0-1 an

Cum sa comunici cu un nou-nascut ?

Copilul invata sa comunice, cu mult inainte de a vorbi, inca din perioada intrauterina.
Cercetarile au evidentiat existenta unor reactii comunicative (la peste 32 saptamani de viata
intrauterina), fapt ce dovedeste existenta unui psihism prenatal. Fatul, are anumite trairi, "simtiri"
cu tonalitate variata (cel mai adesea acestea alterneaza intre placere si neplacere).
Comunicarea continua cu primul tipat al copilului si raspunsul mamei, dezvoltandu-se pe
masura ce interactiunile copil-mediu sunt tot mai frecvente. Specialistii considera ca primii 5 ani de
viata sunt decisivi pentru dezvoltarea abilitatilor de comunicare ale copilului.
Dar comunicarea implica nu numai limbajul oral (vorbirea), ci si cel non-verbal, "limbajul
corpului", in care mesajele sunt transmise prin timbrul vocii, expresivitatea mimico-faciala, pozitia
corpului, gesturi. Nu se poate vorbi de o buna comunicare in absenta limbajului corpului, care este
esential in comunicare. La inceput, formele comunicarii non-verbale sunt simple: expresii faciale
(suras, zambet), gestica mainilor. Treptat, comunicarea non-verbala castiga in complexitate pentru
a exprima o emotie. De exemplu, pentru a exprima bucuria revederii mamei, zambetul apare insotit
de alte expresii mimice (privire ce cauta contactul vizual, accentuata de placerea revederii, marirea
ochilor, destindere faciala) si gestuale (intinderea mainilor pentru a fi luat in brate). Incepand in
jurul varstei de 3 luni, mesajele nonverbale se vor completa cu cele verbale.
Inca de mic, copilul dezvolta abilitati de comunicare (este atent, asculta, apoi mai tarziu
imita). Atentia se contureaza ca abilitate atunci cand copilul priveste pentru prima data fata mamei
si apoi la persoanele ce incearca sa-i atraga atentia prin voce si miscare. Ascultarea activa
presupune cautarea sursei sunetului si privirea spre sunet sau schimbarea pozitiei corpului.
Abilitatea de a comunica se dezvolta atunci cand rolurile in comunicare se schimba
alternativ (exemplu: mama imita actiunile, sunetele si gesturile copilului, iar acesta la randul sau o
imita pe mama).
Cum trebuie sa se comporte adultul ?
Stabiliti contactul vizual inainte de a vorbi (copilul cauta contactul vizual deseori, timp de 23 minute) si mentineti acest contact in timp ce vorbiti.
Vorbiti simplu, clar de la o distanta mica.
Atingeti copilul in timp ce vorbiti. Daca este necesar, intoarceti capul copilului spre
dumneavoastra.
Variati tonul vocii si cateodata cantati (nu uitati ca micutul va urmareste).
Zambiti in timp ce vorbiti si miscati capul.
Raspundeti copilului la atentia si zambetul lui, acordandu-I atentie si zambindu-i imitativ.
Raspundeti la zgomotele si vocalizarile lui prin imitarea acestora.
Introduceti zgomote noi si vocalizari noi. Copilul le va imita. Repetati-le pe cele pe care le
foloseste mai frecvent.
Copilul invata sa vorbeasca
Invata sa comunici autentic cu el. Situatiile cotidiene ofera cel mai bun prilej pentru insusirea
abilitatilor de comunicare. Nu pierdeti ocazia de a transforma orice situatie cotidiana, intr-un
moment captivant si valoros pentru invatare.
Este vorba de acele situatii firesti in care copilul invata sa comunice intr-o ambianta
concreta la care participa impreuna cu adultul: trezirea, spalarea, imbracarea, masa, gatitul,
spalatul, cumparaturile, plimbarea, gradinaritul etc. Este foarte important sa vorbiti cat mai mult cu
copilul in aceste situatii; sa-i vorbiti despre ce faceti, ce vedeti si auziti. Cu cat aceste momente de
interactiune, parinte-copil, vor fi mai frecvente si de durata, cu atat limbajul copilului va fi mai
dezvoltat.
Pentru inceput,stabiliti un contact vizual bun si vorbiti-i simplu despre ceea ce faceti, spre
exemplu: "Mama spala", "Iau cutitul", "Tai painea", "Pun masa", "Mama mananca" si altele.
Folositi mimica si gestica adecvata si un ton modulat expresiv.
Aratati-i sensul cuvintelor, pronuntandu-le in prezenta obiectelor si situatiilor pe care le
1

denumesc (exemplu: "Uite papusa").

