Drept Roman Curs 6

Curs 6
Tot in epoca veche, normele dreptului privat roman au fost exprimate prin
jurisprudenta. Aceasta este stiinta dreptului roman creata de jurisconsulti prin interpretarea
textelor din vechile legi.
Asa cum am precizat, jurisconsultii puteau oferi consultatii juridice judecatorilor inca
din epoca veche, dar acele consultatii nu erau obligatorii pentru judecatori, insa imparatul
Octavian Augustus a creat un drept special denumit ius publice respondendi ex auctoritate
principis/dreptul de a oferi consultatiuni cu caracter oficial intarite cu autoritatea principelui.
Acest drept special nu era acordat tuturor jurisconsultilor, ci numai unora, care erau
mai valorosi si erau in gratiile imparatului, iar consultatiile oferite de acei jurisconsulti (care
se bucurau de ius publice respondendi) erau obligatorii pentru judecatori, dar numai in cazul
respectiv, nu si in cazurile similare, iar imparatul Hadrian a facut un pas mai departe si a
decis ca toate consultatiile oferite de jurisconsultii investiti cu ius publice respondendi sa fie
obligatorii nu numai pentru cazul respectiv, ci si pentru toate cazurile similare. Din acel
moment, jurisprudenta a dobandit putere de lege si a devenit izvor formal de drept.
In epoca clasica au dobandit putere de lege si hotararile senatului, caci imparatul
Hadrian a decis ca senatusconsultele sa fie obligatorii.
In epoca veche, senatul nu avea atributiuni nemijlocite de legiferare, dar putea
influenta procesul legiferarii, in primul rand prin faptul ca legile votate de popor intrau in
vigoare numai daca erau ratificate de senat.
In al doilea rand, senatul influenta procesul de legiferare prin sugestii facute
pretorului care, la recomandarea senatului, introducea in edictul su anumite dispozitii care,
pe aceasta cale, deveneau obligatorii. Incepand din vremea lui Hadrian, senatusconsultele au
devenit izvoare formale de drept si s-a creat impresia ca puterile senatului au sporit, desi, in
fapt, senatul era un simplu instrument in mainile imparatului, dovada ca principele citea
proiectul de senatusconsult, dupa care parasea incinta senatului. De aceea, in documentele
vremii, senatusconsultele erau denumite ORATIONES, adica simple discursuri imperiale.
Tot in vremea lui Hadrian, au devenit izvoare de drept si HOTARARILE
PRINCIPELUI denumite CONSTITUTIUNI IMPERIALE care erau de patru feluri: edicta,
mandata, decreta, rescripta.

edictele imperiale cuprindeau dispozitii de maxima generalitate, atat in domeniul

public, cat si in cel privat.
mandatele cuprindeau, de regula, instructiuni cu caracter administrativ, adresate
inaltilor functionari imperiali, mai cu seama guvernatorilor de provincie.
decretele erau hotarari judecatoresti pronuntate de imparat, deoarece imparatul putea
fi ales si el judecator, iar cu ocazia pronuntarii sentintei, uneori, imparatul formula o
noua regula de drept precizand ca pe viitor toate cazurile similare trebuie sa fie
solutionate in conformitate cu acea regula. Astfel, s-a nascut in istoria dreptului ideea
de precedent judiciar.
rescriptele sunt consultatii juridice oferite de unii imparati, fiindca unii imparati
aveau pregatire juridica si erau consultati in diverse probleme de drept, iar
consultatiile lor aveau putere de lege.

