LUCIAN NASTASA

INTELECTUALII SI PROMOVAREA
SOCIALA

(Pentru o morfologie a cmpului universitar)

Cluj 2003

Editura Nereamia Napocae

Coperta: Alexandru Pecican

Ilustratia copertei: Elena Raicu

Lucian Nastasa, Ed. Nereamia Napocae pentru prezenta editie

Tehnoredactare: pecolino
Printed in Romania, 2003

 Victor Karady,
en hommage de ma reconnaissance
et de mon affection

Lucian Nastasa (n. 1957) este absolvent al Universitatii Al. I.

Cuza din Iasi, cu mai multe stagii de specializare la Universitatea
Kossuth Lajos din Debrecen, cole des Hautes tudes en
Sciences Sociales si Centre de Sociologie de lducation et de la
Culture din Paris, Universitatea Jagellon din Cracovia (1996) si
Institutul de Istorie Moderna din Beijing (R.P. Chineza). Este
doctor n istorie si cercetator principal n cadrul Academiei
Romne, filiala Cluj (Institutul de istorie G. Barit). Autor si editor
al unor volume precum: Vasile Prvan, Studii de istorie medievala si
moderna (Bucuresti, Edit. Stiintifica si Enciclopedica, 1990); Victor
Slavescu. 1891-1977 (mpreuna cu Al. Zub, Bucuresti, Edit.
Academiei, 1993); Istoria ca lectura a lumii (mpreuna cu L. Boicu si
G. Badarau, Iasi, Fundatia Academica A. D. Xenopol, 1994); Ilie
Minea, 1881-1943 (mpreuna cu Al. Zub, Iasi, Edit. Universitatii
Al. I. Cuza, 1996); Generatie si schimbare n istoriografia romna
(Cluj, Presa Universitara Clujeana, 1999); Studii istorice romnoungare (Iasi, Fundatia Academica A. D. Xenopol, 1999);
Interethnic Relations in Post-Communist Romania (mpreuna cu
Levente Salat, Cluj, Centrul de Resurse pentru Diversitate
Etnoculturala, 2000, cu o versiune n limba romna); Tiganii din
Romnia. Marturii documentare, 1919-1944 (mpreuna cu Andrea
Varga, Cluj, Centrul pentru Resurse si Diversitate Etnoculturala,
2001); Maghiarii din Romnia. Marturii documentare, 1945-1955
(mpreuna cu Andreea Andreescu si Andrea Varga, Cluj, Centrul
pentru Resurse si Diversitate Etnoculturala, 2002); Evreii din
Romnia. Marturii documentare, 1945-1965 (mpreuna cu Andreea
Andreescu, Cluj, Centrul pentru Resurse si Diversitate
Etnoculturala, 2002).

SUMAR

Cuvnt nainte (Ovidiu Pecican)

Argument

Genealogia ntre stiinta, mitologie si monomanie

Mecanisme de selectie si de integrare a elitei universitare
romnesti. Aliantele familiale
Strategii matrimoniale n mediul universitar romnesc la
sfrsitul secolului XIX. Cazul Nicolae Iorga
Pentru o istorie a cuplurilor n mediul intelectual romnesc

Teohari Antonescu: un destin nemplinit

A.D. Xenopol si Scoala critica
Lucian Blaga - avatarurile unei catedre universitare

Universitatile germane si formarea elitei intelectuale romnesti.

Reflectii memorialistice (1864-1944)
Geneza a doua Universitati n Clujul multicultural (1944-1945)
Etape spre o monografie: Constantin Daicoviciu

ARGUMENT

Desi un volum intitulat Universitate si elite asteapta sa fie

pregatit pentru tipar, o suma de alte angajamente m-au ndepartat
pentru moment de aceasta finalitate. Si totusi, am considerat util ca
unele texte complementare, precum cele de fata, care au fost
elaborate n ultimii cinci ani, sa vina n ntmpinarea celor
interesati de problematica istoriei intelectualitatii din spatiul
romnesc, pentru o mai coerenta circumscriere a mecanismelor de
formare, selectie si integrare a elitelor, a strategiilor carierei, a
modelelor cooptarii si promovarii etc. Sunt aspecte mai putin
abordate de specialistii n domeniu de la noi, poate si pentru ca
istoriografia triumfalista de pna acum intra oarecum n
competitie cu o alta, mai putin percutanta la comenzile politicoideologice, dar ceva mai profunda, ce coboara pna n zonele
obscure ale faptelor trecute. Desi nca mai detine monopolul,
triumfalismul, academismul rigid (de factura didactica
ndeosebi) va trebui treptat sa cedeze locul interdisciplinaritatii,
acelui gen de istoriografie ce se afla la granita nca netrasata dintre
stiinta trecutului si domenii precum sociologia, psihologia,
etnologia si multe altele inutil a fi enumerate toate aici, dar care,
abil instrumentate, pot transforma cmpul informational si
explicativ al istoriei. Asta nu nseamna nici pe departe ca aducem
ceva nou, pentru ca mai toata lumea vorbeste despre
interdisciplinaritate ca imperativ indispensabil progresului n orice
domeniu. Important este ca abordarea sa se regaseasca nu doar
declamativ, ci n practica exercitiului istoriografic.

Pe de alta parte, prin aceasta grila se impune a sonda si

ceea ce se petrece n spatele asa-ziselor fapte importante, care
merita sa capteze deopotriva interesul cercetatorilor, fara sa avem
nca cunostinta de existenta vreunei instante abilitate de cineva sau
de ceva pentru a da asemenea verdicte: ce merita si ce nu merita a
fi analizat. Cnd acum ctiva ani un personaj ce detinea o firava si
trecatoare prghie de putere n gestionarea istoriografiei mi-a
reprosat ca umblu la lada de gunoi a istoriei, tratnd astfel de
subiecte mi-am dat seama ca, si pentru el, ma aflam pe drumul
cel bun. Iar cteva mostre de astfel de analize le ofer acum si altor
cititori, lasndu-i singuri sa aprecieze ceea ce se cuvine a fi cercetat
si daca merita.
Cert este nsa ca asemenea abordari si-au aflat un public
interesat mai ales n afara spatiului istoriografic romnesc, iar
aprofundarea diverselor teme nu ar fi fost posibila fara ncurajari
venite mai de pretutindeni. Nu ntmplator dedicatia pe aceasta
carte face referinta nu doar la unul din marii sociologi europeni
Victor Karady -, dar deopotriva mentor si exceptional prieten,
caruia i datorez enorm. Pe de alta parte, volumul este rezultatul
impetuozitatii unui alt bun prieten, Ovidiu Pecican, care a
considerat utila o asemenea aparitie. Din aceste motive mi ndrept
gndurile mele de recunostinta spre cei doi, cu profund atasament
nu numai carturaresc, ci si uman.
Nu n ultimul rnd, toata gratitudinea pentru Cristian
Matos, directorul Editurii Nereamia Napocae, care ntr-un timp
relativ scurt a reusit sa ofere publicului cititor o productie de carte
impresionanta, remarcabila prin calitate si aria tematica de
cuprindere.

Cluj, 3 noiembrie 2002

CUVNT NAINTE

Printre attia istorici afirmati dupa 1989 prin volume proprii,

Lucian Nastasa se particularizeaza printr-o trasatura mai putin
obisnuita. Dorinta lui de afirmare profesionala nu a luat forma
grabei de a publica monografii, ci l face, tocmai dimpotriva, sa
staruie n activitati laborioase de preludiu istoriografic. Dincolo de
faptul ca a coordonat volume colective de studii si a oferit o carte
de ampla interogare a deceniilor din jurul lui 1900 n scrisul istoric
romnesc - Generatie si schimbare n istoriografia romna (Cluj, Presa
Universitara Clujeana, 1999) -, cu totul memorabil, n cazul acestui
profesionist format n ambianta ieseana de la Institutul de Istorie
A. D. Xenopol, este ca se dedica punerii n valoare a arhivelor.
Cnd David Prodan vorbea de munca istoricului spunnd ca,
nainte de orice constructie si reconstructie, acest intim al
trecutului are de ntreprins o munca asidua de caramidar exact
la asta se referea. ntr-adevar, si pentru Lucian Nastasa,
reconstructia vremurilor apuse porneste de la punerea n lumina a
informatiei. Pentru aceasta, aidoma lui Harap Alb, care pogora n
fntna pe funie, istoricul descinde n labirinturile prafuite ale
arhivelor, strabatnd mormane de documente mai mult sau mai
putin triate si ordonate, parcurgndu-le si alegnd dintre ele pe
acelea care i par indispensabile ntelegerii, copiindu-le n conditii
care nu sunt ntotdeauna stralucite din diverse pricini si
straduindu-se sa le desluseasca nu numai pentru sine, ci si pentru
un public mai mult sau mai putin larg. Practic, n acest moment,
daca lasam deoparte stradania marilor colective de cercetare din

sistemul de institute al Academiei Romne, cele mai ample colectii

de documente si cele mai incitante ca problematica par sa fie acelea
publicate prin stradania lui Lucian Nastasa si a colaboratoarelor
lui1. Ele impun nu doar prin problematica, scotnd la lumina etape
semnificative marcate de mari momente de criza - ale existentei
unor comunitati etno-culturale de pe teritoriul Romniei.
Principiile de editare urmate, aparatul critic si anvergura
cantitativ-calitativa a selectiilor impresioneaza n egala masura.
Facnd aceste precizari, am si conturat deja una dintre liniile
de forta ale unui portret de istoric contemporan. Este vorba despre
o anume generozitate exprimata n forme specifice, prin punerea la
dispozitia tuturor celor interesati a informatiei menite sa impuna o
problematica si sa conduca la necesara interogatie asupra
mprejurarilor istorice din alte vremuri. De altfel, din unghiul
ntrebarilor pe care le isca, ceea ce a publicat pna acum ca
documente editate ori contributii proprii dezvaluie complexitatea
unei profesiuni de credinta n plina afirmare. Cele trei culegeri
masive recoltate pna astazi din arhivele interne si straine vorbesc
despre tigani, maghiari si evrei ntr-un segment de timp ce
cuprinde perioada interbelica si primele doua decenii de
comunism (1919-1965). Ele constituie, astfel, cartea de vizita a unui
expert n istoria contemporana a Romniei interesat de viata
colectivitatilor desemnate adeseori cu un termen care nu mi se
pare potrivit, ca unul ce exprima un punct de vedere centraliststatal drept minoritare. ntr-un peisaj n care asemenea
incursiuni arhivistice sunt, cel mai adesea, raspunsul membrilor
grupurilor etnice vizate la ignorarea istoriografiei main stream,
fiind, n consecinta, si rezultatul unor explorari directionate
1 Tiganii din Romnia. Marturii documentare, 1919-1944, Cluj, Centrul pentru Resurse
si Diversitate Etnoculturala, 2001 (mpreuna cu Andrea Varga); Maghiarii din
Romnia. Marturii documentare, 1945-1955, Cluj, Centrul pentru Resurse si
Diversitate Etnoculturala, 2002 (mpreuna cu Andreea Andreescu si Andrea Varga);
Evreii din Romnia. Marturii documentare, 1945-1965, Cluj, Centrul pentru Resurse si
Diversitate Etnoculturala, 2003 (mpreuna cu Andreea Andreescu).

circumstantial, tomurile documentare ale lui Lucian Nastasa si ale

colaboratoarelor sale se disting printr-o conceptie mai
cuprinzatoare, mai putin tezista. Nu este mai putin adevarat ca ele
raspund unei tendinte ceva mai ample de recuperare a unor
directii de investigatie pna de curnd neglijate, fiind astfel
interpretate cteodata ca semn al corectitudinii politice. Cum nsa
aceasta din urma nu poate deranja dect prin eventualele ei excese
rigoriste ori, daca e sa supere n sine, atunci numai pe adeptii unei
incorectitudini motivata divers (elitism, traditionalism s.a.), de ce
nu s-ar accepta, ntr-o pluralitate de discursuri istoriografice, si o
asemenea varianta?! Oricum, prin nsusi faptul ca pledoaria n
acest sens este mediata de textele documentelor, ceea ce rezulta
este evidentierea unei pleiade de elemente att de bogata, nct se
depaseste orice eventuala rezerva. Semnalate mai degraba
parcimonios de o presa cu alte prioritati pe agenda, colectiile de
izvoare documentare ale lui Lucian Nastasa se vor bucura, sunt
convins, de soarta de durata pe care o merita prin punerea n
valoare a tezaurului de marturii pe care l contin de catre lucrarile
de istorie viitoare. Ele au fost prefatate de doua alte carti prezidate
de acelasi autor una n colaborare -, si mpreuna, toate constituie
un areal istoriografic adjudecat ntr-o maniera reprezentativa de
Lucian Nastasa2.
Un istoric al perioadei contemporane din existenta unor
colectivitati etnice, confesionale si cultural-lingvistice interesat de
momentele de criza, de strategiile supravietuirii comunitare, de
raporturile cu un stat opresiv si cu propriile pozitii de progresiva
marginalizare; unul al carui interes metodologic pentru disciplina
se traduce prin ucenicia n preambulul critic al monografiei si
sintezei, si prin disciplina supunerii la normele consacrate de
editare critica acesta este Lucian Nastasa, asa cum se ntrezareste
2 Studii istorice romno-ungare, Iasi, Fundatia Academica A. D. Xenopol, 1999;
Interethnic Relations in Post-Communist Romania, Cluj, Centrul de Resurse pentru
Diversitate Etnoculturala, 2000 (mpreuna cu Levente Salat; cu o versiune n limba
romna).

el dindaratul tomurilor elegant editate de Centrul de Resurse

pentru Diversitate Etnoculturala din Cluj (n ntlnire culturala
fericita!).
Dar nimeni nu ar fi putut spune, cu ctva timp n urma, ca
autorul despre care vorbesc aici ar avea si o asemenea vocatie, un
astfel de interes pentru aspectele incendiare, refulate, ale existentei
contemporane. Format la scoala lui Stefan S. Gorovei si Al. Zub,
alaturi de care a lucrat o vreme, n ambianta studioasa de la Iasi,
Lucian Nastasa s-a afirmat n primul rnd ca istoric al modernitatii,
cu un interes marcat pentru istoria istoriografiei si al elitei
intelectuale. Editor al lui Vasile Prvan medievistul3, secondndu-l
pe Al. Zub n alcatuirea unor volume dedicate lui Victor Slavescu4
si Ilie Minea5, mai tnarul istoric parea predestinat unei definitive
cantonari n aceasta zona de interes, mai calma si mai ferita de
seisme. Numai ca, pna si aici, angulatia din care evoca Lucian
Nastasa vremurile si figurile care le-au populat este graitoare
pentru anumite optiuni proprii. El vorbeste despre Prvan, dar
descopera altul dect apologetul antichitatii clasice ori profetul
melancolic din eseuri. Acest Vasile Prvan este un expert n
chestiunile cele mai spinoase ale existentei medievale romnesti,
un discipol sagace si informat al lui Dimitrie Onciul care, fie si
numai prin ct a lasat n domeniu, ocupa un loc aparte n
dezvoltarea specializarii respective. Si tot la fel, readucerea n
atentie a lui Victor Slavescu si Ilie Minea, astazi prea putin
frecventati, depaseste ca semnificatie simplul omagiu formal adus
unor mentori din alte vremuri, pregatind valorizarea mai ampla
care, deocamdata, ntrzie.
Dar cel mai semnificativ pentru ceea ce ncearca Lucian
Nastasa n domeniul istoriei istoriografiei romne moderne
3 Vasile Prvan, Studii de istorie medievala si moderna, Bucuresti, Ed. Stiintifica si
Enciclopedica, 1990.
4 Al Zub, Lucian Nastasa, Victor Slavescu. 1891-1977, Bucuresti, Ed. Academiei, 1993.
5 Al. Zub, Lucian Nastasa, Ilie Minea, 1881-1943, Iasi, Ed. Universitatii Al. I. Cuza,
1996.

scriind totodata si un capitol din trecutul vietii noastre publice si

culturale altminteri dect pna acum ramne volumul din 1999,
Generatie si schimbare n istoriografia romna. Practic, el ncerca sa
elucideze raportul dintre traditie si modernitate abordndu-l nu n
primul rnd printr-o analiza a discursurilor istoriografice, ci
interesndu-se, cu un ochi atent la mondenitate, de strategiile de
aliere si delimitare a personalitatilor momentului 1880-1910.
Prietenii, rivalitati colegiale, casatorii si nrudiri, rupturi si
mezaliante iata cteva dintre mecanismele care modeleaza
raporturile de forte din lumea istoriografiei de la cumpana
veacurilor. Tragnd cortina si dezvaluind cte ceva din toate
acestea, istoricul care ar fi putut fi suspectat altminteri de
frivolitate si pasiune pentru maruntisuri ezita sa se substituie
moralistului, lasnd n acest sens cititorului ntreaga libertate. El
tinteste un scop ntructva altminteri, nazuind sa patrunda cu
mintea secretele succesului profesional, treptele carierei publice,
maniera impunerii ideilor cu ajutorul unor instrumente care nu au
mare lucru de a face cu ideile nsesi.
Reunind o serie de studii dintre care unele inedite sub
titlul Intelectualii si promovarea sociala. Pentru o morfologie a cmpului
universitar, Lucian Nastasa ramne, si de asta data, aproape unuia
dintre cmpurile sale predilecte de studiu: lumea carturarilor
sfrsitului de secol al XIX-lea si a secolului XX. Studii precum
Mecanisme de selectie si de integrare a elitei universitare romnesti,
Aliantele familiale, Strategii matrimoniale n mediul universitar
romnesc la finele sec. XIX, Pentru o istorie a cuplurilor n mediul
intelectual romnesc vorbesc de la sine despre felul n care spoturile
acestui regizor al trecutului lumineaza, scotndu-le din penumbra,
unele dintre ritualurile vietii sociale de acum un secol ori chiar mai
apropiate. Cazul Nicolae Iorga sfrseste, si el, cu o traditie a
biografiilor partizane teritoriu pazit cu grija de descendentii
familiei, cu pozitii importante n istoriografia romna si chiar
straina -, ncercnd reconstituirea si examinarea critica a unui
comportament care, alaturi de excelenta nzestrarii si permanenta

muncii, l-a propulsat pe savant ntr-un reliefat prim-plan al

scrisului istoric, al vietii intelectuale si al celei politice autohtone.
Grupajul secund al volumului readuce n discutie trei figuri
luminoase ale mediilor academice din aceeasi perioada: Teohari
Antonescu un personaj care revine n preocuparile istoricului, de
vreme ce jurnalul acestui naintas este deja gata de tipar -, A. D.
Xenopol si Lucian Blaga. Daca n interesul pentru Xenopol citim, ca
si n cazul preocuparii pentru Prvan reflexele ucenicului (fertil
neascultator, adaug ndata) lui Al. Zub, aplecarea asupra
universitarului Blaga face din Lucian Nastasa un exeget al acestuia
dintre cei mai recenti (alaturi de Ion Balu si Marta Petreu). Dincolo
de orice altceva s-ar putea spune, studiile Teohari Antonescu: un
destin nemplinit, A. D. Xenopol si Scoala critica si Lucian Blaga avatarurile unei catedre universitare se citesc cu pasiune, subiectul si
tratarea lor fiind spectaculare.
Ramnnd n afara universitatii ca unul prea pasionat de
libertatile ca si de constrngerile prospectarii filoanelor
trecutului de pe pozitiile cercetatorului stiintific, Lucian Nastasa
ataca, ntr-o deschidere mai ampla pe orizontala, aceeasi mitologie
a universitatii, si n sectiunea terta. Indiferent ca urmareste
peregrinarile studentilor romni prin lumea academica tedesca
(precum n Universitatile germane si formarea elitei intelectuale
romnesti), sau ca se pasioneaza de descifrarea reflexelor almei
mater ntr-una din categoriile narative de izvoare (Reflectii
memorialistice (1864-1944), ca ncearca sa nteleaga mai ndeaproape
printre primii ntre cercetatorii romni chestiunea delicata a
coexistentei universitatii maghiare si romne n Clujul debutului
perioadei postbelice (Geneza a doua Universitati n Clujul
multicultural, 1944-1945) sau ca, n aceeasi idee, tenteaza o prima
aproximare plina de tlc a rolului unuia dintre marii rectori ai
Clujului (Etape spre o monografie: Constantin Daicoviciu), autorul se
simte la el acasa. La fel si cititorul, care descopera cu ncntare ca
istorie moderna si contemporana nu nseamna doar politica si
diplomatie, numai nationalism si comunism, ci si o negociere

continua a propriei pozitii, ca si a situarii grupului, mic sau mare,

caruia i apartii. Dincolo de cerbicia cu care istoricii marelui
discurs tin cu dintii de reconstituirile lor faptice, descriptive, si
dincoace de graba modelor ntrziate mentalitati (un termen pe
care americanii nu l nteleg, prefernd sa vorbeasca macar la
Chicago si n siajul scolii din aceasta metropola de patterns of
behavior; semn ca poate asa ceva exista numai pe continentul
nostru) si imagologie, interesat mai degraba de ceea ce exista n
tesatura complexa, dinamica si fluida a socialului de la nivelul
privatului cu relevanta publica pna la cel al publicului cu
consecinte n zona privatului, Lucian Nastasa este cel mai
sociologizant dintre istoricii noului val. El pare, din acest punct de
vedere, un urmas al lui Henri Stahl, cu diferenta ca optiunile sale
se ndreapta spre mediile urbane, nu catre deslusirea socialului
rural, ca la acela. Studiile lui, puse sub semnul unui titlu a carui
detaliere trimite nemijlocit la jargonul specializat al sociologiei, par
asezate n proximitatea Scolii Analelor, devenita un model
previzibil si cumva tiranic deoarece cvasiexclusiv - n Romnia
ultimelor decenii. Chiar daca datoriile stiintifice si afective
declarate fata de sociologul francez de origine maghiara Viktor
Karady si prietenia mai veche fata de sociologul literar parizian
originar din Iasi Mihai Dinu Gheorghiu trimit, totusi catre
perimetrul hexagonal, mi place sa-l vad pe Lucian Nastasa
amestecnd ingredientele dupa propriu-i gust, ntr-o reteta
personala. Spre a-i testa produsul, invit la lectura!

Cluj, 18 ianuarie 2003 Ovidiu Pecican

GENEALOGIA
NTRE STIINTA, MITOLOGIE SI MONOMANIE

Ca un paradox, abordarile biografice par a fi mereu n

voga, fiecare generatie intelectuala redescoperind genul, ntr-un
ciclu fara oprire si, evident, cu motivatii ct se poate de ntemeiate.
S-ar parea ca biografia constituie una din putinele specii eternizate,
cu impact direct asupra evolutiei ideii si constiintei de sine a
individului si a colectivitatilor n ansamblu. Asadar, nimic uimitor
n a constata o reabordare n forta a biografiei, att n maniera
clasica, dar mai ales din perspectiva sociologica, ca raspuns parca
la istoriile tot mai dezumanizate, structuralizate ori problematizate,
n care reconstructiile la long dure pun n umbra tocmai
personajul cel mai important: omul.
Din aceasta perspectiva si mereu aflata sub spectrul
acuzatiilor de subiectivism, de impresionism, de cultivare a
individualismului n dauna colectivului, de iluzionism, de
mistificari a diverselor modele umane etc, biografia cauta cu
asiduitate a se mbogati metodologic si a cstiga n credibilitate
prin tehnici care sa elimine suspiciunea fictiunii si a
mitologizarilor. Este vorba asadar de ample ncercari de reabilitare
epistemologica, dar care sunt nca departe de atenuarea
dezechilibrului existent ntre lucrarile de restitutie propriu-zise

(biografiile, asa cum se ntelege ndeobste) si abordarile teoretice

sau metodologice6.
Fara a ne atinge de acestea din urma, extrem de complexe
si de o diversitate aproape fara control, ne vom limita doar la
imperativul abandonarii paradigmei clasice om-opera, n care s-au
nchis pna acum numeroase demersuri biografice. ntocmite
adeseori dintr-o perspectiva hagiografica, cu menirea evidenta de a
ridica statui, de a crea modele, chiar stereotipuri, prin privilegierea
operei n detrimentul vietii, multe din ele ocolesc efortul restitutiv al
unui veritabil curriculum vitae, ceea ce presupune temeinice
anchete arhivistice ori interviuri, prudenta n recompunerea
faptelor si un excesiv spirit critic. S-a lasat astfel deoparte ceea ce
putea fi durabil (de la genealogii minutios ntocmite pna la
variabile socio-istorice de mare finete, cum ar fi, de exemplu,
aspectul fizic, anomalii fizice, temperament, atitudini
comportamentale, averea personala, spatiul locuirii, participarea la
activitati mondene etc), n profitul comentariilor si analizelor
textuale, fara ndoiala mult mai supuse efemeritatii. Aceste
demersuri biografice nu au facut altceva dect sa revendice un
pragmatism si sa manifeste deschidere mai ales spre lumea ideilor
(de altfel, nimic reprosabil), nsa adeseori raspunznd ritualurilor
celebrarii si mereu viciate de ideologia epocii n care au fost
elaborate. Tot mai mult, comemorarea diverselor personaje s-a
substituit colocviilor profesionale, devenind un spatiu al
6 Cf. J. Romein, Die Biographie. Einfhrung in ihre Geschichte und ihre Problematik,
Bern, A. Francke, 1948; E. Hoffman, La biographie: vers un renouveau dun genre dcri,
n LHomme face son histoire, Publication de lUniversit de Lausanne, Lausanne,
Payot, 1983, p. 77-93; Problemes et mthodes de la biographie. Actes du Colloque.
Sorbonne 3-4 mai 1985, Paris, Sources, 1986; H. S. Becker, Biographie et mosaique
scientifique, n Actes de la recherche en sciences sociales, no. 62/63, 1986, juin, 105110; Jean-Claude Passeron, Biographies, flux, itinraires, trajectoires, n Revue
franaise de sociologie, XXXI, 1990, no. 1, p. 3-22; J. Peneff, La mthode biographique,
Paris, A. Colin, 1990; Idem, Les grandes tendances de lusage des biographies dans la
sociologie franaise, n Politix. Travaux de science politique, no. 27, 1994, p. 25-31
s.a.

mitologizarii, nici macar cu valoare educativa, ci numai din dorinta

unora de a lua loc n prezidii, de a-si autocultiva imagini pe seama
celui celebrat. Asa s-a ntmplat cu numeroase personalitati istorice
romnesti, de la Burebista, trecnd pe la voievozii evului mediu,
pna la asumarea deliberata a functiilor de descoperire,
revalorificare ori reabilitare a diversilor contemporani. n fond, cu
putine exceptii, aceste tipuri de biografii au restituit mai putin
faptele, urmarind mai curnd un impact emotional si dramatic,
prin forma si imagini, prin crearea unui univers simbolic si unitati
estetice discutabile, reconstructia cu fidelitate a realitatii fiind de
multe ori o chestiune secundara.
Pe de alta parte, biografia a devenit nsa tot mai
stiintifica, tinznd spre specializare si fragmentare. Se merge tot
mai mult spre deconstructia fictiunii (povestea vietii), sub toate
formele si transformarile corelative ale partilor de biografie, n
obiecte de studiu separate. n acest context, genealogia vine sa
ocupe un loc important n economia biografiilor. Ea a renuntat
demult la simpla justificare dinastica, devenind o necesitate
politica si economica (pe lnga preocuparile ei obisnuite, de
ierarhizare), prin gestionarea diverselor categorii sociale (ceea
ce-i confera un puternic ascendent n demografie si sociologie) si
structuri familiale, prin stabilirea si definirea diferitelor functii
sociale, a mecanismelor de selectie sau de excludere, a departajarii
variatelor prghii de putere dintr-o societate, prin reconstituirea
strategiilor carierei, a stilului de viata (de la sociabilitate pna la
mediul locativ) acestea fiind doar cteva din utilitatile
genealogiei. Nu mai vorbim de ceea ce s-ar putea numi genealogii
intelectuale, onomastice, toponimice, profesionale etc.
Desi la prima vedere ea ar parea printre putinele capitole
neatinse de ambiguitate, prin actul pur tehnic de reconstructie a
unei evolutii simple si de un empirism logic fara tagada,
genealogia poate constitui sursa multora din miturile individuale
ori familiale, degenernd uneori chiar n monomanie. Este foarte
sensibila n a-si pierde directia (obiectivele) prin alunecarea

(adeseori inconstienta) dinspre structuralismul metodologic

(stabilit aprioric) spre cel dogmatic. Pe de alta parte, multe din
reconstructiile genealogice, prin maniera n care sunt concepute
(introducerea unor mituri ale ascendentilor ilustri, omiterea unor
verigi ce-ar face mai putina cinste familiei etc), prin premisa
fundamental retrograda (de factura medievala) de a urmari doar
pe cei cu rang, prin discursul mitologizant ce nsoteste actul de
pura reconstructie, tentativele directe sau indirecte de
relationare a comportamentelor diversilor subiecti cu originile sau
ascendenta lor nobila, irita enorm (strnind adeseori ironii) fie
pe cei ce sunt cu adevarat ntr-o asemenea postura nobiliara, fie
pe cei ce considera Romnia ultimului secol si jumatate ca o
societate n care principiul meritocratic arunca n desuetudine
traditiile unui mediu mereu ntrziat, fara ierarhii si reguli bine
stabilite, cu notabilitati improvizate si dornice de a dobndi
atestatul si pentru posteritate. Asadar, tema hazardului si cea a
meritului par a fi obiectele unui alt tip de tensiuni, cea dinti lasnd
prea putin spatiu celeilalte, mai ales n cazul analizelor sociologice.
Nu sunt putine cazurile n care descendentii unor familii
cu origine mai mult sau mai putin aristocratica cauta sa impuna
propria lor versiune si reprezentare istorica a familiei, fabricnd de
pilda ascendente pna la mparatii sau nobilimea bizantina. Sunt
manifestari cu o lunga traditie hagiografica si de autocelebrare,
care desi impun frecvent atitudini ironice, reusesc a se sustrage
analizelor competente, mentinndu-se pe mai departe n sfera
iluziilor biografice. Acest lucru este sesizabil ndeosebi n cazul
interviurilor realizate cu descendenti ai unor personalitati sau ai
unor familii pretins nobiliare (interviul fiind una din metodele
reconstructiilor genealogice), dar si n multe din productiile
autobiografice (memorii si jurnale), n care autorii dau dovada de a
nu putea evita superficialitatea, anecdoticul, riscul dezvaluirii unei
psihologii desuete cu alte cuvinte, se arata incapabili de a
surprinde semnificatiile istorice. Mai importante par a fi
dispozitivele retorice, prin care se construiesc mituri de modele

existentiale. Este cauza pentru care analistii descopera importante

parti de istorie uitata (cenzurata), numeroase ambiguitati
(dovedibile adeseori ca falsuri), fapte ce pareau autobiografului
minore sau dezagreabile aspecte pe care fluxul memoriei le
exclude din punct de vedere teoretic si practic. Iar o asemenea
dezamagire ne ofera unul din marii istorici din a doua jumatate a
secolului XX, David Prodan, care profesionist n reconstructia
trecutului si reduce totusi Memoriile mai mult la conflictele
personale cu diversi colegi de breasla, relatnd adeseori firele
obscure ale intrigariei, n vreme ce, de pilda, asupra anilor de
studentie nu zaboveste dect pe parcursul a doua pagini7. Se pare
ca nu a considerat demn de luat n seama macar genealogia sa
intelectuala, care nicicum nu poate fi neglijata pentru anii
interbelici ai Clujului universitar. Sigur ca acest aspect dar si
altele a fost lesne remarcat de cei mai multi comentatori,
aducndu-se reprosuri tocmai cui nu trebuia, editorului, care si-a
mplinit sarcina de a ngriji textul cu maxima acribie. Invocarea
faptului ca nu ar fi trebuit sa se publice manuscrisul, apreciat ca
nereprezentativ, este o sarada greu de nteles pentru simplul motiv
ca venea de la alti istorici. Reconstructia trecutului nu se face pe
baza unor documente alese dupa bunul plac si nu ar trebui sa se
uite imperativul rankeian de acum un secol si jumatate: adevarul
asa cum a fost.
Asadar, amatorismul si non-specializarea au fost ncurajate
nepermis de mult, punnd cercetarea stiintifica de astazi n mari
dificultati. Aspectul a fost favorizat si de saracia documentara a
evului mediu ndeosebi, dar si a epocilor mai apropiate,
numeroase fiind cazurile mai ales n prima jumatate a sec. XIX
n care s-au plasmuit genealogii fictive sau macar partial fictive.
Nu de mult, studiul lui Mihai-Razvan Ungureanu, Genealogia ca
expresie a definitiei sociale a boierimii moldovenesti n epoca
7 David Prodan, Memorii, ed. Aurel Radutiu, Bucuresti, Ed. Enciclopedica, 1993.

regulamentara8, atrage atentia asupra unor atari tentative sau

mecanisme ale falsificarii, surprinse n fondurile arhivistice ale
Secretariatului de Stat din Moldova, pentru deceniile trei si patru
ale veacului trecut. Ca sa nu mai insistam acum asupra postfatei
lui Stefan S. Gorovei, de exemplu, la reeditarea Arhondologiei
Moldovei a lui Constandin Sion9, sau asupra nenumaratelor lui
clipuri critice ori studii propriu-zise din Arhiva genealogica
sau de aiurea, n care sunt curmate falsuri si erori genealogice abil
plasmuite. Sunt preocupari care au facut deja scoala n peisajul
istoriografic romnesc, prin crearea unor modele de analiza ce se
cuvin a fi adoptate si extinse fara ntrziere.
Formularile de mai sus impun asadar un plus de exigenta
n reconstructia acestui important segment al abordarilor
biografice care, cu siguranta, vor ncepe sa abunde n editorialistica
noastra. Si pentru a evita sensibilitati contemporane, vom
exemplifica cteva tendinte mai vechi de mistificare genealogica,
pe temeiul biografiei unor personalitati ale culturii romnesti,
pornind si de la constatarea ca n rndurile acestora a existat n
mod deosebit o atractie pentru reconstructia propriului arbore
genealogic, dovedind mereu un puternic simtamnt al legaturilor
ancestrale. Acest atasament fata de mostenirea genetica (n fond,
fata de hazard) nu este deloc nefiresc, avnd profunde motivatii
psihologice, asupra carora nu insistam10.
Cert este nsa ca aproape toti carturarii, cu o buna imagine
despre sine si despre actul de cultura pe care l-au produs, s-au
simtit datori sa prinda n propria arhiva si minime referinte
genealogice. Mai mult chiar, persoane publice fiind si bucurndu8 n Arhiva genealogica, Iasi, III, 1996, nr. 3-4, p. 107-135.
9 C. Sion, Arhondologia Moldovei, ed. Rodica Rotaru, Bucuresti, Ed. Minerva, 1973, p.
329-351.
10 Vezi Ch. Mauron, Des mtaphores obsdantes au mythe personnel. Introduction la
psychocritique, Paris, J. Corti, 1962; D. Fernandez, LArbre jusquaux racines.
Psychanalyse et cration, Paris, Grasset, 1972; L. Dumont, Essais sur lindividualisme.
Une perspective anthropologique sur lidologie moderne, Paris, Seuil, 1983; M. Certeau,
Histoire et psychanalyse, entre science et fiction, Paris, Gallimard, 1987 s.a.

se de un anume prestigiu social, au pus n circulatie referinte

genealogice, prin intermediul diverselor interviuri sau
autobiografii conjuncturale. Asa s-a ntmplat ca multa vreme sa
fie luate de bune informatii care astazi se dovedesc a nu fi
sustinute documentar. Adeseori, chiar personajul n cauza se
nseala n privinta propriului trecut cu buna stiinta sau din
necunoastere , adevarul aflat ulterior genernd profunde crize de
constiinta, oferind contemporanilor si posteritatii motivatiile unor
atitudini si trasaturi comportamentale ale acestuia.
Am putea invoca aici cazul lui George Calinescu, care
multa vreme a trait cu convingerea ca e fiul natural al
functionarului CFR Constantin Calinescu, exponent al micii
burghezii, orasean, si nu de oriunde, ci din capitala. Ei bine, aflarea
faptului ca mama sa naturala nu e alta dect menajera casei, Maria
Visa, fiica de tarani, fugita dintr-un obscur sat oltenesc mpreuna
cu sora ei (ajunsa prostituata), cea pe care el o umilise atta vreme
cu obstinatie, a produs o puternica trauma psihologica. n plus,
mereu si mereu si va ascunde adevarata origine, cu ingeniozitati
de veritabil artizan. Cnd n 1937 si pregatea dosarul de concurs
pentru postul de conferentiar la Iasi, s-a dovedit a fi de o rara
migala n pregatirea actului sau de nastere: l-a ndoit tocmai pe
rubrica unde era nregistrata profesia mamei (desi nu acolo era
locul firesc de pliere) si l-a ars cu mult mestesug n dreptul
cuvntului umilitor (profesia), tinnd apoi documentul ore ntregi
deasupra unui bec pentru a-l nvechi cum se cuvine11. Iar tot
acest efort n pofida resentimentelor dezvaluite lui Al. Rosetti, n
acelasi an, ca a fi conferentiar la Iasi e un lucru de rusine, sub
demnitatea mea, universitatea de aici fiind o scoala primara
pentru care nu merita sacrificate instinctele mele metropolitane,
oras n care oamenii i par putin dementi etc, etc12. Asa se face ca
11 Cf. I. Balu, Viata lui G. Calinescu, Bucuresti, Ed. Cartea Romneasca, 1981, p. 17-18.
12 Corespondenta lui G. Calinescu cu Al. Rosetti (1935-1951), ed. Al. Rosetti, Bucuresti,
Ed. Eminescu, 1977, p. 59-61; pentru activitatea lui la Iasi vezi Iorgu Iordan, G.
Calinescu la Universitatea din Iasi, n Revista de istorie si teorie literara, XIV, 1965,

prelund elemente att din ascendenta reala, ct si din cea prin

adoptie, G. Calinescu a facut mereu afirmatii de genul: Eu sunt
grec, domnule (placndu-i sa creada asta, prin tatal natural Tache
Capitanescu; de altfel e si titlul unei poezii a criticului literar). Cu
toate ca, ntr-un articol intitulat Eu sunt ardelean13, afirma n
contextul istoric de atunci (toamna lui 1944) ca desi nu m-am
nascut n Ardeal si parintii nu-mi sunt din acele parti, eu sunt
ardelean, meditnd asupra multor calitati ale oamenilor de
dincolo de munti si cu regretul de a nu fi descendentul unui
stramos nvesmntat ntr-un cojoc de lna. Si ca o culme a
ironiei, nsa, este foarte probabil ca prin familia mamei (cea
repudiata) sa fie... ardelean de origine. De altfel, ascendenta
transilvaneana a fost mai totdeauna dezideratul multor carturari
din Vechiul Regat, de la cei nascuti n inima Moldovei (precum
Alexandru Vlahuta) si pna la cei ale caror origini se pierd n
necunoscut, dar cu speranta si convingerea totodata a unei firave
legaturi cu Ardealul.
nr. 3-4, p. 501-512; D. Vatamaniuc, Concursul pentru ocuparea conferintei de critica si
estetica literara, n editia G. Calinescu, Avatarii faraonului Tl, Iasi, Ed. Junimea, 1979,
p. 145-170; Lucian Nastasa, G. Calinescu si Universitatea din Iasi. Pe marginea unei
corespondente, n Anuarul Institutului de istorie A. D. Xenopol, Iasi, XXVII, 1990,
p. 147-154.
Iar o atare atitudine fata de propriile obrsii nu e singulara.
Din noianul de exemple mai putem retine, pentru o alta tipologie,
dar si cu manifestari explicite a obsesiei de necunoscut, cazul lui
Camil Petrescu. Copil din flori, framntat de drama nasterii lui si
care a pastrat mereu o revolta adnca si binestapnita contra
tatalui natural (dupa cum afirma un congener de-al sau, Constant
Ionescu14), Camil Petrescu s-a legat n permanenta de speranta
dar si de iluzia unor revelatii genealogice convenabile. A navigat
fie ntre ascendenta celor ce l-au crescut (familia inspectorului
Episcopescu), fie a mamei sale enigmatica, dar care putea
13 Tribuna poporului, I, 1944, nr. 31 (15 oct.), p. 1, 3.
14 C. Ionescu, Camil Petrescu. Amintiri si comentarii, Bucuresti, E.P.L., 1968, p. 33.

promite ceva (Keller) , pentru ca mpacarea cu situatia de fapt

sa vina mai trziu, nsa nu fara mndria expresa de a fi un
bucurestean autentic. Sintagma o gasim ntr-un interviu din
Rampa15, cnd n trei rnduri tipografice expediaza o genealogie
si framntarile unei copilarii pentru care spunea el i-ar fi trebuit
doua volume. Excelenta stratagema de a-si nvalui obrsiile n
mister si de a scapa de ntrebari nedorite si nici pna acum pe
deplin lamurite16.
Toate aceste manifestari si obsesii, traume ale inferioritatii
sociale, au existat n mod real, subiectii fiind convinsi ca pretul
platit de ei pentru ascensiunea si recunoasterea publica este mult
mai mare dect al altora. Este si motivatia pentru care cei aflati
ntr-o asemenea postura investesc mult mai mult si cu mai mare
tenacitate n reusita personala, ndeosebi n ce priveste dobndirea
unui capital simbolic si afirmarea pe baza principiilor meritocratice.
Doar n aceasta maniera au putut fi compensate dezavantajele
initiale si create premisele accederii la diverse alte tipuri de capital.
nsa ntr-o societate ca cea romneasca (ncepnd cu a doua
jumatate a secolului XIX), n care aparatul birocratic tindea sa se
substituie aristocratiei de snge cu toate consecintele de rigoare ,
era insuficienta doar actiunea principiului meritocratic pentru
ascensiunea sociala si ocuparea unor functii publice de prestigiu.
El a intrat mereu n concurenta cu alte doua sisteme: pe de o parte
adeziunea politica si sociala, pe de alta vechimea si nobletea
familiala. Acele personalitati ale culturii noastre care au reusit sa
plaseze ntr-un fel sau altul capitalul lor simbolic n cadrul macar
al unuia din aceste doua sisteme, si-a asigurat si din perspectiva
genealogica recunoasterea printre notabilitati. n felul acesta Titu
Maiorescu si permitea sa afirme n Parlament ca era fiu de
profesor, iar ascendenta mai ndepartata era neaos taraneasca, fara
15 J. Berariu, Cu Camil Petrescu despre el si despre altii, n Rampa, XVI, 1931, 4119 C
(12 oct.).
16 Mihail Ilovici, Tineretea lui Camil Petrescu, Bucuresti, Ed. Minerva, 1971, p. 5-16;
Irina Petras, Camil Petrescu. Schite pentru un portret, Bucuresti, Ed. Demiurg, 1994.

sa spuna nimic despre ceea ce stia toata lumea: ca prin cea dinti
casatorie cu Clara Kremnitz si asigurase de timpuriu o pozitie
sociala recunoscuta si acceptata (eficienta mai ales prin cumnatul
sau, medic al Regelui Carol I), iar prin al doilea mariaj cu Ana
Rosetti si consolidase aliantele cu aristocratia locala, alaturi de
multe alte atuuri puse n joc de-a lungul vremii17. Sau deliciul lui
Barbu Stefanescu-Delavrancea de a povesti n cercurile mondene
ale Bucurestiului despre copilaria sa aventuroasa, ca fiu de carutas
(care, uneori, facea si mic negot cu cereale), prin mahalalele
capitalei. A dovedit nsa mereu abilitate politica, ncepnd cu
nregimentarea n Partidul Liberal (prin socrul sau Al. Lupascu),
trecnd apoi la conservatori, cu alte popasuri pe la Drapelisti si
Junimisti. n schimb, fratele sau Nicolae Stefanescu evita orice
discutie despre istoria familiei si manifesta ostentativ pretentii de
mare noblete (avocat fiind si, totodata, ginerele bogatului negustor
bucurestean Iliescu), ceea ce irita enorm pe tatal celor doi, care
nainte de a face carausie fusese taran-taran18.
Orict de bizare ni s-ar parea astazi atari atitudini,
provocate de complexul sau apanajul originii, ele sunt nsa departe
de a constitui n mod obligatoriu cazuri patologice, generatoare de
mitologii familiale irevocabile si de nedemistificat, ori subiecte de
ironii si pamflete. Vicisitudinile travestirii a doua generatii din
aceeasi familie Caragiale merita cu adevarat luare aminte, prin
arsenalul genealogic si ideologic pus n joc. Sfidnd autenticile
origini, pe care n mod cert le cunostea, Ion Luca Caragiale si-a
nregistrat adeseori elementul initial de stare civila prin expresia:
de nastere obscura. Iar amicul sau, C. Dobrogeanu-Gherea (un
alt complexat, dar de data aceasta de sindromul metecului), a
utilizat mereu aceasta declaratie, crend din I. L. Caragiale un
produs al mahalalelor provinciale, n cea mai tragica poveste
17 Vezi Z. Ornea, Viata lui Titu Maiorescu, I-II, Bucuresti, Ed. Cartea Romneasca,
1986, 1987; reeditata n 1997, Bucuresti, Ed. Du Style.
18 Emilia St. Milicescu, Pe urmele lui Delavrancea, Bucuresti, Ed. Sport-Turism, 1986,
p. 13-25.

proletara: Caragiale a gustat ntreaga amaraciune a acestei vieti. A

suferit si de frig si de foame, a trait zilele si noptile prin cafenele,
pentru ca acasa nu era foc si lumina, a asteptat ceasuri ntregi pe
un prieten, doar l va cinsti cu un caputiner, a ajuns sa nu mannce
zile ntregi, si sa doarma pe bancile Cismigiului, pentru ca nu avea
unde sa-si culce capul19. Or, acest complex plebeian (preluat de
o serie de biografi, precum Octav Minar sau Lucian Predescu si B.
Jordan) era departe de o realitate genealogica lesne sintetizabila:
prin tata se tragea dintr-un bucatar, dar nu oricare, ci bucatarul
domnitorului Caragea, iar prin mama apartinea puternicei familii
de negustori si bancheri din Brasov, Mihail Alexovici cu totii de
origine greceasca20. Si daca s-ar extinde cercetarile, pornindu-se de
la procesul de mostenire si actele notariale din 1887 (Tribunalul din
Ilfov)21 care risipeste si el iluzia saraciei s-ar putea stabili certe
legaturi genealogice cu familia maghiara transilvana Tabay. Ca sa
nu mai amintim faptul ca prin casatoria cu Alexandrina, fiica
arhitectului Gaetano Burelly, i se deschisesera usile celor mai
mondene saloane.
Cu toate acestea, I. L. Caragiale a fost unul din rarele
personaje care au dispretuit profund orice asociere cu arborele
genealogic al familiei: Ce-are a face familia mea, care nu e
nobiliara, cu operele mele chestiona el n 1906 pe Horia PetraPetrescu, care tocmai pregatea o teza de doctorat la Universitatea
din Leipzig despre opera lui Caragiale; d-ta despre aceste opere
vrei sa faci un studiu critic [...] si nu despre umila mea familie
vreunul heraldic22. Sau, cu alta ocazie: La noi nsa? Vestigii
19 C. Dobrogeanu-Gherea, Artisti proletari culti, n Studii critice, III, editie I. Gherea
(ed. III), Bucuresti, Viata Romneasca, [1924], p. 111.
20 Vezi Serban Cioculescu, Viata lui I. L. Caragiale, Bucuresti, Ed. Eminescu, 1977, p.
11-23; Marin Bucur, O biografie a lui I. L. Caragiale, Bucuresti, Ed. Cartea
Romneasca, 1989, p. 5-34.
21 Cf. M. Antonescu, Al. Djuvara, C. Lecca, Succesiunea Momolo-Cardini, [Bucuresti],
1904.
22 I. L. Caragiale, Opere, VII, editie S. Cioculescu, Bucuresti, Fundatia pentru
literatura si arta Regele Carol II, 1942, p. 217.

feudale? artistocratie? traditii batrne? Cnd? de unde? cum? Nu

cumva arhondologia greceasca ar fi tulpina unei aristocratii
feudale romnesti? Nu cumva avocatii iesiti de ieri de alaltaieri,
copii de obscure familii din popor, chemate la viata publica dintr-o
completa nulitate politica de drept, prin miscarea de la 1848, au
luat n serios ca sunt nobili de vita pentru ca, avnd noroc la
daraveri, le-a dat mna sa-si vopseasca frumos o trasura si sa-i
lipeasca la spate un blazon de opereta23.
n contrast cu I. L. Caragiale, fiul sau Matei si nsuseste
reprezentari de la polul opus, tocmai cel repudiat de parinte.
Umilit prin actul nasterii sale, ca produs al unei legaturi nelegitime
dintre I. L. Caragiale si Maria Constantinescu, Matei si
construieste din mitul nobiliar un univers paralel cu realitatea.
Doar comportamentul sau de dandy, proiectele si ntocmirile
heraldice, mania de a primi decoratii si de a le etala cu enfaza,
corespondenta trimisa diversilor prieteni s.a. ntr-un cuvnt doar
semnele exterioare i confereau distinctiile ce-i alimentau orgoliul
si-i creau o prea buna imagine despre sine. Este un personaj
complicat, care chinuie pe tatal sau si pe mai toata lumea, snob, dar
nu lipsit de calitati si talent artistic, care nu se amesteca cu
vulgul si poarta toaleta princiara, a carui carte de capati era
Almanahul Gotha etc. Este, n alti termeni, personajul propriei sale
opere, nu numai al Crailor de Curtea-Veche (una din scrierile cu cel
mai ndelungat stagiu de elaborare), ci si al jurnalului si agendelor
sale. Face orice pentru a nu-si curma iluzia, de la tinuta
vestimentara ridicola si incomoda, pna la gesticulatii si dialoguri
bizare chiar pentru mediul la care aspira. n ajunul casatoriei cu
Maria Sion (veritabila infuzie nobiliara) si declara pierdut actul de
nastere, fabricnd un altul, n care apare numele real al tatalui
(devenit ntre timp o personalitate publica), iar ca domiciliu al
mamei orasul Viena (nu altul dect capitala Austriei); locul nasterii
e... Tusnad, pe atunci tot n granitele Imperiului austro-ungar.
23 Ibidem, V, editie S. Cioculescu, Bucuresti, Cultura Nationala, 1938, p. 401.

Evident, si gaseste si martori care confirma sub juramnt realitatea

celor nscrise, actul devenind oficial prin legalizare. Sau, cnd afla
ca o cunostinta se ntoarce n tara prin Budapesta, roaga sa i se
cumpere un metru de drapel unguresc, pentru a da mai multa
autenticitate nsemnelor nobiliare pe care le va arbora la Sionu
(mosie dobndita prin casatorie, n jud. Ialomita). Inutil a mai
extinde acum observatiile pe seama lui Matei I. Caragiale, personaj
care a beneficiat nca de acum doua decenii de un impresionant
volum de documente, prin grija lui Al. Oprea, dar care a ramas
aproape neutilizat n multe din fatetele sale24.
Aceste ultime doua exemple sunt tipologii in extremis, ntre
ele situndu-se o gama ct se poate de diversificata de alte modele
de reconstructie genealogica. Fie ca e vorba de un vadit dezinteres
fata de ascendenti, fie ca probitatea e cea care conduce orice
incursiune n trecutul familiei, fie ca este un simplu act de
uzurpare biologica sau sociala interesul pentru arborele
genealogic (cu toate atributele socio-istorice ce i se pot atasa)
devine indispensabil oricarui demers biografic. Nu ntmplator se
ncearca deslusirea predecesorilor n zonele unei nobilitati
identitare ct se poate de diverse, de la aristocratia de snge pna
la cea de decoratii, de la cea de talent (artistic-literar) pna la cea de
functii birocratice, de la titluri academice la cea a unui club sau
chiar cafenele selecte, de la cea cu un cult vadit pentru obiecte si
locuri ale memoriei (fotografii, bijuterii, case etc) pna la cei ce
revendica cu obstinatie ca loc de origine familiala o anume regiune
a tarii etc, etc.
Asadar, istoricul are de-a face cu un spatiu al nobilitatii
si al notabilitatii ct se poate de larg si cu limite indecise, n care
mitologiile familiale sunt adeseori prezente, genernd confuzie si
erori istoriografice. n acest context, rostul genealogiei este de prim
24 Al. Oprea, Mateiu I. Caragiale un personaj. Dosar al existentei, Bucuresti, Muzeul
Literaturii Romne, 1979. Vezi si Al. George, Mateiu I. Caragiale, Bucuresti, Ed.
Minerva, 1981.

rang n cadrul noilor demersuri de reconsiderare a biografiei,

devenind principalul instrument care poate reconstitui modelele
diverselor spatii socio-istorice, prin asocierea diferitelor
reprezentari, prin proximitatile biografice stabilite, prin masurarea
distantelor sociale, prin reflectarea unor sisteme perfect coerente n
care se realizeaza si se transmit diversele tipuri de mosteniri.

MECANISME DE SELECTIE SI INTEGRARE

A ELITEI UNIVERSITARE ROMANESTI.
ALIANTELE FAMILIALE

Atunci cnd se vorbeste despre mecanismele de selectie si

integrare intelectuala, mai toata lumea se gndeste la actiunea
principiului dominant, meritocratia, care pare a fi omogena si unica
pentru toate reusitele profesionale. Iar lucrul acesta nu e departe
de adevar, meritul si capacitatea individului reprezentnd ntradevar cheia si fundamentul oricarui succes. Cu toate acestea,
analiza diverselor traiectorii sociale a multor personaje care au
ajuns n vrful piramidei indica n mod indiscutabil
complementaritatea acestor reguli cu actiunea altor factori care au
favorizat promovarea. Iata de ce a studia n intimitate mecanismele
care au favorizat succesul unora si esecul altora n viata,
susceptibili de a beneficia de acelasi capital simbolic (intelectual),
constituie unul din mijloacele credem suficient de abilitate
pentru a descoperi o gama ct mai larga de factori secundari care
au accelerat sau au ncetinit (daca nu chiar au blocat) anumite
cariere profesionale. Doar n aceasta maniera comparatista si
multidimensionala se poate stabili tipologia resorturilor care au
propulsat anumite persoane n sferele dominante ale societatii.
Dobndirea capitalului intelectual actiune conditionata
de numeroase elemente de natura fizica si psihica, sociala si

economica, chiar si demografica etc reprezinta n general un act

individual care nu asigura n mod obligatoriu succesul, nici
perenitatea pozitiei dobndite pna la un moment dat. Din acest
punct de vedere, trebuie semnalate nenumaratele si imprevizibilele
blocaje ale sistemului, care intervin de-a lungul unei vieti, care
mpiedica reproducerea unui anumit tip de capital din tata n fiu,
valorificarea achizitiilor anterioare etc, din varii motive. De aceea,
nu prin hazard criteriul capacitatii reclama instaurarea regulilor
concurentei loaiale, n cadrul careia atuul social, financiar sau
politic ar trebui sa reprezinte elementele auxiliare.
n acest context, idealul meritocratic care a cstigat tot
mai mult teren de pe la mijlocul secolului XIX a fost mereu
asociat cu ideea democratizarii elitelor si a combaterii tendintei de
formare n cadrul intelectualitatii a unui nou tip de aristocratie
care sa actioneze pe baza principiilor de casta. Cu toate acestea, n
practica, cooptarea personalizata (n urma unui concurs) nu a
putut mpiedica actiunea subterana, care a cunoscut multiple
forme de manifestare. Rezultatele actiunii sistemului meritocratic a
oferit anumitor familii nenumarate beneficii n ascensiunea sociala,
ceea ce le-a determinat sa se ataseze traditiei, sa o mbogateasca si
sa perpetueze acest model de promovare prin amestecul subtil
dintre legalitate (concursul) si actiunea oculta (influenta). Practica
a dovedit ca selectia meritocratica a putut deveni adeseori
periculoasa pentru idealul de ordine si de perpetuare a unei
mosteniri n cadrul unor categorii intelectuale. De aceea, pentru
buna functionare a unui grup bine circumscris din punct de vedere
profesional si avnd interese comune intrinsec definite, a fost
necesara crearea unei retele duble de legaturi mai mult sau mai
putin institutionalizate, ceea ce a impus elaborarea ctorva strategii
destinate a le oferi protectie, garantii si atasamente interpersonale
(clientela). Iata de ce atuul principal capacitatea intra mereu n
competitie cu numeroase alte elemente, din care cel al aliantelor
familiale ramne unul deloc de neglijat.

Alianta prin casatorie permite indivizilor sa dezvolte un

sistem de schimb interfamilial bazat pe reciprocitate si n cadrul
caruia functia de asigurare, de ncredere, nu este neglijabila.. Este
aproape singurul mod de a patrunde ntr-o retea durabila de
obligatii si loialitati, care presupune nu numai angajamente, dar si
profituri materiale sau simbolice. Iata de ce mariajul trebuie
conceput, dincolo de aspectele lui bio-psihologice, ca o strategie de
investitie sociala constienta sau inconstienta, orientata spre
instituirea unor relatii direct utilizabile pe termen lung sau scurt.
Cu alte cuvinte, casatoria nu reprezinta dect un moment e
adevarat, foarte important, chiar esential din lungul proces de
acumulare si valorificare a capitalurilor dobndite anterior sub
diverse forme25. Chiar daca n aparenta pare sa joace un rol
secundar n destinul indivizilor, prin faptul ca reprezinta singura
modalitate de a asigura continuitatea numelui, mariajul constituie
un imerativ major, n cadrul caruia sanctiunea juridica ascunde de
fapt declansarea unor mecanisme de importanta sociala maxima.
De exemplu, succesul ntr-o casatorie poate oferi celor care provin
dintr-o categorie sociala inferioara sansa de a patrunde n snul
elitelor, transformnd individul ntr-un fondator sau continuator al
unei dinastii influente, la fel cum insuccesul poate anula orice
perspectiva ascensionista.
Dintr-o alta perspectiva, casatoria este mai mult dect un
agajament social; ea creaza ordine n viata unui individ, ofera
elemente de echilibru sufletesc, cel mai adesea da sens existentei.
Iar din acest punct de vedere, literatura chiar ca element de
fictiune ofera modele cu profunde legaturi cu viata reala. Este ct
se poate de evident ca indivizii gasesc n organizarea familiala un
principiu relativ atragator si avantajos, care contribuie la
25 Vezi, de pilda, G. Becker, A Theory of Marriage, n Journal of Political Economy,
81, 1973, p. 813-846; E. Shorter, Naissance de la famille moderne. XVIIIe-XXe, Paris,
1977; Jack Goody, Lvolution de la famille et du mariage en Europe, Paris, Armand
Colin, 1986; Jean-Claude Bologne, Histoire du mariage en Occident, Paris, Hachette,
1999; Martine Segalen, Sociologie de la famille, ed. V, Paris, Armand Colin, 2002.

autorealizare, la dobndirea unei identitati si la structurarea

normativa a realitatii nconjuratoare26. n acest context, piata
matrimoniala devine unul din locurile cele mai privilegiate, unde
se negociaza, se transmite sau se realizeaza deverse tipuri de
mosteniri27; este si cauza pentru care casatoria angajeaza
totalitatea persoanei, implicnd toate atuurile n jocul concret al
cererii si ofertei.
Analiza strategiilor aliantelor familiale la nivelul diferitelor
paliere ale elitei, pe categorii socio-profesionale si climate
culturale, poate contribui ntr-o maniera decisiva la evaluarea
veritabilei puteri a unui individ. Iata de ce vom cauta acum, ntr-o
forma oarecum sintetica, a deslusi functionarea acestui mecanism
n comunitatea profesorilor de la facultatile de litere si filozofie,
ntre 1864-1944, patrunznd ceva mai adnc n interiorul ei, ntr-o
zona apreciata ct de ct obscura, pentru a-i conferi o anumita
transparenta. Am ales Universitatea ca spatiu al anchetei datorita
faptului ca ea adaposteste o adevarata concentrare de forte
intelectuale, abilitate ca atare pe de o parte prin chiar pozitia ce
ocupa din punct de vedere institutional n spatiul culturii, iar pe de
alta parte prin productia n sine de bunuri culturale. Departe de a
fi o simpla categorie socio-profesionala, universitarii domina n
societate prin simboluri si prestigiu. Spre deosebire de alte
categorii, ei nu se definesc ca elite prin pozitia lor economica sau
functii. Pentru a fi recunoscuti ca elita si pentru a exercita n mod
real puterea, ei au nevoie n primul rnd de prestigiu. Or, aceasta
provine din faptul ca, furniznd cele mai nalte cadre ale societatii,
ei au exercitat mereu o dominatie simbolica si reala; mai mult, am
putea spune chiar o dominatie enigmatica, pentru ca puterea lor se
bazeaza pe persuasiune si seductie, procurnd multimilor de
audienti beneficii morale deloc neglijabile. Ei sunt cei care
26 P. L. Berger, H. Kellner, Le mariage et la construction de la ralit, n P. L. Berger,
Affronts la modernit, Paris, 1980, p. 23-44.
27 A. Desrosires, March matrimoniale et structure des classes sociales, n Actes de la
recherche en sciences sociales, no. 20-21, 1978, p. 97.

antreneaza indivizii n circuitul ideilor, le ofera iluzia ca participa

mai bine la cultura si la valorile esentiale pe care aceasta le
promoveaza. n mod real, universitarii au capacitatea de a
modifica conduite, de a schimba comportamentul altora, iar
nsemnarile jurnaliere sau memorialistice ale unor fosti studenti la
sectiile de filosofie indica evident rolul unor buni oratori n
domeniu de a declansa mecanisme psihice adeseori irationale, care
le-au schimbat destinul.
Accesul si promovarea ntr-un asemenea loc a fost
produsul unui amestec subtil ntre sansa, competenta si munca.
Dupa ce s-au titularizat, fiecare din acesti profesori au devenit
aproape fara voia lor puternici si autoritari n domeniul lor; l-au
anexat si au nceput sa controleze aproape tot ceea ce petrecea pe
terenul acesta. Iar daca erau si cumularzi, nu aveau ca rivali dect
alti cumularzi, cu care negociau ca de la o putere la alta. Aceasta
era imaginea unor universitari precum B. P. Hasdeu, V. A. Urechia,
Titu Maiorescu, A. D. Xenopol, Gr. G. Tocilescu, C. DimitrescuIasi, P. Rascanu, I. Bianu, I. Bogdan, N. Iorga, V. Prvan, Al.
Lapedatu, I. Nistor, S. Puscariu s.a. Avem deci de-a face cu un
univers microscopic ce ar trebui analizat n detaliu, pentru ca nu
este vorba doar de o multiplicare a responsabilitatilor, ci si de o
actiune de consolidare reciproca a acestora, prin intermediul carora
individul si asigura nu numai propria promovare, ci si pe a altora,
de regula discipoli sau protejati. Or, sub acest aspect, aliantele
familiale au jucat adeseori un rol major. Este suficient sa
mentionam implicatiile legaturilor existente ntre N. Iorga, I.
Bogdan si V. Parvan sau ntre C. C. Giurescu si S. Mehedinti.
Pentru universitari, la fel ca si pentru oamenii politici,
casatoria este foarte importanta, pentru ca prin aceasta li se
deschide n plus reteaua influentei sociale. La Universitate,
indivizii sunt selectionati pe baza principiului meritocratic, nsa
acesta nu actioneaza ntr-o maniera eficace dect n contextul
integrarii ntr-un grup cu interese bine definite. Legaturile
matrimoniale fac dintr-o casatorie o unitate n care sansele

.
conjuncturale si resursele a doua familii se unesc, n care
cunoasterea legaturilor genealogice si a relatiilor reale, la fel ca si
arta de a sti sa profiti, devin foarte importante. Acest lucru permite
unui individ sa concentreze n minile sale ntregul capital ce
caracterizeaza existenta unei familii mai largi (clan) si sa exercite
astfel o autoritate fara egal. Iata de ce, punerea n cauza a unui
sistem universitar de reproducere (precum la facultatile de
medicina), denuntarea nepotismului care genereaza sentimente de
frustrare constituie reactii fata de fuziunile sociale si fata de
acumularea de putere prin intermediul aliantelor familiale. Pentru
ilustrare, merita invocat aici protestul din aprilie 1941 al lui Gh.
Duzinchevici, asistent la Facultatea de istorie din Cluj, fata de
maniera defectuoasa n care si onoreaza obligatiile Hortensia
Georgescu, fiica lui Ioan Lupas, care functiona n aceeasi
institutie28
De aceea, Universitatea pare a fi locul ideal de analiza, iar
n cazul nostru profesorii facultatilor de litere si filosofie alcatuiesc
un esantion de cteva zeci de persoane (63 ntre 1864-1918 si 123
ntre 1919-1944, profesori titulari)29, care se cunosc, se apreciaza
sau se judeca, se evalueaza sau se contesta. Nici un secret nu
rezista n interiorul acestui cerc: proiecte, aliante, prietenii,
obiceiuri, moravuri, optiuni ideologice, inapetente etc totul este
cunoscut, iar marturiile epistolare, jurnalele si memoriile de care
dispunem sunt o dovada n acest sens.
Importanta sporita a concuremtei n interiorul acestui
cmp a impus fiecarui individ sa investeasca tot mai mult pentru
a-si edifica traiectoria profesionala. Este vorba de a dobndi ct
28 Cf. Arh. St. Cluj, Facultatea de litere, dos. 353/1941. Aceste denunturi ale lui
Duzinchevici l-au determinat pe I. Lupas sa intenteze un proces de calomnie,
situatia celui dinti devenind att de grea la Universitate, n astfel de conditii, nct
dupa ceva mai mult de un an, cu toata protectia ce o avea din partea lui Al.
Lapedatu, a trebuit sa accepte girarea directiei Arhivelor Statului din Cernauti (Arh.
St. Cluj, Facultatea de litere, dos. 412/1942).
29 Pentru prima perioada (pna la 1918) avem n vedere doar stabilimentele de la
Bucuresti si Iasi, pentru a doua adaugndu-se cele de la Cluj si Cernauti.

mai multe atuuri decisive n competitia cu colegii, pentru a-i

devansa, ceea ce implica o diversificare interioara a strategiilor
membrilor apartinnd aceluiasi corp. n momentul cnd apar doua
fractiuni la finele secolului XIX si n deceniul trei al veacului XX,
prin impunerea fortata a unor noi metode si domenii de activitate
stiintifica sau forme de actiune -, lupta pentru suprematie va fi
declansata. Aceste conflicte initiate de proaspetii veniti
autodefiniti ca noua scoala au pus n cauza chiar preeminenta
traditionala. Vechile tipuri de legaturi care au contribuit la
coeziunea batrnilor au fost nlocuite de altele, care urmareau n
fond aceeasi finalitate: controlul domeniului prin monopolizarea
principalelor leviere institutionale de putere si exploatarea
atuurilor simbolice prin intrarea lor n viata politica sau prin
diversificarea si consolidarea altor tipuri de aliante att n
interiorul, ct si n exteriorul cmpului intelectual.
O casatorie buna poate asigura individului provenit din
zona inferioara a ierarhiei sociale o pozitie avantajoasa ntr-un
timp relativ scurt, ca urmare a acumularii mai multor tipuri de
capital, altfel aproape imposibil de dobndit pe parcursul unei
singure generatii. Asadar, asemenea aliantele presupune
deschiderea cea mai semnificativa spre alte fractiuni sociale. Petru
Rascanu, de exemplu, fiul unui modest cntaret la biserica
Vovidenia din Brlad30, si-a ncheiat studiile secundare la Liceul
National din Iasi n 1864, devenind profesor de gimnaziu n
aceeasi localitate; n urma casatoriei sale cu Aglaia, fiica lui
Constantin Langa (fosta ordonanta a lui Al. I. Cuza, un soi de
Mecena, dar si un om politic influent n localitate), la 5 iulie
187031, Rascanu a beneficiat ca rezltat imediat de o buna dota ce
30 Tatal sau era Panaite Rascanu (mort n 1866), iar mama Ecaterina (nascuta
Gheorghiu).
31 Cf. Arh. St. Iasi, Casatorii, dos. 288/1870. Constantin Langa a fost si primar al
Iasilor (7 iunie 1891-16 ian. 1892), ncurajnd arta, ceea ce l-a facut posesorul unei
mari galerii de arta, cu portretele tuturor oamenilor nsemnati ai tarii, galerie pe

i-a permis sa-si continue studiile universitare la Iasi, celelalte

diferite atuuri familiale si politice care au intrat de acum n joc
favoriznd chemarea lui ca suplinitor la Facultatea de litere, n
1889, si titularizarea n 189632. Alianta cu aceasta familie influenta,
ca si activitatea sa n cadrul unui partid politic puternic (n care a
intrat prin socrul sau), i-au asigurat o promovare sociala care a mai
avut drept consecinta numirea pentru multi ani ca director al Scolii
Normale Superioare si ca inspector general n nvatamntul
secundar, o vreme fiind si decan al facultatii33. Ct priveste
valoarea productiilor stiintifice, nu e cazul sa le analizam aici; ne
limitam doar a mentiona ca putinul ce l-a realizat nu depaseste
nivelul pur didactic.
care a daruit-o Universitatii din localitate (vezi Lt. colonelul C. Langa, n Opinia,
Iasi, VII, 1910, nr. 1047 (26 iunie), p. 1.
Aceasta acumulare nu este totusi completa, capitalul
intelectual elitist opunndu-se adeseori n epoca ideii de avere
mai ales materiala dobndita rapid. Cazul lui Ilie Barbulescu,
ntre altele, este semnificativ n acest sens: casatoria sa cu o femeie
din marea burghezie (care i-a adus ca dota, n afara de lichiditati,
un hotel bine situat la Sinaia, din care se obtineau venituri
considerabile), nu a putut sa-i ofere nimic altceva dect o viata
burgheza si satisfactii politice efemere34; tentativele esuate de a
se transfera la Bucuresti, faptul ca nu a reusit sa se faca acceptat ca
membru activ al Academiei (desi a luptat pentru acest lucru, iar
stiintific era suficient de abilitat), precum si alte insuccese de
32 Arh. St. Iasi, Facultatea de litere-corespondenta, dos. 871/ 1876, f. 27, dos. 884/ 1889,
f. 12, dos. 890/ 1896, f. 32. ntre 1881-1882, Rascanu a urmat cursuri complementare
la cole des Hautes tudes din Paris.
33 St. C. Ioan, Amintiri, Bucuresti, 1943, p. 75. n ceea ce priveste cariera, vezi M.
Vasilescu, Primii profesori de istorie antica ai Universitatii din Iasi: Petru Rascanu si
Teohari Antonescu, n vol. Universitatea din Iasi, 1860-1985. Pagini din istoria
nvatamntului romnesc, coord. V. Cristian, I. Agrigoroaiei, M. Cojocaru, Iasi, 1987,
p. 115-125 (supliment al Analelor Stiintifice ale Universitatii Al. I. Cuza, Istorie,
t. XXXII).
34 I. Petrovici, De-a lungul unei vieti, Bucuresti, EPL, 1966, p. 271.

natura intelectuala, pot fi atribuite n parte si inexistentei unor

minime relatii familiale n interiorul categoriei sale profesionale.
Cine s-ar fi putut situa pe acelasi palier cu Gh. I. Bratianu, care
poseda, alaturi de atuurile intelectuale, toate celelalte tipuri de
capital? Pe linie paterna era descendent direct din doi primministri (bunic si tata), si nu oricare, ci care au contribuit ntr-o
maniera decisiva la realizarea Romniei moderne si unitare, avnd
n arborele lor genealogic politicieni, mari proprietari de
pamnturi, bancheri, mari industriasi sau functionari superiori de
stat; pe linie materna cobora din familiile Moruzzi (care a dat doi
voievozi n secolele XVIII-XIX) si Sturdza; iar prin casatoria sa cu
Elena, fiica printului Grigore Sturdza, si largea capitalul fara a fi
tinut neaparat la asta si fara a fi urmarit un interes personal
imediat35. Acest ultim exemplu, dar si multe altele, indica evident
ca legaturile matrimoniale nu presupun neaparat calcule
machiavelice, chiar daca ele sunt rezltatul unei actiuni ce a
presupus reflectie, motivatii clare si lucide.
n afara casatoriei propriu-zise, cu toate legaturile ce se
stabilesc, alegerea unui martor sau nas de cununie nu poate fi
atribuit ntotdeauna hazardului. Prezenta lui Al. TzigaraSamurcas, de exemplu, ca martor la a doua casatorie a lui Nicolae
Iorga cu Ecaterina Bogdan (1901), n-a fost accidentala. Relatiile
strnse existente pe atunci ntre cei doi, manifestate si sub aceasta
forma, facea parte dintr-o strategie mult mai vasta a lui Iorga, ce
viza mai ales raporturile dintre Tzigara-Samurcas si Casa Regala,
care erau vitale pentru cel dinti la nceputul secolului XX. Au fost
aceleasi ratiuni care l-au determinat pe Iorga n 1920 sa ncurajeze
casatoria fiului sau Mircea cu Ecaterina, una din descendentele
directe ale lui Barbu Stirbei36.. Sau, de pilda, la casatoria lui Sextil
Puscariu cu Eleonora Maria Dima nas de cununie a fost Ion Bianu.
35 Vezi Confluente istoriografice romnesti si europene. Gheorghe I. Bratianu, coord.
Victor Spinei, Iasi, Universitatea Al. I. Cuza, 1988.
36 N. Iorga. Scrisori catre Catinca, ed. Andrei Pippidi, Bucuresti, Ed. Minerva, 1991, p.
207-208.

Toate acestea au fost conduite programatice, nregistrate n codul

de norme ce defineau un anumit interes si care se suprapuneau
oportunitatilor sociale, politice sau intelectuale ale momentului.
n etapa actuala a cercetarilor nu ne putem ncumeta sa
facem o nterpretare socio-istorica a informatiilor relative la
importanta si implicatiile transferului diverselor tipuri de capital
pe calea aliantelor matrimoniale. Analiza componentelor ridica
nca numeroase probleme de ordin teoretic si practic, care fac
aproape imposibil, pentru moment, un asemenea demers. n
primul rnd, cel mai mare obstacol l reprezinta accesul la
informatie: biografiile universitarilor publicate pna acum
oricum, mult prea putine nu insista dect accidental asupra
detaliilor de stare civila, asupra unor reconstructii genealogice
ample, iar diferitele dictionare si enciclopedii nu nregistreaza
deloc chestiunile relative la casatorii, aliante sau descendenti
doar cu exceptia ctorva personalitati care au jucat un rol
important n viata politica si culturala a tarii. Iar cele cteva
exceptii merita chiar luare aminte37. Pe de alta parte, apelul la
sursele arhivistice presupune dificultati adesea insurmontabile:
greutatea de a afla locul unde s-a oficiat casatoria; interdictia de a
consulta fonduri de stare civila mai recente de 99 ani; n cazul celor
ce pot fi cercetate se constata adeseori lipsa unor piese ce ar furniza
informatii despre parintii celor doi, vrsta, profesia sotiei, martorii
etc; dificultatea de a gasi actele dotale de regula aceste sectii ale
Tribunalelor nebeneficiind de inventare , indispensabile ncepnd
37 Avem n vedere lucrarea lui Zigu Ornea, Viata lui Titu Maiorescu, I-II, Bucuresti,
Ed. Cartea Romneasca, 1986, 1987 (reeditata n 1997, Bucuresti, Ed. Du Style), cea a
Ioanei Ursu si Dumitru Preda, Biografia unei constiinte: Ioan Ursu, Cluj, Ed. Dacia,
1987, cea a lui I. Oprisan, Romanul vietii lui B. P. Hasdeu, Bucuresti, Ed. Minerva,
1990, si cele ale lui Ion Balu, Viata lui G. Calinescu, Bucuresti, Ed. Cartea
Romneasca, 1981 (reeditata la Ed. Libra, 1994), si Viata lui Lucian Blaga, vol. I-IV,
Bucuresti, Ed. Libra, 1995-1999. La acestea s-ar cuveni adaugata, cu titlu de
exemplu, editia Magdalenei Vulpe din Sextil Puscariu, Spita unui neam din Ardeal,
Cluj, Ed. Clusium, 1998. Evident, la rigoare, mai pot fi adaugate si alte monografii,
dar nu de factura celor mentionate anterior.

cu a doua jumatate a secolului XIX, pentru ca ele mentioneaza

avantajele materiale etc. De pilda, Vasile Burla si va consolida,
prin a doua casatorie cu Ecaterina Mavrogheni, att capitalul
social, ct si cel financiar, considerabil diminuat ca urmare a
divortului de Maria Cugler38; Ecaterina a venit cu o dota de 900 lei
(aur) n actiuni care ofereau anual un profit de 9%, plus bijuterii n
valoare de 3000 lei, alaturi de alte bunuri materiale39. Problema
dotei este foarte bine surprinsa n Jurnalul lui Teohari Antonescu,
profesor de arheologie la Universitatea din Iasi, constituind
obiectul unei veritabile negocieri care era gata sa provoace ruperea
logodnei. n urma casatoriei lui cu Maria Vrgolici, fiica unui
defunct universitar iesean, ar fi trebuit sa primeasca n
conformitate cu dispozitiile testamentare ale tatalui 8000 lei (aur)
ches, precum si alte bunuri n valoare de 18.000 lei. Finalmente,
dota a fost diminuata ca urmare a unui fel de santaj, la care au
participat N. Culianu si Gr. Butureanu, ambii universitari, cel
dinti si rector40. n ceea ce priveste dosarele personale ale
profesorilor, acestea prezinta numeroase lacune la capitolele ce ne
intereseaza, spre deosebire de dosarele corpului ofiteresc
bunaoara. Pentru perioada interbelica nsa, informatii consistente
au putut fi aflate din dosarele de pensionare, att n ce priveste
datele de stare civila, ct si cele relative la cariera, remuneratii etc.
Singurele surse mai usor accesibile, dar care trebuie supuse unei
verificari si analize, ar fi textele memorialistice si jurnaliere putin
numeroase din nefericire. Iata de ce ne aflam acum doar ntr-o faza
de generalitati, care nu face altceva dect sa sugereze si sa
valorifice cteva detalii.
38 Aceasta era fiica lui Carol von Cugler, arhitect al Iasului, si sora lui Norbert (de
asemenea arhitect); ea se va recasatori cu Petru Poni, profesor la Universitatea din
Iasi, membru al Academiei Romne, de mai multe ori ministru al Cultelor si
Instructiunii Publice.
39 Arh. St. Iasi, Tribunal, sectia III. Acte dotale, dos. 109/ 1889.
40 Arhiva Muzeului de Literatura al Moldovei, Iasi, mss. 8569/ 4, anul 1899.

Un alt aspect, colateral problemei aliantelor familiale, dar

cu implicatii semnificative n destinul unui individ, este vrsta si
locul mariajului. Strategia de a face o buna casatorie nu poate fi
generalizata, constatndu-se ca nu toate mariajele sunt coerente
sau motivate din punct de vedere social. Sunt nenumarate exemple
de universitari care, ramnnd fideli normelor familiei din care
provin (ndeosebi e vorba de cei cu conditie modesta), nu ezita a se
casatori precoce, n raport cu media de vrsta caracteristica
pentru acest cmp (ntre 30-35 ani), fara sa tina seama de avantajele
sociale: B. P. Hasdeu, cu o genealogie impresionanta dar si cu o
adolescenta plina de aventuri , nu a ezitat sa se casatoreasca cu
Iulia Falciu din Rosia Montana, ai carei parinti erau necunoscuti, si
chiar sa ajute financiar pe cumnatul sau41, desi Hasdeu ar fi putut
accepta oferte matrimoniale mult mai tentante; Garabet Ibraileanu
s-a casatorit cu Elena Carp, fiica unui preot din Iasi, care nu avea
ca dota dect bunuri n valoare de 2500 lei42; Alexandru Lapedatu,
care va avea o frumoasa cariera politica, s-a casatorit n 1911 cu
Victoria Pana, dintr-o modesta familie transilvaneana stabilita la
Panesti (jud. Ialomita), fara sa se gndeasca la nici un avantaj
social43; Gh. Bogdan-Duica, dupa o prima casatorie precoce, s-a
41 I. Oprisan, Romanul vietii lui B. P. Hasdeu, p. 253-262.
42 Arh. St. Iasi, Tribunal, sectia III. Acte dotale, dos. 1327/1901. Vezi de asemenea
reflectiile ulterioare ale lui Ibraileanu asupra mariajului, sintetizate de Savin Bratu
n volumul Ibraileanu omul, Bucuresti, 1959, p. 281-293.
43 Victoria Pana era vaduva inginerului G. Lipaneanu, cu care avusese doi copii:
Mircea, inginer si directorul Creditului Industrial, decedat n 1950 n lagarul de la
Spantov; Maria, profesoara la Cluj, casatorita cu Ioan Muslea, fondatorul Arhivei
de folclor si director al Bibliotecii Universitare din Cluj. Din casatoria cu Al.
Lapedatu a rezultat Ana, absolventa a facultatii de litere. Dintre fratii si surorile
Victoriei Pana se cuvin a fi amintiti Aurelian (ministru al Agriculturii n vremea
regimului Antonescu), Elena (casatorita cu I. Scurtu), Nicu Pompei (mare
proprietar) si Cornelia (casatorita cu ing. Psla, colaborator al lui Saligny). n ceea ce
priveste familia Lapedatu, Ioan (fratele geaman al lui Alexandru) a fost profesor la
Academia Comerciala, director al Bancii Nationale si ministru de finante; n 1906 s-a
casatorit cu Venturia Papp (asupra ei vezi: I. Lupas, O binefacatoare a tinerimii
studioase: Venturia I. Lapedatu, Sibiu, Tip. Dacia Traiana, 1933). Asupra lui Alex.

recasatorit a doua oara cu Constanta nvatatoare si apoi

directoare a unei scoli din Cluj, care avea un salariu modest si o
dota nesemnificativa , suferind mai tot timpul privatiuni
materiale si plngndu-se de lipsa banilor; Iorgu Iordan s-a
casatorit cu Maria Popescu, fiica unui nvatator din Buzau. Acesta
explica n Memoriile sale: Intervenea aici si o conceptie ceva mai
nalta de viata. Luarea n casatorie a unei fete cu zestre mi se parea
un trg ignobil, de care nu voiam nici macar sa aud. Oroarea
crestea la gndul, pur si simplu teoretic, ca m-as fi casatorit cu fiica
unui preot sau a unui crciumar, cu zestre facuta din banii luati si
de pe vii, si de pe morti sau cstigati din vnzarea bauturilor
alcoolice. Iar astfel de pilde pot fi nca enumerate: Silviu
Dragomir casatorit la 25 de ani cu Florica Aurelia Bonciu; Nicolae
Draganu casatorit la 24 de ani cu Olimpia Moisil; D. Todoran
casatorit la 24 ani cu Aurelia Nicoara; Anatol Chircev casatorit la
24 ani cu Elvira Pescariu; Umberto Cianciolo casatorit tot la 24 de
ani cu Margareta Caranica; Ioan Lupas casatorit la 26 de ani cu
Ana Dumitriu; Stefan Mateescu casatorit la 21 de ani cu studenta
Florentina Stoian; Nicolae Margineanu casatorit la 26 de ani cu
Eufrosina Arvanitis; Alex. A. Naum casatorit la 26 de ani cu Eliza
etc.
444546
Lapedatu vezi Ioan Opris, Alexandru Lapedatu n cultura romneasca, Bucuresti, Ed.
Stiintifica, 1996, si Idem, Alexandru Lapedatu si contemporanii sai, Cluj, Ed. Albastra,
1997.
Prelungirea celibatului ar putea sugera fie existenta unor
probleme de natura biologica (cazul lui Vasile Bogrea, decedat de
altfel prematur47; Dimitrie Onciul, Iosif Popovici, Yves Auger,
44 Arh. St. Cluj, Facultatea de litere-corespondenta, dos. 15/1926. Asupra ei vezi:
Creatoarea gradinilor de copii romnesti: d-na Constanta Bogdan-Duica, n Patria, Cluj,
XVIII, 1936, nr. special, 1 dec., p. 32.
45 Scrisori catre Ioan Bianu, III, ed. Marieta si Petre Croicu, Bucuresti, Ed. Minerva,
1976, p. 609.
46 I. Iordan, Memorii, I, Bucuresti, Ed. Eminescu, 1977, p. 269.
47 Vezi Lucian Nastasa, Testamentul lui Vasile Bogrea, n Dacia literara, VII, 1996,
nr. 2, p. 28.

Frederic Lang, Coriolan Petranu48 s..a.), fie practicarea unor

conduite matrimoniale pe baza unor imperative strict individuale.
Conceput ca pret al ascensiunii sociale, celibatul a raspuns nu doar
intereselor profesionale (terminarea studiilor, trecerea
doctoratului, accederea la diverse functii etc), ci si dorintei de a
realiza o corelatie ntre capitalul personal si cel al rvnitei sotii.
Pentru cei de origine modesta, pozitia de universitar dobndita
prin propriul efort constituie adeseori atuul social care le permite
sa faca un bun mariaj. Stefan Vrgolici, de exemplu, descendent al
unei modeste familii din Borlestii de Sus (jud. Neamt) s-a casatorit
prima oara la 36 ani cu Natalia care nu avea n 1879 dect 20 de
ani , fiica lui Costache Alcaz din Iasi, personaj foarte bogat si cu
multe rude influente, si a Ecaterinei (nascuta Bucur). La un an
dupa decesul sotiei, Vrgolici s-a recasatorit, la 45 ani (n 1888)49,
cu vara primei sotii, Elena (de 25 ani), fiica lui Gh. Tiron membru
de frunte al liberalilor ieseni si a Zoei (nascuta Alcaz). Exemplul
este urmat de ginerele sau, Teohari Antonescu, care s-a casatorit cu
Eugenia Vrgolici (n 1899)50 dupa ce si-a conturat o cariera
universitara. Sau casatoria lui Vasile Prvan care a cunoscut
numeroase privatiuni materiale cu Silvia Christescu, fiica unui
mare industrias si nepoata Mariei I. Bogdan (sotia slavistului de la
Universitatea din Bucuresti), casatorie realizata dupa ce acesta si-a
pus bazele unei cariere intelectuale prestigioase. Iar multe alte
exemple ar putea fi invocate: Romulus Cndea s-a casatorit abia la
39 de ani cu Maria Gizela Zaiancicovschi; Anton Naum s-a
casatorit la 54 de ani cu Ecaterina Pandelia; Teodor Naum s-a
casatorit la 48 de ani cu Adriana Antonescu; D. M. Teodorescu s-a
casatorit la 56 de ani Ana Mayer etc.
48 n cazul acestuia vezi, de pilda, certificatul medical semnat de dr. Ioan Moldovan,
la Arh. St. Cluj, Facultatea de litere-corespondenta, dos. 266/1942.
49 Arh. St. Iasi, Starea civila. Casatorii, dos. 4556/1879 si 7788/1888.
50 Teohari Antonescu avea 33 de ani. Petru Rascanu l dorea de asemenea ca ginere
(cf. T. Antonescu, Jurnal, mss. citat).

Exemplele de mai sus ilustreaza si o alta componenta

importanta a mariajului, locul de domiciliu al familiei sotiei. n
cazul celor care sunt preocupati de studii universitare, asistam la
un proces de deprovincializare; dorinta de a reusi n viata
presupune n mod necesar ruperea de locul de origine, daca acesta
este defavorizat din punct de vedere economic, politic si cultural.
n acest context, centrele universitare din Bucuresti, Iasi, Cluj si
Cernauti au constituit mereu puncte de atractie pentru realizarea
profesionala. Aliantele locale, n asezarile neuniversitare, nu
puteau deveni n principiu factori favorabili extinderii legaturilor
prin reteau familiala creata n urma casatoriei. Iata de ce geografia
mariajelor indica o concentrare n centrele universitare,
susceptibile a retine pe debutantii n cariera. Profesorii nascuti n
aceste centre sunt putin reprezentati, iar cauza este ceva mai
complexa, dar sintetiznd se poate spune ca afluxul de provinciali
se datoreaza mult ameliorarii retelei scolare secundare n urma
legii nvatamntului din 1864 si mai ales a celei din 1898, care au
oferit o mai mare sansa elevilor din aceste spatii de a accede la
filierele educationale elevate si chiar au permis o consacrare
profesionala. Se constata asadar o predominare a desradacinarii,
care a jucat un rol esential n profitul oraselor academice. St.
Vrgolici, P. Rascanu, N. Iorga (prima casatorie), T. Antonescu, I.
Bogdan, G. Ibraileanu, V. Prvan, P. Andrei, P. Caraman s.a. sunt
doar cteva exemple de provinciali care s-au casatorit cu femei ce
domiciliau n aceste centre universitare. De fapt, la rigoare, se
poate constata o dubla desradacinare. Stabilimentele de la Iasi,
Cernauti si Cluj au fost adeseori considerate ca etape intermediare,
anticamere traditionale ale Universitatii din Bucuresti. Chiar daca
fenomenul este mult mai evident pentru Facultatea de drept (unde
ntre 1864-1918 un procent de 43% din profesorii bucuresteni
proveneau de la Iasi, iar ntre 1919-1944 doar 35,5% erau veniti din
toate universitatile provinciale), o asemenea strategie a
transferurilor poate fi constatata si la Facultatea de litere. Asadar,
elita universitara romneasca a manifestat o preferinta remarcabila

pentru capitala.. Daca ntre 1864-1918, dintr-un total de 35

profesori de la Bucuresti, 6 proveneau din Iasi (17,1%), pentru
etapa ulterioara se constata o sporire substantiala, de 44,7%. Acest
fenomen trebuie asociat, n afara de aprecierea competentelor
profesionale, si cu apartenenta politica sau sociala a individului
multe din aceste transferuri realizndu-se si cu aportul aliantelor
familiale.
Toate aceste observatii, ilustrate cu exemple bine
cunoscute, pun n evidenta cteva tipuri coerente de strategii
matrimoniale. Complexitatea si multitudinea variabilelor de care
trebuie sa tinem cont explica interpenetrarea diverselor asocieri
artificiale pe care a trebuit sa le facem din ratiuni metodologice si
de sistematizare. Cu toate acestea, am ales caracteristicile
dominante, care ofera o anumita specificitate rezultatelor aliantei.

