care presupune o "violare gravă şi
persistentă" pentru a fi utilizat.
Această criză a condus U.E. pentru prima dată să intervină în politica internă a
unui stat membru în scopul prevenirii unei atingeri grave a principiilor
fundamentale.
Problema care ramâne de rezolvat este de a ştii care ar fi fundamentul
juridic pe care s-ar baza U.E. pentru a sancţiona un stat în cazul recurgerii la
articolul 7, având în vedere ca U.E. nu este parte la C.E.D.O., singura care ar
putea oferi un răspuns pertinent este Charta drepturilor fundamentale adoptată
solemn la Nisa.
În ceea ce priveşte politica externă şi de securitate comună putem remarca
faptul că Tratatul de la Amsterdam a clarificat mai multe dispoziţii ale Tratatului
de la Maastricht, în special prin redefinirea instrumentelor sale la care s-a
adăugat unul nou: strategia comuna. A fost instituit un Înalt reprezentant pentru
P.E.S.C., funcţie deţinută de fostul secretar N.A.T.O. Javier Solana.
O altă inovaţie este reprezentată prin includerea în cadrul P.E.S.C. a
misiunilor umanitare şi de gestiune a crizelor, precum şi a posibilităţii Uniunii
de a recurge la U.E.O. pentru punerea în aplicare a misiunilor sale.
Consiliul European de la Köln din iunie 1999 a trasat primele jaloane ale
apărării europene, şefii de stat şi de guvern hotărând o întărire a P.E.S.C. şi deci
intrarea într-o nouă etapă a construcţiei europene. Decizia Marii Britanii de a nu
se mai opune unei apărări europene a lăsat să se spere o nouă redimensionare a
P.E.S.C.
Astfel, pe 13 noiembrie 2000, la Marsilia s-a semnat "actul de deces" al
U.E.O.. Semn al dezinteresului de care a suferit întotdeauna această organizaţie,

13
 foarte puţini miniştri de externe şi ai apărării s-au deplasat la Marsilia pentru
acestă reuniune ministerială, ultima din istoria U.E.O.3
Uniunea Europeană a preluat sarcinile U.E.O. cu o eficacitate sporită, se
spera, după ce a decis în decembrie 1999, la summit-ul de la Helsinki, să-şi
asume noi responsabilităţi în materie de securitate şi apărare.
Cei 15 au decis să preia anumite activităţi ale U.E.O. pe care le considera
utile, dar majoritatea activităţilor cotidiene ale organizaţiei vor înceta. Concret,
Institutul de studii si de securitate al U.E.O., instalat la Paris si centrul-satelit al
sau de la Torrejon, din Spania, vor trece acum sub autoritatea Uniunii Europene.
Transformarea U.E.O. se va realiza progresiv, urmând a fi încheiată cel mai
târziu la 1 iulie 2001.
Statul Major militar al U.E.O. va fi dizolvat de îndata ce va fi instituit cel al
Uniunii Europene. U.E.O. nu va dispărea totuşi complet. O structură reziduală,
cu un secretariat alcătuit din 29 de persoane, va continua să funcţioneze pentru a
veghea la garantarea apărării reciproce, principiu înscris în Tratatul de la
Bruxelles din 1948. Această garanţie nu va fi, într-adevar, transferată U.E., care
a decis să se concentreze asupra operaţiunilor de gestionare a crizelor. Deşi
cuprinde multe dispoziţii de natură a facilita progresul reformei instituţionale în
U.E., Tratatul de la Amsterdam lasă nerezolvate multe aspecte importante, ca de
exemplu cele aparţinând problemelor sociale, ocuparea forţei de muncă,
reducerea şomajului, armonizarea fiscala.

3
I.M. Favret- op. cit. Pag. 54.

14