Drept Roman Curs 6

Tot la materia izvoarelor trebuie sa vorbim si despre OPERA LEGISLATIVA A

IMPARATULUI JUSTINIAN, caci acesta, un om de vasta cultura, evlavios, un spirit
puternic, era constient de faptul ca societatea sclavagista romana se afla in ultimul stadiu al
descompunerii. De aceea, a ordonat unor comisii formate din profesori si avocati sa
sistematizeze textele dreptului clasic si sa le repuna in vigoare, in speranta ca, prin repunerea
in vigoare a textelor clasice, sistemul sclavagist roman va fi revitalizat, ceea ce nu s-a
intamplat, intrucat legile istoriei nu pot fi influentate de vointa umana.
Cu toate acestea, opera legislativa elaborata din ordinul imparatului Justinian prezinta o
uriasa importanta istorica. Este, de departe, cel mai important document din istoria lumii, insa
aceasta importanta decurge dintr-un factor conjuctural, si anume din intamplarea ca textele
juridice clasice au fost distruse de barbari, pe cand opera legislativa a imparatului Justinian,
tot din intamplare, s-a pastrat, a ajuns pana la noi, astfel incat, pe baza operei legislative a
imparatului Justinian noi, modernii, am putut reconstitui si valorifica tezaurul gandirii
juridice romane, iar daca imparatul Justinian nu ar fi avut inspiratia geniala de a ordona
elaborarea acestei opere, omenirea ar fi evoluat in cu totul alta directie. Aceasta opera
legislativa cuprinde patru lucrari:
1 Codul (Codex)
2 Digestele (Digesta)
3 Institutele (Institutiones)
4 Novelele
1. Codul lui Justinian a fost pulicat in doua editii. Prima editie a aparut la 529, iar cea de
a doua la 534. Prima editie s-a pierdut, pe cand editia a doua a ajuns pana la noi si este
denumita CODEX REPETITAE PRAELECTIONIS.
Acesta lucrare a fost elaborata de o comisie formata din zece profesori si avocati, in
frunte cu Tribonian/Triboninanus, cel mai mare jurist al acelei vremi si cuprinde
CONSTITUTIUNILE IMPERIALE care au fost date in vremea lui Hadrian pana la 534.
Codul a fost structurat in 12 carti, cartile au fost impartite in titluri, titlurile in constitutiuni,
iar unele constitutiuni, acelea care cuprindeau mai multe dispozitii, au fost impartite si in
paragrafe. In Cod sunt cuprinse atat dispozitii de drept public, cat si dispozitii de drept privat,
iar in doua carti au fost introduse si dispozitii de drept canonic, dar, intrucat codul urma sa fie
aplicat in practica instantelor judecatoresti, o serie de texte au fost adaptate de membrii
comisiei ca sa poate fi aplicate la noile realitati.
2. In anul 533, s-au publicat Digestele imparatului Justinian care sunt o culegere de
fragmente extrase din lucrarile jurisconsultilor clasici. Lucrarea a fost elaborata de o comisie
formata din 15 profesori si avocati de la Constantinopole si Beirut in frunte cu acelasi
Tribonianus. Metoda de lucru a comisiei a fost stabilita chiar de imparat prin trei constitutiuni
imperiale care ulterior au devenit prefete ale Digestelor.
Prin acele constitutiuni, imparatul a precizat ca fragmentele extrase din lucrarile
jurisconsultilor clasici urmeaza sa fie aplicate in practica. Trecand la cercetarea lucrarilor
clasice, membrii comisiei au constatat ca o serie de institutii sunt depasite si ca o serie de
solutii juridice sunt controversate, incat imparatul a fost pus la curent cu aceasta stare de
lucru. Drept urmare, imparatul Justinian a mai dat inca 50 de constitutiuni imperiale prin care
a desfiintat toate institutiile depasite si a pus capat tuturor controverselor.

