Sunteți pe pagina 1din 1

Silviu al treilea

cel mai aiurea, am visat cu al treilea rzboi mondial. mai real de-att nu se
putea. eram n Unirii n Timioara i m-am trezit ntr-o cmru de la parter,
la un metru jumate de sol. m-am uitat afar i oamenii erau pui s sape o
groap imens, care era pentru ei i era aproape gata. totul era iminent. iar
la TV ddeau numai Oprah Winfrey. la un moment dat, am reuit s fug n
camer de-un soldat i-am nchis ua cu cheia, dei geamul era deschis. i
dac n-ar fi fost, era numai geam, putea fi spart uor de oriunde, se putea
intra fr probleme. afar era numai piatr i soare. m gndeam s scriu o
poezie (pentru cine, pentru ce ?), m gndeam la So So i pe unde ar fi fost.
armata aducea ncontinuu palmieri i n rest ziceai ca eti n Libia. voiau s
drme toate cldirile i l-au trimis deodat pe Marius Giura (directorul
festului de jazz de la Grna) s stea de vorb cu mine, s negociem. ne
tiaser apa i ne fceam toate nevoile n camer. eram cu nc cineva. mai
multe nu mai in minte, dei senzaia nu se poate descrie. umanitatea voia
s se sinucid. mai nti trebuia s murim cei care nu munceam, dup ce
spam gropile bineneles. iar apoi nu mai urma nimic, soldaii erau setai, de
piatr i ei, toat lumea de altfel, frica era ca o instalaie de muzeu agaat
pe la felinare. un fost coleg de liceu - faa supt, buze mari, ochi albatri,
prul blond, se plimba detaat si se mndrea cu faptul c ghicise exact data
la care se ntmplau toate astea. apoi m-a convins i pe mine c tiam
matematic de premiant, dar eu tot recalculam i degeaba. doar uneam
punctele, parc din cauza mea se produceau dezastrele. urmtorul care
venise era Silviu - inginer i prieten bun de-al meu. m-a nchis ca la fazAN.
trebuia s termin treaba. perjovschi se uita la tv, dar nu ieea afara.

iulian
leonard

S-ar putea să vă placă și