Strategiile de integrare. Acestea au fost caracteristice

ndeosebi indivizilor care nu au fost initial beneficiarii capitalului
pe care l-au aflat n noua lor familie, ei provenind adeseori din
categorii sociale inferioare mediului de adoptie51.
Chiar daca am constatat pentru ambele etape (1864-1918 si
1919-1944) o buna reprezentare a tuturor categoriilor sociale, ceea
ce sugereaza aparent o generalizare a procedurilor de selectie
meritocratica n functie de concurenta sporita, strategiile
profesorilor au devenit, ntre cele doua razboaie mondiale, tot mai
rigide, profesionalizate si dependente de capitalul scolar , o parte
din reusitele n cariera se datoreaza aliantelor familiale contractate
naintea debutului profesional. Esecul nregistrat de altii a caror
capacitate intelectuala era recunoscuta iar ulterior confirmata
atesta existenta anumitor limite, determinate printre altele de
factorul analizat aici. Eugen Lovinescu, de exemplu, critic literar si
51 W. Landecker, Les types dintgration et leur mesure, n vol. Vocabulaire des sciences
sociales, d. R. Boudon si P. Lazarsfeld, Paris, 1965, p. 37-48.

scriitor renumit, cu un doctorat la Sorbona, dupa mai multe

tentative esuate de a deveni titular la Universitatile din Iasi si
Bucuresti unde a fost suplinitor la catedrele de istoria literaturii
romne moderne si de estetica literara (1911/ 2 si 1918/ 9) va
functiona ca profesor de liceu n capitala pna la sfrsitul vietii.
Aceasta situatie se datoreaza n parte temperamentului sau, dar si
circumstantelor defavorabile, care nu au fost compensate printr-o
buna reprezentare sociala prin intermediul retelelor de influenta
(inclusiv familiale), care ar fi putut modifica traiectoria carierei
sale52. Un destin asemanator au avut sociologul Dimitrie
Draghicescu, psihologul Eduard Gruber53, istoricul literar I. Cretu
s.a.; pentru ce au nsemnat peripetiile si intrigile care au marcat
ocuparea unui post universitar, cazurile George Calinescu si
Lucian Blaga sunt exemple ideale si mai bine cunoscute
documentar54.
n cadrul acestei categorii, de integrare, cteva exemple sar cuveni mentionate, pentru a ilustra mecanismul succesului
profesional sub impulsul suplimentar al mariajului: Petru Rascanu,
prezentat deja; Emil Panaitescu, casatorit cu Maria-Sofia LahovaryKretulescu, una din fiicele lui Al. Em. Lahovary, ministru
plenipotentiar la Roma ntre 1917-1928 (despre care Sextil Puscariu
i scria lui I. Bianu la 2 octombrie 1927): Colegul meu Panaitescu
ma roaga sa-l recomand Academiei ca urmas al lui Prvan la
Scoala din Roma. L-as recomanda cu mai multa insistenta daca l-as
sti mai muncitor si mai nsufletit. Avantajiile pe care le are asupra
altora sunt nsa legaturile lui personale si prin socrul sau cu
52 Fiul unui profesor secundar, E. Lovinescu s-a casatorit n 1915 cu Ecaterina
Balacioiu, originara din comuna Mierea-Birnici (jud. Dolj), dupa terminarea
studiilor la Facultatea de litere si filozofie; sotia i-a adus ca dota o renta anuala de
2000 lei si alte valori de 8000 lei (cf. Arh. St. Bucuresti, Tribunal, sectia III. Acte dotale,
dos. 158/1915). Vezi si C. Popescu-Cadem, E. Lovinescu. Dosar biografic, n
Manuscriptum, 4/ 1981, p. 150-160.
53 Acesta era casatorit cu Virginia Livia Micle (cf. Arh. St. Iasi, Starea civila. Casatorii,
dos. 284/1891), fiica Veronicai Micle si a lui Stefan Micle.
54 Vezi Ion Balu, Viata lui G. Calinescu, si Viata lui Lucian Blaga, citate deja.

cercurile din Roma, unde a petrecut aproape doi ani, si felul lui
simpatic de a se prezenta. Si din punct de vedere stiintific sunt
sigur ca nu ne va face de rusine, dar nici ca va putea continua
mostenirea lui Prvan)55; Lucian Blaga s-a casatorit cu Cornelia,
fiica lui Coriolan Brediceanu jurist si deputat n Dieta ungara si
sora avocatilor Tiberiu fost director al Bancii Albina din
Brasov, membru n Consiliul Dirigent din Transilvania, membru
corespondent al Academei etc si Caius, delegatul Romniei la
Conferinta de Pace de la Paris (1919-1920), ministru de stat (19211922), ministru plenipotentiar la Rio de Janeiro, Vatican si Viena;
Fl. Stefanescu-Goanga s-a casatorit cu Elena Papadopol,
descendenta unei familii foarte bogate, fapt ce-i va permite
viitorului universitar sa-si continue studiile n Germania si sa
obtina doctoratul; Aurel Pampu a devenit ginerele lui Virgil
Barbat, din postura de student favorit al acestuia, cu sprijinul
caruia a urmat cursuri de specializare la Viena, unde a lucrat cu
Anna Freud la Psychoanalytische Ambulatorium, cu Alfred
Adler, Karl Bhler s.a., iar la Paris si-a pregatit doctoratul pe lnga
celebrii Wallon (Collge de France), Guillaume, Halbwachs si
Fauconnet (Sorbona).

Strategii specializate si de reproducere. Cu toate ca

acestea sunt mult mai bine reprezentate n cadrul profesiilor
liberale (medici, juristi), ele sunt prezente si la universitarii
literari. Aliantele apartinnd acestui tip par sa asculte de un
model imuabil ce urmareste prelungirea si amplificarea atuurilor
sociale existente. n cazul nostru este vorba de aliante concepute n
interiorul corpului universitar, care se manifesta ca o strategie de
integrare repetata. Cu titlu de exemplu mentionam doua familii n
interiorul carora asistam att la strategii specializate, ct si la
strategii de schimbare.
55 Scrisori catre I. Bianu, III, p. 631.

Mai nti familia Densusianu. Vizantie Pop (preot),

casatorit cu o fiica de preot, au avut patru baieti si trei fete ; doi
dintre baieti au urmat o cariera eclesiastica, n timp ce Iulia, una
din fiice, s-a maritat cu D. Darie, de aceeasi profesie. Alti doi baieti,
Aron si Nicolae, au realizat schimbarea, facnd studii de drept; cu
toate acestea, ei au fost mai mult interesati de filologie si istorie.
Din casatoria lui Aron Densusianu ajuns profesor la Facultatea
de litere si filosofie din Iasi cu Elena Circa au rezultat mai multi
copii, din care Ovid Densusianu a devenit titularul catedrei de
filologie moderna la Bucuresti, Eliza s-a casatorit cu Vespasian
Erbiceanu (consilier la nalta Curte de Casatie si de Justitie,
membru corespondent al Academiei Romne), iar Elena, medic si
universitar, a devenit sotia lui Emil Puscariu (cu o genealogie
impresionanta), profesor la Facultatea de medicina din Iasi, varul
filologului Sextil Puscariu56. La rndul sau, Ovid Densusianu s-a
casatorit cu Elena Bacaloglu absolventa a Facultatilor de litere
din Bucuresti si Paris, sora lui C. Bacaloglu, profesor la Facultatea
de medicina scriitoare si mesagera a culturii romnesti n
strainatate, cu care a avut un fiu, Ovid, licentiat n litere si filozofie,
publicist, functionar la directia presei a Ministerului de Interne si
secretar literar la Teatrul National din Bucuresti. Sunt doar cteva
repere care definesc un proces de reproducere n cadrul aceluiasi
corp profesional, care n fapt este mult mai complex prin
ramificatiile genealogice.
Un al doilea exemplu ar fi familia Giurescu, descendenta
din micul proprietar de pamnt Dumitrache Giurescu. Unul din fiii
sai, Costache, a renuntat la munca cmpului pentru a deveni
comerciant la Focsani. Primul sau fiu, Constantin, a urmat
Facultatea de litere, devenind apoi conferentiar la istorie, secretar
general al Ministerului Instructiunii Publice, rectorul seminarului
Scolii Normale Superioare, directorul Serviciului arhivistic al
56 Vezi Sextil Puscariu, Spita unui neam din Ardeal, ed. Magdalena Vulpe, Cluj, Ed.
Clusium, 1998, p. 82, 98, 99 s.a.

Ministerului Afacerilor Straine, membru al Academiei Romne etc.

Din casatoria lui cu Elena Antonescu, descendenta unei bogate
familii de comercianti din Focsani, au rezultat doi baieti si o fata,
din care Constantin, cel mai mare, a urmat aceeasi cariera,
devenind profesor universitar de istoria romnilor. Cu un an
nainte de concursul pentru titularizare, s-a casatorit cu MariaSimona, fiica unui alt universitar influent, Simion Mehedinti. Fiul
lor mai mare, Dinu, a devenit si el profesor de istorie la Institutul
de Arte Frumoase din Bucuresti, a predat apoi la Universitati din
Statele Unite, iar dupa schimbarea regimului n 1989 s-a
rentors n tara, la aceeasi Universitate unde au predat bunicul si
tatal sau.
Iata deci, pe scurt, doua ilustrari a unei strategii ce a putut
deveni functionala n masura n care ea a acoperit un anume cmp
intelectual. Iar aceste exemple nu sunt singurele. S-ar putea adauga
cazul familiei Naum: din cei doi fii ai lui Anton Naum, profesor la
catedra de limba si literatura franceza din Iasi, Alexandru a
devenit conferentiar de istoria artei la aceeasi facultate, n timp ce
Teodor a devenit profesor de latina la Universitatea din Cluj,
casatorindu-se destul de trziu cu Adina T. Antonescu, fiica
arheologului iesean, amintit deja, si nepoata lui St. Vrgolici57. n
general, se poate afirma ca elitele universitare, ndeosebi cele ale
facultatilor de litere si filozofie, au fost defavorizate ca urmare a
procesului de relativa autonomizare institutionala si a numarului
oarecum redus al corpului didactic, iar aliantele cu reprezentantii
altor domenii de activitate n-au dat ntotdeauna rezultate. Cele
cteva cazuri de endogamie nu pot nca sugera valoarea acestui
demers, mai ales din cauza timpului (abia trei generatii). n fine,
acest grup a fost marcat dupa 1945 de circumstante particulare,
prin schimbarile sociale, politice si culturale profunde, care au pus
n cauza regulile traditionale de reproducere. n acest context
57 Este de remarcat ca St. Vrgolici, Anton Naum si Teohari Antonescu au fost
membri fideli ai Junimii.

constatam ca, dupa instaurarea regimului comunist, cea mai mare

parte din descendentii membrilor esantionului nostru au adoptat
alte strategii si conduite adaptate noilor realitati (de pilda casatoria
cu reprezentantele proletariatului, cu fiice de ilegalisti) sau au
fost victimele epurarilor si marginalizarii pe considerente
genealogice.
Pe de alta parte, cnd se vorbeste de autoreproducere nu
trebuie uitate specificitatile n ceea ce priveste descendentii fiecarei
familii: numarul copiilor (Ion Paul a avut sase copii, din care doar
Alma a urmat facultatea de litere, iar Radu Paul a ncercat zadarnic
sa ocupe o pozitie de titular la Universitatea din Cluj, din acest
motiv n 1940 mutndu-se la Facultatea de litere din Bucuresti58; G.
Ibraileanu n-a avut dect o fiica, care nu a continuat profesia
tatalui; din cei patru copii ai lui Fl. Stefanescu-Goanga doar Sanda
a urmat facultatea de litere si filosofie, ceilalti urmnd politehnica
sau arhitectura; Silviu Dragomir n-a avut copii59 etc); sexul lor (din
cei trei copii doua fete si un baiat ai lui Al. Tzigara-Samurcas,
care cu totii au mbratisat cariere artistice, doar prin casatoria Anei
cu istoricul Mihai Berza s-a mai perpetuat n familie profesia; sau
Ioan Lupas, n cazul caruia doua fete au absolvit facultatea de
litere, iar baiatul pe cea de drept etc60); numarul celor care au
depasit adolescenta (de pilda, din 13 copii ai lui Costache Giurescu
doar patru au ajuns la maturitate; C. Marinescu, casatorit cu Zoe
58 Arh. St. Cluj, Facultatea de litere-corespondenta, dos. 621/1940. mpotriva lui a
existat o opozitie permanenta, orice ncercare de a obtine o pozitie stabila soldnduse cu esec, motiv pentru care a protestat n repetate rnduri, desi lucrarile lui l
recomanda si acum ca un valoros estetician.
59 Silviu Dragomir era casatorit cu Flora Herboi (ruda apropiata cu sotia lui Vasile
Goldis, ministru al Transilvaniei n 1919, care n epoca a avut un rol important n
cooptarea corpului profesoral pentru Universitatea din Cluj).
60 Minerva Lupas a devenit sotia sculptorului Vlasiu, iar Hortensia, casatorita cu
avocatul Georgescu, dupa incidentul invocat mai sus cu Gh. Duzinchevici a plecat
de la Universitate, devenind ulterior costumiera de mare talent n cinematografie.
Semproniu s-a casatorit cu Lia Boila (fiica lui Zaharia Boila, nepotul lui Iuliu Maniu)
si au avut doua fete, Ana Lupas presedinta a Uniunii Artistilor Plastici din Cluj
si Mariana, absolventa a facultatii de litere, stabilita n Franta.

Bals, a avut doi copii, din care Dinu a murit de septicemie pe cnd
era la liceu, iar Marica a disparut si ea prematur, pe vremea cnd
lucra la UNESCO ca secretara a marelui medievist Robert
Fawtier61); integritatea fizica si psihica (fiul lui M. Dragomirescu,
de exemplu, bolnav mintal si mort de tnar) etc.

Strategiile de cumul. Prin aceasta s-a cautat fie largirea

structurii capitalului de plecare, fara a tine seama neaparat de un
interes imediat, fie consolidarea unei solidaritati profesionale sau
politice. Pentru acest ultim caz este suficient sa mentionam alianta
dintre N. Iorga si I. Bogdan ntarita si de casatoria celui dinti cu
sora slavistului care, caz unic n istoria universitatilor romnesti, a
controlat vreme de aproape doua decenii prghiile administrative
ale domeniului (ca decan si rector); acesta mai avea nca doi frati
universitari, Gheorghe (la Facultatea de litere din Cluj) si Stefan (la
Facultatea de Farmacie din Bucuresti), fara sa mai vorbim de alte
ramificatii influente rezultate dintr-un impresionant arbore
genealogic62. Sau casatoria lui Vasile Prvan cu Silvia, fiica
industriasului Ioan Christescu si nepoata Mariei I. Bogdan, nascuta
Coltescu.
Acest tip a putut antrena o strategie a substitutiei care,
alaturi de achizitiile intelectuale initiale, a presupus crearea unei
retele de protectori bine plasati (retea consolidata si pe calea
aliantelor familiale) si utilizarea lor pe filierele administrative. Este
tocmai ceea ce sugereaza analiza conflictului ntre generatiile de
istorici de la finele secolului XIX si nceputul celui urmator63. Abia
dupa 1945 epurarile directe sau discrete au putut sparge
61 Vezi Jean dOrmesson, Marica, n Le Figaro, samdi 17 mars 1984, p. 25.
62 Ion Colan, Cteva date despre familia lui Ioan Bogdan, n Romanoslavica, XIII,
1966, p. 273-282; Bogdanii o familie de carturari, coord. Steluta Pestrea-Suciu si
Monica Tatusescu, Brasov, Biblioteca G. Baritiu, 1994.
63 Vezi Lucian Nastasa, Generatie si schimbare n istoriografia romna (sfrsitul
sececolului XIX si nceputul secolului XX), Cluj, Presa Universitara Clujeana, 1999.

solidaritatile diverselor clanuri profesionale, politice sau familiale,

pentru a instaura alte solidaritati care ar merita si ele analizate.
Titu Maiorescu a fost de asemenea un cumulard. Fiul
calculat si rational al profesorului universitar Ioan Maiorescu
nalt functionar de stat n mai multe rnduri face figura aparte
prin maniera de a ntelege si realiza un micro-univers
intelectocratic. Numic nu se petrecea la ntmplare n cadrul
proiectelor lui: formarea profesionala, realizarea unei retele eficace
de prieteni, discipoli, aliante etc. Retinnd doar ceea ce ar interesa
n studiul de fata, trebuie mentionat succesul sau de a lega, nca
din perioada studiilor berlineze, prietenii solide cu persoane
influente ale timpului, precum Rosettestii si Sturdzestii. La un an
dupa revenirea n Romnia a reusit, gratie relatiei cu Th. Rosetti, sa
devina profesor suplinitor la Universitatea din Iasi si director de
gimnaziu, polariznd n jurul sau capacitatile progresiste ale
momentului prin intermediul societatii Junimea, care va
influenta profund viata culturala a tarii. n ceea ce priveste
casatoria sa, a devenit nca din perioada studiilor la Berlin ginerele
consilierului de justitie Kremnitz, lucru care i-a servit ulterior sa
stabileasca excelente relatii cu Casa Regala a Romniei (prin
intermediul lui Wilhelm Kremnitz, medicul familiei regale, fratele
Clarei Maiorescu si sotul Mitei, una din apropiatele reginei
Elisabeta). Corespondenta lui Maiorescu cu sora lui Emilia sau cu
prietenii (mai ales cu Th. Rosetti) dezvaluie interesul care a stat la
baza casatoriei lui cu Clara; iar evenimentele care au urmat
confirma n oarecare masura. Dupa o suma de infidelitati,
Maiorescu a divortat si s-a casatorit cu Ana Rosetti, descendenta
unei familii cu o bogata genealogie si un ascendent important
asupra familiei regale: tatal ei Radu D. Rosetti, fost prefect al
Politiei Capitalei; mama Casia, vara lui C. A. Rosetti si una din
apropiatele palatului regal; surorile ei Zoe, doamna de companie
a Carmen Sylvei, casatorita cu Achile Bengescu, si Maria, sotia lui

Iacob Negruzzi64.. Sau alt exemplu: Al. Tzigara-Samurcas, casatorit

n 1900 cu Maria, fiica lui Al. Cantacuzino si a Corneliei (nascuta
Boldur-Costaki), mostenitoare a averii primului ei sot, decedat,
printul Gr. Gr. Sturdza. Iata deci cteva repere susceptibile a
configura o strategie de acumulare care, n alte cazuri, a esuat (de
exemplu Alexandru Philippide, casatorit prima oara cu Johanna
Minckwitz, de origine nobiliara si cu preocupari erudite).
Alaturi de alti cumularzi, precum Al. Odobescu, Gh. I.
Bratianu, A. D. Xenopol, V. A. Urechia, Gr. G. Tocilescu etc, mai
putem aminti cazul lui Ioan Ursu, devenit profesor universitar pe
cale meritocratica, care la aproape 40 de ani s-a casatorit cu
Lucretia, fiica colonelului Eremia Grigorescu din prima lui
casatorie cu Elena Arapu, avnd ca nas de cununie pe istoricul A.
D. Xenopol65. Andrei Vizanti, casatorit ntia data cu Elena Stroi66,
se recasatoreste n 1890 cu Ecaterina Millo67, fiica colonelului Al.
Millo si a Ecaterinei, nascuta Bibescu. Alexandru Rosetti,
descendent dintr-o veche si celebra familie, s-a casatorit cu fiica
profesorului de matematica Rallet de la Universitatea din Iasi, n
vreme ce un frate de-al sau era casatorit cu o Miclescu, nepoata a
lui Iacob Negruzzi. Liviu Rusu a avut ca sotie pe Christina, fiica dr.
Stefan Calcef, medic colonel n armata romna si unul din
fondatorii Cazinoului din Constanta, participant la compania din
1913 si decedat ulterior n primul razboi mondial, Regina Maria
fiind prezenta la nmormntare printr-un aghiotant; iar generalul
medic Constantin Ciapru i era bunic din partea mamei. Se
constata asadar si o tendinta de deschidere spre mediile limitrofe,
un mare numar din reusitele sociale ale profesorilor de la litere
64 Z. Ornea, Viata lui Titu Maiorescu, citata.
65 Ioana Ursu, Dumitru Preda, Biografia unei constiinte. Ioan Ursu, citat, p. 149-150.
66 De care a divortat, la cererea sotiei, la 30 noiembrie 1888.
67 Sotia lui Vizanti se nascuse la Bucuresti, la 18 septembrie 1865, nas de botez
fiindu-i generalul Ioan Florescu (cf. Arh. St. Iasi, Starea civila. Casatorii, dos. 335/
1890).

datorndu-se acestei capacitati de a acumula, prin mostenire sau

alianta, mai multe specii de capital.
Cu toate aceste sugestii pe care le-am oferit pna acum,
concluzia care se impune este aceea ca procesul de acumulare a
anumitor pozitii importante poate fi depistat ncepnd cu analiza
datelor mai putin luate n calcul pna acum de istoriografie.
Facilitatile si rapiditatea ascensiunii spre vrful piramidei
reprezinta, fara ndoiala, functii ale capitalului intelectual si social
de plecare. nsa nu trebuie sa omitem din anchetele ulterioare
concurenta exercitata si de alte elemente, din care noi, acum, am
abordat doar pe cel al aliantelor familiale.

STRATEGII MATRIMONIALE N MEDIUL UNIVERSITAR

ROMNESC LA SFRSITUL SECOLULUI XIX.
CAZUL NICOLAE IORGA

Legitimarea meritocratiei n a doua jumatate a sec. XIX si a

corolarului ei, concurenta, impune fiecarui individ o anumita
strategie n edificarea traiectoriei profesionale. Dobndirea
atuurilor decisive n competitia cu semenii devine o problema
concreta a existentei, determinnd astfel adoptarea unor conduite
sociale menite sa contribuie la succesul personal. Studierea acestor
strategii necesita un demers analitic extrem de complex tocmai
datorita imensului numar de variabile ce trebuie luate n discutie
(variabile de ordin demografic, social, cultural, politico-ideologic,
financiar, genealogic etc), dar si a elementelor ce configureaza
calitatile morale si spirituale ale individului; este evident ca
structura bio-psihologica reprezinta un suport fundamental ce nu
poate fi neglijat ntr-un atare demers.
n cazul universitarilor este mult mai dificil de a
ntreprinde o analiza sistematica, ntruct principiul meritocratic
intra n concurenta cu numeroase alte sisteme. Dincolo de reusita
scolara, ce ramne totusi o determinanta personala, se impun si
mecanisme exterioare ale selectionarii si ale perenitatii sanselor de
acces la vrf deoarece, n fond, principiul meritului si al capacitatii
are o valoare mai mult simbolica dect reala. nca cel putin doi

factori sunt de importanta hotartoare: sansa conjuncturala si

strategia matrimoniala. n cadrul universitatilor, fiecare disciplina
stiintifica si are propriile reguli de functionare ce sunt supuse unei
mobilitati deosebit de complexe. Accesul n rndurile corpului
universitar se bazeaza, n primul rnd, pe o selectie intelectuala
prealabila. Faptul acesta da nastere unei concurente, unei lupte
ntre indivizi, fiecare gndind sa devanseze potentialii rivali printrun cumul de diferente, decisive n functie de conjunctura
momentului. Iar principalul factor circumstantial rezida si n
evolutia morfologica a cmpului universitar: impunerea unor noi
discipline si crearea de catedre, vacantarea lor n timp (prin
pensionari, decese, suspendari), ntemeierea unor institutii
superioare de nvatamant etc. Ct priveste strategiile
matrimoniale, acestea ne apar n cele mai multe cazuri drept un
argument esential, argument ce conditioneza viitoare conduite
sociale, cu reverberatii de neimaginat uneori: mariajul contribuie la
ntregirea capitalului social initial, constituindu-se astfel un
ansamblu unitar de resurse existente sau potentiale, ntemeiat pe
functionarea unei retele durabile de relatii mai mult sau mai putin
institutionalizate care creaza legaturi permanente si utile. Altfel
spus, casatoria este produsul unor strategii de investitie sociala
constienta sau inconstienta, orientate spre instituirea sau
reproducerea unor relatii direct utilizabile pe termen scurt sau
lung.
Abordarea unui asemenea subiect ar putea aduce lamuriri
considerabile n tot ceea ce a nsemnat la noi viata publica, al carei
resort intim se bazeaza, fara ndoiala, pe viata privata. Reusita
mariajului este una din conditiile fundamentale care va face din
anumiti indivizi ntemeietorii ori continuatorii unei dinastii sau,
dimpotriva, esecul va constitui o piedica n calea oricarei
ascensiuni. Iata de ce piata matrimoniala este unul din locurile
privilegiate n care se negociaza, se transmite si se realizeaza

diversele tipuri de mosteniri68, iar actiunea de a face un bun

mariaj angajeaza totalitatea persoanei, cu ntregul ansamblu de
atribute69. Daca pe de o parte, prin casatorie, se dezvolta un sistem
de schimb interfamilial bazat pe reciprocitate (potentiala), n care
functia de asigurare nu este neglijabila, pe de alta parte nu putem
omite si alte semnificatii: mariajul, mai mult dect un angajament
social, creaza un fel de ordine prin care viata indivizilor capata
sens. Din aceasta perspectiva, el este definit ca locul central de
autorealizare, de dobndire a identitatii si de structurare
normativa a societatii nconjuratoare70. Iata de ce indivizii gasesc n
organizarea familiala un principiu de functionare relativ atragator
si avantajos, chiar daca diversele substitute (intelectuale, politice,
mondene, hoby etc.) concureaza binele si serviciile produse printro unitate domestica si duc adeseori la o discontinuitate afectiva.
Problema ce ne-o punem este de a degaja, prin analiza
componentelor sociale, economice si conjuncturale, diversele tipuri
de mariaj sesizabile n snul corpului universitar din intervalul
1860-1960 si a discerne schimbarile ce au loc sub acest aspect. Neam oprit mai nti asupra universitarilor ntruct acest grup, spre
deosebire de alte categorii sociale, manifesta o mai mare
deschidere si mobilitate, inaugurnd pe plan matrimonial
configuratii evident nnoitoare fapt caracteristic societatilor
moderne.
n stadiul actual al interesului fata de aceasta tema
demersul nu este deloc usor. Biografiile existente sau notitele
redactate n diverse enciclopedii ori dictionare au sacrificat
informatii utile, facndu-le deseori inoperante. Lipsesc asadar
tocmai acele instrumente de lucru comode si clare, care sa permita
68 P. Bourdieu, Le capital social. Notes provisoires, n Actes de le recherche en sciences
sociale, no. 31, janvier 1980, p. 2
69 A. Desrosires, Marche matrimonial et structure des classes sociales, n Actes de la
recherche en sciences sociales, no. 20-21, 1978, p. 97.
70 P. L. Berger, H. Kellner, Le mariage et la construction de la realit, n vol. P. L. Berger,
Affronts la modernit, Paris, Centurion, 1980, p. 23-44.

accesul la doua tipuri de informatii: date sociale si prosopografice,

ce ar da putinta unor comparatii n timp si spatiu social; date
calitative (bibliografie sumara, optiuni politice si ideologice,
credinte religioase, activitati extrauniversitare etc), care sa
faciliteze cercetarea contextului social si ideologic. Cu minime
exceptii, cea mai mare parte a monografiilor dedicate
intelectualilor romni ce au ocupat o catedra universitara trec sub
tacere sau trateaza superficial capitolul referitor la mariaj. Abordat
doar sub forma unui element de inventar, subiectul a lasat aproape
ntotdeauna deoparte originile sociale ale sotie, cuantumul
aportului dotal, eventualele avantaje rezultate din legaturile de
rudenie, dinamica schimbarilor intervenite ntr-o familie de-a
lungul mai multor generatii prin intermediul casatoriei, fapt ce
exclude stabilirea pe aceste baze a unui tablou general, socioistoric, al strategiilor matrimoniale.
Este ct se poate de limpede ca n aceasta prima etapa a
cercetarilor, realizarea unui recensamnt exhaustiv al elitelor
intelectuale, cu toate informatiile necesare analizei, devine
imposibila.. Putem totusi ntocmi o clasificare generala a marilor
tipuri de strategii pornind de la cteva esantioane, tipuri concrete
bine cunoscute. Acest mod de analiza va oferi nsa o imagine
abstracta pe plan individual ntruct, n realitate, evaluarea trebuie
facuta global, tinnd cont de ponderea atuurilor si handicapurile
celor doi parteneri, de ierarhia valorilor ce-i caracterizeaza, de
regulile matrimoniale ce domina epoca etc.
Am luat n discutie cazul lui Nicolae Iorga deoarece
sesizam o varietate a elementelor ce compun mecanismul
selectionarii sotiilor n rndul elitei intelectuale, oferind totodata
acea asimetrie ce confirma prin comparatie caracterul dominant
al functiei de ascensiune sociala. Casatoriile lui N. Iorga sunt doar
momente, n lungul proces de acumulare, de punere n valoare
eventual de conversie a capitalurilor dobndite sub diverse
forme. Abordarea de fata nu va aduce prea multe informatii noi

sub aspectul eruditiei, ci va urmari sa constituie o meditatie

suplimentara pentru viitoarele sistematizari.

Biografia lui Nicolae Iorga nregistreaza faptul ca la 15

aprilie 1890 s-a casatorit cu Maria, fiica lui Vasile Tasu, consilier la
Curtea de Casatie71. Informatia, cu toate amanuntele ceremoniei
suficient reflectate n presa locala72, ncununeaza un sir de
evenimente din adolescenta viitorului carturar, evenimente ce au
monopolizat temporar atentia mediului intelectual iesean.
Nascut la 5 iunie 1871 n Botosani73 si provenind dintr-o
familie ale carei lipsuri materiale sunt permanente dupa decesul
tatalui, avocatul Nicu C. Iorga, Nicolae si fratele sau Gheorghe
ramn n grija mamei, Zulnia, care si asigura traiul modest dintr-o
pensie de 40-60 lei pe luna, din ajutorul acordat de rude si
minimele cstiguri realizate din croitorie. Urmnd stralucit studiile
liceale la Botosani si Iasi, cu numeroase accese de nesupunere fata
de regulamentele si convenientele scolare ceea ce i-a atras
sanctiuni administrative , Nicolae Iorga se impune treptat
congenerilor ca un tnar deosebit, cu remarcabile nsusiri
intelectuale74.
Dupa absolvirea Liceului National din Iasi, situndu-se pe
primul loc cu media 9.24, Iorga se nscrie la 27 septembrie 1888
71 Arh. St. Iasi, Tribunal sect. III. Casatorii, dos. 8520/1890.
72 Curierul romn, V, 1890, nr. 11 din 8 aprilie, p. 3; Libertatea, II, 1890, nr. 61
din 12 aprilie, p. 3.
73 Actul de nastere al d-lui N. Iorga, n vol. Lui Nicolae Iorga. Omagiu 1872- 5/18 iunie
1921, Craiova, Ed. Ramuri, 1921, p. 349.
74 I. V. Luca, Situatia scolara a lui N. Iorga din anul 1885-1886, n Anuarul Liceului
Laurian din Botosani, Botosani, 1930-1931, p. 31-32; Gh. Ungureanu, N. Iorga, scolar
la Liceul National din Iasi si cteva date inedite despre familia sa, n Anuarul Liceului
National din Iasi, Iasi, 1941-1942, p. 5-19; B. Theodorescu, Biografia scolara a lui N.
Iorga, Bucuresti, 1970, 311 p.

printre studentii facultatii de litere a Universitatii din localitate,

devenind si bursier al Scolii Normale Superioare. Asistam acum la
o evolutie fulgeratoare, reusind ca n doar 12 luni sa-si treaca
examenele materiilor pe trei ani, iar la 19 decembrie 1889 sa devina
licentiat magna cum laude8.
Dincolo de lupta care s-a dat atunci n favoarea
fenomenului Iorga, un fapt trebuie retinut: crearea unui mit ce-i
va domina pe contemporani si care venea sa confirme n epoca att
de rvnita si apreciata valoare a capitalului intelectual. Indiferent
de imaginea furnizata mai trziu de Iorga n O viata de om asa cum a
fost (1935) si preluata apoi de biografii sai (cu o genealogie
stralucita, ce coboara nrudirile pna la voievozi ca Vasile Lupu,
Gheorghe Stefan, Istratie Dabija, Serban Cantacuzino, Constantin
Brncoveanu s.a., sau carturari precum Grigore Ureche, Miron
Costin, Constantin Cantacuzino, Manolache Draghici etc)9. n
realitate, pe la 1890, ntr-o vreme cnd asistam la declinul elitei
nobiliare ereditare si la ascensiunea noilor elite financiare si
intelectuale10, N. Iorga ocupa din punct de vedere social o pozitie
modesta. Iar n cazul acesta doar capitalul intelectual putea oferi
sansa reusitei n ierarhia sistemului.
Un rol hotartor n crearea imaginii lui legendare a avut A.
D. Xenopol, profesor la Universitatea ieseana, cu intime relatii n
rndul intelectualilor locali si cu evidente veleitati de mentor n
cadrul recent ntemeiatei Societati stiintifice si literare, n al carei
organ publicistic, Arhiva, avea sa tipareasca N. Iorga ncepnd
cu 1890. Xenopol are, de altfel, ideea organizarii unui banchet n
cinstea lui Iorga (24 decembrie 1889), la care a participat ntreg
corpul profesoral al Universitatii, n frunte cu rectorul N.
8 Vezi Arh. St. Iasi, Facultatea de litere, dos. 229 B/1888, precum si dos. 883/1888, f.
51; 884/1889, f. 11, 43, 66.
9 B. Theodorescu, Contributiuni la cunoasterea stramosilor lui Nicolae Iorga, Bucuresti,
1947, 85 p.; St. S. Gorovei, Mihai S. Radulescu, Stramosii cunoscuti ai lui N. Iorga, n
Acta Moldaviae Meridionalis, Vaslui, VII-VIII, 1985-1986, p. 427-443.
10 Cf. Al. Lapedatu, Scrieri alese, Cluj, Ed. Dacia, 1985, p. 133.

. Fara ndoiala ca Iorga avea

merite exceptionale, dar un alt congener al sau, Ovid Densusianu,
ce a reusit aceeasi performanta de a termina facultatea n doar un
an si jumatate (1893) , ocupnd si el apoi o pozitie dominanta n
panteonul culturii romne, nu s-a bucurat de aceleasi onoruri si
facilitati, chiar daca tatal sau, Aron, era profesor la facultatea de
litere din Iasi; se afla nsa de cealalta parte a baricadei junimiste.
Culianu11, si tot el aranjeaza tnarului absolvent o audienta la
junimistul Th. Rosetti, ministru al Cultelor si Instructiunii pe
atunci, aflat la Iasi n ianuarie 189012. Fara sa ma ntrebe nimeni
marturiseste Iorga daca vreau sa fac politica si n ce club am de
gnd sa ma nscriu, fara sa mi se ceara nici un fel de servicii pe
viitor, mi s-a promis ajutor pentru a merge n Italia13, fapt
ndeplinit cu maxima promptitudine si prin mijlocirea lui Iacob
Negruzzi. Ca ajutorul acordat de junimisti N. Culianu, St.
Vrgolici, I. Caragiani s.a. a fost dezinteresat este doar o
aparenta. S-a evidentiat deseori politica Junimii de atragere a
elementelor capabile si promitatoare din punct de vedere
intelectual, de a le acorda stipendii si a le plasa n pozitii ce
controlau diverse prghii ale statului14
ncheindu-si n mod stralucit studiile, cel putin doua
probleme se puneau n fata lui Iorga si a sustinatorilor sai: pe de o
parte, obtinerea unei burse n strainatate si dobndirea, mai apoi, a
11 I. E. Toroutiu, Studii si documente literare, IV, Bucuresti, 1933, p. 399-400.
12 Scrisori catre N. Iorga, I, editie B. Theodorescu, Bucuresti, 1972, p. 3. Pentru rolul
jucat de Xenopol n destinul lui N. Iorga vezi si A. D. Xenopol, Un ultim cuvnt
pentru d. N. Iorga, n Romnul, an. 47, 1903, nr. 136 (27) din 9 octombrie.
13 N. Iorga, O viata de om asa cum a fost, editie Valeriu si Sanda Rpeanu, Ed.
Minerva, Bucuresti, 1984, p.116.
14 Vezi Sorin Alexandrescu, Junimea: Discours politique et discours culturel, n Libra.
Etudes roumaines offertes Willem Noomen loccasion de son soixantime anniversaire,
d. Par I. P. Culianu, Groningen, Presses de lUniversit, 1983, p. 47-49. Junimea
este o scoala de cadre ce produce partizani si i distribuie sistematic n toate domeniile
vietii publice, o infrastructura sociala sau, cu alte cuvinte, o mafie ce asigura
membrilor ei functii si promovari sociale(p. 51).

unei catedre universitare; pe de alta, asigurarea unei confortabile

situatii materiale.
n atingerea celor doua deziderate nu erau suficiente doar
nsusirile intelectuale. Trebuiau elaborate, constient ori nu,
anumite strategii, din care cea matrimoniala a fost imediata. Faptul
ca N. Iorga, n scurta lui studentie, fusese ndragostit de o colega la
aceeasi facultate, Ecaterina C. Botez, era n toamna lui 1889 deja de
notorietate. Marturie stau scrisorile bunilor sai colegi si prieteni
Dimitrie Evolceanu si Petre Fntnaru15.
Nascuta la 30 martie 1866 n com. Miroslava (jud. Iasi),
Ecaterina Botez provenea dintr-o familie de mici proprietari
agricoli, din care doar unchiul Gavrila Botez dobndise o oarecare
pozitie n cadrul corpului ofiteresc (n 1866 avea gradul de
capitan)16. O astfel de casatorie nu putea aduce nimic bun lui Iorga,
dect griji suplimentare. Or, fiind cunoscut temperamentul
viitorului istoric, dominat de o mare ambitie si orgoliu, un
eventual esec trebuia anulat printr-o casatorie ce putea sa-i
asigure atuurile esentiale n cadrul proiectelor ulterioare.
Nu avem marturii directe, dar informatiile ce le detinem
deja indica evident ca A. D. Xenopol este mijlocitorul si
sustinatorul casatoriei lui Iorga cu Maria Tasu17. Se apela la o
alianta locala, cu o familie ce constituia un factor favorabil largirii
legaturilor cu mediul intelectual si politic iesean, legaturi de mare
importanta pentru Iorga n acel moment.
15 Scrisori catre N. Iorga, I, p.101-102, 127-128.
16 Din actul de nastere al Ecaterinei aflam: tatal - Costache, n. 1826, greco-ortodox,
agricultor; mama - Profira, n. 1838; unchi de pe tata Grigore, n. 1836, agricultor;
Gavrila, n. 1832, ofiter (cf. Arh. St. Iasi, Facultatea de litere, dos. 219/1888, f. 2).
17 Ct priveste cariera de studenta a Ecaterinei Botez, constatam ca pna n 1892 si
trecuse toate examenele cu exceptia celui de istoria romnilor la A. D. Xenopol. Cu
toate eforturile depuse, nici n 1897 nu reusise sa obtina nota de trecere la aceasta
materie predata tocmai de protectorul lui Iorga. Motivatiile ar putea fi gasite n
evenimentele nceputului de an 1890? (cf. Arh. St. Iasi, Facultatea de litere, dos.
892/1897, f. 2). Oricum, la 24 ianuarie 1890, D. Evolceanu vedea n Ecaterina o
fiinta att de dragalasa cu lacrimi n ochi (Scrisori catre N. Iorga, I, p. 102).

Membru fidel al societatii Junimea din 1872, Vasile

Tasu18 era unul din cei trei romni (alaturi de G. Panu si Al.
Lambrior), care mpreuna cu A. D. Xenopol aveau sa dea un nou
impuls interesului asupra istoriei nationale, ntr-o ambianta ce la
nceputuri se arata refractara fata de acest domeniu. Ani de-a
rndul prim presedinte al Tribunalului din Iasi, profesor suplinitor
la catedra de Drept civil roman a Universitatii locale (ntre 15
octombrie 1874-1 aprilie 1876 si 1 iunie 1880-15 aprilie 1881), iar
mai apoi consilier la Curtea de Casatie19, Tasu ocupa asadar un loc
de frunte n ierarhia oficialitatilor iesene. De altfel, la scurt timp
dupa anuntarea intentiilor matrimoniale, Iorga si face aparitia
alaturi de viitorul socru la nmormntarea lui Ion Creanga
moment ce a reunit o parte din prietenii si cunoscutii defunctului:
A. C. Cuza, C. D. Anghel, V. M. Burla, Artur Stavri, C. Evolceanu
s.a. Prin intermediul lui Tasu ncepe sa publice, din februarie 1890,
n Lupta, gazeta condusa de G. Panu, si tot prin acesta cunoaste
pe Ion Luca Caragiale, proaspat casatorit cu Alexandrina Burelly si
stabilit temporar la Iasi20. Este un moment n care, prin intermediul
primei generatii de junimisti, Iorga realizeaza legaturi profitabile
pentru viitorul carierei sale.
Faptul nu scapa neobservat congenerilor ieseni, ceea ce
determina pe fostul coleg de facultate, Petre Fntnaru, sa-i
prezinte atmosfera ntr-o epistola din 23 martie 1890: La noi,
printre baieti, se cam cunosc gndurile tale. Multi ma ntreaba
vesnic ce mai stiu n aceasta afacere de dragoste a ta. Le raspund ca
nu pricep nimic. Nu tocmai cu ochi blnzi privesc ei lucrurile, ar
dori sa nu se ntmple asa cum doresti; de ce? Raspunsul l dau
18 Vaile Tasu, nascut n noiembrie 1844 la Baia (jud. Suceava); parintii: Neculai
(+1854) si Safta (+1860). Casatorit la 11 aprilie 1871 cu Eleonora Pop, nascuta la 26
noiembrie 1854 n Iasi; parintii: Dimitrie si Elena (+26 noiembrie 1855), domiciliati
n Tecuci (cf. Arh. St. Iasi, Tribunal sect. III. Casatorii, dos. 1885/1871).
19 Functia din cadul Curtii de Casatie era si ea rezultatul unei strategii politice, n
sens larg. Oricum era bine retribuita, leafa fiind ceva mai mare dect a unui
ministru plenipotentiar cat. I sau a unui general de brigada.
20 N. Iorga, O viata de om asa cum a fost, p. 123.

fara multa judecata, bazndu-se, pretind ei, pe precedente, ca totul

ce faci este numai o cerinta n a satisface vanitatea ta21.
Momentul casatoriei venea ntr-o perioada de mare
strmtoare materiala a vaduvei Zulnia Iorga, mama viitorului
istoric. Mult peste posibilitatile ei de venit se consumasera pe
taxele lui George, fratele mai mic al lui N. Iorga, elev la scoala
militara din Iasi (300 lei platiti n ianuarie 1890). La 23 martie
Zulnia reusea sa-i trimita fiului ce urma sa plece n Italia doar 40
de lei (aproape echivalentul pensiei lunare), bani mprumutati de
la Spiru Hasnas din Botosani, prieten al familiei22. Or, casatoria
venea tocmai la timp. Vasile Tasu i ofera pentru nceput, pe langa
stipendiul de la stat, suma de 800 lei, iar apoi, lunar, cte 100-200
lei23. n afara sprijinului material, Vasile Tasu este cel care se pune
neobosit n miscare pentru a asigura un viitor ginerelui sau.
Corespondenta dintre cei doi dezvaluie acest lucru: intervine
deseori pentru ritmicitatea si suplimentarea bursei; da sfaturi n ce
priveste relatiile lui Iorga cu oamenii influenti ai epocii; regleaza
afacerile ginerelui cu diversele reviste n care si tipareste
productiile; urmareste si influenteaza chestiunea concursului la
catedra de istorie universala, apeleaza personal la Take Ionescu, B.
P. Hasdeu, T. Maiorescu, J. Negruzzi, D. A. Sturdza, A. D.
Xenopol, I. Caragiani, Ionescu-Gion s.a., n vreme ce proaspata
sotie juca n peregrinarile europene ale cuplului rolul de
secretar general al istoricului n formare24.
Iata cum surprinde Teoharie Antonescu atmosfera
familiala a cuplului Iorga, aflat la Dresda (1893), descriere ce
evidentiaza si un succint portret al carturarului n formare: Sade
cu nevasta n mansarda, o odaie mica si doua paturi, cu un lighean
murdar si negre pervazurile dinauntru, ar trebui sa fie alb, cu o
21 Scrisori catre N. Iorga, I, p. 127-128.
22 Ibidem, p. 29, 31.
23 Ibidem, p. 64. Pentru o justa comparatie, leafa unui profesor de gimnaziu era n jur
de 200 lei.
24 Ibidem, p. 63-99.

masa lunga si o masa peste masa roasa ori de molii, ori crpita ca
ciorapii mei de mamita. De sofa nu mai vorbesc, ca prea era urta;
mi-era frica sa ma asez pe dnsa de teama unor locuitori foarte
putin comozi. Lucrurile asa de batrne, ar fi pacat sa n-aiba
asemeni locatari necuviinciosi si marunti. Gatesc n casa; doamna
Iorga a facut o omleta pe o tigaita ncalzita cu spirt. Untul nu l-a
fiert odata cu ouale, dar mi l-a adus pe un talerut. [] Am mncat
numai ouale n corpul carora am avut bucuria sa gasesc si un fir
lung, cret si gros, de culoare cam roscata; prin urmare al cui, ca dna Iorga are parul cu totul negru? Placerea acestei noi descoperiri
m-a silit sa ma opresc la drumul jumatate al mesei mele. S-apoi era
fum si aer de bucatarie. [] Aoleu, si Iorga ce om! Cu ct intru n
mai deaproape legaturi cu dnsul si-l studiez mai cu deamanuntul,
tot nu ma pot dezbara de ideile rele ce am asupra lui. Deocamdata
cteva note n aceasta directie. Vorbeam despre articolul meu
trimis lui Xenopol si nca neaparut, el lasnd vorba, care fara
ndoiala ma interesa mai mult pe mine, ncepe sa mi se plnga ca
Xenopol e nemultumit de articolul lui din Revue historique facut ca
recenzie asupra voluminoasei istorii asupra romnilor. [] O alta
observatie este cea urmatoare, mai rea pentru sufletul tnarului.
Vorbeam despre noile carti aparute n limba romna. Iorga cu o
insistenta curioasa mi prezenta o Crestomatie de Beldiceanu sau nu
stiu de cine, iesita n editia Saraga cu 1 leu volumul. Era o carte
foarte neplacuta si la aspect, si la cuprins. Autorul nu parea sa aiba
un gust destul de ales, de fin n copierea bucatilor mai de valoare.
Am citit pe sarite si am nchis-o foarte n graba; mi venise strasnic
sa casc. Pe la sfrsitul volumului era o dare de seama, sau scurte
notite biografice asupra autorilor romni. Fiindca de vreo trei ori
mi-a deschis-o, cam tot pe la aceeasi pagina, de curiozitate am citit,
ca sa vad la ce tine el tot mereu n acelasi loc ca sa fie cartea citita.
Era notita biografica asupra lui Iorga. [] Iesea din notita ca Iorga

e un scriitor de o eruditie si finete, si inteligenta

surprinzatoare25.
ntoarcerea lui N. Iorga n tara coincide cu ocuparea
catedrei de istorie universala a Facultatii de litere si filosofie din
Bucuresti (1 noiembrie 1894), ca suplinitor pentru nceput, moment
ce deschide o noua etapa n biografia carturarului. Relatiile cu sotia
sunt armonioase, corespondenta si diversele informatii dezvaluind
o atmosfera familiala perfecta26. Pna spre finele anului 1899 nimic
nu lasa de banuit n raporturile dintre cei doi. n vreme ce Maria
manifesta bunaoara la 3 octombrie 189927 o deosebita grija fata
de sotul ei aflat n strainatate (mata nu sta n frig, spune sa faca
focul sau spune daca sa-ti trimit [dulceata], fie cea de smeura, ca
eu ti-o trimit, tot pentru mata o pastrez etc), Iorga scria la numai o
luna lui Ion Bianu: nu-ti poti nchipui ce nfiorator de nenorocit
sunt. Destul sa-ti spun ca, desi-mi traiesc copiii, eu nu mai am
familie28. Nu stim concret la ce se referea Iorga, dar momentul
marcheaza nceputul unei perioade de mari insatisfactii. Articolele
publicate de el n Lindpendance roumaine29, ce vizau
personalitati consacrate ale culturii romne precum B. P. Hasdeu,
V. A. Urechia, Gr. G. Tocilescu, A. D. Xenopol s.a., au generat o
veritabila coalitie mpotriva criticului, ajungndu-se pna la
propunerea excluderii din Academie. Focul concentric al
adversarilor mergea chiar si la chestiuni de ordin familial.
25 Teoharie Antonescu, Jurnal, text inedit aflat n Arhiva Muzeului literaturii
Romne din Iasi, nr. 8569/ 2, f. 2-4.
26 Din aceasta casatorie au rezultat urmatorii copii: Petru (1894-1965), ofiter de
cariera, cavaler al ordinului Mihai Viteazul, casatorit n 1927 cu Elena
Dumitrescu; Elena (1896-1898); Maria (1897); Florica (1898-1954), autoare a doua
volume de versuri, casatorita n 1918 cu colonelul D. Chirescu (1890-1980), cavaler
al ordinului Mihai Viteazul si prefect de Storojinet n timpul guvernarii Iorga
(1931-1932).
27 Scrisori catre N. Iorga, I, p. 597.
28 N. Iorga, Corespondenta, I, editie Ecaterina Vaum, Bucuresti, 1984, p. 125.
29 Reunite n Opinions sincres. La vie intellectuelle des Roumains en 1899, Bucarest,
1899, si Opinions pernicieuses dun mauvais patriote, Bucarest, 1900.

Pe acest fond are loc si divortul de Maria, la initiativa lui

N. Iorga, invocndu-se traiul rau, abaterile sale de la datoriile
conjugale si insulte grave ce i s-au adus. Nu insistam asupra
procesului de divort din 16 octombrie 1900, derulat ntr-un timp
record. Si nici asupra depozitiei martorilor care au urmat ntocmai
indicatiile avocatului Stavri Predescu30. Retinem doar ca Iorga se
baza n fata instantei pe marturiile lui Ioan Bogdan si D.
Evolceanu, colegi de profesorat la Universitatea bucuresteana, ale
lui Stefan Orasanu, student al lui Iorga si functionar la Biblioteca
Academiei, tot prin grija acestuia, si nu n ultimul rnd pe
complicitatea presedintelui completului de judecata31.
Desi sursa intima a problemelor conjugale ramne
inexplicabila ca n multe alte cazuri, divortul lui N. Iorga apare ca
o etapa n urmarirea realizarii att a dezideratelor intim personale,
ct si a celor sociale. Asa cum reiese din corespondenta lui cu
Catinca Bogdan din octombrie-noiembrie 1900, divortul de Maria
devenea n plan personal sansa unei noi vieti32 nu numai prin
modificarea raporturilor sociale. n fond, mariajul si divortul sunt
doua mijloace care permit atingerea aceluiasi rezultat: mplinirea
personala, fericirea. Din aceasta perspectiva, fragilitatea
casatoriilor nu se datoreaza direct problemelor sentimentale, ci
sunt expresia aspectului prometeian al reprezentarilor sociale
asupra fericirii33. Divortul lui Iorga nu apare ca anormal, chiar daca
este imprevizibil pna la mijlocul anului 1900. El devine n mod
functional necesar atunci cnd traiectoria istoricului nu mai
corespundea premiselor initiale, cnd obiectivele ce au dus la
casatoria cu Maria Tasu au fost atinse; utilitatea asocierii nu mai
30 Scrisori catre N. Iorga, I, p. 599-600.
31 Cf. N. Iorga, Scrisori catre Catinca. 1900-1939, editie Andrei Pippidi, Bucuresti,
1991, p. 51-52.
32 Asupra acestui aspect, vezi C. A. Brown, R. Feldberg, E. M. Fox, J. Kohen, Divorce:
Chance of a New Lifetime, n Journal of Social Issues, 32, 1976, no. 1, p. 119-134.
33 A. J. Norton, P. C. Glick, Marital Instability: Past, Present and Future, n Journal of
Social Issues, 32, 1976, nr. 1, p.5-20 [p. 17].

era evidenta si se impunea ca Iorga sa joace o alta carte, ntr-un

context diferit. Sub acest aspect, divortul si un nou mariaj pot fi
interpretate ca un indice de buna integrare sociala si de un bun
tonus psihologic pentru el. Asadar, desfacerea primei casatorii se
produce n urma unei tensiuni ntre proiectul cultural matrimonial
initial imaginat de N. Iorga si interactiunea sociala ulterioara n
care a plonjat istoricul. La 1900 lui Ioga i lipsea protectia eficienta
mpotriva agresiunilor pe care de altfel le dezlantuise, protectie
bazata pe relatiile familiale de tip burghez ce presupuneau
existenta unei retele de legaturi durabile si utile, capabile de
reproducere si extindere, de a oferi profituri materiale sau
simbolice.
Daca lipsa unor informatii nepartinitoare ne face dificila
configurarea adevaratelor motive ale divortului, iar cele existente
sunt unilaterale si n vadita contradictie cu tonul si semnele
desprinse din corespondenta purtata de Iorga cu mama si sotia sa,
ramne sa cautam alte elemente ce ar putea contribui la limpezirea
unora din cauze.
nca din vara anului 1899 N. Iorga se afla la Brasov,
lucrnd asiduu n arhivele de aici pentru elaborarea volumului de
Istoria literaturii romne din sec. al XVIII-lea. Cu acest prilej, viziteaza
des casa parinteasca a slavistului Ioan Bogdan, unde va cunoaste o
parte din membrii familiei34, intelectuali rafinati ce stiau sa creeze o
atmosfera intima si prieteneasca. De altfel, un an mai tarziu, aflat la
Iasi, Iorga simtea lipsa unui mediu de care se atasase mult: Vai, ce
oameni sunt romnii de aici si ce putin va seamana voua de acolo!
Ce neprimitori, ce brutali mi se par Cei mai multi nu-ti pot vorbi
zece vorbe fara a-ti spune o grosolanie Cu ct patesc mai multe
din acestea, cu atat mi-e mai drag sa ma gndesc la sezatorile de
seara de la Brasov35. Si nu ntmplator, n vara lui 1900 va locui
vizavi de casa Bogdanilor, pe strada Cacova de Sus, nr. 8 (azi
34 La 1898-1899 se aflau aici Elena Bogdan si patru din copiii ei: Maria, Ecaterina,
Alexandru si Lucia-Augusta.
35 N. Iorga, Scrisori catre Catinca. 1900-1939, p. 27.

),
Iorga se ataseaza initial de Maria, buna dascalita si cu faima
intelectuala, fiica mai mare a familiei si care, conform uzantelor
vremii, era cea dinti ndreptatita la casatorie. Pe neastepate nsa
interesul se ndreapta spre Ecaterina, recent ntoarsa acasa din
Budapesta, unde absolvise Institutul pedagogic Erzsbet.
Constantin Brncoveanu). Desi nedivortat, dar zdruncinat de
atmosfera conjugala (la nceput dispret, neglijenta, tacere; fereala
cea mai strasnica de a spune un cuvnt mai bun si mai cald, un
cuvnt de iubire; apoi tolerarea unui barbat care n-are defecte3637
1900 devine un an plin de nelinisti si incertitudini pentru
Iorga, generate de raceala Catincai. Cele 131 de epistole expediate
de Iorga acesteia, interventia fratilor ei, Ioan, Gheorghe si
Alexandru, precum si a prietenului Andrei Brsan, vor duce la
finalitatea mult asteptata38.. Astfel, la 4/ 17 februarie 1901, n
biserica Sfntu Nicolae din Scheii Brasovului, a avut loc cununia,
nas fiindu-le Al. Tzigara-Samurcas39.
O asemenea alianta familiala nu era fara semnificatii.
Originar din Scheii Brasovului, Ioan Bogdan este primul din cei 11
copii ai unei familii care prin intermediul nvataturii si al
nrudirilor a ocupat un loc dominant n mediul intelectual
romnesc40. Din fratii acestuia s-au remarcat: Gheorghe BogdanDuica, profesor la liceul Dimitrie Cantemir din Bucuresti, care
prin anii 1898-1900 se afla n foarte strnse relatii cu Titu
Maiorescu si se bucura de un bun renume pentru pertinentele
studii de critica literara, fapt ce-i va aduce numirea, n 1919, ca
membru al Academiei Romne si profesor la Universitatea din
36 Ibidem, p. 33.
37 Maria (1873-1963) se va casatori mai apoi cu Grigore Popescu, proprietar n
Toplita, n mai 1902. S-ar parea ca Iorga avea un contracandidat la mna Catincai n
persoana lui Aurel Bunea, fratele canonicului Augustin Bunea.
38 Logodna lui N. Iorga cu Catinca Bogdan este anuntata de Tribuna poporului
(Arad), V, 1901, nr. 16 din 25 ianuarie/ 7 februarie, p. 3.
39 Sotia acestuia, Maria Tzigara, se nrudea cu Zulnia Iorga.
40 I. Ciolan, Cateva date despre familia Ioan Bogdan. Pe marginea unor scrisori si
documente inedite, n Romanoslavica, XIII, 1966, p. 273-283.

Cluj; Stefan, profesor la Facultatea de farmacie din Bucuresti;

Alexandru, doctor n filologie, profesor la liceul romnesc din
Brasov; Iordan, absolvent al Facultatii de farmacie; Aurel, ofiter
ajuns pna la gradul de general; iar dintre surori Elena, casatorita
cu avocatul Dumitru Pop, si Lucia-Augusta, casatorita cu un ofiter
(Herman Seicher) si o vreme colaboratoare a lui Iorga. Dintre toti,
Ioan Bogdan este cel mai stralucit reprezentant al familiei, iar
nrudirea cu Nicolae Iorga a jucat un rol nsemnat n viata
intelectuala din primele decenii ale veacului nostru. Specialist n
filologia slavo-romana si profesor la Universitatea din Bucuresti, I.
Bogdan a fost un caz unic n istoria facultatilor de litere romnesti,
dar att de necesar n mplinirea unei strategii de grup: mai bine de
doua decenii a fost decan al acestei institutii (1898-1919), cu scurte
ntreruperi, cnd a functionat ca prorector si rector41.
nca din 1898 cei doi se gasesc angrenati prin interese
comune ntr-o miscare renovatoare a culturii noastre, momentul
indicnd aparitia n snul universitarilor bucuresteni a doua
directii diferite de conceptii, a unui conflict de idei, dar si de
generatii. De o parte tinerii, triada critica ce reunea pe Dimitrie
Onciul, Ioan Bogdan si Nicolae Iorga, pe de alta batrnii (V. A.
Urechia, B. P. Hasdeu, Gr. G. Tocilescu, N. Quintescu s.a.),
ncorsetati ntr-un academism rigid si conformist, neputinciosi n
acceptarea ideilor novatoare. Iar impunerea unor noi deziderate si
programe coerente de munca n domeniul universitar presupunea
nsusirea prghiilor de putere n administrarea domeniului. Iorga
si Bogdan se vor angaja de acum ntr-o lupta n care jocul de culise,
cultivarea orgoliilor si a slabiciunilor vor sfrsi prin a-i face
atotputernici n cele mai nalte foruri stiintifice romnesti.
Corespondenta dintre cei doi si marturiile contemporanilor, faptele
n sine reconstituite pe baza arhivelor diverselor institutii sunt mai
41 C. N. Velichi, Ioan Bogdan si reorganizarea Facultatii de filosofie si litere din Bucuresti,
n Romanoslavica, XV, 1967, p. 219-236. Ioan Bogdan era casatorit cu Maria
Coltescu, a carei nepoata Silvia, fiica industriasului Ioan Christescu, a devenit sotia
lui Vasile Prvan.

mult decat revelatoare. Se constata o strategie bine elaborata, n

care spiritul dictatorial era oarecum nstapnit iar politica de cadre,
de plasare a discipolilor n posturi importante, si regasea traditia
n politica junimista din a doua jumatate a veacului XIX. Cu titlu
de exemplu, se poate constata ca mai toti dar aproape toti istoricii
universitari de renume din primele trei decenii ale secolului nostru
si datoreaza cariera lui N. Iorga si I. Bogdan: G. I. Bratianu, Ilie
Barbulescu, N. Banescu, P. Cancel, C. C. Giurescu, Al. Lapedatu, I.
Lupas, Ilie Minea, G. Oprescu, P. P. Panaitescu, V. Prvan, Em.
Panaitescu, D. Russo, D. M. Teodorescu s..a. Atotputernicia celor
doi s-a manifestat de la acordarea burselor de studii pentru
studenti si pna la numirile universitare ori n snul Academiei,
ntr-o maniera ce ar merita relevata, dar a carei complexitate nu ne
permite sa o reconstituim aici.
Ce a nsemnat disparitia lui Ioan Bogdan n 1919 se poate
lesne constata din nsemnarea epistolara a lui Sextil Puscariu,
datata 2 iunie 1923. Ramas aproape singur n fata propriilor
discipoli, care reiterau oarecum evenimentele de la cumpana dintre
secole, Iorga va deveni la rndul sau victima unei alte generatii ce
apela la aceleasi strategii precum au facut-o cndva mentorii lor.
Ieri am avut la Academie noteaza filologul clujan ceea ce era
de asteptat. Dupa scenele turbulente din anii trecuti si tendinta tot
mai pronuntata de dictator a lui Iorga, noi, cei care-l respectam si-i
suntem cu adevarat prieteni, dar nu ntelegem sa-l aprobam n
toate capriciile si neconsecventele sale, am hotart sa votam, chiar
contra vointei lui []. El s-a nfuriat, a venit n sala de sedinte si si
scrise demisia, explicndu-ne la cei de fata cum el a fost totdeauna
terorizat, mai nti de I. Bogdan, apoi de Onciul, acum de
Prvan42.
Ar fi prematura si, oricum, prea vasta analiza efectelor
acestui ultim mariaj al lui Iorga cu Ecaterina Bogdan, ale carui
consecinte s-au dovedit mai mult dect benefice n cariera
42 Sextil Puscariu, Memorii, Bucuresti, Ed. Minerva, 1978, p. 634.

istoricului. Cert este nsa faptul ca Iorga a optat pentru acele solutii
care sa-i puna n valoare talentul, capacitatea intelectuala si
temperamentul. n pragul secolului XIX se constata acea mutatie
profunda n dinamica mariajelor din interiorul corpului profesoral
universitar, n care capitalul intelectual sta la baza strategiilor si
atuurilor reusitei profesionale. Iar cazul de mai sus nu este
singular n epoca. Aceleasi conduite le ntlnim la familia
Densusenilor si a Giurestilor, pentru a da doar doua exemple cu
rezonanta n cultura romna si o ncarcatura genealogica bogata.
La esecul primului mariaj al lui Iorga a contribuit, fara
ndoiala, faptul ca acesta era un izolat ntr-un cmp n cadrul
caruia nu s-a putut acomoda att prin vrsta, ct si prin pozitie
sociala, nivel intelectual si habitudini. Prin socrul sau, Vasile Tasu
care nu-si facuse prezenta n spatiul cultural iesean dect prin
cteva recenzii , Iorga contactase la vremea respectiva legaturi
profitabile cu potentatii unei generatii ce nu-si mai gaseau locul si
functionalitatea optima n noul cadru de transformari sociale si
culturale de la finele secolului XIX. Apoi, familia juristului era
putin numeroasa: n afara Mariei, lipsita de studii superioare si cu
un spirit mult prea casnic si refractar noilor tipuri de conveniente
sociale n care Iorga se implica tot mai mult, familia Tasu mai avea
un fiu, Vasile, nevazator din nastere si care, dupa studii stralucite
la Paris, a pus la noi bazele nvatamntului pentru orbi. Nici
ncercarea unor firave aliante familiale (prin botezuri sau cununii)
nu au dat rezultate. Singura legatura cu mediul universitar era
Constantin Erbiceanu, nrudit cu Tasu si nas al fiicei lui Iorga din
prima casatorie, Florica, legatura ce putea trece ca nesemnificativa
daca luam n seama chiar si numai vrsta elenistului: 65 ani n
1900.
Apropierea lui Iorga de I. Bogdan a fost facilitata si de o
situatie familiala aproape similara. Amndoi au crescut n lipsa
tatalui, n medii ce aveau un sistem de valori si habitudini de clasa
relativ identice; erau congeneri si formati n acelasi mediu
intelectual universitar (la Iasi); optiunile pentru viitoarele cariere,

n ambele familii, se ndreapta spre profesiuni didactice, insuficient

platite dar sigure, militare si medicale.
Au fost acestea doar cteva consideratii ce trebuie extinse
asupra ntregului corp universitar n vederea definirii unei
tipologii complete a strategiilor matrimoniale, cu rezultate ce ar
putea fi fundamentale pentru morfologia cmpului intelectual
romnesc.

PENTRU O ISTORIE A CUPLURILOR

N MEDIUL INTELECTUAL ROMNESC

Desi ar putea parea un aspect mai putin interesant si

semnificativ n reconstructia istoriei intelectualitatii romnesti,
abordarea dintr-o atare perspectiva este departe de a fi inutila ori
extravaganta. Fara sa exageram, se poate afirma ca orice
investigatie de acest tip si pierde din aspectul de intriga
romanesca n profitul conturarii unei veritabile istorii, n care
prghiile ei motrice se afla de fapt n culise, mult mai n adncime
dect ne-ar place noua sa credem. Sub acest aspect, partea
sentimentala a fiintei umane a constituit mereu unul din agentii
principali ai dinamicii istoriei, si orict s-ar evita o astfel de
remarca, faptul n sine ramne o realitate pe care mai mult sau
mai putin explicit cu totii o recunoastem.
De altfel, ne place sau nu, n mod cert se renunta tot mai
mult la conceptia teleologica asupra istoriei, iar daca sa zicem
unul din marii sociologi contemporani a pus in discutie
dominatia masculina75, nu mai putin adevarat este faptul ca o
suma de alte lucrari au venit sa impuna femeia ca veritabil
subiect al istoriei76. ntre aceste doua extreme nsa, mereu se mai
75 Pierre Bourdieu, La domination masculine, Paris, dition du Seuil, 1998.
76 Les femmes sujets d'histoire, sous la direction de Irne Corradin et Jacqueline
Martin, Toulouse, Presses Universitaires du Mirail, 1999. Vezi mai nou, pe aceasta

afla cte ceva, ceva care poate stabili o mai fireasca relatie ntre
istorie, structuri si modele: este vorba de trairea comuna dintre
sexe, deopotriva lor participare la cursul istoriei. Daca barbatul s-a
aflat mai totdeauna sub luminile rampei, complementul sau firesc
pare ca a stat mereu n umbra, istoria de prea putine ori scotnd la
iveala femeia ca determinanta a evolutiei, macar n aceeasi
proportie cu partenerul ei de viata.
tema, si L'histoire sans les femmes est-elle possible?, sous la direction de Anne-Marie
Sohn et Franoise Thlamon, Rouen, Librairie Acadmique Perrin, 1998; Franoise
Thbaud, crire l'histoire des femmes, Fontenay-aux-Roses/ Saint-Cloud, ENS
ditions, 1998; Pamela Cox, Futures for feminist histories, n Gender and History,
XI, 1999, no.1, p. 164-168; Alain Ballabriga, Christine Bard (s.a.), L'histoire des femmes,
n Annales, LIV, 1999, no.1, p. 87-168; Bettina Bradbury, Feminist historians and
family history in Canada in the 1990s, n Journal of Family History, XXI, 2000, no. 3,
p. 362-383;
Cu alte cuvinte, se impune o istorie a cuplului, cadru
obligatoriu al dezvoltarii fiintei umane. Realizarea unui cuplu nu
este doar un simplu angajament social si sentimental, ci pune
ordine n viata indivizilor, da sens existentei, iar prin ntemeierea
unei familii se creaza de cele mai multe ori locul central de
autorealizare, de dobndire a unei identitati, de structurare
normativa a realitatii nconjuratoare77. De aceea, indivizii gasesc n
organizarea matrimoniala un principiu de functionare relativ
atragator si avantajos. Este adevarat si faptul ca diversele
substitute (intelectuale, politice, comerciale, hoby etc) concureaza
placerile si serviciile produse printr-o unitate domestica, dar
aceste prestatii exterioare necontrolate duc cum se va vedea si
din analiza noastra la o discontinuitate afectiva, la deformari de
personalitate usor sesizabile de contemporani.
Asadar, orice cuplu este o entitate originala, avnd propria
personalitate, propria sa istorie unica, dar care n fond reuneste
doua istorii a fiecaruia din parteneri. Este si motivul pentru care se
impune o astfel de tema n cercetarea istorica. Nu poate exista o
77 Cf. P. L. Berger, H.. Kellner, Le mariage et la construction de la realite, n P. L. Berger,
Affronts la modernit, Paris, Centurion, 1980, p. 23-44.

istorie a intelectualilor, privita sub aspect biografic, de poveste a

vietii, fara o abordare si a celuilalt, mai putin cunoscut, adeseori
sters din memoria posteritatii pentru simplul motiv ca a fost
eclipsat de puternica personalitate a barbatului celebru. Muza,
iubita, sotie, obiect al placerilor carnale ori sursa de nefericire, cu o
prezenta mai mult sau mai putin efemera, femeia a devenit
victima unui anume tip de istoriografie (din nefericire dominanta),
rece si trunchiata, aproape statica, lipsind personajele feminine de
acele reconstructii care sa dea parti din adevarata viata mult mai
dinamica , elemente care sa aiba cu adevarat capacitatea de a
explica multe din ratiunile devenirii si afirmarii unui intelectual n
domeniul ce l-a onorat. Printr-o atare analiza s-ar patrunde mult
mai adnc n biografia individuala si colectiva a intelectualilor,
abordndu-se partile obscure, adeseori necunoscute dar si
frecvent ocolite ale unor personaje ce merita mai multa atentie. n
felul acesta se vor putea ntelege mai bine structurile de
functionare ale unei anume fractiuni a elitelor romnesti, prin
reliefarea unor complexitati abia intuite.
Cum de la sine se ntelege, nu ne propunem sa analizam
relatiile sentimentale n sine (emotiile si trairile intime scapnd
perceptiei si contabilitatii prozaice a istoricului), ci practicile,
comportamentele amoroase si de familie, statutul si rolul femeii n
viata intelectualului romn etc. Asa cum se pronunta G. Calinescu
ntr-o conferinta tinuta n 1947 la invitatia Federatiei Democratice a
Femeilor din Romnia, desi nu n directia preconizata de
organizatori, cnd ntr-o cultura un barbat si o femeie nu au sa-si
spuna nimic, acea cultura nu-i eminenta78. Iar aceasta remarca
avea n vedere si lipsa n literatura romna sau nevalorificarea
schimburilor epistolare dintre doi ndragostiti (si nu numai), spre
deosebire de apusul Europei. Pentru ca declaratiile de dragoste,
practica epistolara au fost si sunt cel mai bun complice al
78 G. Calinescu, Aproape de Elada, ed. Geo Serban, Bucuresti, 1985 (supliment al
Revistei de istorie si teorie literara, nr. 2), p. 101-102.

ndragostitilor, cel mai adaptat instrument pentru a prezenta

sentimentele; apoi, scrisorile pot fi citite si recitite, de regula n
intimitate. Ele sunt adaptate destinatarului, adeseori textul este
profund gndit si ngrijit, cu ncarcatura emotionala, n care nu de
putine ori se regasesc creatii poetice ori meditatii asupra relatiilor
dintre barbat si femeie, asupra fiintei umane, asupra dezideratelor
de orice natura, cu alte cuvinte contin o filozofie a vietii bine
circumscrisa si cu sorti de punere n practica. Din pacate, cu putine
exceptii79, la noi nu prea s-au publicat volume de corespondenta de
acest gen, poate si pentru ca lipseste o cultura a epistolelor
amoroase.
n linii mari, povestea cuplurilor n mediul intelectual nu
ar trebui sa difere de celelalte categorii profesionale. Se impun
totusi cteva specificitati, ce tin de orizontul cultural, o mai mare
capacitate de a organiza viitorul, mediile n care umbla etc.
Teoretic, intelectualii ar trebui sa aiba conduite sensibil diferite de
marea masa a vulgului, macar prin simplul fapt ca au avut acces la
surse educationale mult mai bogate si diverse, chiar si numai daca
am lua n calcul lectura cartilor. Or, pe aceasta tema, a educatiei
sentimentale, provocarile nu au lipsit, ci dimpotriva, literatura
oferind productii intrate demult n patrimoniul universal,
ncepnd cu Banchetul din Dialogurile lui Platon, Arta de a iubi a lui
Ovidiu si pna la scrierile lui Petrarca, Abelard, Grieux, Leopardi,
Goethe, Sainte-Beuve (cu a sa Volupt, din 1834), Balzac, D'Anunzio
s.a. pentru texte citite uzual de multi din intelectualii romni n
formare80 si la care fac referinta n memoriile, jurnalele sau
corespondenta lor. Din acest punct de vedere, aproape cu totii au
calificat adolescenta ca o perioada romantica a vietii, cu sursele ei
79 Vezi n mod deosebit Nae Ionescu, Corespondenta de dragoste (1911-1935), vol.I-II,
ed. Dora Mezdrea, Bucuresti, Ed. Anastasia, 1997.
80 Pentru raspndirea traducerilor si a literaturii franceze la noi (desi categoria
sociala la care ne referim prefera lecturile n original), abundenta din perspectiva
temei, vezi Ecaterina Cleynen-Serghiev, Les belles infidles en Roumanie,
Valenciennes, 1993.

intelectuale practic inepuizabile, iar romantismului i s-a recunoscut

mereu ordinea emotionala si afectiva ca o dimensiune
semnificativa a realitatii umane81. Nu trebuie sa omitem din
lecturile de initiere nici pe cele care au facut cultul virilitatii n
perioada interbelica, insistent invocat epigonic de Mircea Eliade82
sub impulsurile ideologiilor de dreapta. Asadar, lecturile pe aceste
teme au contribuit major la modelarea imaginarului tinerilor
intelectuali n formare, acestia identificndu-se adeseori cu
personajele, ba chiar comportndu-se aidoma.
n ce priveste studiul de fata, este de remarcat dificultatea
n a stabili o tipologie a conduitelor sentimentale, pentru perioada
relativ lunga ce am abordat-o, ntruct ele sunt ntr-adevar
permanente ale fiintei umane, cu aceleasi scopuri si finalitati, nsa
de o complexitate greu de circumscris aici. Pe de alta parte, o
ancheta de acest gen este si anevoios de ntreprins acum datorita
att lipsei unui optim material documentar, ct si a valentelor ce le
presupune. De altfel, nici nu ne-am propus mai mult dect de a
mobiliza astfel de analize, n cazul nostru invocnd aici
evenimente si personaje mai bine cunoscute ale istoriografiei, cu
forta de sugestie. n fapt, nu nseamna mare lucru, o cohorta
ntreaga de intelectuali asteptnd sa-si ofere propriul exemplu n
edificarea unei viitoare istorii a cuplurilor.
Din aceasta perspectiva, vom oferi cteva elemente ce se
cuvin a fi retinute si analizate, pigmentnd demersul chiar cu
marturii ale actorilor, ntr-o succesiune nu neaparat fireasca. n
acest context, o prima abordare ar fi deslusirea idealului feminin n
imaginarul intelectualului romn.

81 Cf. Georges Gusdorf, L'homme romantique, n Le Romanisme, Paris, Payot, 1993, t. II,
p. 27.
82 Vezi romanul sau autobiografic Romanul adolescentului miop, ed. M. Handoca,
Bucuresti, Ed. Minerva, 1989 (ce contine si Gaudeamus) si Memorii (1907-1960), I-II,
ed. M. Handoca, Bucuresti, Ed. Humanitas, 1991.

I. Idealul feminin

Imaginea intima, idilica a iubitei, a viitorului partener de

viata este fara ndoiala rezultatul a cel putin doua impulsuri, de
cele mai multe ori contradictorii. Pe de o parte este vorba de
modelele familiale dobndite, cu acumulari dintr-o profunda
traditie (adeseori profund conservatoare), impregnata cu
principiile moralei crestin-ortodoxe, la care se adauga modelele din
imediata apropiere; pe de alta, impulsurile generate de un univers
oarecum fictiv, prin intermediul lecturilor adolescentine, a asazisei literaturi de dragoste care nca de la finele secolului XVIII
a tot promovat libertinajul ludic , ori a altor forme de vehiculare a
educatiei sentimentale, cum ar fi de pilda productiile
cinematografice de dupa primul razboi mondial, att de gustate la
noi, ca si aiurea toate acestea ntr-un continuu proces de
transformare n cadrul epocii ce o avem n vedere. n plus, cu prea
putine exceptii, toti intelectualii romni au avut posibilitatea de a
calatori pentru studii ori specializari n apusul Europei, spatiu
destul de eterogen care a oferit noi si diverse modele n abordarea
vietii sentimentale. Dimitrie Petrino, obscur poet si pentru putina
vreme profesor universitar la Iasi, cu o sumedenie de deficiente
fizice, vaduv dupa numai doi ani, devine la ntorcerea dintr-un
lung si aventuros sejur european un cuceritor infailibil, un boem n
adevaratul sens al cuvntului, rasfatat al diverselor saloane literare
prin conduita lui cosmopolita, prin mitul femeii ce-l dezvolta n
poezie, pentru iubirea-idol ce-o predica fara ncetare83. Nu
ntmplator, Apusul a fost asimilat de autohtonisti, de cei mai
putin umblati prin lume, cu un spatiu al pierzaniei, n care
libertatea de manifestare aducea mai mult rau dect bine. Si, dupa
cum se stie, nu putini au fost la noi anti-occidentalisti!
De altfel, mediile studentesti au constituit mereu focare de
promovare a legaturilor ntre sexe, adeseori mediu boem ideal, n
83 D. Manuca, Scriitori junimisti, Iasi, Ed. Junimea, 1971, p. 128-148.

care studiile universitare se asimilau, partial, si cu educatia

amoroasa. Direct sau indirect (explicit sau nu) fiecare a trecut
printr-o pedagogie a amorului, care n practica a luat forme
diverse, devenind uneori un factor perturbator a ceea ce se ntelege
ndeobste prin idealul feminin, prin dificultatea de a discerne
dragostea carnala de cea ideala. Sub acest aspect, aspiratiile
amoroase ale tinerilor au fost promovate adeseori n mod ordinar
n fata intereselor comunitatii familiale.
Care putea fi idealul de femeie al liceanului Dan Barbilian,
fiul unic al unui magistrat, viitor matematician universitar si poet
cu uimitoare efuziuni filosofice, de vreme ce pe la 15 ani avea
cunostinte literare reduse, ntemeiate mai mult pe lecturile scolare
obligatorii? Excela doar n creatia poetica a lui M. Eminescu si, mai
ales, a lui Ion Minulescu84. Abia doi ani mai trziu ncepe sa
descopere Baudelaire, Rimbaud, Paul Verlaine, E. A. Poe,
Mirabeau, Shelley s.a., lecturi ce-i vor stimula imaginatia si,
probabil, simpatia pentru un stil de viata gen Alfred de Musset,
Ch. Baudelaire, A. Modigliani et comp. (alcoolism, excese sexuale,
nopti nedormite). Doar dupa primul razboi mondial cnd si va
ncepe studiile universitare vor veni lecturi mai temeinice, din H.
Bergson, Nietzsche s.a., dupa ce el nsusi ncepuse sa cocheteze cu
literatura. Desi a avut o tinerete de aventurier sexual, profitnd
carnal de tot ceea ce se putea, faptul nu l-a mpiedicat sa-si
proiecteze imaginar cuplul celebru Dante-Beatrice n propria lui
legatura amoroasa evident ocazionala cu frumoasa Else
Erhardt, ntr-o atmosfera medieval-romantica din Hanovra.
Aflat la Paris la cumpana secolelor XIX-XX, Dimitrie
Anghel ducea o viata de adevarat boem, frecventnd mai toate
cafenelele unde erau prezenti Jean Moras, Verlaine, Mallarm,
Oscar Wilde s.a., ntelegndu-se aproape de la sine cam care putea
fi si atitudinea lui vizavi de femeie si filosofia dragostei. Sextil
Puscariu rememoreaza vizitele facute lui Anghel dupa aventurile
84 Simon Bayer, Adolescenta lui Ion Barbu, n Astra, I, din 7 decembrie 1966.

, care-i vor schimba mult din conceptiile si

apucaturile sale.
nocturne, n care acesta i citea din poetii favoriti, din decadentii
francezi etc85, mbinnd literatura cu relatari erotice picante si
idealuri feminine simple si mai mult carnale. Pe aceleasi
coordonate, nsa mult mai sentimental, trebuie amintit Horia
Furtuna care, pornind de la experiente personale, ofera o suma de
reflectii interesante asupra iubirii n romanul sau din 1934, Iubita
din Paris, distins la noi chiar cu un premiu literar. Ce a nsemnat
acest contact cu Occidentul, o spune nsa foarte bine Mihail
Sebastian. Iesind n 1930 din atmosfera deprimanta a
Bucurestiului, Sebastian va cunoaste la Paris o cu totul alta lume,
oferindu-i noi dimensiuni ale existentei intelectuale si n relatia cu
semenii. n locul actritelor si figurilor inexpresive din tara, va avea
de-a face cu midinete, studenti, femei maritate, englezi, pederasti,
lesbiene, o lume mare si diversa, cu fete noi, cu obiceiuri
surprinzatoare86
La polul opus se situeaza Vasile Prvan, adeptul unei
morale ce respingea decadenti precum Baudelaire, Moras sau
Verlaine, n profitul lui Eminescu, Zola, Goethe, Turghenief,
Maurice Barrs s.a. Este atitudinea celui care-si nfrneaza pornirile
tineretii n profitul mplinirii idealurilor intelectuale si sociale, prin
privatiuni, munca n exces etc. Raspunznd n 1905 la o scrisoare a
surorii sale Elvira, ce-i prezenta portretul unei colege, V. Prvan si
expune parerea asupra acelor cautatori de senzatii, incorect
calificati ca mondeni87. Sau atitudinea lui G. Calinescu, iritat prin
1932, cu ocazia unui sejur pe litoralul Marii Negre, de atitudinea
provocatoare a femeilor, pe plaja, care-si studiaza atent pozitiile de
85 S. Puscariu, Calare pe doua veacuri. Amintiri din tinerete (1895-1906), Bucuresti, Ed.
pentru literatura, 1968, p. 181-182.
86 Scrisori catre Camil Baltazar, Bucuresti, Ed. pentru literatura, 1965, p. 117.
87 Vasile Prvan. Corespondenta si acte, ed. Al. Zub, Bucuresti, Ed. Minerva, 1973, p.
335-336 (a se vedea, n general, corespondenta sa cu cele doua surori, p. 334-346)

expunere la soare, femeile linistit cinice si orgolios chematoare88.

Sub aspectul modelelor si al educatiei, merita retinut cazul lui
Eugeniu Sperantia, fiul lui Theodor Sperantia, care prin legaturile
tatalui si impulsurile familiale a putut sa vada si sa cunoasca o
lume a cartii si a vietii concrete de o nalta calitate intelectuala89. La
acest exemplu mai pot fi adaugati Th. Naum, Gh. Bratianu, Al.
Tzigara-Samurcas, Ovid Densusianu, I. Pillat, Cezar Petrescu s.a.
Ct priveste sursele idealului feminin si de cuplu, I. Al.
Bratescu-Voinesti le etaleaza oarecum sintetic ntr-o epistola
adresata lui Titu Maiorescu, desi nu tocmai n consonanta cu
intentiile magistrului sau: D-acolo de la dumneavoastra, din
armonia fara pereche respirata n casa dumneavoastra, mi-am
facut idealul n chestie de casnicie, acolo am priceput ce act
important e legatura asta n general [], din conduita d-nei [Ana]
Maiorescu, treptat, si fara sa-mi dau seama, am nregistrat toate
nsusirile de cerut aceleia pe care mi-as lua-o tovarasa de viata.
Bratescu-Voinesti si dorea o fata nu grozav de frumoasa, [dar]
cinstita, iubitoare de adevar, de natura, de muzica si de tot ce e
frumos, oarecum pasiva, nu pasionata, doritoare de perfectie si att
de inteligenta nct pricepe n adnc vorbele: important nu este ce
e cineva, ci ce devine cineva , dar saraca. Si de o asemenea fiinta
tocmai era ndragostit, n opozitie cu propunerea venita din partea
lui Maiorescu si care i-ar fi deschis accesul spre o mare avere si
relatii n nalta societate90. Erau nsa idealurile unui tnar care
trecuse prin mai multe drame sentimentale, prin experiente care sau cristalizat si au generat modele si dorinte greu de escamotat. De
altfel, cele mai dragi fiinte nchipuite de mine marturisea el
sunt Eliza lui Pana Trasnea, Elena din Doua surori si mama
88 G. Calinescu, Pe plaja, n Adevarul literar si artistic, XI, 1932, nr. 610 (14 aug.), p.
6.
89 Vezi E. Sperantia, Amintiri din lumea literara, Bucuresti, Ed. pentru literatura, 1967.
90 Titu Maiorescu si prima generatie de maiorescieni. Corespondenta, ed. Z. Ornea,
Bucuresti, Ed. Minerva, 1978, p. 64-65.