Lasati copilul sa tina obiectul, sa-l observe, sa-l manipuleze, pana ajunge sa-l foloseasca
adecvat (Spuneti-i :"Tine papusa").
Vorbiti clar. Implicati activ copilul in diverse situatii; (exemplu: "Spalam papusa").
Chiar daca nu vorbeste, copilul intelege mai intai sensul cuvantului (il aude folosit in diferite
contexte si face legatura intre cuvant si obiectul pe care-l reprezinta). Intr-o alta etapa, imita
cuvantul pe care il aude si in final ajunge sa utilizeze corect cuvantul (spune "papusa" atunci cand
vede intr-adevar papusa si o recunoaste).
Exemplu: Sa verbalizam impreuna o situatie cotidiana : "la masa". Cei doi protagonisti sunt mama
si copilul. Spuneti-i pe nume copulului si mangaiati-l inainte de a-i vorbi. Asezati-va la acelasi
nivel cu copilul pentru a stabili un bun contact vizual. Vorbiti cu copilul in timp ce pregtiti masa,
implicandu-l si pe el: "Ana, hai sa punem masa!", "Iau servetelul", "Tine servetelul!", "Te rog!", "Il
punem pe masa", "Aici!", "Uite!", "Asa!", "Bravo!", "Acum ia lingura" (la fel pentru furculita, cutit
castron etc), "Tine lingura!", "O punem pe masa", "Da, aici!", "Bravo!", "Da-mi sarea, te rog!",
"Asta, da!", "Multumesc", "Aduc Painea", "Iau cutitul", "Tai painea", "Ne asezam", "Stam pe
scaun", "Mama toarna supa. Au, e fierbinte!", "Pffffuuummm...! Sufla! Pffuumm...!", "S-a racit"
(lasati copilul sa simta diferenta dintre cald si rece), "Mama mananca", "Mmmmm, e buna!
Miroase frumos", "Fetita mananca", "Pofta buna!", "Mai vrei ?", "Da, mami" (arata-i semnul
pentru "da"), "Gata ? Fetita a mancat", "Multumesc mami", "Ne stergem cu servetelul", "Hai sus!
Bravo!", "Gata!".
Nu uitati: Repetitia este mama invataturii.
Depistarea problemelor de comunicare in primul an de viata
Dificultatile de comunicare pot fi depistate inca din aceasta perioada. Pentru aceasta,
observati cu atentie reactiile si manifestarile copilului. E posibil sa aiba o problema in cazul in care
observati ca :
Nu reactioneaza si nu se orienteaza spre sursa sunetului atunci cand acesta se produce (pana
la 2 luni).
Realizeaza contactul vizual rar sau nu il mentine (ca mama, aveti impresia ca va "matura cu
privirea").
Pare absent, nu este interesat de oameni si obiecte (pana la 4 luni).
Nu raspunde imitativ la zambet, zgomote, sunete si gesturi.
Nu gangureste si nu vocalizeaza (pana la 10 luni).
Plange si surade foarte rar.
Va priveste cu mare atentie buzele in timp ce vorbiti...
Solicitati o consultatie unui specialist in aceasta situatie.
1-3 ani
Furie ... de copil!
Copilul tipa, se agita. Ce se intampla cu el? Nu stiti cum sa-i mai intrati in voie! Pe fata vi
se citeste nedumerirea si exasperarea. Sa vedem ce se petrece in mintea lui!
La 1 an, aerul dezaprobator al parintilor si interdictiile lor, il infurie pe micut.
Aproape de varsta de 2 ani, prin furiile sale isi afirma personalitatea. Este un mod de a spune:
"Atentie! Eu exist si pot sa spun: Nu vreau!". Copilul observa ca este diferit de ceilalti si isi
construieste astfel propria sa identitate.
La 3 ani, aceasta tornada a furiei se potoleste, fara a se indeparta intru totul, copilul neavand
inca abilitatea de a-si exprima furia prin cuvinte.
Ce-i de facut?
Renuntati la a-i spune: "Tu esti rau!". El va va crede. Mai degraba referiti-va la ceea ce
simtiti in acele momente: "Felul in care te porti ma face sa sufar", "Eu nu accept aceste
atitudini".
2