Drept Roman Curs 6

In vederea elaborarii Digestelor, membrii comisiei au extras cele mai valoroase fragmente
din 2000 de lucrari clasice, iar textele extrase au fost sistematizate in 50 de carti. Cartile au
fost impartite in titluri, titlurile in fragmente, iar fragmentele in paragrafe. In fruntea fiecarui
fiecarui fragment se afla o inscripto prin care se precizeaza din ce lucrare a fost extras
fragmentul respectiv si cine este autorul acelei lucrari. Spre exemplu, daca fragmentul era
extras din lucrarea lui Paul denumita Sententiae, in inscripto se mentiona Sententiae Pauli.
Pornind de la inscripto, romanistii moderni au reusit sa reconstitutie in linii mari lucrarile
jurisconsultilor clasici.
Multa vreme s-a afirmat, in mod gresit, ca fragmentele au fost asezate in titluri la
intamplare, fara vreo metoda, ceea ce nu este adevarat, caci in sec XIX, profesorul Blume a
constatat ca fragmentele sunt asezate in cadrul titlurilor intr-o anumita ordine, ordine
decurgand din metoda de lucru a comisiei, intrucat comisia lui Tribonian a fost impartita in
trei subcomisii conduse de profesorii Teofil, Constantin si Doroteu.
Fiecare subcomisie era imputernicita de Tribonian sa extraga cele mai valoroase
fragmente din anumite lucrari. Astfel, prima subcomisie a lui Teofil a extras cele mai
valoroase fragmente din opera lui Sabinus din comentariile la adresa operei lui Sabinus (libri
ad Sabinum) si din Digestele lui Salvius Iulianus, fragmente care sunt denumite masa
sabiniana.
A doua subcomisie a extras cele mai valoroase fragmente din lucrarile care au comentat
edictul pretorului, fragmente care sunt denumite masa edictala.
A treia subcomisie a extras cele mai valoroase fragmente din opera lui Papinian,
fragmente denumite masa papiniana. Intrucat a treia subcomisie a avut mai mult de lucru, ea
a extras si fragmente din alte lucrari considerate mai putin importante, fragmente denumite
apendix. Dupa care, comisia s-a reunit in plen in frunte cu Papinian si s-a trecut la redactarea
titlurilor.
Cu ocazia redactarii fiecarui titlu in parte, a venit mai intai prima subcomisie si a extras
din masa sabiniana toate fragmentele care se refereau la titlul respectiv, asezandu-le unele sub
altele care intr-un colaj. Spre exemplu, cand s-a elaborat titlul despre dota , Tribonian l-a
intrebat pe Teofil cate fragmente din masa sabiniana sunt referitoare la dota. (s-au gasit 7).
Dupa care a venit a doua subcomisie si a facut aceeasi operatie, adica a extras din masa
edictala toate fragmentele referitoate la dota, asezandu-le in continuare unele sub altele. In
fine, avem a treia subcomisie, facand aceeasi operatiune cu masa papiniana si din apendix.
De aceea, cand citim un titlu din digeste constatam ca la inceput apar fragmente din Sabinus,
din comentariile la adresa operei lui Sabinus si din Digestele lui Salvius Iulianus, apoi incep
sa apara fragmente din lucrarile jurisconsultilor care au comentat edictul pretorului, iar la
sfarsit apar fragmente din Papinian si din alti autori mai putin importanti.
3.Tot in anul 533 s-au publicat si Institutele lui Justinian, care sunt un manual de scoala
adresat studentilor, dar, spre deosebire de Institutele lui Gaius, cele ale lui Justinian au putere
de lege.
In vederea elaborarii acestei lucrari, membrii comisiei au extras texte din institutele
clasice, in special din Gaius, Marcian, Florentin. Acele texte au fost sistematizate in patru
carti, cartile au fost impartite in titluri, iar titlurile in paragrafe. Asadar, in cazul Institutelor