Microbului, si tot d-aia scriu91.. Ideile sale sunt sensibil diferite de

ale lui Duiliu Zamfirescu, de pilda, catalogat de majoritatea
contemporanilor drept snob, mbracat dupa ultima moda,
tnar, frumos, cu trecere la doamne, cu aere de aristocrat
etc92, care avea cu totul si cu totul alte idealuri feminine, n dorinta
de a parveni n ceea ce el credea a fi nalta societate. Iar n aceasta
din urma categorie se cuvine a mai fi invocat Mateiu I. Caragiale,
cu obsesii bolnavicioase de parvenitism social, un dandy a carui
carte de capati era Almanahul Gotha, care-si ntretinea iluziile
printr-o tinuta vestimentara ridicola si incomoda etc, atitudini de
altfel excelent de bine surprinse n jurnalul si agendele sale93. La
aceste ultime doua exemple se mai poate adauga cazul lui B. P.
Hasdeu care, la 17 ani, si-a luat titlul de print, fiind risipitor,
bravnd, manifestnd cinism n relatiile cu femeile, fara a avea un
ideal bine definit.
Oarecum diferit stau lucrurile n ceea ce priveste
intelectualii proveniti din categorii sociale elevate, a caror educatie
sentimentala era sensibil diferita de cei proveniti din paturile de jos
sau mijlocii. Carol Davila, de pilda, aflat la studii medicale la Paris,
frecventa la mijlocul veacului XIX saloanele contesei Maria
d'Agoult. Militanta nfocata pentru emanciparea femeii, celebra
pentru romanul ei Nlida (aparut n 1846) ce avea ca tema
povestea iubirii dintre un artist ratat si meschin si o tnara
atragatoare, plina de rafinament si sensibilitate si legatura ei
pasionala cu Franz Liszt, locuinta Mariei d'Agoult era pentru
Davila o buna sursa de initiere n arta iubirii si a legaturilor cu
sexul opus. Mai mult chiar, aici s-au pus la cale proiecte de
casatorie a viitorului medic romn cu Blandine, una din cele trei
91 Ibidem, p. 66 (n cursive sunt titluri de nuvele si schite ale lui Bratescu-Voinesti,
publicate n Convorbiri literare).
92 Dupa nsemnarile lui Emil Grleanu, n Manuscriptum, III, 1972, nr. 3, p.167.
93 Vezi Al. Oprea, Mateiu I. Caragiale un personaj. Dosar al existentei, Bucuresti,
Muzeul Literaturii Romne, 1979.

fiice ale Mariei cu Liszt (pe care Davila n-a cunoscut-o direct), nsa
fara nici o finalitate94.
Merita retinut portretul femeii ideale la G. Ibraileanu n
singura sa creatie literara propriu-zisa, romanul Adela, la dosarul
caruia se poate adauga fragmentul de laborator, Doamna X, n care
aristocratia acesteia este apreciata printr-o suma de calitati
precum lipsa prejudecatilor sociale, natura ei dominanta (nu
asupra celor neputinciosi), gusturi vestimentare, completa
libertate a sentimentului, nepasatoare la opiniile morale ale altora,
inteligenta, ndeletnicirile intelectuale, felul de a iubi (total, n
actualitate, cu patima)95.. De altfel, sub acest aspect, al idealului
feminin reflectat n opera diversilor scriitori romni ca proiectie a
aspiratiilor proprii s-ar putea invoca o suma ntreaga de exemple
care, nsa, ar complica enorm analiza de fata. De aceea, ne vom
margini numai la elementele directe si concrete pe aceasta tema.
De pilda, n 1933, dupa mai multe esecuri sentimentale,
Traian Chelariu, bursier la Fontenay aux Roses, asterne n jurnalul
sau portretul femeii iubite, ca ideal ce l-a nutrit de-a lungul ntregii
adolescente: e un suflet foarte ales, e sentimentala si e serioasa, e
sanatoasa, cuminte, casta, ntelegatoare, desteapta si gospodina si,
ceea ce are tot atta importanta, l iubeste sincer, este buna si
credincioasa; este femeia cu care pot razbate n viata si e femeia
care ma poate face fericit si multumit, care nu m-ar parasi nici la
greu, precum fac asa de adeseori femeile96.
Asa cum se observa, au existat modele divergente n
conturarea si exprimarea idealului feminin, la cele sugerate mai
sus adaugndu-se o multime de alti factori, uneori mai mult sau
mai putin perturbatori de-a lungul timpului, cum ar fi impactul
miscarii feministe, originea etnica, confesionala sau sociala a
94 Pentru acest episod vezi G. Bratescu, Tineretea lui Carol Davila, Bucuresti, Ed.
Albatros, 1979, p. 80-97.
95 Manuscriptum, VII, 1976, nr. 4, p. 85-92.
96 Tr. Chelariu, Zilele si umbra mea. Jurnal, ed. C. Popescu, Iasi, Ed. Junimea, 1976, p.
87.

femeii, aspectul fizic, harnicia, inteligenta (gradul de instructie),

sociabilitatea, maniera si cuantumul de manifestare a
sentimentelor si afectiunii etc.
Un cumul de interventii a multora din factorii mentionati
mai sus l regasim n sfaturile oferite lui Al. Vaida-Voevod de catre
tatal sau, om cu experienta vietii si pedagog din fire, mereu
atent la ncercarile sentimentale ale fiului. Cnd acesta din urma i
vorbea despre ntlnirile ori flirturile sale, parintele, ngrijorat sa
nu ma ncurc cumva, i oferea replici de genul acesta: Va fi ea
frumoasa si tatal ei om de seama, numai sa stii ca mai demult
mama-sa avea reputatia de a fi rea de musca. n fapt, VaidaVoevod avea propriul ideal de femeie mai mult prin directa
raportare la realitatile pietei, fara efuziuni romantice, dupa cum
rezulta din Memoriile sale. Din frecventele discutii avute cu tatal
sau pe aceasta tema, se pare ca modelul din imediata vecinatate
a avut un rol bine determinat. Semnificativa este nsa povata ce o
capata, aproape ca o sentinta irevocabila: Eu as dori ca sotiile
voastre sa fie romnce.[...] Daca nsa ar fi sa luati straine, atunci as
prefera sa fie germane. ntre ele sunt multe femei care dispun de
calitati excelente. Sunt casnice, credincioase, gospodine bune si
mame care stiu sa-si creasca copiii cu blndete. [] Unguroaicele?
Nu zic, sunt si ntre ele femei distinse, corecte, cu calitati
intelectuale, gospodaresti. Nu mi-ar placea sa va ncurcati cu
unguroaice. Daca nsa asa va fi destinul, nu as vrea n nici un caz
sa fie calvine, caci, vai, mult am avut de suferit din partea
calvinelor, vai, rele femei sunt97 opinia din urma fiind, evident,
subiectiva (chiar si dupa aprecierea fiului), n familia Vaida
existnd n a doua jumatate a veacului XIX cel putin zece femei
cunoscute de origine maghiara si calvine. Oricum, dupa un
ritual uzual n Ardeal, Al. Vaida-Voevod se va casatori dupa placul
97 Al. Vaida-Voevod, Memorii, I, ed. Al.Serban, Cluj, Ed. Dacia, 1994, p. 38.

tatalui sau, analiznd fetele cu care intra n legatura si n functie de

tara ce o reprezentau si mamele, n fiecare caz98.
Si pentru a nu ne ndeparta de acest aspect, se cuvine a
retine aici aspiratiile lui Al. Philippide, adept al unei morale foarte
conservatoare n ceea ce priveste femeia. Din capul locului se
cuvine a spune ca el este unul din aceia care nu au privit cu
simpatie miscarea de emancipare a femeii. Pe de alta parte, era si
puritan, criticnd invadarea literaturii de trivialitati99. Din aceasta
perspectiva, a atitudinii sale fata de femeie deducndu-se astfel si
idealul lui feminin -, Teohari Antonescu nota n Jurnalul sau intim,
la data de 4 aprilie 1899, urmatoarea conversatie, ct se poate de
revelatoare: Astazi am ntlnit pe Philippide la Tuffli si dinaintea
unei tuici am nceput sa filosofam asupra fericirii casnice. Parca
vad pe Ph[ilippide] ndesndu-si palaria pe cap si ncepnd: Ei,
te-ai certat cu logodnica, sau tot bine? Vezi coane, asa e primul an,
te certi sau va certati, pna va obisnuiti unul cu altul. Apoi
adevarata fericire nu ncepe dect de la al doilea an ncolo; pna
atunci sfada si vorbe, coane, orict de cuminte a fi femeia ori
barbatul. Numai un lucru sa nu lasi: sa se urce nevasta-ta n cap;
nu e vorba, trebuie sa fie unul care sa porunceasca si altul care sa
asculte; dar cel ce sa asculte, trebuie sa fie femeia, si barbatul sa
porunceasca. Femeia poate fi sireata, poate fi desteapta, dar de
cnd e pamntul, ea a fost inferioara barbatului si fara porunca ea
nainte nu stie sa mearga. Degeaba tot ne bat capul socialistii, ca
femeia e una cu barbatul, ca trebuie sa aiba drepturi egale [].
Asa, asculta-ma pe mine, femeia este ceea ce o faci tu sa fie: nici sa
n-o dispretuiesti, dar nici s-o cocotezi n capul tau, ca se
zirigheste. Si nu era singurul ce gndea asa, devreme ce
98 Ibidem, p. 93.
99 ntr-o scrisoare catre Iorgu Iordan, din 30 aprilie 1925, Philippide credea ca
nflorirea literaturii obscene sta n legatura cu democratia ori mai bine cu
democratizarea culturii, fapt negativ n opinia lui, dovedind astfel, ca sa folosim o
expresie actuala, o atitudine antidemocratica (Cf. Alexandru I. Philipide n dialog cu
contemporanii, I, ed. I. Oprisan, Bucuresti, Ed. Minerva, 1986, p. 34).

observatia finala a celui ce reda discutia este de o simplitate

dezarmanta: Ma uitam la dnsul si ma miram de cumintenia
cuvintelor lui100.
Aceste reflectii, spuse la cumpana dintre secole dar cu o
lunga traditie n societatea moldava, surprinsa de altfel foarte bine
n Suvenire contimpurane a lui Gh. Sion (1888) aveau la baza
evenimente nu tocmai placute din biografia ilustrului filolog, dar
generate tocmai de idealurile lui feminine. Aflat pentru studii la
Universitatea din Halle si frecventnd familia romanistului
Hermann Suchier, lui Philippide i se imprima convingerea ca
femeia germana ar reprezenta idealul sau de viata. Chiar dupa ce a
revenit n tara si a ocupat o catedra universitara (ce corespundea
unui statut social suficient de elevat pentru o partida buna),
Philippide si ndreapta privirile tot spre acest spatiu: Am de
gnd, dupa ce mi-oi njgheba o gospodarie si voi mai rasufla putin
de munca cea multa i scria prietenului Suchier , sa vin n
Germania sa-mi caut o sotie, sanatoasa si harnica, asa cum sunt
sotiile d-voastra pe acolo101. Aspiratia si-o va mplini,
casatorindu-se la nceputul lui octombrie 1895 cu Johanna
Minckwitz n insula St. Hlier-Jersey. Fiica a profesorului
Minckwitz din Zrich, Johanna avea doctoratul n filologia
romanica si dorea sa se ocupe de filologia romna, manifestnd
un real entuziasm pentru stiinta, un caracter franc si o inteligenta
nu ordinara; Este o femeie tare nvatata care, dupa cum mi
spune, cunoaste mai toate limbile romanice, apoi limbile latina
(fireste), engleza, suedeza; Este o femeie apoi foarte de treaba,
dar nenorocita102 calitati ce-l vor cuceri pe Philippide. Erau
atuuri fundamentale n opinia filologului iesean, savant nchis n
turnul de fildes, care pentru stiinta era n stare sa nu mannce,
100 T. Antonescu, Jurnal, manuscris aflat la Muzeul de Literatura a Moldovei din Iasi,
inv. 8569, caiet 2, nepaginat (o editie ngrijita de Lucian Nastasa este n curs de
aparitie).
101 Alexandru I. Philipide n dialog cu contemporanii, I, p. 98.
102 Ibidem, p. 102, 106

pentru care ascensiunea sociala ca profesor universitar este culmea

aspiratiei, care nu se amesteca n politica, este n stare sa faca gafe,
sa se certe cu toti, sa-l ofenseze pe Maiorescu, protectorul si
binefacatorul sau etc. Pe de alta parte, Philippide nu este insensibil
la moda arborelui genealogic nobiliar103, n 1895 nsotind
traducerea germana a Satirei II a lui Eminescu, realizata de
Johanna, cu o nota prin care i compune acesteia o genealogie
fantezista, cu origini detectabile pna la Razboiul de 30 ani, cu un
obligatoriu von atasat numelui etc, etc104. Dar parca mai mult dect
orice, important pentru Philippide era faptul ca Johanna
Minckwitz nu era romnca. Cu romncele e greu i scria Al.
Philippide lui Hermann Suchier la 26 februarie1897. Sunt
frumoase, istete, unele chiar bune sotii si mame, nsa au contra lor
prejuditiul: le-a iesit nume rau si mi-e frica. Am trebuinta de liniste
si de siguranta, iar cu romncele noastre judecnd dupa reputatia
de pna acum trebuie sa fie cineva totdeauna sur le qui vive.
Apoi toate sunt crescute nu pentru a fi sotii, ci pentru a risipi banii
barbatului si a nauci de cap slugile. Femei muncitoare se mai
gasesc numai la tara, dar ntre taranca si mine este prea mare
deosebirea, ca sa poata exista iubirea. Cumplit de grele
mprejurari! Suntem n tara aceasta o multime de barbati, care
pierim de dorul femeilor si nu putem gasi una. n vremea aceasta
matura pe lnga noi colbul de pe strade o multime de doctorese,
licentiate, doctorande, artiste si mai stiu eu ce dracu alta, dar femei
nici una! []. De-as gasi eu nca macar o femeie! Sa-mi faca
Heringsalat, sa-mi crpeasca coltunii, sa-mi cnte rar din clavir
etc, etc105. Sunt acestea cteva rudimente ale idealului feminin la
Al. Philippide care, desigur, odata cu trecerea timpului au devenit
amuzante. Iar referitor la femeia romna, G. Calinescu nu va fi
nici el departe de ideile lui Philippide, desi exprimate dintr-o alta
103 Vezi Lucian Nastasa, Genealogia ntre stiinta, mitologie si monomanie, n
Xenopoliana, VI, 1998, nr. 3-4, p. 24-33.
104 Arhiva, VI, 1895, nr. 3-4, p. 212.
105 Cf. Alexandru I. Philipide n dialog cu contemporanii, I, p. 145.

perspectiva: femeia romna n-are nca stil afirma n 1946 -,

frumusetea ei e prea naturala, prea n afara Spiritului, fara
semnificatie, fara mesaj. Sa fie aceasta cauza pentru care multi
intelectuali T. Maiorescu, V. A. Urechia, O. Tafrali, I. Barbu s.a.
si-au luat sotii din strainatate?
106
nsa asa cum se va vedea, o atare relatie, bazata pe astfel de
idealuri casnice, nu avea sa dureze prea mult. nca din 1896
Philippide dadea altora sfatul sa nu-si ieie femeie nvatata.. Este
bine ca fiecare sa ia de sotie o femeie de aceeasi conditie
(ebenburtige), dar nu o intelectuala, pentru ca: Femeile nvatate
sunt pentru moment o raritate [...] si n acest mic numar se gasesc,
ca totdeauna la ntreprinderi noua, numai fiinte exceptionale, ori
ambitioase ordinare, ori femei parasite de amanti, ngreunate
[gravide], care vor sa-si razbune nvatnd, ori slute si rautacioase,
care au pierdut nadejdea de a gasi vreun barbat. Pot spera nca
sa gasesc o fata saraca sanatoasa, harnica si buna mai ales buna,
ca sa aiba mila si de un cine, cu att mai mult de barbatu-so. Pe
aceasta fata vreau nsa nti s-o vad cu ochii si sa-i cunosc neamul,
cine a fost tata-so si ma-sa. Pot sa fie si hamali, din partea mea,
numai sa fi fost oameni de treaba. n tot cazul, romnca nu iau
pentru o suta de motive. Mi-a ramas inima la gospodaria
nemteasca107. Numai ca paradoxalul se ntmpla si de aceasta
data, Al. Philippide recasatorindu-se n 1897 cu o romnca,
Lucretia Nemteanu, sora unui student de al sau din VnatoriNeamt, de numai 17 ani, dintr-o familie foarte modesta de la tara.
Dintr-o anumita perspectiva, multe din atitudinile
surprinse mai sus ar putea fi apreciate in extremis, nsa ele au exista
n mod real si au constituit repere n drumul pentru realizarea
unui cuplu. Nu ne vom opri aici asupra idealurilor imposibile
sugerate de lecturile ori efuziunile unui univers sentimental
paralel cu realitatea ordinara, desi fiecare se ncapatneaza sa spere
106 G. Calinescu, Aproape de Elada, p. 98.
107 Alexandru I. Philipide n dialog cu contemporanii, I, p. 130-131.

ca el va ntlni femeia perfecta. nsa n cele mai multe cazuri,

idealul s-a dovedit a fi o utopie, usor de perceput, nsa aproape
ntotdeauna greu de aflat, iar lamentarile pe marginea deziluziilor
nu lipsesc mai la nimeni din cei care au lasat posteritatii jurnale,
memorii, corespondenta.

II. Dragostea pasiune incontrolabila

Adiacent celor surprinse mai sus, trebuie subliniat si faptul

ca dragostea fata de femeie impune ardori incontrolabile108.
Psihanalistii moderni au evidentiat deja o multime de elemente ale
irationalului uman care determina actiuni cu efecte ce scapa
putintei de control si care, n plan social uneori biologic au
repercusiuni majore. Evident, nu vom intra n astfel de
complexitati, nsa cteva exemple se cuvin a fi retinute, macar
pentru consecintele avute n planul vietii private a ctorva
intelectuali romni. n functie de mprejurari, astfel de pasiuni au
avut nsa si efecte benefice, dar indiferent de consecinte, pasiunile
incontrolabile au generat de regula oprobiul semenilor, alimentnd
brfa, ironia, anecdotica, devenind subiecte de cancan etc.
Cazul lui Mihai Eminescu este deja antologic, G. Calinescu
reconstituind o veritabila tipologie strategica a ilustrului poet n
cucerirea femeii iubite109. Iar aceste pasiuni necontrolate, usurinta
cu care se aprindea, maniera n care se manifesta, si n general
felul sau de viata, a retinut atentia contemporanilor si a constituit
subiect apetisant de reconstructie pentru posteritate. De pilda, prin
1880 M. Eminescu era ndragostit de Cleopatra Lecca Poenaru, fiica
pictorului C. Lecca, ceva mai n etate dect Eminescu, risipitoare si
predispusa la aventuri sentimentale, divortata de capitanul
Poenaru. Titu Maiorescu care prin anii 1874-1875 cochetase cu
108 Cf. Niklas Luhmann, Amour comme passion, Paris, Aubier, 1990, p. 40.
109 G. Calinescu, Viata lui Mihai Eminescu, Bucuresti, Ed. Cultura Nationala, 1932 (si
celelalte editii).

aceeasi Cleopatra i scria lui N. Gane ca Eminescu, amorezat de

d-na Poenaru-Lecca, gaseste n aceasta doamna cam corpolenta
multa inspiratie110.. Iar ca rezultat al acestei pasiuni, un
contemporan o indica pe Cleopatra drept eroina din Pe lnga plopii
fara sot111. Sau relatarea Mitei Kremnitz, din Memoriile ei, cu privire
la un scurt episod de dragoste dintre ea si Eminescu, acesta din
urma manifestndu-se patimas si necontrolat fata de aceea care,
desi cumnata a lui Titu Maiorescu, manifesta la rndul ei pentru
cel din urma sentimente de iubire.
n 1883, I. L. Caragiale era topit de dragoste pentru
Fridolina Reinike, fiica unui arhitect iesean si vara a lui Eduard
Caudella, ceea ce-l mpingea sa apeleze cu lacrimi n ochi la
prietenii junimisti locali pentru interventii, implorndu-i sa-i
mijloceasca nsuratoarea. Nu a reusit sa iasa din aceasta
demobilizare adnca, n care fusese absolut pustiu dect dupa
ce s-a convins ca femeii nu-i era gndul la el, ci la un ofiter care o
abandonase112.
Pe I. Al. Bratescu-Voinesti nsa, sentimentele l-au facut sa
se njoseasca mai mult dect orice banuiala. La Bucuresti, legatura
sa de un an cu o actrita l-a adus n pragul disperarii, strnindu-i
gelozii chinuitoare. La Pitesti s-a ndragostit de o fata de caf
chantant pe care am adorat-o cu lacrimi, cu njosiri, cu nebunie, o
mizerabila care, dupa ce m-a vrt n datorii, dupa ce mi-a furat o
comoara de lacrami si de mngieri, m-a parasit pentru o tresa de
aur, lasndu-ma timp de doua saptamni ntr-o tortura care ma
plimba pna spre ziua n padurile de lnga Pitesti, unde-mi tineam
respiratia pna la sufocare, pentru ca s-o pot vedea mai bine
naintea ochilor. Aceste njosiri si multe altele l-au mpins nsa la
reflectii amare si cu repercusiuni n viitor: numai eu stiu nsa ce
greata de mine nsumi ma cuprinde n urma acestor dragosti, dupa
110 I. E. Toroutiu, Studii si documente literare, III, Bucuresti, 1932, p. 183.
111 N. Petrascu, M. Eminescu, Bucuresti, 1933, p. 22-23, 146-147.
112 Marin Bucur, O biografie a lui I. L. Caragiale, I, Bucuresti, Ed. Cartea Romneasca,
1989, p. 174-175.

care parca as vrea sa-mi deschiz inima spre aerisire113. Cu

oarecare amuzament relateaza si I. Valjan n amintirile sale un
episod de pasiune fulgeratoare, ce a devenit pna la urma penibila,
umilitoare si chiar primejdioasa, femeia careia i facuse declaratii
nflacarate mpartind de fapt patul cu nca un barbat ce aparea
mereu pe neasteptate114.
Pe aceleasi coordonate ale cunostintelor ntmplatoare si
ale unor posibile consecinte se nscrie si ntlnirea dintre O. Goga
si Aurelia Rusu (viitoare nvatatoare), n februarie 1900, cu ocazia
participarii la o nunta lnga Brasov, prilej cu care au fost mpreuna
cele doua zile ale evenimentului. A fost suficient pentru a hotar n
comun acord sa se casatoreasca, sa urmeze facultatea mpreuna,
apoi sa calatoreasca ca poet si pictorita. Relatia lor a durat aproape
trei ani115, mai mult prin intermediul corespondentei, si a dat
nastere la mai multe poezii de referinta pentru creatia poetului
ardelean (Dorinta, Despartire, Pribeag, Noapte s.a.). Ceva asemanator
a existat ntre Alexandru Macedonski si talentata actrita Aristita
Romanescu desi mai putin reflectat documentar , aceasta din
urma refuznd o cerere n casatorie, dar fiind beneficiara unui
splendid poem, Noapte de aprilie.
Prin anul 1929, fiind student la Cernauti, Traian Chelariu
era ndragostit de o anume Stanca, dintr-o familie bogata si
nepoata de ministru. Dragostea a fost fulgeratoare, lipsita de
sperante datorita diferentelor sociale, iar poetul era constient ca cu
ea ncepe naltarea sau prabusirea116. Dupa numai un an sufera o
alta mare deceptie, pe marginea careia asterne reflectii interesante
n nsemnarile lui jurnaliere, pline de durere, dar si de resemnare,
113 Titu Maiorescu si prima generatie de maiorescieni, p. 65-66.
114 I. Valjan, Cu glasul timpului. Amintiri, ed. Despina Vasilescu-Valjan si I. Potopin,
Bucuresti, Ed. Eminescu, 1987, p. 180-184.
115 Pamfil Biltiu, Octavian Goga Din relicvele unei vrste pierdute, n
Manuscriptum, IX, 1978, nr. 4, p. 148-152.
116 T. Chelariu, Zilele si umbra mea. Jurnal, p. 12.

pentru ca unei femei care cauta sa te umileasca nu merita sa-i dai

atentie mai mult dect i se cuvine117.
Sigur ca nu putem lasa deoparte aceste pasiuni sub
aspectul consecintelor tragice. Iar cazul cel mai celebru ar fi Al.
Odobescu. Desi trecuse prin viata consumndu-se n mai multe
pasiuni arzatoare, n urma carora nu au lipsit deceptiile, Odobescu
a nvatat prea putin din acestea. Dezamagit, de pilda, de sfrsitul
legaturii lui cu Anica Barcanescu, n 1855, Odobescu scria lui G.
Creteanu ca a reflectat mult asupra acestui esec: socotesc ca un
om care are putina ambitie, care voieste a se deosebi n litere, n
stiinte etc, nu trebuie sa se namoreze; amorul este o mare pierdere
de timp si cel ce aspira la lucruri mari are trebuinta de timp.
Femeia nu merita sacrificii, ce un om de inima, care iubeste, e
dispus a face; orict de mult ai iubi o femeie, vine o zi n care te
va nsela. Singurele sincere sunt fetele publice: ct le ai n brate
sunt ale tale; stii ca n-ai a pretinde mai mult118. Cu toate acestea,
prin 1891, Odobescu om nsurat si cu o fiica a cunoscut pe
profesoara de geografie Hortensia Racovita. Nascuta Keminger
(nepoata a baronului moldovean Keminger de Lippa), Hortensia
era mai tnara cu 30 ani dect Odobescu. Fusese casatorita cu Al.
Davila, de care a divortat, si s-a recasatorit cu Dumitru Racovita,
care a murit n 1891. Odobescu a facut pentru aceasta o adevarata
pasiune, care i-a adus multa suferinta si umilinte, fara sanse prea
mari de ameliorare. Chiar sotia lui Odobescu, Sasa, a propus
Hortensiei Keminger sa se casatoreasca cu acesta, nsa ea nu a
acceptat. Refuzul a determinat pe Odobescu sa se sinucida, lund o
doza puternica de morfina n noaptea de 8/9 noiembrie 1895,
pentru ca n ziua urmatoare sa-si afle sfrsitul. Chiar n acel an,
Hortensia se va recasatori cu un profesor de geografie Buzoianu,
iar Petru Poni, ministrul intructiunii publice si, ntr-un anume fel,
legatarul testamentar al lui Odobescu, o muta ca profesoara la
117 Ibidem, p. 42.
118 Alexandru Odobescu si corespondentii sai, ed. Filofteia Mihai si Rodica Bichis,
Bucuresti, Ed. Minerva, 1984, p. 174.

liceul din Botosani. Interesant este faptul ca aceasta a tinut un

jurnal intim deosebit de interesant, chiar daca n ce priveste relatia
cu Odobescu gasim doar cteva fraze. Att a nsemnat Odobescu
pentru ea. Tot la fel de tragic si-a sfrsit viata poetul Dimitrie
Anghel, sinucigndu-se datorita sotiei sale Natalia Negru (se pare,
din gelozie), femeie care anterior fusese casatorita cu St. O. Iosif,
stins si el destul de repede dupa divort. Referitor la relatia cu cel
din urma, un coleg de-al lor de facultate, memorialist, o aprecia ca
asemanatoare cu aceea att de vestita a poetilor francezi Alfred de
Musset si George Sand, chiar daca dupa divortul lor n-au
transformat pasiunea ce-i unise cndva n subiect literar119.
Am evocat aici pasiunile evidente si mai bine cunoscute,
adeseori cu repercursiuni explicabile. Au existat nsa o sumedenie
de substitute care ar acoperi tema idealului feminin si al dragostei
ca pasiune, ncepnd cu atasamentul fata de fotografia femeii
venerate120, pasiunile secrete, intime si nicicnd dezvaluite,
dragostea pentru un personaj de carte, si pna la discutiile purtate
cu prietenii despre fiinta iubita (fapt ce potenteaza, uneori, iluzia)
etc.

III. ntre dragostea ideala si cea carnala

Daca dragostea ideala, adeseori de esenta platonica, este de

perspectiva si se ndreapta spre femeia cu un anume rang social,
dragostea carnala genereaza impulsuri imediate, individul fiind
mai putin predispus la ratiune. Sunt doua tentatii antinomice.
119 Hugo Friedman, Amintiri din viata de student la Bucuresti (1900-1904), n Revista
romna de sociologie, IX, 1999, nr. 3-4, p. 428.
120 Vezi, de pilda, rolul imaginii fotografice la Al. Davila, Jurnal intim, n
Manuscriptum, III, 1972, nr. 2, p. 135. Sursa este extrem de interesanta n ceea ce
priveste conduitele protipendadei romne de la finele sec.XIX, dupa divortul de
Hortensia Kreminger (cu care a avut doi copii), Al. Davila dorind sa se
recasatoreasca cu Anouca Pherekyde (la care mama fetei a facut tot ce i-a stat n
putinta pentru a mpiedica acest lucru, si a reusit).

Dragostea carnala refuza de obicei angajamentele concrete pentru

o stabilitate a legaturii, refuza ideea de cuplu si familie n sens
clasic. Amorul carnal se ndreapta spre prostituate, femei usoare,
legaturi ntmplatoare etc, avnd ca scop satisfacerea rapida a
dorintelor sexuale (ceea ce nu exclude sentimentul). Acest aspect al
vietii amoroase a tinerilor a suscitat multe stereotipii si un anumit
tip de conduita. Este mai mult dect probabila existenta la fiecare a
uneia sau mai multor iubiri pasagere, ori iubiri carnale. Faptul este
mult prea obisnuit pentru a insista aici. nsa aceste legaturi
ntmplatoare au creat uneori si probleme, genernd situatii mai
putin agreabile sau crend complicatii, de pilda prin nasterea unor
copii nedoriti sau prin dobndirea unor boli sexuale. Situatia din
urma se ntlneste ndeosebi pna pe la nceputul secolului XX,
cnd astfel de maladii nu-si aflasera nca remedii eficiente. Este
cazul lui M. Eminescu sau A. D. Xenopol. Acest lucru este
consecinta unui stil de viata adolescentin, premarital, la care se
asociaza uneori si alte obiceiuri precum betia, consumul de droguri
etc. De obicei, pentru intelectuali mediile studentesti favorizeaza
cel mai mult legaturile carnale, viata boema cu tot cortegiul
presupus de aceasta.
n anii adolescentei, B. P. Hasdeu se lasa antrenat cu mare
usurinta n aventuri sexuale fara a-l interesa ctusi de putin
aspectul, etnia, cultura, rangul ori vrsta partenerelor. Mai mult,
din toate aceste aventuri deloc putine si nregistrate cu destula
scrupulozitate n nsemnarile lui jurnaliere -, Hasdeu facea
bravada, povestind tovarasilor de chefuri ct mai multe detalii din
viata lui sexuala121. De altfel, o parte din aceste excese se regasesc
n Duduca Mamuca, un roman aproape biografic care a si
scandalizat n 1863 pe puritanii ieseni. Al. Macedonski, egocentric,
aproape fara un ideal feminin, pentru ca femeia nu este dominata
dect de functia procreatiei, detesta femeile usoare sau frivole,
121 I. Oprisan, Romanul vietii lui B. P. Hasdeu, Bucuresti, Ed. Minerva, p. 119-122.

simtind repulsie fata de erotica vulgara122. D. Anghel era n

perioada studiilor pariziene un afemeiat superficial, a carui
angajare sufleteasca apare aproape nula: a fost poet si a iubit
femeia l descria cineva n editii diverse, mai rare sau mai
banale, mai pretioase sau mai din topor, cu sau fara inima, cu sau
fara suflet, indiferent, pentru ca-si oglindea simturile si senzatiile
ntr-nsele; si a fost, ntotdeauna, victima lor. Le judeca, dar nu
stia sa le reziste123.
Referindu-se n 1950 la anii adolescentei (anii
baudelairieni), Dan Barbilian afirma ca la acea data, n alte
conditii, fara slujnice, fara curve, fara boli lumesti [] as fi putut
deveni matematicianul care nu voi mai fi niciodata124. Si ntradevar, Barbilian fiu de magistrat adoptase nca din ultimele
clase de liceu un mod de viata epuizant, cu nopti pierdute n jocul
de carti, betii, aventuri cu femei usoare etc: m-am nhaitat cu
[Simon] Bayer si [Tudor] Vianu. Literatura, chefuri, cu
nimicuri n definitiv125. ndeosebi imediat dupa sfrsitul primei
conflagratii, frecventau casa uneia din iubitele sale, Maria Zalic, ori
bordelurile din cartierul bucurestean Crucea de Piatra. Escapadele
nu erau fara urmari, stimulnd inspiratia poetica, ca n cazul
poemului Rasturnica, (1921) sau al poeziei Ti-am mpletit (dedicat
Mariei Zalic), proiectate sa apara alaturi de altele asemenea ntr-un
ciclu Inscriptii pe Crucea de Piatra126. De altfel, facuse pentru aceasta
din urma o adevarata pasiune, dorind s-o ia de sotie, desi ea era
mai n vrsta si mama a trei copii127. Viata sa aventuroasa,
escapadele carnale, la care se adauga duritatea expresiei verbale n
122 Cf. A. Marino, Viata lui Alexandru Macedonski, Bucuresti, Ed. pentru literatura,
1966, p. 231-237.
123 Apud M. I. Dragomirescu, D. Anghel, Bucuresti, Ed. Minerva, 1988, p. 77.
124 Dan Barbilian, Pagini inedite, I, ed. Gerda Barbilian, V. Protopopescu, Viorel Gh.
Voda, Bucuresti, Ed. Albatros, 1981, p. 101.
125 Ibidem, p. 258.
126 Cf. Manuscriptum, XIX, 1983, nr. 3, p. 41-43.
127 M. Colosenco, Ion Barbu Dan Barbilian, Biografie documentara (1564-1925),
Bucuresti, Ed. Minerva, 1989, p. 181.

relatiile cu alti confrati de literatura (ndeosebi din cercul

Sburatorul) au dus la un soi de izolare a sa, pna si cei mai buni
prieteni ocolindu-l sau evitnd orice contact. Amorezat ntr-o
vreme de Hortensia Papadat-Bengescu, autoarea Concertului din
muzica de Bach si mai n vrsta dect el, Barbilian a primit din
partea acesteia o replica antologica n urma declaratiilor insistente
de dragoste: Barbule, ne-ar trebui o insula singuratica ca sa ne
iubim, la care, peste ani, el va completa, plin de ironie: Ma vezi
pe mine pe o insula singuratica si ndepartata cu o singura
femeie?128 Si-si continua escapadele cu Miriam, o cntareata de
culoare, invitata n 1921 de Constantin Tanase pentru cteva
spectacole pe scena Carabus, cu rezultatul vizibil n versurile
Malaga si Femeie sau poema Un personaj eteroman. Ajuns n 1921 n
Germania, pentru specializare la Gttingen, viata sa se deruleaza
ntr-o veritabila destrabalare. La cteva zile numai se nchide ntrun hotel din Wilhelmshhe cu fiica aventuriera a unui magistrat
din Cassel, aflata n vilegiatura, traind dupa propria lui
marturisire ca un porc si promiscuu, cu toate ca cantitatea nu
ma poate consola de calitate129. Mai mult chiar, ajunge sa fie jefuit
de o prostituata, povestindu-i lui Tudor Vianu evenimentul cam n
felul acesta: Pe strazile cu afluenta echivoca n care ma angajasem,
o urtenie de curva si batrna si murdara si nclceste privirile n
ale mele.[] Din cabotinaj sexual, din blestemata mea nevoie de
contrast si tocmai fiindca eram epuizat, multumit si fara nici o
apetenta iau curva cu mine.[] Curva trebuia sa stea pna
dimineata. Pe la doua nsa se razgndeste; se scoala din pat si se
mbraca ncet. [] Curva mi scuteste toate plictiselile, descuie
singura si nu cere nici un ban; i se furasera deja 3000 de marci,
deficitul acelei seri de umilire crestina a carnii130. Acest incident
128 Gerda Barbilian, Ion Barbu. Amintiri, Bucuresti, Ed. Cartea Romneasca, 1979, p.
77.
129 Ion Barbu n corespondenta, I, ed. Gerda Barbilian si N. Scurtu, Bucuresti, Ed.
Minerva, 1982, p. 253.
130 Ibidem, I, p. 260.

este departe de-al potoli, continundu-si cariera de amant

universal, dominat de o singura ambitie: mbunatatirea rasei
teutone printr-un puternic influx de snge valah, cariera copios
descrisa n corespondenta sa din acei ani cu Tudor Vianu si asupra
careia nu vom mai insista. Amuzante sunt performantele sale, pe
care tinea sa le mpartaseasca amicilor sai: la 6 aprilie 1923 anunta
deja cea de 2064-a femeie ce-i cazuse la pat. O pedanterie de
matematician sau orgoliul de a se autoflata n ochii prietenilor
invidiosi? Cert este faptul ca anul mentionat marcheaza ntlnirea
lui cu Gerda Hossenfelder, fiica unui medic din Cottbus, care peste
numai doi ani i va deveni sotie si se va stabili cu matematicianulpoet n Romnia, dupa ce acesta a urmat n tara o cura de
dezintoxicare (consuma cocaina). Evenimentul matrimonial va
marca totodata si nceputul unei perioade de stabilitate umana.
131132133
Spre senectute, Lucian Blaga marturisea lui Gh. Grigurcu
ca-si ncepuse viata sexuala la 16 ani, rememornd melancolic
prostituatele vieneze de care avusese parte, cu evidenta aplecare
nu att spre fiorul erotic, ct spre frumusetea trupului feminin134;
este, poate, si explicatia nenumaratelor carti postale reprezentnd
nuduri expediate Corneliei n anii vienezi.
n schimb, un student precum Traian Chelariu s-a ferit
mereu de fiziologie, cautnd permanent iubirea curata135. P.
Comarnescu, divortat dupa o convietuire de numai doi ani cu fiica
usuratica a unui ministru, si satisface necesitatile fiziologice cu
diverse personaje feminine, dezgustat nsa mereu la gndul ca
trebuie sa plateasca.. Aflat la Paris, n 1937, noteaza n jurnalul sau
diversele aventuri: Am avut succes mare cu o fata italiana, cu cap
frumos, dar tnara si splendida la corp, care a facut dragoste pe
131 Ibidem, I, p. 79.
132 Ibidem, I, p. 230.
133 M. Colosenco, Op.cit., p. 250.
134 Gh. Grigurcu, n apropierea lui Lucian Blaga, n Romnia literara, 1995, nr. 17, p.
14-15; nr. 18, p. 10; nr. 19, p. 10.
135 T. Chelariu, Op.cit., p.22.

simpatie. Deci numai cu straine am reusit sa fac dragoste pe gratis

la Paris. O americanca, o italianca, dar nu o frantuzoaica. Am aduso la 3 noaptea acasa, dupa ce am dansat pasionat cu dnsa, asa
cum mi-a placut si cum de mult doream. Amorul pe bani e penibil,
caci nu simti mai nimic concluziona el136.
n alte cazuri, aceste legaturi ntmplatoare au creat
complicatii. Al. Philipide avea un copil dintr-o legatura anterioara
casatoriei lui cu Johanna Minckwitz, copil ce locuia la Iasi, cu
mama sa, episod despre care nu se cunosc detalii. n urma relatiilor
lui Stefan Vrgolici cu o tnara vaduva (prin 1871-1872) a rezultat
un copil. Vrgolici se credea dator sa legitimeze pozitia lui si a
femeii prin casatorie. nsa junimistii ieseni (Maiorescu, I. Negruzzi
si Pogor) l-au mpiedicat sa faca acest pas, desi aproape totul era
aranjat pentru mariaj137. Cezar Petrescu a avut relatii nelegitime cu
fiica unui functionar P.T.T. din Iasi si abia dupa ce aceasta a adus
pe lume un copil legatura lor a capatat o forma legala.
ntr-un alt caz, acest tip de conduita a generat o veritabila
tragedie. Din a doua casatorie a lui V. A. Urechia cu Luiza Pester
din Iasi, carturarul a avut o fiica, Corina. Numai ca aceasta sotie
era de o infidelitate iesita din comun, context n care V. A. Urechia
a ntretinut relatii se pare cu toate celelalte trei surori ale sotiei.
Cu una s-a casatorit chiar pentru a treia oara (cu Ana), nsa a avut
un copil si cu o alta, cu Emilia. Corina, mentionata mai sus,
divortata dupa un scurt mariaj de brutalul dr. Eugen Rizu, s-a
ndragostit de capitanul Gurita, cu care dorea sa se casatoreasca..
Numai ca drama acum apare: o eventuala casatorie ar fi fost un
incest, deoarece capitanul era tocmai copilul lui V. A. Urechia cu
Emilia, asadar fratele dupa tata al Corinei. Dezvaluirea situatiei a
dus la sinuciderea celor doi138.
136 P. Comarnescu, Op.cit., p.181.
137 Cf. G. Panu, Amintiri de la Junimea din Iasi, ed. Z. Ornea, Bucuresti, Ed.
Minerva, 1998, p. 289.
138 Vistian Goia, V. A. Urechia, Bucuresti, Ed. Minerva, 1979, p. 33.

Sunt acestea doar cteva modele si consecinte ale

legaturilor ntmplatoare, cazuistica fiind nsa aproape nelimitata.

IV. Casatoria si cuplul familial

Casatoria este pasul cel mai important n realizarea unui

cuplu, n mplinirea umana si sociala a individului. Ea este mai
mult dect un angajament social, crend un fel de ordine prin care
viata indivizilor capata sens si mplinire. De aceea, mariajul este
definit ca locul central de autorealizare, de dobndire a identitatii,
de structurare normativa a realitatii nconjuratoare139. Asa cum
aratam la nceputul studiului nostru, indivizii gasesc n
organizarea matrimoniala un principiu de functionare relativ
atragator si avantajos, prin casatorie cautndu-se linistea
caminului, un plus de confort si siguranta. Pentru a reveni la Al.
Philippide, de pilda, viata de unul singur i se parea o mare durere:
Traiesc fara nici o multamire i marturisea lui Hermann Suchier
la 23 septembrie1894. [] Sa ma nsor, n-am cu cine, si apoi nici nar putea trai o femeie lesne cu mine. Nensurat iar i rau. De multe
ori, cnd, dupa o enorma osteneala, ma trezesc cu o mncare
proasta, cu o locuinta murdara si cu toate acestea cu o risipa de
bani colosala, toate multamirile spiritului nu sunt de ajuns sa ma
linisteasca140. n schimb, B. P. Hasdeu, dupa ani de desfru, plini
de oboseala si dezgust, prin casatorie s-a regasit ntreg si
luminos141. Anton Naum, melancolic si suferind, de o cumplita
timiditate n fata femeilor, ajunsese un burlac tomnatec depresiv,
predispus chiar la sinucidere. La 53 de ani se va casatori nsa cu
Ecaterina Pandeli (mai tnara cu aproape trei decenii), viata sa
139 Cf. P. L. Berger, H. Kellner, Le mariage et la construction de la realite, n P. L. Berger,
Affronts la modernit, Paris, Centurion, 1980, p. 23-44.
140 Alexandru I.Philipide n dialog cu contemporanii, I, p. 111-112.
141 B. P. Hasdeu, O nevasta romnca n traiul pamntesc si-n viata dupa moarte,
Bucuresti, Ed. Socec, 1903, p. 10.

capatnd motivatii deosebite, sporind tonusul si iesirea din izolare,

ca sa nu mai vorbim de apetitul scriitoricesc. Pe Mihail Sorbul anii
de viata boema l adusesera aproape de neurastenie, gndind n
mai multe rnduri la sinucidere. Sansa supravietuirii dupa cum
marturiseste lui M. Dragomirescu i-a venit prin casatorie: Mi s-a
prezentat o partida excelenta pentru nasul meu si am primit.
Azi n-am remuscari, ci multumiri. Nu mi-am luat povara, ci
sprijin. E, dupa dv. al doilea noroc ce mi s-a ivit n cale si l-am
prins142.
n fapt, casatoria este doar un moment, foarte important, n
lungul proces de mplinire umana, de acumulare si de punere n
valoare eventual de reconversie sau devalorizare a atuurilor
dobndite pna la o anumita vrsta. Poate ca de aceea, pentru
indivizii ce urmaresc o ascensiune sociala, mariajul nu se face la
ntmplare. Referitor la acest lucru, credem ca am reusit deja sa
stabilim, n linii mari, o tipologie a strategiilor matrimoniale la
profesorii universitari ai facultatilor de litere, pentru intervalul
1864-1944143, asa nct nu vom mai reveni aici asupra tuturor
problemelor pe care le presupune mariajul. Important de retinut
pentru subiectul nostru de acum este existenta pentru cei doi
viitori membri ai cuplului a unei veritabile piete matrimoniale,
ocazii si locuri privilegiate unde se stabilesc legaturi, se negociaza
si se realizeaza diversele tipuri de aliante. De aceea, intrarea pe
piata matrimoniala angajeaza totalitatea persoanei, adica un
ansamblu de atribute si cunostinte, diversele tipuri de capital (de la
cel economic pna la cel simbolic), dar si educatia, manierele,
142 Pavel Tugui, Mihail Sorbul n corespondenta cu Mihail Dragomirescu, n
Manuscriptum, XVII, 1986, nr.1, p.. 103.
143 Lucian Nastasa, Mcanismes de slection et dintgration de llite universitaire
roumaine. Alliances familiales, n Colloquia.. Journal of Central European History,
Cluj, III-IV, 1996-1997 [2000], no.1-2, p. 203-217. Vezi, de acelasi, Strategii
matrimoniale n mediul universitar romnesc la finele sec.XIX. Cazul Nicolae Iorga, n vol.
Istoria ca lectura a lumii, ed. L. Boicu, G. Badarau si L. Nastasa, Iasi, Ed. Fundatia
Academica A. D. Xenopol, 1994, p. 619-630.

relatiile sociale, gusturile etc144. Din aceasta perspectiva, a ne ocupa

de strategiile matrimoniale, n fond, este o analiza a manierei n
care diversi indivizi si-au gestionat aceste tipuri de capitaluri
vizavi de alte atuuri pe care le pune n joc viitoarea partenera de
cuplu. Astfel, casatoria poate fi o strategie constienta sau
inconstienta, n strnsa legatura cu originile sociale, educatia, stilul
de viata etc.
Pentru fiecare individ, decizia de a forma un cuplu
presupune asteptarea unei conjuncturi potrivite si dobndirea
unor atuuri intelectuale si sociale care sa reduca decalajul dintre
categoria din care provine si cea n care vrea sa intre. Afirmatia
este valabila ndeosebi pentru acei intelectuali cu aspiratii de
promovare pe scara sociala si la care se constata, cu prea putine
contra-exemple, o evidenta ambitie de a ncheia casatorii
avantajoase nu doar n plan sentimental, ci si social. Uneori acest
lucru presupune o perioada de asteptare care duce chiar pna la
limita celibatului. Asa ar fi cazul lui Samson Bodnarescu (37 ani),
T. Antonescu (35 ani), Romulus Cndea (39 ani), D. M. Teodorescu
(56 ani), Virgil Barbat (50 ani), St. Bezdechi (36 ani), Anton si Th.
Naum, tata si fiu (53 ani), Gh. Giuglea (35 ani), Al. Lapedatu (35
ani), E. Panaitescu (36 ani), D. Popovici (38 ani), Ioachim Craciun
(35 ani), D. Macrea (39 ani) s.a. Pentru multi din intelectualii
enumerati, importanta meritocratiei si a concurentei tot mai
puternice a impus renuntarea la casatoriile premature care ar fi
putut compromite sansele carierei. Evident, pentru fiecare caz n
parte exista diferente sesizabile, provenite din diverse motive
intime, familiale ori severitatea mare a procesului de impunere pe
piata intelectuala. Perioada de asteptare pentru ntocmirea unui
cuplu este si ea profitabila mai ales pentru provinciali, pentru cei
ce nu provin din orasul-metropola unde se nfaptuiesc si de unde
se difizeaza actele de cultura pentru a se integra mediului de
144 Vezi A. Desrosires, Marche matrimonial et structure des classes sociales, n Actes
de la recherche en sciences sociales, no.20-21, 1978, p. 97.

notabilitati locale, pentru a-si ntinde sfera relatiilor sociale, pentru

a se face cunoscut etc. T.Antonscu si P. P. Negulescu, de exemplu,
participau la reuniuni, baluri private etc, prospectnd oferta pietii
matrimoniale, purtnd discutii interesante cu fete provenind din
vechea aristocratie locala, cel dinti nefiind nsa lipsit de suferinte
intime, generate tocmai de conditia sa sociala modesta, dar si
datorita aspectului fizic pe care-l considera neatragator145. Mai
mult chiar, n 1895 T. Antonescu i scria lui M. Dragomirescu ca
aici, la Giurgiu, am ajuns cavaler la mare pret. De pilda, am
primit, negresit prin mama, propuneri de casatorie de la o fata,
vroi sa zic de la tata-sau, cu zestre de 10000 (zece mii) lei si 2000
trusouri. Si este ma o fata urta... de la cacat te poti uita, la dnsa
ba. Alta propunere, mai buna, a venit din partea unei mame de
high-life d-aici. Ce e drept, fata e prea frumoasa, dar pretentii
multe si cam... saraca. Nu ma prinde pe mine cu una cu doua146.
Asa cum am subliniat, aceasta asteptare nu constituie o
conduita general valabila. Anumiti indivizi de origine modesta
(dar nu numai), fideli normelor din familiile lor, nu ezita sa
realizeze casatorii precoce, daca-i raportam la vrsta mariajului
altor congeneri. Nicolae Iorga s-a casatorit ntia oara la 19 ani;
Calistrat Hogas la 21 ani; Vasile Burla la 22 ani; St. Mateescu la 19
ani s.a.
Sintetiznd, putem afirma ca, n afara sentimentelor, o
uniune flatanta si cucerirea unei frumoase dote sunt si ele criterii n
traseul realizarii unui cuplu. Casatoria permite dezvoltarea unui
sistem de schimb inter-familial bazat pe reciprocitate (potentiala),
n care functia de asigurare nu este deloc neglijabila. Prin casatorie
se patrunde ntr-o retea de obligatii si loialitati, aceasta angajnd
capitalul simbolic colectiv al familiei si reprezentnd un eveniment
decisiv pentru reproducerea unui patrimoniu inseparabil material
145 T. Antonescu, Jurnal, manuscris citat.
146 T. Maiorescu si prima generatie de maiorescieni, p. 481.

si simbolic. n felul acesta se realizeaza o unitate ce pune n comun

diversele resurse.
Asadar, o casatorie buna nseamna garantia numelui,
onoarea, capitalul simbolic al familiei, integrarea ntr-un grup. Din
aceasta perspectiva, de exemplu, unul din elementele care s-au
bucurat de o mare atentie din partea multor intelectuali a fost
numele de familie al sotiei si eventualul titlu. Numele este acela
care permite descendentilor unei familii aristocratice sau cu un
mare prestigiu social (politic) de a crede n existenta unor diferente
esentiale ntre ei si ceilalti. Numele poarta grandoarea si calitatea
unei familii, evoca trecutul, relatiile cu alte familii, ceea ce
angajeaza onoarea si respectul. V. A. Urechia, de pilda (al carui
nume patronimic adoptat abuziv, Urechia, i oferea sentimentul
unei legaturi cu asa-zisul stramos boier si carturar din sec.XVII,
Grigore Ureche), se casatoreste n 1857 la Paris cu Franoise Plano,
fiica doctorului de Plano, medic al reginei Izabela a Spaniei. Sunt
explicabile astfel inhibitiile fiului de clucer din Piatra Neamt cnd
s-a trezit nconjurat de attea rude bogate din Paris, Madrid,
Londra ori New-York, care vorbeau de milioane147. Si ca sa nu ne
departam de aceasta familie, fiica lui V. A. Urechia din a doua
casatorie, Corina, va deveni n 1882 sotia lui Eugen Rizu, profesor
universitar si decan al facultatii de medicina din Iasi, acesta din
urma capatnd ca dota casele socrului din capitala Moldovei,
bijuterii n valoare de 3837 lei/aur, garderoba, trusou si alte bunuri
de 5450 lei148. Desi Al. Macedonski pare sa fi detestat ideea de
casatorie, dintr-o parere nu prea buna despre femeie, nu rezista
tentatiei de a face o buna alianta, poate din snobism, dar si
pentru a scapa de povara grijilor zilnice. Se casatoreste n 1861 cu
Ana Rallet-Slatineanu (cu un arbore genealogic impresionant,
cobort n exces pna la familia Cantemir), primind ca dota bunuri
147 V. A. Urechia, Din tainele vietii, n Apararea nationala, I, 1900, nr. 161, p. 1.
148 Vezi Arh. St. Iasi, Casatorii, dos. 110/1882. Eugen Rizu, cu zece ani mai n vrsta
dect sotia, era fiul spatarului Grigore Rizu. Corina a divortat la scurt timp datorita
brutalitatii sotului.

mobile si imobile n valoare de 32000 lei, zestre de-a dreptul

impresionanta la vremea aceea149; va reusi totusi, printr-o viata
boema si nechibzuita, la care se adauga ntretinerea copiilor multi
pe care i-a avut, sa falimenteze si sa traiasca din expediente
ocazionale, alaturi nsa de o sotie devotata si afectuoasa.. Duiliu
Zamfirescu va cunoaste nca din primul an petrecut la Legatia
romna din Italia pe Henriette, fiica senatorului si bancherului
Antonio Allievi, care i va aduce ca zestre 110000 franci ches si o
cincime dintr-o proprietate, locuind la socrul sau, ntr-un palat de
secol XVI n apropierea Forului Traian, nconjurat de colectii
pretioase de arta, frecventnd nalta societate din Roma etc150. Sau
Ilie Barbulescu, a carui sotie i adusese o zestre de care era foarte
multumit un mic hotel confortabil, n parcul de la Sinaia, avnd
o situatie materiala de om bogat151. G. Calinescu s-a casatorit cu
Alice Elisabeta Trifu, ai carei parinti aveau n Bucuresti o mare
suprafata de pamnt ce acoperea aproape tot cartierul Floreasca de
astazi, unde au creat o ferma ce producea un venit apreciabil (se
ocupa cu cresterea vitelor, legumicultura, avea grajduri cu cai de
curse), si pe care mult mai trziu si va construi casa George
Calinescu. n 1915, la casatoria lui Eugen Lovinescu, fiul
profesorului Vasile Lovinescu, cu profesoara de franceza Ecaterina,
fiica proprietarului Gh. Gr. Balacioiu, dota primita a fost o renta
anuala de 2000 lei, perpetua, plus trusoul complet de 8000 lei,
precum si orice avere viitoare mobila si imobila sub orice titlu ar
dobndi-o sotia152.
Cazul lui Mateiu I. Caragiale este si el suficient de
cunoscut pentru a nu insista prea mult. Att doar de retinut aici,
faptul ca, umilit prin actul nasterii sale ca produs al unei legaturi
nelegitime dintre I. L. Caragiale si Maria Constantinescu , Matei
149 A. Marino, Viata lui Alexandru Macedonski, p. 242-243.
150 M. Gafita, Duiliu Zamfirescu, Bucuresti, Ed. pentru literatura, 1969, p. 290-291.
151 Cf. I. Petrovici, De-a lungul unei vieti, Bucuresti, Ed. pentru literatura, 1966, p. 271.
152 Cf. C. Popescu-Cadem, E. Lovinescu dosar biografic, n Manuscriptum, XII,
1981, nr. 4, p. 152.

si construieste din mitul nobiliar un univers paralel cu realitatea.

n plus, se va casatori cu Maria Sion, fiica lui G. Sion, de la care va
primi mosia Elisa-Stoenesti (Sionu), pe care o va nzorzona cu
diverse nsemne heraldice, drapele unguresti etc153. Astfel, prin
casatorie, a capatat un titlu si a devenit mosier si rentier.
Desi ne-am oprit disproportionat asupra acestui aspect,
trebuie totusi mentionat faptul ca forta numelui se manifesta ntrun cerc mult prea restrns, contribuind doar n mica masura (dar
contribuie) la procurarea unor beneficii simbolice. Cnd vorbim de
prestigiul numelui nu ne referim n primul rnd la familiile
veritabil aristocratice, ntruct n Romnia este prea greu de definit
acest lucru dupa valul de nnobilari din sec.XVIII si nceputul lui
XIX. Avem de-a face cu o asa-zisa nobilime de titluri, adeseori
cumparate. Orgoliul numelui simbolul apartenentei la o familie
cu lunga istorie se poate transforma n crispare, n delasare etc,
pentru cine crede ca el face totul.
Pentru intelectualii cu aspiratii de a ocupa o pozitie sociala,
ca si pentru oamenii politici, mariajul este foarte important,
deoarece prin el se largeste reteaua de influenta sociala. n mediul
intelectual selectia se face pe baza principiului meritocratic, al
talentului, dar acesta actioneaza de regula eficient numai n
contextul integrarii ntr-o retea sociala (sau grup) cu interese foarte
bine conturate. Referindu-se la un coleg de profesorat, Sextil
Puscariu i scria lui I. Bianu n 1927: Colegul meu [Emil]
Panaitescu ma roaga sa-l recomand Academiei ca urmas al lui
Prvan la Scoala din Roma. L-as recomanda cu mai multa
insistenta daca l-as sti mai muncitor si mai nsufletit. Avantajiile pe
care le are asupra altora sunt nsa legaturile lui personale si prin
socrul sau cu cercurile din Roma, unde a petrecut aproape doi
ani si felul lui simpatic de a se prezenta. Si din punct de vedere
stiintific sunt sigur ca nu ne va face de rusine, dar nici ca va putea
153 n ajunul casatoriei lui Maria Sion, Mateiu I. Caragiale si fabrica un certificat
de nastere ce indica Tusnadul ca localitate natala, mama sa domiciliind nViena.

continua mostenirea lui Prvan154. Si ntr-adevar, Emil Panaitescu

se casatorise din 1925 cu Maria-Sofia Lahovary-Kretulescu, al carei
tata, Al. Em. Lahovary, era ministru al Romniei la Roma (19171928). n afara unor exemple invocate mai sus, am mai putea
aminti aici mariajele lui Petre Andrei (cu Maria Tulbure, cumnata
lui C. Meissner), Mihai Berza (cu Ana, fiica lui Al. TzigaraSamurcas), I. Bianu (cu Alexandrina Baicoianu, ruda si cu N.
Xenopol, sef de cabinet al lui I. C. Bratianu), I. Bogdan (cu Maria
Coltescu), P. Caraman (cu Alice Sibi), I. Craciun (cu Ana Vaida,
cumnata cu Al. Vaida-Voievod), S. Dragomir (cu Flora Bonciu,
ruda cu Vasile Goldis), P. Eliade (cu o sora de-a lui Spiru Haret),
Gh. Giuglea (cu Maria Hanes, deci ruda cu Ov. Densusianu), O.
Goga (ntia oara cu Hortensia Cosma, al carei tata era unul din cei
mai influenti si bogati oameni din Ardeal), Ed. Gruber (cu Virginia,
fiica Veronicai Micle), N. Lascu (cu Victoria Borza, fiica
universitarului), C. Marinescu (cu Zoe Bals), Aurel Pampu (cu
Elena, fiica lui Virgil Barbat), P. Rascanu (cu Aglaia, fiica
colonelului C. Lagna, aghiotantul lui Al. I. Cuza), I. D. Stefanescu
(cu Margareta, fiica lui Al. Vlahuta), Al. Tzigara-Samurcas (cu
Maria Gr. Cantacuzino) s.a., care, chiar si la numai simpla
enumerare, par a spune multe.
Casatoria este si ea asadar o strategie de investitie, orict ar
parea cuvntul de reprobabil, pentru ca investitiile nu sunt
neaparat de natura financiara, sociala, politica sau culturala, ci mai
ales sufleteasca. Putem vorbi n termeni de investitie, fara a putea
reconstitui vreodata (sau doar prea putin) cuantumul diverselor
atuuri ce intervin n luarea unei decizii, dar nici ceea ce nseamna
calitatile morale si spirituale ale sotiei. Oricare ar fi reusita
profesionala a indivizilor, aceasta nu poate deveni si o reusita
sociala daca nu i se asociaza o strategie matrimoniala conforma
normelor dominante.
154 Scrisori catre I. Bianu, III, ed. Marieta si Petre Croicu, Bucuresti, Ed. Minerva,
1976, p. 631.

Pe de alta parte, casatoria nu este doar o afacere personala,

privata, ci si de grup. Referitor la acest ultim aspect, se cuvine sa ne
oprim asupra cercului Junimii si a celor grupati n jurul lui T.
Maiorescu, grup ce coordona o adevarata politica n aceasta
directie. Cazul relatiei dintre M. Eminescu si Veronica Micle este
deja mult prea celebru pentru a mai insista asupra lui. T.
Maiorescu, I. Negruzzi, pna si I. Creanga, s-au opus intentiei lui
Eminescu de a se casatori cu aceasta.
Am mentionat deja pe Stefan Vrgolici care, prin 18711872, avusese relatii amoroase cu o tnara vaduva, legatura din
care se nascuse un copil. n momentul n care Vrgolici s-a crezut
dator sa legitimeze pozitia lui si a femeii prin casatorie, liderii
junimistilor ieseni l-au mpiedicat sa faca aceasta casatorie, desi
aproape totul era aranjat pentru mariaj. Iata cum relateaza G. Panu
acest fapt: Junimea s-a ocupat imediat de aceasta eventuala
casatorie; prindeam fara voia mea bucati de fraze schimbate
ntre d-nii Maiorescu, Negruzzi si Pogor, conversatie n care figura
nacrita si severa a d-lui Maiorescu trada o dezaprobare formala.
Sefii Junimei, nu stiu din ce cauza, sfatuira si insistara pe lnga
Vrgolici sa nu contracteze aceasta casatorie, si acesta, cu toata
dragostea ce avea pentru tnara vaduva, se supuse Junimei si
legaturile fura rupte definitiv. Junimea se amesteca n asemenea
chestii delicate, de cte ori era vorba de un membru influent, si rar
se ntmpla ca ea sa nu izbuteasca155. Evident, partida era sub
asteptarile sefilor junimisti, St. Vrgolici casatorindu-se finalmente
cu Natalia Alcaz156, dintr-o familie ridicata la boierie de Ionita
Sandu Sturdza, iar dupa moartea acesteia lund de nevasta pe vara
ei, Elena Tiron, dintr-o familie ce curprindea mai multi intelectuali
locali.
Junimistul Vasile Burla se casatoreste n 1872 cu Matilda
Caterina Cugler, fiica arhitectului iesean, de origine austriaca,
155 Cf. G. Panu, Op.cit., p. 289.
156 Parintii acesteia erau Costache Alcaz si Ecaterina (nascuta Bucur). Vezi Arh. St.
Iasi, Casatorii, 16/1879.

Carol von Cugler, a carui sotie ncepuse sa publice versuri n

Convorbiri literare nca din 1867. Tomnatecul junimist A. Naum
se va casatori n 1883 cu Ecaterina, fiica capitanului Iancu Pandali,
la sfatul si insistentele lui Gr. Buiucliu, junimist si intim al lui
Maiorescu. Cnd Teohari Antonescu nstiinteaza pe T. Maiorescu
despre intentiile sale matrimoniale casatoria cu Eugenia
Vrgolici, fiica celui invocat mai sus , acesta felicita pentru alegere
si logodna, la care mai adauga cteva elemente ce dezvaluie
preocuparile lui: ti poti nchipui ca nu m-am nstrainat cu
desavrsire de ceea ce priveste pe vechii nostri junimisti din Iasi,
cu toata stramutarea mea din acest frumos oras; si asa am aflat de
la prieteni ca d-ra Vrgolici este inteligenta si cuminte, este
frumoasa si este prea tnara. Ca este inteligenta si cuminte
aceasta e principalul; ca e frumoasa, e un accesoriu: orice om
inteligent are frumusetea sa proprie, tocmai prin expresia
inteligentei; ca e prea tnara, e un defect care se ndrepteaza zi cu
zi. Bine ai facut!157.
T. Maiorescu a avut un rol important si n casatoria lui M.
Dragomirescu, n 1898, cu Adelina (Ada) Poenaru. Desi parintii
Adelinei si sora ei Ana158 erau contra casatoriei celor doi pna prin
1897, interventia liderului junimist (aflat n relatii apropiate cu
familia Poenaru) a dus la finalizarea proiectului matrimonial. P. P.
Negulescu, aflat n 1898 la Abbazia mpreuna cu familia
Maiorescu, a cunoscut pe Mariette Dabija, si desi sotia mentorului
sau l mpingea spre o casatorie, acesta cu delicatete tot
refuza pe motiv ca mama fetei era bolnava psihic si exista riscul ca
si descendentii sa aiba aceleasi manifestari. Doar cnd s-a pus n
157 Apud T. Antonescu, Jurnal, manuscris citat, nsemnarea din 15 martie 1899.
158 Parintii Adelinei erau Nicolae si Lucia Poenaru. Mama fetei era de origine
franceza, bunicul Luciei, arhitectul Pierre-Charles-LEnfant, fiind cel care a ridicat
planurile orasului Washington. Din fratii si surorile Adelinei se cuvine a fi retinuti
Constantin Poenaru-Caplescu (1874-1948), renumit chirurg si Ana Poenaru (18641948), casatorita cu maiorul Ion Ollanescu, fratele lui Dumitru Ascanio-Ollanescu.

discutie averea fetei (mosia Davideni, cu un venit de 18000 lei pe

an), Negulescu a acceptat discutiile preliminare pentru logodna159.
nsa cazul lui I. Al. Bratescu-Voinesti este mai mult dect
revelator. Remarcat de Maiorescu pentru talentul si inteligenta sa,
l-a avut mereu n preajma, purtndu-l prin calatorii n strainatate
pe cheltuiala sa, veghindu-i formatia, publicndu-i creatia literara,
introducndu-l n nalta sociatate, asigurndu-i un post de
magistrat etc. nsa cnd Maiorescu i-a propus sa ia n casatorie o
nepoata de-a sotiei sale, pe Maria Racota, Bratescu-Voinesti a
refuzat transant, din clipa aceea rupndu-se orice legatura dintre
cei doi, desi mai multi ani la rnd tnarul discipol a ncercat sa-i
recstige afectiunea.
Asa cum de la sine se ntelege, procesul de realizare a unui
cuplu asculta de niste ritmuri nu lipsite de semnificatie, dar si de
niste modele, mostenite sau nsusite prin imitatie.

IV.1. Etape spre casatorie

Exista o adevarata scenografie n ce priveste modul n care

pot face cunostinta doi parteneri. Sub acest aspect, trebuie
mentionat ca intervin o suma de elemente ce tin de traditie, de
evolutia libertatii relatiilor dintre sexe, de conjunctura etc, foarte
importante fiind nsa, n primul rnd, calitatile viitorilor parteneri.
Dincolo de aspectul fizic, care inconstient mereu intra n calcul
(desi adeseori contestat), educatia tinerei fete constituie un atu
important.
Eugenia Frangolea, viitoarea sotie a lui Samson
Bodnarescu, a studiat prin anii '70 ai veacului XIX la Gotha si
Berlin, lucru nu tocmai uzual la vremea aceea. Elena Bacaloglu a
urmat cursurile de la Collge de France si Sorbona, devenind
pentru scurt timp (1902-1904) sotia lui Ov. Densusianu. Adelina
159 Cf. T. Antonescu, manuscrisul citat.

Poenaru (1870-1919), viitoare sotie a lui Mihai Dragomirescu,

vorbea nca de mica trei limbi: romna, greaca si franceza, mai apoi
nsusindu-si bine greaca veche, engleza, italiana si germana. Prin
1880, de exemplu, Adelina a cunoscut pe Eminescu prin saloanele
literare din Bucuresti ale Mitei Kremnitz, M. Miller-Vergy, Ioachim
Pompilian, ale mamei ei (Lucia Poenaru) s.a., saloane frecventate si
de Titu Maiorescu. Prin 1880-1883, Eminescu a dedicat Adelinei
poezia Apari sa dai lumina, publicata apoi de M. Dragomirescu n
Convorbiri literare din 1 iunie 1895160. n 1891 merge la unul din
Institutele din Oxford pentru a studia literatura engleza (traduce
Othelo n franceza), continundu-si apoi studiile la Sorbona, unde
aprofundeaza istoria filosofiei la ndemnul lui T. Maiorescu, la
Bruxelles si Lige, dupa care se ntoarce n tara (1897). n intervalul
1891-1897 Adelina Poenaru a redactat un Jurnal, deosebit de
interesant sub aspectul educatiei unei tinere fete de origine sociala
elevata, dar mai ales n ce priveste relatia pre-maritala cu viitorul
sot161.
Stefaniei Dobrogeanu Gherea, fiica lui C. DobrogeanuGherea si viitoarea sotie a lui Paul Zarifopol (casatoriti n 1902),
nca din copilarie i s-a cultivat gustul pentru muzica, fiind trimisa
la studii muzicale n Germania si ajungnd o nzestrata pianista. n
1897, pe cnd se afla la conservatorul din Mnchen, tatal i
recomanda o suma de autori pe care orice om cult trebuie sa-i
cunoasca, nelipsind Shakespeare, Dickens, G. Eliot, Goethe,
Schiller, Heine, Lessing, Tolstoi, Dostoievsky, Manzoni, Salvatore
Farina s.a., avertiznd-o totodata sa nu judece viata reala dupa
romane162. Sextil Puscariu ofera de altfel ntr-unul din volumele
160 Vezi Elena Cerchez, n jurul poeziei Apari sa dai lumina, n Manuscriptum, 1/
1990, p. 27-29.
161 Fragmente n Manuscriptum, 4/ 1989, p. 176-179. La BCS Bucuresti se afla
corespondenta dintre M. Dragomirescu si Adelina (sute de scrisori), n parte
publicate n Manuscriptum, 4/ 1989, p. 167-175.
162 Corin Grosu, C. Dobrogeanu-Gherea. Scrisori familiale, n Manuscriptum, II, 1971,
nr. 1, p. 72.

sale de memorialistica un portret coplesitor n ceea ce priveste

calitatile Stefaniei163. Pe aceleasi coordonate, se mai cuvin a fi
mentionate Venturia Nicolau (casatorita mai apoi cu Onisifor
Ghibu), cu studii muzicale la Viena si Paris, ca eleva a Fliei
Litvinne, devenind o buna pianista si cntareata de lieduri, fiind
acompaniata ntr-un concert la Ateneul Romn, n 1925, de G.
Enescu, cu multe nregistrari pe disc etc; Cella Delavrancea, fiica
lui Barbu Stefanescu-Delavrancea, mult prea cunoscuta pentru a
insista aici164. Si tot S. Puscariu reconstituie ntr-o vasta si
impresionanta sinteza de istorie familiala, recent publicata, o fresca
impecabila nu doar de genealogii, ci a femeilor, cu toate atributele
lor, n primul rnd de educatie165.
Sau cazul poetei Matilda Cugler-Poni, fiica arhitectului
Carol von Cugler si viitoare sotie, mai nti, a filologului Vasile
Burla, apoi a universitarului Petru Poni, care a primit n familie o
educatie deosebit de aleasa, mplinita prin lecturi sistematice din
literaturile germana, franceza, italiana si romna, educatie
transmisa si fiicelor ei Lucia, Viorica si Margareta. Totodata, a fost
una din putinele femei care au facut cariera literara prin
intermediul Convorbirilor literare, publicnd versuri lirice, n
care motivul iubirii, al dragostei nemplinite, este dominant. Iulia
Hasdeu ar fi un alt bun exemplu, fiinta deosebit de sensibila, aflata
mereu sub supravegherea tatalui ei. Chiar si cnd aceasta se afla la
Paris, scria saptamnal savantului, facndu-i un raport detaliat
asupra activitatii (lecturi, succese, ntlniri, alimentatie etc). Era o
fata ce refuza tentatiile si frivolitatile vrstei, traind n izolare
mpreuna cu mama sa si studiind din greu, ca studenta la Paris
trebuind sa concureze cu colegi francezi deosebiti, din care unii au
devenit celebri, precum Andr Bellesort sau Abel Rey. Nu trebuie
sa omitem nici pe Ana Conta (sora lui Vasile Conta), viitoarea sotie
163 S. Puscariu, Op.cit, p. 114-125.
164 Pentru ambele vezi Cella Delavrancea, Dintr-un secol de viata, Bucuresti, 1987.
165 S. Puscariu, Spita unui neam din Ardeal, ed. Magdalena Vulpe, Cluj, Ed. Clusium,
1998. Volumul contine o impresionanta cantitate de fotografii de epoca ale femeilor.

a lui George Kernbach, cu pseudonimul de Gheorghe din

Moldova, la care se mai pot adauga o sumedenie de alte exemple
feminine cu o exceptionala educatie.
Un important document pe baza caruia se poate reconstitui
ambianta familiala si intelectuala n care s-a format de tnara o fata
de familie buna este Albumul Maricai Sion (fiica lui Gh. Sion,
autorul unui volum de Suveniruri contimpurane, si viitoarea sotie a
lui Mateiu I. Caragiale), obicei frecvent ncepnd cu mijlocul
sec.XIX166. Sunt de asemenea evidente posibilitatile de educatie la o
tnara de la nceputul sec.XX prin cazul lui Alice Steriade
(devenita prin casatorie Voinescu), cu studii de filozofie la
Bucuresti (licentiata n 1908) si un doctorat la Paris despre scoala
neokantiana de la Marburg si idealismul critic (n 1913), ajunsa
profesoara la conservatorul din Bucuresti, dupa ce a esuat n
ocuparea catedrei de filozofie de la Universitate pe motiv ca
erafemeie167. Cornelia Brediceanu, cu studii liceale la Laussane
si Brasov, apoi absolventa de medicina la Viena, provenea dintr-o
familie de intelectuali ardeleni, avocati si diplomati, cu nclinatii
artistice, n casa careia se perindau frecvent personalitati precum
Aurel C. Popovici, Ion Popovici-Banateanul, Traian Vuia, Valeriu
Braniste, Sever Bocu, Filaret Barbu s.a.
De altfel, progresele realizate la noi de miscarea feminista,
mai evidente dupa 1900, potentate ndeosebi de evenimentele
primului razboi mondial, n timpul caruia femeile au fost antrenate
n cele mai diverse cmpuri de activitati socialmente organizate
pentru a nlocui pe cei aflati pe front, au schimbat atitudinea si
importanta lor n societate. Acestea sunt tot mai mult prezente n
mediile universitare, ajungndu-se la sfrsitul perioadei interbelice
sa fie predominante numeric ndeosebi n cadrul facultatilor de
litere si filosofie. n plus, epoca dintre cele doua razboaie se
166 M. N. Rusu, Suveniruri de salon, n Manuscriptum, IV, 1973, nr. 3, p. 184-187.
167 n perioada interbelica era n relatii cu F.Mauriac, Andr Gide, Roder Martin du
Gard (cu care era n corespondenta), A. Malraux, H. Focillon, Charles du Bos s.a.

caracterizeaza printr-o mai mare libertate a relatiilor dintre sexe,

un mai mare grad de exprimare si de independenta al femeii etc.
Sub acest ultim aspect si al fizionomiei unei tinere cu
aspiratii elevate sunt demne de retinut nsemnarile jurnaliere ale
lui Jeni Acterian, o fiinta deosebit de inteligenta care s-a miscat n
preajma lui Emil Cioran, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Botta,
P. Comarnescu, C. Noica s.a., ntr-o epoca n care statutul femeii se
ameliorase considerabil168. Magda Isanos, cu studii de drept facute
la Universitatea din Iasi (1934-1938), poeta mult apreciata,
casatorita pentru scurt timp cu Eusebiu Camilar. Sau enigmatica
Alice Calugaru, ori mai putin cunoscuta azi Lucie Alioth-Karadja,
de o inteligenta si cultura deosebita, dar nefructificata; Lucia
Mantu, plina de mister si rafinament literar, n preajma careia se
nnobilau M. Sadoveanu, G. Ibraileanu, G. Toprceanu s.a.; Cella
Serghi; Henriette Yvonne Stahl, scriitoare de limba romna si
franceza, sensibila si mult apreciata, sunt doar cteva exemple.
Cu alte cuvinte, prea putine din partenerele de viata ale
intelectualilor romni au avut la intrarea n cuplu ceea ce numim
astazi doar studii medii, majoritatea bucurndu-se de o buna
educatie. Evident, nu trebuie sa omitem nuantele ce se impun
pentru a doua jumatate a secolului XIX, cnd marea majoritate a
fetelor de familie buna frecventau pensioanele, destul de
numeroase n epoca si cu obiective ce vizau o paleta foarte larga de
aspecte ale educatiei tinerelor fete, n care nu era neglijata nici viata
sociala si familiala.
Nu trebuie nsa sa omitem nici existenta n viata
intelectualilor romni a unor partenere de cuplu mai putin
instruite prin intermediul scolilor, ceea ce nu exclude pentru
acestea existenta unor calitati si cunostinte intelectuale demne de
luat n seama. Sotia lui B. P. Hasdeu, Iulia, nu pare sa fi urmat nici
macar un pension, nsa contemporanii au fost mereu impresionati
168 Jeni Acterian, Jurnalul unei fiinte greu de multumit, ed. Arsivar Acterian si Doina
Uricariu, Bucuresti, Ed. Humanitas, 1991.

de inteligenta si cultura ei, probabil de autodidact. Eugenia

Vrgolici, sotia lui Teohari Antonescu, a ramas doar cu studiile
liceale ncheiate, datorita casatoriei realizate la 18 ani; prima sotie a
lui Cezar Petrescu, Marcela Petrea, provenea dintr-o familie
modesta si abia iesise din adolescenta, si desi a murit tnara,
scriitorul i-a purtat tot restul vietii o tandra aducere aminte.
S-ar mai cuveni spuse aici cteva cuvinte despre functia
mamei n pregatirea fiicei pentru viitoarele ei ndatoriri de sotie si
mama. n afara rolului educativ ce-l are, tot ea este cea care se
impune masiv n centrul imaginii viitorului cuplu si organizeaza
scena ntlnirilor, viata n doi n perioada imediat urmatoare
casatoriei etc. Asadar, mama este agentul conservator al uzajelor
sociale si totodata agentul activ al politicilor matrimoniale. Cu
ocazia prezentarilor ea este regizorul si scenograful. Ea detemina si
nvata fiica cum sa se mbrace, cum sa priveasca, cum si ce sa
vorbeasca etc i impune atribute apte sa creeze o buna imagine n
ochii pretendentului. Alaturi de parinti, bunicii, unchii si matusile,
prietenii de familie joaca un rol deloc neglijabil n procesul
matrimonial, ndeosebi n ceea ce priveste colecta de informatii
privind potentialii pretendenti. Dupa moartea lui Ioan Lapedatu,
Aron Densusianu (nas de cununie al acestuia, stabilit apoi la Iasi)
mediaza recasatoria vaduvei Lapedatu (care avea deja doi copii169)
cu scriitorul si esteticianul Ioan Pop Florantin, membru al Junimii,
si el la a doua nsuratoare. Pe de alta parte, P. Comarnescu nu tine
seama de sfaturile prietenilor (C. Noica, M. Eliade, M. Vulcanescu)
de a nu se casatori cu Gina Manolescu-Pincas, sfaturi date nu din
invidie pentru ca tatal acesteia ar fi ministru, ci pentru ca n mod
real era o usurateca si aventuriera, chiar si dupa casatorie
nselndu-l cu N. D. Cocea. n acelasi timp, dupa cum marturiseste
n Jurnalul sau, P. Comarnescu era tolerat de mama ei, socotit
rezerva buna de tatal ei vitreg, dl.Pincas, om fara viitor ca
169 Celebrul economist I. I. Lapedatu si istoricul Al. Lapedatu.

intelectual, de tatal ei, dl. ministru Manolescu-Strunga; si altii care

cred ca eu vreau sa ma lansez prin el!170.
De asemenea, fratii, recunoscnd functia emancipatoare a
casatoriei pentru fete, contribuie la realizarea unor casatorii
rezonabile. Sub acest aspect este de retinut atitudinea lui I. Bogdan
n proiectul matrimonial al colegului sau de profesorat, N. Iorga,
care se va casatori cu Ecaterina Bogdan, sora slavistului171 sau a lui
D. I. Suchianu, prieten si coleg de pensiune cu M. Ralea la Paris n
1919-1922, sora celui dinti devenind sotia lui Ralea (o vremea,
nainte de casatorie, locuind si ea ca studenta n aceeasi pensiune
pariziana)172.
Invocam mai sus existenta unei piete matrimoniale, cu
cereri si oferte, cu negocieri etc. n primul rnd, fata este plasata n
anumite spatii ale pietii matrimoniale, pna pe la 1918 foarte bine
definite. Existau totodata intermediari care faceau aranjamentele,
stabileau modalitatile si locurile de ntlnire pentru cei doi, care
fructificau diverse activitati mondene pentru a pune n relatie doi
tineri etc. Sub aspectul modalitatilor de a face cunostinta, exista
practic o infinitate de exemple, specifice fiecarui caz aparte, si care
ar face dificila enumerarea lor aici. Importante nsa sunt locurile
care faciliteaza ntlnirea, cunoasterea reciproca incipienta, cea care
sa genereze declicul: la masa, invitatii ntr-o familie, excursie (ntre
rude sau prieteni); cursuri de dans; baluri si serate, ceremonii (o
nunta, de exemplu), prin toate acestea putndu-se controla relatiile
dintre sexe. Istoricul Ioan Ursu, de pilda, si-a cunoscut sotia fiind
invitat la Cmpulung la casatoria lui Romulus Grigorescu, unul
din fiii gen.Eremia Grigorescu, cu o nepoata a lui A. D. Xenopol
(Ursu fiind n excelente relatii cu istoricul iesean). n calitate de
170 P. Comarnescu, op. cit., p. 111.
171 Vezi Lucian Nastasa, Strategii matrimoniale n mediul universitar romnesc la finele
sec. XIX. Cazul Nicolae Iorga, n vol. Istoria ca lectura a lumii, ed. L. Boicu, G. Badarau
si L. Nastasa, Iasi, Ed. Fundatia Academica A. D. Xenopol, 1994, p. 619-630.
172 Tatiana Slama-Cazacu, Pe urmele lui Mihai Ralea la Paris, n Manuscriptum, XII,
1981, nr. 3, p. 30-34.

cavaler de onoare a avut ca partenera pe viitoarea lui sotie,

Lucretia Grigorescu, fiica generalului. C. C. Giurescu a fost
profund impresionat de fiica lui Simion Mehedinti, cu prilejul unei
excursii pe Dunare, n 1920, cunoscnd-o mult mai bine n urma
vizitelor ce le facea tatalui acesteia, care asemeni lui Maiorescu
invita acasa pe cei care-i pretuia.
Pentru intelectuali, mediul studentesc este de obicei unul
din locurile privilegiate unde se realizeaza cuplurile. De pilda,
Garabet Ibraileanu si-a cunoscut sotia n 1895 (abia terminase
facultatea si era doctorand), cu prilejul unei excursii pe Ceahlau
organizate de studentii facultatii de stiinte din Iasi. n grup erau si
doua fete, una din ele, Elena, studenta, era sora unui prieten al lui
Ibraileanu, Mihai Carp (care publica n Evenimentul literar cu
pseudonimul M. Dafin). Ibraileanu a stat mereu n preajma Elenei,
fara nsa a-i face vreo marturisire sau declaratie; doar att, i acorda
o atentie mult mai mare dect celorlalte persoane. n toamna
aceluiasi an, Elena Carp trebuia sa participe la un Congres
studentesc la Cmpulung-Muscel, ca membra a delegatiei iesene.
Ibraileanu se hotaraste sa plece si el, cumparnd o lada de felurite
bunatati (inclusiv lichioruri), grupul iesenilor mergnd ntr-un
compartiment de clasa a III-a si chefuind toata noaptea (ceea ce
Ibraileanu nu prea facea). La Congres, Garabet si Elena nu prea siau facut simtita prezenta, ambii plimbndu-se pe strazile
Cmpulungului, iar dupa ncheierea lucrarilor cei doi nu s-au
ntors la Iasi, ci au preferat o excursie la Rucar. Reveniti ntr-un
trziu, Ibraileanu nu s-a mai dus la Buhusi, ci ramne la Iasi, unde
viziteaza aproape zilnic pe prietenul si colegul Mihai Carp, n fapt
fiind un mijloc de a-si vedea iubita ct mai des. Cam n aceeasi
perioada, nmneaza fetei o epistola-declaratie, cu o lunga
autobiografie si propunerea brusca de casatorie. Este un document
al celui fara familie si care aspira spre o viata de camin, stabilitate,
sentimente etc. Dupa cteva zile fata, realista, i-a explicat ca planul
ei este de a se marita dupa licenta si dupa ce-si va face o cariera.
Dispus sa astepte, Ibraileanu si manifesta romantismul facnd

lungi plimbari cu Elena, fara stirea parintilor ei. O astepta de la

diversele meditatii pe care aceasta le acorda, conducnd-o pna
aproape de casa. Intentiile matrimoniale ale celor doi au fost aduse
si la cunostinta familiei preotului Gh. Carp, ceea ce le va da mai
multa independenta, facnd multe excursii etc, pentru ca abia n
1901 sa se oficieze si casatoria. Aceste evenimente, mult mai n
detaliu, sunt redate chiar de Elena ntr-un fragment
memorialistic173.
Asadar, frecventarea acelorasi medii formative,
sociabilitatile impuse de mediul universitar (prin simpla
colegialitate) au determinat realizarea celor mai multe cupluri.
Hugo Friedman, n amintirile lui, evoca aspectul pentru perioada
de la nceputul secolului XX: Maria Solomonescu casatorita nca
din vremea studiilor cu filosoful I. Petrovici, Lucia Walter
casatorita cu D. Caracostea, St. O. Iosif cu Natalia Negru, evocnd
nca alte 8-9 cazuri de asemenea cupluri174. La fel, N. I. Apostolescu
s-a casatorit cu Zoe Braviceanu, colega de facultate si mai n etate
dect el cu doi ani. C. Beldie si Cora Irineu, ntre care au existat
legaturi sentimentale durabile si stimulative, au fost colegi de serie
la aceeasi facultate. Desi Cora s-a sinucis din motive nici pna
acum elucidate, la numai 36 de ani, Beldie i-a pastrat o vie amintire
si afectiune, la fel cum elogiosi au fost la adresa ei Camil Petrescu,
Isabela Sadoveanu, Perpessicius s.a. Nichifor Crainic si-a cunoscut
viitoarea sotie n redactia unei reviste, aspectul ei fizic fiind
determinant. Fara preliminarii, un coleg de camin (cumnat al fetei)
i-a aranjat n urmatoarea saptamna o invitatie la potentialii socri,
prilej cu care Crainic a si cerut-o de sotie. Orice reticenta a
parintilor s-a evaporat din clipa n care tnarul a declarat ca nu are
173 n volumul Amintiri despre Ibraileanu, II, antologie de I. Popescu-Sireteanu, Iasi,
Ed. Junimea, 1976, p. 170-202.
174 Hugo Friedman, Op. cit., p. 428.

pretentii la zestre, la scurt timp avnd loc cununia, nas fiindu-i

Gala Galaction175.
Relatia dintre Lucian Blaga si Cornelia Brediceanu s-a
fundamentat n 1916 la Viena (desi din vedere o cunostea nca din
anii de liceu la Brasov, 1912-1914), unde ambii erau studenti, el la
filosofie, ea la medicina. n Hronic, Blaga relateaza ntlnirea lor n
sala de lectura a bibliotecii universitare. P. Comarnescu si-a
cunoscut viitoarea sotie, pe Gina Manolescu-Pincas, la o serata
mondena, cnd ambii fiind bauti si exuberanti si-au permis
apropieri ce n alte conditii ar fi solicitat mai mult timp. T.
Maiorescu si-a cunoscut sotia n 1859, fiind solicitat a medita copiii
lui Kremnitz la franceza, printre cei patru copii fiind si Clara,
blondina, o nemtoaica palida spalacita; cam trecuta de anii
nvataturii [avea 20 ani] si de aceea, cnd lucreaza, face multe
greseli176.
Alte ntlniri cu femeia care va deveni partener de viata
pot avea loc n modul cel mai simplu. De exemplu, felul cum si-a
cunoscut G. Calinescu viitoarea sotie, Alice Trifu, este relatat de-a
lungul mai multor interviuri avute de I. Balu cu aceasta din urma
n 1973-1974, si sintetizat n monografia ce a urmat177. Cunostinta sa produs banal (n 1928), pe strada, la Sosea loc bine cunoscut n
epoca pentru astfel de facilitati unde Calinescu era cu un prieten,
I. Valerian, directorul Vietii literare, n jurul masinii acestuia, un
Peugeot-bb care se defectase. (n epoca, masina era nca
semnul unei pozitii sociale deosebite). Alice era cu o prietena.
Fetele sunt invitate la un restaurant, la o bere. Prin aspectul ei
scolaresc (ca tinuta vestimentara si aspect fizic), decent, Calinescu
a remarcat-o, mai ales ca fata dovedea interes pentru literatura si
revistele literare. ntlnirile dintre cei doi au continuat si n zilele
175 N. Crainic, Zile albe, zile negre. Memorii, Bucuresti, Casa Editoriala Gndirea,
1991, p. 116.
176 T. Maiorescu, Jurnal, I, ed. G. Radulescu-Dulgheru si Domnica Filimon,
Bucuresti, Ed. Minerva, 1975, p. 95.
177 I. Balu, Viata lui G. Calinescu, Bucuresti, Cartea Romneasca, 1981, p. 124-135.

urmatoare, discutiile lor facndu-se mai mult asupra literaturii,

Calinescu comportndu-se ca un mentor n directia recomandarilor
de lectura pentru fata, pentru tinuta vestimentara etc. La putin
timp s-au despartit, Calinescu prezentndu-se la postul sau de
profesor de liceu n Timisoara, dar cu intentia declarata de a veni
n capitala lunar (si pentru afaceri literare, sau poate chiar n
primul rnd). Calinescu avea 30 de ani, si-si imagina viitorul
printr-o eroica activitate stiintifica, dorind sa-si faca un nume.
Era pentru el, acum, perioada de acumulare si de formare a
personalitatii stiintifice. Daca si imagina sa se casatoreasca, nu
putea s-o faca dect n strnsa legatura cu aspiratiile lui
intelectuale. Viata de familie o vedea subordonata proiectelor sale,
i trebuia o sotie ascultatoare, care sa preia grijile casei, iar el,
Calinescu, sa se ocupe de scris, iar n plus sotia l putea ajuta si n
aceasta directie. Or, Alice Trifu parea sa coincida cu acest model.
Faptul ca ntre el si fata exista o diferenta de 10 ani, parea un atuu
pozitiv, aceasta putnd fi n conceptia lui lesne modelata. Desi
s-au vazut sporadic, n intervalul septembrie 1928-aprile1929,
aproape pe neasteptate, neavnd timp de pierdut, n vacanta
Pastelui lui 1929, G. Calinescu s-a nfatisat la usa parintilor si a
cerut-o de sotie. I s-a atras atentia ca nu este pregatita zestrea fetei,
nsa Calinescu a insistat s-o ia si asa. Fata va fi apoi prezentata si
familiei lui Calinescu (matuselor). Iata cum relateaza Alice
ntlnirea cu familia acestuia: M-am dus nghetata de frica sa ma
prezinte matusilor. Le-am gasit mbracate cu rochii cu gulere tari,
strnse n corsete cu balene si laudndu-se cu familia de greci din
care se trageau, cu tot felul de unchi si rude bogate. Dupa soba se
afla femeia de servici si la fiecare ruda scoasa din traista familiei,
arunca cu voce batjocoritoare: ...a, betivu ala?, descreieratul
ala!? etc. ntrebata cine i-a placut mai mult, raspunsul fetei a
fost: Servitoarea [care, n fapt era mama lui Calinescu]178. A
urmat casatoria la 4 mai 1929.
178 Ibidem, p. 135.