Acceptati ca el sa-si strige furia, fara a interveni cu forta. Are nevoie de cuvinte pentru a se
linisti. Un simplu: "Vad ca esti furios. Stiu ca suferi si imi pare rau" este o dovada ca l-ati
inteles.
Cautati sa aflati ce anume l-a infuriat: "Ti-a fost teama ca te las singur?", "Ai avut o zi
grea?". Il ajutati astfel sa-si recunoasca sentimentele sale si sa le exprime in cuvinte.
Este atat de manios incat loveste cu pumnii? Cautati sa intelegeti de ce se manifesta asa este un mod de a va cauta apropierea! Luati-l in brate, evitand loviturile. El se va linisti
putin cate putin.
Incepand de la 2 ani, propuneti-i sa-si reverse furia asupra unui lucru neinsufletit, rezervat
numai pentru a incasa loviturile "furiosilor" din familie.
Poate fi foarte manios cand e obosit! Daca e imposibil sa se odihneasca putin, propuneti-i o
activitate in acelasi timp distractiva si relaxanta: sa deseneze, sa modeleze, sa se joace.

Cand este timpul pentru olita?

Inca mai face pe el si nu vrea in ruptul capului sa foloseasca olita? Situatia ii ingrijoreaza
pe parinti. Care este cauza? Cand o sa fie pregatit? Trebuie asteptat cu rabdare, in speranta ca
lucrurile se vor rezolva de la sine?
Copilul este pregatit sa foloseasca olita atunci cand are un nivel bun de dezvoltare al
limbajului, indemanarii si coordonarii psihomotorii generale. Doi ani, doi ani si jumatate este o
perioada favorabila, in care copilul are nevoie sa fie incurajat sa-si controleze reflexele sfincteriene
si sa foloseasca toaleta. Dar nu trebuie fortat! Ar fi bine ca el sa vrea acest lucru din proprie
initiativa.
Intre 1-3 ani, copilul descopera placerea generata de eliberarea spontana a sfincterelor.
Dobandind controlul asupra lor, el observa ca are puterea de a elimina sau retine dupa voie. Poate
astfel sa-si recompenseze parintele sau sa-l pedepseasca atunci cand acesta ii cere sa foloseasca
olita, indeplinindu-i cererea sau refuzand.
Ce este de facut?
Pastrati-va calmul si rabdarea! Fiecare copil are propriul lui ritm de dezvoltare neuromotorie! Fetele dobandesc mai devreme controlul sfincterian dacat baietii.
Obisnuiti copilul sa mearga la baie pentru a folosi olita sau colacul de toaleta (adecvat
pentru copii), iar nu in alta parte!
Fiti inventivi! Obiectele in cauza sunt multifunctionale! Puneti capacul olitei (sau
colacului) si incurajati-l sa le foloseasca mai intai drept scaun. Lasati-l sa stea cat vrea si
cand vrea pe "scaun". Daca il fortati, e posibil sa simta repulsie, respingere la vederea lor si
sa nu vrea sa le foloseasca. Daca ajunge sa le "indrageasca" si ii devin familiare, ii puteti
spune care este rostul lor si apoi sa-i cereti sa le utilizeze.
Implicati copilul intr-un joc amuzant pentru a-i starni interesul si receptivitatea la
nou! Pentru a-l ajuta sa simpatizeze olita sau colacul, prezentati-le intr-un mod atragator.
De exemplu: "Uite, Olita cea Vesela locuieste in baie si s-ar bucura sa-i faci o vizita.
Vecinul ei, Colacul cel Somnoros, vrea si el sa te vada. Te-a asteptat atat de mult, incat
acum e toropit de somn si aproape ca a adormit. Il lasam sa doarma sau il vizitam si pe el?
Cand o sa vrei sa mergem, ridica un degetel". Il stimulati astfel sa coopereze prin joc. Nu
trebuie sa ii impuneti sa le foloseasca. Cand va descoperi ca sta in puterea lui sa invete
singur sa foloseasca toaleta, o va face.
Duceti-l la baie la intervale regulate! Puteti sa-l recompensati (laudati, incurajati) daca
reuseste. In caz contrar, nu-i atrageti atentia asupra acestui lucru.
In concluzie, e nevoie sa va inarmati cu rabdare, calm si... creativitate!