Drept Roman Curs 6

nu exista fragmente asa cum exista in cazul Digestelor, iar daca nu exista fragmente, nu exista
nici inscriptio, iar daca nu exista inscriptio, la prima vedere, nu stim din ce autor au fost
extrase acele texte si nici nu se putea sa existe fragmente, deoarece intr-un manual de scoala
ideile se succed intr-o ordine logica, decurgand unele din altele.
4. Novelele: cuprind constitutiunile imperiale pe care imparatul Justinian le-a dat intre
anii 534 si 565, incat Novelele sunt o continuare a Codului. Aceasta colectie de constitutiuni
nu a fost facuta chiar de Justinian; el a dat constitutiunile, dar nu el le-a sistematizat, ci au
fost puse impreuna de persoane particulare dupa moartea imparatului.
De aceea, in Novele sunt incluse si constititunile imperiale ramase in vigoare si
constitutiunile abrogate, si de aceea, in mod frecvente, textele din Novele se contrazic, iar
lucrarea este denumita NOVELAE nu pentru ca ar cuprinde institutii juridice noi, ci pentru ca
materialul cuprins in Novele este mai recent decat materialul cuprins in celelalte lucrari.
Asa cum spuneam, opera legislativa a lui Justinian a avut o finalitate practica, urma sa fie
aplicat in practica instantelor judecatoresti si de aceea, la recomandarea imparatului, membrii
comisiilor au adus la zi unele texte clasice, le-au adaptat, modificat, iar modificarile aduse
textelor clasice de catre comisarii lui Justinian cu intentie sunt denumite
interpolari/interpolatiuni.
Romanistii moderni s-au preocupat foarte serios privind starea acelor interpolari, ca sa
poata reconstitui cat mai fidel lucrarile jursiconsultilor clasici. Insa aceasta operatiune este
foarte dificila, deoarece membrii comisiilor nu au facut nicio precizare in legatura cu faptul
ca au modificat textele clasice, astfel incat noi, modernii, traim cu impresia ca redactarea
fragmentelor din Digestele lui Justinian apartine integral chiar jurisconsultilor clasici.
In vederea depistarii acelor interpolari au fost utilizate mai multe metode. Spre exemplu,
s-a utilizat metoda comparrii textelor, dar aceast metod poate fi utilizat numai dac o
lucrare clasic ne-a parvenit pe cale direct (cum este cazul Institutelor lui Gaius) i n acelai
timp n Digeste figureaz fragmente din acea lucrare (n cazul nostru, din Institute). i ntr-o
asemenea situaie, lum un fragment oarecare din lucrarea care ne-a parvenit pe cale direct
i l comparm cu fragmentul corespunztor care figureaz n Digeste, iar dac cele dou
fragmente nu sunt identice, nu au aceeai redactare, nseamn c fragmentul din Digeste a
fost interpolat.
De asemenea, s-a utilizat si metoda denumita leges geminatae, caci anumite fragmente
din anumite lucrari clasice sunt reproduse in Digeste de mai multe ori, adica figureaza la mai
multe titluri, deoarece sunt relevante pentru mai multe materii. Daca acele fragmente
reproduse de mai multe ori nu au peste tot aceeasi redactare, iarasi inseamna ca s-a facut o
interpolare.
Metoda cea mai sigura si productiva este aceea a depistarii unor substituiri de termeni,
deoarece, uneori, o institutie clasica iesita din uz este desemnata prin termenul utilizat in
epoca postclasica pentru a denumi institutia care i-a preluat functiile. Spre exemplu, in
dreptul clasic proprietatea se transmitea prin mancipatiune, dar in dreptul postclasic
mancipatiunea a iesit din uz, functiile sale fiind preluate de traditiune.
Daca intr-un text clasic ni se descriu conditiile de forma ale mancipatiunii, dar institutia
este denumita traditiune, inseamna ca s-a operat o substituire de termeni dupa cum s-a utilizat

Drept Roman Curs 6

si criteriul filologic, deoarece, atunci cand intr-un text clasic apare o expresie juridica
postclasica, iarasi inseamna ca s-a operat o modificare.
Insa, pe langa modificarile facute cu intentie, unele texte clasice au fost modificate din
greseala cu ocazia multiplicarii lucrarilor juridice clasice, si nu cu ocazia elaborarii operei
legislative a imparatului Justinian, caci in Antichitate, pe cand nu exista tiparul, lucrarile se
multiplicau prin dictare si scriere, dar sclavul care dicta utiliza lucrari pe care in prealabil le
consultasera judecatori, avocati sau alte persoane si care, asa cum se face si astazi, faceau
anumite comentarii (note marginale). Sclavul care dicta, neavand pregatire juridica, dicta si
acele comentarii marginale care sunt denumite glose, iar glosele sunt si mai greu de depistat
decat interpolarile. Insa, nu confundam modificarile textelor clasice facute din eroare cu
comentariile glosatorilor.