La extrema se afla angajamentele matrimoniale fara ca

pna la data consumarii casatoriei mirii sa se fi cunoscut.
Cunoasterea si angajamentele s-au facut prin intermediul
scrisorilor si al fotografiilor. Este cazul lui Al. Philippide. Primul
contact cu Johana Minckwitz a fost epistolar, n martie 1894. Cu
cteva zile nainte de casatorie, Al. Philipide scria lui A. C. Cuza, la
29 sept.1895, din St.Hlier-Jersey: Ma gasesc ntr-un salonas,
dintr-o maison meuble, englezeasca, am pe de o parte pe soacramea, care-mi crpeste captuseala paltonului, iar pe de alta pe
logodnica mea, care coasa o fata de masa. Traim asa ca si cum neam fi cunoscnd de cnd lumea. Philippide are temeri n ce
priveste reusita mariajului. Constata deosebiri ntre el, sotie si
soacra, pe care le pune pe seama deosebirii de rasa. Mare lucru
sa fie s-o fi nimerit!179. Pe a doua sotie a cunoscut-o ntr-un mod la
fel de bizar. ntlnindu-se cu un student de-al sau Nemteanu,
originar din Vnatori-Neamt, acesta purta fotografia surorii sale.
Pe loc, Philippide a cerut sa i se faca cunostinta cu ea, iar dupa o
luna si jumatate s-a si casatorit.
Dupa cunoasterea si acceptarea proiectului matrimonial,
urmeaza pregatirile pentru casatorie, logodna, ncheierea actelor
dotale etc.

IV.2. Casatoria propriu-zisa

Finalmente, ceremonia casatoriei exprima angajamentul

reciproc ntre cei doi, dar si n fata lui Dumnezeu si a comunitatii.
Actul propriu-zis difera de la un cuplu la altul, n functie de
traditiile familiale, de conceptiile personale, de moda, de
posibilitatile financiare, de particularitati (celebrarea ntr-un mediu
strain, lipsa parintilor sau a unora din ei etc).
179 Alexandru I. Philipide n dialog cu contemporanii, I, p. 15.

Casatoria lui Al. Macedonski a urmat ndeaproape tipicul

evenimentelor de acest fel din nalta societate, cronicile mondene
nregistrnd detaliile: cununia religioasa are loc la 24 februarie
1883, seara, la biserica Sarindar, n prezenta unui public att de
numeros si distins nct abia se putea respira n interior; mirele si
mireasa (ntr-o rochie de atlaz alba, n trena de brocard,
mbodobita cu flori de lamita) au fost ntmpinati cu un buchet
enorm, fiind nsotiti la altar de nasii Alexandrina G. Roznoveanu si
de fratele ei A. G. Cmpineanu; apoi, mbarcati n trasuri si
cupeuri, invitatii au participat la o serata dansanta; dupa
eveniment, noul cuplu s-a instalat n casele sotiei180.
Al. Philippide s-a casatorit la nceputul lui octombrie 1895
cu Johanna Minckwitz n insula St.Hlier-Jersey, doar n fata
ofiterului de stare civila. A doua casatorie a lui Philippide cu
Lucretia Nemteanu cunoscuta n mprejurarile descrise mai sus
are loc att la starea civila, ct si n fata altarului n ziua urmatoare,
probabil la cererea socrilor. Afacerea s-a petrecut la tara
relateaza Philippide. Femeia mea are numai 17 ani si este tocmai
contrariul celeilalte.[...] Nunta s-a facut taraneste, cu lautari, cu
vornicei, cu nuntasi, care au calarit prin prejurul trasurii, au chiuit
si au dat din pistoale. Civil, m-am cununat la primaria din satul
Vnatorii-Neamtului, patria lui Creanga, unde socru-mio a fost
primar 12 ani. [...] Soacra-mea e cu 2 ani mai tnara dect mine, iar
femeia mea cea mai frumoasa fata din tot judetul. Cu aceasta
ocazie am facut cunostinta si cu taranii romni de la munte,
prietenii lui Creanga si eroii povestirilor sale. Sunt ntocmai asa,
cum el i-a descris, inteligenti, frumosi, buni si plini de spirit;
Magistrul care m-a cununat era un barbat voinic, cu itari si cu
opinci, dar cu mai buna crestere si cu mai mult bun simt dect
multi cioflegari de prin trguri181.
180 Apud A. Marino, Viata lui Alexandru Macedonski, p. 243
-245.181 Alexandru I. Philipide n dialog cu contemporanii, I, p. 147.

La 9 iunie 1901 Ibraileanu a naintat actele pentru casatorie,

iar oficierea s-a facut la 5 iulie 1901. Imediat dupa casatorie sotii au
plecat n calatorie de nunta la Varatec. Apoi, se cam ncheie epoca
marilor calatorii, devenind ceva mai sedentari. n cazul lui I. Ursu,
celebrarea casatoriei a fost simpla (24 mai 1915), doar n prezenta
familiilor celor doi soti si a nasului de cununie, A. D. Xenopol. La
numai doua luni de cunostinta, Iorgu Iordan s-a casatorit doar
civil, refuznd cununia religioasa cu toata dorinta socrilor care se
trageau din familii de preoti. Acest lucru nu a anulat masa mare,
la care au fost prezenti peste o suta de persoane, iar mirele a fost
silit sa poarte redingota si frac182.
Cu toata mpotrivirea familiei Brediceanu, Cornelia si-a
impus finalmente vointa, oficializnd legatura cu L. Blaga ce dura
deja de trei ani. S-au casatorit civil la 16 decembrie 1920, la Cluj, n
prezenta familiei si a ctorva prieteni, iar religios la 20 decembrie,
cu o minima asistenta, ceea ce-l va determina pe N. Crainic sa-l
felicite astfel: Mi-a placut ca ati redus alaiul nuntii la minimum
posibil. Bravo, Lulule, ai fost un adevarat expresionist183. La Iasi,
Cezar Petrescu a cunoscut o copila delicioasa, Marcela, care a
fugit de acasa n 1916 pentru a se marita cu alesul inimii ei: Am
plecat romantic [] si am pornit sa-mi fac singur viata184.
Casatoria civila si religioasa a lui G. Calinescu a fost celebrata la 4
mai 1929, la biserica Floreasca din Bucuresti. Nuni au fost familia
Maria si Ioan Raicu, prieteni ai familiei Trifu. Nunta s-a facut n
familie, cu numai 12 invitati, din familia apropiata, si s-a consumat
rapid, Calinescu neiubind astfel de ceremonii. A treia zi de la
casatorie Calinescu a plecat la Timisoara, unde era profesor. n
schimb, P. Comarnescu are parte de o nunta mondena, care fireste
a strnit invidiile multora si meniri rele din partea altora185,
182 I. Iordan, Memorii, I, Bucuresti, Ed. Eminescu, 1977, p. 269-270.
183 Apud I. Balu, Viata lui Lucian Blaga, I, Bucuresti, Ed. Libra, 1995, p. 283.
184 Corespondenta lui Cezar Petrescu, I, ed. St. Ionescu, Cluj, Ed. Dacia, 1986, p. 108.
185 P. Comarnescu, Op. cit., p. 116.

urmata de un scurt voiaj la Balcic, dar si cu speranta ca la

interventia socrului sau va fi numit atasat cultural la Londra.

V. Viata n cuplu

Casatorindu-se, multi intelectuali cauta sa fondeze si sa

mentina o casa, asigurndu-i prestigiul si relatiile n acord cu
rangul, si sa sporeasca o ncrengatura onorabila. Viata n cuplu este
un aspect foarte complex, deloc static pe parcursul ntregii relatii,
de a carui functionare sunt responsabili o imensa suma de factori
complementari, de foarte multe ori greu sondabili n stadiul actual
al cercetarii, cum ar fi spatiul locuirii si confortul, existenta
bunurilor de utilitate sau de imagine mondena, felul n care si
petreceau vacantele sau timpul liber (locurile privilegiate de
calatorie), hobby-urile (multe din acestea fiind prelungirea
activitatii profesionale: cartile, antichitatile, dar nu numai; de
exemplu, C. Stere era pasionat de astronomie si avea un mic
laborator bine dotat pentru epoca; si tot el avea o mare pasiune
pentru flori si arbori exotici, evidenta n parcul de la Bucov; Al.
Macedonski era preocupat de tehnica, punnd la cale fel de fel de
inventii), cluburile sau diversele societati frecventate (reinvestind
personalitatea sa ntr-un spatiu simbolic sau real) etc. Pentru cei cesi ridica o locuinta, de pilda, maniera n care o concep (tipologia
locuintelor), unele fiind destinate unei vieti mondene si de o
sociabilitate mai larga (ca n cazul lui Titu Maiorescu, Nae
Ionescu), altele pentru o sociabilitate mai restrnsa (dar din care nu
lipsesc gradina, salonul, sufrageria, dormitorul, biroul,
dependintele etc). Nu lipsite de importanta sunt rezidentele
secundare. Daca, de regula, cele principale sunt destinate
proximitatii de locurile unde se focalizeaza actele de cultura, de
alte elite, cele secundare fie provin de cele mai multe ori dintr-un
capital mostenit sau acumulat (M. Ralea), fie sunt privite si ca loc
de liniste, de fuga de marea metropola, loc de relaxare sau de

elaborare a propriilor lucrari (ca n cazul castelului de la

Cmpina a lui Hasdeu sau cel al lui O. Goga de la Ciucea; refugiul
lui Cezar Petrescu la conacul sotiei din Averesti, jud..Roman) .
Unele din aceste resedinte sunt locuri de gestionare a averii
proprii, pentru poseorii de pamnt, sau reflecta un model
aristocratic, de viata sezoniera (vezi M. I. Caragiale, L. Rebreanu,
Blaga, O. Ghibu).
Privind nsa lucrurile doar la suprafata, relatia cuplului se
deruleaza ntre cei doi parametri fundamentali (functia sociala si
cea de procreare). Prin realizarea unui cuplu, partenerii adopta un
stil de viata, care poate fi definit ca punctul de ntlnire al
cutumelor anterioare proprii fiecarui individ cu componentele
sociale si culturale exprimate n alte strategii ale lor. Ca element de
sinteza si mplinire a nivelului de viata, stilul este un bun indice al
modului n care individul gndeste la situatia sa n cadrul elitelor,
apropierea sau ndepartarea de diversi poli ai elitelor, fiind asadar
n strnsa legatura cu traiectoria lui profesionala. Din aceasta
perspectiva, cteva nsemnari jurnaliere ofera elemente deosebit de
concrete si interesante: cele ale lui T. Maiorescu, Corneliei Blaga, P.
Comarnescu, Ioan Hudita s.a. Iata de ce un asemenea demers ofera
o imagine pitoreasca asupra intelectualilor, practicile din viata
privata si sociala avnd totodata si o valoare simbolica.
Imediat dupa cununie, Philippide i marturisea lui Suchier
ca este foarte fericit de acest pas: Pentru moment am multe
greutati. Va mai trece nca multa vreme pna cnd sotia mea sa se
deprinda si cu tara si cu mine. Am chiar convingerea ca ntre mine
si ntre parintele ei pentru care ea si soacra-mea au o adoratie!
va exista totdeauna o mare deosebire n dezavantajul meu. Dar cu
rabdare si cu silinta, sper sa ajung acolo ca sa nu-i fie cu totul
femeii mele rusine de mine186. La putin timp nsa, ntr-o scrisoare
adresata de T. Antonescu lui M. Dragomirescu, n ianuarie 1896,
cam n felul acesta erau relatate relatiile de familie ale filologului
186 Alexandru I. Philipide n dialog cu contemporanii, I, p. 126.

.
Asadar, dupa cum rezulta, Philippide nu locuia doar cu sotia,
cisi cu soacra, cu care, de fapt, nu s-a nteles deloc. Iata ce-i relata
lui Hermann Suchier la 19 aprilie 1896: Romanul meu este pe cale
de a se sfrsi trist din cauza soacra-mei. Pe domnisoara Minckwitz
am luat-o de sotie fara sa o fi vazut [...], si macar ca, n unele
privinti, n-a raspuns asteptarilor mele, am iubit-o foarte mult si as
fi fost foarte fericit daca n-as fi avut pe cap crtirile maica-sei, care
vroia sa schimbe tara romneasca dupa tara nemteasca si pe mine
dupa barbatu-so. Nimic nu multamea pe aceasta femeie si la urma
i-am hotart ca trebuie sa se desparta de fiica-sa si de mine. Femeia
mea a plecat mpreuna, supt pretext de a nsoti si stabili n
strainatate pe maica-sa, si de atunci sunt acum trei luni trecute
nu mai am nici o stire despre dnsa. D-na Minckwitz mi-a
sechestrat sotia si n-o lasa sa comunice cu mine. Pna si n chestia
divortului, soacra lui Philippide i facea probleme: Femeia mea
este foarte nenorocita si, daca nu se va ntoarce acasa, va continua
de a fi pna la moarte. Toata viata va fi exploatata de ma-sa relata
Philippide ntr-o alta epistola , care strnge cel mai de pe urma
ban cstigat de fiica-sa si-i da sa mannce cte doua cafele pe zi, la
saptamna o bucatica de carne. Foc nu fac niciodata si Hanna
iesean: Cu Philippide o halima ntreaga. Stii cum s-a nsurat, cu
ochii nchisi. A venit cu nevestica la Iasi si de draga ce-i era a luat
[...] o casa, curat n mijlocul cmpului; el la nimeni vizite n-a facut,
dar nici n-a primit. Este clar ca fata de la o vreme s-a plictisit,
precum si soacra, si unul, una, celalt, alta, s-au luat la cearta,
ginerele cu mama soacra. La o discutie mai aprinsa, Philippide a
pus mna pe topor si s-a repezit la batrna. Fata a luat partea masii si atunci Philippide le-a trimis sa se plimbe, le-a dat afara din
casa. Si tot Antonescu adauga: Daca ai vedea pe fata, ti-ai zice
desigur: Doamne sfinte, sa ma feresti de asa ceva, mai bine n
groapa. O urtenie foc. Cum dracu a luat-o Philippide, nu stiu187
187 T. Maiorescu si prima generatie de maiorescieni, p. 487-488.

. Dupa numai un an,

n 1897, proaspat recasatorit, cu o romnca de data aceasta,
Philippide se autoprezenta ca un om cu conduita exemplara: Carti
nu joc, petreceri nu fac, matasarii nu port, mobile scumpe n-am, n
trei odai fara soare traiesc, si cu toate acestea banii n-ajung. Sa fie
oare numai pricina mea?. De altfel, problema banilor a fost
mereu subiect de lamentatie pentru savantul iesean.
[Johanna] are picioarele si minile degerate188189
Profesorul si junimistul Ioan Pop Florantin, recasatorit cu
vaduva lui I. Lapedatu, a oferit sotiei ani de convietuire ct se
poate de tristi si chinuiti. Nevoit sa ntretina trei copii din prima
casatorie si pe alti doi ai sotiei, Pop Florantin a supus familia unor
conditii de viata de-a dreptul mizerabile: mereu n lipsa de bani, cu
datorii interminabile, fara un domiciliu stabil, schimbnd frecvent
gazdele si locuind n case modeste (cu doua camere, ntr-una fiind
biroul sau de lucru si cartile, n cealalta dormitorul pentru
minimum 5-6 persoane), cheltuitor si cu o moralitate discutabila
etc190.
Casatoria Nataliei Negru cu D. Anghel s-a dovedit a fi un
infern, ambii fiind gelosi si cu temperamente puternice ce nu
acceptau manifestarile celuilalt. Asa cum remarca S. Puscariu, viata
celor doi oscila ntre vorbe crude, batai, scandaluri de
neimaginat si orgii191. Asa cum nu i-a fost credincioasa primului
sot, St. O. Iosif, la fel nici n cazul lui D. Anghel, transformndu-l
pe acesta din urma ntr-o adevarata fiara, turbat de gelozie,
neurastenic, capabil sa-si nchida sotia n casa zile de-a rndul,
determinndu-l finalmente la sinucidere. Iar dupa moartea
acestuia, fara prea multe remuscari a trait ctiva ani cu V. Gh.
188 Alexandru I. Philipide n dialog cu contemporanii, I, p. 130-132
189 Ibidem, p. 48. Pentru casatoria, viata de familie, divortul lui Al. Philippide vezi I.
Oprisan, Un personaj romanesc... si sensul romantic al existentei, n Manuscriptum,
XIV, 1983, nr. 4 (53), p. 162-165; XV, 1984, nr. 1 (54), p. 164-166).
190 I. I. Lapedatu, Memorii si amintiri, ed. I. Opris, Iasi, Institutul European, 1998, p.
37-39.
191 S. Puscariu, Calare pe doua veacuri, p. 214.

Mortun, pentru ca n perioada interbelica sa se recasatoreasca cu G.

Savin, profesor la facultatea de teologie192.
G. Calinescu nca de la debutul casniciei, din vara lui 1929,
a refuzat orice idee de a ramne alaturi de socrii sai, suficient de
avuti, nchiriind mpreuna cu sotia un spatiu care sa le ofere
garantia independentei si a intimitatii. nca de la nceput,
Calinescu a facut sa se nteleaga ca stapn n casa este el,
barbatul. El conducea gospodaria, el hotara n absolut toate,
nct sotia s-a obisnuit treptat sa vada totul prin prisma sotului. El
stabileste cum, cnd si ce se serveste la masa, cum se aranjeaza
interiorul casei, cum se mbraca sotia (desenndu-i si chiar
impunndu-i modele de rochii). Alice Calinescu afirma ca aceasta
sefie a continuat si la Iasi, cnd, primind la masa, duminica, pe
colaboratorii de la Jurnalul literar, Calinescu gatea singur
bucatele. Abia din aceasta perioada, ieseana, Calinescu ncepe sa
transfere sotiei din atributii: facutul cumparaturilor cotidiene, si
chiar a celor ce-l priveau special pe el: camasi, ciorapi, pantofi (pe
care i masura cu ata). Calinescu nu mpartasea cu sotia din
problemele sale, iar daca ea l ntreba ceva, acesta o repezea. Nu
prea primeau vizite. Dupa cum relateaza Alice: Viata noastra a
fost totdeauna modesta. Traiam retrasi. Mergeam o data, de doua
ori pe saptamna la cinematograf, la teatru. Spectacolele le alegea
sotul meu. n ultimii ani mergeam la concertele simfonice de la
Ateneu. Vizite? Rar primeam. Una, doua pe an. Si de facut nu
faceam mai niciodata mpreuna. Ne vizitau ndeosebi scriitorii,
cunoscuti ce se anuntau dinainte. Initiativele i apartineau lui. Eu
nu aveam vointa mea. Si gospodaria noastra s-a despartit n doua.
Eu aveam grija de tot ce privea latura materiala: piata, mncarea,
cumparaturile curente; lemne eu aduceam[...]. El era foarte comod.
n afara de scris, nu avea grija de altele.. Uneori Calinescu citea
sotiei din ce a scris, spunnd ca ea reprezinta bunul-simt al
poporului. Cnd acesta lucra, i placea sa ma stie lnga el. Dar l
192 Amanunte pentru acest aspect la M. I. Dragomirescu, Op. cit., p. 258-260, 266-268.

enerva sa ma plimb prin casa. Stateam nemiscata pe fotoliu.

Citeam. Eram un obiect de care nu se putea lipsi. Servitoarea era
nvoita sau i se interzicea sa iasa din bucatarie. Linistea era att de
adnca, nct zgomotul penitei pe hrtie devenea nfricosator193.
Cta vreme a lucrat la Istoria literaturii romne, Calinescu s-a izolat
aproape complet: Se nchide n casa cu saptamnile cnd e sa
redacteze; atunci si ascunde domiciliul sau si da adrese fictive,
terorizat la gndul ca ar putea fi ntrerupt de la lucru194. Calinescu
nu fuma, nu agrea bauturile alcoolice (rar vin, sampanie), n
schimb consuma cafea, ceai, pe care i le aduceam la anumite ore,
dinainte stabilite, relateaza sotia sa. Cteodata, absorbit de lucru,
nu se ridica pentru masa de prnz. Eu sau servitoarea, dar mai ales
eu, asezam pe o masuta alaturata, cu ct mai putin zgomot, tava cu
mncare. Daca mncarea se racea, era rencalzita, si daca si asa
ramnea neatinsa, era nlocuita cu alte alimente mai usoare. Daca
sotia pleca n oras dupa cumparaturi, l gasea la fereastra
asteptnd-o si ntrebnd-o, ca un copil, ce i-a adus. Calinescu era
mare amator de dulciuri, ndeosebi de dulceata, manifestnd chiar
lacomie. Cu sotul meu era dificil sa ai prietene. Cnd Alice a fost
vizitata de o cunostinta din provincie, dupa putin timp Calinescu
a izbucnit ntr-un tunet: Da nu mai pleaca aia odata?195.
Calinescu era totodata un timid, ndeosebi n fata persoanelor
straine. Avea un sistem nervos neechilibrat, cu iesiri colerice, acest
lucru accentundu-se prin anii 1833-34 n urma unui surmenaj
chinuitor, era depresiv si avea mania persecutiei etc. Desi parea
indiferent fata de sotie, paginile de Jurnal ale lui Calinescu indica si
framntari vizavi de viata ei: Cu Vera am facut o greseala. Prea
multa afectiune de la nceput, dar si multa intentie pedagogica,
sugerarea ca totul e de nvatat. Si-a pierdut astfel orice ncredere n
193 I. Balu, Viata lui G. Calinescu, p. 138-140.
194 Serban Cioculescu, G. Calinescu, Istoria literaturii romne, n Revista romna, I,
1941, nr. 3-6, p. 383.
195 I. Balu, Viata lui G. Calinescu, p. 138-141.

sine si a devenit timida. Si nu sunt singurele reflectii n ce o

priveste. 196
Sub aspectul spatiului de locuire, la Iasi, de pilda, casa n
care locuia Calinescu era modesta, una din camere, mare si
luminoasa, cu o splendida soba, a devenit biroul lui de lucru si
locul de primire a musafirilor197. Abia n 1942, la Bucuresti, la
ndemnul repetat al sotiei, Calinescu se decide a-si face o casa
proprie, pna atunci fiind mereu n chirie. Casa din str. Vladescu
53, pe locul primit ca zestre din partea sotiei, era de fapt mai
vechiul grajd pentru caii de curse ai socrului sau Simion Trifu
evident, transformat si adaptat pentru locuit la care ulterior s-au
mai ridicat alte doua ncaperi. Finalmente, casa avea un hol, o
camera mai spatioasa (biroul lui Calinescu), un dormitor; o
bucatarie, baie si o mica sufragerie.
Dupa dulceata primilor doi-trei ani de casatorie, G.
Ibraileanu a nceput tot mai mult sa-si neglijeze familia n favoarea
preocuparilor lui intelectuale. ndeosebi dupa fondarea Vietii
Romnesti, s-a ndepartat tot mai mult de sotie. Rar petrecea n
snul familiei. Doar fata de fiica sa manifesta un atasament
deosebit, jucndu-se adeseori cu ea, iar uneori seara o nsotea la
culcare, spunndu-i o poveste comandata de aceasta. n acest
context, sotia a nceput sa sufere de parasirea intimitatii de alta
data. Nu mai aveau o viata comuna, cu aceleasi preocupari. Ea i
mai facea reprosuri, nsa cu blndete. Cu toate acestea, Ibraileanu
si utiliza uneori sotia pe post de lector si cenzor, numind-o n
aceasta ipostaza zarzavagita lui Molire. Sotia l menaja totusi
ct putea de mult. Ca sa nu-l tulbure n orele lui de lucru sau de
somn, Elena circula pe fereasta n dreptul careia avea un taburet.
i va fi nsa cea mai fidela infirmiera, mai ales dupa 1904, cnd
Ibraileanu a devenit neurastenic, cu o insomnie permanenta, pe
care o descria simplu si afectat ntr-o epistola adresata n 1921 lui
196 Apud Ibidem, p. 268.
197 Pentru aceasta locuinta vezi Adrian Marino, La Jurnalul literar, n Viata
romneasca, XVIII, 1965, nr. 6, p. 187

P. Zarifopol: Sufar de douazeci si cinci de ani de neurastenie

grava; O vesnica insomnie, o vesnica oboseala, dese nevralgii si
anxietati teribile198. Cnd s-a mutat n 1904 ntr-o noua locuinta,
cu sapte ncaperi, camera principala si cea mai mare, cu ferestre
mari, spre gradina cu vegetatie salbateca, a devenit spatiul de lucru
al lui Garabet. Aici avea un imens birou, sculptat, iar peretii
acoperiti cu rafturi de carti. n colturi, doua sobe masive, si mai era
si un pat. Ibraileanu locuia n aceasta camera aproape tot timpul
ct era acasa. Sotia avea motive de nemultumire ntruct n birou
era mare dezordine: biroul ncarcat de carti si reviste ntr-o
dezordine greu imaginabila, cu scrum de tigara raspndit
pretutindeni. Ibraileanu era nsa unul din aceia care si permiteau
mici satisfactii materiale, ca n cazul cumpararii unei inventii
relativ noi, la vremea aceea, un gramofon. A aparut cu el ntr-o zi,
pe neanuntate, cumparat de ocazie de la un coleg de profesorat,
inclusiv cteva placi. A nceput goana dupa discuri, Elena a
nceput sa protesteze pentru cheltuirea irationala a banilor, nsa nu
a reusit sa-l potoleasca. Mai mult chiar, la un moment dat schimba
gramofonul cu unul mai mare, cu un enorm cornet de alama.
Amanuntele despre viata de familie a cuplului Blaga sunt
deja mult prea cunoscute prin sumedenia de amintiri ale
apropiatilor, cantitatea imensa de scrisori schimbate ntre cei doi si
cu prietenii, paginile de jurnal datorate Corneliei, pentru a insista
aici prea mult. Ne vom mai opri doar asupra lui Petru
Comarnescu, casatorit n 1934 cu Gina Manolescu-Pincas, fiica
naturala a ministrului, la acea data, Manolescu-Strunga, care le-a
daruit un frumos apartament de trei camere n centrul
Bucurestiului, frumos mobilat si ornat cu tablouri si sculpturi de
valoare. Desi duceau o viata mondena si se parea ca fericirea
troneaza, la numai sase luni de la casatorie Comarnescu nota n
jurnalul sau: Nentelegerile ma zgndara, ma fac neom []. Nu
198 Corin Grosu, Spiritul critic n scrisori. G. Ibraileanu catre P. Zarifopol, n
Manuscriptum, I, 1970, nr. 1, p. 116.

ne mai potrivim fizic, att de mult ma bntuie spiritul ei diabolic,

nesiguranta sentimentelor ei, duplicitatea, capriciile. [] E
intrigata si egoista. Aseara i-am spus ca nu pot face nici un plan de
viitor cu dnsa. Simt cum uneori ma vede cu ochi indiferenti,
alteori cu iubire, alteori cu dusmanie. Uneori mi cere iertare,
alteori ma acuza de orice i trece prin minte. Parca suntem doua
animale n cusca. E deschisa tuturor tentatiilor mari si mici, cel
putin teoretic si probabil ca si n practica. Si eu care avusesem
naivitatea de a crede ca-mi gasisem perechea perfecta si pentru
totdeauna199. Mereu trecea prin crize conjugale, prin scandaluri
interminabile, fara putinta de a se concentra si lucra, facndu-l sa
gndeasca ca o asemenea viata nu mai e de trait. Lipsind mai
multe luni din tara, la ntoarcere Comarnescu si regaseste sotia
nsarcinata, dar nu cu el, ceea ce-l va determina sa rupa casatoria
dupa numai doi ani.
Asa cum am sugerat deja, habitatul are o mare importanta
pentru tonusul familiar, pentru armonie, buna dispozitie etc. Sub
acest aspect, orasul unde si duc viata cei doi membri ai cuplului
are un rol important. Prin 1892, Al. Philippide descria orasul unde
va trai ntreaga viata cam n felul acesta, explicabil dupa ce tocmai
se ntorsese de la Halle: scumpetea cea mare, murdaria, nevoia de
a sede la hotel pna ce-mi voi gasi o locuinta, lipsa completa dar
completa! de oameni care sa aiba gusturile si nazuintele mele,
dau Iasului forma unei nchisori n care trebuie sa expiez niscaiva
pacate stramosesti. Aceste pacate le voi expia cu placere n
nadejdea ca copiii ori nepotii mei vor scapa de dnsele [...]. Daca-ti
voi spune ca traiesc strain n mijlocul compatriotilor mei
continua n scrisoarea adresata lui Hermann Suchier , n-ai sa ma
crezi, si este cu toate acestea adevarat. Acesti oameni sunt nsa
blnzi si buni, au dorinti frumoase, ei ar forma lesne, aici n
orientul Europei, un adapost al ordinei si al progresului, daca
crsmele Parisului, vierme care a patruns pna si n maduva
199 P. Comarnescu, Op. cit., p. 128.

taranului, n-ar face din jocul de carti, betia, lenea, mndria stupida,
semicultura, minciuna, curvarasia, daca n-ar face din asemenea
lucruri sportul romnilor200. Nici G. Calinescu nu s-a simtit bine la
Iasi, n 1937, cnd ocupa postul de conferentiar de estetica literara
din Iasi, trimitnd lui Al. Rosetti rnduri de o mare dezamagire ca
trebuie sa paraseasca capitala: N-am putut gasi nici o camera
mobilata dupa o saptamna de cautari cu samsari. Ideea unei odai
cu parchet, sau cu teracota, sau cu baie, i facea pe toti sa rda. Nu
este nici macar o odaie ca la tara, n Ardeal. [] De altfel, m-am
ncredintat ca n-as putea locui la Iasi, n chip permanent, niciodata.
Absolut niciodata. Cred ca nicaieri n Africa nu se mai gasesc astfel
de spectacole. Iesenii mi se par putin dementi. Sunt foarte
dezorientat. Gndul meu e de a renunta la conferinta. Ea e prost
platita, cu att ct am si aici. Deosebirea e ca aici sunt la Bucuresti
si acolo sunt ntr-un infam sat. Toata lumea, mai curnd sau mai
trziu, fuge din Iasi201. De altfel, despre orasele de provincie,
Calinescu a tinut la Braila o conferinta, n 1948, Zgomotul linistei202,
n care surprinde multe din inconvenientele de a nu trai n
metropola. Tot sub aspectul oraselor de provincie, Duiliu
Zamfirescu gasea la Focsani n 1880 o lume de provincie,
caraghioasa, pretentioasa, saraca de spirit si de gust, doar cu
cteva femei frumoase, constiente de datoriile femeii crestine,
prin citirea de doua ori pe saptamna a psalmilor lui David si a
celor 10 porunci203.
Un element important al vietii de cuplu este sociabilitatea.
n afara celei interfamiliale, sociabilitatea intelectuala s-a
manifestat prin participarea la cluburi, societati savante, de
binefacere, academii diverse, grupari profesionale sau erudite etc.
Acest tip de sociabilitate joaca un rol foarte important, de mediatie
200 Alexandru I. Philipide n dialog cu contemporanii, I, p. 76
201 Corespondenta lui G. Calinescu cu Al. Rosetti (1935-1951), ed. Al. Rosetti, Bucuresti,
Ed. Eminescu, 1977, p. 59-60
202 n G. Calinescu, Aproape de Elada, p. 117-128.
203 Scrisoare catre Macedonski, n Manuscriptum, III, 1972, nr. 3, p. 8.

sociala si intelectuala, dnd nastere unei constiinte sociale la un

anumit grup, cum ar fi cazul cenaclurilor literare (Junimea, cele din
jurul lui Al. Macedonski, M. Dragomirescu, Eugen Lovinescu s.a.).
Daca la ntrunirile junimii iesene, femeile lipseau cu desavrsire, la
cele din str. Martisor, la Maiorescu acasa, acestea erau bine primite;
se schimbasera timpurile, iar sotia lui, Ana, a avut un cuvnt greu
de spus n aceasta atitudine; apoi, si Maiorescu era un spirit mult
prea deschis pentru a nu accepta situatia cu multa satisfactie. n
jurnalul sau, uneori Maiorescu prindea sumare aprecieri asupra
femeilor prezente. De pilda, la 23 martie 1903, cnd erau prezente
la masa mai multe personaje importante, sotiei lui Iosif Vulcan i
face urmatoarea caracterizare: inteligenta, cuminte, cu sprncene
probabil vopsite204. n 1907, din banii sotiei, M. Dragomirescu
ntemeiaza Convorbiri, numite ntre 1908-1910 Convorbiri
critice, al carar sumar se alcatuia la domiciliul lor din Bucuresti,
str.Gramont 11. Totodata, M.Dragomirescu si sotia Adela adunau
n jurul lor, n fiecare luni (ntre 1907-1910), ntr-un cenaclu literar,
tineri scriitori precum: D. Nanu, C. Moldovanu, Cincinat
Pavelescu, D. Anghel, P. Cerna, I. Minulescu, Al. T. Stamatiad, Em.
Grleanu, L. Rebreanu, I. Dragoslav; pictorii Iser, Talaz, Costin
Petrescu etc. De regula, intelectualii-universitari sunt mai putin
atrasi de mondenitati, prefernd sa se limiteze la cteva saloane
intelectuale sau grupari profesionale n specialitatea lor: ele pot
raspunde reputatiei lor, carierei si puterii lor. nsa A. D. Xenopol,
de pilda, iubea muzica, organiza serate muzicale la el acasa, scria
cronici etc.
Un alt tip de sociabilitate este participarea sotiilor la
activitati cultural-filantropice. Venturia I. Lapedatu era membra
sau conducea mai multe asezaminte de acest fel, precum Societatea
Principele Mircea, Reuniunea Femeilor Romne, Reuniunea de
204 T. Maiorescu, nsemnari zilnice (1903), publicate de Geo Serban n
Manuscriptum, III, 1972, nr. 2, p. 125.

cntari si muzica, Masa saracilor, Masa studentilor etc205, reusind,

prin pozitiile detinute de sotul ei, sa atraga numeroase si
consistente donatii. Tot n astfel de activitati au fost antrenate
Adela Xenopol, una din cele mai aprige aparatoare ale drepturilor
femeilor din Romnia si directoare a revistei Viitorul
romncelor, Cornelia Emilian (sotia universitarului St.Emilian),
care a creat prima asociatie de femei din tara, Matilda Cugler-Poni,
Venturia Goga s.a.

VI. Criza cuplurilor

Nu toata lumea a trecut prin aceleasi etape ale cuplului,

sau n aceeasi ordine. Totodata, cuplurile difera prin trairea diferita
a etapelor. Ceea ce pentru unii este insurmontabil, pentru altii trec
ca episoade minore. De pilda, o aventura extra-conjugala poate fi
un seism pentru un cuplu, subminnd serios fundamentele. n alt
cuplu, acelasi eveniment repozitioneaza atitudinile, iar n altele se
adopta tactica de a nu se mai vorbi, de a se trece pagina; se
procedeaza ca si cum nu s-a ntmplat nimic. Datorita diverselor
aventuri si infidelitati ale lui B. P. Hasdeu, de exemplu, din 1881
cuplul trece printr-o lunga perioada de criza, camuflata prin
plecarea celor doua Iulii (sotie si fiica) la Paris.
Apoi, mai multe tipuri de evenimente pot avea
repercusiuni asupra unui cuplu: o dificultate sexuala, nasterea
unui copil, diverse activitati profesionale sau sociale etc. Multe
lucruri sunt imprevizibile, genereaza crize proprii fiecarui cuplu n
parte, unele survenind ca urmare a unor evenimente exterioare:
boala, accident, interventia familiilor de origine etc.
Crizele produc ntotdeauna o ruptura de echilibru.
Trecerea de la un soi de echilibru la un altul, printr-un
205 I. Lupas, O binefacatoare a tinerimii studioase: Venturia I. Lapedatu, Sibiu, Tiparul
Institutului de arte grafice Dacia Traiana, 1933, 31 p.

dezechilibru, nsemna criza. Unele cupluri s-au creat nca de la

nceput sub spectrul tensiunilor si dezamagirilor, nsa diverse
substitute, poate si vrsta, poate interese de alta natura ori
speranta transformarii celuilalt au dus la ocultarea lor. Viitoarea
sotie a lui M. Dragomirescu l caracteriza pe acesta n Jurnalul ei n
termeni deloc ncurajatori: Mil este bun! dar cine stie adevarul?
Ar putea sa se prefaca, dar sa presupun ca este ntr-adevar. Se
obisnuieste cu toate prea usor, si nu are mijloace de a-si apropia pe
ceilalti. Cred ca nu stie sa iubeasca din suflet [...] Sau [este] de un
idealism rece, filosofic si care nu te misca, sau de-o dragoste, care
desi nu-mi displace tocmai, dar care o simt fara legatura; mi pare
cteodata ca nu exista nici un fel de solidaritate ntre noi. [...].
Caracterul lui mi aparea de un egoism exasperant. Morala lui
este dinte pentru dinte. M. Dragomirescu era deceptia vietii
ei. Gasesc ca este ca toti barbatii, avnd calitatile si defectele celor
de mijloc. Un Evolceanu sau un Mehedinti, cred, s-ar fi potrivit
mai bine cu mine206. De altfel, dupa 15 ani de casatorie, Adelina a
si divortat de Dragomirescu. Cezar Petrescu, ramas vaduv de
prima sotie, cu toata dorinta lui de solitudine, cedeaza n fata unei
fete de 16 ani care, prin inocenta ei, puerilitatea ei, mi-a dat
impresia de ceva nou, proaspat. Casatorit cu aceasta, dupa numai
o luna nu mai stia cum sa-si recstige libertatea, mai bine spus
singuratatea, motiv al unei crize acute, dezvaluit surorii sale
Aurelia n corespondenta din 1931207.
nca din primele zile de dupa celebrarea casatoriei dintre
Petru Comarnescu si Gina Manolescu-Pincas, aceasta din urma are
atitudini pline de aroganta fata de sot, trage totul n favoarea ei,
dicteaza, iar pe mine noteaza el n Jurnal ma considera un fel de
supus al ei, care trebuie sa accepte orice decide dnsa; erau, cu
206 Manuscriptum, 4/1989, p. 177. Despre Adelina Poenaru vezi: Elena Cerchez,
Mihail Dragomirescu. n memoria Adelinei Poenaru, n Manuscriptum, 4/1989, p.
165-175.
207 Corespondenta lui Cezar Petrescu, I, p. 55-60.

alte cuvinte, amanti si n restul timpului, straini208. De altfel, la

numai doi ani de la casatorie ea va recunoaste ca n tot acest
interval a continuat relatiile cu mai vechea ei dragoste, N. D. Cocea
(legatura interzisa de familie), iar copilul ce urma sa se nasca ar fi
fost al acestuia. Urmarea fireasca a fost divortul, nsa nsemnarile
zilnice ale lui P. Comarnescu surprind ntr-un mod ct se poate de
elocvent o anumita tipologie a crizelor, cu toata suita de suferinte
ce le-a nsotit.
La vrsta maturitatii, Lucian Blaga si consumase ardorile
vizavi de sotia sa Cornelia, dupa douazeci de ani de convietuire
pasiunile temperndu-se, pentru a nu mai constitui stimulii
necesari marii creatii poetice. n cautarea eternului feminin, Blaga
descopera pe Domnita Gherghinescu-Vania, sotia primprocurorului general din Brasov, autor a doua volume de versuri,
si care gazduia n casa sa pe Blaga, G. Enescu, Arghezi, Petru
Comarnescu, Ion Pas, Corneliu Baba, Ionel Teodoreanu, Vladimir
Streinu, Seban Cioculescu, Ion Chinezu, Victor Papillian s.a. Pentru
intervalul 1940-1944, Domnita a nsemnat stimulentul feminin n
viata si creatia lui Blaga, oferindu-i stari de extaz, dar si de gelozie.
Sotia Cornelia a dat dovada de maxima ntelegere, desi probabil n
interior suferinta nu poate fi descrisa, acceptnd aceasta legatura,
tacit, cu delicatete, prefernd mai curnd s-o tina sub control dect
s-o transforme ntr-o criza majora209. Aproape la fel s-au petrecut
lucrurile prin anii 1946-1948, cnd Blaga s-a simtit atras de Eugenia
Muresanu din Cluj, sotia unui preot, pe care o vizita frecvent, fara
a fi ctusi de putin multumit de rolul pe care l ocupa el n viata
acestei femei. Neglijata mai apoi de Blaga, Eugenia va divorta de
preotul Muresanu pentru a se recasatori cu filosoful si
universitarul D. D. Rosca, cuplu ce se va destrama si el peste ctiva
ani.

208 P. Comarnescu, Op. cit., p. 118.

209 Pentru acest moment vezi I. Balu, Viata lui Lucian Blaga, II, Bucuresti, Ed. Libra,
1996, p. 421-453.

VI.1. Viata extra-conjugala

Adeseori, viata sexuala nu coincide cu cea matrimoniala,

chiar daca sunt dependente una de alta. Casatoria este sanctiunea
juridica a unei legaturi, dar exista si altele, socialmente importante
si active, nu numai naintea casatoriei, dar si n afara ei. Fara a intra
prea mult n detalii asupra acestei chestiuni, trebuie subliniat
faptul ca legaturile extra-conjugale urmeaza legi obiective foarte
diverse ce ramn a fi studiate pentru tema noastra.
Deja legatura amoroasa dintre Veronica Micle, sotia
universitarului Stefan Micle, si Mihai Eminescu, devenita fatisa
dupa moartea sotului acesteia, este mult prea celebra pentru a o
mai dezvolta. Nu vom insista nici asupra numeroaselor comentarii
scandaloase asupra relatiei amoroase dintre T. Maiorescu si Mite
Kremnitz.
nsa nu putine au fost cazurile n care si sotiile aveau o
viata extra-conjugala. Sotia istoricului si publicistului Al.
Papadopol-Calimah, e drept, mult mai tnara dect tovarasul ei de
viata, aproape ca nu mai facea nici un secret din legatura ei
amoroasa cu un anume Take Anastasiu (prieten apropiat al lui I. C.
Bratianu). Calatoreau mpreuna n strainatate, nregistrndu-se ca
sot si sotie, amantul frecventa constant casa lui PapadopolCalimah, primind eventualii musafiri ai familiei ca si cum ar fi fost
ai lui etc210. Desi multe din legaturile extra-conjugale ale
intelectualilor au devenit publice, subiectul constituie nca un teren
minat prin imposibilitatea de a le gestiona onorabil, dar si prin
dificultatea de a discerne ntre realitate si supozitii (brfe).

210 I. Petrovici, Op. cit., p. 66-68.

VI.2. Divortul

Diversele crize ale cuplului, tensiunea ntre exigentele

socio-profesionale externe si modelele familiale sunt mereu
proiectate la nivelul inter-personal: contradictia structurala este
perceputa subiectiv ca o carenta personala sau relationala. De
altfel, orict s-ar ncerca explicarea diverselor tensiuni dintre
membrii cuplului, sursa sociala a problemelor conjugale ramne
inexplorabila. nsa mai mult dect orice, divortul functioneaza ca o
supapa de siguranta. n fond, mariajul si divortul sunt doua
mijloace ce permit atingerea aceluiasi rezultat: pacea si armonia
individuala. Interventia judiciara este doar punctul vizibil ce le
separa. n fond, divortul nu este anormal, chiar daca nu este
previzibil, pentru ca el apare ca necesar, n mod functional, atunci
cnd traiectoria fiecaruia din parteneri nu mai corespunde
premiselor initiale. Divortul poate fi foarte bine si rezultatul
faptului ca obiectivele ce au dus la casatorie au fost atinse.
Utilitatea asocierii nu mai este evidenta si este rentabil a juca o alta
carte, ntr-un context diferit. Cnd scopurile primei casatorii sunt
atinse, cnd contextul se schimba, divortul si recasatoria pot fi
interpretate ca un indice de buna integrare sociala si de un bun
tonus psihologic.
Ca si casatoria, divortul apare ca o etapa n urmarirea
bunastarii si a fericirii. Din aceasta perspectiva, fragilitatea
casatoriilor nu se datoreaza direct problemelor sentimentale, ci
sunt expresia aspectului prometeian al reprezentarilor sociale
asupra fericirii211. Divortul poate deveni, n plan personal, sansa
unei noi vieti si prin aceasta sa contribuie la modificarea chiar a
raporturilor sociale212.
211 A. J. Norton, P. C. Glick, Marital Instability: Past, Present and Future, n Journal of
Social Issues, 32, 1976, no.1, p. 5-20 (p. 17).
212 C. A. Brown, R. Feldberg, E. M. Fox, J. Lifetime, Divorce: Chance of a New Lifetime,
n Journal of Social Issues, 32, 1976, no.1, p. 119-134.

Datorita caracterului soacrei sale, dar si al

temperamentului sau, Al. Philippide ajunge n scurt timp de la
casatorie la nentelegeri cu sotia, iar apoi la divort. Nu este cazul
aici a stabili vinovatii, nsa Philippide avea un temperament
irascibil, ce-si iesea foarte usor din fire. Nu a fost un sot comod, cu
conceptii antifeministe, n vreme ce sotia si soacra veneau dintr-o
alta lume, cu pretentii si fara ntelegere fata de realitatile romnesti
si fata de Philippide. n fapt, n cazul casniciei lui, se confruntau
doua modele familiale, doua microcosmosuri sociale si religioase
mult diferite. De aceea, si separarea dintre cei doi s-a produs ntrun mod nu prea intelectual. Anecdotica literara arata ca
incidentul care a dus la fuga sotiei lui Philippide s-a petrecut astfel:
sotia si soacra cntau la pian; enervat, Philippide a intrat n salon si
a distrus instrumentul, aruncndu-l bucati pe geam. Speriate, cele
doua femei au fugit din casa. Explicatiile lui Al. Philippide merita
si ele a fi retinute, dintr-o epistola adresata lui T. Maiorescu, n
1896: Va scriu din mijlocul celei mai mari dureri pe care am
simtit-o n viata mea. Am fost pe punctul de a nnebuni si nu stiu,
Dumnezeu sa ma ierte, daca sunt teafar. Femeia m-a parasit. Ati
cunoscut-o, ati vazut-o, o batrna urta si rautacioasa. Nimic n-o
multumea, pe mine nu ma iubea, pe copilul meu o data macar n-a
vrut sa-l vada, de gospodarie habar n-avea, histerica era, alti
barbati nainte de mine cunoscuse [] si cu toate acestea o iubesc.
N-am crezut ca m-ar putea fermeca o femeie n asa grad. Attea
iluzii am pus n aceasta femeie ca Don Quijote n Dulcineea si
att de amorezat sunt de aceste iluzii, nct viata mi-a devenit
amara, ah, mai amara dect fierea. Numai la femeia mea ma
gndesc, cu mintea la dnsa adorm si cum dorm? si ma trezesc.
Mi-e rusine de mine singur, dar nu pot spune minciuni si o nevoie
ma mpinge sa vorbesc cu cineva, care ma iubeste. [...] Ce n-am
facut pentru dnsa! Totdeauna nsa era nemultumita, si pe
deasupra mai aveam si pe soacra-mea, care o atta contra mea.
ntr-o zi am pierdut rabdarea si au fugit, creznd ca am sa le ucid.
De atunci nu le-am mai vazut. Am plecat la Galati, prietenii le-au

pornit n lipsa si, cnd m-am ntors, am gasit casa pustie [...] De
atunci nimic. Pentru mine nici un cuvnt, nici o mila. O singura
fiinta m-a dispretuit, tocmai aceea pe care am iubit-o mai mult.[...]
Aceasta femeie nsa e o vipera veninoasa. Vai, atta rautate unde sa putut ascunde!? Si cu toate acestea, un singur gnd am, pe acela
de a o capata napoi. Orice s-ar ntmpla, voi face-o. Nu stiu cum.
Voi afla cu vremea. Pentru moment nu sunt bine de fel. Ma
gndesc de multe ori sa alerg dupa ea, sa o ucid si apoi sa ma ucid
si eu213. nsa iata ce spune si sotia lui, ntr-o scrisoare trimisa lui
Hermann Suchier: Daca domnul profesor Philippide vrea sa
introduca divortul, nu pot ridica nici o obiectie, ntruct mi
lipseste curajul de a ma ntoarce la el. Dupa cum am auzit vrea sa
se recasatoreasca. Cine i s-ar putea pune n cale?; convingerea
mea ca pierderile trecatoare ale controlului de sine, obsesiile
repetate si accesele de furie, ivite imediat dupa sosirea noastra n
Romnia, au dus n cele din urma la acea scena nenorocita care m-a
determinat pe 8 ianuarie sa fug mpreuna cu mama. Dupa ce ele
au fugit, Philippide le trimitea scrisori teribile de amenintare,
sustinea ca as avea niste ochi asa de ngrozitori ca ai dracilor din
iad, iar la Karlsruhe Philippide (aflat acolo pentru divort) afirma
ca de fapt pe soacra lui ar fi dorit s-o omoare. Nervii i sunt precis
zdruncinati. Dar ntruct de la nceputul casniciei nu am putut
cstiga nici o influenta asupra lui, nu l-am putut ajuta cu nimic, cu
toate ca uneori spunea ca si asteapta de la mine salvarea. Am o
grea si nemeritata soarta ! Daca ati sti cu cta ncredere am cutezat
sa merg ntr-o tara ca Romnia, numai pentru ca sotul meu mi-a
descris cu netarmurita bucurie viata de familie germana, asa cum a
cunoscut-o n casa dumneavoastra! n cele mai mici trasaturi pe
care le-am pastrat n amintire, am recunoscut oglinda propriei
mele case parintesti. Am fost educata ntr-un spirit de moda veche,
temator si sobru. De aceea, ajutata de mama mea, m-am preocupat,
nainte de toate, cu zel de gospodarie. Sotul meu parea la nceput
213 Alexandru I. Philipide n dialog cu contemporanii, I, p. 46.

foarte multumit n privinta asta. Dar, n cele din urma, am observat

ca felul meu de a fi german nu-i placea de loc. Nu-mi acorda nici o
ncredere. De multe ori parasea casa foarte bine dispus si se
ntorcea morocanos. Era foarte zgrcit, sotia nu stia nimic despre
situatia financiara. n toate privintele am ramas nelamurita; totul
ramnea nvaluit n ceata, de nicaieri nu aflam adevarul.
Casatoria n Orient este, pentru o nemtoaica simpla, n cel mai
bun caz o enigma, care ntrece puterile mele. Mie, ncercarea de a
ntemeia n Orient un camin, mi-a adus cea mai mare nefericire. 214
Pentru Philippide se impuneau nsa cel putin doua
concluzii: nu-si va mai lua sotie nvatata si nici soacra n casa. n
plus, renunta la orice pretentie n legatura cu originea sociala a
sotiei. Divortul nsa, cel mai adesea, are efecte traumatizante. n
timpul procesului, Philippide marturisea ca se gaseste ca pierdut,
fara curaj si fara scop. Nu mi-am putut nchipui ca o femeie, prin
putinul caz ce ar face de mine, m-ar putea descuraja ntr-att215.
Desi n perioada ieseana a lui T. Maiorescu, casnicia lui cu
Clara parea solida, cimentata si de existenta unei fiice, Livia, cuplul
ncepe sa devina fragil prin 1875, odata cu atasamentul lui
Maiorescu fata de sotia cumnatului sau, Mite Kremnitz. Pentru
prima data Maiorescu se gndeste la divort n 1876. Numai ca n
1878 intervine n viata lui o alta femeie, Ana Rosetti. Maiorescu
amna divortul datorita unei boli a sotiei, iar mai apoi pna la
casatoria fiicei lor. Efectiv vor divorta n 1887216. Si nu sunt
singurele cazuri, mai putnd invoca aici pe A. D. Xenopol,
despartit de sotia sa Eliza (nascuta Galu) dupa aproape 30 ani; Ov.
Densusianu divorteaza dupa doi ani de Elena A. Bacaloglu; E.
Lovinescu dupa 19 ani de casnicie, chiar daca ruptura dintre cei
doi se produsese mai nainte; Petru Comarnescu dupa doi ani etc.

Ibidem, p. 129-130
215 Ibidem, p. 136
216 Rodica Iovan, n jurul unui divort, n Manuscriptum, V, 1974, nr. 2, p. 120-127.

VII. Sansa unei noi vieti recasatoria

Dincolo de traumele provocate de esecul unui cuplu,

divortul si eventuala recasatorie constituie sansa unei noi vieti.
Recasatorit n 1897 cu Lucretia Nemteanu, fiica fostului primar C.
Nemteanu, din Vnatori-Neamt, putreda de saraca, Al.
Philippide considera ca ncepe o noua viata, plin de optimism,
pentru ca era sanatos ca un tun, nevasta mi-e tnara, frumoasa si
buna; Femeia mea de acum e tocmai contrariul celeilalte. De asta
data am nimerit-o, si da dreptate lui Hesiod care spusese (n
Munci si zile) ca omul trebuie sa-si ia sotie din sat de la dnsul217.
Totodata, lectia primului esec l nvata multe: Lamurit prin acest
purgatoriu, am devenit mai blnd si mai bun dect fusesem si mam hotart sa-mi expiez reaua crestere trecuta prin umilinta.
Niciodata n-am avut atta forta de lucru. Sunt crize n viata
morala care fac adevarata granita ntre copilarii si barbatie. Din ele
unii ajung n crsme, altii n temniti, altii n ospiciul de nebuni, cei
mai multi se amesteca n vulgul profan. Rari ies oteliti. Se vede ca
sunt dintre cei privilegiati.. Lucreaza mult, si face proiecte
intelectuale. La capat va fi poate gloria, la mijloc va fi sigur o
munca ndaratnica218. Iar mediul intelectual e plin de indivizi n
cautarea unei noi sanse, cum ar fi A. D. Xenopol, recasatorit cu
Coralia Biberi, cunoscuta n epoca de Riria; C.Stere recasatorit cu
Aneta, nascuta Ionescu-Quintus (la rndul ei divortata de dr.Al.
Radovici), n afara altora mentionati de-a lungul acestui text.

Nu chiar niste concluzii

Aflata, asadar, cel mai adesea n umbra sotilor, femeia a

jucat de cele mai multe ori un rol important n mplinirea umana si
217 Alexandru I. Philipide n dialog cu contemporanii, I, p. 47
218Ibidem, p. 134, 140.

profesionala a partenerilor. O buna casatorie a constituit mereu o

solutie foarte cautata. Dar n aceeasi masura, o casatorie mai putin
reusita a putut fi o piedica n ascensiunea unui individ.
Femeile au ajutat sotii n munca lor, prin asigurarea
confortului, a linistii caminului, multe din ele participnd efectiv la
partea de creatie, prin asumarea muncilor mai putin placute si
observabile, precum copierea, corectura, ntretinerea
corespondentei, iar unele, postum, le-au editat opera etc. Ana
Macedonski a fost n timpul vietii sotului ei o excelenta secretara,
iar dupa decesul acestuia s-a ocupat cu veneratie de recuperarea
manuscriselor, ordonarea si copierea lor, ntretinnd pna la
disparitia ei un veritabil cult pentru poet. L. Blaga obisnuia sa-i
dicteze Corneliei lucrarile lui (poezie, teatru, filosofie). Cornelia a
fost mereu prezenta n viata sotului, ndepartnd momentele de
deprimare, traducnd, sintetiznd si dactilografiind n anii
diplomatiei rapoarte catre ministerul de resort. Mereu si mereu a
fost un soi de tampon ntre mizeriile cotidiene si universul
blagian; colectiona n albume speciale tot ceea ce se scria despre
sotul ei. Pentru ceea ce a nsemnat aceasta femeie n viata lui Blaga,
o buna masura ar fi nsemnarile ei zilnice219. Si nu au fost deloc
singurele cazuri. Aproape n orice cuplu de intelectuali, sotia si-a
adus partea ei de contributie, mai putin vizibila, la reusita
partenerului.
Recunoasterea vine si prin dedicatiile pe care le fac sotii, ca
autori, pe lucrarile tiparite. Publicnd Domnita Rosanda (1868),
Hasdeu o dedica Scumpei mele sotii [], aceasta mica ncercare,
scrisa din ndemnul sau si sub inspiratiunea iubirii sale. La numai
un an de la moartea ei, Hasdeu declara ca sotiei datora cea mai
mare parte din succesele lui intelectuale: Iulia mea nu numai ma
mngia la munca, dar mi facea nesimtite nevoile, descriind doar
o infima parte din tot ceea ce a nsemnat ea n viata lui220. Este
219 n Manuscriptum, XII, 1981, nr. 1, p. 176-182; nr. 3, p. 148-164;
220 B. P. Hasdeu, O nevasta romnca n traiul pamntesc si-n viata dupa moarte,
Bucuresti, Ed. Socec, 1903, p. 18-19

suficient sa luam n mna opera acestor carturari invocati pna

acum pentru a constata ca, cu prea putine exceptii, una din primele
file poarta semnul acestei recunoasteri.
Desi n multe aspecte deficitara, scurta noastra incursiune
n istoria cuplurilor din mediul intelectual romnesc a evidentiat
necesitatea recuperarilor pe aceasta directie, reliefnd mult mai
pregnant rolul femeii si dreptul ei la prezenta n reconstructiile
istoriografice.

TEOHARI ANTONESCU: UN DESTIN NEMPLINIT

Posteritatea lui Teohari Antonescu pare sa fi avut un destin

nefericit att prin pozitia detinuta n ierarhia arheologilor si
profesionistilor antichitatii, ct si prin trecerea sa mult prea grabita
din aceasta viata, la numai 44 de ani. Situat ntre eforturile
magistrale ale lui Al. Odobescu si Gr. G. Tocilescu de la finele
secolului XIX, pe de o parte, si cele ale lui Vasile Prvan, I.
Andriesescu, D. Berciu, R. Vulpe si multi altii care au ilustrat
cercetarea arheologica n prima jumatate a veacului XX, pe de alta
parte, Teohari Antonescu aproape ca s-a pierdut n anonimat,
neoferind nimic senzational sub aspectul descoperirilor de teren. A
fost perceput mereu ca un profesor universitar bine informat, cu
oarecare sarm si capabil a strni entuziasme, nsa totdeauna
rezervat si la locul sau, prea putin socialmente activ n cmpul
culturii sau al politicii. Asa cum sugereaza si paginile Jurnalului
sau, n mare parte inedit221, Teohari Antonescu pare sa fi trait o
221 Acum sase decenii, Alexandru Naum a publicat doar cteva fragmente n revista
Convorbiri literare, aproximativ o zecime, desi pe alocuri cu lectiuni eronate:
Teohari Antonescu, nsemnari, n Convorbiri literare, LXXII, 1939, p. 253-267 (cu o
prezentare de Alex. Naum, Notita despre Teohari Antonescu, p. 251-253), 406-416, 546552, 1838-1842; LXXIII, 1940, p. 48-53, 160-164, 248-250, 361-363, 457-459, 578-582,
768-773; LXXIV, 1941, p. 46-49, 178-182, 355-358, 505-510, 635-641, 771-773.
Manuscrisul se pastreaza n Arhiva Muzeului de Literatura a Modovei din Iasi,

viata plina de complexe, ncepnd cu originea sa familiala si pna

la nedumerirea acceptarii lui n rndurile maiorescienilor si a
Junimii politice, cu o cariera rapid ascendenda n mediul
universitar, cu un mariaj de asemenea pretios, cu alte cuvinte
coplesit de un statut social prea putin imaginat n adolescenta si
care i s-a oferit aproape de la sine. Si totul pe un fond sufletesc plin
de ambitie, dar mereu timorat de o boala scitoare si pretentioasa,
precum diabetul.
fond 8569, alcatuit din trei caiete ce nsumeaza aproximativ 250 file, si care va vedea
curnd lumina tiparului sub ngrijirea subsemnatului.
Asadar o personalitate complexa si anevoie de surprins n
doar cteva rnduri. Nascut n Bucuresti, la 1 septembrie 1866, n
familia micului negustor Petru Antonescu, Teohari nu si-a
cunoscut niciodata tatal, anul decesului acestuia (decembrie 1865)
indicnd chiar serioase ndoieli asupra paternitatii222. Recasatorita
aproape imediat, mama sa Alexandrina (Lucsita) Antonescu
devine Petrescu, iar din marturiile lui Teohari s-ar parea ca n-a
avut o copilarie tocmai fericita n noua formula familiala. De altfel,
desi n anii debutului ca profesor la Universitatea din Iasi nca mai
frecventa locurile copilariei n timpul vacantelor, mereu sederea la
Giurgiu chiar pe scurta durata i pricinuia adevarate stari
depresive, sursa de rememorari tragice din istoria familiei,
mereu nconjurat de amintirea unor rude mai mult sau mai putin
apropiate, dar a caror nlantuire genealogica este aproape
imposibil de recompus. ntotdeauna a evitat orice discutie asupra
descendentilor, manifestnd permanent jena si evidente retineri n
fata curiozitatilor pe aceasta tema.
222 Cf. procesului-verbal de reconstituire pe baza de martori a datei de nastere, T.
Antonescu a vazut lumina zilei la Iasi, n decembrie 1864 (Arh. St. Iasi, Stare civilacasatorii, dos. 13632/1899, f. 5). Evident, afirmatia era menita a simplifica lucrurile,
prin evitarea unui drum la Giurgiu, localitate n care locuia mama sa. Ct priveste
tatal, Petru Antonescu, n acelasi fond arhivistic apare ca decedat n decembrie 1865
(f. 6), ceea ce ar explica ntinerirea lui Teohari cu aproape doi ani. n actul de
deces al lui T. Antonescu, din 1910, tatal apare sub numele de Vasile Antonescu
(Arh. St. Iasi, Stare civila-decese, doc. 92/1910).

Studiile secundare si cele universitare le-a facut la

Bucuresti. La Universitatea de aici urmeaza cursurile lui Gr. G.
Tocilescu, Bogdan P. Hasdeu, V. A. Urechia, Al. Odobescu, T.
Maiorescu, G. L. Frollo s.a., o pleiada de carturari care au imprimat
principalele directii de evolutie a culturii romne din a doua
jumatate a secolului XIX si nceputul celui urmator. Dar mai cu
seama a fost atras de Alexandru Odobescu si Titu Maiorescu. Sub
ndrumarea celui dinti va elabora n 1889 o interesanta lucrare de
licenta despre Cultul cabirilor n Dacia, pe care o va si publica n
acelasi an223. Calitatile manifestate n directia studiilor asupra lumii
antice si arheologiei au facut ca Titu Maiorescu sa si-l apropie, la
recomandarea lui Odobescu, si sa-l includa n cercul protejatilor
sai, ntr-o strategie ndelung probata si exersata n cadrul Junimii.
A fost, de altfel, marea sansa a lui Teohari Antonescu. Anii sai de
formatie au coincis cu influenta covrsitoare exercitata, nca, n
societatea romneasca de junimism, a carei figura centrala era Titu
Maiorescu. Evident, nu mai este vorba de acea junime ieseana, al
carei ethos comunitar capatase o noua semnificatie spre 1890, mult
diferita de cea anterioara. Cazuta ntr-un con de umbra n anii 80
ai secolului XIX, junimismul afisa n deceniul urmator o alta relatie
ntre politica si cultura, o noua strategie n catalizarea aspiratiilor
tinerilor intelectuali, mai multa coerenta n actiune prin acel
spiritus rector care a fost Titu Maiorescu224. Perioada contestatara
trecuse, si mplinise misiunea; urma etapa organizarii, prin care
junimistii politizati cautau noi semnificatii actiunii lor de grup,
a carei tema preferata a ramas regenerarea culturala.
Mai degraba putem vorbi acum de maiorescianism dect de
junimism. Maiorescu este cel ce se adapteaza din mers noilor
exigente, el pune n lucru un nou tip de actiune sociala si culturala,
223 T. Antonescu, Cultul Cabirilor n Dacia. Studiu arheologic si mitologic asupra unor
monumente antice n mare parte inedite si descoperite n regiunile Istrului, cu XII
tabele litografiate. Teza de licenta, Bucuresti, 1889, 260 p.
224 Pentru evolutia Junimii vezi Z. Ornea, Junimea si junimismul, Bucuresti,
Ed.Eminescu, 1978.

promovnd o noua forta intelectocratia225. Abia de acum, din

deceniul noua, Junimea exercita o dominatie simbolica si reala,
furniznd multe din cadrele nalte ale natiunii, nenumarati
fondatori si aderenti detinnd deja privilegii si prghii decisive n
gestionarea diverselor paliere ale societatii, reunind membri cu
veritabile puteri politice, economice si mai ales intelectuale. Este
un grup socialmente recunoscut, care a produs si protejat o elita ce
a utilizat strategii diverse de reproducere si impunere n cadrul
societatii romnesti.
Asadar, n primul rnd, Titu Maiorescu este atent n
selectia tinerilor: le canalizeaza energiile n directia conceputa de
el; supravegheaza lecturile acestora; i invita acasa, facndu-le
intrarea n lumea influenta; i poarta n calatorii de vacanta pe
cheltuiala proprie, iar unora chiar le gaseste sotii din familii bune;
profita de pozitia sa politica si sociala, oferindu-le cu generozitate
burse, posturi, sanse de afirmare etc, etc226. Era deci firesc ca
adolescentii sa fie atrasi de Maiorescu, gasind protectie si sprijin n
ascensiunea sociala. n felul acesta s-au adunat n jurul sau tineri
de mare valoare, precum C. Radulescu-Motru, Pompiliu Eliade,
Mihai Dragomirescu, P. P. Negulescu, Simion Mehedinti,
I.Atanasescu (I. S. Floru), I.Al.Radulescu (-Pogoneanu), Franois
Rubin, G. Bogdan-Duica, I. Al. Bratescu-Voinesti, C. Lizica, N.
Basilescu, I. Dianu, G. Murnu, Ch. Drouhet, Al. Philippide, D.
Evolceanu, N. Saveanu, Em. Pangrati, Al. Tzigara-Samurcas, D.
Onciul, I. Bogdan, C. Giurescu si multi altii, printre care si Teohari
Antonescu. i vom regasi de altfel n volumul Lui Titu Maiorescu
omagiu, XV februarie MCM (Bucuresti, Socec, 1900, 663 p.), semnul
225 Sorin Alexandrescu, Junimea: discours politique et discours culturel, n vol. Libra.
Etudes roumaines offertes Willem Noomen loccasion de son soixantime anniversaire,
d. par I. P. Culianu, Groningen, Presses de lUniversit, 1983, p. 47-79.
226 Sorin Alexandrescu apreciaza Junimea ca o scoala de cadre ce produce partizani
si i distribuie sistematic n toate domeniile vietii publice, o infrastructura sociala
sau, cu alte cuvinte, o mafie care asigura membrilor ei functii si promovari sociale
(op. cit.., p. 51). Vezi si studiul lui Mihai Dim. Sturdza, Junimea societate secreta, in
Ethos, Paris, 1973, p. 81-110.

tinerilor de pretuire a magistrului, ce a reunit peste 50 de autori si

care i-a fost oferit de o delegatie n frunte cu I. Bogdan, M.
Dragomirescu si D. Onciul, volum n care Teohari Antonescu ofera
o sinteza printre primele asupra evolutiei arheologiei si a
descoperirilor ce au deschis noi perspective n cunoasterea istoriei
nescrise a umanitatii227.
Ca maiorescianismul a nsemnat ceva, dovada este tocmai
perpetuarea cultului sau de-a lungul ntregii perioade interbelice,
discipolii fiind mereu atenti sa organizeze comemorari, aniversari,
sa-i reediteze opera, sa-i scrie biografia etc. Asa cum va rememora
mult mai trziu C. Radulescu-Motru, Titu Maiorescu era un
iscoditor de talente. De ndata ce le afla, le ncuraja, le ndemna, le
ridica la suprafata; acolo unde vedea ca mijeste un talent, si
ndrepta toata atentia si aducea tot sprijinul sau228. Chiar daca
opera lui scrisa nu cunoaste o ntindere semnificativa, Maiorescu sa realizat nsa mai mult prin altii. Marea lui creatie a fost grupul de
intelectuali de la finele secolului XIX, pe care i-a format, selectat,
cultivat si naltat. n acest context, studentul Teohari Antonescu
intra n grupul maiorescienilor, gasind protectie si facilitati pentru
mplinirea unei vocatii careia i se va dedica pna la sfrsitul vietii.
De altfel, el este constient de rolul benefic jucat de Maiorescu n
biografia sa, invocnd adeseori n paginile jurnalului ce la tinut
faptul ca datoreaza mentorului absolut toate realizarile sale umane
si intelectuale; mai mult chiar, este coplesit adeseori de apartenenta
lui la grupul junimistilor si nu pierde nici o ocazie pentru a
nregistra n notatiile lui zilnice tot ceea ce putea recupera din
memoria junimistilor din prima generatie. Anticipnd, am putea
zice ca dintre discipolii lui Maiorescu, el a fost unul din cei putini
care au manifestat loialitate pna la sfrsitul vietii, fara sincope sau
momente de tensiune n relatia cu mentorul sau.
227 T. Antonescu este prezent cu texul: Un veac de cercetari arheologice, n vol. Lui Titu
Maiorescu omagiu, Bucuresti, Socec, 1900, p. 169-187.
228 C. Radulescu-Motru, Marturisiri, ed. Valeriu si Sanda Rpeanu, Bucuresti,
Ed.Minerva, 1990, p. 28.

Dupa terminarea studiilor la Universitatea din Bucuresti,

Teohari Antonescu obtine la interventia lui Titu Maiorescu o
generoasa bursa pentru specializare n apusul Europei. Protectorul
sau spera astfel ca discipolul sa se initieze temeinic si sa profeseze
apoi n domeniul arheologiei si al istoriei vechi, poate si cu gndul
nemarturisit de a gasi un nlocuitor, cndva, pentru Gr. G.
Tocilescu, profesorul de la Universitatea din Bucuresti, deloc
pretuit n cercul Junimii si, totodata, un oponent nversunat,
catalogat ca apartinator al vechii scoli istoriografice, alaturi de
Hasdeu si Urechia. Pe de alta parte, n Romnia acelor vremuri,
trecerea printr-o universitate occidentala a fost mereu considerata
ca un bun indice de formatie ambitioasa si de calitate. Obtinerea
unei diplome de licenta sau de doctorat n strainatate, ca
instrument al carierei, a devenit astfel obiectivul esential al
tinerilor cu aspiratii elevate, atestatul indiscutabil al competentelor
intelectuale si garantul reusitei sociale. Iata de ce si pentru Teohari
Antonescu studiile n Occident au devenit nu numai un mijloc de a
se forma, de a se instrui, ct mai ales o modalitate de a se afirma,
de a dobndi atuurile principale n aspiratia spre pozitii sociale
nalte. Corespondenta lui Antonescu cu Titu Maiorescu si cu
ceilalti congeneri ai sai, ramasi n tara sau aflati prin diversele
centre universitare europene, reflecta cu prisosinta aceste
convingeri, instituindu-se ntre tinerii maiorescieni o veritabila
competitie n planul acumularilor celor mai moderne si
spectaculoase metode stiintifice n variate discipline.
n acest context, Antonescu audiaza la cole des Hautes
tudes din Paris (din noiembrie 1889 pna n februarie 1890)
cursurile de epigrafie latina ale lui H. de Villefosse si Cagnat, pe
cele de epigrafie greaca ale lui Th. Homolle, cursurile de
paleografie ale lui M. Chatelain, precum si diverse alte prelegeri
sustinute de M. Collignon (despre ceremoniile funerare n epoca

clasica), Girard (Institutii judiciare n Grecia), B. Haussoullier s.a229.

Dupa acest scurt stagiu, Teohari Antonescu s-a ndreptat spre
universitatile germane care ofereau nainte de toate o abundenta
de cursuri si de catedre, garantie n opinia tinerilor romni a
unei activitati intelectuale intense. Era, fireste, si dorinta lui
Maiorescu, pentru care Germania constituia, n primul rnd, un
model pedagogic. Acesta aparea n epoca ca singura alternativa
eficienta la sistemul napoleonian sclerozat, lucru recunoscut de
altfel si de francezi. Ocupnd o pozitie dominanta n domeniul
cercetarii europene nca de la finele secolului XIX, cu remarcabile
inovatii pedagogice prin instituirea seminariilor si laboratoarelor
, prin propunerea a noi si noi domenii de interes didactic,
nvatamntul superior german devenise n primul rnd un spatiu
al concurentei ntre diverse stabilimente universitare. Este, poate,
explicatia pentru care asemeni multora din colegii sai Teohari
Antonescu paraseste Parisul si peregrineaza prin mai multe
universitati germane. Un congener al acestuia, istoricul Nicolae
Iorga, care asemeni lui Teohari Antonescu se desparte de capitala
Frantei pentru a merge la Berlin, relateaza ca a luat aceasta decizie
fara o marturisire de recunostinta fata de profesorii mei
[parizieni]230. Toate erau asa de bine rnduite n aceasta
Germanie wilhelmiana marturisea el aproape trei decenii mai
trziu nct se faceau de la sine, fara sa ai nevoie a intra
numaidect n legaturi cu oamenii231. Cam la fel s-au petrecut
lucrurile si cu alti studiosi romni care au dorit initial sa-si
desavrseasca formatia intelectuala n capitala Frantei. Unul din
prietenii lui Antonescu, cu care plecase de altfel mpreuna la Paris
n toamna lui 1889 e vorba de C. Radulescu-Motru ,
marturiseste ntr-unul din fragmentele sale memorialistice ca anul
229 Vezi nsemnarile lui T. Antonescu la Muzeul de literatura a Moldovei din Iasi,
caiet 8569/1 (66 p.). Cuprinde nsemnari luate la cursuri, n perioada 1889-1890.
230 N. Iorga, Orizonturile mele. O viata de om asa cum a fost, ed. Valeriu si Sanda
Rpeanu, Bucuresti, Ed. Minerva, 1984, p. 141.
231 Ibidem, p. 144.

ct am stat la Paris a fost dezordonat n ceea ce priveste programul

studiilor.(...) Am trait un an de viata cosmopolita. Abia din
toamna urmatoare, cnd va merge n Germania, mai nti la
Heidelberg, apoi la Mnchen aidoma lui T. Antonescu , va
ncepe o alta viata, cu frecventarea regulata a cursurilor si
bibliotecii, cu vizitarea teatrelor si pinacotecilor etc, totul dupa un
plan regulat. 232
Asadar, mult mai elogiosi si deplin atasati de modelul
intelectual german s-au dovedit a fi cei ce cautau sa scoata cmpul
lor propriu de studiu de sub dominatia exclusiva a traditionalelor
ntocmiri asa-zis literare si de a gasi o alternativa n modelul
stiintific implantat mai puternic n Germania. Este tocmai ceea ce a
urmarit si T. Antonescu, sub impulsurile venite din partea lui
Maiorescu. La Heidelberg a audiat n mod deosebit cursurile lui
von Duhn asupra antichitatilor etrusce, iar la Berlin a fost atras de
prelegerile lui Furtwngler si Kekule. n mod deosebit nsa,
Teohari Antonescu va afla stimuli n noile propuneri si deschideri
spre civilizatia indiana, textele sanscrite si studiul comparativ al
limbilor indo-europene si al diverselor religii, domenii care vor
constitui punctul de plecare al multora din studiile lui ulterioare.
Din acest punct de vedere, sederea n Germania a coincis cu o
extraordinara ascensiune a interesului fata de problematica
idiomurilor si a filiatiilor indo-europene, ndeosebi universitarii
filologi punnd bazele unei veritabile scoli n domeniu.
Dupa un scurt stagiu la Universitatea din Mnchen si nu
nainte de a calatori prin mai multe centre culturale germane,
precum Dresda T. Antonescu se ndreapta spre Grecia, pentru a
participa la activitatile Institutului arheologic german, sub
conducerea lui W. Drpfeld, care tinea cursuri direct n incinta
Acropolei ateniene, si cu dorinta de a studia antichitatile
miceniene, de a calatori n Asia Mica (la Troia), pe tarmul Marii
Egee si prin insule. Experienta dobndita aici este fascinanta, iar
232 C. Radulescu-Motru, Op. cit., p.23-30, 44-47.

notatiile sale jurnaliere referitoare la spatiul elen n general, si la cel

atenian n special, sunt unice n literatura noastra.. Totodata,
nsemnarile lui referitoare la acest stagiu atenian ofera un portret
ct se poate de sugestiv al lui Drpfeld, ncununat cu prestigiul de
a fi fost asistentul lui Schliemann la Troia si cel care a impus lucrari
sistematice si moderne n cadrul descoperirilor de la Hissarlik.
Teohari Antonescu participa la prelegerile acestuia pe tema
teatrului grec, prelegeri tinute n chiar incinta asa-numitului
Teatru al lui Bacchus si care oferea puncte de sprijin n stabilirea
unei noi teorii asupra reprezentarilor dramei antice. Este ncntat,
de asemenea, de explicatiile acestuia asupra vechilor zidiri care
nconjurau Acropole, numite pelasgice, reconstituirile propuse
pentru planul original al Propyleelor s.a. Aflat n preajma lui
Drpfeld, istoricul romn are sansa sa cunoasca o suma de savanti
straini, atrasi cu totii de profesionalismul, sarmul si bunavointa
magistrului, care le organizeaza excursii mai pe la toate ruinele si
monumentele antice din Pelopones si de pe insulele Marii Egee,
pna la Creta. Nu este o ntmplare ca ntr-o asemenea companie
T. Antonescu va cunoaste pe Arthur Evans cu studii la Harrow,
Oxford si Gttingen , pasionat de hieroglife si care, dupa 1900, va
face una din cele mai senzationale descoperiri arheologice, palatul
de la Cnossos.
Perioada stagiului atenian coincide si cu debuturile lui
Teohari Antonescu la revista Convorbiri literare. Pentru multi
din tnara generatie, Convorbirile au constituit poarta de intrare
n mediul intelectual, antecamera unde de cele mai multe ori se
elaboreaza si prin care, ntotdeauna, se difuzeaza modelele
culturale si ideologice cele mai durabile. n impunerea unui tnar
iar Teohari Antonescu este foarte constient de acest aspect revista
constituie un compartiment strategic major: pe de o parte ea
reprezinta o instanta de legitimare, dar si un factor de adeziune
sau de excludere; pe de alta, prin periodicitate, este mijlocul cel
mai util si adaptat prin care se poate interveni n domeniile culturii
si ideologiei. Astfel, revista Convorbiri literare a servit tnarului

istoric patrunderea n reteaua specialistilor, a celor de la vrf.

Teohari Antonescu elaboreaza n perioada sejurului sau atenian o
suma de descrieri si reflectii asupra civilizatiei elene, expediate lui
Maiorescu la 16 decembrie 1893, si care vor aparea n Convorbiri
literare sub titlul O scrisoare cu cuprins antiquaric233. Este doar
nceputul unei activitati publicistice intense si variate, din care o
mare parte se regaseste n paginile acestei prestigioase reviste.
Numai parcurgnd filele Jurnalului mentionat se poate constata
atmosfera stimulativa si efervescenta din jurul Convorbirilor,
convingerea ca, alaturi de congenerii sai maiorescieni, participa la
un act major de cultura. Dorinta de a urma modelul junimistilor
din prima generatie constituie obsesia lui Antonescu, cu
convingerea ferma dupa cum i va marturisi lui M. Dragomirescu
ca n curnd si noi, epigonii, vom fi pentru generatia noastra si
cea europeana ceea ce generatia lui Maiorescu si Carp a fost pentru
timpurile lor234.
Revenit n tara n 1894, va fi numit profesor de limba
greaca la Liceul Sfntu Sava din Bucuresti, pentru ca din toamna
aceluiasi an sub ministeriatul junimistului C. Meisner si prin
interventia lui Maiorescu sa se creeze la Iasi, special pentru el si
P. P. Negulescu, doua conferinte, una de Arheologie si cealalta de
Istoria filosofiei contemporane, n care se vor tine cursuri si seminarii,
cu frecventa obligatorie, dar fara note, doar cu certificate235.
Numirea lui T. Antonescu si a lui P. P. Negulescu la Universitatea
din Iasi i-a fost anuntata lui Al. Philippide cu mare bucurie de
Iacob Negruzzi, n epistola din 5 octombrie 1894: Va vin doi baieti
233 n Convorbiri literare, XXVII, 1894, nr. 11 (1 mart.), p. 913-935; nr. 12 (1 apr.), p.
1040-1058; XXVIII, 1894, nr. 2 (1 iun.), p. 111-130; nr. 3 (1 iul.), p. 235-257. ntr-o
epistola adresata lui Duiliu Zamfirescu, din 7 februarie 1894, T. Maiorescu aprecia
textul ca pe un studiu interesant (D. Zamfirescu, Opere, VII, Corespondenta, ed. Al.
Sandulescu, Bucuresti, Ed. Minerva, 1984, p. 687).
234 T. Maiorescu si prima generatia de maiorescieni. Corespondenta, ed. Z. Ornea,
Bucuresti, Ed. Minerva, 1978, p. 503.
235 Cf. adresa Ministerului Instructiunii nr. 7348/1 oct. 1894 (Arh. St. Iasi, Rectoratul
Universitatii Al. I. Cuza, dos. 621/1894, f. 64-65).

foarte buni ca conferentiari la Universitatea din Iasi, d-nii

Negulescu si Teohar Antonescu. Sunt tineri, harnici, nvatati,
deprinsi sa cugete prin ei nsii, iubitori de nvatatura si n tot felul
recomandabili. Sa vedem ce va iesi din ei acolo si daca si
caracterele sunt la naltimea nvataturii lor236. De ce la Iasi si nu n
Bucuresti, cu att mai mult cu ct nici unul din cei doi nu agreau
initial ideea de a se stabili n fosta capitala a Moldovei? A facut si
aceasta parte din strategia lui T. Maiorescu de a controla mai
bine Universitatea de acolo, fapt ce fusese discutat de altfel, n
prealabil, cu P. P. Negulescu. Adresndu-se mentorului sau, nca
de la 8 februarie 1894, tnarul filosof i dadea dreptate,
considernd ca o concentrare a fortelor tinere [la Iasi] a tuturor
ar fi poate foarte necesara, att pentru propagarea si ntarirea
directiei noastre literare, ct si pentru nsanatosirea mediului n
general; Iasii sunt continua el , n tara noastra, un centru
socialist [...]. Si ceea ce agraveaza nca importanta Iasilor, ca centru
socialist, e ca poseda si o universitate, din care se raspndesc apoi
n tara, ca profesori, adeptii acestei directii. Iata pentru ce cred ca o
concentrare a tinerilor la Iasi, ar putea fi foarte necesara237. De
altfel, universitatea de aici a fost mai ntotdeauna considerata ca un
soi de antecamera pentru Bucuresti, multi din profesori
titularizndu-se aici, pentru ca mai apoi, cnd mprejurarile erau
favorabile, sa se transfere n capitala, asa cum se va ntmpla si cu
P. P. Negulescu.
Pentru moment nsa, cei doi proaspeti numiti la
Universitate si-au luat menirea n serios, iar junimistii de aici i-au
primit cu entuziasm si sperante n revigorarea societatii n locul
unde aceasta se nascuse. Adresndu-se lui Hermann Suchier
(profesor de romanistica la Universitatea din Halle), la 19 iulie
1895, Al. Philippide l informa asupra noilor numiri la Facultatea
de litere si filosofie: Am capatat la Universitatea din Iasi doi noi
236 Alexandru I. Philippide n dialog cu contemporanii, II, ed. I. Oprisan, Bucuresti, Ed.
Minerva, 1987, p. 78.
237 T. Maiorescu si prima generatie de maiorescieni. Corespondenta, p. 285.

profesori, unul de filosofie si altul de arheologie[...]. Sunt doi baieti

tineri si harnici si, natural, foarte ncrezatori ntr-nsii[...]. Ce va
face arheologul nsa, deocamdata eu nu nteleg, pentru ca toate
colectiile trebuitoare lipsesc universitatii noastre238. Era un adevar
anevoie de escamotat, dotarile materiale pentru o astfel de
disciplina, arheologia, lipsind ntru-totul. Mai mult chiar,
cercetarile din aceasta parte a Moldovei fusesera mereu sub
conducerea unor amatori, a unor diletanti care lucrau la
ntmplare, fara metoda si mai mult pricinuind stricaciuni. n ce
priveste conservarea, lucrurile se prezentau mai rau chiar,
neexistnd spatii adecvate. De pilda, cele peste 600 de obiecte
arheologice adunate de la Cucuteni-Baiceni (jud.Iasi), poate una
din cele mai celebre statiuni arheologice neolitice, erau depuse n
lipsa unui muzeu arheologic n pivnita Institutului de geologie
condus de Gr. Cobalcescu, alaturi de diverse fosile si resturi
stravechi din alte statiuni, fara minime indicatii de identificare239.
Ajuns la Universitatea din Iasi, Teohari Antonescu devine
coleg cu prestigioase figuri ale culturii romne de la finele
secolului XIX, cu care va avea relatii cordiale si profitabile vreme
de un deceniu si jumatate, pna la stingerea sa prematura. ntlnim
n paginile Jurnalui portrete si amanunte inedite despre Al.
Philippide, A. D. Xenopol, P. Rascanu (cu care a fost n excelente
raporturi), Ioan Caragiani, Anton Naum, C. Leonardescu, Ed.
Gruber, Ar. Densusianu, I. Gavanescul, N. Culianu, C. Climescu,
V. Butureanu, P. Poni s.a.
n 1895, situatia oarecum provizorie a lui Teohari
Antonescu si a disciplinei ce o profesa se va schimba prin
includerea materiei n bugetul Universitatii din Iasi, cu ncepere de
la 1 octombrie, conferintele mai sus amintite fiind nlocuite cu
doua catedre, una de Logica si istoria filosofiei moderne (ocupata de P.
238 Alexandru I. Philippide n dialog cu contemporanii, I, ed. I. Oprisan, Bucuresti, Ed.
Minerva, 1986, p. 124.
239 Vezi Lucian Nastasa, Unele date n legatura cu istoricul descoperirilor de la Cucuteni,
n Acta Moldaviae Meridionalis, V-VI, 1983-1984, p. 513-522.

. Toate aceste evenimente

sunt amplu redate n Jurnalul sau, constituind un document de
prim ordin n ceea ce priveste reconstituirea strategiilor numirilor
universitare n acea epoca. nsemnarile lui Teohari Antonescu
ofera o multitudine de elemente privitoare la procedurile electorale n
mediul universitar romnesc, putnd astfel sa ntelegem mai bine,
din interior, dinamica facultatilor de litere, pentru a sesiza criteriile
de apreciere implicite si explicite ce fondeaza ierarhia
legitimitatilor. Rezulta ct se poate de clar cum ritualurile de
cooptare devin o gigantica masinarie n care se implica veritabile
clici, grupuri sudate care se ntretin si se autocoopteaza n functie
de afinitatile ideologice sau intelectuale.
P. Negulescu) si alta de Arheologie si antichitati, pentru autorul
jurnalului de fata240. Suplinitor n primul an al acestei catedre, n
urma concursului sustinut la Universitatea din Bucuresti, Teohari
Antonescu a fost numit pe 1 noiembrie 1896 profesor cu titlu
provizor241, iar prin decretul regal nr. 366 din 22 ianuarie 1899 i se
recunoaste calitatea de titular. Totodata, din 1895 si pna prin 1902
va suplini adeseori si catedra lui Petru Rascanu, de Istoria antica,
epigrafie si geografie, ct timp acesta ocupa functia de inspector
general al nvatamntului secundar242
Desi putine, amintirile fostilor studenti scot n evidenta
rafinamentul cursurilor lui, cantitatea de informatie noua si
diversitatea abordarilor243, fapt confirmat att de programele
240 Cf. adresei ministerului, nr. 6540 din 23 sept. 1895; Arh. St. Iasi, Facultatea de literecorespondenta, dos. 918/1895-1896, f. 1.
241 Adresa ministerului nr. 8927 din 23 octombrie 1896; cf. Arh. St. Iasi, Facultatea de
litere-corespondenta, dos. 890/1896, f. 10.
242 Arh. St. Iasi, Facultatea de litere-corespondenta, dos. 918/1895-1896, f. 20; dos.
886/1891, f. 180. Suplinitorul primea 80% din salariul titularului.
243 Vezi I. Andriesescu, Cteva consideratiuni si ndemnuri de nceput cu privire la istoria
veche si stiintele ei ajutatoare. Cu o introducere despre Petru Rascanu si Teohari
Antonescu. O lectiune de deschidere la Facultatea de litere si filosofie din Iasi,
Bucuresti, Tip. Cultura neamului romnesc, 1920, 48 p.; A. Naum, Notita despre
Teohari Antonescu, n Convorbiri literare, 72, 1939, nr. 3, p. 251-253.

Facultatii de litere, ct si de caietele sale de curs ramase inedite244.

Pentru epoca aceea ramnem surprinsi de continutul lectiilor
predate de el, care abordau chestiuni de-a dreptul provocatoare:
Descoperirile arheologice din Asiria si Babilonia; Scrierea
cuneiforma si ncercarile facute pentru descifrarea ei; Religia
popoarelor asiatice; Legenda potopului la diferite popoare ale
globului; Poezia popoarelor preistorice; Arta omului cuaternar;
Monumentele megalitice; Dacia, leaganul popoarelor ariene;
Filosofia Upanisadelor; Definitiunea istoriei culturale; Istoria si
critica sistemului celor trei perioade de cultura; Priviri generale
asupra scopului si metodei estetice; Tragedia greaca; Ceramografia
sunt doar cteva din temele mai des abordate, cu fiecare
generatie de studenti. Si totul temeinic documentat, cu trimiteri la
cele mai recente lucrari si n deplina cunostinta a noilor teorii si
descoperiri arheologice245.
De altfel, activitatea sa de profesor a fost minunat ntregita
cu cea stiintifica, fiind autorul a mai multor studii publicate n
Convorbiri literare si a cinci volume (Cultul Cabirilor, 1889; Lumi
uitate, 1901; Le Trophe dAdamclisi. Etude archologique, 1905; Cetatea
Sarmizegetusa reconstituita, 1906; Columna traiana studiata din punct
de vedere arheologic, geografic si artistic, 1910), excelent primite de
critica istoriografica a epocii246. A. D. Xenopol afirma, de pilda,
referindu-se la volumul Lumi uitate, ca ea depaseste modul
obisnuit de a se trata problemele istorice la noi si, n consecinta,
244Arhiva Muzeului de literatura a Moldovei, Iasi: caietele 8569/4, 107 f. si 8569/8, 218 f.
(nsemnarile apartin Eugeniei Musata si au fost oferite Adinei Antonescu, fiica
arheologului); caietele 8569/5, 40 f. si 8569/6, 40 f. (apartin Loricai Gheorghiu); caiet
8569/10; caiet 8569/11.
245 Vezi M. Vasilescu, Primii profesori de istorie antica ai Universitatii din Iasi: Petru
Rascanu si Teohari Antonescu, n vol. Universitatea din Iasi, 1860-1985. Pagini din istoria
nvatamntului romnesc, Iasi, 1987 (supliment ASUI, ist., t. XXXII), p. 115-132<126132>.
246 Vezi Camil Muresan, Din corespondenta arheologului Teohari Antonescu: date cu
privire la cercetarile si publicatiile sale dintre anii 1904-1910, n Anuarul Institutului de
Istorie A. D. Xenopol, XXXIV, 1997, p.333-340.

este de asteptat ca receptarea ei sa se faca anevoie, publicul cititor

fiind mai curnd avid de a ngurgita tratarile usoare, dar
neinteresante247. Prolificitatea sa a coincis si a fost favorizata n
primul rnd de climatul cultural efervescent de la cumpana
secolelor XIX-XX248, climat instaurat n buna masura de revista
Convorbirilor. Dominata ntre 1893-1898 mai ales de estetism, la
nceputul veacului urmator revista acorda tot mai mult prioritate
stiintelor sociale si naturale, dar si problemelor de interes mai larg
menite a schimba spiritul public (chestiunea proprietatii funciare, a
muncitorilor, a nationalitatilor, a evreilor, a reformelor
administrative si scolare etc)249, devenind mpreuna cu "Noua
revista romna" a lui C. Radulescu-Motru un levier ideologic de
prima marime si cu o reala autoritate. Schimbarea se datoreaza
poate si constatarii lui T. Maiorescu, din 1898, ca societatea
romna, cu unicul ei interes literar, a ajuns astazi mai jos de nivelul
mijlociu, e in cadente domo, cum se zicea n astrologia medievala250.
Si nu ntmplator, n ce priveste istoriografia, tot Maiorescu este
acela care, ntr-o scrisoare adresata lui Simion Mehedinti, observa
la 1893: E un scandal cultural ca dupa nceputurile Magazinului
istoric al lui Sincai, dupa publicarea Documentelor Hurmuzachi si a
Arhivei lui Hasdeu... sta toata tinerimea universitara cu limba
scoasa dupa apa din izvoarele istorice si, n loc de apa mbelsugata,
ne dau picaturi dintr-un pahar mic de epigrafie la Tocilescu si
din sticla de doftorii sifilitice ale lui Xenopol si din tucalul lui
Ureche. Nici un tnar de valoare de la noi din tara n-are sa se
destine istoriei nationale? E numai Onciul din Cernauti! Pentru Dzeu, numai unul?! Unus este nullus. Iar intentia sa era ca unul din
247 n Arhiva, XII, 1902, p. 79-82.
248 Vezi Lucian Nastasa, Generatie si schimbare n istoriografia romna (Sfrsitul
secolului XIX-nceputul secolului XX), Cluj, Presa Universitara Clujeana, 1999.
249 Vezi si N. Petrescu, Critica societatii romnesti la Junimea, n Convorbiri
literare, LXX, 1937, p. 103-131.
250 T. Maiorescu, Critice, II, ed. P. Georgescu, Bucuresti, Editura pentru literatura,
1967, p. 357.

prietenii lui Antonescu, Simion Mehedinti, sa se specializeze n

acest domeniu, devenind profesorul profesorilor: Asta ne
lipseste n prima linie [...], dar o istorie n sensul scoalei lui Ranke,
nu fantasmagorii la Hasdeu, Xenopol, N. Densuseanu; Cultura
tinerimii noastre e atrofiata, are foamete de istoria nationala mai
ales. Aici e punctul principal al viitorului universitar. Este si
explicatia pentru care Titu Maiorescu a cautat mereu sa stimuleze
pe profesorul iesean n a scrie si a tipari ct mai mult, dar mai ales
de a ncepe ample anchete de teren pentru depistarea n spatiul
moldav a diverselor urme arheologice, att de lacunare pna la
vremea aceea. Si totul dupa metode moderne, stiintifice, iar nu ca
n cazul vandalismelor lui Gr. C. Butureanu si Neculai
Beldiceanu cu statiunea de la Cucuteni-Baiceni.
251
Teohari Antonescu si congenerii sai au gasit deci n Titu
Maiorescu si revista ce o patrona un veritabil bagaj genetic care
putea exercita forta coagulanta a celor mai multe din aspiratii,
"Convorbirile literare" constituind totodata un excelent debuseu
pentru ceea ce se dorea: o noua istoriografie. De altfel,
Antonescu i sugera lui T. Maiorescu n noiembrie 1896 ca
mprejurul revistei trebuie sa se alcatuiasca o grupare care, desi
cu o suma de idei mpartasite mai de toti, sa nu fie tocmai
exclusivista sau sa para cel putin; trebuie neaparat sa atraga n
jurul ei celelalte elemente straine si nesigure ce pot servi
intereselor de grup252. Sub directoratul lui I. Bogdan si cu un
comitet redactional din care facea parte si Teohari Antonescu,
revista a devenit o publicatie destinata mai ales istoriei, fapt
remarcat cu mult mai devreme si nu fara invidie de M.
Dragomirescu, nca din 1899, ntr-o epistola catre Maiorescu:
Hotart, activitatea istorica devine coplesitoare, precum altadata
devenise cea estetico-filosofica. Acest fapt se datoreste cred, n
primul rnd, activitatii asidue a tinerilor istorici, a caror dragoste
251 T. Maiorescu si prima generatie de maiorescieni. Corespondenta, p. 458-459.
252 Ibidem, p. 13.

de adevar le indica un loc n jurul Convorbirilor253. De altfel,

Jurnalul lui T. Antonescu constituie o marturie directa a
prefacerilor suferite de revista amintita, ncepnd cu alegerea
noului colectiv de redactie, de dupa retragerea lui Iacob Negruzii,
si pna la atmosfera n care se desfasurau la Bucuresti sedintele
noului colegiu director.
Se mplinea astfel o aspiratie mai veche a lui Maiorescu, de
a crea o scoala istoriografica, n jurul unui program coerent, care sa
combata superficialitatea stiintifica nascuta din entuziasmul epocii
revolutionare, care sa puna n lucru aidoma istoricilor germani
examenul riguros al surselor scrise, expunerea clara si sistematica a
faptelor, aspiratie mult nabusita dupa esecul avut cu A. D.
Xenopol si G. Panu. Iar spiritul combativ manifestat de tinerii
istorici cerea n mod evident schimbari la Convorbiri literare,
chiar o reforma, ntruct era revitalizat criticismul mentorului, ce
conferise atta prestigiu publicatiei. Nu ntmplator, Vasile Prvan
va constata n 1906 ca: singura revista enciclopedica, mai veche,
existenta azi la noi, Convorbiri literare, a devenit sub amenintarea de
a muri n timpul din urma, aproape o revista de specialitate. Ea
reprezinta scoala noua istorica romna, a carei dezvoltare a fost
dintre cele mai nfloritoare si productive pe terenul cercetarilor
stiintifice din ultimii 15 ani254. n aceasta publicatie, n afara
Scrisorii, mentionata mai sus, Teohari Antonescu a mai tiparit:
Dacia, patria primitiva a popoarelor ariane (1895 nr. 5); Manifestarile
artistice n raport cu rasa, (1895, nr. 10); Descoperirile din Troia, (1895,
nr. 12); Activitatea stiintifica a lui Alexandru Odobescu (1897, nr. 3-4);
Originea egiptenilor si semitilor (1897, nr. 11 si 12); Din lumea Chaldee
(1898, nr. 4); Epopeea lui Izdubar (1898, nr. 5); Priviri asupra filosofiei
Upanisadelor (1899); Din literatura egipteana (1901, nr. 3); Cum s-a
format Preistoria (1901, nr. 11); Originile omului (1902, nr. 6);
253 Ibidem, p. 129.
254 V. Prvan, Este nevoie la noi de o revista istorica?, n Viata romneasca, I, 1906, nr.
10, p. 591 (reprodus n vol. V. Prvan, Scrieri, ed. Al. Zub, Bucuresti, Ed. Stiintifica si
Enciclopedica, 1981, p. 130).

Buddhismul si Nirvana (1903, nr. 9); Trofeul de la Adamclisi (1906, nr.

3-5); Culele sunt sau nu nationale? (1907, nr. 5) s.a.
Pe de alta parte, Teohari Antonescu a fost deosebit de activ
n a remobiliza pe vechii junimisti ramasi la Iasi, intrati ntr-un soi
de letargie, multumiti cu palide si solitare activitati intelectuale. S-a
autolegitimat n aceasta actiune att prin strnsele relatii ce le avea
cu T. Maiorescu, ct si prin casatoria cu Eugenia Vrgolici, fiica
universitarului si junimistului Stefan Vrgolici255. ncearca sa
refaca vechea traditie junimista a ntlnirilor saptamnale, la el sau
la cineva mai nstarit acasa, organizeaza conferinte si provoaca la
dezbateri stiintifice, convoaca noi membri etc. ntr-o scrisoare
adresata lui Maiorescu, din 12 decembrie 1898, Al. Philippide i
descrie acestuia cam cum se nfatisau lucrurile n noua formula:
Teohari Antonescu a adunat de mai multe ori, n saloanele lui,
supt patronajul lui [Petru] Missir, tot felul de caracuda, si tnara, si
batrna, cu gndul ca adica sa rennoiasca Junimea; Sedintele
literare din saloanele lui Teohari au fost nsa curioase prin
exagerarea calitatilor Junimei: gluma devenea bufonerie, spiritulnebunie, libertatea-anarhie. n aer nici o idee nici o notiune, cum
ziceti d-voasta psihologiei de astazi.[...]. Missir e prea fin si prea
diplomat pentru ca sa poata patrona o societate asa din topor,
precum a fost si este Junimea256. Sunt realitati ce se regasesc si n
paginile Jurnalului, insatisfactia lui T. Antonescu de a nu mai putea
reface atmosfera Junimii de odinioara fiind anevoie reprimabila. A
ncercat totodata sa se apropie de grupul de intelectuali din cadrul
Societatii stiintifice si literare, nsa si aici atmosfera de
improvizate si incoerenta i crea dezamagire. A ramas totusi un
255 Casatorit cu Eugenia Vrgolici, la Iasi, la 24 iunie 1899. Martori: P. P. Negulescu,
Chiriac Corban, C. Maisner si G. Roiu. Prin procesul-verbal din 10 mai 1899, sfatul
de familie al minorei Eugenia Vrgolici, sub presedentia lui C. Climescu (din sfat
mai faceau parte: G. Roiu, G. D. Butureanu, C. Coroi, M. Vrgolici, P. Culianu, P.
Poni si I. G. Stravolca), a consimtit la acest mariaj (vezi dosar casatorie, Arh. St. Iasi,
Casatorii, nr. vechi 13632/1899)
256 Alexandru I. Philippide n dialog cu contemporanii, I, p. 52-53.

optimist si un entuziast, spernd ca schimbarile bune se vor face

din mers si cu mult tact, activnd n paralel n cadrul Junimii
politice iesene, fara veleitati de a iesi prea mult n fata, ramnnd
pna la moarte omul fidel al lui Maiorescu.
Destinul sau nefericit a facut sa treaca n nefiinta la o
vrsta relativ tnara, la numai 43 de ani, n ziua 11 ianuarie 1910,
la orele 15.30, rapus de un cancer al rarunchiului257. Era vrsta
cnd un istoric abia de acum da masura valorii sale, domeniul
fiind n primul rnd unul de acumulare, ceea ce necesita timp si
munca. Se ncheia astfel o existenta care sub raport social si
intelectual parea sa promita mult, ntr-un domeniu ce se afla n
plina cautare a propriei identitati si legitimitati stiintifice.

257 Cf. Arh. St. Iasi, Decese, doc. 92/1910. A fost nmormntat n cimitirul Eternitatea
din Iasi, miercuri 13 ianuarie 1910, orele 14. Pentru amanunte vezi Arh. St. Iasi,
Universitatea Al. I. Cuza, Rectorat, dos. 3/1909-1910, f. 14.

A. D. XENOPOL SI SCOALA CRITICA

Aparitia celebrei carti a lui N. Iorga, Opinions sincres. La

vie intellectuelle des Roumains en 1899, ce reunea articolele sale din
LIndpendance Roumaine, marcheaza n istoriografia noastra
un moment cu deosebite semnificatii n afirmarea noii generatii de
intelectuali, a tinerilor istorici ndeosebi. Fara precedent,
evenimentul poate fi considerat ca un act de revolta ce punea n
actiune un nou tip de mobilizare: indivizi excelent dotati
intelectual au riscat denuntarea puterilor competente si oficial
recunoscute n materie, pentru o cauza considerata superioara si
care, n fond, nu urmarea dect uzurparea sociala a batrnilor
istorici.
Simplificnd lucrurile, scoala critica (sau scoala noua) a fost o
conspiratie a grupului de universitari Bogdan Iorga - Onciul,
deasupra caruia a vegheat initial Titu Maiorescu, la care s-au
adaugat nenumarati sustinatori mai mult sau mai putin importanti
si care au actionat, conjunctural, mai mult sau mai putin evident.
Scopul a fost demontarea esafodajului intelectual si institutional al
altor universitari, si partizani ai acestora, apreciati ca reprezentanti
ai vechii directii n istoriografie (batrnii), accederea la prghiile
de putere n domeniu si pastrarea lor ct mai mult posibil.
Comportamentul triadei critice nu a fost cu nimic diferit sau mai
imoral dect al adversarilor, cu totii utiliznd cam aceleasi

procedee. Ceea ce a contribuit la impunerea si succesul cauzei a

fost perfecta organizare a grupului, coeziunea lui, stiinta utilizarii
celor mai variate tehnici n obtinerea credibilitatii fata de
contemporani, speculnd orgolii, ambitii, slabiciuni,
susceptibilitati, conjuncturi politice si sociale etc.
Desi s-au evidentiat pna acum suficiente motivatii si
aspecte din evolutia scolii critice, cu implicatii majore si de lunga
durata n prefacerea istoriografiei258, restrngerea argumentelor
doar la chestiuni legate de renovarea materiei ar fi nu numai un
fapt simplificator, dar si pagubitor n cazul unui fenomen att de
complex. Trebuie invocati neaparat si alti stimuli care tin att de
sensul datoriei profesionale, dorinta de nnoire, devotamentul
civic, ct si de nevoia de a domina, fidelitatea fata de un grup,
cautarea securitatii materiale, glorie, ura, razbunare etc, sentimente
pe care psihanalistii moderni nu le-au ocolit, invocndu-le ca pe
adevaruri eterne ce au capatat de-a lungul vremii expresii diferite.
Apoi nu trebuie omisa interventia altor cmpuri, precum
structurile sociabilitatii, regulile etice, stereotipiile metodologice,
spiritul de imitatie, practicile din viata privata, imaginea fata de
celalalt s.a., toate acestea meritnd sa retina atentia, ntruct ele
sunt rezultatul unor ndelungi elaborari, au fost achizitionate nca
din perioada formarii intelectuale si mbogatite de-a lungul
timpului, odata cu noile angajamente sociale si profesionale. Este
indiscutabil ca deciziile si modul de actiune al propovaduitorilor
noii directii n istoriografie au facut obiectul unor reflectii
temeinice, ca actele lor contestatare si manevrele de culise nu s-au
produs fara motivatii clare ori fara o vointa lucida. A milita pentru
o cauza, a se angaja ntr-o actiune, a vota pentru un anume
candidat la Universitate sau Academie nu pot fi atribuite
258 Paul E. Michelson, The Birth of Critical Historiography in Romania: The Contributions
of Ioan Bogdan, Dimitrie Onciul and C. Giurescu, n Anuarul Universitatii Bucuresti,
istorie, 1983, p. 59-76; Al. Zub, De la istoria critica la criticism (Istoriografia romna la
finele secolului XIX si nceputul secolului XX), Bucuresti, Ed. Academiei, 1985.

instinctului. Toate au reprezentat comportamente pragmatice care

au intrat n codul de norme ce definesc tnara scoala istorica de
la finele sec. XIX.
Fara a intra n amanuntele acestei segregatii din cadrul
corpului nostru istoriografic259, retinem ca ceea ce ar fi trebuit sa se
manifeste sub forma unui transfer pasnic, firesc n succesiunea
generatiilor, a capatat aliura unei lupte deschise, scoala critica
denuntnd erorile productiilor de sorginte romantica printr-o
inimaginabila pasiune polemica, pentru discreditare, iar prin
perfecta organizare a grupului a preluat treptat levierele de
comanda si, cnd a fost cazul, si-a ntemeiat chiar noi instrumente
de control si putere institutionala.
De altfel, nu s-ar putea spune despre scoala critica, si toti cei
intrati n constelatia ei, ca a fost radicala, rupnd n totalitate cu
vechea istoriografie, chiar daca la acea vreme N. Iorga a atribuit
actiunii sensul de revolutie260. Tot el este acela care mai trziu, n
cartea sa de memorialistica O viata de om asa cum a fost, marturiseste
ca fata de istoriografia din 1890, care continua, obosita, fara nici o
dorinta de a gasi noi informatii si de a prezenta explicatii noi, nu
m-am gndit un singur moment sa proclam un crez de refacere;
nu putea sa fie vorba de o scoala noua n istorie, iar
luptatorul pe care l-au creat unii din putinii mei prieteni [...] n-a
existat niciodata261. Si totusi, la cumpana dintre veacuri, N. Iorga
elaboreaza un discurs coerent si necrutator contra vechii generatii
de istorici B. P. Hasdeu, V. A. Urechia, Gr. G. Tocilescu s.a. ,
care la vremea aceea detineau prghiile esentiale de putere
intelectuala si institutionala, pe un ton impetuos, vadit ofensator,
care viza umilirea orgoliului. Constatam acum manifestarea
intelectuala a impulsivitatii cu intentia declarata de a genera o
259 Vezi Lucian Nastasa, Generatie si schimbare n istoriografia romna (sfrsitul
sececolului XIX si nceputul secolului XX), Cluj, Presa Universitara Clujeana, 1999.
260 N. Iorga, Generalitati cu privire la studiile istorice, editia III, Bucuresti, 1944, p. 43.
261 Idem, Orizonturile mele. O viata de om asa cum a fost, ed. Valeriu si Sanda Rpeanu,
Bucuresti, Ed. Minerva, 1984, p. 196.

.
schimbare grabnica a starilor de lucruri, chiar daca maniera pare
neconvenabila: Voi fi ntotodeauna onorat de inamicitiile pe care
le voi fi determinat spunnd adevarul262; iar ideea va fi reluata
mereu, tot mai explicit. La 1903, ntr-un articol din Samanatorul,
Iorga avertiza pe opinentii sai: Dupa puteri, urmaresc pentru tara
mea un ideal cultural si moral, si cine cauta sa mpiedice realizarea
acestui scop de capetenie al vietii mele mi este dusman, un
dusman pe care nu-l crut n ruptul capului, orict de neplacut sau
dureros mi-ar fi lucrul, oricte neplaceri mi-ar aduce263
Denuntnd neprofesionalismul si imoralitatea intelectuala
a batrnilor universitari, triada critica a uzurpat n fapt
competentele socialmente recunoscute ale grupului rival,
deturnnd o parte a capitalului simbolic detinut de acesta n
profitul satisfacerii propriilor interese.
n acest context, vom cauta sa deslusim cteva repere ce
definesc raporturile dintre scoala critica si A. D. Xenopol, fara
ndoiala una din cele mai reprezentative figuri ale istoriografiei
noastre la cumpana dintre veacuri. Situat la confluenta dintre
spiritul romantic al celei de-a doua jumatati a secolului XIX si
manifestarile criticiste ale epocii, A. D. Xenopol a exercitat o
influenta covrsitoare asupra evolutiei istoriografiei romne264.
Personalitate complexa, ntruchipnd parca vremea ce a traversato, Xenopol apare ca un istoric aproape total, de la romantici
mostenind pasiunea marilor cuprinderi, enciclopedismul, rvna de
a concepe ansambluri armonioase, n timp ce rationalismul si
spiritul stiintific l ndemnau spre prudenta, spre o severa metoda
a obiectivitatii, n sensul lui Ranke, wie es eigentlich gewesen ist.
262 Idem, Opinions sincres. La vie intellectuelle des Roumains en 1899, Bucuresti,
Imprimerie de LIndepndance roumaine, 1899, p. 11.
263 Idem, Pentru d. Pompiliu Eliade, profesor agregat la Universitate si cugetator
romn (unic si incorigibil), n Samanatorul, II, 1903, nr. 38, p. 590.
264 Vezi, ndeosebi, A. D. Xenopol. Studii privitoare la viata si opera sa, coord. L. Boicu si
Al. Zub, Bucuresti, Ed. Academiei, 1972; Al. Zub, Lhistoriographie roumaine lge de
la synthse: A. D. Xenopol, Bucharest, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, 1983.

Nu ntmplator, A. D. Xenopol a cautat sa mbine ct mai

functional rigoarea reconstructiei istorice cu teoria disciplinei,
elaborndu-si propriile concepte pe baza carora sa elimine
arbitrariul. Iar notiunea seriilor de pilda, elaborata de el la cumpana
dintre veacuri, n opozitie cu cea a valorii formulata de H.
Rickert265, nu urmarea n fond dect deplasarea istoriei din sfera
pur reproductiva a faptelor n cea a ntelegerii si eplicarii ei.
Discipol al celebrilor profesori germani Ranke, Curtius,
Mommsen, Dhring, Steinthal si nsusindu-si cele mai moderne
tehnici si instrumente de lucru ale vremii, A. D. Xenopol a fost
marea speranta a Junimii, sub obladuirea careia avea sa-si publice
de altfel primele studii asupra Istoriei civilizatiunii si Culturii
nationale. Ca finalmente s-a impus ca istoric n afara Junimii,
Maiorescu manifestndu-si mereu animozitatea fata de el dupa
1880, este si una din motivatiile care fac dificila ncadrarea lui
Xenopol n vreo grupare culturala a epocii. Este unul din acele
spirite care s-au impus si si-au dobndit titlurile de glorie
carturareasca prin efort propriu, crendu-si un organ de expresie
care sa-i cuprinda cea mai mare parte a productiilor istoriografice,
Arhiva Societatii stiintifice si literare, conturndu-si asadar de
timpuriu o personalitate ferma, ceea ce a indispus sau a extaziat
cnd pe istoricii romantici, cnd pe reprezentantii scolii critice.
Cu o vocatie profunda pentru cunoasterea trecutului, A. D.
Xenopol a fost atras de tot ceea ce putea servi proiectelor sale, n
sens modern, interdisciplinar. Nici unul din curentele de idei ale
vremii nu i-a fost strain, nimic n-a fost lasat n afara. Xenopol si-a
nsusit astfel instrumentarul unei profesii deosebit de complexe,
adaugnd mereu si mereu impulsuri de pretutindeni. Este
interesat deopotriva de criticism si panteism, de realism si
idealism, abordeaza logica istoriei, teoretizeaza asupra raselor,
combate socialismul, dar mai ales este atras de sociologie. Reuseste
265 H. Rickert, Die Grenzen der naturwissenschaftlichen Begriffsbildung. Eine logische
Einleitung in die historischen Wissenschaften, 2 vol., Leipzig, 1896-1902.

, n timp ce
Francesco Elias de Tejada, Rodrigue de Nozera, Francesco Saverio
Varano, Francesco de Ayala comenteaza pe larg ideile gnditorului
romn.
astfel sa elaboreze o noua conceptie asupra istoriei, ntr-o vreme
cnd J. G. Droysen sau Sigwart, de pilda, afirmau ca materia nu
poate avea un fundament propriu, iar P. Lacombe cauta sa-i
confere statutul stiintelor exacte. Publicarea n 1899 a cartii sale Les
principes fondamentaux de lhistoire266, cu o noua editie, revazuta si
ntregita, n 1908, sub titlul La Thorie de lhistoire, marcheaza astfel
definitiv legatura indisolubila dintre practica istoriografica si
teoretizarea domeniului. n cartile sale filosofice, Xenopol nu face
doar o teorie a istoriei, ci una mult mai ampla, a stiintei n general,
punnd n relatie toate sferele cunoasterii care se ntereseaza de
schimbarile succesive ale fenomenelor si dezvoltnd un ntreg
sistem, apreciat la vremea respectiva de G. Monod, Ch. Seignobos,
B. Croce, H. Rickert, P. Lacombe, E. Seillire s..a. Prin traducerea
spaniola ntreprinsa de Domingo Vaca n 1911, Teoria de la historia,
s-a asigurat conceptiilor sale o raspndire si mai mare; Ortega y
Gasset pare a fi fost influentat de sistemul xenopolian267
Preocupat asadar de fundamentele teoretice ale istoriei, A.
D. Xenopol si-a elaborat n paralel propria opera de restitutie a
trecutului, ncercnd mereu sa pastreze echilibrul ntre
evenimentul brut si enunturile generale, stabilind conexiuni
ingenioase ntre cele mai diverse aspecte ale evolutiei societatii.
Din aceasta perspectiva, Istoria romnilor din Dacia Traiana, aparuta
n sase volume, ntre 1888 si 1893, urmata apoi de un compendiu n
limba franceza (2 vol.), cu acelasi titlu si o prefata semnata de
Alfred Rambaud, constituie una din cele mai de seama realizari ale
istoriografiei romne din a doua jumatate a veacului trecut.
Aparuta ntr-un ritm alert si ntr-o perioada n care imperativele
266 Vezi si versiunea romneasca, Principiile fundamentale ale istoriei, Iasi, Tip. H.
Goldner, 1900.
267 Cf. O. Buhociu, La philosophie de lhistoire dA. D. Xenopol, Paris, Universit de
Paris, 1957, p. 174.

junimiste convietuiau att cu promisiunile neonorate ale lui B. P.

Hasdeu, bunaoara, care anuntase o impresionanta Istorie critica a
romnilor, ct si cu penuria informationala si lipsa studiilor
analitice, sinteza lui Xenopol era totusi asteptata si corespundea
nevoii epocii respective. Pe de alta parte facea concesii spiritului
romantic ce domina nca materia, pe de alta se supunea exigentelor
criticiste ale acestui fin de sicle. Constient de scaderile inerente ale
ntreprinderii sale, autorul avertiza nsa pe cititori n Precuvntare,
ce avea o clara tenta polemica, ca daca ar fi sa asteptam ca tot
materialul istoric al unui popor sa fie descoperit, n-am mai ajunge
niciodata sa expunem cursul vietii sale; caci descoperirile se fac
nencetat; cunostintele se ntind si se adncesc, marind fara
ncetare orizontul istoriei; Fiecare timp oglindeste, n lucrarile
istorice ce le nfatiseaza, cunostinta de atunci a poporului asupra
trecutului sau. Fiecare timp este deci n drept sa aiba istoria lui268.
n fond, functia bivalenta a sintezei lui Xenopol (stiintifica
si patriotica) explica longevitatea valorii ei, statutul de monument
acordat de contemporani si posteritate269. Era prima sinteza
completa a istoriei romnilor si care raspundea cel mai limpede si
cuprinzator la toate interogatiile epocii; de aceea a si ramas un
element de referinta pentru toate realizarile ulterioare. Interesul
marelui public pentru aceasta opera a facut ca o editie populara, n
12 volume, sa apara doar dupa ctiva ani, n 1896, pentru ca n
perioada dintre cele doua razboaie mondiale o alta, revazuta de
autor, ngrijita si tinuta la curent de I. Vladescu, sa vada lumina
tiparului n 14 tomuri (1925-1930). Mai mult chiar, ncepnd cu
1985 s-a trecut la a IV-a reeditare, aparnd deja patru volume.
Se ncheia astfel secolul XIX cu o reusita de factura
monumentala att n plan aplicativ, ct si n cel al sistematizarii
metodologice. Revenea de acum altor generatii sarcina de a o duce
mai departe, A. D. Xenopol deplasndu-si dupa 1896 tot mai mult
268 A. D. Xenopol, Istoria romnilor, ed. IV, ngrijita de Al. Zub, vol. I, text stabilit de
V. Mihailescu-Brliba, Bucuresti, Ed. Stiintifica si enciclopedica, 1985, p. 35.
269 Al. Zub, n orizontul istoriei, Iasi, Institutul European, 1994, p. 77-83.

interesul spre alte sfere ale cunoasterii istorice, ndeosebi spre

teoria disciplinei. A privit oarecum cu seninatate obiectiile ce se
aduceau sintezei sale. Daca reconstructiile de amanunt le considera
chiar el perfectibile, amendabile pe masura progreselor din
istoriografie, era nsa convins ca ideile fundamentale cuprinse aici
vor fi elemente de rezistenta pentru demersurile ulterioare. ntre
invidia lui Hasdeu, care aprecia opera drept sase tacmuri de
papara tachigrafica270, si scepticismul lui D. Onciul si I. Bogdan,
ce considerau mai necesare studiile monografice dect abordarile
globale, se interpune N. Iorga, care a stiut sa faca distinctie ntre
informatia perisabila si marea temeinicie a lui Xenopol n ce
priveste liniile generale271. Din aceasta perspectiva, relatiile lui A.
D. Xenopol cu reprezentantii scolii critice merita un plus de atentie,
prin atitudinea oarecum particulara manifestata de contestatarii de
la cumpana dintre veacuri fata de batrnul istoric.
n cazul triadei, Xenopol a jucat pentru fiecare protagonist
n parte un rol major n formarea si atingerea aspiratiilor socioprofesionale. Dar mai ales pentru N. Iorga, Xenopol a nsemnat
marea sansa, uneori poate unica ce apare n viata unui om. Ca
profesor la Universitatea din Iasi, unde a avut ca studenti att pe
Iorga ct si pe I. Bogdan, A. D. Xenopol a fost nca de la nceputuri
artizanul fenomenului Iorga, el a dat forma si continut reusitei
tnarului istoric n ierarhia sistemului. Bucurndu-se de un real
prestigiu intelectual si politic, cu evidente veleitati de mentor la
Universitate si n cadrul Societatii stiintifice si literare n al
carei organ publicistic, Arhiva, avea sa tipareasca N. Iorga
ncepnd cu 1890 , Xenopol nfrunta o parte influenta a corpului
profesoral pentru scurtarea stagiului de studii al tnarului cu
dispozitii geniale (cum aprecia Era noua din 24 decembrie 1889) si
tot el are ideea organizarii unui banchet n cinstea lui Iorga, la care
270 B. P. Hasdeu, Ioan Voda cel Cumplit, Bucuresti, Ed. Minerva, 1978, p. 228 (Postscriptum la editia a II-a).
271 N. Iorga, Despre adunarea si tiparirea izvoarelor istorice, n vol. Prinos lui D. A.
Sturdza, Bucuresti, 1903, p. 126.

au participat toti universitarii n frunte cu rectorul N. Culianu272.

Mai mult chiar, Xenopol aranjeaza proaspatului absolvent o
audienta la Th. Rosetti, ministru al cultelor si instructiunii pe
atunci, asigurndu-i-se astfel mult rvnitul stipendiu pentru studii
n strainatate. Si tot el este mijlocitorul si sustinatorul casatoriei lui
Iorga cu Maria Tasu, factor favorabil largirii legaturilor cu mediul
intelectual si politic iesean, legaturi de mare importanta n acel
moment273.
Anii de pna la sfrsitul veacului au marcat strnse
legaturi ntre magistru si istoricul n formare274. Daca n 1891
ncercarea lui Xenopol de-al aduce pe Iorga la una din catedrele
vacante ale facultatii de litere din Iasi a esuat din motive
birocratice (n realitate de sorginte politica, dar invocndu-se si
tineretea celui vizat)275, nu mai putin interesat se va arata
profesorul n 1894, cu ocazia concursului de la Bucuresti, ce va
marca debutul lui Iorga ca universitar276. n plus, de-a lungul
ntregii perioade se constata grija lui Xenopol fata de istoricul n
formare, corespondenta abundnd de povete si sugestii de o rara
delicatete, indicnd nsa si o colaborare pe picior de egalitate.
Asistenta acordata lui Iorga a fost mai mult dect profitabila: n
1896, pe cnd acesta si publica Actes et fragments relatifs lhistoire
des roumains (3 vol., 1895-1897), cu sprijinul ministerului de
instructiune publica, dar exista riscul sistarii la un moment dat a
tiparirii, Xenopol intervine si rezolva n chip fericit sincopa; nu
ntmplator, lucrarea a fost nchinata magistrului. Tot A. D.
Xenopol propunea n 1898 alegerea lui Iorga ca membru activ al
272 A. D. Xenopol, Istoria ideilor mele, n vol. Scrieri sociale si filosofice, ed. N.
Gogoneata si Z. Ornea, Bucuresti, Ed. Stiintifica, 1967, p. 389.
273 Vezi Lucian Nastasa, Strategii matrimoniale n mediul universitar romnesc la finele
sec. XIX. Cazul Nicolae Iorga, n vol. Istoria ca lectura a lumii, coord. G. Badarau, L.
Boicu, L. Nastasa, Iasi, Fundatia Academica A. D. Xenopol, 1994, p. 619-630.
274 Scrisori catre N. Iorga, I, ed. B. Theodorescu, Bucuresti, Ed. Minerva, 1972, p. 3-19.
275 Ibidem, p. 108.
276 Cf. N. Iorga, Orizonturile mele. O viata de om asa cum a fost, p. 164.

Academiei, n locul lui Al. Odobescu, alegere amnata atunci si

nerealizata dect mult mai trziu, n 1911.
Nici Iorga nu si-a neglijat sustinatorul. n 1893 este
entuziasmat de finalizarea sintezei Istoria romnilor din Dacia
Traiana, evidentiind n Timpul marea valoare a operei, nsa
subliniind totodata necesitatea adunarii izvoarelor si publicarea lor
dupa criterii stiintifice277.. Aceeasi lucrare este recenzata si n
Revue historique din Paris278. Iata ce relateaza Teoharie
Antonescu n Jurnalul sau, referitor la felul cum privea N. Iorga, n
intimitate, interventia n celebra revista franceza: Iorga ncepe sa
mi se plnga ca Xenopol e nemutumit de articolul lui din Revue
historique facut ca recenzie asupra voluminoasei istorii asupra
romnilor. Aceasta nu mi-o spunea dect sa stiu ca a scris n
Revista. Si ma mir de ce ar fi suparat contra mea, caci tocmai eu,
prin articolul meu (Iorga vorbeste), i-am facut sa se vnda cteva
mii de exemplare; caci ce enorma influenta n-are un articol,
recenzie buna, pentru vinderea cartii! Si sa nu mori de dragul
recenziunii?279. Este un prim rudiment al caracterului lui Iorga pe
care, mai trziu, o caricatura din Pagini literare l va imagina n
postura de Don Quijote luptndu-se cu morile de vnt280. Aparitia
aceleiasi sinteze n versiune franceza, de doua volume, si cu o
prefata de A. Rambaud (1896), ofera din nou lui N. Iorga prilejul sa
o prezinte n Revue critique281.. La toate acestea, se pot adauga
marunte servicii profesionale, reciproce, ndeosebi pentru Xenopol,
n chestiuni de informatii documentare.
277 Timpul XV, 1893, nr. 104 (14/26 mai), p. 2. Idee reluata de Iorga si n Despre
conceptia actuala a istoriei si geneza ei, Lectie de deschidere la Universitatea din
Bucuresti (1 noiembrie 1894), n vol. Generalitati cu privire la studiile istorice, editia III,
Bucuresti, 1944, p. 9-28, si care va constitui unul din punctele de contestare a operei
lui Xenopol.
278 Revue historique, XVIII, 1893, t.53, p. 153-159.
279 Text inedit n Arhiva Muzeului de literatura a Moldovei, Iasi, ms. 8569/ 2, f. 3.
280 Pagini literare, I, 1899, nr. 24 (3 oct.), p. 1.
281 Revue critique, XXX, 1896, t. 41, p. 470-473.

Sunt doar cteva repere ce marcheaza evolutia unor relatii

fericite pna spre 1900, evident nelipsite fiind si asperitatile.
Bunaoara, la 15 iunie 1898, A. D. Xenopol i reproseaza lui Iorga ca
n prefata la volumul X din colectia Hurmuzaki si n Chilia si
Cetatea Alba nu i-a citat ndeajuns contributiile, desi autorul si
nsusise observatii si concluzii pe care anterior le enuntase
savantul iesean. nteleg pe marele Onciul sa nu pomeneasca nimic
despre ceea ce s-a scris naintea lui reflecta Xenopol , caci este
un om att de mare, nct nu e chip ca vreun muritor sa-i stea
naintea lui282; dar tocmai la Iorga, o atare atitudine i parea greu
de imaginat. nchipuie-ti continua el ca ar cadea asupra mea sa
fac raportul asupra Chiliei [la premiul Academiei]. Voi spune ca e
buna, caci nu se poate altfel, dar cu ce inima si cu ce gnd !283. Asa
s-a si ntmplat de altfel, apreciind munca vrednica de lauda, n
vreme ce B. P. Hasdeu o gasea confuza si rau conceputa284.
Nici n ceea ce priveste relatia lui Xenopol cu ceilalti doi
istorici care au format nucleul scolii critice, D. Onciul si I. Bogdan,
nu putem vorbi de existenta unor tensiuni pna spre 1900. Desi
nca de la 1885, T. Maiorescu cauta sa-l monteze pe istoricul
bucovinean contra lui A. D. Xenopol si a lucrarii sale Teoria lui
Roesler vorbindu-i despre fostul junimist care este, ca mai
totodeauna, pe cale gresita si nu produce dect elucubratii
frivole285 D. Onciul da dovada de o anume onestitate n
mplinirea comenzii pentru Convorbiri literare: Felul criticii mele
scria el lui Maiorescu este mai mult de-a ndeplini lipsele mai
nsemnate si de-a corege erorile cu siguranta constatate, dect de-a
le mustra sau de-a le respinge fara ntemeiere mai de aproape; O
critica aspra, cu scopul amintit pentru fixarea opiniei publice
despre cartea cutare, cum as crede-o si eu dupa dorinta d-voastra
de bine si de lipsa, nu pot nca ntreprinde pna ce nu-mi voi
282 Scrisori catre N. Iorga, I, p. 16.
283 Ibidem.
284 Analele Academiei Romne. Dezbateri, s. II, t. XXI, 1899, p. 463.
285 Titu Maiorescu si prima generatie de maiorescieni. Corespondenta, p. 470.

cstiga dreptul la asemenea lucrare prin un nume de autor286. Cu

toate ca recenzia lui Onciul287 ar fi putut irita o fire mai
susceptibila, Xenopol nu si-a manifestat nicidecum insatisfactia, cel
putin n mod public. Iar cnd n 1895 D. Onciul se va prezenta la
concursul pentru ocuparea unei catedre la Universitatea din
Bucuresti, evident, cu sprijinul lui Maiorescu si n ntelegere cu I.
Bogdan, Xenopol nu a ezitat sa recunoasca meritele stiintifice ale
mai tnarului sau coleg288, desi ar fi putut sa-i mpiedice sau sa-i
amne numirea. Ct priveste pe I. Bogdan, respectul fata de fostul
profesor s-a manifestat printr-o recenzie deosebit de favorabila
asupra cartii lui Xenopol, Memoriu asupra nvatamntului superior n
Moldova (1885)289.
Asadar, pna pe la 1899, existau relatii bune sau aparent
cordiale ntre Xenopol si reprezentantii noii directii n
istoriografie. Iata de ce radiografiile lui Iorga din LIndpendance
roumaine, din care ne vom ocupa n paginile urmatoare, ce au
consfintit procesul de segregatie din cadrul comunitatii istoricilor
romni, au afectat oarecum pe A. D. Xenopol, surprins la mijloc
n expresia din Opinii sincere: Hasdeu inventeaza, Xenopol ignora,
Tocilescu nu ntelege dect prea putin290. Desi toti ceilalti vizati de
N. Iorga au actionat n forta aproape imediat (ndeosebi Tocilescu),
A. D. Xenopol pare a fi trecut cu vederea actul de discreditare
publica, punnd afirmatia doar pe seama temperamentului
neretinut al lui Iorga. Continua sa-i scrie, sa-i trimita cartile
proaspat aparute, sa accepte invitatia trinitatii de a servi masa la I.
Bogdan acasa291, mai mult chiar, n 1901 va sustine pentru
premiere la Academie lucrarea lui Iorga, Istoria literaturii romne n
286 Ibidem, p. 329.
287 n Convorbiri literare, XIX, 1885, nr. 1, p. 60-80; nr. 2, p. 174-187; nr. 3, p. 255278; nr. 4, p. 327-348; nr. 5, p. 424-439; nr. 7, p. 589-602.
288 A. D. Xenopol, Istoria ideilor mele, ed. cit., 386.
289 n Convorbiri literare, XIX, 1885, nr. 9, p. 785-790.
290 N. Iorga, Opinions sincres. La vie intellectuelle des roumains en 1899, Bucarest,
Imprimerie de LIndpendance oumaine, 1899, p. 42.
r291 Scrisori catre N. Iorga, I, p. 353.

sec. XVIII, apreciind-o de cea mai mare valoare, care rezuma tot ce
se stie pna acum, una din lucrarile cele mai nsemnate ce s-au
scris n timpul din urma292 s.a.
Toate acestea n vreme ce Iorga si continua actiunea de
contestare a istoricului iesean, n mod public sau ocult. ntr-o
scrisoare a lui Karl Lamprecht catre N. Iorga, bunaoara, din 20
decembrie 1899, istoricul german se interesa n ce masura A.D.
Xenopol ar fi indicat sa elaboreze o istorie a romnilor, publicabila
la Editura Fr. A. Parthes de la Gotha, n seria Istoria statelor
europene293. Raspunsul lui Iorga este suficient de revelator: Nu
cred ctusi de putin ca ar fi de asteptat ceva de ordin stiintific, ceva
de valoare stiintifica de durata de la Xenopol. El e un om foarte
inteligent si, de asemenea, harnic si srguincios, dar mprastiat,
fara persistenta si rabdare, lipsit de atentie pentru exactitatea
faptelor; ntotdeauna nendeajuns de informat, fara masura n
opiniile de ordin general, fara originalitate veritabila n gnduri
[...]; Pregatire istorica nu are: cunoaste toate aproximativ si nu n
profunzime. Iar despre Istoria romnilor a lui Xenopol, pot sa va
asigur ca noi nu o putem folosi niciodata, ea fiind mai mult o carte
de popularizare; mai curnd, propune Iorga, o prelucrare a cartii
lui I. Ch. Engel, Geschichte der Moldau und der Walachei (Halle,
1804)294. Si rezultatul nu va ntrzia: K. Lamprecht i va ncredinta
lui N. Iorga lucrarea mai sus amintita, finalizata la 1905, n doua
volume, sub titlul Geschichte des Rumnischen Volkes in Rahmenseiner
Staatsbildungen, colaborare ce va continua si n anii urmatori prin
tiparirea celor cinci tomuri din Geschichte des Osmanischen Reiches
nach den Quellen dargestellt (1908-1913). Asadar, o compromitere
oculta a lui Xenopol, dar care-i va aduce lui Iorga un profit enorm,
ndeosebi prin patrunderea pe piata istoriografica europeana,
piata pe care Xenopol o controla de aproape un deceniu si n
292 Analele Academiei Romne. Dezbateri, s. II, t. XXIII, 1901, p. 145-155.
293 Scrisori catre N. Iorga, I, p. 465.
294 N. Iorga. Corespondenta, II, ed. Ecaterina Vaum, Bucuresti, Ed. Minerva, 1986, p.
140.

cadrul careia se bucura de un prestigiu fara echivalent printre

romni.
Treptat nsa, maniera n care N. Iorga si trata fostul
profesor si proteguitor capata forme de exprimare mai mult dect
ofensatoare. n Scurta istorie a lui Mihai Viteazul, editie aparuta la
1900, n mare tiraj si cu un pret insignifiant, reeditata n anul
urmator sub titlul Istoria lui Mihai Viteazul pentru poporul romnesc,
N. Iorga nu se abtine n a reprosa lui Xenopol ca Pacatuieste nsa,
ca de obicei, prin informatia nendestulatoare, fiind apreciat ca cel
mai de talent si mai bine pregatit popularizator al istoriei
romnesti n tara si strainatate295. De data aceasta, Xenopol i
raspunde n Arhiva296 neobositului culegator de documente297
care, datorita grabei de a publica ct mai mult si cu orice pret,
devine victima tocmai a ceea ce critica fara crutare. Deja N. Iorga,
supus propriilor exigente, elabora lucrari n care namolul de
detalii si digresii298 pe de o parte uimea, pe de alta facea dificila
abordarea convenabila chiar si n rndurile specialistilor. Mai mult
chiar, numeroasele erori semnalate n operele sale, tendinta de a
mbratisa ct mai variate domenii din spatiul culturii si politicii
ofereau unora din contemporani prilejul de a-l aprecia drept un
V. A. Urechia al noii generatii. Cu marele sau orgoliu si un talent
polemic remarcabil, N. Iorga va declansa de acum o lunga disputa
cu profesorul sau, considerndu-se nu tnarul care vrea sa duca
mai departe zisa istoriografie, ci care a dus-o, o duce si o va duce,
n ciuda interesatilor dadatori de sfaturi299.
Dincolo de descalificarea opinentului, triada critica va
ncuraja orice disidenta fata de Xenopol, asa cum a procedat si n
alte cazuri. Lui D. A. Teodoru, de pilda, care n buletinele
295 N. Iorga, Scurta istorie a lui Mihai Viteazul, Bucuresti, Socec, 1900, p. 111.
296 Arhiva, XI, 1900, p. 180-188.
297 Ibidem, p. 180.
298 Scrisori catre N. Iorga, I, p. 144.
299 N. Iorga, Pentru A. D. Xenopol, n Convorbiri literare, XXXIV, 1900, nr. 5, p. 429430.

tiparite mpreuna cu Xenopol n Revue historique din Paris a

vorbit pentru ntia data strainatatii despre existenta n Romnia a
unei noi scoli istorice, D. Onciul i promitea ca la ntoarcerea n tara
i va da pe mna si arhive si muzee, iar n eventualitatea
organizarii unui serviciu bibliografic, tot lui i va reveni; important
era nsa, n 1901, ca Teodoru sa se debaraseze de Xenopol n
elaborarea buletinelor si sa faca ct mai multa propaganda scolii
critice300.
n polemicile cu A. D. Xenopol (care, n fapt, s-au aflat n
planul secund al conflictului dintre cele doua generatii de istorici),
N. Iorga va aborda si chestiuni colaterale, calificabile n sfera
esteticului, dar care pentru mentorul Societatii stiintifice si literare
din Iasi reprezenta mult. n Literatura falsa301 sau A. D. Xenopol si
pepiniera de poeti de la Iasi302, Iorga ridiculizeaza gusturile artistice
ale fostului profesor care proclama talente pe Vojen si Riria, de
exemplu. ndeosebi asupra acestui ultim nume, pseudonimul
literar al celei de-a doua sotii a lui Xenopol (Coralia Gatovschi),
insista Iorga, rupnd o tacere unanima, dar care crease falsa iluzie
a unei genialitati poetice.
n toate actiunile sale, N. Iorga se conforma unor principii
pe care tinea sa le faca publice: Polemica nseamna lupta.
Polemizeaza omul cinstit care descopera o fapta rea sau o socoteala
sireata, o momeala cu mestesug. Polemizeaza acela care se vede
atacat fara dreptate si-si apara numele bun. Polemizeaza acela care
nfatiseaza idei ce i se par mntuitoare, dar a caror izbnda o vede
amenintata de cine nu ntelege sau nu vrea sa nteleaga.
Polemizeaza omul de gust mpotriva celor ce mint lumea cu
frumuseti false si nesanatoase. Polemizeaza omul de stiinta serios
contra flecarilor. Aceasta e polemica buna, pe care ai datoria de a o
300 Scrisori catre N. Iorga, I, p. 160.
301 Samanatorul, II, 1903, nr. 25, p. 385-389.
302 Ibidem, nr. 30, p. 467-470.

ncepe, de a o urmari, de a o duce la capat. E ca un fel de politie

sociala, literara, stiintifica303.
Dar principalul cmp al asperitatilor dintre Xenopol si
scoala critica, cu profituri metodologice n ambele cazuri, a ramas
totusi istoria. n vreme ce Th. Sandulescu, ntr-un articol intitulat
Un sfat romnilor din Ardeal304 afirma ca: Exista un Iorga, dar noua
ni se pare ca nu are nici o valoare. Singurul istoric pentru noi este
Xenopol, caci el niciodata n-a fost dovedit ca gazduitor de erori
istorice. Pentru noi, el este creatorul istoriei romnilor, e singura
autoritate, I. Bogdan si prezenta discursul de receptie la
Academia Romna, Istoriografia romna si problemele ei actuale
(1905), omitnd n mod deliberat orice contributie a lui A. D.
Xenopol pe acest tarm. Evident, nu a lipsit nici reactia acestuia
din urma, poate cea mai transanta, propunnd chiar nepublicarea
textului n Analele institutiei. Lund apararea lui I. Bogdan, de fapt
a ntregii scolii critice, Titu Maiorescu a tinut sa se pronunte n
termenii urmatori: De ce se plnge d-l Xenopol? Ca discursul dlui Bogdan si raspunsul d-lui Sturdza au ignorat meritele d-sale si
ale d-lui Tocilescu? Dar tocmai n discursul sau de astazi d-l
Xenopol a gasit prilejul de a-si restabili aceste merite n masura pe
care o crede indicata. Este evident ca n aprecierea sa, d-l Xenopol
se deosebeste de d-l Bogdan; dar ce dovedeste aceasta ? Dovedeste
un fapt de notorietate publica si anume ca n miscarea actuala a
istoriografiei romne se arata doua directii deosebite, cea veche a
d-lor Hasdeu, Xenopol, Tocilescu pentru a nu mai pomeni de
Urechia , cea noua si n multe privinti contrara, a d-lor Iorga si
Bogdan; conflictul ntre generatii nu se rezolva prin votul
Academiei, continua Maiorescu; Sa ne felicitam totodeauna cnd
vedem lupte de idei [...]. Progresul nu se poate face fara schimbare
si antagonism: unele elemente se nlatura, altele se introduc305.
303 Ibidem, nr. 39, p. 611.
304 Romnul literar, III, 1905, nr. 20 (29 mai), p. 312.
305 Analele Academiei Romne. Dezbateri, s.II, t.XXVII, 1905, p. 233-234.

Acestea sunt doar cteva momente ce ilustreaza relatia

dintre Xenopol si scoala critica306, e drept, tensionate si cu mare
audienta n epoca, dar motivate oarecum chiar de N. Iorga ntr-un
excelent articol din Samanatorul, intitulat Doi batrni senini si
venerabili: B.P. Hasdeu si A. D. Xenopol: Era si vina tinerilor,
desigur, caci eram cu totii prea grabiti pentru a ne face reclama si a
ne agonisi bogatie n locul unor batrni care nu mntuisera nici
una, nici alta, si erau pe departe de a fi satui307.
Sunt gnduri care explica multe din actiunile triadei si
care au redeschis puntile, ceva mai trziu, spre gesturi ct se poate
de nobile. Dupa cum relateaza Secolul, informatie preluata de
aproape ntreaga presa, pna la Telegraful romn din Sibiu, cu
ocazia sarbatoririi Unirii la Iasi, 24 ianuarie 1909, o scena duioasa
s-a produs n aula universitatii de acolo: n prezenta tuturor
profesorilor universitari si a studentilor, d-l Iorga a cerut iertare dlui A. D. Xenopol, apoi ambii s-au mbratisat cu lacrimi n ochi308.
Evenimentul marcheaza asadar o mpacare fireasca, plina de
marinimie n cazul marilor spirite. Cei doi vor fi de acum alaturi,
Xenopol ntocmind Raportul pentru alegerea lui Iorga ca membru
activ la Academia Romna, dupa o lunga si iritanta antecamera, tot
el fiind si autorul Raspunsului la discursul de receptie, prilej cu
care-si enunta principiile ce au stat la baza relatiei cu Iorga309.
Pna spre sfrsitul vietii lui Xenopol, N. Iorga va da
nenchipuite dovezi de afectiune fata de fostul sau profesor: l va
invita sa sustina diverse conferinte n cele mai rvnite momente si
locuri, va supraveghea reeditarea vol. VI din Istoria romnilor310,
306 Vezi si Dan Berindei, Cultura nationala romna moderna, Bucuresti, Ed.Eminescu,
1986, p. 103-125; P. Turlea, Prietenia A. D. Xenopol-N. Iorga, n Magazin istoric,
XVII, 1983, nr.8 (197), p. 35-37.
307 Samanatorul, IV, 1905, nr.16, p. 241.
308 Telegraful romn, LVII, 1909, nr.12 (31 ian.), p. 49.
309 Analele Academiei Romne.. Dezbateri, s. II, t. XXXII, 1910, p. 238-240; N.
Iorga, Doua conceptii istorice. Cuvntare tinuta la 17 mai 1911 la intrarea n Academia
Romna. Cu raspuns de A. D. Xenopol, Bucuresti, C. Gbl, 1911.
310 Scrisori catre N. Iorga, IV, ed. P. Turlea, Bucuresti, Ed. Minerva, 1993, p. 210.

oferindu-se chiar sa tina gratuit cursurile lui Xenopol la

Universitatea ieseana, n 1915/1916, cnd acesta suferea de o boala
ce-i va aduce si sfrsitul. Cu acest ultim prilej, Xenopol i scria lui
Iorga: E frumos si maret ceasul! Alexandru Xenopol ntinznd
mna adolescentului genial care a fost sa fie Neculai Iorga cnd
pasea spre rasarit, N. Iorga facnd aceeasi miscare fata de A.
Xenopol, cnd paseste spre asfintit311.

311 Ibidem, p. 124.

LUCIAN BLAGA AVATARURILE UNEI

CATEDRE UNIVERSITARE

Institutie cu o reala putere spirituala si sociala ce grupeaza

intelectuali profesionisti, universitatea constituie un cmp de
investigatie deosebit de complex. Ca loc de ntlnire a mai tuturor
aspiratiilor culturale la un moment dat, ea ar trebui definita nu
numai prin referinta la cteva tipuri organizatorice ideal-abstracte,
ci mai ales prin clientela ce o atrage si functiile ce le ndeplineste n
cadrul societatii.
Din aceasta perspectiva, maniera de selectie si de integrare
a elitei universitare reprezinta un element privilegiat de analiza. Ea
ne ofera acea suma de conditionari care duc n final la cooptarea
sau respingerea unui individ (deci la validarea sau invalidarea
unor capacitati profesionale), conditionari ambigui care au anulat
n practica existenta unui model unic de promovare, detectabil
prin articole de lege. Iar aspectul a generat numeroase conflicte ce
s-au derulat n interiorul corpurilor universitare, devenind
adevarate scandaluri publice, subiecte de polemica care puneau
adeseori n discutie chiar valabilitatea principiului meritocratic.
Pare fireasca asadar necesitatea de a deslusi pentru fiecare caz n
parte cteva din mecanismele ce au actionat n aceasta directie,
promovarea constituind pentru unii un factor de ascensiune

sociala si mplinire umana, iar pentru multi altii un element de

blocaj si esec intelectual, cu repercusiuni majore n plan existential.
Cazul Lucian Blaga devine relevant n acest context, prin
multitudinea de sugestii oferite n ce priveste strategia edificarii
traiectoriei sale universitare312, dar si prin asimetria ce o constatam
vis--vis de itinerariile altor intelectuali care au ilustrat o catedra n
nvatamntul nostru superior. Urmarind dialogurile sale
epistolare, obsesia unui atare deziderat cu greu atins dupa 15 ani
de asteptare (1924-1938) incita la ntrebari si cauta raspunsuri
anevoie de formulat atunci cnd e vorba de o personalitate de o
asemenea anvergura. Care au fost deci vicisitudinile ce-l
determinau pe L. Blaga sa-i scrie prietenului sau I. Breazu, la 14
aprilie 1938 din Lisabona, unde se afla ca trimis extraordinar si
ministru plenipotentiar al Romniei, urmatoarele rnduri de
entuziasm retinut: Asculta, e n adevar adevarat ca sunt numit
profesor la Cluj. Dupa toate cele ntmplate mi se pare o simpla
gluma. Ciudata-i viata: A trebuit sa ajung de doua ori ministru si
sa se schimbe legea universitara, si chiar constitutia, ca sa ma vad
profesor. Am un cosmar de cteva luni napoia mea si acu stau aici
ntr-un hotel ca din o mie si una de nopti si mi se pare totul
ireal313. Este tocmai ce vom cauta sa deslusim, evident sumar, n
rndurile care urmeaza.
Dorinta de a accede la o catedra universitara nu a rezultat
pentru fiecare individ din motivatii uniforme si usor detectabile.
312 Asupra problemei vezi, cu multe informatii documentare, M. Curticeanu,
Prolegomene la o cariera universitara. Chemarea poetului la catedra de Filosofia Culturii,
n Manuscriptum, X, 1979, nr. 1, p. 95-110; Simona Cioculescu, Din secretele unei
dispute, n rev. cit., p. 111-116; Pavel Tugui, Lucian Blaga la catedra de Filosofia
Culturii, n rev. cit., XX, 1989, nr. 3, p. 98-106. O ultima sinteza la Ion Balu, Viata lui
Lucian Blaga, I-IV, Bucuresti, Editura Libra, 1995-1999. Recent a aparut excelentul
volum De amicitia Lucian Blaga Ion Breazu. Corespondenta, editie Mircea Curticeanu,
Cluj, Biblioteca Apostrof, 1995 [1996], cu foarte multe note asupra chestiunilor
legate de subiectul nostru.
313 Al. Caprariu, M. Curticeanu, Lucian Blaga inedit. Corespondenta cu Ion Breazu, n
Tribuna, XVI, 1972, nr. 50, p. 4.

Pentru multi, pozitia aceasta a reprezentat n primul rnd o functie

de exercitare a pasiunilor intelectuale ntr-un cadru
institutionalizat, dar si una de identitate sociala, de distinctie.
Apoi, statutul de universitar oferea o prghie de putere, de putere
ideologica si culturala, ndeosebi n cadrul facultatilor de litere si
filosofie. Este evident faptul ca odata titularizat, printr-un amestec
subtil de sansa, competenta si munca, fiecare profesor devine
aproape fara voia lui puternic si autoritar n domeniu; si-l
anexeaza si ncepe a controla tot ce se ntmpla pe teritoriul sau,
avnd privilegiul de a guverna si regla ansamblul specialitatii sau
disciplinei sale. Devenea n mod indiscutabil cea mai importanta
instanta de evaluare, peste care doar arareori se putea trece. Iar
daca era un cumulard de functii (la Academie, n viata politica, la
diverse fundatii, societati, comisii, comitete, edituri sau reviste etc)
nu mai avea drept rivali dect alti cumularzi cu care se negociaza
de la putere la putere. Multiplicarea functiilor nsemna
multiplicarea responsabilitatilor, ele consolidndu-se reciproc si
asigurnd individului nu numai propria ascensiune, ci si un
prestigiu anevoie de zdruncinat. Dobndirea unor prghii de
putere n interiorul universitatii si n afara ei, precum si mentinerea
lor, implica reale capacitati, oblignd cumulardul la diverse
solidaritati si aliante, la nscrierea sa ntr-o anumita clica, un
grup bine nchegat care se ntretine, se cultiva si se coopteaza n
functie de afinitatile ideologice si intelectuale, ca sa nu mai vorbim
de legaturile familiale. Asa apareau n perioada interbelica N.
Iorga, V. Prvan, M. Dragomirescu, I. Petrovici, N. Draganu, I.
Nistor s.a., care nsumnd eficiente prghii de putere si
bucurndu-se de un prestigiu intelectual indiscutabil, ofereau
contemporanilor convingerea ca universitatea este o chestiune de
masonerie.
Patrunderea ntr-un atare conclav, unde toti se cunosteau,
se evaluau, se apreciau ori se dezavuau, n care aproape nici un
secret nu rezista (angajamente si simpatii politice, proiecte si
atitudini, aliante, nrudiri, tabieturi, inapetente si cancanuri etc.),

nu puteau fi la ndemna oricui, necesitnd investitii nu doar

intelectuale, ci si punerea n lucru a unor mecanisme, a unor atuuri
suplimentare susceptibile a genera declicul. Credem ca aproape
fara exceptie fiecare promovare la universitate a fost rodul unei
actiuni sociale si culturale adnc motivate, dar si rezultatul unor
oculte ori chibzuite demersuri n care angajamentele politice si
intelectuale au fost deteminante. ntr-un asemenea context, cei care
aspirau spre situatia de universitar trebuiau neaparat sa
dobndeasca atuuri decisive n competitia cu semenii, fapt ce a
determinat adoptarea unor conduite menite sa contribuie la
succesul personal, multe apreciate si n epoca ca inacceptabile din
punct de vedere moral. Iar tot acest proces a fost rezultatul unor
strategii atent elaborate si care au creat obligatii si solidaritati
direct utilizabile pe termen lung sau scurt.
Spre deosebire de facultatile stiintifice, conditiile
cooptarii la litere si filosofie au fost oarecum diferite, criteriile
finale ale optarii pentru o anume persoana fiind mult mai echivoce,
asa cum rezulta din analiza dosarelor de concurs si de numire la o
catedra universitara. Nu ntmplator, aceasta ambiguitate a
generat stari conflictuale, determinate att de proximitatea
disciplinelor, de sensibilitatile personale si ideologice, de faptele
culturale ale unui candidat, ct si de actiunea nepotismului si
politicianismului, ceea ce a mpiedicat deseori unanimitatea n
jurul ctorva principii comune de selectie. Toate acestea arata
evidenta imposibilitate a analizei ce o dorim, n cazul lui L. Blaga,
pe baza unui model social si intelectual unificat de recrutare.
Daca pentru multi din congenarii ilustrului filosof si
literat, care au dobndit o catedra, intrarea la universitate a
nsemnat ani de munca si servitute ntr-un post de asteptare
(preparator, asistent, sef de lucrari) pe lnga un patron,
manifestnd supunere si devotiune pentru ca numai astfel
ascensiunea le era oarecum asigurata; daca unii si-au atins
scopurile prin dobndirea unor atuuri sociale, politice ori
matrimoniale suplimentare etc, Lucian Blaga poate fi considerat

.
din acest punct de vedere un izolat n tot angrenajul complex ce-i
putea asigura promovarea rapida n mediul universitar. n afara
acestor considerente se mai adauga si alti factori perturbatori, din
care maniera diferita de acceptare a productiei sale artistice si
filosofice, nonconformista si greu acceptabila prin modernismul ei
ntr-un mediu academic rigid si conservator, infestat de
samanatorism, poporanism ori citadinism, a avut un rol
determinant prin anii 20. Marturie stau faptele, iar Sextil Puscariu
bunaoara, unul din vajnicii sai sustinatori si care a contribuit
esential la debutul literar si plasarea lui Blaga pe orbita n 1919,
nota nca de la 25 mai 1922 ca Iorga ma blameaza pentru ca pot sa
ncurajez pe Blaga si sa vorbesc de bine despre acest tnar caruia i
prevesteste casa de nebuni314
Si totusi, n edificarea traiectoriei carturaresti, pentru L.
Blaga o catedra la Universitatea din Cluj pare a fi nsemnat totul.
Fiu de preot ardelean din Lancram, aspiratia lui asculta parca de
aceleasi reguli fixe, specifice descendentilor cu o atare origine
sociala si pentru care doar atuul intelectual putea compensa lipsa
altor tipuri de capital. n plus, prin casatoria cu Cornelia
Brediceanu (n 1920), fiica avocatului Coriolan Brediceanu din
Lugoj, deputat n Parlamentul de la Budapesta si cu functii
importante n administratia locala, sora cu Caius (diplomat si om
politic, delegatul Romniei la Conferinta pacii din Paris, 1919-1920,
reprezentnd interesele Banatului; ministru de stat n guvernul
Take Ionescu, 1921-1922, si ministru plenipotentiar la Rio de
Janeiro, Vatican, Viena, Helsinki etc.) si Tiberiu (director al bancii
Albina din Brasov, sef al resortului artelor n Consiliul Dirigent,
apoi director al Operei romne din Cluj), L. Blaga era totusi
departe de stabilirea unor legaturi profitabile cu mediile
universitare. Mai mult chiar, nregimentarea politica a rudelor prin
alianta n Partidul National Taranesc si animozitatile ntre diversii
314 S. Puscariu, Memorii, ed. Magdalena Vulpe, Bucuresti, Editura Minerva, 1978, p.
559.

lideri ardeleni au constituit vreme ndelungata un motiv de

blocaj n ce priveste cariera lui. La 1920 nsa, Blaga nu banuia
nca faptul acesta. Ct priveste numeroasa lui familie, din partea ei
nu beneficia ca rubedenii mai importante dect de Venturia, vara
de gradul II, casatorita ntia oara cu Lazar Tritean, asesor
consistorial (devenit dupa divort Episcopul Lucian de Roman),
iar apoi recasatorita cu Octavian Goga si care abia prin anii 30 va
putea constitui un argument semnificativ.
Asadar, imediat dupa Marea Unire, pregatindu-si
doctoratul la Viena, n vreme ce Bredicenii nu erau prea ncntati
de intentiile matrimoniale ale Corneliei315, Lucian Blaga si elabora
propriul sau atuu, dar si cel mai puternic, pentru a compensa
dezavantajele sociale initiale fata de familia sotiei si de mediul
profesional spre care tindea. Iar singura lui legatura cu aceasta
institutie de cultura era Sextil Puscariu, fidel sfatuitor si sustinator,
care devenise nas de cununie al poetului (Cornelia Brediceanu era
foarte buna prietena cu sora lingvistului).
Nu ntmplator, L. Blaga i se adreseza acestuia nca din
ianuarie 1920 tocmai si finalizase teza de doctorat, Cultura si
cunostinta, tradusa la noi n 1922 n legatura cu posibila cariera la
care aspira: Deoarece mi-am facut si unele planuri de viitor, as
dori foarte mult sa-mi dati unele informatiuni. V-am amintit nca
n vara trecuta ca-mi sta gndul la o catedra de teoria cunostintei,
estetica sau alte doctrine filosofice, la Universitatea din Cluj. As
vrea sa stiu daca ndata dupa doctorat as putea sa obtin ceea ce
doresc: binenteles, mai nti n calitate de docent 316. Iar Puscariu nu
ntrzie sa-si arate solicitudinea, oferindu-i totodata si rudimentele
unei strategii de urmat: Fa-ti teza de doctorat l povatuia acesta
si dupa ce vei fi trecut examenul ne vom sfatui ce va fi de facut
pentru cariera d-tale viitoare. Dupa legile existente trebuie sa
315 Vezi Lelia Rugescu, Cu Lucian Blaga, Cluj, Ed. Dacia, 1985, p. 47; Lucian Blaga.
Corespondenta, I, ed. M. Cenusa, Cluj, Ed. Dacia, 1989, p. 115-119.
316 Magdalena Vulpe, M. Cenusa, Epistolar: Lucian Blaga Sextil Puscariu, n
Manuscriptum, XIX, 1988, nr. 4, p. 144.

treaca doi ani ntre doctorat si docentura, deci abia dupa 2 ani ai
putea sa te abilitezi. Cred ca va fi bine [] sa treci pe la
Universitatile mari din Franta si poate si Anglia. Vom griji ca sa
ai o bursa convenabila si sa poti prepara o teza de abilitare buna.
Aici ti vom tine locul cald. Am vorbit n privinta asta cu
profesorul Gusti, care te sfatuieste sa lucrezi mai mult din estetica
si sociologie, caci aceasta catedra filosofica e vacanta317.
Pentru moment nsa, sustinatorul sau se va ngriji de
imaginea publica a lui Blaga, plednd pe lnga I. Bianu pentru un
premiu al Academiei care, doar ntmplator, va fi obtinut abia n
iunie 1921318, n vreme ce el se va ocupa ca Universitatea din Cluj
sa-i decerneze la 3 ianuarie 1922 premiul pentru cea mai buna
opera literara aparuta n Transilvania pe anul 1921, Zamolxe319. Mai
putin succes a avut Blaga cu obtinerea unui stipendiu pentru studii
n strainatate. A ncercat totusi o solutie aleatorie, prin cererea
adresata Ministerului Afacerilor Straine la 28 decembrie 1921, de a
fi primit n corpul diplomatic, cancelar la legatia din Paris:
Primind acest post arata el cred ca ma pot si mai bine
dezvolta, ajungnd n contact cu occidentul. Desi a beneficiat de
interventia lui Vaida-Voevod pe lnga primul ministru, care l-a
prezentat ca pe un mare poet si scriitor, Blaga nu a obtinut dect
modesta sinecura de cancelar n administratia centrala, pe care o
va refuza la 28 martie 1922320. Retras la Lugoj, unde Cornelia nu-i
putea oferi dect linistea necesara lucrului si modestele venituri
provenite din exercitarea profesiei de medic stomatolog, evident,
ajutati si de familia sotiei, Blaga era n asteptarea unor conjuncturi
favorabile la Cluj.
De ce la Cluj? n primul rnd, catedra universitara devenea
pentru el o chestiune profesionala de maxima importanta, i oferea
317 Ibidem, p. 145; Lucian Blaga. Corespondenta, I, p. 172.
318 M. Vulpe, M. Cenusa, Op. Cit., p. 145-146.
319 Raportul ntocmit de S. Puscariu, a aparut n Cugetul romnesc, I, 1922, nr. 2,
p. 181-189.
320 M. Vulpe, M. Cenusa, Op. Cit., p. 151.

acea imagine sociala deloc de neglijat, sigura si cu venituri

materiale suficiente. n privinta Bucurestiului nu avea nici o
chemare, ca sa nu mai vorbim de faptul ca i lipseau legaturile;
apoi, acolo era atotputernic N. Iorga, care-i dispretuia si blama att
creatia literara, ct si cea filosofica. Clujul reprezenta pentru Blaga
marea tentatie, mirajul cultural spre care aspira orice tnar
ardelean cu vocatie. Dupa Marea Unire, universitatea de aici a
devenit treptat un mediu savant excelent dotat (cu o recunoastere
unanima att din partea romnilor, ct si a strainilor), sediu al celor
mai importante resurse care permit exercitarea puterii si capacitatii
intelectuale (reviste si societati culturale, biblioteci, institute de
cercetare, extensiunea universitara, instante de evaluare etc). Pe de
alta parte, toate interesele lui familiale erau legate de aceasta
regiune, ca sa nu mai vorbim de prieteniile ce le avea aici printre
congenari. Doar n acest centru urban avea sansa proximitatii
elitelor intelectuale, administrative si politice ale Ardealului. Iar
sub aspectul tentatiei, Clujul a facut figura aparte n cmpul
universitatilor romnesti. n vreme ce toate celelalte institutii
provinciale (Iasul si Cernautiul) au jucat un rol de antecamere
pentru capitala (usor de sesizat prin miscarea corpului profesoral
multi se titularizau n provincie, unde era mai usor, pentru ca apoi
sa se transfere la Bucuresti), universitatea Daciei Superioare s-a
constituit ntr-un veritabil punct de atractie, n competitie directa
cu centrul. Aici se concentrasera, poate, cele mai numeroase
personalitati ale stiintei si culturii romnesti, iar atunci cand
necesitatile o cereau au fost angajati prin contract si o suma de
specialisti occidentali, ca sa nu mai vorbim de nenumaratii savanti
straini de mare prestigiu prezenti temporar pentru lectii, conferinte
ori experiente. Iata de ce, n scurt timp, Universitatea din Cluj a
devenit o sursa de concurenta pentru multi, punndu-se n lucru
strategii complexe pentru a deveni o elita a elitei. De altfel, spre
maturitate si dupa ce va obtine o catedra aici, Blaga se va integra
traditiei, marturisind lui Bazil Munteanu (pe care-l dorea alaturi)

ca vreau sa facem un miracol, trebuie sa facem din acel cuib

clujean centrul spiritului romnesc, cum n-a mai fost altul321.
Ocazia mult asteptata de a intra n nvatamntul
universitar s-a ivit pentru Lucian Blaga abia n 1924, cu ocazia
examenului de docenta pe lnga catedra de estetica. Nu miza n
aceasta tentativa dect pe opera sa filosofica (deja doua volume,
doctoratul si teza de docenta, Filosofia stilului, aparuta n 1924), pe
reputatia literara suficiente la data aceea, credem si pe
sustinerea din umbra a lui S. Puscariu si pe cea afectiva a
titularului catedrei, I. Paul, aflat n bune relatii cu marele filolog si,
oarecum, cu obligatii fata de socrul lui Blaga322. De regula,
studierea procedurilor de examinare constituie un mijloc
privilegiat de ntelegere, din interior, a dinamicii diverselor
discipline, criteriile de apreciere implicite sau explicite oferind
totodata ierarhia legitimarilor. Numai ca ritualurile cooptarii au
fost adeseori o gigantica masinarie, comisia devenind n fapt nu
numai o instanta de evaluare, ci mai ales un arbitru ntre diversele
filiere scolare, intelectuale, ideologice si politice.
Este tocmai ceea ce s-a ntmplat n cazul lui L. Blaga,
laconismul motivatiilor din procesul-verbal de amnare a abilitarii
(comparativ cu alte asemenea proceduri), subsemnat de G.
Bogdan-Duica, Fl. Stefanescu-Goanga si M. Dragomirescu323,
indicnd n mod evident o silnicie. Membrii comisiei, cu exceptia
presedintelui ei, I. Paul, si argumentau astfel decizia: Dupa o
discutie amanuntita, ceilalti trei membri sunt de parere ca d-l Blaga
321 B. Munteanu, Corespondente, Paris, Ethos, 1979, p. 177.
322 n penultimul deceniu al veacului trecut, Coriolan Brediceanu era membru n
consiliul judetean Caras-Severin, din aceasta pozitie ajutnd pe I. Paul sa ocupe
postul de profesor la Scoala Normala din Caransebes. Se mai pot adauga si
afinitatile intelectuale dintre fiul lui I. Paul, Radu (cu preocupari n estetica) si
Blaga. De altfel, amicitia dintre I. Paul si S. Puscariu s-a manifestat si prin
numirea, n 1925/26, a lui Radu n postul de custode al Muzeului Limbii Romne
din Cluj.
323 Pavel Tugui, Lucian Blaga la catedra de Filosofia Culturii, n Manuscriptum, XX,
1989, nr. 3, p. 99.

sustinnd o noua definitie a esteticului mpotriva celor curente, o

noua teorie a stilului si o noua diviziune a stilurilor, ar fi oportun
ca d-lui sa-si refaca si completeze lucrarea cu o deslusire mai larga
a tezelor sale, dect cele discutate n lucrarea d-sale, fara sa omita
pe cele romne. Este adevarat ca din toate disciplinele filosofice si
literare, estetica nu s-a bucurat nicicnd de consens, tocmai
datorita faptului ca s-a pretat la o mare suplete; toti aceia care s-au
considerat autorizati n materie si-au elaborat propriul bagaj de
concepte, propriul limbaj, genernd nca din a doua jumatate a sec.
XIX veritabile lupte intelectuale. Asadar, o materie care din capul
locului excludea consensul ideologic, ceea ce nu ar fi trebuit
neaparat sa nsemne recuzarea lui Blaga. Ca limbajul lui filosofic,
noile concepte pe care le punea n circulatie iritau o parte din
pedagogii ce se credeau abilitati sa puna verdicte definitive,
irefutabile este o realitate care s-a facut, si se face, simtita mereu.
nsa dincolo de toate acestea, L. Blaga se integra tinerei generatii
postbelice de intelectuali care a avut sansa sa dobndeasca rapid o
audienta impresionanta, prin marea cerere culturala si prin
schimbarea radicala a modurilor de comunicare. Este si ceea ce a
iritat pe cei doi (M. Dragomirescu si G. Bogdan-Duica) fosti
maiorescieni, aflati n controversa cu L. Blaga n acel moment324.
nsa dincolo de acest gen de disensiuni, au actionat dizarmoniile
din interiorul corpului profesoral clujean, invidiile si antipatiile
profesionale si politice. Se constituisera deja clanurile, iar grija
echilibrului de forte, obstructia si actiunea oculta pentru minimul
ascendent al unui grup de presiune fata de un altul, loveau si
afectau sensibilitati, hotarau destine, precum cel al lui Blaga. n
vreme ce I. Paul sustinea ca este tnarul cel mai distins din noua
generatie, Fl. Stefanescu-Goanga, liberal ca si Duica iar apoi cu o
frumoasa cariera politica, arata ca are lipsuri multe, alaturea de
324 Vezi si recenziile lui M. Dragomirescu facute productiilor lui Blaga (Pasii
profetului, Zamolxe si n marea trecere) n Buletinul Institutului de literatura, pe
1921/22, partea II, brosura 4 (1924), p. 197-200; pe 1923, brosura 1 (1923), p. 54-57 si
pe 1924/25, partea I (1925), p. 40-46.

.
tot attea semne de pretentie. Ca n respingerea lui Blaga au
existat si considerente arbitrare, dovada stau rndurile adresate de
Stefanescu-Goanga lui V. Bogrea la 22 iunie 1924: A trebuit sa fiu
de garda, caci amicul P[uscariu] prea vrea sa-i fericeasca pe cei din
jurul sau. Cred ca e suparat pe mine, caci la examenul de docenta
n-am vrut sa subscriu raportul elogios ce-i facuse Mos Paul []. P.
avea intentia sa-l propuna ca suplinitor al catedrei filosofului
nostru [Marin Stefanescu], pus n concediu din oficiu. Cred ca va
veni cu propunerea aceasta la toamna
325326. Cu amaraciune va nota
S. Puscariu n acelasi an, la 2 noiembrie, ca astfel, universitatea
noastra a platit rusinea de a respinge pe singurul cap filosofic ntre
tinerii nostri ardeleni327
Esecul suferit de Blaga acum avea sa imprime o alta
traiectorie destinului sau pentru aproape un deceniu si jumatate.
Retras n casa sotiei, umilit de nfrngerea nedreapta, L. Blaga i se
confesa lui Puscariu n iulie 1924: Pot sa scriu n sfrsit ca ne-am
hotart sa nu ne mai ntoarcem la Cluj. Aici, n Lugoj, o ducem mai
bine dect n orice alte mprejurari n capitala Ardealului, pentru
mine de trista amintire. Aici pot sa lucrez n voie, si n ciuda
intelectualilor de la Cluj mai am nca nadejdea sa dau lucruri bune
literaturii328. Asadar, un autoexil al Marelui Singuratec care
ncerca consolarea n creatia filosofica si literara, lucrnd din
pesimism si un pic de furie dupa cum marturisea329 n vreme
ce Cornelia i cauta o minima mplinire: fie un post la Institutul de
cooperatie internationala din Paris330, fie o numire n diplomatie.
O noua sansa parea a se ivi n 1926, odata cu disparitia lui
I. Paul, titularul catedrei de estetica literara. Daca examenul de
325 Documente literare, I, ed. Gh. Cardas, Bucuresti, Ed. Minerva, 1971, p. 191.
326 Jurnalul literar, Onesti, 1977, p. 6.
327 S. Puscariu, op. cit., p. 742.
328 Magdalena Vulpe, M. Cenusa, Op. Cit, n Manuscriptum, XIX, 1988, nr. 4, p.
147.
329 Ibidem,p. 152.
330 Ibidem, p. 151.

docenta fusese insuficient pregatit, moral si conjunctural mai

ales, de acum ncepe sa devina mult mai precaut dar, evident, si
mai nencrezator n sansele oferite de un posibil concurs. Este tot
mai constient ca meritul si capacitatea sunt insuficiente n atari
demersuri iar apelurile la S. Puscariu par a fi, pentru moment,
unica sansa: Totdeauna d-ta esti cel la care prin nu stiu ce glas
demoniac (n sens socratic) ma simt ndemnat sa ma adresez n
momentele importante ale vietii. n cele din urma si d-ta esti
ntructva vinovat de aceasta simpatie oculta ce o simt prin
faptul ca ai fost cei dinti care mi-ai ncurajat putinul talentului
[] si prin faptul ca n-ai ncetat ca attia altii de a-mi arata un
interes de-a lungul drumului pe care printr-un capriciu al sortii va
trebui sa-l duc pna la capat. Si pentru ca ntre timp i aparusera
Filosofia stilului, Fenomenul originar si Fetele unui veac, excelent
primite de critica vremii, Blaga se considera singurul ndreptatit a
ocupa catedra lui I. Paul. nsa, dupa cele patite acum doi ani ma
gndesc nsa numai cu multa sfiala launtrica la posibilitatea de a-l
urma eu. mprejurari diverse ma silesc totusi sa tin seama si de
nclinarile foarte practice ale familiei, care ma pretuieste foarte
mult ca savant, dar foarte putin ca poet ([] cnd e vorba sa obtin
o catedra, comisiile ma dezarmeaza: e poet)331. Dincolo de
interesul strict profesional razbat si considerente de natura
familiala, ncepnd si el, de pe acum, a spera n puterea
prghiilor politice: Caius mi scrie ca oamenii politici ai nostri vor
cu orice pret sa ma bage n nvatamntul superior. Din parte-mi
sunt nca hotart sa nu mai ncerc imposibilul cailor spinoase cu
examene, deoarece am vazut ca n felul acesta nu se poate332.
Blaga se gndea, evident, la aplicarea art. 81 din legea
nvatamntului superior, care prevedea cooptarea de profesori
universitari doar pe baza lucrarilor de specialitate, fara concurs si
fara existenta prealabila a unui stagiu. Avea exemplul oferit de
331 Ibidem, XIX, 1989, nr. 1, p. 148.
332 Ibidem, p. 149.

M. Ralea, care fusese numit nca din 1923 conferentiar suplinitor de

pedagogie sociala si legislatie scolara, iar de la 1 ianuarie 1926,
profesor titular la catedra de Psihologie si estetica a Universitatii
din Iasi333, desi opera sa era departe de a-l recomanda, asa cum ar
fi fost n cazul lui Blaga. Chiar si Puscariu ar fi trebuit sa-si nvinga
retinerile fata de acel art. 81 (i era potrivnic), macar de dragul
protejatului sau.
Numai ca filologul vedea altfel lucrurile. Drumul pe care
poti ajunge la Universitatea noastra nu este nsa cel al art. 81,
ncerca el sa-l convinga pe L. Blaga. Vorbise deja cu S. Dragomir,
decanul, care e de parere ca tu esti indicat, urmnd a se ncerca
schimbarea titlului catedrei din estetica literara n estetica, pentru a
corespunde mai bine preocuparilor lui Blaga. Concursul, chiar cu
contracandidati, era de preferat. Voi cauta de astadata sa fiu si eu
n comisie i scria Puscariu la 7 martie 1926 , miznd si pe
faptul ca pna la publicarea vacantarii catedrei, constelatia
politica va fi schimbata si vei avea, probabil, binevoitori n
guvern334..
Se ncerca acum punerea n lucru a unui complicat sistem
de negocieri, regrupari de forte si influente (mai ales politice)
pentru a facilita cooptarea lui Blaga la universitatea clujeana. i
speria eventualitatea unui asa-zis concurs deoarece mai toate erau
n fapt competitii nchise deja, cu doar un candidat, cel mult doi,
existnd desigur si exceptii. Iar n cazul acestora din urma, de cele
mai multe ori candidatii intrau ntr-un joc n care deciziile erau
luate dinainte n favoarea unuia dintre ei sau, nu de putine ori, se
facea o repartitie prealabila a rolurilor ntre un pretendent legitim
si unul prezent pro forma, explicit sau implicit. Cu alte cuvinte,
adeseori concursurile erau organizate pentru a reusi cine trebuie,
cu forme legale. Chiar si numai pentru Universitatea din Cluj
exista suficiente exemple ce pot ilustra afirmatiile: concursul
333 Arh. St. Iasi, Facultatea de litere-corespondenta, dos. 3/ 1923, f. 50, 104, si Adresa
Ministerului Instructiunii nr. (A) 3653/11 ian. 1926.
334 Manuscriptum, XX, 1989, nr. 1, p. 149-150.

. Iar
exemplificarile sunt doar n legatura cu catedrele, nu si cu
conferintele bunaoara. De altfel, exista o varietate de cai pentru a
propulsa pe cineva pe o treapta ierarhica superioara. Prin maniera
n care s-au petrecut lucrurile, amintim cazul Mrton Rosk
(1936), sef de lucrari, adus n fata Consiliului de Razboi din Cluj
pentru agitatie contra sigurantei statului (colaborarea lui la
volumul A trtnelmi Erdly, Budapest, 1936) si condamnat la 3 luni
de nchisoare, acuzatie dirijata si instrumentata de C. Daicoviciu,
care i va si ocupa loculpentru ocuparea catedrei de slavistica, n februarie 1936, la care a
reusit, evident, unicul candidat, Em. Petrovici335; cel pentru catedra
de limba si literatura germana, unde din doi candidati nscrisi
initial, unul se retrage (Ion Sn-Giorgiu, caruia i se oferea
perspectiva unei alte catedre la Bucuresti), iar celalalt, K. K. Klein,
este declarat reusit (n 1939)336 etc. Notorie a fost competitia am
numi-o deschisa la catedra de sociologie, n februarie 1936, n
care s-au nfruntat patru candidati, cu incidente ce au dat nastere
unor dezbateri de fond si unei aprigi polemici, diviznd membrii
comisiei, instituind arbitrajul ntre finalistii Traian Herseni si C.
Sudeteanu, cstig de cauza avnd cel din urma337338.
Asadar, o anume practica, ce am ilustrat-o mai bine prin
exemple ulterioare momentului de care ne ocupam, indica n mod
evident ca pentru a ajunge la Universitate era indispensabil sa
cstigi favorurile ctorva electori care antreneaza si adeziunea
altor colegi. Nu ntmplator L. Blaga i scria lui S. Puscariu n
martie 1926: Totul atrna de felul cum se constituie comisia; daca
ar intra iarasi oamenii care m-au lucrat rndul trecut (Duica si
335 Arh. St. Cluj, Facultatea de litere-corespondenta, dos. 248/1935-1936.
336 Ibidem, dos. 248/1938-1939.
337 Ibidem, dos. 286/1935-1936. Vezi si Patria, Cluj, XVIII, 1936, nr. 48 (28 febr.), p.
1; nr. 49 (29 febr.), p. 1; nr. 50 (1 martie), p. 1; nr. 53 (5 martie), p. 1; nr. 61 (14
martie), p. 1; nr. 76 (3 aprilie), p. 1; nr. 79 (7 aprilie), p. 1, 3.
338 Patria, XVIII, 1936, nr. 102 (8 mai), p. 4; nr. 220 (3 oct.), p. 4; nr. 257 (17 nov.), p.
1; Natiunea romna, Cluj, X, 1936, nr. 207 (17 sept.), p. 3; nr. 257 (15 nov.), p. 4; nr.
266 (26 nov.), p. 4 s.a.

Goanga) voi fi silit sa renunt. Cred totusi ca sunt si altii cu care ar

putea fi nlocuiti acesti inevitabili (cu Ghibu, Petran). Daca d-ta esti
n comisie, fireste ca perspectiva are un punct foarte luminos339.
Iar Puscariu confirma strategia, ndemnnd sa fie optimist
pentru sansele lui. Sper i raspundea ntr-o epistola din 20
martie ca n comisie voi fi ales si eu si probabil voi fi
presedintele ei. Poate vom izbuti sa mai alegem vreo doi membri
siguri (Dragan, Kristof), iar pe ceilalti [externi] i vom convinge,
cred. n acest sens, Puscariu a vorbit cu Stefanescu-Goanga, care
m-a asigurat ca n-are nimic mpotriva ta si ca e convins ca ai putea
fi un bun profesor. Nu sunt nsa sigur de el, mai ales ca ar putea sa
vrea sa-l aduca pe R. Demetrescu, care e asistentul lui si care si-a
luat doctoratul; spera, de asemenea, n bunavointa lui Al.
Lapedatu, totodata liderul incontestabil al liberalilor ardeleni, caci
el are mare ascendent asupra celor ce ar putea fi mpotriva ta340.
Nici adversarii lui Blaga nu sunt inactivi. Se apeleaza
pentru moment la procedura clasica a suplinirii, ncredintndu-se
catedra lui Virgil Barbat, titular la cea de sociologie, estetica si
etica, cel care s-a opus anterior, alaturi de Bogdan-Duica si
Stefanescu-Goanga, schimbarii catedrei din estetica literara n
estetica datorita att proximitatii materiilor, cat si a strnselor
legaturi cu cei doi. Apoi, ca si n cazul altor universitari, manifesta
si el o reactie ostila fata de productia filosofica a lui Blaga. S-a
recurs asadar la o suplinire care, alaturi de alte formule precum
suspendarea unei catedre sau transformarea ei, cu o alta titulatura,
devenisera practici ce tineau nu numai de dinamica disciplinei, ci
si de o anume strategie de amnare a cooptarii, catedra aflndu-se
deci, din diverse motive, ntr-o pozitie de asteptare. Uneori,
aceasta stratagema reprezenta si o sinecura ce aducea oarecari
venituri, prin cumul, unuia din titulari.
339 Manuscriptum, XX, 1989, nr. 1, p. 150.
340 Ibidem, p. 151.

n aceste conditii, Blaga accepta sa intre n diplomatie

pentru nceput cu functii modeste -, parasind Romnia pentru mai
bine de un deceniu de popasuri europene la Varsovia, Praga,
Berna, Viena si Lisabona. Daca n Casa de la vie a lui Caius
Brediceanu (din Lugoj), Blaga facuse saltul decisiv al vietii spre
cele mai mari eforturi de gndire341, la Berna ndeosebi
lagarul de concentrare al filosofilor romni , dupa expresia sotiei
sale342 a gasit ntreaga tihna si ambianta pentru structurarea unei
opere filosofice originale. Solutia diplomatiei a fost departe de
afirmatia Leliei Rugescu, doar o corvoada de dragul Corneliei
pentru a-i satisface aspiratiile care, conform traditiei din snul
familiei ei, tindeau spre diplomatie343. Fara a intra n amanunte,
mentionam ca nici n acest micro-univers, al Ministerului
Afacerilor Straine, L. Blaga nu era tocmai bine plasat. Acelasi
politicianism si spirit de clan actiona si aici, regatenii instituind
un adevarat monopol, unde luptele interne si spiritul de capatuiala
erau la ordinea zilei. Mai curnd protectia acordata de N.
Titulescu si amicitia cu V. V. Tilea, iar cnd a fost cazul chiar
interventia lui S. Puscariu pe langa M. Manoilescu344, au putut
asigura aceasta continuitate diplomatica.
Iesirea n Europa a fost poate unica, marea sansa a lui
Blaga de a se mplini spiritual. Avea nevoie de aceasta deschidere
spre pluritatea formelor de gndire si expresie apusene, n afara
cercului strmt si complexat de la noi. Prietenii sai apropiati l
ndemnasera mereu spre acest pas vital de care destinul l lipsise
pna atunci. Si-a nceput noua cariera nu fara amaraciunea
nemplinirii n tara, cu sentimentul ca nalta cultura universitara e
sub tirania pseudo-valorilor care blamau autenticul si cugetarea
originala, dintr-un reflex stupid de auto-aparare. Putea fi si aceasta
341 Dorli Blaga-Bugnariu, Lucian Blaga n nsemnarile zilnice ale Corneliei Brediceanu,
n Manuscriptum, XII, 1981, NR. 3, P. 160.
342 Ibidem, p. 150.
343 L. Rugescu, Op.cit, p. 61.
344 Un frate al lui M. Manoilescu era casatorit cu fiica lui S. Puscariu.

o nebunie, alaturi de celelalte patru pe care le enumera n 1930:

Cnd m-am nascut; cnd m-am hotarat sa fac poezie si
filosofie; cnd m-am hotarat sa ma nsor sarac si cnd m-am
hotarat sa ma fac profesor345.
Aspiratia la o catedra universitara nu-l parasise nsa nici n
pelerinajele prin capitalele europene. La Varsovia, bunaoara, n
decembrie 1926, lucra la Daimonion, mpestritand-o cu ct mai
multe trimiteri la autori pentru a fi pe placul cerberilor
clujeni346.. n tara, n vreme ce opera sa literara si filosofica ncepe
sa fie tot mai bine primita, teatrele ntrecndu-se n a-i pune n
scena dramaturgia, fiecare premiera aducndu-i tot attea succese,
G. Bogdan-Duica si continua actiunea de discreditare, de data
aceasta n mod public si pe un ton vadit ofensator347. Gasesc ca
omul acesta nu numai ca e pornit mpotriva mea, dar n-are cinste
literara constata L. Blaga plin de ntristare, n aprilie 1927; vrea
sa se foloseasca de absenta mea din tara ca sa ma lucreze348. Iar
semnele ca Duica ncerca sa creeze un curent ostil lui Blaga, chiar si
n cadrul cursului sau de istoria literaturii romne moderne,
veneau din partea tuturor congenarilor clujeni. Facea si aceasta
parte dintr-o strategie a contestarii, menita sa-i nchida definitiv
drumul spre cariera didactica. S-a ncercat nca din epoca
explicarea atitudinii lui G. Bogdan-Duica fata de Blaga, ndeosebi
de cei aflati oarecum la mijloc, precum I. Breazu, care aprecia n
Jurnalul sau ca atitudinea poetului prieten fata de profesorul sau de
literatura este n mare masura nedreapta349. nsa dincolo de
dispozitia conservatoare si imobilismul spiritual al lui Duica, care
n cadrul acumularilor specifice vrstei refuza sa-si apropie si alte
experiente mai recente, exista n plus si altceva. Nu trebuie sa
345 Manuscriptum, XX, 1989, nr. 2, p. 106-156.
346 Ibidem, nr. 1, p. 153.
347 G. Bogdan-Duica, Dramaturgia lui Lucian Blaga, n Cele trei Crisuri, VIII, 1927,
nr. 2, p. 26.
348 Manuscriptum, XX, 1989, nr. 1, p. 155-156.
349 Arhiva Muzeului literaturii romne, Bucuresti, ms. 20727.

omitem ca alti universitari din vechea generatie au dat dovada de

mai multa suplete n nsusirea unor noi curente si forme de
gndire care, de altfel, au devenit o voga prin anii 30; ele au
reprezentat un nou ansamblu de valori filosofico-literare ce s-a
impus culturii romne, neavnd n vedere doar aspectul mistic att
de des invocat la vremea aceea si care parea ca se opune
scientismului si istorismului profesat de Duica. Ca s-ar putea
invoca, deci, existenta unei tensiuni n transmiterea experientei,
Bogdan-Duica cautnd sa-si conserve o pozitie dominanta n
materia traditionala, ar fi un fapt mult prea simplificator. De altfel,
n ce priveste atitudinea lui Duica fata de mine marturisea L.
Blaga la 27 august 1927 ea n-are nici o legatura cu convingerile
sale literare. Ea are cu totul alt substrat []. E de altfel ceea ce ma
face sa-i contest cinstea literara. (De cnd a devenit liberal, scrie cu
entuziasm despre Ion Pilat). ntre noi doi se da o lupta n care el si
pune toata puterea si n care nca n-am miscat un deget, fiindca n-a
batut ceasul350.
Opozitia si ndrjirea lui Bogdan-Duica sporeau pe masura
ce crestea si influenta operei lui Blaga asupra tinerei generatii, iar
diversele semnale indicau o posibila numire a poetului-filosof n
baza art. 81 din Legea nvatamantului superior. Daca ntre 19291931 L. Blaga ncepuse sa para multumit de noua postura de
diplomat, ndeosebi din motive financiare351, guvernarile nationaltaraniste din acest interval i ofereau nu numai un motiv de
siguranta a postului, ci si speranta obtinerii catedrei de estetica
literara prin numire. si permite chiar sa nu grabeasca lucrurile,
pentru a finaliza Eonul dogmatic pe care, totusi prudent, n-ar fi dorit
nca sa-l publice ntruct contine idei att de noi nct cu ea mi-as
taia singur pentru totdeauna drumul n Universitate. Mai mult
chiar, intervine pe lnga Puscariu pentru a-l sprijini pe fostul sau
coleg de liceu, de Institut teologic si de la Universitatea din Viena,
350 Al. Caprariu, Lucian Blaga. Corespondenta inedita, n Tribuna, IX, nr. 19, p. 4.
351 Manuscriptum, XX, 1989, nr. 2, p. 102.

D. D. Rosca, n obtinerea unei conferinte la Cluj352. nsa cu toate ca

aspectul politic era oarecum schimbat nspre bine, n noiembrie
1930, pe cnd se ncerca adunarea celor 19 semnaturi pentru
numirea n baza art. 81, Blaga nu obtine dect 17353. Pna si S.
Puscariu era exasperat. Nu stiu cum vom face cu catedra lui
nota acesta n Memoriile sale. Eu as vrea sa-l avem aici la estetica si
sunt sigur ca ar fi o fala a Universitatii noastre. Dar sunt multe
piedici. Nici Barbat, nici Goanga, nici mai ales Duica nu-l vor. Cei
dinti nu-l cred om de stiita (caci aparatul lui de documentare nu-i
ncarcat cu prea multe citatii), cel din urma nu stiu de ce-i poarta
smbetele354. Poate ca este si una din cauzele pentru care
ncepnd din acest an se porneste o campanie acerba mpotriva
acestui articol de lege care favorizase pe multi din potrivnicii lui
Blaga, dar nu-l mai gaseau aplicabil n noile conjuncturi. Apoi,
jocul de-a publicarea si anularea unui concurs la catedra de estetica
exasperase pe toata lumea, mai putin pe adversarii lui Blaga care,
chiar si dupa moartea lui V. Barbat, vor prefera sa acorde
suplinirea lui G. Bogdan-Duica, iar dupa disparitia acestuia lui P.
Grimm, dect sa solutioneze o stare ce a plutit n echivoc vreme de
un deceniu.
Cnd la nceputul anului 1931 sansele pareau favorabile
lui Blaga, acceptnd chiar ideea unui concurs desi dupa propria
lui marturisire nu mai am nici vrsta, si am atta constiinta
despre mine nsumi si despre tot ce pot si nu pot, pentru a ma mai
aventura n asemenea ncercari oarecum pierdute din capul
locului355, G. Bogdan-Duica publica n Natiunea din Cluj,
oficios al Partidului Liberal, un ciclu de articole, vadit
352 Ibidem, p. 102-103; M. Cenusa, Dialog epistolar Lucian Blaga D. D. Rosca, n
Vatra, XVI, 1986, nr. 10, p. 8.
353 Manuscriptum, XX, 1989, nr. 2, p. 106.
354 S. Puscariu, Op.cit., p. 783.
355 Manuscriptum, XX, 1989, nr. 2, p. 106.

defaimatoare, intitulat Literatura fara rost (fireste de Lucian Blaga)356.

Ar putea parea ciudat un mare foileton semnat de venerabilul
universitar care anterior, n Detronarea profesorilor357, ndemna
dascalii din nvatamntul superior la deschidere fata de noile
curente ale stiintei si culturii, sa rupa cu un conservatorism
specific institutiilor academice etc, etc. Facea si aceasta parte dintro strategie a credibilitatii si a aparentei onestitati. n Literatura fara
rost nsa, Duica arunca anatema asupra a doua lucrari de exceptie
semnate de Blaga, Fenomenul originar si Daimonion, utiliznd
expresii mai mult dect ofensatoare: La d-l L. B. tulburarea
teoretica o pricinuieste superficialitatea, care nu aduna tot
materialul necesar ntelegerii; si raul obicei de-a face stiinta n
figuri poetice. Astfel, d-sa pare istet, spiritual, dar nu este serios358;
Toata stilistica aceasta este o exchibitie de sciitor care voeste sa
surprinda359; sau scrierile pseudo-filosofice ale d-lui L. B. sunt
prilejuri bogate si bune de a mpinge n laturi obscurantismul care
ncearca sa mai pluteasca nca deasupra muntilor, a caror zapada
alba o dorim sclipind n soare plin360. Cu alte cuvinte, se cauta
anularea tocmai a ceea ce ar fi putut constitui atuurile forte n
cooptarea lui Blaga la Universitatea din Cluj. Desi, initial, acesta
preconiza o punere la punct a recenzentului361, noua conjunctura
politica se schimbase simtitor n defavoarea sa, la care se adauga
statutul de diplomat ce-l retinea de la atari demersuri. La putere se
afla acum guvernul prezidat de N. Iorga, cumnatul lui BogdanDuica si cel care a promulgat o noua lege a nvatamntului
356 Natiunea, V, 1931, nr. 67 (25 martie), p. 1-2; nr. 68 (27 martie), p. 1-2; nr. 69 (28
martie), p. 1-2; nr. 71 (31 martie), p. 1-2; nr. 72 (1 aprilie), p. 1-2; nr. 73 (2 aprilie), p.
1-2; nr. 74 (3 aprilie), p. 1-2; nr. 75 (4 aprilie), p. 1-2; nr. 76 (5 aprilie), p. 1-2; nr. 79 (9
aprilie), p. 1-2; nr. 80 (10 aprilie), p. 1-2; nr. 81 (12 aprilie), p. 3-4.
357 Ibidem, nr. 8 (13 ianuarie), p. 1.
358 Ibidem, nr. 67 (25 martie), p. 2.
359 Ibidem, nr. 72 (1 aprilie), p. 2.
360 Ibidem, nr. 81 (12 aprilie), p. 2.
361 Al. Caprariu, Lucian Blaga. Scrisori catre Ion Breazu, n Tribuna, XI, 1967, nr. 46,
p. 4.

superior, ce nchidea posibilitatea oricarei numiri la Universitate a

celor din afara, exceptie facnd doar filiera concursului. n plus,
chiar postul sau din Berna era pus sub semnul ntrebarii, prin
desfiintarea lui de acelasi guvern condus de Iorga, care-si dovedise
de nenumarate ori animozitatea fata de L. Blaga. 362
Asadar, o catedra suplinita parca la infinit, o lege
evident potrivnica lui Blaga, un grup de liberali la Facultatea de
litere din Cluj ce nu-l agreau si nu-l doreau, dar mai ales G.
Bogdan-Duica care devenise un om cu desavarsire imposibil363,
piedica de capetenie din pricina careia Lucian Blaga n-a putut
ajunge profesor de estetica364 sunt doar cateva elemente ce pot
caracteriza avatarurile poetului-filosof. nsa moartea neasteptata a
lui Duica, la 21 septembrie 1934, parea sa schimbe datele problemei
si cmpul de forte n acest conclav aproape impenetrabil fara
vointa a ctorva electori atotputernici. Sansa parea a surde si altor
pretendenti, fiind declarate vacante mai multe catedre, precum
istoria literaturii romne moderne, slavistica si sociologie. Miza era
mare si actionau numeroase interese n satisfacerea unei clientele
ce se credea ndreptatita acum la o rasplata. Dar ca ntotdeauna
nsa, jocul de culise a decis sortii, un joc ce n-a fost deloc usor si
care a pus n miscare strategii anevoie de deslusit si de o
complexitate care a dus la modificari majore chiar si n plan
legislativ. Pentru moment, n martie 1935, printr-o adresa a
Ministerului Instructiunii s-au suspendat pentru cteva luni
vacantarile, numirile sau naintarile, n efortul de a tine sub control
situatia catedrelor, ntr-un mod ct se poate de meticulos. Evident,
nu ar fi lipsita de interes analiza concursurilor ce au urmat (n
februarie 1936) la cele trei catedre amintite, n contextul ce ne
362 Manuscriptum, XX, 1989, nr. 2, p. 108.
363 Bazil Munteanu, Op.cit., p. 295: I. Chinezu catre B. Munteanu, 2 august 1934.
364 S. Puscariu, Op.cit., p. 822. n 1933, Bogdan-Duica tinea chiar un curs despre
poezia lui Blaga, evident foarte critic.

intereseaza, S. Puscariu fiind bunaoara presedinte a doua din

comisii365, angajnd pe viitor solidaritati utile si lui L. Blaga.
ntre timp, Lucian Blaga devenise ntr-adevar un caz,
declansndu-se ncepnd cu 1935 o veritabila campanie de presa n
favoarea sa. Se aprecia la unison ca sosise momentul pentru
repararea unei mari greseli366, sugerndu-se chiar solutii dupa
fireasca ntrebare: de ce nu este chemat la catedra de estetica:
Va ntelege oricine se pronunta S. Florea ca astazi Lucian
Blaga nu se mai poate prezenta la un concurs pentru ocuparea
acestei catedre, cum s-a prezentat acum vreo zece ani de zile cnd
a fost respins. Lucian Blaga trebuie sa se bucure azi de un altfel de
regim: el trebuie sa fie chemat la catedra printr-o procedura legala
care se aplica si altora care n-au nici a zecea parte din meritele
sale367. Iar prin aceasta campanie, mult prea ntinsa pentru a o
putea surprinde acum, Universitatea din Cluj si vedea prestigiul
stirbit prin strmtimea de spirit ce domnea aici368, unde oameni
cu ciurda, care au rontait doua trei idei din vechi tratate, le vntura
elevilor si vnd stiinta filosoficeasca369.
Dar lucrurile, n loc sa se limpezeasca, se complica parca si
mai mult. Iata cum surprinde atmosfera I.Chinezu ntr-o epistola
adresata lui Bazil Muntenu, la 25 mai 1935: Blaga e dezolat ca e
nevoit sa traiasca n strainatate si doreste mult sa ajunga profesor
la Cluj, la estetica literara; n plus, O. Goga aspira si el la aceeasi
catedra, sustinut de Rege, de ministrul instructiunii si de cea mai
mare parte a consiliului facultatii, la care se adauga un virtual
contracandidat, Liviu Rusu. Circula prin Cluj zvonul pesimist
365 Vezi si M. Curticeanu, Un concurs universitar de alta data, n Echinox, X, 1978, nr.
2-3, p. 31; nr. 4, p. 22; nr. 5, p. 22; nr. 6-7, p. 34; nr. 8-9, p. 32 (pentru catedra de
istoria literaturii romne moderne).
366 N. Tatu, Lucian Blaga la Universitate, n Societatea de maine, XII, 1935, nr. 3-4, p.
62.
367 S. Florea, De ce nu e chemat la catedra Lucian Blaga, n Romnia noua, III, 1935,
nr. 274 (15 dec.), p. 2.
368 Viata romneasca, XXVII, 1935, nr. 5-6, p. 116.
369 Ibidem, XXVIII, 1936, nr. 1, p. 67.

relata Chinezu ca Liviu Rusu, un elev al actualului rector de aici

si-a prezentat tezele de doctorat n estetica, pentru ca StefanescuGoanga l dorea tocmai la catedra tinuta n rezerva de atta vreme.
Oricte doctorate si-ar lua baiatul acesta se continua n scrisoare
ramne pentru mine o minte opaca, mediocra, lipsita de orice
acuitate. Si cnd ma gndesc ca el ar putea pune n discutie si chiar
mpiedica o serie de oameni distinsi sa ajunga la aceasta catedra,
mi se pare ca asistam nca o data la paradoxul ridicol ce
caracterizeaza ntreaga noastra viata. Si totusi s-ar putea ca omul
acesta sa izbuteasca nainte de tine, nainte de Blaga, de Vianu, de
Coculescu. Profetica intuitie, Stefanescu-Goanga fiind un om
foarte siret si foarte tenace si se pare ca pna-n cele din urma va sti
sa pulverizeze chiar sectiunea pornita n favoarea lui Goga cu atta
nsufletire de Puscariu, Lapedatu, Dragomir, Lupas etc370. Este,
poate, si explicatia pentru care Bazil Munteanu publica n toamna
lui 1935 un ciclu de trei articole despre Lucian Blaga, mtaphysicien
et pote du mystre, n LEurope Centrale371, care strneste si mai
mult mnia lui N. Iorga372.
Dar ceea ce nu s-a ntmplat pna acum la Universitatea
din Cluj se va reusi la Academia Romna. Cu toata opozitia lui N.
Iorga, n urma raportului ntocmit de S. Puscariu, L. Blaga a fost
ales membru activ la 28 mai 1936, abia dupa al treilea tur de
scrutin373. Nici aceasta nalta recunoastere nu a fost lipsita de
incidente, cu numeroase negocieri si aranjamente de culise,
avndu-se de nfruntat mai ales rezistenta lui Iorga care
marturiseste Blaga de cincisprezece ani se framnta mpotriva
mea; stiind de unde s-a pornit ura, mi dau seama [] ca Nicolae
Iorga e numele colectiv al unui considerabil numar de monstri374.
370 B. Munteanu, Op.cit., p. 296.
371 LEurope Centrale, X, 1935, no.40, p. 633-635; no. 45, p. 712-714; no. 760-762.
372 B. Munteanu, Corespondente, p. 456; N. Iorga. Corespondenta, II, ed. Ecaterina
Vaum, Bucuresti, Ed. Minerva, 1986, p. 369-370.
373 AAR. Dezbateri, t. LVI, 1937, p. 153-154; 167, 188.
374 B. Munteanu, Op.cit., p. 171.

Numai ca puterea aproape discretionara a acestuia la Academie, si

nu numai, se diminuase considerabil prin patrunderea n interiorul
naltului for a unei alte generatii ce nu mai accepta vechile
rnduieli si crizele de autoritate ale ilustrului istoric.
Receptia oficiala a lui Blaga, la 5 iunie 1937, avea sa
marcheze un moment important nu numai n plan biografic, ct
mai ales prin recunoasterea de catre cea mai elevata instanta a
productiei lui intelectuale. Beneficiind de un elogios Raspuns
formulat de I. Petrovici si bucurndu-se de prezenta lui Carol al IIlea, L. Blaga se putea considera la apogeu. Poate ca discursul
Regelui a cuprins cel mai sistematic semnificatia intrarii poetuluifilosof la Academie375. Iar pentru a surprinde atmosfera de culise,
nsemnarile zilnice ale Corneliei Brediceanu sunt, credem,
edificatoare prin sinteza faptelor petrecute cu prilejul rostirii de
catre sotul ei a celebrului discurs Elogiul satului romnesc:
Triumful de la Academie a fost mai mare dect mi-am putut
nchipui. ntreaga generatie tnara , de toate culorile politice, e
profund satisfacuta de cuvintele regelui. n schimb, batrnii din
Academie au plecat capetele, cnd regele a spus ca felicita
Academia pentru alegerea lui Blaga. N. Iorga a venit la sedinta cu
un teanc de volume noi de-ale lui, pe care voia sa le prezinte
regelui cu aceasta ocazie. Ulterior, Lucian a aflat de la prieteni ca n
timp ce-si tinea el discursul, Iorga soptea mereu cte ceva n
urechea vecinului, ca sa devieze atentiunea. Dar publicul asculta
cu ncordare, iar regele sorbea de-a dreptul fiecare cuvnt ce-l
rostea Lucian. [] Dupa ce a terminat regele, Iorga a exclamat:
Daca avem asa oameni mari n Academie, atunci eu nu mai am ce
cauta aici, si-a luat volumele si a plecat. [] Trecnd pe lnga el,
Lucian l-a auzit spunnd: Am sa-i arat eu acestui domn (regelui)
ca mai exista un Nicolae Iorga n tara, iar n antreu s-a oprit cu
niste academicieni batrni si le-a spus: discursul regelui nseamna
apologia pornografiei si a obscuritatii; atunci, academicienii, vadit
375 AAR. Dezbateri, t. LVII, 1938, p. 190-191.

plictisiti de teorismele lui Iorga, s-au ntors spre Lucian si l-au

felicitat calduros376.
Noua calitate de membru activ al Academiei va conferi lui
Blaga o noua imagine sociala si intelectuala, fructificata din plin de
fidelii sai sustinatori. ndeosebi S. Puscariu si mai ales O. Goga
depuneau eforturi pentru modificarea legii n nvatamntul
superior printr-un amendament ce ar fi usurat intrarea la
Universitate a membrilor Academiei, cel din urma fiind chiar el
interesat n aceasta chestiune. nsa demersul s-a dovedit a nu fi
tocmai usor, ndeosebi datorita mpotrivirii ministrului liberal C.
Angelescu. Pentru mai multa operativitate, Blaga acceptase si ideea
concursului, care la povata lui S. Puscariu are avantajul ca nu
poate nimeni sa-ti zica vreodata ca n-ai intrat pe poarta principala
n Universitate; reusita ar fi fost sigura pentru ca esti Blaga si
[] membru al Academiei iar presedintele comisiei voi fi eu.
Dupa experienta de la alte concursuri reuseste candidatul pe care-l
vrea presedintele377.
Chiar si asa, evenimentele s-au derulat anevoie si nu
tocmai n virtutea modelelor conventionale. A trecut aproape un
an de tratative si cautari pentru solutii ct mai convenabile si care
sa satisfaca toate interesele. Negocierile se purtau deja de la putere
la putere. Am fost ieri la Gonga i relata Puscariu lui Blaga, la 25
decembrie 1936. S-a ivit o posibilitate noua de a te avea la Cluj, pe
care as vrea s-o folosesc. Te rog nsa de cea mai perfecta discretie,
caci n asemenea cazuri cunoasterea planului n cercuri mai largi lar putea zadarnici. Concret, se preconiza bunaoara ca n locul lui
I. Valori de la Bucuresti (decedat) sa treaca Th. Capidan,
conferentiarul Sever Pop sa devina titular la catedra lui Puscariu
iar postul vacant sa fie schimbat n filosofia culturii si
transformat apoi n catedra, estetica ramnnd pentru L. Rusu etc,
etc. Vei avea marele avantaj argumenta Puscariu de a fi pus
376 Manuscriptum, XII, 1981, nr. 3, p. 162-163.
377 Ibidem , XXI, 1990, nr. 1, p. 137.

piciorul solid n universitate si la o disciplina pe care o doresti, iar

concursul pentru conferinta va avea bunavointa ntregii comisii
si nici un contracandidat. Important era sa se cstige timp, pentru
ca sa trecem eventual amendamentul legii prin parlament378. Nici
nu se putea face mare lucru de vreme ce Stefanescu-Goanga era
subsecretar la Ministerul Instructiunii, dar de la care se puteau
obtine totusi satisfactii datorita aspiratiei de-a deveni si el
academician, iar Blaga nu mai putea fi ignorat ntr-un atare
context.
Evident, situatia irita enorm, cu att mai mult cu ct i se
oferea ca certitudine o conferinta, dar pe baza de concurs, n vreme
ce se crease deja un precedent prin chemarea lui O. Goga la o
catedra special creata pentru el, Cultura romna moderna, prin
derogare de la dispozitiile legii (de la 1 noiembrie 1936)379. Dar n
acest caz, conjunctura i putea fi favorabila, tinnd cont de
prietenia ce-i lega si de firava alianta familiala dintre Goga si
Blaga. La 21 februarie 1936 S. Puscariu i va prezenta astfel noile
mprejurari: Viu de la Goanga []. Chibzuind bine toate
posibilitatile si toate sansele si dupa ce m-am consultat si cu unii
colegi, am ajuns la convingerea ca cel mai bun lucru este totusi sa
te prezinti la concursul pentru estetica. I-am spus deci lui Goanga
ca te vei prezenta si poate sa dea drumul publicarii concursului.
Stiu, pe de alta parte, ca Rusu e foarte plouat de cnd stie ca te are
ca concurent. n comisie voi fi eu presedinte, va fi Goga, Grimm de
la noi, iar de la Bucuresti probabil Caracostea, care e un mare
admirator al tau. Banuiesc continua Puscariu ca Gonga va
mai cauta vreo modalitate sa-mi propuna pentru ca sa salveze
estetica pentru Rusu, desi el mi-a declarat ca pentru a nu face
impresie de partialitate nici nu va primi sa fie membru n
comisie380.
378 Ibidem, p. 138-139.
379 Lucian Nastasa, ntregiri la biografia lui Octavian Goga, n Dacia literara, VI, s.n.,
1995, nr. 1. p. 20-21.
380 Manuscriptum, XXI, 1990, nr. 1, p. 141.

Dupa mai multe amnari strategice, la 9 martie se va

publica, n fine, vacanta catedrei de estetica dar, poate nu fara
intentie, sub titlul de Estetica generala cu deosebita privire la estetica
literara. Neexistnd n aceasta prima etapa nici o propunere de
chemare, s-a recurs la republicarea vacantei, pentru ocuparea prin
concurs, la 12 iulie acelasi an. Oricum, dupa declansarea
formalitatilor de nscriere, la care s-au prezentat trei candidati (L.
Rusu, L. Blaga si Radu Paul), titlul catedrei va constitui o noua
gaselnita pentru amnarea concursului (la 24 noiembrie 1937),
dupa ce consiliul facultatii din 6 noiembrie hotarse deja comisia
de examinare: Fl. Stefanescu-Goanga, Marin Stefanescu, P. Grimm
si S. Puscariu (din Cluj), D. Gusti (Bucuresti), Tr. Braileanu
(Cernauti) si M. Ralea (Iasi). n noile mprejurari, L. Blaga si
retrage candidatura, convins fiind ca sub guvernarea lui Tatarascu
si cu Stefanescu-Goanga subsecretar de stat la Instructiune Publica
nu are, practic, nici o sansa de reusita la estetica literara.
Finalmente, catedra va fi ocupata de L. Rusu prin chemare (la 23
martie 1938), n urma raportului semnat de Goanga, D. D. Rosca si
Vl. Ghidionescu, acestei maniere de promovare opunndu-i-se N.
Banescu si G. Giuglea381. Reactia nu s-a lasat asteptata, n
Curentul din 2 aprilie 1938 aparnd un articol nesemnat, Un nou
scandal n lumea universitara din Cluj, cu subtitlurile Consiliul
Facultatii de litere si dezice propriile sale hotarri si Nepotismul si
ostracizarile, norme de drept382.
ntre timp nsa, n noul guvern O. Goga-A. C. Cuza, L.
Blaga devine subsecretar la Ministerul Afacerilor Straine. n aceste
mprejurari, la 13 ianuarie 1938 D. D. Rosca redacteaza un Memoriu
pentru nfiintarea la Cluj a unei catedre de Filosofia culturii383,
validat la 19 ianuarie de catre consiliul facultatii iar la 27 ianuarie
de Consiliul de ministri. Evenimentele se succed ntr-o cadenta
uimitoare, deciziile si actele legislative derulndu-se aproape de la
381 Vezi Arh. St. Cluj, Facultatea de litere-corespondenta, dos. 3/1937-1938.
382 Vezi raspunsul decanului N. Draganu n Patria, XX, 1938, nr. 79 (8 aprilie), p. 2.
383 Arh. St. Cluj, Facultatea de litere-corespondenta, dos. 312/1937-1938 (vezi Anexa I).

o zi la alta, ajungndu-se pna la modificarea Legii pentru

organizarea nvatamntului superior, ce permitea astfel chemarea
lui Blaga n virtutea calitatii de membru activ al Academiei
Romane384. Actiunea s-a desfasurat n contra-partida cu ridicarea la
rangul de catedra a conferintei de Epigrafie si antichitati grecoromane, ocupata tot prin chemare de catre C. Daicoviciu385, si cu
satisfacerea altor interese precum aducerea lui Alex. Procopovici la
Lingvistica, titularizarea lui Romulus Vuia dupa 12 ani de
suplinire la Etnografie si folclor etc.
Devenit ntre timp ministru extraordinar si plenipotentiar
al Romniei la Lisabona, L. Blaga si va inaugura cursul la 17
noiembrie 1938 cu lectia Despre plenitudinea istorica, prezentat
deosebit de calduros numeroasei asistente de catre S. Puscariu
care, vreme de 15 ani, a fost indiscutabil cel mai fidel si constant
sustinator al poetului-universitar de acum. Renuntnd la
diplomatie una din conditiile chemarii sale si pe cale de a se
ntoarce definitiv la Cluj, Blaga s-a aflat n postura de profesor la o
alta catedra, de Sociologie rurala, cea anterioara fiind desfiintata
prin noua lege a nvatamntului superior care, printre altele,
eliminase iarasi posibilitatea chemarii. Desi materia era n sine
o universitate, mai ales asa cum concep eu satul romnesc386,
schimbarea l deranja vizibil deoarece ma plictiseste si ma costa
nzecit efort387. Devenise si el ntre timp un cumulard, ceea ce, se
pare, nu prea era pe placul sau: Nu pot sa fiu ntr-un singur an
marturisea surorii sale Letitia Pavel ministru, profesor, senator,
agricultor, membru n consiliul superior, hotelier, poet, dramaturg,
filosof si sa tin si conferinte388. Abia la 10 noiembrie 1938, la
propunerea lui Stefanescu-Goanga, consiliul facultatii din Cluj a
384 Pentru amanunte: Mircea Curticeanu, Prolegomene la o cariera universitara, si Pavel
Tugui, Lucian Blaga la catedra de Filosofia Culturii, citate la nota 1.
385 Arh. St. Cluj, Facultatea de litere-corespondenta, dos
386 B. Munteanu, Op.cit., p. 178.
387 L. Rugescu, Op.cit., p. 78.
388 Ibidem.

revenit la vechiul titlu al catedrei, Filosofia culturii (vezi Anexa

II), decizia fiind consfintita la 10 februarie 1940 de ministrul
educatiei de atunci si pretuitor al lui Blaga, N. Cartojan.
Parea a se mplini asadar aspiratia lui spre o catedra
universitara, aspiratie pusa din nou n cauza dupa 1945 prin
evolutia societatii romnesti spre un regim totalitar, comunist, care
va introduce o alta ierarhie a valorilor si n care Lucian Blaga iarasi
nu-si va mai gasi locul.
Pna a fost apreciat adnota S. Puscariu pe marginea
corespondentei cu poetul a fost necesar sa treaca prin grele vami
ale vazduhului ce rasar n calea celor ce nu umbla pe drumuri
batatorite si aspira la catedre universitare. Mai ales cnd au
mndria de a nu se caciuli si constiinta foarte accentuata ca li se
cuvine locul de ndrumator al tineretului gnditor389.

389 Manuscriptum, XXI, 1988, nr. 1, p. 64.

ANEXE

Memoriu catre onor. Consiliu al Facultatii de filosofie si litere

din Cluj pentru nfiintarea unei catedre de
Filosofia Culturii

Onorat Consiliu,

Sub influenta unor factori diversi, facultatea europeanului

de a ntelege culturile timpurilor celor mai ndepartate a crescut
enorm. Aceasta crestere a atras dupa sine largirea cmpului de
cercetare, dar ea a dus si la descoperirea unor probleme noi, unele
din ele surprinzator de noi. ntrebari pe care nu si le pusese omul
pana aici s-au ivit, ntrebari care cereau raspunsuri ct mai clare,
dar faptul ca acestea priveau de aproape probleme n legatura cu
cele mai importante interese spirituale ale omului. Cercetarea
atenta a aratat ca ceea ce numim noi att de simplu cultura e o
forma de existenta a carei natura si sens sunt destul de greu de
deslusit. Care sunt conditiile nasterii si dainuirii unei culturi si
unde trebuie cautate fortele propulsive ale ei; n ce consta
caracterul specific al unei culturi si de ce natura e raportul ntre
formele de manifestare particulare ale ei? Iata ntrebari care nu

puteau si nu pot fi dezlegate dect dupa un lung examen, sprijinit

de informatie metodica si ntinsa, si condus cu mare simt de finete.

Investigatiile ntreprinse n jurul acestor probleme au dus n
Germania zilelor noastre la constituirea unei discipline noi, numita
Filosofia culturii. Zic disciplina noua pentru ca filosofia culturii e
ramura filosofica cu obiecte si metode proprii.
Facnd aceasta constatare, nu vreau sa sustin ca
problemele de cultura (anumite probleme de cultura) n-au format
obiect de discutie filosofica si la unii gnditori mai vechi. Este
incontestabil ca se gasesc reflectii interesante asupra astorfel de
chestiuni la Vico, la Montesquieu, la Rousseau mai cu seama, la
unii romantici germani, si n sfrsit la mai toti ganditorii secolului
trecut care au facut filosofie a istoriei (sau si filosofie a istoriei).
Dar, cercetarile ntreprinse de acesti filosofi se tarmuresc la
discutia unor probleme speciale; fenomenul numit cultura,
considerat n ansamblul lui, n-a format la nici unul din acestia
obiectul central de analiza. Adica nici unul din acum amintitii
gnditori n-au vazut n toata amploarea ei si n-au pus n termeni
clari problema pe care o ridica existenta si rostul culturii ca atare.
Cteva din ideile n circulatie azi n filosofia culturii au fost
descoperite de romanticii germani. Se stie ca Hegel afirma ca exista
legatura strnsa ntre diversele forme de creatie spirituala religie,
arta, filosofie, morala, organizatie de stat etc ale unei mari epoci
de cultura, sau ale unui popor producator de cultura originala.
Orict ar parea de autonome la ntia vedere, formele acestea sunt
n legatura de corelatie organica unele cu altele si cu ntregul ale
carei parti sunt. Legatura dintre ele o face spiritul general al
timpului n care apare o mare cultura (Zeitgeist).
Dar, la gnditorii susamintiti, aceste idei care erau si ale
lui Goethe n-au depasit stadiul unor geniale anticipatii si forma
unor afirmatii interesante dar nedemonstrate. Ele au ramas
afirmatii ndraznete si la Taine si la Renan, care le mprumutasera
de la Hegel si Goethe, raspndindu-le cu scrierile lor n toata
Europa. n zilele noastre nsa, genialele anticipatii ale romanticilor,
adncite si controlate n Germania de modernii filosofi ai culturii,

mbraca haina de concepte tot mai bine definite si, cel putin n
parte, tot mai de aproape verificate. Activitatea desfasurata de
acesti gnditori n ultimii 30 de ani e extraordinara, iar rezultatele
dobndite sunt remarcabile.
Pentru a ilustra ce amploare si importanta au luat azi
aceste cercetari, sa mi se dea voie sa nsir cteva nume de autori ale
unor opere de seama si sa subliniez, fie si numai n treacat, cteva
rezultate mai nsemnate.
Iata numele: A. Dempf, W. Dilthey, H. Freyer, L.
Frobenius, H. Keyserling, Th. Litt, Muller-Lyer, H. Richert, E.
Rothacker, M. Scheler, G. Simmel, O. Spengler, E. Spranger, L.
Ziegler. Iar dintre precursori mai fie amintiti Nietzsche si I.
Bucckhardt.
Si acum iata rezulatele: n urma unor ntinse cercetari,
diriguite latent dar puternic de susanumitele anticipatii ale
romanticilor, ca de niste ipoteze ce urmau sa fie verificate, ideile lui
Goethe si Hegel despre legatura intima care ar uni ntr-un tot
unitar diferitele forme de manifestare ale unei culturi au devenit,
din afirmatii neprobate ce erau, fapte constatate. S-a aratat adica,
cu etnografia si istoria n mna, ca toate formele de creatie
spirituala originala ale unei epoci sau popor de cultura asculta,
pna n cele mai ascunse fibre ale lor, de o mare lege numita legea
unitatii stilistice. S-a constatat, astfel spus, ca orice cultura
veritabila arata un stil unic n toate creatiile ei. Stilul fu definit
deci ca unitate de forme dominante ntr-o varietate de continuturi
de cultura. Constatat la nceput numai n domeniul creatiei
artistice, stilul fu descoperit apoi ca fenomen dominant al culturii
omenesti n general, intrnd oarecum n nsasi definitia ei. Stilul
devine concept fundamental, categorie de ntelegere a tuturor
creatiilor culturale ale spiritului.
Fenomenului, odata constatat, i s-a cautat si o explicatie.
Adeptii conceptiei morfologice a culturii (Frobenius si Spengler) siau asumat aceasta sarcina. Sprijinindu-se si pe unele analize facute
de ctiva istorici ai artelor, Frobenius si Spengler cred a fi

descoperit ca exista o legatura strnsa ntre sentimentul spatiului si

stilul unei culturi. Sentimentul spatiului e, dupa acesti gnditori,
nu numai o componenta dominanta a stilului, ci factor determinant
al acestuia. Iata o descoperire interesanta. n orice caz nsa, iata o
ipoteza care s-a dovedit cum nu se poate mai fecunda. Cel dinti
care a enuntat-o si s-a straduit s-o verifice este Frobenius.
Frobenius a cautat sa arate ca-n toate creatiile culturii hamitice se
poate descoperi, mai mult sau mai putin ascuns, sentimentul
spatiului pestera; iar creatiile culturii etiopice sunt strabatute
toate de sentimentul spatiului infinit. Ideea lui Frobenius a fost
apoi adoptata de Spengler n celebra sa Prabusire a apusului cu
titlu de concept central si aplicata cu o uimitoare consecventa
pentru a explica unitatea stilistica a culturii antice, arabe (crestine)
si occidentale. Fiecare dintre aceste trei mari culturi au fost sau
sunt dominate de sentimente ale spatiului altfel si altfel structurat.
Unitatea stilistica a culturii antice a fost determinata de
sentimentul unui spatiu limitat, cea a culturii arabe (crestine) de
sentimentul spatiului-pestera (bolta), cea a culturii occidentale de
sentimentul spatiului nemarginit tridimensional s.a.m.d.
Se ntelege de la sine ca aceste rezultate, sau sa le zicem
mai modest idei, nu pot fi considerate nca drept bunuri definitiv
cstigate ale spiritului uman. Ele vor trebui aprofundate si
corectate, desigur temperate prin controlul sever pe care-l permit
oneste aplicatii pe teren. Nu e nsa mai putin adevarat ca ele s-au
dovedit deja si pna acum a fi niste admirabile ipoteze de lucru.
Interesul lor rezida mai ales n acest caracter al lor.
Am scris cele de mai sus, Onor. Consiliu, n nadejdea ca
voi reusi astfel sa scot n oarecare evidenta importanta pe care ar
pute-o prezenta discutia problemelor de cultura si noua disciplina
filosofica n ochii oricarui spirit cu interes real pentru astfel de
chestiuni si pentru rosturile culturii n general.
Dar, daca astfel stau lucrurile, mi se pare folositor, as zice
bucuros necesar, sa cautam sa initiem si tineretul nostru
universitar n marile probleme discutate azi de attia cercetatori si

gnditori de seama. Orizontul intelectual al studentilor nostri de

orice specialitate s-ar largi cu folos si pentru ei si pentru neam,
dndu-le posibilitatea sa ia ct mai deaproape cunostinta de noile
cercetari, sa se familiarizeze, sa zic asa, cu spiritul general n care
se pun marile probleme ce le ridica marile investigatii ntreprinse
pentru ntelegerea mai justa a naturii si a sensului fenomenului
cultura.. Este evident ca eforturile pe care le-ar face tineretul
nostru pentru a pricepe ce e cultura n general si care sunt
conditiile ei de dainuire si crestere, ar atrage dupa ele si o mai
adnca ntelegere a temeiurilor culturii noastre nationale si a
directivelor de viitor ale ei. n sfrsit s-ar putea ca darurile
creatoare ale sufletului tnar sa gaseasca n aceasta lumina o mai
dreapta pricepere a nevoii sacrificiului pe care orice spirit creator
de cultura trebuie sa-l faca, renuntnd la anumite lucruri
ademenitoare, dar neaducatoare de mntuire.
Cum nsa situatia materiala a studentilor nostri, n
majoritate fii de tarani, nu ngaduie luxul de a face cunostinta cu
spiritul si cu rezultatele noilor cercetari n tara lor de origine, se
impune ca o creatie folositoare nfiintarea unei catedre de filosofia
culturii la facultatea noastra. mi dau voie sa propun deci ca Onor.
Consiliu sa ceara Ministerului Educatiei Nationale nfiintarea ct
mai grabnica a susnumitei catedre.

Cluj, n 13 ianuarie 1938 D. D. Rosca

II

Motivare*

[1941]

La dorinta si cererea Consiliului profesoral al Facultatii de

litere si filosofie (Universitatea Cluj) s-a creat n anul 1938 o catedra
de filosofia culturii, la care prin unanimitate de voturi a fost
chemat d. Lucian Blaga.
Domnul Lucian Blaga, care se gasea atunci n diplomatie,
ca ministru plenipotentiar la Lisabona, n dorinta de a-si pune
puterile n slujba nvatamntului superior, a renuntat de bunavoie
la cariera diplomatica, n care a dus-o pna la cel mai nalt grad, si
a venit n tara sa-si ia n primire catedra de Filosofia culturii, la
care fusese chemat. Sosit n tara, d. Blaga s-a vazut repartizat la
catedra de sociologie rurala nou nfiintata de legea Calinescu,
singura catedra ce ramnea libera, si la care putea sa fie repartizat,
deoarece catedra de filosofia culturii fusese desfiintata prin
aceeasi lege. Dl. Blaga declara ca niciodata nu si-ar fi parasit cariera
diplomatica, daca ar fi prevazut ca se pot petrece schimbari asa de
arbitrare cum este aceea a catedrei de Filosofia culturii. Consiliul
profesoral, ca si d. Blaga, au cerut de atunci n repetate rnduri
revenirea la vechiul titlu al catedrei. Sub ministeriatul dlui profesor
Caracostea se facuse si se semnase chiar un decret n acest sens, dar
acest decret, din cauza evenimentelor politice, n-a mai aparut n

Monitorul Oficial. Acum noul decret cu privire la schimbarea

titlurilor catedrei da Consiliului profesoral posibilitatea de a cere
Ministerului sa modifice titlul actualei catedre de Sociologie
rurala n acela de Filosofia culturii.

* Motivare conceputa si scrisa de Lucian Blaga

(Arh. St. Cluj, Facultatea de litere corespondenta, dos. 830/1941-1942).

UNIVERSITATILE GERMANE SI FORMAREA

ELITEI INTELECTUALE ROMNESTI (1864-1944).
REFLECTII MEMORIALISTICE

ntemeierea n a doua jumatate a sec. XIX a Universitatilor

de la Iasi si Bucuresti (1864) nu a nsemnat neaparat si asigurarea
prghiilor elevate si eficiente de formare a elitelor intelectuale
romnesti. Desi statul s-a angajat n aplicarea unei politici
educative coerente si de anvergura, cel putin sub aspectul
legislatiei si al declaratiilor de intentie, punerea n practica a unui
nvatamnt superior modern pna spre 1900 nu s-a putut
mplini dect prin artificii si paleative, ceea ce a dat nastere la
stabilimente universitare defectuoase n organizare si functionare,
n care structura si calitatea profesorilor n-au putut constitui
stimuli n cooptarea si dialogul cu un corp studentesc ct de ct
motivat profesional390. n aceste conditii, cealalta Europa a
continuat sa ramna si mai departe principala sursa de instructie
superioara, spatiu de atractie si de referinta, cu implicatii majore n
390 Cf. M. Popescu-Spineni, Institutii de nalta cultura, Valenii de Munte, 1932; I. Gh.
Sendrulescu, Aspecte din organizarea si dezvoltarea Universitatii din Bucuresti ntre anii
1864-1878, n Analele Universitatii Bucuresti, istorie, vol. 20, 1961, p. 77-92; Al.
Balaci, I. Ionescu, Universitatea din Bucuresti, 1864-1964, Bucuresti, 1964; Istoria
Universitatii din Iasi, ed. Gh. Platon, V. Cristian, Iasi, Ed. Universitatea Al. I. Cuza,
1985; Universitatea din Iasi, 1860-1895. Pagini din istoria nvatamntului romnesc,
coord. V. Cristian, I. Agrigoroaiei, M. Cojocaru, Iasi, Ed. Universitatea Al. I. Cuza,
1987; O. Bozgan, Universitatea Bucuresti. Scurt istoric, Bucuresti, 1994.

procesul modernizarii societatii romnesti. n dorinta aproape

disperata de a nlocui vechile configuratii culturale, care
asigurasera prea putin progresul natiunii, si de a recupera n forta
decalajul temporal ce o separa de civilizatia apuseana391, tinerii cu
aspiratii elevate si-au ndreptat mereu privirile spre modelele
sociale si intelectuale central si vest europene. Chiar statul, prin
factorii diriguitori, a pus n practica un eficient si costisitor sistem
de formare n afara a elitei intelectuale autohtone, care, odata
revenita, avea sa promoveze aici standardele educationale si
stiintifice occidentale.
Din aceasta perspectiva, formarea noilor ndrumatori
spirituali n apusul Europei a fost si a ramas nca (n diverse
maniere) o tendinta nu numai obsedanta, dar si primordiala. n
1860, de exemplu (pentru a ne limita doar la perioada imediat
anterioara fondarii celor doua universitati n sens modern), au fost
trimisi la studii n strainatate Paris, Berlin, Bonn, Torino si
Mnchen 32 de bursieri din Moldova, dintre acestia, la
rentoarcere, noua devenind profesori universitari392. Mai mult
chiar, domnitorul Al. I. Cuza avea intentia de a ntemeia la Paris
un colegiu romn, proiect ce nu se va mplini dect mult mai
trziu, n perioada interbelica, prin fondarea Scolilor romne de la
Roma si din capitala Frantei.
Evident, nu e cazul aici de a insista asupra ponderei
tinerilor romni aflati la studii n strainatate, de altfel greu de
surprins statistic n etapa actuala a cercetarilor, desi eforturile sunt
notabile n aceasta directie. Semnificativ este nsa faptul ca prin
carentele nvatamntului superior romnesc si mirajul reprezentat
391 Vezi, n acest sens, E. Lovinescu, Istoria civlizatiei romne moderne, 3 volume,
Bucuresti, 1924-1926 (cu o noua editie n 1972, ngrijita de Z. Ornea, Bucuresti, Ed.
Stiintifica).
392 D. Berlescu, Universitatea din Iasi de la 1860 pna la 1918, n vol. Contributii la istoria
dezvoltarii Universitatii din Iasi, I, Bucuresti, 1960, p. 217. Pentru perioada de pna la
1864 vezi si A. Filimon, Legaturi stiintifice ale Universitatii din Iasi cu universitati
straine, n vol. Universitatea din Iasi. 1860-1985. Pagini din istoria nvatamntului
romnesc, citat, p. 133-137.

de apusul Europei, universitatile straine au detinut multa vreme

monopolul formarii elitei intelectuale autohtone. Se poate estima,
fara exagerare, ca n intervalul 1860-1918, aproape toti ministrii,
membrii cabinetelor ministeriale si alti nalti functionari au urmat
filiera studiilor n strainatate393. Doar n felul acesta se pot explica
sursele transformarii societatii romnesti si cum s-a reusit, sub
influenta modelelor occidentale, modificarea aspectului si
spiritului culturii nationale, pna atunci de factura orientala si
ortodoxa, foarte rapid la nivelul elitelor si n mod gradat la
celelalte paliere, mai profunde ale societatii.
Trecerea printr-o universitate occidentala a fost mereu
considerata ca un bun indice de formatie ambitioasa si de calitate.
Obtinerea unei diplome de licenta sau de doctorat n strainatate, ca
instrument al carierei, a devenit astfel obiectivul esential al
tinerilor cu aspiratii elevate, atestatul indiscutabil al competentelor
intelectuale si garantul reusitei sociale. n acest context, oricine
avea un titlu universitar, mai ales luat n strainatate spunea n
Marturisirile sale filosoful C. Radulescu-Motru, referindu-se la anii
1890-1900 , gasea naintea sa cariera deschisa gata394. n
consecinta, continuarea studiilor universitare n strainatate era
pentru toata generatia mea un lucru asa de natural, nct ea nu
cerea aranjamente prealabile [...]. Plecau, fiindca asa facea toata
lumea395. Iata de ce studiile n Occident au devenit pentru multi
dintre tinerii romni nu numai un mijloc de a se forma, de a se
393 Vezi Mihai Sorin Radulescu, Elita liberala romneasca (1866-1900), Bucuresti, Ed.
All, 1998. Pentru ct datoreaza corpul universitar romnesc (asimilat naltilor
functionari de stat, multi din profesori devenind ministri si prim-ministri, ori fiind
fruntasi ai diverselor partide politice) universitatilor europene, vezi Lucian Nastasa,
Le rle des tudes ltranger dans la carrire des professeurs duniversit roumains (18641944), n vol. Lenseignement des elites en Europe Centrale (19e-20e sicles), sous la
direction de Victor Karady et Mariusz Kulczykowski, Cracovie, Universit
Jagellonne, 1999, p. 149-158.
394 C. Radulescu-Motru, Marturisiri, ed. Sanda si Valeriu Rpeanu, Bucuresti, Ed.
Minerva, 1990, p. 69.
395 Ibidem, p. 38.

instrui, ct mai ales o modalitate de a se afirma, de a dobndi

atuurile principale n aspiratia spre pozitii sociale nalte. Din marea
varietate a tipurilor de calatorie, filiera studiilor pare sa fi fost
asadar cea mai importanta si semnificativa: ea urmarea un
program cu obiective bine precizate; se facea la vrste tinere (2025 ani), cnd individul e deschis spre cunoastere, spre alte
experiente; este cel mai important moment din ciclul initierii, cu
finalitati la ntoarcere, cei mai multi studenti ocupnd apoi functii
si prghii esentiale de putere intelectuala, politica si economica,
devenind la rndul lor ndrumatori n diverse domenii.
Revenind la observatiile aceluiasi C. Radulescu-Motru,
aflam si motivatii mai putin onorabile, dar care, n parte, reflecta o
stare de spirit oarecum reala: Aceasta plecare n strainatate
spunea el se facea aproape n mod mecanic, fara sa fie nsotita de
obisnuitele anticipari sentimentale. Tnarul romn pleca; nu
fiindca avea nostalgia unei culturi despre care i vorbisera altii si
pe care el nu o avea n tara, ci el pleca pur si simplu luat de curent.
Ajuns n strainatate, n afara de scoala unde avea sa urmeze, el nu
cunostea dect cafeneaua si restaurantul. Initierea n viata culturala
a strainatatii interesa pe foarte putini. Cei mai multi, chiar daca
ntrziau cu anii prin strainatate, se napoiau n tara, din punctul
cultural, asa cum fusesera la sosire. Aveau o diploma si cu aceasta
erau multumiti396. Evident, exista n aceste reflectii si o anume
doza de exagerare, explicabila prin aceea ca memorialistul, ajuns
profesor universitar dupa ce, n prealabil, urmase si el filiera
studiilor n strainatate, cauta indirect sa supraliciteze valoarea
institutiilor academice nationale, necesitatea ca tinerii romni sa
prefere n primul rnd universitatile autohtone si nu mediile
corupte ale Apusului. n fapt, cum am sugerat deja, nivelul
scazut al nvatamntului romnesc nu putea nici pe departe
satisface exigentele educatiei moderne europene de la cumpana
396 Ibidem. O critica a obiceiului de a merge la studii n afara tarii si la D.
Hurmuzescu, Studentii romni la universitatile straine, n Cultura romna, III, 1906,
nr. 4, p. 128-136.

secolelor XIX-XX. Era nevoie de reforme profunde nainte de a se

emite pretentia identitatii calitative dintre universitatile romnesti
si cele occidentale. Alexandru Lapedatu, fost student al
universitatii din Iasi si fara macar un stagiu de specializare n afara
tarii, dar ajuns profesor universitar si n mai multe rnduri
ministru al Cultelor si Artelor n perioada interbelica, avea sa
regrete n 1910, dupa o vizita n Germania, lipsa contactului cu
Apusul n anii adolescentei: Calatoria aceasta m-a convins si mai
mult de greseala ireparabila pe care am facut-o de a nu fi cautat si
eu, ca alti colegi, sa merg la studii n strainatate respectiv
Germania unde, n epoca aceea mergeau mai toti tinerii romni.
Regretul era prea tardiv. Ajunsesem la o vrsta [34 de ani] si ntr-o
situatie ca nu mai puteam repara nimic397.
n consecinta, apusul Europei a continuat sa ramna marea
atractie, singurul spatiu ce putea oferi nu numai sansele mplinirii
umane si intelectuale, ci si suficiente elemente de referinta, modele
culturale ce au jucat un rol fecund si mobilizator, surse de terapie
si idealuri de regenerare nationala. n acest scop s-au pus n lucru
strategii diverse, mai ales n ceea ce priveste locurile si bransele de
studii, pentru a optimiza la maxim rentabilitatea investitiei n
titluri si diplome straine, pentru ca specializarea ntr-un domeniu
nou, adeseori purtator al modernitatii, oferea sanse suplimentare
n accederea la universitate S-a nascut astfel un nou ideal
meritocratic care a pus n cauza vechile reguli, traditionale, de
reproductie si de recrutare a elitelor. Specializarea n afara, n
domenii fara echivalent n Romnia, s-a lovit nsa, adeseori, de
conservatorismul mediului universitar existent la un moment dat,
genernd conflicte ntre generatii sau ntre diverse grupuri de
putere universitara, pentru ca se intra n concurenta cu catedrele
clasice, ceea ce ar fi impus redefinirea programelor etc. Aceasta
strategie a spart totodata, periodic, monopolul materiilor clasice si
a modificat diviziunea muncii intelectuale, a dus la crearea de noi
397 Al. Lapedatu, Scrieri alese, ed. I. Opris, Cluj, Ed. Dacia, 1985, p. 195.

catedre n specialitati pna atunci absente, dar necesare prin

evolutia cunoasterii. Evident, daca n Apus, prin materii
specializate se ntelegea, de pilda, nsusirea limbilor orientale,
egiptologia, papirologia, istoria amerindienilor etc, la noi nu se
putea merge att de departe, iar un excelent sanscritist precum
Teofil Simenschi (cu temeinice studii n Germania) nu a putut
nicicnd sa profeseze n acest domeniu, ci a trebuit sa predea
greaca si latina. Alte discipline puteau fi considerate ca atare, data
fiind relativa ntrziere cu care aceste materii se impun la noi
(arheologia, bizantinologia, sociologia, etnologia etc).
Un rol principal n formarea intelectualilor romni din a
doua jumatate a secolului XIX si primele doua decenii al veacului
nostru l-au avut Franta, Germania si Austria, iar secundar Italia,
Ungaria, Belgia, Elvetia si Spania. Nu vom insista asupra acestei
ierarhii, lipsind nca acele analize socio-istorice temeinice care sa
indice aproape matematic fluxul de studiosi romni spre
diversele universitati europene. Eforturile depuse de Mikls Szab,
Sndor Tonk, Lszl Szgi, Cornel Sigmirean si Stelian Mndrut
doar pentru spatiul transilvan sunt nca greu de imaginat si pentru
regiunile extra-carpatice398. nsa, fara ndoiala, Franta si Germania
au dominat n mod indiscutabil, fiind principalele pepiniere de
398 Tonk Sndor, Erdlyiek egyetemjrsa a kzpkorban (1520-ig), Bukarest, Kriterion,
1979; Szab Mikls, Tonk Sndor, Erdlyiek egyetemjrsa a korai jkorban, 1521-1700,
Szeged, Jzsef Attila Tudomnyegyetem, 1992; Szgi Lszl, Magyarorszgi dikok
a Habsburg Birodalom egyetemein. I. 1790-1850, Budapest-Szeged, Etvs Lornd
Tudomnyegyetem Levltra, 1994; Szab Mikls, Szgi Lszl, Az erdlyiek klfldi
egyetemjrsa a XVIII. szzadban s a XIX. szzad elso felben, n Emlkknyv Jak
Zsigmond nyolcvanadik szletsnapjra, Kolozsvr, 1996, p. 470-483; Szgi Lszl, j
utakon nyugat fel...Hagyomnyok s vltozsok az jkori magyar egyetemjrsban (17891919), n Az egyetemi knyvtr vknyvei, Budapest, VII-VIII, 1997, p. 327-380; C.
Sigmirean, Istoria formarii intelectualitatii romnesti din Transilvania si Banat n epoca
moderna, Cluj, Presa Universitara Clujeana, 2000; Stelian Mndrut, Die rumnische
Intelligenz und die Wiener Universitt, 1867-1918. Allgemeine Betrachtungen, n Revue
Roumaine dHistoire, XXXIV, 1995, nr. 1-2, p. 97-107; idem, Rolul Politehnicii din
Viena n formarea intelectualitatii tehnice romnesti (1867-1918), n Xenopoliana, IV,
1996, nr. 1-4, p. 156-162.

licentiati si doctori romni n litere, istorie, filosofie, filologie,

drept, stiinte exacte si alte domenii tehnico-stiintifice purtatoare ale
modernitatii, la fel cum n domeniul medicinii Viena a prevalat,
mai ales pentru anii de pna la prima conflagratie mondiala.
Asadar, fara a contrapune spatiul german celui francez,
tezele referitoare la ponderea uneia sau alteia n modernizarea
noastra politica si culturala ar trebui reformulate n complexitatea
diverselor nuante ce le comporta. Pentru ca nu ar trebui sa se
creada ca admiratia pentru Franta si cultura ei au fost fara rezerve,
la fel cum nici atasamentul fata de Germania nu s-a bucurat de
unanimitate. Ceea ce nu poate fi adeverit nca general-statistic, se
dovedeste a fi mult mai complicat la nivelul elitelor, mai ales a
celor detinatoare de prghii esentiale de putere si care au jucat un
rol politic si cultural major n epoca. Sub acest aspect, influenta
germana nu a fost deloc insignifianta si fara urmari notabile. n
discursul sau la Academia Romna, din 1891, cnd se aniversau 25
de ani de la fondarea acestei institutii, marele om politic care a
contribuit decisiv la modernizarea tarii, Mihail Kogalniceanu, nu
ntmplator a insistat mai mult asupra mediului sau formativ din
anii adolescentei: Toata viata mea, si tnar si n vrsta coapta, am
marturisit n mai multe rnduri ca culturii germane, ca
Universitatii din Berlin, ca societatii germane, barbatilor si marilor
patrioti care au operat renaltarea si unitatea Germaniei, datoresc
n mare parte tot ce am devenit n tara mea si ca la focul
patriotismului german s-a aprins faclia patriotismului meu
romn399. Erau afirmatii ale celui care, dupa un scurt sejur
studentesc la Lunville alaturi de fiii domnitorului Mihail Sturdza,
a trebuit sa-si desavrseasca formatia intelectuala departe de
contagiunea ideilor revolutionare, la Berlin, ntr-un mediu
auster, unde educatia este mai profunda, moravurile mai inocente
si obiceiurile mai patriarhale400.
399 Analele Academiei Romne. Dezbateri, s. II, t. 13, 1890-1891, p. 264.
400 Cf. Al. Zub, Mihail Kogalniceanu istoric, Iasi, Ed. Junimea, 1974, p. 67-103.

Exemplul Societatii Junimea este mai mult dect revelator,

prin prestigiul social, literar si intelectual fara rival n perioada
1866-1918, dar si dupa aceea, precum si prin influenta exercitata n
viata politica a societatii romnesti. Titu Maiorescu, seful
incontestabil al acestei grupari, care a jucat un rol decisiv n
orientarea culturii romne pna la primul razboi mondial, avea o
formatie strict germana (liceul la Viena, universitatea la Berlin si
doctoratul la Giessen), chiar daca cultura franceza nu i-a fost deloc
straina (studii de drept la Paris ntre 1859-1861). Desi majoritatea
membrilor Junimii (printre ei numerosi universitari, oameni
politici ajunsi n fotolii ministeriale, nalti functionari etc) aveau o
formatie franceza, cu toate acestea tonul si directia ideologica erau
date de o relativa minoritate (o patrime) care privea cu mare
admiratie spre cultura germana, considerata prin disciplina si
rigoarea ei, prin conservatorism, drept singurul model ce ar servi
intereselor societatii romnesti, n vreme ce modelul francez era
acuzat de prea multa superficialitate si spirit revolutionar401. Titu
Maiorescu, transformnd Societatea ntr-o fractiune politica mai
nti, apoi n partid, a acaparat treptat importante prghii de
putere, atingnd apogeul n 1913 cnd, ca sef de guvern, a prezidat
Congresul pacii balcanice. Totodata, ca ministru al educatiei ori ca
rector al Universitatii din Bucuresti, a contribuit la orientarea
diverselor branse de studii spre modelul german, rezultat evident
n structura nvatamntului superior romnesc pna n preajma
celui de-al doilea razboi mondial. Nu ntmplator, unul dintre
junimisti si protejat al lui Maiorescu, universitarul Ion Bogdan, a
fost nsarcinat sa studieze la fata locului principiile si modul de
organizare al scolilor germane, elabornd la ntoarcere, n 1886, un
voluminos raport402. Asadar, Maiorescu a pus n lucru un nou tip
401 I. Bogdan, Raport asupra scoalelor secundare din Germania, Bucuresti, Ed. C.Gbl,
1886, VIII-260 p.
402 Pentru aceste aspecte vezi C. G. Bedreag, Quelques aspects de Junimea de Iassy.
1863-1872-1885, n vol. Omagiu lui Ion I. Nistor, 1912-1937, Cernauti, Tip. Glasul
Bucovinei, 1937, p. 121-155.

de actiune sociala si culturala promovnd totodata o noua forta,

intelectocratia , achizitiile sale initiatice din spatiul german
alcatuind fundamentul demersurilor lui n spatiul romnesc. A fost
mereu atent n selectia tinerilor, le-a canalizat energiile spre
directia conceputa de el, a profitat de pozitia sa politica si sociala
oferindu-le cu generozitate burse (ndeosebi pentru Germania),
posturi, sanse de afirmare etc. El este cel care impunea discipolilor
aflati prin capitalele europene sa-i ofere n schimburile epistolare
descrieri ct mai fidele ale evenimentelor politice si culturale de
acolo, a locurilor vazute si a celor constatate. Impunea asadar,
printr-un subtil tact pedagogic, exercitiul initierii si cunoasterii
prin observatie directa, prin spirit critic si comparatie. Sub
impulsurile lui Maiorescu, calatoriile de studii n strainatate au
capatat intentii si scopuri riguros motivate, ct mai bine
organizate, cu finalitati benefice n societatea romneasca.. La
initiativa si prin interventiile lui directe si eficiente au studiat n
Germania viitoare personalitati ale culturii noastre, precum C.
Radulescu-Motru, P. P. Negulescu, Teohari Antonescu, D.
Evolceanu, C. Litzica, Al. Philippide, I. Al. Radulescu-Pogoneanu,
S. Mehedinti etc, cu totii lasnd posteritatii desi adeseori
inconstient pagini descriptive si analitice de impresionanta
vigoare.
403
Din aceasta perspectiva, literatura memorialistica
romneasca ofera suficiente pagini pentru a ntocmi un Corpus de
texte relative la impactul universitatilor germane asupra formarii
elitei noastre intelectuale. Edite sau inedite, acestea constituie o
sursa de prim ordin si se nfatiseaza ntr-o mare diversitate de
forme (de la texte memorialistice propriu-zise, corespondenta,
interviuri etc, pna la rapoarte ntocmite la cererea Ministerului
Instructiunii).
403 Vezi vol. Titu Maiorescu si prima generatie de maiorescieni. Corespondenta, ed. Z.
Ornea, Bucuresti, Ed. Minerva, 1978.

O analiza sumara a personajelor care au calatorit si au lasat

posteritatii imagini despre Germania indica un dezechilibru
semnificativ n ceea ce priveste orientarea profesionala. Materiile
filologice dominau de departe, n vreme ce la polul opus medicina
este aproape absenta. Dreptul este prea putin prezent, nsemnari
jurnaliere pastrndu-se doar de la Iacob Negruzzi, care
nregistreaza mai curnd este adevarat ca fidel viata cotidiana,
cu ntmplarile marunte, aparent nesemnificative, ale unui tnar
care a locuit la Berlin 11 ani, unde urmase anterior, asemeni lui P.
P. Carp, si Deutsch-franzsische Gymnasium404. A. D. Xenopol ar fi
un alt exemplu, dar n fragmentul sau memorialistic se arata mai
putin preocupat de studiile lui juridice din Germania, cochetnd
ndeosebi cu filosofia si istoria, pentru ca mai apoi sa-si ndrepte
mereu atentia spre ce se petrecea n spatiul cultural francez405.
Stiintele exacte si cele tehnice capteaza spiritele ntr-o masura mai
buna, ndeosebi dupa primul razboi mondial. Sub acest ultim
aspect, Dan Radulescu, unul din cei mai de seama chimisti romni,
profesor la Universitatea din Cluj n perioada interbelica, ofera n
Memoriile sale descrieri relevante si pline de substanta n ceea ce
priveste Berlinul si ndeosebi efectul benefic de a fi fost timp de doi
ani n preajma lui Max Planck, prin anii 1911-1913406. Regasim la el
acelasi entuziasm si fascinatie ca la Emanuel Bacaloglu, care cu
sase decenii mai devreme se specializase n chimie la Leipzig,
Germania fiind n a doua jumatate a secolului XIX spatiul unde se
construisera primele laboratoare sistematice n domeniu.
Concluzionnd parca, Iorgu Iordan explica n cteva pagini din
nsemnarile lui memorialistice motivatiile profunde ale studiosilor
romni de a merge n Germania, n primul rnd datorita
posibilitatilor numeroase de a se instrui n sensul larg al
termenului, n afara stiintelor umaniste romnii prefernd chimia,
404 Iacob Negruzzi, Jurnal, ed. Horst Fassel si Dan Manuca, Cluj, Ed. Dacia, 1980.
405 Vezi Istoria ideilor mele, n vol. Scrieri sociale si filosofice, ed. N. Gogoneata si Z.
Ornea, Bucuresti, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1967, p. 370-375.
406 Dan Radulescu, Memorii, Cluj, Ed. Dacia, 1979, p. 135-188.

amintita mai sus n care nemtii erau extrem de tari, spune el ,

si ingineria (Politehnica din Charlottenburg), Iordan fiind totodata
uimit de libertatea relatiilor dintre sexe si de ponderea studentelor
n nvatamntul universitar. 407
Este de la sine nteles faptul ca treziti din letargia moldovalaha, studiosii-memorialisti depasesc repede simplele intentii de
instructie universitara, calatoria transformndu-se de cele mai
multe ori ntr-un extraordinar exercitiu de informare si cunoastere
mult extinsa la toate palierele societatii germane. n afara
descrierilor si aprecierilor asupra unor universitati precum
Gttingenul (leaganul renasterii universitare germane), Berlinul,
Leipzigul, Halle, Bonnul sau Heidelbergul, nu este neglijata nici
viata cotidiana, economia, starea politica si culturala. De aceea,
multe din relatari devin veritabile marturii-document de epoca, n
care tensiunea diferentelor de civilizatie dintre cele doua spatii
anevoie a putut fi escamotata. Vasile Prvan, aflat la Jena pentru
specializare n arheologia clasica, considera de datoria sa sa
informeze pe cei din tara despre realitatile din spatiul teuton,
publicnd n Vointa nationala cteva Schite din viata sociala
germana408, n care, finalmente, lansa provocatoarea ntrebare:
cnd va veni si la noi, cu acelasi ritm naltator si sfnt al luminii
progresul prin institutiile de cultura? Era, poate, si reactia fireasca
la suspiciunea mereu afisata de profesori fata de cei veniti din
Romnia, asa cum rezulta din epistola adresata lui I. Bogdan n
iunie 1905, din Berlin, si n care i spunea ca ceea ce m-a amart
nsa, nu att pentru mine, ct pentru tara noastra, a fost
nencrederea, aproape dispretul, cu care suntem tratati de nvatatii
de aici409.
Nu vom insista acum asupra sentimentelor de uimire, de
ncntare sau de dezamagire naiva manifestate de calatori pentru
407 Iorgu Iordan, Memorii, I, Bucuresti, Ed. Albatros, 1977, p. 229.
408 n Vointa nationala, XXI, 1904, nr. 5903, p. 1-2; nr. 5904, p. 1 (semnat: V.
Andrei).
409 V. Prvan, Corespondenta si acte, ed. Al. Zub, Bucuresti, Ed. Minerva, 1973, p. 18.

tot ceea ce a nsemnat lumea extrauniversitara, poate mult mai

interesanta si cu o pondere mult mai mare n economia
descrierilor. Calatoria de studii a ramas pentru cei mai multi
principala ndeletnicire, fiind mai cu totii preocupati sa-si ndrepte
pasii spre acele stabilimente care ofereau finalitati profitabile mai
apoi n tara. Este si explicatia pentru care aproape toti studentii
romni aflati n Germania au trecut cel putin prin doua-trei
universitati, parca mereu nehotarti si n cautare de tot felul de
facilitati sau stimulente intelectuale.
Privita dinspre Romnia, universitatea germana oferea
nainte de toate o abundenta de cursuri si de catedre, garantie n
opinia romnilor a unei activitati intelectuale intense. Aceasta
comparatie cantitativa a devenit repede un exercitiu de stil pentru
a se cere si la noi crearea de noi catedre, existnd n arhiva
ministerului instructiunii numeroase memorii si rapoarte prin care
se sublinia ntrzierea noastra stiintifica, enumerndu-se o lunga
lista de cursuri si materii care lipseau. Germania a constituit
asadar, n primul rnd, un model pedagogic. Foarte multi
memorialisti sunt fascinati de acest aspect, o mare parte din
reflectiile lor avnd ca tema fundamentala descrierea
universitatilor din punct de vedere institutional-organizatoric, a
cursurilor, a corpului profesoral, a evolutiei diverselor discipline
de studiu etc.
Modelul german aparea n epoca ca singura alternativa
posibila la sistemul napoleonian sclerozat410, lucru recunoscut de
altfel si de francezi. Celalalt model existent, cel din Anglia, nu se
bucura de un prea mare prestigiu si parea netransportabil datorita
410 Reflexii si comparatii ntre modelul german si cel francez napoleonian universitar
vezi n Einsamkeit und Freiheit neu besichtigt. Universittsreformen und
Disziplinenbildung in Preussen als Modell fr Wissenschaftspolitik im Europa des 19.
Jahrhunderts, hrsg. Gert Schubring, Stuttgart, Steiner Verlag, 1991, 336 p. Pentru a
particulariza, vezi Philologiques I. Contribution lhistoire des disciplines littraires en
France et en Allemagne au XIXe sicle, d. Michel Espagne, Michel Werner, Paris, dit.
de la MSH, 1990.

.. Pe de alta parte fapt insesizabil memorialistilor din

epoca, dar pe care analistii de azi l-au evidentiat deja ,
universitatile germane traversau si ele spre sfrsitul secolului XIX
o criza de identitate, generata de reculul idealului humboldian,
universalist si dezinteresat, n fata unei Germanii utilitariste n care
efectivele de studenti sporeau incredibil, noile stabilimente tehnice
concurau universitatile traditionale si n care cultura generala
pierdea teren n fata tentatiilor pe care le ofereau strictele
specializari. La 1893, Dimitrie Evolceanu ca multi altii nu
ntelegea prea bine fenomenul n toata dimensiunea si implicatiile
lui, nsa l intriga la culme faptul ca n Germania, n domeniul
filologiei bunaoara, cursurile generale lipseau aproape cu totul n
detrimentul acribieilegaturilor strnse cu biserica si prin sistemul de finantare de tip
medieval411412413. Era si acesta un motiv pentru unii de a
apara modelul francez n fata hegemoniei germane (mai ales n
cazul disciplinelor canonice: filosofie, istorie). nsa un congener al
celui de mai sus, istoricul Nicolae Iorga, vedea lucrurile si din alta
411 O marturie de epoca a unui universitar american format n Germania, care
compara evolutia universitatilor anglo-saxone si germane ntre cele doua razboaie:
Abraham Flexner, Universities: American, English, German, New York, Oxford,
Londres, Toronto, Oxford University Press, 1930, IX-381 p.
412 Vezi Fritz K. Ringer, The Decline of the German Mandarins, Cambridge (Mass.),
Harvard University Press, 1969; Ch. Mac Clelland, State, University and Society in
Germany, 1700-1914, Cambridge, Cambridge University Press, 1980; Konrad H.
Jarausch, Students, Society and Politics in Imperial Germany. The Rise of Academic
Illiberalism, Princeton, Princeton University Press, 1982; Hartmut Titze, Der
Akademikerzyklus, Gttingen, Vandenhoek & Ruprecht, 1990; Les Universits
germaniques. XIXe-XXe sicles, sous la direction de Ch. Charle, numar special al
revistei Histoire de lducation, nr. 62, 1994 s.a. Pentru statistici comentate asupra
efectivelor de studenti n universitatile germane vezi: Das Hochschulstudium in
Preussen und Deutschland 1820-1944. Datenhandbuch zur deutschen Bildungsgeschichte,
I. Band, Hochschulen, hrsg. Hartmut Titze, Goettingen, Vandenhoeck und Ruprecht,
1987, 304 p. Despre implantatiile stiintifice germane n strainatate, prin o teorie a
imperialismului cultural german, vezi Lewis S. Pyenson, Cultural Imperialism and
Exact Sciences. German Expansion Overseas, 1900-1930, New York, Peter Lang, 1985,
XVI-342 p.
413 Titu Maiorescu si prima generatie de maiorescieni, p. 251.

. Toate erau asa de bine rnduite n aceasta

Germanie wilhelmiana marturisea el aproape trei decenii mai
trziu nct se faceau de la sine, fara sa ai nevoie a intra
numaidect n legaturi cu oamenii. Se pare nsa ca nici Berlinul
nu-l ncntase prea mult, pentru ca va continua sa afle, n acelasi
spatiu german, un alt mediu universitar mult mai n concordanta
cu temperamentul sau pasional si independent. ndreptndu-se
spre Leipzig, nu lasam n urma nici un profesor de care sa fi fost
legat, nici un coleg german, dar absolut nici unul, pe care sa-l fi
cunoscut. Abia aici, la Leipzig intram n adevarata viata
germana, n viata germana a sudului, mai blnda, mai zmbitoare,
mai prietenoasa, o viata nascuta, iar nu facuta, fara nimic din
constrngerea pe care n orice detaliu al existentei o gasisem la
Berlin
perspectiva. n 1891 el parasea Parisul, pentru a merge la Berlin,
fara o marturisire de recunostinta fata de profesorii mei
[parizieni]
. Examenul de doctorat se facea fara nici o solemnitate
(...), prin vreo camaruta oarecare, de la profesor la profesor, cu un
singur element de datina, fracul de mprumut (...) care nlocuia
vechea roba medievala. Publicul nu era admis. Totul se petrecea
simplu si iute
414415416417. Era exact mediul ce-i trebuia lui, pentru a obtine
mai repede si fara complicatii doctoratul mult rvnit, asa cum
procedasera si altii anterior si cum, de exemplu, va mai face si
discipolul lui Iorga, Vasile Prvan, ajuns profesor universitar pe
baza unui doctorat sustinut n 1908 la Breslau (Wroclaw), dupa ce
ezitase n fata lui Otto Hirschfeld (Berlin) si Wilken (Leipzig).
414 N. Iorga, Orizonturile mele. O viata de om asa cum a fost, ed. Valeriu si Sanda
Rpeanu, Bucuresti, Ed. Minerva, 1984, p. 141. Pentru Germania mai vezi: N. Iorga,
Note de drum, Valenii de Munte, Tip. Neamul romnesc, 1913; inexplicabil,
nsemnarile memorialistice sau notele de calatorie referitoare la acest spatiu sunt
putine. Abunda nsa notele de calatorie pentru Italia ndeosebi, Franta, Portugalia,
Serbia, Spania, America.
415 Ibidem, p. 144.
416 Ibidem, p. 147.
417 Ibidem, p. 149.

Cam la fel s-au petrecut lucrurile si cu alti studiosi romni

care au sperat sa-si desavrseasca formatia intelectuala n capitala
Frantei. n toamna lui 1889, de pilda, C. Radulescu-Motru
urmareste la Sorbona cursurile fiziologului H. Beaunis, fara o
atractie speciala, ca multi alti romni comportndu-se precum un
diletant n voiaj, bucurndu-se mai mult de placerile
metropolitane si de bogata oferta literara. Anul ct am stat la
Paris spune el a fost dezordonat n ceea ce priveste programul
studiilor. (...) Am trait un an de viata cosmopolita. Abia n toamna
urmatoare, la ndemnul lui Jules Soury de la cole des Hautes
tudes, va merge n Germania, mai nti Heidelberg, apoi la
Mnchen, unde ncepe o alta viata, cu frecventarea regulata a
cursurilor si bibliotecii, cu vizitarea teatrelor si pinacotecilor etc,
totul dupa un plan regulat. La Leipzig face practica n
laboratorul lui Wilhelm Wundt fondatorul psihologiei
experimentale , unde l impresioneaza atmosfera de gndire
pura si n care domnea un spirit foarte liberal, savantul fiind
un profesor minunat, care nu cauta sa-si impuna parerea lui, ci
dadea libertate deplina elevilor sai418. Lui W. Wundt i va datora o
buna parte din formatia sa intelectuala si Petre Andrei, viitorul
profesor de sociologie de la Universitatea din Iasi.
Asadar, mult mai elogiosi si deplin atasati de modelul
intelectual german s-au dovedit a fi cei care cautau sa scoata
cmpul lor propriu de studiu de sub dominatia exclusiva a
traditionalelor ntocmiri asa-zis literare si de a gasi o alternativa
n modelul stiintific implantat mai puternic n Germania. n afara
lui C. Radulescu-Motru citat mai sus, pentru psihologia
experimentala, se cuvin a mai fi amintiti Teohari Antonescu pentru
arheologie, Simion Mehedinti pentru geografie, Nicolae Banescu
pentru bizantinologie, Stefan Zeletin pentru sociologie istorica s.a.
nsa cel mai revelator exemplu l constituie filologia romanica,
lingvistul german Friedrich Diez fiind cel ce a creat o puternica
418 C.Radulescu-Motru, Marturisiri, p. 23-30, 44-47.

traditie si mai ales o scoala n studiul strict stiintific al idiomurilor

neolatine. Iar prin succesorul sau, Meyer-Lbke (anterior profesor
la Jena si Viena), universitatea din Bonn a atras mereu pe cei mai
reprezentativi filologi romni. n Memoriile sale, Iorgu Iordan
explica, credem, cel mai complet ratiunile profunde ce puteau
determina frecventarea unei universitati germane, ncepnd cu
existenta catedrelor strict specializate si pna la sistemul de
recrutare a corpului didactic419.
Ocupnd o pozitie dominanta n domeniul cercetarii
europene nca de la finele sec. XIX, cu remarcabile inovatii
pedagogice prin instituiea seminariilor si laboratoarelor , prin
propunerea a noi si noi domenii de interes didactic, nvatamntul
superior german devenise n primul rnd un spatiu al concurentei
ntre diverse stabilimente universitare420. De altfel, pedagogia, ca
disciplina de studiu, a constituit pentru tinerii romni un domeniu
favorit, cu adevarat apt sa reformeze si sa amelioreze nvatamntul
autohton. Plecnd n 1907 pentru trei ani la Jena, Onisifor Ghibu
motiveaza n volumul sau de memorialistica, Pe baricadele vietii.
Anii mei de nvatatura, ratiunile acestei optiuni, ntruct orasul, pe
vremea aceea, era metropola mondiala a pedagogiei. Mai apoi,
acelasi mare pedagog si artizan al Universitatii din Cluj, unde a
fost si profesor, s-a ndreptat spre Heidelberg, atras nu de faima
lui de vechi oras studentesc cu traditii de idile si de farmec unic, ci
de faima a doi profesori, Wilhelm Windelband (de istoria
filosofiei) si Ernst Troeltsch (teolog)421. Iar un traseu asemantator a
avut si Vladimir Ghidionescu, devenit profesor de pedagogie la
Cluj si fondator al unui excelent Laborator de pedagogie
419 I. Iordan, Memorii, II, Bucuresti, Ed. Albatros, 1977, p. 28-69. Pentru o mai scurta
calatorie n Germania, nainte de primul razboi, vezi vol. I, p. 220-231.
420 Vezi Rudolf Stichweh, La diffrenciation des disciplines dans les universits allemandes
du XIXe sicle, n Histoire de lducation, Paris, no. 62/1994 (numar special sub
titlul Les universits germaniques. XIXe-XXe sicles, sub directia lui Ch. Charle), p. 5573.
421 O. Ghibu, Pe baricadele vietii. Anii mei de nvatatura, ed. Nadia Nicolescu, Cluj, Ed.
Dacia, 1981, p. 131; n general, pentru Gemania vezi p. 169-185.

experimentala si pedologie, primul din spatiul romnesc. Asadar,

punerea n lucru a nvatamntului specializat de initiere n
metodele de cercetare a fost un mijloc de atragere a studentilor
celor mai mobili si mai motivati. La toate acestea, cum s-a sugerat
deja, la sfrsitul sec. XIX s-au adaugat si argumentele utilitariste n
functie de competitia economica si culturala internationala.
Pe de alta parte, multi din calatori fiind aspiranti la pozitia
de profesor universitar, sau aflndu-se ntr-o pozitie de
asteptare, au consacrat o parte din nsemarile lor situatiei
corpului didactic. Ceea ce impresioneaza mai mult pe romni este
pozitia sociala pe care o aveau universitarii germani, pozitie ce le
conferea privilegiul de a fi foarte prolifici din punct de vedere
editorial, facilitndu-le astfel sansa hegemoniei culturale. De aceea,
Iorgu Iordan considera necesare unele explicatii pentru
cunoasterea sistemului de organizare a nvatamntului superior
german, dar, si, lucru mai important, pentru ntelegerea calitatilor
acestui sistem, care a dat de-a lungul timpului rezultate
extraordinare, impresionndu-l mai ales libertatea
academica422, n alegerea cursurilor si a profesorilor; n cooptarea
si salarizarea acestora dupa valoare etc. Nu-i de mirare ca fiecare
universitate germana afirma Iorgu Iordan , indiferent de
vechimea ei si de importanta statului unde se gasea, avea, printre
membrii corpului ei didactic, doua sau trei somitati pe plan
mondial; Noi romnii, desi am organizat nvatamntul, de toate
gradele, dupa modelul francez, am imitat pe germani n ce priveste
salarizarea profesorilor423. n 1909, Ion Andriesescu viitor
profesor de preistorie la Bucuresti i oferea lui Vasile Bogrea o
veritabila analiza comparativa ntre diversele centre universitare
germane, cu reflectii amare n ce priveste starea institutiilor
similare din tara. Referindu-se la Berlin, de exemplu, uimirea sa e
fara retineri: Mijloacele materiale nu picura, curg, si nu se cruta
422 Iorgu IordanOp.cit., II, p. 36-37.
,
423 Ibidem, p. 37.

banul cnd e vorba de scoli si cultura, mai ales ca pentru prusaci e

o chestie de ambitie a completa Universitatii putinatatea anilor
vechimei cu bogatia mijloacelor culturale e drept, fara pereche.
Astfel, se ridica Universitatea cea noua din Berlin deasupra tuturor
celorlalte, care se mndresc ca au apucat veacul de mijloc. Este
impresionat ndeosebi de biblioteca din Berlin, pe care o considera
unica n lume: nu e carte si nu e colectie veche sau noua care
daca nu e n biblioteca, ceea ce se ntmpla rar sa nu fie, [este]
cautata la toate bibliotecile germane si adusa celui ce a cerut-o [...].
E o organizatie model, care explica constiinciozitatea pna si a
celor mai mediocre cercetari ale nemtilor424. n acelasi registru se
nscriu si descrierile lui Ion A. Radulescu-Pogoneanu facute
mentorului sau din tara, Titu Maiorescu, atunci cnd se opreste la
Berlin si Leipzig425.
Ceea ce a entuziasmat cu adevarat pe intelectualii romni a
fost libertatea de care se bucurau studentii. Ea constituia o ruptura
de cutumele nvatamntului secundar si pregatea ntr-adevar
pentru autonomia vietii adulte. Autorii nostri sunt sedusi de
sociabilitatea juvenila intensa, de Korps sau Burschenschaften, care
ntretin uzajele aristocratice ale duelurilor sau betiilor colective.
Pe vremea aceea, n Germania rememora C. Radulescu-Motru ,
ntreaga viata studenteasca era organizata n corporatii. Unele
aveau coduri de onoare foarte complicate, practicau duelul si
mentineau n veacul al XIX-lea o mentalitate perimata. Totusi
aceste organizatii si aveau importanta lor, caci nivelau diferentele
dintre clasele sociale, punnd pe nobili n directa legatura cu
intelectualii de origine burgheza sau proletara426. Totul se
petrecea dupa o tipologie ndelung exersata si care facea deliciul
424 Documente literare, I, ed. Gh. Cardas, Bucuresti, Ed. Minerva, 1971, p. 66-67. Vezi
si scrisoarea lui Andriesescu catre N. Iorga, din 29 iulie 1909, despre jubileul de 500
ani a Universitatii din Leipzig (I. E. Toroutiu, Studii si documente literare, X,
Bucuresti, 1940, p. 17).
425 Titu Maiorescu si prima generatie de maiorescieni, p. 406-419.
426 C. Radulescu-Motru, Marturisiri, p. 27.

mai tuturor tinerilor. Aflat la Heidelberg, de pilda, acelasi autor

reda circumstantele initierii n viata studenteasca prusaca,
circumstante descrise de multi alti intelectuali romni, evident cu
mai multa sau mai putina pudicitate: Timp de trei luni, ct am
stat aici, mi-am primit botezul de comiliton, dupa cel mai strict
ritual. Nopti petrecute cu cntece si bautura de bere; excursii pe
rul Neckar (...); serbari de tot felul la vechiul castel si prin
localitatile nvecinate; o viata cu un cuvnt de pierde-vara, dar
o viata nu lasata la voia mea libera, ci regulata ca un ceasornic de
canonul Burschenschaftului427. Nici Iorgu Iordan, n timpul
sejurului sau la Bonn, nu a renuntat la bucuriile oferite de
corporatiile studentesti, nsa de alta natura, este adevarat, pe care
le descrie n aceleasi Memorii, cnd se refera, de pilda, la
sarbatoarea Rusaliilor (in germ. Pfingsten) si placerea de a petrece
n grup; cele doua semestre de studentie la Bonn conchide el
au fost, daca judec bine, extraordinar de rodnice n ce priveste
dezvoltarea mea profesionala428. De altfel, Vasile Prvan, cu tot
temperamentul sau auster si predispus mai mult la studiu dect la
activitatile extrauniversitare, surprinde o suma de trasaturi de
caracter ale poporului german pornind de la felul n care acesta si
petrece timpul liber, evident, cu referiri critice la situatia din tara si
concluzionnd ca disciplina intelectuala si morala a unui popor
poate sa-i produca petreceri si bucurii de cel mai nalt grad chiar
cnd acestui popor i lipseste voiciunea popoarelor sudice si
scnteia de geniu intensiv a orientului429.
ntr-o atare atmosfera este explicabila pierzania unora
din studiosii romni, cu mai multa aplecare pentru mediile boeme
si incapabili de a-si nfrna multe din pornirile juvenile. Aflat
pentru specializare la Gttingen, ntre 1921-1924, matematicianul
Dan Barbilian (cunoscut mai degraba sub pseudonimul de poet,
427 Ibidem, p. 44.
428 I. Iordan, Op.cit., p. 51.
429 V. Prvan, Sarbatori si petreceri, n Vointa nationala, XXXIII, 1905, nr. 5983, p. 1;
nr. 5984, p. 1-2 (semnat V. Andrei); pentru citat vezi nr. 5983.

Ion Barbu) face n mod evident figura aparte. Intra ntr-o

corporatie flamanda, se simte excelent, nu-si refuza aproape
nimic din placerile cotidiene, calatoreste n multe parti ale
Germaniei (Vergngungsreise), duce o viata prea putin studentescaustera, ci dimpotriva, chiar aventuroasa, de la nenumarate
complicatii cu femei doritoare a deveni sotii pna la aventuri cu
prostituate, participa la betii teribile si consum de droguri etc, etc.
Desi se afla ntr-un mediu ct se poate de propice studiului, ntr-o
universitate care reunea o extraordinar de mare varietate de
studenti de diverse etnii (danezi, finlandezi, norvegiei, suedezi,
rusi etc), el este mereu un nemultumit. Da vina pe mediul
academic de acolo si vrea sa plece la Bonn pentru ca Gttingenul
e o glorie uzurpata lui nsusi, nemaifiind cel de altadata, de
acum 60-70 de ani cnd profesau Riemann, Minkowsky, Gauss.
Acum e n plin declin430. Desi nu-si va lua atunci si acolo
doctoratul pentru care a fost trimis din tara Ce-mi trebuie mie
doctorat si Gttingen si diplome!, spune el considernd ca
abuzul de abstractiune dezumanizeaza431 , va deveni mai apoi
unul din stralucitii profesori ai Universitatii din Bucuresti, ntr-un
domeniu cu adevarat novator. A ramas nsa, n urma acestui sejur
prin Germania, o excelenta corespondenta cu diversi interlocutori
din tara, o fresca aproape unica n ceea ce priveste viata si mediul
academic de acolo n anii de dupa prima conflagratie mondiala432.
Sunt acestea doar cteva ipostaze ale manierei n care a fost
receptat memorialistic si jurnalier spatiul german, sub raportul
contributiei lui la formarea elitei intelectuale romnesti. Fara sa
acoperim aici ntreaga gama de directii susceptibile a fi investigate
pe aceasta tema, dar asociindu-se o suma de alte asemenea
430 Ion Barbu n corespondenta, I, ed. Gerda Barbilian si Nicolae Scurtu, Bucuresti, Ed.
Minerva, 1982, p. 21.
431 Gerda Barbu, Ion Barbu. Amintiri, Bucuresti, Cartea Romneasca, 1979, p. 108
(scrisoare catre tatal sau din 27 iulie 1922).
432 Vezi, n mod deosebit, corespondenta cu Tudor Vianu (nota 41).

Avem n vedere studiile Elenei Siupiur, sintetizate n Die deutschen Universitten

und die Bildung der Intelligenz in Rumnien und den Lndern Sdosteuropas im 19.
Jahrhundert, in New Europe College. Yearbook 1994-1995, Bucuresti, Ed.
Humanitas, 1998, p. 213-246.
433
anchete433, se impune aproape de la sine concluzia ca frecventarea
universitatilor germane a avut indiscutabil efecte intelectuale
remarcabile asupra culturii stiintifice de la finele sec. XIX si din
ntreg sec. XX.

Vezi Lucian Nastasa, Universitate si elite. Repere bibliografice, n Xenopoliana, IV,

1996, p. 172-177.
434

GENEZA A DOUA UNIVERSITATI

N CLUJUL MULTICULTURAL (1944-1945)

Institutie cu o reala putere sociala si spirituala, ce

pregateste intelectuali profesionisti, Universitatea constituie un
cmp de investigatie deosebit de complex. Ca loc de ntlnire a mai
tuturor aspiratiilor culturale la un moment dat, ea ar trebui
definita nu numai prin referinta la cteva tipuri organizatorice
ideal-abstracte, ci mai ales prin clientela ce o atrage si prin functiile
ce le ndeplineste n cadrul societatii434. Din aceasta perspectiva,
optiunea pentru un anume centru de nvatamnt superior si bransa
de studii, stabilirea unei tipologii n ceea ce priveste conduita
profesionala, pe baza unor variabile socio-istorice (etnie,
confesiune, categorie sociala, origine geografica, vrsta etc), ar
trebui sa constituie elemente privilegiate de analiza.
O atare ancheta ar putea fi cu att mai sugestiva pentru
spatiul intra-carpatic care, prin destinul istoriei, a cunoscut nu
numai pluralismul etnic si confesional, dar si fluctuatii de tutela
politico-statala. S-ar pune astfel mai multa rigoare n toate acele
ncheieri, formulate ambiguu uneori, dar care se vad nsa anulate
imediat n practica infra-istoriei, ncheieri ce pot fi sintetizate n
ideea ca att n perioada 1872-1918, ct si ntre 1919-1944 la
Universitatea din Cluj s-a practicat discriminarea etnica si
confesionala, institutia fiind un instrument eficace de asimilare fie

n acest sens vezi studiile lui Victor Karady, Assimilation and schooling: National
and denominational minorities in the Universities of Budapest around 1900, n vol.
Hungary and European Civilization, ed. Gy. Rnki (ed.), assistant editor A. Pk,
Bloomington, Indiana U.P., 1989; Funktionswandel der sterreichischen Hochschulen in
der Ausbildung der ungarischen Fachintelligenz vor und nach dem ersten Weltkrieg, n vol.
Sozialstruktur und Bildungswesen in Mitteleuropa im 19. und 20. Jahrhundert,
herausgegeben von V. Karady, W. Mitter, Kln/Wien, Bhlau Verlag, 1990, p. 177191; Mobilit differentielle et modernisation: tudes de cas sur les publics universitaires et
leurs carrieres en Hongrie au XIX et XX sicles, n vol. Sozialer Raum und akademische
Kulturen. Studien zur europischen Hochschul- und Wissenschaftsgeschichte im 19. und
20. Jahrhundert, herausgegeben von J. Schriewer, E. Keiner, Ch. Charle, Frankfurt am
M., Berlin, Peter Lang Verlag, 1993, p. 373-378; De la mtropole acadmique
luniversit de province. Note sur la place de Vienne dans le march international des tudes
suprieures (1880-1938), n Revue germanique internationale, 1/1994, p. 221-242;
Social Mobility, Reproduction and Qualitative Schooling differentials in Ancien Rgime
Hungary, n Central European University. History Department Yearbook 19941995, Budapest, 1995, p. 133-156 s.a.
e435
e
pentru maghiari n cazul primei etape , fie pentru romni n
cazul celei de-a doua. Dincolo de toate acestea, o realitate ramne
nsa indiscutabila, si anume ca educatia (ndeosebi nvatamntul
institutionalizat) a constituit una din strategiile majore de
gestionare a identitatii oricarei etnii. n acest context,
transformarile pe care le-a suferit cmpul intelectual, ncepnd cu a
doua jumatate a sec. XIX si pna n anii cnd n acest spatiu s-a
instaurat regimul comunist, au facut ca filiera studiilor superioare
sa devina cea mai importanta prghie de accedere n rndul
elitelor, ndeosebi pentru minoritatile etnice si confesionale ce
cautau astfel sa compenseze dezavantajele initiale.
Multa vreme de la nfiintare, Universitatea din Cluj a fost
privita ca o institutie cu functii minore n cadrul Imperiului
Austro-Ungar, un stabiliment provincial, menit a satisface doar
exigente de interes regional prin distribuirea diplomelor de baza n
materiile didactice (litere, filosofie, matematica, stiinte naturale,
geografie) si pentru profesiile liberale (drept, medicina si
farmacie). Faptul s-a datorat, n mod evident, mai ales puternicei
concurente exercitata pe plan intern de Universitatile din
Budapesta si Viena, dar si de cele apusene435 care, printre altele, au

Un esantion din aceste contingente la Bremzay Gza, Lista transilvanenilor,

banatenilor, bucovinenilor, moldovenilor, muntenilor si macedonenilor, promovati doctori la
Facultatea de medicina din Trnavia si Budapesta de la nfiintarea ei pna la 1894-95, Cluj,
Tip. Orient, 1938; D. C. Amzar, Studenti romni n strainatate. Date si interpretari
statistice, n Cercetari literare, IV, 1941, p. 215-240 (pentru Berlin); V, 1943, p. 21-39
(pentru Leipzig); S. Mndrut, Rumnische Studenten aus Siebenbrgen an Universitten
Osterreich-Ungarns und Deutschlands, 1897-1898, n Ungarn Jahrbuch, XX, 1992, p.
171-180; idem, Die Rumnische Intelligenz und die Wiener Universitt, 1867-1918.
Allgemeine Betrachtungen, n Revue roumaine dhistoire, XXXV, 1995, 1-2, p. 97107; Lszl Szgi, Magyarorszgi dikok a Habsburg Birodalom egyetemein. I. 1790-1850,
Budapest-Szeged, Etvs Lornd Tudomnyegyetem Levltra, 1994; Mikls Szab,
Lszl Szgi, Az erdlyiek klfldi egyetemjrsa a XVIII.szzadban s a XIX.szzad els
felben, n Emlkknyv Jak Zsigmond nyolcvanadik szletsnapjra, Kolozsvr, 1996, p.
470-483; Lszl Szgi, j utakon nyugat fel...Hagyomnyok s vltozsok az jkori
magyar egyetemjrsban (1789-1919), n Az egyetemi knyvtr vknyvei,
Budapest, VII-VIII, 1997, p. 327-380; C. Sigmirean, Istoria formarii intelectualitatii
romnesti din Transilvania si Banat n epoca moderna, Cluj, Presa Universitara
moderna, 2000.
Axente Banciu, Valul amintirilor, ed. S. Mndrut, A. A. Rusu, Cluj, Presa
Universitara, 1998, p. 177.
436
437
servit drept model pentru organizarea institutiei nou create la Cluj
n 1872. Nu ntmplator, universitatile din diversele capitale
europene au cunoscut o mare concentrare de studenti originari din
Transilvania (indiferent de etnie), ntotdeauna metropola
constituind un puternic punct de atractie pentru provinciali436. Pe
de alta parte, trecerea printr-un atare stabiliment era considerata ca
un indice de calitate, de buna pregatire profesionala, prin care se
spera accesul la veritabila elita sociala. Cnd Axente Banciu a
trebuit sa opteze pentru o institutie de nvatamnt superior,
singura hotarre definitiva pe care o luasem afirma n
memoriile sale era de a nu ma duce la Cluj, ci la Budapesta. mi
dadeam seama ca alt orizont sufletesc ti se deschide ntr-un oras
mare, dect ntr-unul de-a doua sau a treia mna437.
Treptat nsa, ndeosebi n deceniul de pna la primul
razboi mondial, Clujul a devenit ntr-adevar de interes national,
prin productia inflationista de diplome mai ales n cadrul facultatii
de drept si stiinte de stat si ca loc de concentrare a studentilor mai

Apud O. Ghibu, La a douazecea aniversare a Universitatii Daciei Superioare, Cluj,

1939, p. 22.
Cf. A. Ladnyi, A magyarorszgi felsoktats a dualizmus kora msodik felben,
Budapest, 1969, p. 74.
438
O asemenea lucrare, de mare acribie, este aproape finalizata de Zoltn Palfi,
asistent la Facultatea de Stiinte Politice si Administrative din Cluj, ca teza de
doctorat elaborata sub coordonarea lui Victor Karady, la Universitatea Central
Europeana din Budapesta.
439
440
putin ambitiosi, proveniti nu numai din Transilvania, dar si din
regiuni mai ndepartate ale Ungariei. Analiza transferului de
studenti de la Universitatea din Budapesta la cea din Cluj, de
exemplu, dar a caror localitate de nastere sau de rezidenta nu
justifica aceasta, si studiul comparativ al succeselor scolare (n
nvatamntul secundar si superior) sunt doar doua elemente ce pot
confirma afirmatia de mai sus. De altfel, n epoca, Istvn Apthy
(rector al Universitatii clujene) afirma n brosura sa Despre nevoile
Universitatii nostre si remedierea lor (1912) ca institutia ce o
reprezenta devenise o fabrica orientala de diplome pentru
ntreaga Ungarie; Toti grandomanii neispraviti, care nu-si pot
obtine prin munca stiintifica un titlu universitar la Budapesta, se
refugiaza la Cluj unde, cu mijloace din cele mai curioase, ajung
doctori n drept, n filosofie438. Iar faptul acesta este lesne de
surprins n statisticile universitare, facultatea de drept din Cluj, de
pilda, distribuind de 2-3 ori mai multe diplome dect n metropola:
n 1905 837 la Cluj, 281 la Budapesta; n 1907 757 la Cluj, 340 la
Budapesta439, ceea ce a dus la o devalorizare a titlurilor si studiilor
universitare juridice, si nu numai, la o discreditare academica a
acestei institutii transilvane.
Cu toate acestea, universitatea clujeana a jucat si ea un rol
major n formarea elitelor intelectuale, iar o buna masura a acestui
fenomen nu poate fi surprinsa fara temeinice anchete socio-istorice,
avnd ca sursa fondurile arhivistice ale acestui stabiliment440.
Analiza este tentanta n primul rnd prin faptul ca toate sursele de
baza se afla la Cluj, n forma aproape completa, si constituie un
unicat n peisajul stiintific maghiar: este singura arhiva a unei

universitati maghiare ce se pastreaza n ntregime (pentru epoca de

pna la 1918), cea a universitatii din Budapesta de pilda fiind n
mare parte pierduta prin vitregia evenimentelor prin care a trecut
metropola (primul si al doilea razboi mondial, revolta din 1956).
Sfrsitul primului razboi mondial, ce a adus Romniei, n
plan statal, realizarea dezideratului de unitate nationala, a
nsemnat si pentru Universitatea clujeana o schimbare majora.
Devenind romneasca, Universitatea nu ncepea nimic de la capat
sub aspectul infrastructurii, mostenind de la vechea institutie
aproape totul: sediul central, cladirile diverselor facultati si clinici
excelent dotate pentru vremea aceea, o impresionanta biblioteca,
camine si cantine studentesti etc, mai putin profesorii, cea mai
mare parte a lor mutndu-se la recent nfiintata Universitate din
Szeged, iar cei care au ramas la Cluj treptat vor parasi institutia
prin scoatere la pensie sau vor ocupa mereu pozitii secundare n
ierarhia universitara.
Evolutia ulterioara a Universitatii a avut loc n strnsa
legatura cu realitatile etno-demografice ale spatiului intracarpatic,
care aducea cu sine specificitati greu de armonizat cu cele ale
Vechiului Regat, ceea ce a impus la nivelul factorilor politici de
decizie, si nu numai, necesitatea regndirii domeniului national,
elaborarea unor strategii de integrare ntr-un spatiu statal unitar,
romnesc. Problema alteritatii a devenit una din preocuparile
obsedante, evolund n strnsa legatura cu teoria dominarii sociale,
conform careia minoritatile etnice trebuie sa suporte o tripla
alienare: politica, economica si culturala. Desi nu a existat n
perioada interbelica o legislatie restrictiva, care sa blocheze
mobilitatea sociala a minoritarilor, Romnia a fost unul din acele
state guvernate de elitele nationale si n care functiile publice au
ramas mai mult sau mai putin nchise non-romnilor. n acest
context, de blocare obscura, imperceptibila prin articole de lege,
minoritarii au pus n lucru o serie de mecanisme compensatorii
care le-au oferit sanse acolo unde concurenta autohtonilor era mai
slaba, acestia din urma prefernd pietele deja rezervate lor,

Vasile Puscas, Universitate, societate, modernizare. Organizarea si activitatea stiintifica

a Universitatii din Cluj, 1919-1940, Cluj, Presa Universitara Clujeana, 1995.
441
precum administratia publica, armata, nvatamnt. Din acest
motiv, prezenta minoritarilor la Universitatea din Cluj este vizibila
ndeosebi la acele facultati care ar fi putut oferi dupa finalizarea
studiilor sanse de realizare profesionala, fara a intra prea mult n
competitie cu tinerii romni.
Pe de alta parte, spre deosebire de celelalte doua institutii
provinciale din Iasi si Cernauti, care au fost un fel de antecamere
pentru cea de la Bucuresti , Universitatea de la Cluj a facut figura
aparte prin calitatea nvatamntului, bucurndu-se de un corp
nvatat de exceptie si dotari la nivelul stabilimentelor occidentale.
Este si motivul pentru care viata stiintifica de aici s-a impus la
nivel nu doar national, facnd o puternica concurenta Universitatii
din capitala, prin mecanisme pe care lucrarea lui Vasile Puscas,
Universitate, societate, modernizare, le-a evidentiat n multe din
detalii441.
Evenimentele de la nceputul celui de-al doilea razboi
mondial, sanctionate prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940,
au facut ca pentru o vreme de patru ani Universitatea din Cluj sa
devina din nou maghiara, n vreme ce institutia romneasca si va
continua activitatea n principal la Sibiu, iar sectiile tehnice la
Timisoara.
Sfrsitul conflagratiei a adus cu sine probleme complexe
pentru viitorul Romniei. Desi legitimati de primatul actului de la
23 august 1944, vizavi de Ungaria, guvernantii romni s-au aflat
pna la hotarrile finale ale Tratatului de Pace de la Paris sub
spectrul nesigurantei n ceea ce priveste viitorul Transilvaniei.
Exista temerea ca Uniunea Sovietica vedea Ungaria ca o tara mult
mai sigura n ceea ce priveste instaurarea regimului comunist, fapt
pentru care se impuneau strategii menite sa aduca recunoasterea
Transilvaniei ca parte componenta a Romniei, iar din
multitudinea acestora doua au fost fundamentale: obedienta dusa

Decret promulgat n baza hotarrii Consiliului de Ministri nr. 817/1945 si

publicat n Monitorul Oficial, nr. 119 din 29 mai 1945, p. 4423-4424. Problema
universitatii maghiare s-a pus nca din ianuarie 1945, cnd prefectul de Cluj, Vasile
Pogaceanu, printr-o ordonanta, permitea nfiintarea n acest oras a doua universitati
(romna si maghiara). n legatura cu aceasta decizie, senatul universitatii romnesti
de la Sibiu a publicat o Motiune, prin care se cerea ca universitatea maghiara sa
functioneze ntr-o alta localitate, unde populatia de aceasta etnie este compacta.
Pentru ordonanta lui Pogaceanu, vezi Tribuna Ardealului, VI, 1945, nr. 1214 (23
ian.), p. 3, iar o versiune maghiara din Vilgossg n vol. A Kolozsvri Magyar
Egyetem 1945-ben, ed. Bla Barabs si Rudolf Jo, Budapest, Magyarsgkutat
Intzet, 1990, p. 47-49, si Erdly Magyar Egyeteme, 1944-1949, vol. I, ed. Lzok Jnos si
Vincze Gbor, Marosvsrhely, Custos Kiad, 1995, p. 142-145. Asupra acestei
institutii vezi si rpd Antal, Dokumentumok a Bolyai Tudomnyegyetem elso veibol, n
Korunk, VIII, 1997, nr. 4, p. 127-133; Erdly Magyar Egyeteme, 1944-1949, vol. II, ed.
Jnos Lzok si Gbor Vincze, Marosvsrhely, Ed. Mentor, 1998; Gbor Vincze,
Illzik s csaldsok. Fejezetek a romniai magyarsg msodik vilghbor utni
trtnetbol, Cskszereda, Sttus Knyvkiad, 1999, p. 225-262.
442
la extrem a comunistilor romni fata de Uniunea Sovietica si
oferirea garantiei ca aici s-a instaurat un regim sigur orientat spre
URSS; masuri veridice de protectie a minoritatilor, prin nlaturarea
oricarui tip de discriminare pe principii etnice.
n acest context, problema functionarii si pe mai departe a
universitatii maghiare la Cluj intra n competitie cu necesitatea
revenirii universitatii romnesti n acelasi important centru urban
transilvan. Factorii de decizie ai institutiei temporar mutata la
Sibiu ar fi dorit rentoarcerea n localurile pe care le detinuse n
perioada interbelica, iar pentru a ndeparta orice concurenta
sugerau mutarea universitatii maghiare la Trgu Mures, n vreme
ce conducerea acesteia din urma se opunea oricarei initiative de
acest gen. De aceea, la nivel guvernamental, deciziile nu erau usor
de luat, pentru a menaja susceptibilitati si de o parte, si de alta.
Finalmente, prin doua Decrete Regale promulgate la 29 mai 1945,
se consfintea functionarea la Cluj a doua universitati distincte, una
de limba maghiara442, iar cealalta de limba romna. n aceste
mprejurari, la 11 februarie 1946, Universitatea maghiara si-a
deschis oficial portile concomitent la Cluj si Trgu Mures (unde va

Minoritati etnoculturale. Marturii documentare. Maghiarii din Romnia (1956-1968),

ed. A. Andreescu, L. Nastasa si A. Varga, n curs de aparitie la Cluj, sub egida
Centrului de Resurse pentru Diversitate Etnoculturala.
Minoritati etnoculturale. Marturii documentare. Maghiarii din Romnia (1945-1955),
ed. A. Andreescu, L. Nastasa si A. Varga, Cluj, Ed. CRDE, 2002, 920 p.
443
444
functiona Facultatea de medicina si de farmacie), sub numele de
Jnos Bolyai", alaturi de cea romneasca, sub numele de Victor
Babes, ce vor dainui n aceasta postura pna n 1959, cnd, n
mprejurari ce vor fi n curnd descrise ntr-un volum distinct443, se
vor unifica sub titulatura: Universitatea Babes-Bolyai.
Pentru a mbogati partea documentara relativa la etapele
care au dus la coexistenta a doua universitati la Cluj, publicam mai
jos complementar la ceea ce deja s-a tiparit ntr-un volum
anterior444 cteva marturii menite sa evidentieze problemele
complexe care au stat n fata factorilor de decizie din epoca,
completnd astfel gama de surse deja existente cu cteva aspecte
inedite.

Romnia Sibiu, 13
octombrie 1944
Ministerul Culturii Nationale si al Cultelor
Rectoratul Universitatii Regele Ferdinand Cluj-Sibiu
Nr. 2242/1944

DECIZIE

Noi, Iuliu Hatieganu, Rectorul Universitatii Regele

Ferdinand I din Cluj,
Avnd n vedere mputernicirea data noua de dl. general
de Corp de Armata I. Boiteanu, Ministrul Culturii Nationale si al
Cultelor prin adresele nr. 13.248 din 22 septembrie si 137.125 din 4
octombrie 1944, prin care suntem autorizati a constitui Comisia
pentru luarea n primire a patrimoniului Universitatii din Cluj si a
institutiunilor anexe,
Avnd n vedere delegatia data pe cale telefonica n ziua
de 12 octombrie1944, prin decan A. Ionascu, de catre naltul
Comisar al Transilvaniei, dr. Ionel Pop, de a lua n primire
nentrziat Universitatea din Clujul eliberat, cu toate institutiile si
bunurile ei,
Avnd n vedere ncheierile Senatului Universitar din 30
august si 26 septembrie1944,

Decidem

Art. I. Se deleaga, pentru luarea n primire a Universitatii din

Clujul eliberat si a tuturor institutiunilor si bunurilor Universitatii, o
comisiune compusa din domnii: decan A. Ionascu, decan D. D. Rosca,
profesor C. Tataru, profesor A. Procopovici, profesor A. Pop, profesor T.
Moraru, director I. Muslea si secretar general, I. A. Vatasescu, sub
presedintia subsemnatului.
Art.II. Luarea n primire si inventarierea tuturor bunurilor
se va face de catre domnii membri din comisie, asistati de
functionari administrativi, prin mpartirea atributiilor dupa cum
urmeaza:
a) Dl. rector Iuliu Hatieganu, asistat de dl. secretar general
I. A. Vatasescu, pentru Rectorat si serviciile anexe.
b) Dl. decan A. Ionascu, asistat de dl. secretar general I. A.
Vatasescu si de dl. administrator Cioaca, pentru Colegiul
Academic, caminele si cantinele studentesti, iar asistat de dl.
secretar Oprisor pentru Facultatea de Drept.
c) Dl. decan Rosca si dl. profesor Procopovici, asistati de dl.
secretar Gh. Vatasescu, pentru Facultatea de Litere si toate
institutele si muzeele apartinatoare.
d) Dl. profesor C. Tataru si Alexandru Pop, asistati de d-nii
secretar Stefan I. Buzila si Nicolae Maier, pentru Fac. de Medicina
(clinicile si institutele).
e) Dl. profesor T. Morariu, asistat de dl. Caliman, pentru
Fac. de Stiinte si toate institutele si laboratoarele apartinatoare.
f) Dl. director I. Muslea, asistat de G. Caliman, pentru
Biblioteca Universitatii.
g) Dl. ad-tor general I. Ruja, subinginer T. Pop, asistati de
mecanici si oameni de serviciu, precum si dl. translator Visarion
Butuc, vor avea nsarcinari speciale ce le va delega comisia.
Art. III. Toate chestiunile n legatura cu luarea n primire,
de inventarierea si organizarea pazei edificiilor si a bunurilor
Universitatii sunt de competenta comisiei instituita prin art. I., n
care scop comisia este ndrituita a lua orice masura, a interveni la

autoritatile competente si a da delegatiuni att personalului

Universitatii, ct si persoanelor din afara de Universitate.
Art. IV. n lipsa rectorului, atributiunile sale vor fi
exercitate de dl. decan A. Ionascu, n ce priveste cladirea centrala
cu anexele ei, Colegiul Academic, caminele si cantinele; dl.
profesor C. Tataru n ce priveste clinicile universitare si institutele
Facultatii de Medicina; dl. profesor A. Procopovici n ce priveste
institutele Facultatii de Litere; dl. profesor T. Moraru n ceea ce
priveste institutele si laboratoarele Facultatii de Stiinte. n caz de
lipsa a unora din profesorii membri ai comisiei, atributiunile
respective vor fi exercitate de profesorul sau functionarul
administrativ delegat de restul membrilor din comisiune.
Art.V. Dupa luarea n primire si inventarierea tuturor
edificiilor si bunurilor, comisiunea instituita la art. I va da delegatii
pentru paza functionarilor administrativi care nsotesc comisia sau
autoritatilor ori persoanelor competente din Cluj, dupa aprecierea
comisiei.
Art.VI. Membrii comisiei si functionarii delegati pe lnga
comisie vor fi retribuiti cu diurne legale majorate cu o cota ce se va
stabili ulterior.

Rector Secretar General

I. Hatieganu I. A. Vatasescu

(Arh.St.Bucuresti, Presedintia Consiliului de Ministri. Guvernele

Sanatescu-Radescu, dos. 44/1944, f.85)

Prin Legea nr. 487 din 10 octombrie 1944, s-a nfiintat Comisariatul pentru
administrarea Transilvaniei eliberate, care trebuia sa reprezinte guvernul romn n
aceste teritorii (cf. Colectia de legi si regulamente, t. XII, 1944, 1-31 octombrie,
Bucuresti, 1945, p. 16-17). n functia de nalt comisar a fost numit Ionel Pop,
membru de seama al Partidului National-Taranesc. Acest organism nsa nu si-a
putut exercita autoritatea la Cluj, ntruct regiunea a intrat sub administratia
militara sovietica, pna la 13 martie 1945. Pentru acest aspect vezi I. S. Nistor,
Constituirea si activitatea Comisariatului pentru administrarea Transilvaniei eliberate
(octombrie 1944-martie 1945), n Anuarul Institutului de istorie si arheologie ClujNapoca, XXVI, 1983-1984, p. 491-498.
De fapt Alexandru Procopovici.
445
446
2

Romnia
Sibiu, 17 octombrie 1944
Ministerul Culturii Nationale si al Cultelor
Rectoratul Universitatii Regele Ferdinand Cluj-Sibiu

naltului Comisar al Guvernului pentru Transilvania445

Am onoarea a va face un scurt raport asupra misiunii date

de domnia voastra pe cale telefonica, receptionata si transmisa mie
de domnul decan al Facultatii de Drept, profesor Aurelian Ionascu,
n seara zilei de 11 octombrie 1944.
n dimineata zilei de 13 octombrie m-am deplasat la Cluj
nsotit de domnii profesori Aurelian Ionascu, Coriolan Tataru,
Alexandru Pop, Gheorghe Procopovici446, T. Morariu,
reprezentnd cele patru facultati, precum si de secretarul general
al Universitatii, Vatasescu, administratorul general Ruja, precum si
de un personal tehnic si administrativ n numar de vreo 20
persoane.
La ora 15 dupa un drum anevoios de 5 ore, n ziua 13
octombrie am intrat n orasul Cluj Universitatea fiind prima
institutie care a intrat imediat dupa sosirea Comisarului

Ilie Lazar era comisarul politic al Armatei a 4-a.

Dezso Miskolczy (1894-1979), profesor la universitatile din Szeged, Cluj si Trgu
Mures, specialist n anatomia si fiziologia sistemului nervos. Membru de onoare al
Academiei Romne (1965) si membru al Academiei Maghiare de Stiinte.
447
448
guvernului, n baza armistitiului, Ilie Lazar447 , precum si un
numar de vreo 100-150 jandarmi de front. Nici comenduirea pietii,
nici politia nu sosira nca. Dupa o vizita scurta la Episcopul Hossu,
o scurta revista a orasului si o ntelegere cu domnul comisar Ilie
Lazar, deodata cu ntunericul ne-am retras stabilind prima sedinta
a comisiei de luare n primire pentru ziua de 15 octombrie, ora
7.30, n localul Albinei.
n ziua de 14 octombrie 1944, ora 7.30, s-a tinut prima
sedinta, n care s-a discutat procedeul de luare n primire a
Universitatii. Sedinta a fost prezidata de dl. comisar al guvernului
Ilie Lazar. n aceasta sedinta s-au adus speciale multumiri d-lui dr.
Liviu Pop, d-lui dr. Liviu Telie, pentru munca deosebita depusa n
pastrarea zestrei Universitatii, precum si domnului med. colonel
dr. Ursu care, intrnd cu primii ostasi n Cluj, cea mai mare grija a
lui a fost asigurarea pazei prin sentinele a clinicilor si institutiilor
universitare.
La ora 9 n cabinetul rectoral a decurs programul luarii n
primire a Universitatii. Dupa cuvntul domnului comisar al
guvernului, dr. Ilie Lazar, care dupa ce a accentuat drepturile
noastre imprescriptibile asupra Universitati, a rugat pe rectorul
fostei Universitatii maghiare, dr. Miskolczy448, sa predea
Universitatea.
Dr. Miskolczy, rectorul fostei Universitati maghiare
(ungureste cu interpret, dupa ce frantuzeste nu a fost n stare sa
faca o propozitie), a tinut sa comunice ca au ramas la Cluj pentru a
pastra patrimoniul Universitatii desi recunoaste ca multe lucruri
au fost duse la Budapesta , apoi au ramas ca sa ia legaturi
culturale cu romnimea. El neavnd nici o nsarcinare, nu poate sa
predea ia numai la cunostinta ca Universitatea romna, prin
rectorul ei, ia n primire Universitatea si nu poate sa ne predea

Este vorba de evenimentele petrecute la Cluj la 4 martie 1944, cnd un grup de

studenti maghiari au manifestat contra unui incident petrecut la Brasov, atacnd
apoi Facultatea de Teologie greco-catolica, unde au spart geamuri si au ranit mai
multi studenti, de unde au pornit spre Catedrala Ortodoxa, spre a o devasta, fiind
nsa opriti de politie. (Cf. Arh. St. Cluj, Inspectoratul de Politie Cluj, dos. 477/ 1944, f.
7). Incidentul de la Brasov din 26 februarie 1944 a constat n urmatoarele: mai multi
membri ai consulatului maghiar din localitate si ctiva reprezentanti ai acestui grup
etnic serveau masa la un hotel. La un moment dat, jurnalistul Gavril Olteanu si un
grup de indivizi au insultat pe maghiari, au ridicat scaune si au lovit pe un
functionar al Consulatului si un preot. Stirea s-a aflat repede n Ardealul de Nord.
Guvernul maghiar nsa a interzis comunicarea evenimentului n presa, dorind sa
rezolve incidentul pe cale diplomatica. n ciuda masurilor luate, stirea a fost
publicata ntr-un ziar clujean, si cu toate ca autoritatile au ordonat confiscarea
tuturor exemplarelor, informatia s-a raspndit. n semn de revolta, n mod spontan
studentii maghiari au declansat manifestatiile mentionate mai sus. Pentru
comunicatul oficial despre evenimentele de la Brasov vezi Esti Lap, Cluj, nr. 56
din 9 martie 1944.
449
nici cheile Universitatii. La aceasta am raspuns ca iau act ca au
ramas pentru a pastra patrimoniul Universitatii; iau act si de
declaratia ca multe lucruri s-au dus la Budapesta.
Relativ la aceea, ca au ramas aici ca sa ia legatura culturala
cu romnimea si Universitatea romna, am raspuns ca timpul si
modul reluarii legaturilor culturale este n functie de noi si nu de
ei. Universitatea maghiara, care n diverse lucrari stiintifice a
insultat neamul romn, Universitatea maghiara, care de la catedra
a insultat neamul romn nu poate vorbi de reluarea legaturilor
culturale. Universitatea maghiara, care a eliminat limba
romneasca din uzul Universitatii, Universitatea maghiara a carei
studenti timp de 4 ani au brutalizat, batjocorit, insultat, batut pe
studentii romni, Universitatea, a carei studenti au atacat sub
ocrotirea politiei teologii romni449 nu poate vorbi si nu poate sasi aroge initiativa unor legaturi culturale. Universitatea maghiara,
care niciodata nu a protestat contra nchiderii scolilor, bisericilor
romne, ba chiar a fost n fruntea propagandei de asuprire
culturala nu poate avea nici cel mai mic drept de a ncepe o
legatura culturala.

Dupa aceasta, s-a ntocmit procesul verbal de luare n

primire, semnat de rectorul I. Hatieganu si rectorul Miskolczy.
Acest proces-verbal o sa am onoarea de a vi-l remite ulterior.
Dupa aceasta, am procedat la luarea n primire a oficiilor,
institutelor si a clinicilor. Luarea n primire este n curs. Pentru
rectorat, oficiile sale, colegiul academic, este ncredintat domnul
Vatasescu, secretarul general al universitatii. Pentru Facultatea de
Drept domnul prof. Aurelian Ionascu. Pentru Facultatea de
Medicina domnul profesor Coriolan Tataru. Pentru Facultatea de
Litere domnul profesor Procopovici. Pentru Facultatea de Stiinte,
domnul profesor Moraru. Domnii susmentionati sunt nsotiti n
aceasta operatie de personal tehnic.
n sedinta din 14 octombrie 1944 s-a hotart ca la toate
institutele, afara de personal de preluare, sa se trimita imediat
personal permanent. n ziua de 15 octombrie 1944 au fost trimisi
pentru fiecare clinica si institut 1-3 membri de fiecare institut, din
personalul stiintific, administrativ si de serviciu. Aceasta hotarre
s-a vazut necesara pentru o mai buna paza a avutului universitar.
Aceasta este situatia azi, n ziua de 16 octombrie 1944.
Desi rolul meu cu ziua de azi s-a terminat fiind numit
noul rector , mi tin de datorie patriotica si universitara sa va fac
unele constatari si propuneri pe care le rezum pe scurt n
urmatoarele puncte.
1. Universitatea trebuie pusa n functie nca n anul acesta,
n curs de 4-6 saptamni. Clujul de azi prin ramnerea ntregii
maghiarimi este unguresc. Ungurii vor ncerca sa profite si sa
induca n eroare armata sovietica, pentru a pune stapnire pe
conducerea orasului. Prea reiese din conversatia avuta cu rectorul
maghiar si din informatiile primite la Cluj ca ungurii au deschis
Universitatea nainte de intrarea trupelor sovietice si au vrut sa o
continue a 3-4-a zi de ocupatie, asa nct, daca eu nu executam
ordinul dvs. din 11 octombrie imediat, ne gaseam n fata unei
complicatii serioase, deoarece comandantul rus le-ar fi dat dreptul
sa continue cursurile.

2. Se impune ca toate autoritatile armatei sa se mute la Cluj

n 5-6 saptamni.
3. Orasul sa fie curatit de ungurii veniti din Ungaria, deci
si de profesorii universitari care nu trebuie tolerati , apoi
curatire si de ungurii care au avut anumite comportari ostile
neamului nostru.
4. Trebuie data satisfactie completa romnilor ramasi n
oras, numindu-i n posturile care le merita dupa calificatie, ba
poate ceva mai mult.
5. naltul Comisariat sa-si nceapa imediat functia sa.
6. Trebuie facuta o ntelegere cu conducerea sovietica, ca
orasul Cluj sa fie scutit de ncartiruiri masive de trupe, tocmai
pentru a putea ncepe o viata spre normalizare.
Iata, Domnule Ministru, tot ceea ce am dorit sa va comunic
n legatura cu nsarcinarea ce mi-ati dat; aceasta nsarcinare pe
care am executat-o cu toata puterea sufletului meu, a fost pentru
mine o rasplata a muncii depuse cu abnegatie si cu iubire de neam
si patrie pentru Universitatea Clujului , care n refugiul la Sibiu
a desemnat cele mai stralucite pagini ale activitatii sale creatoare, si
n aceasta opera de creatie spirituala si modesta mea persoana a
avut un rol.
O mare parte n reusita actiunii n primele zile de eliberare
se atribuie si faptului ca domnul general Ionescu, comandantul
Aviatiei, ne-a pus la dispozitie o masina si pe dl. Comandor Ionas
si pe dl. lt. col. Scriban. Tin sa remarc ca tactul deosebit de pretios,
cunoasterea perfecta nu numai a limbii rusesti, dar si a sufletului
rusesc, al d-lui lt. col. Scriban a contribuit decisiv ca permisiunea
de luare n primire sa se dea cu multa complezanta din partea
comandantului rusesc. Serviciile aduse n acele 2 zile de Cluj, ale dlui col. Scriban, sunt foarte pretioase, pentru care i exprim si pe
aceasta cale multumirile mele deosebite.

Iuliu Hatieganu

n acelasi fond, f. 84.

450
N.B. Pentru ca sa fiti informati de perfidia profesorilor ramasi, va
alatur o copie a unui ordin al Ministerului de Instructie
Maghiar450..

(Arh.St.Bucuresti, Presedintia Consiliului de Ministri. Guvernele

Sanatescu-Radescu, dos. 44/1944, f.86-87)

Comisia Aliata de Control din Romnia

Bucuresti, 24 octombrie1944

Domnului Prim-Ministru Sanatescu

Domnule Prim-Ministru

Va facem cunoscut ca la Cluj (Transilvania) au sosit

functionarii Universitatii romne: dl. profesor Ionescu Tataru; dl.
Procopovici Moravira; dl. director al bibliotecii Muslea;
secretarul g-ral al Universitatii Vatasescu; comisarul politic din
Armata a 4-a Romna Ilie Lazar.
Toate persoanele specificate s-au prezentat la Universitate
si au provocat un scandal, alungnd din Universitate nvatatii si
profesorii unguri, rupnd pretutindeni inscriptiile unguresti,
cartoane cu caracter didactic etc.
La data de 16 octombrie 1944 au patruns fortat n
Universitate un grup de soldati romni, precum si persoane civile,
sosite din Sibiu, si sub conducerea sefului Sigurantei Leontin Pop

au provocat la Universitate o manifestatie cu lozinca afara cu

ungurii din Universitate.
Cei sositi au chemat pe directorul Universitatii Miskolczy
Dezso si i-au propus sa predea Universitatea, amenintnd,
totodata ca daca nu pleci o sa ne socotim cu tine. Comisarul
politic Ilie Lazar ameninta: Cnd va pleca din Cluj Armata Rosie
o sa ma socotesc eu cu toti.
Fata de cele de mai sus, cer sa se opreasca dendata astfel
de fara de legi si previn ca noi nu vom tolera dezordinea n
Transilvania.

Loctiitorul Presedintelui CAC din Romnia

General Locot. Vinogradov, Sef de Stat Major al CAC

General Maior din Garda: Vasiliev

(Arh.St.Bucuresti, Presedintia Consiliului de Ministri. Guvernele

Sanatescu-Radescu, dos. 44/1944, f.78)

Declaratie

Subsemnatul dr. Ilie Lazar, n conformitate cu ordinul nr.

1654 din 21 septemvrie 1944 al Ministerului de Razboi, am fost
nsarcinat de catre Consliul de Ministri sa ndeplinesc functiunea
de consilier juridic de lnga Armata a IV-a operativa.
n aceasta calitate m-am deplasat din ordinul domnului
general Avramescu, Comandantul Armatei a IV-a, nsotit de un

Batalion de Jandarmi comandat de catre maiorul Mares, de la

postul de comanda al armatei din Ocna Muresului la Cluj, cu

scopul de a asigura viata si avutul cetatenilor.
n ziua de 12 octombrie 1944 am sosit cu Batalionul de
Jandarmi pe dealul Feleacului, unde am lasat jandarmii, iar eu cu
maiorul Mares, nsotit de patru jandarmi si un translator, am mers
la comandamentul rus al orasului cu scopul de a obtine
asentimentul Comandamentului pentru intrarea n oras. Acest
asentiment ne-a fost dat, ba mai mult, la a doua ntlnire s-a cazut
de acord si asupra compunerii patrulelor mixte. La cererea
domnului col. medic dr. Ursu, de comun acord cu comandantul
Batalionului, maiorul Mares, s-au dat pentru clinici si universitate
62 de santinele.
n dupamasa zilei de 12 octombrie 1944, a sosit delegatia
prof. universitari de la Sibiu, n frunte cu dl. Iuliu Hatieganu,
pentru preluarea universitatii si clinicilor. Am fost rugat de catre
domnul Hatieganu sa-i asist n calitatea ce aveam la preluarea
universitatii, ceea ce am acceptat si imediat am cazut de acord ca n
dimineata zilei de 13 oct. a.c.,ora 7.30, sa ne ntlnim n localul
Bancii Albina, pentru a cadea de acord asupra formalitatilor
preluarii.
Dupa aceasta consfatuire, dl. Hatieganu a trimis cu o
masina pe dl. dr.Tellea sa-l aduca de acasa pe dl. dr. Miskolczy,
rectorul fostei universitati, dupa cum le fusese ntelesul mai
nainte. ntreaga asistenta de la Albina ne-am deplasat la
universitate, unde am fost primiti n biroul rectoratului de catre dl.
rector dr. Miskolczy.
Subsemnatul, printr-o scurta cuvntare ntroductiva,
aratnd hotarrea Aliatilor, am rugat pe dl. rector al universitatii
regimului maghiar sa predea universitatea Daciei Superioare
domnului rector Iuliu Hatieganu. Dorinta mea a fost tradusa n
limba maghiara de catre dl. dr. Tellea. Domnul rector ne-a aratat o
adresa a guvernului maghiar, prin care d-sa este autorizat sa
ramna la locul sau si ca, deci, el n-are autorizatia de a face
predarea si altfel, din averea universitatii, multe lucruri de valoare

au fost ridicate si duse la Szegedin, parte la Budapesta, dar ca d-sa

ia act de starea de fapt, semnnd chiar procesul verbal alaturi de
noi.
Despre pretinse samavolnicii, teroare si alte lucruri n-am
nici o cunostinta, iar n prezenta mea nu s-a petrecut absolut nimic
ce ar fi putut jigni pe cineva. Totul a decurs n cea mai perfecta
ordine si cu metode civilizate si sunt mirat ca s-au putut afirma
inexactitati ca acelea ca s-ar fi insultat, s-ar fi rupt tablouri, s-ar fi
intrat cu armata n universitate. Toate acestea sunt minciuni
izvorte din sursa interesata, cu scopul de a nvenina raporturile ce
trebuie sa existe ntre autoritatea romneasca si Comandamentul
militar rus.
Acestea sunt faptele si adevarul n legatura cu preluarea
universitatii din Cluj.

Buc. 3 nov. 1944 Ilie Lazar

(Arh.St.Bucuresti, Presedintia Consiliului de Ministri. Guvernele

Sanatescu-Radescu, dos. 44/1944, f.90-91)

Romnia Cluj, la 4 noiembrie 1944

Comisariatul pentru Administrarea Confidential
Regiunilor Eliberate al Transilvaniei
Nr. 246/ Cab.

Domnule Presedinte

n posesiunea adresei nr. 761-Cabinet din 25 octombrie

1944, referitoare la adresa Comisiunei Aliate de Control din

Romnia, din 24 octombrie 1944 (fara numar), semnata de domnul

general locot. Vinogradov, loctiitorul presedintelui CAC din
Romnia, am onoarea a va aduce la cunostinta dvs. urmatoarele :
Adresa domnului general locot. Vinogradov nu poate avea
la temelie dect informatiunile de rea credinta, pe care anumite
cercuri ale ungurilor din Ardeal n mod sistematic le dau
comandamentelor sovietice, n scopul de a provoca disensiuni ntre
aceste comandamente si autoritatile romne, si a prezenta pe
ungurii din Ardealul recucerit ca victime ale unui pretins sistem de
teroare introdus de romni. Acele cercuri unguresti urmaresc prin
aceasta sa se mentina pe ct posibil n situatia de dominanti ai
Ardealului, camuflndu-se ca victime si ca partizani sau
simpatizanti prigoniti ai miscarilor democratice.
Cazul preluarii Universitatii din Cluj e o buna ocaziune
pentru a dovedi aceste manevre unguresti.
n urma eliberarii Clujului, era cea mai evidenta datorie si
drept al autoritatilor romnesti sa introduca stapnirea
romneasca n acest oras apartinnd Romniei, n spiritul
democratic de omenie si de respectare a drepturilor si libertatilor,
care animeaza guvernul romn. Tocmai de aceea, la 12 octombrie
1944 am ndrumat diferite autoritati, ale caror cadre le-am
constituit nainte, sa plece pentru a se instala n Cluj, n primul
rnd lund masuri de ordine si menite sa conserve patrimoniul
public de acolo. n aceeasi vreme am rugat si pe domnul rector al
Universitatii din Sibiu-Cluj, domnul prof. dr. Iuliu Hatieganu, ca
mpreuna cu comisiunea de profesori care a fost desemnata n
acest scop de Senatul Universitar, sa se deplaseze la Cluj pentru a
prelua Universitatea, mpreuna cu institutele atasate ei. (Anexez
decizia Rectoratului Universitatii din Cluj-Sibiu, din 15 octombrie
1944, nr. 2242/1944).
Procedeul urmat de aceasta comisiune universitara, si cele
ntmplate real cu ocazia preluarii Universitatii din Cluj, sunt
cuprinse n referatul pe care mi l-a facut domnul rector dr. Iuliu
Hatieganu, si dupa care anexez aici o copie. De asemenea, prezint

n original declaratia domnului dr. Ilie Lazar, consilier juridic pe

lnga Armata a IV-a.
Reiese din aceste documente, vrednice de ncredere
deplina, ca comisia romna, n frunte cu domnul rector dr. Iuliu
Hatieganu, a procedat cu demnitate, evitnd orice violenta de
limbaj sau atitudine, si ca ntreaga procedura a decurs n modul cel
mai civilizat, fara de cel mai mic incident. Deci informatiunea data
evident de cercurile soviniste unguresti naltului Comandant
Sovietic, ca toate persoanele specificate s-au prezentat la
Universitate si au provocat un scandal alungnd din Universitate
nvatatii profesori unguri, rupnd pretutindeni inscriptiunile
unguresti, cartoane cu caracter didactic etc, este complet lipsita de
realitate si potrivnica faptelor asa cum s-au ntmplat.
Anexez de asemenea 6 procese-verbale, n fotocopie,
asupra operatiunilor de preluare a Universitatii si a singuratecelor
facultati, dresate n ziua de 14 octombrie 1944. Primul procesverbal, privind preluarea ntregii Universitati, este semnat din
partea Universitati romne de domnii: dr. Iuliu Hatieganu, rector,
profesorii A. Ionascu, decanul Facultatii de Drept, dr. Coriolan
Tataru, A. Procopovici, Al. Pop, T. Moraru, apoi de directorul I.
Muslea si secretarul general I. A. Vatasescu, iar din partea
universitatii unguresti de rectorul acesteia, dl. Desideriu
Miskolczy. Documentul poarta si sigiliile celor doua Universitati.
n punctele 1-3 ale acestui proces verbal este fixat precis
modul cum a decurs actul preluarii: n cea mai perfecta ordine si
armonie. Domnul rector D. Miskolczy a facut a singura rezerva,
cuprinsa n textul unguresc scris de mna sa, de deasupra
semnaturii: Iau la cunostinta, n afara punctului 4(Punctul 4
cuprinde predarea simbolica a cheilor Universitatii). Deci , nsasi
aceasta rezerva de detaliu denota ca si domnul rector Miskolczy a
acceptat perfect nesilit celelalte puncte ale procesului verbal
dovada peremptorie a modului cum s-a petrecut actul preluarii.
Celelalte 5 procese-verbale, toate semnate si de domnul
rector Miskolczy si purtnd sigiliul universitatii unguresti,

dovedesc modul cum s-a facut preluarea singuratecelor facultati.

n toate aceste procese-verbale domnul rector D. Miskolczy declara
ca ia act de preluare.
n 6 acte autentice, semnate toate de rectorul universitatii
unguresti D. Miskolczy, se confirma o procedura normala, pasnica,
fara nici un incident sau chiar scandal.
n adresa din 24 octombrie 1944 a Comisiei Aliate de
Control se arata mai departe ca la data de 16 octombrie 1944 au
patruns fortat n Universitate un grup de soldati romni, precum si
persoane civile, sositi din Sibiu, si sub conducerea sefului
Sigurantei locale Leontin Pop, au provocat la Universitate o
manifestatie cu lozinca afara cu ungurii din Universitate. Cei
sositi au chemat pe rectorul Universitatii, Miskolczy, si i-au propus
sa predea Universitatea, amenintnd totodata daca nu pleci, o sa
ne socotim cu tine.
Din anexele de mai sus se dovedeste, fara putinta de
ndoiala, cine, cnd si n ce mprejurari a facut preluarea
Universitatii. Aceasta nu s-a facut nici la 16 octombrie 1944, nici cu
scandal si nici de un grup de soldati romni etc, ci de profesori
universitari ai Universitatii Cluj-Sibiu, n frunte cu rectorul dr.
Iuliu Hatieganu, la 14 octombrie 1944.
La data de 16 octombrie 1944, la orele 12, cnd autoritatile
romne s-au prezentat domnului general comandant sovietic al
garnizoanei Cluj, au primit ndrumarea ca pna la orele 14 sa
paraseasca Clujul, lucru ce s-a si ntmplat. Asadar, ncepnd de la
orele 14 ale zilei de 16 octombrie 1944, n Cluj nu au fost autoritati
romne.
Este cert ca atta vreme ct au fost n Cluj (2-3 zile)
autoritati romnesti, scandalul de care se face pomenire nu s-a
ntmplat. Nu am cunostinta si nu am nici un raport care sa denote
ca dupa scoaterea din oras a acestor autoritati civile si militare
romne sa se fi ntmplat cele relatate. Iar raspunderea pentru
ordinea publica nu mai era a autoritatilor romnesti din moment
ce, urma dispozitiunilor Comandamentului local sovietic, acele

autoritati au fost ndepartate din Cluj. Ceea ce este cu desavrsire

cert, este ca nici o persoana venita de la Sibiu, nici o autoritate
romna si nici un ostas romn nu a savrsit faptele reprobabile ce
se imputa.
Dar mai e un puternic indiciu ca informatiunile pe care se
bazeaza adresa Comisiei Aliate de Control sunt eronate.
Se arata n textul citat mai sus ca cei ce ar fi provocat
scandalul pretins din ziua de 15 octombrie 1944 ar fi fost sub
conducerea sefului Sigurantei Leontin Pop. Or, dupa cum am
constatat, n serviciul Politiei sau al altei autoritati romnesti nu se
gaseste acest Leontin Pop, el nu are nici un fel de legatura cu
autoritatile romnesti. n anii dinainte de 1940 era, de fapt, n Cluj,
n serviciul Politiei un Leontin Pop; acesta a fost nsa ndepartat
din serviciu si a ramas n teritoriul detasat prin verdictul de la
Viena. Poate sa fie aceeasi persoana cu cea pomenita n adresa, nsa
n nici un caz nu a luat parte la actul preluarii Universitatii, nu a
avut nici o atingere cu comisiunea de preluare sau cu autoritatile
romnesti.
Pentru a ilustra care este adevarata situatie morala si
politica a acelor nvatati profesori unguri de la Universitatea din
Cluj, mi iau libertatea sa va arat urmatoarele:
Unii dintre profesorii unguri, care faceau parte din corpul
profesoral al Universitatii unguresti din Clujul ocupat, au ramas n
Cluj si dupa eliberarea lui. Acum explica ei aceasta ramnere cu un
pretins sentiment de prietenie si dorinta de colaborare cu romnii,
cu convingerile lor democratice, care i-ar fi ndemnat sa nu dea
urmare poruncii guvernului hitlerist din Budapesta de a evacua si
parasi Clujul, ca sa ramna n atmosfera democratica adusa de
armatele liberatoare.
Anexez n text unguresc si n traducere romneasca un
document, care dovedeste si cauza si rostul ramnerii n Cluj a
acestor profesori. E adresa nr. 60.923/1944-IV, din 28 septembrie
1944, a Ministerului regal ungar al Cultelor si Instructiunii din

Budapesta, semnata de ministrul D. Rakowszky Ivan, catre Senatul

Universitatii unguresti din Cluj. Din acest text reiese:
a) La 15 septembrie 1944, Senatul Universitar unguresc din
Cluj, n sedinta ordinara, a hotart sa ramna la Cluj, chiar sub
ocuparea acestui oras din partea trupelor romne si sovietice.
Aceasta hotarre a fost produsa de fermitatea, sentimentele nationale
si curajul moral nenfrnt al Senatului si al respectivilor profesori.
b) Guvernul ungar cu alese laude ia la cunostinta
aprobatoare aceasta hotarre a Senatului Universitatii, pe care o
considera ca o luare de atitudine inspirata de cultura maghiara si
de rezistenta nationala obligatorie pentru Universitatea maghiara a
Transilvaniei.
c) Guvernul ungar da si va da Senatului Universitar ramas
n Cluj tot sprijinul moral si material n aceasta atitudine de
rezistenta nationala.
d) Guvernul ungar considera ca singura autoritate
competenta Senatul Universitar ramas n Cluj, deci o autoritate n
subordinele sale.
Este deci clar ca membrii corpului profesoral ungar de la
Universitatea ungureasca din Cluj au ramas acolo ca exponenti ai
rezistentei nationale, ca pioni politici ai guvernului reactionar si
sovinist din Budapesta, sustinuti si ajutati de acesta cu toate
mijloacele morale si materiale.
Democratia pe care o afiseaza puternic fata de romnii pe
care pna ieri i maltratau si batjocoreau, dorinta de colaborare
culturala ntr-o atmosfera de reciproca toleranta si apropiere, nu
sunt dect o masca sub care se ascunde acelasi grup de oameni
sovinisti, reactionari, unelte ale politicii naziste a Budapestei. Ei si
continua activitatea si si servesc ideologia si dupa eliberarea
Clujului. O obiectiva cercetare a faptelor si a oamenilor ar dezvalui
n fata oricui acest real aspect al lucrurilor.
Desigur, cu toate aceste manevre de rea credinta, ca si cu
attea alte acte de provocatiune pe care le savrsesc nca
exponentii sovinismului unguresc, ramasi n teritoriile eliberate,

autoritatile romne vor fi patrunse de un spirit de toleranta,

civilizatie si corectitudine desavrsita, respectnd drepturile
tuturor cetatenilor romni, indiferent de originea lor etnica sau de
credinta lor religioasa.
Primiti, va rog, Domnule Presedinte, asigurarea deosebitei
mele consideratiuni.

nalt Comisar
Dr. Ionel Pop

Domniei Sale, Domnului General de Corp de Armata Adjutant

Constantin Sanatescu, Presedintele Consiliului de Ministri.
Bucuresti.

(Arh.St.Bucuresti, Presedintia Consiliului de Ministri. Guvernele

Sanatescu-Radescu, dos. 44/1944, f.80-84)

6 noiembrie 1944

Domnului general locot. Vinogradov

Loctiitorul Presedintelui Comisiei Aliate de Control din

Romnia

La adresa dvs. din 24 octombrie a.c., relativa la anumite

incidente provocate cu ocazia preluarii Universitatii din Cluj, am

onoare a va face cunoscut cele ce urmeaza.
1) Din datele furnizate de dl. rector al Universitatii din Cluj
si de dl. Ilie Lazar, consilier juridic pe lnga Armata a IV-a, rezulta

atitudinea plina de demnitate si modul civilizat cu care s-au

prezentat profesorii romni, preluarea universitatii avnd loc n
conditiuni de armonie si ordine. Aceasta rezulta si din procesul
verbal ntocmit de profesorii romni si de dl. rector al Universitatii
unguresti dl. Desideriu Miskolczy.
Pentru toate facultatile tinnd de Universitatea din Cluj, dl.
rector Desideriu Miskolczy declara n procesele verbale ntocmite
ca ia act de preluarea facultatilor respective. n nici unul din
aceste procese-verbale nu se confirma vreo procedura anormala.
2) Tot din aceste procese-verbale rezulta ca preluarea
Universitatii din Cluj s-a facut la 14 octombrie a.c. de un grup de
profesori romni, n frunte cu rectorul Universitatii dr. Iuliu
Hatieganu, si nu la 16 octombrie de un grup de persoane straine de
Universitate.
n ziua de 16 octombrie, la ora 14, autoritatile romnesti
primind dispozitiunea Comandamentului Sovietic au parasit
Clujul, astfel ca eventuale incidente ce s-ar fi produs dupa aceasta
data nu cad n sarcina acestor autoritati.
3) n ceea ce priveste persoana domnului Leontin Pop,
aratata n adresa dvs. ca sef al Sigurantei, sub conducerea caruia sar fi provocat incidentul de la 16 octombrie a.c., acesta nu are nici o
legatura cu autoritatile romnesti. A fost sef al Sigurantei nainte
de anul 1940, ulterior ndepartat din serviciu si ramas n teritoriul
cedat prin verdictul de la Viena.

Apreciem folositor sa va aducem la cunostinta faptul ca

profesorii unguri ai Universitatii din Cluj pot fi considerati ca pioni
sovinisti ai guvernului reactionar de la Budapesta si nu democrati
convinsi si cu intentiuni de colaborare armonioasa.
Aceasta se poate constata din adresa nr. 60.923/1944 a
Ministerului ungar al Cultelor si Instructiunii Publice, pe care l
anexam n traducere, si n care, lundu-se act de sentimentele
nationale si curajul Senatului Universitar unguresc, se afirma

intentia guvernului ungar de a da tot sprijinul moral si material n

aceasta rezistenta nationala.
Anexam sase procese-verbale ntocmite cu ocazia preluarii
Universitatii din Cluj si copia ordinului Ministerului ungar al
Cultelor.
Primiti, va rog, domnule general, asigurarea deosebitei
mele consideratiuni.

Presedintele Consiliului de Ministri

General de Corp de Armata Adjutant
Const.Sanatescu

(Arh.St.Bucuresti, Presedintia Consiliului de Ministri. Guvernele

Sanatescu-Radescu, dos. 44/1944, f.92-93)

Conferinta interministeriala de vineri 6 iulie 1945, ora 10

Sedinta se deschide la ora 10, sub presedintia domnului dr.

P. Groza, presedintele Consiliului de Ministri.
Participa domnii: Stefan Voitec, ministrul Educatiei
Nationale; dr. D. Bagdazar, ministrul Sanatatii; prof. Gh. Vladescu,
subsecretar de stat al nationalitatilor minoritare; Aurel Potop,
subsecretar de stat la Min. Educatiei Nationale; Vasile Luca; prof.
Emil Petrovici, rectorul Universitatii din Cluj; prof. Florian
Stefanescu-Goanga, delegatul Senatului Universitatii din Cluj; dr.
M. Kernbach, decanul Facultatii de Medicina din Cluj; Csogr
Ludovic, subprefect de Cluj; Demeter Ioan, subprimar de Cluj;
Jancs Elemr; Venczel Iosif; Nagy Gza; Csik Ferdinnd; Takts

Ludovic.

Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Are cuvntul domnul

Csogr Ludovic, subprefect de Cluj.
Csogr Ludovic, subprefect de Cluj: Domnule prim-ministru,
domnilor ministri, Decretul-lege 407 din 28 mai 1945, n art. 1,
dispune n felul urmator: Se nfiinteaza la Cluj pe data de 1 iunie
1945 o Universitate de stat cu limba de predare maghiara, care va
functiona cu urmatoarele facultati: a) Litere si Filozofie; b) Drept si
Economie Politica; c) Stiinte si d) Medicina umana, adica cu patru
facultati.
Aceasta initiativa de guvern este rezultatul de o
importanta capitala al regimului nostru democratic, un nceput de
realizare a acelei politici care se bazeaza pe principiul de egal
tratament al nationalitatilor, conform schimbului de telegrame
avut ntre Maresalul Stalin si domnul prim-ministru la data de 6 si
8 martie 1946.
Domnule prim-ministru, cu prilejul acestei prime
conferinte interministeriale convocata n chestiunea Universitatii
de stat cu limba de predare maghiara din Cluj, sa binevoiti a ne
permite ca noi, care am fost desemnati de catre Ministerul
Educatiei Nationale pentru conducerea acestei Universitati, sa va
salutam n modul cel mai calduros pe dv., ca pe fauritorul
Universitatii Maghiare din Cluj.
Exprimndu-ne tot acum recunostinta noastra cea mai
sincera fata de domnii ministri Stefan Voitec si Aurel Potop, care
au contribuit n mod covrsitor la acest act de guvernamnt, va
rugam, domnilor ministri, sa binevoiti a acorda tot concursul
binevoitor al dv. la realizarea acestei universitati. Fiindca, cu
redactarea Decretului-lege referitor la nfiintarea Universitatii
Maghiare din Cluj, s-au ivit o serie de probleme concrete a caror
solutionare depinde de masurile concomitente luate de
departamentele direct interesate.
Convocarea acestei conferinte ne da posibilitatea de a va
expune n mod sistematic toate problemele de solutionat, care sunt:

n primul rnd, probleme edilitare si de inventar; n al doilea rnd,

probleme financiare; iar n al treilea rnd, problemele personale.
Suntem convinsi ca dv. veti cadea de acord n privinta solutionarii
acestor probleme si tocmai acordul acesta va fi garantia realizarii
Universitatii Maghiare din Cluj.
Domnule prim-ministru, domnilor ministri, sa binevoiti a
permite sa ne exprimam speranta, ca n aceasta conferinta se vor
lua hotarri care vor forma baza masurilor prevazute n Decretullege 407. Acest Decret-lege a nfiintat Universitatea Maghiara pe
data de 1 iunie 1945. Consfatuirile avute n cursul lunii aprilie si
mai au pregatit redactarea acestui Decret-lege, par a fi clarificat
ndestulator acele masuri de organizare si acele conditii financiare
de care depinde ca n timp de cteva saptamni Universitatea
Maghiara sa ia fiinta.
Primele probleme sunt problemele edilitare. Decretul-lege
pune la dispozitia Universitatii Maghiare din Cluj localul Liceului
de Fete Regina Maria si dispune ca pe masura necesitatilor si a
posibilitatilor se vor mai putea pune la dispozitie si alte localuri. La
23 iunie pe baza Decretului-lege 406 am predat si reprezentantii
Universitatii Regele Ferdinand I au preluat localurile
universitare din Cluj, iar la 30 iunie am preluat localul Liceului de
Fete Regina Maria. Cu prilejul predarii si preluarii acestor
localuri s-au ivit probleme foarte grave, n privinta asezarii si
functionarii Universitatii noastre.
Localul Liceului Regina Maria nu este destul de
ncapator. n privinta asezarii Facultatii noastre de Drept si
Economie Politica nu avem alta solutie dect sa ramna
deocamdata n localul Academiei de nalte Studii Comerciale si
Industriale. Facultatile de Stiinte si de Medicina ale celor doua
Universitati sunt nevoite de a colabora. Tot atunci este si o
propunere pentru asezarea Facultatii noastre de Medicina n orasul
Tg. Mures.
Problemele cele mai grave sunt problemele financiare.
Conform dispozitiunii Decretului-lege 407, cheltuielile necesare ale

Universitatii Maghiare, ct si ntretinerea ei vor fi acoperite printrun credit bugetar extraordinar. Vom nainta propunerile noastre n
privinta cheltuielilor necesare, pentru a putea stabili cadrele
acestui credit bugetar extraordinar. Aceste cheltuieli sunt n
legatura cu lucrarile de reparatii, de constructie, de amenajari si
instalari necesare n localurile desemnate pentru Universitatea
Maghiara. Avem un personal care n cursul lunilor trecute a depus
o munca efectiva, fara ca aceasta munca sa fie integral retribuita.
Avem datorii si n legatura cu functionarea clinicilor universitare,
deoarece de la data ncadrarii Ardealului de Nord, clinicile din
Cluj n-am primit nici o subventie din partea statului. Suntem
convinsi ca greutatile cele mai mari n legatura cu rezolvarea
problemelor Universitatii Maghiare provin din nesolutionarea de
pna acum a problemelor financiare.
Probleme tot asa de vitale sunt si problemele personale.
Decretul-lege dispune ca Ministerul Educatiei Nationale va fixa
prin decizie ministeriala numarul si titulatura catedrelor,
conferintelor si personalului didactic ajutator. Ministerul va
institui pentru fiecare Facultate comisiuni de specialisti compuse
din cte 7 profesori titulari universitari, apartinnd Universitatilor
din Bucuresti, Iasi si Cluj, de preferinta cunoscnd limba maghiara,
care vor face propuneri pentru numirea profesorilor,
conferentiarilor si personalului didactic ajutator. Numirile se vor
face prin Decret-regal, pe baza raportului Ministerului de Educatie
Nationala, respectiv prin decizie ministeriala, dupa distinctiile
prevazute n legea nvatamntului superior.
n cele ce urmeaza vom nainta propuneri, pe care de altfel
le-am prezentat deja Ministerului de Educatie Nationala imediat
dupa publicarea Decretului-lege. ntrzierea aplicarii
dispozitiunilor prevazute n Decretul-lege trebuie sa constatam
a produs o nemultumire si o nencredere fata de noi, care suntem
nvinuiti cu neglijarea problemelor de organizare.
Domnule prim-ministru, domnilor ministri, va rugam sa
binevoiti a ne permite ca n legatura cu cele trei categorii de

probleme de mai sus sa va expunem rezumatul rapoartelor noastre

mai detaliate.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Domnilor, eu multumesc
foarte mult pentru cuvntarea de introducere a domnului Csogr
si va rog sa fiti convinsi ca noi avem vointa ferma sa nfiintam
Universitatea Maghiara, de comun acord, si ca o vom realiza. Vom
face totul ca pacea sa domneasca ntre cele doua popoare si prima
noastra nfaptuire, pe acest drum, este nfiintarea Universitatii
Maghiare din Cluj. De aceea, cerem reprezentantilor celor doua
universitati sa vada lucrurile cu obiectivitate si sa nu creada ca
interesele lor sunt opuse, fiindca, dimpotriva, interesele celor doua
universitati sunt comune.
Raspunderea noastra este mare. Avem o raspundere fata
de popoarele noastre, dar avem si o alta raspundere fata de
generatiile viitoare, carora trebuie sa le dam acest prim exemplu.
Am facut mari sfortari ca sa ajungem unde suntem acum n
chestiunea universitara. Trebuie sa mergem nainte, fiindca este
foarte important din punct de vedere politic sa realizam acest
proiect.
Va multumesc nca o data pentru ncrederea pe care ati
exprimat-o n mine si adresndu-ma si romnilor, si ungurilor
prezenti aici, ca reprezentanti ai celor doua Universitati ardelene, i
rog ca de aici nainte sa ne fie tovarasi de drum pentru crearea unei
atmosfere armonice, necesare realizarii acestui asezamnt de
nvatamnt superior.
n ceea ce priveste chestiunile de amanunt, va rog sa-mi
dati voie sa ridic problema Academiei de Comert, care
functioneaza acum la Brasov. Daca aceasta Academie s-ar muta la
Cluj, ea ar putea fi ncadrata n Universitate si s-ar putea face acolo
si studii de drept.
Prof. Fl. Stefanescu-Goanga: Eu am luat contact la Brasov cu rectorul
si cu profesorii Academiei si i-am ntrebat care este punctul lor de
vedere. Mi-au raspuns ca tin sa mearga la Cluj, ca sa poata fi la
naltimea cuvenita.

Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Eu cnd am fost la Brasov,

am primit la prefectura o delegatie a majoritatii covrsitoare a
profesorilor si o delegatie mare de studenti, care m-au rugat
insistent sa-i las la Brasov.
St. Voitec, ministrul educatiei nationale: Si populatia locala cere
acest lucru.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Aceea are interes. Domnul
Emil Petrovici, rectorul Universitatii din Cluj, are cuvntul.
Emil Petrovici, rectorul Universitatii din Cluj: Domnule presedinte
si domnilor, Universitatea Regele Ferdinand I, refugiata la Sibiu,
cu mici exceptii, a nteles schimbarea vremurilor si de la nceput,
dupa 23 August, n discutiile pe care le-au avut profesorii ntre ei si
personalul n genere al Universitatii, au ajuns tot mai mult la
convingerea ca Romnia democratica trebuie sa asigure
nationalitatilor care traiesc pe pamntul ei nu numai un
nvatamnt primar-secundar, dar chiar si un nvatamnt superior
n limba lor materna. Aceasta convingere si-a si exprimat-o, acest
personal, nainte de alcatuirea guvernului de larga concentrare
democratica, care conduce astazi tara, n diferite ocazii: de
exemplu prin motiunea gruparii universitare democrate, motiune
care a si fost publicata prin gazete, si printr-o alta motiune - foarte
apropiata ca spirit si expresie de cea dinti - a Senatului
Universitar.
Prin urmare, de la nceput noi am fost animati de un larg
spirit democratic, astfel nct am hotart sa ne unim cei ctiva
membri ai Frontului National Democratic din Universitatea
noastra cu membrii Frontului National Democratic de la Cluj,
profesori sau viitori profesori la aceasta Universitate, care aveau n
mna soarta acestui asezamnt de cultura. Spun aceasta pentru
completarea istoricului acestei Universitati.
n acelasi timp Universitatea noastra ntelege sa trateze
aceasta problema de aici nainte ca si pna acum: ne vom stradui sa
dam tot prinosul nostru de munca pentru ca aceasta Universitate
de stat cu limba de predare maghiara sa poata lua fiinta si

functiona, spre naltarea culturala a tarii noastre si spre binele

popoarelor conlocuitoare din Romnia.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Domnul profesor StefanescuGoanga are cuvntul.
Prof. Fl. Stefanescu-Goanga: Domnule presedinte si domnilor, n
calitatea pe care o am, de presedinte al gruparii profesorilor
democrati, pot sa va spun ca am discutat chestiunea Universitatii
de stat cu limba de predare maghiara si am fost foarte multumit
cnd am putut n prima sedinta a acestui grup sa redactam o
motiune prin care noi nsine am cerut guvernului nfiintarea unei
astfel de universitati.
n foarte scurta vreme dupa aceea, nsusi Senatul
Universitatii Regele Ferdinand I a dat si el o motiune similara..
Deci, noi ne gasim pe linia traditionala a democratiei, care a fost la
baza nsasi a nfiintarii Universitatii Regele Ferdinand I din Cluj,
pentru ca noi am tinut totdeauna ca fiecare populatie sa se
dezvolte si sa se cultive n mod liber n limba sa proprie si
ntelegem ca n ceea ce priveste viata culturala a fiecarei
nationalitati sa nu existe nici un fel de restrictie. Prin urmare, noi
am venit cu aceasta propunere cu totul amicala, fara sa fim pusi n
cauza de colegii nostri de la Universitatea Maghiara, ci pur si
simplu din propria noastra initiativa.
Pentru documentarea noastra, a tuturora, vom pune si noi
la dosarul acestei cauze cele doua motiuni, ca sa se vada spiritul n
care am nteles sa colaboram si n care ntelegem sa cooperam si de
aici nainte. Tinem sa facem declaratia ca spiritul n care am lucrat
a fost spiritul democratic. De aceea, tinem ca si noua Universitate
care va lua fiinta sa fie nfiintata n acelasi spirit.
Suntem foarte multumiti ca dv. ne-ati chemat la
colaborare, nu sa ne razboim ca parti adverse, ci sa colaboram ca
factori de cultura. De aceea, ne exprimam convingerea ca si colegii
nostri vor veni cu acelasi spirit de colaborare, pentru ca cele doua
Universitati sa poata functiona nestingherite, adica nici
Universitatea Ferdinand I sa nu fie pusa n inferioritate, nici

noua Universitate Maghiara sa nu fie pusa n conditiuni grele de

functionare. Cu ct aceste doua Universitati vor avea posibilitati
mai mari de functionare si nu vor avea de ntmpinat greutati n
calea lor, cu att ntelegerea ntre noi va fi mai deplina.
n al doilea rnd, mi exprim dorinta ca si profesorii care
vor fi numiti n aceasta noua Universitate Maghiara sa fie tot dintre
aceia care au dovedit acelasi spirit de larga democratie. Asa cum
noi am pasit de la nceput, fara sa ne ceara cineva, la epuratia
tuturor elementelor care au depasit aceasta linie, cerem ca si colegii
nostri unguri sa aiba n vedere faptul ca n aceasta Universitate toti
sa vie de la nceput cu un spirit democrat, iar tot ceea ce aminteste
trecutul fascist sau hitlerist sa fie nlaturat din aceasta Universitate.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Domnule profesor, cu
permisiunea dv. adaug o mica ntregire la ceea ce ati spus, nu
vreau sa spun o mica rectificare. Noi cei de fata, care reprezentam
doua popoare conlocuitoare, trebuie sa ne dam seama ca am
ncheiat un trecut, l-am soldat. Credem ca l-am ncheiat definitiv.
Traditia n-a fost a democratiei. Noi ne amintim foarte bine de
epoca cnd la Universitatea din Cluj domnea un spirit de salbatec
sovinism, a fost o vreme chiar cnd s-a introdus un numerus clausus
fata de unguri. Cunosc din practica mea proprie ce eforturi a
trebuit sa fac ca ici si colo sa fie primit cte un student maghiar mai
distins. Tot astfel stiu ca Universitatea Ferencz Jzsef din Cluj,
instituita dupa Dictatul de la Viena, a continuat aceeasi linie a
Universitatii romnesti, dovedind un spirit categoric sovinist. Cu
toate aparentele, care se ncercau sa se salveze, n fond a fost acolo
exact acelasi sovinism care se manifesta sub toate raporturile, si la
corpul profesoral, si n marea masa studenteasca, cum se
manifestase si la romni: exact acelasi sovinism, si cantitativ, si
calitativ. Sa nu ne temem sa recunoastem acest lucru, fiindca daca
nu-l recunoastem, noi perseveram ntr-o mentalitate primejdioasa.
Eu accentuez acest lucru, ca sa nu cadem n aceeasi greseala.
Eu nu adaug nici o conditie, nu adaug nici un daca si
nici un dar, fiindca n clipa n care vii si adaugi un dar sau un

daca ma rog, facem pace ntre cele doua popoare, dar... faci o
bresa, care poate sa-ti anihileze toate rezultatele. De aceea, eu insist
nca o data: sa scoatem dintre noi tot ce a fost n trecut. Sa nu ne
facem iluzia ca n trecutul nostru am fost pe linia cea buna; n-am
fost nici noi si n-au fost nici ungurii. Si tocmai pentru ca am mers
pe o linie gresita, tocmai pentru ca n-am mers pe drumul
dezvoltarii popoarelor noastre, am ajuns unde suntem si am suferit
si unii, si altii. De aceea a fost posibil sa fim trti ntr-o aventura
groaznica, pe care am trait-o si unii si altii.
Si ca sa va explic si mai bine unele din cauzele care au
facut sa existe zi de zi frictiuni ntre cele doua popoare, va rog sami dati voie ca nca de la nceput sa va amintesc un detaliu: n
decursul razboiului, popoarele sngernde, si cel maghiar, si cel
romn, ncercau sa scape, sa iasa din lupta si sa nu mai sngereze
n stepele Rusiei. S-au pornit actiuni n acest scop, si-mi amintesc
ca n 1943, toamna, Partidul Micilor Agricultori din Ungaria,
mpreuna cu Legitimistii, cu Social-Democratii din Ungaria si cu
Partidul Comunist de acolo, care de dragul unei ntelegeri ntre
partide au facut eforturi foarte mari si au constituit asa-numita
Liga a Pacii, n cadrul careia au pornit la drum cu curaj, ca sa
scoata Ungaria din razboi si sa aduca trupele acasa. Noi am
actionat la fel, este aici un prieten care va poate spune acest lucru.
Eu am trecut de multe ori granita dincolo si am actionat n sensul
coordonarii actiunii duse n Ungaria pentru pace, cu o actiune
initiata n tara noastra. Paralel cu Liga Pacii din Ungaria am facut
aici Frontul Plugarilor. Ne-am pus pe treaba si am mers nainte, cu
proiecte bine stabilite.
Noi declaram ca nu mai putem purta acest razboi, ca dam
gru, petrol, tot ce vor, nsa vrem pace. Era o actiune care putea sa
aiba succes. Spunem ca nu mai putem duce un razboi sngeros si
ca trebuie sa aducem armatele acasa. Era un punct cstigat si de
noi si de unguri. n anul 1943 nsa, din nenorocire, actiunea noastra
a avut o scadere, att dincolo, ct si dincoace. Ce s-a ntmplat? n
1943 armatele romne marsaluiau spre dealul Feleacului pentru ca

sa intre n Cluj. Paralel cu aceste trupe care marsaluiau dinspre

Arad, Alba Iulia, Turda, am mers si eu paralel cu masina, pentru a
ma duce la Cluj. Tot strigau: Intram n Ardealul de Nord, ne
ducem la Cluj. Pe strazile Sibiului, Turdei, Alba Iulia erau mari
manifestatii, mari serbari. Toti romnii erau siguri ca intram n
Cluj. Eu nsa vedeam clar care este situatia. M-am ntlnit cu
generalul Dumitrache, care comanda un grup de vnatori, care m-a
nsotit pna la granita si care m-a ntrebat: De ce va duceti acolo,
pentru ca intram noi cu armata. I-am raspuns: Aceasta este o
naivitate, cum va imaginati dv. ca Hitler si Mussolini va vor lasa ca
sa intrati n Ardealul de Nord, sa va duceti la Cluj. Aceasta este
numai o manevra de a lor.
Eu m-am dus spre Cluj, am cobort dealul Feleacului si am
vazut cum toate tevile de tun de pe coasta erau ndreptate spre
frontierele noastre. Ce s-a ntmplat? Atunci s-a descoperit
actiunea noastra, a Frontului Patriotic, pentru a iesi din razboi, si
au fost descoperiti si ungurii, care duceau aceeasi actiune. Sistemul
era acesta, cnd se facea o miscare n Ungaria, pentru iesirea din
razboi, erau agitati romnii, mobilizati, iar cnd faceam noi vreo
actiune, i mobilizau pe unguri n spatele nostru. Acesta era jocul
perfid al fascistilor, care cautau sa speculeze aceste doua popoare
si sa nu le lase sa-si continue actiunea lor n conformitate cu
interesele popoarelor respective.
nca o data va spun ca a fost n traditia si a maghiarilor, si a
romnilor aceasta atitudine de sovinism si nu a existat o
democratie adevarata. Va rog, sa fim sinceri, si sa ne aruncam
cenusa pe cap.
Este adevarat ca domnul fost rector Stefanescu-Goanga a
fost o jertfa a fascismului, a huliganismului mare si a sovinismului
si mai mare, care anima nu numai studentimea, dar si clasa
burgheza, clasa conducatoare. Nu vorbesc de bietul popor, pentru
ca si taranii romni si taranii unguri au dat dovada de multa
ntelepciune. Toate acestea le-am constatat la Congresul pe care lam avut la Frontul Plugarilor. A existat o pornire populara pentru

Universitatea Ferencz Jzsef era la Cluj, cea din Budapesta numindu-se

Etvs Lrnd.
451
mpacarea acestor doua popoare. Noi, clasa conducatoare, clasa de
sus, am nveninat fntnile, att din partea maghiarilor, ct si din
partea romnilor. Dati-mi voie sa adaug acest lucru, de care sunt
convins. Natural, individual, multi dintre noi au fost de buna
credinta n trecut. Sistemul nsa, de ambele parti, a fost un sistem
sovin, att n ceea ce priveste Universitatea Regele Ferdinand I la
Cluj, ct si Universitatea Ferencz Jzsef de la Budapesta451 n-au
putut sa se sustraga acestui sistem, acestei mentalitati, pe care noi,
nca o data, trebuie sa le nmormntam n vecii vecilor, cu curaj.
Cine mai ridica capul ca sa nvenineze sufletele, trebuie sa fie lovit
fara crutare, pna cnd vom respira n liniste pe acest pamnt.
(Aplauze).
Prof. Fl. Stefanescu Goanga: Domnule prim-ministru, domnilor, eu
am fost rector timp de opt ani de zile la Universitatea Regele
Ferdinand din Cluj. n aceasta perioada de timp nu am respins
nici un ungur de a intra n aceasta universitate. Am avut n anul
scolar 1937-38 1100 studenti unguri, fata de 3000 studenti romni.
Pe toti i-am primit n camine, le-am dat burse. n ceea ce priveste
numerus clausus, totdeauna am luptat mpotriva lui.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Nu v-am contestat meritele
dv., nu fac personalizari, ci vorbesc n general.
Prof. Fl. Stefanescu Goanga: Eu am luptat mpotriva acestui sistem
mpreuna cu profesorii care m-au sustinut. Eu nu am fost rector
numit, ci rector ales ani de zile consecutiv. Practicile mele au fost
cu desavrsire democratice si am fost sustinut de majoritatea
profesorilor, care ani de zile m-au ales. Am fost ales chiar n contra
vointei Partidului National Taranesc si a Partidului Liberal. Stiti
foarte bine ca am cazut jertfa acestei atitudini, pe care am
mentinut-o cu curaj.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Recunosc meritele dv.
Sistemul era acesta nsa care vi-l spun eu. Sistemul nu-l

reprezentati dv. Sistemul a fost mai tare ca dv., pentru ca s-a ajuns
n fapt la numerus clausus dupa plecarea d-tale. De nenumarate ori
am intervenit pentru nscrierea unor elemente bune n universitate
si am rugat sa nu fie nenorociti studentii buni unguri. Este drept ca
n epoca dv. s-au facut multe nscrieri de studenti unguri. Va ntreb
nsa: s-ar fi putut face cursuri paralele cu studentii maghiari chiar
n epoca conducerii dv.? Mai obtineati dv. majoritatea n alegeri?
Eu cred ca nici cursuri nu mai puteati tine, nicidecum sa mai fiti
rector. Va rog, nca o data, sa recunoasteti ca acesta a fost sistemul,
care trebuie nmormntat cu curaj.
Dr. D. Bagdazar, ministrul sanatatii: Domnilor ministri, domnilor
reprezentanti ai Universitatii din Cluj, maghiare si romne, sunt
totalmente de acord cu cele spuse de domnul prim-ministru.
Declaratiunile d-sale nu sunt facute din motive de circumstanta, ci
este o atitudine constanta a d-sale. Noi, colaboratorii d-sale, am
avut ocazia n conferintele noastre intime sa constatam aceasta
atitudine pe care astazi v-o nfatiseaza domniilor voastre.
Atitudinea d-sale a fost ntotdeauna net mpotriva sovinismului
att romn, ct si maghiar. Ceea ce a spus d-sa astazi este
confirmarea unei atitudini consecvente.
Profesiunea mea mi-a dat ocazia sa am contact cu
reprezentantii stiintei maghiare, cu figuri stralucite ale medicinei
maghiare, care pot cinsti orice universitate straina. Poporul romn
se simte mndru ca n granitele sale activeaza astfel de figuri.
Universitatea, prin definitia ei, este un sanctuar al stiintei. Stiinta
nu are patrie. Ea trebuie sa serveasca interesul poporului si numai
al poporului.
De aceea, Ministerul Sanatatii va pune la dispozitia
Universitatii Maghiare si n special a Facultatii de Medicina
clinicile necesare. Vom pune tot ce este necesar la dispozitie pentru
buna functionare a acestor clinici, chirurgicala si medicala, pentru
o perfecta functionare. Noi ntelegem sa dam tot concursul nu
natiunii maghiare, ci stiintei, stiintei adevarate, stiintei democrate,

pentru ca stiinta trebuie sa ramna internationala si trebuie sa

ramna n serviciul poporului. (Aplauze).
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Intram n ordinea de zi,
domnul Nagy Gza are cuvntul.
Nagy Gza: Domnule prim-ministru, domnilor ministri, domnilor,
este vorba n primul rnd de repararea localurilor necesare
Oficiilor Universitare, Facultatii de Litere si Filozofie si a Facultatii
de Stiinte, a Seminarului Pedagogic Universitar, a Institutelor de
Matematici si Geografie, Institutelor de Fizica si Chimie Generala,
pentru care va trebui ca aripa noua sa fie terminata si amenajata..
Este vorba de localul Liceului Regina Maria predat Universitatii
Maghiare ca edificiu central, care are doua parti, una veche si una
n curs de constructie.
n al doilea rnd, se pune problema localului Facultatii de
Drept si Economie Politica, care urmeaza sa functioneze n edificiul
Academiei de nalte Studii Comerciale, cu conditiunea nsa ca cel
putin un an de zile Academia Comerciala sa ramna la Brasov. Va
rugam a hotar chiar ca aceasta Academie sa ramna timp de cel
putin un an la Brasov, din cauza ca la Cluj este o criza mare de
locuinte, iar Facultatea de Drept si Economie Politica nu poate
functiona dect n acest local al Academiei de nalte Studii
Comerciale.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Si eu sunt de aceeasi parere,
pentru ca avem mari greutati cu mutarea. Clujul a fost distrus de
bombardamente si ncartiruirea este foarte grea. Academia de
nalte Studii Comerciale e bine sa ramna la Brasov, pentru ca nici
noi nu avem posibilitati bugetare si avem alte probleme de
rezolvat. Din punct de vedere bugetar trebuie sa fim lasati sa
respiram usurati, nu sa ncarcam bugetul cu cheltuieli care nu sunt
strict necesare. E bine ca pentru acest an Academia de nalte Studii
Comerciale sa ramna la Brasov, iar n decursul acestui an, noi
vom programa mutarea Academiei de nalte Studii Comerciale de
la Brasov la Cluj.

Eu sunt pentru acest lucru si din alt punct de vedere.

Vreau ca la Brasov sa ramna o astfel de institutie culturala, sa fie
un centru romnesc cultural n mijlocul societatii sasesti, unde nu a
putut patrunde nici cultura maghiara, nici cultura romneasca. Sau ncercat fel de fel de metode de catre societatea saseasca pentru
a nu lasa sa patrunda cultura romneasca si cultura maghiara.
Societatea saseasca a fost animata ntotdeauna de un spirit
necultural, pentru ca daca avea la baza un spirit cultural, permitea
aceasta patrundere. Foarte bine spunea domnul ministru Bagdazar
ca stiinta si cultura e internationala. Ei au fost dominati
ntotdeauna de un spirit economic, de ngmfare, de atitudine de
superioritate de rasa, de guler tare, de rigiditate (Steifheit) cum zic
nemtii, dispretuind pe valahul si secuiul, care venea n spate cu
ceva marfa.
Eu ma gndeam ca o institutie superioara de cultura
romneasca este necesara n Brasov. Vom crea poate alta acolo,
fiindca este necesara, dar fata de argumentele puternice ale
Academiei Comerciale, care arata ca aceasta institutie nu poate
functiona cumsecade dect alaturi de o Universitate, n legatura cu
studii juridice superioare, Academia Comerciala din Brasov
trebuie mutata n viitor tot la Cluj. Ramne nsa ca la Brasov sa
facem un alt institut de cultura superioara.
Aurel Potop, subsecretar de stat al Educatiei Nationale: Sa facem o
Facultate de Litere.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Daca dumnealor spun ca
este vorba numai de un an de zile, atunci Academia Comerciala
mai ramne nca un an de zile la Brasov si problema este
solutionata. La anul, daca vom fi sanatosi, Academia Comerciala se
va putea muta n liniste n acest local din Cluj, sau poate ca vom
construi acolo un palat special pentru ea.
Nagy Gza: Domnilor, prima problema este colaborarea Facultatilor
de Stiinte. Urmatoarele institute de stiinta ale Universitatii Regele
Ferdinand I si ale Universitatii Maghiare sunt nevoite sa
colaboreze: Institutul de Botanica, Institutul de Fiziologie Vegetala,

Institutul de Zoologie, care toate sunt n strnsa legatura cu

colectiile Uniunii Muzeului Ardelean, colectii care sunt asezate n
localurile institutelor respective si care sunt menite sa serveasca
att interesele stiintifice si didactice ale Universitatii Regele
Ferdinand I, ct si pe acelea ale Universitatii Maghiare; Institutul
de Fiziologie Animala, Institutul de Biologie, Institutele de Fizica si
Institutele de Chimie, care au nevoie de sali de lucrari si
laboratoare amenajate si instalate n mod special.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Sa ne oprim aici. mi scapa
controlul acestei probleme. Cum este posibila coordonarea?
Emil Petrovici, rectorul Universitatii din Cluj: Si noi ne-am sfatuit
cu specialistii de la Facultatea de Stiinte, fiindca este vorba de
aceasta Facultate. Universitatea Regele Ferdinand I va fi foarte
mult stingherita n activitatea ei daca va fi nevoita sa mparta
localurile si colectiile institutelor stiintifice. Stiti ca acolo sunt
laboratoare, care comporta masuratori foarte fine. Daca de
exemplu un profesor de stiinta vrea sa faca o lucrare de chimie sau
de fizica n laboratorul lui, el poate sa-si amenajeze laboratorul n
asa fel nct timp de cteva luni de zile sa nu faca dect lucrarea
care l intereseaza. Deci, nu se poate ca n acelasi laborator sa se
schimbe ntregul sistem de lucru si sa vina un alt cercetator, ca sa
faca o alta cercetare n alta directie.
Si atunci propunerea Facultatii noastre de Stiinte este
urmatoarea: Facultatea noastra de Stiinte are un mobilier dublu,
adica are mobilierul de la Cluj, pe care l-am preluat acum, si are
mobilierul de la Timisoara, fabricat acolo dupa 1940. Mobilierul
acesta de la Timisoara este foarte pretios; nici nu poate fi evaluat n
bani; mesele pentru laborator nici nu pot fi confectionate astazi. Or,
noi ducem acest mobilier la Cluj, unde mai avem nca unul. Deci,
nici n-avem unde sa-l punem si trebuie sa-i cautam un local unde
sa-l asezam. Ei bine, vom aseza acest mobilier n Universitatea cu
limba de predare maghiara. Facultatea noastra de Stiinte a nteles
ca acest mobilier foarte pretios, care permite crearea de

laboratoare, sa treaca n zestrea Universitatii Maghiare, sa fie

mprumutat sau sa fie dat acestei Universitati.
Prin urmare, trebuie localuri pentru aceste institute. Ni se
pare ca n cladirea Liceului Regina Maria sunt foarte multe
camere mi s-a spus ca ar fi vreo doua sute. Nu pot intra acolo si
laboratoarele Facultatilor de Stiinte?
Nagy Gza: n privinta acestei chestiuni foarte importante din punct
de vedere stiintific, trebuie sa exprimam recunostinta noastra cea
mai adnca. Propunerea aceasta ni s-a mai facut si rndul trecut,
cnd am examinat aceasta chestiune, nsa acest mobilier de care
vorbeste domnul rector Petrovici apartine nu de aceasta institutie,
ci de Institutele de Fiziologie Animala, de Biologie, de Fizica si de
Chimie. La celelalte institute pe care le-am nsirat, n-avem nevoie
de fapt de acest mobilier. Problema se pune numai pentru ultimele
patru institute mentionate. Este vorba nsa de colectiile muzeale,
care nu se pot muta...
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Cred ca muzeele constituie o
comoara comuna si nu trebuie sa tindem sa avem un muzeu romn
si un muzeu maghiar, ci sa mbogatim mpreuna colectiile pe care
le avem. Eu vorbesc nsa de laboratoare.
Nagy Gza: n privinta laboratoarelor, am examinat localurile si, cu
putina bunavointa, n ce priveste cele doua, trei localuri necesare,
cred ca colaborarea este asigurata.. Este vorba de cinci institute
care au nevoie de multe ncaperi.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Cum se prezinta localurile?
Nagy Gza: La Fiziologia Vegetala sunt necesare 27 camere.
Profesorii s-au nteles. Viitorul profesor maghiar va primi trei
ncaperi din 27.
Prof. Emil Petrovici, rectorul Universitatii din Cluj: Eu stiu ca nu sau nteles.
Nagy Gza: Colaborarea de fapt n privinta laboratoarelor se pune
mai cu seama la Institutele de Fiziologie Animala, Biologie, Fizica
si Chimie, unde nu este vorba dect de colaborarea profesorilor. n
Liceul Regina Maria nu putem instala aceste institute, din cauze

edilitare. Pe masura nsa ce se vor face lucrarile de constructie,

vom scoate institutele acestea de acolo si ne vom folosi de
mobilierul Universitatii Regele Ferdinand I.
Bagdazar, ministrul sanatatii: Ct costa reparatiile?
Nagy Gza: Depinde de banii care ni se vor da. Lucrarile de
constructie si reparatii la Liceul Regina Maria costa 140 milioane
lei. Asa cum este acum localul, nu poate fi folosit pentru
adapostirea institutiei noastre. Prin urmare, este vorba aici de doua
chestiuni: nti, folosul comun al muzeelor si, n al doilea rnd,
cooperarea aceasta a profesorilor.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Daca exista muzee separate,
ele se dezvolta paralel.
St. Voitec, ministrul educatiei nationale: Nu stiu daca este propriu
cuvntul de muzee.
Prof. Emil Petrovici, rectorul Universitatii din Cluj: E vorba de
colectie.
Fl. Stefanescu-Goanga: Noi am pornit de la punctul de vedere ca
fiecare profesor universitar sa lucreze n toata libertatea, ca sa nu
existe posibilitati de frictiuni. De aceea am evitat ca n aceste
laboratoare sa lucreze doua rnduri de profesori. Chiar daca ar fi
vorba de doi prieteni, doi profesori nu pot lucra n acelasi
laborator, fiindca fiecare are metoda lui de lucru si sistemul lui de
predare. De aceea am cautat sa evitam acest lucru.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Si eu sunt de aceeasi parere.
Prof. Fl. Stefanescu-Goanga: n al doilea rnd, Facultatea de Stiinte nare localuri suficiente. n timpul rectoratului meu am construit
foarte multe, pentru ca cele existente nu erau eficiente. Din
moment nsa ce Facultatea de Medicina se duce la Tg. Mures,
nsemneaza ca cea mai mare parte a problemei este solutionata.
Daca dumnealor primesc Academia de Comert, care este o
constructie foarte mare si are ncaperi foarte numeroase, acolo se
pot instala n conditiuni foarte bune. Aceasta Academie de Comert
are si laboratoare, asa ca poate, mpreuna cu Liceul Regina
Maria, sa adaposteasca foarte bine laboratoarele Facultatilor de

Stiinte. n felul acesta, Universitatea Maghiara din Cluj are mai

mult spatiu dect avem noi, fiindca, de pilda, Facultatea noastra de
Stiinte n-are dect patru sali de cursuri. Or, la Liceul Regina
Maria sunt 16 clase mari, pe care noi nu le avem, n afara de
camin.
De aceea, rog pe colegii nostri de la Universitatea
Maghiara sa nteleaga acest lucru, fiindca din moment ce primesc
si localul Academiei de Comert, situatia Universitatii Maghiare se
usureaza n mod considerabil. Si daca pe lnga aceasta le mai
facem si nlesnirea furnizarii mobilierului, atunci pot sa
functioneze si dumnealor nestnjeniti.
Noi ncercam sa nlaturam ct mai mult posibil orice
suprafata de frictiune. n ce priveste nsa colectiile Uniunii
Muzeului Ardelean, acestea trebuie sa ramna acolo unde sunt. Si
n timpul ct a functionat Universitatea noastra, aceste colectii au
fost la dispozitia profesorilor si a populatiei maghiare. Este foarte
usor de nteles ca nici unul dintre profesorii nostri nu va refuza
vizitarea si punerea la dispozitie a colectiilor acestui muzeu, cnd i
se va cere. De aceea, cred ca n-ar fi deloc bine ca acum, dupa ce am
despartit localurile asa cum s-a hotart, totusi unele din ele sa fie
comune.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Ca sa scurtam discutiile, nici
eu nu sunt de parere ca n acelasi laborator sa lucreze doua rnduri
de profesori, mai ales ca de obicei savantii sunt nervosi. Ma
gndesc nsa la posibilitatea practica de solutionare a problemei.
Daca instalarea acestor laboratoare reclama sume prea mari, ar fi
bine ca ele sa fie amenajate la Liceul Regina Maria, nu n localul
Academiei Comerciale, mai ales avnd n vedere provizoratul
folosirii acestui din urma local. Eu nclin spre aceasta solutie.
Dr. D. Bagdazar, ministrul sanatatii: Muzeele si colectiile comune sa
fie utilizate mpreuna; dar laboratoarele sa fie separate.
Nagy Gza: Suma de 140 milioane este necesara pentru instalarea
ultimelor patru institute; pentru celelalte cinci n-avem nevoie de
laboratoare. V-am spus ca pentru Institutul de Fiziologie Vegetala

avem nevoie de 27 ncaperi, aproape jumatate dintr-un etaj din

edificiul central, egal cu un etaj al Academiei Comerciale. Ne-am si
nteles cu domnul profesor Emil Popp, pentru ca aprobarea acestei
ntelegeri sa fie ratificata de Senatul Universitar.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Este bine sa nu-i amestecam,
pentru ca sunt riscuri de incidente, de atmosfera, pna se va sterge
din sufletele unora si altora orice urma de reactiune. n ceea ce
priveste muzeele, nu este bine ca aceste comori sa fie despartite.
Ele formeaza un tezaur comun pentru ambele popoare. Deci, pe
linie muzeala se poate face o colaborare ntre studentii romni si
studentii unguri, muzeele putnd fi cercetate alternativ de catre
studentii romni si de studentii maghiari. Deci, ele pot ramne n
aceeasi cladire. Nu sunt de parere ca sa se lucreze n comun n ceea
ce priveste laboratoarele, pentru ca ar trebui mereu sa fie
supravegheati si profesorii, si studentii.
Nagy Gza: n ceea ce priveste colaborarea Facultatilor de Stiinte,
urmatoarele institute de stiinte ale Universitatii Regele Ferdinand
I si ale Universitatii Maghiare sunt nevoite a colabora: Institutul
de Geologie, Institutul de Mineralogie etc, ele vor functiona n mod
provizoriu pna la terminarea Liceului Regina Maria. Este, prin
urmare, numai o colaborare provizorie.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Paralel ncepeti sa va
instalati. Aduceti si materialul de la Timisoara.
Nagy Gza: n privinta celorlalte institute, n strnsa legatura cu
muzeele, va rugam sa delegati o comisiune neutra, pentru a
examina situatia la fata locului.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Vom forma o comisiune
mixta, care va avea dreptul sa hotarasca n mod definitiv.
Nagy Gza: Noi nu ne putem pronunta n numele societatii...
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Aceasta comisiune va cerceta
situatiunea la fata locului, va putea sa hotarasca si numai n caz de
diferend se va face un referat catre noi, iar noi vom arbitra de aici,
arbitraj fara apel, att din partea romnilor, ct si din partea
ungurilor.

Prof. Fl. Stefanescu Goanga: Principiul ramne acesta, ca fiecare sa

aiba local propriu.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Tendinta este aceasta: dv. sa
ramneti n localurile deja existente si afectate Universitatii
romne, iar dumnealor sa aiba localuri separate. Va rog sa va
multumiti cu aceasta declaratiune. Instalati-va nsa n mod
provizoriu, colaborati si lasati sa traiasca amndoua institutiile.
Vom institui un organ neutral care va rezolva diferendele care se
vor ivi, iar noi vom arbitra n ultima instanta. Aceasta este
solutiunea cea mai buna. Acesta este un principiu care linisteste si
pe unii si pe ceilalti. Colaborarea aceasta este provizorie, pna
cnd vom avea noi posibilitati bugetare ca sa facem instalarea n
cladiri frumoase si bine amenajate. Lasati-ne nsa sa respiram putin
din punct de vedere bugetar. nca o data va repet, tendinta noastra
este ca fiecare sa aveti local separat.
Nagy Gza: n ceea ce priveste colaborarea profesorilor, normele
trebuie fixate printr-o decizie ministeriala.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Redactati aceasta decizie
mpreuna, pentru ca sa nu ma ocup eu de ea. Dv. nu veniti la mine
dect atunci cnd aveti diferende pe care nu le puteti solutiona,
pentru rest va rog sa ma crutati.
Nagy Gza: Acum urmeaza problema asezarii Facultatii de
Medicina. Pentru asezarea Facultatii de Medicina se ofera doua
modalitati: n colaborare cu Facultatea de Medicina a Universitatii
Regele Ferdinand I; n localul propriu.
Universitatea Maghiara a fost hotarta la colaborarea cea
mai pasnica si colegiala cu Facultatea de Medicina a Universitatii
Regele Ferdinand I, nsa dupa predarea si preluarea institutiilor
si clinicilor universitare s-au ivit greutati neasteptate. Cautnd
modalitatea spre a putea evita frictiunile, comisia de conducere a
Universitatii Maghiare s-a simtit nevoita de a examina posibilitatile
asezarii Facultatii de Medicina n orasul Tg. Mures.. Pe baza
raportului expertilor, comisia a ajuns la hotarrea ca din partea sa
nu ridica nici o greutate naintea mutarii Facultatii de Medicina la

Tg. Mures, daca se vor realiza urmatoarele conditiuni: 1)

Ministerul de Razboi sa renunte la Liceul Militar din Tg. Mures, cu
toate accesoriile mobile si imobile ale acestuia, n favoarea
Facultatii de Medicina maghiare din Cluj; 2) Ministerul Sanatatii
Publice sa puna sub conducerea si administrarea Facultatii de
Medicina maghiare spitalele publice din Tg. Mures, cu toate
accesoriile mobile si imobile ale acestora. Avem nevoie nca de o
suta de paturi.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Aici este o chestiune pentru
care trebuie sa va puneti de acord cu domnul ministru al sanatatii
publice.
Nagy Gza: Este un spital bisericesc care nu functioneaza. De
asemenea, este un camin unde au stat deportatii evrei, care acum sau ntors acasa.
Csogr Ludovic: Acolo este o sala de operatie.
Nagy Gza: 3) Ministerul Educatiei Nationale sa nchirieze pe o
durata ct se poate de ndelungata sanatoriul particular din Tg.
Mures.
Dr. D. Bagdazar, ministrul sanatatii: Mi se pare ca este al Apararii
Patriotice. Am sa ma interesez.
Nagy Gza: 4) Azilul de copii din Tg. Mures sa fie mutat ntr-un
castel expropriat n apropierea orasului si edificiul azilului sa fie
dat n folosinta Facultatii de Medicina maghiare.
Dr. D. Bagdazar, ministrul sanatatii: Ce capacitate are acest azil?
Nagy Gza: Are o capacitate de 120 paturi. Acest azil poate sa fie
asezat ntr-un castel de lnga Tg. Mures, la Porunca sau n alta
parte.
Dr. D. Bagdazar, ministrul sanatatii: Noi avem multe cladiri goale
n Ardeal, care au capacitate pna la cte o mie de paturi. n ele
vom face sanatorii de tuberculosi.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Daca veti muta azilul de
copii ntr-un castel lnga Tg. Mures, cu att mai bine.
Nagy Gza: 5) Guvernul sa puna la dispozitia Universitatii
Maghiare o suma corespunzatoare vom reveni asupra

chestiunilor financiare pentru amenajarea si instalarea localurilor

sus amintite, conform scopurilor didactice si stiintifice ale clinicilor
si institutelor, care urmeaza sa fie asezate n aceste localuri.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Vom face tot ce este posibil.
Va rog nsa sa faceti numai cheltuielile strict necesare, ca sa puteti
ncepe sa lucrati; sa nu pasiti la lucrari mari, care n-ar putea fi
nfaptuite imediat si care nu sunt de absoluta necesitate. Speram ca
vom ajunge la stabilizarea leului, la normalizarea preturilor si
salariilor. Atunci vom putea pasi la opere care sa necesite sume
mai putin astronomice. Va dati seama ce nseamna numai
reparatiile n aceste timpuri. Fac apel calduros la reprezentantii
Universitatii Maghiare sa nteleaga ca nu putem da deocamdata
dect strictul necesar pentru ca aceasta institutiune sa poata
functiona, nu sa o punem n stare de perfecta amenajare, frumoasa
si bine dotata, asa cum cere o astfel de institutiune.
Nagy Gza: Daca Ministerul Sanatatii ne va veni n ajutor cu
inventarul necesar, de care dispune, atunci aceste cheltuieli se vor
reduce la minimum.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Cu ct va trece vremea cu
att vom face o instalare moderna si frumoasa, pentru ca aceasta
institutiune sa nu fie mai prejos de nivelul celorlalte institutiuni. Si
apoi, nu putem sa facem totul pentru Facultatea de Medicina
maghiara si prea putin pentru copilul nostru, pentru Universitatea
romneasca.
Nagy Gza: Avem nevoie la Tg. Mures de 400 paturi.
Dr. D. Bagdazar, ministrul sanatatii: Ct costa?
Nagy Gza: 270 milioane lei. Aceasta suma se va putea reduce la
jumatate daca acest mobilier ne va fi pus la dispozitiune de
Universitatea din Sibiu sau de Ministerul Sanatatii, sau de
Ministerul Armatei, care ne-ar putea veni n ajutor. Astfel, aceasta
suma s-ar putea reduce cu mult, care pare astronomica.
Dr. D. Bagdazar, ministrul sanatatii: Aparent aceasta suma nu este
astronomica. Noi am desfiintat spitalele din zona interioara, care
nseamna cteva mii de paturi. Din aceste cteva mii de paturi vor

putea trece o buna parte pentru clinici. Ele sunt deja trecute n
buget.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Domnule ministru Bagdazar,
te rog foarte mult sa faci tot efortul pe chestiunea aceasta, pentru a
fi rezolvata.
Prof. Emil Petrovici, rectorul Universitatii din Cluj: Avem si noi
nevoie de un numar de paturi.
Dr. D. Bagdazar, ministrul sanatatii: Va dam. Este vorba nu numai
de paturile goale, ci si de ntretinerea lor pentru tot timpul anului.
Nagy Gza: 6) Clinica infantila a Universitatii Maghiare din Cluj,
Calea Motilor 70, ramne si mai departe n posesiunea Facultatii de
Medicina a acestei Universitati, ca Policlinica Universitara.
Prof. Fl. Stefanescu-Goanga: Sunt absolut surprins de propunerea
colegilor nostri. Noi n-avem o clinica infantila la Facultatea noastra
de Medicina, fiindca localul este darmat. N-avem unde sa stam,
iar n localul n care ne-am instalat, am venit cu tot materialul
nostru. Prin urmare, noi trebuie sa functionam anul acesta.
Cladirea aceasta este cumparata de statul maghiar si revine acum
statului romn. Daca dumnealor se instaleaza n conditiuni asa de
bune la Tg. Mures, sunt surprins ca mai vor sa mentina o sucursala
a Facultatii de Medicina maghiara la Cluj.
Csogr Ludovic: Domnilor, trebuie sa spun ca populatia maghiara
din Cluj si opinia publica maghiara nu este multumita cu hotarrea
pe care am luat-o noi sa mutam clinicile la Tg. Mures, fiindca
atunci Clujul, unde este majoritatea populatiei maghiare, ramne
fara institute sanitare maghiare. nainte de arbitrajul de la Viena a
fost acolo un spital reformat, care acum nu mai functioneaza din
pricina ca a fost bombardat. De aceea, cerem sa ramna un institut
sau un spital ct de mic, dar sa ramna un institut sanitar maghiar
si la Cluj.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Dar dumnealor spun ca n-au
alta posibilitate.
D. Demeter Ioan: Acest institut n-a fost niciodata al Facultatii din
Cluj. Localul a fost cumparat acum patru ani, iar Facultatea de

Medicina a Universitatii Regele Ferdinand I a avut un local

propriu pentru clinica infantila, asa ca n-are nevoie de acest local,
care este separat.
Dr. D. Bagdazar, ministrul sanatatii: Este greu de conceput ca o
clinica pediatrica sa se separe de Facultatea de Medicina. Sunt
anumite discutii si anumite analize, care trebuie facute n cadrul
Facultatii.
Csogr Ludovic: Noi nu vrem sa retinem acest local pentru o clinica
infantila, ci vrem sa facem acolo o policlinica destul de mica, un
spital, cam cu o suta de paturi.
Nagy Gza: Numai att va rugam sa ne acordati.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Noi nu va mpiedicam sa
faceti o clinica, dar nu n localul acesta.
Dr. D. Bagdazar, ministrul sanatatii: La noi n tara este o mare
mortalitate infantila, asa nct existenta unei clinici ntr-un oras
mare este foarte indicata.. La noi mortalitatea copiilor n primul an
este de 20% si n-avem o asistenta medicala serioasa pentru copii.
Deci existenta unei clinici ar fi foarte folositoare. Daca gasiti
posibilitatea sa rezolvati aceasta problema din punctul de vedere al
localului, noi n-am avea nimic de obiectat, fiindca am saluta cu tot
entuziasmul aparitia unei astfel de clinici ntr-un centru asa de
mare.
Prof. Dr. N. Kernbach, decanul Facultatii de Medicina din Cluj:
Romnia este tara care are mortalitatea infantila cea mai mare n
Balcani si poate chiar n Europa. Clinicile pe care le aveam sunt
foarte putine, fata de specialistii pe care i avem. Daca ni se ia
clinica infantila de la Cluj, se pune pentru noi o problema de
demografie romneasca. Cladirea cea veche a acestei clinici este
imposibil de amenajat. Tot ce a fost bun, s-a luat de acolo de
actuala Facultate Maghiara. Noi trebuie sa avem o clinica infantila,
care sa poata functiona imediat si unde noi sa ne putem forma
specialisti.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Eu sunt pentru aceasta
solutie, pentru ca nu-mi nchipui ca se poate desparti o clinica de o

Facultate de Medicina. Idealul este ca aceasta clinica sa functioneze

la Trgu Mures, alaturi de Facultatea de Medicina.
Csogr Ludovic: Eu am o propunere: Statul maghiar, prin arbitrajul
de la Viena, a cumparat localul spitalului unde lucreaza clinica
infantila si a ridicat un edificiu nou cu doua etaje, cu ncalzire
centrala, n strada Brdossy. Acolo intra cel putin 150 paturi si ar
putea foarte bine fi instalata clinica infantila. Este vorba de caminul
de fete.
D. prof. Fl. Stefanescu-Goanga: Eu sunt ntr-adevar surprins de
propunerea colegilor nostri. Clinica aceasta infantila trebuie sa
functioneze la Cluj, fiindca face parte din nvatamntul nostru. Nu
sunt deloc mpotriva ca sa se faca o policlinica sau un sanatoriu la
Cluj pentru populatia maghiara; dar sa se gaseasca un alt local, nu
localul acesta, n care cea mai mare parte din mobilier este provenit
din vechea noastra clinica si primit cu inventar.
Prof. Emil Petrovici, rectorul Universitatii Cluj: Dupa cte am
nteles, Universitatea Maghiara vrea sa aiba o policlinica generala.
Dr. Bagdazar, ministrul sanatatii: Dv. vreti sa aveti un spital
general.
Nagy Gza: O policlinica.
Dr. Bagdazar, ministrul sanatatii: Policlinica este policlinica si
clinica este clinica. Ce specialitate vreti dv. sa aveti acolo?
Prof. Emil Petrovici, rectorul Universitatii Cluj: Populatia maghiara
merge de obicei la clinica. Fiecare om stie ca Universitatea
nsemneaza clinici; fiecare stie care este doctorul care l vindeca.
Pentru oamenii din popor, clinicile reprezinta Universitatea. Daca
se duc clinicile, Universitatea a disparut. Dnsii nsa vor sa lase o
urma a acestei Facultati de Medicina Maghiare de la Trgul Mures
la Cluj, n care sa fie toate clinicile n embrion, pentru ca meseriasii
si taranii maghiari sa se duca tot la clinici. Eu cred ca ideea nu este
rea. nsemneaza ca Facultatea de Medicina nu s-a dus cu totul la
Trgu Mures, ci a mai ramas ceva din ea si la Cluj. Este aceasta o
satisfactie pentru populatia maghiara si trebuie sa ne gndim s-o
dam. Solutia nsa n-o vad ca sa ni se ia noua clinica infantila sau sa

fim trimisi sa ne instalam n caminul de fete. Aceasta nu este

posibil, fiindca avem foarte multi studenti acolo. Deci, trebuie
cautat un alt local.
Dr. Bagdazar, ministrul sanatatii: Ce ntelegeti dv. prin policlinica?
Vreti sa dati acolo numai consultatii sau sa nfiintati un spital
multilateral cu paturi?
Nagy Gza: Cu doua sectii.
Dr. Bagdazar, ministrul sanatatii: Cu o sectie de medicina interna si
una de chirurgie. Deci, vreti un spital maghiar n Cluj, nu o
policlinica.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Domnilor, s-a aratat si de o
parte si de alta ceea ce se doreste, si fiindca trebuie gasita o solutie,
sa-mi dati voie sa ma rezum la urmatoarea: n ceea ce priveste
opinia publica, care s-ar mpiedica de acest lucru, ca s-a mutat la
Tg. Mures Facultatea de Medicina Maghiara, eu cred ca nu trebuie
sa ne temem de ea. Cine este sincer democrat, cine a cunoscut
trecutul si face comparatie cu ceea ce este acum, se va mpaca n
sufletul lui. Celui care se mpaca cu aceasta situatie si care mai are
un gram de ramasita de reactionarism, noi trebuie sa-i spunem cu
curaj: Ce vrei, este nevoie de un compromis, fiindca nimic nu se
realizeaza suta n suta si ideal.
Avem o Universitate Maghiara la Cluj; avem o Facultate de
Medicina la Tg. Mures, care este capitala Secuimii. Daca ar trai
Bernarzii, ei ar fi aici si ar vedea o Facultate de Medicina Maghiara
nfiintata n localul Scolii Militare de la Tg. Mures. Sub raportul
acesta si pentru noi romnii, si pentru fiecare Maghiar sincer si
care nu urmareste o ranchiuna, trebuie sa fie o mare multumire ca
problema a fost solutionata astfel.
Daca dv. credeti ca este necesar din punct de vedere
practic sa aveti un spital maghiar n Cluj desi bolnavii nu se vor
mai uita la nationalitatea spitalului , ca sa fiti acoperiti suta n
suta, sa cautam sa facem undeva acest spital. Nu pot nsa sa merg
asa de departe nct sa lipsesc Facultatea de Medicina de o clinica
infantila. Sa cautam o solutie practica pentru a va da posibilitatea

sa aveti un spital maghiar la Cluj, nsa trebuie sa fim destul de tari

fata de opinia publica si sa-i aratam miezul chestiunii. Sa nu se lase
cineva influentat de amanunte, cnd ntregul este asa de frumos si
de nviorator.
Csogr Ludovic: Sunt doua localuri, de aceea am cerut. Sunt mai
multe dect a avut nainte Facultatea.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Am dat Scoala Militara de la
Tg. Mures, Liceul Regina Maria din Cluj, localul Academiei de
nalte Studii Comerciale.
Csogr Ludovic: n caminul de fete sunt doua etaje.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Universitatea romna va
ramne cu clinica infantila, Universitatea maghiara urmeaza sa se
instaleze n localurile pe care le-am pus la dispozitie, urmnd ca
Universitatea romna sa se instaleze n localurile pe care le are.
Prof. Fl. Stefanescu-Goanga: Este imposibil sa dam caminul de fete.
Prof. Emil Petrovici, rectorul Universitatii din Cluj: Caminul de fete
nu se poate da. Este un local la care tinem noi foarte mult.
Prof. Fl. Stefanescu-Goanga: Timp de 20 ani de zile clinicile noastre
au primit populatia maghiara si a fost tratata n conditiuni ct se
poate de bune. Asa vom face si de aici nainte. Vom da asistenta
att romnilor, ct si ungurilor, aceasta cu att mai mult cu ct n
corpul nostru profesoral vor fi si profesori unguri. Clinicile noastre
din Cluj vor primi si populatia romna si populatia maghiara.
Dr. D. Bagdazar, ministrul sanatatii: Noi ne concentram prea mult
la orase. Asistenta medicala la sate este inexistenta. Crearea unui
nou spital n plus, unde sunt deja clinici, este inoportuna. n Cluj se
da o asistenta suficienta deocamdata. Clinicile noastre vor putea sa
faca fata si cerintelor populatiei maghiare, cu att mai mult cu ct
profesorii nostri din Cluj cunosc limba maghiara.. Deci, populatia
maghiara poate sa aiba o asistenta medicala, profesorii de acolo
stiu aproape toti limba maghiara, fara ca sa fie nevoie de crearea
unui nou spital.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Sub raportul asistentei
medicale, clinicile si spitalele din Cluj pot servi si pe unii si pe altii.

Refuz sa cred ca ar mai putea dainui mentalitatea de a merge la un

spital romnesc sau la un spital unguresc. Populatia maghiara din
Cluj va putea merge pentru tratament la clinicile noastre
romnesti, dupa cum populatia romneasca din Tg. Mures va
trebui sa mearga pentru tratament la spitalele maghiare de acolo.
Asa vad eu situatia.
Vasile Luca: Eu cred ca argumentul a cumparat statul maghiar
sau a cumparat statul romn trebuie sa cada, pentru ca att
Universitatea Maghiara, ct si Universitatea Romna, sunt ale
statului romn. Deci, toate cladirile, tot ce se vede, sunt ale statului
romn. Tot ceea ce s-a cladit n timpul acesta sau nainte n
Ardealul de Nord a devenit proprietatea statului romn.
Argumentul acesta trebuie dat deoparte, fie ca este sustinut de o
parte, fie ca este sustinut de catre unguri, fie ca este sustinut de
catre romni.
n ceea ce priveste opinia publica din Cluj, sa-mi dati voie
sa ma razboiesc cu aceasta opinie publica a Clujului. Opinia
publica a Clujului este asa cum s-a creat de diferite elemente. Noi
am gasit la nceput o opinie publica la Cluj ostila revenirii
Universitatii Maghiare de acolo, si mai ales am gasit o serie de
piedici puse de anumite elemente, care nu vor sa se realizeze acest
lucru, Universitatea Maghiara, elemente care fac parte din
rndurile sovinistilor romni, ca si din rndul sovinistilor
maghiari. Aceste elemente au pus astfel problema si au venit cu
astfel de pretentiuni ca sa nu se poata realiza aceasta opera. Ele nu
vad scopul adevarat, n-au nteles eforturile pe care le-am facut
pentru realizarea acestui mare tel, urmarit de toate fortele
democratice din Romnia fara deosebire de nationalitate. Fortele
democratice din Romnia fac tot efortul ca sa mergem pe linia
mpacarii acestor doua popoare. Aceste elemente agita si astazi,
dupa cum au agitat la nceput. S-a ntmplat nsa o mare schimbare
n plus.
Noi trebuie sa rezolvam aceasta problema, fara sa tinem
seama ca nu dam satisfactie unei mici parti din opinia publica a

Clujului. n Cluj sunt clinici suficiente si spitale. n aceste spitale

populatia maghiara va gasi o asistenta medicala, pentru ca att
corpul profesoral, ct si personalul inferior sunt pe linia
democratiei. Acei care nu vor voi sa se duca la clinicile din Cluj, se
vor duce la Tg. Mures.
Foarte bine a spus domnul prim-ministru, populatia
maghiara din Cluj se va duce la clinicile Universitatii romne din
Cluj, dupa cum populatia romna din Trgu Mures se va duce la
clinicile unguresti de acolo. Deci, nu este absoluta nevoie sa se
creeze noi clinici sau noi spitale la Cluj, pentru populatia maghiara,
aceasta cu att mai mult cu ct medicii si profesorii de la Cluj
cunosc foarte bine limba. Trebuie sa luptam mpotriva curentelor
nesanatoase. Elementele care nu doresc sa se nfaptuiasca aceasta
opera agita probleme straine de interesele acestor doua popoare si
cauta sa nu se realizeze aceasta mare opera, pentru ca ele mereu sa
aiba motive de agitatie. Cnd aceasta problema va fi rezolvata,
elementele despre care am vorbit vor fi iarasi nemultumite. Ele nu
nteleg greutatile n fata carora se afla guvernul, nu nteleg
greutatile care apasa asupra acestei tari n momentul actual,
greutati enorme economice si financiare. Cu toate aceste greutati,
statul face aceste sacrificii ca sa realizeze aceasta opera si nu va
precupeti nici un sacrificiu, va face tot ce este posibil pentru ca sa
realizeze aceasta opera, care se afla pe linia mpacarii celor doua
popoare.
Nu trebuie sa ne impresioneze actiunea acestor elemente
care vor agita permanent si care cauta sa gaseasca nod n papura si
sa agite opinia publica, att cea romneasca, ct si cea ungureasca.
mpotriva acestor elemente trebuie sa ducem o lupta necrutatoare.
Ultima data, cnd au fost provocatiunile pe care le
cunoasteti n marea masa a populatiei maghiare, ele au fost
provocate de anumite elemente straine de democratie, de elemente
sovine, de elemente care au fost preocupate de interese straine
dect acelea ale popoarelor noastre, ale poporului maghiar si ale
poporului romn. Aceste elemente au agitat si au cautat sa mearga

cu actiunea lor pna acolo nct sa se amestece si la Comisia Aliata.

Au venit cu provocatiunea pna acolo nct au spus ca aceasta
Universitate va fi primita cu ciocniri sngeroase. Pentru linistea si
ordinea opiniei publice, Universitatea nu trebuie sa mai vina la
Cluj.
Deci, situatiunea este clara. Eu sunt de acord, daca este
posibil, sa se faca un spital n alta parte, undeva, dar nu
numaidect la Cluj. La Cluj sunt suficiente spitale si institutiuni
medicale. Cum foarte bine a spus domnul ministru al sanatatii, este
nevoie de o asistenta medicala la sate.
Populatia maghiara din Cluj, avnd n vedere spiritul
democratic al noii Universitati romne, va putea merge la clinicile
Universitatii romnesti. Noi trebuie sa ntreprindem o actiune
politica democratica att pentru poporul maghiar, ct si pentru
poporul romn din aceasta parte a tarii. Noi trebuie sa cream
aceasta atmosfera de perfecta democratie, o atmosfera de perfecta
armonie ntre aceste doua popoare. nca o data, populatia
maghiara din Cluj va gasi n clinicile Universitatii romne de acolo
tot sprijinul sanitar. Un asemenea angajament l iau si profesorii de
la aceasta Universitate, dupa cum un asemenea angajament ne
vom lua si noi, conducatorii organizatiilor democratice din aceasta
tara.
n principiu, cnd va fi posibil se vor forma mai multe
spitale, nsa deocamdata trebuie sa punem capat agitatiilor si sa
realizam aceasta opera n interesul ambelor popoare, sa realizam
Universitatea Romneasca si Universitatea Maghiara. La nceput
pornim cu mijloace modeste si treptat, treptat vom cauta sa dam o
dezvoltare mai mare. Noi nu am terminat cu dezvoltarile noastre
pentru cultura romneasca si pentru cultura ungureasca. Sunt
perspective fara de sfrsit att timp ct va exista o dezvoltare
stiintifica, pentru toate aceste institutiuni. Noi nu putem n
momentul actual sa facem totul. Trebuie sa ntelegem cu totii acest
lucru. S-a dat pentru Facultatea de Medicina maghiara un local
frumos la Tg. Mures, s-a facut tot ce este posibil pentru

Universitatea Maghiara de la Cluj, aveti n viitor tot sprijinul

guvernului si va rog sa nu venim si sa ngreunam situatia.
Guvernul se gaseste n fata unei situatiuni grele financiare si
economice. Noi ne luam nsa angajamentul ca n viitor sa va
punem la dispozitie tot ce este necesar pentru dezvoltarea
culturala att a poporului maghiar, ct si a poporului romn, si n
genere a tuturor cetatenilor acestei tari. Vom cauta ca sa satisfacem
cerintele culturale ale acestei tari, sa dezvoltam aceste institutiuni
si sa mergem pe calea progresului. Nu trebuie sa ne mpiedicam n
realizarea marilor opere de amanunte pure, pentru ca o mica parte
din opinia publica a Clujului este contra. Noi vom transforma
aceasta opinie publica. Totul depinde de conducerea noastra, ca
aceasta opinie publica sa nteleaga ca ceea ce nu putem realiza
astazi, vom realiza mine. Important este ca aceasta institutie de
cultura va fi realizata.
Eu sunt de parere ca Universitatea romna nu poate sa
ramna fara aceasta clinica infantila, dupa cum Facultatea de
Medicina de la Tg. Mures nu poate sa functioneze fara clinicile
respective. n ceea ce priveste spitalul, daca va fi posibil, mai trziu
se va realiza, dar aceasta nu numaidect n Cluj, ci n alta parte,
unde asistenta medicala lasa de dorit. Noi nu putem crea aceste
clinici si spitale n Cluj, pentru ca n acest oras este o mare criza de
locuinte. Ar fi un mare scandal ca noi sa cream institutii peste
institutii, acolo unde functionarul public doarme la birou pe mese.
Noi nu putem sa extindem aceste institutii fara nici o margine.
De asemenea, caminul de fete nu poate sa ia alta destinatie,
pentru ca aceasta lume studenteasca nu poate fi ncartiruita n alta
parte. La Tg. Mures sunt posibilitati mai multe de ncartiruire,
mult mai usoare, att pentru profesori, ct si pentru personalul
inferior. Nu trebuie sa ne gndim sa smulgem ct mai mult si totul
deodata. Noi suntem de parere ca nu trebuie sa facem mai mult
dect att ct putem, sa nu ne ntindem picioarele mai mult dect
ne acopera plapuma. Daca gasiti alta cladire si daca sunt
posibilitati financiare, se va putea realiza si acest spital. Dar, repet,

n Cluj sunt clinici, sunt spitale, unde populatia maghiara si

romna va putea gasi o asistenta medicala.
La Cluj veneau oameni din toata provincia pentru a gasi o
asistenta medicala. Acei ce nu vor voi sa se duca la clinicile
Universitatii din Cluj se vor putea duce la clinicile Facultatii de
Medicina din Tg. Mures, dupa cum n ultimul timp se duceau la
Sibiu. Problema spitalului este o problema secundara, pe care daca
n-o putem realiza momentan, ea nu va putea stingheri activitatea
Universitatii Regele Ferdinand I. Deci, trebuie s-o lasam
deoparte.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Domnilor, asa cum spunea
domnul Luca, n legatura cu opinia publica, si la Tg. Mures este o
opinie publica, ale carei manifestari le-am nregistrat. Ce de
proteste a produs n cercurile burgheze romnesti, asa-numite
democratice, mutarea Facultatii de Medicina maghiara la Tg.
Mures! Se spunea: Atunci am pierdut totul; se maghiarizeaza totul.
Vasile Luca: Sa ne gndim si la opinia publica romneasca.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Eu frng aceasta opinie
publica si dau spitale si institutii de cultura maghiarilor. Am facut
o minunata experienta la Congresul Plugarilor fiindca trebuie sa
stiti ca nu taranii, ci intelectualii, majoritatea intelectualilor, au
protestat mpotriva acestei masuri , chemnd pe plugari si
spunndu-le ce am facut. Ei au raspuns: Foarte bine, numai sa fie
doctori buni si doctorii bune. Atunci am pus fata n fata pe
intelectuali si pe tarani si am spus plugarilor: Domnii acestia sunt
contra masurii luate de noi. Iar taranii au raspuns: Apoi domnii
acestia totdeauna ne-au ncurcat. Iata opinia publica.
ntreaga secuime va simti rezultatele acestei masuri. Si
secuimea are tot att de mari nevoi cum au si motii nostri. Ce n-as
da eu ca ntr-o localitate din Muntii Apuseni sa pot avea si eu o
clinica. De aceea, va rog sa fiti de acord asupra acestei solutii, cu
obligatiunea din partea noastra ca, atunci cnd vom avea mijloace
si localuri, vom rezolva aceasta problema cum se cuvine.

Dr. D. Bagdazar, ministrul sanatatii: Domnilor, vreau sa ilustrez

numai o afirmatiune a domnului Luca. Am fost impresionat atunci
cnd am vazut n statisticile Ministerului Sanatatii din 1943
raportul dintre numarul medicilor si populatia la orase si la sate.
Astfel, la Sibiu este un medic la 161 locuitori, iar la Bucuresti este
un medic la 200 locuitori. Cred ca la Cluj proportia este similara.
La sate nsa, avem un medic la 18.000 locuitori. Prin urmare,
vedeti, daca noi reprezentam cu adevarat un curent democratic,
trebuie sa ne concentram toata atentia asupra populatiei de la sate
si asa cum foarte bine a spus prietenul Luca sa facem acolo ceva
mai mult.
n al doilea rnd, existenta Facultatilor de Medicina este si
ea n raport cu numarul populatiei. n Uniunea Sovietica, pe care o
luam totdeauna ca exemplu, exista o Facultate de Medicina la 2
milioane de locuitori. Aceeasi proportie trebuie pastrata si la noi.
Nu stiu daca populatia maghiara din Ardeal numara 2 milioane de
locuitori; eu cred ca nu. Si totusi o Facultate de Medicina
deserveste necesitatile acestei populatii. Noi avem n restul tarii,
pentru toata populatia noastra romneasca, patru Facultati de
Medicina. Cu acestea deservim nevoile a 8 milioane locuitori, iar
pentru rest am mai avea nevoie de nca cteva Facultati.
Deocamdata nu le putem face. Ramne sa vedem, n situatia
actuala ce masuri putem lua.
Demeter Ioan: Domnilor, ca sa trecem mai departe, luam act de
declaratia dv. ca, dupa nfiintarea Facultatii de Medicina maghiara,
se va cauta o solutie pentru instalarea unui spital maghiar la Cluj.
Vom veni atunci n fata guvernului cu alte propuneri si alte solutii.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Va multumesc.
Nagy Gza: Atunci problema urmatoare ar fi ca Facultatea de
Medicina a Universitatii Maghiare, ca si celelalte Facultati ale
acestei Universitati, sa-si pastreze inventarul sau procurat dupa 11
septembrie 1940. Afara de aceasta, avnd n vedere situatia izolata
din punct de vedere stiintific a Facultatii de Medicina la Tg. Mures,
Ministerul Educatiei Nationale sa dispuna cedarea dubletelor de

reviste, de carti didactice si stiintifice si de inventar general, din

partea bibliotecilor publice si institutelor de medicina din Cluj, n
folosinta Facultatii de Medicina a Universitatii Maghiare.
Afara de cele sapte puncte de mai sus, trebuie sa fie
mentionat ca la mutarea Facultatii de Medicina a Universitatii
Maghiare la Tg. Mures nu se poate proceda dect dupa o
organizare definitiva a acestei Facultati, adica numai dupa
numirea profesorilor si personalului didactic. Avem greutati foarte
mari; n-avem personalul numit, pe care sa-l trimitem, ca sa se
prezinte acolo ca persoane oficiale. Pna atunci suntem ntr-o
situatie destul de penibila.
St. Voitec, ministrul Educatiei Nationale: Se va rezolva si aceasta
chestiune.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: De acord.
Prof. Fl. Stefanescu-Goanga: Noi am propus si suntem de acord ca
inventarul din 1940, care a fost procurat de Universitatea
Maghiara, sa-i ramna ei. Vreau nsa sa va atrag atentia ca o parte
din inventar, pe care l-am avut pna la 1940, a plecat din
Universitatea noastra; a fost luat de armata maghiara. Lipseste
foarte mult din acest inventar. Ar fi foarte bine daca s-ar gasi
mijlocul ca guvernul maghiar sa ne redea acest inventar, pe care
noi l-am avut si care acum ne lipseste.
Nagy Gza: Avem informatiuni precise unde este o parte din acest
material, care a fost evacuat. De fapt, s-a ncercat o evacuare totala
a Universitatii din Cluj, mai nti din cauza bombardamentelor n
anii 1942, 1943 si 1944, iar pe urma a venit un ordin n toamna
trecuta, ca sa se procedeze la o evacuare totala a Universitatii.
Atunci, Senatul Universitar a protestat mpotriva acestui ordin,
nsa nainte sa se ajunga la aceasta masura, n cursul evacuarilor
facute din pricina bombardamentului si a razboiului, de fapt au
fost scoase din Cluj cam 180 lazi. O parte din acest material a fost
dus la Kesten, lnga Balaton, nsa ce s-a ntmplat cu partea
cealalta, scoasa din Cluj, nu stim. Daca se vor ivi posibilitati pentru
recuperarea acestui material, trebuie luate imediat masuri. Noi nsa

n-avem informatii. Am primit odata un raspuns ca, date fiind

greutatile de transport, nu poate fi vorba de readucerea acestui
material. Guvernul nsa poate lua masuri n acest scop.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Eu va multumesc pentru
lamurirea data, care mi va servi foarte mult. Apelez la
organizatiile politice maghiare sa ma ajute n tratativele pe care le
voi deschide cu guvernul din Budapesta, pentru a gasi o
modalitate de restituire a acestui mobilier.
Prof. Emil Petrovici, rectorul Universitatii din Cluj: Dar la Vadul
Crisului nu este nimic?
Csogr Ludovic: ntruct eu am stat la Facultate timp de patru ani
stiu ca, din cauza bombardamentelor, s-a dat un ordin sa
mpachetam toate lucrurile si sa le trimitem la sate. Am auzit ca
din cele 180 lazi trimise, majoritatea sunt acolo, ntr-o manastire.
Trebuie sa luam legaturi cu guvernul maghiar sa le aducem.
Prof. Emil Petrovici, rectorul Universitatii din Cluj: Dar la Vadul
Crisului este ceva?
Csogr Ludovic: Este si acolo ceva, trebuie sa trimitem un delegat sa
cerceteze.
Prof. Emil Petrovici, rectorul Universitatii din Cluj: Noi avem doua
camioane; putem sa trimitem pe cineva, dar trebuie sa vie si un
delegat din partea Universitatii Maghiare.
Demeter Ioan: Universitatea Maghiara este dispusa sa faca toate
demersurile pe lnga guvernul maghiar pentru restituirea acestor
materiale; este dispusa chiar sa formeze o delegatiune care,
mpreuna cu un reprezentant al guvernului romn, sa plece n
acest scop la Budapesta. Daca guvernul romn pune la dispozitie
camioane, n cteva saptamni putem readuce acest material.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: l vom readuce cu ajutorul
armatei. Va rog sa luati act.
Prof. Fl. Stefanescu-Goanga: Noi va multumim.
Nagy Gza: n fine, trebuie accentuat ca si n cazul cnd conditiile
de mai sus ar fi considerate ca realizabile, si s-ar hotar mutarea
Facultatii de Medicina la Tg. Mures, pna cnd nu vor fi realizate

conditiile de mai sus ale functionarii, la Cluj trebuie sa fie mentinut

fara ntrerupere sistemul de colaborare ntre cele doua Facultati de
Medicina.
Prof. Fl. Stefanescu-Goanga: Am si stabilit.
Prof. Emil Petrovici, rectorul Universitatii din Cluj: Tocmai n ultima
noastra sedinta ne-am izbit de dificultati n ceea ce priveste aceasta
colaborare si a trebuit ca personalul nostru sa se nteleaga cu
personalul Universitatii Maghiare. Au nceput discutii, chiar
neoficiale, n ceea ce priveste mpartirea ncaperilor ntre clinici; a
fost destul att ca sa se turbure spiritele. Atunci ne-am nteles cu
conducerea Universitatii Maghiare sa se dea un comunicat dupa
ntrunirea noastra de astazi, aratndu-se ca guvernul a hotart sa
aseze Facultatea de Medicina a Universitatii Maghiare la Tg.
Mures. n cazul acesta, conducerea Universitatii Maghiare face
cunoscut personalului Facultatii de Medicina si personalului
clinicilor ca este la Cluj n situatie de lichidare, asa ca nu mai este
cazul sa se faca discutii pentru fiecare ncapere n parte, fiindca nu
este vorba de o instalare la Cluj a acestei Facultati.
Trebuie sa ramnem la aceasta hotarre. Acesta este
comunicatul care ar linisti spiritul si personalul romnesc si
spiritul si personalul maghiar. Este vorba de o situatie de lichidare
a personalului Facultatii de Medicina, pna la instalarea acestei
Facultati la Tg. Mures. Tot personalul Facultatii de Medicina
maghiara este considerat n aceasta situatie, pna cnd se va putea
muta la Tg. Mures.
Csogr Ludovic: Ne-am gndit sa aranjam si aceasta chestiune. Daca
Facultatea de Medicina Maghiara se muta la Tg. Mures, e bine sa
ncepem sa intram la Cluj n stare de lichidare.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Noi dam comunicatul chiar
astazi. Legea o facem imediat.
Vasile Luca: Nu este nevoie de o lege; este suficienta o decizie.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Dar legea tot trebuie
modificata.

Vasile Luca: N-am studiat chestiunea. Cred nsa ca, pentru mutarea
sediului Facultatii Maghiare de Medicina de la Cluj la Tg. Mures
este suficienta o decizie.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Va rog sa redactati mpreuna
comunicatul. Se va da un comunicat si n limba maghiara, ca sa fie
linistiti si ungurii. Pna la mutarea Facultatii de Medicina
maghiare la Tg. Mures, personalul acestei Facultati ramne ca
oaspete la Cluj.
n ceea ce priveste partea financiara, am avut conversatii
cu domnul ministru de finante, pe care nu l-am mai chemat aici, ca
sa examinam noi mpreuna toate posibilitatile. n urma hotarrii
Consiliului de Ministri, a trebuit sa ma ngrijesc eu si de chestiunile
financiare. Cta vreme Consiliul de Ministri mi-a mentinut acest
mandat, am dat cinci sute milioane. Din aceasta jumatate de
miliard nsa, 370 milioane se duc pe lefurile si diferentele de salarii
ale nvatatorilor din Nordul Ardealului.
Aurel Potop, subsecretar de stat la Educatia Nationala: mi permiteti
sa va amintesc ntelegerea de atunci. Am obtinut un credit de la
dv. si de la cei care au asistat la aceasta sedinta si a ramas ca o
jumatate de miliard sa fie destinata repunerii n functiune a
ntregului nvatamnt din Ardeal. Plata personalului nsa era
dinainte stabilita.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Nu mai e actuala chestiunea.
Am chemat pe domnul ministru de finante care mi-a prezentat
situatiunea.
Aurel Potop, subsecretar de stat la Educatia Nationala: Sunt credite
acordate dinainte.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Am hotart sa pun la
dispozitie aceasta suma de 500 milioane lei, pentru ambele
universitati, pentru a face investitiile necesare. Peste o luna, doua,
veti veni din nou si va vom da alte sume de bani.
St. Voitec, ministrul Educatiei Nationale: Sa staruiti pe lnga
domnul ministru de finante ca sa se ordonanteze imediat aceste

sume. Se fac promisiuni si cnd sa se faca ordonantarea, nu se dau

bani.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Am aici un memoriu al
Uniunii Populare Maghiare, pe care l voi cerceta cu toata
atentiunea.
Nagy Gza: Urmeaza conditiunile financiare ale functionarii.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: ncepeti si faceti proiectele si
devizele numai cu ceea ce este strict necesar. Eu voi trimite la Cluj
o jumatate de miliard. Va rog, pe ambele parti, sa faceti strictul
necesar. Va rog sa va restrngeti la ceea ce trebuie pentru ca
institutia sa mearga nainte. Nu faceti investitii inutile. Rog pe
domnii reprezentanti ai Universitatii Maghiare sa se restrnga n
aceste cheltuieli, pentru ca sunt interese n joc ale statului. Asupra
noastra apasa sarcini foarte grele, sarcini pe care le suporta si
poporul romn, si poporul maghiar.
Csogr Ludovic: Cnd vom primi aceasta suma si cum se va
distribui ea?
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Dupa necesitati, tinndu-se
seama de ordinea de urgenta. Se vor face lucrarile strict necesare
pentru ca ambele institutiuni sa mearga mai departe.
Csogr Ludovic: Eu lucrez de trei luni de zile n directia aceasta si
am venit de trei ori la Bucuresti. Pna acum nu am avut ocaziunea
sa dezvolt necesitatile noastre. Noi am primit cinci milioane pentru
repararea Liceului Regina Maria. Personalul nu este platit de la
15 martie pna astazi si nu pot sa-l aduc acasa.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Eu voi trimite suma de 500
de milioane domnului rector al Universitatii, Emil Petrovici, cu
ndrumarea ca, ori de cte ori este nevoie, d-sa sa dea bani si daca
nu da, va rog sa telefonati la Bucuresti. Nu faceti investitii dect
acele care sunt ncadrate n problemele care ne preocupa. Faceti
proiecte si devize de ct costa fiecare lucrare si sumele vor fi puse
dendata la dispozitie.

Csogr Ludovic: Pentru Universitatea Maghiara se vor pune sume la

dispozitie n mod separat. Ct se va da din aceasta suma, pe care o
puneti la dispozitie, pentru Universitatea Maghiara?
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Nu se poate sti, aceasta
depinde de mersul lucrarilor si importanta lor.
Nagy Gza: n ceea ce priveste edificiul central este nevoie de suma
de 40.484.100 lei, la care se adauga apa si canalizarea 68.580.400.
Totul se ridica la suma de 187.397.100 lei. Acestea sunt lucrari
necesare si modeste. Cerem sa se refaca canalizarea, pentru ca
aproape toate conductele de apa sunt stricate, sparte, din cauza
frigului. Deci, pentru edificiul central este nevoie de suma de 187
milioane lei. Pentru terminarea lucrarilor n aripa n curs de
constructie este nevoie de suma de 44.800.000 lei.
Instalatiunile institutiilor si laboratoarelor de fizica si
chimie, daca ele nu vor primi o parte a inventarului indispensabil
al Universitatii Regele Ferdinand I, este nevoie de suma de 90
milioane lei. n total, pentru aceste lucrari, este nevoie de suma de
135.496.100 lei.
n ceea ce priveste Facultatea de Medicina de la Tg. Mures,
daca vreti sa aveti o privire generala asupra cheltuielilor acestora,
ele sunt urmatoarele: a) Amenajarea spitalului din Tg. Mures
pentru scopurile didactice, avnd n vedere ca lucrarile de
constructie la spitalul vechi trebuie sa fie terminate, si ca este
nevoie sa se construiasca amfiteatre si laboratoare, precum si sali
cu raze X, este nevoie de suma de 100 milioane lei; b) Pentru
instalatiunile si mobilierul clinicilor medicale, n localul Liceului
Militar din Tg. Mures, este nevoie de suma de 250 milioane; c)
Pentru instalarea si mobilarea Institutelor teoretice de medicina,
unde trebuie instalate laboratoare si sali de disectie, suma de 100
milioane; d) Pentru transport este nevoie de suma de 50 milioane.
Deci, n total 500 milioane.
La aceste cheltuieli se adauga combustibilul necesar pentru
anul scolar 1945/ 46, care se ridica la suma de 50 milioane. Datoria

administratiei clinicilor, de la 23 iunie 1945, se ridica la suma de 63

milioane. Total general, 936 milioane.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Care este suma totala?
Nagy Gza: Suma totala finala este de 1.180.000.000 lei.
Dr. D. Bagdazar, ministrul sanatatii: Clinicile au fonduri proprii.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Ce necesitati aveti dv.,
domnule rector Petrovici? La ce suma se ridica?
Prof. Emil Petrovici, rectorul Universitatii din Cluj: Avem nevoie de
circa un miliard.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Aceste sume se vor da
treptat, treptat.
Prof. Fl. Stefanescu-Goanga: Noi nici nu ne-am gndit sa facem
lucrari mai mari, ci numai acele strict necesare. Nu facem nici o
modificare a zidurilor despartitoare. De fapt, aici sunt doua sume,
care se pot reduce ntr-un anumit caz.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Nu mai discutam toate
detaliile. Acum avem drumul deschis. Avem nsa mari greutati
financiare. De aceea, va rog sa luati cte 250 milioane lei pentru
fiecare universitate si sa ncepeti sa lucrati. Nu va bagati nsa n
cheltuieli prea mari. Lucrarile de apa si canal nu mai pot fi folosite
acum?
Nagy Gza: Aproape jumatate din ele trebuie refacute, fiindca altfel
localul nu poate fi folosit.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Rog ambele parti sa faca ct
mai mari economii. Pe urma vom vedea. n decursul verii, n
septembrie, poate ca ne vom reface putin.
Dr. D. Bagdazar, ministrul sanatatii: Clinica neurochirurgicala poate
trece cu tot inventarul la Tg. Mures.
Nagy Gza: Noi va spunem cu cea mai mare sinceritate ca sumele
acestea sunt calculate cu toata modestia si constiinciozitatea.
Domnul ministru Voitec a trimis o comisiune care sa examineze
nevoile noastre financiare. Rezultatul a fost acelasi, la dumnealor
ca si la noi, pna la un ban pentru ca si noi am lucrat cu expertii
nostri. Cheltuielile acestea sunt absolut necesare.

Dr. D. Bagdazar, ministrul sanatatii: La ct se ridica numarul

paturilor pentru toate clinicile dv. de la Tg. Mures?
Csogr Ludovic: La 800.
Prof. Emil Petrovici, rectorul Universitatii din Cluj: Si noi la Sibiu
avem 800.
Nagy Gza: n suma pe care am aratat-o nu este trecut si mobilierul.
Dr. D. Bagdazar, ministrul sanatatii: Mobilier mai va dam si noi.
Nagy Gza: n cazul n care paturile necesare se pun la dispozitie,
nsemneaza ca se scade suma de 250 milioane lei. Clinica noastra
neurochirurgicala trebuie sa-si demonteze toate aparatele si sa le
mute la Tg. Mures.
Dr. D. Bagdazar, ministrul sanatatii: Se pot demonta si duce.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Dar transportul costa 50
milioane lei?
Nagy Gza: Daca ne ajutati dv. cu mijloace de transport ale armatei,
vom mai face economii si de la acest capitol.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Numai pentru lazi dv. cereti
16 milioane lei.
Nagy Gza: Problema lazilor este foarte importanta.
Dr. P. Groza, presedintele Consiliului: Va rog sa colaborati
mpreuna. Faceti n asa fel ca lazile sa fie folosite pentru
transportul materialelor ambelor universitati, de la Sibiu la Cluj si
de la Cluj la Tg. Mures. Gnditi-va ca fiecare ban cheltuit este scos
din munca unui popor supus la limita capacitatii sale de
contributie.
Va rog sa-mi dati voie sa constat ca ceea ce trebuia discutat
astazi si pus la punct, s-a facut. n ceea ce priveste executarea n
detaliu, fac un apel la domnii ministri de resort si-i rog sa
colaboreze cu reprezentantii ambelor universitati, facnd cele mai
mari economii, fara nsa ca sa ntrzie cu lucrarile, pentru ca opinia
publica, cea cumsecade, si maghiara si romna, sa vada realizat n
fapt ct mai repede acest lucru. nfiintarea Universitatii Maghiare
din Cluj este o piatra de ncercare de o extrema importanta n
politica noastra de mpacare a celor doua popoare. Din pricina

aceasta s-a ncercat si torpilarea ei, pe care eu am trait-o aici la

Bucuresti, atunci cnd s-a format acest guvern. A intervenit chiar si
Misiunea Aliata, care a fost informata ca este rau, ca romnii vor sa
scoata cu baioneta pe toti ungurii din casa, ca se va varsa snge etc.
Eu am fost foarte alarmat atunci cnd a venit comandantul
suprem sovietic, care foarte delicat m-a ntrebat daca sunt
ntemeiate aceste informatii. Am declarat categoric ca fac o
chestiune de prestigiu politic din mpacarea acestor doua popoare;
am aratat ca nu nteleg ca de la prima ncercare, pe care o fac n
cadrul acestei politici si care este nfiintarea Universitatii Maghiare
din Cluj, sa dau esec, fiindca aceasta ar nsemna sa ramnem
descoperiti. Am spus atunci: Universitatea Maghiara din Cluj va
lua fiinta si garantez ca nu se va varsa snge.
Comandantul suprem sovietic a ramas foarte mirat de
aceasta siguranta a mea, fiindca el avea alte informatii. L-am
ntrebat atunci: Cum ati putut sa va lasati impresionati de oameni
care au venit la dv.? Si cei care v-au informat, de ce n-au venit sa
comunice aceste lucruri nti guvernului Groza? Ce fel de maghiari
sunt acestia, care n loc sa vina sa ma previna pe mine, care ma
ostenesc pentru mpacarea acestor doua popoare, vin la dv.?
Trebuie sa constatam de la nceput ca acestia sunt oameni care
insinueaza. Trebuiau sa-mi comunice mie, fiindca la mine gaseau
usi deschise si pentru ca eu sunt bine intentionat. Si numai daca nu
gaseau la mine leacul, puteau sa se adreseze Comandamentului
Sovietic, care era n stare sa asigure ordinea la fata locului.
Am aratat ca a fost vorba de o actiune de provocare din
partea unui grup maghiar, care a vrut sa torpileze masurile pe care
noi intentionam sa le luam. Din cercetarile pe care le-am facut,
rezulta ca firele provocatoare mergeau departe. Le-am urmarit si
am ajuns sa descopar pe vinovati. Pe acestia as fi putut sa-i bag n
fundul puscariei. N-am vrut nsa sa iau aceasta masura, pentru
atmosfera generala, pentru prestigiul nostru si de dragul pacii.
Chiar pacatosi daca sunt, nu-i bag n fundul puscariei. Chiar si
reprezentantii Comandamentului Sovietic au vrut sa-i aresteze, dar

n-au facut-o, ca sa nu strice atmosfera pe plan intern si pe plan

international.
Iata, dar, nca o data, ca s-a facut n mod linistit aceasta
treaba. Daca mai sunt unii de rea credinta, trebuie sa fim tari si sa
le reprimam orisice ncercari de mpotrivire, pentru ca n felul
acesta vom rezolva aceasta problema, care este piatra de ncercare
a ntelegerii celor doua popoare. Are succes aceasta opera. Noi am
pus temelia pacii ntre cele doua popoare.
Va multumesc pentru aceasta colaborare si va rog sa
lucrati nainte mpreuna. Daca se vor ivi dificultati n calea dv., va
rog nca o data sa le aduceti la cunostinta noastra aici. (Aplauze
puternice).

Sedinta se ridica la ora 12.40.

Stenografi: D. Fierascu, V. Branza

(Arh. St. Bucuresti, Presedintia Consiliului de Ministri. Stenograme,

dos. 7/1945, f.17-72)

Vezi Hadrian Daicoviciu, Bibliografie Constantin Daicoviciu (1923-1968), n

Anuarul Institutului de Istorie si Arheologie din Cluj, XI, 1968, p. 14-23.
452

ETAPE SPRE O MONOGRAFIE:

CONSTANTIN DAICOVICIU

Desi ar putea parea prematura ncercarea de a readuce n

cmpul istoriografic personalitatea istoricului Constantin
Daicoviciu nu att datorita activitatii sale stiintifice452, ct mai
ales a implicarii lui n schimbarile politice de dupa al doilea razboi
mondial , consideram totusi oportuna orice restitutie referitoare la
el, urmnd ca din recompunerea diverselor aspecte secventiale sa
se reconstituie ansamblul, cu luminile si umbrele inerente oricarei
biografii.
Ne vom opri pentru moment doar asupra unui document
din 1958, pe care l vom reproduce mai jos, n anexa, dar care vine
dupa o suita de ani n care C. Daicoviciu a fost perceput ca un
slujbas fidel al regimului comunist, omitndu-se contextul
politic n care a trait si activat n cadrul Universitatii din Cluj.
Absolvent al Facultatii de filozofie si istorie imediat dupa
romnizarea Universitatii clujene, dupa ce anterior participase la
primul razboi mondial (din 14 aprilie 1916 pna la 1 februarie
1918), ca soldat voluntar si sublocotenent de rezerva n armata
austro-ungara, iar apoi de la 1 octombrie 1918 n Garda
Nationala romneasca, lund parte la operatiunile campaniei de pe

Cf. Arh. St. Cluj, Facultatea de litere-corespondenta, dos. 25/ 1941.

Ibidem, dos. 3/1920.
453
Ibidem, dos. 5/1922.
454
A fost sustinut, pentru obtinerea bursei, de catre N. Banescu (cf. Documente
literare, I, ed. Gh. Cardas, Bucuresti, Ed. Minerva, 1971, p. 165).
455
Este vorba de ndepartarea lui Mrton Roska (1880-1961), absolvent si el al
facultatii de litere din Cluj si doctor n filozofie la Viena, arheolog si sef de lucrari la
Cluj. n 1937 C. Daicoviciu l-a denuntat pentru colaborarea la A trtnelmi Erdly
(Budapesta, 1936). Mrton Roska a fost pus sub urmarire la Consiliul de Razboi al
Corpului 6 Armata, pentru agitatie contra sigurantei statului. Din ordonanta
definitiva rezulta ca M. Roska, desi functionar al statului romn, a actionat n cadrul
unei societati revizioniste din Budapesta, publicnd ntr-o revista maghiara
numeroase lucrari istorice n care ntrebuinteaza nomenclatura si topografia
ungureasca. I se mai aducea acuzatia ca ntr-una din publicatii prezinta Ardealul pe
o harta despartita de Vechiul Regat. La ascultarea martorilor, primul, C. Daicoviciu
a aratat ca sub masca stiintei Roska a propagat idei false, avnd tot timpul o
atitudine antiromneasca, ca ar fi ascuns obiecte din patrimoniul statului
(arheologic), ca s-a opus schimbarii inscriptiilor unguresti cu cele romnesti, ca ntro serie de publicatii germane foloseste nomenclatorul unguresc etc, Daicoviciu
considernd a fi o datorie sa sesizeze autoritatile pentru activitatea fatis
iredentista a lui M. Roska. n acest context, Mrton Roska a fost condamnat la 3
luni de nchisoare. La cererea de gratiere, profesorii Universitatii au redactat un
Memoriu, prin care considera ca verdictul este cu totul legitimat de activitatea si
atitudinea provocatoare pe care condamnatul a avut-o, ani de-a rndul, fata de
456
457
Tisa n cadrul Regimentului romn 83 infanterie453, C. Daicoviciu a
parcurs ntreaga ierarhie universitara n mod exemplar: a nceput
ca practicant la Institutul de arheologie (din 1 martie 1921)454, a
continuat n functia de custode n acelasi loc (din 1 mai 1923)455, a
urmat cursurile Scolii Romne de la Roma pe cnd director al
acesteia era Vasile Prvan456, pentru ca abia la 1 octombrie 1938 sa
ajunga profesor titular, prin chemare, la catedra de Epigrafie si
Antichitati Clasice, transformata dupa numai doua luni n
Arheologie si Preistorie.
A traversat o epoca deloc usoara, de acerba competitie cu
alti profesionisti ai materiei, a practicat loialitatea fata de unul din
grupurile de putere conturate n cadrul corpului profesoral, a
recurs la denunturi rauvoitoare pentru a ndeparta pe unul din
rivali457, a facut politica etc, pentru ca finalmente sa urmeze anii

natiunea si statul al carui functionar este; semnatarii se opun gratierii,

considernd-o ca o grava jignire adusa autoritatii si demnitatii Universitatii
(semnatari: N. Draganu, S. Puscariu, Th. Naum, Th. Capidan, S. Dragomir, I. Lupas,
M. Stefanescu-Goanga, C. Petran, St. Bezdechi, D.M. Teodorescu, G. Giuglea, P.
Grimm, G. Buzoianu, Vl. Ghidionescu, D. Popovici, Em. Petrovici, C. Sudeteanu, C.
Daicoviciu, I. Craciun, St. Tesca, Em. Diaconu s.a.; lipseste semnatura lui G. Kristf).
n toamna lui 1937, Mrton Roska a parasit Romnia, fiind numit profesor la
Universitatea din Szeged. Asupra acestui caz vezi: Ionel Margaianu, Un scandal
universitar la Cluj: Seful de lucrari Martin Roska colaboreaza la o lucrare de contestare a
drepturilor romnesti asupra Ardealului, n Patria, XVIII, 1936, nr. 102 (8 mai), p. 4;
Idem, Consiliul de razboi din Cluj s-a sesizat de cazul profesorului Roska Martin, n
Patria, XVIII, 1936, nr. 103 (9 mai), p. 4; Prof. Marin Roska a fost condamnat, n
Natiunea romna, X, 1936, nr. 257 (15 nov.), p. 4; D. Iorga a cerut gratierea lui Roska
Mrton, n Patria, XVIII, 1936, nr. 257 (17 nov.), p. 1 [ntr-un numar din Neamul
romnesc, Iorga a cerut gratierea deoarece ar fi unul din cei mai distinsi
cercetatori ai preistoriei ardelene, iar Ardealul nu se poate apara cu sentinte de
nchisoare] s.a.
Monitorul Oficial, nr. 238 din 14 octombrie 1944.
458
celui de-al doilea razboi mondial, invazia armatelor sovietice si
integrarea Romniei n lagarul socialist, ce impunea noi reguli
de functionare societala, alte exigente, pe baza unei ideologii
totalitare. n acest nou context, C. Daicoviciu este numit decan al
facultatii458, iar din 15 ianuarie 1947 va deveni subsecretar de stat la
Ministerul Asigurarilor Sociale si Munca
Desi departe de a fi elucidate pentru moment n multe din
fundamentele ei, epoca ce ncepea acum solicita si cmpului
istoriografic schimbarea discursului anterior cu un altul, marxistleninist, impus din afara, controlat, pe baza postulatului conform
caruia aceasta doctrina nu numai ca are o misiune revolutionara,
dar este suficienta pentru a explica dezvoltarea societatii, deci si a
istoriei. Ca multi altii, si C. Daicoviciu ajunge la discretia puterii,
fiind mai putin probabil preocupat de legitimitatea regimului,
ct mai ales de a putea sa-si salveze pozitia universitara, de a
contracara orice ncercare de defaimare a sa dupa cum se
ntmplase, de pilda, n 1941, cnd Daicoviciu era invocat negativ

ntr-o epistola a lui Onisifor Ghibu adresata lui Ion Antonescu459 ,

de a ndeparta chiar potentialii rivali, reali sau imaginari. Apoi, nu
trebuie omisa nici actiunea Partidului Comunist de a coopta
tovarasi de drum, pentru interesele de moment, de care ulterior
va scapa fara prea multe scrupule. Or, aceste mprejurari, n care o
suma de universitari erau epurati, unii ntemnitati etc, impuneau
lui C. Daicoviciu o regndire a contextului, o cumpanire a
optiunilor460. Iar linia pe care a adoptat-o reprezinta o strategie pe
care el a crezut-o de cuviinta n anii aceia, asta nensemnnd ca a
ramas insensibil fata de absurditatile epocii. A fost o alegere pe
care a apreciat-o ca salvatoare, iar studiile ulterioare vor putea
ndeajuns reconstitui esafodajul si da explicatiile de rigoare.
nsa nu trebuie omise si alte cteva aspecte: conduita
deliranta a multora de a promova razbunarea, profitnd de obsesia
dusmanului intern; suspiciunile vizavi de noii veniti n rndurile
partidului, mai ales daca anterior fusesera nregimentati n
partidele istorice, cu alte cuvinte promovarea imaginii
oportunistului; pornirile justitiare, demascarile; confruntarile din
interiorul cmpului istoriografic si al celui universitar461 etc. Este
ceea ce s-a ntmplat si n cazul lui Daicoviciu. La 19 septembrie
1949, de exemplu, n cadrul unei sedinte la Institutul de Istorie si
Filosofie al Academiei RPR, Mihai Roller nu a pierdut ocazia sa-i
reproseze profesorului clujean preocuparile nguste de
459 Onisifor Ghibu n corespondenta, I, Cuvnt nainte, ngrijirea editiei, note si indici
de Mihai O. Ghibu, Bucuresti, Ed. Semne, 1998, p. 27.
460
461 Vezi Onisifor Ghibu, Ziar de lagar. Caracal 1945, Bucuresti, Editura Albatros, 1991;
Nicolae Margineanu, Amfiteatre si nchisori. Marturii asupra unui veac zbuciumat, ClujNapoca, Editura Dacia, 1991.

tehnicitate, frica de a gndi la diferentierile de clasa462. De altfel,

animozitatile dintre cei doi, dintre diletantul M. Roller si stiintificul
C. Daicoviciu, erau aproape la ordinea zilei. Mai mult chiar, n
oficiosul partidului, Scnteia, din 15 mai 1953, a fost publicat un
atac virulent la adresa lui Daicoviciu, Despre activitatea Institutului
de Istorie din Cluj al Academiei RPR, care, desi nesemnat, a fost n
mod evident inspirat de Roller, si n care i se reprosa: Din 1945
ncoace, prof. Daicoviciu nu a mai publicat nici o lucrare de sinteza
din care sa se poata vedea n ce masura autorul si-a revizuit
pozitiile anterioare n domeniul cercetarii istorice. Or, n activitatea
din trecut a prof. Daicoviciu pe tarmul istoriei s-au manifestat
conceptii gresite, idealiste, cosmopolite, nationaliste. Principala sa
lucrare, intitulata Transilvania n antichitate, monografie publicata
n limba franceza si n limba italiana dar pe care autorul nu a
socotit necesar s-o traduca si n limba poporului romn este
strabatuta de idealism si ntemeiata pe conceptii antistiintifice;
Este deosebit de regretabil faptul ca prof. Daicoviciu nu a gasit
nca din 1945 ncoace timpul necesar pentru a lua pozitie clara si
categorica fata de tezele acestei lucrari cu att mai mult cu ct
el s-a bucurat de ajutorul unor istorici sovietici si romni care i-au
analizat lucrarea si au scos la iveala gravele lipsuri si confuzii pe
care le cuprinde. Aducndu-i-se asemenea acuzatii, Daicoviciu a
trebuit sa-si faca chiar autocritica, si nu oricum, ci n plenul
Academiei, n cadrul Sesiunii Generale din 16-17 iunie 1953463.
Sunt acestea cteva repere care indica evident necesitatea
regndirii personalitatii lui Constantin Daicoviciu, ntr-un context
mai nuantat si fara a cadea neaparat victima diversilor
memorialisti care au ngrosat n negativ activitatea arheologului
clujean. Destinul multora din cei epurati, care au cazut victime
regimului comunist, este demn de toata compasiunea, nsa a
reduce de cele mai multe ori tragediile personale doar la
462 Mihail Roller, Probleme de istorie. Contributii la lupta pentru o istorie stiintifica n
RPR., ed. III, Bucuresti, Editura Partidului Muncitoresc Romn, 1952, p. 83, 85.
463 Analele Academiei Republicii Populare Romne, vol. III, 1953, p. 76-77.

influenta nefasta a unui singur personaj nu poate fi dect un lucru

pagubitor n orice analiza asupra trecutului. Este si motivul pentru
care oferim acum si o alta fateta a manierei n care a fost receptat n
epoca Constantin Daicoviciu.

[Anexa]

Informare

Printre oamenii de stiinta din orasul Cluj, care n cadrul

relatiilor dintre tara noastra si alte tari au facut diferite vizite n
unele tari capitaliste este si Daicovici Constantin, rectorul
Universitatii V. Babes din Cluj.
Avnd n vedere pe de o parte activitatea si pozitia politica
din trecut a profesorului Daicovici Constantin, iar pe de alta parte
faptul ca aceste vizite si schimburi de delegatii cu unele tari
capitaliste din Europa sunt n ultimul timp tot mai numeroase,
consideram necesar sa informam Secretariatul CC al PMR asupra
activittii din trecut a profesorului Daicovici, precum si asupra
unor sesizari n legatura cu atitudinea sa din prezent.
nainte de 1940, Daicovici Constantin a fost membru al
Partidului National Liberal, fiind la Cluj unul dintre prietenii
intimi ai fostului ministru liberal Stefanescu-Goanga. n acesti ani,
a facut ntotdeauna politica guvernului, fiind pe rnd
simpatizant liberal, taranist, carlist, legionar si apoi iar taranist.
n perioada guvernarii legionare a fost numit decan al
Facultatii de litere la Sibiu, fiind schimbat din aceasta functie odata
cu reprimarea rebeliunii. Cu ocazia unor festivitati legionare la
Sibiu, Daicovici a aparut n camasa verde de matasa, elogiind pe
profesorul german Hormioz, ce se afla n vizita la Universitate,
spunndu-i acestuia porniti mpotriva dusmanului nostru comun,

URSS, si veti avea tot sprijinul nostru. Aceasta s-a ntmplat cu 6

luni nainte de izbucnirea razboiului contra URSS. Daicovici avea
chiar cartea Legionarii cu o dedicatie personala a lui Codreanu.
ntre anii 1941-43 a fost membru al Asociatiei RomnoGermane, fiind mereu n anturajul profesorilor germani veniti n
tara pentru a introduce n nvatamntul superior ideologia fascista.
Dupa esecul suferit cu activitatea legionara se orienteaza din nou
spre PNT, n care scop are o ntrevedere cu Iuliu Maniu n anul
1943.
Dupa 23 august 1944 este prieten intim cu conducatorul
PNT, Ionel Pop, iar de anul nou 1945 conduce o delegatie de
profesori universitari la Maniu, care se afla n vizita la Sibiu,
pentru a-l felicita si a-l asigura de sentimentele de admiratie.
n anul 1945, dndu-si seama ca situatia politica din tara
nu este n favoarea lui Maniu si a celorlalte partide burgheze, se
orienteaza n sens invers, nscriindu-se n Uniunea Patriotica si
apoi patrunde n PCR. Cu toate acestea continua sa aiba legaturi cu
partidul si curentele reactionare, lucru dovedit prin faptul ca
participa la sedinta de constituire a Asociatiei Romno-Americane
din Transilvania, fiind ales membru n comitetul de conducere.
Din materialul existent rezulta ca Daicovici Constantin este
un om de stiinta burghez, carierist, tipul intelectualului oportunist.
Din informatiile pe care le au organele de stat rezulta ca si-a
exprimat parerea ca ntr-o tara de marimea tarii noastre nu se
poate face alta politica dect lichelism, adica germanofil sub
nemti, rusofil sub rusi etc.
n perioada anilor 1940-1948 Daicovici a fost n stnse
relatii de prietenie cu Cianciolo Umberto, pna la plecarea acestuia
din tara, directorul Institutului de cultura italiana din Sibiu si Cluj.
Cu ocazia deplasarii facute n 1956 n Italia, Daicovici Constantin la cautat pe Cianciolo U. la domiciliu. Din materialele obtinute de la
MAI rezulta de asemenea ca Daicovici ntretinea corespondenta cu
un anumit Filipo Dozzi din Italia, plecat din tara noastra n 1949, si
care lucreaza n slujba serviciului de spionaj american, ocupndu-

se de tarile de democratie populara.. Din cele declarate de prof.

Prodan David, care l-a nsotit pe Daicovici Constantin n Italia,
rezulta ca l-au ntlnit pe Filipo Dozzi la Roma.
Cu prilejul participarii la Congresul international de
arheologie clasica, Daicovici Constantin a luat legatura cu fugarul
romn Adamesteanu Dinu, stabilit n Italia, care, din informatiile
ce le au organele MAI, are legatura cu Opran Mihai, agent al
serviciului de spionaj american n Franta.
Cu ocazia deplasarii la Viena, din iunie 1958, Daicovici
Constantin a luat legatura cu un cetatean austriac, iar la
rentoarcerea n tara a trimis o scrisoare rudelor acestuia de la
Cmpulung Moldovenesc.
Mentionam ca numai n anul 1958 prof. Daicovici
Constantin a fost n Italia, cca 5 saptamni n Austria, iar n prezent
este plecat n RD Germana.
Daicovici Constantin are de asemenea legaturi cu multi
cetateni straini din tarile capitaliste care viziteaza tara noastra.
Astfel, n perioada ct cetateanul american Krokett John Thomas a
deschis expozitia de arhitectura SUA la Cluj, acesta a luat de mai
multe ori legatura cu Daicovici Constantin, care i-a prezentat pe
Bogdan Mihai, urmarit de organele de Securitate. n iulie a.c., un
ziarist iugoslav, care a venit la Cluj, l-a vizitat pe Daicovici
Constantin, cu care s-a ntretinut un timp ndelungat etc.
Din cele aratate mai sus rezulta ca prof. Daicovici
Constantin este un om lipsit de orice scrupul moral, descompus,
care din dorinta de a parveni a cautat sa fie ntotdeauna alaturi de
partidele de guvernamnt, fiind pe rnd taranist, liberal, fascist, iar
din 1945 declarndu-se comunist.
Din afirmatiile facute fata de unele persoane reiese
atitudinea oportunista a lui Daicovici Constantin. Astfel, fiind
ntrebat ce va face dupa ce se schimba situatia, a raspuns foarte
senin: schimbam camasa. De asemenea, fiind ntrebat de ctiva
prieteni daca a facut bine nscriindu-se la comunisti, le-a raspuns:
sunteti niste prosti, eu stiu cel putin ca am trait bine, nu mi-a

lipsit nimic si daca situatia se va schimba mi voi face si eu anii de

pedeapsa.
Trecutul lui Daicovici Constantin si atitudinea sa din
prezent fiind cunoscuta de multe persoane, este larg comentata n
orasul Cluj, n special dupa prelucrarea Documentelor Plenarei CC
al PMR din 9-13 iunie 1958. Consideram ca fata de atitudinea si
trecutul lui, prof. Daicovici nu prezinta nici un fel de ncredere, n
special pentru a prezenta tara noastra n diferite relatii cu tarile
capitaliste.

n afara de prof. Daicovici Constantin sunt si alti oameni

de stiinta si arta din orasul Cluj care pleaca foarte frecvent n
strainatate cu diferite delegatii, n vizite la conferinte, congrese etc,
lipsind luni de zile din tara n fiecare an. Asa sunt tovarasii Raluca
Ripan, Palocsai Rudolf, Takcs Ludovic, Tiberiu Popovici, A.
Baconski si altii. Aceste plecari dese din tara si pe timp ndelungat
se resimt mult n sectoarele de munca de care raspund acesti
tovarasi. De exemplu, Takcs Ludovic, rectorul Universitatii
Bolyai din Cluj, n cursul anului 1958 a fost n vizita n Grecia,
Turcia, Italia, apoi 2 saptamni la Stokholm, iar n prezent este n
RD Germana. Acad. Raluca Ripan a fost n ultimele 3 luni de 3 ori
n strainatate etc.
Trimiterea acestor persoane n strainatate se face direct de
catre Ministere sau organe centrale, fara a se cere niciodata parerea
organelor locale de partid. Din cauza aceasta se ajunge la situatia
ca anumite masuri luate de organele locale de partid sa fie
compromise. Astfel, cu ocazia prelucrarii Documentelor Plenarei
CC al PMR din 9-13 iunie a.c., acad. Raluca Ripan si prof. Takcs
Ludovic au fost sanctionati de org. de baza din care fac parte,
pentru mentinerea si promovarea n munca a unui numar mare de
elemente dusmanoase regimului nostru. Cu toate acestea, la cteva
zile dupa ce Takcs Ludovic a fost discutat si sanctionat de org. de
baza cu vot de blam si avertisment, este trimis ntr-o delegatie n
RD Germana.

Consideram ca ar fi necesar ca la trimiterea unor tovarasi

n strainatate sa se ceara si parerea Comitetului Regional de partid,
care poate aprecia mai just activitatea si meritele acestor tovarasi.

Consideram de asemenea necesar sa informam

Secretariatul CC al PMR n legatura cu datele pe care le au
organele MAI asupra activitatii unor istorici ce lucreaza pe lnga
Filiala Academiei RPR.
n anul 1957, un grup de istorici, printre care Daicovici,
Lupas I., Silviu Dragomir si Mates, au fost nsarcinati de CC al
PMR sa documenteze din punct de vedere istoric falsitatea
propagandei contrarevolutionarilor din Ungaria cu privire la
Ardeal si relatiile romno-maghiare. Cu aceasta ocazie, istoricul
Lupas a descoperit unele acte autentice prin care se dovedeste ca
unirea bisericii greco-catolice cu Roma n 1698 n-a fost reala, fiind
facuta n mod samavolnic de catolicii care au falsificat actele de
unificare. Lupas a ajuns n posesia actelor originale si a celor
falsificate. Istoricul Lupas a cerut un sfat politic filozofului
reactionar Lucian Blaga, daca sa aduca la cunostinta aceasta
descoperire sau nu. Blaga s-a opus publicarii, spunnd sa pastreze
documentele pentru cnd nu vor mai fi comunistii la conducere,
sfat pe care Lupas l-a ascultat.
Avnd n vedere importanta acestor documente istorice si
faptul ca organele de stat pot ajunge n posesia lor, credem ca ar fi
necesar ca ele sa fie preluate si publicate, pentru a se stabili
adevarul din aceasta perioada a istoriei Ardealului, lundu-se
totodata masurile corespunzatoare fata de cei care au cautat sa
ascunda aceste documente.

Cluj, 28 august 1958 Prim secretar

V. Vaida

(Arh. St. Cluj, Comitetul Regional PCR Cluj, fond 13, dos. 2/1958, f. 7478)

NOTA BIBLIOGRAFICA

Genealogia ntre stiinta, mitologie si monomanie, n Xenopoliana, VI,

1998 [1999], nr. 3-4, p. 24-33.
Mcanismes de slection et dintgration de llite universitaire roumaine.
Alliances familiales, n Colloquia. Journal of Central
European History, Cluj, III-IV, 1996-1997 [2000], no. 1-2, p.
203-217.
Strategii matrimoniale n mediul universitar romnesc la finele sec. XIX.
Cazul Nicolae Iorga, n vol. Istoria ca lectura a lumii, ed. L.
Boicu, G. Badarau si L. Nastasa, Iasi, Edit. Fundatia
Academica A. D. Xenopol, 1994, p. 619-630.
Pentru o istorie a cuplurilor n mediul intelectual romnesc, n vol.
Prezente feminine. Studii despre femei n Romnia, ed. Ghizela
Cosma, Eniko Magyari-Vincze, Ovidiu Pecican, Cluj, Editura
Fundatiei Desire, 2002, p. 167-236.
Teohari Antonescu: un destin nemplinit, inedit.
A. D. Xenopol si Scoala critica, n Anuarul Institutului de istorie
A. D. Xenopol, Iasi, XXXVI, 1999, p. 25-36.
Lucian Blaga - avatarurile unei catedre universitare, n vol. Itinerarii
istoriografice, coord. G. Badarau, Iasi, Fundatia Academica
A. D. Xenopol, 1996, p. 499-521.

Universitatile germane si formarea elitei intelectuale romnesti. Reflectii

memorialistice (1864-1944) a aparut, ntr-o forma sensibil

modificata, sub titlul Das Europa-Bild der im Ausland

studierenden rumnischen Jugend (1860-1918), n H. Heppner
(Hg.), Die Rumnen und Europa vom Mittelalter bis zur
Gegenwart, Wien-Kln-Weimar, Bhlau Verlag, 1997, p. 215131.
Geneza a doua Universitati n Clujul multicultural (1944-1945), inedit.
Etape spre o monografie: Constantin Daicoviciu, inedit.